ICCJ. Decizia nr. 1368/2014. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1368/2014
Dosar nr. 6034/112/2012
Şedinţa publică din 17 aprilie 2014
Deliberând asupra recursurilor de faţă pe baza lucrărilor şi materialului din dosarul cauzei, constată următoarele:
1. Tribunalul Bistriţa-Năsăud prin sentinţa penală nr. 155 din 30 octombrie 2013 pronunţată în Dosarul nr. 6034/112/2012 a condamnat pe inculpatul I.F.L., în prezent deţinut în Penitenciarul G., la pedepsele de:
- 12 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b), lit. d) şi lit. e) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de viol prevăzută de art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. b1) şi alin. (3) teza I C. pen., art. 41 alin. (2) C. pen.;
- 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de incest prevăzută de art. 203 C. pen., art. 41 alin. (2) C. pen.;
S-a constatat că infracţiunile au fost săvârşite în concurs ideal prevăzut de art. 33 lit. b) C. pen.
Conform art. 34 lit. b) C. pen., art. 35 alin. (1) C. pen., s-au contopit pedepsele aplicate şi s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 12 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b), lit. d) şi lit. e) C. pen.
S-a făcut aplicarea art. 71 raportat la art. 64 lit. a) teza a II -a, lit. b), lit. d) şi lit. e) C. pen.
Conform art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului reţinerea şi arestul preventiv începând cu data de 12 octombrie 2012 la zi.
Conform art. 3501 C. proc. pen. s-a menţinut starea de arest a inculpatului.
A fost obligat inculpatul să plătească în favoarea părţii vătămate I.R.D., prin reprezentantul său legal, suma de 10.000 RON cu titlu de daune morale.
S-a dispus, în baza art. 7 din Legea nr. 76/2008 prelevarea de probe biologice de la inculpat.
A fost obligat inculpatul să plătească în favoarea statului suma de 1.030 RON cu titlu de cheltuieli judiciare, din care 500 RON a reprezentat onorariul avocatului din oficiu H.B.L., desemnată în faza de urmărire penală şi în instanţă pentru apărarea inculpatului şi 150 RON a reprezentat onorariul avocatului din oficiu M.M.D. pentru apărarea intereselor părţii vătămate minore.
Instanţa fondului a fost sesizată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud emis la data de 30 octombrie 2012 în Dosarul nr. 984/P/2012, consecutiv căruia s-a şi investit cu judecarea cauzei în vederea tragerii la răspundere penală a inculpatului I.F.L. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 197 alin. (1), alin. (2), lit. b1) şi alin. (3) teza I C. pen. anterior cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior şi art. 203 C. pen. anterior cu aplicarea art. 41 alin. (2) din acelaşi cod.
În esenţă, actul de inculpare a reţinut că inculpatul a întreţinut relaţii sexuale cu fiica sa minoră, fără a exercita violenţe fizice asupra acesteia (I.R.D.), însă profitând de imposibilitatea ei de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa, precum şi de momentele în care soţia sa nu era acasă sau dormea.
Hotărând soluţionarea în fond a cauzei penale prin condamnare în conformitate cu art. 345 alin. (2) C. proc. pen. anterior, după efectuarea cercetării judecătoreşti în condiţiile art. 288-art. 291 din acelaşi cod în cursul căreia au fost administrate probele strânse la urmărirea penală şi alte probe noi, instanţa a examinat şi apreciat materialul probator, confirmând existenţa faptelor ilicite deduse judecăţii şi vinovăţia penală autorului acestora, sens în care a reţinut următoarele:
Inculpatul I.F.L. a fost crescut la Casa de Copii Alba-Iulia, unde a cunoscut-o pe soţia sa I.R. şi au împreună 4 copii minori, cea mai mare fiind fiica lor I.R.D., care la data sesizării instanţei avea vârsta de 8 ani şi 4 luni.
Datorită condiţiilor precare în care trăiesc, inculpatul şi soţia sa dormeau în acelaşi pat cu partea vătămată I.R.D., iar ceilalţi copii, pe un alt pat aflat în aceeaşi cameră. Astfel, când soţia sa mergea la ceilalţi copii, inculpatul rămânea în pat cu minora cu care a început să întreţină relaţii sexuale încă din anul 2011. Potrivit declaraţiei inculpatului din faza de urmărire penală coroborată cu susţinerile părţii vătămate din cursul cercetărilor judecătoreşti, acesta a avut în cursul anului 2011 mai multe raporturi sexuale cu fiica sa, fără să le ştie numărul însă „oricum mai puţin de 20 de ori”. În concret, inculpatul a declarat că „(…) m-am culcat cam de 3 ori, la 2 luni de zile, cu aceasta în anul 2011. O dată, m-am culcat într-o noapte în anul 2011, spre toamnă, acela fiind ultimul act sexual, care a şi fost recunoscut de la început, la organele de poliţie”. Referitor la acest din urmă act sexual, inculpatul a susţinut că „a avut impresia că se culcă cu soţia sa”.
La începutul anului 2012 inculpatul a fost atenţionat de către martorul S.G. (pastor de religie penticostală din localitate) care i-a spus că a auzit că „se culcă cu fata sa şi că nu este bine ce face”. Ca urmare, ulterior acestei discuţii inculpatul a întrerupt întreţinerea de relaţii sexuale cu fiica sa I.R.D.
Inculpatul a întreţinut relaţii sexuale cu fiica sa fără a exercita violenţe fizice asupra acesteia, însă profitând de imposibilitatea ei de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa, precum şi de momentele în care soţia sa nu era acasă sau dormea. În acest context, s-a subliniat că în faţa instanţei (după internarea în centrul de plasament), minora a declarat că nu a povestit mamei ei ce i se întâmpla de frică, pentru că inculpatul o ameninţa cu bătaia, adăugând că „În schimb tata îmi oferea dulciuri ca să nu spun nimic”.
Inculpatul a declarat că a procedat în modalitatea arătată, întrucât atunci când fiica sa a intrat în clasa întâii i-ar fi spus că a fost victima unui viol, comis de un elev de şcoală cu numele de J.A. şi că atunci „s-a gândit dă profite la rândul său de fetiţă”.
Inculpatul a susţinut că, nu a denunţat fapta la poliţie, întrucât a discutat personal cu acel băiat, iar acesta ar fi negat comiterea faptei. În cauză au fost făcute verificări sub acest aspect, neputându-se stabili că numitul J.A. ar fi întreţinut relaţii sexuale cu partea vătămată, cu atât mai mult cu cât la data respectivă acesta avea vârsta de 12 ani şi era încadrat într-o categorie de persoane cu handicap mediu, care necesită protecţie specială pareză facială dreaptă, retard psihic, hipoacuzie şi urma tratament medical pentru afecţiuni psihice.
Referitor la faptele săvârşite de inculpat s-au primit mai multe sesizări anonime la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Bistriţa-Năsăud, întocmindu-se rapoartele din datele de 19 septembrie 2012 şi 3 octombrie 2012, însă pentru că minora nu a fost cooperantă şi nu a spus nimic despre faptele comise în dauna sa, au fost sesizate organele de poliţie. Cu toate acestea, din acele rapoarte, care se coroborează cu celelalte declaraţii date în cauză a rezultat că partea vătămată dormea în acelaşi pat cu părinţii, mama părţii vătămate relatând că este posibil ca inculpatul să întreţină relaţii sexuale cu fiica lor.
Cu ocazia audierilor din faza de urmărire penală, I.R., mama părţii vătămate a confirmat că îl bănuia pe inculpat că întreţinea relaţii sexuale cu fiica lor minoră, surprinzându-l de mai multe ori sărutându-o pe gură. De asemenea, aceasta a relatat organelor de urmărire penală că a găsit cu o ocazie, la domiciliu, lenjeria fetiţei purtând pete de sânge şi că inculpatul era foarte apropiat de minoră, discutând foarte mult la telefon cu aceasta, mai ales când era plecat de la domiciliu.
Bunica părţii vătămate, martora D.E. a precizat că la rândul său a auzit faptul că inculpatul dormea în acelaşi pat cu fiica sa minoră şi că întreţinea relaţii sexuale cu aceasta însă întrebându-l pe inculpat asupra acestor împrejurări, nu a recunoscut că le-ar comite.
Din probaţiunea administrată în cauză a rezultat că inculpatul s-a opus ca partea vătămată să fie examinată medico-legal însă a fost convins să accepte acest lucru, inclusiv de către fratele său I.V. şi învăţătoarea minorei, martora P.M.A.
S-a amintit că în faza de urmărire penală, cu ocazia conducerii în teren, şi a reconstituirii, inculpatul a indicat locul în care întreţinea relaţii sexuale cu fiica sa minoră, martorii J.M. şi D.I. arătând că la un moment dat, inculpatul a precizat că a întreţinut relaţii sexuale cu fiica sa de mai multe ori.
Fapta săvârşită de inculpatul I.F.L., de a întreţine în cursul anului 2011, relaţii sexuale cu fiica sa minoră, partea vătămată I.R.D., în vârstă de 8 ani şi 4 luni, profitând de imposibilitatea acesteia de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa întruneşte în drept elementele constitutive ale infracţiunii de viol prevăzut de art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. b1) şi alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi incest prevăzut de art. 203 C. pen., art. 41 alin. (2) C. pen., săvârşite în concurs ideal prevăzute de art. 33 lit. b) C. pen.
Procedând la individualizarea pedepselor ce au fost aplicate inculpatului, instanţa a avut în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., cu referire la limitele speciale a pedepsei, pericolul social concret al faptelor comise, urmările cauzate şi datele care caracterizează persoana inculpatului.
Având în vedere circumstanţele în care a săvârşit faptele că acestea au fost comise asupra fiicei sale în vârstă de doar 8 ani şi 4 luni, că abuzurile sexuale au fost săvârşite în formă continuată şi au cauzat intense suferinţe fizice şi psihice părţii vătămate, aspect care rezultă cu claritate din relatările făcute de aceasta în faţa instanţei, dar şi împrejurarea că inculpatul în pofida probelor certe de vinovăţie neagă săvârşirea infracţiunilor deduse judecăţii, instanţa nu a reţinut în favoarea acestuia circumstanţe atenuante.
Aşa fiind instanţa a dispus condamnarea inculpatului la pedeapsa de 12 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b), lit. d) şi lit. e) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii de viol prevăzută de art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. b1) şi alin. (3) teza I C. pen., art. 41 alin. (2) C. pen. şi la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de incest prevăzută de art. 203 C. pen., art. 41 alin. (2) C. pen.
În latura civilă a cauzei, apreciind că sunt întrunite elementele răspunderii civile delictuale, în temeiul art. 14, art. 346 C. proc. pen., s-a dispus obligarea inculpatului la plata în favoarea părţii vătămate-minore a sumei de 10.000 RON cu titlu de daune morale, astfel cum s-a formulat constituirea de parte civilă de către reprezentantul legal al părţii vătămate, în prezent aflată în Centrul de plasament din cadrul C.S.S.C. Năsăud.
Faptele comise de inculpat au cauzat fiicei sale minore, partea vătămată I.R.D., în vârstă de 8 ani şi 4 luni, suferinţe fizice şi psihice intense care au justificat o compensaţie materială.
2. Împotriva acestei sentinţe, a formulat apel în termen legal inculpatul I.F.L. aducând critici de nelegalitate şi netemeinicie.
În susţinerea apelului s-a solicitat achitarea pentru că inculpatul nu a recunoscut fapta, iar din actele de la dosar a nu rezultat cu certitudine care este amploarea activităţii infracţionale şi cine este autorul lor principal; astfel, partea vătămată prezenta o deflorare mai veche, iar autorul ar putea să fie şi un coleg de şcoală al acesteia, respectiv J.A.
S-a precizat că inculpatul are perspective de reintegrare socială deşi a mai avut antecedente penale şi trebuie ţinut seama de împrejurarea că a crescut într-o casă de copii, reuşind totuşi să-şi întemeieze o familie.
Examinând apelul prin prisma motivelor invocate, precum şi sub toate aspectele de fapt şi de drept, Curtea de Apel a constatat următoarele:
În mod temeinic prima instanţă a stabilit pe baza administrării tuturor probelor necesare aflării adevărului, starea de fapt constând în aceea că inculpatul, în cursul anului 2011, a întreţinut mai multe raporturi sexuale, aproximativ 20, cu fiica sa de 7 ani.
Contrar susţinerilor apelantului că nu se face vinovat de comiterea faptei, acesta a recunoscut integral comiterea faptelor, în cursul urmăririi penale în prezenţa apărătorului şi-a menţinut această declaraţie; recunoscând inclusiv în faţa judecătorului care a dispus arestarea sa.
Împrejurarea că în cursul judecăţii şi-a schimbat în mod nejustificat atitudinea de recunoaştere, nu poate fi luată în considerare de către instanţa de apel.
Independent de declaraţiile inculpatului, comiterea faptei a rezultat din declaraţiile fiicei sale minore, care a fost constantă în indicarea tatălui său drept autor al faptei. De aceea nu a fost primită susţinerea apelantului că ar trebui achitat, deoarece era posibil ca deflorarea minorei atestată, de actele medicale de la dosar, să fi fost comisă de către un coleg de şcoală al acesteia, respectiv numitul J.A.
Oricum, partea vătămată a arătat în declaraţia dată în faţa instanţei că ceea ce i-a făcut tatăl său a încercat să-i facă şi minorul J.A. la şcoală, însă minorul suferă de afecţiuni psihice şi nu îşi aminteşte nimic.
S-a mai precizat că inculpatul a recunoscut comiterea faptei şi în prezenţa altor persoane decât organele judiciare, cum ar fi martorul asistent la cercetarea la faţa locului D.I.
În motivele de apel inculpatul a mai invocat că este posibil să nu fi avut discernământ când a comis faptele, însă acest lucru a fost contrazis de împrejurarea că inclusiv pastorul cultului religios din care inculpatul face parte, i-a atras atenţia că nu este bine ceea ce face, pentru că nu va scăpa de răspundere penală, ca atare, inculpatul a comis fapta în cunoştinţă de cauză.
Aşadar, în mod legal prima instanţă a efectuat încadrarea juridică a faptelor inculpatului în infracţiunea de viol, prevăzut şi pedepsit de art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. b1) şi alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi incest, prevăzut de art. 203 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
La individualizarea pedepselor principale de 12 ani închisoare pentru prima infracţiune şi de 3 ani închisoare pentru cea de-a doua infracţiune, prima instanţă a ţinut seama de toate aspectele personale indicate de către inculpat în apel, astfel încât pedepsele nu pot fi reduse în apel.
Inculpatul nu a invocat drept temei al reducerii pedepselor motivele familiale, fiindcă prin faptele comise a atentat tocmai la valorile fundamentale ale familiei.
Sub aspectul laturii civile în mod legal şi temeinic prima instanţă a stabilit suma de 10.000 RON daune morale către minoră, datorită suferinţelor fizice şi psihice cauzate.
Aşa fiind, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. a respins ca nefondat apelul inculpatului.
În temeiul art. 383 alin. (11) C. proc. pen. raportat la art. 350 C. proc. pen. a menţinut starea de arest a inculpatului, având în vedere că subzistă temeiurile de la luarea măsurii arestării preventive prin încheierea penală nr. 75 din 13 octombrie 2012 a Tribunalului Bistriţa-Năsăud.
Astfel, inculpatul are antecedente penale şi a fost condamnat în primă instanţă pentru o infracţiune gravă comisă împotriva propriului său copil.
Punerea în libertate a inculpatului ar crea pericol concret pentru ordinea publică în sânul comunităţii din care acesta face parte, având în vedere că inculpatul a ignorat toate avertismentele ce i-au fost transmise de comunitate prin membrii ei avizaţi în scopul de a înceta comiterea faptei, fiind îndeplinite condiţiile de menţinere a arestării preventive, prevăzute de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.
În acelaşi timp, menţinerea stării de arest a fost justificată datorită pronunţării de către prima instanţă a unei condamnări cu executare, condamnare menţinută prin prezenta decizie.
În baza art. 381 alin. (1) C. proc. pen. a dedus din pedeapsă durata arestării preventive.
În consecinţă, Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, a pronunţat decizia nr. 243/A din 6 decembrie 2013 în sensul celor înfăţişate.
3. Împotriva deciziei penale evocate a declarat în termen legal recurs inculpatul I.F.L., invocând în cuprinsul cererii de recurs nemulţumirea sa faţă de soluţia condamnării, dar şi pedeapsa prea aspră aplicată.
În cauză, urmare a repartizării aleatorii a fost fixat prim termen de judecată în faţa instanţei de recurs, la data de 17 aprilie 2014.
În conformitate cu dispoziţiile art. 38510 C. proc. pen. anterior, recurentul inculpat avea obligaţia de a formula în scris motivele de recurs, prin cererea de recurs sau printr-un memoriu separat, el trebuia depus la instanţa de recurs cu cel puţin 5 zile înaintea primul termen de judecată.
Observând actele procedurale existente la dosarul cauzei, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că motivele de recurs au fost depuse de către apărătorul desemnat din oficiu al inculpatului la data de 14 aprilie 2014, deci cu nerespectarea termenului prevăzut de lege. În atare împrejurări, instanţa de recurs urmează a lua în considerare numai cazurile de casare care, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen. anterior, se iau în considerare din oficiu.
În prezenta cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 12 alin. (1) din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind C. proc. pen., potrivit cărora recursurile în curs de judecată la data intrării în vigoare a legii noi, declarate împotriva hotărârii care au fost supuse apelului potrivit legii vechi, rămân în competenţa aceleiaşi instanţe şi se judecă potrivit dispoziţiilor legii vechi privitoare la recurs.
Prin urmare, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în conformitate cu dispoziţiile art. 5 C. pen., referitor la aplicarea legii penale mai favorabile, până la judecarea definitivă a cauzei, va constata că de la săvârşirea infracţiunii până la momentul soluţionării definitivă a acţiunii penale a intervenit o nouă lege penală ceea ce obligă la examinarea normelor penale incidente pentru identificarea celor mai favorabile inculpatului.
Apreciind că nu există cazuri de casare pe care instanţa de control judiciar ar trebui să le ia în considerare din oficiu, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în aplicarea legii penale mai favorabile, expune:
Inculpatul I.F.L. a fost trimis în judecată şi condamnat de instanţa fondului, soluţie menţinută de instanţa de prim control judiciar pentru săvârşirea infracţiunii de viol în forma agravată a săvârşirii asupra unui membru a familiei, care nu a împlinit vârsta de 15 ani (fiica sa minoră având, la data faptelor, vârsta de 8 ani şi 4 luni), în mod repetat, în cursul anului 2011 („cca 20 raporturi sexuale cu fiica sa”), infracţiune prevăzută şi pedepsită de art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. b1) şi alin. (3) teza I C. pen. anterior cu art. 41 alin. (2) din acelaşi cod, şi respectiv pentru săvârşirea infracţiunii de incest, prevăzut de art. 203 C. pen. anterior.
În condiţiile întrunirii exigenţelor tragerii la răspundere penală a inculpatului pentru faptele deduse judecăţii, instanţa fondului a aplicat acestuia pedeapsa principală a închisorii de 12 ani, pedeapsă rezultat pentru săvârşirea în concurs real a celor două infracţiuni, precum şi a pedepsei complementare a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b), lit. d), lit. e) C. pen. anterior pe o durată de 4 ani şi a pedepsei accesorii.
Procedând la identificarea legii penale mai favorabile, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va analiza influenţa, modificările legislative cu privire la elementele constitutive ale infracţiunii care formează obiectul acuzaţiei, verifică dacă faptele mai sunt incriminate de legea penală nouă şi dacă legea penală nouă poate retroactiva, ea fiind mai favorabilă cu privire la încadrarea juridică.
În raport cu acest criteriu, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie observă că infracţiunea de viol, în forma agravată expusă, raporturile sexuale ale inculpatului, repetate cu fiica sa minoră în vârstă de 8 ani şi 4 luni, se regăseşte în noul C. pen., în dispoziţiile art. 218 alin. (1), alin. (3) lit. b), lit. c), respectiv incriminarea raportului sexual, actul sexual oral sau anal cu o persoană, săvârşirea prin constrângere, punere în imposibilitate a de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa sau profitând de această stare, în situaţia în care victima este rudă directă frate sau soră şi nu a împlinit încă 16 ani.
În consecinţă, activitatea infracțională a inculpatului I.F.L., astfel cum a fost săvârşită, se înscrie în tiparul incriminator al art. 218 alin. (1), alin. (3) lit. b), lit. c) C. pen.
În examinarea legii incidente cu privire la cea de-a doua acuzaţie formulate faţă de recurentul inculpat, incest prevăzut de art. 203 C. pen. anterior, raportul sexual între rude în linie directă sau între fraţi şi surori, se poate observa că noul C. pen. nu mai prevede distinct această infracţiune, context în care, faţă de circumstanţele reale ale cauzei se va analiza încadrarea juridică dată faptei ca urmare a situaţiei tranzitorii pentru a se verifica dacă abrogarea acestui text de lege (prin aceea că infracţiunea nu se mai regăseşte, în mod distinct autonom în noul C. pen. este echivalentă cu o dezincriminare).
Evaluând conţinutul constitutiv al infracţiunii de viol, art. 218 alin. (1), alin. (3) lit. b), lit. c) C. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că în ceea ce priveşte cea de-a doua acuzaţie (incest), aceasta se regăseşte în dispoziţiile evocate, aşa încât inculpatul urmează a fi tras la răspundere penală şi sub acest aspect, urmare a schimbării încadrării juridice a faptelor deduse judecăţii săvârşite în concurs ideal în infracţiunea prevăzută şi pedepsită de art. 218 alin. (1), alin. (3) lit. b), lit. c) C. pen. în formă continuată.
Într-o următoare etapă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va proceda la analiza în concret a consecinţelor cu privire la sancţiunea ştiut fiind că examinarea încadrării juridice a faptei în situaţii tranzitorii este necesară ca premisă pentru a evalua apoi instituţia sancţiunii.
Pedeapsa decurge din norma care incriminează fapta, unitatea dintre incriminare şi pedeapsă excluzând posibilitatea în cazul legii succesive, de a combina incriminarea legii cu pedeapsa din altă lege.
Efectuând acest demers în legătură cu consecinţele produse de acuzaţie vizând sancţiunea la data săvârşirii faptei şi consecinţele la data judecării prezentului recurs şi ţinând seama de caracterul unitar al dispoziţiilor referitoare la pedeapsa şi circumstanţa în raport cu încadrarea juridică, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie arată că legea penală mai favorabilă este legea nouă în condiţiile în care stabileşte o pedeapsă de la 5 la 12 ani închisoare şi interzicerea unor drepturi, în timp ce vechea reglementare prevedea pedeapsa cu închisoarea cuprinsă între 10 şi 25 ani închisoare şi interzicerea unor drepturi.
În aplicarea legii penale mai favorabile, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie face precizarea că în cadrul recursurilor guvernate de dispoziţiile art. 12 alin. (1) din Legea nr. 255/2013, instanţa de recurs nu realizează o nouă individualizare judiciară a sancţiunii penale, ci reduce proporţional sancţiunea stabilită de instanţa inferioară, orientată către minim mediu sau maximul special, în raport cu limitele prevăzute de legea penală nouă.
În consecinţă, în aplicarea legii penale mai favorabile, instanţa de recurs nu va putea stabili o sancţiune către minimul special prevăzut de legea penală nouă, dacă instanţa inferioară a stabilit sancţiunea către maximul special prevăzut de legea penală veche, nefiind posibilă nici situaţia inversă.
În respectarea acestor principii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va proceda la reducerea pedepsei de 12 ani închisoare aplicată inculpatului la aceea de 10 ani închisoare, cu aplicarea art. 36 alin. (1) C. pen. (dispoziţii mai favorabile) şi a art. 5 C. pen.
În virtutea considerentelor expuse, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va admite recursul declarat de inculpatul I.F.L. împotriva deciziei penale nr. 243/A din data de 2 decembrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penal şi de minori.
Va casa în parte decizia penală atacată şi în parte sentinţa penală nr. 155 din 30 octombrie 2013 a Tribunalului Bistriţa-Năsăud şi rejudecând:
Va descontopi pedeapsa rezultantă de 12 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b), lit. d), lit. e) C. pen. anterior în pedepsele componente pe care le repune în individualitatea lor.
În baza dispoziţiilor art. 386 C. proc. pen. va dispune schimbarea încadrării juridice a faptelor prevăzute şi pedepsite de art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. b1) şi alin. (3) teza I C. pen. anterior, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior şi art. 203 C. pen. anterior cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior în infracţiunea prevăzută şi pedepsită de art. 218 alin. (1), alin. (3) lit. b), lit. c) C. pen. cu aplicarea art. 36 C. pen. alin. (1), cu referire la art. 5 C. pen.
Va reduce pedeapsa de 12 ani închisoare aplicată inculpatului I.F.L. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 218 alin. (1), alin. (3) lit. b), lit. c) C. pen. cu aplicarea art. 36 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 5 C. pen. la pedeapsa de 10 ani închisoare.
În baza art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 va aplica inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), lit. b), lit. e), lit. f) C. pen. pe o durată de 3 ani.
Va dispune aplicarea art. 65-art. 66 alin. (1) lit. a), lit. b) C. pen. ca pedeapsă accesorie.
Va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata prevenţiei de la 12 octombrie 2012 la 17 aprilie 2014.
Va menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor atacate care nu sunt contrare prezentei decizii.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat, în sumă de 200 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimata parte vătămată, în sumă de 150 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de inculpatul I.F.L. împotriva deciziei penale nr. 243/A din data de 2 decembrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penal şi de minori.
Casează în parte decizia penală atacată şi în parte sentinţa penală nr. 155 din 30 octombrie 2013 a Tribunalului Bistriţa-Năsăud şi rejudecând:
Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 12 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b), lit. d), lit. e) C. pen. anterior în pedepsele componente pe care le repune în individualitatea lor.
În baza dispoziţiilor art. 386 C. proc. pen. dispune schimbarea încadrării juridice a faptelor prevăzute şi pedepsite de art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. b1) şi alin. (3) teza I C. pen. anterior, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior şi art. 203 C. pen. anterior cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior în infracţiunea prevăzută şi pedepsită de art. 218 alin. (1), alin. (3) lit. b), lit. c) C. pen. cu aplicarea art. 36 C. pen. alin. (1), cu referire la art. 5 C. pen.
Reduce pedeapsa de 12 ani închisoare aplicată inculpatului I.F.L. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 218 alin. (1), alin. (3) lit. b), lit. c) C. pen. cu aplicarea art. 36 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 5 C. pen. la pedeapsa de 10 ani închisoare.
În baza art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), lit. b), lit. e), lit. f) C. pen. pe o durată de 3 ani.
Dispune aplicarea art. 65-art. 66 alin. (1) lit. a), lit. b) C. pen. ca pedeapsă accesorie.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata prevenţiei de la 12 octombrie 2012 la 17 aprilie 2014.
Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor atacate care nu sunt contrare prezentei decizii.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat, în sumă de 200 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimata parte vătămată, în sumă de 150 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 17 aprilie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1367/2014. Penal. Infracţiuni privind... | ICCJ. Decizia nr. 137/2014. Penal → |
|---|
