ICCJ. Decizia nr. 1435/2014. Penal. Infracţiuni de corupţie (Legea nr. 78/2000). Luare de mită (art. 254 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1435/2014
Dosar nr. 28/122/2011
Şedinţa publică din 24 aprilie 2014
Asupra recursului penal de faţă, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 569 din 26 noiembrie 2012, pronunţată în Dosarul nr. 28/122/2011 al Tribunalului Giurgiu, s-au dispus următoarele:
În baza art. 254 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 şi art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 (modificată şi completată), cu aplicarea art. 74 lit. a) - 76 lit. c) C. pen., a fost condamnat inculpatul J.A.L., fiul lui G. şi E., născut în comuna Oinacu, judeţul Giurgiu, domiciliat în Giurgiu, b-dul B., la o pedeapsă de 2 (doi) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită şi 2 (doi) ani interzicerea drepturile prevăzute la art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen., pedeapsă complementară.
În baza art. 71 C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute la art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen., pedeapsă accesorie.
În baza art. 861 C. pen. raportat la art. 862 C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei de 2 (doi) ani închisoare aplicată inculpatului J.A.L. sub supraveghere, pe durata termenului de încercare de 4 (patru) ani.
S-a dispus ca în baza art. 863 alin. (1) C. pen., pe durata termenului de încercare inculpatul J.A.L. trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:
- să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Giurgiu conform planului de supraveghere;
- să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;
- să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;
- să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.
S-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 864 C. pen.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen., s-a suspendat executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii.
În baza art. 61 alin. (4) din Legea nr. 78/2000 modificată şi completată, s-a dispus restituirea către numiţii D.F. şi B.M. a câte 100 euro (obiect al infracţiunii de luare de mită), sumă de bani ce se află consemnată la C. Bank - Sucursala Giurgiu conform recipisei de consemnare din 26 noiembrie 2010.
În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 1800 RON cheltuieli judiciare către stat (1000 RON în faza de urmărire penală).
Pentru a hotărî astfel, s-au reţinut următoarele:
La data de 04 ianuarie 2011, sub nr. 28/122/2011 pe rolul Tribunalului Giurgiu s-a înregistrat rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Giurgiu, rechizitoriu prin care s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului J.A.L., domiciliat în Giurgiu B-dul. B., judeţul Giurgiu, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită faptă prevăzută şi pedepsită de art. 254 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 şi art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 modificată şi completată.
Din cuprinsul materialului probator administrat în cursul urmăririi penale s-a reţinut următoarea situaţie de fapt:
La începutul lunii august 2010, în baza Contractului nr. 191109-370, SC T. SA cu sediul în Focşani, judeţul Vrancea, reprezentată de directorul general N.K., a cumpărat de la SC U.I.M., cu sediul în Turcia, un utilaj ce urma să fie folosit la SC S. SRL Sighişoara, punct de lucru al primei societăţi. Pentru instalarea şi punerea în funcţiune a utilajului respectiv, SC T. SA, prin Ambasada României din Istanbul, a solicitat şi a obţinut invitaţiile pentru angajaţii D.F. şi B.M., care urmau să vină în România să se deplaseze la SC S. SA Sighişoara în vederea punerii în funcţiune a utilajului respectiv.
Totodată, pentru cei doi angajaţi menţionaţi mai sus, s-au obţinut şi documentele intitulate V. eliberate de SC C.B.I. SRL, cu sediul în Focşani, prin care se atesta că pentru muncitorii de mai sus era asigurată cazarea, inclusiv micul dejun, documente necesare a fi prezentate la intrare în România pentru persoanele aparţinând unor state terţe UE şi prin ele se făcea dovada că, pe perioada cât se aflau pe teritoriul României, persoanele din state terţe UE au asigurate mijloacele de subzistenţă.
La data de 17 august 2010, în jurul prânzului, martorii - denunţători D.F. şi B.M., care au călătorit din Turcia cu autoturismul lui B.A. - administrator al firmei SC U.I.M. şi care era posesorul unui permis de şedere în România, s-au prezentat la punctul de frontieră de la intrarea în România, unde, de serviciu, se aflau inculpatul J.A.L. - agent şef de poliţie de frontieră împreună cu martorii D.C.C. şi S.I.S. şi ei agenţi şefi în cadrul Poliţiei de Frontieră Giurgiu.
Conform fişei atribuţiunilor de serviciu, agenţii de poliţie de frontieră efectuează controlul documentelor la punctele de trecere a frontierei persoane fizice (intrare/ieşire) şi permit intrarea ori ieşirea din ţară numai persoanelor ce posedă documente care îndeplinesc condiţiile prevăzute de legi, convenţii, acorduri, protocoale şi înţelegeri, etc, la care România este parte. Astfel, dacă o persoană aparţinând unui stat terţ UE se prezintă pentru a intra în România, trebuie să facă dovada că, pe perioada şederii în ţară are şi mijloacele de subzistenţă, respectiv câte 100 euro/zi. Această condiţie nu se mai solicită persoanelor ce aparţin statelor terţe UE, care prezintă dovezi privind scopul sosirii în România - invitaţie, concomitent cu un Voucher care atestă locul de cazare şi celelalte mijloace de subzistenţă.
În momentul în care martorii denunţători şi B.A. s-au prezentat la punctul de frontieră pentru a intra în România, au prezentat documentele, respectiv paşapoartele, invitaţiile şi Voucherele, precum şi permisul de şedere al lui B.A., agentului şef de poliţie D.C.C. Acesta a implementat în baza de date documentele prezentate de cei trei cetăţeni turci, a constatat că nu există niciun impediment ca acestora să nu li se permită intrarea în România, a raportat acest aspect şefului de tură, după care a înmânat documentele respective inculpatului J.A.L., care se afla în exteriorul punctului de lucru (baracă), pentru ca acesta, la rândul său, să le remită cetăţenilor turci şi să le permită acestora accesul în România.
Până să le înapoieze actele celor trei cetăţeni turci, inculpatul J.A.L. le-a comunicat martorilor-denunţători D.F. şi B.M. că invitaţiile nu sunt în regulă (au termenul depăşit) şi pentru a le permite accesul în România trebuie să dea fiecare câte 100 euro. Deşi martorii denunţători i-au replicat inculpatului că posedă documente legale şi că sunt veniţi în România pentru a efectua prestări servicii, la refuzul inculpatului, care le-a spus că vor fi întorşi în Bulgaria, cei doi au împrumutat de la B.A. suma de 200 euro pe care D.F. i-a înmânat-o inculpatului J.A.L. Numai după ce acesta a primit suma de 200 euro, le-a permis accesul în România celor trei cetăţeni turci.
După ce au pătruns în România, denunţătorii au luat legătura telefonic cu N.K. - directorul general al SC T. SA din Focşani, căruia i-au relatat faptul că, la Vama Giurgiu, la intrare în România, pentru a li se permite accesul în ţară, au fost nevoiţi să dea suma de 200 euro.
La solicitarea directorului general, martora L.G., director economic la aceeaşi societate, a identificat numărul de telefon al I.J.P.F. Giurgiu, pentru a reclama aspectele de mai sus, a luat legătura telefonică cu martorul A.G., ofiţer de serviciu la Dispeceratul I.J.P.F. Giurgiu, căruia i-a relatat telefonic că, în mod nejustificat, la Vama Giurgiu, un lucrător al poliţiei de frontieră le-a pretins celor doi cetăţeni turci suma de 200 euro pentru a le permite accesul în România, indicându-i acestuia şi numerele de telefon fix şi mobil la care poate fi ea contactată.
Totodată, la sugestia martorului A.G., martora a încercat să-i contacteze pe cetăţenii mai sus menţionaţi, pentru ca aceştia să rămână în Vama Giurgiu în vederea efectuării de cercetări. De la aceştia a aflat că deja sunt în drum spre Sighişoara, astfel că, a revenit cu un telefon la IJ.P.F. Giurgiu, informând că cetăţenii turci au părăsit Vama Giurgiu.
Între timp, ofiţerul de serviciu de a Sectorul de Poliţie de Frontieră Giurgiu, a fost informat că există o sesizare privind o faptă de corupţie din partea unor cetăţeni turci săvârşită de către un lucrător al Poliţiei de Frontieră. În acest context, inculpatul a luat cunoştinţă de sesizare şi, totodată, a aflat şi numerele de telefon ale persoanei care făcuse sesizarea, ambele telefoane aparţinând SC T. SA şi folosite de către martora L.G.
Pentru a nu se mai efectua cercetări în cauză şi a nu fi sesizate în legătură cu fapta de corupţie organele competente, inculpatul J.A.L., folosind telefoanele sale mobile, în după amiaza zilei de 17 august 2010 a apelat-o de 9 ori pe martora L.G., cerându-i în mod insistent acesteia să revină cu un alt telefon la Dispeceratul IJ.P.F. Giurgiu să comunice că "în realitate, cetăţenilor turci nu li s-au pretins suma de 200 euro şi că a fost vorba de o neînţelegere", afirmând că a doua zi se va deplasa personal la Sighişoara pentru a rezolva problema în sensul de a restitui suma de 200 euro cetăţenilor turci.
Inculpatul nu a relatat niciunui coleg de serviciu că el ar fi pretins vreo sumă de bani de la cetăţenii turci, ba, mai mult, în declaraţia sa, martorul D.C.C., a afirmat că l-a abordat pe inculpat şi l-a întrebat dacă actele pe care le lucrase el pentru cei trei cetăţeni turci i le-a înmânat acestora şi dacă s-a întâmplat ceva, ocazie cu care inculpatul i-a spus că le-a înmânat actele cetăţenilor turci, că nu a existat nicio problemă şi că aceştia au intrat în România. La terminarea programului de lucru, inculpatul i-a solicitat martorului ca, împreună cu autoturismul acestuia, să se deplaseze împreună la Sighişoara, pentru a rezolva "o problemă", fără să îi spună despre ce problemă este vorba.
Pe data de 18 august 2010, în jurul orelor 11,00, inculpatul împreună cu martorul D.C.C., au ajuns la Sighişoara, la sediul SC S. SA şi pentru a se putea întâlni cu martorii denunţători, a apelat-o din nou telefonic pe martora L.G., solicitându-i acesteia să ia legătura cu D.F. şi cu B.M. pentru a se întâlni cu ei într-un birou de la intrarea în societate.
Cu ocazia întâlnirii cu cei doi martori denunţători, inculpatul le-a dat acestora suma de 200 euro, afirmând că le aparţine, că doreşte să le restituie pentru a-şi rezolva o problemă a sa. Acest aspect a fost constatat de o echipă de lucrători de poliţie din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie - Serviciul Judeţean Anticorupţie Mureş.
Suma de 200 euro fusese introdusă de inculpat într-un document intitulat Refuzul intrării la frontieră, întocmit la data de 17 martie 2010, ora 04,00, de către agentul şef B.L., referitoare la cetăţeanul turc O.A.R.
Cu ocazia cercetărilor efectuate s-a constatat că, în tura care ieşise din serviciu în dimineaţa zilei de 17 august 201, cetăţeanului turc O.A.R. i se refuzase intrarea în România cu motivarea că nu dispune de mijloace suficiente de subzistenţă corespunzătoare perioadei şi condiţiilor de şedere sau de mijloace pentru întoarcerea în ţară. Este vorba de o copie neutilizată a documentului sus-menţionat, dar folosită de inculpat pentru că, pe versoul acesteia, erau menţionate numele denunţătorilor B.M., D.F., precum şi a numitului B.A., nume scrise după calculator la solicitarea inculpatului de către martorul D.C.C.
Suma de 200 euro a fost depusă la C. Bank - Sucursala Giurgiu, conform recipisei de consemnare nr. X/1 şi chitanţei nr. Y/1.
În faza cercetării judecătoreşti a fost audiat inculpatul J.A.L., precum şi martorii din lucrări D.C.C., S.I.F., L.G., D.R.N., A.G., P.V., martori a căror audiere s-a solicitat atât de inculpat cât şi de reprezentantul parchetului, probă încuviinţată la termenul de judecată din data de 21 martie 2011.
În ceea ce îi priveşte pe martorii B.M. şi F.D., întrucât audierea acestora nu a fost posibilă, aceştia fiind cetăţeni turci ce au părăsit teritoriul României, şi având în vedere şi cererile depuse de aceştia la dosar prin care învederau că nu se pot prezenţa la instanţă dată fiind lipsa mijloacelor financiare necesare deplasării în România, tribunalul a procedat potrivit prevederilor art. 327 alin. (3) C. proc. pen., dând citire declaraţilor date de aceştia în faza de urmărire penală.
Prin declaraţia dată în faza cercetării judecătoreşti, inculpatul J.A.L. a arătat că pe data de 17 august 2010, s-au prezentat pentru a intra în ţară, cetăţenii turci D.F. şi B.M. pe care nu i-a lucrat el, ci, colegul său de tură D.C., el verificând după verificarea prealabilă a colegului său doar mijlocul de transport cu care se deplasau cetăţenii turci, verificare după care acestora li s-a permis intrarea în ţară şi că, la circa 5 - 10 minute după ce aceştia au părăsit zona de frontieră, în faţa ghişeului de lucru, pe asfalt, s-a găsit suma de 200 euro, bani pe care i-a luat şi i-a păstrat.
În continuarea declaraţiei, inculpatul a mai arătat că la circa o oră şi jumătate după ce luase banii, o persoană a sunat la ofiţerul de serviciu reclamând faptul că cetăţenilor turci care au intrat în ţară le lipseşte suma de 200 euro, şi, întrucât banii se aflau la el, a luat legătura telefonic cu persoana respectivă care i-a comunicat că cetăţenii turci se îndreptau spre fabrica de cărămidă din Sighişoara, persoană căreia i-a adus la cunoştinţă faptul că, banii au fost găsiţi şi cetăţenii turci se pot prezenta pentru a-i ridica, însă acea persoană i-a spus că, cetăţenii turci nu se pot prezenta la frontieră, motiv pentru care s-a deplasat personal la Sighişoara pentru a înmâna banii cetăţenilor turci, dar că, ajungând la Sighişoara nu a mai apucat să vorbească cu aceştia deoarece în momentul în care a intrat pe poarta fabricii de cărămidă având cei 200 euro asupra sa, au sosit reprezentanţii Serviciului Anticorupţie care i-au adus la cunoştinţă faptul că a primit mită de la cetăţenii turci.
Totodată, inculpatul a mai arătat că nu-şi explică motivul pentru care cetăţenii turci au declarat că i-ar fi dat mită câte 100 euro pentru a le permite accesul în ţară, neavând niciun motiv pentru a proceda astfel întrucât documentele acestora erau în regulă şi nici măcar nu a lucrat personal documentele şi că nu a vorbit cu vreo persoană despre banii pe care îi găsise, bani pe care avea obligaţia legală să-i declare chiar dacă erau găsiţi.
Coroborând întregul material probator administrat în cauză, tribunalul a reţinut că pe data de 17 august 2010, în calitate de agent şef de poliţie la I.J.P.F. Giurgiu - Serviciul Poliţiei de Frontieră, aflându-se în exercitarea atribuţiunilor de serviciu la Punctul de control - intrare persoane fizice în România, pentru a îndeplini un act conform atribuţiunilor de serviciu, respectiv permiterea accesului în România a martorilor denunţători D.F. şi B.M., inculpatul J.A.L. a pretins şi primit de la aceştia câte 100 euro, în total suma de 200 euro.
Deşi, inculpatul J.A.L. a negat că ar fi primit de la cetăţenii turci suma de 200 euro pentru a le facilita acestora accesul pe teritoriul ţării, susţinând că a găsit banii în faţa ghişeului, această apărare formulată de inculpat nu poate fi primită de tribunal, fiind contrazisă de probatoriul administrat în cauză pe parcursul procesului penal.
Astfel, martorul D.C.C., a relatat că a verificat personal documentele prezentate de către cetăţenii turci şi că la un moment dat după verificare, la locul unde se afla, s-a prezentat şeful de tură M.V. care i-a adus la cunoştinţă că există o reclamaţie a unor cetăţeni turci legat de faptul că aceştia dăduseră nişte bani unor funcţionari publici, documentele verificate de el fiind înmânate cetăţenilor turci de către inculpat.
Cu această ocazie, întrebându-şi colegii, inclusiv pe inculpat, dacă cunosc ceva, inculpatul nu a spus că ar fi găsit nişte bani pe jos, acesta spunându-i că discutase cu o doamnă de la Sighişoara şi astfel aflase că cetăţenii turci ce făcuseră reclamaţia se aflau în acest oraş, unde l-a şi însoţit pe inculpat care dorea să discute cu persoanele ce făcuseră reclamaţia, deplasarea făcând-o la solicitarea acestuia şi în vederea lămuririi de către inculpat a reclamaţiei.
La rândul său martorul S.I.F. care era de serviciu pe aceeaşi tură cu inculpatul şi martorul D., a relatat că i-a auzit pe aceştia discutând în jurul orelor 15,00 despre o sesizare a unui cetăţean turc potrivit căreia unul dintre funcţionari ar fi primit mită, însă martorul nu a precizat însă că l-ar fi auzit pe inculpat făcând vreo referire la nişte bani pe care să-i fi găsit în ziua respectivă.
Martorul P.V., şef tură la punctul de intrare-ieşire din ţară Giurgiu la data de 17 august 2010, a precizat la rândul său că nu i s-a raportat în ziua menţionată despre găsirea vreunei sume de bani pe sensul de intrare în ţară aşa cum a susţinut inculpatul a cărui declaraţie în sensul arătat mai sus rămâne în atare condiţii singulară în cadrul materialului probator administrat în cauză, declaraţia inculpatului potrivit art. 69 C. proc. pen., putând servi la aflarea adevărului numai în situaţia în care se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză ceea ce nu este cazul în speţă, motiv pentru care apărarea acestuia referitoare la provenienţa sumei de 200 euro pe care a încercat să o restituie cetăţenilor turci, respectiv că suma de bani a găsit-o în faţa ghişeului unde s-au verificat documentele cetăţenilor turci, urmează să fie înlăturată.
De altfel, chiar inculpatul a precizat prin declaraţia dată în faţa instanţei de judecată că avea obligaţia legală să declare orice sumă găsită, ceea ce nu s-a dovedit a fi fost făcut conform probelor administrate în cauză.
Dacă în ceea ce priveşte apărarea inculpatului nu a putut fi dovedită, în schimb, probele administrate în cauză au stabilit fără niciun dubiu faptul că inculpatul a avut contact, cu cetăţenii turci, verificând acestora, conform propriilor declaraţii, documentele privitoare la autoturismul cu care aceştia efectuau deplasarea în ţară.
Nu în ultimul rând s-a avut în vedere şi declaraţia martorei L.G., martoră ce a sesizat autorităţile, la solicitarea şefului său, ce îi cunoştea pe cei doi cetăţeni turci, cu privire la faptul că inculpatul le-a solicitat suma de 200 euro întrucât unul dintre ei nu putea să facă dovada existenţei mijloacelor financiare necesare întreţinerii pe perioada şederii în ţară, martoră din a le cărei declaraţii nu rezultă că persoana cu care a vorbit la telefon după efectuarea reclamaţiei, i-ar fi spus că a găsit vreo sumă de bani care să aparţină cetăţenilor turci, ci, doar i-a spus că a fost o greşeală şi că se poate rezolva totul pe cale amiabilă, sfătuind-o chiar să sune la serviciul anticorupţie şi să declare că nu a înţeles bine ce s-a întâmplat în vamă, deşi aflase că cetăţenii turci dăduseră bani şi rezolvase situaţia.
De altfel, nici comportamentul inculpatului după aflarea existenţei reclamaţiei nu a fost în susţinerea apărării acestuia, atâta vreme cât inculpatul deşi avea obligaţia legală a predării oricărei sume găsite în punctul de trecere a frontierei, nu numai că nu a adus la cunoştinţa colegilor de tură şi a şefului de tură găsirea sumei de 200 euro în faţa ghişeului unde au fost verificate actele cetăţenilor turci, dar a accentuat suspiciunea de primire a mitei prin comportamentul său ulterior, deplasându-se la Sighişoara unde aflase de la martora L.G. că se aflau cetăţenii turci, pentru a restitui suma de 200 euro deşi nu avea această obligaţie, singura sa obligaţie legală fiind de încunoştinţare despre găsirea banilor şi apoi predarea acestora.
Martorii F.D. şi M.B., prin declaraţiile date în faza de urmărire penală au arătat că vameşul de la punctul de frontieră le-a solicitat să-i dea suma de 200 euro spunându-le că invitaţiile lor erau expirate şi totodată nu aveau bani suficienţi pentru asigurarea subzistenţei pe teritoriul României, bani pe care au fost nevoiţi să-i dea, vameşul căruia i-au dat banii venind după ei la Sighişoara ca să le înapoieze suma pe care acesta o primise de la ei.
Prin declaraţiile date, martorii menţionaţi mai sus au mai relatat că odată ajuns la ei la Sighişoara, vameşul care le solicitase banii, le-a spus să-şi primească banii înapoi iar la întrebarea lor legat de motivul restituirii banilor, vameşul a precizat că "nu e problema voastră, e a mea, adică este vina mea", după care a pus banii pe un birou, moment în care, în încăpere, a intrat un ofiţer din cadrul DGA care l-a întrebat pe vameş ce caută în acel birou în timpul programului de lucru, acesta răspunzându-i că suma de 200 euro le aparţinea lor şi că el a găsit-o căzută lângă cabina vameşilor astfel că a dorit să le-o înapoieze.
Deşi, cei doi martori cetăţeni turci nu au precizat în mod expres numele inculpatului ca fiind cel care le-a solicitat suma de 200 euro pentru a le permite accesul pe teritoriul României, identitatea acestuia în persoana inculpatului nu poate fi pusă la îndoială, martorii identificându-l prin declaraţiile date ca vameşul fiind una şi aceeaşi persoană cu inculpatul ce se deplasase la martori la Sighişoara, martorii cetăţenii turci precizând că atunci când vameşul a intrat la ei în birou la Sighişoara, l-a întrebat pe acesta de ce le-a cerut bani iar acum vrea să-i restituie, chiar inculpatul recunoscând de altfel că s-a deplasat la Sighişoara.
Faţă de cele arătate mai sus, tribunalul a reţinut că în cauză prezumţia de nevinovăţie instituită de art. 52 C. proc. pen. a fost înlăturată, probele administrate în cauză conducând fără niciun dubiu la reţinerea vinovăţiei inculpatului sub aspectul săvârşirii infracţiunii de luare de mită, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 254 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 şi art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 (modificată şi completată).
Împotriva sentinţei a declarat apel inculpatul, solicitând admiterea apelului, desfiinţarea Sentinţei penale nr. 569 din data de 26 noiembrie 2012, pronunţată de Tribunalul Giurgiu, pronunţată în Dosarul nr. 28/122/2011 şi rejudecând în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. să fie achitat pentru infracţiunea pentru care a fost trimis în judecată, dat fiind că nu a pretins şi primit vreo sumă de bani.
Prin Decizia penală nr. 240/A din 19 septembrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, s-a respins ca nefondat apelul declarat de către inculpatul J.A. împotriva Sentinţei penale nr. 569 din data de 26 noiembrie 2012, pronunţată de Tribunalul Giurgiu, pronunţată în Dosarul nr. 28/122/2011.
A fost obligat inculpatul la 400 RON cheltuieli judiciare către stat.
Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport de susţinerile apelantului şi din oficiu, sub toate aspectele de fapt şi de drept, Curtea a constatat că apelul este nefondat pentru următoarele considerente:
În ce priveşte solicitarea de a se desfiinţa sentinţa şi a se trimite cauza spre rejudecare la instanţa de fond, întrucât, în opinia apărării nu au fost respectate dispoziţiile din decizia de desfiinţare, Curtea a considerat-o nejustificată în raport de împrejurarea că în cauză, cercetarea judecătorească a constat în administrarea nemijlocită a probelor.
Curtea constată totodată că instanţa de fond a analizat în mod judicios materialul probator administrat în cauză, stabilind în mod corect atât situaţia de fapt, cât şi vinovăţia inculpatului în raport de acuzaţia care i se aduce prin actul de inculpare.
Deşi inculpatul a negat săvârşirea faptelor, declaraţiile sale nu se coroborează cu fapte şi împrejurări ce rezultă din analiza coroborată a materialului probator administrat în cauză şi care confirmă situaţia de fapt reţinută în rechizitoriu.
Astfel, din declaraţiile martorilor denunţători D.F. şi B.M. rezultă că inculpatul J.A.L., în calitatea sa de agent de poliţie la IJ.P.F. Giurgiu, Serviciul Poliţiei de Frontieră, aflându-se în exercitarea atribuţiilor de control le-a pretins acestora să dea fiecare câte 100 euro, sub pretextul că invitaţiile nu sunt în regulă (au termenul depăşit) şi în caz contrar nu le va permite accesul în România. Cu toate că aceştia au refuzat, invocând existenţa unor documente legale şi că sunt veniţi în România pentru a efectua prestări servicii. La refuzul inculpatului, care le-a spus că vor fi întorşi în Bulgaria, cei doi au împrumutat de la B.A. suma de 200 euro pe care D.F. i-a înmânat-o inculpatului J.A.L.m care numai după ce a primit suma de 200 euro, le-a permis accesul în România celor trei cetăţeni turci.
Cât priveşte împrejurarea că martorii denunţători nu au putut fi audiaţi, procesele-verbale întocmite de către organele de poliţie, în care se precizează motivele imposibilităţii de prezentare a unor martori, atestă nu numai că nu li se poate reproşa nici instanţei de fond, nici celei de apel lipsa de rol activ, câtă vreme acestea au făcut demersuri repetate pentru a asigura prezenţa acestora la proces, dar şi deplina aplicabilitate a dispoziţiilor art. 327 alin. (3) C. proc. pen., cu atât mai mult cu cât acuzaţia nu se bazează exclusiv pe depoziţiile acestor martori.
Astfel, susţinerile acestora sunt confirmate de cele ale martorilor N.K. - directorul general al SC T.R. SA din Focşani, căruia i-au relatat telefonic faptul că, la Vama Giurgiu, la intrare în România, pentru a li se permite accesul în ţară, au fost nevoiţi să dea suma de 200 euro, respectiv L.G., director economic la aceeaşi societate care a luat legătura telefonică cu martorul A.G., ofiţer de serviciu la Dispeceratul IJ.P.F. Giurgiu, pentru a sesiza că, în mod nejustificat, la Vama Giurgiu, un lucrător al poliţiei de frontieră le-a pretins celor doi cetăţeni turci suma de 200 euro pentru a le permite accesul în România.
Apărarea inculpatului potrivit căreia a găsit banii în faţa ghişeului nu numai că nu este confirmată de materialul probator administrat în cauză, dar nici nu este plauzibilă, dat fiind că acesta s-a deplasat la Sighişoara din proprie iniţiativă - unde aflase de la martora L.G. că se aflau cetăţenii turci -, pentru a le restitui suma de 200 euro deşi, pe de-o parte, nu putea avea certitudinea că suma de bani a fost pierdută de către aceştia, iar, pe de altă parte, obligaţia sa legală consta doar în încunoştinţarea despre găsirea banilor şi apoi predarea acestora.
În susţinerea acestei concluzii este şi depoziţia şefului de tură la punctul de intrare -ieşire din ţară Giurgiu la data de 17 august 2010, martorul P.V., potrivit căruia nu i s-a raportat în ziua menţionată despre găsirea vreunei sume de bani pe sensul de intrare în ţară aşa cum a susţinut inculpatul, dar care a fost încunoştinţat cu privire la o reclamaţie a unor cetăţeni turci conform căreia aceştia dăduseră nişte bani unor funcţionari publici.
Deşi inculpatul a negat pretinderea sumei de bani de la cetăţenii turci, el nu a putut justifica refuzul permiterii intrării în ţară pe baza documentelor prezentate de către aceştia, deşi aceleaşi documente au fost verificate de către martorul D.C.C., acesta precizând că a verificat personal documentele prezentate de către cetăţenii turci şi că la un moment dat după verificare, la locul unde se afla, s-a prezentat şeful de tură M.V. care i-a adus la cunoştinţă că există o reclamaţie a unor cetăţeni turci legat de faptul că aceştia dăduseră nişte bani unor funcţionari publici, documentele verificate de el fiind înmânate cetăţenilor turci de către inculpat.
Cât priveşte individualizarea judiciară a pedepsei, instanţa de fond a evaluat şi valorificat suficient în procesul individualizării sancţiunii elementele obiective şi specifice cazului (modalitatea de săvârşire a faptei, atitudinea inculpatului de desconsiderare a normelor morale şi implicit datele sale personale).
Consecinţele pe care le pot avea fapte de felul celor comise de inculpat, ca şi credibilitatea de care trebuie să se bucure organele de poliţie şi cele judiciare, impune considerarea cu exigenţă a unor asemenea fapte (în acelaşi sens Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, Decizia nr. 459 din 31 mai 2000, în Buletinul Jurisprudenţei, Editura Argessis, 2001).
Ca atare, pedeapsa aplicată nu reprezintă, o represiune excesivă, acestea justificându-se atât pentru reeducarea inculpatului, cât şi pentru menţinerea ordinii de drept, în conformitate cu scopul preventiv-sancţionator al pedepsei, aşa cum apare enunţat în art. 52 C. pen.
De asemenea nu trebuie eludat caracterul de exemplaritate pe care trebuie să-l aibă riposta autorităţilor impus de necesitatea prezervării încrederii în autoritatea care trebuie să sancţioneze ea însăşi încălcări ale legii, nu să permită şi chiar să fie autorul unor astfel de "derapaje" de la legalitate care justifică măsuri de exemplaritate, impuse de necesitatea prezervării încrederii în autoritatea care trebuie să sancţioneze ea însăşi încălcări ale legii, nu să permită şi chiar să fie autorul unor astfel de "derapaje" de la legalitate împotriva deciziei instanţei de apel a declarat recurs inculpatul, criticând-o pentru nelegalitate cu privire la stabilirea vinovăţiei acestuia, în raport de probele administrate în cauză, invocând cazurile de casare prev. de art. 3859 pct. 12 şi 172 C. proc. pen.
A susţinut că se impune reaudierea martorilor denunţători, în faţa instanţei de judecată, întrucât cele două declaraţii au fost luate înainte de începerea urmăririi penale, iar materialul probator de la dosar nu confirmă încadrarea juridică dată faptei. A solicitat achitarea în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen., întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită.
Examinând recursul declarat de inculpatul J.A.L. prin raportare la dispoziţiile art. 3859 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, Înalta Curte constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:
Potrivit actelor şi lucrărilor dosarului, motivele de recurs formulate de inculpat au fost depuse la dosar la data de 18 aprilie 2014, cu depăşirea termenului prevăzut de art. 38510 alin. (2) C. proc. pen. Potrivit acestui text de lege, motivele de recurs se depun la instanţa de recurs cu cel puţin 5 zile înaintea primului termen de judecată, în speţă, la 24 februarie 2014.
Totodată, art. 38510 C. proc. pen. prevede în alin. (21), că instanţa de recurs nu poate examina hotărârea atacată pentru vreunul din cazurile prevăzute în art. 3859 Cod procedură.penală, dacă motivul de recurs, deşi se încadrează în unul dintre aceste cazuri, nu a fost invocat în scris cu cel puţin 5 zile înaintea primului termen de judecată, aşa cum se prevede în alin. (2) al aceluiaşi articol, cu singura excepţie a cazurilor de casare care, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., se iau în considerare din oficiu.
În cauză, se observă că decizia penală recurată a fost pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, la data de 19 septembrie 2013, deci ulterior intrării în vigoare (pe 15 februarie 2013) a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, situaţie în care aceasta este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute de art. 3859 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin actul normativ menţionat.
Prin Legea nr. 2/2013, unele cazuri de casare au fost abrogate, altele au fost modificate substanţial sau introduse în sfera de aplicare a art. 3859 pct. 172 C. proc. pen., intenţia legiuitorului, fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de atac, doar la chestiuni de drept.
Cazul de casare prevăzute de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen., invocat de inculpat prin motivele de recurs, deşi nu a suferit nicio modificare prin noua lege, a fost exclus din categoria motivelor de recurs care se iau în considerare din oficiu, astfel că pentru a fi examinat de instanţa de recurs trebuie îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 38510 alin. (1) şi (2) C. proc. pen.
În ce priveşte cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 12 C. proc. pen., se constată că aceste critici nu vizează elemente constitutive ale infracţiunii pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, în realitate contestându-se probele administrate şi situaţia de fapt reţinută de instanţele de fond şi de apel, aspecte care pot fi circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., abrogat expres prin actul normativ menţionat mai sus.
Verificând îndeplinirea cerinţelor prevăzute de art. 38510 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., Înalta Curte constată că inculpatul şi-a motivat recursul la data de 18 aprilie 2014, în condiţiile în care, primul termen de judecată a fost fixat la data de 24 februarie 2014, încălcându-şi astfel obligaţia ce-i revenea potrivit textului lege menţionat, care condiţionează analizarea respectivelor critici de motivarea în scris a recursului, cu cel puţin 5 zile înaintea primului termen de judecată.
Faţă de această împrejurare, având în vedere dispoziţiile art. 38510 alin. (21) C. proc. pen. şi cele prev. de art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, Înalta Curte nu va proceda la examinarea acestora, nefiind îndeplinite cerinţele formale prev. de art. 38510 alin. (1) şi (2) C. proc. pen.
Examinând hotărârea atacată şi prin prisma art. 5 alin. (1) din noul C. pen., Înalta Curte constată că toate dispoziţiile legale trebuie interpretate şi aplicate în sensul aprecierii globale a legii penale mai favorabile, ceea ce presupune o comparare a prevederilor din ambele coduri şi stabilirea aceleia care este mai favorabilă în ansamblul ei, întrucât combinarea de prevederi mai favorabile din legi penale succesive, ar conduce la crearea unei lex tertia, ceea ce contravine art. 61 din Constituţia României, care stabileşte că Parlamentul este singura autoritate legiuitoare a ţării:
Astfel, pentru o soluţionare, corecta a cauzei se impune aplicarea unitară a legii mai favorabile şi nu aplicarea unor dispoziţii mai favorabile din ambele legi penale, întrucât în acest fel s-ar încălca principiul separaţiei puterilor în stat şi s-ar înfrânge principiul indivizibilităţii legilor.
Având în vedere aceste consideraţii, se constată că în cauza de faţă, legea penală mai favorabilă inculpatului este legea veche, care în ansamblul dispoziţiilor sale raportat la condiţiile de incriminare şi de sancţionare a faptei ce formează obiectul acuzaţiei penale, precum şi de instituţiile incidente în cauză, care influenţează răspunderea penală a inculpatului, creează acestuia situaţie mai avantajoasă.
Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 254 alin. (1) C. pen. (1968) limitele de pedeapsă pentru infracţiunea de luare de mită sunt cuprinse între 3 ani şi 12 ani închisoare iar potrivit noului Cod penal, infracţiunea de luare de mită este prevăzută în art. 289, şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 ani la 10 ani.
Conform modificărilor aduse la Legea nr. 78/2000 prin Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, la art. 7 lit. c) se prevede că fapta de luare de mită se sancţionează cu pedeapsa prevăzută la art. 289 C. pen., ale cărei limite se majorează cu o treime, aşa încât s-ar ajunge la limite de pedeapsă.
Prin hotărârea atacată, inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită prev. de. art. 254 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 şi art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 (modificată şi completată), cu aplicarea art. 74 lit. a) - 76 lit. c) C. pen. şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen. pedeapsă complementară.
Având în vedere pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată inculpatului, se constată că aceasta se situează spre limita minimă prevăzută atât de legea veche cât şi de legea nouă, care este identică în ambele legi.
La această pedeapsă s-a ajuns ca urmare a aplicării dispoziţiilor legale privind circumstanţele atenuante prev. de art. 74 alin. (1) lit. a) - 76 lit. c) C. pen. din 1968, circumstanţe care nu-şi mai au corespondent în dispoziţiile art. 75 din noul C. pen.
Aşa fiind Înalta Curte constată că în cauză legea veche este mai favorabilă şi nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 5 alin. (1) C. pen., astfel că recursul declarat de inculpat apare ca nefondat, urmând ca în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. pen., să fie respins.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligat recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul J.A.L. împotriva Deciziei penale nr. 240 A din 19 septembrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II a penală.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 250 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 24 aprilie 2014.
Procesat de GGC - NN
| ← ICCJ. Decizia nr. 2929/2014. Penal. Excepţie de... | ICCJ. Decizia nr. 404/2014. Penal. Infracţiuni de corupţie... → |
|---|
