ICCJ. Decizia nr. 139/2014. Penal. Conflict de interese (art. 253 ind 1 C.p.). Apel

Decizii penale ICCJ 2014

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 139/A/2014

Dosar nr. 641/42/2013

Şedinţa publică din data de 27 mai 2014

Deliberând asupra apelurilor declarate de inculpaţii O.C. şi R.V. împotriva sentinţei penale nr. 193 din 14 octombrie 2013 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 193 din 14 octombrie 2013 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în baza art. 253¹ C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 şi art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen. din 1968, a fost condamnat inculpatul O.C. la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare.

În temeiul art. 65 C. pen. din 1969, cu titlu de pedeapsă complementară, au fost interzise inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a), lit. b) şi lit. c) C. pen. din 1969, pe o durată de 1 an, iar conform art. 253¹ C. pen. din 1969 teza ultimă a fost interzis inculpatului dreptul de a ocupa o funcţie publică pentru o perioadă de 10 ani conform art. 53 pct. 2 lit. a) C. pen. din 1969.

În baza art. 71 alin. (2) C. pen. din 1969 s-a interzis cu titlu de pedeapsă accesorie exercitarea de către inculpat a drepturilor prev. de art. 64 lit. a), lit. b) şi lit. c) C. pen. din 1969.

În temeiul art. 253¹ C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 şi art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen. din 1968, a fost condamnat inculpatul R.V. la pedeapsa de 2 ani închisoare.

În baza art. 71 alin. (2) C. pen. din 1969, s-a interzis cu titlu de pedeapsă accesorie exercitarea de către inculpat a drepturilor prev. de art. 64 lit. a), lit. b) şi lit. c) C. pen. din 1969.

În baza art. 81 C. pen. din 1969, s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepselor aplicate celor doi inculpaţi, pe durata unui termen de încercare de 4 ani şi 6 luni pentru inculpatul O.C. şi de 4 ani pentru inculpatul R.V.

S-a atras atenţia fiecărui inculpat, în baza art. 83 C. pen. din 1969 cu privire la posibilitatea revocării suspendării condiţionate în cazul comiterii unei noi infracţiuni în perioada termenului de încercare.

Conform art. 71 ultimul alin. C. pen. din 1969 s-a dispus suspendarea executării pedepselor accesorii pe perioada termenelor de încercare stabilite pentru fiecare inculpat.

În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen. din 1968, a fost obligat inculpatul O.C. la plata sumei de 5.700 RON, iar inculpatul R.V. la plata sumei de 4.700 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de Apel Ploieşti a reţinut următoarele:

Prin rechizitoriul nr. 504/P/2013 din 01 august 2013 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a inculpaţilor:

I. O.C. pentru săvârşirea infracţiunii de conflict de interese prev. de art. 253¹ C. pen. din 1969 cu aplicarea dispoziţiilor art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969, constând în aceea că, în calitate de primar, în exerciţiul atribuţiunilor de serviciu, a luat decizia şi a atribuit în mod direct către SC E. SRL - în care asociat unic era sora sa, R.E., rudă de gradul al II-lea, iar administrator cumnatul său, consilier local, R.V., mai multe lucrări de prestări servicii pentru care nu a încheiat contract în formă scrisă după cum se va arăta în continuare.

La data de 29 decembrie 2007, inculpatul O.C. a luat decizia şi a atribuit în mod direct către SC E. SRL - în care asociat unic era sora sa - R.E., rudă de gradul al II-lea, iar administrator cumnatul său, consilier local, R.V., efectuarea unor lucrări de reparaţii la Grădiniţă V.P., care conform devizului nr. 4 din 29 decembrie 2007, au însumat o valoare totală de 1148.35 RON, plătită cu factura din 10 ianuarie 2008.

La data de 15 octombrie 2010, acelaşi inculpat a luat decizia şi a atribuit în mod direct către SC E. SRL lucrări de vidanjare la şcoli în valoare de 1686,40 plătite cu factura din 15 octombrie 2010.

La data de 28 decembrie 2010 a luat decizia şi a atribuit în mod direct către SC E. SRL efectuarea unor lucrări de deszăpezire, pârtie pe drumuri comunale în valoare de 948,60 plătite cu factura din data de 5 februarie 2011.

La data de 09 februarie 2011 inculpatul a luat decizia şi a atribuit în mod direct către SC E. SRL confecţionarea unui piedestal din cherestea în valoare de 967,20 plătit cu factura din data de 09 februarie 2011.

La data de 04 martie 2011 inculpatul O.C. a luat decizia şi a atribuit în mod direct către SC E. SRL lucrări de vidanjare la şcoli în valoare de 892,80 plătite cu factura din 7 martie 2011.

La data de 07 martie 2011 acelaşi inculpat a luat decizia şi a atribuit în mod direct către SC E. SRL lucrări de vidanjare fosă la şcoală în valoare de 948,60 RON plătite cu factura de 10 martie 2011.

La data de 04 mai 2011 inculpatul O.C. a luat decizia şi a atribuit în mod direct către SC E. SRL achiziţionarea unui transformator pentru staţia de epurare în valoare de 25.308,40 RON, prestări servicii şi achiziţii în sumă de 31.900,35.

La data de 01 iunie 2011 cu încălcarea disp. art. 253¹ C. pen. din 1969, în calitate de primar al comunei V.P., inculpatul a încheiat cu aceeaşi societate comercială în care asociat unic era sora sa, R.E., rudă de gradul al II-lea, iar administrator cumnatul său R.V., contratul nr. x/2011 de prestări servicii în valoare totală de 14222,6 RON prin care s-a realizat un folos material în folosul acestora.

S-a mai precizat în actul de sesizare că, inculpatul O.C. a fost ales în funcţia de primar al Comunei V.P., judeţul Dâmboviţa, la data de 17 iunie 2008 conform sentinţei civile nr. 741 din aceeaşi dată. Ulterior, în urma alegerilor din iunie 2012, a fost reales în funcţia de primar al Comunei V.P., judeţul Dâmboviţa, mandatul său fiind validat la data de 19 iunie 2012.

Din raportul de evaluare nr. 26510/G/II din 14 iunie 2013 întocmit de Agenţia Naţională de Integritate, s-a reţinut că în perioada anilor 2008-2012 Primăria Comunei V.P. a avut relaţii comerciale cu SC E. SRL, societate care a fost constituită la 23 decembrie 1992, fiind înregistrată la O.R.C. Dâmboviţa având sediul social în comuna V.P., judeţul Dâmboviţa.

Conform documentelor puse la dispoziţie de O.R.C. Dâmboviţa, la momentul constituirii sale, SC E. SRL avea ca asociat unic pe numita R.E., care îndeplinea şi funcţia de administrator şi R.V., care îndeplinea funcţia de administrator.

Referitor la numita R.E. (fostă O.), din datele puse la dispoziţie de Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date rezultă că aceasta este rudă de gradul al II-lea cu inculpatul O.C.

II. R.V. pentru săvârşirea infracţiunii de conflict de interese prev. de art. 253¹ C. pen. din 1969, cu aplicarea dispoziţiilor art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969, constând în aceea că, în virtutea atribuţiunilor de serviciu, în calitate de consilier local al comunei V.P., judeţul Dâmboviţa, în baza unei rezoluţii delictuale unice, în perioada exercitării mandatului a participat, exercitându-şi dreptul de vot, la luarea deciziei în şedinţa comisiei economice din data de 26 ianuarie 2011 şi în şedinţa consiliului local din data de 27 ianuarie 2011 în care au fost adoptate H.C.L. nr. 4 prin care, printre altele, au fost aprobate cheltuieli de investiţii vizând achiziţionarea unui transformator pentru staţia de epurare a comunei, transformator de 250 KVA şi echipament PTA pe care la data de 04 mai 2011, SC E. SRL - în care inculpatul era administrator - l-a vândut Primăriei V.P. contra sumei de 25.308,40 RON, cu factură, ce a fost achitată din bugetul local prin contul de trezorerie al primăriei.

Potrivit actelor depuse la dosar de către Primăria Comunei V.P., din anul 2002 şi până la momentul comunicării adresei, acesta a îndeplinit funcţia de consilier local în cadrul Consiliului Local al comunei V.P.

Pentru aprobarea bugetului local al comunei V.P. pentru anul 2011, contabila N.L.A. a întocmit la data de 20 ianuarie 2011 un raport de specialitate înregistrat sub nr. R1, având ca obiect aprobarea bugetului Consiliului Local al comunei V.P.

Pentru a putea prevede în Raportul de specialitate cu privire la aprobarea bugetului Consiliului Local al comunei V.P., achiziţionarea transformatorului necesar pentru staţia de epurare, martora N.L.A. - economist, a avut la dispoziţie o notă de constatare, întocmită de SC A. C&L SRL, în baza căreia a fost evaluat, PTA aparţinând SC E. la suma de 25.308 RON, precum şi un centralizator de cheltuieli pentru acelaşi obiectiv întocmit la aceeaşi dată, respectiv 06 ianuarie 2011, cu o valoare estimativă de achiziţionare a unui transformator nou în sumă de 66601,77.

Raportul de specialitate, împreună cu proiectul de hotărâre de consiliu local au fost înaintate spre avizare comisiilor de specialitate, respectiv Comisiei economice în care inculpatul R.V. - consilier local îndeplinea funcţia de preşedinte.

În aceste condiţii, în momentul în care inculpatul R.V., la data de 26 ianuarie 2011 a avizat favorabil în comisia economică raportul de specialitate, precum şi proiectul de hotărâre având ca obiect aprobarea bugetului local pe 2011, a cunoscut că Primăria V.P. urmează să achiziţioneze contra sumei de 25.308 RON postul de transformare de la SC E. SRL în care acelaşi inculpat avea calitatea de administrator.

La data de 27 ianuarie 2011, când a avut loc şedinţa consiliului local, având printre altele, pe ordinea de zi, aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli a comunei V.P. pe anul 2011, în calitate de consilier local - inculpatul R.V. a participat la vot şi a votat cunoscând faptul că PTA urma să fie cumpărat de primărie de la SC E. SRL unde avea calitatea de administrator.

Această situaţie de fapt a fost reţinută din coroborarea următoarelor mijloace de probă administrate în faza de urmărire penală: denunţul formulat de S.M.B.; raportul de evaluare nr. 26510/G/II din 14 iunie 2013 emis de Agenţia Naţională de Integritate; facturile fiscale emise de SC E. SRL - în calitate de vânzător şi Primăria Comunei V.P. - în calitate de cumpărător pe care a fost consemnată menţiunea bun de plată şi au fost semnate de către inculpatul O.C.; contractul de prestări servicii din 01 iunie 2011 încheiat între Primăria Comunei Vulcana Pândele şi SC E. SRL şi facturile fiscale aferente acestui contract; adresa emisă de Primăria Comunei V.P. şi hotărârile consiliului local din care rezultă că inculpatul R.V., în perioada 2002-2012 a deţinut funcţia de consilier local; raportul de specialitate nr. R1 din 20 ianuarie 2011; proiectul de hotărâre cu privire la aprobarea bugetului Consiliului Local al comunei V.P.; raportul de avizare al Comisiei economice din 26 ianuarie 2011 în care inculpatul îndeplinea funcţia de preşedinte; nota de constatare întocmită de SC A. C&L SRL, în baza căreia a fost evaluat PTA aparţinând SC E. la suma de 25.308 RON; centralizatorul de cheltuieli pentru acelaşi obiectiv întocmit la aceeaşi dată respectiv 06 ianuarie 2011, cu o valoare estimativă de achiziţionare a unui transformator nou în sumă de 66601,77; procesul-verbal din 27 ianuarie 2011 întocmit cu ocazia convocării în şedinţă ordinară a Consiliului Local al comunei V.P. din care rezultă că inculpatul R.V. a participat, exercitându-şi dreptul de vot, la luarea deciziei în şedinţa consiliului local din data de 27 ianuarie 2011 în care au fost adoptată H.C.L. nr. 4 prin care, printre altele au fost aprobate cheltuieli de investiţii vizând achiziţionarea unui transformator pentru staţia de epurare a comunei, transformator de 250 KVA şi echipament PTA pe care la data de 04 mai 2011, SC E. SRL, în care inculpatul era administrator, l-a vândut Primăriei comunei V.P. contra sumei de 25308,40 RON, cu factură; H.C.L. nr. 4 din 27 ianuarie 2011; declaraţiile martorilor R.E., N.L.A., C.D.A., P.M., declaraţiile inculpaţilor.

Prin declaraţiile date în faţa instanţei în data de 10 octombrie 2013 şi ataşate la dosarul cauzei, inculpaţii au precizat că doresc să fie judecaţi numai în temeiul probelor administrate în faza de urmărire penală, precum şi că recunosc inculparea ce li se aduce aşa cum aceasta este prezentată ca situaţie de fapt în rechizitoriul procurorului, în temeiul art. 320¹ C. proc. pen. din 1968.

Având în vedere cele de mai sus, Curtea de Apel Ploieşti a constatat că situaţia de fapt descrisă în rechizitoriu şi anterior expusă rezultă din coroborarea probelor administrate în faza de urmărire penală şi însuşite de inculpaţi.

În drept, faptele inculpatului O.C. care, în calitate de primar, în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, a luat decizia şi a atribuit în mod direct către SC E. SRL, în care asociat unic era sora sa - R.E., rudă de gradul al II-lea, iar administrator cumnatul său, consilier local - R.V., mai multe lucrări de prestări servicii pentru care nu a încheiat contract în formă scrisă s-a apreciat că întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de conflict de interese prev. de art. 253¹ C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969.

De asemenea, faptele inculpatului R.V., care, în virtutea atribuţiilor de serviciu, în calitate de consilier local al comunei V.P., judeţul Dâmboviţa, în baza unei rezoluţii unice, în perioada exercitării mandatului a participat, exercitându-şi dreptul de vot, la luarea deciziei în Comisia economică din data de 26 ianuarie 2011, iar în şedinţa Consiliului Local din data de 27 ianuarie 2011 în care a fost adoptată H.C.L. nr. 4 prin care, printre altele, au fost aprobate cheltuieli de investiţii vizând achiziţionarea unui transformator pentru staţia de epurare a comunei, transformator de 250 KVA şi echipament PTA, pe care la data de 04 mai 2011, SC E. SRL - în care inculpatul era administrator - i-a vândut Primăriei V.P. contra sumei de 25.308,40 RON, cu factură, ce a fost achitată din bugetul local prin contul de trezorerie al primăriei, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de conflict de interese prev. de art. 253¹ C. pen. din 1969 cu aplicarea art 41 alin. (2) C. pen. din 1969.

La individualizarea pedepselor aplicate celor doi inculpaţi, instanţa a avut în vedere toate criteriile prev. de art. 72 C. pen. din 1969, dar şi dispoziţiile art. 52 C. pen. din 1969.

Având în vedere modalitatea în care inculpaţii au comis infracţiunile mai sus descrise, instanţa nu i-a aplicat acestora pedepse orientate către limitele inferioare ale textelor de lege incriminatoare, iar acestea au fost reduse datorită reţinerii alin. (7) al art. 320¹ C. proc. pen. din 1968.

Pedepsele au fost orientate într-un cuantum mai însemnat decât limitele minime deoarece inculpaţii au comis respectivele infracţiuni în virtutea funcţiilor pe care le aveau de primar şi, respectiv, consilier local, înşelând prin aceasta încrederea cetăţenilor care i-au ales în aceste funcţii. Totodată, aceştia au comis respectivele infracţiuni profitând de faptul că aceste funcţii le deţineau într-o localitate de provincie, destul de puţin „vizibilă" de organele judiciare şi/sau de mass-media, situaţie în care una dintre societăţile în care cei doi aveau interese în mod direct din punct de vedere al relaţiilor de familie cu administratorul şi în consecinţă, şi din punct de vedere material, a fost cea care a obţinut contractul de prestări servicii fără organizarea unor licitaţii conform dispoziţiilor legale în materie.

Pe de altă parte, pedepsele au fost aplicate într-un cuantum diferenţiat, reţinându-se faptul că inculpatul O.C. a comis un număr de şapte acte materiale, în timp ce inculpatul R.V. numai două acte materiale.

Deşi această modalitate de comitere a infracţiunilor, prin virtutea funcţiilor celor doi inculpaţi, a fost apreciată ca una ce reprezintă pericol deosebit de ridicat pentru ordinea publică, instanţa a considerat că, chiar şi prin suspendarea executării pedepselor aplicate conform prevederilor art. 81 C. pen. din 1969, inculpaţii îşi vor forma o atitudine corectă faţă de ordinea de drept şi faţă de regulile de convieţuire socială.

Pentru a dispune astfel, instanţa a avut în vedere vârsta inculpaţilor, faptul că până la acel moment nu aveau antecedente penale, cât şi atitudinea lor expusă pe parcursul procesului penal, aceştia recunoscând şi regretând infracţiunile comise.

Instanţa a aplicat inculpaţilor cu titlu de pedeapsă complementară interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen. din 1969 pentru o durată de 1 an, dar şi dreptul de ocupa funcţii publice pentru o perioadă de 10 ani, aşa cum dispune art. 253¹ teza ultimă coroborat cu art. 53 pct. 2 lit. a) C. pen. din 1969.

Interzicerea acestor drepturi cu titlu de pedeapsă complementară a fost dispusă deoarece cei doi inculpaţi nu au ezitat să se folosească de funcţiile publice pe care le-au avut în cadrul comunităţii din comuna V.P., judeţul Dâmboviţa pentru a săvârşi infracţiuni în vederea obţinerii unor foloase materiale, chiar dacă nu în mod direct, ci prin intermediul unor persoane interpuse, aşa cum este numita R.E., sora inculpatului O.C. şi soţia inculpatului R.V.

Interzicerea dreptului de a ocupa o funcţie publică pentru o durată de 10 ani a fost dispusă deoarece din formularea art. 253¹ C. pen. din 1969 rezultă că impunerea acestei pedepse complementare este imperativă în cazul în care se constată vinovăţia unei persoane pentru infracţiunea de conflict de interese.

În baza art. 71 alin. (2) C. pen. din 1969 s-a interzis fiecărui inculpat, cu titlu de pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen. din 1969, având în vedere aceleaşi considerente pentru care aceste drepturi le-au fost interzise şi cu titlu de pedeapsă complementară.

Deoarece pedepsele principale au fost suspendate în baza art. 81 C. pen. din 1969 pe perioada a câte unui termen de încercare alcătuit conform art. 82 C. pen. din 1969, pe durata aceluiaşi termen, ţinând cont de art. 71 alin. ultim C. pen. din 1969, s-a dispus şi suspendarea executării pedepselor accesorii pentru fiecare inculpat.

În ceea ce priveşte cheltuieli judiciare la care au fost obligaţi inculpaţii, s-a constatat că prin rechizitoriu s-a stabilit un cuantum de 10.000 RON, care nu a fost contestat de către aceştia, iar în faza de judecată cauza a parcurs două termene, fiecare estimat la câte 100 RON, pentru fiecare inculpat.

Având în vedere aceste aspecte, dar şi faptul că inculpatul O.C. a fost cercetat pentru comiterea mai multor acte materiale, acesta a fost obligat, în baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen. din 1968 la plata sumei de 5.700 RON, iar inculpatul R.V. la plata sumei de 4.700 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs, în termen legal, inculpaţii O.C. şi R.V.

La termenul din data de 04 martie 2014, având în vedere modificările intervenite prin Legea nr. 135/2010 privind C. proc. pen., Înalta Curte, potrivit dispoziţiilor art. 10 alin. (2) din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a acestuia, a recalificat căile de atac promovate în cauză de inculpaţii O.C. şi R.V. ca fiind apeluri, cadrul procesual în care s-a realizat judecarea acestora fiind dat de prevederile art. 411 - art. 425 C. proc. pen.

În cuprinsul motivelor formulate, în esenţă, inculpaţii O.C. şi R.V. au susţinut că legea penală mai favorabilă este reprezentată de C. pen. în vigoare.

În principal, s-a solicitat să se dispună renunţarea la aplicarea pedepsei, iar în cazul în care se va aprecia că faţă de cei doi inculpaţi nu poate fi luată această măsură, să se dispună amânarea aplicării pedepsei. În subsidiar, s-a solicitat suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.

Totodată, s-a susţinut că prima instanţă a reţinut în considerentele hotărârii circumstanţe atenuante, însă nu le-a dat eficienţă. Având în vedere circumstanţele reale şi personale, s-a solicitat a fi reţinute circumstanţe atenuante în favoarea inculpaţilor, precizându-se că faptele nu sunt grave, inculpaţii nu le-au săvârşit pentru a obţine foloase materiale şi nu au antecedente penale.

S-a menţionat că, raportat la reţinerea dispoziţiilor art. 320¹ C. proc. pen. din 1968, trebuiau aplicate pedepse mai mici.

Totodată, s-a susţinut că prima instanţă a aplicat în mod greşit legea când a dispus interzicerea dreptului de a ocupa o funcţie publică pe durata maximă de 10 ani, deoarece nu a redus limita pedepsei complementare, raportat la dispoziţiile art. 320¹ C. proc. pen. din 1968.

Examinând cauza atât în privinţa motivelor de apel invocate, cât şi din oficiu, conform art. 417 alin. (2) C. proc. pen., sub toate aspectele de fapt şi de drept, Înalta Curte constată următoarele:

Din analiza coroborată a materialului probator administrat în faza de urmărire penală, pe care inculpaţii şi l-au însuşit, conform prevederilor art. 320¹ C. proc. pen. din 1968, respectiv denunţul formulat de S.M.B., raportul de evaluare nr. 26510/G/II din 14 iunie 2013 emis de Agenţia Naţională de Integritate, facturile fiscale emise de SC E. SRL - în calitate de vânzător şi Primăria Comunei V.P. - în calitate de cumpărător pe care s-a consemnat menţiunea bun de plată şi au fost semnate de către inculpatul O.C., contractul de prestări servicii din 01 iunie 2011 încheiat între Primăria Comunei V.P. şi SC E. SRL şi facturile fiscale aferente acestui contract, adresa emisă de Primăria Comunei V.P. şi hotărârile consiliului local din care rezultă că inculpatul R.V. în perioada 2002-2012 a deţinut funcţia de consilier local, raportul de specialitate nr. R1 din 20 ianuarie 2011, proiectul de hotărâre cu privire la aprobarea bugetului Consiliului Local al Comunei V.P., raportul de avizare al Comisiei economice din 26 ianuarie 2011 în care inculpatul îndeplinea funcţia de preşedinte, nota de constatare PTA 250KVA, întocmită de SC A. C&L SRL, în baza căreia a fost evaluat PTA aparţinând SC E. la suma de 25.308 RON, centralizatorul de cheltuieli pentru acelaşi obiectiv întocmit la aceeaşi dată respectiv 06 ianuarie 2011, cu o valoare estimativă de achiziţionare a unui transformator nou în sumă de 66601,77, procesul-verbal din 27 ianuarie 2011 întocmit cu ocazia convocării în şedinţă ordinară a Consiliului Local al Comunei V.P. din care rezultă că inculpatul R.V. a participat, exercităndu-şi dreptul de vot, la luarea deciziei în şedinţa consiliului local din data de 27 ianuarie 2011 în care a fost adoptată H.C.L. nr. 4 prin care, printre altele au fost aprobate cheltuieli de investiţii vizând achiziţionarea unui transformator pentru staţia de epurare a comunei, transformator de 250 KVA şi echipament PTA pe care la data de 04 mai 2011, SC E. SRL, în care inculpatul era administrator, i-a vândut Primăriei Comunei V.P. contra sumei de 25308,40 RON, cu factură, H.C.L. nr. 4 din 27 ianuarie 2011, declaraţiile martorilor R.E., N.L.A., C.D.A., P.M., declaraţiile inculpaţilor, rezultă că în mod judicios şi temeinic argumentat instanţa de fond a stabilit vinovăţia inculpaţilor O.C. şi R.V. în comiterea faptelor, în raport de situaţia de fapt reţinută.

În cauză s-a dat eficienţă dispoziţiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen. din 1968 (art. 103 C. proc. pen.) referitoare la aprecierea probelor, fiind evidenţiate aspectele concordante ce susţin vinovăţia inculpaţilor, în mod corect stabilindu-se că faptele inculpatului O.C. care, în calitate de primar, în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, a luat decizia şi a atribuit în mod direct către SC E. SRL, în care asociat unic era sora sa - R.E., rudă de gradul al II-lea, iar administrator cumnatul său, consilier local – R.V., mai multe lucrări de prestări servicii pentru care nu a încheiat contract în formă scrisă, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de conflict de interese prev. de art. 253¹ C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969.

Procedând la reevaluarea întregului ansamblu probator strâns cu referire la prezenta cauză, Înalta Curte reţine următoarele aspecte:

Probele strânse în cursul urmăririi penale au fost verificate de instanţa de judecată, ajungându-se la concluzia că inculpaţii se fac vinovaţi de comiterea faptelor pentru care au fost trimişi în judecată. În vederea aflării adevărului şi aplicării corecte a legii penale, organele de urmărire penală şi instanţa de judecată au obligaţia de a aprecia, completa şi justifica probele administrate în cauză, ceea ce instanţa de fond a şi făcut în cursul cercetării judecătoreşti.

Astfel, în mod corect Curtea de Apel Ploieşti a avut în vedere toate probele administrate în cursul urmăririi penale, întregul material fiind coroborat cu declaraţiile de recunoaştere ale inculpaţilor dată în faţa instanţei de fond şi a constatat că situaţia de fapt reţinută în actul de sesizare este reală şi confirmată de probatoriul administrat în cauză.

Înalta Curte apreciază că dovezile arătate dispun de forţa probantă necesară răsturnării prezumţiei de nevinovăţie, probele certe de vinovăţie legitimând tragerea la răspundere penală a inculpaţilor pentru comiterea faptelor deduse judecăţii, astfel că soluţia de condamnare a acestora, adoptată de către instanţa de fond, este temeinică şi legală.

Criticile formulate de inculpaţii O.C. şi R.V. privesc următoarele aspecte: în considerentele hotărârii primei instanţe au fost reţinute circumstanţe atenuante, însă nu li s-a dat eficienţă; se impunea aplicarea unor pedepse mai mici raportat la reţinerea dispoziţiilor art. 320¹ C. proc. pen. din 1968 şi a circumstanţelor atenuante; interzicerea dreptului de a ocupa o funcţie publică pe durata maximă de 10 ani apare ca fiind excesivă şi nejustificată şi se impunea reducerea limitei pedepsei complementare, raportat la dispoziţiile art. 320¹ C. proc. pen. din 1968; referitor la legea penală mai favorabilă, aceasta este reprezentată de C. pen. în vigoare şi s-a solicitat aplicarea dispoziţiilor privind renunţarea la aplicarea pedepsei sau amânarea aplicării pedepsei, iar în subsidiar, aplicarea dispoziţiilor privind suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.

În ceea ce priveşte critica apelanţilor inculpaţi, în sensul că instanţa de fond a reţinut în considerentele hotărârii circumstanţele atenuante, fără însă a le da eficienţă, Înalta Curte observă că prima instanţă a avut în vedere la momentul stabilirii modalităţii de executare a pedepsei vârsta inculpaţilor, faptul că nu aveau antecedente penale şi atitudinea acestora de recunoaştere şi regret a infracţiunilor comise.

Totodată, instanţa constată că prin reţinerea dispoziţiilor art. 320¹ C. proc. pen. din 1968, s-a acordat eficienţă atitudinii de recunoaştere faptelor.

În cazul aplicării dispoziţiilor art. 320¹ C. proc. pen. din 1968, comportarea sinceră în cursul procesului, constând în recunoaşterea săvârşirii faptelor reţinute în actul de sesizare a instanţei, nu poate fi valorificată ca circumstanţă atenuantă judiciară prevăzută în art. 74 alin. (1) lit. c) teza a II-a C. pen. din 1969, întrucât recunoaşterii săvârşirii faptelor nu i se poate acorda o dublă valenţă juridică. Dispoziţiile art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen. din 1969 pot fi aplicate concomitent cu dispoziţiile art. 320¹ C. proc. pen. din 1968, numai atunci când se constată existenţa unei alte atitudini a inculpatului după săvârşirea infracţiunii decât comportarea sinceră în cursul procesului, dintre cele prevăzute în art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen. din 1969. În acest sens este şi jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (decizia penală nr. 754 din 15 martie 2012).

Referitor la critica apelanţilor inculpaţi, în sensul că se impunea aplicarea unor pedepse mai mici raportat la reţinerea dispoziţiilor art. 320¹ C. proc. pen. din 1968, Înalta Curte constată că în mod corect a reţinut prima instanţă că se impune ca pedepsele să fie orientate într-un cuantum mai mare decât limitele minime, astfel cum au fost reduse, având în vedere că inculpaţii O.C. şi R.V. au comis infracţiunile în virtutea funcţiilor pe care le aveau de primar şi, respectiv, consilier local, înşelând prin aceasta încrederea cetăţenilor care i-au ales în aceste funcţii.

Prin incriminarea conflictului de interese, legiuitorul a urmărit să ocrotească relaţiile sociale referitoare la buna desfăşurare a activităţii funcţionarului public, activitate care presupune o comportare corectă a celui care exercită o activitate în cadrul unei autorităţi publice. Aceasta presupune corectitudinea funcţionarului public în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu, dar şi abţinerea acestuia de la luarea unor decizii de natură să-i confere, direct sau indirect, ori prin terţe persoane, un anumit avantaj material, fiind exclusă favorizarea rudelor sau persoanelor cu care acesta a avut raporturi comerciale. De asemenea, prin incriminarea faptei s-a urmărit ocrotirea relaţiilor sociale referitoare la apărarea intereselor legale ale persoanelor fizice sau publice împotriva intereselor ilicite ale funcţionarului public.

Astfel, critica privind aplicarea unor pedepse mai mici este apreciată ca nefondată.

În ceea ce priveşte motivul de apel legat de faptul că s-a dispus interzicerea dreptului de a ocupa o funcţie publică pe durata maximă de 10 ani, Înalta Curte constată că în mod just a procedat instanţa de fond, dispunând aplicarea dispoziţiilor art. 253¹ teza ultimă coroborat cu art. 53 pct. 2 lit. a) C. pen. din 1969.

Conform art. 253¹ teza ultimă C. pen. din 1969, infracţiunea de conflict de interese se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani şi interzicerea dreptului de a ocupa o funcţie publică pe durată maximă, motiv pentru care se apreciază critica drept nefondată.

Spre deosebire de alte infracţiuni, în cazul conflictului de interese, legiuitorul a stabilit o pedeapsă complementară pe o durată fixă, respectiv 10 ani. Instanţa de judecată nu mai poate stabili, în acest caz, durata pedepsei complementare în limitele prevăzute de art. 53 alin. (2) lit. a) C. pen. din 1969, între 1 şi 10 ani. Art. 253¹ C. pen. din 1969 este un text special ce derogă de la dispoziţiile Părţii generale. În consecinţă, instanţa de fond a procedat în limitele art. 253¹ C. pen. din 1969, stabilind o pedeapsă complementară de 10 ani.

Referitor la apărarea privind reducerea limitei pedepsei complementare, raportat la aplicarea procedurii privind recunoaşterea vinovăţiei, instanţa are în vedere că dispoziţiile art. 320¹ alin. (7) teza I C. proc. pen. din 1968 prevăd că „Instanţa va pronunţa condamnarea inculpatului, care beneficiază de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, în cazul pedepsei închisorii, şi de reducerea cu o pătrime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, în cazul pedepsei amenzii".

Se observă că prevederile menţionate se referă la reducerea limitelor pedepselor principale şi nu la reducerea limitelor pedepselor complementare.

Celelalte critici urmează a fi analizate în continuare, deoarece privesc aplicarea legii penale mai favorabile.

Înalta Curte are în vedere că aplicarea legii penale mai favorabile până la judecarea definitivă a cauzei se realizează în conformitate cu dispoziţiile art. 5 C. pen. în vigoare (Legea nr. 286/2009) potrivit căruia: "(1) în cazul în care de la săvârşirea infracţiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă. (2) Dispoziţiile alin. (1) se aplică şi actelor normative ori prevederilor din acestea declarate neconstituţionale, precum şi ordonanţelor de urgenţă aprobate de Parlament cu modificări sau completări ori respinse, dacă în timpul când acestea s-au aflat în vigoare au cuprins dispoziţii penale mai favorabile."

Conform art. 15 alin. (2) din Constituţia României, legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile.

Drept urmare, principiul activităţii legii penale, prevăzut de art. 10 C. pen. din 1969, dar şi de art. 3 C. pen. în vigoare, are ca excepţii retroactivitatea legii penale, respectiv ultraactivitatea legii penale mai blânde.

Rezultă, astfel, că aplicarea legii penale mai favorabile conform art. 5 mai sus menţionat este incidentă în situaţii tranzitorii, caracterizate printr-o succesiune a legilor penale intervenită de la data săvârşirii faptei prevăzute de legea penală, când ia naştere raportul juridic penal de conflict şi până la soluţionarea definitivă a cauzei.

În speţă, suntem într-o asemenea situaţie, deoarece după comiterea infracţiunii şi mai înainte de judecarea definitivă a cauzei, la data de 01 februarie 2014, a intrat in vigoare un nou C. pen., ce a dus modificări substanţiale.

Legea mai favorabilă va fi stabilită după evaluarea comparativă a soluţiei pronunţată potrivit legii vechi cu soluţia ce ar putea fi pronunţată potrivit legii noi, ceea ce implică - în realitate - o simulare a soluţionării cauzei în conformitate cu noile dispoziţii de drept substanţial, în vigoare la data soluţionării apelului. În ambele cazuri, dispoziţiile trebuie avute în vedere ca un tot unitar, în întregime.

Înalta Curte urmează a verifica, prioritar, în ce măsură infracţiunea pentru care s-a dispus trimiterea în judecată se mai regăseşte în dispoziţiile penale în vigoare şi dacă faptele reţinute în concret în sarcina celor doi inculpaţi pot fi încadrate în noua normă de incriminare.

Astfel, inculpaţii O.C. şi R.V. au fost condamnaţi pentru săvârşirea infracţiunii de conflict de interese, prevăzută de art. 253¹ C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 anterior şi art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen. din 1968.

Infracţiunea mai sus menţionată are corespondent în legea nouă în cuprinsul art. 301 C. pen., faptele reţinute în sarcina inculpaţilor nefiind dezincriminate, putând fi încadrate în noua dispoziţie de incriminare.

Referitor la conţinutul normativ al conflictului de interese, dispoziţia din noul C. pen. (art. 301) este asemănătoare cu reglementarea anterioară (art. 253¹ C. pen. din 1969), schimbările intervenite în modul de redactare a textului de incriminare nemodificând în niciun fel elementele constitutive ale infracţiunii examinate.

În baza situaţiei de fapt expusă pe larg anterior, Înalta Curte constată că faptele comise de către inculpaţii O.C. şi R.V., astfel cum au fost calificate juridic potrivit legii vechi, corespund noilor dispoziţii de incriminare şi noilor dispoziţii de drept substanţial, după cum urmează:

- infracţiunea de conflict de interese prevăzută de art. 253¹ C. pen. din 1969 este reluată de art. 301 C. pen.;

- cauza specială de reducere a pedepsei prev. de art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen. anterior corespunde dispoziţiilor art. 396 alin. (10) C. proc. pen. în vigoare.

Dispoziţiile referitoare la forma continuată a infracţiunii prev. de art. 41 alin. (2) C. pen. anterior au corespondent în prevederile art. 35 C. pen. în vigoare, care prevăd însă o condiţie suplimentară, respectiv unicitatea subiectului pasiv. Prevederile referitoare la forma continuată a infracţiunii sunt aplicabile în speţă, în conformitate cu legea în vigoare, deoarece inculpaţii au comis mai multe fapte în dauna aceluiaşi subiect pasiv principal.

Conform art. 238 din Legea nr. 187/2012: "în aplicarea dispoziţiilor art. 35 alin. (1) C. pen., condiţia unităţii subiectului pasiv se consideră îndeplinită şi atunci când: a) bunurile ce constituie obiectul infracţiunii se află în coproprietatea mai multor persoane; b) infracţiunea a adus atingere unor subiecţi pasivi secundari diferiţi, dar subiectul pasiv principal este unic."

Din perspectiva circumstanţelor atenuante invocate de către apelanţii inculpaţi, Înalta Curte are în vedere că acestea vizează exclusiv datele personale ale acestora, aşa încât nu ar putea fi reţinute potrivit legii noi în temeiul art. 75 C. pen., care se referă la alte împrejurări decât cele ce vizează persoana inculpatului.

La aplicarea pedepsei potrivit legii noi trebuie avute în vedere limitele de pedeapsă prevăzute pentru infracţiunea de conflict de interese şi anume pedeapsa închisorii de la 1 la 5 ani, cât şi cauza specială de reducere a pedepsei prev. de art. 396 alin. (10) C. proc. pen.

Drept urmare, Înalta Curte, ţinând cont de dispoziţiile art. 396 alin. (10) C. proc. pen., constată că limitele prevăzute de lege pentru infracţiunea de conflict de interese, reduse cu o treime, se situează între 8 luni şi 3 ani şi 4 luni.

Având în vedere reţinerea dispoziţiilor art. 35 C. pen., precum şi faptul că apelanţii inculpaţi O.C. şi R.V. au comis infracţiunile în virtutea funcţiilor pe care le aveau de primar şi, respectiv, consilier local, înşelând prin aceasta încrederea cetăţenilor care i-au ales în aceste funcţii, Înalta Curte ar aplica o sancţiune peste limita minimă, respectiv de 2 ani şi 8 luni închisoare pentru inculpatul O.C. (7 acte materiale) şi 2 ani şi 2 luni pentru inculpatul R.V. (2 acte materiale).

Faţă de cele menţionate, Înalta Curte constată că în cauză nu sunt aplicabile dispoziţiile privind renunţarea la aplicarea pedepsei sau amânarea aplicării pedepsei, raportat la faptul că infracţiunile comise nu prezintă o gravitate redusă, precum şi la modul şi împrejurările în care au fost comise (în virtutea funcţiilor pe care le aveau inculpaţii, de primar şi, respectiv, consilier local - inculpatul O.C. a luat decizia şi a atribuit în mod direct către SC E. SRL - în care asociat unic era sora sa, R.E., rudă de gradul al Il-lea, iar administrator cumnatul său, consilier local, R.V., mai multe lucrări de prestări servicii pentru care nu a încheiat contract în formă scrisă; inculpatul R.V., în virtutea atribuţiilor de serviciu, în baza unei rezoluţii delictuale unice, exercitându-şi dreptul de vot la luarea deciziei în şedinţa comisiei economice din data de 26 ianuarie 2011 şi în şedinţa consiliului local din data de 27 ianuarie 2011 în care au fost adoptate H.C.L. nr. 4 prin care, printre altele, au fost aprobate cheltuieli de investiţii vizând achiziţionarea unui transformator pentru staţia de epurare a comunei, pe care la data de 04 mai 2011, SC E. SRL - în care inculpatul era administrator - i-a vândut Primăriei V.P. contra sumei de 25.308,40 RON, cu factură, ce a fost achitată din bugetul local prin contul de trezorerie al primăriei), iar prin faptele săvârşite aceştia au obţinut foloase necuvenite, creând un pericol pentru bunul mers al activităţii subiectului pasiv principal.

Critica inculpaţilor apelanţi, prin care au solicitat înlocuirea suspendării condiţionate cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere este nefondată, deoarece conduce la agravarea situaţiei în propria cale de atac, termenul de supraveghere conform legii în vigoare şi obligaţiile impuse condamnatului făcând suspendarea sub supraveghere mai severă faţă de suspendarea condiţionată.

Trebuie avute în vedere şi dispoziţiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 - obligatorii pentru aplicarea mitor lex - potrivit cărora „pentru determinarea legii penale mai favorabile cu privire la suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei conform art. 5 C. pen., instanţa va avea în vedere sfera obligaţiilor impuse condamnatului şi efectele suspendării potrivit legilor succesive, cu prioritate faţă de durata termenului de încercare sau supraveghere".

Referitor la pedeapsa complementară, conform art. 12 din Legea nr. 187/2012, în cazul succesiunii de legi penale intervenite până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, pedepsele accesorii şi complementare se aplică potrivit legii care a fost identificată ca lege mai favorabilă în raport cu infracţiunea comisă.

Art. 66 alin. (1) C. pen. din 1969 menţionează că pedeapsa complementară a interzicerii exercitării unor drepturi constă în interzicerea exercitării, pe o perioadă de la unu la 5 ani, a unuia sau mai multor drepturi.

Cu toate că noua reglementare prevede o limită maximă mai redusă cu privire la perioada pentru care se poate aplica pedeapsa complementară, Înalta Curte are în vedere că pedepsele accesorii şi complementare se aplică potrivit legii care a fost identificată ca lege mai favorabilă în raport cu infracţiunea comisă.

Faţă de cele menţionate, se constată că pentru inculpaţii O.C. şi R.V., prin aprecierea globală a dispoziţiilor de drept substanţial, legea veche este mai favorabilă, şi pe cale de consecinţă, sunt nefondate solicitările referitoare la modificarea hotărârii prin reţinerea noilor dispoziţii legale.

Având în vedere considerentele expuse, urmare a evaluării legii penale mai favorabile prin metoda aprecierii globale a dispoziţiilor de drept substanţial, Înalta Curte urmează să respingă, ca nefondate, apelurile declarate de inculpaţii O.C. şi R.V. împotriva sentinţei penale nr. 193 din 14 octombrie 2013 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Conform dispoziţiilor art. 275 alin. (2) C. proc. pen., vor fi obligaţi apelanţii inculpaţi la plata a câte 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 100 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, va fi avansată din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, apelurile declarate de inculpaţii O.C. şi R.V. împotriva sentinţei penale nr. 193 din 14 octombrie 2013 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Obligă apelanţii inculpaţi la plata a câte 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 100 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se avansează din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 27 mai 2014.

← ICCJ. Decizia nr. 1377/2014. Penal. Omorul deosebit de grav...		ICCJ. Decizia nr. 1392/2014. Penal. Traficul de droguri (Legea... →

ICCJ. Decizia nr. 139/2014. Penal. Conflict de interese (art. 253 ind 1 C.p.). Apel

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 139/2014. Penal. Conflict de interese (art. 253 ind 1 C.p.). Apel