ICCJ. Decizia nr. 147/2014. Penal. Conflict de interese (art. 253 ind 1 C.p.). Falsul în declaraţii (art. 292 C.p.). Apel
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 147/A/2014
Dosar nr. 295/45/2013
Şedinţa publică din data de 3 iunie 2014
Asupra apelului de faţă,
În baza actelor şi lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 222/2013 din data de 14 noiembrie 2013, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a condamnat pe inculpatul M.I., la pedepsele de:
- 1 (un) an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de „conflict de interese" în formă continuată, prev. de art. 2531 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;
- 6 (şase) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de „fals în declaraţii", prev. de art. 292 C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.
În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen. contopeşte pedepsele aplicate inculpatului prin prezenta sentinţă penală, inculpatul urmând a executa pedeapsa cea mai grea de 1 (un) an închisoare.
În baza disp. art. 81 C. pen. dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei rezultante de 1 (un) an închisoare.
În baza disp. art. 82 C. pen. stabileşte termen de încercare de 3 (trei) ani.
Atrage atenţia inculpatului M.I. asupra disp. art. 83 C. pen., privind revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei în cazul săvârşirii de noi infracţiuni.
Aplică pedeapsa accesorie, interzicând inculpatului pe durata şi în condiţiile prev. de art. 71 C. pen. drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza II şi lit. b) C. pen.
În baza disp. art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii se suspendă şi executarea pedepselor accesorii.
la act că partea vătămată Spitalul Judeţean de Urgenţă Vaslui nu s-a constituit parte civilă în cauză.
Pentru a hotărî astfel, a reţinut următoarele:
Prin rechizitoriul procurorului Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi din data de 07 mai 2013, a fost trimis în judecată inculpatul M.I., pentru comiterea infracţiunilor de „conflict de interese", în forma continuată, prev. de art. 2531 alin. (1) C. pen. rap. la art. 41 alin. (2) C. pen. (alcătuită din 14 acte materiale) şi „fals în declaraţii", prev. de art. 292 C. pen., cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen., reţinându-se în actul de sesizare că fapta învinuitului M.I., director administrativ al Spitalului Judeţean de Urgenţă Vaslui, de a aviza în perioada 07 aprilie 2008 - 21 decembrie 2008, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, un număr de 14 achiziţii de produse (arbuşti şi plante ornamentale, insecticide, substanţe chimice pentru efectuarea în regim propriu a lucrărilor de dezinsecţie şi deratizare), în valoare totală de 69.092,7 RON de la SC B. SRL Vaslui, societate la care atât el, cât şi soţia sa, M.E., erau asociaţi, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de „conflict de interese”, în forma continuată, prev. de art. 2531 alin. (1) C. pen. rap. la art. 41 alin. (2) C. pen.
Primul act material al acestei infracţiuni s-a consumat la data de 14 aprilie 2008, data avizării primei facturi (factura din 07 aprilie 2008) iar infracţiunea s-a epuizat la data de 21 decembrie 2009 (dată la care au fost avizate facturile având numerele 228, 229, 230, 231 şi 232 emise la data de 21 decembrie 2009). Infracţiunea s-a comis în modalitatea alternativă a îndeplinirii unui act, în accepţiunea dată acestui termen de doctrină şi jurisprudenţă (exercitarea atribuţiilor specifice postului/funcţiei).
De asemenea, fapta învinuitului M.I. de a omite, la data de 10 martie 2010, cu ocazia completării declaraţiei de interese, specificarea calităţii sale şi a soţiei sale de asociaţi la SC B. SRL Vaslui, societate cu care Spitalului Judeţean de Urgenţă Vaslui avea relaţii comerciale, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de „fals în declaraţii", prev. de art. 292 C. pen.
Analizând întreg materialul probatoriu administrat în cauză în cele două faze procesuale, prima instanţă a reţinut următoarea situaţie de fapt:
În perioada 15 septembrie 2007 - 17 mai 2010, învinuitul M.I. a fost director administrativ al Spitalului Judeţean de Urgenţă Vaslui în baza contractului de administrare încheiat atribuţiile fiind stabilite conform celor două anexe ale contractului.
Conform atribuţiilor de serviciu stabilite clar în contract (şi anexele contractului), inculpatul M.I. trebuia să întocmească, anual, planul de achiziţii publice, coordona lucrările de investiţii, reparaţii capitale, dotare, construcţii, aprovizionare, achiziţii publice, răspunzând de dotarea şi aprovizionarea unităţii, etc, fiind în acelaşi timp şi membru al Comitetului Director al Spitalului; - verifica documentele supuse controlului financiar preventiv în ceea ce priveşte achiziţiile efectuate de spital.
De asemenea, inculpatul M.I. - ca director administrativ avea în subordine compartimentele "administrativ", "aprovizionare, transport şi achiziţii publice" şi "atelier întreţinere-reparaţii".
Din actele dosarului a rezultat că inculpatul M.I. a fost asociat unic al SC B. SRL Vaslui, de la înfiinţarea acesteia (anul 2006), în anul 2007, având ca asociat şi pe soţia sa, M.E., acesta fiind administrator al societăţii comerciale de la înfiinţare şi până la data de 08 februarie 2007, când a fost numit administrator numitul N.C.
Din actele dosarului (adresa Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Vaslui din 25 mai 2010) a rezultat că inculpatul a fost asociat şi administrator al SC B. SRL Vaslui de la înfiinţare - anul 2006, în aceeaşi perioadă în care era şi director administrativ al Spitalului Judeţean de Urgenţă Vaslui.
În această perioadă, Spitalul Judeţean de Urgenţă Vaslui a achiziţionat de la SC B. SRL Vaslui produse în valoare de 86.029,92 RON, respectiv:
- materiale pentru curăţenie în valoare de 430 RON, cf. facturii din 09 octombrie 2007, achitată pe data de 30 octombrie 2007; arbuşti şi plante ornamentale în valoare de 16.844,45 RON, cf. facturii din 07 aprilie 2008, achitată la data de 16 aprilie 2008; insecticide în valoare de 1.071 RON cf. facturii din 10 aprilie 2008, achitată la data de 08 mai 2008; insecticide în valoare de 1.161,30 RON, cf. facturii din 23 mai 2008, achitată la data de 19 iunie 2008; insecticide în valoare de 771,12 RON, cf. facturii din 09 septembrie 2008, achitată la data de 18 septembrie 2008; insecticide în valoare de 3.777,0 RON cf. facturii din 17 iulie 2008, achitată la data de 18 septembrie 2008; butaşi de trandafir, bulbi de flori de primăvară în valoare de 5.890,5 RON, cf. facturii din 13 noiembrie 2008, achitată la data de 26 noiembrie 2008; insecticide în valoare de 5.307,40 RON, cf. facturii din 12 decembrie 2008, achitată la data de 24 decembrie 2008; insecticide în valoare de 4.284 RON, cf. facturii din 30 aprilie 2009, achitată la data de 16 iulie 2009; substanţe chimice în valoare de 521,22 RON, cf. facturii din 25 mai 2009, achitată la data de 16 iulie 2009; substanţe chimice pt. deratizare în valoare de 4.319,70 RON, cf. facturii din 04 iunie 2009, achitată la data de 28 septembrie 2009; substanţe chimice pt. deratizare în valoare de 2.950,01 RON, cf. facturii din 22 octombrie 2009, achitată la data de 07 septembrie 2010; p lante în valoare de 2.377 RON, cf. facturii din 21 decembrie 2009, achitată la data de 07 septembrie 2010; plante în valoare de 9.394 RON, cf. facturii din 21 decembrie 2009, achitată la data de 07 septembrie 2010; plante în valoare de 3.328 RON, cf. facturii din 21 decembrie 2009, achitată la data de 07 septembrie 2010; substanţe chimice în valoare de 10.993,22 RON, cf. facturii din 14 decembrie 2009, achitată la data de 07 septembrie 2010; plante în valoare de 5.644 RON, cf. facturii din 21 decembrie 2009, achitată la data de 07 septembrie 2010, plante în valoare de 6.933 RON, cf facturii din 21 decembrie 2009, achitată la data de 07 septembrie 2010.
Din probele administrate (declaraţiile inculpatului, declaraţiile martorilor, înscrisuri) nu a rezultat că Spitalul Judeţean de Urgenţă Vaslui a realizat raporturi comerciale cu SC B. SRL Vaslui anterior angajării inculpatului M.I. ca administrator.
Realizarea infracţiunii prevăzute de art. 2531 C. pen. presupune „fapta funcţionarului public care, în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, îndeplineşte un act ori participă la luarea unei decizii prin care s-a realizat, direct sau indirect, un folos material pentru sine, soţul său, o rudă ori un afin până la gradul II inclusiv, sau pentru o altă persoană cu care s-a aflat în raporturi comerciale ori de muncă în ultimii 5 ani sau din partea căreia a beneficiat ori beneficiază de servicii sau foloase de orice natură, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani şi interzicerea dreptului de a ocupa o funcţie publică pe durată maximă."
Conform dispoziţiilor art. 94 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 161/2003 (actualizată prin Legea nr. 171/2004), funcţionarii publici nu pot deţine alte funcţii şi nu pot desfăşura alte activităţi (remunerate sau neremunerate) în cadrul societăţilor comerciale (în speţă, SC B. SRL Vaslui, însă inculpatul M.I. nu se afla în situaţia excepţiilor prevăzute de art. 94 alin. (21).
Cu privire la aspectul invocat în apărare de inculpatul M.I. referitor la calitatea sa de funcţionar şi nu de funcţionar public (ca director administrativ al Spitalului Judeţean de Urgenţă Vaslui) şi în acest sens nu s-ar realiza unul dintre elementele constitutive ale infracţiunii de conflict de interese prev. de art. 2531 C. pen. - Curtea a reţinut că:
Art. 145 C. pen. defineşte termenul „public", iar art. 147 C. pen. şi Legea nr. 188/1999 definesc cele două noţiuni - de funcţionar şi funcţionar public; iar Spitalul Judeţean de Urgenţă Vaslui se află sub incidenţa dispoziţiilor art. 145 C. pen. realizând „servicii de interes public".
Conform art. 2 alin. (2), (3) din Legea nr. 188/1999, funcţionarul public este persoana numită (în condiţiile legii) într-o funcţie publică, anume o funcţie care exercită prerogative de putere publică - în mod special cele prevăzute la art. 2 alin. (3) lit. e) (gestionarea resurselor şi resurselor umane) - aceste funcţii realizându-le şi inculpatul M.I. în calitate de director administrativ (conform atribuţiilor din anexa 1 şi anexa 2).
Faţă de aceste argumente de fapt şi de drept (relevate prin înscrisurile dosarului), susţinerile inculpatului privind lipsa calităţii sale de funcţionar public nu sunt întemeiate - acesta nefiind un simplu „angajat" al Spitalului Judeţean de Urgenţă Vaslui pentru a fi operante dispoziţiile invocate.
Referitor la aspectul invocat de inculpat privind faptul că, în calitatea sa de director administrativ nu avea obligaţia de a viza „facturile de plată, etc...", această obligaţie fiind exclusiv a acestor trei persoane - şef Serviciul de aprovizionare, transport, achiziţii publice (D.D.M.), a persoanei - director financiar-contabil (S.N.) şi a managerului general (O.A.N.), Curtea a reţinut că este neîntemeiată critica.
Pe de o parte, din anexele privind atribuţiile generale şi specifice ale directorului administrativ - inculpatul M.I., a rezultat clar obligaţiile sale, anume că „împreună cu directorul financiar întocmeşte şi prezintă studii privind optimizarea măsurilor de bună gospodărire a resurselor materiale şi băneşti în scopul administrării patrimoniului unităţii; aprobă actele de cheltuieli potrivit competenţelor ce i se deleagă în condiţiile legii, etc" - prevăzute în anexa 2.
Pe de altă parte, din declaraţiile martorilor, ale inculpatului (date chiar în faţa instanţei şi viza de pe înscrisurile aflate la dosar), au demonstrat modalitatea în care inculpatul M.I. a realizat actele materiale (în speţă, avizarea celor 14 facturi) ce au intrat în atribuţiile sale de serviciu, însă erau ilicite pentru că acesta se afla în situaţia „incompatibilităţilor funcţionarului public".
Faptul că apărările inculpatului au indicat lipsa „atribuţiilor exprese" pentru acesta de a aviza aceste facturi nu înlătură răspunderea sa penală, întrucât inculpatul a realizat efectiv şi „în fapt" această acţiune (de avizare -pentru facturile emise de societatea comercială al cărei asociat era) şi în conformitate cu atribuţiile specifice din anexa 2 - „îndrumă şi controlează nemijlocit munca administrativ gospodărească din unitate; ia măsurile privind recepţia, manipularea bunurilor materiale (...); aprobă actele de cheltuieli (...)".
De asemenea, celelalte compartimente angajate în realizarea procedurilor de achiziţie directă (ce a constituit obiectul judecăţii penale), şi-au îndeplinit atribuţiile corespunzătoare - respectiv cele trei persoane desemnate din cadrul acestora, însă aceste compartimente erau subordonate serviciului administrativ - al cărui director era inculpatul.
Faptul că inculpatul M.I. a declarat (şi unii martori au confirmat) că acesta nu semna în mod obişnuit toate facturile spre decontare - nu poate prezenta un element de înlăturare a răspunderii penale; acest fapt putând eventual să constituie o neîndeplinire totală a obligaţiilor de serviciu ale inculpatului prevăzute în contract.
Procedând în modalităţile expuse (pe care inculpatul nu le-a contestat - ca situaţie de fapt, ci a contestat faptul că i s-au reţinut ca fapt ilicit penal), inculpatul M.I. a obţinut un folos material pentru sine (prin societatea comercială al cărei asociat era) şi a exclus, astfel, posibilitatea agreării altor societăţi comerciale care, eventual puteau oferi preţuri mai mici pentru achiziţionarea produselor necesare Spitalului Judeţean de Urgenţă Vaslui.
Chiar dacă nu s-a putut stabili în ce modalitate ajungeau la Spitalul Judeţean de Urgenţă Vaslui ofertele de preţuri de la SC B. SRL, Curtea a reţinut că: deşi a fost înfiinţată încă din anul 2006, această societate comercială nu a avut relaţii comerciale cu spitalul anterior datei la care învinuitul a devenit director administrativ şi s-a dovedit că în perioada infracţională procedura achiziţiilor de produse a fost directă (conform art. 18, art. 19 din O.U.G. nr. 34/2006), unele note justificative au fost verificate şi de inculpatul M.I., purtând semnătura acestuia, iar după recepţia mărfurilor, acesta a avizat pentru plată facturile fiscale emise de SC B. SRL.
Avizul pe care trebuia să-l dea inculpatul pentru fiecare achiziţie în parte nu reprezenta o simplă formalitate, ci presupunea verificarea în prealabil a întregii documentaţii aferentă achiziţiei; iar în cazul achiziţiei de plante şi arbuşti ornamentali acesta a semnat chiar solicitarea de ofertă adresată societăţii la care era asociat.
Faptul că inculpatul nu ar fi ştiut că nu trebuie să se implice la luarea deciziilor în ceea ce priveşte aprovizionarea Spitalului cu materiale de la SC B. SRL - de asemenea, nu înlătură elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 2531 C. pen. sub aspectul laturii subiective, întrucât potrivit principiilor generale care guvernează dreptul penal, nimeni nu poate invoca necunoaşterea legii penale.
Pe de altă parte, prin faptele săvârşite de inculpat s-a creat ordinii publice neîncrederea (nesiguranţa) derulării unor raporturi comerciale licite şi oneste - ceea ce potenţează pericolul social concret al faptei acestuia.
În considerarea tuturor aspectelor expuse, vinovăţia inculpatului M.I. în săvârşirea infracţiunii de conflict de interese, prev. de art. 2531 alin. (1) C. pen., raportat la art. 41 alin. (2) C. pen. - a fost cert dovedită, constând în aceea că: inculpatul M.I., în calitate de director administrativ al Spitalului Judeţean de Urgenţă Vaslui, a avizat în perioada 07 aprilie 2008 - 21 decembrie 2008, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, un număr de 14 achiziţii de produse (arbuşti şi plante ornamentale, insecticide, substanţe chimice pentru efectuarea în regim propriu a lucrărilor de dezinsecţie şi deratizare), în valoare totală de 69.092,7 RON de la SC B. SRL Vaslui, societate la care atât el, cât şi soţia sa, M.E., erau asociaţi.
În consecinţă, s-a dispus condamnarea inculpatului M.I. pentru săvârşirea acestei infracţiuni.
II. în perioada în care a fost director administrativ al Spitalului Judeţean de Urgenţă Vaslui, inculpatul M.I. a avut calitatea de funcţionar public, în sensul legii penale, în conformitate cu dispoziţiile art. 147 alin. (1) rap. la art. 145 C. pen., exercitând o însărcinare retribuită în serviciul unei unităţi care prestează servicii de interes public şi i s-a conferit calitatea de funcţionar public şi i s-a conferit calitatea de director administrativ printr-un „contract de administrare", prin care şi-a asumat obligaţia de a exercita o serie de atribuţii în serviciul unei unităţi care presta servicii de interes public, finanţată de la bugetul de stat şi avea obligaţia de a da declaraţie de interese, cf. Legii nr. 144/2007 şi Legii nr. 95/2006.
Chiar dacă martorii audiaţi în cauză şi implicaţi în procedurile de achiziţii în virtutea atribuţiilor de serviciu, au declarat că nu au cunoscut faptul că învinuitul era asociat la SC B. SRL, unii ştiind faptul că a făcut parte din Consiliul Judeţean Vaslui; Spitalul Judeţean de Urgenţă Vaslui a comunicat că singura declaraţie de interese dată de învinuit pe care o mai deţine este cea din data de 10 martie 2010 şi este identificată doar pe suport electronic.
S-a constatat cert că inculpatul a omis la completare să specifice relaţiile sale cu SC B. SRL deşi conform cerinţelor formularului de la titlul A. „Interese personale" - pct. 4 (legături cu societăţi comerciale indiferent de profilul acestora: producţie, prestări de servicii, distribuţie, import în orice domeniu de activitate) ar fi trebuit să menţioneze calitatea sa de acţionar al SC B. SRL, iar conform cerinţelor de la titlul B. „Interese ale soţului/soţiei" pct. 4 (legături cu societăţi comerciale indiferent de profilul acestora: producţie, prestări de servicii, distribuţie, import în orice domeniu de activitate) ar fi trebuit să menţioneze calitatea de asociat la aceeaşi societate comercială a soţiei sale, M.E. În ambele situaţii învinuitul a completat declaraţia de interese cu menţiunea „nici una".
Întrucât inculpatul avea obligaţia de a menţiona aspecte reale în cuprinsul declaraţiei de interese, conform art. 51 alin. (1) din Legea nr. 144/2007 (fapta uneia dintre persoanele prevăzute de lege care, cu intenţie, depune o declaraţie de interese care nu corespunde adevărului), fapta sa constituie infracţiunea de fals în declaraţii şi se pedepseşte potrivit C. pen.
Această situaţie de fapt a rezultat cert din probatoriu; iar apărările inculpatului constând în aceea că Spitalul Judeţean de Urgenţă Vaslui nu a arhivat toate declaraţiile sale ar echivala cu lipsa unui element constitutiv al infracţiunii prevăzute de art. 292 C. pen. - nu pot înlătura răspunderea penală a acestuia.
Sub aspectul laturii obiective, întrucât consumarea infracţiunii de fals în declaraţii a avut loc în momentul completării declaraţiei de interese de către inculpat - moment la care s-a produs starea de pericol pentru valoarea socială ocrotită de lege - nu prezintă interes dacă s-a produs sau nu consecinţa juridică urmărită de făptuitor.
S-a considerat că nu poate fi primită susţinerea invocată de inculpat, referitoare la faptul că prin modalitatea completării declaraţiei de interese nu s-au produs „consecinţele juridice" cerute de legiuitor, întrucât latura obiectivă a infracţiunii a fost realizată pentru că declaraţia completată de inculpatul M.I. (prin omisiunea datelor reale), şi este, potrivit legii, producătoare de consecinţe juridice prin ea însăşi (are valoare probatorie şi eficienţă juridică).
În consecinţă, fapta învinuitului M.I. de a omite, (la data de 10 martie 2010, cu ocazia completării declaraţiei de interese), specificarea calităţii sale şi a soţiei sale de asociaţi la SC B. SRL Vaslui, societate cu care Spitalului Judeţean de Urgenţă Vaslui avea relaţii comerciale, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de „fals în declaraţii", prev. de art. 292 C. pen.
La individualizarea judiciară a pedepselor aplicate pentru fiecare dintre cele două infracţiuni săvârşite de inculpatul M.I., în concurs real, instanţa a evaluat criteriile generale de individualizare a pedepsei prevăzute de art. 72 C. pen., constând în circumstanţele reale ale săvârşirii faptei, limitele de pedeapsă pentru infracţiunea prevăzută de art. 2531 C. pen. şi pentru infracţiunea prevăzută de art. 292 C. pen., gradul de pericol social al faptelor săvârşite (reţinute prin situaţia de fapt expusă), circumstanţele personale referitoare la persoana infractorului (vârsta acestuia, situaţia familială, gradul şi nivelul de instrucţie socială, atitudinea procesuală corespunzătoare, lipsa antecedentelor penale).
Analizând circumstanţele săvârşirii faptelor de către inculpatul M.I. (respectiv faptul că infracţiunea prev. de art. 2531 C. pen. a fost săvârşită pe o perioadă mare de timp şi în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale fiind incidente dispoziţiile art. 41 alin. (2) C. pen.), că acesta se află în condiţiile concursului real, prev. de art. 33 C. pen. cu o altă infracţiune - prev. de art. 292 C. pen. - aceste împrejurări nu pot constitui circumstanţe de atenuare a răspunderii penale, drept pentru care nu vor fi reţinute în sarcina acestuia circumstanţele prev. de art. 74 C. pen.
Apreciind asupra dispoziţiilor alin. (2) al art. 72 C. pen. privind proporţionalizarea alegerii pedepsei pentru infracţiunea prevăzută de art. 292 C. pen. (fiind posibilă pedeapsa închisorii alternativ cu pedeapsa amenzii penale), în strictă raportare cu circumstanţele personale ale inculpatului - instanţa a considerat că pentru realizarea scopului prevăzut de art. 52 C. pen. (prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni, formarea unei atitudini corecte a inculpatului faţă de ordinea de drept) este justificată aplicarea unei pedepse orientate spre minimul prevăzut de textul de lege pentru infracţiunea săvârşită şi fără executarea în regim privativ.
Instanţa a apreciat sub aspectul modalităţilor şi condiţiilor de executare a pedepsei că sunt îndeplinite cerinţele suspendării condiţionate a executării pedepsei rezultante de 1 (un) an închisoare prev. de art. 81 C. pen., şi va dispune, în consecinţă, în acest sens - stabilind un termen de încercare de 3 (trei) ani, în baza dispoziţiilor art. 82 C. pen.
Suspendarea condiţionată a executării pedepsei închisorii atrage (ope legis) şi suspendarea executării pedepselor accesorii prev. de art. 71 alin. (5) C. pen.
Deşi dispoziţiile art. 2531 alin. (1) C. pen. teza a II-a impun aplicarea obligatorie a pedepsei complementare a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. b) C. pen. (de a ocupa o funcţie publică pe durata maximă) - întrucât instanţa a aplicat inculpatului M.I. o pedeapsă sub 2 (doi) ani închisoare; pedeapsa complementară nu va fi aplicată inculpatului (nefiind incidente dispoziţiile art. 65 alin. (3) C. pen.).
A fost atenţionat inculpatul cu privire la dispoziţiile art. 83 C. pen. privind revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei dacă în cursul termenului de încercare cel condamnat a săvârşit din nou o infracţiune, pentru care s-a pronunţat o condamnare definitivă chiar după expirarea acestui termen.
În ceea ce priveşte calitatea procesuală a SC B. SRL Vaslui pusă în discuţie de instanţă, raportat la actele şi lucrările dosarului de urmărire penală şi situaţia de fapt expusă, s-au constatat următoarele:
Conform art. 317 C. proc. pen., judecata se mărgineşte la faptele şi părţile cuprinse în actul de sesizare - care nu a cuprins vreo referire la SC B. SRL Vaslui.
Chiar dacă întreaga situaţie de fapt supusă cercetării judecătoreşti a vizat raporturile comerciale între SC B. SRL Vaslui şi Spitalul Judeţean de Urgenţă Vaslui, nu s-a putut reţine vreo calitate procesuală în procesul penal a SC B. SRL Vaslui.
Chiar dacă activitatea infracţională a inculpatului a fost determinată de calitatea sa la SC B. SRL Vaslui - atât din cercetarea judecătorească, cât şi din faza de urmărire penală s-au derulat relaţii strict comerciale între SC B. SRL Vaslui (furnizor) şi Spitalul Judeţean de Urgenţă Vaslui (beneficiar) pentru diferite produse ce au fost ridicate de către angajatul Spitalul Judeţean de Urgenţă Vaslui (numitul A.C.), în baza unui referat de necesitate întocmit de către serviciul de specialitate al unităţii medicale şi au fost utilizate efectiv în cadrul instituţiei, ca şi alte mărfuri livrate.
De asemenea, între Spitalul Judeţean de Urgenţă Vaslui şi SC B. SRL Vaslui a existat un diferend de natură civilă, rezultat din raporturile comerciale derulate între părţi, ca persoane juridice implicate în circuitul civil, constând în aceea că instituţia medicală datorează societăţii suma de 9.232,70 RON, reprezentând contravaloarea a doua facturi emise pentru produse de dezinsecţie şi gazon livrate în cursul anului 2009 şi neonorate la plată.
În consecinţă, Curtea a constatat că nu se pot reţine dispoziţiile art. 24 C. pen. privind SC B. SRL Vaslui nici ca parte civilă ori parte responsabilă civilmente şi va respinge excepţia calităţii procesual penale a acestei societăţi comerciale.
S-a menţionat că, Curtea penală nu poate exercita din oficiu o eventuală acţiune civilă a SC B. SRL Vaslui întrucât nu sunt îndeplinite dispoziţiile art. 17 alin. (1) C. proc. pen.
Faţă de Spitalul Judeţean de Urgenţa Vaslui s-a constatat că valoarea celor 14 facturi de 86.029,92 RON (ce ar constitui actele materiale infracţionale săvârşite de inculpat) a fost achitată şi această unitate nu s-a constituit parte civilă în procesul penal, însă s-a dispus, până la citirea actului de sesizare, (raportat la situaţia de fapt expusă), introducerea acestei unităţi în procesul penal în calitate de parte vătămată (întrucât a suferit prin fapta penală o vătămare materială).
În consecinţă, Spitalul Judeţean de Urgenţa Vaslui a fost citat pe tot parcursul procesului penal în calitate de parte vătămată, nu a făcut opoziţie şi nu a contestat această calitate.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, în termen legal, inculpatul M.I.
Inculpatul a criticat sentinţa pentru greşita sa condamnare, solicitând, în principal, pronunţarea unei soluţii de achitare sub aspectul infracţiuni de conflict de interese şi fals în declaraţii, în baza dispoziţiilor art. 396 alin. (5) C. proc. pen. la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., a menţionat că, instanţa de fond a reţinut în motivarea sentinţei criticate o situaţie de fapt greşită, nesusţinută de ansamblul probator administrat, preluând aceleaşi aspecte interpretabile din structura actului de inculpare.
Totodată, a arătat că prima instanţă a pronunţat o hotărâre de condamnare îndepărtând nemotivat probele administrate pe parcursul cercetării judecătoreşti care au demonstrat că nu există faptele reţinute în sarcina inculpatului.
În subsidiar, a solicitat, în cazul în care se va constata că faptele prezentate în actul de inculpare există şi constituie infracţiuni cu o gravitate redusă, aplicarea dispoziţiilor art. 80 C. pen., respectiv renunţarea la aplicarea pedepsei.
La termenul de judecată din data de 03 iunie 2014, având în vedere modificările intervenite prin Legea nr. 135/2010 privind C. proc. pen., Înalta Curte, potrivit dispoziţiilor art. 10 alin. (2) din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a acestuia, a recalificat calea de atac promovată în cauză de inculpatul M.I. ca fiind apel, cadrul procesual în care s-a realizat judecarea acesteia fiind dat de prevederile art. 411- art. 425 C. proc. pen.
Examinând cauza atât prin prisma criticilor invocate, cât şi din oficiu, conform art. 417 alin. (2) C. proc. pen., sub toate aspectele de fapt şi de drept, Înalta Curte constată că apelul declarat de inculpatul M.I. este nefondat.
I. În ceea ce priveşte săvârşirea infracţiunii de conflict de interes în formă continuată, prev. de art. 2531 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
Referitor la conţinutul normativ al conflictului de interese, dispoziţia din noul C. pen. (art. 301) este aproape identică cu reglementarea anterioară (art. 2531 C. pen. 1969), schimbările intervenite în modul de redactare a textului de incriminare nemodificând în niciun fel elementele constitutive ale infracţiunii examinate. Astfel, ambele incriminări presupun, în esenţă, existenţa unui interes de natură patrimonială din partea unui funcţionar public, care îi influenţează imparţialitatea în îndeplinirea atribuţiilor conferite de legi şi regulamente, activitatea de serviciu a acestuia c onstând în îndeplinirea unui act sau participarea la luarea unei decizii fiind lipsită de obiectivitate datorită interesului de natură patrimonială care îl animă, aspect de natură să afecteze în sens negativ relaţiile de serviciu.
Înalta Curte constată că inculpatul nu a mai reiterat criticile invocate în faţa primei instanţe şi care au fost lămurite de aceasta, referitoare la calitatea sa de funcţionar şi nu de funcţionar public (ca director administrativ al Spitalului Judeţean de Urgenţă Vaslui) şi că în acest sens nu s-ar realiza unul dintre elementele constitutive ale infracţiunii de conflict de interese prev. de art. 2531 C. pen. Se impune însă, a se preciza cu privire la acest aspect, că, conceptul de funcţionar public, dată de codificarea anterioară (art. 147) sau de reglementarea în vigoare (art. 175), nu coincide cu înţelesul pe care aceeaşi noţiune o are în alte domenii de drept, spre exemplu în dreptul administrativ căruia îi este specifică, sfera de cuprindere a conceptului de funcţionar public în dreptul penal fiind mult mai largă decât aceea la care se referă art. 2 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată. În acelaşi sens s-a pronunţat şi Curtea Constituţională prin Decizia nr. 2 din 15 ianuarie 2014, publicată în M. Of. nr. 71 din 29 ianuarie 2014, prin care au fost declarate neconstituţionale dispoziţiile art. I pct. 5 şi art. II pct. 3 din Legea pentru modificarea şi completarea unor acte normative şi articolul unic din Legea pentru modificarea art. 2531 C. pen., în cuprinsul parag. VI. 1.1 din considerente arătându-se că „Semnificaţia noţiunii de funcţionar public din dreptul penal nu este echivalentă cu cea de funcţionar din dreptul administrativ. (...) potrivit legii penale, noţiunile de funcţionar public şi de funcţionar au un înţeles mai larg decât acela din dreptul administrativ, datorită atât caracterului relaţiilor sociale apărate prin incriminarea unor fapte socialmente periculoase, cât şi faptului că exigenţele de apărare a avutului şi de promovare a intereselor colectivităţii impun o cât mai bună ocrotire prin mijloacele dreptului penal. (...) în legea penală, funcţionarul este definit exclusiv după criteriul funcţiei pe care o deţine sau, cu alte cuvinte, dacă îşi exercită activitatea în serviciul unei unităţi determinate prin legea penală, supus unui anumit statut şi regim juridic".
Sub aspectul laturii obiective, infracţiunea de conflict de interese se realizează prin modalităţi alternative fie printr-o acţiune de îndeplinire a unui act, fie prin participarea la luarea unei decizii prin care s-au realizat direct sau indirect un folos patrimonial pentru sine, pentru soţul său, pentru o rudă ori pentru un afin până la gradul II inclusiv sau pentru o altă persoană cu care s-a aflat în raporturi comerciale.
Prin îndeplinirea unui act se înţelege efectuarea oricărui act ce face parte din îndatoririle de serviciu ale subiectului activ, indiferent dacă este vorba de întocmirea unui înscris sau de realizarea unei acţiuni la care acesta este ţinut în virtutea atribuţiilor sale.
Legea nu cere ca îndeplinirea unui act sau luarea unei decizii să fie defectuoasă, astfel încât, pentru incidenţa textului analizat este suficient ca autorul să acţioneze conform atribuţiunilor de serviciu.
În cauză, elementul material al laturii obiective s-a realizat prin avizarea de inculpatul M.I., în calitate de Director Administrativ al Spitalului Judeţean de Urgenţa Vaslui a celor 14 facturi emise de societatea SC B. SA.
Înalta Curte reţine că, în cursul urmăririi penale, inculpatul a declarat la data de 17 septembrie 2010 următoarele: „Nu am cunoscut faptul că eu, în calitate mea de director administrativ nu am voie să mă implic în încheierea de contracte comerciale cu societatea la care sunt asociat cu soţia mea” formându-se, astfel, convingerea că inculpatul a avut cunoştinţă că societate SC B. SA a încheiat contracte cu spitalul unde îndeplinea funcţia de director administrativ. Totodată cele declarate în faţa primei instanţe „În activitatea firmei SC B. nu m-am implicat, de actele acestei firme se ocupa economistul S.D. şi nu am avut cunoştinţă de oferta făcută Spitalului Judeţean Vaslui intră în contradicţie cu cele declarate în cursul urmăriri penale.”
De altfel, comparând declaraţiile date de inculpat în faza de urmărire penală şi în faza de judecată, există o vădită neconcordanţă între afirmaţiile sale, în sensul că din declaraţia dată în cursul urmării penale se poate extrage ideea că inculpatul avea cunoştinţă că aceste contracte de achiziţii erau încheiate cu SC B. SRL, pentru ca mai apoi în primă instanţă să nege tocmai acest aspect, precizând că „în momentul avizării celor 14 facturi nu am luat la cunoştinţă de existenţa SC B. ca ofertă întrucât aceste facturi erau alături de un număr mare de alte facturi pe care le avizam şi nici nu mă uitam la conţinutul lor".
Pe de altă parte, infracţiunea se reţine ca fiind săvârşită cu forma de vinovăţie cerută de lege, nu numai când este vorba de intenţie directă, ci şi de intenţie eventuală, fiind suficient ca funcţionarul să ştie că îndeplineşte un act sau participă la luarea unei decizii prin care s-a realizat un folos pentru persoanele enumerate de lege.
În acest sens, se impune a se preciza că, necunoaşterea faptului că în calitatea sa de director administrativ nu ar fi avut voie să se implice în încheierea acestor contracte, nu au ca efect înlăturarea caracterului imputabil al faptei sale, întrucât potrivit principiilor generale care guvernează dreptul penal, nimeni nu poate invoca necunoaşterea legii penale. Înalta Curte apreciază că, în schimb, prezintă relevanţă sub aspectul întrunirii laturii subiective a infracţiunii, în sensul că a avut reprezentarea faptului că spitalul încheiase contracte de achiziţii cu societatea SC B. SRL, şi că, printre facturile pe care le aviza puteau fi şi facturi emise de societatea SC B. SRL, societate la care era asociat împreună cu soţia sa.
Totodată din declaraţia martorului N.C., dată în faţa primei instanţe: „Cred că din luna februarie 2007, am fost angajat ca administrator al SC B., de către soţii M., care erau asociaţi ai acestei societăţi. Ştiu că după angajarea mea, inculpatul s-a angajat la Spitalul Judeţean Vaslui. În anul 2009 a venit un delegat de la Spitalul Vaslui şi mi-a solicitat o ofertă pe care eu, personal, am depus-o la registratură. Eu, personal, şi soţia inculpatului ne ocupam de oferte şi livrarea produselor rezultă, că soţia inculpatului, asociată la SC B. SRL, a avut cunoştinţă de ofertele pe care le-a prezentat Spitalului Judeţean de Urgenţa Vaslui, unde soţul său era director administrativ.
Prin incriminarea conflictului de interese legiuitorul a urmărit să ocrotească relaţiile sociale referitoare la buna desfăşurare a activităţii funcţionarului public, activitate care presupune o comportare corectă a celui care exercită o activitate în cadrul unei autorităţi publice. Aceasta presupune corectitudinea funcţionarului public în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu, dar şi abţinerea acestuia de la luarea unor decizii de natură să-i confere, direct sau indirect, ori prin terţe persoane, un anumit avantaj material, fiind exclusă favorizarea rudelor, afinilor sau altor persoane.
Conform atribuţiilor de serviciu stabilite în contract (şi anexele contractului), inculpatul M.I. trebuia să întocmească, anual, planul de achiziţii publice, coordona lucrările de investiţii, reparaţii capitale, dotare, construcţii, aprovizionare, achiziţii publice, răspunzând de dotarea şi aprovizionarea unităţii, etc, fiind în acelaşi timp şi membră al Comitetului Director al Spitalului; - verifica documentele supuse controlului financiar preventiv în ceea ce priveşte achiziţiile efectuate de spital.
De asemenea, inculpatul M.I. - ca director administrativ avea în subordine compartimentele "administrativ", "aprovizionare, transport şi achiziţii publice" şi "atelier întreţinere-reparaţii".
De altfel, că exista o practică în acest sens, de a viza facturile la plată, după achiziţionarea mărfurilor de la diferite societăţi comerciale de inculpat rezultă şi din cele declarate de martori.
Astfel, C.A., în calitate de martor a declarat în primă instanţă „cunosc faptul că unele note justificative erau semnate şi de inculpat în lipsa unor persoane de la achiziţii întrucât compartimentul de achiziţii era în subordinea directorului administrativ. Ştiu că există o listă cu specimene de semnătură dar nu ştiu ce persoane aveau acest specimen, dar cred că şi inculpatul era pe această listă."
S.N. în calitate de martor, în prima instanţă, a declarat următoarele: „în mod concret, pe facturile privind achiziţiile de arbuşti, plante, insecticide, substanţe chimice pentru dezinsecţie trebuia realizată viza de către compartimentul achiziţii, respectiv economista D., iar în lipsa acestuia viza inculpatului."
În consecinţă, din ansamblul materialului probator administrat în cauză rezultă că sub aspectul laturii obiective este realizat elementul material, materializat în îndeplinirea unui act, respectiv prin avizarea în perioada 07 aprilie 2008-21 decembrie 2008 a unui număr de 14 achiziţii de produse de la societatea SC B. SRL. Înalta Curte reţine că sunt îndeplinite şi celelalte cerinţe, respectiv fapta să fie săvârşită în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, inculpatul având calitatea de director administrativ al Spitalului Judeţean de Urgenţă Vaslui, precum şi cerinţa ca să se realizeze direct sau indirect un folos material pentru sine, pentru soţul său, pentru o rudă ori pentru un afin până la gradul II inclusiv sau pentru o altă persoană cu care s-a aflat în raporturi comerciale, în cauză realizarea unui folos material pentru SC B. SRL, societate la care era asociat împreună cu soţia sa M.E.
II. În ceea ce priveşte săvârşirea infracţiunii de fals în declaraţii, prev. de art. 292 C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.
Conţinutul normativ al infracţiunii de fals în declaraţii, dispoziţia din noul C. pen. (art. 326) este aproape identică cu reglementarea anterioară (art. 292 C. pen. 1969), schimbările intervenite în modul de redactare a textului de incriminare nemodificând în niciun fel elementele constitutive ale infracţiunii examinate şi nici limitele de pedeapsă.
Înalta Curte constată că, aşa cum a reţinut şi prima instanţă, că inculpatul a omis la completarea declaraţiei din data de 10 martie 2010, să specifice relaţiile sale cu SC B. SRL deşi conform cerinţelor formularului de la titlul A. „Interese personale" - pct. 4 (legături cu societăţi comerciale indiferent de profilul acestora: producţie, prestări de servicii, distribuţie, import în orice domeniu de activitate) ar fi trebuit să menţioneze calitatea sa de acţionar al SC B. SRL, iar conform cerinţelor de la titlul B. „Interese ale soţului/soţiei" pct. 4 (legături cu societăţi comerciale indiferent de profilul acestora: producţie, prestări de servicii, distribuţie, import în orice domeniu de activitate) ar fi trebuit să menţioneze calitatea de asociat la aceeaşi societate comercială a soţiei sale, M.E. În ambele situaţii învinuitul a completat declaraţia de interese cu menţiunea „nici una".
Întrucât inculpatul avea obligaţia de a menţiona aspecte reale în cuprinsul declaraţiei de interese, conform art. 51 alin. (1) din Legea nr. 144/2007 (fapta uneia dintre persoanele prevăzute de lege care, cu intenţie, depune o declaraţie de interese care nu corespunde adevărului), fapta sa constituie infracţiunea de fals în declaraţii şi se pedepseşte potrivit C. pen.
Înalta Curte reţine că, în adresa primită de la Agenţia Naţională de Integritate potrivit art. 187 din Legea privind reforma în domeniul sănătăţii nr. 95/2006 „persoanele din conducerea spitalului public, respectiv managerul, membrii comitetului director, şefii de secţie, de laborator sau de serviciu şi membrii consiliului de administraţie au obligaţia de a depune o declaraţie de interese."
Infracţiunea de fals în declaraţii se realizează sub aspectul laturii obiective, printr-o acţiune de a face o declarare necorespunzătoare a adevărului. Astfel, inculpatul, prin omisiune, nu şi-a completat în mod corespunzător declaraţia de interese, în sensul că nu a declarat calitatea sa şi a soţiei sale de asociaţi la SC B. SRL. De altfel, momentul consumării infracţiunii a avut loc atunci când declaraţia neconformă adevărului a inculpatului, făcută în scris, a fost prezentată şi înregistrată la departamentul competent din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Vaslui, atunci producându-se starea de pericol pentru valoarea socială pe care o reprezintă încrederea publică.
Având în vedere cele statuate, cu caracter obligatoriu, prin Decizia nr. 265 din 6 mai 2014 a Curţii Constituţionale, publicată în M. Of. nr. 372/20.05.2014, prin care s-a constatat că dispoziţiile art. 5 C. pen. sunt constituţionale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea şi aplicarea legii penale mai favorabile, şi realizând o comparare a prevederilor din ambele Coduri în raport cu fiecare criteriu de determinare (condiţii de incriminare, de tragere la răspundere penală şi de sancţionare) şi cu privire la fiecare instituţie incidenţă în speţa dedusă judecăţii şi, în plus, o evaluare finală a acestora, în vederea alegerii aceleia dintre cele două legi penale succesive care este mai blândă, în ansamblul d ispoziţiilor sale, instanţa de ultim control judiciar constată că legea penală mai favorabilă este, în cauză, C. pen. anterior, acesta fiind cel care conduce, în concret, la un rezultat mai avantajos pentru inculpatul M.I.
De asemenea, nu poate fi omis faptul că judecătorul fondului a stabilit ca modalitate de executare a pedepsei rezultante aplicată inculpatului suspendarea condiţionată a acesteia, potrivit art 81 C. pen. (1969), modalitate ce nu se mai regăseşte în noua reglementare, care conţine, în această materie, prevederi mult mai severe, ca şi conţinut şi efecte, şi, ca urmare, nu poate retroactiva.
În consecinţă, faţă de toate aceste aspecte, Înalta Curte constată că legea care conduce, în concret, la un rezultat mai blând pentru inculpatul M.I. este C. pen. anterior care, în ansamblul său, raportat la condiţiile de sancţionare a faptelor ce formează obiectul acuzaţiei penale, precum şi la instituţiile incidente în cauză şi care influenţează răspunderea penală a apelantului, creează acestuia o situaţie mai avantajoasă.
Ca urmare, nici solicitarea inculpatului de a se aplica dispoziţiile art. 80 din noul C. pen., referitoare la renunţarea la aplicarea pedepsei, nu poate fi primită din perspectiva faptului că s-a reţinut ca fiind mai favorabil C. pen. anterior. Or, aşa cum s-a statuat cu caracter obligatoriu prin Decizia nr. 265 din 06 mai 2014 a Curţii Constituţionale, dispoziţiile art. 5 din noul C. pen. sunt constituţionale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea şi aplicarea legii penale mai favorabile.
În consecinţă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. a respins apelul declarat de inculpatul M.I. împotriva sentinţei penale nr. 222 din 14 noiembrie 2013 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul M.I. împotriva sentinţei penale nr. 222 din 14 noiembrie 2013 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă apelantul inculpat la plata sumei de 500 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul parţial al apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 100 RON, se avansează din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi, 3 iunie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1405/2014. Penal. Falsul în înscrisuri sub... | ICCJ. Decizia nr. 1505/2014. Penal. Infracţiuni de evaziune... → |
|---|
