ICCJ. Decizia nr. 1446/2014. Penal. Omorul calificat (art. 175 C.p.). Recurs

Comentarii

0



R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 1446/2014

Dosar nr. 5568/118/2013

Şedinţa publică din 25 aprilie 2014

Asupra recursului de faţă,

În baza lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 337 din 20 septembrie 2013 pronunţată de Tribunalul Constanţa în dosarul penal nr. 5568/118/2013, în baza art. 334 C. proc. pen., a fost admisă cererea formulată de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa, privind schimbarea încadrării juridice a faptei reţinută în sarcina inculpatului M.C.R., din infracţiunea prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 - art. 175 lit. i) C. pen. în infracţiunea prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 - art. 175 lit. a) şi i) C. pen.

De asemenea, a fost respinsă ca nefondată cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei formulată de către inculpat, prin apărător.

În baza art. 20 C. pen., raportat la art. 174 - art. 175 lit. a) şi i) C. pen., cu aplicarea art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen., art. 74 alin. (1) lit. a), b) şi alin. (2) C. pen., raportat la art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen., s-a dispus condamnarea inculpatului M.C.R. la pedeapsa de 4 ani şi 6 luni închisoare, cu executare în regim de deţinere, conform art. 57 C. pen.

În baza art. 71 C. pen., s-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a doua şi b) C. pen., cu titlu de pedeapsă accesorie.

În baza art. 65 alin. (2), raportat la art. 66 C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a doua şi lit. b) C. pen., pe o durată de 1 an după executarea pedepsei principale.

În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului perioada executată prin reţinere şi arest preventiv, cu începere de la data de 13 mai 2013 la zi.

În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., s-a menţinut măsura arestării preventive a inculpatului.

În baza art. 118 alin. (1) lit. b) C. pen., s-a dispus confiscarea specială de la inculpat a următoarelor obiecte: o bâtă de culoare crem, cu grosimea de 3 cm şi lungimea de 1 metru şi o cărămidă de mărime 12cm x 12cm, depuse la Camera de Corpuri Delicte a Tribunalului Constanţa (Registrul de corpuri delicte - Ordinea 161/2003).

S-a constatat că partea vătămată P.I. nu s-a constituit parte civilă în cauză.

În baza art. 346 alin. (1) şi art. 14 C. proc. pen., raportat la art. 1392 C. civ., a fost obligat inculpatul la plata către partea civilă Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa a sumei de 4.873,30 RON, reprezentând cheltuieli ocazionate de spitalizarea părţii vătămate P.I.

În baza art. 189 C. proc. pen., onorariile de avocaţi oficiu au fost avansate din fondurile Ministerului Justiţiei.

În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 2.000 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut următoarele:

La data de 11 mai 2013, inculpatul M.C.R. a aflat că soţia părţii vătămate P.I. ar fi afirmat în faţa mai multor persoane că acesta a furat mai multe găini de la oamenii din sat.

Aceeaşi persoană a susţinut că inculpatul ar fi dus păsările sustrase la fiica acesteia, martora P.N.

În aceste împrejurări, inculpatul M.C.R. s-a deplasat la locuinţa părţii vătămate, situată în acelaşi sat, unde s-a certat cu soţia acesteia, pe tema acuzaţiilor aduse.

Numita P.M. s-a plâns soţului său de comportamentul inculpatului, care a bruscat-o, acesta din urmă recunoscând că a agresat-o, întrucât ea continua să susţină că i-a furat păsările.

În după-amiaza aceleiaşi zile, partea vătămată l-a abordat pe inculpatul M.C R., aflat în vizită la P.N. şi, în contextul discuţiilor purtate, părţile s-au certat şi şi-au adresat ameninţări, inculpatul ameninţând-o pe victimă cu bătaia.

Apoi, în seara zilei de 11 mai 2013, în jurul orelor 21,30-22,00, inculpatul l-a aşteptat pe P.I. pe traseul de întoarcere de la localul de alimentaţie publică din sat către domiciliu, stând ascuns lângă un gard, având asupra sa o coadă de lopată, pe care o luase din curtea locuinţei.

În momentul în care partea vătămată a ajuns în dreptul său, inculpatul a abordat-o, partea vătămată, văzând ce are în mână, şi-a dat seama că vrea să o bată şi a încercat să fugă, dar nu a mai apucat, întrucât inculpatul i-a aplicat mai multe lovituri cu coada de lopată, în zona capului, pe la spate, astfel că aceasta a căzut la sol, iar ulterior acestui moment, i-a mai fost aplicate alte câteva lovituri.

Aceste momente au fost observate de martorii D.Ş., R.M. şi C.D., ultimul strigând la inculpat să îl lase în pace pe P.I., că îl omoară.

Dându-şi seama că a fost văzut, inculpatul a abandonat ideea de a-i mai aplica lovituri părţii vătămate şi a fugit de la locul faptei.

Martorii mai sus menţionaţi, aflaţi la circa 20 de metri de locul unde era căzută victima, s-au deplasat către aceasta şi au urcat-o în căruţa lui B.I., care tocmai venea pe stradă.

În aceeaşi noapte, partea vătămată P.I. a fost transportată la Spitalul Judeţean Constanţa, unde a fost internată în vederea acordării îngrijirilor medicale de specialitate.

În urma examinării de către specialiştii din cadrul Serviciului de Medicină Legală Constanţa, s-a constatat că partea vătămată a prezentat leziuni traumatice produse prin lovire cu corp dur, care necesită pentru vindecare un număr de 40-45 zile de îngrijiri medicale de specialitate, dacă nu survin complicaţii. S-a apreciat că leziunile produse i-au pus în primejdie viaţa părţii vătămate, prin hemoragie şi contuzie meningo-cerebrală în cadrul traumatismului cranio-cerebral, cu plaga scalpului, fractura oaselor craniului şi otoragie stânga.

În dimineaţa zilei următoare, lucrătorii de poliţie s-au deplasat la locuinţa inculpatului, acesta recunoscând de la bun început săvârşirea faptei, predând totodată, lucrătorilor de poliţie, coada de lopată cu care a lovit partea vătămată.

Inculpatul fiind audiat, a recunoscut în întregime săvârşirea faptei, declaraţiile acestuia fiind în deplină concordanţă cu mijloacele de probă administrate în cauză.

În faţa instanţei, la termenul de judecată din 17 septembrie 2013, inculpatul a făcut declaraţia până la începerea cercetării judecătoreşti, recunoscând fapta reţinută în actul de sesizare, arătând că are cunoştinţă, îşi însuşeşte probele administrate în faza de urmărire penală şi nu solicită administrarea altor probe noi, astfel încât instanţa, în baza art. 320¹ C. proc. pen., a admis cererea de judecare a cauzei potrivit procedurii simplificate.

În raport de ansamblul probator administrat în faza urmăririi penale, instanţa a reţinut că fapta există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită cu vinovăţie de către inculpat.

Instanţa a considerat, totodată, că este neîntemeiată cererea apărării, privind schimbarea încadrării juridice a faptei în infracţiunea de vătămare corporală gravă, prevăzută de art. 182 C. pen., neputându-se susţine că decesul victimei a fost rezultatul intenţiei depăşite al unei fapte de lovire, având în vedere modalitatea derulării agresiunii.

Astfel, din împrejurările şi modul concret de exercitare a agresiunii (după ce a avut un conflict cu partea vătămată, pe tema acuzelor ce i-ar fi fost aduse de soţia acesteia, privind furtul de păsări, inculpatul a lovit victima cu o coadă de lopată, de mai multe ori, în principal în zona capului), din caracterul repetat şi intensitatea loviturilor, faţă de natura leziunile şi mecanismul producerii lor, precum şi faţă de existenţa raportului de cauzalitate necondiţionat dintre aceste agresiuni şi leziunile cauzate, instanţa şi-a format convingerea că inculpatul a prevăzut posibilitatea de a se produce moartea victimei şi chiar dacă nu a urmărit-o, a acceptat-o, în cauză existând intenţia specifică infracţiunii de omor, în modalitatea intenţiei indirecte, agresiunea exercitată depăşind cu mult simpla intenţie de a aplica o corecţie fizică.

De asemenea, în opinia primei instanţe, pentru a fi incidente prevederile art. 182 C. pen., în varianta în care fapta ar avea drept consecinţă punerea în primejdie a vieţii persoanei, ar fi trebuit ca inculpatul să acţioneze cu praeterintenţie, respectiv cu intenţie în ce priveşte lovirea, şi din culpă, în ceea ce priveşte periclitarea vieţii.

În ceea ce priveşte cererea procurorului de schimbare a încadrării juridice a faptei, în sensul reţinerii circumstanţei agravante a premeditării, prevăzută de lit. a) a art. 175 C. pen., instanţa o apreciază ca fiind fondată, întrucât luarea hotărârii infracţionale a premers cu un anumit interval de timp comiterea faptei, interval în care inculpatul a efectuat acte concrete de pregătire, în sensul că a reflectat asupra săvârşirii faptei, s-a înarmat cu o coadă de lopată şi a pândit victima pe drumul de întoarcere spre casă.

În termen legal, împotriva acestei sentinţe penale a declarat apel inculpatul, solicitând reducerea pedepsei şi reaprecierea modalităţii ei de executare, prin aplicarea dispoziţiilor art. 86¹ C. pen., în raport cu vârsta, atitudinea de recunoaştere a faptei şi lipsa antecedentelor penale.

Prin decizia penală nr. 139/P din 15 noiembrie 2013 Curtea de Apel Constanţa a respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul M.C.R., împotriva sentinţei penale nr. 337 din 20 septembrie 2013 pronunţată de Tribunalul Constanţa în dosarul penal nr. 5568/118/2013.

În baza art. 381 alin. (1) şi art. 383 alin. (2) C. proc. pen., raportat la art. 88 C. pen., a fost dedusă din pedeapsa aplicată inculpatului durata arestării preventive de la data de 20 septembrie 2013 la zi.

În baza art. 383 alin. (1¹) raportat la art. 350 alin. (1) C. proc. pen., a fost menţinută măsura arestării preventive a inculpatului M.C.R.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., apelantul inculpat a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a decide astfel instanţa de apel a reţinut că prima instanţă a stabilit în mod corect situaţia de fapt, încadrarea juridică a faptei şi vinovăţia inculpatului M.C.R. în comiterea acesteia, sub forma lovirii repetate a părţii vătămate P.I. cu un corp contondent, în seara zilei de 11 mai 2013, lovituri care a vizat, în principal, zona capului şi care i-au cauzat victimei leziuni, ce i-au pus în primejdie viaţa.

Având în vedere că fapta reţinută în sarcina inculpatului a fost dovedită prin principalele mijloace de probă, respectiv procesul-verbal de sesizare, întocmit de lucrătorii de poliţie, procesul-verbal de cercetare la faţa locului şi planşa fotografică aferentă, procesul-verbal de consemnare a concluziilor provizorii medico-legale, raportul de constatare medico-legală din 16 mai 2013, procesul-verbal de predare de către inculpat a obiectului folosit la comiterea faptei şi depoziţiile martorilor D.Ş., C.P., R.M., C.D. şi P.N., soluţia de condamnare a inculpatului la o pedeapsă cu închisoarea, în limitele reduse cu o treime, potrivit art. 320¹ C. proc. pen., sub aspectul infracţiunii de tentativă de omor calificat, prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174-175 lit. a) şi i) C. pen., este legală şi temeinică.

De asemenea, în urma constatării întrunirii în cauză a exigenţelor impuse de art. 345 alin. (2) C. proc. pen., instanţa de control judiciar a constatat că prima instanţă a apreciat în mod corect şi asupra cererii de schimbare a încadrării juridice a faptei, datorită comiterii ei „în public", în înţelesul art. 152 lit. a), b) C. pen. şi cu premeditare, aspect de natură a atrage incidenţa dispoziţiilor art. 174-art. 175 alin. (1) lit. a), i) C. pen.

Aşa cum prima instanţă reţine, fapta reţinută prin rechizitoriu a fost săvârşită în plină stradă, într-un loc accesibil publicului prin natura sa, de faţă fiind mai multe persoane, care au şi intervenit în desfăşurarea conflictului, determinându-l pe inculpat a pune capăt agresiunii comise, aceste circumstanţe reale justificând aplicarea unei pedepse de 4 ani şi 6 luni închisoare, cu executare în regim de detenţie.

În aceste condiţii, solicitarea inculpatului de a-i fi redusă pedeapsa, concomitent cu aplicarea faţă de acesta a dispoziţiilor art. 86¹ C. pen., a fost apreciată ca nefondată de către instanţa de apel, judecătorul fondului acordând importanţa şi eficienţa cuvenită acelor circumstanţe personale, de natură a atrage incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 74 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen.

Deşi inculpatul este tânăr, se află la primul conflict cu legea penală şi şi-a asumat disponibilitatea reparării prejudiciului, în procesul de individualizare a pedepsei şi modalităţii ei de executare, instanţa este ţinută a face o evaluare coroborată a tuturor criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen., printre acestea regăsindu-se şi cele referitoare la limitele de pedeapsă fixate în Partea specială a C. pen., gradul de pericol social al infracţiunii şi împrejurările ce agravează răspunderea penală.

În ceea ce priveşte limitele de pedeapsă fixate în Partea specială, acestea sunt de natură să exprime şi în cazul infracţiunii de tentativă de omor calificat pericolul social deosebit de ridicat al faptei, care, chiar şi rămasă în forma tentativei, aduce atingere uneia dintre cele mai importante valori protejate de legea penală, respectiv dreptul la viaţă al persoanei.

Prin urmare, odată cu recunoaşterea infracţiunii în cadrul procedurii simplificate prevăzute de art. 320¹ C. proc. pen., inculpatul nu este îndreptăţit la valorificarea, în mod exclusiv, a elementelor cu caracter personal, susceptibile a atrage reducerea pedepsei sub limita minimă prevăzută de lege, în condiţiile în care împrejurările de fapt evidenţiate prin sentinţa penală atacată pun în lumină o conduită cu un pericol social sporit, aptă a justifica aplicarea unei pedepse în cuantumul stabilit de prima instanţă şi cu executare efectivă în regim de detenţie.

În aprecierea pericolului social concret al faptei, nu trebuie omisă împrejurarea că inculpatul, premeditând infracţiunea, s-a folosit de un obiect contondent, acţionând la adăpostul întunericului, pentru a nu putea fi recunoscut de eventualii trecători, lovind victima în mod repetat, cu preponderenţă în zona capului, agresiunea încetând nu la iniţiativa acestuia, ci la strigătele martorilor oculari, care i-au cerut inculpatului să nu o mai lovească pe victimă, pentru că altfel o omoară.

De asemenea, instanţa de apel a apreciat că pericolul deosebit de ridicat al faptei este dovedit şi de împrejurarea că inculpatul a lovit victima în zona capului chiar şi după ce aceasta a căzut la sol, părăsind-o fără a-i acorda vreun ajutor, recunoaşterea ulterioară a faptei, concomitent cu predarea către organele de poliţie a obiectului de care inculpatul s-a folosit în comiterea agresiunii, neputând justifica aplicarea unui tratament judiciar diferit celui stabilit în primă instanţă.

De altfel, deşi ar fi avut posibilitatea de a o face după comiterea faptei, inculpatul nu s-a predat organelor de poliţie şi nici nu s-a interesat imediat de starea victimei, disponibilitatea acestuia de a achita prejudiciul fiind una formală, în absenţa oricăror demersuri de a achita chiar şi paguba produsă unităţii spitaliceşti.

Potrivit art. 52 C. pen., pedeapsa este o măsură de constrângere şi un mijloc de reeducare a condamnatului, prin a cărei executare se urmăreşte formarea unei atitudini corecte faţă de ordinea de drept şi de regulile de convieţuire socială.

Ţinând seama şi de criteriile oferite de art. 72 C. pen., pentru ca pedeapsa să îşi poată îndeplini funcţiile prevăzute de lege este necesar ca aceasta să corespundă gravităţii faptelor comise şi nevoilor de îndreptare a infractorului, atât sub aspectul duratei sale, cât şi sub aspectul modalităţii de executare.

În acest sens, în cadrul operaţiunii de individualizare judiciară, este necesar a se avea în vedere ca pedeapsa să corespundă potenţialului pericol social, pe care l-ar prezenta persoana infractorului şi aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influenţa pedepsei.

În mod firesc, necesităţile obiective mai sus arătate trebuie urmărite şi în cadrul examenului de individualizare judiciară a executării pedepsei, în caz contrar scopul acesteia neputând fi atins.

În condiţiile de fapt expuse mai sus şi prin raportare la exigenţele legale amintite, instanţa de apel a apreciat că pedeapsa aplicată inculpatului corespunde prin cuantumul şi modalitatea executare tuturor criteriilor de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul M.C., solicitând aplicarea legii penale mai favorabile şi schimbarea încadrării juridice, apreciind că raportat la numărul de zile de îngrijiri medicale, respectiv 40 zile îngrijiri medicale, fapta se încadrează în dispoziţiile art. 193 din noul C. pen. Totodată, acordând o eficienţă sporită circumstanţei atenuante prev. de art. 74 alin. (1) lit. b) C. pen. anterior, art. 75 lit. d) din noul C. pen., întrucât inculpatul doreşte să recupereze prejudiciul cauzat prin infracţiune, redozarea pedepsei în aşa fel încât să fie posibilă amânarea executării pedepsei.

Examinând recursul prin prisma dispoziţiilor legale Înalta Curte constată că este nefondat pentru următoarele considerente:

Conform art. 12 din Legea nr. 255/2013, recursurile în curs de judecată la data intrării în vigoare a C. proc. pen., declarate împotriva hotărârilor care au fost supuse apelului potrivit legii vechi, rămân în competenţa aceleiaşi instanţe şi se judecă potrivit dispoziţiilor legii vechi privitoare la recurs. În consecinţă, instanţa urmează să analizeze atât respectarea termenul de declarare a căii de atac cât şi cazurile de casare în conformitate cu normele C. proc. pen. anterior, respectiv art. 385⁹, art. 385³ C. proc. pen., anterior.

Verificând îndeplinirea cerinţelor formale prevăzute de art. 385 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., se apreciază că recurentul a motivat în termen recursul, cu respectarea obligaţiilor impuse de art. 385¹⁰ alin. (2) C. proc. pen.

Recursul, ca a doua cale ordinară de atac, nu devoluează integral cauza ci într-o măsură limitată, exclusiv în ceea ce priveşte problemele de drept şi nu cu privire la chestiunile de fapt.

Critica recurentului inculpat privind schimbarea încadrării juridice a faptei reţinute în sarcina acestuia, din tentativă la infracţiunea de omor în infracţiunea de loviri sau alte violenţe ca urmare a aplicării legii penale mai favorabile, circumscrisă cazului de casare prev. de art. 385⁹ pct. 17² C. proc. pen., nu este fondată.

Instanţa de recurs reţine că inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor calificat constând în aceea că în seara zilei de 11 mai 2013, în jurul orelor 21³⁰-22⁰⁰, inculpatul l-a aşteptat pe P.I. pe traseul de întoarcere de la localul de alimentaţie publică din sat către domiciliu, stând ascuns lângă un gard, având asupra sa o coadă de lopată, pe care o luase din curtea locuinţei, iar în momentul în care partea vătămată a ajuns în dreptul său, inculpatul i-a aplicat mai multe lovituri cu coada de lopată, în zona capului, pe la spate, aceasta din urmă căzând la pământ, fîindu-i aplicate în continuare alte câteva lovituri.

Deosebirea între infracţiunea de tentativă de omor calificat şi cea de loviri sau alte violenţe constă în primul rând în intenţia cu care inculpatul a acţionat.

Astfel, în cazul infracţiunii de omor, rămasă în forma tentativei, actele de punere în executare a omorului, săvârşite până în momentul intervenţiei evenimentului întrerupător, trebuie să releve, prin natura lor şi împrejurările în care au fost săvârşite, că infractorul a avut intenţia specifică de omor, iar nu intenţia generală de a vătăma.

Jurisprudenţa constantă a stabilit că există tentativă de omor ori de câte ori inculpatul acţionează în aşa mod încât provoacă leziuni la nivelul organelor vitale ale organismului victimei ori foloseşte instrumente sau procedee specifice uciderii. Nu are relevanţă timpul necesar pentru îngrijiri medicale, deoarece acesta este caracteristic infracţiunilor de vătămare şi nu exprimă dinamismul interior al actului infracţional.

În raport de starea de fapt reţinută, de împrejurările şi modul concret de exercitare a agresiunii (după ce a avut un conflict cu partea vătămată, pe tema acuzelor ce i-ar fi fost aduse de soţia acesteia, privind furtul de păsări, inculpatul a lovit victima cu o coadă de lopată, de mai multe ori, în principal în zona capului), de caracterul repetat şi intensitatea loviturilor, faţă de natura leziunile şi mecanismul producerii lor, precum şi faţă de existenţa raportului de cauzalitate necondiţionat dintre aceste agresiuni şi leziunile cauzate, instanţa de recurs constată că inculpatul a prevăzut posibilitatea de a se produce moartea victimei şi chiar dacă nu a urmărit-o, a acceptat-o, în cauză existând intenţia specifică infracţiunii de omor, în modalitatea intenţiei indirecte, agresiunea exercitată depăşind cu mult simpla intenţie de a aplica o corecţie fizică.

Ca atare, încadrarea juridică a faptei este corectă, fiind întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de tentativă la infracţiunea de omor calificat.

În ce priveşte critica recurentului inculpat legată de reindividualizarea pedepsei, instanţa de control judiciar constată că aceasta se circumscrie cazului de casarea prev. de art. 385⁹ pct. 14 C. proc. pen., care urmare a modificărilor suferite prin intrarea în vigoare a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, devine incident doar când „s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege", din conţinutul textului fiind înlăturată sintagma referitoare la greşita individualizare a pedepsei aplicate de către instanţă.

Din perspectiva cazului prev. de art. 385⁹ pct. 14 C. proc. pen., se constată că pedeapsa a fost aplicată în limitele prevăzute de lege, cu respectarea sancţiunii prevăzute de norma de incriminare.

Cu privire la cererea de amânare a executării pedepsei Înalta Curte constată că aceasta excede obiectului analizei instanţei de recurs, o asemenea cerere putând fi formulată abia după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare.

Sub aspectul aplicării legii penale mai favorabile instanţa de recurs reţine următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 5 C. pen. în cazul în care de la săvârşirea infracţiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea penală mai favorabilă, iar pentru a determina legea penală incidenţă se impune a se analiza dacă fapta mai este incriminată de legea penală nouă şi aceasta poate retroactiva, în sensul că este mai favorabilă cu privire la încadrarea juridică; caracterul unitar al dispoziţiilor referitoare la pedeapsă şi circumstanţe de individualizare în raport cu încadrarea juridică la momentul săvârşirii faptei şi la data judecării recursului şi instituţiile incidente în raport cu incriminarea sau sancţiunea (care agravează sau atenuează răspunderea penală şi limitele de pedeapsă).

Examinarea încadrării juridice dată faptei se impune pentru a se stabili dacă suntem în prezenţa unei dezincriminări, urmare a abrogării unor texte de lege, precum şi sub aspectul situaţiei premisă pentru analiza, în concret, a consecinţelor privind regimul sancţionator.

Astfel, inculpatul a fost trimis în judecată sub aspectul comiterii infracţiunii de tentativă la omor calificat prevăzută şi pedepsită de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 - 175 lit. a) şi i) C. pen., sancţionată cu o pedeapsă cuprinsă între 7 ani şi 6 luni şi 17 ani şi 6 luni şi interzicerea unor drepturi.

Instanţa de recurs constată că sub aspectul incriminării, infracţiunea de omor calificat, prev. de art. 20 rap. la art. 174 alin. (1) - 175 alin. (1) lit. a) şi i) C. pen., în noul C. pen., se regăseşte în dispoziţiile art. 32 rap. la art. 188, sub aspect sancţionator limitele de pedeapsă fiind mai mici sub imperiul noii legi, de la 5 ani la 10 ani închisoare.

Pe de altă parte, circumstanţele atenuante reţinute de instanţa de fond şi menţinute de instanţa de apel, în favoarea inculpatului, potrivit dispoziţiilor art. 74 alin. (1) lit. a) şi b) şi alin. (2) C. pen. anterior nu se mai regăsesc în noua incriminare.

Circumstanţa atenuantă prev. de art. 75 lit. d) din noul C. pen. devine incidentă în cauză şi produce efectiv consecinţe asupra cuantumului pedepsei numai în cazul în care a avut loc acoperirea integrală a prejudiciului material cauzat prin infracţiune, în cursul urmăririi penale sau al judecăţii, până la primul termen de judecată, dacă făptuitorul nu a mai beneficiat de această circumstanţă într-un interval de 5 ani anterior comiterii faptei şi, nicidecum în cazul în care inculpatul manifestă dorinţa de a acoperi paguba cauzată prin fapta sa ilicită. Pe de altă parte conform noului C. pen., această circumstanţă nu poate fi acordată în cazul infracţiunilor contra persoanei.

Cum circumstanţele fie atenuante, fie agravante nu pot fi analizate separat de incriminare şi sancţiune, instanţa constată că legea penală mai favorabilă o constituie C. pen. anterior, care, deşi, sub aspect sancţionator prevede, pentru această infracţiune, o pedeapsă cu închisoarea între 15 - 25 ani, în forma consumată, respectiv 7 ani şi 6 luni - 17 ani şi 6 luni sub forma tentativei, prin reţinerea circumstanţelor atenuante, câştigate cauzei, precum şi prin reducerea limitelor de pedeapsă cu o treime ca urmare a judecării în procedura simplificată prev de art. 320¹ C. proc. pen., pedeapsa poate fi coborâtă până la 4 ani şi 6 luni închisoare, conform art. 76 lit. b) C. pen. anterior, astfel că, sub aspectul minimului special al pedepsei, legea penală mai favorabilă este C. pen. anterior.

În cauza dedusă judecăţii inculpatul M.C. a solicitat ca judecarea cauzei să se facă în procedura simplificată prev. de art. 320¹ C. proc. pen. anterior, însă Înalta Curte apreciază că nu există diferenţe între art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen. anterior şi art. 396 alin. (10) din Noul C. proc. pen., ambele texte prevăd reducerea limitelor sancţiunii cu o treime.

Având în vedere că noul C. pen. nu prevede dispoziţii mai favorabile, se constată că nu sunt incidente dispoziţiile art. 5 C. pen.

Faţă de cele ce preced, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul P.A. împotriva deciziei penale nr. 139/P din 15 noiembrie 2013 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie.

În baza art. 385¹⁷ alin. (4) raportat la art. 383 alin. (2) C. proc. pen. va deduce din cuantumul pedepsei aplicată inculpatului durata reţinerii şi arestării preventive de la 13 mai 2013 la 25 aprilie 2014.

Recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul M.C. împotriva deciziei penale nr. 139/P din 15 noiembrie 2013 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata prevenţiei de la 13 mai 2013 la 25 aprilie 2014.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 500 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând-onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 25 aprilie 2014.

← ICCJ. Decizia nr. 1442/2014. Penal. Alte cereri privind judecata...		ICCJ. Decizia nr. 155/2014. Penal →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

ICCJ. Decizia nr. 1433/2014. Penal. Traficul de persoane (Legea 678/2001 art. 12). Proxenetismul (art. 329 C.p.), iniţiere, constituire de grup infracţional organizat, aderare sau sprijinire a unui asemenea grup (Legea 39/2003 art. 7). Recurs ICCJ. Decizia nr. 1434/2014. Penal. Violul (art.197 C.p.). Recurs ICCJ. Decizia nr. 1435/2014. Penal. Infracţiuni de corupţie (Legea nr. 78/2000). Luare de mită (art. 254 C.p.). Recurs ICCJ. Decizia nr. 1442/2014. Penal. Alte cereri privind judecata în fond. Contestaţie(NCPP) ICCJ. Decizia nr. 155/2014. Penal ICCJ. Decizia nr. 1648/2014. Penal. Purtarea abuzivă (art. 250 C.p.). Lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte (art. 183 C.p.). Recurs ICCJ. Decizia nr. 1679/2014. Penal. Omorul calificat (art. 175 C.p.). Omorul (art. 174 C.p.), mărturia mincinoasă (art. 260 C.p.), încercarea de a determina mărturia mincinoasă (art. 261 C.p.), împiedicarea părţii în proces (art. 261 ind 1 C.p.).