ICCJ. Decizia nr. 137/2014. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 137/2014
Dosar nr. 1854/62/2013
Şedinţa publică din 16 ianuarie 2014
Asupra recursului de faţă;
În baza actelor şi lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 81 din 19 martie 2013 a Tribunalului Braşov s-a dispus:
În baza art. 20 C. pen. raportat art. 174 C. pen. cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen., art. 73 lit. b), art. 76 lit. b) şi art. 76 alin. (2) C. pen. condamnarea inculpatei G.R. pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la infracţiunea de omor la pedeapsa de 4 ani închisoare.
În baza art. 71 C. pen. a interzis inculpatei drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen.
În baza art. 861 C. pen. şi art. 71 alin. (5) C. pen. a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei închisorii şi a pedepsei accesorii, pe durata unui termen de încercare de 7 ani.
În baza art. 863 C. proc. pen. a impus inculpatei ca pe durata termenului de încercare să se supună următoarelor măsuri de supraveghere.
a) să se prezinte la Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Braşov la datele fixate de acest organ desemnat cu supravegherea;
b) să anunţe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare ce depăşeşte 8 zile precum şi întoarcerea;
c) să comunice şi să justifice orice schimbare a locului de muncă;
d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă.
A atras atenţia inculpatei asupra prevederilor 864 C. pen., art. 83 şi 84 C. pen.
A constatat că inculpata a fost reţinută pe durata a 24 de ore în perioada 02 decembrie 2012 - 03 decembrie 2012.
A dispus prelevarea de probe biologice de la inculpata G.R. potrivit dispoziţiilor Legii nr. 76 din 8 aprilie 2008 privind organizarea şi funcţionarea sistemului naţional de date genetice judiciare.
A constatat că sunt mijloace materiale de probă şi rămân ataşate dosarului cauzei următoarele bunuri depuse la Camera de corpuri delicte a Tribunalului Braşov, respectiv, mâner cuţit plastic culoare neagră, 1 pereche pantaloni culoare roşie de copii, 1 pereche de pantofi sport marca "A." alb, roşu, negru, 1 bluză culoare bleumarin pentru copii, 5 plicuri sterile cu inscripţia "Farmacia" tampoane cu aspect sânge.
A dispus restituirea către inculpată a toporului cu coadă de lemn ridicat cu ocazia cercetării la faţa locului şi aflat la Camera de corpuri delicte a Tribunalului Braşov.
În baza art. 189 C. proc. pen. onorariul apărătorului din oficiu în cuantum de 200 de RON se suportă din fondurile Ministerului Justiţiei şi se includ în cheltuielile judiciare.
În baza art. 191 alin. (1) C. pen. a obligat inculpata să plătească statului suma de 500 RON cu titlu de cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut în esenţă că:
La data de 02 decembrie 2012, a fost sesizat Dispeceratul de Poliţie al Judeţului Braşov cu privire la faptul că, în municipiul Codlea, într-o locuinţă improvizată situată pe strada Venus în proximitatea imobilului cu numărul 91 a avut loc o altercaţie între două persoane soldată cu înjunghierea numitului K.E.N., autoarea fiind G.R.
Echipa operativă s-a deplasat la faţa locului unde au fost fixate principalele constatări printre care şi faptul că, între un colţar şi dulap a fost identificat un topor, având coada din lemn nefinisat cu lungimea de 60 de cm şi lamă metalică cu lungimea de 13 cm.
De asemenea, din cercetările efectuate în cauză, s-a determinat că numitul K.E.N., din cauza geloziei, a lovit-o cu pumnii pe G.R. iar aceasta, pe fondul tulburării pricinuite de acest comportament a luat în mână un cuţit de aproximativ 23 de cm (lama în lungime de aproximativ 12 cm) şi l-a înjunghiat în abdomen pe concubinul său.
Una dintre loviturile aplicate inculpatei de către partea vătămată a nimerit-o şi pe minora G.C.I. în vârstă de aproximativ 1 an, ţinută la acel moment în braţe de mama sa învinuita G.R.
În plus faţă de aceste lovituri aplicate, K.E.N. a intenţionat să ia un topor dar nu a putut să-l ridice din spaţiul îngust situat între colţar şi dulap, lovind-o pe învinuită doar cu pumnii.
Intenţia ridicării toporului şi nereuşita acesteia este pusă în evidenţă de locul unde a fost găsit corpul vulnerant, declaraţia martorei minore G.A.R. şi declaraţia inculpatei.
Ca urmare a acestui atac, K.E.N. a prezentat plagă penetrantă abdominală, fiind necesare 30 - 35 de zile de îngrijiri medicale, leziunile traumatice punând în pericol viaţa victimei.
În ceea ce priveşte încadrarea juridică dată faptei prin actul de sesizare instanţa a constatat că fapta inculpatei G.R. de a-l înjunghia o singură dată pe concubinul ei K.E.N. în abdomen cu un cuţit având o lamă în lungime de aproximativ 12 cm, victima prezentând o plagă penetrantă abdominală, fiind necesare 30 - 35 de zile de îngrijiri medicale, viaţa persoanei menţionate fiind pusă în pericol, a fost încadrată în elementele constitutive ale infracţiunii de tentativă la omor prevăzută de art. 20 alin. (1) C. pen. raportat la art. 174 C. pen.
În cauză au fost reţinute prevederile art. 73 lit. b) respectiv circumstanţa atenuantă a săvârşirii faptei în stare de provocare având în vedere comportamentul numitului K.E.N. constând în loviturile aplicate concubinei sale.
S-a subliniat faptul că nu se poate reţine săvârşirea faptei în legitimă apărare, faţă de faptul că din actele dosarului rezultă că de-a lungul timpului au existat numeroase violenţe aplicate lui G.R. de către concubinul acesteia K.E.N. (acest aspect reiese din declaraţiile martorei G.A.R. din data de 11 februarie 2013 şi din declaraţiile date de către învinuită cu ocazia celei de-a doua prezentări a materialului de urmărire penală). Aceste violenţe au vizat integritatea fizică a inculpatei, niciodată K.E.N. neatentând la viaţa concubinei sale.
Acest aspect coroborat cu lipsa toporului din mâna sa la momentul comiterii faptei duc la ideea că inculpata a atentat la viaţa lui K.E.N. pe fondul tulburărilor provocate de violenţele exercitate de acesta şi nu nevoită a se apăra. Se arată că în cazul în care K.E.N. ar fi avut în mână toporul menţionat şi s-ar fi îndreptat spre concubina sa, în mod absolut corect s-ar fi putut reţine starea de legitimă apărare.
Pe de altă parte se subliniază că partea vătămată K.E.N. aduce în discuţie un alt aspect - acela al terminării atacului. Astfel, acesta afirmă că respectivul conflict fusese finalizat la momentul înjunghierii sale, aspect care pare credibil având în vedere că numitul K.E.N. nu a dorit să se constituie parte civilă în procesul penal şi nici să participe ca parte vătămată, în plus, admiţând prin declaraţiile date că a lovit-o pe învinuită şi pe fiica acesteia în vârstă de aproximativ 1 an.
Mai înainte de începerea cercetării judecătoreşti, prezentă personal în instanţă inculpata G.R. a învederat instanţei că recunoaşte în totalitate faptele reţinute în actul de sesizare, solicită ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală de care are cunoştinţă, cerere pe care instanţa a admis-o, constatând că probele culese în cursul urmăririi penale sunt legale şi conturează vinovăţia inculpatei.
Văzând dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen., limitele de pedeapsă prevăzute de textul de lege care incriminează fapta, dar şi dispoziţiile art. 72 C. pen., la individualizarea judiciară a pedepsei ce a fost aplicată inculpatei, instanţa a ţinut seama de circumstanţele reale ale săvârşirii faptei şi persoana inculpatei aşa cum este conturată aceasta de actele dosarului.
Instanţa a constatat că, aplicarea pentru inculpată a unei pedepse cu închisoarea cuantificată ca urmare a reducerii minimului special prevăzut de textul incriminator al art. 174 C. pen. cu o treime ca urmare a aplicării circumstanţei legale prevăzute de art. 3201 C. proc. pen. la limitele de pedeapsă reduse ca urmare a faptului că infracţiunea a rămas în forma tentativei, al aplicării dispoziţiilor art. 73 lit. b) C. pen. şi art. 76 lit. b) C. pen. şi art. 76 alin. (2) C. pen., pedeapsă a cărei executare o va suspenda sub supraveghere potrivit dispoziţiilor art. 861 C. pen. pe durata unui termen de încercare stabilit potrivit art. 862 C. pen., răspunde scopului şi funcţiilor pedepsei astfel cum este acesta definit în art. 52 C. pen., reţinând că scopul imediat al pedepsei, consecinţele acesteia faţă de inculpată, vor fi pe deplin realizate, pe de o parte faţă de faptul că aceasta a realizat consecinţele faptelor săvârşite, le-a regretat şi le-a asumat, iar pe de altă parte scopul mediat al pedepsei pentru acest gen de fapte necesită nu numai o intervenţie promptă a organelor statului, dar şi aplicarea unor sancţiuni care să asigure o prevenţie în materie.
În baza art. 71 alin. (1) C. pen. a aplicat inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. proc. pen. pe durata executării pedepsei, pedeapsă pe care de asemenea o va suspenda potrivit art. 71 alin. (5) C. pen.
Instanţa a constatat că faţă de circumstanţele cauzei nu se impune aplicarea pedepsei complementare a interzicerii drepturilor în ceea ce o priveşte pe această inculpată.
Instanţa a constatat că sunt mijloace materiale de probă şi rămân ataşate dosarului cauzei următoarele bunuri depuse la Camera de corpuri delicte a Tribunalului Braşov, respectiv, mâner cuţit plastic culoare neagră, 1 pereche, pantaloni culoare roşie de copii, 1 pereche de pantofi sport marca "A." alb, roşu, negru, 1 bluză culoare bleumarin pentru copii, 5 plicuri sterile cu inscripţia "Farmacia" tampoane cu aspect sânge.
A dispus restituirea către inculpată a toporului cu coadă de lemn ridicat cu ocazia cercetării la faţa locului şi aflat la Camera de corpuri delicte a Tribunalului Braşov.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov.
Ministerul Public a criticat sentinţa pentru nelegalitate în ce priveşte individualizarea judiciară a pedepsei aplicate inculpatei, arătând că reţinerea dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen. şi a circumstanţelor atenuante judiciare aveau drept consecinţă coborârea pedepsei sub minimul special, iar prima instanţă a stabilit o pedeapsă de 4 ani închisoare, motiv pentru care acest cuantum este nelegal, minimul special fiind de 3 ani şi 4 luni.
Raportat la dispoziţiile art. 65 C. pen., faţă de cuantumul pedepsei principale, Ministerul Public a precizat că se impunea şi aplicarea pedepsei complementare.
De asemenea, s-a arătat că în cauză este incident şi art. 118 lit. b) C. pen., respectiv confiscarea obiectului - cuţit - folosit de către inculpată la săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor.
Sub aspectul laturii civile, Ministerul Public a precizat că se impune trimiterea constituirii de parte civilă a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov la Tribunalul Braşov pentru a judeca în primă instanţă latura civilă.
La dosar, s-a depus de către procurorul de şedinţă o cerere de constituire de parte civilă formulată de Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov, ce a fost formulată în cursul urmăririi penale, prin care partea civilă solicită obligarea inculpatei la plata cheltuielilor de spitalizare.
Prin Decizia penală nr. 55/AP din 7 mai 2013 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, a fost admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov împotriva Sentinţei penale nr. 81 din 19 martie 2013 pronunţată de Tribunalul Braşov, pe care a desfiinţat-o în ce priveşte individualizarea judiciară a pedepsei aplicate inculpatei G.R. şi omisiunea aplicării pedepsei complementare şi rejudecând în aceste limite:
A fost aplicată inculpatei G.R. pedeapsa de 3 ani şi 4 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la infracţiunea de omor prevăzută de art. 20 raportat la art. 174, cu aplicarea art. 73 lit. b), 76 alin. (2) C. pen.
A fost menţinută dispoziţia de suspendare sub supraveghere a executării acestei pedepse şi reduce în mod corespunzător termenul de încercare de la 7 ani la 6 ani şi 4 luni.
A fost aplicată inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen., pe o perioadă de 2 ani de la terminarea executării pedepsei.
Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.
În ce priveşte starea de fapt, aceasta a fost corect reţinută de prima instanţă, în deplină concordanţă cu probele administrate în cauză, caracterizarea juridică a faptei comise de inculpată fiind cea legală.
Astfel, apare cu evidenţă din probele administrate, aşa cum corect a constatat şi prima instanţă, că inculpata a comis infracţiunea de tentativă la infracţiunea de omor asupra concubinului ei, pe fondul unei situaţii conflictuale generate de violenţele la care acesta o supunea pe inculpată.
Astfel, din derularea evenimentelor, se desprinde cu claritate că inculpata a aplicat victimei o singură lovitură, cu un cuţit, în zona abdominală.
În speţă sunt aplicabile şi dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen. referitoare la acordul de vinovăţie, sens în care se impun câteva precizări:
Instanţa de control judiciar a apreciat că în situaţia în care sunt aplicabile şi circumstanţe atenuante legale sau judiciare prevăzute de art. 73 - 74 C. pen. în favoarea inculpatului, aplicarea efectelor circumstanţelor atenuante se face prin raportarea la limitele pedepsei închisorii reduse ca urmare a aplicării procedurii prevăzute de art. 3201 alin. (7) C. proc. pen.
În acest context, pedeapsa aplicată acesteia, de 4 ani închisoare este nelegală, deoarece aşa cum corect a precizat Ministerul Public, limita minimului special rezultat după reducerea cu o treime şi aplicarea art. 76 alin. (2) C. pen. ca urmare a reţinerii circumstanţei atenuante legale a provocării prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen. este de 3 ani şi 4 luni, fiind obligatorie coborârea pedepsei cel puţin până la acest minim.
Cum o pedeapsă de 3 ani şi 4 luni închisoare este suficientă şi de natură a conduce la realizarea scopului general şi special al prevenţiei penale, având în vedere vârsta inculpatei - 28 de ani, împrejurarea că nu este cunoscută cu antecedente penale, are un copil minor de 2 ani şi prin urmare nu se impune majorarea pedepsei şi nici schimbarea modalităţii de executare, obligaţiile impuse inculpatei pe perioada termenului de încercare fiind o garanţie în sensul reeducării acesteia.
De altfel, Ministerul Public nu a solicitat majorarea pedepsei şi nici schimbarea modalităţii de executare.
În ceea ce priveşte aplicarea pedepsei complementare, instanţa de apel are a constata că aceasta este obligatorie în cazul infracţiunilor de omucidere, chiar dacă rămân în forma neconsumată şi prin urmare, se impune aplicarea pedepsei complementare a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen., pe o perioadă de 2 ani de la terminarea executării pedepsei.
Referitor la confiscarea specială a cuţitului folosit de inculpată la comiterea infracţiunii, instanţa are a observa că acest obiect este mijloc material de probă şi rămâne ataşat dosarului cauzei, fiind depus la Camera de corpuri delicte a Tribunalului Braşov şi nu se mai poate dispune confiscarea acestuia.
Referitor la constituirea de parte civilă, având în vedere că această cerere nu a fost soluţionată de prima instanţă, instanţa de apel a apreciat că singura soluţie legală este cea a disjungerii şi trimiterii acesteia către Tribunalul Braşov pentru a soluţiona acţiunea civilă, instanţa de apel neputând soluţiona această cerere deoarece ar însemna ca partea civilă să fie lipsită de un grad de jurisdicţie, ceea ce este contrar dispoziţiilor legale.
În consecinţă, hotărârea atacată este criticabilă în ce priveşte nelegalitatea pedepsei aplicate inculpatei.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs Parchetul de lângă Curtea de Apel Braşov,
solicitându-se, potrivit motivelor de recurs depuse în scris la dosar şi susţinerilor orale ale reprezentantului Ministerului. Public cu ocazia dezbaterilor, admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi rejudecând: aplicarea pentru inculpata G.R., a unei pedepse principale al cărei cuantum să fie mai mic decât minimul special; s-a invocat temeiul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., pentru motive de nelegalitate a cuantumului pedepsei principale aplicate inculpatei G.R.
Recursul declarat de parchet este întemeiat, pentru următoarele considerente:
Consacrând efectul parţial devolutiv al recursului reglementat ca a doua cale de atac ordinară, art. 3856 C. proc. pen. stabileşte în alin. (2) că instanţa de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute de art. 3859 din acelaşi cod. Rezultă, aşadar, că, în cazul recursului declarat împotriva hotărârilor date în apel, nici recurenţii şi nici instanţa nu se pot referi decât la lipsurile care se încadrează în cazurile de casare prevăzute de lege, neputând fi înlăturate pe această cale toate erorile pe care le cuprinde decizia recurată, ci doar acele încălcări ale legii ce se circumscriu unuia dintre motivele de recurs limitativ reglementate de art. 3859 C. proc. pen.
Instituind, totodată, o altă limită a devoluţiei recursului, art. 38510 C. proc. pen. prevede în alin. (21) că instanţa de recurs nu poate examina hotărârea atacată pentru vreunul din cazurile prevăzute în art. 3859 C. proc. pen., dacă motivul de recurs, deşi se încadrează în unul dintre aceste cazuri, nu a fost invocat în scris cu cel puţin 5 zile înaintea primului termen de judecată, aşa cum se prevede în alin. (2) al aceluiaşi articol, cu singura excepţie a cazurilor de casare care, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., se iau în considerare din oficiu.
Analizând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că decizia recurată a fost pronunţată la data de 7 mai 2013, ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti (15 februarie 2013).
În acest caz, decizia atacată este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute în art. 3859 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin actul normativ sus-menţionat; trebuie precizat că în speţa dedusă judecăţii nu pot fi aplicate, dispoziţiile tranzitorii cuprinse în art. II din lege (referitoare la aplicarea în continuare a cazurilor de casare prevăzute de Codul de procedură penală anterior modificării), întrucât acestea vizează exclusiv cauzele penale aflate la data intrării în vigoare a legii, în curs de judecată în recurs sau în termenul de declarare a recursului.
Prin Legea nr. 2/2013, unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanţial, controlul judiciar realizat prin intermediul recursului restrângându-se şi limitându-se doar la chestiuni de drept.
Raportându-se la cauza dedusă judecăţii, Înalta Curte constată că, temeiul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 2/2013, stabileşte că hotărârile sunt supuse casării doar atunci când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.
Analizând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că, în mod greşit, instanţa de apel, a aplicat inculpatei G.R. pedeapsa principală în cuantum de 3 ani şi 4 luni închisoare, în procedura în care, fiind incidente dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen. şi art. 73 lit. b), art. 76 alin. (2) C. pen., se impunea coborârea cuantumului pedepsei aplicate sub minimul special, care era, ca urmare a reducerii limitelor de pedeapsă prevăzute de dispoziţiile art. 174 C. pen., în cuantum de 3 ani şi 4 luni.
Astfel, limitele de pedeapsă prevăzute de dispoziţiile art. 174 C. pen. (10 - 20 ani închisoare) au fost reduse ca urmare a aplicării dispoziţiilor art. 21 alin. (2) C. pen. (5 - 10 ani închisoare), iar acestea, în baza art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. au fost reduse cu o treime, rezultând un minim în cuantum de 3 ani şi 4 luni închisoare şi un maxim de 6 ani şi 8 luni.
În condiţiile în care în favoarea inculpatei au fost reţinute circumstanţele atenuante prevăzute de dispoziţiile art. 73 lit. b) C. pen., se impunea, potrivit art. 76 C. pen., reducerea cuantumului pedepsei sub minimul special, care este de 3 ani şi 4 luni închisoare.
Faţă de toate acestea se impune reducerea cuantumului pedepsei aplicate inculpatei G.R. Ca atare, criticile formulate de parchet, analizate prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., sunt, întemeiate.
Faţă de considerentele arătate mai sus, Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 2 lit. d) din C. proc. pen., urmează a admite recursul parchetului, a casa, în parte, decizia atacată şi rejudecând, va reduce pedeapsa principală aplicată inculpatei G.R. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 C. pen. cu aplicarea art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. şi art. 73 lit. b), art. 76 alin. (2) C. pen., de la 3 ani şi 4 luni închisoare la 3 ani şi 2 luni închisoare şi va menţine celelalte dispoziţii ale deciziei penale atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov împotriva Deciziei penale nr. 55/Ap din 7 mai 2013 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori privind pe inculpata G.R.
Casează în parte decizia penală atacată şi rejudecând:
Reduce cuantumul pedepsei principale aplicate inculpatei G.R. de la 3 ani şi 4 luni închisoare la 3 ani şi 2 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 C. pen. cu aplicarea art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. şi art. 73 lit. b), art. 76 alin. (2) C. pen.
Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei penale atacate.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimata inculpată, în sumă de 200 RON, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 16 ianuarie 2014.
Procesat de GGC - GV
| ← ICCJ. Decizia nr. 1368/2014. Penal | ICCJ. Decizia nr. 138/2014. Penal → |
|---|
