ICCJ. Decizia nr. 614/2013. Penal. Conflict de competenţă (pozitiv/negativ) (art. 43 C.p.p.). Fond
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Încheierea nr. 614/2013
Dosar nr. 1810/182/2013
Şedinţa publică din 5 iunie 2013
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele;
Prin Sentinţa penală nr. 161/P din 27 februarie 2009 a Tribunalului Bihor, Secţia Penală, modificată în parte, sub aspectul cuantumului pedepsei aplicate, prin Decizia penală nr. 68/A din 29 septembrie 2009 a Curţii de Apel Oradea, Secţia Penală şi pentru Cauze cu Minori, inculpatul P.R.V. a fost condamnat la 7 ani şi 6 luni închisoare şi 3 ani interzicere a drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a şi lit. b) C. pen., pentru tentativă la infracţiunea de omor calificat, prevăzută de art. 20 raportat la art. 174-175 lit. i) C. pen.
Totodată, inculpatul a fost obligat, în temeiul art. 113 C. pen., să se supună în mod regulat la tratament medical până la însănătoşire.
La 7 februarie 2013, condamnatul P.R.V. a fost liberat condiţionat din cadrul Penitenciarului Baia Mare, în baza Sentinţei penale nr. 24/01.2012, pronunţată de Judecătoria Baia Mare în dosarul nr. 569/182/201 .
Administraţia Penitenciarului Satu Mare, prin adresa nr. E2-32292/PSMSM din 18 octombrie 2012 adresată Tribunalului Bihor, unde a fost înregistrată la data de 22 octombrie 2013 sub nr. de dosar nr. 10524/111/2012 a solicitat instanţei o informare cu privire la subzistenţa motivelor de aplicare a măsurii de siguranţă prev. de art. 113 C. pen., dispuse pentru numitul P.R.V., arătând că " condamnatul refuză tratament medical susţinând că aceste temeiuri au încetat".
Prin Sentinţa penală nr. 190/P din 31 octombrie 2012 Tribunalul Bihor, Secţia penală a fost a admisă excepţia de necompetenţă materială invocată din oficiu de către instanţă, şi s-a dispus declinarea cauzei în favoarea Judecătoriei Satu Mare.
Tribunalul Bihor a arătat că, în raport cu prevederile art. 429 alin. (3) rap. la alin. (1) C. proc. pen., măsura de siguranţă a obligării la tratament medical luată printr-o hotărâre definitivă se pune în executare, în cazul în care obligarea la tratament medical însoţeşte pedeapsa închisorii ori a detenţiunii pe viaţă sau priveşte o persoană aflată în stare de deţinere, prin comunicarea copiei de pe dispozitiv şi a copiei de pe raportul medico-legal, administraţiei locului de deţinere.
Raportând aceste texte de lege la actele şi lucrările dosarului, instanţa a reţinut că sesizarea privitoare la subzistenţa temeiurilor care au determinat luarea măsurii de siguranţă a obligării la tratament medical prev. de art. 113 C. pen. faţă de condamnatul P.R.V. a fost realizată de Penitenciarul Satu Mare, penitenciar în care condamnatul s-a aflat la data sesizării instanţei şi că această sesizare a fost urmarea refuzului condamnatului de a urma tratamentul medical, care trebuia administrat prin unitatea medicală din cadrul aceluiaşi penitenciar; în faţa instanţei, condamnatul a reiterat acelaşi refuz.
Judecătoria Satu Mare, prin Sentinţa penală nr. 71 din 24 ianuarie 2013 pronunţată în dosarul nr. 10524/111/2012, a declinat competenţa de soluţionare a sesizării Penitenciarului Satu Mare cu privire la subzistenţa temeiurilor care au determinat luarea măsurii de siguranţă a obligării la tratament medical prev. de art. 113 C. pen. faţă de condamnatul P.R.V., în favoarea Judecătoriei Baia Mare .
În motivarea hotărârii de declinare a competenţei de soluţionare a cauzei, Judecătoria Satu Mare a reţinut, conform art. 429 alin. (3) raportat la alin. (1) C. proc. pen., că măsura de siguranţă a obligării la tratament medical luată printr-o hotărâre definitivă se pune în executare, în cazul în care obligarea la tratament medical însoţeşte pedeapsa închisorii ori a detenţiunii pe viaţă sau priveşte o persoană aflată în stare de deţinere, prin comunicare a copiei de pe dispozitiv şi a copiei de pe raportul medico-legal, administraţiei locului de deţinere.
De asemenea, conform art. 430 C. proc. pen., unitatea sanitară la care făptuitorul a fost repartizat pentru efectuarea tratamentului medical este obligată să comunice instanţei, între altele, dacă persoana obligată la tratament s-a prezentat pentru a urma tratamentul şi sustragerea de la efectuarea tratamentului după prezentare.
Conform alin. (2) al acestui text de lege, în cazul când unitatea sanitară nu se află în circumscripţia instanţei care a dispus executarea, comunicarea prevăzută la lit. b), d) se face judecătoriei în a cărei circumscripţie se află unitatea sanitară, dispoziţii care, conform alin. (3), se aplică în mod corespunzător şi în cazul în care obligarea la tratament medical însoţeşte pedeapsa închisorii.
Raportând aceste texte de lege la actele şi lucrările dosarului, Judecătoria Satu Mare a reţinut că sesizarea privitoare la subzistenţa temeiurilor care au determinat luarea măsurii de siguranţă a obligării la tratament medical prev. de art. 113 C. pen., faţă de condamnatul P.R.V. a fost realizată de Penitenciarul Satu Mare, însă penitenciarul în care condamnatul îşi execută pedeapsa efectiv, este Penitenciarul Baia Mare (f. 21 din dosarul instanţei).
În privinţa condamnatului P.R.V. obligarea la tratament medical însoţeşte pedeapsa închisorii, măsură care se aduce la îndeplinire prin unitatea medicală aferentă locului de detenţie, în speţă, cea din cadrul Penitenciarului Baia Mare.
Prin Sentinţa penală nr. 974 din 18 aprilie 2013 Judecătoria Baia Mare şi-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Satu Mare şi, constatând că a intervenit un conflict negativ de competenţă, şi conform art. 43 alin. (1) C. proc. pen., a sesizat înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
În temeiul art. 189 alin. (2) C. proc. pen., onorariul apărătorului din oficiu, în sumă de 100 lei, s-a dispus a fi avansat din fondurile Ministerului Justiţiei
Pentru a hotărî astfel, instanţa reţinut că, deşi condamnatul intimat s-a aflat uneori în cadrul Penitenciarului Baia Mare, la data formulării şi înregistrării sesizării Penitenciarului Satu Mare, nu se afla încarcerat în Penitenciarul Baia Mare.
Instanţa a apreciat că Judecătoria Baia Mare nu este, sub niciun aspect, competentă să soluţioneze cauza, aşa cum nu există temeiuri nici pentru reţinerea incidenţei vreunui motiv prevăzut de lege pentru soluţionarea cauzei de către instanţa competentă teritorial de la domiciliul intimatului condamnat, în prezent eliberat condiţionat ( pe raza judeţului Caras Severin), în raport de obiectul cauzei. De asemenea nu este apreciată ca fiind instanţă competentă nici Tribunalul Bihor.
Întrucât faţă de obiectul sesizării, ţinând cont de împrejurarea că măsura de siguranţă prev. de art. 113 C. pen. a fost dispusă prin hotărârea de condamnare la pedeapsa închisorii executabilă în regim de detenţie, instanţa corespunzătoare locului de detenţie - Penitenciarul Satu Mare - la data sesizării petentului, deci Judecătoria Satu Mare, este, în condiţiile speţei de soluţionat, competentă în cauză (în condiţiile liberării condiţionate a intimatului din cadrul Penitenciarului Baia Mare, chiar anterior înregistrării cauzei declinate pe rolul Judecătoriei Baia Mare).
Analizând conflictul negativ de competenţă, înalta Curte constată următoarele:
Potrivit art. 429 alin. (3), rap. la alin. (1) C. proc. pen., măsura de siguranţă a obligării la tratament medical luată printr-o hotărâre definitivă se pune în executare, în cazul în care obligarea la tratament medical însoţeşte pedeapsa închisorii ori a detenţiunii pe viaţă sau priveşte o persoană aflată în stare de deţinere, prin comunicarea copiei de pe dispozitiv şi a copiei de pe raportul medico-legal, administraţiei locului de deţinere.
Raportând aceste texte de lege la actele şi lucrările dosarului, se observă că sesizarea privitoare la subzistenţa temeiurilor care au determinat luarea măsurii de siguranţă a obligării la tratament medical prev. de art. 113 C. pen. faţă de condamnatul P.R.V. a fost făcută de Penitenciarul Satu Mare, penitenciar în care condamnatul s-a aflat la data sesizării instanţei şi că această sesizare a fost urmarea refuzului condamnatului de a urma tratamentul medical, care trebuia administrat prin unitatea medicală din cadrul aceluiaşi penitenciar.
Primind o astfel de comunicare, instanţa este obligată să procedeze conform art. 431 C. proc. pen., competenţa materială şi teritorială a instanţei care trebuie să aducă la îndeplinire aceste prevederi legale, conform art. 431 alin. (1), revenind fie instanţei de executare fie instanţei prevăzută în art. 430 alin. (2), adică, în cazul când unitatea sanitară nu se află în circumscripţia instanţei care a dispus executarea, judecătoria în a cărei circumscripţie se află unitatea sanitară. Competenţa stabilită de legiuitor nu este alternativă, ci exclusivă. Prin urmare, de îndată ce unitatea sanitară nu se află în circumscripţia instanţei de executare, competenţa revine judecătoriei în a cărei circumscripţie se află unitatea sanitară.
În cazul condamnatului P.R.V. obligarea la tratament medical însoţeşte pedeapsa închisorii, măsură care se aduce la îndeplinire prin unitatea medicală aferentă locului de detenţie, în speţă cea din cadrul Penitenciarului Satu Mare, în fata căreia s-a manifestat de altfel şi refuzul condamnatului de a urma tratamentul medical. De altfel, comunicarea prev. de art. 430 C. proc. pen. s-a realizat de acelaşi penitenciar.
Totodată la dosarul nr. 10524/111/2012 la fila 23 se află şi adresa nr. 30301 din 19 septembrie 2013, emisă de penitenciarul Satu Mare către cabinetul medical, prin care se aduce la cunoştinţă acestuia din urmă faptul că deţinutul P.R.V. a fost obligat la tratament medical până la însănătoşire.
Pentru aceste considerente, înalta Curte constată că, în speţă competenţa de soluţionare a sesizării Penitenciarului Satu Mare cu privire la subzistenţa temeiurilor care au determinat luarea măsurii de siguranţă a obligării la tratament medical prevăzut de art. 113 C. pen. faţă de condamnatul P.R.V. revine Judecătoriei Satu Mare, instanţă căreia i se va trimite dosarul.
Potrivit art. 192 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, iar onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 100 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe condamnatul P.R.V. în favoarea Judecătoriei Satu Mare, instanţă căreia i se va trimite dosarul.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, iar onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 100 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 5 iunie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 572/2013. Penal. Prelungirea duratei... | ICCJ. Decizia nr. 649/2013. Penal. Conflict de competenţă... → |
|---|
