ICCJ. Decizia nr. 1997/2013. Penal. Propunere de arestare preventivă a inculpatului (art. 149 ind 1. C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Încheierea nr. 1997/2013
Dosar nr. 1397/46/2013
Şedinţa Publică din 7 iunie 2013
Asupra recursurilor de faţă,
În baza lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin încheierea nr. 3/F/CC din 29 mai 2013 Curtea de Apel Piteşti a admis propunerea de arestare preventivă formulată de Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Piteşti şi, în temeiul art. 148 lit. b) şi f) C. proc. pen. a dispus arestarea preventivă a inculpaţilor E.V., D.G. şi B.G., pe o perioadă de 29 zile începând cu data de 29 mai 2013 până la data de 26 iunie 2013 inclusiv.
Pentru a dispune astfel, instanţa de fond a reţinut că la data de 29 mai 2013, a fost înregistrată sub nr. 1397/46/2013, propunerea Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Piteşti, din dosarul nr. 164/P/2010, privind luarea măsurii arestării preventive faţă de inculpaţii:
1. E.V., pentru săvârşirea infracţiuni de cumpărare de influenţă, faptă prev. şi ped. de art. 61 din Legea nr. 78/2000;
2. D.G., pentru săvârşirea infracţiuni de cumpărare de influenţă, faptă prev. şi ped. de art. 61 din Legea nr. 78/2000;
3. B.G., pentru săvârşirea infracţiuni de trafic de influenţă, faptă prev. şi ped. de art. 257 alin. (1) C. pen. rap. la art. 5 alin. (1) şi art. 6 din Legea nr. 78/2000.
S-a menţionat că urmărirea penală a început la data de 23 mai 2013 prin rezoluţia nr. 164/P/2010 atât împotriva numiţilor E.V., D.G., B.G. şi pentru care D.N.A. - Serviciul Teritorial Piteşti a formulat propunerea de arestare preventivă, dar şi împotriva numitului M.I., judecător, preşedinte al Tribunalului Dâmboviţa, ceea ce a atras competenţa de soluţionare, în primă instanţă, a Curţii de Apel Piteşti, potrivit art. 281 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Curtea de Apel Piteşti a reţinut că la data de 3 noiembrie 2010, a fost înregistrat la Serviciul Teritorial Piteşti al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, dosarul nr. 164/P/2010, privind săvârşirea unor infracţiuni de corupţie de către A.R., E.V., o persoană ce se recomandă cu numele de „S.Ţ." şi o altă persoană ce se recomanda cu numele de „G."
Din actul de sesizare a rezultat, în esenţă., că E.V. împreună cu S.Ţ. şi G. au efectuat demersuri pentru liberarea provizorie, la data de 08 noiembrie 2010, a numitului A.R., încarcerat în Penitenciarul Mărgineni, judeţul Dâmboviţa, prin coruperea unor magistraţi din cadrul Tribunalului Dâmboviţa.
Din verificări, a rezultat că A.R. se afla încarcerat în Penitenciarul Mărgineni, judeţul Dâmboviţa şi era judecat în mai multe dosare pentru comiterea unor infracţiuni de înşelăciune, unul dintre dosare fiind înregistrat cu nr. 6446/120/2008 aflat pe rolul Tribunalului Dâmboviţa şi având termen de judecată data de 08 noiembrie 2010.
Ulterior, pe parcursul efectuării actelor premergătoare, s-a stabilit că cei care au efectuat demersuri pentru a-l ajuta pe A.R. să fie eliberat din penitenciar sau să primească o pedeapsă cu suspendare în dosarul nr. 6446/120/2008 al Tribunalului Dâmboviţa, au fost E.V., fratele numitului A.R., D.G. şi B.G., cel din urmă lăsând să se creadă că are influenţă asupra unor magistraţi din cadrul Tribunalului Dâmboviţa cărora, în schimbul sumei de 6.000 euro, numitul A.R. să fie pus în libertate şi să primească o pedeapsă cu suspendare.
Numitul A. (fost E.) R. a fost arestat preventiv la data de 30 ianuarie 2010 în dosarul nr. 404/120/2010 al Tribunalului Dâmboviţa urmare a solicitării Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Biroul Teritorial Dâmboviţa, unde a fost cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor prev. şi ped. de art. 7 din Legea nr. 39/2003, art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen. şi art. 290 C. pen. în condiţiile art. 33 lit. a) şi art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), fiind emis mandatul de arestare preventivă cu nr. 1/U din 30 ianuarie 2010.
După sesizarea instanţei de judecată prin rechizitoriu, A. (fost E.) R. a fost judecat in stare de arest preventiv în dosarul nr. 838/120/2010 al Tribunalului Dâmboviţa, dosar care la data de 25 octombrie 2010 a fost conexat la dosarul nr. 6446/120/2008 al aceleiaşi instanţe, preşedinte al completului de judecată fiind magistratul judecător M.A.
Din verificări a rezultat că iniţial, la data de 21 mai 2010, magistratul judecător M.A., la solicitarea Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Biroul Teritorial Dâmboviţa, a respins conexarea dosarului cu nr. 838/120/2010 la dosarul nr. 6446/120/2008, însă aşa cum s-a precizat mai sus, la data de 25 octombrie 2010 cele două dosare au fost conexate de acelaşi magistrat.
Pe parcursul administrării actelor premergătoare, s-a stabilit că B.G. a pretins pentru magistratul M.I. - preşedinte al Tribunalului Dâmboviţa, de la numiţii A. (fost E.) R. şi E.V., prin intermediul numitului D.G., suma de 6.000 euro, lăsând să se înţeleagă că magistratul M.I. ar avea o influenţă reală asupra magistratului judecător M.A., preşedinta completului de judecată în dosarul nr. 6446/120/2008 pentru ca, la termenul de judecată din data de 08 noiembrie 2010, A. (fost E.) R. să fie pus în libertate şi să obţină o condamnare cu suspendarea executării pedepsei pentru infracţiunile pentru care a fost trimis în judecată.
În acest sens, s-a stabilit că suina de 6.000 euro trebuia să fie remisă de B.G. magistratului judecător M.I., până cel târziu la data de 07 noiembrie 2010, respectiv înaintea termenului de judecată din 08 noiembrie 2010.
Pentru a face rost de băni, E.V. a gajat, la data de 07 noiembrie 2010, autoturismul numitei C.C., contra sumei de 12.500 lei (echivalentul a 3.000 euro), sumă care a fost înmânată numitului D.G., iar acesta, la rândul său, a remis-o numitului B.G.
În aceeaşi zi, seara, B.G. a remis suma de 12.500 lei magistratului judecător M.I., care l-a asigurat de faptul că are influenţă la completul de judecată pentru ca A. (fost E.) R. să fie pus în libertate la data de 08 noiembrie 2010 sau ulterior, în maxim 2-3 zile peste acest termen, cât şi de faptul că susnumitul va fi condamnat cu suspendarea executării pedepsei.
Prima instanţă, analizând referatul de propunere de arestare preventivă, aşa cum a fost prezentat mai sus, în raport de toate actele şi lucrările dosarului de la urmărire penală, a reţinut că există suficiente indicii temeinice şi probe, cum sunt, în principal, interceptările şi înregistrările convorbirilor sau comunicărilor efectuate prin telefon, supravegherea operativă şi înregistrarea de imagini efectuată de D.G.I.P.I. - Diviziunea Supravegheri Operative şi Investigaţii, declaraţii învinuiţi, inculpaţi, martori şi altele.
Curtea a constatat că este întrunită, în primul rând, condiţia legală a luării acestei măsuri, şi anume cea prevăzută de art. 148 alin. (1) C. proc. pen., care face trimitere la prevederile art. 143 C. proc. pen., şi anume existenţa de probe sau indicii temeinice vizând luarea măsurii arestării preventive, probe şi indicii care sunt cu prisosinţă, în această cauză, aşa cum rezultă din mijloacele de probă administrate, şi anume înregistrările audio şi video prezentate mai sus, din declaraţiile inculpatului B.G., la care se adaugă şi date ce rezultă din mijloacele tehnice vizând supravegherea operativă efectuată în cauză de organele abilitate.
Este, totodată, îndeplinită şi cea de-a doua condiţie a luării măsurii arestării preventive, şi anume a cazurilor de arestare prevăzute la art. 148 alin. (1) lit. b) şi f) C. proc. pen.
Astfel, în legătură cu lit. b), ce vizează luarea măsurii arestării preventive şi în cazul în care există date că inculpaţii încearcă să zădărnicească în mod direct sau indirect aflarea adevărului în cauza dată, Curtea a constatat că în cursul urmăririi penale, după ce inculpatul D.G. a fost audiat la Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Piteşti în data de 19 octombrie 2011, acesta, luând cunoştinţă de anumite interceptări efectuate în cauză de organul de urmărire penală, i-a comunicat inculpatului B.G. să-şi ia măsuri de precauţie, punându-se de acord asupra aspectelor care trebuie declarate în faza organelor de urmărire penală.
De asemenea, inculpatul B.G., care iniţial nu a recunoscut faptele, după audierea tot la Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Piteşti, în data de 20 noiembrie 2011, a transmis inculpatului D.G. un mesaj tip sms către o persoană neidentificată, cu următorul conţinut: „ M-am băgat să-l ajut pe unu arestat şi au avut tel înregistrate, l-a chemat DNA pe ăla care m-a rugat i-a pus casete si cu mine si cred că mă cheamă, s-au interesat de mine" ( voi. II, fila 302, urmărire penală) pentru ca toţi inculpaţii să ştie să-şi ia măsuri de precauţie în acest sens.
În acelaşi timp, Curtea a constata că subzistă şi alt temei al arestării preventive, şi anume cel prevăzut de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., constând în aceea că inculpaţii au săvârşit o infracţiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani şi există probe că lăsarea lor în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
Astfel, în legătură cu infracţiunea reţinută în sarcina fiecărui inculpat, Curtea a arătat că faptele pretins a fi comise de inculpaţii E.V., D.G., aşa cum au fost descrise în referatul parchetului, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de cumpărare de influenţă, fapte prevăzute şi pedepsite de art. 61 din Legea nr. 78/2000, iar faptele pretins a fi comise de inculpatul B.G., întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă, prevăzută de art. 257 alin. (1) raportat la art. 5 alin. (1) şi art. 6 din Legea nr. 78/2000.
În esenţă, cu privire la conţinutul acestor infracţiuni, aşa cum rezultă din ansamblul probator arătat mai sus, Curtea a reţinut, ca stare de fapt, că în data de 2 noiembrie 2010, inculpatul B.G. a pretins pentru judecătorul M.I., preşedinte al Tribunalului Dâmboviţa, suma de 6.000 euro, de la inculpatul E.V. şi învinuitul A.R. - încarcerat la Penitenciarul Mărgineni, în dosarul nr. 6446/120/2008 al Tribunalului Dâmboviţa - prin intermediul inculpatului D.G., pretinzând că are influenţă pe lângă magistrat, în schimbul promisiunii că A.R. va fi pus în libertate sau că se va dispune faţă de acesta suspendarea executării pedepsei, sumă din care 3.000 euro, respectiv 12.500 lei ar fi fost primită de magistrat.
Aceste fapte, incriminate potrivit prevederilor legale menţionate, sunt pedepsite cu închisoare de la 2 la 10 ani, astfel că este îndeplinită condiţia menţionată a pedepsei mai mare de 4 ani pentru a fi luată măsura arestării preventive.
În acelaşi timp, Curtea constată că este îndeplinită şi cealaltă condiţie cumulativă prevăzută de art. 148 alin. (1) lit. f) teza a II-a C. proc. pen., în sensul că există probe că lăsarea în libertate a inculpaţilor prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
Existenţa unui pericol pentru ordinea publică, reclamat de dispoziţiile art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., trebuie analizat, pe de o parte, în funcţie de pericolul social al infracţiunii pentru care este urmărit acuzatul, de profilul personal al inculpatului, dar în funcţie şi de reacţia publică la comiterea de infracţiuni şi de posibilitatea ca alte persoane să comită fapte similare în lipsa unei reacţii ferme împotriva unor persoane acuzate de asemenea fapte.
Or, în cauză, infracţiunile pretins a fi săvârşite de inculpaţi, respectiv de cumpărare de influenţă, reţinută în sarcina inculpaţilor E.V. şi D.G., precum şi de trafic de influenţă, reţinută în sarcina inculpatului B.G., sunt infracţiuni de corupţie, de un pericol social extrem de ridicat, cu atât mai mult cu cât cumpărarea şi traficarea influenţei vizează magistraţi ce au rol esenţial în apărarea drepturilor şi intereselor legitime ale statului cât şi ale cetăţenilor, corupţia fiind un fenomen grav care afectează astăzi în mod profund societatea.
Existenţa de probe vizând pericolul concret pentru ordinea publică, rezultă, implicit, şi prin raportare la natura infracţiunii fie ea de corupţie, la gravitatea acesteia, aşa cum sunt cele vizând cumpărarea şi traficarea influenţei.
În consecinţă, prima instanţă a apreciat că sunt îndeplinite cele două condiţii pentru luarea măsurii arestării preventive a celor trei inculpaţi în această cauză, şi anume prevederile art. 148 alin. (1) care face trimitere la prevederile art. 143 C. proc. pen., vizând existenţa de probe şi de indicii temeinice, dar şi la prevederile art. 148 alin. (1) lit. b) şi f) C. proc. pen., ca temei al arestării reţinute în această cauză.
În acelaşi timp, Curtea a considerat că se impune măsura arestării preventive pentru a se asigura buna desfăşurare a procesului penal, potrivit art. 136 alin. (1) C. proc. pen., având în vedere faptul că inculpaţii au încercat influenţarea adevărului, atunci când s-au aflat în libertate, apreciind, astfel, că este în interesul urmăririi penale, arestarea acestora.
În analizarea posibilităţii luării unei măsuri alternative, instanţa de fond a reţinut că trebuie avute în vedere criteriile prevăzute de art. 136 alin. (8) C. proc. pen., care vizează, printre altele, scopul măsurii şi gradul de pericol social al infracţiunii, mai exact buna desfăşurare a procesului penal şi gravitatea unor asemenea fapte de corupţie, mai ales asupra magistraţilor, identificată şi prin gradul de pericol social al acestora, astfel că raportat la aceste criterii pe care le apreciază ca prioritare în raport de celelalte criterii, vizând persoana faţă de care se ia măsura, de care se prevalează apărarea, a considerat că măsurii arestării preventive, se impune a se lua împotriva inculpaţilor, fiind nu numai legală, dar şi justificată.
Împotriva acestei încheieri au declarat recurs inculpaţii E.V., D.G. şi B.G., solicitând casarea încheierii şi, în rejudecare, respingerea propunerii de luare a măsurii arestării preventive formulate de Ministerul Public, motivele fiind arătate în practicaua prezentei hotărâri, astfel că acestea nu vor mai fi reluate.
Examinând recursurile declarate prin prisma dispoziţiilor legale, înalta Curte constată că acestea sunt fondate numai sub aspectul duratei pentru care s-a dispus luarea măsurii arestării preventive, pentru considerentele care vor fi expuse în continuare:
Din actele şi lucrările dosarului, înalta Curte constată că luarea măsurii arestării preventive este justificată, fiind impusă de situaţia concretă reţinută pană în acest stadiu, iar revocarea sau înlocuirea acesteia nu se impune deoarece există, în mod cert, indicii temeinice că inculpaţii sunt cei care au comis faptele reţinute în sarcina lor, iar lăsarea acestora în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Pericolul concret pentru ordinea publica este reprezentat de modalitatea de comitere a faptelor, gradul de pericol social rezultat, cât şi de persoanele făptuitorilor care, lăsaţi în libertate, în aceste condiţii, ar crea o stare de nesiguranţă pentru ceilalţi membri ai societăţii, cât şi de neîncredere în organele abilitate de a lua măsuri concrete în astfel de situaţii.
Verificând lucrările dosarului instanţa de control judiciar constată că este îndeplinită în privinţa tuturor recurenţilor - inculpaţi cerinţa prevăzută de art. 143 alin. (1) C. proc. pen., în sensul că există suficiente indicii temeinice, în accepţiunea dată acestei noţiuni de art. 681 C. proc. pen., care justifică presupunerea rezonabilă că aceştia au comis faptele pentru care sunt cercetaţi, relevante în aceste sens fiind procesele - verbale de transcriere a convorbirilor telefonice purtate între inculpaţi.
În ce priveşte cererile de revocare şi, respectiv înlocuire a măsurii arestării preventive formulate de apărătorii inculpaţilor B.G. şi D.G., înalta Curte reţine că potrivit art. 139 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., măsura preventivă luată se înlocuieşte cu altă măsură preventivă când s-au schimbat temeiurile care au determinat luarea măsurii, iar când se constată că măsura preventivă a fost luată cu încălcarea prevederilor legale sau nu mai există vreun temei care să justifice menţinerea măsurii preventive, aceasta trebuie revocată din oficiu sau la cerere.
Analizând actele şi lucrările dosarului instanţa constată că în cauză nu au intervenit elemente noi şi nu au fost administrate alte probe pe situaţia de fapt sau cu relevanţă prin prisma prevederilor art. 148 C. proc. pen. care să conducă la concluzia că temeiurile care au justificat arestarea au încetat ori s-au modificat. Nici apărătorii inculpaţilor în concluziile lor sau inculpaţii personal, având ultimul cuvânt, nu au invocat elemente pertinente de fapt care să fundamentele concluzia că aceste temeiuri au încetat ori s-au modificat.
Cu toate acestea, se constată că recursurile sunt fondate în ceea ce priveşte durata arestării preventive dispusă de către instanţa de fond.
Înalta Curte reţine că prin rezoluţia nr. 164/P/2010 din 23 mai 2010 s-a început urmărirea penală atât faţă de recurenţii inculpaţi mai susmenţionaţi, cât şi faţă de magistratul M.I., preşedintele Tribunalului Dâmboviţa pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, faptă reţinută şi în sarcina inculpatului B.G.
De asemenea, mai constată că prin referatul cu propunerea de luare a măsurii arestării preventive, Ministerul Public nu a solicitat şi arestarea preventivă a magistratului, deşi infracţiunea reţinută în sarcina acestuia este de o gravitate deosebită şi cu un impact social deosebit, dată fiind şi calitatea avută de acesta la momentul săvârşirii presupusei faptei, magistrat judecător chemat să vegheze la respectarea legii şi a ordinii de drept.
Raportat, însă la gradul de participare a inculpaţilor la activitatea infracţională ce formează obiectul cercetărilor penale, la datele ce caracterizează persoana fiecăruia, dar şi pentru a se da eficienţă principiului privind egalitatea de tratament, instanţa apreciază că se impune reducerea duratei măsurii arestării preventive de la 29 zile la 15 zile, asigurându-se astfel caracterul de rezonabilitate şi proporţionalitate al măsurii preventive cu scopul legitim urmărit.
Aşa fiind, în temeiul art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., înalta Curte, va admite recursurile declarate de inculpaţii E.V., D.G. şi B.G. împotriva încheierii nr. 3/F/CC din 29 mai 2013 a Curţii de Apel Piteşti, va casa hotărârea atacată, numai sub aspectul duratei arestării preventive, pe care o va reduce de la 29 de zile la 15 zile, respectiv de la 29 mai 2013 până la 12 iunie 2013 inclusiv.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (3) C. proc. pen.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE
Admite recursurile declarate de inculpaţii E.V., D.G. şi B.G. împotriva încheierii nr. 3/F/CC din 29 mai 2013 a Curţii de Apel Piteşti, Secţia Penală şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, pronunţată în dosarul nr. 1397/46/2013.
Casează încheierea recurată numai sub aspectul duratei arestării preventive.
Reţine cauza spre rejudecare şi în fond reduce durata arestului preventiv de la 29 de zile la 15 zile, respectiv de la 29 mai 2013 până la 12 iunie 2013 inclusiv.
Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat D.G., în sumă de 100 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Onorariile parţiale cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru recurenţii inculpaţi E.V. şi B.G., în sumă de câte 25 lei, se vor plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 07 iunie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1601/2013. Penal. Prelungirea duratei... | ICCJ. Decizia nr. 572/2013. Penal. Prelungirea duratei... → |
|---|
