ICCJ. Decizia nr. 1377/2014. Penal. Omorul deosebit de grav (art. 176 C.p.). Revizuire - Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1377/2014
Dosar nr. 384/122/2013
Şedinţa publică din 17 aprilie 2014
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 101 din 05 iunie 2013 pronunţată de Tribunalul Giurgiu în Dosarul nr. 384/122/2013, în baza art. 403 alin. (31) C. proc. pen. a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de condamnatul P.S., împotriva sentinţei penale nr. 105 din 21 martie 2005 pronunţată de Tribunalul Giurgiu.
Instanţa a reţinut că prin sentinţa penală nr. 105 din 21 martie 2005 pronunţată de Tribunalul-Giurgiu, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 4170 din 07 iulie 2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, inculpatul P.S. a fost condamnat la 20 ani închisoare şi 10 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de omor deosebit de grav prev. şi ped. de art. 174, 175 lit. c), 176 lit. d) C. pen., şi art. 211 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.
Examinând admisibilitatea în principiu a cererii de revizuire, potrivit art. 403 C. proc. pen., instanţa a constatat că cererea formulată de către revizuentul P.S. nu se încadrează în nici unul din cazurile de revizuire prevăzute expres şi limitativ de art. 394 alin. (1) C. proc. pen.
În motivarea cererii, petentul a solicitat redeschiderea urmării penale, reanchetarea sa, punerea în libertate invocând nevinovăţia sa. Pentru a exista cazul de revizuire menţionat, faptele sau împrejurările invocate sau faptele probatorii şi mijloacele de probă ce urmează a fi administrate în cauză trebuie să fie noi.
Aspectele ce ţin de legalitatea şi de temeinicia hotărârii pronunţate de către instanţa de fond au fost avute în vedere de către instanţele de control judiciar prin exercitarea de către revizuent a căilor ordinare de atac. Prin cererea introdusă revizuientul nu învederează împrejurări noi, necunoscute instanţei de judecată ci urmăreşte, prin folosirea unei căi extraordinare de atac să dovedească nevinovăţia sa, aspect ce nu poate fi primit de instanţă.
După cum s-a apreciat în doctrină şi în jurisprudenţă, prin formularea unei cereri de revizuire nu se poate ajunge în fapt la judecarea unui al doilea apel, fie prin prelungirea probaţiunii administrate în faţa instanţelor de fond, fie printr-o reapreciere a probelor deja administrate. Esenţial pentru admisibilitatea revizuirii întemeiate pe disp. art. 394 lit. a) C. proc. pen., este descoperirea unor fapte sau împrejurări care nu au fost cunoscute de către instanţă la data soluţionării cauzei.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel revizuientul P.S., la data de 12 iunie 2013, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie pe motiv că cererea de revizuire este admisibilă, întemeiată pe disp. art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.
Prin decizia penală nr. 198/A din 8 iulie 2013 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a respins, ca nefondat, apelul declarat de revizuientul P.S. împotriva sentinţei penale nr. 101 din 05 iunie 2013 pronunţată de Tribunalul Giurgiu în Dosarul nr. 384/122/2013.
A obligat apelantul revizuient la 400 RON cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul avocatului din oficiu, în sumă de 200 RON, s-a dispus a se avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Examinând cauza în temeiul art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Curtea a constatat că apelul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Prima instanţă a analizat în mod temeinic cererea de revizuire din perspectiva motivelor invocate şi a dispoziţiilor legale aplicabile.
În conformitate cu dispoziţiile art. 393 şi art. 394 C. proc. pen., revizuirea constituie o cale extraordinară de atac prin intermediul căreia se pot îndrepta erorile judiciare cu privire la faptele reţinute printr-o hotărâre judecătorească definitivă, datorită necunoaşterii de către instanţă a unor împrejurări de care depindea adoptarea unei hotărâri conforme cu reglementările legale în vigoare. Instanţa care a pronunţat o hotărâre definitivă ce conţine o gravă eroare de fapt este chemată să o retragă în realizarea principului aflării adevărului şi cu înfrângerea principiului autorităţii lucrului judecat.
Obiectul examinării în principiu a cererii de revizuire constă în verificarea îndeplinirii condiţiilor cerute de lege pentru admiterea cererii, fiind o procedură preliminară şi eliminatorie având ca finalitate înlăturarea de la rejudecarea în fond a cauzei a acelor cereri de revizuire care nu îndeplinesc condiţiile procedurale (hotărâre, titular, termen) precum şi a acelor cereri ale căror motive nu se înscriu în cazurile prevăzute expres de lege.
Potrivit dispoziţiilor art. 394 alin. (1) C. proc. pen., revizuirea poate fi cerută numai în 5 cazuri expres şi limitativ prevăzute, însă în urma analizei cererii de revizuire formulată de către petent, s-a constatat că acesta a invocat cazul de revizuire prevăzut de art. 394 lit. a) C. proc. pen., astfel cum rezultă cu claritate din cererea de revizuire şi susţinerile ulterioare ale condamnatului, solicitând a se stabili nevinovăţia, motiv care nu se circumscrie cazurilor limitativ prevăzute de textul de lege anterior menţionat.
Împotriva deciziei penale nr. 198/A din 8 iulie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, a declarat recurs revizuientul P.S.
Înalta Curte, în examinarea legii incidente cu privire la calea de atac formulată de contestator, respectiv recurs împotriva unei hotărâri prin care a fost respins ca nefondat apelul declarat de revizuientul P.S. împotriva deciziei penale nr. 101 din 5 iunie 2013 a Tribunalului Giurgiu în Dosarul nr. 384/122/2013, recurs aflat în curs de judecată la data intrării în vigoare a legii noi (C. proc. pen. actual), cauzele rămân în competenţa aceleiaşi instanţe şi se judecă potrivit dispoziţiilor legii vechi privitoare la recurs, astfel încât Înalta Curte constată incidenţa dispoziţiilor art. 12 din Legea nr. 255/2013.
În cauza de faţă, obiectul iniţial îl formează cererea de revizuire formulată de condamnatul revizuient P.S. împotriva sentinţei penale nr. 105 din 21 martie 2005 a Tribunalului Giurgiu.
În motivarea cererii petentul a solicitat redeschiderea urmăririi penale, reanchetarea sa, punerea sa în libertate, invocându-şi nevinovăţia.
Examinând cauza şi motivele formulate, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat având în vedere următoarele considerente:
Dispoziţiile art. 393 şi art. 394 C. proc. pen. anterior, privind caracterul revizuirii de cale extraordinară de atac, prin intermediul căreia se pot înlătura erorile judiciare, cu privire la faptele reţinute printr-o hotărâre judecătorească definitivă, datorită recunoaşterii de către instanţe a unor împrejurări de care depindea adoptarea unei hotărâri conforme cu realitatea şi prevederile legii.
Din aceleaşi dispoziţii rezultă, de asemenea, că revizuirea are rolul de a atrage anularea hotărârii în care judecata s-a bazat pe o eroare de fapt şi de a reabilita pe cei condamnaţi pe nedrept.
Fiind o cale extraordinară de atac, revizuirea priveşte exclusiv hotărârile determinate de art. 393 C. proc. pen. anterior şi numai pentru cazurile prevăzute de art. 394 C. proc. pen. anterior, singurele apte a provoca o reexaminare în fapt a cauzei penale.
Prin urmare, din analiza textelor legale mai sus enunţate, se impune concluzia condiţionării examinării temeiniciei hotărârii atacate prin exercitarea revizuirii, numai în condiţiile legii.
În cauză, recurentul revizuient P.S. a formulat recurs, solicitând casarea hotărârii pronunţate şi pe fond admiterea în principiu a cererii de revizuire astfel cum a fost motivată.
Se constată că instanţa de fond şi instanţa de apel au procedat corect atunci când au apreciat că cererea de revizuire formulată de revizuient este inadmisibilă, iar respectivul apel este nefondat deoarece motivele invocate de revizuient nu se încadrează în niciunul din cazurile de revizuire reglementate de art. 394 C. proc. pen. anterior, reprezentând mai degrabă unul din cazurile de apel sau recurs şi care au putut fi valorificate de recurentul revizuient la judecarea pe fond a cauzei, împrejurări pe care instanţele le-au avut în vedere la pronunţarea hotărârilor.
De asemenea, în mod corect, prima instanţă a reţinut că motivele invocate de către revizuient reprezintă o prelungire a probatoriului, or faptele sau împrejurările invocate sau faptele probatorii şi mijloacele de probă ce urmează a fi administrate în cauză trebuie să fie noi.
Totodată, s-a reţinut că revizuientul P.S. prin cererea de revizuire nu a învederat împrejurări noi ci prin calea extraordinară de atac a dorit să-şi dovedească nevinovăţia, astfel că o astfel de solicitare nu poate fi primită în judecarea unei căi extraordinare de atac, apreciindu-se că cererea de revizuire este inadmisibilă.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 38515 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. anterior va respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul revizuient P.S. împotriva deciziei penale nr. 198/A din data de 08 iulie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Văzând dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen. anterior;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul revizuient P.S. împotriva deciziei penale nr. 198/A din data de 08 iulie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Obligă recurentul revizuient la plata sumei de 300 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 17 aprilie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1342/2014. Penal. Iniţiere, constituire de... | ICCJ. Decizia nr. 139/2014. Penal. Conflict de interese (art.... → |
|---|
