ICCJ. Decizia nr. 975/2013. Penal

Decizii penale ICCJ 2013

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 975/2013

Dosar nr. 7886/30/2011

Şedinţa publică din 20 martie 2013

Asupra recursului de faţă:

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Prin Sentinţa penală nr. 223/P.I. din 27 iunie 2012, a Tribunalului Timiş, în baza art. 264 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., şi art. 74 alin. (2) C. pen., art. 76 lit. e) C. pen., a fost condamnat inculpatul C.F., la o pedeapsă de 2 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii "favorizarea infractorului".

În baza art. 71 C. pen., i-au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen.

În baza art. 81 C. pen., art. 82 C. pen. şi art. 71 alin. (5) C. pen., s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei principale, precum şi suspendarea executării pedepsei accesorii pe un termen de încercare de 2 ani şi 2 luni.

În baza art. 359 C. proc. pen., s-a atras atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 83 C. pen., în sensul că săvârşirea în termenul de încercare a unei infracţiuni intenţionate, a avut drept urmare revocarea suspendării condiţionate, cu consecinţa executării în întregime a pedepsei, care nu s-a contopit cu pedeapsa pentru infracţiunea anterioară.

În baza art. 349 C. proc. pen. şi art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la 2.000 RON, cheltuieli judiciare faţă de stat.

S-a reţinut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş nr. 924/P/2010 înregistrat pe rolul Tribunalului Timiş la data de 16 noiembrie 2011, sub număr unic de Dosar nr. 7886/30/2011 a fost trimis în judecată inculpatul C.F., pentru săvârşirea infracţiunii de favorizare a infractorului, prevăzută şi pedepsită de art. 264 alin. (1) C. pen.

În fapt, s-a reţinut că inculpatul C.F. nu a înregistrat un dosar penal pe numele lui B.F.P., care, în noaptea de 04/05 septembrie 2010 a condus un autoturism pe drumurile publice, sub influenţa băuturilor alcoolice, după care, condus la Spitalul din Deta, a refuzat recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Coroborând întreg probatoriul administrat în cauză în faza de urmărire penală şi cea de judecată, respectiv: denunţul numitului B.F.P., fotocopii înscrisuri, procese-verbale întocmite de organele de poliţie, adresa nr. aaa a Spitalului orăşenesc Deta, adresa nr. bbb din 19 ianuarie 2011 a Poliţiei oraşului Gătaia, proces-verbal de contravenţie nr. ccc, dovada nr. ddd, autorizaţia de reparaţii nr. eee şi chitanţa pentru creanţele bugetare, declaraţie B.F.P. din 05 septembrie 2010, declaraţii martori, Adresa nr. 116/II/6/2011 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Deta, cazier judiciar, declaraţii învinuit/inculpat, adresa din 31 martie 2011 a IPJ - Serviciul Rutier cu anexe, adresa din 11 octombrie 2011 a Poliţiei Gătaia cu anexe, referatul de evaluare întocmit pe seama inculpatului de către SPTT, precum şi orice alte înscrisuri, instanţa a reţinut următoarele:

Inculpatul C.F. era poliţist în cadrul IPJ Timiş - Poliţia oraşului Gătaia, având gradul profesional de agent-şef de poliţie şi cu aviz de poliţie judiciară nr. 1030/C/200.

În data de 04/05 septembrie 2010 inculpatul a fost planificat de serviciu în schimbul III, între orele 24:00 - 08:00, în cadrul Formaţiunii Ordine Publică, Poliţia oraşului Gătaia. În acest sens, a efectuat şi serviciul de patrulare, supraveghere şi control al traficului rutier pe DJ 588, între localităţile Gătaia - Jamu Mare. În efectuarea serviciului, inculpatul C.F. a fost însoţit de martorul I.G.M., voluntar pe bază de contract la Poliţia oraşului Gătaia.

În jurul orelor 02:00, în timp ce inculpatul C.F. şi martorul I.G.M. staţionau cu maşina inscripţionată a Poliţiei la intersecţia drumului judeţean care face legătura între localităţile Butin şi Şemlac, agentul de poliţie a observat că de intersecţie se apropie un autoturism cu viteză mare. Inculpatul a efectuat semnalele corespunzătoare cu paleta reflectorizantă pentru oprirea respectivului autoturism, dar şoferul acestuia şi-a continuat în mare viteză deplasarea către oraşul Gătaia, ignorând semnalele efectuate de poliţist. Faţă de această împrejurare, inculpatul C.F. a pornit în urmărirea autoturismului respectiv. La intrarea în oraşul Gătaia, la trecerea la nivel cu calea ferată, a ajuns din urmă autoturismul pe care îl urmărea, întrucât şoferul acestuia pierduse controlul direcţiei de mers şi intrase cu autoturismul în parapetul din apropierea căii ferate.

Inculpatul C.F. şi martorul I.G.s-au apropiat de autoturismul respectiv, constatând că este vorba de un autoturism marca "T." de culoare roşie, cu numărul de înmatriculare qqq, la volanul căruia se afla numitul B.F.P. Ca pasager în autoturism se afla martorul I.I. Numitul B.F.P. se străduia să pornească autoturismul, dar nu reuşea, datorită avariilor suferite de autoturism ca urmare a impactului cu parapetul de protecţie a trecerii la nivel cu calea ferată.

După ce au răspuns la întrebarea inculpatului că sunt bine şi că nu au suferit vătămări în urma accidentului, numitul B.F.P. şi martorul I.I. au fost urcaţi în maşina Poliţiei şi conduşi la sediul Poliţiei Gătaia, pentru audieri, în vederea stabilirii circumstanţelor în care s-a produs accidentul rutier.

La sediul Poliţiei Gătaia, numitul B.F.P. a fost audiat de inculpatul C.F., unde acesta a recunoscut faptul că a consumat băuturi alcoolice anterior punerii în mişcare a autoturismului, însă a devenit recalcitrant în momentul în care i s-a solicitat să sufle în fiola alcooltest, motiv pentru care inculpatul a solicitat venirea la faţa locului a unor colegi de serviciu, pentru a-l sprijini. La sediul Poliţiei oraşului Gătaia a ajuns şi martorul S.C.M., agent de poliţie în cadrul Poliţiei oraşului Gătaia, care nu era de serviciu la data respectivă şi s-a prezentat la sediul Poliţiei în ţinută civilă, nu în uniformă de poliţist. Cei doi poliţişti l-au convins în final pe B.F.P. să dea o declaraţie şi să sufle în fiola alcooltest, care s-a înverzit în proporţie de cca 10%, motiv pentru care i-a fost suspendat permisul de conducere.

La un moment dat, inculpatul C.F. a luat decizia conducerii numitului B.F.P. la Spitalul orăşenesc Deta, pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

La Spitalul orăşenesc Deta s-au prezentat inculpatul C.F., colegul acestuia, S.C.M. şi numitul B.F.P. La Unitatea de primire a Urgenţelor - UPU, inculpatul a adus la cunoştinţa medicului de gardă, G.M.A., că l-a prezentat pe numitul B.F.P. la spital pentru a i se recolta probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei. Potrivit procedurii, medicul de gardă G.M.A. a întrebat pe numitul B.F.P. dacă este de acord să i se preleveze probe biologice, sus-numitul arătând că nu este de acord, după care a ieşit din spital afară. Inculpatul C.F. şi colegul acestuia, S.C.M., au purtat discuţii cu B.F.P., căutând să-l convingă să accepte recoltarea de probe biologice, dar refuzul acestuia a fost ferm.

Faţă de această situaţie, inculpatul C.F. a procedat la audierea infirmierei U.M., care a consemnat olograf despre refuzul numitului B.F.P. de a i se recolta probe biologice.

După plecarea de la Spitalul din Deta, în după-amiaza zilei de 05 septembrie 2010 numitul B.F.P. s-a prezentat la Poliţia oraşului Gătaia unde i-a fost eliberată dovada de ridicare a permisului de conducere şi autorizaţia de reparaţii. În data de 07 septembrie 2010, inculpatul i-a întocmit procesul-verbal de contravenţie nr. sss, antedatându-l din data de 05 septembrie 2010

La data de 25 octombrie 2010 numitul B.F.P. a depus un denunţ la DGA - Serviciul Judeţean Anticorupţie Timiş, reclamând faptul că agentul de poliţie D.I.C., din cadrul Poliţiei Gătaia a intervenit la inculpatul C.F. pentru a nu-i întocmi dosar penal pentru faptele din data de 04/05 septembrie 2010, motiv pentru care i-a solicitat denunţătorului să-i alimenteze autoturismul personal cu motorină.

În declaraţiile date, inculpatul C.F. a avut o poziţie oscilantă în ceea ce priveşte unele aspecte relatate, însă constant a negat fapta de care este acuzat.

Astfel, în faza de urmărire penală, inculpatul a menţionat că în noaptea de 04/05 septembrie 2010 a găsit maşina numitului B.F.P. avariată ca urmare a lovirii parapetului de la trecerea la nivel cu calea ferată, la intrarea în oraşul Gătaia şi pe care, iniţial, nu a oprit-o. L-a condus pe B.F.P. la sediul Poliţiei Gătaia, unde, în prezenta colegului sau, S.C., l-a audiat şi i-a solicitat să sufle în fiola alcooltest, care s-a înverzit în proporţie de 10%, motiv pentru care, potrivit regulamentelor proprii, nu avea obligaţia de a-l conduce la spital pentru recoltare de probe biologice. I-a suspendat permisul de conducere şi l-a sancţionat contravenţional. A mai adăugat că nu a condus pe B.F.P. la Spitalul orăşenesc Deta pentru recoltare de probe biologice.

În faţa instanţei, inculpatul a arătat că se afla pe marginea drumului şi nu a mai ajuns să semnalizeze oprirea maşinii conduse de B., dar pe care a ajuns-o din urma, fără a o urmări. La faţa locului i-a întrebat pe B. şi pe I. dacă sunt răniţi, răspunsul acestora fiind negativ. Inculpatul a precizat că personal nu a constatat vreo vătămare corporală la cei doi, ceea ce, după aprecierea instanţei, în fapt, este posibil, întrucât afară era noapte, iar locul accidentului nu era luminat, iar odată ajunşi la secţie, martorul I., care a afirmat la un moment dat că s-ar lovit la cap, rană nesângerândă fiind vizibilă, a rămas afară şi nu a intrat în sediul poliţiei şi unde se presupune că inculpatul ar avea vizibilitate mai bună pentru a vedea rana.

Inculpatul a mai declarat că la spital s-a prezentat doar cu B., S. plecând între timp acasă, însă infirmiera sau asistentul medical nu au luat nicio atitudine pentru recoltarea probelor biologice lui B., astfel că B. a dat să plece. El a luat totuşi, o declaraţie martorei U. despre refuzul de recoltarea a probelor biologice al lui B.F., declaraţie pe care a distrus-o ulterior. Inculpatul a continuat să arate că a revenit cu B.F. la secţie unde a întocmit procesul-verbal de contravenţie, dar nu i l-a remis, acesta grăbindu-se sa plece. A doua zi după-masă, după ce a ajuns în posesia formularelor de la rutieră, i-a dat lui B.F. autorizaţia de reparare a maşinii, dovada de reţinere a permisului de conducere şi procesul-verbal de contravenţie.

Martorul B.F. nu a putut fi audiat de către procuror sau de către instanţă, fiind plecat la muncă în străinătate, însă la dosar s-a regăsit denunţul acestuia şi declaraţia olografă luată la poliţie în noaptea incidentului, în care a relatat despre cele întâmplate, respectiv consumul de alcool, înverzirea fiolei în proporţie de 10%, conducerea sa la spital de către cei doi poliţişti, C. şi D., refuzul lui de recoltare a probelor biologice, luarea unei declaraţii martorei U. despre acest aspect de către C.F. La solicitarea lui B.F., inculpatul C.F. i-a spus că nu vrea să se înţeleagă cu acesta şi că îi va face dosar penal. A doua zi, martorul B. s-a întâlnit cu poliţistul D.C. pe care l-a rugat să intervină pe lângă C.F. pentru a nu-i întocmi dosar penal. A treia zi, l-a sunat D. şi a stabilit o întâlnire cu acesta pe una dintre străzi, unde acesta se afla împreună cu C.F., ocazie cu care a întocmit şi procesul-verbal de contravenţie. D. i-a comunicat că i-a rezolvat problema şi că îi este dator, solicitând să îi dea în schimbul serviciului motorină, ceea ce s-a şi întâmplat în data de 09 octombrie 2010, când D. a venit la staţia P. unde B.F. era vânzător, alimentându-i maşina personala cu combustibil în valoare de 100 RON.

Aceste ultimele aspecte nu au fost recunoscute de inculpat sau de către martorii D. şi S.

Martorul S.C., coleg de serviciu cu inculpatul, poliţist la formaţiunea Investigaţii Criminale şi-a făcut apariţia în noaptea respectivă la secţia de poliţie ca urmare a solicitării lui C.F. în legătură cu o persoană care refuză să coopereze şi este recalcitrantă, unde l-a găsit doar pe B.F., neîncătuşat, în stare de ebrietate şi agitat, precum şi pe C.F. El a mai constatat că fiola s-a înverzit în proporţie de cca 20% şi a auzit când C.F. a spus că îl va duce pe B. la spital pentru recoltarea probelor biologice. Martorul a relatat că a plecat acasă după ce B.F. s-a calmat, fără a-i însoţi pe cei doi la spital. Ulterior la serviciu s-a discutat între colegi că inculpatul a fost să ia declaraţii de la femeia de la serviciu de la spital.

Martorul D.I.C., poliţist la formaţiunea Poliţie Rutieră, a relatat că a găsit a doua zi dimineaţă, după ce s-a trezit, pe mobilul său, un apel pierdut de la inculpatul C.F. care i-a povestit evenimentul din noaptea precedentă şi căruia i-a arătat, totodată, actul normativ privind încadrarea juridică a faptei săvârşite de B.F. Datorită disputei dintre B.F. şi C.F. din noaptea respectivă, martorul s-a oferit să-l însoţească pe C.F. pentru ca acesta să-i înmâneze dovada de ridicare a permisului de conducere şi autorizaţia de reparare a maşinii. La întâlnire, B.F. le-a oferit 400 RON pentru a nu i se lua permisul de conducere, la care martorul i-a răspuns să-şi plătească amenda cu aceşti bani. Martorul a mai spus că l-a mai folosit pe B.F. ca şi martor asistent în dosarele sale, însă exclude o relaţie de prietenie dintre acesta şi inculpat în virtutea căreia inculpatul ar fi putut să-l ajute pe B., dat fiind faptul că acesta din urmă a mai fost cercetat de către inculpat pentru distrugere cu cca. 6 luni în urmă. Martorul a continuat spunând că inculpatul nu i-a relatat dacă s-a deplasat la spital sau nu, însă a afirmat că obligaţia conducerii lui B.F. la spital exista doar în situaţia în care fiola s-a fi înverzit în proporţie de peste 40%.

Martorul I.G.M., voluntar pe bază de contract, care a fost în noaptea de 04/05 septembrie 2010 în autoturismul Poliţiei, împreună cu inculpatul, a relatat iniţial faptul că numitul B.F.P. nu a oprit la semnalele efectuate de inculpat şi a circulat cu viteză mare către Gătaia. În faţa instanţei, martorul a precizat că inculpatul C. nu a urmărit maşina lui B.F. şi nu a băgat de seamă dacă s-au făcut sau nu semnalele de oprire pentru şoferul M.-ului. Deşi a rămas în afara sediului poliţiei, I. a auzit când inculpatului i-a cerut lui B. să sufle în fiolă, iar acesta a refuzat, motiv pentru care B. a fost încătuşat. În momentul în care a ajuns S.C. la poliţie, martorul a plecat acasă şi nu a cunoscut ce s-a întâmplat ulterior.

Tot astfel, martorul I.I., pasager în autoturismul numitului B.F.P., a arătat că numitul B.F. nu a oprit la semnalele efectuate de agentul de poliţie C.F. şi a lovit autoturismul în parapetul de protecţie datorită vitezei excesive şi a faptului că B.F. era beat. De asemenea, martorul I.I. a menţionat că a plecat după scurt timp de la sediul Poliţiei Gătaia având convingerea fermă că poliţistul îi va întocmi dosar penal pentru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sub influenţa băuturilor alcoolice, având în vedere că B.F. era beat.

Asistentul de gardă G.M.A. a declarat că în noaptea de 04/05 septembrie 2010, fiind de serviciu, a primit vizita agentului de poliţie C.F. şi a numitului B.F.P., acesta din urmă fiind adus de poliţist pentru a i se recolta probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Martorul G.M.A. a precizat că îi cunoaşte atât pe inculpat, cât şi pe B.F.P. Faţă de refuzul acestuia din urmă de a i se recolta probe biologice, inculpatul a procedat la audierea olografă a infirmierei U.M. Asistentul a mai menţionat că nu a ajuns să ceară datele personale ale lui B. de la C., întrucât timpul cât a stat B.F. la UPU a fost foarte scurt, iar incidentul trebuia să îl înregistreze într-un registru special, lucru pe care nu l-a făcut.

Martora U.M. a confirmat faptul că inculpatul a prezentat pe numitul B.F.P. la Spitalul Deta pentru recoltare de probe biologice, dar acesta din urmă a refuzat. Despre aceste aspecte, martora a dat o declaraţie în faţa şi la solicitarea inculpatului C.F. Cei doi martori, G.M.A. şi U.M. arată că împreună cu învinuitul şi B.F. a mai venit la Spital un poliţist îmbrăcat în haine civile.

Martorul H.I., doctorul de gardă de la spital, a arătat că în noaptea respectivă nu a fost solicitat pentru a se prezenta la compartimentul UPU. Despre cele întâmplate, a aflat a doua zi, când l-a căutat inculpatul pentru a-i da un înscris doveditor al prezentării lui B. la spital pentru recoltarea probelor biologice, însă nu a putut da un răspuns pozitiv poliţistului, B. nefiind înregistrat în registrele de evidenţă ale spitalului. Martorul a precizat că ar fi fost de datoria lui să constate şi să consemneze refuzul conducătorului auto de a recolta probele biologice pe un formular special, în cazul în care ar fi fost prezent la cele petrecute.

În registrele de evidenţă ale Poliţiei Gătaia şi Parchetului de pe lângă Judecătoria Deta, refuzul numitului B.F.P. de a se supune recoltării de probe biologice nu a fost înregistrat, fiind doar înregistrată abaterea contravenţională comisă de acesta.

În procesul-verbal nr. ccc din 05 septembrie 2010, întocmit de inculpatul C.F. nu se face nicio referire la împrejurările în care numitul B.F. şi-a accidentat autoturismul, la prezenţa la faţa locului a celor doi martori sau la refuzul acestuia de a se supune recoltării de probe biologice. De la Poliţia oraşului Gătaia a fost înaintată declaraţia luată numitului B.F.P. în dimineaţa zilei de 05 septembrie 2010 şi înregistrată sub nr. 43 din 05 septembrie 2010, nefiind înregistrată niciunde declaraţia martorei U.M., luată de inculpat la Spitalul Deta.

La dosar au mai fost anexate regulamente proprii ale Serviciului Poliţiei Rutiere cu privire la constatarea contravenţiilor şi infracţiunilor comise de conducători auto. Potrivit acestora, poliţistul este obligat să conducă la unitatea spitalicească pe conducătorul auto care a suflat în fiolă şi aceasta s-a înverzit în proporţie de peste 40%. Aceasta este şi apărarea inculpatului, în sensul că inculpatul nu avea obligaţia de a-l conduce pe B. la spital, întrucât fiola s-a înverzit în proporţie de 10%.

Instanţa a mai constatat că potrivit răspunsului Poliţiei oraşului Gătaia, fiola alcoolscop activată la data de 05 septembrie 2010 de poliţistul C.F., era omologată şi în perioada de valabilitate.

A fost posibil ca inculpatul să nu fi avut de la început intenţia de a-l ajuta pe B., pe care l-a încătuşat după ce au ajuns la sediul poliţiei, iar B. a devenit recalcitrant şi vroia să plece înainte de a da vreo declaraţie şi de a sufla în fiolă. Tot astfel, inculpatul l-a condus la spital pe acesta pentru recoltarea probelor biologice, deşi nu era obligat să o facă, decât la solicitarea persoanei în cauză, dată fiind proporţia de înverzire a fiolei de cca 10%, fapta fiind contravenţie în aceasta situaţie. Aceste acţiuni ale inculpatului s-au întâmplat până la săvârşirea de către B. a infracţiunii de refuz de recoltare de probe biologice în momentul în care a ajuns la spitalul din Deta şi care nu au relevanţă prin prisma infracţiunii de care este cercetat numitul C.F., întrucât ajutorul dat lui B. trebuie să fie posterior refuzului acestuia de a i se recolta probe biologice.

Deşi este adevărat ca, a doua zi după incident, inculpatul s-a prezentat l-a spital şi l-a căutat pe medicul de gardă din acea noapte, martorul H.I., să îi dea un înscris doveditor al faptului că l-a prezentat pe B. la spital pentru recoltarea probelor biologice, inculpatul invocând că nu a procedat astfel în acea noapte, datorita lipsei sale de experienţă în activitatea de control în traficul rutier, arătând că a fost prima dată când s-a întâlnit cu o situaţie de refuz de recoltare de probe biologice, însă, chiar adevărate de ar fi aceste susţineri, instanţa nu le-a reţinut, pentru că, dincolo de toate, inculpatul trebuia să cunoască dispoziţiile legale în baza cărora îşi exercita atribuţiile de serviciu, neputând invoca în apărarea sa necunoaşterea legii, necunoaştere care nu l-a exonerat de răspundere. Însuşi inculpatul a afirmat că referitor la incident, s-a efectuat o cercetare prealabilă de către Serviciul Rutier, care a concluzionat că era competent să efectueze cercetări şi să aplice sancţiuni pe linie de circulaţie rutieră. În plus, inculpatul nu era singur la spital, ci a fost însoţit de colegul său tot poliţist, martorul S.C., cu care se putea consulta pentru a lua decizia legală. Ori acest lucru nu s-a întâmplat, la faţa locului, respectiv la UPU şi nici ulterior, inculpatul nu a încheiat el însuşi vreun proces-verbal de constatare a celor întâmplate privind prezentarea lui B.F. la spital, nu a solicitat medicul de gardă care să constate refuzul lui B.F. de a i se recolta probe biologice şi nici evidenţierea în registrele spitalului a datelor de identificare ale lui B., acte pe care a fost obligat să le facă. Inculpatul s-a mulţumit să ia doar o declaraţie olografă martorei U.M., distrugând ulterior intenţionat această probă incriminatoare pentru B., pe motiv că, colegii lui râdeau de el că a audiat femeia de serviciu, ori profesia unui martor nu are nicio legătură cu probarea unei fapte, lucru pe care, desigur, inculpatul îl ştia, însă şi-a asumat riscul prin gestul său.

Numitul C.F. a mai invocat în apărarea sa culpa medicului de gardă al spitalului care avea datoria să completeze procesul-verbal de constatare al refuzului, însă instanţa a apreciat că dincolo de această culpă medicală, inculpatul avea şi el nişte obligaţii legale, aşa cum s-a arătat mai sus, pe care nu le-a respectat.

Inculpatul şi-a motivat nesinceritatea declaraţiilor sale date în faţa procurorului prin aceea că se temea de o eventuală plângere penală ce putea să vină din partea lui B.F. pentru abuz în serviciu, însă instanţa a constatat că acesta nu a fost sincer nici în faţa Tribunalului, de exemplu, atunci când a declarat că, fiind pe marginea şoselei, nu a apucat să facă semnul de oprire maşinii conduse de B.F. care-l depăşise datorită vitezei accelerate şi pe care nu a urmărit-o, ci a ajuns-o din urmă, datorită accidentului avut prin lovirea de parapetul de cale ferată; acest aspect a fost în contradicţie cu declaraţiile martorului I.I., care a relatat că inculpatul se afla în mijlocul drumului şi făcea semnul de oprire cu lanterna, purtând şi o vesta reflectorizantă, coroborat cu declaraţia martorului I.G.M. dată în faza de urmărire penală în acelaşi sens, declaraţii faţă de care instanţa nu a avut motive de îndoială privind realitatea acestora. Un alt exemplu a fost şi declaraţia inculpatului coroborată cu cea a martorului S.C. când ei au declarat la unison că acesta din urma nu l-a însoţit pe B. la spital. Este de apreciat spiritul de solidaritate al celor doi colegi poliţişti, însă nu şi în situaţia în care acesta contravine adevărului, dacă s-a raportat la declaraţiile martorei U.M., infirmiera spitalului şi ale martorului G.M.A., asistent medical, de gardă în acea noapte, martori care au arătat că la spital s-au prezentat trei persoane: un poliţist, o persoană cu mustaţă (B.F., aşa cum a rezultat din poza acestuia de pe cartea sa de identitate de la dosar s.n.) şi o altă persoană îmbrăcată în civil despre care s-a afirmat că era tot poliţist. Instanţa a apreciat că cei doi martori de la spital au fost neutri şi că au declarat adevărul în cauză. Totodată, martorul B. a arătat în denunţul său că a fost condus la spital de cei doi poliţişti, C. şi D.

În concluzie, instanţa a înlăturat în parte susţinerile inculpatului şi ale martorilor S., D. şi I. privind nesemnalizarea opririi M.-ului condus de B.F., neurmărirea lui, neprezentarea lui S.C. la spital, apreciind că nu corespund adevărului, fiind în contradicţie ce celelalte probe deja analizate mai sus.

Faţă de toate aceste aspecte, instanţa a apreciat că nu au existat temeiuri de achitare a inculpatului pe art. 10 lit. d) C. proc. pen., pentru lipsa intenţiei de ajutorare a lui B.F. sau pentru lipsa laturii obiective pe motiv că nu a existat obligaţia de a-l conduce pe B. la spital, fapta sa de a conduce pe drumurile publice sub influenţa băuturilor alcoolice sub limita legală fiind contravenţie, întrucât inculpatul a recunoscut în fata instanţei că l-a condus la spital pe B. pentru recoltarea probelor biologice, însă nu a întocmit un dosar penal pentru refuzul acestuia în acest sens.

Având a se pronunţa asupra încadrării juridice a faptei anterior expuse, instanţa a reţinut că, în drept, fapta inculpatului C.F. de a nu înregistra un dosar penal pe numele lui B.F.P., care, în noaptea de 04/05 septembrie 2010 a condus un autoturism pe drumurile publice, sub influenta băuturilor alcoolice, după care, condus la Spitalul din Deta, a refuzat recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de favorizare a infractorului, prev. de art. 264 alin. (1) C. pen. Infracţiunea constă în ajutorul dat unui infractor fără o înţelegere stabilită înainte sau în timpul săvârşirii infracţiunii, pentru a îngreuna sau zădărnici urmărirea penală, judecata sau executarea pedepsei.

Inculpatul nu a consemnat în nici un document prezentarea numitului B.F.P. la Spitalul orăşenesc Deta şi refuzul acestuia de a se supune recoltării de probe biologice, nu a consemnat în cuprinsul procesului-verbal de contravenţie toate împrejurările comiterii faptelor de către "contravenient" (neoprirea la semnalele poliţistului), nu a înregistrat declaraţia martorei U.M., declaraţie pe care o şi distruge, potrivit propriilor susţineri.

Faptele inculpatului au prezentat un pericol social deosebit, prin acţiunile lui el aducând o atingere gravă relaţiilor sociale referitoare la înfăptuirea justiţiei.

Sub aspectul laturii subiective, inculpatul a acţionat cu intenţie directă, el având reprezentarea faptului că numitul B. a săvârşit o infracţiune pentru care nu i-a întocmit un dosar penal, urmărind prin aceasta să îl ajute şi să zădărnicească urmărirea penală împotriva acestuia.

La individualizarea judiciară a pedepsei ce a fost aplicată pentru infracţiunea reţinută în sarcina inculpatului, instanţa a avut în vedere prevederile art. 72 alin. (1) C. pen., respectiv limitele de pedeapsă fixate de legiuitor pentru infracţiunea săvârşită de inculpat, gradul de pericol social al faptei săvârşite, persoana inculpatului - starea fizică, dezvoltarea intelectuală şi morală, comportarea lui, condiţiile în care a crescut şi trăit, precum şi împrejurările care agravează sau atenuează răspunderea penală.

Totodată, instanţa a avut în vedere dispoziţiile art. 74 C. pen., privitoare la aplicarea circumstanţelor atenuante. Astfel, s-a constatat că inculpatul avea 42 de ani la data săvârşirii faptei, este agent-şef de poliţie, este căsătorit şi are un copil minor.

Din referatul de evaluare întocmit de SPTTM instanţa a reţinut că inculpatul era un bun familist şi era apreciat în colectivul său de muncă. Era bine integrat în societate şi nu a necesitat o intervenţie specializată în acest sens. Potrivit fişei de cazier judiciar, inculpatul nu a avut antecedente penale, s-a prezentat la toate termenele de judecată, însă nu a recunoscut săvârşirea faptei, poziţia sa fiind oscilantă şi din alte puncte de vedere deja arătate.

Faţă de toate aceste aspecte, instanţa a reţinut circumstanţele atenuante prev. de art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen. şi art. 74 alin. (2) C. pen., ca împrejurări care au atenuat răspunderea penală şi a coborât pedeapsa ce a fost aplicată sub minimul prev. de art. 264 alin. (1) C. pen., făcând aplicarea disp. art. 76 lit. e) C. pen.

Astfel, în temeiul art. 264 alin. (1) C. pen., cu aplic. art. 74 alin. (1) lit. a) din C. pen. şi art. 74 alin. (2) C. pen., art. 76 lit. e) C. pen., instanţa a condamnat inculpatul C.F. la o pedeapsă de 2 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de favorizare a infractorului.

Cu privire la aplicarea pedepsei accesorii, instanţa a reţinut că aplicarea art. 71 alin. (2) C. pen., trebuie realizată în lumina jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului care, în cauzele Hirst c. Regatului Unit şi Sabou şi Pârcălab c. României, cât şi în lumina Deciziei nr. XXIV/ 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, dată în soluţionarea unui recurs în interesul legii, care a stabilit că interzicerea drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) - c) nu se face de drept, ci instanţa a apreciat în concret, prin raportare la criteriile prevăzute de art. 71 alin. (3) C. pen. şi la principiul constituţional al proporţionalităţii. Astfel, instanţa a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 71 C. pen. referitoare la pedeapsa accesorie, urmând ca inculpatului să-i fie interzisă, pe durata executării pedepsei, exercitarea drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. Instanţa a apreciat că interzicerea dreptului electoral de a fi ales, precum şi a dreptului de a ocupa o funcţie ce a implicat exerciţiul autorităţii de stat, a fost justificată în privinţa inculpatului întrucât acesta, atâta timp cât nu a fost în măsură să aprecieze importanţa înfăptuirii justiţiei, l-a făcut nedemn de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi nu a fost compatibilă cu ocuparea unei funcţii ce implică exerciţiul autorităţii de stat.

Apreciindu-se că scopul acestei pedepse, aşa cum este prevăzut de art. 52 C. pen., a fost atins chiar şi fără executare efectivă, iar în cauză au fost îndeplinite şi celelalte cerinţe legale privitoare la cuantumul pedepsei ce a fost aplicată şi inexistenţa unor condamnări anterioare la pedeapsa închisorii mai mare de 6 luni, instanţa a dispus, în temeiul art. 81 C. pen., suspendarea condiţionată a executării pedepsei ce va fi aplicată inculpatului.

S-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 71 C. pen., rap. la art. 64 lit. a) teza a II-a b) C. pen., pedeapsa accesorie fiind şi ea suspendată, în conformitate cu dispoziţiile art. 71 alin. (5) C. pen.

De asemenea, în baza art. 82 C. pen., s-a stabilit un termen de încercare cu o durată de 2 ani şi 2 luni şi s-a atras atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 83 C. pen., în baza art. 359 C. proc. pen., în sensul că săvârşirea în termenul de încercare a unei infracţiuni intenţionate, are drept urmare revocarea suspendării condiţionate, cu consecinţa executării în întregime a pedepsei, care nu s-a contopit cu pedeapsa pentru infracţiunea anterioară.

II. Împotriva acestei sentinţe penale au declarat apeluri în termen Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş şi inculpatul C.F., înregistrate pe rolul Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, sub nr. 7886/30/2011 din 05 iulie 2012.

Pentru motivarea apelului procurorului s-a depus la dosar un memoriu, prin care s-a solicitat desfiinţarea sentinţei înlăturarea circumstanţelor atenuante, arătându-se că: simpla constatare a existenţei vreuneia din împrejurările care au fost reţinute de către instanţă din cele enumerate exemplificativ în art. 74 C. pen. nu a fost de natură să determine în mod automat reducerea pedepsei principale, ci instanţa le-a apreciat în raport cu pericolul social concret al faptei, cu ansamblul împrejurărilor în care s-a săvârşit infracţiunea, cu rezultatul produs şi cu periculozitatea infractorului, pentru a deduce dacă au caracter atenuant sau nu; inculpatul nu a recunoscut fapta nici în cursul urmăririi penale şi nici în cursul judecăţii.

Apelul inculpatului nu a fost motivat.

Examinând legalitatea şi temeinicia sentinţei penale apelate, prin prisma criticilor aduse acesteia în motivele de apel, precum şi din oficiu, pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei, Curtea de Apel Timişoara a constatat, pentru considerentele ce au urmat, că apelul inculpatului este nefondat, iar apelul procurorului a fost fondat, cauza urmând a fi rejudecată în latura penală, în sensul că s-au înlăturat circumstanţele atenuante şi au fost majorate pedeapsa principală şi durata termenului de încercare.

Astfel, din probatoriul administrat a rezultat, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că inculpatul C.F. a comis infracţiunea de favorizarea infractorului reţinută în sarcina sa.

Sub acest aspect, declaraţiile inculpatului (parţial, anumite aspecte: ex. prezentarea numitului B.F.P. la spital pentru recoltarea probelor, refuzul acestuia de a se spune recoltării, întocmirea procesului-verbal, distrugerea declaraţiei luate infirmierei) s-au coroborat cu declaraţiile martorilor G.M.A. (asistent de gardă la spitalul unde B.F.P. a fost prezentat pentru recoltarea probelor biologice), U.M. (infirmiera pe care inculpatul a audiat-o în legătură cu refuzul lui B.F.P. de a se supune recoltării probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei), H.I. (care a fost medic de gardă, dar nesolicitat la compartimentul UPU, aflând de cele întâmplate de la martorul G. şi care a declarat că inculpatul l-a rugat în ziua următoare să-i dea o dovadă scrisă că în seara anterioară îl prezentase la spital pe B.F.P., medicul replicându-i că în registru nu apare vreo menţiune în acest sens), I.I. (aflat în autoturismul condus de inculpat, care declară că au consumat băuturi alcoolice şi au plecat cu maşina, că pe drum au întâlnit maşina poliţiei şi pe inculpat care le făcea semne să oprească, că şoferul B. a condus cu viteză mare şi nu a oprit la semnalele inculpatului şi că a avut loc accidentul rutier), S.C. (poliţist, coleg cu inculpatul, prezent la serviciu într-o perioadă în care inculpatul îl adusese pe B.F.P. la sediu), I.G.M. (voluntar pe bază de contract, care l-a însoţit pe inculpat în misiune cu maşina poliţiei şi care a arătat că B.F.P. a circulat cu viteză mare prin Gătaia şi că nu a oprit la semnalul inculpatului), precum şi cu procesul-verbal de contravenţie (în care nu se fac referiri la accidentul de circulaţie produs de B.F.P.).

Numitul B.F.P. a refuzat să se supună recoltării probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, faptă prevăzută de legea penală pe care inculpatul trebuia să o constate şi să o cerceteze. Însă, acesta nu a respectat procedurile în materie, neocupându-se de înregistrarea în evidenţele spitalului şi de încheierea unui proces-verbal de către cadrele medicale prin care să se constate cele întâmplate, dar distrugând singura probă administrată de el referitoare la eveniment, constând în declaraţia infirmierei.

În privinţa sancţiunilor, s-a observat că prima instanţă a reţinut în mod eronat circumstanţe atenuante, întrucât neîntocmirea de către un poliţist a unui dosar penal în legătură cu evenimentul rutier constatat personal în timpul serviciului, distrugerea singurei probe administrate relativ la refuzul unui conducător auto de a se supune recoltării probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei şi conduita procesuală necorespunzătoare (care prin declaraţiile date a încercat în mod constant să inducă în eroare organele judiciare, îngreunând în mod serios aflarea adevărului în cauză), au constituit împrejurări care nu justifică atenuarea răspunderii penale în sensul art. 74 şi 76 C. pen.

Prin urmare, instanţa de apel a înlăturat circumstanţele atenuante şi a majorat, în raport de criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), pedeapsa principală aplicată inculpatului.

S-a ţinut cont de limitele de pedeapsă (reduse cu o treime ca urmare a aplicării dispoziţiilor art. 320¹ C. proc. pen.), de calitatea inculpatului (poliţistul care a constatat fapta prevăzută de legea penală) şi de modalitatea concretă de comitere a faptei (neînregistrarea făptuitorului B.F.P. în evidenţele spitalului, omisiunea de a asigura încheierea unui proces-verbal de către cadrele medicale prin care să se constate cele întâmplate, distrugerea singurei probe administrate de inculpat referitoare la eveniment - declaraţia infirmierei, periculozitatea făptuitorului favorizat - a condus un autoturism prin oraş, cu viteză mare, sub influenţa băuturilor alcoolice şi având un pasager şi a produs un accident rutier).

Faţă de criteriile amintite, instanţa de apel a apreciat că o pedeapsă de 5 luni închisoare este proporţională cu gradul de pericol social al faptei şi făptuitorului.

Pentru considerentele de mai sus, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. a fost respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul C.F. împotriva Sentinţei penale nr. 223 din 27 iunie 2012 pronunţată de Tribunalul Timiş în Dosarul nr. 7886/30/2011 din 16 noiembrie 2011, iar în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. a fost admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş împotriva aceleiaşi hotărâri, a fost desfiinţată în parte sentinţa primei instanţe şi, rejudecându-se cauza în latura penală în privinţa pedepsei principale, a fost înlăturată reţinerea circumstanţelor atenuante şi s-au majorat la 5 luni închisoare pedeapsa principală şi la 2 ani şi 5 luni termenul de încercare al suspendării condiţionate; au fost menţinute celelalte dispoziţii ale hotărârii apelate.

Aşa fiind, prin Decizia penală nr. 186/A din 3 octombrie 2012, a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, s-a respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul C.F. împotriva Sentinţei penale nr. 223 din 27 iunie 2012 pronunţată de Tribunalul Timiş în Dosarul nr. 7886/30/2011 din 16 noiembrie 2011.

În baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. a fost admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş împotriva aceleiaşi hotărâri.

A fost desfiinţat sentinţa primei instanţe şi, rejudecând cauza, s-a înlăturat reţinerea circumstanţelor atenuante şi a majorat la 5 (cinci) luni închisoare pedeapsa principală şi la 2 (doi) ani şi 5 (cinci) luni termenul de încercare al suspendării condiţionate.

S-a menţinut în rest dispoziţiile hotărârii apelate.

În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a obligat inculpatul apelant la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat în apel.

În temeiul art. 192 alin. (3) C. proc. pen., au rămas în sarcina statului cheltuielile judiciare avansate de acesta pentru soluţionarea apelului procurorului.

III. Împotriva acestei decizii penale a declarat recurs inculpatul C.F., criticând-o ca nelegală prin prisma cazurilor de casare prev. de art. 385⁹ pct. 12 şi 17 din 2 C. proc. pen.

În dezvoltarea motivelor de recurs, cu privire la pct. 12, a arătat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii, respectiv latura obiectivă a infracţiunii prev. de art. 264 alin. (1) C. pen., întrucât pentru a subzista această infracţiune, pe de-o parte trebuie să existe o infracţiune săvârşită de cel favorizat şi, pe de altă parte, ajutorul dat de inculpat cu privire la zădărnicirea sau îngreunarea urmăririi penale.

Se susţine că în ce priveşte infracţiunea care ar fi fost comisă de către cel favorizat, aceasta nu există, deşi este real că numitul B.F. a fost condus la spital în vederea recoltării probelor biologice, însă anterior a fost testat cu fiola alcooltest, care s-a înverzit în proporţie de 10%.

Or, în conformitate cu prevederile art. 185 alin. (2) lit. a) din H.G. nr. 1391/2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002 şi art. 186 din acelaşi act normativ, este obligatorie prezentarea persoanei în vederea recoltării probelor biologice doar atunci când, în urma testării, apare o concentraţie mai mare de 0,4mg/l alcool pur în aerul expirat. Având în vedere că textul de lege reglementează ca imperativă prezentarea persoanei doar în aceste condiţii, nu se poate reţine infracţiunea prev. de art. 85 alin. (5) din O.U.G. nr. 195/2002, adică refuzul de recoltare a probelor biologice.

S-a mai arătat că nu a fost vorba de vreun accident care să fi avut ca şi consecinţă vătămarea corporală a vreunei persoane, lucru care rezultă din declaraţia numitului B.F., aflată în dosarul de urmărire penală, care arată că niciunul din cei doi pasageri nu a suferit nicio leziune, iar dacă exista o vătămare a pasagerului sau a şoferului, atunci ar fi existat obligaţia legală de a fi condus în vederea recoltării probelor biologice, chiar dacă fiola s-a înverzit doar în proporţie de 10%.

Cu privire la ajutorul ce se susţine că l-a dat inculpatul numitului B.F., se arată că acesta a greşit în faza de urmărire penală, omiţând să spună adevărul cu privire la două aspecte, şi anume: că a fost la spital cu numitul B., a luat şi o declaraţie de la infirmieră şi a doua zi de dimineaţă a solicitat doctorului care a fost de gardă în noaptea respectivă o dovadă că s-a prezentat acolo. După ce l-a condus la sediul poliţiei, martorul B.F. fiind o persoană violentă şi recalcitrantă, l-a încătuşat. Din probatoriul administrat, reiese că inculpatul cu numitul B.F. aveau conflicte mai vechi.

S-a mai arătat că inculpatul recurent nu avea atribuţiuni pe linia serviciului rutier şi nu a ştiut cum să acţioneze şi pe tot drumul parcurs de la sediul poliţiei până la spital, sus-numitul B.F. l-a ameninţat pe inculpat că îi face plângere penală pentru abuz în serviciu. Se conchide că ambele instanţe, atât Tribunalul Timiş cât şi Curtea de Apel Timişoara, au interpretat în mod eronat starea de fapt şi s-a arătat că odată ajunşi la spital, s-a prezentat la camera de gardă, unde era asistentul. S-a mai indicat că inculpatul C.F. nu avea cum să facă vreun demers, atâta vreme cât era obligaţia asistentului să solicite medicului de gardă să se prezinte la cabinet, inculpatul neavând cum să-l anunţe pe medicul de gardă. Constatarea sau refuzul de a i se recolta probe biologice numitului B.F. se consemnează într-un proces-verbal, acel înscris aflându-se în trusa de la spital cu ustensilele în vederea recoltării probelor. Or, atâta timp cât acea trusă nu a fost adusă de asistent, nu avea pe ce să consemneze. Se mai susţine că inculpatul nu a ştiut cum să procedeze şi s-a gândit să ia o declaraţie infirmierei, declaraţie pe care ulterior a distrus-o.

S-a mai subliniat că inculpatul recurent nu a avut niciun moment intenţia de a-l ajuta pe numitul B.F., or infracţiunea de favorizarea infractorului se poate săvârşi doar cu intenţie directă sau indirectă, fiind evident însă că între inculpat şi numitul B.F. a existat un conflict, nu se pune problema că l-ar fi ajutat pe acesta, dimpotrivă, numitul B.F. i-a făcut plângere penală la DGA după o lună.

Cu privire la cazul de casare prev. de art. 385⁹ pct. 17² C. proc. pen., s-a arătat că în decizia instanţei de apel se reţine că inculpatul recurent s-ar fi prevalat de prevederile art. 320¹ C. proc. pen., aspect care este eronat.

Pe de altă parte, în motivarea deciziei recurate se reţine că numitul B.F. a refuzat să se supună recoltării probelor biologice, situaţie pe care inculpatul trebuia să o constate şi să o cerceteze. În aceeaşi decizie se mai arată că inculpatul recurent nu a respectat procedurile în materie, neocupându-se de înregistrarea în evidenţele spitalului deşi inculpatul nu putea să facă consemnări în evidenţele spitalului, doar medicul de gardă sau asistentul care se afla acolo putea să facă acest lucru.

Examinând actele şi lucrările dosarului, decizia recurată în raport de motivele de critică mai sus expuse şi de cazurile de casare sus indicate, Înalta Curte, are în vedere, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare, că recursul de faţă declarat de inculpatul C.F. se priveşte ca nefondat şi urmează a fi respins ca atare în baza art. 385¹⁵ pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

a). Sub aspectul primului motiv de critică prin care pretinzându-se incidenţa cazului de casare prev. de art. 385⁹ pct. 12 C. proc. pen. se tinde la achitare în baza disp. art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen., sub aspectul infracţiunii imputate prev. de art. 264 alin. (1) C. pen., Înalta Curte are în vedere nepertinenţa acestuia.

Astfel, Înalta Curte reţine că ambele instanţe, de fond şi de apel printr-un examen coroborat al probelor administrate în cauză în faza de urmărire penală şi cea de judecată, respectiv: denunţul numitului B.F.P., fotocopii înscrisuri, procese-verbale întocmite de organele de poliţie, adresa nr. aaa a Spitalului orăşenesc Deta, adresa nr. bbb din 19 ianuarie 2011 a Poliţiei oraşului Gătaia, proces-verbal de contravenţie nr. ccc, dovada nr. ddd, autorizaţia de reparaţii nr. eee şi chitanţa pentru creanţele bugetare, declaraţie B.F.P., înregistrată sub nr. 43 din 05 septembrie 2010, declaraţii martori, adresa nr. 116/II/6/2011 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Deta, cazier judiciar, declaraţii învinuit/inculpat, adresa din 31 martie 2011 a IPJ - Serviciul Rutier cu anexe, adresa din 11 octombrie 2011 a Poliţiei Gătaia cu anexe, referatul de evaluare întocmit pe seama inculpatului de către SPTT, au reţinut corect situaţia de fapt imputată în sarcina recurentului inculpat C.F. şi anume:

Inculpatul C.F. este poliţist în cadrul IPJ Timiş - Poliţia oraşului Gătaia, având gradul profesional de agent-şef de poliţie şi cu aviz de poliţie judiciară nr. 1030/C/200.

În data de 04/05 septembrie 2010 inculpatul nominalizat a fost planificat de serviciu în schimbul III, între orele 24:00 - 08:00, în cadrul Formaţiunii Ordine Publică, Poliţia oraşului Gătaia. În acest sens, a efectuat şi serviciul de patrulare, supraveghere şi control al traficului rutier pe DJ 588, între localităţile Gătaia - Jamu Mare. În efectuarea serviciului, inculpatul C.F. a fost însoţit de martorul I.G.M., voluntar pe bază de contract la Poliţia oraşului Gătaia.

În jurul orelor 02:00, în timp ce inculpatul recurent C.F. şi martorul I.G.M. staţionau cu maşina inscripţionată a Poliţiei la intersecţia drumului judeţean care face legătura între localităţile Butin şi Şemlac, agentul de poliţie a observat că de intersecţie se apropie un autoturism cu viteză mare.

Inculpatul deja indicat a efectuat semnalele corespunzătoare cu paleta reflectorizantă pentru oprirea respectivului autoturism, dar şoferul acestuia şi-a continuat în mare viteză deplasarea către oraşul Gătaia, ignorând semnalele efectuate de poliţist. Faţă de această împrejurare, inculpatul C.F. a pornit în urmărirea autoturismului respectiv. La intrarea în oraşul Gătaia, la trecerea la nivel cu calea ferată, a ajuns din urmă autoturismul pe care îl urmărea, întrucât şoferul acestuia pierduse controlul direcţiei de mers şi intrase cu autoturismul în parapetul din apropierea căii ferate.

Inculpatul recurent C.F. şi martorul I.G. s-au apropiat de autoturismul respectiv, constatând că este vorba de un autoturism marca "T." de culoare roşie, cu numărul de înmatriculare qqq, la volanul căruia se afla numitul B.F.P. Ca pasager în autoturism se afla martorul I.I. Numitul B.F.P. se străduia să pornească autoturismul, dar nu reuşea, datorită avariilor suferite de autoturism ca urmare a impactului cu parapetul de protecţie a trecerii la nivel cu calea ferată.

După ce au răspuns la întrebarea inculpatului sus-menţionat că sunt bine şi că nu au suferit vătămări în urma accidentului, numitul B.F.P. şi martorul I.I. au fost urcaţi în maşina Poliţiei şi conduşi la sediul Poliţiei Gătaia, pentru audieri, în vederea stabilirii circumstanţelor în care s-a produs accidentul rutier.

La sediul Poliţiei Gătaia, numitul B.F.P. a fost audiat de inculpatul recurent C.F., unde acesta a recunoscut faptul că a consumat băuturi alcoolice anterior punerii în mişcare a autoturismului, însă a devenit recalcitrant în momentul în care i s-a solicitat să sufle în fiola alcooltest, motiv pentru care inculpatul a solicitat venirea la faţa locului a unor colegi de serviciu, pentru a-l sprijini.

Ulterior, la sediul Poliţiei oraşului Gătaia a ajuns şi martorul S.C.M., agent de poliţie în cadrul Poliţiei oraşului Gătaia, care nu era de serviciu la data respectivă şi s-a prezentat la sediul poliţiei în ţinută civilă, nu în uniformă de poliţist. Cei doi poliţişti l-au convins în final pe B.F.P. să dea o declaraţie şi să sufle în fiola alcooltest, care s-a înverzit în proporţie de cca 10%, motiv pentru care i-a fost suspendat permisul de conducere.

La un moment dat, inculpatul recurent C.F. a luat decizia conducerii numitului B.F.P. la Spitalul orăşenesc Deta, pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Faţă de această situaţie, inculpatul recurent C.F. a procedat la audierea infirmierei U.M., care a consemnat olograf despre refuzul numitului B.F.P. de a i se recolta probe biologice.

Înalta Curte mai are în vedere că, în esenţă, în declaraţiile date, inculpatul recurent C.F. a avut o poziţie oscilantă în ceea ce priveşte unele aspecte relatate, însă constant a negat fapta de care este acuzat.

Astfel, în faza de urmărire penală, inculpatul nominalizat a menţionat că în noaptea de 04/05 septembrie 2010 a găsit maşina numitului B.F.P. avariată ca urmare a lovirii parapetului de la trecerea la nivel cu calea ferată, la intrarea în oraşul Gătaia şi pe care, iniţial, nu a oprit-o. Tot ulterior l-a condus pe B.F.P. la sediul Poliţiei Gătaia, unde, în prezenţa colegului său, S.C., l-a audiat şi l-a solicitat să sufle în fiola alcooltest, care s-a înverzit în proporţie de 10%, motiv pentru care, potrivit regulamentelor proprii, nu avea obligaţia de a-l conduce la spital pentru recoltare de probe biologice. I-a suspendat permisul de conducere şi l-a sancţionat contravenţional. Totodată a mai adăugat că nu a condus pe numitul B.F.P. la Spitalul orăşenesc Deta pentru recoltare de probe biologice.

În fata instanţei de fond a Tribunalului Timiş, inculpatul recurent a arătat că se afla pe marginea drumului şi nu a mai ajuns să semnalizeze oprirea maşinii conduse de B.F., dar pe care a ajuns-o din urmă, fără a o urmări. La faţa locului l-a întrebat pe B. şi pe I. dacă sunt răniţi, răspunsul acestora fiind negativ. Inculpatul a precizat că personal nu a constatat vreo vătămare corporală la cei doi, ceea ce, după aprecierea instanţei, în fapt, este posibil, întrucât afară era noapte, iar locul accidentului nu era luminat, iar odată ajunşi la secţie, martorul I., care a afirmat la un moment dat că s-ar lovit la cap, rana nesângerândă fiind vizibilă, a rămas afară şi nu a intrat în sediul politiei şi unde se presupune că inculpatul ar avea vizibilitate mai buna pentru a vedea rana.

Inculpatul recurent a mai declarat că la spital s-a prezentat doar cu B., S. plecând între timp acasă, însa infirmiera sau asistentul medical nu au luat nicio atitudine pentru recoltarea probelor biologice lui B., astfel că B. a dat să plece. El a luat totuşi, o declaraţie martorei U. despre refuzul de recoltarea a probelor biologice al lui B., declaraţie pe care a distrus-o ulterior. Inculpatul sus-indicat a continuat să arate că a revenit cu B. la secţie unde a întocmit procesul-verbal de contravenţie, dar nu i l-a remis, acesta grăbindu-se să plece şi a doua zi după masă, după ce a ajuns în posesia formularelor de la rutieră, i-a dat lui B.F. autorizaţia de reparare a maşinii, dovada de reţinere a permisului de conducere şi procesul-verbal de contravenţie.

Martorul B.F. nu a putut fi audiat de către procuror sau de către instanţa de fond, fiind plecat la muncă în străinătate, însă la dosar se regăseşte denunţul acestuia şi declaraţia olografă luată la poliţie în noaptea incidentului, în care relatează despre cele întâmplate, respectiv consumul de alcool, înverzirea fiolei în proporţie de 10%, conducerea sa la spital de către cei doi poliţişti, C.F. şi D., refuzul lui de recoltare a probelor biologice, luarea unei declaraţii martorei U. despre acest aspect de către C.F. La solicitarea lui B., inculpatul C.F. i-a spus că nu vrea să se înţeleagă cu acesta şi că îi va face dosar penal. A doua zi, martorul B. s-a întâlnit cu poliţistul D.C. pe care l-a rugat să intervină pe lângă C. pentru a nu-i întocmi dosar penal. Ulterior a treia zi, l-a sunat D. şi a stabilit o întâlnire cu acesta pe una dintre străzi, unde acesta se afla împreună cu C.F., ocazie cu care a întocmit şi procesul-verbal de contravenţie şi concomitent acelaşi D. i-a comunicat că i-a rezolvat problema şi că îi este dator, solicitând să îi dea în schimbul serviciului motorină, ceea ce s-a şi întâmplat în data de 09 octombrie 2010, când D. a venit la staţia P. unde B. era vânzător, alimentându-i maşina personală cu combustibil în valoare de 100 RON.

Or, aceste ultimele aspecte nu au fost recunoscute de către inculpat sau martorii D. şi S.

Martorul S.C., coleg de serviciu cu inculpatul, poliţist la formaţiunea Investigaţii Criminale şi-a făcut apariţia în noaptea respectivă la secţia de poliţie ca urmare a solicitării lui C. în legătură cu o persoană care refuză să coopereze şi este recalcitrantă, unde l-a găsit doar pe B., neîncătuşat, în stare de ebrietate şi agitat, precum şi pe C. El a mai constatat că fiola s-a înverzit în proporţie de cca. 20% şi a auzit când C. a spus că îl va duce pe B. la spital pentru recoltarea probelor biologice. Martorul a relatat că a plecat acasă după ce B. s-a calmat, fără a-i însoţi pe cei doi la spital. Ulterior la serviciu s-a discutat între colegi că inculpatul a fost să ia declaraţii de la femeia de la serviciu de la spital.

Martorul D.I.C., poliţist la formaţiunea Poliţie Rutieră, a relatat că a găsit a doua zi dimineaţă, după ce s-a trezit, pe mobilul său, un apel pierdut de la inculpatul C. care i-a povestit evenimentul din noaptea precedentă şi căruia i-a arătat, totodată, actul normativ privind încadrarea juridică a faptei săvârşite de B. Datorită disputei dintre B. şi C. din noaptea respectivă, martorul s-a oferit să-l însoţească pe C. pentru ca acesta să-i înmâneze dovada de ridicare a permisului de conducere şi autorizaţia de reparare a maşinii. La întâlnire, B. le-a oferit 400 RON pentru a nu i se lua permisul de conducere, la care martorul i-a răspuns să-şi plătească amenda cu aceşti bani. Martorul nominalizat deja a mai spus că l-a mai folosit pe B. ca şi martor asistent în dosarele sale, însă exclude o relaţie de prietenie dintre acesta şi inculpat în virtutea căreia inculpatul ar fi putut să-l ajute pe B., dat fiind faptul că acesta din urmă a mai fost cercetat de către inculpat pentru distrugere cu cca. 6 luni în urmă. Martorul a continuat spunând că inculpatul nu i-a relatat dacă s-a deplasat la spital sau nu, însă a afirmat că obligaţia conducerii lui B. la spital exista doar în situaţia în care fiola s-a fi înverzit în proporţie de peste 40%.

Martorul I.G.M., voluntar pe bază de contract, care a fost în noaptea de 04/05 septembrie 2010 în autoturismul Poliţiei, împreună cu inculpatul recurent, a relatat iniţial faptul că numitul B.F.P. nu a oprit la semnalele efectuate de inculpat şi a circulat cu viteză mare către Gătaia. În faţa instanţei de fond, martorul ultim indicat a precizat că inculpatul C. nu a urmărit maşina lui B. şi nu a băgat de seamă dacă s-au făcut sau nu semnalele de oprire pentru şoferul M.-ului şi deşi a rămas în afara sediului poliţiei, a auzit când inculpatul i-a cerut lui B. să sufle în fiolă, iar acesta a refuzat, motiv pentru care B. a fost încătuşat. În momentul în care a ajuns S.C. la poliţie, martorul a plecat acasă şi nu cunoaşte ce s-a întâmplat ulterior.

Asistentul de gardă G.M.A. a declarat că în noaptea de 04/05 septembrie 2010, fiind de serviciu, a primit vizita agentului de poliţie C.F. şi a numitului B.F.P., acesta din urmă fiind adus de poliţist pentru a i se recolta probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Acelaşi martor a precizat că îi cunoaşte atât pe inculpat, cât şi pe B.F.P. şi faţă de refuzul acestuia din urmă de a i se recolta probe biologice, inculpatul recurent a procedat la audierea olografă a infirmierei U.M. Concomitent martorul indicat a mai menţionat că nu a ajuns să ceară datele personale ale lui B. de la C., întrucât timpul cât a stat B. la UPU a fost foarte scurt, iar incidentul trebuia să îl înregistreze într-un registru special, lucru pe care nu l-a făcut.

Martora U.M. a confirmat faptul că inculpatul recurent a prezentat pe numitul B.F.P. la Spitalul Deta pentru recoltare de probe biologice, dar acesta din urmă a refuzat. Despre aceste aspecte, martora a dat o declaraţie în faţa şi la solicitarea inculpatului C.F. Cei doi martori, G.M.A. şi U.M. au relatat că împreună cu recurentul inculpat şi numitul B.F. a mai venit la Spital un poliţist îmbrăcat în haine civile.

Martorul H.I., doctorul de gardă de la spital, a arătat că în noaptea respectivă nu a fost solicitat pentru a se prezenta la compartimentul UPU şi despre cele întâmplate, a aflat a doua zi, când l-a căutat inculpatul recurent pentru a-i da un înscris doveditor al prezentării sus-numitului B. la spital pentru recoltarea probelor biologice, însă nu a putut da un răspuns pozitiv poliţistului, B. nefiind înregistrat în registrele de evidenţă ale spitalului.

Martorul deja indicat a precizat că ar fi fost de datoria lui să constate şi să consemneze refuzul conducătorului auto de a recolta probele biologice pe un formular special, în cazul în care ar fi fost prezent la cele petrecute.

În procesul-verbal din 05 septembrie 2010, întocmit de inculpatul recurent C.F. nu se face nicio referire la împrejurările în care numitul B.F. şi-a accidentat autoturismul, la prezenţa la faţa locului a celor doi martori sau la refuzul acestuia de a se supune recoltării de probe biologice. De la Poliţia oraşului Gătaia a fost înaintată declaraţia luată numitului B.F.P. în dimineaţa zilei de 05 septembrie 2010 şi înregistrată sub nr. 43 din 05 septembrie 2010, nefiind înregistrată niciunde declaraţia martorei U.M., luată de inculpat la Spitalul Deta.

La dosar au mai fost anexate regulamente proprii ale Serviciului Poliţiei Rutiere cu privire la constatarea contravenţiilor şi infracţiunilor comise de conducători auto. Potrivit acestora, poliţistul este obligat să conducă la unitatea spitalicească pe conducătorul auto care a suflat în fiolă şi aceasta s-a înverzit în proporţie de peste 40%. Aceasta este şi apărarea inculpatului, în sensul că inculpatul nu avea obligaţia de a-l conduce pe B.F. la spital, întrucât fiola s-a înverzit în proporţie de 10%.

Înalta Curte mai constată că potrivit adresei Poliţiei oraşului Gătaia, fiola alcoolscop seria N 676470, activată la data de 05 septembrie 2010 de poliţistul C.F., era omologată şi în perioada de valabilitate.

Concomitent, se mai reţine că recurentul inculpat C.F. a mai invocat în apărarea sa culpa medicului de gardă al spitalului care avea datoria să completeze procesul-verbal de constatare al refuzului, însă indiferent de această culpă medicală, inculpatul nu a încheiat el însuşi un proces-verbal de constatare a celor întâmplate privind prezentarea lui B.F. la spital, nu a solicitat medicul de gardă să constate refuzul lui B.F. de a i se recolta probe biologice şi nici evidenţierea în registrele spitalului a datelor de identificare ale acestuia, acte pe care era obligat să le facă.

Astfel, inculpatul recurent a luat doar o declaraţie olografă martorei U.M., distrugând ulterior intenţionat această probă incriminatoare pentru numitul B.F., pe motiv că, colegii lui râdeau de el ca a audiat femeia de serviciu, ori profesia unui martor nu are nicio legătură cu probarea unei fapte, lucru pe care, desigur, inculpatul îl ştia, însă şi-a asumat riscul prin gestul său.

Se conchide că din probatoriul administrat rezultă, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că inculpatul C.F. a comis infracţiunea de favorizarea infractorului reţinută în sarcina sa.

Sub acest aspect, declaraţiile inculpatului (parţial, anumite aspecte, precum prezentarea numitului B.F.P. la spital pentru recoltarea probelor, refuzul acestuia de a se spune recoltării, întocmirea procesului-verbal, distrugerea declaraţiei luate infirmierei) se coroborează cu declaraţiile martorilor:

• G.M.A. (asistent de gardă la spitalul unde numitul B.F.P. a fost prezentat pentru recoltarea probelor biologice);

• U.M. (infirmiera pe care inculpatul a audiat-o în legătură cu refuzul lui B.F.P. de a se supune recoltării probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei);

• H.I. (care a fost medic de gardă, dar nesolicitat la compartimentul UPU, aflând de cele întâmplate de la martorul G. şi care a declarat că inculpatul l-a rugat în ziua următoare să-i dea o dovadă scrisă că în seara anterioară îl prezentase la spital pe B.F.P., medicul replicându-i că în registru nu apare vreo menţiune în acest sens);

• I.I. (aflat în autoturismul condus de inculpat, care declară că au consumat băuturi alcoolice şi au plecat cu maşina, că pe drum au întâlnit maşina poliţiei şi pe inculpat care le făcea semne să oprească, că şoferul B. a condus cu viteză mare şi nu a oprit la semnalele inculpatului şi că a avut loc accidentul rutier);

• S.C. (poliţist, coleg cu inculpatul, prezent la serviciu într-o perioadă în care inculpatul îl adusese pe B.F.P. la sediu);

• I.G.M. (voluntar pe bază de contract, care l-a însoţit pe inculpat în misiune cu maşina poliţiei şi care a arătat că B.F.P. a circulat cu viteză mare prin Gătaia şi că nu a oprit la semnalul inculpatului), precum şi cu procesul-verbal de contravenţie (în care nu se fac referiri la accidentul de circulaţie produs de B.F.P.).

Numitul B.F.P. a refuzat să se supună recoltării probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, faptă prevăzută de legea penală pe care inculpatul recurent trebuia să o constate şi să o cerceteze însă, acesta nu a respectat procedurile în materie, neocupându-se de înregistrarea în evidenţele spitalului şi de încheierea unui proces-verbal de către cadrele medicale prin care să se constate cele întâmplate, dar distrugând singura probă administrată de el referitoare la eveniment, constând în declaraţia infirmierei.

Cu referire la încadrarea juridică a faptei anterior expuse, Înalta Curte are în vedere că ambele instanţe de fond şi prim control judiciar au statuat legal că, în drept, fapta inculpatului recurent C.F. de a nu înregistra un dosar penal pe numele lui B.F.P., care, în noaptea de 04/05 septembrie 2010 a condus un autoturism pe drumurile publice, sub influenţa băuturilor alcoolice, după care, condus la Spitalul din Deta, a refuzat recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de favorizare a infractorului, prev. de art. 264 alin. (1) C. pen. care prezintă un pericol social deosebit, prin acţiunile sale fiind adusă o atingere gravă relaţiilor sociale referitoare la înfăptuirea justiţiei.

Cu titlu de premisă la analiza acestui aspect se are în vedere că infracţiunea deja menţionată constă în ajutorul dat unui infractor fără o înţelegere stabilită înainte sau în timpul săvârşirii infracţiunii, pentru a îngreuna sau zădărnici urmărirea penală, judecata sau executarea pedepsei.

Or, în speţă inculpatul recurent C.F. nu a consemnat în nici un document prezentarea numitului B.F.P. la Spitalul orăşenesc Deta şi refuzul acestuia de a se supune recoltării de probe biologice, nu a consemnat în cuprinsul procesului-verbal de contravenţie toate împrejurările comiterii faptelor de către "contravenient" (neoprirea la semnalele poliţistului), nu a înregistrat declaraţia martorei U.M., declaraţie pe care o şi distruge, potrivit propriilor susţineri.

Sub aspectul laturii subiective, inculpatul recurent nominalizat a acţionat cu intenţie directă, el având reprezentarea faptului că numitul B.F.P. a săvârşit o infracţiune pentru care nu i-a întocmit un dosar penal, urmărind prin aceasta sa îl ajute şi să zădărnicească urmărirea penală împotriva acestuia.

b). Este real aspectul criticat cu titlu secund de recurentul inculpat C.F. în sensul că în decizia instanţei de apel recurată se reţine în mod eronat că inculpatul nominalizat s-ar fi prevalat de disp. art. 320¹ C. proc. pen., ce reglementează judecata în cazul recunoaşterii vinovăţiei, însă o atare critică nu poate justifica incidenţa cazului de casare prev. de art. 385⁹ pct. 17² C. proc. pen. (aplicarea greşită a legii), devreme ce aspectul eronat mai sus indicat a fost enumerat de către instanţa de prim control judiciar alături de alte critici nominalizate prin hotărârea criticată ca fiind subsumate dispoziţiilor art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), pentru operaţiunea de individualizare judiciară a pedepsei ce a fost aplicată de către aceeaşi instanţă de apel a Curţii de Apel Timişoara ca urmare a înlăturării circumstanţelor atenuante prev. de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. şi art. 74 alin. (2) C. pen. - a căror incidenţă fusese stabilită de către prima instanţă prin hotărârea pronunţată.

Văzând şi disp. art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul C.F. împotriva Deciziei penale nr. 186/A din 03 octombrie 2012 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală.

Obligă pe recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 20 martie 2013.

← ICCJ. Decizia nr. 971/2013. Penal		ICCJ. Decizia nr. 986/2013. Penal. Traficul de influenţă... →

ICCJ. Decizia nr. 975/2013. Penal

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 975/2013. Penal