ICCJ. Decizia nr. 1342/2014. Penal. Iniţiere, constituire de grup infracţional organizat, aderare sau sprijinire a unui asemenea grup (Legea 39/2003 art. 7). Recurs

Decizii penale ICCJ 2014

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 1342/2014

Dosar nr. 7608/2/2011*

Şedinţa publică din 15 aprilie 2014

Asupra recursurilor de faţă ;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 429 din 19 mai 2011, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, a dispus în baza art. 334 C. proc. pen., schimbarea încadrării juridice dată faptelor inculpatului B.E.U. din infracţiunea prev. de art. 71 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001 cu aplic, art. 41 alin. (2) C. pen. în două infracţiuni prev. de art. 71 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001 cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

În baza art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 a condamnat pe inculpatul B.E.U., din Pakistan, la 5 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat.

În baza art. 71 C. pen. a interzis inculpatului B.E.U. exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. din momentul în care hotărârea de condamnare a rămas definitivă şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 65 alin. (2) C. pen. a interzis inculpatului B.E.U. drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. timp de 5 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 71 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001 a condamnat pe acelaşi inculpat la 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de migranţi (fapta din 14 mai 2010).

În baza art. 71 C. pen. a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. din momentul în care hotărârea de condamnare a rămas definitivă şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. c) C. proc. pen. a achitat pe inculpatul B.E.U. pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de migranţi prev. de art. 71 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001. (fapta din 10 aprilie 2009).

În baza art. 33 lit. a) rap. la art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. a contopit pedepsele anterior menţionate, inculpatul executând pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare.

În baza art. 35 alin. (1) C. pen. a aplicat alături de pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. timp. de 5 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 88 C. pen. a dedus din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi a arestului preventiv de la 19 mai 2010 la 25 martie 2011.

În baza art. 73 din O.U.G. nr. 105/2001 a confiscat de la inculpatul B.E.U. suma de 400 lei, foloase obţinute în urma săvârşirii infracţiunii de trafic de migranţi.

În baza art. 334 C. proc. pen. a schimbat încadrarea juridică dată faptelor inculpatului I.A., din loc. Jhelum, Pakistan cu reşedinţa în Bucureşti, sector 2 din infracţiunea prev. de art. 71 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001 cu aplic, art. 41 alin. (2) C. pen. în două infracţiuni prev. de art. 71 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001 cu aplic, art. 33 lit. a) C. pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. c) C. proc. pen. a achitat pe inculpatul I.A. pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de migranţi prev. de art. 71 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001. (fapta din 10 aprilie 2009).

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. c) C. proc. pen. a achitat pe inculpatul I.A. pentru săvârşirea infracţiunii - de constituire a unui grup infracţional organizat prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003.

În baza art. 71 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001 a condamnat pe acelaşi inculpat la 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de migranţi. (fapta din 27 martie 2010).

În baza art. 71 C. pen. a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a Il-a, lit. b) C. pen. din momentul în care hotărârea de condamnare a rămas definitivă şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 86¹ C. pen. a suspendat sub supraveghere executarea pedepsei închisorii rezultante pe un termen de încercare de 5 ani stabilit în condiţiile art. 86² C. pen.

În baza art. 86³ alin. (1) C. pen. pe durata termenului de încercare, inculpatul s-a supus următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bucureşti;

b) să anunţe, in prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă.

Datele prevăzute în alin. (1) lit. b), c) şi d) s-au comunicat Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bucureşti.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. pe durata suspendării executării pedepsei închisorii sub supraveghere s-a suspendat şi executarea pedepsei accesorii.

În baza art. 359 C. proc. pen. a atras atenţia inculpatului asupra disp. art. 86⁴ C. pen.

În baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi a arestului preventiv de la 28 martie 2010 la 25 martie 2011.

În baza art. 73 din O.U.G. nr. 105/2001 a confiscat de la inculpatul I.A. suma de 880 euro în echivalent lei la cursul B.N.R. al zilei plăţii, foloase obţinute în urma săvârşirii infracţiunii de trafic de migranţi.

În baza art. 2 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen., a achitat pe inculpatul B.D. pentru săvârşirea infracţiunii de sprijinire a unui grup infracţional organizat prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003.

În baza art. 71 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001 a condamnat pe inculpatul B.D., din Bucureşti, la 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de migranţi.

În baza art. 81 C. pen. a suspendat condiţionat executarea pedepsei pe o durată de 4 ani, termen de încercare stabilit în condiţiile art. 82 C. pen.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. pe durata suspendării executării pedepsei închisorii sub supraveghere s-a suspendat şi executarea pedepsei accesorii.

În baza art. 359 C. proc. pen. a atras atenţia inculpatului asupra disp. art. 83 C. pen.

În baza art. 88 C. pen. a constatat că inculpatul a fost reţinut şi arestat preventiv de la 28 martie 2010 la 22 iulie 2010.

În baza art. 73 din O.U.G. nr. 105/2001 a confiscat de la inculpatul B.D. suma de 700 lei, foloase obţinute în urma săvârşirii infracţiunii de trafic de migranţi.

În baza art. 334 C. proc. pen. a schimbat încadrarea juridică dată faptelor inculpatului I.I.M., domiciliat în Pantelimon, jud. Ilfov, din infracţiunilor prev. de art. 71 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001 şi de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, flecare cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. b) C. pen., ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. în infracţiunea prev. de art. 71 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. c) C. proc. pen. a achitat pe inculpatul I.I.M. pentru săvârşirea infracţiunii de sprijinire a unui grup infracţional organizat prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003.

În baza art. 71 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. a condamnat pe acelaşi inculpat la 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de migranţi.

În baza art. 81 C. pen. a suspendat condiţionat executarea pedepsei pe o durată de 4 ani, termen de încercare stabilit în condiţiile art. 82 C. pen.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. pe durata suspendării executării pedepsei închisorii sub supraveghere s-a suspendat şi executarea pedepsei accesorii.

În baza art. 359 C. proc. pen. a atras atenţia inculpatului asupra disp. art. 83 C. pen.

În baza art. 88 C. pen. a constatat că inculpatul a fost reţinut şi arestat preventiv de la 16 iunie 2010 la 12 octombrie 2010.

În baza art. 73 din O.U.G. nr. 105/2001 a confiscat de la inculpatul I.I.M. suma de 100 euro în echivalent lei la cursul B.N.R. al zilei plăţii, foloase obţinute în urma săvârşirii infracţiunii de trafic de migranţi.

În baza art. 334 C. proc. pen. s-a schimbat încadrarea juridică dată faptelor inculpatului P.V.O. din infr. prev. de art. 71 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001 în infr. prev. de art. 71 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001 cu aplic art. 41 alin. (2) C. pen.

în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a achitat pe inculpatul P.V.O., domiciliat în Bucureşti, sector 4, pentru săvârşirea infracţiunii de sprijinire a unui grup infracţional organizat prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003.

În baza art. 71 C. pen. a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a Il-a, lit. b) C. pen. din momentul în care hotărârea de condamnare a rămas definitivă şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 81 C. pen. a suspendat condiţionat executarea pedepsei pe o durată de 4 ani, termen de încercare stabilit în condiţiile art. 82 C. pen.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. pe durata suspendării executării pedepsei închisorii sub supraveghere s-a suspendat şi executarea pedepsei accesorii.

În baza art. 359 C. proc. pen. a atras atenţia inculpatului asupra disp. art. 83 C. pen.

În baza art. 88 C. pen. a constatat că inculpatul a fost reţinut şi arestat preventiv de la 16 iunie 2010 la 22 iulie 2010.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. c) C. proc. pen. a achitat pe inculpatul A.A., din Pakistan pentru săvârşirea infracţiunii de sprijinire a unui grup infracţional organizat prev. de art. 17 alin. (1) din Legea nr. 39/2003.

În baza art. 71 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001 a condamnat pe acelaşi inculpat la 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de migranţi.

În baza art. 81 C. pen. s-a suspendat condiţionat executarea pedepsei pe o durată de 4 ani, termen de încercare stabilit în condiţiile art. 82 C. pen.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. pe durata suspendării executării pedepsei închisorii sub supraveghere s-a suspendat şi executarea pedepsei accesorii.

În baza art. 359 C. proc. pen. s-a atras atenţia inculpatului asupra disp. art. 83 C. pen.

În baza art. 88 C. pen. s-a constatat că inculpatul a fost reţinut şi arestat preventiv de la 17 iunie 2010 la 25 martie 201.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut următoarea situaţie de fapt:

1. Cu privire la inculpatul B.E.U., s-a reţinut că acesta a constituit împreună cu persoane rămase neidentificate un grup infracţional organizat în scopul săvârşirii de infracţiuni de trafic de migranţi.

Pentru a reţine această situaţie de fapt instanţa a avut în vedere procesul verbal de interceptare a convorbirilor telefonice purtate la data de 23 februarie 2010 între o persoană rămasă neidentificată şi numitul S. aflat la postul telefonic X în care s-a consemnat faptul că i s-a spus lui S. că „avem două capre", răspunsul fiind „se poate rezolva, (...) din ce ţară sunt?" (fila 96 vol. II d.u.p.), procesul verbal de interceptare a convorbirilor telefonice interceptate în data de 25 februarie 2010 între o persoană rămasă neidentificată şi numitul S. aflat la postul telefonic X în care s-a consemnat faptul că este întrebat S. despre tariful pentru drum, răspunzându-i-se 2.500, declaraţia martorului M.I. (fila 244 vol. I dos. inst.) inculpatului B. i s-a mai spus şi S., G. sau J., declaraţia martorului S.Z. potrivit căreia „S. (B.) este foarte cunoscut de cetăţenii afgani, bengalezi sau pakistanezi care vor să ajungă fraudulos în ţări ca Italia, sau Franţa" (filele 95-96 vol. III d.u.p.), declaraţia martorului M.I., potrivit căreia acesta cunoştea faptul că un cetăţean pakistanez pe nume S." organizează plecări frauduloase din România (file 111 vol. III d.u.p.) procesul verbal de recunoaştere de pe planşa fotografică de către martorul M.I. a inculpatului B.E.U. ca fiind numitul S. şi planşa fotografică aferentă (filele 113-127 vol. III d.u.p.), declaraţia martorului F.N.A. potrivit căreia inculpatului B. i s-a mai spus J. (fila 142 vol. III d.u.p.), declaraţia martorului S.M. potrivit căreia numitul Imran, aflat în Grecia i-a zis că poate să în ducă fraudulos în Italia şi i-a dat numărul de telefon al inculpatului B.E.U., referindu-se la acesta ca fiind S. (fila 155 vol. III d.u.p.), procesul verbal de consemnare a convorbirilor telefonice interceptate în data de 03 mai 2010, ora 17.21 purtate între o persoană rămasă neidentificată şi inculpatul B. din care a rezultat că i se spuse inculpatului B. faptul că „oamenii au fost prinşi, am impresia că au rămas în România (...)", inculpatul precizând ulterior că existe tarife diferite pentru Grecia, România şi Spania (filele 299-301 vol. III d.u.p.), procesul verbal de consemnare a convorbirilor telefonice interceptate în data de 04 mai 2010 între inculpatul B.E.U. şi o persoană rămasă neidentificată în care inculpatul a precizat „ de plecat de aici tot o să plecaţi, de întârziat se întârzie din cauza banilor" (fila 305 vol. III d.u.p.), procesul verbal de consemnare a convorbirilor interceptate în data de 05 mai 210, ora 13.59 între inculpatul B.E.U. şi numitul Hero în care s-a consemnat faptul că interlocutor inculpatului i-a spus acestuia că are oameni, întrebându-l dacă poate veni, inculpatul interesându-se de ţara de destinaţie, iar ulterior spunându-i că-l va anunţa ulterior (fila 314 vol. II d.u.p.).

2. În data de 15 mai 2010 a transportat cu un autoturism 4 migranţi de origine pakistaneză şi afgană, respectiv pe numiţii M.H.H., B.J., A.I . şi A.N. din Târgovişte până în localitatea Doiceşti, jud. Dâmboviţa, unde au fost cazaţi până a doua zi, apoi împreună cu inculpatul I.I.M. l-a transportat pe numitul Q.S., adus de la Galaţi de martorul V.G., din Bucureşti până în com. Doiceşti, jud. Dâmboviţa, iar a doua zi, un alt cetăţean rămas neidentificat i-a condus pe cei 12 migranţi, respectiv pe numiţii M.H.H., B.J., A.I ., A.N., S.Z., M.I., Q.S., F.N.A., S.M., M.A. şi I. Javed la remorca unui autotren şi i-a îmbarcat într-un loc special amenajat din interior, fiind transportaţi până în com. Milova, jud. Arad unde au fost abandonaţi.

Instanţa a reţinut situaţia de fapt expusă anterior în urma analizei coroborate a materialului probator administrat în cauză, respectiv: declaraţiile martorului M.H.H. (fila 66 vol. III d.u.p.), procesul verbal de recunoaştere de către martorul M.H.H. a inculpatului B.E.U. de pe planşa fotografică şi planşa fotografică aferentă (filele 68-73 vol. III d.u.p.), declaraţiile martorului B.J. (fila 74 vol. III d.u.p.), procesul verbal de recunoaştere de către martorul B.J. a inculpatului B.E.U. de pe planşa fotografică şi planşa fotografică aferentă (filele 76-81 vol. III d.u.p.), declaraţiile martorului A.I (fila 82 vol. III d.u.p.), procesul verbal de recunoaştere de către martorul A.I . a inculpatului B.E.U. de pe planşa fotografică şi planşa fotografică aferentă (filele 83-88 vol. III d.u.p.), declaraţiile martorului A.N. (fila 89 vol. III d.u.p.), procesul verbal de recunoaştere de către martorul A.N. a inculpatului A.A. de pe planşa fotografică şi planşa fotografică aferentă (filele 90-94 vol. III d.u.p.), declaraţiile martorului S.Z. (fila 95 vol. III d.u.p.), procesul verbal de recunoaştere de către martorul S.Z. a inculpatului B.E.U. de pe planşa fotografică şi planşa fotografică aferentă (fila 98 vol. III d.u.p.) declaraţiile martorului M.I. (filele 111-112 vol. III d.u.p., fila 244 vol. I dos. inst.), procesul verbal de recunoaştere de către martorul M.I. a inculpatului B.E.U. de pe planşa fotografică şi planşa fotografică aferentă (fila 113 vol. III d.u.p.), declaraţiile martorului Q.S. (fila 130 vol. III d.u.p.), procesul verbal de recunoaştere de către martorul Q.S. a inculpatului B.E.U. şi a martorului V.I.G. de pe planşa fotografică şi planşa fotografică aferentă (filele 131-141 vol. III d.u.p.), declaraţiile martorului F.N.A. (fila 142 vol. III d.u.p.), procesul verbal de recunoaştere de către martorul F.N.A. a inculpaţilor B.E.U. şi A.A. de pe planşa fotografică şi planşa fotografică aferentă (filele 143-153 vol. III d.u.p.), declaraţiile martorului S.M. (fila 153 vol. III d.u.p.), procesul verbal de recunoaştere de către martorul S.M. a inculpatului B.E.U. de pe planşa fotografică şi planşa fotografică aferentă (filele 156-161 vol. III d.u.p.), declaraţiile martorului M.A. (fila 162 vol. III, proces verbal de recunoaştere de către martorul M.A. a inculpaţilor B.E.U. şi A.A. de pe planşa fotografică şi planşa fotografică aferentă (filele 164-174 vol. III d.u.p.), declaraţiile martorului I.J. (fila 175 vol. III d.u.p.), procesul verbal de recunoaştere de către martor I.J. a inculpatului B.E.U. de pe planşa fotografică şi planşa fotografică aferentă (filele 176-182 vol. III d.u.p.).

Potrivit declaraţiei martorului M.I. (fila 244 vol. I dos. inst.) inculpatului B. i s-a mai spus şi S., G. sau J. Deşi martorul a învederat instanţei că nu are încredere în calitatea traducerilor efectuate de domnul interpret P.L.S., aspect relevat şi de inculpaţi care au contestat conţinutul proceselor verbale de consemnare a convorbirilor telefonice interceptate instanţa a constatat faptul că domnul interpret este posesorul autorizaţiei de traducător din 23 iulie 1999 eliberată de Ministerul Justiţiei, beneficiind de o prezumţie relativă de exercitare cu profesionalism a atribuţiilor specifice profesiei de traducător, simplele afirmaţii în sens contrar ale inculpaţilor şi ale martorului M.I. nefiind de natură a răsturna prezumţia susmenţionată.

3. În ceea ce priveşte fapta dedusă judecăţii pretins comisă în cursul lunii aprilie 2009 când s-a imputat inculpatului B.E.U. faptul că ar ii coordonat plecarea a 5 cetăţeni afgani (F.E., K.A.J., M.E., N.Z.S. şi N.S.) care doreau să ajungă în Italia, care au fost racolaţi de coinculpatul I.A. şi conduşi de acesta din urmă până în zona Obor de unde au fost preluaţi de inculpatul B.E.U., transportaţi şi cazaţi într-o comună de lângă municipiul Arad, apoi în data de 10 aprilie 2009 urcaţi în camionul SC G. SRL, în lada cu scule de sub remorcă, condus de numitul A.G.N. în care au fost descoperiţi de organele de poliţie din P.T.F. Nădlac, instanţa a constatat faptul că materialul probator administrat în cauză nu a relevat cu gradul de certitudine necesar răsturnării prezumţiei de nevinovăţie că inculpatul B.E.U. ar fi autorul acestei fapte.

Prezumţia de nevinovăţie este o garanţie pe care o implica dreptul la un proces echitabil, consacrat de art. 21 alin. (3) Constituţie si de art. 6 din Convenţia Europeana a Drepturilor Omului. Potrivit jurisprudenţei organelor de la Strasbourg, aceasta prezumţie are consecinţe asupra sarcinii probei : aceasta revine Ministerului Public, iar îndoiala profita persoanei acuzate (cauza Austria c. Italiei, Comisia E.D.O.), fiind inadmisibil ca dintr-un fapt obiectiv sa se deducă o prezumţie de vinovăţie (cauza Salabiaku, Comisia E.D.O.).

Jurisprudenţa organelor de la Strasbourg nu se opune instituirii unor prezumţii de drept sau de fapt atât timp cât se ţine cont de gravitatea consecinţelor ce pot decurge pentru acuzat şi nu se aduce atingere drepturilor apărării (Pham Hoang-25 septembrie 1992), însă condamnarea inculpatului în lipsa unor dovezi convingătoare de vinovăţie este de natură să atragă constarea încălcării art. 6 parag. 2 din Convenţie (cauza Telfner c. Austriei).

Într-adevăr s-a constatat faptul că materialul probator care condus la concluzia organului de urmărire penală că fapta există, a fost săvârşită de inculpat şi că acesta răspunde penal, condiţi necesare pentru a se dispune trimiterea în judecată potrivit disp. art. 262 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.. a fost reprezentat de procesul verbal de constatarea săvârşirii infracţiunii flagrante din 10 aprilie 2009 (fila 162 vol. V d.u.p.), declaraţiile învinuiţilor F.E., K.A.J., M.E., N.Z.S. şi N.S. (filele 173-205 vol. V d.u.p.) şi declaraţia martorului M.A. (fila 126 vol. V d.u.p.).

Astfel s-a constatat faptul că potrivit procesului verbal de constatare a săvârşirii infracţiunii flagrante din 10 aprilie 2009 (fila 162 vol.V d.u.p.) în data de 10 aprilie 2009 s-a prezentat la P.T.F. Nădlac conducând automarfarul, numitul A.G.N., iar în urma controlului efectuat asupra automarfarului şi a remorcii au fost descoperite ascunse în una din lăzile de scule ataşate remorcii 5 persoane de sex bărbătesc identificate sub numele de F.E., K.A.J.,. M.E., N.Z.S. şi N.S. Potrivit aceluiaşi proces verbal întrebat fiind despre existenţa celor 5 persoane conducătorul auto a precizat verbal faptul că în data de 09 aprilie 2009, în jurul orelor 13.10 a plecat de la fabrică din Găieşti pe ruta Piteşti-Sibiu-Deva-Arab, oprind de mai multe ori fără a putea preciza însă cum au ajuns persoanele în cauză în cutia de scule a automarfarului. Potrivit declaraţiilor învinuiţilor F.E., K.A.J., M.E., N.Z.S. şi N.S. (filele 173-205 vol. V d.u.p.) în data de 09 aprilie 2009, aflându-se în Bucureşti la îndemnul unui bărbat (aprox.31 ani, 1.80 m, păr negru grizonat, tuns scurt, corpolent, cu o mască neagră pe faţă) au urcat într-o maşină de culoare neagră, călătorind aproximativ 3 ore până într-o pădure, unde se afla oprit un tir, iar bărbatul în cauză le-a cerut să urce într-o ladă mare ce s-a aflat amplasată sub remorca T.I.R.-ului. Totodată, s-a precizat faptul că acest lucru s-a întâmplat în jurul orelor 21.30 iar ulterior au fost depistaţi de către lucrătorii poliţiei de frontieră, ocazie cu care au observat că şoferul automarfarului nu era bărbatul pe care l-a văzut anterior.

Potrivit declaraţiei martorului M.A. (fila 126 vol.V d.u.p.) acesta a cunoscut (fără a preciza sursa acestei informaţii) că un cetăţean pakistanez a plecat din centrul de azilanţi în cursul lunii aprilie împreună cu I.A. care l-a dus până la M.D. Bucur Obor de unde l-a luat cu un autoturism B.E.U. ce l-a dus până într-o localitate de lângă Târgovişte şi l-a urcat într-un T.I.R. cu frigidere în care se mai aflau şi alţi cetăţeni pakistanezi şi afgani.

Analizând coroborat materialul probator anterior menţionat instanţa a constatat că nu se poate reţine cu gradul de certitudine necesar răsturnării prezumţiei de nevinovăţie că inculpatul B.E. Ullah ar fi autorul acestei fapte, cu atât mai mult cu cât potrivit procesului verbal întocmit la data de 28 iunie 2010 (fila 157 vol. V d.u.p.), în cursul anului 1997 inculpatul B.E.U. l-ar fi cooptat pe martor într-o acţiune ce a vizat scoaterea frauduloasă din ţară a unui număr de 8-10 persoane, acţiune ce a eşuat, martorul fiind reţinut şi condamnat la aproximativ 1 an închisoare. Potrivit aceluiaşi înscris inculpatul B.E.U. ar fi refuzat să îl plătească pe martor pentru activitatea prestată, obligându-l să-şi asume răspunderea exclusivă pentru întreaga activitate infracţională, martorul considerându-se nedreptăţit.

În ceea ce l-a privit pe inculpatul I.A.: În data de 27 martie 2010, sub coordonarea inculpatului I.A. un grup de 4 migranţi din Sri Lanka (W.M.A.P., K.N.R.C.P., V.S.J.K., H.R.G.M.G.) au fost transportaţi de inculpatul B.D. din Bucureşti până în localitatea Satu Nou fiind depistaţi de organele de poliţie în timp ce încercau să treacă fraudulos graniţa dintre România şi Ungaria. Migranţii au ţinut legătura telefonică cu inculpatul I.A., care la rândul său a ţinut legătura cu inculpatul B.D., şoferul autoturismului cu care au fost transportaţi cei 4 migranţi ce au fost descoperiţi în timp ce au încercat să treacă fraudulos frontiera dintre România şi Ungaria în zona fâşiei verzi. Asupra acestora au fost găsite 2 busole, două hărţi (remise de inculpatul I.A.) şi sume cuprinse între 1.000 şi 1.500 euro.

Situaţia de fapt anterior expusă a rezultat în urma analizei coroborate a materialului probator administrat în cauză, respectiv: procesul verbal întocmit la data de 28 martie 2010 de constatare a săvârşirii infracţiunii flagrante care atestă faptul că au fost ridicate două busole şi două hărţi găsite asupra martorului V.S.J.K. (fila 24 vol. I d.u.p.), procesul verbal de interceptare a convorbirilor telefonice purtate între inculpaţii I.A. şi B.D. (fila 149 vol. II d.u.p.), declaraţiile martorilor W.M.A.P., K.N.R.C.P., V.S.J.K., H.R.G.M.G. care a confirmat cele menţionate anterior precizând faptul că fiecare a dat inculpatului I.A. 220 euro ( filele 117-130 vol. I d.u.p.), declaraţiile inculpatului B.D. (fila 63 vol. I dos. inst.) şi declaraţie inculpatului I.A. (fila 66 vol. I dos. inst.) care a recunoscut comiterea faptei recunoscând că a primit suma de 200 euro.

2. În ceea ce priveşte fapta dedusă judecăţii pretins comisă în cursul lunii aprilie 2009 când s-a imputat inculpatului I.A. faptul că ar fi racolat 5 cetăţeni afgani (F.E., K.A.J., M.E., N.Z.S. şi N.S.) care au dorit să ajungă în Italia, pe care i-a condus până în zona Obor de unde au fost preluaţi de inculpatul B.E.U., transportaţi şi cazaţi într-o comună de lângă municipiul Arad, apoi în data de 10 aprilie 2009 urcaţi în camionul SC G. SRL, în lada cu scule de sub remorcă, condus de numitul A.G.N. în care au fost descoperiţi de organele de poliţie din P.T.F. Nădlac, instanţa a constatat faptul că materialul probator administrat în cauză nu a relevat cu gradul de certitudine necesar răsturnării prezumţiei de nevinovăţie că inculpatul I.A. ar fi autorul acestei fapte.

Prezumţia de nevinovăţie este o garanţie pe care o implică dreptul la un proces echitabil, consacrat de art. 21 alin. (3) Constituţie si de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. Potrivit jurisprudenţei organelor de la Strasbourg, această prezumţie are consecinţe asupra sarcinii probei : aceasta revine Ministerului Public, iar îndoiala profită persoanei acuzate (cauza Austria c. Italiei, Comisia E.D.O.), fiind inadmisibil ca dintr-un fapt obiectiv să se deducă o prezumţie de vinovăţie (cauza Salabiaku, Comisia E.D.O).

Jurisprudenţa organelor de la Strasbourg nu s-a opus instituirii unor prezumţii de drept sau de fapt atât timp cât se ţine cont de gravitatea consecinţelor ce pot decurge pentru acuzat şi nu se aduce atingere drepturilor apărării (Pham Hoang-25 septembrie 1992), însă condamnarea inculpatului în lipsa unor dovezi convingătoare de vinovăţie este de natură să atragă constarea încălcării art. 6 parag. 2 din Convenţie (cauza Telfner c. Austriei).

Într-adevăr s-a constatat faptul că materialul probator care a condus la concluzia organului de urmărire penală că fapta există, a fost săvârşită de inculpat şi că acesta răspunde penal, condiţii necesare pentru a se dispune trimiterea în judecată potrivit disp. art. 262 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.. a fost reprezentat de procesul verbal de constatare a săvârşirii infracţiunii flagrante din 10 aprilie 2009 (fila 162 vol. V d.u.p.'), declaraţiile învinuiţilor F.E., K.A.J., M.E., N.Z.S. şi N.S. (filele 173-205 vol. V d.u.p.) şi declaraţia martorului M.A. (fila 126 vol. V d.u.p.).

Astfel s-a constatat faptul că potrivit procesului verbal de constatare a săvârşirii infracţiunii flagrante din 10 aprilie 2009 (fila 162 vol.V d.u.p.) în data de 10 aprilie 2009 s-a prezentat la P.T.F. Nădlac conducând automarfarul, numitul A.G.N. iar în urma controlului efectuat asupra automarfarului şi a remorcii au fost descoperite ascunse în una din lăzile de scule ataşate remorcii 5 persoane de sex bărbătesc identificate sub numele de F.E., K.A.J., M.E., N.Z.S. şi N.S. Potrivit aceluiaşi proces verbal întrebat fiind despre existenţa celor 5 persoane conducătorul auto a precizat verbal faptul că în data de 09 aprilie 2009, în jurul orelor 13.10 a plecat de la fabrică din Găieşti pe ruta Piteşti-Sibiu-Deva-Arab, oprind de mai multe ori fără a putea preciza însă cum au ajuns persoanele în cauză în cutia de scule a automarfarului. Potrivit declaraţiilor învinuiţilor F.E., K.A.J., M.E., N.Z.S. şi N.S. (filele 173-205 vol. V d.u.p.) în data de 09 aprilie 2009, aflându-se în Bucureşti la îndemnul unui bărbat (aprox.31 ani, 1.80 m, păr negru grizonat, tuns scurt, corpolent, cu o mască neagră pe faţă) au urcat într-o maşină de culoare neagră, călătorind aproximativ 3 ore până într-o pădure, unde se afla oprit un tir, iar bărbatul în cauză le-a cerut să urce într-o ladă mare ce s-a aflat amplasată sub remorca T.I.R.-ului. Totodată, s-a precizat faptul că acest lucru s-a întâmplat în jurul orelor 21.30 iar ulterior au fost depistaţi de către lucrătorii poliţiei de frontieră, ocazie cu care au observat că şoferul automarfarului nu era bărbatul pe care-l văzuseră anterior.

Potrivit declaraţiei martorului M.A. (fila 126 vol. V d.u.p.) acesta a cunoscut (fără a preciza sursa acestei informaţii) că un cetăţean pakistanez a plecat din centrul de azilanţi în cursul lunii aprilie împreună cu I.A. care l-a dus până la M.D. Bucur Obor de unde l-a luat cu un autoturism B.E.U. ce l-a dus până într-o localitate de lângă Târgovişte şi l-a urcat într-un T.I.R. cu frigidere în care s-au mai aflat şi alţi cetăţeni pakistanezi şi afgani.

Analizând coroborat materialul probator anterior menţionat instanţa a constatat că nu s-a putut reţine cu gradul de certitudine necesar răsturnării prezumţiei de nevinovăţie că inculpatul I.A. ar fi autorul acestei fapte, cu atât mai mult cu cât potrivit procesului verbal întocmit la data de 28 iunie 2010 (fila 157 vol. V d.u.p.), în cursul anului 1997 inculpatul B.E.U. l-ar fi cooptat pe martor într-o acţiune ce a vizat scoaterea frauduloasă din tară a unui număr de 8-10 persoane, acţiune ce a eşuat, martorul fiind reţinut şi condamnat la aproximativ 1 an închisoare. Potrivit aceluiaşi înscris inculpatul B.E.U. ar fi refuzat să îl plătească pe martor pentru activitatea prestată, obligându-l să-şi asume răspunderea exclusivă pentru întreaga activitate infracţională, martorul considerându-se nedreptăţit.

În ceea ce l-a privit pe inculpatul B.D.:

În data de 27 martie 2010, sub coordonarea inculpatului I.A., inculpatul B.D. a transportat, contra sumei de 700 lei un grup de 4 migranţi din Sri Lanka (W.M.A.P., K.N.R.C.P., V.S.J.K., H.R.G.M.G.) din Bucureşti până în localitatea Satu Nou fiind depistaţi de organele de poliţie în timp ce au încercat să treacă fraudulos graniţa dintre România şi Ungaria.

Situaţia de fapt anterior expusă a rezultat în urma analizei coroborate a materialului probator administrat în cauză, respectiv: procesul verbal întocmit la data de 28 martie 2010 de constatare a săvârşirii infracţiunii flagrante care atestă faptul că au fost ridicate două busole şi două hărţi găsite asupra martorului V.S.J.K. (fila 24 vol. I d.u.p.), procesul verbal de interceptare a convorbirilor telefonice purtate între inculpaţii I.A. şi B.D. (fila 149 vol.II d.u.p.), declaraţiile martorilor W.M.A.P., K.N.R.C.P., V.S.J.K., H.R.G.M.G. care au confirmat cele menţionate anterior precizând faptul că fiecare a dat inculpatului I.A. 220 euro (filele 117-130 vol. I d.u.p.), declaraţiile inculpatului B.D. care recunoaşte că a efectuat transportul a 4 migranţi în data de 27 martie 2010 din Bucureşti până în localitatea Satu Nou, la solicitarea coinculparului I.A. care l-a contactat telefonic de 3 ori pe parcursul transportului pentru a afla modul în care se derulează acesta; totodată inculpatul a precizat faptul că în schimbul acestui transport a primit suma de 700 lei (fila 63 vol. I dos. inst.) şi declaraţie inculpatului I.A. (fila 66 vol .I dos. inst.).

În ceea ce l-a privit pe inculpatul P.V.O.: în perioada 14-16 mai 2010 sub coordonarea inculpatului B.E.U., inculpatul P.V.O. l-a contactat pe martorul V.G. care l-a transportat pe migrantul Q.S., din Galaţi la Bucureşti, precum şi pe martorul A.F. care a închiriat inculpatului B.E.U. un autoturism contra sumei de 100 lei pe zi, autoturism ce a fost folosit ulterior la transportul aceluiaşi migrant de inculpatul I.I.M. de la Bucureşti până în com. Doiceşti, jud. Dâmboviţa.

Situaţia de fapt anterior expusă a rezultat în urma analizei coroborate a materialului probator administrat în cauză, respectiv: declaraţiile martorilor A.F. (filele 132-133 vol. IV d.u.p.) şi V.G., declaraţiile inculpaţilor B.E.U. (filei 23 vol. III d.u.p.) şi P.V.O. (filele 34-36, 50-51 vol. V d.u.p., fila 64 vol.I dos. inst.), procesul verbal de interceptare a convorbirilor telefonice purtate în data de 14 mai 2010, orele 19.40 între inculpaţii B.E.U. şi P.V.O. potrivit cărora inculpatul P.V.O. l-a întrebat pe inculpatul B.E.U. „câţi musafiri ai", răspunzându-i-se „patru", procesul verbal de interceptare a convorbirilor telefonice purtate între inculpatul P.V.O. şi martorul A.F. (fila 149 vol. II d.u.p.), declaraţiile martorului Q.S. (fila 130 vol. III d.u.p.) şi procesul verbal de recunoaştere de către martorul Q.S. a inculpatului B.E.U. şi a martorului V.I.G. de pe planşa fotografică şi planşa fotografică aferentă (filele 131-141 vol. III d.u.p.).

În ceea ce l-a privit pe inculpatul I.I.M.:

În zilele de 15 şi 16 mai 2010 a transportat cu un autoturism, 5 migranţi din grupul de 12 cetăţeni pakistanezi şi afgani, respectiv în data de 15 mai 2010 a transportat 4 migranţi, pe numiţii M.H.H., B.J., A.I . şi A.N., din Bucureşti, zona Colentina, unde au fost aduşi de inculpatul A.A., cu un autoturism până la Târgovişte, de unde au fost conduşi până în localitatea Doiceşti, jud. Dâmboviţa, unde au fost cazaţi până a doua zi, iar în data de 16 mai 2010 l-a transportat pe numitul Q.S., adus de la Galaţi de martorul V.G., din Bucureşti până în com. Doiceşti, jud. Dâmboviţa.

Situaţia de fapt anterior expusă a rezultat în urma analizei coroborate a materialului probator administrat în cauză, respectiv: declaraţiile martorului M.H.H. (fila 66 vol. III d.u.p.), procesul verbal de recunoaştere de către martorul M.H.H. a inculpatului B.E.U. de pe planşa fotografică şi planşa fotografică aferentă (filele 6 8-73 vol. III d.u.p.), declaraţiile martorului B.J. (fila74 vol. III d.u.p.), procesul verbal de recunoaştere de către martorul B.J. a inculpatului B.E.U. de pe planşa fotografică şi planşa fotografică aferentă (filele 76-81 vol. III d.u.p.), declaraţiile martorului A.I . (fila 82 vol. III d.u.p.), procesul verbal de recunoaştere de către martorul A.I . a inculpatului B.E.U. de pe planşa fotografică şi planşa fotografică aferentă (filele 83-88 vol. III d.u.p.), declaraţiile martorului A.N. (fila 89 vol. III d.u.p.), procesul verbal de recunoaştere de către martorul A.N. a inculpatului A.A. de pe planşa fotografică şi planşa fotografică aferentă (filele 90-94 vol. III d.u.p.), declaraţiile martorului Q.S. (fila 130 vol. III d.u.p.) şi procesul verbal de recunoaştere de către martorul Q.S. a inculpatului B.E.U. şi a martorului V.I.G. de pe planşa fotografică şi planşa fotografică aferentă (filele 131-141 vol. III d.u.p.), declaraţiile inculpaţilor A.A. (fila 62 vol. V d.u.p.), declaraţiile inculpatului I.I.M. (fila 23 vol. V d.u.p.), procesul verbal din data de 03 iunie 2010 (fila 77 vol. V d.u.p.) în ceea ce l-a privit pe inculpatul A.A.: în data de 15 mai 2010 a racolat un grup de 4 migranţi, format din numiţii M.H.H., B.J., A.I. şi A.N., cetăţeni pakistanezi, apoi, sub coordonarea inculpatului B.E.U. i-a condus până în zona Colentina de unde au fost preluaţi de inculpatul I.I.M. care i-a transportat până în Târgovişte unde au fost cazaţi peste noapte, iar a doua zi îmbarcaţi într-un autotren şi transportaţi până în com. Milova, jud. Arad.

Instanţa a înlăturat ca nesincere susţinerile inculpatului A.A. potrivit cărora acesta nu a cunoscut scopul deplasării celor 4 migranţi de la centru de azuanţi până la restaurantul MC. Donalds din zona Colentina, raţiunea prezenţei sale fiind potrivit susţinerilor sale aceea de a permite celor 4 să folosească telefonul său (declaraţia aflată la fila 67 din vol. I al dosarului instanţei), întrucât contrariul a fost relevat de materialul probator administrat în cauză. Astfel potrivit procesului verbal întocmit la data de 03 iunie 2010 aflat la fila 70 vol. V d.u.p. coroborat cu procesul verbal de consemnare a convorbirilor telefonice purtate între inculpatul A.A. şi inculpatul B.E.U. în data de 06 mai 2010, ora 23.08 inculpatul A.A. i-a comunicat coinculpatului B.E.U. că 4 migranţi au fost prinşi şi l-a asigurat că i-a şters numărul din agenda telefonică, iar potrivit procesului verbal de consemnare a convorbirilor telefonice purtate între inculpatul A.A. şi inculpatul B.E. Ullah în data de 14 mai 2010, orele 20.38 inculpatul A.A. i-a comunicat coinculparului B.E. Ullah că 4 migranţi au fost gata să părăsească ilegal teritoriul României.

Cu privire la inculpatul B.E.U., a reţinut instanţa de fond că acesta se face vinovat de comiterea infracţiunilor prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003 şi art. 71 alin. (1) din O.U.G.nr. 105/2001.

Cu privire la infracţiunea de trafic de migranţi a reţinut instanţa de fond că, în ceea ce priveşte fapta pretins comisă în cursul lunii aprilie 2009, materialul probator administrat în cauză nu relevă, cu gradul de certitudine necesar răsturnării prezumţiei de nevinovăţie, că inculpatul B.E.U. ar fi autorul acestei fapte, considerent pentru care a dispus în baza art. 334 C. proc. pen., schimbarea încadrării juridice a faptei din art. 71 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în două infracţiuni prev. de art. 71 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001 aflate în concurs, iar în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. c) C. proc. pen., a dispus achitarea inculpatului pentru fapta prev. de art. 71 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001, săvârşită la data de 10 aprilie 2009.

Cu privire la infracţiunea prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003, reţinută în sarcina inculpaţilor I.A.K., P.V.O., I.I.M., B.D. şi A.A., a reţinut instanţa fondului că activităţile desfăşurate de inculpaţi nu întrunesc elementele constitutive ale acestei infracţiuni.

Astfel, a apreciat instanţa fondului că, deşi existenţa unui grup infracţional constituit şi coordonat de inculpatul B.E.U., a fost dovedită, nu rezultă din materialul probator administrat în cauză că inculpaţii I.A.K., I.I.M. şi A.A. au participat în vreuna din variantele elementului material al laturii obiective a infracţiunii de grup infracţional organizat, fapt pentru care în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. c) C. proc. pen. a dispus achitarea inculpaţilor pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003.

Pentru aceleaşi considerente, instanţa de fond a dispus în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen., achitarea inculpaţilor P.V.O. şi B.D. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003.

Cu privire la infracţiunea prev. de art. 71 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., reţinută în sarcina inculpatului I.A.K., a reţinut prima instanţă că fapta din 10 aprilie 2009 nu a fost dovedită, împrejurare în raport de care în baza art. 334 C. proc. pen., a dispus schimbarea încadrării juridice din art. 71 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în două infracţiuni prev. de art. 71 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001, aflate în concurs real de infracţiuni, iar pentru fapta din 10 aprilie 2009 a dispus achitarea în baza art. 2 pct. 2 lita rap. la art. 10 lit. c) C. proc. pen.

Cu privire la inculpatul P.V.O. a reţinut instanţa de fond că acesta, în perioada 14-16 mai 2010 l-a contactat pe martorul V.G. care l-a transportat pe migrantul Q.S., din Galaţi la Bucureşti, precum şi pe martorul A.F. care a închiriat inculpatului B.E.U. un autoturism marca Dacia Logan contra sumei de 100 lei pe zi, autoturism ce a fost folosit ulterior la transportul aceluiaşi migrant de inculpaţii I.I.M. şi B.E.U. de la Bucureşti până în com. Doiceşti, jud.Dâmboviţa faptă ce întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii continuate de trafic de migranţi prev. de art. 71 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Într-adevăr, instanţa a constatat faptul că potrivit art. 41 alin. (2) C. pen. infracţiunea este continuată când o persoană săvârşeşte la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiaşi rezoluţii acţiuni sau inacţiuni care prezintă flecare în parte conţinutul aceleiaşi infracţiuni.

S-a constatat faptul că în cauza dedusă judecăţii inculpatul P.V.O. a asigurat în două zile consecutiv mijloacele de transport necesare şi folosite efectiv pentru transportul migrantului Q.S., din Galaţi la Bucureşti şi, respectiv de la Bucureşti până în com. Doiceşti, jud. Dâmboviţa, fiecare dintre cele două acţiuni reprezentând din punct de vedere al laturii obiective o organizare a unei activităţi de „călăuzire a unei persoane în scopul trecerii frauduloase a frontierei de stat" în sensul art. 71 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001.

În mod evident acţiunile de transport efectuate de martorul V.G. şi, respectiv de inculpaţii I.I.M. şi B.E.U. în datele de 15 şi, respectiv 16 iunie 2010 a reprezentat acţiuni de călăuzire a migranţilor, faptul că nu au avut ca punct de destinaţie o localitate de frontieră neavând relevanţă în cauză, atâta timp cât scopul deplasării, respectiv trecerea frauduloasă a frontierei de stat era cunoscută atât de inculpaţii I.I.M. şi B.E.U. cât şi de inculpatul P.V.O.

S-a constatat faptul că intervalul de timp la care s-au succedat cele două acţiuni este suficient de mare pentru a nu se putea reţine săvârşirea unei infracţiuni simple, totodată fiind suficient de redus pentru a releva existenţa unei unice rezoluţii infracţionale, aspect demonstrat şi de modul similar de operare.

În raport de aceste considerente, instanţa de fond a dispus în baza art. 334 C. proc. pen., schimbarea încadrării juridice a faptelor reţinute în sarcina inculpatului P.V.O. din art. 71 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001 în infracţiunea prev. de art. 71 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Reţinând vinovăţia inculpaţilor sub aspectul comiterii infracţiunilor prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, art. 71 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001 pentru inculpatul B.E.U., art. 71 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001 pentru inculpatul I.A.K., art. 71 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 71 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001 pentru inculpatul A.A., instanţa de fond a dispus condamnarea acestora la pedepse cu închisoarea la individualizarea cărora a avut în vedere criteriile prev. de art. 72 C. pen.

Împotriva acestei sentinţe, au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi inculpaţii B.E.U., I.A.K., A.A., B.D. şi P.V.O.

Parchetul a criticat sentinţa instanţei de fond pentru nelegalitate şi netemeinicie sub următoarele aspecte:

- greşita achitare a inculpaţilor I.A., B.D., I.I.M., P.V.O. şi A.A. pentru comiterea infracţiunii prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003;

- greşita achitare a inculpaţilor B.E.U. şi I.A. pentru comiterea infracţiunii prevăzută şi pedepsită de art. 71 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001 (fapta din aprilie 2009);

- greşita individualizare a pedepselor aplicate inculpaţilor B.E. I.A., B.D., I.I.M, P.V.O. şi A.A.

Inculpatul B.E.U. a solicitat achitarea, conform dispoziţiilor art. 2 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., deoarece la dosar nu există probe care să facă dovada că a săvârşit fapta prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 şi achitarea în baza art. 2 pct. 2 lit. a) rap.la art. 10 lit. d) C. proc. pen. pentru fapta prevăzută de art. 71 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001.

Inculpaţii I.A. şi A.A. au solicitat achitarea pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de migranţi şi respingerea apelului declarat de Parchet.

Inculpatul B.D. a solicitat respingerea apelului declarat de Parchet şi achitarea sa, întrucât în calitatea sa de taximetrist nu a făcut altceva decât să transporte nişte persoane.

Inculpatul P.V.O. a solicitat achitarea sa pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 71 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001 şi respingerea apelului declarat de Parchet.

Inculpatul I.I.M. a solicitat, respingerea apelului declarat de Parchet şi menţinerea în ceea ce-1 priveşte a soluţiei instanţei de fond, atâta vreme cât el nu a declarat apel în cauză.

Prin Decizia penală nr. 3/A din 6 aprilie 2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a respins ca nefondate, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi inculpaţii B.E.U., I.A., A.A., B.D. şi P.V.O. împotriva sentinţei penale nr. 429 din data de 19.5.2011, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală.

A obligat apelanţii inculpaţi la câte 400 lei cheltuieli judiciare către stat.

Onorariu avocat oficiu parţial pentru inculpatul B.D. şi intimatul inculpat I.I.M. în sumă de câte 200 lei s-a suportat din fondul Ministerul Justiţiei.

Onorariul traducătorului autorizat de limbă urdu pentru 4 ore s-a suportat din fondul Ministerul Justiţiei.

Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de prim control judiciar a reţinut că instanţa fondului a făcut o judicioasă analiză pentru fiecare inculpat în parte a activităţilor lor infracţionale, astfel că a pronunţat pedepse care concordă cu această activitate şi care din punctul de vedere al individualizării pedepselor corespunde criteriilor generale de individualizare a pedepselor prev. de art. 72 C. pen.

A apreciat că achitarea dispusă de instanţa fondului sub aspectul comiterii infracţiunilor prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 de către inculpaţii B.E.U., I.A.K., A.A., B.D. şi P.V.O. este întemeiată, la fel şi achitarea inculpatului B.E.U. şi I.A.K. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 71 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001 - fapta din- aprilie 2009, apreciind că cei doi inculpaţi nu au participat la comiterea acestei fapte.

Referitor la individualizarea pedepselor, a reţinut instanţa de prim control judiciar că acestea sunt corect individualizate, conform art. 72 C. pen., iar modalitatea de executare corespunde disp. art. 52 C. pen.

împotriva acestei decizii au declarat recurs, inculpaţii B.E.U., I.A.K., A.A. şi P.V.O.

Recurentul inculpat B.E.U. a criticat decizia penală atacată pentru nelegalitate şi netemeinicie sub următoarele aspecte:

- încălcarea principiilor fundamentale ale procesului penal, arătând în cadrul acestei critici că instanţa de apel nu a dat dovadă de rol activ, hotărârea nu este motivată, nu cuprinde temeiurile de fapt şi de drept care au dus la respingerea apelului declarat - caz de casare prev. de art. 385⁹ pct. 10 C. proc. pen. - în raport de acest caz de casare se solicită trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de apel;

- greşita condamnare sub aspectul comiterii infracţiunilor prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003 şi art. 71 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001 - caz de casare prev. de art. 385⁹ pct. 18 C. proc. pen. - în raport de acest motiv de recurs, recurentul inculpat solicită achitarea în baza art. 2 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. pentru infracţiunea prev. de art. 71 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001, iar pentru infracţiunea prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003, achitarea în baza art. 2 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen.

Recurenţii inculpaţi I.A.K. şi A.A. au solicitat: - în principal achitarea în baza art. 2 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen., achitarea pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 71 din O.U.G. nr. 105/2001, apreciind că nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracţiuni atât sub aspectul laturii obiective, cât şi sub aspectul laturii subiective - caz de casare prev. de art. 385⁹ pct. 18 C. proc. pen.:

- în subsidiar, au solicitat a se reţine că fapta reţinută în sarcină nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni, sens în care au solicitat achitarea în baza art. 2 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. b)¹ C. proc. pen.

Recurentul inculpat P.V.O. în cadrul cazului de casare prev. de art. 385⁹ pct. 18 C. proc. pen., a solicitat achitarea sa în baza art. 2 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. c) C. proc. pen., pentru infracţiunea prev. de art. 71 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., întrucât fapta nu a fost comisă de inculpat.

În cadrul cazului de casare prev. de art. 385⁹ pct. 10 C. proc. pen., recurentul inculpat a arătat că instanţele de fond şi apel nu s-au pronunţat asupra unor probe apreciate ca esenţiale pentru apărarea inculpatului, sens în care a solicitat trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţele inferioare.

Recurentul inculpat P.V.O. a invocat în cadrul recursului şi cazul de casare prev. de art. 385⁹ pct. 12 C. proc. pen., fără a arăta însă care sunt criticile aduse hotărârii instanţei de apel sub acest aspect.

Prin Decizia nr. 167 din 18 ianuarie 2013, Înalta Curte, în baza art. 385¹⁵ pct. 2 lit. c) C. proc. pen. a admis recursurile inculpaţilor, a casat decizia penală atacată şi a trimis cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Bucureşti.

Cu ocazia rejudecării apelurilor, potrivit art. 387 alin. (1) C. proc. pen., a dispus audierea inculpaţilor achitaţi pentru anumite infracţiuni de către instanţa de fond, însă nu au putut fi audiaţi decât inculpaţii P.V.O., A.A. şi I. K., ceilalţi inculpaţi nefiind prezenţi la judecarea apelurilor.

Totodată, s-a apreciat a fi necesară audierea martorului M.A., însă, deşi s-au utilizat toate mijloacele procedurale pentru aducerea lui la instanţă, martorul nu a putut fi audiat, deoarece la data de 18 aprilie 2013 a părăsit România, astfel cum rezultă din relaţiile furnizate de I.G.P.F.

Analizând legalitatea şi temeinicia deciziei recurate prin prisma cazurilor de casare, conform art. 385⁶ alin. (2) C. proc. pen., cât şi din perspectiva disp. art. 385⁹ alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte a reţinut că recursurile declarate de inculpaţi sunt întemeiate în raport de criticile ce se circumscriu cazului de casare prev. de art. 385⁹ pct. 9 C. proc. pen., dispunându-se admiterea acestora pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Deşi recurenţii inculpaţi au invocat mai multe cazuri de casare vizând nelegalitatea şi netemeinicia deciziei penale atacate, Înalta Curte a supus analizei cu prioritate cazul de casare prev. de art. 385⁹ pct. 9 C. proc. pen. - hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluţia.

Potrivit disp. art. 383 alin. (1) C. proc. pen., decizia instanţei de apel trebuie să cuprindă în partea introductivă menţiunile prev. de art. 355, iar în expunere, temeiurile de fapt şi de drept care au dus, după caz, la respingerea sau admiterea apelului, precum şi temeiurile care au dus la adoptarea oricăreia dintre soluţiile prevăzute în art. 379 pct. 2 C. proc. pen.

La o simplă lecturare a deciziei penale atacate rezultă că instanţa de prim control judiciar nu s-a conformat în niciun mod dispoziţiilor legale sus-menţionate.

Decizia penală recurată cuprinde în întregime conţinutul sentinţei primei instanţe, după care urmează câteva fraze cu caracter general situaţie ce face imposibilă realizarea controlului judiciar de către instanţa de recurs.

Atât parchetul, cât şi inculpaţii au invocat mai multe motive de apel cărora Curtea de Apel Bucureşti, ca instanţă de prim control judiciar nu le-a dat rezolvarea necesară.

Astfel, în apelul parchetului a fost criticată sentinţa primei instanţe sub aspectul greşitei achitări a inculpaţilor I.A.K., A.A., B.D., I.I.M. şi P.V.O. pentru infracţiunea prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, greşita achitare a inculpatului B.E.U. şi I.A.K., pentru comiterea infracţiunii prev. de art. 71 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001 (fapta din aprilie 2009 şi greşita individualizare a pedepselor aplicate inculpaţilor).

Inculpaţii I.A.K. şi A.A. au solicitat în apel achitarea lor pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de migranti prev. de art. 71 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001, în baza art. 10 lit. d) C. proc. pen., pentru lipsa laturii obiective şi a laturii subiective, iar în subsidiar au solicitat achitarea în baza art. 10 lit. b)¹ C. proc. pen., cu referire la art. 18¹ C. pen., apreciind că fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni.

Inculpatul B.E.U. a criticat sentinţa penală sub aspectul greşitei condamnări pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, cât şi sub aspectul greşitei condamnări pentru infracţiunea prev. de art. 71 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001.

Şi inculpatul P.V.O. a solicitat achitarea sa pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 71 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001 cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

Procedând la soluţionarea apelului, Curtea de Apel Bucureşti, ca instanţă de prim control judiciar, în baza caracterului integral devolutiv al apelului, în raport de disp. art. 371 C. proc. pen., trebuia să examineze cauza atât sub aspectul temeiurilor şi cererilor formulate de apelanţi, cât şi sub toate aspectele de fapt şi de drept. Ignorând total dispoziţiile legale referitoare la caracterul devolutiv al apelului, instanţa de prim control judiciar nu a analizat motivele de apel invocate de către parchet şi inculpaţi, nu a răspuns cererilor formulate de apelanţi, nu a expus argumentele care au stat la baza luării deciziei penale atacate, situaţie ce face imposibilă exercitarea controlului judecătoresc.

Dreptul la un proces echitabil presupune ca hotărârea să fie motivată pentru ca justiţiabilul să aibă convingerea că s-a făcut dreptate şi că judecătorul a examinat probele administrate.

Este adevărat că jurisprudenţa C.E.D.O. a statuat (cauza Boldea contra României) că obligaţia instanţelor de a-şi motiva deciziile nu presupune existenţa unui răspuns detaliat la fiecare problemă ridicată, însă a decis că trebuie să fie examinate în mod real problemele esenţiale care au fost supuse analizei instanţei, iar în considerentele hotărârii să fie redate argumentele care au condus la pronunţarea acesteia.

Decizia penală recurată nu numai că nu face referire la problemele esenţiale supuse dezbaterii, dar nu arată nici argumentele care stau la baza pronunţării hotărârii, instanţa de prim control judiciar rezumându-se la a constata corectă soluţia instanţei de fond, deşi era obligată să facă un examen analitic propriu şi obiectiv al probelor şi mijloacelor de probă aflate la dosarul cauzei, să răspundă detaliat criticilor formulate în scris, cât şi oral de către inculpaţi şi parchet.

În apelul parchetului a fost criticată greşita achitare a inculpaţilor pentru o parte din infracţiuni, iar inculpaţii au solicitat achitarea pentru infracţiunile reţinute în sarcina lor, cereri ce nu au fost analizate, deşi instanţa de apel avea obligaţia de a analiza probele administrate în cauză şi a indica motivele ce au determinat să pronunţe soluţia recurată.

Cum instanţa de prim control judiciar nu s-a conformat acestor minime exigenţe de natură a garanta dreptul la un proces echitabil, a reţinut Înalta Curte că, raportat la inexistenţa unei argumentaţii solide de natură a face posibil exercitarea controlului judecătoresc, singura soluţie care se impune pentru a înlătura aceste deficienţe este trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de apel.

Având în vedere incidenţa acestui caz de casare, Înalta Curte nu a supus analizei celelalte motive de recurs invocate de inculpaţi, urmând însă a fi avute în vedere de instanţa de apel cu ocazia rejudecării cauzei.

Prin Decizia penală nr. 305/A din 25 octombrie 2013 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a respins apelurile declarate în cauză.

În ceea ce priveşte apelul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, s-a reţinut că acesta este structurat pe trei motive de apel:

I.l) În ceea ce priveşte apelul Parchetului, care vizează greşita achitare a inculpaţilor I.A., B.D., P.V., I.l.M. şi A.A., pentru infracţiunea prevăzută de art. 7 din Legea nr. 39/2003 s-a arătat că, potrivit art. 2 lit. a) din Legea nr. 39/2003, prin grup infracţional organizat se înţelege un grup structurat format din trei sau mai multe persoane care există pentru o anumită perioadă de timp şi acţionează în mod coordonat în scopul comiterii uneia sau mai multor infracţiuni grave, pentru a obţine direct sau indirect un beneficiu financiar sau alt beneficiu material iar potrivit art. 7 alin. (1) cu referire la art. 2 lit. a), iniţierea sau constituirea unui grup infracţional organizat ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui astfel de grup se pedepseşte cu închisoarea de la 5 la 20 ani.

În cauză, instanţa trebuia să stabilească dacă structura infracţională constituie un grup infracţional, faţă de numărul de participanţi, vechimea relaţiilor dintre ei, faţă de faptul că grupul avea o conducere si fiecare membru avea un rol stabilit.

Activităţile infracţionale desfăşurate de inculpaţii I.A., P.V., I.I., B.D. şi A.A., întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 7 din Legea nr. 39/2003.

Însăşi instanţa de fond l-a condamnat pe inculpatul B.E. pentru infracţiunea prevăzută de art. 7 din Legea nr. 39/2003, reţinând că acesta a constituit un grup infracţional organizat cu alte persoane rămase neidentificate. Această soluţie a instanţei de fond este în contradicţie cu soluţia de achitare a celorlalţi inculpaţi, deoarece nici pentru condamnarea inculpatului B., instanţa nu a arătat câte persoane au fost în total, ce relaţii au avut, ce rol avea fiecare.

Există probe certe din care rezultă intenţia inculpaţilor de a adera la grupul infracţional organizat, fiind de acord să facă parte din structura acestuia, anume convorbirile telefonice purtate la 20 martie 2010 si 26 martie 2010 între B.D. și I.A., declaraţia inculpatului B.D. care a arătat că îl cunoaşte pe I.A. de mai mult timp şi că a transportat la cererea acestuia, mai mulţi migranţi pentru diferite sume de bani; convorbirile telefonice dintre B.E. si P.V.;

Declaraţia martorului A.F., procesele verbale de supraveghere operativă, din care rezultă că inculpatul B. a fost găzduit de mai multe ori de inculpatul P.V., acesta din urmă punându-i la dispoziţie de mai multe ori mijloace de transport; convorbirea telefonică purtată între inculpatul B. şi I.I., în data de 15 mai 2010, convorbirea telefonică purtată între inculpaţii B.E. şi A.A. la data de 14 mai 2010.

Din aceste probe rezultă maniera apropiată în care inculpaţii discută unii cu alţii, planurile stabilite de ei privind veniturile ce vor fi obţinute şi privite în ansamblu, aceste probe conduc la concluzia că, traficul de migranţi la o astfel de anvergură, nu putea fi comis decât prin comiterea şi a infracţiunii prevăzute de art. 7 din Legea nr. 39/2003.

Împrejurarea că nu toţi inculpaţii se cunoşteau între ei nu are relevantă întrucât acesta nu este un element definitoriu al infracţiunii în discuţie.

Activităţile infracţionale de genul celor în cauză, implică aportul a mai multor persoane, care, în mod obiectiv nu se pot cunoaşte între ele, important fiind să existe o coordonare din partea iniţiatorului grupului.

Examinând această critică, Curtea a apreciat că este neîntemeiată.

În mod corect a reţinut prima instanţă că în sarcina inculpatului I.A. nu s-a putut reţine infracţiunea de a fi constituit împreună cu inculpatul B.E. şi alte persoane un grup infracţional organizat, întrucât din probele administrate în cauză, nu a rezultat existenţa unei relaţii, a unei înţelegeri prealabile între inculpaţi, în vederea traficării de migranţi.

Există în cauză o singură declaraţie, aceea a martorului M.A., care a arătat că, în perioada 2005-2009, inculpaţii B.E. şi I.A. lucrau împreună, în sensul că I. racola cetăţeni străini din centrul de azilanţi, după care inculpatul B. organiza plecarea frauduloasă a acestora. Această declaraţie, însă, nu se coroborează cu nicio altă probă directă ori indirectă administrată în cauză.

Potrivit art. 5 C. proc. pen., orice persoană este considerată nevinovată până la stabilirea vinovăţiei sale iar această prezumţie nu a fost înlăturată de probele administrate în cursul urmăririi penale sau al cercetării judecătoreşti.

Potrivit art. 63 alin. (2) C. proc. pen., aprecierea fiecărei probe se face de instanţă în urma examinării tuturor probelor administrate, în scopul aflării adevărului.

În afara declaraţiei martorului mai sus menţionat, nicio altă probă nu atestă legătura infracţională dintre inculpaţii B. şi I., infracţiunile de tafic de migranţi comise de flecare .în parte neavând legătură între ele, fiind infracţiuni comise în mod independent de fiecare dintre inculpaţi, fără o coordonare a acestora, un scop comun şi un plan prestabilit de inculpaţi.

În sarcina inculpatului I. nu s-a putut reţine nici aderarea sau sprijinirea grupului infracţional iniţiat de inculpatul B., deoarece, aşa cum în mod corect a reţinut prima instanţă, niciunul dintre ceilalţi inculpaţi în cauză nu au făcut parte dintr-un grup infracţional iniţiat de inculpatul B., relaţionările infracţionale^: ale acestora fiind secvenţiale şi conjuncturale şi fără legătură între ele.

Nici ceilalţi inculpaţi nu au aderat şi nu au sprijinit grupul infracţional iniţiat de inculpatul B.

Grupul infracţional organizat, în sensul dispoziţiilor art. 2 din Legea nr. 39/2003, înseamnă grup structurat format din trei sau mai multe persoane care există pentru o perioadă de timp şi acţionează în mod coordonat în scopul comiterii de infracţiuni grave, pentru a obţine un beneficiu material.

În cauză, nu s-a demonstrat o conlucrare a inculpaţilor pentru o anume perioadă de timp, aşa cum cer dispoziţiile legii. Astfel, aşa cum a rezultat din probe, inculpatul I. a traficat un număr de patru migranţi din Sri Lanka, ajutat fiind de inculpatul B.D., la data de 27 martie 2010.

Inculpatul A.A. a traficat la 15 mai 2010, un număr de 4 migranţi, sub coordonarea inculpatului B., ajutat fiind de inculpatul I.I.M.

Inculpatul P.V., în perioada 14-16 mai 2010, sub coordonarea inculpatului B., a contribuit la transportul migrantului Q.S., de la Galaţi la Bucureşti.

Aşadar, faţă de faptele dovedite în cauză, comise de fiecare inculpat o singură dată, nu rezultă durabilitatea grupului, dăinuirea lui în timp, aşa cum cer dispoziţiile legii, nu a rezultat o anume organizare a grupului, vechimea relaţiilor dintre membrii săi.

Relaţionările inculpaţilor au fost ocazionale (în scopul comiterii de îndată a unui trafic de migranţi, în funcţie de împrejurări) şi nu permanente şi nu au existat între toţi inculpaţii, aceştia necunoscându-se unii cu alţii.

În acest sens, sunt toate probele administrate în cauză.

Astfel, inculpatul B.D. a declarat că, în afara inculpatului I., nu cunoaşte niciun al inculpat din cauză.

Inculpatul P.V. a declarat că nu cunoaşte decât pe inculpatul B.E.

Inculpaţii B. şi I., deşi se cunosc, (în convorbirea telefonică din data de 9 martie 2010, inculpatul I., în timp de discută cu o persoană neidentificată, face referire la B.), conţinutul acestei convorbiri nu indică si o conlucrare între inculpaţi.

La urmărirea penală, inculpatul I. (vol. II), a arătat că, în timp ce stătea în centru de azilanţi a aflat despre inculpatul B. că organizează plecări frauduloase, însă nu a confirmat în niciun fel conlucrarea cu acesta.

Niciunul dintre martorii audiaţi în cauză, (majoritatea fiind cetăţeni străini traficaţi), nu au relatat date sau fapte din care să se poată deduce relaţionarea inculpaţilor şi totodată, din conţinutul convorbirilor telefonice redate în scris si aflate la dosar, rezultă relaţionarea inculpaţilor doar pe segmente (unul cu altul), nicidecum o colaborare între toţi pentru a contura ideea de grup.

Ca urmare, în mod corect şi cu respectarea prezumţiei de nevinovăţie, prima instanţă i-a achitat pe inculpaţii A.A., I.A., P.V., B.D. şi I.I., penntru infracţiunea prevăzută de art. 7 din Legea nr. 39/2003.

1.2) În ceea ce priveşte cea de-a doua critică, privind greşita achitare a inculpaţilor B.E. şi I.A. pentru infracţiunea prevăzută de art. 71 din O.U.G. nr. 105/2001 (fapta din aprilie 2009), Parchetul a apreciat că este corectă argumentaţia primei instanţe în sensul căreia, condamnarea inculpatului în lipsa unor dovezi convingătoare, certe de vinovăţie, are drept consecinţă încălcarea dreptului la un proces echitabil, prevăzut de art. 6 parag. 2 din Convenţie şi a prezumţiei de nevinovăţie.

Orice dubiu nu poate decât să profite inculpaţilor iar în cauză, ca urmare a probelor administrate, a rezultat un dubiu serios în ceea ce priveşte comiterea acestei fapte.

Procesul verbal de constatare a infracţiunii flagrante, invocat de parchet (vol. V d.u.p.), nu atestă decât împrejurarea că, la controlul efectuat de poliţia de frontieră, asupra camionului, condus de A.G., au fost descoperiţi cinci cetăţeni afgani, azilanţi în România. Această împrejurare nu demonstrează cu nimic vinovăţia celor doi inculpaţi ci doar tentativa de trecere frauduloasă a frontierei a celor cinci cetăţeni afgani.

Din declaraţiile cetăţenilor afgani a rezultat faptul că, în timp ce se aflau în Bucureşti, (unde au venit ilegal), a venit la ei un bărbat de 30-31 ani, 1,80 m înălţime, păr negru, tuns scurt, gras, cu o mască pe faţă, care i-a urcat într-o maşină neagră şi care i-a condus într-o pădure unde au fost urcaţi într-un tir.

Nici această împrejurare nu este de natură să demonstreze în vreun fel vinovăţia inculpaţilor, în ceea ce priveşte fapta din aprilie 2009.

Declaraţia martorului M.A., care a arătat că ştie că, în cursul lunii aprilie, un cetăţean pakistanez a plecat din centrul de azilanţi, ajutat de cei doi inculpaţi, B. şi I., este singura probă în acuzarea inculpaţilor, însă, această unică probă nu se coroborează cu nicio altă probă administrată în cauză. Martorul a relatat că ştie acest aspect de la un cetăţean pakistanez aflat în centru de azilanţi, care i-a relatat faptul că, în aprilie, a fost luat de inculpatul I., din faţă de la M.D. Obor, dus apoi de B.E. până lângă Târgovişte cu o maşină şi urcat într-un tir în care se mai aflau şi alţi cetăţeni afgani şi pakistanezi.

Declaraţia martorului nu s-a coroborat cu declaraţiile cetăţenilor străini transportaţi cu tirul, deoarece niciunul dintre aceştia, după ce au fost descoperiţi la frontieră, cu ocazia audierii lor, nu au menţionat numele de "B." sau "I.", ori, martorul M.A. nu avea cum să afle de la unul din cetăţenii afgani transportaţi acest detaliu, din moment ce aceştia din urmă au relatat că, bărbatul care i-a luat cu maşina avea o cagulă, fără să poată preciza cine este.

Ca urmare, în mod legal şi temeinic, prima instanţă a dispus achitarea celor doi inculpaţi pentru fapta din luna aprilie 2009.

3) În ceea ce priveşte a treia critică din apelul parchetului, privind greşita individualizare a pedepselor pentru inculpaţi, Curtea a reţinut, că, pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea prevăzută de art. 71 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001, este închisoarea de la 2 la 7 ani iar trei din cei patru inculpaţi au primit pedepse la rainimul special. Activităţile inculpaţilor au reprezentat verigi ale unei acţiuni conjugate, de amploare, care vizează siguranţa frontierelor cu scopul obţinerii de venituri ilicite pentru inculpaţi.

Inculpaţii au avut atitudini procesuale nesincere, negând faptele sau prezentându-le trunchiat.

În ceea ce-l priveşte pe inculpatul I.I., acesta are antecedente penale, fiind anterior condamnat la 1 an închisoare pentru infracţiunea de furt calificat, prin sentința penală nr. 1562/2001 a Judecătoriei sectorului 3 Bucureşti.

Faţă de aceste considerente, pedepsele aplicate inculpaţilor au un cuantum redus iar termenul de încercare fixat potrivit art. 86¹ C. pen. este unul redus. Totodată şi aplicarea în cauză a dispoziţiilor art. 81 C. pen., este necorespunzătoare.

Pedeapsa stabilită la minimul ei special pentru infracţiunea prevăzută de art. 7 din Legea nr. 39/2003, este nejustificată şi nu corespunde prevederilor art. 52 şi 72 C. pen.

în ceea ce-l priveşte pe inculpatul I., s-a fixat un termen de încercare prea mic, iar în ceea ce-i priveşte pe ceilalţi inculpaţi, în sarcina lor trebuiau impuse obligaţii derivând din suspendarea sub supraveghere, suspendarea condiţionată nefîind aptă să realizeze scopul educativ şi preventiv ăl legii penale.

Examinând această critică, Curtea a apreciat că este nefondată.

Pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea prevăzută de art. 71 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001 este închisoarea de la 2 la 7 ani iar pedeapsa prevăzută de art. 7 alin. (2) din Legea nr. 39/2003 este închisoarea de la 5 la 20 ani, care însă, nu poate depăşi pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea prevăzută de art. 71 din O.U.G. nr. 105/2001, infracţiunea scop.

În jurisprudenţa sa Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a interpretat regimul sancţionator instituit de art. 7 alin. (2) din Legea nr. 39/2003, în sensul că, raportarea la tratamentul sancţionator prevăzut de lege pentru infracţiunea cea mai gravă care intră în scopul grupului infracţional, priveşte atât limita minimă cât şi limita maximă. Ca urmare, limitele pentru infracţiunea prevăzută de art: 7 alin. (2) din Legea nr. 39/2003 în cauza de fată, sunt de la 2 la 7 ani închisoare.

În cauză, singurul inculpat condamnat pentru infracţiunea prevăzută de art. 7 alin. (2) din Legea nr. 39/2003 este inculpatul B.E. şi ca urmare, în ceea ce-l priveşte pe acesta se va analiza pedeapsa aplicată de instanţă.

Inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 5 ani închisoare, cu mult peste limita minimă, aceea de 2 ani, aşa cum s-a precizat mai sus, astfel încât nu este justificată critica potrivit căreia inculpatului i-a fost aplicată o pedeapsă la minimul ei special. Pedeapsa de 5 ani închisoare, pentru infracţiunea de constituire a unui grup infracţional, este corespunzătoare şi este de natură a îndeplini atât rolul ei represiv dar şi preventiv, fiind de natură a-l determina pe inculpat să reflecteze asupra comportamentului său viitor.

În ceea ce priveşte pedepsele aplicate tuturor inculpaţilor pentru infracţiunea de trafic de migranţi, Curtea a apreciat că au fost corect individualizate, corespunzând scopului prevăzut de art. 52 C. pen.

Inculpatului B. i-a fost aplicată o pedeapsă de 3 ani închisoare, cu executare, pentru traficul de migranţi, pedeapsa fiind superioară limitei minime şi apreciată ca fiind corespunzătoare pentru atingerea scopului ei.

În cauza de faţă, în sarcina inculpatului s-a reţinut o singură infracţiune de trafic de migranţi iar o pedeapsă deasupra minimului special este de natură a-şi realiza atât rolul sancţionator dar şi rolul de prevenţie şi exemplaritate, fiind de natură a determina nu doar pe inculpat dar şi pe alţi cetăţeni tentaţi să comită fapte penale asemănătoare, să reflecteze asupra comportamentului lor viitor.

În ceea ce-l priveşte pe inculpatul I., în sarcina acestuia s-a reţinut o singură infracţiune de trafic de migranţi, fapta din 27 martie 2010, astfel încât o pedeapsă de 3 ani închisoare, cu aplicarea art. 86¹ C. pen., este suficientă pentru a-1 determina pe inculpat să nu mai comită pe viitor astfel de fapte.

Curtea a avut în vedere şi faptul că rezultatul socialmente periculos-trecerea ilegală a frontierei, nu s-a produs, imigranţii fiind depistaţi la frontieră, dar şi faptul că veniturile ilicite dobândite de inculpat din această faptă sunt mici.

Pedeapsa aplicată inculpatului B.D., la minimul special al acestora, aceea de 2 ani închisoare, cu aplicarea art. 81 C. pen., a fost apreciată de instanţă ca fiind suficientă, având convingerea că această condamnare va constitui un avertisment serios pentru inculpat, chiar şi fără executare efectivă sau alte măsuri de supraveghere.

Aceeaşi este şi situaţia inculpaţilor P.V. şi l.I.M., condamnaţi de asemenea, la 2 ani închisoare cu suspendare. Curtea a avut în vedere şi faptul că nu aceşti inculpaţi au avut iniţiativa traficării migranţilor, activitatea lor fiind aceea de a transporta migranţii dintr-o locaţie în alta, la cererea celorlalţi inculpaţi, contra unor sume modeste de bani.

Şi pedeapsa aplicată inculpatului A.A. este corespunzătoare, fiindu-i aplicată o pedeapsă la minimul special, în condiţiile în care, aşa cum a reţinut prima instanţă, contribuţia inculpatului la traficarea celor patru migranţi, din 15 mai 2010, este una minoră, el nefăcând altceva decât să îi transporte din centrul de azilanţi până în zona Colentina.

În ceea ce priveşte apelurile inculpaţilor, Curtea a apreciat că acestea sunt neîntemeiate.

II. Examinând apelurile declarate de inculpaţi, sub aspectul motivelor invocate, Curtea a apreciat că sunt neîntemeiate.

În ceea ce priveşte apelul inculpatului B.E., este apreciat ca fiind neîntemeiat, pentru următoarele considerente:

În mod corect a reţinut instanţa de fond a reţinut că inculpaţii A.A., I.A., B.D., P.V. şi losif Ionuţ nu au constituit, nu au sprijinit şi nu au aderat la grupul infracţional constituit pentru traficarea migranţilor, dar că, inculpatul B. a constituit împreună cu persoane rămase neidentifîcate, un grup infracţional. Aceste persoane rămase neidentificate se află pe teritoriul ţărilor de origine ale migranţilor, în Italia, dar şi pe teritoriul Greciei, ţară de tranzit pentru migranţi, persoane împreună cu care inculpatul a organizat plecări frauduloase, către ţări precum Italia şi Franţa.

Există o multitudine de probe care demonstrează că aceste activităţi infracţionale erau desfăşurate de inculpat de foarte multă vreme, în mod regulat, contra unor sume de bani.

Din procesele verbale de redare a convorbirilor telefonice dar şi din declaraţiile unor martori, rezultă cu certitudine activităţile infracţionale ale inculpatului B.

Martorul S.Z. a declarat faptul că, S. -acesta fiind unul şi acelaşi cu inculpatul B., este cunoscut de cetăţenii afgani şi pakistanezi, care vor să ajungă fără forme legale în Franţa şi Italia.

Martorul M.I. a declarat faptul că inculpatul B. a organizat plecări frauduloase din România şi că lui i se mai spune S., G. sau J.

Martorul S.M. a declarat că, cetăţeanul afgan Imran i-a spus în Grecia că, îl poate ajuta să ajungă în Italia, dându-i numărul de telefon al inculpatului B.

Toate procesele verbale de redare a convorbirilor telefonice au. confirmat acest aspect.

Din nota de redare a convorbirii telefonice de la fila 96 vol. II u.p., rezultă cum în discuţia cu inculpatul B., o persoană neidentificată i-a spus lui S., că „are două capre din Afganistan", inculpatul îi răspunde că, "se poate rezolva", după care, au loc discuţi legate de bani ş despre un cont în Grecia, unde, persoana rămasă neidentificată, R.,o să-i pună banii, prin intermediul, "omului inculpatului din Grecia".

În convorbirea din 24 februarie 2010, numitul R. i-a cerut inculpatului B. numărul de telefon al "omului inculpatului" din Grecia, conform indicaţiilor inculpatului, banii urmând a fi lăsat la un magazin din Atena.

Şi în convorbirea telefonică din 24 februarie 2010, o persoană neidentificată l-a întrebat pe inculpatul S. (S.), care este tariful pentru drum, acesta comunicându-i suma de 2.500 euro. Interlocutorul i-a reproşat că este prea scump, că au mai plecat şi alte rude ale sale "prin inculpat" dar lor le-a cerut 1.500-2.000 euro.

Din convorbirea aflată la fila 331-vol. III u.p., rezultă modul în care inculpatul B. călăuzeşte o serie de migranţi, cărora le-a indicat o intersecţie de unde să-i ia şi îi sfătuia să îşi scoată bateriile de la telefon ş cartelele.

Din convorbirea aflată la fila 306 - vol. III, rezultă cum inculpatul le-a spus unor migranţi "de plecat de aici tot o să plecaţi, se întârzie din cauza plăţi". Apoi, s-a discutat despre eventuale probleme cu amprentele în Italia sau Spania.

În convorbirea din 4 mai 2010, dintre inculpat şi un anume M., cei doi discutau despre un comision de 2000.

În convorbirea din 3 mai 2010, o persoană neidentificată i-a spus inculpatului că „oamenii au fost prinşi şi că au rămas în România", inculpatul menţinând între altele că există tarife diferite pentru Spania, România, Grecia.

Toate aceste probe au confirrriat acuzaţia că inculpatul, indubitabil, face parte dintr-un grup infracţional organizat care are ca scop traficul de migranţi.

Chiar dacă celelalte persoane au rămas neidentificate, această împrejurare nu este de natură a înlătura existenţa infracţiunii de constituire a unui infracţional organizat, atâta vreme cât este demonstrat că acest grup există, el fiind alcătuit, pe lângă inculpatul B. şi din alte persoane aflate în ţările de origine ale migranţilor dar şi din Grecia, unde inculpatul cu ajutorul altor persoane, a intermediat traficul migranţilor sau plata preţului. Din convorbirile telefonice a rezultat că pentru încasarea banilor există persoane care conlucrează cu inculpatul şi în Italia.

În ceea ce priveşte infracţiunea de trafic de migranţi, din 15 mai 2010, în mod corect prima instanţă a antrenat răspunderea penală a inculpatului. Apărarea inculpatului că nu a cunoscut intenţia migranţilor şi că nu a făcut decât să-i transporte dintr-o localitate în alta este neîntemeiată.

Astfel, Curtea a avut în vedere în primul rând toate probele mai sus enumerate din care rezultă că inculpatul se ocupa cu această activitate ilicită, pe de altă parte, există declaraţiile persoanelor traficate, aflate în vol. III u.p.

Astfel, martorul M.H. a relatat că, a stat în centrul de azilanţi apoi, de aici, împreună cu alţi azilanţi au fost luaţi de un cetăţean român, iar după o oră, la volanul maşinii s-a urcat inculpatul B., fiind conduşi într-o casă, unde au rămas peste noapte.

Martorul B.J. a declarat că, a stat la un centru de azilanţi din Bucureşti - aici a venit tot ilegal, din Grecia şi a fost contactat de un cetăţean pakistanez care, i-a dat un număr de telefon al unui afgan cu care a păstrat legătura pentru a pleca în Franţa. Martorul a arătat că, cel care cu care a ţinut legătura este inculpatul B. (S.), şi de altfel, toate persoanele din grupul de migranţi au păstrat legătura cu el, inculpatul cerându-le câte 1.000 euro pentru a-i ajuta să plece. A mai arătat că inculpatul a condus maşina către punctul unde urmau să urce în tir.

Martorul H.I. a relatat că, a fost ajutat de inculpatul B. să plece din centrul de azilanţi, tot acesta conducând autoturismul cu care au fost transportaţi, urmând ca la destinaţie, martorul să mai plătească 2.500 euro.

Martorul S.Z. a declarat că, i-a fost aranjată plecarea din Grecia contra sumei de 3.000 euro, ce urma să fie plătită la destinaţie. A stat în România într-o locaţie, unde venea uneori şi J., pe care după planşele foto, l-a recunoscut ca fiind B. Planul însă a eşuat, fiind dus la un centru de azilanti din Rădăuţi, apoi a ajuns în Bucureşti.

Inculpatul i-a cerut suma de 2.500 euro, pentru a-l ajuta să ajungă în Italia, cu plata la destinaţie. Martorul a mai relatat că, în Grecia inculpatul B. este foarte cunoscut de cetăţenii afgani, pakistanezi sau bengalezi care vor să ajungă în Franţa sau Italia. La data de 14 mai 2010, l-a sunat pe S. care i-a comunicat faptul că, va veni cineva să-i ia, a venit un cetăţean român cu o maşină neagră în care s-au urcat trei migranţi.

Acesta i-a dus în Pantelimon unde mai erau şase persoane şi unde au stat două zile. Au fost transportaţi apoi două ore şi duşi într-o curte unde era o remorcă, apoi, au fost urcaţi a doua zi într-un tir, de O.F. în jurul orelor 1,00, B. l-a sunat şi i-a spus să arunce cartela de la telefon.

Toate aceste probe dovedesc fără putinţă de tăgadă faptul că inculpatul a cunoscut scopul pentru care migranţii au solicitat inculpatului să îi ajute cu transportul, fiind în mod evident că inculpatul s-a implicat activ în realizarea intenţiei acestora de a trece fraudulos frontiera, contra unor sume de bani.

Ca urmare, în mod legal şi temeinic a dispus prima instanţă condamnarea inculpatului pentru această infracţiune.

în ceea ce priveşte apelul inculpatului I.A., este apreciat ca fiind neîntemeiat.

Apărarea acestuia că nu a cunoscut că trecerea frauduloasă a frontierei fără forme legale este infracţiune şi deci, necomiţând fapta cu intenţie a fost condamnat pe nedrept, este neîntemeiată.

Necunoaşterea legii nu este o cauză de înlăturare a răspunderii penale iar împrejurarea că fapta sa nu a produs urmări, migranţii fiind prinşi la graniţă, este lipsită de relevanţă, deoarece textul incriminator al art. 71 din O.U.G. nr. 105/2001 nu condiţionează existenţa infracţiunii de producerea rezultatului socialmente periculos, infracţiunea consumându-se prin simplul fapt al realizării uneia din activităţile de călăuzire a imigranţilor, în vederea trecerii frauduloase a frontierei.

Solicitarea de aplicare a dispoziţiilor art. 18¹ C. pen., este neîntemeiată, deoarece fapta nu a adus o atingere minimă valorilor sociale apărate de legea penală, fiind vorba despre siguranţă frontierelor statului, aceste fapte putând avea consecinţe serioase şi grave.

Comiterea faptei de către inculpat a rezultat din probele pe care Curtea le-a examinat cu ocazia expunerii considerentelor pentru apelul inculpatului B.D., pentru a nu relua aceste argumente.

Critica inculpatului potrivit căreia reinserţia sa socială se poate face şi în stare de libertate este neîntemeiată şi demonstrează necunoaşterea soluţiei aplicate în cauză, întrucât inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei.

În ceea ce priveşte apelul inculpatului A.A. s-au apreciat că au fost formulate critici identice cu cele ale inculpatului I. S-a reţinut că, necunoaşterea legii nu este o cauză de înlăturare a răspunderii penale iar fapta sa, în conţinutul ei concret, nu poate fi privită sub nicio formă ca neavând gradul de pericol social al unei infracţiuni, având în vedere că vizează siguranţa frontierelor statului.

Critica potrivit căreia reinserţia sa socială se poate face în libertate este neîntemeiată, inculpatul fiind condamnat la o pedeapsă cu suspendare.

Critica referitoare la faptul că nu a fost probată fapta să din 14 mai 2010, este neîntemeiată.

Din declaraţiile migranţilor rezultă implicarea inculpatului în traficarea lor.

Martorul B.J. a declarat că, în timp ce se afla în centrul de azilanţi a fost contactat de un cetăţean pakistanez, A.A., care l-a pus în legătură cu numitul B., în vederea plecării ilegale din Franţa, inculpatul A. locuind şi el în centrul de azilanţi şi fiind cel care i-a condus pe azilanţi la maşină.

Martorul A.N. a declarat că, atunci când a plecat din centru de azilanţi, au fost conduşi la maşină de inculpatul A., martorul recunoscându-l din planşele foto.

Martorul M.A. a declarat că, în centrul de azilanţi, un cetăţean pakistanez le-a spus lui şi încă la trei azilanţi să meargă în vederea plecării la Bucur Obor, unde îi va prelua cineva. Toţi migranţii care au plecat în ziua respectivă din centru de azilanţi l-au recunoscut pe inculpatul A., în planşe ca fiind cel care i-a sfătuit cum să plece.

În ceea ce priveşte apelul inculpatului P.V. s-a apreciat ca fiind neîntemeiat.

S-a reţinut că, din probele administrate în cauză., a rezultat că inculpatul, sub coordonarea inculpatului B.E., l-a contactat pe martorul V.G., care, l-a transportat pe migrantul Q.S. din Galaţi la Bucureşti şi apoi, pe martorul A.F., care a închiriat inculpatului B. autorturismul său contra sumei de 100 lei/zi, autoturism folosit la transportul migrantului de inculpatul l.I., de la Bucureşti la Doiceşti.

Inculpatul nu a negat activităţile de transport şi punere la dispoziţie a maşinii, însă, a susţinut că nu a cunoscut scopul pentru care transportul a fost efectuat, anume, trecerea frauduloasă a frontierei.

Convorbirile telefonice purtate de inculpat relevă cunoaşterea scopului transportului, anume, plecarea frauduloasă a migranţilor.

În convorbirea din 14 mai 2010, în discuţia cu inculpatul B., inculpatul P. 1-a întrebat dacă „mai pleacă oamenii", iar inculpatul B. i-a răspuns că "trebuie să îi spună A.", apoi inculpatul B. i-a spus că îi trebuie maşină, inculpatul P. spunându-i că nu este în localitate dar că va suna un prieten ca să îi dea maşină.

În discuţia din 14 mai 2010, inculpatul B. i-a spus inculpatului P. "avem musafiri", şi l-a întrebat totodată, unde poate rezolva (cazarea lor), inculpatul P. spunându-i ca va da un telefon să vadă unde "poate rezolva". în continuare l-a întrebat pe B. "câţi sunt", inculpatul spunându-i că "sunt patru musafiri".

Din convorbirea purtată la 15 mai 2010 între inculpatul P. şi martorul V. a rezultat că inculpatul i-a spus martorului să meargă la Galaţi pentru a lua pe "cineva", care trebuie adus la Bucureşti.

În continuare, inculpatul P. l-a ghidat pe martorul V. să meargă în benzinăria A. din 1 Mai, pentru a căuta o maşină, unde un anume J. îi va da 120 euro pentru transportul la Galaţi.

În discuţia din 15 mai cu martorul V., P. i-a spus acestuia să nu mai folosească numele inculpatului B. atunci când va ajunge în Galaţi.

Convorbirile telefonice purtate de inculpatul P. dovedesc faptul că acesta cunoştea cu ce se ocupă inculpatul B., astfel încât, în mod corect, instanţa de fond a dispus condamnarea acestuia.

Apărarea sa că nu a efectuat decât operaţiuni de transport care nu se încadrează între cele incriminate de textul de lege, este neîntemeiată, deoarece transportul face parte din activitatea de organizare a plecării, în lipsa transportului, nefiind posibilă această organizare. Transportul, cu alte cuvinte, este de esenţa organizării plecării migranţilor iar noţiunea de organizare înseamnă toate activităţile necesare în vederea plecării, fiind o noţiune largă.

Cu privire la apelul inculpatului B.D., s-a apreciat că este nefondat.

S-a apreciat că fapta sa de a transporta un migrant de la o destinaţie la alta, nu constituie infracţiunea de trafic de migranţi, este apreciată ca fiind neîntemeiată.

Din probele administrate a rezultat că sub coordonarea inculpatului I.A., a transportat în data de 27 martie 2010 un număr de 4 migranţi din Sri Lanka, din Bucureşti până la Satu Nou, unde au fost depistaţi de organele de poliţie.

Din convorbirile telefonice cu inculpatul I., a rezultat că, inculpatul B. a cunoscut scopul transportării migranţilor, exprimându-şi mulţumirea că, "afară este ceaţă" spunând inculpatului I. cu care a păstrat legătura pe parcursul traseului, că "până la Budapesta, băieţii mai au 318 Km". Inculpatul I. a întrebat pe inculpatul B. dacă le-a dat să mănânce iar acesta îi răspunde că, a oprit la un M.D.

În convorbirea din 26 martie 2010, inculpatul B. fiind sunat de inculpatul I. şi întrebat despre ora de plecare, dacă va fi 10 sau 11, primul i-a spus că "vor ajunge prea devreme şi trebuie să fie întuneric", în convorbirea din 27 martie 2010, inculpatul I. i-a spus inculpatului B. să cumpere o busolă "ca să fie pregătiţi".

Toate aceste aspecte rezultate din convorbirile telefonice au confirmat faptul că, inculpatul B. a cunoscut exact scopul în care i-a transportat pe migranţi, fapta sa întrunind elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 71 din O.U.G. nr. 105/2001, pentru care, prima instanţă a antrenat corect răspunderea inculpatului.

Pedepsele tuturor inculpaţilor au fost just individualizate, cu excepţia inculpatului B., tuturor inculpaţilor fiindu-le aplicate pedepse la minimul special al acestora ori situate unor deasupra minimului special-I., cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei ori sub supraveghere, aceasta, în condiţiile în care inculpaţii nu au avut atitudini tocmai sincere.

Şi pedeapsa inculpatului B. a fost corect stabilită, acesta fiind implicat în traficul de migranţi de o lungă perioadă de timp, obţinând sume importante de bani de pe urma acestor traficări, făcând parte dintr-un grup infracţional constituit în acest scop, împreună cu persoane din Afganistan, Pakistan, Grecia, Italia, care la rândul lor îşi aduceau contribuţia la plecări şi respectiv sosiri, la încasarea banilor de la migranţi.

În mod corect, faţă de amploarea activităţii infracţionale, instanţa l-a condamnat la o pedeapsă situată peste minimul special, acest minim fiind redus conform art. 7 alin. (2) din Legea nr. 39/2003 la 2 ani închisoare.

Împotriva acestei hotărâri, au declarat recurs inculpaţii B.E.U., I.A.K., A.A. şi P.V.O.

Recurenţii inculpaţi I.A.K. şi A.A., au invocat cazurile de casare prev. de art. 385⁹ pct. 9, 13 şi 14 C. proc. pen.

Referitor la art. 385⁹ pct. 9 C. proc. pen. au susţinut că hotărârea de fond şi decizia instanţei de apel sunt nelegale, întrucât nu sunt motivate.

Cu privire la art. 385⁹ pct. 13 C. proc. pen. anterior, a apreciat că inculpaţii au fost condamnaţi pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală şi, pe cale de consecinţă, a solicitat achitarea inculpaţilor, conform art. 10 lit. d) C. proc. pen., având în vedere faptul că lipseşte atât latura obiectiva a infracţiunii, cât şi cea subiectivă.

În subsidiar, invocând cazul de casare prevăzut de art. 385⁹pct. 14 C. proc. pen. anterior, a solicitat reindividualizarea pedepselor aplicate inculpaţilor, întrucât. cele aplicate inculpaţilor, în special a inculpatului I.A.K., sunt prea mari.

Ca modalitate de executare a pedepsei, a solicitat aplicarea art. 81 C. pen. anterior.

Recurentul inculpat B.E.U., invocând cazul de casare prev. de art. 385⁹ pct. 17² C. proc. pen., pentru fapta prevăzută de art. 7 din Legea nr. 39/2003, a solicitat achitarea întrucât s-a făcut o greşită aplicare a legii, iar pentru fapta prevăzută de art. 71 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001, invocând cazul de casare prev. de art. 385⁹ pct. 12 C. proc. pen. anterior, a solicitat achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen.

În subsidiar, invocând cazul de casare prevăzut de art. 385⁹pct. 14 C. proc. pen. a solicitat reindividualizarea pedepsei şi aplicarea dispoziţiilor art. 81 C. pen. anterior.

Recurentul inculpat P.V.O., deşi nu a înţeles să formuleze motive scrise de recurs, invocând cazul de casare prev. de art. 385⁹ pct. 17² C. proc. pen. a solicitat achitarea acestuia.

De asemenea, a solicitat aplicarea dispoziţiilor art. 4 din Noul C. pen. şi, pe cale de consecinţă, în baza art. 2 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., a solicitat achitarea inculpatului.

Examinând recursurile declarate de inculpaţii B.E.U., I.A.K., A.A. şi P.V.O. prin raportare la dispoziţiile art. 385⁹ C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constată următoarele:

Conform art. 12 din Legea nr. 255/2013, recursurile în curs de judecată la data intrării în vigoare a C. proc. pen., declarate împotriva hotărârilor care au fost supuse apelului potrivit legii vechi, rămân în competenţa aceleiaşi instanţe şi se judecă potrivit dispoziţiilor legii vechi privitoare la recurs. în consecinţă, instanţa urmează să analizeze cazurile de casare în conformitate cu normele C. proc. pen. anterior, respectiv art. 385⁹, art. 385³ C. proc. pen. anterior.

Consacrând efectul parţial devolutiv al recursului reglementat ca a doua cale de atac ordinară, art. 385⁶ C. proc. pen. stabileşte, în alin. (2), că instanţa de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute în art. 385⁹ din acelaşi cod. Rezultă, aşadar, că, în cazul recursului declarat împotriva hotărârilor date în apel, nici recurentul şi nici instanţa nu se pot referi decât la lipsurile care se încadrează în cazurile de casare prevăzute de lege, neputând fi înlăturate pe această cale toate erorile pe care le cuprinde decizia recurată, ci doar acele încălcări ale legii ce se circumscriu unuia dintre motivele de recurs limitativ reglementate în art. 385⁹ C. proc. pen.

Instituind, totodată, o altă limită a devoluţiei recursului, art. 385¹⁰ C. proc. pen. prevede, în alin. (2)¹, că instanţa de recurs nu poate examina hotărârea atacată pentru vreunul din cazurile prevăzute în art. 385⁹ C. proc. pen., dacă motivul de recurs, deşi se încadrează în unul dintre aceste cazuri, nu a fost invocat în scris cu cel puţin 5 zile înaintea primului termen de judecată, aşa cum se prevede în alin. (2) al aceluiaşi articol, cu singura excepţie a cazurilor de casare care, potrivit art. 385⁹ alin. (3) C. proc. pen., se iau în considerare din oficiu.

În cauză, se observă că decizia recurată a fost pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, la data de 25 octombrie 2013, deci ulterior intrării în vigoare (pe 15 februarie 2013) a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, situaţie în care aceasta este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute în art. 385⁹ C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin actul normativ menţionat, dispoziţiile tranzitorii cuprinse în art. 2 din lege - referitoare la aplicarea, în continuare, a cazurilor de casare prevăzute de C. proc. pen. anterior modificării -vizând exclusiv cauzele penale aflate, la data intrării în vigoare a acesteia, în curs de judecată în recurs sau în termenul de declarare a recursului, ipoteza care, însă, nu se regăseşte în speţă.

Prin Legea nr. 2/2013 s-a realizat, însă, o nouă limitare a devolutiei recursului, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanţial, intenţia clară a legiuitorului, prin amendarea cazurilor de casare, fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de atac, doar la chestiuni de drept.

Referitor la cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ alin. (1) pct. 9 C. proc. pen. invocat de recurenţii inculpaţi I.A.K. şi A.A. se constată că odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 2/2013 acest caz de casare a fost abrogat.

În ce priveşte cazurile' de casare prevăzute în art. 385⁹alin. (1) pct. 12, 13, 14 şi 17² C. proc. pen., invocate de recurenţii inculpaţi, se constată că, într-adevăr, acestea au fost menţinute şi nu au suferit nicio modificare sub aspectul conţinutului prin Legea nr. 2/2013, însă, potrivit art. 385⁹ alin. (3) C. proc. pen., în noua redactare, a fost excluse din categoria motivelor de recurs care se iau în considerare din oficiu, cu excepţia punctului 13, fiind necesar, pentru a putea fi examinat de către instanţa de ultim control judiciar, respectarea condiţiilor formale prevăzute în art. 385¹⁰ alin. (1) şi (2) C. proc. pen.

Verificând îndeplinirea acestor cerinţe, se observă, că B.E.U., I.A.K. şi A.A. şi-au motivat recursul cu respectarea, obligaţiei ce le revenea potrivit art. 385¹⁰alin. (2) C. proc. pen.

Critica recurentului inculpat B.E.U. vizând achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., nu poate fi subsumată cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., potrivit cu care casarea poate interveni, „când nu sunt întrunite elementele constitutive ale unei infracţiuni sau când instanţa a pronunţat o hotărâre de condamnare pentru o altă faptă decât cea pentru care condamnatul a fost trimis în judecată, cu excepţia cazurilor prevăzute în art. 334-337", având în vedere că ele vizează starea de fapt reţinută de instanţele inferioare, în sensul că nu are susţinere în probatoriul administrat. Or, cazul de casare ce permite cenzurarea situaţiei de fapt, respectiv verificarea concordanţei dintre cele reţinute în hotărârea de condamnare şi probele administrate, era cel prevăzut în dispoziţiile art. 385⁹ alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., text de lege care a fost abrogat. Prin urmare, o verificare a situaţiei de fapt de către instanţa de control judiciar nu mai este posibil. Astfel fiind, criticile recurentului inculpat O.C. privind greşita condamnare şi cererea de achitare în temeiul art. 10 lit. a), b), c) sau d C. proc. pen. (1969) excede cazurilor de casare prevăzute de art. 385⁹ alin. (1) C. proc. pen. (în redactarea conformă Legii nr. 2/2013), întrucât se referă la aspecte de fapt ale cauzei.

Referitor la critica fundamentată pe cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ alin. (1) pct. 13 C. proc. pen. invocată de recurenţii inculpaţi I.A.K. şi A.A. -când inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.

S-a criticat faptul că recurenţii inculpaţi I.A.K. şi A.A. au fost condamnaţi pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală. în acest sens, a arătat că inculpaţii au luat persoane care nu cunoşteau limba română, pe care nu i-au îndrumat în niciun fel sau racolat în vreun fel.

Se constată că deşi recurenţii inculpaţi I.A.K. şi A.A. indică cazul de casare prevăzut de pct. 13 al art. 385⁹alin. (1) C. proc. pen., în realitate face trimitere la situaţia de fapt, ceea ce nu este posibil după intrarea în vigoare a Legii nr. 2/2013.

În ceea ce priveşte criticile recurenţilor inculpaţi B.E.U., I.A.K. şi A.A. referitoare la individualizarea sancţiunii în sensul reducerii cuantumului pedepselor şi schimbarea modalităţii de executare prin aplicarea art. 81 C. pen., se constată că modificarea adusă cazurilor de casare prin Legea nr. 2/2013, în vigoare la data pronunţării apelului, exclud posibilitatea analizei criticii formulate. Astfel, după data de 15 februarie 2013, cazul de casare de la art. 385⁹pct. 14 C. proc. pen. anterior, permite instanţei să analizeze sancţiunea doar în ceea ce priveşte aplicarea unei pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege. Abrogarea dispoziţiei referitoare la posibilitatea de a examina criteriile de individualizare, decurge din limitarea căii de atac a recursului la probleme de drept.

Or, în speţă, recurenţii inculpaţi B.E.U., I.A.K. şi A.A. au criticat hotărârile pronunţate sub aspectul netemeiniciei pedepselor ce le-au fost aplicate, în ceea ce priveşte reindividualizarea pedepsei şi modalitatea de executare, situaţie exclusă din sfera de cenzură a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în calea de atac a recursului, potrivit art. 385⁹alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 2/2013.

Dacă legiuitorul ar fi dorit să menţină în cadrul cazurilor de casare, situaţiile în care s-au aplicat pedepse greşit individualizate, nu ar fi procedat la modificarea temeiului de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 14 C. proc. pen.

Astfel, se constată că nu este posibilă individualizarea pedepselor, ci numai verificarea legalităţii pedepselor aplicate, respectiv dacă pedepsele aplicate se situează între limitele minime şi maxime prevăzute de textul incriminator.

În consecinţă, criticile formulate de recurenţii inculpaţi B.E.U., I.A.K. şi A.A. subsumate cazurilor de casare mai sus analizate, se apreciază a fi neîntemeiate.

În ce priveşte cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ alin. (1) pct. 17² C. proc. pen., invocat de recurentul inculpat B.E.U., se constată că, într-adevăr, acesta a fost menţinut şi nu a suferit nicio modificare sub aspectul conţinutului prin Legea nr. 2/2013, însă, în prezenta cauză, au fost dezvoltate critici care nu pot fi analizate prin prisma cazului de casare anterior menţionat, ci, se constată că din expunerea motivelor care susţin această critică, în esenţă, rezultă că sunt critici ce vizează situaţia de fapt reţinută în privinţa sa de instanţele inferioare, critici care se circumscriu cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 18 C. proc. pen.

Or, aşa cum s-a menţionat în cele ce preced, judecata în recurs se limitează la motivele de casare expres prevăzute de lege, astfel că, o analiză a cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 18 C. proc. pen., abrogat prin adoptarea Legii nr. 2/2013, ce vizează eroarea gravă de fapt invocată de recurentul inculpat B.E.U., nu mai pot face obiectul examinării de către instanţa de ultim control judiciar.

În ceea ce priveşte critica recurentului inculpat P.V.O., întemeiată pe cazul de casare prev. de art. 385⁹pct. 17² C. proc. pen. se constată că acesta şi-a motivat recursul numai oral în ziua judecăţii, încălcându-şi, astfel, obligaţia ce îi revenea potrivit art. 385¹⁰ alin. (2) C. proc. pen. Ca urmare, faţă de această împrejurare, Înalta Curte, ţinând seama de prevederile art. 385¹⁰ alin. (2)¹ C. proc. pen., precum şi de cele ale art. 385⁹ alin. (3) C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, nu va proceda la examinarea criticilor formulate de recurentul inculpat, nefiind îndeplinite condiţiile formale prevăzute de art. 385¹⁰ alin. (2) C. proc. pen.

Inculpaţii au fost condamnaţi după cum urmează: - inculpatului B.E.U. i-a fost schimbată încadrarea juridică din infracţiunea prev. de art. 71 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001 cu aplic, art. 41 alin. (2) C. pen. în două infracţiuni prev. de art. 71 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001 cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

În baza art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 a condamnat pe inculpatul B.E.U., la 5 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat.

În baza art. 71 C. pen. a interzis inculpatului B.E.U. exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen.

În baza art. 65 alin. (2) C. pen. a interzis inculpatului B.E.U. drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. timp de 5 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 71 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001 a condamnat pe acelaşi inculpat la 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de migranţi. (fapta din 14 mai 2010).

În baza art. 71 C. pen. a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen.

În baza art. 33 lit. a) rap. la art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. a contopit pedepsele urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare.

În baza art. 35 alin. (1) C. pen. s-a aplicat alături de pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a Il-a şi b) C. pen. timp de 5 ani.

- Inculpatului I.A. i-a fost schimbată încadrarea juridică dată faptelor din infracţiunea prev. de art. 71 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001 cu aplic, art. 41 alin. (2) C. pen. în două infracţiuni prev. de art. 71 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001 cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.

În baza art. 71 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001 a condamnat pe acelaşi inculpat la 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de migranţi. (fapta din 27 martie 2010).

În baza art. 71 C. pen. a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a Il-a şi b) C. pen.

În baza art. 86¹ C. pen. a suspendat sub supraveghere executarea pedepsei închisorii rezultante pe un termen de încercare de 5 ani stabilit în condiţiile art. 86² C. pen.

- inculpatului P.V.O. i-a fost schimbată încadrarea juridică dată faptelor inculpatului din infracţiunea prev. de art. 71 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001 în infracţiunea prev. de art. 71 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001 cu aplic, art. 41 alin. (2) C. pen.

În baza art. 71 C. pen. a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a Il-a şi b) C. pen.

În baza art. 81 C. pen. a suspendat condiţionat executarea pedepsei pe o durată de 4 ani, termen de încercare stabilit în condiţiile art. 82 C. pen.

- inculpatul A.A. a fost condamnat în baza art. 71 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001 la 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de migranţi.

În baza art. 71 C. pen. a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a Il-a şi b) C. pen.

În baza art. 81C. pen. s-a suspendat condiţionat executarea pedepsei pe o durată de 4 ani, termen de încercare stabilit în condiţiile art. 82 C. pen.

Cu privire la incidenţa dispoziţiilor art. 5 C. pen., se constată următoarele:

În cazul în care de la săvârşirea infracţiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă.

În speţă, de la data pronunţării deciziei din apel, respectiv 25 octombrie 2013 şi până la data soluţionării recursului au intrat în vigoare Legea nr. 187/2012 cu referire, în cauza de faţă, la normele care guvernează aplicarea legii penale în timp şi cu privire la normele care guvernează infracţiunile reţinute în sarcina inculpaţilor.

În aceste condiţii, în examinarea legii incidente cu privire la acuzaţiile formulate faţă de inculpaţii B.E.U., I.A.K., A.A. şi P.V.O., Înalta Curte urmează să analizeze pe de o parte, influenţa modificărilor legislative cu privire la elementele constitutive ale infracţiunilor de care sunt acuzaţi (în examinarea acestui criteriu, se va verifica dacă fapta mai este incriminată de legea nouă, respectiv dacă legea nouă poate retroactiva, ca fiind mai favorabilă, cu privire la încadrarea juridică); iar pe de altă parte, consecinţele produse de acuzaţie cu privire la sancţiune la data săvârşirii faptei şi consecinţele la data judecării recursului (în examinarea acestui criteriu, se va avea în vedere caracterul unitar al dispoziţiilor referitoare la pedeapsă şi circumstanţele de individualizare în raport cu încadrarea juridică dată faptei).

Examinarea încadrării juridice dată faptei ca urmare a situaţiei tranzitorii este necesară atât pentru a verifica dacă abrogarea unor texte de lege este echivalentă cu o dezincriminare, cât şi ca situaţie premisă pentru a face analiza în concret a consecinţelor cu privire la sancţiune.

Pedeapsa decurge din norma care incrirninează fapta. Unitatea dintre incriminare şi pedeapsă exclude posibilitatea, în cazul legilor succesive, de a combina incriminarea dintr-o lege cu pedeapsa dintr-o altă lege. Pentru a compara cele două legi instanţa trebuie să analizeze consecinţele faptei în legea în vigoare la data săvârşirii ei (încadrarea juridică dată în rechizitoriu şi sancţiunile ce decurg din incriminare) şi consecinţele faptei în urma intrării în vigoare a legii noi. Astfel, pentru a vedea cum este sancţionată fapta în legea nouă, trebuie mai întâi să se stabilească dacă şi cum anume este încadrată juridic acuzaţia în legea nouă.

Instanţa va analiza influenţa -modificărilor legislative strict cu privire la elementele constitutive ale infracţiunii pentru care este acuzat recurentul, având în vedere că_} deşi un text de lege cu aceeaşi denumire marginală se poate regăsi într-un alt text de lege din aceiaşi lege, eliminarea unui element de care depindea caracterul penal doar pentru recurent conduce la dezincriminarea faptei faţă de acesta.

Urmare a intrării în vigoare - la 1 februarie 2014 - a noilor coduri (penal şi de procedură penală), instanţa este datoare să constate dacă în cauză sunt aplicabile prevederile art. 5 C. pen., potrivit cu care „în cazul în care, de la săvârşirea infracţiunii până la judecare definitivă a cauzei, au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă".

Potrivit art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen., publicată în M. Of. nr. 757 din 12 noiembrie 2012, în cazul succesiunii de legi penale intervenite până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, pedepsele accesorii şi complementare se aplică potrivit legii care a fost identificată ca lege mai favorabilă în raport cu infracţiunea comisă.

Infracţiunea de trafic de migranţi a fost introdusă în noul C. pen. în art. 263 prin preluarea vechilor dispoziţii ale art. 71 din O.U.G. nr. 105/2001, modificată prin Legea nr. 39/2003.

Din analiza art. 71 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001, modificat prin Legea nr. 39/2003, se constată că sub aspectul regimului sancţionator şi circumstanţelor de individualizare în raport cu încadrarea juridică dată faptelor de trafic de migranţi reţinute în forma alin. (1) în sarcina inculpaţilor B.E.U., I.A.K., A.A. şi P.V.O. nu au intervenit modificări, astfel că, o apreciere asupra aplicării legii penale mai favorabile nu se impune.

Referitor la sancţionarea infracţiunii continuate reţinută în sarcina inculpatului P.V.O., se observă că ambele legi penale succesive reglementează, stabilirea pedepsei în limitele prevăzute de lege pentru infracţiunea săvârşită, precum şi posibilitatea aplicării unui spor facultativ, dacă se apreciază că maximul pedepsei este neîndestulător. Deşi C. pen. în vigoare (art. 36) prevede un spor mai redus(până la 3 ani, faţă de 5 ani, cum prevedea legea anterioară în cazul pedepsei închisorii), această împrejurare nu prezintă relevanţă în cauză sub aspectul determinării legii mai favorabile, din moment ce prin hotărârea atacată nu a dat eficienţă acestei cauze de agravare a pedepsei, astfel că, raportat la limitele de pedeapsă prevăzute de legile penale succesive pentru infracţiunea de trafic de migranţi, în privinţa căreia s-a reţinut forma continuată, mai favorabil este C. pen. anterior. Pe de altă parte, se observă că noua lege penală generală este mai puţin favorabilă decât cea anterioară şi prin introducerea condiţiei suplimentare de existenţă a infracţiunii continuate constând în unitatea subiectului pasiv (în înţelesul dat prin art. 238 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen.), cu consecinţa restrângerii sferei de incidenţă a dispoziţiilor privind forma continuată în care se poate stabili că s-a săvârşit un ansamblu infracţional faptic şi extinderea corelativă a situaţiilor de reţinere a unui concurs de infracţiuni, situaţie care, evident, este mai puţin favorabilă inculpatului.

Nici sub aspectul pedepselor complementare aplicate inculpaţilor B.E.U., I.A.K., A.A. şi P.V.O. legea penală nouă nu va retroactiva, având în vedere că aplicarea acestor pedepse a fost determinată de condamnarea inculpaţilor pentru infracţiunea de trafic de migranţi care prevede această sancţiune corelativ pedepsei principale atât în vechea reglementare, cât şi în noua normă de incriminare, după cum drepturile a căror exercitare a fost interzisă se regăsesc în noile dispoziţii ale art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen.

În ceea ce priveşte suspendarea executării pedepsei sub supraveghere prevăzută de art. 86¹ C. pen. aplicată inculpatului I.A. se constată că se regăseşte în noul C. pen. în dispoziţiile art. 91 care potrivit art. 16 din Legea nr. 187/2012 privind punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen. măsura suspendării sub supraveghere a executării pedepsei aplicată în baza C. pen. anterior se menţine şi după intrarea în vigoare a C. pen., până la împlinirea termenului de încercare stabilit prin hotărârea de condamnare.

Referitor la suspendarea condiţionată a executării pedepsei prevăzută de art. 81 C. pen. aplicată inculpaţilor A.A. şi P.V.O. se observă că noul C. pen. nu mai reglementează, această modalitate de executare.

Prin urmare, întrucât aplicarea instituţiilor incidente din legea nouă ar determina agravarea pedepsei inculpaţilor, C. pen. anterior este mai favorabil.

Inculpatul B.E.U. a fost trimis în judecată şi condamnat şi pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 la pedeapsa de 5 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. pe o perioadă de 5 ani.

În art. 7 din Legea nr. 39/2003 era incriminată iniţierea sau constituirea unui grup infracţional organizat ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui astfel de grup, limitele de pedeapsă fiind cuprinse între 5 şi 20 ani închisoare şi interzicerea unor drepturi.

În art. 367 alin. (1) noul C. pen. este incriminată, sub denumirea marginală de „Constituire a unui grup infracţional organizat", fapta de iniţiere sau constituirea unui grup infracţional organizat, aderarea sau sprijinirea, sub orice formă, a unui astfel de grup, limitele de pedeapsă fiind cuprinse între 1 şi 5 ani închisoare şi interzicerea exercitării unor drepturi.

Prin grup infracţional organizat se înţelege grupul structurat, format din trei sau mai multe persoane, constituit pentru o anumită perioadă de timp şi pentru a acţiona în mod coordonat în scopul comiterii uneia sau mai multor infracţiuni.

Din analiza comparativă a celor două texte de lege sub aspectul acuzaţiilor aduse inculpaţilor, se constată că sub aspectul elementului material al laturii obiective şi sub aspectul formei de vinovăţie cerute de lege nu sunt diferenţe între textul art. 7 din Legea specială anterioară şi cel al art. 367 alin. (1) noul C. pen. Definiţia dată grupului infracţional organizat din noul C. pen. înlătură cerinţa privitoare la scopul constituirii grupului -obţinerii direct sau indirect a unui beneficiu financiar sau material -, fiind suficientă constituirea unui grup organizat doar în scopul săvârşirii uneia sau mai multor infracţiuni; prin urmare, nici sub acest aspect nu se poate aprecia că noua dispoziţie legală a eliminat vreun element de care depinde caracterul penal al faptei ori forma de vinovăţie; dimpotrivă, a lărgit sfera noţiunii grupului infracţional organizat.

În concret, se constată că noul C. pen. a adus modificări ale limitelor speciale ale pedepsei închisorii pentru infracţiunile reţinute în sarcina acestuia, respectiv s-au redus atât limitele minime de pedeapsă pentru infracţiunile de iniţierea sau constituirea unui grup infracţional organizat ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui astfel de grup de la 5 ani la un an închisoare, cât şi limitele maxime de pedeapsă de la 20 ani închisoare la 5 ani închisoare.

În raport de reducerea atât a limitelor maxime de pedeapsă cât şi a limitelor minime de pedeapsă pentru infracţiunea de iniţierea sau constituirea unui grup infracţional organizat ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui astfel de grup săvârşită de către inculpatul B.E.U., instanţa de recurs constată că se impune aplicarea legii penale mai favorabile, cu privire la pedeapsa principală, şi cea complementară, astfel cum sunt reglementate în noua lege, respectiv va condamna inculpatul B.E.U. la pedeapsa de 2 ani închisoare şi 1 an interzicerea drepturilor prev. de art. 66 lit. a) şi b) C. pen.

În ceea ce priveşte concursul de infracţiuni, au fost contopite cele 2 pedepse, în baza art. 33, 34 şi 35 C. pen., fără a se dispune aplicarea vreunui spor inculpatului B.E.U., însă, dispoziţiile legii noi, respectiv art. 39 lit. b) C. pen., impun în mod obligatoriu, aplicarea unui spor, de o treime, din totalul celorlalte două pedepse, la pedeapsa cea mai grea.

Prin urmare, prin aplicarea dispoziţiilor noului C. pen. s-ar ajunge, inevitabil, la stabilirea unei pedepse într-un cuantum majorat, astfel că sub acest aspect legea penală mai favorabilă inculpaţilor este legea veche, respectiv C. pen. anterior, tratamentul penal constând în cumulul juridic cu spor facultativ, spre deosebire de legea nouă, care prevede cumulul juridic cu spor fix şi obligatoriu.

Prin urmare, va admite recursul declarat de inculpatul B.E.U., împotriva Deciziei penale nr. 305/A din 25 octombrie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.

Va casa, în parte, decizia penală recurată şi, în parte, sentinţa penală nr. 429 din 19 mai 2011 a Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, şi, rejudecând:

Va descontopi pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare şi 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. în pedepsele componente, pe care le repune în individualitatea lor.

Va face aplicarea dispoziţiilor art. 5 C. pen. şi, în baza art. 386 C. proc. pen. va schimba încadrarea juridică a faptei reţinute în sarcina inculpatului B.E.U., din infracţiunea prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 în infracţiunea prev. de art. 367 alin. (1) C. pen., text de lege în baza căruia condamnă pe inculpat la pedeapsa de 2 ani închisoare şi va interzice drepturilor prev. de art. 66 lit. a) şi b) C. pen. pe o perioadă de 1 an în baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) şi art. 35 alin. (3) C. pen. (anterior), va contopi această pedeapsă cu pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată inculpatului B.E.U. pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de migrând, prev. de art. 71 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001 (fapta din 27 martie 2010), urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare şi 1 an pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prev. de art. 66 lit. a) şi b) C. pen.

În baza art. 65 C. pen. va aplica inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen.

Va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii şi arestării preventive de la 19 mai 2010 la 25 martie 2011. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat B.E.U., în sumă de 300 lei urmează să se plătească din fondul Ministerului Justiţiei. Va menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor atacate. Va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii I.A.K., A.A. şi P.V.O. împotriva aceleiaşi decizii recurate.

Va obliga recurenţii inculpaţi inculpaţii I.A.K., A.A. şi P.V.O. la plata sumei de câte 2751ei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 75 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorii desemnaţi din oficiu, până la prezentarea apărătorilor aleşi, urmează să se avanseze din fondul Ministerului Justiţiei.

Onorariul cuvenit interpretului de limbă urdă urmează să se plătească din fondul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de inculpatul B.E.U., împotriva Deciziei penale nr. 305/A din 25 octombrie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală,.

Casează, în parte, decizia penală re curată şi, în parte, sentinţa penală nr. 429 din 19 mai 2011 a Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, şi, rejudecând:

Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare şi 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. în pedepsele componente, pe care le repune în individualitatea lor.

Face aplicarea dispoziţiilor art. 5 C. pen. şi, în baza art. 386 C. proc. pen. schimbă încadrarea juridică a faptei reţinute în sarcina inculpatului B.E.U., din infracţiunea prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 în infracţiunea prev. de art. 367 alin. (1) C. pen., text de lege în baza căruia condamnă pe inculpat la pedeapsa de 2 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prev. de art. 66 lit. a) şi b) C. pen. pe o perioadă de 1 an.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) şi art. 35 alin. (3) C. pen. (anterior), contopeşte această pedeapsă cu pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată inculpatului B.E.U. pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de migranţi, prev. de art. 71 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001 (fapta din 27 martie 2010), urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare şi 1 an pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prev. de art. 66 lit. a) şi b) C. pen.

În baza art. 65 C. pen. aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii şi arestării preventive de la 19 mai 2010 la 25 martie 2011.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat B.E.U., în sumă de 300 lei se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor atacate.

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii I.A.K., A.A. şi P.V.O. împotriva aceleiaşi decizii recurate.

Obligă recurenţii inculpaţi inculpaţii I.A.K., A.A. şi P.V.O. la plata sumei de câte 2.751ei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 75 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorii desemnaţi din oficiu, până la prezentarea apărătorilor aleşi, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Onorariul cuvenit interpretului de limbă urdă se va plăti din fondul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 15 aprilie 2014.

← ICCJ. Decizia nr. 1341/2014. Penal		ICCJ. Decizia nr. 1377/2014. Penal. Omorul deosebit de grav... →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1342/2014. Penal. Iniţiere, constituire de grup infracţional organizat, aderare sau sprijinire a unui asemenea grup (Legea 39/2003 art. 7). Recurs