ICCJ. Decizia nr. 1008/2014. Penal. înşelăciunea (art. 215 C.p.). Falsul în înscrisuri sub semnătură privată (art. 290 C.p.). Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia penală nr. 1008/2014
Dosar nr. 874/105/2013
Şedinţa publică din 20 martie 2014
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 181 din 07 mai 2013 pronunţată de Tribunalul Prahova:
I. A fost condamnat inculpatul N.D.M., după cum urmează:
1. În baza disp. art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen., cu aplic. disp. art. 3201 alin. (1)-(4) şi (7) C. proc. pen., a disp., art. 74 lit. a) C. pen., a disp. art. 76 lit. b) C. pen. şi a disp. art. 76 alin. (2) C. pen., infracţiunea de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, prejudiciu 310.000 RON, parte civilă Banca I.S. Arad, faptă din data de 29 octombrie 2009, la 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. şi ped. de disp. art. 64 lit. a) şi b) C. pen., cu excepţia dreptului de a alege ca pedeapsă complementară.
2. În baza disp. art. 290 alin. (1) C. pen. cu aplic. disp. art. 41 alin. (2) C. pen., a disp. art. 3201 alin. (1)-(4) şi (7) C. proc. pen., a disp. art. 74 lit. a) C. pen. şi a disp. art. 76 lit. e) teza a ll-a C. pen. infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată, faptă din datele de 15 aprilie 2008, 01 septembrie 2008, 08 octombrie 2009 şi 27 octombrie 2009, la 300 RON amendă penală.
În temeiul disp. art. 33 lit. a) C. pen. şi a disp. art. 34 lit. d) C. pen. şi a disp. art. 35 alin. (1), (2), (3) C. pen. s-au contopit pedepsele aplicate inculpatului urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea, şi anume aceea de 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. şi ped. de disp. art. 64 lit. a) şi b) C. pen., cu excepţia dreptului de a alege ca pedeapsă complementară.
S-au aplicat disp. art. 71 C. pen. rap. la disp. art. 64 lit. a) şi b) C. proc. pen., cu excepţia dreptului de a alege.
Potrivit disp. art. 861 alin. (1) şi (2) C. pen. s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. şi ped. de disp. art. 64 lit. a) şi b) C. pen., cu excepţia dreptului de a alege ca pedeapsă complementară, aplicată inculpatului.
Conform art. 861C. pen. termenul de încercare s-a compus din durata pedepsei aplicate la care s-a adăugat un interval de timp de 3 ani fixat de instanţă fiind în final de 6 ani.
În baza disp. art. 863 C. pen. s-a dispus ca pe durata termenului de încercare inculpatul N.D.M. să respecte următoarele măsuri de supraveghere: să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Prahova, conform programului de supraveghere întocmit de acest serviciu; să anunţe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă.
În temeiul disp. art. 86 alin. (3) C. pen., inculpatul va fi obligat să nu ia legătura în mod direct sau indirect cu ceilalţi coinculpaţi, cu excepţia soţiei sale, N.C.C., precum şi cu martorii din prezenta cauză.
Potrivit disp. art. 359 alin. (1) C. proc. pen., s-a atras atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării disp. art. 864 C. pen., art. 83 şi 84 C. pen. a căror nerespectare atrage revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei aplicate, respectiv în cazul comiterii unei noi infracţiuni în cadrul termenului de încercare, a neîndeplinirii obligaţiilor civile din prezenta hotărâre până la expirarea termenului de încercare sau neîndeplinirea cu rea-credinţă a măsurilor de supraveghere prevăzute de lege şi a obligaţiilor stabilite de instanţă.
În baza disp. art. 71 alin. (5) C. pen., s-a suspendat executarea pedepsei accesorii aplicate inculpatului pe durata termenului de încercare stabilit mai sus.
În temeiul disp. art. 359 alin. (3) C. proc. pen., s-a dispus comunicarea prezentei sentinţe la Postul de Poliţie al comunei B., iar potrivit disp. art. 360 alin. (4) C. proc. pen., o copie de pe dispozitivul hotărârii s-a comunicat Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Prahova.
II. A fost condamnată inculpata N.C.C., după cum urmează:
1 .În baza disp. art. 215 alin. (1),2,3,5 C. pen., cu aplic. disp. art. 3201 alin. (1)-(4) şi 7 C. proc. pen., a disp., art. 74 lit. a) C. pen., a disp. art. 76 lit. b) C. pen. şi a disp. art. 76 alin. (2) C. pen., infracţiunea de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, prejudiciu 310.000 RON, parte civilă Banca I.S. Arad, faptă din data de 29 octombrie 2009, la 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. şi ped. de disp. art. 64 lit. a) şi b) C. pen., cu excepţia dreptului de a alege ca pedeapsă complementară.
2. În baza disp. art. 290 alin. (1) C. pen. cu aplic. disp. art. 41 alin. (2) C. pen., a disp. art. 3201 alin. (1)-(4) şi (7) C. proc. pen. a disp. art. 74 lit. a) C. pen. şi a disp. art. 76 lit. e) teza a ll-a C. pen. infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată, faptă din datele de 23 aprilie 2008, 01 octombrie 2008 şi 27 octombrie 2009, la 300 RON amendă penală.
În baza disp. art. 33 lit. a) C. pen. şi a disp. art. 34 lit. d) C. pen. şi a disp. art. 35 alin. (1), (2), (3) C. pen. s-au contopit pedepsele aplicate inculpatei urmând ca aceasta să execute pedeapsa cea mai grea, şi anume aceea de 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. şi ped. de disp. art. 64 lit. a) şi b) C. pen., cu excepţia dreptului de a alege ca pedeapsă complementară.
Aplică disp. art. 71 C. pen. rap. la disp. art. 64 lit. a) şi b) C. proc. pen. cu excepţia dreptului de a alege.
Potrivit disp. art. 861 alin. (1) şi (2) C. pen. s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. şi ped. de disp. art. 64 lit. a) şi b) C. pen., cu excepţia dreptului de a alege ca pedeapsă complementară, aplicată inculpatei.
Conform art. 862C. pen., termenul de încercare se va compune din durata pedepsei aplicate la care s-a adăugat un interval de timp de 3 ani fixat de instanţă fiind în final de 6 ani.
În temeiul disp. art. 863 C. pen., s-a dispus ca pe durata termenului de încercare inculpata N.C.C. să respecte următoarele măsuri de supraveghere: să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Prahova, conform programului de supraveghere întocmit de acest serviciu; să anunţe în prealabil orice schimbare de domiciliul reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă.
Potrivit disp. art. 359 alin. (1) C. proc. pen. s-a atras atenţia inculpatei asupra consecinţelor nerespectării disp. art. 864 C. pen., art. 83 şi 84 C. pen. a căror nerespectare atrage revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei aplicate, respectiv în cazul comiterii unei noi infracţiuni în cadrul termenului de încercare, a neîndeplinirii obligaţiilor civile din prezenta hotărâre până la expirarea termenului de încercare sau neîndeplinirea cu rea-credinţă a măsurilor de supraveghere prevăzute de lege şi a obligaţiilor stabilite de instanţă.
Potrivit disp. art. 71 alin. (5) C. pen., s-a suspendat executarea pedepsei accesorii aplicate inculpatei pe durata termenului de încercare stabilit mai sus.
Conform disp. art. 863 alin. (3) C. pen., inculpata va fi obligată să nu ia legătura în mod direct sau indirect cu ceilalţi coinculpaţi, cu excepţia soţului său, N.D.M., precum şi cu martorii din prezenta cauză.
În temeiul disp. art. 359 alin. (3) C. proc. pen. s-a dispus comunicarea prezentei sentinţe la Postul de Poliţie al comunei B., iar potrivit disp. art. 360 alin. (4) C. proc. pen., o copie de pe dispozitivul hotărârii se va comunica Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Prahova.
S-a admis acţiunea civilă exercitată în cadrul procesului penal de partea civilă Banca I.S. Arad şi în baza disp. art. 346 alin. (1) C. proc. pen. rap. la disp. art. 14-15 C. proc. pen. cu aplic. disp. art. 998-999 C. civ. (legea veche) obligă pe inculpaţii N.D.M. şi N.C.C. în solidar şi cu inculpatele O.C.I. şi P.A.M. la plata sumei de 409.035,04 RON cu titlu de despăgubiri civile cuprinzând şi beneficiul realizat, sumă la care se va adăuga dobânzile, comisioanele şi alte sume accesorii care vor fi calculate de bancă până la recuperarea integrală şi efectivă a creditului.
În baza disp. art. 348 C. proc. pen., s-a dispus restabilirea situaţiei anterioare săvârşirii infracţiunii sens în care dispune anularea contractelor de credit încheiate de inculpaţi prin inducerea în eroare a părţii civile şi desfiinţarea totală a înscrisurilor falsificate de inculpaţi, după cum urmează: contract de credit pentru nevoie personale din 29 octombrie 2009 încheiat pe numele inculpatului N.D.M. şi codebitor N.C.C., împreună cu graficul de rambursare; cerere de credit şi anexă din 08 octombrie 2009 pe numele inculpaţilor N.D.M. şi N.C.C.; adeverinţa de venit din 27 octombrie 2009 pe numele inculpatului N.D.M.; adeverinţa de venit din 27 octombrie 2009 pe numele inculpatei N.C.C.; contract individual de muncă din 07 mai 2009 pe numele inculpatului N.D.M.; contract individual de muncă din 23 aprilie 2008 pe numele inculpatei N.C.C.; fişă fiscală privind impozitul pe veniturile din salarii pe anul 2008 aparţinând inculpatului N.D.M.; fişă fiscală privind impozitul pe veniturile din salarii pe anul 2008 aparţinând inculpatei N.C.C.
Inculpaţii au solicitat personal şi după consultarea cu apărătorii lor, ca judecata să aibă loc în condiţiile prevăzute de art. 3201 alin. (1). şi urm. C. proc. pen., arătând că îşi însuşesc probele din faza de urmărire penală, nu solicită administrarea altor probatorii, au recunoscut în întregime faptele penale comise şi au fost de acord cu achitarea in întregime a prejudiciilor cauzate.
Instanţa examinând probele administrate în faza de urmărire penală: contract de credit pentru nevoi personale din 29 octombrie 2009 pe numele N.D.M. şi grafic de rambursare, cerere de credit şi anexă din 08 octombrie 2009 pe numele N.D.M. şi N.C.C., adeverinţa de venit din 27 octombrie 2009 pe numele N.D.M., adeverinţa de venit din 27 octombrie 2009 pe numele N.C.C., contract individual de muncă din 07 mai 2009 pe numele N.D.M., contract individual de muncă din 23 aprilie 2008 pe numele N.C.C.; fişa fiscală privind impozitul pe veniturile din salarii pe anul 2008 aparţinând numitului N.D.M., fişa fiscală privind impozitul pe veniturile din salarii pe anul 2008 aparţinând numitei N.C.C., declaraţiile inculpaţilor N.D.M. şi N.C.C., fişele de cazier judiciar ale inculpaţilor, precum şi declaraţiile date de inculpaţi cu ocazia ascultării acestora în procedura recunoaşterii de vinovăţie, a reţinut pe baza acestora vinovăţia inculpaţilor şi următoarea situaţie de fapt:
În anul 2008, inculpatul N.D.M. a contractat de la Banca R.D. Ploieşti un împrumut de 50.000 euro, iar la începutul anului 2009, s-a hotărât sa facă un nou credit, pentru a-l achita pe cel vechi şi a rămâne cu o sumă de bani.
Primul credit l-a făcut prin intermediul inculpatei O.C.I. şi pentru a-l contracta pe cel de-al doilea, la începutul lunii februarie 2009, a purtat discuţii cu aceasta.
Inculpatul a arătat că pentru primul credit i-a dat inculpatei o sumă de 3.000 euro şi pentru cel de-al doilea, aceeaşi inculpată i-a cerut să-i dea anticipat o sumă de 2.000 euro, fapt ce s-a întâmplat prin luna martie sau aprilie 2009.
Acesta i-a precizat inculpatei că nu are loc de muncă şi nu beneficiază de venituri salariale, însă inculpata l-a asigurat că-i va „procura” documente, din care să rezulte că este angajat şi că are venituri salariale.
În perioada următoare, inculpata a pus la dispoziţia inculpatului un contract de muncă, fals, din care rezulta că acesta este angajat, de 15 aprilie 2008, la SC G.C.P. SRL Ploieşti, ca director adjunct şi cu un salariu de 6.200 RON, acest contract fiind semnat de acesta. De asemenea, i-a mai pus la dispoziţie două acte adiţionale din 01 septembrie 2008 şi 01 martie 2009 ca fiind emise de aceeaşi societate, ambele false, şi din care rezultă majorări salariale până la suma de 8.320 RON, acte fiind semnate de către inculpat la fel petrecându-se şi cu o fişă fiscală pe anul 2008.
Tot aceasta a mai pus la dispoziţie inculpatului o adeverinţă de venit, din 27 octombrie 2009, pe care i-a cerut să o completeze, datele înscrise în aceasta, privitoare la firma la care figura ca angajat şi venituri salariale, fiindu-i dictate de O.C.I., cu date nereale.
Inculpatul a arătat că pentru aplicarea ştampilei şi a semnăturii la administrator inculpata O.C.I. a apelat la numitul T.D., administrator la SC G.C.P. SRL Ploieşti.
Acelaşi inculpat a arătat că semnat cererea de credit din 08 octombrie 2009, completată de inculpata P.A.M. şi in care se preciza nereal, că acesta este angajat la această firmă.
În privinţa inculpatei s-a reţinut că a completat un contract individual de muncă din 23 aprilie 2008 în care arăta, contrar realităţii, că este angajată de la 01 aprilie 2008 la SC V.G. SRL Ploieşti, ca director vânzări, cu un salariu de 4.570 RON lunar. Acest contract a fost semnat de inculpată, iar la rubrica angajator a fost semnat de inculpatul N.D.M., care a aplicat şi ştampila societăţii, la care era administrator.
Aceeaşi inculpată a completat o adeverinţă de venit din 27 octombrie 2009, cu date false, din care a rezultat că în această calitate are un salariu de 5.990 RON lunar pentru perioada iulie-septembrie 2009, soţul său semnând şi ştampilând adeverinţa de venit.
Inculpata a arătat că inculpata O.C.I. Ie-a precizat ce documente să întocmească, ce să scrie în aceste documente, pentru a putea obţine creditul bancar la nivelul sumei solicitate de cca. 300.000 RON.
Numele de S.C. înscris pe adeverinţa de venit, i-a fost indicat de către inculpata O.C.I., inculpata a semnat şi un act adiţional din 01 octombrie 2008, în care se arăta că are un salariu de 5.990 RON, completarea actului respectiv fiind făcut tot de aceasta.
Înscrisurile respective au fost depuse de inculpată O.C.I., la Banca I.S. şi, în baza lor, cei doi inculpaţi N.D.M. şi N.C.C. au obţinut un credit pentru uz personal în sumă de 310.000 RON potrivit contractului din 29 octombrie 2009 semnat în condiţiile arătate.
Faptele săvârşite de către inculpatul N.D.M., care la data de 29 octombrie 2009, a atestat date nereale în documente, respectiv: adeverinţă de venit, fişe fiscale, contract individual de muncă, acte adiţionale, cerere de credit, puse la dispoziţie de inculpatele de O.C.I. şi P.A.M., pe care Ie-a folosit, solicitând şi obţinând un credit bancar de la Banca I.S. - Sucursala Ploieşti în sumă de 310.000 RON, în condiţiile precizate mai sus, au întrunit elementele constitutive ale infracţiunilor de: înşelăciune prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen. şi fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 290 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.
Faptele săvârşite de către inculpata N.C.C., care la data de 29 octombrie 2009 a atestat date nereale în documente, respectiv: contract individual de muncă, cerere de credit la Banca I.S. - Sucursala Ploieşti, pe care Ie-a folosit, cu complicitatea inculpatelor O.C.I. şi P.A.M., pentru a obţine împreună cu soţul său, inculpatul N.D.M., un credit bancar în sumă de 310.000 RON, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de: înşelăciune prev. de art. art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen., şi fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 290 alin. (1) C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.
Instanţa a reţinut vinovăţia inculpaţilor pe baza probelor precizate pe larg mai sus şi în mod relevant pe declaraţiile de recunoaştere ale acestora, care se coroborează cu declaraţiile coinculpatelor O.C.I. şi P.A.M., precum şi cu înscrisurile existente la dosarul cauzei.
La individualizarea sancţiunilor aplicate inculpaţilor instanţa a avut în vedere limitele minime şi cele maxime ale pedepsei prevăzute de textele de lege încriminatoare, gradul de pericol social al faptelor penale comisie de inculpat, modalitatea concretă de săvârşire a infracţiunilor, prejudiciul rezultat din comiterea faptelor penale, cât şi circumstanţele personale ale inculpaţilor care nu au antecedente penale, au avut o bună conduita înainte de săvârşirea infracţiunilor, iar pe parcursul procesului penal au solicitat judecarea cauzei pe baza recunoaşterii de vinovăţie.
În raport de cele arătate instanţa a reţinut ca şi circumstanţe atenuante în favoarea celor doi inculpaţi dispoziţiile art. 74 lit. a) C. pen. şi a dat eficienţă juridică a acestora, în condiţiile prev. de art. 76 lit. b) şi art. 76 alin. (2). C. pen., precum şi a disp. art. 74 lit. a) şi art. 76 lit. e) teza a II-a C. pen., pentru infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, iar după reţinerea acestora a aplicat celor doi inculpaţi în concret pedeapsa cu închisoarea pentru înşelăciune şi respectiv cu amenda penală pentru fals in înscrisuri sub semnătură privată.
Instanţa a făcut aplicarea în privinţa ambilor inculpaţi a dispoziţiilor art. 71 C. pen. rap. la disp. art. 64 lit. a) şi b) C. pen., cu excepţia dreptului de a alege.
Având în vedere circumstanţele reale, cât şi cele personale ale inculpatului, instanţa a apreciat ca scopul educativ preventiv, cât şi cel sancţionator al pedepselor rezultante aplicate inculpaţilor se va putea atinge şi fără executare în regim privativ de libertate, prin suspendarea executării sub supraveghere a executării pedepsei de câte 3 ani închisoare.
În privinţa laturii civile a cauzei instanţa a constatat că, prin faptele lor ilicite inculpaţii au cauzat prejudicii băncii, aceasta constituindu-se parte civilă în cauză, prejudiciile reprezentând sumele obţinute în mod ilicit de la bancă, iar intenţia părţilor fiind tocmai aceea de a obţine în mod ilicit aceste sume de bani, inculpaţii nu le-au mai achitat.
Instanţa a constatat că în speţă au fost îndeplinite toate elementele necesare răspunderii civile delictuale, şi anume existenţa unor fapte ilicite (infracţiunile de înşelăciune comise în cauză), prin care au fost cauzate în patrimoniul părţii civile, respectiv unităţii bancare prejudicii certe şi directe acestei unităţi, faptul că acestea nu au fost acoperite, iar unitatea bancara s-a constituit parte civila în cauza, condiţii care sunt necesare, dar şi suficiente pentru a admite acţiunea civilă exercitată în cadrul procesului penal de către partea civilă şi a obligat inculpaţii în solidar la plata despăgubirilor civile către unitatea bancară.
Astfel, instanţa a admis acţiunea civilă exercitată în cadrul procesului penal de partea civilă Banca I.S. Arad şi în baza disp. art. 346 alin. (1) C. proc. pen. rap. la disp. art. 14-15 C. proc. pen., cu aplic. disp. art. 998-999 C. civ. (legea veche) şi a obligat pe inculpaţii N.D.M. şi N.C.C. în solidar şi cu inculpatele O.C.I. şi P.A.M. la plata sumei de 409.035,04 RON cu titlu de despăgubiri civile cuprinzând şi beneficiul realizat, sumă la care s-a adăugat dobânzile, comisioanele şi alte sume accesorii care vor fi calculate de bancă până la recuperarea integrală şi efectivă a creditului.
În speţă s-a constatat încheierea contractelor de inculpaţi prin fals, iar nulitatea absolută a acestora întrucât au fost încheiate prin „doi” urmează a fi sancţionată în materie penală prin restabilirea situaţiei anterioare săvârşirii infracţiunii, fiind posibilă şi necesară anularea contractelor de credit încheiate în aceste condiţii.
De asemenea instanţa în baza art. 445 C. proc. pen., a desfiinţat înscrisurile falsificate de inculpaţi.
Astfel, în baza disp. art. 348 C. proc. pen. şi a disp. art. 445 C. proc. pen., instanţa a dispus restabilirea situaţiei anterioare săvârşirii infracţiunii sens în care a anulat contractele de credit încheiate de inculpaţi prin inducerea în eroare a părţii civile şi a desfiinţat total înscrisurile falsificate de inculpaţi.
Împotriva sentinţei penale nr. 181 din 07 mai 2013 pronunţată de Tribunalul Prahova, au declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Ploieşti şi partea civilă Banca I.S.
Prin decizia penală nr. 192 din data de 04 octombrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, au fost respinse ca nefondate apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Ploieşti şi partea civilă Banca I.S.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs partea civilă Banca I.S. - Sucursala Arad, acesta fiind motivat în scris, în termenul legal prevăzut de art. 38510 C. proc. pen.
Prin decizia penală nr. 192 din data de 04 octombrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, au fost respinse ca nefondate apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Ploieşti şi partea civilă Banca I.S.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs partea civilă Banca I.S. - Sucursala Arad, acesta fiind motivat în scris, în termenul legal prevăzut de art. 38510 C. proc. pen.
În motivele scrise de recurs, aflate la dosar, recurenta parte civilă a invocat cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen., solicitând casarea hotărârii doar cu privire la anularea contractului de credit.
Analizând recursul formulat, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că recursul declarat este nefondat, urmând a fi respins ca atare.
Din examinarea actelor dosarului, instanţa de recurs constată că hotărârea recurată este legală sub aspectul soluţionării laturii civile.
Astfel, în săvârşirea infracţiunilor pentru care au fost condamnaţi inculpaţii, aceştia s-au folosit de contractele de credit pentru a induce în eroare partea civilă Banca I.S. - Sucursala Arad, motiv pentru care, în baza disp. art. 348 C. proc. pen. şi a disp. art. 445 C. proc. pen., se impunea restabilirea situaţiei anterioare săvârşirii infracţiunii, prin anularea contractelor de credit.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte de Casaţie va respinge, ca nefondat, recursul declarat de partea civilă Banca I.S. - Sucursala Arad împotriva deciziei penale nr. 192 din data de 04 octombrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Va obliga recurenta parte civilă la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru intimaţii inculpaţi N.D.M. şi N.C.C., până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de câte 200 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de partea civilă Banca I.S. - Sucursala Arad împotriva deciziei penale nr. 192 din data de 04 octombrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurenta parte civilă la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru intimaţii inculpaţi N.D.M. şi N.C.C., până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de câte 200 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 20 martie 2014.
← ICCJ. Decizia nr. 1009/2014. Penal. Infracţiuni de evaziune... | ICCJ. Decizia nr. 1007/2014. Penal. Infracţiuni privind... → |
---|