ICCJ. Decizia nr. 1405/2014. Penal. Falsul în înscrisuri sub semnătură privată (art. 290 C.p.). Revizuire - Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1405/2014
Dosar nr. 6904/2/2013
Şedinţa publică din 22 aprilie 2014
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 393 din 12 octombrie 2011 Curtea de Apel Bucureşti, secţia I-a penală, definitivă prin Decizia penală nr. 1459 din 08 mai 2012 a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, ambele pronunţate în Dosarul nr. 5854/2/2010, s-a Hotărât în baza art. 290 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., condamnarea inculpatei C.M.N. la pedeapsa de 2 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), teza a II-a, b) şi c) C. pen. pe o perioadă de 1 an.
În baza art. 292 C. pen., a fost condamnată inculpata C.M.N. la pedeapsa de 2 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), teza a II-a, b) şi c) C. pen. pe o perioadă de 1 an.
În baza art. 33 lit. a) - 34 lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele aplicate, urmând ca inculpata C.M.N. să execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare, la care se adaugă un spor de 2 ani închisoare, în final, inculpata va executa pedeapsa de 4 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), teza a II-a, b) şi c) C. pen. pe o perioadă de 1 an, după executarea pedepsei principale.
În baza art. 71 C. pen., i s-a interzice inculpatei C.M.N., drepturilor prev. de art. 64 lit. a), teza a II-a, b) şi c) C. pen.
În conformitate cu art. 14 C. proc. pen. rap la art. 346 C. proc. pen. şi art. 998 C. civ., au fost admise, în parte, acţiunile civile formulate de părţile civile S.G., C.G., S.L.E. şi a fost obligată inculpata C.M.N. la plata următoarelor sume, reprezentând daune morale:
- 50.000 euro echivalentul în lei la cursul B.N.R. de la data efectuării plăţii, către partea civilă S.G.;
- 20.000 lei către partea civilă C.G.;
- 5.000 lei către partea civilă S.L.E.
Au fost respinse, ca neîntemeiate, cererile părţilor civile S.G., C.G., S.L.E., D.T.D. de acordare a daunelor materiale.
Au fost admise acţiunile civile formulate de părţile civile A.V.V., A.I.C., A.A., C.O.A. şi a obligat pe inculpata C.M.N. la plata următoarelor sume, reprezentând daune morale:
- câte 5.000 euro în echivalentul în lei la cursul B.N.R. de la data efectuării plăţii, către părţile civile A.V.V. şi A.I.C.;
- 20.000 lei către partea civilă A.A.;
- 5.000 euro în echivalentul în lei la cursul B.N.R. de la data efectuării plăţii, către partea civilă C.O.A.
S-a dispus restabilirea situaţiei anterioare, în conformitate cu art. 14 alin. (3) rap. la art. 348 C. proc. pen., precum şi anularea următoarelor înscrisuri:
- contractul de vânzare - cumpărare încheiat între M.L. şi I.R., precum şi încheierea de atestare a acestuia din 3 noiembrie 2003, încheierea de rectificare din 14 decembrie 2006;
- contractul de vânzare - cumpărare încheiat între I.R. şi D.F. şi D.D., autentificat din 27 noiembrie 2007;
- contractul de vânzare - cumpărare încheiat între S.R.M. şi M.E., precum şi încheierea de atestare a acestuia din 16 noiembrie 2000;
- contractul de vânzare - cumpărare încheiat între M.E. prin mandatar I.R. şi M.V. în calitate de cumpărător, autentificat din 12 mai 2008;
- contractul de vânzare - cumpărare încheiat între S.G. şi T.S. precum şi încheierea de autentificare a acestuia din 26 iunie 2003;
- contractul de vânzare - cumpărare încheiat între T.S. şi V.L. autentificat din 23 noiembrie 2007;
- contractul de vânzare - cumpărare încheiat între A.A. şi D.M., precum şi încheierea de atestare a acestuia din 28 decembrie 2003, încheierea de rectificare din 8 februarie 2008 precum şi încheierile din 28 decembrie 2003 şi din 29 noiembrie 2003;
- contractul de vânzare - cumpărare încheiat între A.V.V. şi A.I.C. în calitate de vânzătoare şi N.L. în calitate de cumpărătoare, precum şi încheierea de atestare a acestuia nr. 71 din 29 iunie 2003;
- contractul de vânzare - cumpărare încheiat între N.L. şi T.V., autentificat din 11 septembrie 2009;
- încheierea de atestare din 29 noiembrie 2003;
- constată că prin sentinţa civilă nr. 3251 din 11 2008 a Judecătoriei sector 1 Bucureşti, definitivă prin Decizia civilă nr. 1372 din 5 noiembrie 2008 a Tribunalului Bucureşti, s-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare cumpărare din 29 noiembrie 2003 atestat de inculpată;
- încheierea de atestare din 14 august 2001;
S-a constatat că prin sentinţa civilă nr. 3617 din 7 mai 2007 a Judecătoriei sector 2 Bucureşti, definitivă prin respingerea recursului şi irevocabilă prin nerecurare, s-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare cumpărare atestat din 14 august 2001, de inculpată şi contractul de vânzare - cumpărare încheiat între D.F.A. şi D.C., autentificat din 14 iulie 2006;
- au fost desfiinţate şi menţiunile din registrele de atestare cu privire la aceste contracte şi încheieri;
- a fost desfiinţată şi declaraţia pe proprie răspundere dată de inculpată în faţa notarului, din 1 octombrie 2008, autentificată.
În baza art. 118 lit. b) C. pen., au fost confiscate de la inculpată cele două ştampile rotunde cu amprenta C.M.N. -avocat titular, ridicate cu ocazia efectuării percheziţiei domiciliare, conform procesului verbal aflat la filele 74-81, vol. l al dosarului de urmărire penală.
În baza art. 118 lit. f) C. pen., s-au confiscat de la inculpată dischetele pe care au fost identificate coduri numerice personale, ridicate prin procesul verbal de efectuare a percheziţiei informatice, aflat la filele 108-113, vol. 1 al dosarului de urmărire penală.
A fost menţinut sechestrul asigurător instituit prin încheierea din 8 februarie 2011 asupra terenului în suprafaţă de 1.500 mp, situat în comuna Hotarele, judeţul Giurgiu.
A fost respinsă, ca neîntemeiată cererea de instituire a popririi formulată de D.T.D. (fila 54 dosar instanţă fond) asupra sumei în cuantum de 213.080, 156 lei.
Au fost respinse ca nefondate, cererile părţilor civile de acordare a cheltuielilor de judecată."
Împotriva sentinţei penale nr. 393 din 12 octombrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I-a penală, definitivă prin Decizia penală nr. 1459 din 08 mai 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a declarat cerere de revizuire revizuenta D.C.
Prin sentinţa penală nr. 620 din 21 noiembrie 2013 Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuenta D.C., împotriva sentinţei penale nr. 393 din 12 octombrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I-a penală, definitivă prin Decizia penală nr. 1459 din 08 mai 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, Dosar nr. 5854/2/2010.
Pentru a hotărî astfel, instanţă a reţinut că din interpretarea dispoziţiilor art. 393 şi art. 394 C. proc. pen. a rezultat că revizuirea este un mijloc procesual prin folosirea căruia pot fi înlăturate erorile judiciare cu privire la faptele reţinute printr-o hotărâre judecătorească definitivă, erori determinate de necunoaşterea de către instanţele care au soluţionat cauza a unor împrejurări de care depindea adoptarea unei hotărâri conforme cu adevărul.
Din analiza dispoziţiilor art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. a rezultat că revizuirea întemeiată pe descoperirea de fapte sau împrejurări noi este dublu condiţionată, în sensul că:
- trebuie să fie vorba de descoperirea unor fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei:
- faptele sau împrejurările noi să poată dovedi netemeinicia hotărârii de achitare, de încetare a procesului penal ori de condamnare.
Cu privire la înţelesul expresiei „fapte sau împrejurări", în literatura de specialitate, ca şi în practica judiciară, s-a considerat că semnifică probele propriu-zise, adică elementele de fapt cu caracter informativ cu privire la ceea ce trebuie dovedit în calea de atac a revizuirii, respectiv, orice întâmplare, situaţie, stare care în mod autonom sau în coroborare cu alte probe poate duce la dovedirea netemeiniciei hotărârii de achitare, de încetare a procesului penal sau de condamnare.
În speţă, atât instanţa de fond, cât şi instanţa de control judiciar au examinat în concret şi detaliat situaţia de fapt care a determinat anularea titlului de proprietate al revizuentei.
Din înscrisurile depuse de partea vătămată a rezultat că apartamentul a fost dobândit de autorii săi D.N.G. şi D.M. în baza contractului de vânzare cumpărare din 02 mai 1991, transcris sub nr. 7337/1991 de notariatul de Stat sectorului 3 Bucureşti.
Mai mult, Curtea a constatat că aceleaşi motive de revizuire supuse analizei în prezenta cauză au fost invocate şi în cererea de contestaţie la executare formulată de D.C., respinsă ca inadmisibilă, prin sentinţa penală nr. 483 din 30 septembrie 2013, Dosar nr. 6121/2/2013 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia I-a penală, cauză nesoluţionată definitiv la acest moment, după cum s-a precizat, precum şi în contestaţia în anulare formulată de D.C., care are termen de soluţionare în luna martie 2014, prilej cu care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va putea aprecia în ce măsură revizuenta a fost vătămată în drepturile sale procesuale .
Totodată, s-a reţinut că prin cererea introdusă, revizuenta nu a învederat împrejurări noi, necunoscute instanţelor, ci o împrejurare, pentru care încearcă să obţină rejudecarea cauzei pe fond, pe calea revizuirii, în vederea prelungirii probaţiunii şi a formulării de apărări proprii vizând drepturile ce i-au fost încălcate prin anularea titlului său de proprietate.
Împotriva deciziei mai sus menţionate a declarat recurs revizuenta D.C., motivele acesteia fiind menţionate în partea introductivă a hotărârii.
Înalta Curte, examinând hotărârea recurată în raport de actele şi lucrările dosarului, de criticile invocate de revizuientă, dar şi din oficiu sub toate aspectele, a constatat că recursul declarat este nefondat pentru următoarele considerente:
Din aceleaşi dispoziţii rezultă totodată că, revizuirea are rolul de a atrage anularea hotărârilor în care judecata s-a bazat pe o eroare de fapt şi de a reabilita judecătoreşte pe cei condamnaţi pe nedrept.
Revizuirea unei hotărâri penale rămasă definitivă poate avea loc numai în situaţia în care există vreunul din cazurile prevăzute limitativ de dispoziţiile art. 394 lit. a)-e) C. proc. pen.
Din conţinutul prevederilor menţionate rezultă caracterul de cale extraordinară de atac al revizuirii, prin folosirea căreia se pot înlătura erorile judiciare comise cu privire la faptele reţinute printr-o hotărâre judecătorească definitivă, datorită necunoaşterii de către instanţă a unor împrejurări de care depindea adoptarea unei hotărâri conforme cu legea si adevărul.
Cererea de revizuire se soluţionează în mai multe etape, prima dintre acestea fiind, conform art. 403 C. proc. pen., admiterea în principiu, etapa în care instanţa verifică cererea de revizuire sub aspectul regularităţii sale, respectiv al îndeplinirii condiţiilor în care poate fi exercitată referitor la hotărârile ce pot fi atacate, cazurile ce o justifică, titularii cererii, termenul de introducere.
Această fază a admiterii în principiu priveşte examinarea admisibilităţii exercitării unui drept, iar nu o judecată asupra temeiniciei solicitării ce face obiectul exercitării acelui drept, instanţa neimplicându-se în niciun fel în verificarea fondului cauzei deduse judecăţii- împrejurarea că revizuienta invocă nevinovăţia sa, solicitând reaprecierea probatoriului administrat - fapte şi împrejurări deja cunoscute şi verificate în căile ordinare de atac - nu poate constitui motiv de revizuire conform dispoziţiilor art. 394 C. proc. pen.
Astfel, în procedura admiterii în principiu prevăzută în art. 403 C. proc. pen., în absenţa cazurilor prevăzute de art. 394 din acelaşi cod, soluţia de respingere a cererii ca inadmisibilă conform art. 403 alin. (3) teza a II-a este legala si temeinica.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de revizuenta D.C. împotriva sentinţei penale nr. 620 din 21 noiembrie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurenta revizuenta la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru recurenta revizuenta, până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 50 lei, se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuenta D.C. împotriva sentinţei penale nr. 620 din 21 noiembrie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Obligă recurenta revizuenta la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru recurenta revizuenta, până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 50 lei, se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi, 22 aprilie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1404/2014. Penal. Traficul de droguri (Legea... | ICCJ. Decizia nr. 147/2014. Penal. Conflict de interese (art.... → |
|---|
