ICCJ. Decizia nr. 629/2013. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Fond
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Sentinţa nr. 629/2013
Dosar nr. 5468/1/2012
Şedinţa publică din 10 iunie 2013
Asupra plângerii penale de faţă, constată următoarele:
La data de 18 martie, petiţionarul C.N. a înregistrat pe rolul Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, plângerea penală împotriva numiţilor S.A. şi C.V., procurori în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - structura centrală sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals intelectual prev. de art. 289 C. pen., uz de fals prev. de art. 291 C. pen. şi abuz în serviciu contra intereselor persoanelor în formă calificată prev. de art. 248 C. pen. rap. la art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)
În motivarea plângerii, petiţionarul a arătat că cei doi procurori s-au folosit de prerogativele funcţiei pe care au avut-o şi ca urmare a denunţului procurorului M.F. din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea, i-au interceptat ilegal convorbirile telefonice şi ambientale pe o perioadă de 1 an de zile.
A arătat că în realizarea acestei rezoluţii infracţionale, cei doi au avut concursul numitei S.L., judecător în cadrul Curţii de Apel Bucureşti care a autorizat respectivele interceptări şi înregistrări.
În susţinerea plângerii sale, petiţionarul a depus mai multe înscrisuri în copie, respectiv denunţul numitei M.F. şi încheierile Curţii de Apel Bucureşti de admitere a cererilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Secţia de combatere a corupţiei privind interceptarea convorbirilor şi comunicărilor purtate de petiţionar de la posturile telefonice utilizate de acesta, a convorbirilor purtate în mediul ambiental precum şi la luarea de imagini privind întâlnirile care au avut loc între petiţionar şi alte persoane.
Prin rezoluţia nr. 256/P/2011 din 5 iulie 2012 a Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de urmărire penală şi criminalistică s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de numiţii C.V. şi S.A. - procurori în cadrul Secţiei de combatere a corupţiei din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - structura centrala sub aspectul infracţiunilor de fals intelectual prev. de art. 289 C. pen., uz de fals prev. de art. 291 C. pen. şi abuz în serviciu contra intereselor persoanelor în formă calificată prev. de art. 248 C. pen. rap. la art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), întrucât faptele nu există.
Prin aceeaşi rezoluţie s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de numita S.L., judecător în cadrul Curţii de Apel Bucureşti sub aspectul infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor în formă calificată prev. de art. 248 C. pen. rap. la art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) întrucât fapta nu există.
În motivarea acestei soluţii, procurorul de caz a arătat că din examinarea înscrisurilor depuse la dosar de către petiţionar reiese că la data de 11 mai 2009, Curtea de Apel Bucureşti a admis cererea formulată de Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Secţia de combatere a corupţiei privind autorizarea interceptării şi înregistrării audio-video pe o perioadă de 30 zile. Această autorizaţie a fost prelungită succesiv câte 30 zile până la data de 2 septembrie 2009 când Curtea de Apel Bucureşti a emis autorizaţia nr. 64 în care a dispus reînnoirea pe o durată de 30 zile de la 2 septembrie la 1 octombrie 2009 a autorizaţiei iniţiale nr. 31 în ce-l priveşte pe C.N. Ulterior autorizaţia a fost prelungită până la 31 octombrie 2009.
S-a arătat că nemulţumirea petiţionarului constă în faptul că i-au fost interceptate şi înregistrate convorbirile şi comunicările telefonie şi video mai mult de 120 zile, fapt care în opinia sa depăşeşte durata totală prev. de art. 911 alin. (5) C. proc. pen.
S-a precizat că potrivit art. 911 alin. (3) C. proc. pen., autorizaţia se dă pe durata necesară interceptării şi înregistrării dar nu mai mult de 30 zile. Potrivit aceluiaşi articol, autorizaţia poate fi reînnoită, înainte sau după expirarea celei anterioare, în aceleaşi condiţii pentru motive temeinic justificate, fiecare prelungire neputând depăşi 30 zile.
S-a arătat că într-adevăr, autorizaţia nr. 31 emisă la 11 mai 2009 de către Curtea de Apel Bucureşti, prelungită succesiv, ulterior, nu putea depăşi 120 zile, însă acest fapt nu a intervenit întrucât la data de 2 septembrie 2009, prin autorizaţia nr. 64 a Curţii de Apel Bucureşti s-a reînnoit pe o durată de 30 zile autorizaţia nr. 31 emisă de aceeaşi instanţă, la limita expirării totalului de 120 zile prevăzut de art. 91 1 alin. (5) C. proc. pen.
Faptul că cererile de autorizare a înregistrărilor şi a comunicărilor formulate de Direcţia Naţională Anticorupţie precum şi acordarea de către judecătorul de la Curtea de Apel Bucureşti sunt perfect legale rezultă din acelaşi art. 911 alin. (5) C. proc. pen. care dispune că durata totală a interceptărilor şi înregistrărilor autorizate cu privire la aceeaşi persoană şi aceeaşi faptă nu poate depăşi 120 zile.
S-a mai arătat că potrivit rechizitoriului nr. 63/P/2009 al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, petiţionarul a fost cercetat în stare de arest preventiv sub aspectul săvârşirii mai multor infracţiuni de corupţie şi pentru mai multe fapte în legătură cu fapte de corupţie, ori dispoziţiile procedurale la care procurorul s-a referit mai sus, limitează durata totală a interceptărilor şi înregistrărilor autorizate privitor la aceeaşi persoană şi la aceeaşi faptă, situaţie care nu se regăseşte în cauza în care petiţionarul a fost trimis în judecată, unde a fost cercetat un cumul de fapte săvârşite de acesta.
Totodată, din enumerarea faptelor din rechizitoriul menţionat mai sus, rezultă că durata totală a celor 120 zile a cărei expirare este acuzată de către petiţionar, s-a finalizat diferit în cadrul a două dosare ale Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Secţia de combatere a corupţiei, respectiv nr. 63/P/2009 şi nr. 191/P/2009, care ulterior au fost conexate.
În ce priveşte acuzaţiile formulate de petiţionar cu privire la săvârşirea de către intimaţii procurori a infracţiunilor de fals s-a arătat că înscrisurile la care face referire ca fiind false nu au valoare şi nu au produs consecinţe juridice.
Atât din plângerea formulată cât şi din declaraţia dată, petiţionarul a reclamat faptul că în dosarul în care a fost trimis în judecată au fost folosiţi investigatori sub acoperire, iar unuia dintre cei doi investigatori sub acoperire, respectiv T.E.E. i s-a falsificat un permis de conducere pe acest nume, un permis de muncă în străinătate şi alte acte în circumstanţiere.
Referitor la protecţia identităţii reale a investigatorilor sub acoperire, s-a arătat că în cazul utilizării lucrătorilor operativi din cadrul poliţiei judiciare se pot emise înscrisuri în sprijinul identităţii atribuite lor, dar acestea sunt fără semnificaţie şi nu produc consecinţe juridice ci au doar valoarea de a sprijini strângerea de date privind existenţa infracţiunilor pentru care se emite autorizaţia de către procuror.
În legătură cu acest aspect, s-a mai arătat că, consecinţe juridice a produs folosirea investigatorilor sub acoperire în sensul că a ajutat în cadrul probatoriului administrat, la strângerea de date privind existenţa infracţiunilor de corupţie în cazul numitului C.N., ceea ce îl nemulţumeşte pe acesta.
Soluţia de neîncepere a urmăririi penale a fost confirmată de Procurorul şef al Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin rezoluţia din 25 iulie 2012 cu motivarea că interceptările şi înregistrările autorizate au fost solicitate instanţei de judecată în dosare diferite şi aşa cum fapta judecătorilor de a pronunţa hotărâri în exercitarea atribuţiilor de serviciu nu constituie o faptă prevăzută de legea penală, nici emiterea de soluţii de către procuror sau punerea de concluzii în cadrul şedinţei de judecată, propunerea arestării preventive ori solicitarea instanţei de autorizare a interceptării şi înregistrării, cu respectarea normelor legale, nu constituie o astfel de faptă.
A mai arătat că din actele de la dosar nu rezultă săvârşirea de către magistraţi nici a infracţiunii prev. de art. 289 C. pen., neaflându-ne în prezenţa falsificării unui înscris oficial cu prilejul întocmirii acestuia de către un funcţionar aflat în exerciţiul atribuţiilor de serviciu si nici a infracţiunii prev. de art. 291 C. pen. nereţinându-se folosirea unui înscris oficial sub semnătură privată, cunoscând că este fals, în vederea producerii de consecinţe juridice.
Împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale faţă de procurorii C.V. şi S.A. şi judecătorul S.L., dispusă în dosarul nr. 256/P/2011 al Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în baza art. 2781 C. proc. pen., petiţionarul a formulat plângere la instanţă.
În motivarea plângerii, petiţionarul a arătat că în cauză nu a fost efectuat nici un act de cercetare penală şi nu au fost verificate falsurile reclamate, solicitând trimiterea cauzei la procuror în vederea începerii urmăririi penale faţă de intimaţi.
Examinând plângerea formulată în raport de actele şi lucrările dosarului se constată că petiţionarul C.N. a formulat plângere penală împotriva numiţilor S.A. şi C.V., procurori în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - structura centrală, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals intelectual prev. de art. 289 C. pen., uz de fals prev. de art. 291 C. pen. şi abuz în serviciu contra intereselor persoanelor în formă calificată prev. de art. 248 C. pen. rap. la art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)
În motivarea plângerii, petiţionarul a arătat că cei doi procurori s-au folosit de prerogativele funcţiei pe care au avut-o şi ca urmare a denunţului procurorului M.F. din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea, i-au interceptat ilegal convorbirile telefonice şi ambientale pe o perioadă de 1 an de zile.
A arătat că în realizarea acestei rezoluţii infracţionale, cei doi au avut concursul numitei S.L., judecător în cadrul Curţii de Apel Bucureşti care a autorizat respectivele interceptări şi înregistrări.
Prin rezoluţia nr. 256/P/2011 din 5 iulie 2012, procurorul A. M. din cadrul Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de urmărire penală şi criminalistică a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de cei trei magistraţi, constatând că faptele reclamate nu există.
Pentru a dispune această soluţie, procurorul de caz a avut în vedere actele premergătoare existente la dosar şi înscrisurile depuse în copie de către petiţionar, respectiv denunţul numitei M.F. şi încheierile Curţii de Apel Bucureşti de admitere a cererilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Secţia de combatere a corupţiei privind interceptarea convorbirilor şi comunicărilor purtate de petiţionar de la posturile telefonice utilizate de acesta, a convorbirilor purtate în mediul ambiental precum şi la luarea de imagini privind întâlnirile care au avut loc între petiţionar şi alte persoane.
Materialul existent la dosar a fost analizat de către procuror, iar soluţia de neurmărire este temeinic şi amplu motivată, aşa încât critica formulată de petiţionar în sensul că nu s-a efectuat nici un act de cercetare penală şi nu au fost verificate falsurile reclamate, este nefondată.
Din actele premergătoare existente la dosar rezultă că interceptarea şi înregistrarea convorbirilor telefonice nu a depăşit durata de 120 zile şi nu au fost încălcate prevederile art. 911 alin. (5) C. proc. pen., întrucât acestea au vizat mai multe fapte de corupţie care au făcut obiectul a două dosare penale, iar în ce priveşte infracţiunile de fals reclamate de petiţionar, având în vedere dispoziţiile legale referitoare la protecţia identităţii reale a investigatorilor sub acoperire, înscrisurile respective au doar valoare de a sprijini strângerea de date privind existenţa infracţiunilor şi nu au produs consecinţe juridice.
Cu ocazia soluţionării plângerii, procurorul anchetator a constatat în mod corect că cei trei magistraţi nu se fac vinovaţi de săvârşirea vreunei fapte de natură penală, aceştia exercitându-şi atribuţiile de serviciu în mod legal, iar simpla nemulţumire a petiţionarului care a fost trimis în judecată pentru săvârşirea mai multor fapte de corupţie, nu poate conduce la tragerea la răspundere penală a magistraţilor.
De asemenea, din actele premergătoare efectuate în cauză nu s-a făcut dovada că magistraţii procurori au acţionat cu intenţie directă cu scopul de a cauza vreo vătămare intereselor legale ale petiţionarului, prin îndeplinirea abuzivă a îndatoririlor de serviciu, astfel că emiterea de soluţii nu constituie fapte de natură penală, aşa cum fapta judecătorului de a autoriza interceptări şi înregistrări, cu respectarea dispoziţiilor legale, nu constituie o faptă de natură penală.
Întrucât în cauză nu s-a constatat existenţa vreunui indiciu cu privire la săvârşirea de către magistraţi a faptelor reclamate de petiţionar, în mod corect s-a constatat incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 10 lit. a) C. proc. pen. şi s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de aceştia.
Aşa fiind, înalta Curte constată că plângerea formulată de petiţionarul C.N. împotriva rezoluţiei nr. 256/P/2011 din 5 iulie 2012 a Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este nefondată, iar în baza art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen. urmează a fi respinsă, menţinând rezoluţia atacată.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va fi obligat petiţionarul la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ş T E
Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petiţionarul C.N. împotriva rezoluţiei nr. 256/P/2011 din 5 iulie 2012 a Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de urmărire penală şi criminalistică, pe care o menţine.
Obligă petiţionarul la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 10 iunie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 628/2013. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 634/2013. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
