ICCJ. Decizia nr. 1367/2014. Penal. Infracţiuni privind comerţul electronic (Legea nr. 365/2002). Recurs

Comentarii

0

R O M Â N IA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 1367/2014

Dosar nr. 42782/3/2012

Şedinţa publică din 10 aprilie 2014

Asupra recursurilor de faţă;

În baza actelor şi lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 172/F din 06 martie 2013, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, în baza art. 25 din Legea nr. 365/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 320¹ C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul R.L.C., la 1 an închisoare.

În baza art. 24 alin. (2) din Legea nr. 365/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 320¹ C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul la 3 ani închisoare.

În baza art. 33 lit. a) C. pen. raportat la art. 34 lit. b) C. pen. i s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare.

În baza art. 86¹ C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe un termen de încercare de 7 ani stabilit în condiţiile art. 86² C. pen.

Pe durata termenului de încercare condamnatul va trebui să se supună următoarelor măsuri de supraveghere şi obligaţii:

- se va prezenta lunar la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Dolj;

- va anunţa, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţa sau locuinţa şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile precum şi întoarcerea;

- va comunica şi justifica schimbarea locului de muncă;

- va comunica informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă;

- nu va intra în legătură cu ceilalţi coinculpaţi;

- se va supune măsurilor de control, tratament sau îngrijire, în special în scopul dezintoxicării.

I s-au pus în vedere inculpatului disp. art. 86⁴ C. pen.

S-a făcut aplicarea art. 71 alin. (5) - art. 64 lit. a) teza finală şi b) C. pen.

În baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa durata prevenţiei de la 7 mai 2011 la 21 iunie 2011.

În baza art. 25 din Legea nr. 365/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 320¹ C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul E.E.Y., la 1 an închisoare.

În baza art. 24 alin. (2) din Legea nr. 365/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 320¹ C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul la 3 ani închisoare.

În baza art. 33 lit. a) C. pen. raportat la art. 34 lit. b) C. pen. i s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare.

În baza art. 86¹ C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe un termen de încercare de 7 ani stabilit în condiţiile art. 86² C. pen.

Pe durata termenului de încercare condamnatul se va supune următoarelor măsuri de supraveghere şi obligaţii:

- se va prezenta lunar la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Dolj;

- va anunţa în prealabil orice schimbare de domiciliu, reşedinţa sau locuinţa şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile precum şi întoarcerea;

- va comunica şi justifica schimbarea locului de muncă;

- va comunica informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă;

- nu va intra în legătură cu ceilalţi coinculpaţi;

- se va supune măsurilor de control, tratament sau îngrijire, în special în scopul dezintoxicării.

I s-au pus în vedere inculpatului disp. art. 86⁴ C. pen.

S-a făcut aplicarea art. 71 alin. (5) - 64 lit. a) teza finala şi b) C. pen.

În baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa durata prevenţiei de la 7 mai 2011 la 21 iunie 2011.

În baza art. 25 din Legea nr. 365/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 320¹ C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul G.C., la 1 an închisoare.

În baza art. 24 alin. (2) din Legea nr. 365/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 320¹ C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul la 3 ani închisoare.

În baza art. 33 lit. a) C. pen. raportat la art. 34 lit. b) C. pen. i s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare.

În baza art. 86¹ C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe un termen de încercare de 7 ani stabilit în condiţiile art. 86² C. pen.

Pe durata termenului de încercare condamnatul s-a supus următoarelor măsuri de supraveghere şi obligaţii:

- se va prezenta lunar la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Dolj;

- va anunţa în prealabil orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile precum şi întoarcerea;

- va comunica şi justifica schimbarea locului de muncă;

- va comunica informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă;

- nu va intra în legătură cu ceilalţi coinculpaţi;

- se va supune măsurilor de control, tratament sau îngrijire, în special în scopul dezintoxicării.

I s-au pus în vedere inculpatului disp. art. 86⁴ C. pen.

S-a făcut aplicarea art. 71 alin. (5) - 64 lit. a) teza finală şi b) C. pen.

În baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsă durata prevenţiei de la 7 decembrie 2011 la 14 februarie 2012.

În baza art. 24 alin. (2) din Legea nr. 365/2002 cu aplicarea art. 320¹ C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul B.G.N., la 2 ani închisoare.

În baza art. 86¹ C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe un termen de încercare de 6 ani stabilit în condiţiile art. 86² C. pen.

Pe durata termenului de încercare condamnatul s-a supus următoarelor măsuri de supraveghere şi obligaţii:

- se va prezenta lunar la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Dolj;

- va anunţa, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

- va comunica şi justifica schimbarea locului de muncă;

-va comunica informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă;

- nu va intra în legătură cu ceilalţi coinculpaţi.

I s-au pus în vedere inculpatului disp. art. 86⁴ C.pen.

S-a făcut aplicarea art. 71 alin. (5) - 64 lit. a) teza finală şi b) C. pen.

În baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsă durata prevenţiei de la 17 mai 2012 la 10 august 2012.

În baza art. 25 din Legea nr. 365/2002 a fost condamnat inculpatul F.V.A., la 2 ani închisoare.

În baza art. 86¹ C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe un termen de încercare de 6 ani stabilit în condiţiile art. 86² C. pen.

Pe durata termenului de încercare condamnatul s-a supus următoarelor măsuri de supraveghere şi obligaţii:

- se va prezenta lunar la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Dolj;

- va anunţa în prealabil orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile precum şi întoarcerea;

- va comunica şi justifica schimbarea locului de muncă;

- va comunica informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă;

- nu va intra în legătură cu ceilalţi coinculpaţi.

I s-au pus în vedere inculpatului disp. art. 86⁴ C. pen.

S-a făcut aplicarea art. 71 alin. (5) - 64 lit. a) teza finală şi b) C. pen.

În baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa durata prevenţiei de la 17 mai 2012 la 10 august 2012.

În baza art. 118 lit. b) C. pen. s-a dispus confiscarea de la inculpatul R.L.C. cardurile bancare, cartelele M. şi dispozitivele artizanale şi materialele de lipit identificate în procesul verbal seria H nr. 0026199 din 5 august 2011 emis de DGPMB (mai puţin şapca de culoare portocalie, portofel culoare maro, carnet de sănătate, procese-verbale de contravenţie, permis de conducere, ceas inscripţionat G., ochelari de soare, ce se vor restitui inculpatului).

În baza art. 18 lit. c) C. pen. s-a dispus confiscarea de la inculpatul G.C. obiectele produse în vederea săvârşirii infracţiunilor, identificate în procesul verbal seria H nr. 0087659 întocmit de DGPMB.

În baza art. 118 lit. c) C. pen. s-a dispus confiscarea de la inculpatul R.L.C. autoturismul marca A.R., nr. de înmatriculare X, modificat şi adaptat în scopul săvârşirii infracţiunilor.

A fost instituită măsura sechestrului asigurător asupra autoturismului sus-amintit.

În baza art. 14 şi 346 C. proc. pen. a fost obligat inculpatul E.E.Y. la plata a 1905,7 RON în favoarea P.B. Bucureşti; pe inculpaţii E.E.Y. şi R.L.C. în solidar la plata a 110 RON în favoarea R.B. Bucureşti şi pe inculpatul R.L.C. la plata a 2700 RON în favoarea R.B. Bucureşti.

Fiecare inculpat a fost obligat la plata a câte 5000 RON, cu titlul de cheltuieli judiciare avansate de stat.

Executorie cu privire la măsura sechestrului asigurător.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că prin rechizitoriul nr. 2557/P/2011 din 06 noiembrie 2012 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor R.L.C., pentru săvârşirea infr. prev. de 25 din Legea nr. 365/2002 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 24 alin. (2) din Legea nr. 365/2002 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. ambele cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen., E.E.Y. pentru săvârşirea infr. prev. de art. 25 din Legea nr. 365/2002 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 24 alin. (2) din Legea nr. 365/2002, ambele cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen., G.C. pentru săvârşirea infr. prev. de art. 25 din Legea nr. 365/2002 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 24 alin. (2) din Legea nr. 365/2002, ambele cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen., B.G.N. pentru săvârşirea infr. prev. de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 365/2002 şi F.V.A. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 25 din Legea nr. 365/2002.

Analizând actele şi lucrările dosarului, Tribunalul, pe baza mijloacelor de probă administrate în cauză (proces-verbal de sesizare din oficiu; declaraţiile inculpaţilor R.L.C., E.E.Y., G.C., B.G.N. şi F.V.A.; proces-verbal de verificare listing telefonic; procese-verbale de recunoaştere de pe planşă foto şi imagini video; proces-verbal de verificare a datelor conţinute pe benzile magnetice ale cardurilor bancare ridicate de la inculpaţi; planşe foto flagrant şi cercetare la faţa locului; rapoarte de constatare tehnico-ştiinţifică; sesizări părţi vătămate; proces-verbal de percheziţie informatică; procese-verbale de percheziţie domiciliară; adrese unităţi bancare; dovezi depunere bunuri ridicate de la inculpaţi, la camera de corpuri delicte; jurnalele ATM-urilor compromise în cauză; procese-verbale de redare a convorbirilor şi comunicărilor interceptate în cauză) a reţinut că la data de 7 mai 2011 inculpaţii R.L.C. şi E.E.Y. au fost prinşi în flagrant de organele de politie în timp ce demontau de pe două bancomate aparţinând A.B. şi R.B. din Bucureşti, trei dispozitive electronice de copiere a cardurilor bancare, dispozitive pe care tot aceştia le montaseră anterior, împreună cu inculpatul G.C., care le-a dat celor doi dispozitivele, aşa cum rezultă din declaraţiile convergente ale tuturor inculpaţilor, care au avut o poziţie sinceră pe tot parcursul procesului penal, recunoscându-şi în totalitate activitatea infracţională.

Aceştia au mai relatat organelor de poliţie că au montat astfel dispozitive pe bancomate din mai multe oraşe, deplasându-se special din Mun. Craiova în Bucureşti, Timişoara şi Braşov pentru a-şi desfăşura activitatea infracţională.

Inculpatul E. a recunoscut retragerile frauduloase cu carduri bancare donate, declaraţiile sale de recunoaştere coroborându-se cu imaginile surprinse de camerele de securitate ale bancomatelor.

Inculpatul B.G.N., cunoscut şi sub porecla de "I." (declaraţiile sale contribuind la tragerea la răspundere penală a celorlalţi coparticipanţi), în luna decembrie 2011 a deţinut şi pus în circulaţie două cartele M. conţinând date ale unor carduri bancare emise de unităţi bancare străine, după cum rezultă din declaraţiile inculpatului G.C. coroborate cu recunoaşterile din faza de judecată ale inculpatului Bădescu poreclit "I.".

Cu excepţia inculpatului F.V., toţi inculpaţii au recunoscut în totalitate activitatea infracţională, fără vreo ezitare şi fără a încerca în vreun mod să-şi diminueze vinovăţia sau să facă speculaţii asupra probelor.

Cu privire la inculpatul F.V.A., care în pofida unui material probator solid a manifestat o atitudine de nerecunoaştere făţişă.

Vinovăţia sa în ceea ce priveşte săvârşirea faptei prev. de art. 25 din Legea nr. 365/2002 a rezultat fără dubii din declaraţia coinculpatului G.C., care a arătat că s-au deplasat împreună, în luna decembrie 2011, din Municipiul Craiova, în Cluj Napoca, pentru a monta dispozitive artizanale pe bancomate.

Obiectul deplasării era cunoscut încă de la început, fiind comunicat de către coinculpat. Deşi inculpatul F. nu recunoscut că s-a deplasat pentru a săvârşi infracţiuni, mobilul deplasării sale invocat prin declaraţie în faţa instanţei este absurd, respectiv de a-l înlocui pe celălalt coinculpat la volan dacă oboseşte.

Inculpatul G. a condus tot drumul, atât la plecare cât şi la întoarcere, aceştia petrecând noaptea la o pensiune din Cluj, nepunându-se deci problema existenţei unei oboseli excesive.

De altfel, cei doi nu ar fi avut niciun motiv rezonabil să facă o astfel de călătorie la Cluj, "doar pentru a da o plasa cuiva" după cum pretinde mincinos inculpatul F. în declaraţia dată în faţa instanţei.

Inculpatul F. a fost filmat de camerele de luat vederi ale bancomatului din Cluj, dar nu şi-a recunoscut faptele speculând faptul că nu i se vede cu claritate faţa.

Or, se poate deduce cu uşurinţă că persoana din fotografii are cu totul altă statură decât a inculpatului G., corespunzând trăsăturilor anatomice ale inculpatului F.

Din listingul telefonului folosit de inculpatul F. a rezultat că inculpatul a efectuat mai multe convorbiri din imediata apropiere a bancomatului respectiv.

Inculpatul Gogoneaţa a arătat clar că inculpatul Florescu s-a deplasat de două ori ca să monteze dispozitivul artizanal, cerând şi coinculpatului G. să-l verifice, acesta refuzând. Declaraţiile coinculpatului G. s-au coroborat cu imaginile surprinse de camerele de luat vederi ale bancomatului, inculpatul F. deplasându-se acolo atât la ora 6:21 cât şi la ora 8:12, schimbându-şi doar geaca pentru a-şi disimula identitatea.

Pe tot parcursul drumului de la Craiova la Cluj cei doi inculpaţi au deţinut în comun echipamentele ce au servit la falsificare instrumentelor de plată, inculpatul F. având şi o deţinere exclusivă a acestora de la autovehicul şi până la montarea lor pe bancomat.

Instanţa de fond a constatat că, în drept, fapta inculpatului R.L.C. care, în perioada 18 decembrie 2010 - 30 aprilie 2011, a deţinut echipamente în vederea falsificării instrumentelor de plată electronică, pe care le-a montat pe mai multe ATM-uri aparţinând B. şi R.B. amplasate în localităţile Cluj-Napoca, Braşov, Timişoara şi municipiul Bucureşti, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 25 din Legea nr. 365/2002 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.

Fapta inculpatului R.L.C. care, în perioada 13 martie - 02 aprilie 2011, a pus în circulaţie un instrument de plată falsificat la mai multe ATM-uri de pe raza Mun. Craiova, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 365/2002, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. ambele cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.

Fapta inculpatului E.E.Y. care, în perioada 18 decembrie 2010 - 30 aprilie 2011, a deţinut echipamente în vederea falsificării instrumentelor de plată electronică, pe care le-a montat pe mai multe ATM-uri aparţinând R.B. amplasate în Municipiul Bucureşti, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 25 din Legea nr. 365/2002 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.

Fapta inculpatului E.E.Y. care, în data de 19 aprilie 2011, a pus în circulaţie un instrument de plată falsificat cu nr. 4267344119762906, titularul cârdului original fiind numitul B.I.A., întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 365/2002 ambele cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.

Fapta inculpatului G.C. care, în perioada 18 decembrie 2010 - 30 aprilie 2011, a deţinut echipamente în vederea falsificării instrumentelor de plată electronică, pe care le-a montat pe mai multe ATM-uri aparţinând B. şi R.B. amplasate în localităţile Cluj-Napoca, Braşov, Timişoara şi municipiul Bucureşti, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 25 din Legea nr. 365/2002 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.

Fapta inculpatului G.C care, în data de 07 decembrie 2011, a fost depistat de organele de poliţie deţinând în locuinţă instrumente de plată electronică falsificate, în vederea punerii acestora în circulaţie, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 365/2002 ambele cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.

Fapta inculpatului B.G.N. care, în data de 04 decembrie 2011, a pus în circulaţie pe raza mun. Craiova instrumente de plată falsificate, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 365/2002.

Fapta inculpatului F.V.A. care, în data de 03 decembrie 2011 a deţinut dispozitive de copiere a cardurilor bancare pe care le-au montat împreună cu inculpatul G.C. la ATM-ul nr. 0248 aparţinând R.B. din Mun. Cluj-Napoca, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 25 din Legea nr. 365/2002.

La individualizarea pedepselor aplicate, instanţa de fond a avut în vedere criteriile de individualizare prev. de art. 72 C. pen., faptul că inculpaţii, mai puţin F.V., au avut o atitudine sinceră de recunoaştere a faptelor astfel cum au fost prezentate şi au colaborat cu organele de poliţie. Sunt tineri, bine integraţi social astfel încât o pedeapsă cu suspendarea executării sub supraveghere respectă scopul preventiv educativ al pedepsei.

Apare ca fiind neclar care este mobilul pentru care inculpaţii R., E. şi G. au efectuat extrageri de sume de bani din bancomate, aceştia având o situaţie materială bună. Singura explicaţie logică ar fi consumul de droguri. Instanţa a dispus pentru aceştia să se supună şi controalelor inopinate pentru depistarea consumului de droguri şi dezintoxicare.

Deşi nu a recunoscut faptele, inculpatul F. a participat doar la un singur act material astfel încât nici pentru acesta nu se va orienta spre o pedeapsă cu executare, condamnarea dorindu-se a fi un sever avertisment.

Inculpatul R. a folosit în activitatea de deţinere a echipamentelor electronice frauduloase un autoturism A.R. modificat special pentru ascunderea echipamentelor, compartimentul airbag-ului fiind adaptat ca sa fie un fel de torpedo special în care să fie depozitate aceste echipamente pe timpul drumului cu maşina şi să nu fie găsite cu uşurinţa în cadrul unui control inopinat.

Inculpaţii au declarat că recunosc faptele reţinute şi solicită aplicarea dispoziţiilor art. 320¹ C. proc. pen.

În ceea ce priveşte latura civilă, instanţa de fond a dispus ca inculpaţii să restituie sumele sustrase din bancomate doar cu privire la valorile pe care le-au luat ei înşişi la datele săvârşirii actelor materiale, fiind inechitabil să fie obligaţi la restituirea tuturor pierderilor băncilor din cauza infracţiunilor informatice.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, inculpaţii R.L.C., E.E.Y., B.G.N., F.V.A. şi partea civilă R.B. criticând-o ca fiind nelegală şi netemeinică.

Parchetul a solicitat, invocând pericolul sporit al faptei comisă de inculpatul F.V.A. şi atitudinea procesuală adoptată de acesta pe parcursul procesului penal, aplicarea unei pedepse într-un cuantum mai mare şi cu privare de libertate, iar în raport de cuantumul pedepselor aplicate celorlalţi inculpaţi, pedepsei mai mari de 2 ani închisoare, să li se aplice şi pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.

Inculpaţii E.E.Y. şi F.V.A. au solicitat reindividualizarea pedepselor ce li s-au aplicat invocând circumstanţele lor personale favorabile.

Inculpaţii R.L.C. şi B.G.N au învederat instanţei că înţeleg să-şi retragă apelurile declarate în cauză, şi pe care nu le-au motivat, împrejurare faţă de care, în baza art. 369 C. proc. pen. se va lua act de manifestarea de voinţă a acestor doi inculpaţi.

Partea civilă nu a susţinut oral în faţa instanţei apelul declarat în cauză iar prin motivele de apel depuse în scris a solicitat obligarea inculpaţilor şi la plata sumelor de: 37.840 RON, 2.600 RON, 12.000 RON, sume pe care le-a indicat în plângerile penale formulate la data de 09 mai 2011 şi care sunt în număr de patru.

Prin Decizia penală nr. 321/A din 6 noiembrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a fost admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti împotriva Sentinţei penale nr. 172/F din 06 martie 2013, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală.

A fost desfiinţată, în parte, sentinţa penală apelată şi rejudecând:

În baza art. 71 C. pen. s-au interzis inculpaţilor R.L.C., E.E.Y., G.C. şi B.G.N. pe durata pedepselor aplicate, drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate.

Au fost respinse, ca nefondate, apelurile inculpaţilor E.E.Y. şi F.V.A. şi a părţii civile R.B.

S-a luat act de retragerea apelurilor inculpaţilor R.L.C. şi B.G.N.

Pentru a decide astfel, instanţa de apel, examinând hotărârea atacată pe baza actelor şi lucrărilor din dosar, în raport de motivele de apel invocate, dar şi din oficiu conform dispoziţiilor art. 371 alin. (2) C. proc. pen., a constatat următoarele:

În raport de poziţia procesuală adoptată de inculpaţi înainte de începerea cercetării judecătoreşti şi care în baza probelor administrate în cursul urmăririi penale, în mod legal prima instanţă a soluţionat cauza penală prin aplicarea dispoziţiilor art. 320¹ C. proc. pen. şi a dispus condamnarea acestora.

Pedepsele aplicate inculpaţilor au fost just individualizate, în raport de toate criteriile generale prev. de art. 72 C. pen. şi persoana acestora şi faptul că inculpatul F.V.A. a participat doar la un singur act material, astfel că pedepsele aplicate sunt, atât prin cuantum cât şi modalitate de executare, de natură a realiza scopul pedepsei, aşa cum acesta este circumscriu în art. 52 C. pen., astfel că sub acest aspect se retine că nu sunt întemeiate criticile formulate.

Avându-se în vedere că pedepsele aplicate inculpaţilor sunt mai mari de 2 ani şi în raport de natura şi gravitatea faptelor comise de inculpaţi instanţa de apel a apreciat că este necesar a interzice acestora şi exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen., pe durata pedepselor principale aplicate, astfel că, sub acest aspect s-a constatat fondată critica parchetului.

Cu privire la latura civilă a cauzei s-a reţinut că aceasta a fost soluţionată în mod legal de prima instanţă, iar prin despăgubirile stabilite se acoperă integral prejudiciile cauzate de inculpaţi prin comiterea faptelor reţinute în sarcina lor, iar solicitarea părţii civile de a fi desdăunată şi cu cele trei sume indicate în scris nu poate fi primită atâta timp cât aceste prejudicii nu au fost cauzate de inculpaţi, aşa cum judicios a reţinut şi instanţa de fond.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs, în termen legal, partea civilă R.B. S.A. şi inculpaţii E.E.Y. şi F.V.A.

Astfel, reiterând întocmai criticile formulate în apel prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ alin. (1) pct. 9 şi 10 C. proc. pen., recurenta parte civilă R.B. S.A. a susţinut în cuprinsul motivelor scrise că instanţa de apel nu s-a pronunţat cu privire la unele probe administrate şi asupra unor cereri esenţiale, de natură să garanteze drepturile sale şi să influenţeze soluţia procesului, întrucât, deşi reţinute în rechizitoriul parchetului şi înaintate odată cu dosarul instanţei de fond, probele depuse şi plângerile formulate şi conexate la dosarul cauzei de parchet, nu au fost analizate şi nu s-au avut în vedere de către instanţele ce s-au pronunţat asupra cauzei.

Ca urmare, s-a solicitat de către partea civilă admiterea recursului, casarea hotărârilor pronunţate de instanţele inferioare şi trimiterea cauzei, spre rejudecare.

Recurentul inculpat E.E.Y. a susţinut, prin prisma cazului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 385⁹ alin. (1) pct. 17² C. proc. pen., atât în cuprinsul motivelor scrise, cât şi cu ocazia dezbaterilor, că a fost făcută o greşită interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 160⁵ C. proc. pen., întrucât instanţa de apel a omis a dispune restituirea cauţiunii stabilite cu ocazia soluţionării cererii de liberare provizorie sub control judiciar.

Ca urmare s-a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor pronunţate de instanţele inferioare şi restituirea cauţiunii în valoare de 10.000 RON achitată de inculpat la data de 27 iunie 2011.

Pe de altă parte, invocând dispoziţiile art. 5 C. pen., recurentul inculpat E.E.Y. a solicitat schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prevăzută de art. 24 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 365/2002 în infracţiunea prevăzută de art. 250 alin. (1) şi (2) C. pen., să se constate în continuare aplicabile dispoziţiile art. 320¹ C. proc. pen. şi să se reindividualizeze pedeapsa în limite de la 1 an şi 4 luni închisoare până la 4 ani şi 6 luni închisoare, iar ca modalitate de executare, aplicarea dispoziţiilor art. 91 C. pen.

În ceea ce priveşte infracţiunea prevăzută de art. 25 din legea nr. 365/2002 s-a arătat că aceasta a fost dezincriminată şi reglementarea nu a fost preluată în alt text legal, solicitându-se achitarea inculpatului, în temeiul dispoziţiilor art. 396 alin. (6) raportat la art. 16 lit. b) C. proc. pen.

Recurentul inculpat F.V.A., reiterând întocmai criticile formulate în apel, prin raportare la dispoziţiile art. 385⁹ alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., a criticat hotărârile pronunţate în cauză sub aspectul greşitei sale condamnări pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 25 din Legea nr. 365/2002, susţinând că faptei de care este acuzat îi lipsesc elementele constitutive ale acestei infracţiuni, respectiv fapta nu a fost săvârşită cu intenţie, contestând modul de interpretare a materialului probator.

În concluzie, a solicitat, în baza art. 385¹⁵ pct. 2 lit. b) C. proc. pen. raportat la art. 385⁹ pct. 12 teza I din acelaşi cod, admiterea recursului, casarea ambelor hotărâri şi achitarea inculpatului în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., întrucât acesta nu a comis fapta cu vinovăţie.

În subsidiar, în măsura în care se va aprecia că există probe de vinovăţie, invocând tot cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 12 C. proc. pen., a solicitat reţinerea dispoziţiilor art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., întrucât instanţele de fond nu au reţinut aceste circumstanţe, cu efectele prevăzute de art. 76 alin. (1) lit. d) C. pen., iar ca modalitate de executare, aplicarea dispoziţiilor art. 81 C. pen.

Examinând hotărârile recurate prin prisma criticilor formulate, înalta curte apreciază recursurile declarate de partea civilă R.B. S.A. şi de inculpatul F.V.A. ca fiind nefondate, iar recursul formulat de inculpatul E.E.Y. ca fiind întemeiat, însă în limitele ce se vor arăta şi pentru următoarele considerente:

În primul rând, prealabil verificării temeiniciei susţinerilor inculpatului şi ale părţilor civile, înalta curte arată că, deşi la data de 1 februarie 2014, a intrat în vigoare Legea nr. 135/2010 privind C. proc. pen., iar art. 108 din Legea nr. 255/2013 a abrogat expres C. proc. pen. din 1968 (Legea nr. 29/1968), cadrul procesual în care s-a desfăşurat judecarea prezentelor recursuri este cel reglementat de prevederile art. 385¹ - art. 385¹⁹ din legea de procedură penală anterioară, având în vedere în acest dispoziţiile tranzitorii cuprinse în art. 12 alin. (1) din Legea nr. 255/2013.

Consacrând efectul parţial devolutiv al recursului reglementat ca a doua cale de atac ordinară, art. 385⁶ C. proc. pen. stabileşte în alin. 2 că instanţa de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute de art. 385⁹ din acelaşi cod. Rezultă, aşadar, că, în cazul recursului declarat împotriva hotărârilor date în apel, nici recurenţii şi nici instanţa nu se pot referi decât la lipsurile care se încadrează în cazurile de casare prevăzute de lege, neputând fi înlăturate pe această cale toate erorile pe care le cuprinde decizia recurată, ci doar acele încălcări ale legii ce se circumscriu unuia dintre motivele de recurs limitativ reglementate de art. 385⁹ C. proc. pen.

Prin Legea nr. 2/2013 s-a realizat, însă, o nouă limitare a devoluţiei recursului, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanţial sau incluse în sfera de aplicare a motivului de recurs prevăzut de pct. 17² al art. 385⁹ C. proc. pen., intenţia clară a legiuitorului, prin amendarea cazurilor de casare, fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de atac, doar la chestiuni de drept.

1. Potrivit art. 385⁹ alin. (1) pct. 17² C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării când sunt contrare legii sau când prin acestea s-a făcut o greşită aplicare a legii. Încălcarea legii materiale sau procesuale se poate realiza în trei modalităţi principale, respectiv neaplicarea de către instanţa de fond şi cea de apel a unei prevederi legale care trebuia aplicată, aplicarea unei prevederi legale care nu trebuia aplicată sau aplicarea greşită a dispoziţiei legale care trebuia aplicată.

Invocând acest caz de casare, recurentul inculpat E.E.Y. a susţinut că judecătorul fondului a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor art. 160⁵ C. proc. pen. (1968) întrucât, deşi a solicitat instanţei de fond restituirea cauţiunii, aceasta nu s-a pronunţat pe cerere, iar ulterior a declarat apel doar pentru acest motiv, al nerestituirii cauţiunii depuse la dispoziţia Tribunalului Bucureşti, însă instanţa de apel nici măcar nu a analizat motivul de apel invocat, evaluând apelul în alte limite decât cele în care a fost investită, respectiv cu privire la individualizarea pedepsei, ceea ce nu a fost cerut.

Analizând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că prin încheierea din data de 27 iunie 2011 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, s-a dispus admiterea cererii de liberare provizorie pe cauţiune formulată de inculpatul E.E.Y. şi liberarea acestuia de sub puterea MAP nr. 109/UP din 8 mai 2011 emis de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, dacă nu este arestat în altă cauză.

În baza dispoziţiilor art. 160⁴ alin. (2) raportat la art. 160² alin. (3) şi (3¹) C. proc. pen. i s-au impus inculpatului o serie de obligaţii, iar în baza art. 1604 alin. (2) raportat la art. 160² alin. (3²) C. proc. pen. i s-a atras atenţia că, în caz de încălcare cu rea credinţă a obligaţii, se va lua faţă de acesta, măsura arestării preventive.

Pentru a dispune astfel, între altele, instanţa a reţinut că inculpatul a depus la dosar recipisa de consemnare a cauţiunii, în cuantum de 10.000 RON, fixată prin Încheierea din data de 20 iunie 2011.

Ulterior, la data de 29 iunie 2011, recipisa de consemnare a cauţiunii şi chitanţa în original nr. 2883568/1, seria TA nr. 2000405, în cuantum de 10.000 RON privind pe inculpatul E.E.Y. a fost înaintată Grefierului Şef al Tribunalului Bucureşti, secţia I penală.

Prin Sentinţa penală nr. 172/F din 06 martie 2013, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, în baza art. 25 din Legea nr. 365/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 320¹ C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul E.E.Y., la 1 an închisoare.

În baza art. 24 alin. (2) din Legea nr. 365/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 320¹ C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul la 3 ani închisoare.

În baza art. 33 lit. a) C. pen. raportat la art. 34 lit. b) C. pen. i s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare.

În baza art. 86¹ C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe un termen de încercare de 7 ani stabilit în condiţiile art. 86² C. pen.

Prin Decizia penală nr. 321/A din 6 noiembrie 2013 a fost admis apelul declarat de Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti împotriva Sentinţei penale nr. 172/F din 06 martie 2013, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, a fost desfiinţată, în parte, sentinţa penală apelată şi rejudecând:

În baza art. 71 C. pen. au fost interzise inculpaţilor R.L.C., E.E.Y., G.C. şi B.G.N. pe durata pedepselor aplicate, drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate.

Au fost respinse, ca nefondate, apelurile inculpaţilor E.E.Y. şi F.V.A. şi a părţii civile R.B. şi s-a luat de retragerea apelurilor inculpaţilor R.L.C. şi B.G.N.

Potrivit dispoziţiilor art. 160⁵ alin. (4) lit. d) C. proc. pen., cauţiunea se restituie când se pronunţă pedeapsa amenzii sau pedeapsa închisorii cu suspendarea condiţionată a executării ori cu suspendarea executării sub supraveghere sau executare la locul de muncă.

Or în cauză faţă de inculpat s-a pronunţat o pedeapsă cu suspendarea executării sub supraveghere, aşa cum rezultă din hotărârile sus menţionate, însă instanţa de fond, în mod greşit nu a dispus restituirea acestei cauţiuni, nepronunţându-se pe cererea de restituire formulată de inculpat, iar ulterior, nici instanţa de apel, nici măcar nu a analizat motivul de apel al nerestituirii cauţiunii depuse la dispoziţia Tribunalului Bucureşti, evaluând apelul în alte limite decât cele în care a fost investită, respectiv cu privire la individualizarea pedepsei.

Ca urmare, având în vedere toate aceste considerente, înalta curte constată că încălcarea legii procesuale s-a realizat prin neaplicarea de către instanţa de fond şi cea de apel a unei prevederi legale care trebuia aplicată, respectiv, neaplicarea dispoziţiilor art. 160⁵ alin. (4) lit. d) C. proc. pen., în sensul că, în mod greşit, nu s-a dispus restituirea cauţiunii către inculpatul E.E.Y., astfel încât, sub acest aspect, recursul declarat urmează a fi admis.

Examinând recursul declarat de inculpatul E.E.Y. din perspectiva dispoziţiilor art. 5 din noul C. pen., înalta curte consideră că acestea trebuie interpretate şi aplicate în sensul aprecierii globale a legii mai favorabile, ceea ce presupune o comparare a prevederilor din ambele Coduri în raport cu fiecare criteriu de determinare (condiţii de incriminare, de tragere la răspundere penală şi de sancţionare) şi cu privire la fiecare instituţie incidenţă în speţa dedusă judecăţii şi, în plus, o evaluare finală a acestora, în vederea alegerii aceleia dintre cele două legi penale succesive care este mai favorabilă în ansamblul său, cu excluderea celeilalte în integralitatea sa.

Cu alte cuvinte, se apreciază că, fiind chemată să rezolve sub legea nouă un raport de drept penal născut sub legea veche, instanţa trebuie să-l soluţioneze fie potrivit legii vechi, fie celei noi, cu întreg angrenajul de principii şi instituţii pe care le conţine fiecare, fiind aplicabilă aceea dintre legile care, în ansamblul dispoziţiilor sale, conduce, în concret, la un rezultat mai favorabil pentru inculpat.

În acest sens, trebuie avut în vedere, în primul rând, faptul că fiecare dintre cele două Coduri penale reprezintă o entitate omogenă, coerentă şi unitară de organizare a apărării sociale, exprimând politica penală a statului la momentul la care au fost adoptate, nefiind posibilă aplicarea concomitentă a dispoziţiilor mai favorabile din ambele legi penale succesive, prin construirea unei lex tertia, întrucât s-ar înfrânge principiul indivizibilităţii legilor şi s-ar nesocoti logica sancţionatorie avută în vedere de legiuitor în cazul fiecărui Cod, cu consecinţa distrugerii sistemului de apărare socială conceput atât de noua lege, cât şi de cealaltă.

Totodată, respectarea principiului constituţional al legalităţii pedepsei (art. 23 alin. (12) din Constituţie) presupune cu necesitate, aşa cum, în mod constant a statuat şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Hotărârea din 4 mai 2000 pronunţată în Cauza Rotam împotriva României, Hotărârea din 25 ianuarie 2007 pronunţată în Cauza Sissanis împotriva României, Hotărârea din 26 aprilie 2007 pronunţată în Cauza Dumitru Popescu împotriva României) ca legea să fie previzibilă - adică clară, precisă, explicită, astfel încât să îi poată avertiza, în mod neechivoc, pe destinatarii săi asupra gravităţii consecinţelor nerespectării ei - or, în ipoteza combinării unor dispoziţii mai blânde din cele două Coduri penale, multitudinea variabilelor lăsate la liberul arbitru al judecătorului ar lipsi de previzibilitate maniera de aplicare a legii, în condiţiile în care nici Codul penal şi nici Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a acestuia nu reglementează regulile de stabilire în mai multe etape a prevederilor mai favorabile din legile succesive, nu enumeră aşa-numitele instituţii autonome şi nici nu menţionează criteriile în funcţie de care pot fi, eventual, determinate acestea.

Pe de altă parte, prin combinarea dispoziţiilor mai favorabile din legile succesive, se creează inculpaţilor judecaţi după intrarea în vigoare a noului Cod o situaţie mult mai blândă decât cea a infractorilor ale căror dosare au fost soluţionate definitiv anterior acestui moment sau a acelora care au comis infracţiunile sub legea nouă - cazuri în care s-a aplicat, respectiv se va aplica în exclusivitate fie C. pen. din 1969 (în prima ipoteză), fie noul C. pen. (în cel de-al doilea caz), ajungându-se, astfel, la o încălcare a prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituţia României sub aspectul creării unei discriminări pozitive pentru inculpaţii judecaţi după data de 1 februarie 2014, dar care au săvârşit infracţiunile sub imperiul legii vechi.

Un alt argument care pledează, de asemenea, pentru aprecierea globală a legii mai favorabile este şi acela că legiuitorul a reglementat în mod expres situaţiile în care este permisă combinarea dispoziţiilor din legile penale succesive, în acest sens fiind prevederile art. 10, art. 15 şi art. 21 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal.

Referitor la art. 10, aşa cum rezultă din expunerea de motive a Legii nr. 187/2012, raţiunea introducerii sale a fost exclusiv aceea de a elimina controversele legate de tratamentul penal al pluralităţii de infracţiuni în situaţii tranzitorii, ce au existat după intrarea în vigoare a C. pen din 1969, acest text de lege dând, practic, expresie principiului activităţii legii penale, consacrat de art. 3 C. pen., în sensul aplicării legii noi atât infracţiunilor comise după intrarea sa în vigoare, cât şi tuturor situaţiilor cu relevanţă juridică născute sau finalizate în acest interval, cum este situaţia pluralităţii de infracţiuni care şi-a desăvârşit configuraţia după 1 februarie 2014.

De asemenea, art. 15 din Legea nr. 187/2012 dă expresie principiului ultraactivităţii legii vechi, mai favorabile, până la epuizarea raporturilor juridice legate de suspendarea condiţionată aplicată conform art. 81 C. pen. (1969), în condiţiile în care legea nouă nu mai reglementează o modalitate similară de executare a pedepsei, iar noile prevederi în această materie sunt, în ansamblul lor, mai severe şi nu pot retroactiva.

Rezultă, aşadar, că aplicarea concomitentă a dispoziţiilor mai favorabile din legile succesive nu îşi găseşte fundamentul în Legea nr. 187/2012, dar nici în prevederile art. 5 din noul C. pen., care fac referire, în cuprinsul lor, la aplicarea legii mai favorabile, în sensul de act juridic adoptat de Parlament, în ansamblul său, iar nu la legea penală mai favorabilă, în înţelesul dat acestui termen de art. 17³ C. pen., respectiv acela de "dispoziţie cu caracter penal cuprinsă în legi organice, ordonanţe de urgenţă sau alte acte normative care la data adoptării lor aveau putere de lege".

Toate aceste considerente deduse din voinţa legiuitorului conduc înalta curte la concluzia inadmisibilităţii combinării dispoziţiilor mai favorabile infractorului din legile succesive cu prilejul aplicării lor în timp, o asemenea combinare - ce conduce la crearea unei a treia legi - permiţând, practic, judecătorului să legifereze şi ajungându-se, astfel, la încălcarea principiului separaţiei puterilor în stat, consacrat de art. 1 alin. (4) din Constituţie, şi a prevederilor art. 61 alin. (1) din legea fundamentală, potrivit cărora Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a ţării, calitate în care adoptă măsurile de politică penală în acord cu interesul legitim urmărit.

În acelaşi sens, al inadmisibilităţii aplicării concomitente a dispoziţiilor mai blânde din legi penale succesive, s-a pronunţat în mod constant şi Curtea Constituţională (Deciziile nr. 1.470 şi nr. 1.483 din 8 noiembrie 2011, publicate în M.Of. nr. 853/2 decembrie 2011), care a arătat că "determinarea concretă a legii penale mai favorabile ... vizează aplicarea legii, şi nu a dispoziţiilor mai blânde, neputându-se combina prevederi din vechea şi din noua lege, deoarece s-ar ajunge la o lex tertia, care, în pofida dispoziţiilor art. 61 din Constituţie, ar permite judecătorului să legifereze", aceste considerente, ataşate dispozitivului, fiind general obligatorii, aşa cum a statuat instanţa de contencios constituţional prin mai multe decizii succesive (Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 17 ianuarie 1995, publicată în M.Of. nr. 16/26 ianuarie 1995; Decizia nr. 1.415 din 4 noiembrie 2009, publicată în M.Of. nr. 796/23 noiembrie 2009; Decizia nr. 694 din 20 mai 2010, publicată în M.Of. nr. 392/14 iunie 2010; Decizia nr. 536 din 28 aprilie 2011, publicată în M.Of. nr. 482/7 iulie 2011; Decizia nr. 206 din 29 aprilie 2013, publicată în M.Of. nr. 350/13 iunie 2013; Decizia nr. 3 din 15 ianuarie 2011, publicată în M.Of. nr. 71/29 ianuarie 2014).

În mod similar s-a pronunţat şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţiile Unite în Decizia de recurs în interesul legii nr. 8 din 21 ianuarie 2008, referitoare la incidenţa cauzelor de nepedepsire sau reducere a pedepsei prevăzute de art. 10 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, în considerentele căreia a menţionat că principiul aplicării legii penale mai favorabile "impune aplicarea legii mai favorabile în ansamblu şi nu doar aplicarea unora dintre dispoziţiile mai favorabile ale acelei legi. Ca atare, în raport cu principiul menţionat, nu se poate recurge la combinarea unei dispoziţii mai favorabile dintr-o lege cu dispoziţiile din altă lege, fiindcă, în acest fel, s-ar ajunge, pe cale judecătorească, la crearea unei a treia legi, ceea ce nu ar fi de îngăduit. De aceea, în art. 13 C. pen., este folosită expresia "lege mai favorabilă" şi nu "dispoziţii mai favorabile ale unei legi".

Nu în ultimul rând, natura hibridă a combinării dispoziţiilor mai favorabile din legile succesive şi crearea, pe această cale, a unei a treia legi (lex tertia), prin exercitarea de către judecător a atribuţiilor de legiferare, a fost subliniată şi în doctrină, relevante sub acest aspect fiind următoarele lucrări de specialitate: Vintilă Dongoroz, Iosif Fodor, Siegfrid Kahane, Nicoleta Iliescu, Ion Oancea, Constantin Bulai, Rodica Stănoiu, "Explicaţii teoretice ale Codului penal român, Partea generală", vol. I, Ed. Academiei RSR, 1969, pag. 80; Traian Pop, "Drept penal comparat, Partea generală", 1923, pag. 119 şi urm.; Constantin Mitrache, "Drept penal român", Ed. a IX-a, 2012, pag. 102; Constantin Bulai, "Drept penal român, Partea generală", voi. I, Casa de Editură şi Presă Şansa SRL, 1992, pag. 103; George Antoniu, Costică Bulai, Constantin Duvac, Ioan Griga, Gheorghe Ivan, Constantin Mitrache, Ioan Molnar, Ilie Pascu, Viorel Pasca, Ovidiu Predescu, "Explicaţii preliminare ale noului C. pen.", vol. I, Ed. Universul Juridic, 2010, pag. 67, 72 - 73.

Transpunând aceste consideraţii teoretice la speţa de faţă, înalta curte, constată că legea mai favorabilă tuturor inculpaţilor este, în concret, C. pen. anterior care, în ansamblul dispoziţiilor sale, raportat la condiţiile de incriminare şi de sancţionare a faptei ce formează obiectul acuzaţiei penale, precum şi la instituţiile incidente în cauză şi care influenţează răspunderea penală a recurentului, creează acestora o situaţie mai avantajoasă, în condiţiile în care le-au fost aplicate pedepse orientate către minimul prevăzut de lege.

Astfel, infracţiunii prevăzute de art. 25 din Legea nr. 365/2002 (limite de pedeapsă cuprinse între 6 luni şi 5 ani închisoare) îi corespunde în legea nouă infracţiunea prevăzută de art. 314 alin. (2) C. pen. (limite de pedeapsă cuprinse între 2 şi 7 ani) . în reglementarea anterioară, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969) şi art. 320¹ C. proc. pen., limitele speciale la care s-ar ajunge după reducerea cu o treime a acestora ar fi cuprinse între 4 luni şi 3 ani şi 4 luni închisoare, în timp ce potrivit noului C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 320¹ C. proc. pen., limitele speciale ar fi cuprinse între 1 an şi 4 luni şi 4 ani şi 8 luni închisoare. Astfel, pentru această infracţiune, pedeapsa aplicată inculpatului E.E.Y. în cuantum de 1 an închisoare se situează în limitele speciale prevăzute de noul C. pen., astfel încât înalta curte apreciază că legea mai favorabilă o reprezintă dispoziţiile art. 25 din Legea nr. 365/2002, care prevăd limite de pedeapsă mai reduse decât cele ale art. 314 alin. (2) C. pen.

În ceea ce priveşte infracţiunea prevăzută de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 365/2002 (limite de pedeapsă cuprinse între 3 şi 12 ani închisoare), aceasta are corespondent în dispoziţiile art. 313 alin. (1) C. pen. (limite de pedeapsă cuprinse între 3 şi 10 ani închisoare). în reglementarea anterioară, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969) şi art. 320¹ C. proc. pen., limitele speciale la care s-ar ajunge după reducerea cu o treime a acestora ar fi cuprinse între 2 şi 8 ani închisoare, în timp ce potrivit noului C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 320¹ C. proc. pen., limitele speciale ar fi cuprinse între 2 şi 6 ani închisoare. Astfel, pentru această infracţiune, pedeapsa aplicată inculpatului E.E.Y. în cuantum de 3 ani închisoare se situează în limitele speciale prevăzute de noul C. pen., astfel încât înalta curte apreciază că legea mai favorabilă o reprezintă dispoziţiile art. 24 alin. (2) din Legea nr. 365/2002, având în vedere împrejurarea că pedeapsa a fost aplicată spre minimul special, care este identic în ambele reglementări.

În ceea ce priveşte modalitatea de executare a pedepsei, pentru determinarea legii penale mai favorabile înalta curte reţine că potrivit dispoziţiilor art. 16 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, pentru determinarea legii penale mai favorabile cu privire la suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei conform art. 5 C. pen., instanţa va avea în vedere sfera obligaţiilor impuse condamnatului şi efectele suspendării potrivit legilor succesive, cu prioritate faţă de durata termenului de încercare sau supraveghere.

Astfel, deşi s-a susţinut că în potrivit dispoziţiilor Codului penal anterior, termenul de încercare este mai mare de patru ani, aşa cum prevede legea nouă, înalta curte apreciază că legea veche este mai favorabilă şi în privinţa modalităţii de executare a pedepsei, raportat la obligaţiile de supraveghere stabilite în sarcina inculpaţilor şi la efectele pe care le are împlinirea termenului de încercare, respectiv reabilitarea de drept care nu mai este prevăzută de noul C. pen.

În ceea ce priveşte măsurile de supraveghere, acestea sunt mai restrictive, fiind prevăzute în dispoziţiile art. 93 alin. (1) şi (2) din noul C. pen.:

Astfel, potrivit art. 93 alin. (1), pe durata termenului de supraveghere, condamnatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a. să se prezinte la serviciul de probaţiune, la datele fixate de acesta;

b. să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

c. să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

d. să comunice schimbarea locului de muncă;

e. să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

Potrivit alin. (2) al art. 93:

Instanţa impune condamnatului să execute una sau mai multe dintre următoarele obligaţii:

a. să urmeze un curs de pregătire şcolară ori de calificare profesională;

b. să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate;

c. să se supună măsurilor de control, tratament sau îngrijire medicală;

d. să nu părăsească teritoriul României, fără acordul instanţei.

Cum în cauză, sub aspectul pedepsei principale, prima instanţă s-a orientat spre minimul special (acesta rămânând identic şi în legea nouă pentru infracţiunea prevăzută de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 365/2002) şi cum măsurile de supraveghere din noul C. pen. sunt mai severe, înalta curte apreciază că în acest caz legea mai favorabilă este legea veche.

În consecinţă, recursul inculpatului E.E.Y. analizat prin prisma dispoziţiilor art. 5 C. pen. apare ca nefondat.

Totodată, înalta curte apreciază că nu se impune extinderea efectelor recursului formulat de inculpatul E.E.Y., ca urmare a aplicării dispoziţiilor art. 5 C. pen., cu privire la intimatul inculpat R.L.C., pentru considerentele expuse anterior.

2. Referitor la prima critică formulată de recurentul inculpat F.V.A., circumscrisă cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. şi care vizează lipsa unui element constitutiv al infracţiunii (respectiv fapta nu a fost săvârşită cu intenţie) înalta curte constată, că, prin formularea acesteia, inculpatul contestă, în realitate, probele administrate în cauză şi situaţia de fapt reţinută de instanţele inferioare, încercând să acrediteze ideea că din materialul probator administrat în cauză rezultă dubii cu privire la vinovăţia inculpatului, situaţie care nu se încadrează, însă, în motivul de recurs menţionat, putând fi circumscrisă, eventual, cazului de casare de la pct. 18 al art. 385⁹ C. proc. pen., în redactarea anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 2/2013, singurul care permitea instanţei de ultim control judiciar să repună în discuţie starea de fapt stabilită de instanţele de fond, însă numai în ipoteza existenţei unei erori grave de fapt.

Însă, în realizarea scopului de a include în sfera controlului judiciar exercitat de instanţa de recurs numai aspecte de drept, motivul de casare prevăzut de art. 385⁹ alin. (1) pct. 18 C. proc. pen. a fost abrogat expres prin actul normativ menţionat, context în care critica formulată de recurent nu mai poate face obiectul examinării de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, judecata în recurs limitându-se, aşa cum s-a arătat anterior, doar la chestiuni de drept, nu şi la erori de fapt cum este cea invocată de inculpat.

În ceea ce priveşte cea de-a doua critică formulată în cadrul aceluiaşi motiv de recurs, înalta curte constată că aceasta nu vizează, de fapt, lipsa unui element constitutiv al infracţiunii, ci reindividualizarea pedepsei aplicate inculpatului, atât din punct de vedere al cuantumului cât şi al modalităţii de executare; susţinerile acestuia se puteau circumscrie cazului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 385⁹ pct. 14 C. proc. pen., însă acest caz de casare a fost modificat, stabilindu-se că hotărârile sunt supuse casării doar atunci când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege; în cauza dedusă judecăţii, recurentul inculpat F.V.A. a criticat hotărârile pronunţate sub aspectul netemeiniciei pedepsei aplicate, considerată prea mare în raport cu circumstanţele reale ale comiterii faptei şi datele sale personale, situaţie exclusă din sfera de cenzură în calea de atac a recursului, potrivit art. 385⁹ pct. 14 C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 2/2013.

3. În ceea ce priveşte recursul declarat de partea civilă R.B., înalta curte reţine că în realizarea scopului de a include în sfera controlului judiciar exercitat de instanţa de recurs numai aspecte de drept, motivele de casare prevăzute de art. 385⁹ alin. (1) pct. 9 şi 10 C. proc. pen. au fost abrogat expres prin Legea nr. 2/2013, situaţie în care criticile formulate de recurenta parte civilă nu mai pot face obiectul examinării de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, judecata în recurs limitându-se doar la chestiuni de drept.

4. În consecinţă, în temeiul art. 385¹⁵ pct. 2 lit. d) C. proc. pen., înalta curte va admite recursul declarat de inculpatul E.E.Y., va casa, în parte, decizia penală atacată şi sentinţa primei instanţe, va dispune restituirea către inculpatul E.E.Y. a cauţiunii în sumă de 10.000 RON consemnată la C.B. cu recipisa nr. 2883568/1 din 27 iunie 2011 şi chitanţa nr. 29250778/1 din 27 iunie 2011, la dispoziţia Tribunalului Bucureşti, secţia I penală (dosar nr. 47591/3/2011) şi va menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor atacate.

Faţă de considerentele arătate mai sus, nerezultând vreun motiv de casare din cele prevăzute de art. 385⁹ alin. (3) C. proc. pen. aşa cum a fost modificat prin Legea nr. 2/2013, care să poată fi luat în considerare din oficiu, înalta curte, în baza art. 385¹⁵ pct. 1 lit. b) din acelaşi cod urmează a respinge, ca nefondate, recursurile declarat de partea civilă şi de inculpatul F.V.A.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. (1968), recurenta parte civilă va fi obligată la plata sumei de 500 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 100 de RON reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimaţii inculpaţi R.L.C., G.C şi B.G.N., se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei, iar recurentul inculpat F.V.A. va fi obligat la plata sumei de 300 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat E.E.Y. în sumă de 100 RON se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U NE

Admite recursul declarat de inculpatul E.E.Y. împotriva Deciziei penale nr. 321/A din 6 noiembrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală privind şi pe inculpaţii R.L.C., G.C. şi B.G.N.

Casează în parte decizia penală recurată şi Sentinţa penală nr. 172/F din 6 martie 2013 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, şi rejudecând:

În baza art. 160⁵ alin. (4) lit. d) C. proc. pen. (1968), dispune restituirea către inculpatul E.E.Y. a cauţiunii în sumă de 10.000 RON consemnată la C.B. cu recipisa nr. 2883568/1 din 27 iunie 2011 şi chitanţa nr. 29250778/1 din 27 iunie 2011, la dispoziţia Tribunalului Bucureşti, secţia I penală (dosar nr. 47591/3/2011).

Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor recurate.

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de partea civilă R.B. SA şi de inculpatul F.V.A. împotriva aceleiaşi decizii.

Obligă recurenta parte civilă la plata sumei de 500 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 100 de RON reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimaţii inculpaţi R.L.C., G.C. şi B.G.N., se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

Obligă recurentul inculpat F.V.A. la plata sumei de 300 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat E.E.Y. în sumă de 100 RON se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, azi 17 aprilie 2014.

Procesat de GGC - AM

← ICCJ. Decizia nr. 1/2014. Penal		ICCJ. Decizia nr. 1368/2014. Penal →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

ICCJ. Decizia nr. 136/2014. Penal. Infracţiuni privind comerţul electronic (Legea nr. 365/2002). Recurs ICCJ. Decizia nr. 1360/2014. Penal. înşelăciunea (art. 215 C.p.). Falsul privind identitatea (art. 293 C.p.), infracţiuni la legea cecului (Legea nr. 59/1934). Recurs ICCJ. Decizia nr. 1361/2014. Penal. Infracţiuni de evaziune fiscală (Legea 87/1994, Legea 241/2005). Recurs ICCJ. Decizia nr. 1/2014. Penal ICCJ. Decizia nr. 1368/2014. Penal ICCJ. Decizia nr. 137/2014. Penal ICCJ. Decizia nr. 138/2014. Penal ICCJ. Decizia nr. 1387/2014. Penal. Iniţiere, constituire de grup infracţional organizat, aderare sau sprijinire a unui asemenea grup (Legea 39/2003 art. 7). Falsul în înscrisuri sub semnătură privată (art. 290 C.p.), infracţiunea de spălare de ba