ICCJ. Decizia nr. 1442/2014. Penal. Alte cereri privind judecata în fond. Contestaţie(NCPP)
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1442/2014
Dosar nr.991/2/2014
Şedinţa publică din 24 aprilie 2014
Deliberând asupra contestaţiei penale de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 134 din 6 martie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a-II-a penală, s-a disjuns sesizarea formulată de Comisia nr. 2 de evaluare a incidenţei aplicării legii penale mai favorabile din cadrul Penitenciarului Bucureşti - Rahova cu privire la condamnarea definitivă suferită de condamnatul R.B. prin sentinţa penală nr. 114 din 03 februarie 2009 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, şi s-a fixat termen de soluţionare la data de 06 martie 2014, C 12 LPF.
În baza art. 23 din Legea nr: 255/2013, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 116/2013, s-a respins sesizarea, formulată de Comisia nr. 2 de evaluare a incidenţei aplicării legii penale mai favorabile din cadrul Penitenciarului Bucureşti - Rahova cu privire la.condamnarea definitivă suferită de condamnatul R.B. prin sentinţa penală nr. 132 din 21 mai 2008 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Prin sesizarea Comisiei nr. 2 de evaluare a incidenţei aplicării legii penale din cadrul Penitenciarului Bucureşti Rahova, înregistrată la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, la data de 17 februarie 2014 sub nr. 991/2/2014 s-a solicitat aplicarea legii penale mai favorabile privind pe deţinutul R.B. cu privire la pedepsele definitiv aplicate acestuia, conform fişei individuale a deţinutului.
La sesizare, s-au ataşat: fişa individuală a deţinutului R.B., mandatul de executare a pedepsei .închisorii din 13 aprilie 2009 emis de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, sentinţa penală nr. 132 din 21 mai 2008 a.Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, cu menţiunea:rămânerii definitive şi fişa de cazier judiciar a deţinutului - în copie - din data de 29 februarie 2012.
Din oficiu, Curtea a dispus emiterea unor adrese pentru comunicarea fişei de cazier judiciar actualizate a deţinutului R.B., pentru comunicarea sentinţei penale nr. 114 din 03 februarie 2009 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, cu referat B.E.P., respectiv pentru comunicarea sentinţei penale nr. 9661 din 18 iulie 2005 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, relaţii comunicate şi ataşate la dosar.
Condamnatului i s-a comunicat termenul de soluţionare a cauzei şi posibilitatea de a formula concluzii scrise, conform art. 23 din Legea nr. 255/2013.
Analizând sesizarea formulată de către Comisia nr. 2 de evaluare a incidenţei aplicării legii penale mai favorabile formulată de Penitenciarul Bucureşti Rahova, Curtea a reţinut în fapt şi în drept următoarele:
Sesizarea Comisiei nr. 2 de evaluare a incidenţei aplicării legii penale mai favorabile din cadrul Penitenciarului Bucureşti Rahova este formulată în sensul de a se aplica legea penală mai favorabilă privind pe deţinutul R.B., conform fişei individuale a deţinutului.
Analizând fişa individuală anexată sesizării, Curtea a constatat că împotriva deţinutului R.B. s-au emis două mandate de executare a pedepsei închisorii: nr. 221 din 13 aprilie 2009 emis de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în baza sentinţei penale nr. 132 din 21 mai 2008, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 1335 din 10 aprilie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pronunţate în Dosarul nr. 10547/2/2006, în executarea căruia se află deţinutul; nr. 142 din 11 mai 2012 emis de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, în baza sentinţei penale nr. 114 din 03 februarie 2009, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 1523 din 11 mai 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pronunţate în Dosarul nr. 13805/3/2007, a cărei executare va începe la data de 03 aprilie 2019.
Totodată, în fişa individuală a deţinutului R.B. sunt efectuate menţiuni privind incidenţa legii penale mai favorabile în cazul pedepselor definitiv aplicate prin ambele sentinţe penale menţionate.
Din verificările efectuate în sistemul informatic Ecris a rezultat că nu este înregistrată la Tribunalul Bucureşti o sesizare a Comisiei de evaluare a incidenţei aplicării legii penale mai favorabile din cadrul Penitenciarului Bucureşti Rahova cu privire la condamnarea definitivă suferită de condamnatul R.B. prin sentinţa penală nr. 114 din 03 februarie 2009 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală.
Prin urmare, s-a constatat că obiectul sesizării Comisiei nr. 2 de evaluare a incidenţei aplicării legii penale mai favorabile din cadrul Penitenciarului Bucureşti Rahova, înregistrată la Curtea de Apel Bucureşti, se referă la întreaga situaţie juridică a deţinutului R.B.
În acest context, având în vedere că nu s-a realizat o contopire a pedepselor stabilite definitiv prin cele două sentinţe penale menţionate, deţinutul R.B. având emise pe numele său două mandate de executare a pedepsei închisorii pentru pedepse stabilite în mod definitiv prin sentinţe penale diferite, Curtea a apreciat că se impune disjungerea sesizării formulate de Comisia nr. 2 de evaluare a incidenţei aplicării legii penale mai favorabile din cadrul Penitenciarului Bucureşti - Rahova cu privire la condamnarea definitivă suferită de condamnatul R.B. prin sentinţa penală nr. 114 din 03 februarie 2009 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, urmând a se forma un nou dosar, fixând termen de soluţionare la data de 06 martie 2014, C 12 LPF.
În ceea ce priveşte sesizarea formulată de Comisia nr. 2 de evaluare a incidenţei aplicării legii penale mai favorabile din cadrul Penitenciarului Bucureşti - Rahova cu privire la condamnarea definitivă suferită de condamnatul R.B. prin sentinţa penală nr. 132 din 21 mai 2008 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, Curtea a respins-o ca nefondată pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 4 C. pen., legea penală nu se aplica faptelor săvârşite sub legea veche, dacă nu mai sunt prevăzute de legea nouă. În acest caz, executarea pedepselor, a măsurilor educative şi a măsurilor de siguranţă, pronunţate în baza legii vechi, precum şi toate consecinţele penale ale hotărârilor judecătoreşti privitoare la aceste fapte încetează prin intrarea în vigoare a legii noi.
Conform art. 3 alin. (2) din Legea nr. 187/2012, dispoziţiile art. 4 C. pen. nu se aplică în situaţia în care fapta este incriminată de legea nouă sau de o altă lege în vigoare, chiar sub o altă denumire.
Totodată, art. 6 C. pen., reglementează situaţiile în care se impune aplicarea legii penale mai favorabile după judecarea definitivă a cauzei.
Astfel, când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare şi până la executarea completă a pedepsei închisorii sau amenzii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai uşoară, sancţiunea aplicată, dacă depăşeşte maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracţiunea săvârşită, se reduce la acest maxim.
Când legea nouă este mai favorabilă în condiţiile art. 6 alin. (1) - (4), pedepsele complementare şi măsurile de siguranţă neexecutate şi neprevăzute în legea nouă nu se mai execută, iar cele care au corespondent în legea nouă se execută în conţinutul şi limitele prevăzute de aceasta. Dacă legea nouă este mai favorabilă numai sub aspectul pedepselor complementare sau măsurilor de siguranţă, acestea se execută în conţinutul şi limitele prevăzute de legea nouă.
Conform art. 4 din Legea nr. 187/2012, pedeapsa aplicată pentru o infracţiune printr-o hotărâre ce a rămas definitivă sub imperiul C. pen. din 1969, care nu depăşeşte maximul special prevăzut de C. pen., nu poate fi redusă în urma intrării în vigoare a acestei legi.
Revenind la speţa de faţă, s-a constatat că în fişa individuală a deţinutului, Comisia nr. 2 de evaluare a incidenţei aplicării legii penale mai favorabile din cadrul Penitenciarului Bucureşti - Rahova au fost identificate elemente de aplicare a legii penale mai favorabile în ceea ce priveşte condamnarea definitivă suferită de deţinutul R.B. prin sentinţa penală nr. 132 din 21 mai 2008 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 323 C. pen. din 1968.
S-a apreciat, de către membrii Comisiei, că se impune sesizarea instanţei de executare pentru a verifica dacă fapta prev. de art. 323 C. pen. din 1968 pentru care a fost condamnat definitiv deţinutul mai este prevăzută de Noul C. pen., adoptat prin Legea nr. 286/2009 şi care a intrat în vigoare la data de 01 februarie 2014.
În acest context, Curtea a reţinut că prin sentinţa penală nr. 132 din 21 mai 2008 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 1335 din 10 aprilie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, R.B. a fost condamnat.
- în baza art. 189 alin. (1) şi (2) C. pen. la pedeapsa de 7 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 şi 64 lit. a), b) C. pen., iar în baza art. 65 C. pen. i-au fost interzise inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza II şi b) C. pen. pentru o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale, pentru săvârşirea infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal;
În baza art. 194 alin. (1) C. pen. la pedeapsa de 4 ani închisoare, cu aplicarea art. 71, 64 lit. a), b) C. pen., iar în baza art. 65 C. pen. i-au fost interzise inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza II şi b) C. pen. pentru de 3 ani, pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj;
În baza art. 323 alin. (1) şi (2) C. pen. la pedeapsa de 4 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 şi art. 64 lit. a), b) C. pen., iar în temeiul art. 65 C. pen. i-au fost interzise inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza II şi b) C. pen. pentru 3 ani.
În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen. au fost contopite pedepsele aplicate, stabilindu-se ca inculpatul R.B. să execute pedeapsa cea mai grea, respectiv 7 ani închisoare pedeapsă principală şi pedeapsa complementară, constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza II şi lit. b) C. pen. pentru 3 ani după executarea pedepsei principale.
Analizând conţinutul sentinţei penale menţionate, Curtea a constatat că infracţiunile prev. de art. 189 alin. (1) şi (2) C. pen. din 1968 şi de art. 194 alin. (1) C. pen. din 1968 au corespondent în Noul C. pen., iar pedepsele aplicate pentru săvârşirea acestor infracţiuni nu depăşesc maximul prevăzut de legea nouă.
Astfel, s-a reţinut în sarcina condamnatului R.B. că acesta în perioada 28-29 ianuarie 2003, împreună cu inculpaţii D.S., P.Co. şi P.C., a privat-o de libertate şi a supus-o la suferinţe fizice şi psihice pe partea vătămată D.E., apreciindu-se că fapta întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 189 alin. (1), (2) C. pen. din 1968, reţinându-se caracterul agravat ca urmare a participării mai multor persoane şi supunerii părţii vătămate la suferinţe fizice.
Potrivit dispoziţiilor art. 205 alin. (1), (2) C. pen. lipsirea de libertate în mod ilegal se pedepseşte cu închisoare de la unu la 7 ani, considerându-se lipsire de libertate şi răpirea unei persoane aflate în imposibilitatea de a-şi exprima voinţa sau de a se apăra.
Conform art. 205 alin. (3) C. pen., dacă fapta este săvârşită de către o persoană înarmată, asupra unui minor sau punând în pericol sănătatea sau viaţa victimei pedeapsa este închisoare de la 3 la 10 ani.
Pe cale de consecinţă, cum niciuna dintre agravantele reţinute potrivit art. 189 alin. (2) C. pen. din 1968 nu se mai regăsesc în forma agravată a infracţiunii, astfel cum este reglementată de art. 205 alin. (3) C. pen. Curtea a constatat că infracţiunea pentru care a fost condamnat deţinutul are corespondent în legea nouă în art. 205 alin. (1) C. pen., care prevede un maxim al pedepsei închisorii de 7 ani, aşa încât nu este incident în cauză art. 6 C. pen., pedeapsa aplicată în cauză, de 7 ani închisoare, nedepăşind maximul prevăzut de legea nouă.
Cu privire la infracţiunea de şantaj, prev. de art. 194 alin. (1) C. pen. din 1968, s-a constatat că prin sentinţa de condamnare s-a reţinut în sarcina condamnatului R.B. că a constrâns-o la data de 28 ianuarie 2003 pe partea vătămată D.E. prin ameninţări la adresa sa şi a familiei sale, astfel încât să o determine fie să facă rost de bani şi să restituie datoriile către inculpaţii D.S. şi P.Co., fie să lase acestora dreptul de dispoziţie asupra imobilului din str. G.M.
Potrivit art. 207 alin. (1) C. pen., constrângerea unei persoane să dea, să facă sau să nu facă ceva, în scopul de a dobândi în mod injust un folos nepatrimonial, pentru sine sau pentru altul, se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani, iar conform art. 207 alin. (3) C. pen., dacă fapta este comisă în scopul de a dobândi în mod injust un folos patrimonial, pentru sine sau pentru altul, pedeapsa este închisoare de la 2 la 7 ani.
Aşadar, având în vedere că în sentinţa penală de condamnare s-a reţinut că R.B. a constrâns-o la data de 28 ianuarie 2003 pe partea vătămată să dea ceva, în scopul de a dobândi în mod injust un folos patrimonial (fie să facă rost de bani şi să restituie datoriile către inculpaţii D.S. şi P.Co., fie să lase acestora dreptul de dispoziţie asupra imobilului din str. G.M.), pentru alte persoane, Curtea a constatat că.infracţiunea reţinută în sarcina condamnatului are corespondent în legea nouă, în art. 207 alin. (1), (3) C. pen. Totodată, s-a constatat că pedeapsa aplicată în cauză, de 4 ani închisoare, nu depăşeşte maximul prevăzut de legea nouă, de 7 ani închisoare, deci nu este incident în cauză art. 6 C. pen.
Cu privire la cea de-a treia infracţiune pentru care a fost condamnat R.B., respectiv cea prev. de art 323 C. pen. din 1968, Curtea constată că aceasta are corespondent în legea nouă, în art. 367 alin. (1) C. pen.
Conform art. 323 alin. (1), (2) C. pen. din 1968, asocierea în vederea săvârşirii de infracţiuni constă în fapta de a se asocia sau de a iniţia constituirea unei asocieri în scopul săvârşirii uneia sau mai multor infracţiuni, altele decât cele arătate în art. 167, ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unei astfel de asocieri, se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 15 ani, fără a se putea depăşi pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea ce intră în scopul asocierii; dacă fapta de asociere a fost urmată de săvârşirea, unei infracţiuni, se aplică celor care au săvârşit infracţiunea respectivă pedeapsa pentru acea infracţiune, în concurs cu pedeapsa prevăzută în alin. (1).
Potrivit art. 367 C. pen., iniţierea sau constituirea unui grup infracţional organizat, aderarea sau sprijinirea, sub orice formă, a unui astfel de grup se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani. şi interzicerea exercitării unor drepturi. Când infracţiunea care intră în scopul grupului infracţional organizat este sancţionată de lege cu pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau cu închisoarea mai mare de 10 ani, pedeapsa este închisoarea de la 3 la 10 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi. Dacă faptele prevăzute în art. 367 alin. (1) şi alin. (2) au fost urmate de săvârşirea unei infracţiuni, se aplică, regulile privind concursul de infracţiuni.
Totodată, art. 367 alin. (6). C. pen. prevede că prin grup infracţional organizat se înţelege grupul structurat, format din trei sau mai multe persoane, constituit pentru o anumită perioadă de timp şi pentru a acţiona în mod coordonat în scopul comiterii uneia sau mai multor infracţiuni.
De asemenea, s-a mai reţinut că aprecierea intervenţiei legii de dezincriminare se face prin apreciere in concreto, în sensul că va exista dezincriminare atunci când, în raport de legea nouă, fapta concretă comisă de inculpat nu mai atrage răspunderea penală.
Analizând conţinutul sentinţei penale de condamnare, Curtea a constatat că s-a reţinut în mod detaliat activitatea ilicită a deţinutului R.B., respectiv că inculpaţii din acea cauză au acţionat.pe baza unui plan, fiecare având roluri diferite, respectiv: cei 4 inculpaţi din cauza menţionată - respectiv R.B., D.S., P.Co. şi P.C. - s-au prezentat, alături de alte persoane, la locuinţa părţii vătămate la data de 28 ianuarie 2003, orele 10-11, şi proferând ameninţări la adresa familiei, au silit-o pe partea vătămată D.E. să îşi părăsească domiciliul şi să-i însoţească la restaurantul C. al cărui patron era inculpatul P.Co.; odată ajunşi la restaurant, inculpaţii au încercat să o determine pe partea vătămată achite datoriile şi apoi au obligat-o pe partea vătămată să îi însoţească la un alt imobil din Bucureşti, proprietatea inculpatului D.S., unde aceasta a fost obligată să ingereze alcool, a fost imobilizată şi lovită. În continuare, s-a reţinut că partea vătămată a fost silită să se întoarcă, în jurul orei 21, la restaurantul C. unde a rămas până în jurul orelor 22.30 aşezată la o masă şi înconjurată de inculpaţi (mai puţin inculpatul D.S.) şi oamenii din anturajul lor. Apoi s-au deplasat într-o altă locaţie, partea vătămată fiind tot timpul păzită de inculpaţii P.Co. şi R.B., dar şi de alţi doi martori, încercând să împrumute bani de la patronul cazinoului P.M.A., iar de la cazinou s-au întors la restaurantul C. unde partea vătămată a fost păzită în permanenţă şi spre orele 4 dimineaţa, partea vătămată a fost dusă într-un imobil (hotel) proprietatea lui B.V., zis N.C., unde a rămas până dimineaţa sub paza inculpatului R.B. Partea vătămată a fost eliberată la data de 29 ianuarie 2003 de către inculpaţi, ca urmare a faptului că au aflat, printr-un telefon anonim, că poliţia fusese sesizată şi că un echipaj era pregătit să intervină pentru eliberarea părţii vătămate.
S-a constatat că după reţinerea situaţiei de fapt, instanţa care a pronunţat sentinţa de condamnare a reţinut asocierea celor 4 inculpaţi din cauza respectivă, R.B., D.S., P.Co. şi P.C. cu scopul precis de a săvârşi infracţiunile prev. de art. 189 alin. (1), (2) C. pen. din 1968 şi art. 194 alin. (1) C. pen. din 1968 şi comiterea acestor infracţiuni astfel cum au fost descrise mai sus.
Instanţa care a pronunţat soluţia de condamnare a reţinut, în ceea ce priveşte art. 323 alin. (1), (2) C. pen. din 1968, că faptul asocierii inculpaţilor în scopul comiterii infracţiunilor pe care le-au şi săvârşit rezultă fără echivoc din probele dosarului pentru fiecare moment al activităţii infracţionale şi a fost determinat şi de modul de operare adoptat de inculpaţi. S-a arătat că este evident că lipsirea de libertate a părţii vătămate, astfel cum a, fost realizată prin silirea acesteia să părăsească locuinţa şi să se deplaseze în locaţiile stabilite de inculpaţi, nu se putea realiza decât în condiţiile participării mai multor persoane.
S-a mai reţinut că prezenta cauză trebuie privită şi din perspectiva Dosarului nr. 147/P/2004, referitor la gruparea infracţională condusă de frăţii B.I. şi B.V., din care a fost disjunsă numai în consideraţia calităţii de ofiţer de poliţie judiciară a coinculpaiului P.V. S-a mai reţinut că din acest dosar prin disjungeri s-a format şi o altă cauză în care inculpaţii D.S., P.C., R.B. au fost trimişi în judecată şi condamnaţi pentru infracţiuni de acelaşi gen - sentinţa penală nr. 966 din 16 iulie 2005 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală.
S-a mai reţinut în sentinţa de condamnare că în acest context este evidentă (cum rezultă din probe) şi de durată asocierea inculpaţilor în vederea săvârşirii unor infracţiuni.
Prin urmare, faţă de considerenteleinstanţei care a pronunţat soluţia de condamnare, Curtea a constatat că pluralitatea constituită reţinută în sarcina condamnatului R.B. se încadrează în definiţia dată de art. 367 alin. (6) C. pen. grupului infracţional organizat.
Astfel, s-a reţinut că grupul format din cei 4 inculpaţi, printre care şi condamnatul R.B. a acţionat în mod coordonat, rezultat din modul de operare, faptul asocierii fiind de durată, făcându-se referire şi la sentinţa penală nr. 966 din 16 iulie 2005 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, prin care deţinutul R.B. a fost condamnat alături de inculpaţii D.S. şi P.C. pentru săvârşirea aceloraşi gen de infracţiuni, reţinute a fi comise în perioada anului 2003. (deci în aceeaşi perioadă), în calitate de membri ai unui grup infracţional organizat.
Împrejurarea că art. 367 alin. (6) C. pen. defineşte grupul infracţional organizat nu înseamnă că această incriminare include doar infracţiunea reglementată anterior de art. 7 din Legea nr. 39/2003.
În acest sens, s-a arătat că art. 2 din Legea nr. 39/2003 care definea grupul infracţional organizat impunea condiţii care nu se mai regăsesc în noua incriminare, legate de caracterul grav al infracţiunilor care intră în scopul asocierii şi de beneficiul financiar sau material urmărit, aşa încât nu doar asocierea care corespundea cerinţelor impuse de art. 2 din Legea nr. 39/2003 are relevanţă penală, prin raportare la dispoziţiile art. 367 alin. (6) C. pen., ci şi faptele care constituiau sub imperiul legii vechi infracţiunile de complot, reglementată de art. 167 C. pen. din 1968, sau de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, prev. de art. 323 C. pen. din 1968.
Deşi aceste infracţiuni nu se mai regăsesc sub această denumire în legea nouă, ele intră în sfera de incidenţă a art. 367 alin. (1) C. pen., evident dacă, în concret, sunt îndeplinite, condiţiile, în acest sens, astfel cum s-a reţinut în cauza de faţă.
Faţă de aceste considerente, Curtea a constatat că fapta prev. de art. 323 C. pen. din 1968 reţinută în sarcina deţinutului R.B. prin sentinţa penală nr. 132 din 21 mai 2008 pronunţatăde Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, are corespondent în legea nouă în infracţiunea prev. de art. 367 alin. (1) C. pen.
Totodată s-a constatat că pedeapsa aplicată, de 4 ani închisoare, nu depăşeşte maximul prevăzut de art. 367 alin. (1) C. pen., respectiv de 5 ani închisoare.
Pe cale de consecinţă în baza art. 23 din Legea nr. 255/2013, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 116/2013 a respins sesizarea formulată de Comisia nr. 2 de evaluare a incidenţei aplicării legii penale mai favorabile din cadrul Penitenciarului Bucureşti Rahova cu privire la condamnarea definitivă suferită de condamnatul R.B. prin sentinţa penală nr. 132 din 21 mai 2008. pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Împotriva acestei şentinţe a formulat contestaţie condamnatul R.B., solicitând admiterea acesteia şi aplicarea legii penale mai favorabile în sensul de a se constata că infracţiunea prev. de art. 323 alin. (1) C. pen. (1968) nu are corespondent în noul C. pen., fiind astfel aplicabile dispoziţiile art. 4 C. pen., precum:şi reducereapedepselor aplicate în temeiul legii vechi, spre minimul de pedeapsă,prevăzut de noile dispoziţii.
Examinând hotărârea în raport de criticile formulate de contestatorul R.B., Înalta Curte constată ca fiind legală şi temeinică soluţia instanţei de fond, motiv pentru care va respinge contestaţia, pentru următoarele considerente:
Astfel, pornind de la dispoziţiile art. 4 C. pen. şi ale art. 6 C. pen., raportat la art. 4 din Legea nr. 187/2012 şi art. 3 alin. (2) din Legea nr. 187/2012, în mod corect, judecătorul fondului a reţinut că în cauză nu a intervenit dezincriminarea faptei de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni precum şi că pedepsele aplicate pentru infracţiunile la care a fost condamnat definitiv condamnatul R.B., nu depăşesc limitele maxime prevăzute de noua incriminare.
Contestatorul R.B. a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 132 din 21 mai 2008 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 1335 din 10 aprilie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, la o pedeapsă de 7 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzută de art. 189 alin. (1) şi (2) C. pen., la pedeapsa de 4 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj, prevăzută de art. 194 alin. (1) C. pen. şi la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de asociere pentru săvârşirea de infracţiuni, prevăzută de art. 323 alin. (1) şi (2) C. pen.
Pornind de la faptul că infracţiunea de lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzută de art. 189 alin. (1), (2) C. pen. (1968) este incriminată în art. 205 alin. (1) C. pen., pedepsită cu închisoare de la 1 an la 7 ani, Înalta Curte constată că pedeapsa de 7 ani la care a fost condamnat contestatorul pentru această infracţiune nu depăşeşte maximul prevăzut de legea nouă.
Şi fapta de asociere pentru săvârşirea de infracţiuni, prevăzută de art. 323 C. pen. (1968), Înalta Curte constată că are corespondent în dispoziţiile art. 367 alin. (1) din noul C. pen., care incriminează infracţiunea de constituire a unui grup infracţional organizat, în raport de definiţia dată grupului infracţional organizat în alin. (6) al aceluiaşi art.
Potrivit dispoziţiilor art. 367 alin. (6) C. pen., prin grup infracţional organizat se înţelege grupul structurat format din trei sau mai multe persoane, constituit pentru o anumită perioadă de timp pentru a acţiona în mod coordonat în scopul comiterii uneia sau mai multor infracţiuni.
În fapt, inculpaţii R.B., D.S., P.Co. şi P.C. s-au asociat cu scopul precis de a săvârşi infracţiunile prev. de art. 189 alin. (1), (2) C. pen. din 1968 şi art. 194 alin. (1) C. pen. din 1968, astfel cum s-a reţinut prin hotărârea de condamnare.
De altfel, cei patru făceau parte din gruparea infracţională condusă defraţii B.I. şi B.V. care a acţionat o durată determinată de timp fiind cercetaţi iniţial în Dosarul nr. 147/P/2004 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, din care s-a disjuns cauza în care au fost condamnaţi prin sentinţa penală nr. 132/2008 a Curţii de Apel Bucureşti, în baza căreia s-a emis mandatul de executare nr. 221 din 13 aprilie 2009;- al aceleiaşi instanţe pe numele condamnatului R.B.
În aceste condiţii, Înalta Curte consideră că inculpatul R.B. s-a asociat împreună cu alte trei persoane la grupul infracţional organizat condus de fraţii B., grup care a acţionat o perioadă determinată, săvârşind infracţiuni de lipsire de libertate şi şantaj.
Prin uimare pluralitatea constituită, reţinută în sarcina condamnatului R.B. se circumscrie noţiunii date grupului infracţional organizat în art. 367 alin. (6) C. pen.
Ca atare, infracţiunea de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni prevăzută de art. 323 alin. (1), (2) C. pen. (1968) îşi are corespondent în dispoziţiile art. 367 alin. (1) C. pen., iar pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată condamnatului pentru această faptă nu depăşeşte maximul de 5 ani închisoare.
Aceleaşi considerente sunt reţinute şi faţă de infracţiunea de şantaj prevăzută de art. 194 alin. (1) C. pen. (1969) care este incriminată în noua reglementare în vigoare în art. 207 C. pen., pedeapsa de 4 ani aplicată contestatorului, fiind inferioară maximului de pedeapsă de 5 ani închisoare, prevăzut de legea nouă.
Sub acelaşi aspect se mai constată că legea nouă nu a adus modificări elementelor constitutive ale infracţiunilor de şantaj şi lipsire de libertate .astfel cum au fost reţinute, prin raportare la împrejurările faptice stabilite prin hotărârea de condamnare a contestatorului.
Astfel, faptele condamnatului R.B. care în perioada 28 - 29 ianuarie 2003, împreună cu inculpaţii D.S., P.Co. şi P.C. au privat-o de libertate şi au supus-o la suferinţe fizice şi psihice pe partea vătămată D.E., constrângând-o prin ameninţări la adresa sa şi a familiei sale, pentru a o determina să facă rost de bani şi să-şi restituie, datoriile către inculpaţii D.S. şi P.Co. sau să lase celor doi inculpaţi dreptul de dispoziţie asupra imobilului din str. G.M., se circumscrie conţinutului constitutiv al infracţiunilor.prevăzute de art. 205 alin. (1) rap. la art. 207 alin. (1) şi (3) C. pen.
Concluzionând, Înalta Curte constată că în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 4 şi art. 6 C. pen. şi va respinge, în baza art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., contestaţia condamnatului.R.B.
În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen. va fi obligat contestatorul la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de condamnatul R.B. împotriva sentinţei penale nr. 134 din 06 martie 2014 pronunţată.de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I-a penală.
Obligă contestatorul condamnat la plata sumei de 300 RON cheltuieli judiciare către stat, din care sumă de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 24 aprilie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1728/2014. Penal. Furtul calificat (art. 209... | ICCJ. Decizia nr. 1446/2014. Penal. Omorul calificat (art. 175... → |
|---|
