ICCJ. Decizia nr. 938/2013. Penal. Infracţiuni de evaziune fiscală (Legea 87/1994, Legea 241/2005). înşelăciunea (art. 215 C.p.). Recurs

Comentarii

1

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 938/2013

Dosar nr. 1069/108/2011

Şedinţa publică din 18 martie 2013

Deliberând asupra recursului penal de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 14 din 16 ianuarie 2012 pronunţată de Tribunalul Arad în Dosarul nr. 1069/108/2011, în baza art. 6 din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 74 alin. (2), art. 76 lit. d) C. pen., s-a dispus condamnarea inculpatului G.G., la pedeapsa de 8 (opt) luni închisoare pentru infracţiunea de evaziune fiscală.

În baza art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 74 alin. (2) şi art. 76 lit. a) C. pen. acelaşi inculpat a fost condamnat la 5 (cinci) ani închisoare pentru infracţiunea de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată.

S-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi respectiv cele prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen., cu excepţia dreptului de a alege, pe o perioadă de 4 ani.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. s-a dispus achitarea inculpatului G.G. pentru infracţiunea prevăzută de art. 280¹ din Legea nr. 31/1990 modificată şi republicată.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) şi art. 35 C. pen. s-au contopit pedepsele aplicate inculpatului în pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare, ce urmează să fie executată în regim de detenţie şi 4 ani pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi respectiv cele prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen., cu excepţia dreptului de a alege.

Pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 71 C. pen. s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen., cu excepţia dreptului de a alege.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. s-a dispus achitarea inculpatei G.E., pentru infracţiunea prevăzută de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)

Inculpatul G.G. a fost obligat să plătească părţii civile Autoritatea Naţională de Administrare Fiscală suma de 116.826 lei cu titlu de despăgubiri civile, actualizată cu majorări, dobânzi legale şi penalităţi, până la plata efectivă a prejudiciului.

A fost admisă, în parte, acţiunea civilă exercitată de partea civilă SC R.T. SRL Timişoara şi inculpatul G.G. a fost obligat să plătească acesteia suma de 182.070 lei cu titlu de despăgubiri civile, cu dobânzi legale până la plata efectivă a prejudiciului.

A fost admisă acţiunea civilă exercitată de partea civilă SC M.T. SRL Râmnicu Vâlcea şi inculpatul G.G. a fost obligat să plătească acesteia suma de 32.130 lei cu titlu de despăgubiri civile, cu dobânzi legale până la plata efectivă a prejudiciului.

Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că, prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad nr. 281/P/2009 înregistrat la data de 17 februarie 2011, au fost trimişi în judecată inculpaţii G.G. pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 6 din Legea nr. 241/2005, art. 280¹ din Legea nr. 31/1990 şi art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi inculpata G.E. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)

S-a reţinut în sarcina inculpatului G.G. că în calitate de administrator al SC A.C. SRL Arad, în perioada 14 iulie 2004 - 20 martie 2007, a reţinut dar nu a vărsat niciodată, cu intenţie, la bugetul general consolidat al statului suma de 116.826 lei, reprezentând impozite şi contribuţii cu reţinere la sursă de natura TVA, impozit pe venituri din salarii, impozit pe profit, şomaj, C.A.S., C.A.S.S. şi în scopul sustragerii de la urmărirea penală pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală a cesionat în mod fictiv, la data de 20 martie 2007, părţile sociale ale SC A.C. SRL Arad către numiţii B.O.H. şi I.O. După cesionarea părţilor sociale ale SC A.C. SRL Arad către numiţii B.O.H. şi I.O., inculpatul G.G. a continuat să desfăşoare acte de comerţ în numele societăţii şi împreună cu alte persoane, folosindu-se de nume şi calităţi mincinoase respectiv înscrisuri falsificate, în perioada mai - iunie 2007, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a indus în eroare reprezentanţii SC R.T. SRL Timişoara respectiv SC M.T. Vâlcea cu ocazia încheierii, respectiv pe parcursul executării unor contracte, cauzând acestora un prejudiciu de 214.200 lei.

În sarcina inculpatei G.E., s-a reţinut prin actul de acuzare, că după data de 23 februarie 2007 a cumpărat de la R.B., în numele SC A.C. SRL Arad - societate la care începând cu data de 14 iulie 2007 nu mai avea nici o calitate - şapte file CEC, pe care a omis să le predea lui B.O.H. şi I.O.G., persoane cărora la 20 martie 2007, le-a fost cesionată SC A.C. SRL Arad, ajutându-l astfel pe inculpatul G.G. şi pe alte persoane, a căror identitate a rămas necunoscută, să le folosească la inducerea în eroare a reprezentantului SC R.T. Timişoara şi SC M.T. Râmnicu Vâlcea.

Analizând probatoriul administrat în faza de urmărire penală şi a cercetării judecătoreşti prima instanţă a reţinut că, la data de 13 mai 2002, C.M. a înfiinţat SC A.C. SRL cu sediul în Arad, strada Haşdeu, jud. Arad, având ca asociat unic pe această persoană şi ca administrator pe inculpata G.E. La data de 14 iulie 2004, părţile sociale au fost cesionate în întregime inculpatului G.G., acesta devenind asociat unic şi administrator al S.C. A.C. SRL, sediul social al societăţii modificându-se în Arad, jud. Arad.

În perioada 14 iulie 2004 - 20 martie 2007, inculpatul G.G., în calitate de administrator al SC A.C. SRL, a reţinut şi nu a vărsat niciodată, cu intenţie, la bugetul de stat suma de 116.826 lei reprezentând impozite şi contribuţii cu reţinere la sursă de natura TVA, impozit pe venituri din salarii, impozit pe profit, şomaj, C.A.S., C.A.S.S. Ca urmare a datoriilor acumulate la bugetul consolidat al statului, la data de 20 martie 2007, în scopul sustragerii de la urmărire penală pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 6 din Legea nr. 241/2005, inculpatul G.G. a cesionat părţile sociale ale societăţii către B.O:H. respectiv I.O., cu ocazia cesiunii B. fiind numit şi administrator al societăţii. La data de 19 septembrie 2007 SC A.C. SRL Arad a intrat în faliment, fiind radiată din registrul comerţului la data de 03 aprilie 2009.

În aceste împrejurări, cei doi inculpaţi împreună cu numiţii B.H. şi C.R. (persoană rămasă neidentificată) s-au deplasat la sediul Oficiului Registrului Comerţului Arad unde a fost redactat şi totodată semnat un contract de comodat pentru noul sediu social cu proprietarul imobilului din loc. Firiteaz, comuna Şagu, jud. Arad - martorul L.C. Contractul de comodat a fost înregistrat la O.R.C. şi tot atunci, martorul L. a primit suma de 100 euro de la inculpatul G.G. Deşi a devenit asociat şi administrator al SC A.C. SRL, numitul B.O.H. nu a desfăşurat vreo activitate în numele societăţii, nu a deţinut documentele acesteia (facturi, chitanţe, ştampila sau arhiva), întrucât nu i-au fost predate nici cu ocazia cesiunii şi nici ulterior, contrar celor susţinute de către inculpaţi care nu au putut face dovada existenţei procesului verbal de predare primire.

Contrar susţinerilor inculpatului G.G. care în faza de urmărire penală a declarat că a cesionat societatea lui B.O.H. urmare a unui anunţ în ziar, a reţinut că aceste afirmaţii sunt contrazise de existenta contractului individual de muncă încheiat la data de 02 mai 2006 între G.G. ca reprezentant al SC A. SRL şi B.O.H. ca salariat al aceleiaşi societăţi, declaraţia martorului F.A. care a arătat că G.G. i-l prezentase pe B.O. încă din anul 2006 şi în prezenţa căruia B. a şi semnat orice înscrisuri puse la dispoziţie de inculpat şi de declaraţia martorei C.L. În faţa instanţei inculpaţii au precizat că îl cunoşteau pe numitul B.O., întrucât anterior a lucrat în societatea inculpaţilor şi s-a arătat interesat de preluarea firmei.

S-a mai reţinut că la data de 23 februarie 2007, inculpata G.E. a cumpărat de la R.B. în numele acestei societăţi, şapte file CEC, file pe care le-a încredinţat inculpatului G.G., înscrisuri care însă nu au fost predate persoanelor cărora li s-a cesionat societatea.

Din probele administrate a rezultat că la data de 22 mai 2007, două persoane a căror identitate a rămas necunoscută s-au prezentat cu numele de R.P. şi D.A. în calitate de reprezentanţi ai SC A.C. SRL şi au solicitat administratorului SC A.I. SRL Arad - martorul R.A. - să le închirieze un birou în acel imobil, în scopul deschiderii unui punct de lucru. Cu acordul administratorului de la SC A.I. SRL Arad, cei doi s-au instalat într-un birou, primind spre folosinţă şi o linie telefonică, urmând să se procedeze la întocmirea unui contract de închiriere. Martorul P.C.C. a primit sarcina de a instala linia telefonică în biroul închiriat SC A.C. SRL Arad, ocazie cu care a observat în biroul respectiv un fax şi câteva rechizite şi în faza de urmărire penală (fila 318 vol. I) a indicat cu precizie fotografia inculpatului G.G., ca fiind una dintre persoanele care se aflau în acel birou şi pe care a văzut-o la firmă de mai multe ori, în diferite ipostaze. Ulterior, a menţionat că fizionomia inculpatului G.G., îi este cunoscută, l-a mai văzut dar nu poate afirma cu certitudine că este persoana care a închiriat spaţiul susmenţionat (fila 321 vol. I) iar în faţa instanţei şi-a menţinut declaraţiile anterioare, cu precizarea că pe inculpatul G.G. l-a mai văzut, dar nu poate indica locaţia, descriind semnalmentele persoanelor care au reprezentat SC A.C. SRL, una dintre acestea coincid cu cele ale inculpatului G.G. A mai arătat că cele două persoane au amânat încheierea contractului în formă scrisă sub diferite pretexte, însă la insistenţele consilierului juridic al SC A.I. SRL - martora T. (H.) A.D., numitul R.P. l-a prezentat ulterior pe martorul N.I.A. ca fiind „directorul punctului de lucru din Arad”, astfel că a fost încheiat un contract folosindu-se cartea de identitate prezentată în original de acesta din urmă, contract care nu a fost însă semnat de niciuna din cele două părţi, chiar dacă s-a plătit, respectiv s-a încasat, chirie începând cu data de 23 mai 2007. S-a constatat că martorul N.I.A. nu a cunoscut motivul pentru care fusese dus la adresa din Arad, jud. Arad. Sub pretextul că administratorul SC A.C. SRL - B.O.H. - se află plecat la Bucureşti, numitul R.P. a solicitat să se amâne semnarea contractului de închiriere, astfel că a obţinut timp pentru desfăşurarea activităţii infracţionale. S-a constatat, de asemenea, că persoana care a achitat chiria în numele SC A.C. SRL şi care s-a prezentat sub numele R.P. nu există, iar seria şi nr. cărţii de identitate folosite de acesta, aparţin unei alte persoane.

În aceste context, la data de 29 mai 2007 unul dintre chiriaşii SC A.I. SRL, prezentându-se cu numele fals D.A. - reprezentant al SC A.C. SRL, a contactat de la postul telefonic prin intermediul martorei G.M., partea vătămată SC R.T. SRL din Timişoara, afirmând că ar fi interesat să achiziţioneze 40 km conductori electrici. Potrivit condiţiilor impuse de angajata SC R.T. SRL - martora G.M., de la sediul SC A.I. SRL din Arad, a fost trimisă prin fax comanda nr. 429 pentru 40 km conductori electrici, pe care a fost indicat şi numărul de telefon de contact al lui D.A. respectiv 07274xxxxx. În baza acestei comenzi partea vătămată a livrat marfa către SC A.C. SRL, la sediul din Arad strada Andrei Şaguna, marfă în valoare de 24.990 lei, conform facturii seria x din 29 mai 2007, părţile stabilind termen de plată de 15 zile şi modalitatea de plată prin fila CEC, marfă care a fost livrată în aceeaşi zi de către martorul B.A.. Acesta s-a deplasat în municipiul Arad la sediul SC A.I. SRL, pe strada Andrei Şaguna, conform indicaţiilor date telefonic de „D.A.” şi s-a întâlnit cu acesta din urmă, care vorbea la telefon cu martorul în momentul sosirii. Conform declaraţiei martorului, persoana cu care a vorbit la telefon şi care-l aştepta la sediul A. din Arad, a fost ajutată să descarce marfa de către inculpatul G.G. Acelaşi inculpat fost indicat de martor - atât cu ocazia audierii din 14 octombrie 2008 cât şi din 08 februarie 2011, ca fiind persoana care i-a înmânat din partea SC A.C. SRL Arad, fila CEC (deja semnată şi stampilată, completată la toate rubricile, mai puţin rubrica „suma de plată”) şi care a semnat şi ştampilat în faţa sa, atât factura din 29 mai 2007 emisă de R.T. cât şi contractul de vânzare - cumpărare pe care îl prezentase acestuia din partea SC R.T. SRL. Cu ocazia audierii în fata instanţei acest martor a menţinut declaraţiile anteriore, cu precizarea că este posibil ca inculpatul G.G. să fie persoana care i-a dat fila CEC, factura şi contractul pe care le-a semnat în faţa sa, dar pentru că a trecut mult timp nu poate afirma cu certitudine acest fapt, dar la momentul respectiv a făcut recunoaşterea fără dubiu.

Marfa a fost încărcată în aceiaşi zi în autoutilitara cu nr. x şi apoi descărcată în faţa magazinului „P.P.” situată pe aceiaşi stradă, aspect confirmat de martora C.L., care a arătat că autoutilitara F. cu nr. x, proprietatea sa, a fost împrumutată în acea zi inculpaţilor, pentru a transporta „nişte cabluri” pe strada Andrei Şaguna din Arad .Deşi s-a solicitat de către inculpaţi înlăturarea declaraţiei acestei martore motivat cu starea de conflict existentă între părţi, dovedită prin înscrisurile de la dosar, instanţa a analizat depoziţia martorei prin coroborare cu declaraţiile martorilor P.C.C. şi S.N.

La data de 31 mai 2007 a fost trimisă prin fax de la SC A.C. SRL Arad, către partea vătămată SC R.T. SRL comanda nr. 434, în baza căreia în aceiaşi zi, s-au livrat la SC A. SRL - 50 km conductori electrici în valoare de 31.237,50 lei, potrivit facturii din 31 mai 2007, părţile stabilind ca plata să se facă cu fila CEC emisă cu ocazia primei livrări (cea din data de 29 mai 2007) şi înmânată martorului B.A. Din cuprinsul facturii menţionate rezultă că această dată marfa a fost livrată prin delegatul SC A.C. SRL - I.F., delegat care cu ocazia emiterii facturii a declarat reprezentantului R.T. - martora G.M., date false privind identitatea sa şi mijlocul de transport folosit. Urmare a verificărilor efectuate s-a stabilit că persoana menţionată pe factură ca fiind I.F., nu există, iar autovehiculul menţionat s-a dovedit a fi autoturism marca Dacia - impropriu pentru a transporta cantitatea de marfă menţionată în factură şi aparţinând unei persoane fizice care nu are cunoştinţă despre un astfel de transport.

La data de 05 iunie 2007 a fost trimisă de la acelaşi număr de fax către partea vătămată SC R.T. SRL comanda cu nr. 447, în baza căreia în data de 06 iunie 2007 s-au livrat SC A.C. SRL, 100 km conductori electrici în valoare de 63.367,50 lei, conform facturii din 6 iunie 2007.Pentru plata acestei mărfi s-a emis fila CEC, având semnătura numitului B.O.H. şi ştampila SC A.C. SRL contrafăcute, această filă CEC fiind completată cu excepţia rubricii „suma de. „Marfa a fost transportată, în două tranşe, prin intermediul martorului C.C. cu autoutilitara acestuia căruia îi fusese făcută comanda de transport în numele SC A.C. SRL de către o persoană a cărei identitate a rămas necunoscută şi care i-a încredinţat pentru a fi predat reprezentantului din Timişoara un plic conţinând fila CEC susmenţionată. Urmare a indicaţiilor primite prin telefon, martorul C.C. a descărcat conductorii electrici în curtea imobilului cu nr. 143 de pe strada Pădurii din Arad, aspect confirmat de martorii D.C., P.C. şi C.A. De remarcat faptul că şi pe această comandă a fost indicat numărul de telefon x şi „D.A.” ca persoană de contact din partea SC A.C. SRL ca şi în cazul celor două comenzi anterioare.

La data de 08 iunie 2007 de la acelaşi fax, indicând numărul de telefon arătat şi aceiaşi persoană de contact, a fost trimisă o altă comandă către SC R.T. SRL, în aceiaşi zi au fost livraţi alţi 100 km de conductori electrici, în valoare de 62.475 lei, potrivit facturii din 8 iunie 2007, pentru plata acesteia „delegatul” SC A.C. SRL - numitul U.F. înmânând reprezentantului părţii vătămate fila CEC seria BK 302 nr. 00300895. Şi de această dată s-a dovedit că datele din factură referitor la identitatea delegatului sunt false, respectiv numele delegatului nu există în baza de date, iar seria şi numărul actului de identitate, aparţin unei alte persoane.

Toate cele trei file CEC emise în favoarea societăţii SC R.T. SRL au fost completate la rubrica „data emiterii” cu data corespunzătoare scadenţei plăţii, respectiv 15 zile de la emiterea facturii şi au prezentate la bancă spre valorificare, însă plata lor a fost refuzată din cauza lipsei totale de disponibil, suma totală nerecuperată fiind de 182.070 lei.

La data de 30 mai 2007, numitul „D.A.” - reprezentant al SC A.C. SRL”, a contactat de la postul telefonic X - prin intermediul martorului P.G. - partea vătămată SC M.T. SRL Râmnicu Vâlcea, afirmând că ar fi interesat să achiziţioneze 20 de truse de tăiere şi sudare. Martorul a condiţionat livrarea mărfii de emiterea unei comenzi şi efectuarea plăţii prin CEC momentul primirii produselor. în acest sens, de la sediul SC A.I. SRL din Arad, strada Andrei Şaguna, a fost trimisă prin fax comanda din 30 mai 2007 (acelaşi număr cu cel trecut pe comanda făcută la data de 05 iunie 2007 către SC R.T. SRL Timişoara) pentru 20 de truse de tăiere iar destinatarul a emis factura proformă din 1 iunie 2007.

Deoarece pe comandă nu se menţionase locul unde urma a fi livrată marfa ci doar persoana de contact, martorul P. a luat legătura cu „D.”- iar acesta din urmă a trimis de la acelaşi număr de fax cu cel pe care-1 utiliza şi în „relaţiile” cu SC R.T. SRL, comanda din 05 iunie 2007 în care era menţionat ca loc de livrare „Arad, str. Andrei Şaguna ” respectiv că „plata se va face cu filă CEC scadentă la 10 zile de la primirea mărfii”. în baza acestei comenzi, SC M.T. SRL a livrat prin serviciul de curierat SC U.C. SRL, cantitatea de 20 buc. truse de tăiere pentru care s-a întocmit factura din 05 iunie 2007, în valoare de 32.130 lei.

La sosirea la destinaţie, reprezentantul firmei de curierat - martorul B.O. a primit din partea reprezentantului SC A.C. SRL - persoană a cărei identitate nu a putut fi stabilită - fila CEC X şi factura Y pe care acesta din urmă o semnase şi o ştampilase cu ştampila societăţii, la sediul din Arad, strada Andrei Şaguna, înscrisuri care ulterior au fost remise de firma de curierat reprezentanţilor societăţii vânzătoare din Vâlcea. în aceste împrejurări „D.A.” i-a spus telefonic martorului P. că marfa va fi recepţionată şi înmânată o filă CEC la Arad de către colegul său „R.P.”. Cu prilejul ascultării în faţa instanţei martorul B.O. a precizat că este posibil ca inculpatul G.G. să fie persoana căreia i-a predat coletul la sediul SC A.C. SRL din Arad.

Deoarece fila CEC emisă în favoarea societăţii SC M.T. SRL a fost refuzată la plată, martorul P.G. s-a deplasat la Arad, însă la adresa indicată telefonic de D.A. şi unde fuseseră expediate trusele de tăiere, nu a fost găsit niciun reprezentant al SC A.C. SRL.

S-a mai reţinut că din concluziile raportului de constatare tehnico - ştiinţifică din 05 septembrie 2008, respectiv din 19 mai 2010, a rezultat că din cele patru file CEC folosite la inducerea în eroare a reprezentanţilor SC R.T. SRL Timişoara şi SC M.T. SRL Vâlcea, doar filele cu seria X şi seria Y au fost semnate de B.O.H. şi poartă impresiunea autentică a ştampilei SC A.C. SRL, celelalte două cu seria Z şi W au semnătura lui B. şi impresiunea ştampilei A. contrafăcute (filele 14 - 43 - voI. II). împrejurarea că făptuitorul B.O.H. a semnat cele două file CEC menţionate, din care una a fost remisă de inculpatul G.G. la 29 mai 2007, martorului B.A., nu poate duce la concluzia în opinia primei instanţe că B. ar fi avut o participaţie la comiterea infracţiunii de înşelăciune, câtă vreme acesta este descris ca fiind o persoană fără locuinţă şi loc de muncă, mare consumator de băuturi alcoolice, ce putea fi foarte uşor influenţat (boschetar), sens în care este relevantă declaraţia martorului F.A., potrivit căruia,B. care părea a fi boschetar, dar care-i fusese prezentat de către G.G. în 2006 ca fiind patronul unei societăţi comerciale, a semnat în prezenţa martorului, toate înscrisurile ce-i fuseseră puse la dispoziţie de către inculpatul G. Relevant a fost apreciat şi faptul că inculpatul G. a afirmat în primele declaraţii că l-a cunoscut pe B. cu ocazia cesiunii urmare a unui anunţ în ziar, deşi la dosar există un contract individual de muncă încheiat încă din 02 mai 2006 (cu aproape un an înaintea cesiunii) între G.G. ca reprezentant al SC A.C. SRL şi B.O.H. ca salariat, declaraţie asupra căreia a revenit cu ocazia ascultării sale în fata instanţei.

Astfel, a reţinut că fapta inculpatului G.G. care în calitate de administrator al SC A.C. SRL Arad, în perioada 14 iulie 2004 - 20 martie 2007, a reţinut dar nu a vărsat niciodată, cu intenţie, la bugetul general consolidat al statului suma de 116.826 lei reprezentând impozite şi contribuţii cu reţinere la sursă de natura TVA, impozit pe venituri din salarii, impozit pe profit, şomaj, C.A.S., C.A.S.S., constituie infracţiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 6 din Legea 241/2005.

Infracţiunea de cesionare în mod fictiv a părţilor sociale ale unei societăţi în scopul sustragerii de urmărirea penală pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 280¹ din Legea nr. 31/1990 modificată şi republicată, presupune sub aspectul laturii obiective - urmarea directă - o sustragere de la urmărirea penală. în speţă, din actele dosarului rezultă că inculpatul G.G. a cesionat părţile sociale ale SC A.C. SRL la data de 20 martie 2007 şi prin ordonanţa procurorului din 28 decembrie 2010 s-a dispus începerea urmăririi penale pentru infracţiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 6 din Legea nr. 241/2005, astfel că a constatat că acestei infracţiuni îi lipseşte unul din elementele constitutive şi pe cale de consecinţă s-a apreciat că se impune achitarea inculpatului pentru această infracţiune.

Art. 215 alin. (3) C. pen. incriminează o formă specială a infracţiunii de înşelăciune, comisă cu prilejul încheierii sau executării unui contract. Prin încheierea unui contract se înţelege perioada purtării tratativelor, până la stabilirea acordului de voinţă, indiferent dacă acesta se încheie sau nu în formă scrisă. Executarea unui contract include intervalul de timp în care obligaţiile contractuale se găsesc în faza de aducere la îndeplinire, până la epuizarea acestora. Se asimilează în cadrul acestei forme a infracţiunii şi activitatea de inducere sau menţinere în eroare cu ocazia rezilierii unui contract.

Determinarea acţiunii de inducere în eroare trebuie să se realizeze în funcţie de particularităţile fiecărui caz în parte dar şi de dispoziţiile art. 969 alin. (1) C. civ. şi de la reglementările privind eroarea, dolul sau violenţa ca vicii ale consimţământului.

Pentru existenta infracţiunii de înşelăciune în convenţii este necesar ca inducerea sau menţinerea în eroare să se fi produs în aşa fel încât fără această eroare cel înşelat nu ar fi încheiat sau executat contractul în condiţiile stipulate. Cu alte cuvinte, este necesar ca inducerea sau menţinerea în eroare să fi avut un rol hotărâtor în determinarea persoanei la încheierea sau executarea contractului în condiţiile stipulate.

Totodată, a constatat că fapta aceluiaşi inculpat care după cesionarea părţilor sociale ale SC A.C. SRL către B.O.H. a continuat să desfăşoare acte de comerţ în numele societăţii şi care împreună cu alte persoane folosindu-se de nume şi calităţi mincinoase, respectiv înscrisuri falsificate, în perioada mai-iunie 2007, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a indus în eroare reprezentanţii SC R.T. SRL Timişoara respectiv SC M.T. SRL Vâlcea cu ocazia încheierii respectiv pe parcursul executării unor contracte cauzându-le un prejudiciu în valoare totală de 214.200 lei, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată, prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)

A reţinut că neasumarea răspunderii pentru cele săvârşite a constituit constanta atitudinii inculpatului G.G. pe tot parcursul procesului penal, susţinerile sale, lipsite de dovezi şi sinceritate, au fost înlăturare de instanţă ca fiind nu numai „pro causa” dar şi neverosimile.

Vinovăţia inculpatului G.G. a rezultat fără putinţă de tăgadă din declaraţiile martorilor L.C., C.L., B.A., P.C.C. şi B.O., declaraţii care se coroborează între ele şi cu înscrisurile de la dosar.

Referitor la inculpata G.E. instanţa a reţinut că pentru existenţa infracţiunii de complicitate la înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave sunt necesare următoarele condiţii - să existe intenţie, care constă din prevederea de către complice a acţiunii pe care urmează să o execute autorul, a urmărilor periculoase şi că actul său se alătură acţiunii realizate de acesta, el dorind sau acceptând să se producă urmările prevăzute de lege şi - complicele să-şi aducă efectiv contribuţia la săvârşirea faptei prevăzute de legea penală, înlesnire sau ajutare care poate fi de natură materială sau intelectuală.

În cauză, împrejurarea că inculpata G.E. a cumpărat la data de 23 februarie 2007, şapte file CEC de la unitatea bancară, în numele SC A.C. SRL, societate în cadrul căreia nu mai avea vreo calitate, file CEC pe care le-a predat inculpatului G.G. şi care au fost folosite pentru inducerea în eroare a celor două părţi vătămate, în condiţiile în care declaraţia martorei C.L. nu se coroborează cu nici o altă probă de la dosar, nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de complicitate la înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, lipsind latura obiectivă, astfel că, s-a apreciat că se impune achitarea acesteia, în temeiul dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen.

La individualizarea judiciară a pedepselor a avut în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) dar şi circumstanţele personale ale inculpatului G.G., vârsta acestuia (40 ani la data comiterii faptei), nivelul de instruire şcolară ca absolvent de 8 clase, fără ocupaţie, conduita bună avută în societate şi familie anterior comiterii faptei, lipsa antecedentelor penale, atitudinea cooperantă avută în faţa organelor judiciare, care nu implică recunoaşterea faptei şi regretul manifestat ci prezenţa acestuia ori de câte ori a fost chemat, care dovedeşte interesul pe care acesta îl manifestă faţă de situaţia sa şi conştientizarea riscului pe care îl presupune aplicarea unei eventuale sancţiuni dar şi o adaptare adecvată la standardele normative ale societăţii şi o acceptare a acestora. Toate aceste împrejurări au fost apreciate de către instanţa de fond ca fiind circumstanţe atenuante conform art. 74 alin. (2) C. pen., fiind reţinute şi valorificate în procesul de individualizare judiciară cu efecte asupra reducerii pedepsei aplicate inculpatului.

Reţinând vinovăţia inculpatului G.G. pentru fapte cauzatoare de prejudiciu, în baza art. 346 C. proc. pen. raportat la art. 14 alin. (3) lit. b) C. proc. pen. şi O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, l-a obligat pe inculpatul G.G. să plătească părţii civile Autoritatea Naţională de Administrare Fiscală suma de 116.826 lei cu titlu de despăgubiri civile, actualizată cu majorări, dobânzi legale şi penalităţi, până la plata efectivă a prejudiciului.

Constatând că partea vătămată SC R.T. SRL Timişoara s-a constituit parte civilă în procesul penal, în condiţiile art. 15 C. proc. pen., cu suma de 232.394,15 lei reprezentând sold neachitat actualizat cu rata inflaţiei, în raport de înscrisurile de la dosar a reţinut că prejudiciul dovedit a fi cauzat acestei părţi civile este de 182.070 lei, sumă la care a şi fost obligat inculpatul, cu dobânzi legale conform O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc.

Partea vătămată SC M.T. SRL Râmnicu Vâlcea s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 32.130 lei reprezentând prejudiciul nereparat, dovedit cu actele depuse la dosar, astfel că a obligat inculpatul G.G. să plătească acesteia suma de 32.130 lei cu titlu de despăgubiri civile, cu dobânzi legale până la plata efectivă a prejudiciului.

Împotriva sentinţei penale au declarat apel, în termen legal, Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad şi inculpatul G.G.

Parchetul a criticat hotărârea în ceea ce priveşte greşita achitare a celor doi inculpaţi, sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art. 280¹ din Legea nr. 31/1990, în privinţa inculpatului G.G., respectiv sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) rap. la art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) în privinţa inculpatei G.E.

În acest sens, a susţinut că legiuitorul a avut în vedere atunci când a folosit sintagma „în scopul sustragerii de la urmărirea penală ori în scopul îngreunării acesteia”, perioada cuprinsă între momentul săvârşirii infracţiunii şi momentul trimiterii în judecată, interval în interiorul căreia se pot realiza atât actele de sustragere cât şi de îngreunare a urmăririi penale. în sprijinul acestui punct de vedere a arătat că ajutorul dat pentru a îngreuna sau zădărnici urmărirea penală înseamnă ajutorul dat infractorului, în intervalul de la săvârşirea infracţiunii până la trimiterea lui în judecată, pentru întârzierea sau eludarea cercetărilor (alterarea sau distrugerea urmelor infracţiunii, furnizarea de date inexacte privitoare la persoana infractorului sau împrejurările cauzei) ori pentru sustragerea de la cercetarea organului de urmărire penală. S-a arătat că în cauza dedusă judecăţii, cercetările pentru infracţiunea de înşelăciune, au debutat ca urmare a sesizării la data de 21 iunie 2007 a organelor de poliţie judiciară din cadrul I.P.J. Arad - Serviciul de investigare a fraudelor de către SC R.T. SRL, prin reprezentant legal, care a formulat plângere împotriva SC A.C. SRL- societate al cărei administrator a fost până la momentul cesiunii părţilor sociale, respectiv 20 martie 2007, inculpatul G.G. Ulterior, s-a constatat că pe parcursul întregii perioade în care inculpatul a fost asociat unic şi administrator al SC A.C. SRL - între 14 iulie 2004 şi 20 iulie 2007, între momentul preluării părţilor sociale de la C.M. şi a cesiunii către B.O., inculpatul a reţinut dar nu a vărsat niciodată la bugetul de stat sumele reprezentând impozite şi contribuţii (TVA, impozit pe venituri din salarii, impozit pe profit, şomaj, CAS), fapt ce a generat începerea urmăririi penale sub aspectul comiterii infracţiunii prev. de art. 280¹ din Legea nr. 31/1990.

În ceea ce priveşte pe inculpata G.E. a arătat că potrivit definiţiei legale dată complicelui, aceasta este persoana care, cu intenţie, înlesneşte sau ajută în orice mod la săvârşirea unor fapte prevăzute de legea penală, actele de complicitate, spre deosebire de cele de coautorat, nefăcând parte din conţinutul legal al infracţiunii, nu are un caracter infracţional propriu ci îl împrumută de la acţiunea autorului. S-a învederat că pentru existenţa acestei infracţiuni sunt necesar a fi îndeplinite condiţiile referitoare la existenţa intenţiei complicelui, prevederea de către acesta a acţiunii ce urmează să o execute autorul, a urmărilor periculoase şi a faptului că actul său se alătură acţiunii realizate de acestea, respectiv la contribuţia efectivă a acestuia la săvârşirea faptei penale de către altă persoană. S-a mai arătat că inculpata G.E., în condiţiile în care, la data de 23 februarie 2007 a ridicat de la unitatea bancară cele şapte file CEC, cu toate că începând cu 14 iulie 2004 nu mai avea nici o calitate în cadrul societăţii, putea să prevadă acţiunea pe care urma să o desfăşoare inculpatul G.G., atâta timp cât acesta a intenţionat şi a continuat derularea relaţiilor comerciale într-o societate care fusese cesionată.

Inculpatul G.G. a criticat hotărârea sub aspectul nelegalităţii şi netemeiniciei şi a solicitat, în esenţă, achitarea sa întemeiat pe dispoziţiile art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. b), c) şi d) C. proc. pen. A arătat că, odată cu cesiunea părţilor sociale ale SC A.C. SRL, a predat şi întreaga contabilitate a societăţii către noul administrator, cesiune care a fost una reală, aşa cum în mod corect a reţinut şi instanţa de fond. Totodată, societatea inculpatului avea încasări şi plăţi lunare de sute de milioane lei, fapt care rezultă din extrasul de cont emis de B.R.D. Arad pentru perioada 01 ianuarie 2005 - 05 iunie 2006, extras în care apar şi plăţile către bugetul de stat. în acest sens, a mai învederat înainte ca inculpatul să cesioneze părţile sociale, într-o somaţie de plată emisă de A.N.A.F. s-a menţionat că societatea A. datorează contribuţii cu stopaj la sursă sumele de 13 Iei - contribuţia individuală de asigurări pentru şomaj reţinută de la asiguraţi, 78 lei - contribuţia pentru asigurări de sănătate şi 114 lei - contribuţia individuală de asigurări sociale, concluzionând că totalul general al debitelor societăţii către bugetul consolidat era de 601 lei, sumă care cuprinde şi alte contribuţii datorate de angajator şi nu de angajat şi care nu constituie stopaj la sursă prin prisma dispoziţiilor art. 6 din Legea nr. 241/2005.

Inculpatul a mai susţinut că dacă nu s-a fi achitat niciodată sumele datorate în perioada 14 iulie 2004 - 20 martie 2007, societatea ar fi fost executată silit de către A.N.A.F. prin poprirea conturilor în care se găseau sume mari de bani, nu s-ar fi aşteptat strângerea unor sume mari cu titlu de debite şi nu s-ar fi somat societatea să achite debit total de 600 lei, dacă prejudiciul era de 116.826 lei, astfel cum s-a formulat constituirea de parte civilă.

În ceea ce priveşte infracţiunea prev. de art. 6 din Legea nr. 241/2005 a arătat că potrivit art. 15 din Legea nr. 241/2005 „prezenta lege intră în vigoare la 30 de zile de la data publicării în M. Of.”, respectiv la data 27 august 2005, ceea ce însemnă că în perioada de referinţă 14 iulie 2004 şi 27 august 2005 fapta nu era incriminată de legea penală, astfel că hotărârea de condamnare şi obligare la despăgubiri civile este nelegală, solicitându-se achitarea.

Referitor la infracţiunea de înşelăciune a susţinut că nu a semnat nicio comandă, document de plată, factură sau aviz, nu a avut nicio tangenţă cu activitatea desfăşurată de părţile vătămate, toate instrumentele de plată emise de SC A.C. SRL fiind semnate şi ştampilate de noul administrator - B.O., aşa cum rezultă şi din raportul de constatare tehnico ştiinţifică efectuat în cauză, persoană care în mod eronat s-a reţinut că este „boschetar”. în sprijinul acestor susţineri a arătat că după predarea societăţii, nu a mai avut nici o tangenţă cu activitatea firmei, sens în care există la dosar un act notarial unde pe proprie răspundere se arată că numitul B. a depozitat actele societăţii pe baza unui proces verbal în spaţiul deţinut de R.D., fiind de menţionat şi faptul că niciuna dintre părţile implicate nu au contestat acest fapt. Legat de închirierea ulterioară a spaţiului de la SC A.I. SRL de către numiţii R.P. şi D.A. a arătat că activitatea infracţională a fost desfăşurată de aceste persoane, care însă au rămas neidentificate, în urma cercetărilor rezultând că şi-au declinat identităţi fictive, iar martorii T.D. şi R.A. au declarat că inculpatul nu a fost unul dintre aceste persoane, ba mai mult că nu l-au văzut niciodată, şi dacă unii martori au avut o poziţie oscilantă în acest sens, aceasta nu face decât să întărească starea de dubiu care profită inculpatului.

În ceea ce priveşte declaraţiile martorilor, a arătat cu referire la B.A. că declaraţia acestuia este nesinceră în condiţiile în care două rapoarte de constare au concluzionat că fila CEC a fost semnată de B.O.

Referitor la declaraţia martorei C.L. a precizat că aceasta se află într-o veche stare de duşmănie cu inculpatul, derulând diferite procese civile şi plângeri penale împotriva acestuia, iar implicarea martorei în frauda produsă societăţii R. este dovedită de prezenţa microbuzului alb cu nr. de Portugalia la locul faptelor şi de declaraţiile contradictorii ale acesteia, care a arătat iniţial că a împrumutat maşina numiţilor G.G. şi Balica Mitică la datele de 30 mai 2007 şi 31 mai 2007, precum şi ale martorului B. care a constatat prezenţa microbuzului în discuţie la data de 29 mai 2007. A mai învederat că numitul V.R., concubinul martorei C.L., persoana care utilizează microbuzul cu număr de Portugalia,proprietatea martorei, are semnalmente asemănătoare cu cele descrise de martori şi semnătura de pe factura emisă de SC R.T. SRL este foarte asemănătoare cu semnătura acestuia de pe bilanţul SC R.B. SRL. A mai susţinut că în urma unor demersuri personale, a aflat că societatea unde s-a afirmat că au fost transportate bunuri provenind de la SC R.T. SRL, respectiv SC P.P. SRL Arad, la data primei livrări - 29 mai 2007, are înregistrată în contabilitate o factură emisă de SC O.P.E. SRL, cu exact cantităţile şi tipul de materiale menţionat în factura SC R.T. SRL.

Prin decizia penală 156/ A din 12 septembrie 2012 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul G.G., împotriva sentinţei penale din 16 ianuarie 2012 pronunţată de Tribunalul Arad în Dosar nr. 1069/108/2011.

În temeiul art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. s-a admis apelul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad împotriva aceleiaşi hotărâri, a fost desfiinţată sentinţa apelată şi în rejudecare, a descontopit pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare aplicată inculpatului G.G. în pedepsele componente pe care le-a repus în individualitatea lor.

În temeiul art. 280¹ din Legea nr. 31/1990 modificată şi republicată, cu aplic. art. 74 alin. (2), art. 76 lit. d) C. pen., a condamnat pe inculpatul G.G. la pedeapsa de 1 an şi 4 luni închisoare, pentru infracţiunea de transmitere fictivă a părţilor sociale deţinute într-o societate comercială, în scopul sustragerii de la urmărire penală ori în scopul îngreunării acesteia.

În temeiul art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen. a contopit pedepsele aplicate inculpatului în pedeapsa cea mai grea, urmând ca acesta să execute pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare, în regim de detenţie.

A menţinut restul dispoziţiilor hotărârii atacate. în temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a obligat inculpatul G.G. la plata sumei de 500 lei cheltuieli judiciare către stat.

Curtea a reţinut că, starea de fapt a fost corect stabilită de către prima instanţă, fiind rezultatul evaluării complete şi pertinente a probelor administrate în cursul urmăririi penale şi al cercetării judecătoreşti.

În analizarea criticilor formulate, instanţa de apel a constatat că declaraţiile inculpatului G.G., sunt contrazise de probatoriul administrat în cauză. Astfel, a reţinut că în declaraţia dată în cursul urmăririi penale, inculpatul G.G. a susţinut că l-a cunoscut pe numitul B.O.H. în urma unui anunţ dat în ziar privind cesionarea părţilor sociale ale SC A.C. SRL Arad şi că, ulterior cesionării, nu a mai desfăşurat nicio activitate în numele societăţii, că a predat toate actele şi ştampila societăţii acestuia, că nu a împrumutat niciodată de la martora C.L. autoutilitara cu nr. x şi s-a obligat să depună procesul verbal prin care a predat filele CEC către numitul B.O.H. Ulterior, inculpatul a arătat că nu-şi aminteşte dacă l-a cunoscut pe B.O. înaintea cesionării, dar fiindu-i prezentat contractul de muncă încheiat între SC A.C. SRL şi B.O.H. la data de 02 mai 2006, a recunoscut că semnătura de la rubrica angajator îi aparţine. Cu aceeaşi ocazie, inculpatul a arătat că cesiunea a fost cu titlu gratuit, încercând să acrediteze concluzia că B.O.H. ar fi persoana responsabilă de faptele ce îi sunt imputate. Aspectele declarate de inculpatul G.G. sunt contrazise de probele administrate în cauză, din contractul individual de muncă depus în cauză (fila 150, vol. II d.u.p.) rezultând că B.O.H. a fost angajatul SC A.C. SRL începând cu data de 02 mai 2006 pe durată nedeterminată, contractul fiind semnat în calitate de reprezentant al angajatorului de către inculpat ceea ce denotă că îl cunoştea cu mult înainte de data cesionării.

În pofida susţinerilor inculpatului G.G. din cadrul motivelor de apel, instanţa a reţinut că numitul B.O.H. este descris de martorii F.A. (fila 273, voI. I d.u.p.) şi C.B. (fila 270, vol. I d.u.p.) ca având aspect de boschetar. Astfel, martorul F.A. care urma să fie angajat de inculpatul G. la una dintre societăţile administrate de acesta, a relatat că numitul B.O.H. i-a fost prezentat de către inculpatul G.G. ca fiind director la SC F.E. SRL şi că respectivul semna actele puse la dispoziţie de inculpat.

Împrejurarea că B.O.H. semna actele şi documentele puse la dispoziţie, la solicitarea inculpatului G.G., este relevată şi de martora C.L. (filele 354 -364 voI. I d.u.p., fila 172 dosar instanţă fond), care susţine că inculpata G.E. i-a spus că nu ar fi vândut firma, ci ar fi trecut-o pe numele unui „boschetar”, B., pe care l-ar fi cumpărat „cu suma de 2.500 euro de la unul R.C. sau C., acesta fiind hoţ de buzunare”. Aceste aspecte arătate de martora C.L. se coroborează cu cele relatate de martorul C.B. care a susţinut că B.O.H. a locuit o perioadă de timp la locuinţa sa, fiind adus de fostul său ginere Căldăraş Remus pentru că nu ar mai fi avut unde să stea şi la un moment dat a dispărut.

Un alt element al implicării inculpatului G.G. în activitatea SC A.C. SRL după cesionarea fictivă a societăţii către numitul B.O.H., îl constituie în opinia instanţei de prim control judiciar şi faptul că a participat la încheierea contractului de comodat cu martorul L.C.I. din 19 martie 2007, deşi a doua zi, în 20 martie 2007, s-a realizat cesionarea ceea ce nu ar mai fi justificat un asemenea interes. Participarea inculpatului G.G. la încheierea contractului este relevată de martorul L.C.I. (filele 268 - 269, voI. I d.u.p., fila 169 doar instanţă fond) care afirmă că a fost prezent la încheierea contractului. Chiar dacă martorul nu este sigur în ceea ce priveşte persoana de la care a primit suma de 100 euro, cu titlu de chirie, în cursul urmăririi penale susţinând că de la B.O., iar în faţa instanţei că de la inculpatul G.G., afirmă cu certitudine că inculpatul a fost prezent, a discutat cu B.O., a creat martorului convingerea că el este de fapt patronul societăţii.

De asemenea, deşi activitatea infracţională s-a realizat prin participarea mai multor persoane care au rămas neidentificate, implicarea inculpatului G.G., în pofida faptului că prin modalitatea de operare a evitat întâlnirea cu reprezentanţii firmelor păgubite, rezultă din prezenţa acestuia la sediul SC A.C. SRL, închiriat după cesionarea societăţii, de unde au fost trimise comenzile de cumpărare, discutarea cu delegatul SC R.T. SRL, predarea filei CEC, împrumutarea autoutilitarei cu care au fost transportate cablurile. Astfel, martorul P.C.C., care a instalat linia telefonică în biroul închiriat în data de 22 mai 2007, l-a recunoscut pe inculpat ca fiind una dintre persoanele pe care le-a văzut în curtea imobilului, pe scări, intrând sau ieşind, de mai multe ori (filele 318 - 319, voI. I d.u.p.). Faptul că, ulterior, martorul nu a mai avut aceeaşi certitudine susţinând că fizionomia inculpatului îi este cunoscută întrucât l-a văzut, dar nu poate preciza în ce împrejurări, că nu poate afirma cu certitudine că este chiriaşul SC A. SRL în perioada mai-iunie 2007 (fila 323, vol. I d.u.p., fila 171 dosar instanţă fond), a fost apreciată în contextul influenţei factorului timp asupra memoriei martorului, aceste ultime declaraţii fiind date în anul 2011.

Relevantă sub aspect probator a fost reţinută a fi şi declaraţia martorului B.A., care a efectuat transportul de marfă de la partea civilă SC R.T. SRL Timişoara la sediul SC A.I. SRL în data de 29 mai 2007 şi care I-a recunoscut pe inculpatul G.G. (filele 103 - 105, vol. I d.u.p.) ca fiind persoana căreia i-a predat marfa, I-a îndrumat spre adresa respectivă întrucât vorbeau la telefon în momentul în care a ajuns la destinaţie conform indicaţiilor acestuia, persoana care i-a predat fila CEC. Declaraţia martorului B.A. se coroborează cu cea a martorei C.L. (filele 354 - 364, voI. I d.u.p., fila 172 dosar instanţă fond), care susţine că i-a împrumutat inculpatului autoutilitara cu nr. X pentru a transporta „nişte cabluri”, martora indicând ca date 30 şi 31 mai 2007. Data de 30 mai 2012, ca fiind data la care au fost transportaţi conductorii electrici (livraţi de SC R.T. SRL) de la adresa din Arad, str. Andrei Şaguna, cu autoutilitara cu nr. X, este indicată şi de martorul S.N. (filele 297 - 298 voI. I d.u.p.), care a văzut în acea zi că trei bărbaţi au venit cu vehiculul respectiv şi au încărcat marfa depozitată în curtea imobilului. împrejurarea că martorul nu I-a recunoscut în faţa instanţei, la câţiva ani de la momentul respectiv, pe inculpat ca fiind o persoană cu care să fi intrat în contact nu exclude vinovăţia acestuia câtă vreme el este cel care a împrumutat autoutilitara, a înmânat fila CEC, a vorbit la telefon cu delegatul părţii vătămate îndrumându-I spre locul unde a fost descărcată marfa, acelaşi număr de telefon care fusese comunicat cu ocazia comenzii.

Declaraţia martorei C.L. în ceea ce priveşte împrumutarea autoutilitarei şi în data de 31 mai 2007 se coroborează cu faptul că în data respectivă a avut loc o a doua vânzare de conductori electrici între aceleaşi societăţi, de data aceasta marfa figurând ca preluată de delegatul SC A.C. SRL, însă datele privind identitatea acestuia şi a mijlocului de transport au fost consemnate nereal.

Instanţa de prim control judiciar a constatat că deşi în ceea ce priveşte comenzile din 05 iunie 2007 şi 08 iunie 2007, martorul C.C. şi nicio altă persoană nu I-a indicat pe inculpat, nu se poate face abstracţie de existenţa aceleiaşi modalităţi de operare, prin folosirea aceluiaşi număr de telefon pentru contact, fax, sediu dar şi de împrejurarea că filele CEC emise se aflau la inculpat şi fără contribuţia acestuia nu puteau fi folosite.

Inadvertenţele invocate de inculpat în ceea ce priveşte declaraţiile martorului B.A. legate de autoutilitară nu sunt relevante, instanţa de apel constatând că martorul a susţinut într-o prima declaraţie că a aflat din spusele patronului că marfa a fost transportată la o altă firmă cu o maşină cu numere străine (fila 104 voI. I d.u.p.), iar ulterior, că nu a văzut niciun alt mijloc de transport în curte (fila 111 voI. I d.u.p.).

A reţinut în baza probatoriului administrat că aceleaşi aspecte se regăsesc şi în activitatea infracţională desfăşurată împotriva părţii civile SC M.T. SRL Râmnicu Vâlcea, respectiv, modul de operarea aproape identic, acelaşi număr de telefon - X, număr de fax, filă CEC dintre cele aflate în posesia inculpatului G.G., aceeaşi identitate a persoanei de contact „D.A.”. în acest sens a reţinut că nici martorul B.O. (fila 82 dosar instanţă fond) nu a exclus posibilitatea ca inculpatul să fie persoana căreia i-a predat coletul pentru firma SC A.C. SRL la adresa din Arad, str. Andrei Şaguna.

Instanţa de apel a constatat că apărările inculpatului G.G. nu sunt susţinute de mijloace de probă. împrejurarea că filele CEC cu seria X şi seria Y au fost semnate de B.O.H. şi poartă impresiunea autentică a ştampilei SC A.C. SRL este explicată de probatoriul administrat prin aceea că respectivul semna toate actele ce îi erau puse la dispoziţie de către inculpatul G.G., iar faptul că celelalte două file CEC, având seria X şi Y au semnătura şi ştampila contrafăcute poate fi explicată prin aceea că la un moment dat B.O.H. a dispărut (declaraţia martorului C.B.). Mai mult, martora C.L. susţine că a auzit o discuţie telefonică a inculpatului în sensul comandării unei alte ştampile pentru SC A.C. SRL. Pe de altă parte, este adevărat că între inculpaţi şi martora C.L. există relaţii tensionate şi litigii pe rol, ceea ce impune o analiză atentă a susţinerilor acesteia, însă, susţinerile martorei nu sunt singulare, ele se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză.

Prin urmare, a apreciat că în mod corect s-a reţinut în sarcina inculpatului G.G. comiterea infracţiunii de înşelăciune prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen. Faptul că la comiterea infracţiunii au participat şi alte persoane, rămase neidentificate la această dată, nu înlătura vinovăţia acestuia câtă vreme aceasta s-a probat cu certitudine.

În ceea ce o priveşte pe inculpata G.E., a reţinut că din probatoriul administrat în cauză (declaraţiile inculpatei - fila 273 voI. II d.u.p., fila 53 dosar instanţă fond; declaraţiile martorului B.A. - care l-a identificat pe inculpatul G.G. ca fiind persoana ce i-a remis fila CEC) rezultă că acesta a ridicat în data de 23 februarie 2007 filele CEC, pe care le-a predate soţului său, inculpatului G.G.. în cauză nu s-a făcut însă nicio dovadă în sensul că aceste file CEC ar fi fost predate inculpatului după data cesionării societăţii comerciale, existând doar susţinerea inculpatei G.E. că i le-a predat înainte de data de 20 martie 2007. Împrejurarea că inculpata ar fi avut cunoştinţă de desfăşurarea în continuare a unor operaţiuni pe seama SC A.C. SRL, deşi aceasta fusese cesionată, şi predarea către inculpat a filelor CEC care au fost folosite la înşelarea părţilor vătămate a fost corect evaluată de prima instanţă ca neîntrunind elementele constitutive ale infracţiunii de complicitate la înşelăciune.

Potrivit art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), complicele este persoana care cu intenţie înlesneşte sau ajută în orice mod la săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală, ori care promite înainte sau în timpul săvârşirii faptei că va tăinui bunurile provenite din aceasta sau că va favoriza pe făptuitor, chiar dacă după săvârşirea faptei promisiunea nu este îndeplinită. Rezultă că pentru reţinerea participaţiei unei persoane sub forma complicităţii trebuie dovedită, pe de o parte, înlesnirea ori ajutorul dat de complice la săvârşirea faptei sau promisiunea de tăinuire a bunurilor, ori de favorizare a infractorului iar, pe de altă parte, existenţa intenţiei, respectiv faptul că persoana calificată drept complice prevede rezultatul faptei sale, urmărind producerea lui prin săvârşirea faptei sau, deşi nu-l urmăreşte, acceptă posibilitatea producerii acestuia.

În toate cazurile însă, indiferent de forma concretă în care se săvârşeşte complicitatea, trebuie să existe o înţelegere între complice şi autor, înţelegere care trebuie să fie anterioară sau cel mult concomitentă săvârşirii faptei. îndeplinirea acestor condiţii, prin raportarea lor în concret la situaţia de fapt reţinută în cauză, trebuie să rezulte din probele administrate în cauză, ceea ce nu s-a realizat în ceea ce o priveşte pe inculpata G.E. câtă vreme nu a reieşit că a avut cunoştinţă de actele comise împotriva părţilor vătămate SC R.T. SRL şi SC M.T. SRL, iar faptele sale nu au o legătură directă cu acestea, fiind vorba de un ajutor general dat soţului său.

În ceea ce priveşte infracţiunea prevăzută de art. 6 din Legea nr. 241/2005, a apreciat că în mod corect s-a reţinut în sarcina inculpatului G.G. comiterea acesteia, întrucât actele depuse în cauză (filele 227 - 235 voI. I d.u.p.) probează că în perioada 14 iulie 2004 - 20 martie 2007, în calitate de administrator a reţinut şi nu a vărsat, cu intenţie, la bugetul de stat suma de 116.826 lei, reprezentând impozite şi contribuţii cu reţinere la sursă.

Susţinerile inculpatului privind intrarea în vigoare a Legii nr. 241/2005 la data de 27 august 2005 şi neincriminarea anterioară a acestei fapte sunt reale, însă trebuie avut în vedere că infracţiunea în speţă este una continuă, caracterizată prin prelungirea în chip natural a acţiunii sau inacţiunii ce constituie elementul material al laturii obiective. Astfel, după intrarea în vigoare a legii nevărsarea contribuţiilor şi impozitelor cu reţinere la sursă în termen de 30 zile din acel moment, chiar dacă este vorba de contribuţii percepute pentru o dată anterioară, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 6 din Legea nr. 241/2005. La această concluzie conduce faptul că ceea ce este incriminat de legiuitor este inacţiunea inculpatului, respectiv nevărsarea contribuţiilor, iar această conduită s-a perpetuat şi după momentul intrării în vigoare a normei de incriminare. Prin urmare, a constat că în cauză nu poate fi vorba de o încălcare a dispoziţiilor art. 11 C. pen., deoarece deşi au fost avute în vedere şi contribuţiile din perioada 14 iulie 2004 - 27 august 2005, faptele inculpatului s-au perpetuat în timp, intrând sub incidenţa Legii nr. 241/2005 ca urmare a neplăţii după incriminarea acestora. în ceea ce priveşte somaţia de plată de care se prevalează inculpatul în susţinerea nevinovăţiei sale s-a constatat că aceasta nu face dovada pentru ce perioadă erau calculate sumele respective, iar situaţiile analitice depuse vizează anul 2008 şi nu perioada în speţă.

Referitor la infracţiunea prevăzută de art. 280¹ din Legea nr. 31/1990, instanţa de apel a constatat întemeiate susţinerile Parchetului.

Pornind de la textul incriminator al art. 280¹ din Legea nr. 31/1990, a reţinut că, în cauză, declaraţiile martorilor C.L., B.O., F.A. şi C.B. (analizate anterior) conduc la concluzia că cesionarea părţilor sociale ale SC A.C. SRL către numitul B.O.H. a fost realizată doar pentru ca inculpatul G.G. să se poată apăra de orice răspundere pentru faptele sale, acesta continuând să desfăşoare activităţi în numele firmei, activităţi ilicite. Mai mult, chiar conduita procesuală a inculpatului, în sensul de a pune actele ilicite pe seama unei persoane care nu avea abilităţile necesare pentru a fi administratorul unei societăţi şi despre care s-a dovedit că semna documente la cererea sa, conduce la aceeaşi concluzie.

Instanţa de apel a constatat că existenţa infracţiunii prevăzute de art. 280¹ din Legea nr. 31/1990 nu este condiţionată de începerea urmăririi penale la data transmiterii fictive a părţilor sociale. întrunirea elementelor constitutive ale acestei infracţiuni presupune: să existe o transmitere a părţilor sociale sau a acţiunilor deţinute într-o societate, această transmitere să fie fictivă, iar din punct de vedere subiectiv să existe o intenţie calificată prin scopul sustragerii de la urmărire penală sau îngreunării acesteia. Această infracţiune are ca urmare imediată crearea unei stări de pericol pentru activitatea organelor judiciare, iar consumarea ei nu necesită ca scopul să se realizeze în mod efectiv. Un asemenea scop este dovedit în cauză prin maniera în care inculpatul a acţionat ulterior, modul de operare în fraudarea părţilor vătămate, chiar dacă la momentul transmiterii părţilor sociale nu era începută urmărirea penală. Prin urmare, a apreciat că în cauză sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 280¹ din Legea nr. 31/1990 în ceea ce îl priveşte pe inculpatul G.G.

În ce priveşte individualizarea sancţiunilor aplicate de prima instanţă a reţinut, că au fost avute în vedere criteriile generale prev. de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) dar şi circumstanţele personale ale inculpatului cărora li s-a dat valenţa unor circumstanţe atenuante favorabile, cu efecte juridice asupra reducerii pedepselor sub limita minimă prevăzută de legea specială şi Codul penal.

Reţinând vinovăţia inculpatului şi în comiterea infracţiunii prev. de art. 280¹ din Legea nr. 31/1990, la aplicarea pedepsei instanţa de prim control judiciar a apreciat raportat la criteriile generale de individualizare prev. de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) şi având în vedere circumstanţele personale ale inculpatului că se justifică reţinerea unor împrejurări favorabile inculpatului în cadrul circumstanţelor prev. de art. 74 alin. (2) C. pen., astfel că aplicarea unei pedepse de 1 an şi 4 luni închisoare, sub limita minimă prevăzută de lege, este îndestulătoare pentru realizarea scopului sancţiunii penale, astfel cum este reglementat de dispoziţiile art. 52 C. pen.

Împotriva deciziei a declarat recurs, în termen legal, inculpatul G.G. criticând-o sub aspectul nelegalităţii şi netemeiniciei, invocând, în drept, dispoziţiile art. 385⁹ pct. 9, 12, 13 şi 18 C. proc. pen. De menţionat că, deşi în motivele scrise recurentul inculpat a invocat şi cazul de casare prev. de dispoziţiile art. 385⁹ pct. 17² C. proc. pen., nu l-a susţinut oral şi nici nu l-a dezvoltat în scris.

În susţinerea orală a primului motiv de recurs, circumscris cazului de casare prev. de art. 385⁹ pct. 9 C. proc. pen., a solicitat să se constate că instanţa de apel atunci când s-a pronunţat asupra cererii de probaţiune deşi a admis doar audierea a doi martori propuşi de apărare, nu a arătat clar care sunt argumentele pentru care a respins celelalte probatorii, iar în considerentele deciziei, în argumentarea soluţiei de condamnare a inculpatului, a reţinut că apărările acestuia nu sunt susţinute de probatoriile administrate.

Tot în susţinerea acestui motiv de casare a mai învederat şi faptul că instanţa de apel nu a dispus efectuarea unei expertize grafice în cauză, aprecierile instanţei cu privire la titularul scrierii de pe instrumentele de plată, factura şi contractul de vânzare cumpărare fiind întemeiate pe declaraţiile martorului B. şi concluziile celor două rapoarte de constatare tehnico-ştiinţifice, realizate în faza de urmărire penală dar care au fost efectuate în mod nelegal, cu încălcarea dispoziţiilor art. 112 alin. (2) C. proc. pen.

Întemeiat pe cazurile de casare prev. de art. 385⁹ pct. 12 şi 13 C. proc. pen. a solicitat achitarea pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 6 din Legea nr. 241/2005. În principal, a susţinut că din probele administrate nu rezultă că a stopat la sursă şi nu a vărsat la bugetul statului, cu intenţie, sumele de bani menţionate de cele două instanţe, învederând împrejurarea că printr-o adresă A.N.A.F., cu o lună înainte de data cesionării părţilor sociale ale societăţii SC A.C. SRL, i s-a comunicat că suma datorată la bugetul statului la data de 02 februarie 2007 era de 631 lei, din care doar suma de 235 lei reprezenta contribuţii datorate de angajator ce reprezintă stopaj la sursă.

Prin urmare, raportat la valoarea mare a sumelor achitate de inculpat la bugetul statului în aceiaşi perioadă de referinţă - 14 iulie 2007 - 20 martie 2007, pentru suma de 631 lei neachitată nu se poate reţine intenţia inculpatului ci o eventuală culpă, formă de vinovăţie nesancţionată de textul de lege incriminator, după cum nu s-a dovedit nici că a efectuat stoparea la sursă a sumelor datorate bugetului statului - element material al laturii obiective a infracţiunii.

În subsidiar, a arătat că dacă se va trece peste acest argument se impune achitarea sa, întrucât fapta pentru care a fost condamnat constituie contravenţia prevăzută de art. 13 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 87/1994, lege sub imperiul căreia a comis fapta, având în vedere că Legea nr. 241/2005 a intrat în vigoare la data de 27 august 2005.

Cu privire la infracţiunea de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, a solicitat întemeiat pe cazul de casare prev. de art. 385⁹ pct. 18 C. proc. pen., achitarea întrucât din probatoriile administrate nu rezultă că a avut vreo contribuţie la inducerea în eroare a celor două societăţi comerciale SC R.T. SRL şi Metal Technics SRL, nu a semnat nicio comandă sau vreun document de plata, toate semnăturile fiind efectuate de martorul B.O.H. căruia i-a cesionat părţile sociale le SC A.C. SRL, aspecte confirmat şi de cele două rapoarte de constatare tehnico-ştiinţifică. Totodată, a învederat că niciunul dintre martorii audiaţi nu a precizat în mod clar că inculpatul ar fi fost persoana pe care au întâlnit-o la sediul societăţii pentru a prelua marfa sau care le-a înmânat filele CEC respinse la plată din lipsă disponibil.

În consecinţă, faţă de lipsa probatoriilor care să-i dovedească vinovăţia în comiterea faptei, a solicitat achitarea în temeiul dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. c) C. proc. pen.

În ceea ce priveşte infracţiunea prev. de art. 280¹ din Legea nr. 31/1990 pentru care a fost condamnat de către instanţa de apel, întemeiat pe cazul de casare prev. de art. 385⁹ pct. 12 C. proc. pen., a solicitat achitarea întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii.

Astfel, din probatoriile administrate rezultă că inculpatul a cedat părţile sociale lui B.O.H. la data de 20 martie 2007, potrivit înscrisurilor doveditoare de la dosar, dată după care nu a mai efectuat nicio activitate în cadrul societăţii, cesiunea fiind reală contrar celor reţinute de către instanţa de apel. Totodată, a învederat faptul că pentru a exista o sustragere de la urmărirea penală sau în scopul îngreunării acesteia este necesar să fie începută urmărirea penală, or, în cauză la data cesionării părţilor sociale nu s-a început urmărirea penală împotriva sa.

De asemenea, nu s-a făcut dovada că inculpatul a efectuat această cesiune în scopul sustragerii de la urmărirea penală, prin urmare, nefiind întrunite elementele constitutive ale infracţiunii se impune achitare sa, întemeiat pe dispoziţiile art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen.

Verificând cauza atât sub aspectul motivelor de recurs invocate, care se circumscriu art. 385⁹ pct. 9, 12, 13 şi 18 C. proc. pen., cat şi din oficiu - potrivit art. 385⁹ alin. 3 C. proc. pen., Înalta Curte, apreciază că hotărârea atacată este legală şi temeinică, recursul declarat de inculpatul G.G. fiind nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse:

1. Examinând decizia recurată, prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 9 C. proc. pen., analiză prioritară faţă de celelalte motive de recurs formulate de inculpat, înalta Curte constată că hotărârea este supusă casării atunci când nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluţia ori motivarea contrazice dispozitivul hotărârii sau acesta nu se înţelege.

Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului rezultă că, la termenul de judecată din data de 10 mai 2012, instanţa de apel a admis, în parte, cererea de probatorii formulată de inculpatul G.G., prin apărător ales, respectiv, a încuviinţat solicitarea privind audierea martorilor T. (H.) D.A. şi I.O.G. având în vederea apărările formulate de acesta, în sensul că puţine persoane l-au putut identifica ca fiind autorul faptelor pentru care a fost cercetat şi condamnat în primă instanţă şi a respins, ca nefiind utile cauzei, cererile privind efectuarea expertizei grafice pentru a se stabili titularul semnăturii din contractul de vânzare cumpărarea dintre SC R.T. SRL şi SC A.C. SRL şi de audiere a martorilor B.O.H., C.M., R.D., P.M., S.A.D., R.S. şi C.L., propuşi de inculpat în dovedirea nevinovăţie sale referitor la activităţile desfăşurate după cesionarea părţilor sociale ale SC A.C. SRL.

Faptul că instanţa de apel a apreciat că nu se impune decât audierea a doi dintre martorii propuşi de inculpat în dovedirea apărărilor formulate şi nu a apreciat ca fiind utilă soluţionării cauzei efectuarea raportului de expertiză grafică, nu reprezintă o încălcare a dreptului la un proces echitabil, ci un atribut exclusiv al instanţei de a aprecia asupra concludentei şi utilităţii probei. Dreptul la un proces echitabil astfel cum este reglementat în art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului cuprinde, între altele, atât dreptul părţilor de a prezenta observaţiile pe care le consideră elocvente pentru cauza lor cât şi obligaţia instanţei de a examina aceste observaţii, cu alte cuvinte, sarcina instanţei fiind aceea de a analiza efectiv mijloacele, argumentele şi probatoriile părţilor.

Prin urmare, instanţa de apel apreciind că audierea tuturor martorilor propuşi de inculpat pentru a dovedi aceiaşi împrejurare, deşi este concludentă, nu este utilă soluţionării cauzei, având în vedere că parte din aceşti martori au fost audiaţi în faza de urmărire penală şi instanţa de fond iar poziţia lor procesuală a fost constantă, a admis, în parte, cererea de probatorii. Acelaşi argumente au fost avute în vedere de instanţa de apel şi în ceea ce priveşte efectuarea expertizei grafice, în cauză fiind efectuate două rapoarte de constatare cu privire la aceleaşi împrejurări (identificarea persoanei care a semnat filele CEC emise şi care au fost respinse la plată din lipsă disponibil). Identificarea persoanei care a semnat contractul de vânzare cumpărarea dintre SC R.T. SRL şi SC A.C. SRL deşi concludentă nu era utilă, putând fi realizată de instanţă pe baza depoziţiilor reprezentanţilor SC R.T. SRL şi a persoanelor care au transportat mărfurile către beneficiar şi în faţa cărora s-a şi semnat contractul.

Totodată, se reţine că după încuviinţarea probatoriului, contrar susţinerilor recurentului, instanţa de apel a făcut demersurile legale pentru identificarea martorilor şi audierea acestora de către instanţă, fiind însă în imposibilitate obiectivă de a proceda la audierea lor (martorul Iliş nu a fost găsit la domiciliul indicat de acesta iar martora T. este plecată din ţară în Austria unde urma cursuri de pregătire profesională). Faptul că în procesul verbal din data de 05 septembrie 2012 se menţionează de către organul judiciar desemnat să îndeplinească mandatul de aducere pentru martorul T.D.A. că aceasta urmează să revină în ţară în 18 sau 19 septembrie 2012 nu reprezintă o încălcarea dreptului la apărare a inculpatului, în condiţiile în care instanţa după data încuviinţării audierii acestui martor (10 mai 2012) a mai acordat un termen la data de 07 iunie 20102 când a constatat lipsa acestuia, fiind plecat din ţară, iar din conţinutul procesului verbal menţionat nu rezultă cu certitudine data revenirii martorului în tară.

în ceea ce priveşte critica recurentului privind nelegala obţinere a unor mijloace de probă, înalta Curte constată că potrivit dispoziţiilor art. 112 C. proc. pen. folosirea unor specialişti sau tehnicieni care funcţionează în cadrul ori pe lângă instituţia de care aparţine organul de urmărire penală se realizează atunci când există pericolul ca anumite mijloace de probă să dispară sau să se schimbe situaţia de fapt şi este necesară lămurirea urgentă a unor fapte sau împrejurări. Constatările tehnico - ştiinţifice împreună cu restul mijloacelor de probă contribuie la aflarea adevărului şi lămurirea cauzei sub toate aspectele, dispunerea şi administrarea lor reprezintă o obligaţie pentru organele judiciare conform dispoziţiilor art. 62 C. proc. pen. Or, în cauză în mod corect s-a dispus efectuarea acestor rapoarte de constatare (textul de lege nu limitează numărul acestor mijloace de probă) pentru a se stabili titularul scrierii filelor CEC refuzate la plată pentru lipsă disponibil, având în vedere plângerile penale formulate de părţile civile şi imposibilitatea identificării administratorului din acte al societăţii SC A.C. SRL, în numele căruia s-au emis aceste instrumente de plată. Prin urmare, criticile recurentului nu sunt întemeiate nici sub acest aspect.

Având în vedere că în considerentele deciziei pronunţate instanţa de prim control judiciar nu a făcut o referire generică la probatoriile administrate, ci le-a evidenţiat expres şi le-a analizat conţinutul, arătând, în concret, ce urmează a avea sau nu în vedere din probatoriul administrat (declaraţii de martori, probe ştiinţifice, acte justificative), în raport cu soluţia adoptată, a făcut o corectă analiză a stării de fapt, referiri la probatoriul care stabileşte fără echivoc vinovăţia inculpatului în comiterea faptelor pentru care s-a dispus condamnarea sa şi la modul cum pedepsele au fost individualizate, înalta Curte apreciază criticile recurentului inculpat sub acest aspect ca neîntemeiate, în cauză nefiind incident cazul de casare prevăzut la art. 385⁹ pct. 9 C. proc. pen.

2. Referitor la criticile recurentului, întemeiate pe cazurile de casare prev. de art. 385⁹ pct. 12 şi 13 C. proc. pen., Înalta Curte le apreciază ca fiind neîntemeiate.

Analizând întreg ansamblu de împrejurări de ordin obiectiv şi subiectiv ce au fost avute în vedere de cele două instanţe la soluţionarea cauzei, se constată că situaţia de fapt a fost corect reţinută în urma unei analize coroborate a tuturor probelor administrate în faza de urmărire penală, vinovăţia inculpatului fiind just stabilită sub aspectul săvârşirii infracţiuni prev. de art. 6 din Legea nr. 241/2005.

În sensul dispoziţiilor art. 6 din Legea nr. 241/2005 există această infracţiune atunci când, cu intenţie, contribuabilul persoană fizică sau juridică, printr-o inacţiune nu varsă la bugetul statului într-un termen de 30 de zile de la scadenţă, sumele reţinute reprezentând impozite sau contribuţii cu reţinere la sursă.

Din probatoriile administrate rezultă, fără putinţă de tăgadă că, de la data de 14 iulie 2004 când a preluat, prin cesionare, părţile sociale ale societăţii SC A.C. SRL, Arad, în calitate de administrator şi asociat unic şi până la data de 20 martie 2007 când a cesionat, la rândul său aceste părţi sociale către B.O.H. şi I.O.G., nu a vărsat la bugetul statului sumele reţinute reprezentând impozite sau contribuţii cu reţinere la sursă( TVA, impozit pe venituri din salarii, impozit pe şomaj, C.A.S., C.A.S.S.).

Relevante sub aspect probator sunt adresele din 03 mai 2010, din 19 iulie 2010 ale A.N.A.F., Direcţia Generală a Finanţelor Publice Arad, Administraţia Finanţelor Publice Arad din care rezultă situaţia datoriilor societăţii SC A.C. SRL, Arad la bugetul general consolidat la statului reprezentând impozite sau contribuţii cu reţinere la sursă (TVA, impozit pe venituri din salarii, impozit pe şomaj, CAS, CASS), aferente perioadei 14 iulie 2004 - 20 martie 2007, stabilite la valoarea totală de 116.826 lei (filele 224-239 vol. I d.u.p.), declaraţia nr. 394 dată pe proprie răspundere de administratorul societăţii şi adresa nr. 442/ad/30 martie 2010 privind neconcordanţele dintre declaraţiile depuse de reprezentantul societăţii menţionate şi partenerii săi comerciali (filele 240 vol. I d.u.p.).

Susţinerile recurentului inculpat că printr-o adresă A.N.A.F., cu o lună înainte de data cesionării părţilor sociale ale societăţii SC A.C. SRL i s-a comunicat că suma datorată la bugetul statului la data de 02 februarie 2007 era de 631 lei din care doar suma de 235 lei reprezenta contribuţii datorate de angajator(fila 30 dosar instanţa de apel), nu pot fi primite de către înalta Curte având în vedere, pe de o parte, că nu se precizează pentru ce perioadă au fost calculate aceste sume pentru care s-a început executarea silită în condiţiile în care societatea a intrat în insolvenţă la data de 19 septembrie 2007 şi, pe de altă parte, nu este însoţită de niciun act doveditor privind efectuarea plăţii sumei de 116.826 lei reprezentând impozite sau contribuţii cu reţinere la sursă stabilită ca prejudiciu cauzat bugetului consolidat al statului de către organele fiscale.

Faptul că inculpatul G.G. a virat la bugetului statului alte sume de bani, într-un cuantum mult mai mare, aşa cum susţine în apărare, nu poate conduce la concluzia unei neglijenţe a acestuia, sub forma culpei, de a nu vărsa la bugetul statului sumele reţinute reprezentând impozite sau contribuţii cu reţinere la sursă (TVA, impozit pe venituri din salarii, impozit pe şomaj, CAS, CASS), chiar dacă s-ar fi dovedit valoarea redusă a acestor sume.

Contrar celor susţinute de recurent, Înalta Curte reţine că această inacţiune a inculpatului G.G., în calitatea de administrator la SC A.C. SRL, de a nu varsă la bugetul statului într-un termen de 30 de zile de la scadenţă, sumele reţinute reprezentând impozite sau contribuţii cu reţinere la sursă, astfel cum rezultă din evidenţele Administraţiei Finanţelor Publice Arad, prin modalitatea faptică în care a fost realizată, de la preluarea societăţii în luna aprilie 2004 până la cesionarea părţilor sociale în luna martie 2007, se circumscrie elementului material al infracţiunii prev. de art. 6 din Legea nr. 241/2005 şi dovedeşte fără echivoc intenţia acestuia de a prejudicia bugetul consolidat la statului.

Nu poate fi primită nici susţinerea recurentului inculpat că fapta reţinută în sarcina sa constituie contravenţia prevăzută de art. 13 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 87/1994, lege sub imperiul căreia a comis fapta, având în vedere că Legea nr. 241/2005 a intrat în vigoare la data de 27 august 2005.

Infracţiunea prevăzută de art. 6 din Legea nr. 241/2005 este una continuă, caracterizată de prelungirea în mod natural a inacţiunii ce constituie elementul material al laturii obiective (de a nu varsă la bugetul statului într-un termen de 30 de zile de la scadenţă, sumele reţinute reprezentând impozite sau contribuţii cu reţinere la sursă), astfel că legea aplicabilă în timp este legea în vigoare de la momentul epuizării acesteia. Or, în cauză momentul epuizării faptei reţinute în sarcina inculpatului este acela al cesionării părţilor sociale către martorul B.O.H., la data de 20 martie 2007, dată la care era în vigoare Legea nr. 241/2005.

Fapta inculpatului nu constituie nici contravenţia prevăzută de art. 13 lit. e) din Legea nr. 87/1994 „nereţinerea sau nevărsarea, potrivit legii, la termenele legale, de către contribuabili cărora le revin obligaţii, a impozitelor, taxelor şi a contribuţiilor care se realizează prin stopaj la sursă” care are un conţinut uşor diferit de infracţiunea cuprinsă în art. 6 din legea menţionată, pentru considerentele expuse cu ocazia analizării conţinutului constitutiv al infracţiunii.

Raportat la mijloacele de probă analizate şi prin prisma apărărilor formulate de inculpat şi argumentarea soluţiei de condamnare pronunţată de către prima instanţă, menţinută de instanţa de apel, înalta Curte apreciază că în cauză s-a dovedit existenţa şi caracterul penal al faptei precum şi contribuţia inculpatului din punct de vedere subiectiv la comiterea infracţiunii de evaziune fiscală, prev. de art. 6 din Legea nr. 241/2005, astfel cum s-a reţinut în actul de sesizare şi, pe cale de consecinţă, nu se poate dispune achitarea sa, în temeiul dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. b) sau d) C. proc. pen., astfel cum a solicitat în motivele de recurs.

3. Cazul de casare prev. de art. 385⁹ pct. 18 C. proc. pen., în sensul că ambele instanţe au comis erori de fapt având drept consecinţă pronunţarea unei hotărâri greşite de condamnare, nu este incident în cauză.

Înalta Curte constată că inculpatul G.G. a fost trimis în judecată şi condamnat, printre altele, pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen., probele administrate dovedind dincolo de orice dubiu că acesta a realizat activităţi de inducere în eroare a celor două societăţi comerciale şi a emis file CEC fără acoperire, cauzând un prejudiciu în valoare de totală de 214.200 lei. Atât instanţa de fond cât şi instanţa de apel au făcut o analiză completă a tuturor probelor administrate în cele două faze ale procesului penal, stabilind că inculpatul G.G., după cesionarea la data de 20 martie 2007 a părţilor sociale ale SC A.C. SRL către martorul B.O.H. şi I.O.G., a continuat să efectueze acte de comerţ în numele societăţii, folosindu-se de nume şi calităţi mincinoase a indus în eroare societăţi comerciale SC R.T. SRL şi SC M.T. SRL la data încheierii şi derulării contractelor comerciale iar pentru plata mărfii achiziţionate, a emis file CEC care au fost respinse la plată din lipsă disponibil.

Pentru a constitui caz de casare, eroarea de fapt trebuie să fie gravă, pe de o parte, să fi influenţat asupra soluţiei cauzei, iar pe de altă parte, să fie vădit neîndoielnică, ea nu poate privi dreptul de apreciere a probelor, ci discordanţa între cele reţinute de instanţă şi conţinutul real al probelor, prin ignorarea unor aspecte evidente ce au avut drept consecinţă pronunţarea altei soluţii decât cea pe care materialul probator o susţine.

Din examinarea probelor aflate la dosarul de urmărire penală coroborate cu probele administrate în mod nemijlocit în faza cercetării judecătoreşti, Înalta Curte reţine, contrar susţinerilor recurentului, că martorii L.C., B.A., P.C.C., B.O. şi C.L. confirmă prezenţa acestuia la sediul SC A.C. SRL, după cesionarea fictivă către martorii B.O.H. şi I.O.G. a părţilor sociale, participarea acestuia la preluarea mărfii contractate în numele societăţii, predarea filei CEC către persoana care a efectuat transportul mărfii, care a fost ulterior refuzată la plată din lipsă disponibil, împrumutul unei autoutilitare pentru transportul mărfii achiziţionate (conductori electrici).

Astfel, martorul L.C. în declaraţiile date arată că la data încheierii contractului de comodat la 19 martie 2007, alături B.O.H. a participat şi inculpatul G. care i-a creat martorului convingerea că este patronul societăţii.

Prezenţa inculpatului la sediul societăţii, de unde prin fax, s-au transmis şi comenzile către cele două societăţi comerciale SC R.T. SRL şi SC M.T. SRL este confirmată şi de martorul P.C.C. care a montat linia telefonică la sediul societăţii. Faptul că anumite aspecte relatate de cei doi martori (cum ar fi persoana care i-a înmânat martorului L. suma de 100 euro la momentul perfectării contractului de comodat sau locul unde a fost văzut inculpatul la sediul societăţii de către martorul P.), au fost nuanţate de aceştia în faţa instanţei de judecată, sunt justificate de perioada de timp care a trecut de la data comiterii faptei, însă nu influenţează asupra situaţiei de fapt reţinute şi, prin urmare, nu pot duce la înlăturarea depoziţie lor şi nici nu confirmă susţinerile recurentului în ceea ce priveşte neimplicarea sa în activitatea societăţii după cesionarea părţilor sociale şi inducerea în eroare a celor două societăţi comerciale. Relevante sub aspect probator sunt şi declaraţiile martorului B.A. (filele 103-106 vol. I d.u.p. şi fila 79 vol. 1 dosar instanţă fond) care a relatat că, la data de 29 mai 2007 a efectuat transportul cantităţii de 40 km conductori electrici de la SC R.T. SRL la sediul societăţii SC A.C. SRL din Arad, fiind ghidat prin telefon de inculpatul G.G. ce s-a recomandat ca fiind D.A., numărul de telefon al inculpatului fiind menţionat în comanda trimisă prin fax, unde inculpatul l-a ajutat să descarce marfa, înmânând martorului fila CEC completată la toate rubricile, mai puţin suma de plată, semnată şi ştampilată. Martorul a mai arătat că inculpatul G. a semnat şi ştampilat în faţa sa contractul de vânzare cumpărare din 29 mai 2007, emise de SC R.T. SRL.

Faptul că inculpatul G. a fost implicat în inducerea în eroare a SC R.T. SRL este dovedit şi de declaraţiile martorei C.L. care a declarat că a împrumutat în perioada 30/ 31 mai 2007 autoutilitara sa marca F. cu nr. X, soţilor G. pentru a transporta nişte cablu electric la un magazin situat pe aceiaşi stradă, „P.P.”, aspect confirmat şi de martorul S.N. care a văzut trei persoane care descărcau marfă dintr-o autoutilitară ce aparţinea martorei C. Martora C. a mai declarat că a aflat de la soţia inculpatului G. că cesionarea societăţii s-a făcut fictiv în scopul de se da „tunuri” însă G.E. i-a cerut să nu spună nimic nimănui despre acest lucru. Depoziţiile martorei nu pot fi înlăturate, astfel cum susţine recurentul determinat de relaţiile tensionate dintre cei doi, întrucât se coroborează cu declaraţiile celorlalţi martori şi probele administrate în cauză.

Împrejurarea că din concluziile rapoartelor de constatare tehnico-ştiinţifică din 05 septembrie 2008 şi din 19 octombrie 2010 rezultă că, factura remisă de inculpat la 29 mai 2007 martorului B.A. a fost semnată de martorul B. şi purta ştampila autentică a societăţii SC A.C. SRL, nu înlătură implicarea inculpatului G. în activitatea de inducerea în eroare a SC R.T. SRL, în condiţiile în care din probatoriul administrat rezultă că această filă CEC a fost remisă inculpatului de soţia sa G.E. la 23 februarie 2007, împreună cu celelalte şase file CEC cu numere cuprinse între 00300891-00300897 emise de SC R.B. SA şi care nu au fost predate martorului B. la cesionarea societăţii.

Nu poate fi ignorată nici împrejurarea că martorul B. era o persoană ce nu avea un domiciliul stabil, aspect confirmat şi de martorul B.C. (fila 270 vol. I d.u.p. în care arătă că B., după înstrăinarea locuinţei, îl ajuta să strângă fier vechi din gunoaie) şi nici faptul că inculpatul l-a cunoscut pe B. în anul 2006 când acesta era angajat al său potrivit menţiunilor din contractul individual de muncă încheiat la 02 mai 2006, iar potrivit declaraţiilor martorului F.A. a mai semnat şi alte acte puse la dispoziţie de către inculpat fără a solicitat vrea informaţi, fapt ce susţine aprecierea instanţei că martorul B. era influenţat de către inculpat iar cesionarea părţilor sociale către acest martor era doar fictivă, în realitate inculpatul fiind acela care administra în fapt societatea (fila 273 vol. I d.u.p.).

În ceea ce priveşte activitatea inculpatului G.G. de inducere în eroare a SC M.T. SRL Râmnicu Vâlcea, din probatoriul administrat rezultă că de la acelaşi număr de fax aparţinând SC A.C. SRL a fost trimisă la data de 05 iunie 2007, comanda nr. x privind achiziţia a 20 bucăţi truse tăiere, persoana care a luat legătura cu reprezentantul societăţii, P.G., fiind tot D.A.. De asemenea, din declaraţia martorului B.O., angajat al firmei de curierat care a efectuat transportul rezultă că, la data de 5 iunie 2007 a predat coletul unei persoane care este posibil să fie inculpatul G.G. şi de la care a primit fila CEC ce a fost refuzată la plată pentru lipsă disponibil (fila 82 dosar instanţă fond). Aprecierea martorului este justificată de perioada de timp care a trecut de la data comiterii faptei, a activităţii desfăşurate de acesta - curierat -, ce implică contactul cu mai multe persoane, însă prezintă relevanţă sub aspect probator având în vedere că şi în raport de aceste împrejurări nu l-a exclus pe inculpat dintre persoanele pe care le-a întâlnit în realizarea atribuţiilor de serviciu, în condiţiile în care din probele administrate nu rezultă că s-au cunoscut în altă împrejurare decât cea relatată de martor.

Faptul că inducerea în eroare a societăţii SC M.T. SRL Râmnicu Vâlcea s-a realizat prin aceiaşi modalitate de operare ca şi în cazul SC R.T. SRL, că fila CEC face parte din cele predate inculpatului G. de către soţia sa, la data de 23 februarie 2007, iar potrivit concluziilor rapoartelor de constatare tehnico-ştiinţifică din 05 septembrie 2008 şi din 19 octombrie 2010 poartă semnătura martorului B.O.H. dar are impresiunea ştampilei SC A. SRL contrafăcută, conduce la concluzia că inculpatul G.G. este cel care a realizat această activitate de inducere în eroare, ce constituie elementul material al infracţiunii de înşelăciune, în modalitatea descrisă.

Susţinerile recurentului inculpat G.G. că ceilalţi martori nu l-au indicat ca fiind persoana care a preluat marfa pentru SC A.C. SRL, nu are relevanţă sub aspectul participaţiei sale penale la comiterea faptei de înşelăciune având în vedere probatoriul administrat în cauză, astfel cum a fost analizat anterior. De altfel, o parte din martorii care nu au confirmat implicarea inculpatului în activitatea de inducere în eroare, vizează împrejurări în care mărfurile au fost preluate de persoane care şi-au atribuit calitatea de reprezentanţi ai SC A.C. SRL, dar care nu fost încă identificate şi pentru care cauza a şi fost disjunsă.

Prin urmare, raportat la toate aceste elemente probatorii care dovedesc fără echivoc implicarea inculpatului G.G. în activitatea de inducere în eroare a părţilor civile SC R.T. SRL Arad şi SC M.T. SRL Râmnicu Vâlcea, nu pot fi reţinute criticile recurentului referitoare la greşita sa condamnare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, fapt pentru care înalta Curte va respinge recursul inculpatului, ca nefondat.

4. Nici critica recurentului, întemeiată pe cazul de casare prev. de art. 385⁹ pct. 12 C. proc. pen., cu privire la greşita sa condamnare pentru infracţiunea prev. de art. 280¹ din Legea nr. 31/1990, nu este întemeiată.

Potrivit articolului 280¹ din Legea nr. 31/1990 constituie infracţiune şi se pedepseşte, transmiterea fictivă a părţilor sociale sau a acţiunilor deţinute într-o societate a comercială în scopul sustragerii de la urmărirea penală ori în scopul îngreunării acesteia.

Fiind o infracţiune comisivă, sub aspectul laturii obiective elementul material se realizează prin transmiterea fictivă a părţilor sociale sau a acţiunilor, în scopul sustragerii de la urmărirea penală sau al îngreunării acesteia. Pentru a aprecia asupra existenţei infracţiunii trebuie verificată îndeplinirea mai multe condiţii, respectiv, să existe o transmitere a părţilor sociale sau a acţiunilor, cesionarea să fie fictivă şi persoana care a efectuat cesionarea părţilor sociale sau a acţiunilor să fi săvârşit anterior o infracţiune în legătură cu activitatea societăţii, în forma consumată sau a tentativei.

Astfel, cesionarea fictivă a părţilor sociale sau a acţiunilor trebuie făcută în scopul sustragerii de la urmărirea penală sau în scopul îngreunării acesteia, cerinţă ce trebuie îndeplinită în strânsă legătură cu latura obiectivă a infracţiunii, întrucât arată destinaţia obiectivă a actului de cesionare şi nu finalitatea subiectivă a acestuia. Această infracţiune în modalitatea descrisă în conţinutul art. 280¹ din legea specială poate fi comisă în intervalul de timp până la trimiterea în judecată, fără a avea importanţă dacă urmărirea penală a început sau nu, sau dacă acţiunea penală a fost sau nu pusă în mişcare împotriva acestei persoane.

Pornind de la aceste considerente de ordin teoretic se constată că, inculpatul G.G. a cesionat părţile sociale ale SC A.C. SRL la data de 20 martie 2007 către B.O.H. şi I.O.G., conform menţiunilor judecătorului delegat la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Arad (Încheierea nr. 2631 din 20 martie 2007), situaţie de fapt recunoscută şi de către inculpat, însă această cesionare a fost fictivă, întrucât cel care a desfăşurat activităţi comerciale în numele societăţii a fost chiar G.G., în modalitatea descrisă la pct. 2 din considerentele deciziei.

Apărările recurentului că în cauză, nu a fost începută urmărirea penală nu sunt relevante sub aspectul realizării elementului material al infracţiunii prev. de 280¹ din Legea nr. 31/1990, întrucât cesionarea acţiunilor sau părţilor sociale poate fi realizată în intervalul de timp până la trimiterea în judecată, fără a avea importanţă dacă urmărirea penală a fost începută sau nu, sau dacă s-a pus sau nu în mişcare acţiunea penală împotriva acestei persoane.

Ceea ce este relevant sub aspectul elementului material al laturii obiective este să existe o transmitere fictivă a părţilor sau a acţiunilor şi persoana care a efectuat cesionarea părţilor sociale sau a acţiunilor să fi săvârşit anterior o infracţiune în legătură cu activitatea societăţii, or, în cauză din probatoriul administrat rezultă că inculpatul, în calitate de administrator, a efectuat cesionarea părţilor sociale ale SC A.C. SRL după ce a acumulat datorii la bugetul consolidat la statului, prin nevărsarea la buget a sumelor reprezentând impozite sau contribuţii cu reţinere la sursă (TVA, impozit pe salarii, impozite pe profit, şomaj, CAS, CASS), în valoare de 116.826 lei.

Prin urmare, acesta a şi fost scopul cesionării părţilor sociale, de a se sustrage de la urmărire penală cunoscând că nu a vărsat la bugetul statului de la preluarea societăţii din 14 iulie 2004 până la momentul cesionării, nicio sumă de bani. Fictivitatea acestei cesionării este dovedită chiar de atitudinea inculpatului care a continuat să desfăşoare acte de comerţ în numele societăţii A., martorul B. fiind doar o persoană care a semnat actele puse la dispoziţie de către inculpat dar care nu a avut nicio contribuţie la activitatea infracţională desfăşurată de G.G., martor care a şi dispărut de la adresa unde locuia temporar imediat după dobândirea acţiunilor societăţii.

Pentru considerentele ce preced, Înalta Curte apreciază că în cauză sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii sub aspectul laturii obiective şi subiective, astfel că nu poate fi primită critica recurentului inculpat privind achitarea sa întemeiat pe de dispoziţiile art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen.

Constatând că nu este incident, pentru motivele anterior arătate, nici cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ alin. (1) pct. 9, 12, 13 şi 18 C. proc. pen. şi nici vreun alt caz de casare care, potrivit art. art. 385⁹ alin. (3) C. proc. pen., să poată fi luat în considerare din oficiu, Înalta Curte, în temeiul art. 385¹⁵ pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpat, apreciind hotărârea pronunţată de instanţa de apel ca fiind legală şi temeinică.

Având în vedere că recurentul inculpat este cel care se află în culpă procesuală, Înalta Curte, în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., îl va obliga pe acesta la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul G.G. împotriva deciziei penale nr. 156/ A din 12 septembrie 2012 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 250 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 18 martie 2013.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 938/2013. Penal. Infracţiuni de evaziune fiscală (Legea 87/1994, Legea 241/2005). înşelăciunea (art. 215 C.p.). Recurs

Nume 

Email

Anunţă-mă dacă apar comentarii noi

Comentează

Caldaras remus 23.05.2024

Din motive justificate conform reguli mele de condamnare

Răspunde