ICCJ. Decizia nr. 152/2014. Penal. înşelăciunea (art. 215 C.p.). Falsul în înscrisuri sub semnătură privată (art. 290 C.p.). Apel
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 152/A/2014
Dosar nr. 1424/54/2012
Şedinţa publică din 04 iunie 2014
Deliberând asupra apelului penal de faţă, constată:
Prin sentinţa penală nr. 192 din 16 iulie 2013 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, s-au dispus următoarele:
I. În baza art. 26 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., condamnă pe inculpata G.D.R. la pedeapsa de 2 ani închisoare.
În baza art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. şi art. 80 alin. (2) C. pen., condamnă pe aceeaşi inculpată la pedeapsa de 6 luni închisoare.
În baza art. 33 lit. a) C. pen., art. 34 lit. b) C. pen., contopeşte pedepsele de mai sus, inculpata G.D.R. urmând să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 2 ani închisoare.
Interzice inculpatei drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza Il-a şi lit. b) C. pen., pe durata prev. de art. 71 C. pen.
În baza art. 81 C. pen., dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei rezultante de 2 ani închisoare aplicată inculpatei G.D.R., pe durata termenului de încercare prev. de art. 82 C. pen., care se compune din durata pedepsei aplicate, la care se adaugă intervalul de timp de 2 (doi) ani.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii se suspendă şi executarea pedepselor accesorii.
Atrage atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen.
II. În baza art. 26 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. şi art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., condamnă pe inculpata A.E. la pedeapsa de 1 an închisoare.
În baza art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 320 alin. (7) C. proc. pen., art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. şi art. 80 alin. (2) C. pen., condamnă pe aceeaşi inculpată la pedeapsa de 3 luni închisoare.
În baza art. 33 lit. a) C. pen., art. 34 lit. b) C. pen., contopeşte pedepsele de mai sus, inculpata urmând să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 1 an închisoare.
Interzice inculpatei drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza II-a şi lit. b) C. pen., pe durata prev. de art. 71 C. pen.
În baza art. 81 C. pen., dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei rezultante de 1 an închisoare aplicată inculpatei A.E., pe durata termenului de încercare prev. de art. 82 C. pen., care se compune din durata pedepsei aplicate, la care se adaugă intervalul de timp de 2 (doi) ani.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii se suspendă şi executarea pedepselor accesorii.
Atrage atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen.
la act că partea vătămată SC R. Bank SA nu s-a constituit parte civilă în procesul penal.
În baza art. 346 alin. (1) C. proc. pen. rap. la art. 15 C. proc. pen., respinge ca inadmisibile acţiunile civile formulate de SC E.K. România SRL în numele şi pentru SC E.F. GMBH şi de SC S. SARL prin SC K.I. SRL.
În baza art. 348 C. proc. pen. anulează actele false, respectiv: adeverinţă de salariat din 14 decembrie 2006 emisă de SC L. SRL Craiova, adeverinţă de salariat din 30 ianuarie 2007 emisă de SC L. SRL Craiova, din 04 decembrie 2006 emisă de SC L. SRL Craiova, adeverinţă de salariat din 20 octombrie 2006 emisă de SC E.P. SRL, adeverinţă de salariu şi vechime în muncă din 21 iulie 2006 emisă de SC R.C. SRL, adeverinţă de salariu şi vechime în muncă din 22 august 2006.
Obligă pe inculpata G.D.R. la plata sumei de 860 RON, iar pe inculpata A.E. la plata sumei de 260 RON, cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că prin rechizitoriul din 12 iunie 2012 dat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova în Dosarul nr. 337/P/2011, s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată în stare de libertate a inculpatelor:
- G.D.R., pentru săvârşirea infracţiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 290 alin. (1) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi complicitate la înşelăciune prev. de art. 26 C. pen. rap. la art 215 alin. (1), (2), (3) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., în final cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.;
- A.E., pentru săvârşirea infracţiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 290 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. şi complicitate la înşelăciune, prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1), (2) şi (3) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., în final cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.
De asemenea, s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuiţilor: T.M., G.M., T.E.N., C.I.D., M.V., A.Ş.L. pentru faptele de înşelăciune prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen. şi uz de fals prev. de art. 291 C. pen. şi aplicarea unei sancţiuni cu caracter administrativ în cuantum de 1000 RON, având în vedere că aceştia au sesizat la 9 iunie 2010 organelor de poliţie săvârşirea faptelor ce formează obiectul prezentei cauzei, considerându-se induşi în eroare de către inculpatele G.D.R. şi A.E. şi reţinând că actele materiale săvârşite de aceştia au o pondere relativ scăzută în ceea ce priveşte activitatea infracţională desfăşurată de ceilalţi inculpaţi, beneficiari ai creditelor astfel obţinute. De asemenea, s-a avut în vedere şi atitudinea sinceră a acestora, situaţia financiară precară, faptul că au făcut demersuri pentru achitarea prejudiciului şi lipsa antecedentelor penale.
Totodată, s-a dispus disjungerea cauzei şi declinarea competenţei faţă de inculpata G.D. în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, pentru continuarea cercetărilor penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de instigare la înşelăciune, prev. de art. 25 rap. la art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.
În fapt, în actul de sesizare s-au reţinut următoarele:
Inculpata G.D.R. este avocat în cadrul Baroului Olt de la data de 01 februarie 2005. în anul 2006 părinţii săi G.D. şi G.M. deţineau o societate comercială, SC R.C. SRL cu punct de lucru în comuna Ostroveni unde funcţiona un magazin şi un bar. Administratorul SC R.C. SRL era numitul G.M.
În perioada iulie 2006 - ianuarie 2007, inculpata G.D. a determinat mai multe persoane să obţină credite bancare de la R. Bank, deşi nu îndeplineau condiţiile legale pentru obţinerea creditelor, fiind ajutată de fiica sa inculpata G.D.R. şi inculpata A.E. ce au falsificat adeverinţele de salariat ale împrumutătorilor pe care aceştia le-au folosit la acordarea creditelor.
I. Inculpata T.M. a lucrat fără a i se întocmi contract individual de muncă în perioada de 1995-2006 în cadrul J.R.C. SRL în funcţia de vânzătoare.
În vara anului 2006, inculpata G.D. a rugat-o pe aceasta sa o ajute cu un împrumut bancar pe care să îl obţină în numele său, să-i remită banii urmând ca inculpata G.D. să achite ulterior creditul.
După mai multe insistenţe şi rugăminţi, la data de 23 octombrie 2006, inculpata T.M. s-a deplasat împreună cu inculpata G.D. din comuna Ostroveni până în municipiul Craiova la sucursala R. Bank din incinta supermarket-ului S. unde au fost aşteptate de inculpata G.D.R.
G.D. a spus angajatei băncii că este o salariată a sa care vrea să ia un împrumut şi după ce a prezentat buletinul de identitate, inculpata T.M. a semnat contractul de credit din 23 octombrie 2006, a ridicat de la ghişeu suma contractată în cuantum de 9000 RON, pe care i-a dat-o inculpatei G.D., iar la ieşire aceasta i-a remis-o fiicei sale G.D.R.
Pentru obţinerea creditului a fost folosită adeverinţa de salariu şi vechime în muncă din 20 octombrie 2006, potrivit căreia inculpata T.M. era angajata SC E.P.C. SRL.
Administratorul SC E.P.C. SRL inculpata A.E. a confirmat eliberarea adeverinţei, deşi persoana nu era salariata societăţii, la rugămintea inculpatei G.D.R.
Creditul astfel obţinut nu a fost rambursat către unitatea bancară.
II. Inculpata G.M. a fost angajată în anul 2006 la SC R.C. SRL Ostroveni în funcţia de vânzătoare.
În vara anului 2006, la rugămintea inculpatei G.D., care i-a spus că societatea are probleme financiare şi are nevoie de bani, a fost de acord să contracteze un împrumut de la SC R. Bank şi să-i predea acesteia banii. Contractul de a fost semnat la sucursala unităţii bancare din Craiova - Craioviţa Nouă, la data de 24 august 2006, în prezenţa inculpatei G.D.R.
Inculpata G.M. nu era angajată legal la SC R.C. SRL Ostroveni, la data de 28 august 2006 când a fost întocmită adeverinţa ce a fost folosită pentru obţinerea contractului de credit, fapt confirmat prin adresa Inspectoratului Teritorial de Muncă Dolj din 17 august 2010.
În adeverinţă s-a menţionat în mod fals că, administratorul societăţii este T.M. deşi, aşa cum s-a menţionat anterior, aceasta nu era nici măcar angajată la SC R.C. SRL Ostroveni. După ce a încasat de la ghişeu suma de 9000 RON inculpata G.M. i-a înmânat inculpatei G.D.R., care a asigurat-o împreună cu mama sa că nu vor fi probleme cu rambursarea creditului. G.M. a primit somaţii de la unitatea bancară şi începând cu luna ianuarie 2011 a început să plătească lunar suma de 150 RON conform înţelegerii cu societatea care se ocupă de recuperarea creditului.
III. Inculpata T.E.N. aflându-se în relaţii de amiciţie cu inculpata G.D. a fost rugată în anul 2006 să încheie în numele său un împrumut bancar şi să îi dea banii pentru a cumpăra marfa urmând ca aceasta să achite ulterior ratele.
La insistenţele acesteia a fost de acord să contracteze împrumutul iar în ziua de 27 iulie 2006 s-a întâlnit cu inculpata G.D.R. care i-a cerut să semneze adeverinţa de salariat, apoi, împreună s-au deplasat la Sucursala R. din cartierul Craioviţa Nouă, unde a fost semnat contractul de credit din 27 iulie 2006 şi cererea de credit către inculpata T.E.N., care a ridicat de la casierie suma 9000 RON şi i-a predat-o inculpatei G.D.R.
Adeverinţa de salariu şi vechime în muncă din 21 iulie 2006 eliberată de SC R.C. SRL pentru inculpata T.E.N. folosită la obţinerea creditului este falsă deoarece inculpata nu era angajata societăţii, iar administratorul societăţii nu era T.M. ci numitul G.M.
Creditul nu a fost rambursat, cu toate că inculpata G.D. s-a angajat să facă acest lucru, iar începând cu luna ianuarie 2011 inculpata T.E.N. a început să achite lunar suma de 150 RON către societatea ce a preluat creditul nerambursat.
IV. Inculpatul C.l.D. a fost rugat în anul 2006 de inculpata G.D. să obţină un credit bancar în numele său, banii sa-i remită acesteia, urmând ca inculpata să achite ratele.
Inculpatul C.l.D. nu a fost angajat al SC L. SRL, dar a semnat adeverinţa din 14 decembrie 2006 în momentul în care s-a prezentat la filiala R. Bank din cadrul complexului comercial S. din municipiul Craiova cu ocazia semnării contractului de credit din 15 decembrie 2006.
După ce a primit suma de 2500 euro la ieşirea din bancă inculpatul a fost aşteptat de inculpata G.D.R. căreia i-a predat întreaga suma de bani. Potrivit declaraţiei inculpatului, în ziua de 15 decembrie 2006 s-a deplasat din comuna Ostroveni în municipiul Craiova cu un autobuz în care se mai afla şi inculpata G.D., iar de la Restaurantul D. din cartierul Romaneşti, împreună cu aceasta s-a deplasat la domiciliul inculpatei G.D.R.
Inculpata G.D.R. a afirmat cu ocazia audierii că stampila de pe adeverinţa din 14 decembrie 2006 a fost aplicată de învinuita A.E. la biroul acesteia din fata parcului situat vis-a-vis de Primăria Municipiului Craiova. Creditul nu a fost rambursat, iar inculpatul C.I.D. a primit somaţie.
V. Inculpata M.V. ce locuieşte în comuna O. judeţul Dolj a fost rugată în luna ianuarie 2007 de inculpata G.D. să obţină un împrumut bancar întrucât aceasta şi soţul G.M. aveau probleme financiare, urmând ca soţii G. să achite ulterior ratele.
Inculpata M.V. s-a deplasat în data de 30 ianuarie 2007 împreună cu inculpata G.D. la locuinţa fiicei acesteia din municipiul Craiova.
Inculpata G.D.R. i-a cerut inculpatei M.V. să semneze adeverinţa de salariu şi vechime în munca din 30 ianuarie 2007, deşi nu fusese niciodată angajata SC L. SRL în funcţia vânzător.
Inculpata M.V. a fost însoţită la sediul băncii din incinta complexului comercial S. de către inculpatele G.D.R. şi G.D., şi după ce a semnat mai multe documente dintre care şi contractul de credit din 30 ianuarie 2007, a aşteptat aproximativ 2 ore pentru a ridica suma de 2000 euro pe care i-a predat inculpatei G.D., în prezenta fiicei sale G.D.R.
Potrivit declaraţiei inculpatei M.V., pentru ca banca să facă verificări, inculpata G.D., i-a cerut numărul de telefon al unui vecin al său pe nume G.O. iar atunci când se aflau la bancă inculpata G.D. l-a sunat pe soţul său G.M. şi i-a cerut meargă la telefonul familiei G.O. pentru a răspunde atunci când angajaţii băncii vor suna pentru verificări.
Inculpata G.D.R. a afirmat cu ocazia audierii că ştampila de pe adeverinţa din 14 decembrie 2006 a fost aplicată de inculpata A.E. la biroul acesteia din faţa parcului situat vis-a-vis de Primăria Municipiului Craiova. Creditul nu a fost rambursat.
VI. Inculpatul A. (fost I.) Ş.L. a lucrat de mai multe ori în gospodăria familiei G. primind în schimb haine şi mâncare.
În anul 2006, inculpatul a fost determinat de numitul G.M. şi inculpata G.D. să obţină un împrumut în numele său fiind asigurat de aceştia că se vor ocupa de toate formalităţile şi vor achita ulterior ratele.
În faţa complexului comercial S., soţii G. şi inculpatul au fost aşteptaţi de fiica acestora, inculpata G.D.R. care l-a pus să semneze mai multe acte printre care se aflau contractul de credit din 04 decembrie 2006 şi adeverinţa de salariu şi vechime în muncă din 04 decembrie 2006 eliberată de SC L. SRL. Acesta nu a fost angajat al SC L. SRL Craiova.
Suma de 2000 euro, a fost ridicată de inculpata G.D.R., iar pentru ajutorul dat, inculpatul A.Ş.L. (fost I.) a primit din partea familiei G. o bere şi o porţie de mici.
Inculpata G.D.R. a afirmat cu ocazia audierii cu ocazia audierii că ştampila de adeverinţa din 14 decembrie 2006, a fost aplicată de inculpata A.E., la biroul acesteia din faţa parcului situat vis-a-vis de Primăria Municipiului Craiova. Adeverinţa eliberată pentru A. (fost I.) Ş.L. are acelaşi număr ca şi aceea eliberată pentru M.V. deşi au fost eliberate în aceeaşi lună de către SC L. SRL. Creditul nu a fost rambursat, iar inculpatul nu are posibilităţi financiare fiind beneficiar al ajutorului social.
Potrivit adresei Oficiului Registrului Comerţului Craiova din 30 noiembrie 2010, la data săvârşirii infracţiunilor administrator şi asocial unic al SC E.P. SRL era inculpata A.E., administrator şi asociat unic al SC R.C. SRL era numitul G.M., iar administrator al SC L. SRL martorul Z.F.
Conform adresei Inspectoratului Teritorial de Muncă din 17 august 2012 T.E.N. şi A.Ş.L. nu figurează în evidenţe ca angajaţi cu contract individual de muncă în cadrul societăţilor menţionate în adeverinţele de salariu şi vechime în muncă.
Martora J.L., a declarat că în urmă cu 7-8 ani a girat-o pe numita G.D. pentru un credit pe care aceasta nu l-a achitat însă nu a semnat adeverinţele de salariu şi vechime în muncă din 04 decembrie 2006, din 14 decembrie 2006 şi din 30 ianuarie 2006 eliberate de SC L. SRL Craiova, la rubrica director economic pentru ca nu avea această calitate.
Potrivit declaraţiei martorului G.M., semnătura de la rubrica „contabil" de pe adeverinţa de salariu şi vechime în muncă din 22 august 2006 eliberată de SC R.C. SRL nu a fost executată de fratele sau G.L. Numărul de telefon, a afirmat martorul, ce apare la menţiunea „confirmat telefonic de domnul G.L. " şi datele de contact nu aparţin SC G.C. SRL care se ocupa de contabilitatea SC R.C. SRL şi în cadrul căreia îşi desfăşura activitatea numitul G.L.
Administrator SC L. SRL Craiova, Z.F. a afirmat cu ocazia audierii că nu a semnat adeverinţa din 30 ianuarie 2007 ((eliberată pentru M.V.) şi nu are cunoştinţă despre eliberarea adeverinţelor din 04 decembrie 2006 (eliberate pentru A.Ş.L. şi din 14 decembrie 2006 (privind pe C.l.D.).
Martorul a mai declarat că evidenţa contabilă a fost ţinută perioada în care societatea funcţiona de către inculpata A.E. ce s-a aflat în posesia ştampilei şi a documentelor societăţii.
Raportul de expertiză grafică realizat de Institutul Naţional Criminalistică din cadrul IGPR a stabilit următoarele: semnăturile de la rubricile „administrator" respectiv „contabil", de pe adeverinţele de salariu şi vechime în muncă din 21 iulie 2006 şi din 22 august 2006 au fost executate de inculpata G.D.R.; semnătura de la rubrica „administrator" de pe adeverinţa de salariu şi vechime în muncă din 20 octombrie 2006 a fost executată de inculpata A.E.; semnăturile de la rubricile „administrator" respectiv „director economic" de pe adeverinţele de salariu şi vechime în muncă din 04 decembrie 2006 şi din 14 decembrie 2006 au fost executate de inculpata G.D.R.; semnătura de la rubrica „director economic" de pe adeverinţa de salariu şi vechime în muncă din 30 ianuarie 2007 a fost executată de inculpata G.D.R.
În timpul urmăririi penale, inculpata G.D.R. a avut o atitudine sinceră şi a recunoscut săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, constând în completarea şi semnarea adeverinţelor falsificate cu ajutorul inculpatei A.E. ce a aplicat ştampila SC L. SRL pe adeverinţele de salariu şi vechime în muncă completate pentru inculpaţii C.l.D., M.V. şi I.Ş.L.
Inculpata A.E. a recunoscut falsificarea adeverinţei de salariu şi vechime în muncă din 20 octombrie 2006 eliberată inculpatei T.M. însă a negat faptul că ar fi aplicat ştampila SC L. SRL pe ce trei adeverinţe menţionate mai sus.
Declaraţia inculpatei G.D.R. coroborată cu declaraţia martorului Z.F. a demonstrat însă că ştampila SC L. a fost aplicată pe aceste adeverinţe de către inculpata.
Situaţia de fapt expusă a fost demonstrată cu: denunţurile şi plângerile formulate de T.M., G.M., T.E.N., C.I.D., M.V. şi A.Ş.L.; contractele de împrumut şi adeverinţele falsificate; adresa SC E.P.C. SRL; adresa Oficiului Registrului Comerţului Craiova din 30 noiembrie 2010; adresa ITM din 17 august 2012; adresa Baroului Olt nr. 87 din 25 februarie 2011; declaraţiile martorilor, raportul de expertiză grafică din 12 aprilie 2012; declaraţiile inculpaţilor.
În drept, faptele săvârşite de inculpata G.D.R. descrise la pct. 1-VI din rechizitoriu, săvârşite în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, realizează elementele constitutive ale infracţiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 290 alin. (1) cu aplicarea art. 4 alin. (2) C. pen. şi complicitate la înşelăciune prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) şi art. 33 lit. a) C. pen.
Faptele săvârşite de inculpata A.E. descrise la pct 1, IIV, VI din rechizitoriu realizează elementele constitutive ale infracţiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 290 alin. (1) C. pen. şi complicitate la înşelăciune, prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 21 alin. (1), (2), (3) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 33 lit. a) C pen.
Dreptul de creanţă al R. Bank SA faţa de debitori izvorât din contractele de credit încheiate a fost cesionat către SC E.F. GMBH şi SC S. SARL.
SC E.K. România SRL în calitate de mandatar al SC E.F. GMBH, s-a constituit parte civilă în procesul penal cu următoarele sume: 11.309,51 RON - creditul obţinut de G.M.; 11.987,16 RON – T.E.N.; 12.140,61 RON T.M.
SC S. SARL prin reprezentant SC K.I. SRL s-a constituit parte civilă în procesul penal cu următoarele sume: 9815,43 RON (2274,25 euro) prejudiciul cauzat de I. (A.) Ş.L.; 11244,67 RON (2601,85 euro) prejudiciul cauzat de M.V.; 13 847,29 RON (3203,76 euro) prejudiciul cauzat de C.I.D.
Dosarul în care au fost trimise în judecată inculpatele a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Craiova, la data de 13 iunie 2012, sub nr. 1424/54/2012.
Competenţa instanţei a fost stabilită potrivit art. 281 alin. (1) lit. b) C proc. pen., în raport de calitatea avută de inculpata G.D.R., avocat în cadrul Baroului Olt.
Cercetarea judecătorească s-a desfăşurat în perioada 09 octombrie 2012 - 02 iulie 2013, iar în cadrul acesteia au fost audiate inculpatele G.D.R. şi A.E., declaraţiile acestora fiind consemnate în scris şi ataşate la dosar.
Totodată, au fost ascultaţi martorii din rechizitoriu G.M., M.V., J.L., I.C., C.I.D., G.M., T.E.N., T.M., Z.F., precum şi în circumstanţiere, martorii M.I. şi H.F.D., propuşi de inculpata G.D.R. În conformitate cu disp. art. 327 alin. (3) C proc. pen. instanţa a dat citire declaraţiilor date de martorul A.Ş.L., în faza urmăririi penale, dată find imposibilitatea ascultării acestuia aşa cum a rezultat din procesul verbal de îndeplinire a mandatului de aducere.
Înainte de începerea cercetării judecătoreşti, la termenul din 09 octombrie 2012, inculpata A.E. a dat declaraţie prin care a arătat că recunoaşte săvârşirea faptelor pentru care a fost trimisă în judecată, astfel cum au fost descrise în rechizitoriu şi a solicitat ca judecarea cauzei să se facă exclusiv pe baza probelor administrate în faza urmăririi penale conform disp. art. 3201 C. proc. pen.
Examinând întregul material probatoriu administrat în cauză, Curtea reţine următoarele:
Sub aspectul laturii penale
1. Referitor la inculpata A.E., având în vedere că aceasta a solicitat judecarea cauzei în procedura abreviată a recunoaşterii vinovăţiei, declarând că recunoaşte în totalitate faptele descrise în actul de sesizare şi că doreşte ca judecarea cauzei să se facă pe baza probelor administrate în faza urmăririi penale pe care şi le însuşeşte, Curtea reţine că sunt îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de art. 3201 alin. (1)-(4) C. proc. pen. Sub acest aspect, se constată că probele administrate în faza urmăririi penale demonstrează că inculpata A.E. este autoarea faptelor de fals în înscrisuri sub semnătură privată şi complicitate la înşelăciune, realitatea acestora fiind de netăgăduit, demonstrată de un probatoriu însuşit necondiţionat şi integral, în raport de care acceptarea vinovăţiei, susţinută nemijlocit în faţa instanţei, va fi apreciată ca recunoscută sincer şi liber.
Astfel, sub aspectul actului material al infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată (descris la pct. 1 din rechizitoriu), Curtea reţine că inculpata A.E., în calitate de administrator al SC E.P.C. SRL a completat toate rubricile şi a semnat adeverinţa din 20 octombrie 2006 în care se menţionează în mod nereal că martora T.M. era angajata societăţii în funcţia de tehnician merceolog, de 10 ani şi 2 luni, având un salariu net încasat în ultimele 3 luni de 898 RON. În realitate, martora T.M. nu a lucrat niciodată la această societate, aspect recunoscut expres de inculpată, cu adresa f.n., comunicată IPJ-Dolj - Poliţia Oraşului Bechet. De asemenea, Curtea reţine că inculpata a încredinţat spre folosire această adeverinţă, inculpatei G.D.R., care s-a prezentat la biroul său, însoţită de martora I.C., aşa cum rezultă din declaraţia aflată. Totodată, adeverinţa astfel întocmită a fost confecţionată exclusiv în scopul inducerii în eroare a unităţii bancare cu privire la îndeplinirea condiţiilor de acordare a creditului de către numita T.M.
Raportul de expertiză grafică întocmit în faza de urmărire penală a concluzionat că semnătura de la rubrica administrator de pe adeverinţa sus menţionată a fost executată de inculpata A.E.
În ceea ce priveşte cel de-al doilea act material al aceleiaşi infracţiuni (pct. 4 din rechizitoriu), Curtea reţine că inculpata A.E. a semnat adeverinţa de salariat din 14 decembrie 2006, emanând de la SC L. SRL, în calitate de administrator, deşi nu deţinea o astfel de calitate, din relaţiile comunicate de ORC Dolj cu adresa din 30 noiembrie 2010 rezultând că reprezentant legal al societăţii era martorul Z.F. Şi în această adeverinţă se menţiona în mod nereal că numitul C.I.D. era angajatul societăţii, în funcţia de agent vânzări, de 4 ani şi 2 luni, adeverinţa fiind încredinţată spre folosire inculpatei G.D.R., în scopul inducerii în eroare a băncii cu privire la solvabilitatea solicitantului de credit.
Nu în ultimul rând, conform menţiunii făcute la 15 decembrie 2006 de funcţionarul băncii R., contactată telefonic, inculpata A.E., a confirmat telefonic salariul şi vechimea în muncă înscrise în adeverinţa sus menţionată.
Sub aspectul actului material al aceleiaşi infracţiuni descris la pct. 5 din rechizitoriu, Curtea reţine că deşi adeverinţa emisă de SC L. SRL din 30 ianuarie 2007 (în care se menţiona de asemenea în mod nereal că martora M.V. era angajata societăţii) a fost semnată atât la rubrica „director economic" cât şi „administrator" de către inculpata G.D.R., inculpata A.E. a aplicat ştampila societăţii. Acest aspect rezultă din declaraţia inculpatei G.D.R. , care se coroborează cu cea a administratorului SC L. SRL, care a afirmat că inculpata A.E. a ţinut evidenţa contabilă şi că tot aceasta reprezenta societatea în relaţiile cu băncile şi alte instituţii, motiv pentru care ştampila şi alte documente ale societăţii se aflau la aceasta.
De asemenea, Curtea reţine că această adeverinţă a fost.eliberată şi folosită în scopul inducerii în eroare a băncii cu privire la solvabilitatea solicitantului de credit - martora M.V., cu prilejul încheierii contracului de credit din 30 ianuarie 2007.
În ceea ce priveşte actul material al infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată descris la pct. 6 din rechizitoriu, Curtea reţine că în mod similar cu fapta descrisă anterior, inculpata A.E. a aplicat ştamplila societăţii SC L. SRL pe adeverinţa din 04 decembrie 2006 în care se menţiona în mod nereal că martorul A. (I.) Ş.L. era angajatul societăţii, cu o vechime de 6 ani şi 9 luni având un salariu net în ultimele 3 luni de 804 RON. În realitate, conform declaraţiei martorului sus menţionat, acesta nu a lucrat niciodată la această societate, adeverinţa cu acest conţinut fiind eliberată exclusiv pentru a da aparenţa îndeplinirii condiţiilor de creditare de către solicitantul de credit şi pentru a induce în eroare unitatea bancară cu privire la solvabilitatea acestuia.
Potrivit art. 290 C. pen. constituie infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată falsificarea unui înscris sub semnătură privată, prin contrafacerea scrieri ori a subscrierii sau prin alterarea lui în orice mod, dacă făptuitorul foloseşte el însuşi înscrisul falsificat sau îl încredinţează spre folosire alte persoane, în vederea producerii de consedinţe juridice.
În speţă, sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii incrminate de textul legal sus citat, în forma continuată, inculpata A.E. falsificând la diverse intervale de timp, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, adverinţele mai sus menţionate, (semnarea în calitate de administrator, aplicarea ştampilei) astfel încât acestea să prezinte aparenţa îndeplinirii tuturor condiţiilor de formă şi încredinţând spre folosire aceste adeverinţe inculpatei G.D.R.
Sub aspectul formei de vinovăţie, Curtea reţine că actele materiale ce compun unitatea legală a infracţiunii continuate s-au realizat cu intenţie directă, inculpata prevăzând şi urmărind rezultatul faptei, respectiv periclitarea relaţiilor sociale referitoare la încrederea publică de care se bucură încrisurile sub semnătură privată.
În ceea ce priveşte infracţiunea de complicitate la înşelăciune în forma continuată prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1), (2) şi (3) C. pen., Curtea reţine că procedând în modul sus arătat, inculpata a urmărit să creeze aparenţa îndeplinirii de către martorii T.M., C.I.D., M.V. şi A. (I.) Ş.L. a condiţiilor de creditare, în scopul inducerii în eroare a unităţii bancare - R. Bank cu privire la solvabilitatea solicitanţilor de credit şi posibilitatea achitării ulterioare, de către unitatea angajatoare, a ratelor scadente, prin poprirea salariului cuvenit împrumutatului.
În ceea ce priveşte scopul obţinerii unui folos material injust pentru altul, Curtea constată că această condiţie este îndeplinită, inculpata A.E. acţionând de maniera mai sus descrisă pentru a le înlesni numiţilor G.D. şi G.M., posibilitatea obţinerii sumelor de bani necesare aprovizionării cu marfa, prin intermediul unor contracte de credit bancar ce urmau a fi încheiate de alte persoane.
Aceste aspecte rezultă din declaraţiile inculpatei G.D.R., dar şi din însuşi conţinutul tipizatelor adeverinţelor falsificate, în care se specifică explicit scopul eliberării acestora - obţinerea unui credit bancar.
Sub aspectul condiţiei referitoare la producerea unei pagube, Curtea constată că şi aceasta este îndeplinită, în speţă, ratele aferente contractelor încheiate de martorii T.M., C.I.D., M.V. şi A. (I.) Ş.L. nu au fost achitate la termenele şi în condiţiile prevăzute în contractele de credit, astfel încât R. Bank a demarat procedura de executare silită împotriva debitorilor, iar ulterior a inclus creditele astfel acordate în categoria creanţelor neperformante (creanţe asupra unui debitor insolvabil), cesionându-le ulterior către SC E.F. GMBH şi S. SARL. Conform Regulamentului Băncii Naţionale a României privind clasificarea creditelor şi plasamentelor toate expunerile brute care înregistrează restante mai mari de 90 zile şi/sau pentru care au fost iniţiate proceduri judiciare sunt clasificate în „pierdere".
Stabilind astfel, evident, instanţa nu poate să primească apărarea formulată, cu ocazia dezbaterilor judiciare, de către apărătorul inculpatei A.E., în sensul ca situaţia de fapt stabilită în cauză, în raport cu acesta din urmă, lipsind condiţia producerii unei pagube, nu ar sugera îndeplinirea conţinutului constitutiv al infracţiunii de complicitate la înşelăciune, prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1), (2) şi (3) C. pen., faţă de considerentele ce preced nefiind justificată soluţia de achitare solicitată în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. a) sau 10 lit. b1) C. proc. pen.
La stabilirea pedepselor aplicate inculpatei A.E., cât şi la alegerea modalităţii de executare, Curtea a avut în vedere, pe de o parte, dispoziţiile art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. iar, pe de altă parte, criteriile înscrise în art. 72 C. pen., respectiv gradul de pericol social concret al faptelor, decurs din modalităţile de săvârşire adoptate de inculpată, caracterul repetat al actelor materiale, întinderea mare în timp a activităţii infracţionale cât şi cuantumul mare al prejudiciilor cauzate părţii vătămate R. Bank, neacoperite decât parţial până în prezent, limitele de pedeapsă prevăzute de lege, cât şi elementele ce caracterizează persoana inculpatei, necunoscută cu antecedente penale, cu o bună comportare anterioară, împrejurarea că aceasta are studii superioare, elemente cărora le-a recunoscut un caracter judiciar atenuant, cu consecinţele prev. de art. 76 C. pen.
De asemenea, Curtea a avut în vedere caracterul continuat al infracţiunii de fals în înscrisuri şi contribuţia efectivă a inculpatei la confecţionarea înscrisurilor falsificate, dar şi soluţile date de Parchet faţă de autorii faptelor de înşelăciune şi uz de fals (scoatere de sub urmărire penală şi aplicare a unei sancţiuni cu caracter administrativ) persoane care, independent de împrejurarea că se consideră ei înşişi înşelaţi de părinţii inculpatei G.D.R. şi că nu au beneficiat de creditele contractate, au acţionat în deplină cunoştinţă de cauză, în scopul inducerii în eroare a băncii.
În ceea ce priveşte modalitatea de executare, Curtea a apreciat că scopul pedepsei rezultante poate fi atins chiar fără executarea acesteia, fiind îndeplinite cumulativ condiţiile prev. de art. 81 C. pen.
2. Referitor la inculpata G.D.R., Curtea constată că aceasta a avut o poziţie parţial sinceră, în raport cu aceasta instanţa desfăşurând procedura de judecată de drept comun, cum astfel este prevăzută în Titlul II, Capitolul II, Secţiunea I şi II C. proc. pen.
Probatoriul administrat în cele două faze ale procesului, apreciat în ansamblu, cum astfel obligă art. 63 alin. (2) C. proc. pen., confirmă învinuirea adusă inculpatei prin actul de sesizare.
Astfel, împrejurările de fapt desprinse din declaraţiile martorilor I.C., J.L., G.M., T.M., G.M., T.E.N., C.I.D., M.V. şi A. (l.) Ş.L., declaraţiile coinculpatei A.E. (aceasta recunoscând integral starea de fapt reţinută în rechizitoriu, cum astfel s-a arătat mai sus), raportul de expertiză grafică întocmit în cauză, conturează existenţa faptelor atribuite inculpatei, acestea constând, pe de o parte, în confecţionarea şi folosirea adeverinţelor false de salariat iar pe de altă parte, în înlesnirea inducerii în eroare şi prejudicierea R. Bank, acţionând în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, activitate care realizează conţinutul constitutiv al infracţiunilor prev. de art. 290 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 26 rap.la art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.
Elementele de fapt pe care se sprijină probator existenţa infracţiunilor săvârşite, participaţia, cât şi vinovăţia acestei inculpate, au fost judicios reţinute la urmărirea penală, iar cercetarea judecătorească a confirmat realitatea acestora.
A rezultat că inculpata G.D.R., avocat în Baroul Olt, dorind să îşi ajute părinţii - G.D. şi G.M. - administrator al SC R.C. SRL, care se confrunta cu dificultăţi financiare datorate lipsei de lichidităţi, a fost de acord să înlesnească acestora obţinerea unor credite bancare, încheiate prin intermediul unor angajaţi ai societăţii.
Astfel, G.D., mama inculpatei, a identificat persoanele dispuse să se angajeze ca debitori în contractarea creditelor bancare, în persoana martorilor T.M., G.M., T.E.N., C.I.D., M.V. şi A. (l.) Ş.L. şi i-a determinat pe acestea să solicite creditele bancare.
Pe numele acestor persoane, inculpata G.D.R., ajutată uneori de inculpata A.E., iar alteori singură, a întocmit adeverinţe false de salarizare, pe care persoanele sus menţionate le-au folosit în vederea inducerii în eroare a unităţii bancare cu privire la îndeplinirea condiţiilor de creditare, respectiv calitatea de salariat, vechimea în muncă, valoarea salariului net încasat în ultimele 3 luni.
În referire la faptele de la pct. 1 din rechizitoriu, Curtea a reţinut că inculpata G.D.R. a determinat-o pe inculpata A.E. să confecţioneze adeverinţa de salariat din 20 octombrie 2006 privind calitatea de salariat, vechimea în muncă şi salariul numitei T.M. la SC E.P. SRL, adeverinţă pe care a folosit-o, la unitatea bancară R. Bank pentru încheierea contractului de credit din 23 octombrie 2006, valoarea creditului acordat fiind de 9000 RON. În acest sens, inculpata A.E. a declarat că inculpata G.D.R. s-a prezentat la biroul său, însoţită de martora I.C. şi a rugat-o să îi elibereze o adeverinţă de salariat şi vechime în muncă pentru numita T.M. De asemenea, martora T.M. a declarat că inculpata G.D.R. a însoţit-o la unitatea bancară, a discutat cu funcţionara băncii condiţiile de creditare şi a completat formularele necesare.
Cu privire la faptele de la pct. 2 din rechizitoriu, Curtea a reţinut că inculpata G.D.R. a confecţionat adeverinţa din 22 august 2006 emanând de la SC R.C. SRL, în sensul că a completat toate rubricile, în care se menţionează că numita G.M. este angajata societăţii, şi a semnat în numele administratorului şi directorului economic, aşa cum rezultă din raportul de expertiză grafică. Totodată, incupata a menţionat în mod fals că administrator al societăţii este numita T.M. deşi cunoştea că această calitate aparţine tatălui său, G.M., în scopul evident al înlăturării răspunderii acestuia pentru realitatea datelor înscrise în actul falsificat.
În aceste condiţii, nu pot fi primite apărările inculpatei în sensul că ar fi avut falsa reprezentare că numita G.M. este angajata societăţii, necunoscând împrejurarea că aceasta lucra la societatea sus menţionată fără forme legale. Astfel, inculpata avea posibilitatea consultării registrului de evidenţă al salariaţilor societăţii, pentru a verifica dacă martora are sau nu încheiat contract de muncă, iar în cazul în care calitatea de angajat era reală, nu ar fi existat niciun motiv pentru interpunerea unei alte persoane decât adevăratul administrator.
Această adeverinţă a fost folosită în scopul inducerii în eroare la R. Bank de către martora G.M., care a semnat toate înscrisurile necesare contractării împrumutului, inclusiv contractul de credit din 29 august 2006, a încasat suma de 9000 RON, pe care a predat-o inculpatei G.D.R., conform celor convenite cu G.D.
În ceea ce priveşte faptele de la pct. 3 din rechizitoriu, Curtea reţine că în mod similar starea de fapt reţinută mai sus, inculpata G.D.R. a procedat şi în cazul adeverinţei din 21 iulie 2006 (executând semnătura administratorului şi a contabilului) în care se menţiona că numita T.E.N. era angajata SC R.C. SRL şi că aceste date erau atestate de administratorul T.M., deşi nici martora T.E.N. şi nici T.M. nu aveau o asemenea calitate.
Această adeverinţă a fost încredinţată spre folosire numitei T.M., care, inducând în eroare banca cu privire la calitatea de salariat, vechimea în muncă şi veniturile realizate, a încheiat cu aceasta contractul de credit din 27 iulie 2006, a încasat suma de 9000 RON pe care a predat-o inculpatei G.D.R., conform înţelegerii cu mama acesteia, G.D.
În ceea ce priveşte faptele de la pct. 4, 5 şi 6 din rechizitoriu, descrise şi în cazul inculpatei A.E., Curtea reţine că în cazul adeverinţelor din 14 decembrie 2006 emisă de SC L. SRL privind pe C.I.D. şi din 30 ianuarie 2007 privind pe M.V., inculpata G.D.R. a semnat la rubrica „director economic", iar în cazul adeverinţei din 04 decembrie 2006 privind pe A.Ş.L. la cea „administrator", falsificând semnătura administratorului statutar Z.F., aşa cum s-a concluzionat prin raportul de expertiză grafică întocmit în faza de urmărire penală, în toate cele 3 adeverinţe specificându-se în mod nereal că martorii sus menţionaţi sunt angajaţii societăţii SC L. SRL.
Aceste adeverinţe au fost folosite de martorii C.I.D., M.V. şi respectiv A. (l.) Ş.L. pentru inducerea în eroare a R. Bank cu ocazia încheierii contractelor de credit din 15 decembrie 2006 (martorul C.I.D., valoare credit 2500 euro), din 30 ianuarie 2007 (martora M.V., valoare credit 2000 euro) şi din 04 decembrie 2006 (martorul A.Ş.L., valoare 2000 euro), cu privire la îndeplinirea condiţiilor de creditare şi solvabilitatea beneficiarilor.
Totodată, Curtea reţine că după obţinerea sumelor astfel contractate, martorii indicaţi mai sus le-au remis inculpatei G.D.R., conform înţelegerii cu mama acesteia, numita G.D., declaraţiile acestora coroborându-se asupra acestui aspect şi conturând astfel un mod de operare similar tuturor celor 6 acte materiale ale infracţiunii de complicitate la înşelăciune cu care instanţa a fost sesizată.
În drept, faptele inculpatei G.D.R., de a determina pe inculpata A.E. să falsifice o adeverinţă de salariat şi de a falsifica ea însăşi, la diferite intervale de timp şi în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, adeverinţe de salariat, prin contrafacerea semnăturii persoanelor care angajează societatea, respectiv prin plăsmuirea conţinutului, urmată de încredinţarea acestor înscrisuri către solicitanţii de credite, întrunesc elementele constitutive al infracţiunii continuate de fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 290 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
În ceea ce priveşte forma de vinovăţie, acestea au fost săvârşite cu intenţie directă, inculpata prevăzând şi urmărind rezultatul faptelor sale.
De asemenea, faptele aceleiaşi inculpate de a înlesni martorilor T.M., G.M., T.E.N., C.I.D., M.V. şi A. (l.) Ş.L. (prin punerea la dispoziţie a mijloacelor frauduloase - adeverinţele falsificate), la diferite intervale de timp şi în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale obţinerea de credite bancare prin inducerea în eroare a băncii cu privire la îndeplinirea de către solicitanţi a condiţiilor de creditare, în scopul obţinerii unui folos injust pentru numiţii G.D. şi G.M., întrunesc elementele constitutive ale complicităţii la infracţiunea de înşelăciune în forma continuată, prev. de art. 26 rap. la art. 215 alin. (1), (2) şi (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
Curtea apreciază îndeplinită şi condiţia referitoare la producerea unei pagube în patrimoniul unităţii bancare R. Bank, pentru acelaşi argumente detaliate în partea de considerente referitoare la inculpata A.E., reluarea acestora apărând ca redundată şi inutilă.
În ceea ce priveşte forma de vinovăţie, Curtea reţine că faptele mai sus descrise au fost săvârşite cu intenţie directă, calificată prin scop, inculpata acţionând în scopul procurării unui folos material injust - sumele de bani rezultate din creditele angajate de martori, prevăzând şi urmărind rezultatul acestora, respectiv producerea unei pagube în patrimoniul unităţii bancare. Aceasta rezultă implicit din modul în care a fost concepută activitatea infracţională, persoanele care urmau să contracteze creditele fiind recrutate din rândul angajaţilor fără forme legale, persoane evident insolvabile, astfel încât să fie paralizată o eventuală executare silită a acestora. De asemenea, Curtea reţine că nu întâmplător adeverinţele de salariat falsificate nu au provenit de la societatea administrată de tatăl inculpatei, sau chiar dacă au provenit, acestea au fost semnate în fals, în numele altei persoane decât administratorul statutar, pentru a se evita angajarea răspunderii ca terţ poprit a SC R.C. SRL în eventualitatea unei executări silite împotriva împrumutaţilor.
La stabilirea pedepselor aplicate inculpatei G.D.R., cât şi la alegerea modalităţii de executare, Curtea de apel a avut în vedere criteriile înscrise în art. 72 C. pen., respectiv gradul de pericol social concret al faptelor, rezultat din modalităţile de săvârşire adoptate de inculpată, caracterul repetat al actelor materiale, întinderea mare în timp a activităţii infracţionale cât şi cuantumul mare al prejudiciilor cauzate părţii vătămate R. Bank, neacoperite până în prezent prin vreo acţiune a inculpatei (ci doar parţial, de către martori), limitele de pedeapsă prevăzute de lege, cât şi elementele ce caracterizează persoana inculpatei, necunoscută cu antecedente penale, cu o bună comportare anterioară, vârsta tânără a acesteia, împrejurarea că aceasta are studii superioare, elemente cărora le-a recunoscut un caracter judiciar atenuant, cu consecinţele prev. de art. 76 C. pen.
Curtea a apreciat că, faţă de incidenţa cauzei de agravare decurgând din caracterul continuat al infracţiunii de fals în înscrisuri, este necesară aplicarea unei pedepse superioare minimului special, coborârea sub acest minim nu este nici obligatorie şi nici oportună în cazul acesteia.
Ca şi în cazul inculpatei A.E., Curtea a avut în vedere soluţile date de Parchet faţă de autorii faptelor de înşelăciune şi uz de fals (scoatere de sub urmărire penală şi aplicare a unei sancţiuni cu caracter administrativ).
În ceea ce priveşte modalitatea de executare, Curtea a apreciat că scopul pedepsei rezultante poate fi atins chiar fără executarea acesteia, fiind îndeplinite cumulativ condiţiile prev. de art. 81 C. pen.
Sub aspectul laturii civile, Curtea constată că partea vătămată R. Bank SA nu s-a constituit parte civilă în procesul penal, aceasta cesionând dreptul de creanţă faţă de debitorii G.M., T.E.N. şi T.M. către SC E.F. GMBH, reprezentată de mandatar SC E.K. România SRL şi respectiv dreptul de creanţă faţă de debitorii A.Ş.L., M.V. şi C.l.D. către S. SARL prin reprezentant SC K.I. SRL, care s-au constituit părţi civile în procesul penal cu sumele decurgând din contractele de credit încheiate de partea vătămată cu debitorii cedaţi.
De principiu, în aplicarea dispoziţiilor art. 14 C. proc. pen., pentru ca acţiunea civilă să fie exercitată în procesul penal, trebuie îndeplinite următoarele condiţii: infracţiunea trebuie să fi cauzat un prejudiciu material sau moral, între infracţiunea respectivă şi prejudiciu să existe legătură de cauzalitate, prejudiciul trebuie să fie cert, să nu fi fost reparat, şi să existe o manifestare de voinţă din partea persoanei vătămate, pentru dezdăunarea sa.
Totodată, potrivit art. 15 rap. la art. 21 C. proc. pen., acţiunea civilă se poate exercita de persoana vătămată prin infracţiune, de către sau faţă de succesorii universali sau cu titlu universal (moştenitorii părţii decedate - persoană fizică), iar în cazul persoanei juridice aceştia pot continua acţiunea civilă în caz de reorganizare, desfiinţare sau dizolvare (alin. (2) al art. 21 C. proc. pen.).
Legea procesual penală nu prevede însă posibilitatea transmiterii convenţionale, cu titlu particular a calităţii procesuale, art. 15 C. proc. pen. conferind numai persoanei vătămate prin infracţiune dreptul de a solicita tragerea la răspundere civilă a inculpatului, prin urmare, cesiunea de creanţă intervenită între partea vătămată şi cesionarii constituiţi părţi civile nu le conferă acestora dreptul de a exercita acţiunea civilă în procesul penal, acţiunea civilă fiind disponibilă, nu şi transmisibilă prin acte între vii (cu titlu oneros sau cu titlu gratuit). Legiuitorul a prevăzut o facilitate acordată părţii vătămate prin infracţiune, stabilind că acţiunea civilă exercitată în procesul penal este scutită la plata taxei de timbru (art. 15 alin. (4) C. proc. pen.), însă această facilitate nu poate profita unui terţ faţă de raportul de drept procesual penal dedus judecăţii instanţei penale.
Prin urmare, acţiunile civile exercitate în cauză de cele două părţi civile care nu au calitatea de subiecţi pasivi ai infracţiunilor deduse judecăţii, au fost apreciate ca inadmisibile.
Totodată, în cadrul rezolvării laturii civile, cu referire la dispoziţiile art. 348 C. proc. pen., Curtea a dispus şi anularea actelor false întocmite de cele două inculpate.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, criticând-o pentru nelegalitate, pentru următoarele motive:
În temeiul art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., deoarece pedepsele aplicate inculpatelor pentru infracţiunea de înşelăciune se situează în alte limite decât cele prevăzute de lege, întrucât instanţa a reţinut numai dispoziţiile art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., fără a indica şi art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen., ca temei legal a reducerii pedepselor aplicate celor două inculpate. De asemenea, se susţine că, în cazul ambelor inculpate, în mod greşit s-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 80 alin. (2) C. pen., deşi nu s-au reţinut circumstanţe agravante; hotărârea este contrară legii - caz de casare prevăzut de art. 3859 pct. 17 C. proc. pen., cu referire la omisiunea instanţei de a dispune confiscarea sumelor primite de inculpata G.D.R. de la împrumutători, aşa cum rezultă din declaraţiile din cursul urmăririi penale menţinute în cursul cercetării judecătoreşti.
Drept urmare, se solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi rejudecarea cauzei de către instanţa de recurs, în sensul celor mai sus menţionate.
La termenul din 4 martie 2014, luând în considerare intrarea în vigoare a Noului C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a pus în discuţie calificarea căii de atac şi a stabilit că, în conformitate cu dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 255/2013, calea de atac cu a cărei soluţionare este învestită, este apelul.
Cu ocazia dezbaterilor, reprezentantul Parchetului a precizat că nu mai susţine critica referitoare la greşita aplicare a dispoziţiilor art. 80 alin. (2) C. pen. anterior, arătând că s-au reţinut dispoziţiile art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, care nu impuneau reducerea pedepsei sub minimul special.
Urmare a intrării în vigoare la data de 1 februarie 2014 a Noului C. pen., reprezentantul Parchetului a susţinut că legea penală mai favorabilă este legea veche, pe când inculpatele au solicitat aplicarea legii noi, considerând că aceasta este mai favorabilă.
Examinând cauza, în temeiul art. 417 şi urm. C. proc. pen., Înalta Curte constată că apelul este fondat, pentru următoarele considerente:
I. Aplicarea legii penale mai favorabile
Aspecte generale
În cursul soluţionării apelului, la data de 1 februarie 2014, a intrat în vigoare un nou C. pen. şi un nou C. proc. pen. care conţine dispoziţii de drept substanţial, aşa încât sunt incidente prevederile art. 5 din Noul C. pen. ce reglementează, similar cu art. 13 C. pen. din 1968, aplicarea legii penale mai favorabile „în cazul în care de la săvârşirea infracţiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale".
Doctrina şi jurisprudenţa au consacrat soluţii diferite cu privire la aplicarea legii penale mai favorabile, mai precis referitor la mecanismul de aplicare a mitior lex, conturându-se două opinii: cea privind aplicarea legii penale mai favorabile pe instituţii autonome şi cea privind aplicarea legii penale mai favorabile pe principiul aprecierii globale.
Până la momentul soluţionării cauzei de faţă, în materia aplicării legii penale mai favorabile au intervenit două hotărâri importante: decizia nr. 2 din 14 aprilie 2014 publicată în M. Of., Partea I nr. 319/30.04.2014, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în materia dezlegării problemelor de drept. Prin această decizie, în aplicarea art. 5 C. pen., s-a stabilit că prescripţia răspunderii penale reprezintă o instituţie autonomă faţă de instituţia pedepsei, din motivarea deciziei reieşind că acesta este mecanismul general de aplicare a legii penale mai favorabile; decizia nr. 265 din 6 mai 2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 C. pen., publicată în M. Of. nr. 372 din 20 mai 2014, prin care Curtea Constituţională a decis că dispoziţiile art. 5 C. pen. sunt constituţionale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea şi aplicarea legii penale mai favorabile. Deşi dispozitivul nu prevede expres, prin considerentele deciziei se clarifică interpretarea instanţei de contencios constituţional în sensul că aplicarea legii penale mai favorabile se face prin aprecierea globală şi prin alegerea dispoziţiilor unei singure legi, cu privire la toate instituţiile de drept substanţial incidente, şi nu prin luarea în considerare a dispoziţiilor sau instituţiilor autonome.
Rezultă, aşadar, că deciziile mai sus menţionate stabilesc mecanisme diferite de aplicare a legii penale mai favorabile, dar ambele sunt obligatorii de la data publicării în M. Of. al României, aşa încât se pune problema raportului dintre cele două, pentru a cunoaşte care anume trebuie aplicată.
Această problemă a fost lămurită chiar de către legiutor, care a stabilit un raport de prioritate între cele două tipuri de decizii, reglementat prin art. 4771 C. proc. pen. (astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 3/2014).
Potrivit acestei dispoziţii - care se referă la încetarea sau modificarea efectelor hotărârii prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept: "Efectele deciziei încetează în cazul abrogării, constatării neconstituţionalităţii ori modificării dispoziţiei legale ce a generat problema de drept dezlegată, cu excepţia cazului în care aceasta subzistă în noua reglementare".
Fără a mai face discuţii cu privire la natura Deciziei nr. 265/2014 a Curţii Constituţionale (care, în realitate, interpretează dispoziţiile art. 5 C. pen.), se constată că din considerentele acesteia reiese cu claritate că instanţa de contencios constituţional a stabilit că în aplicarea legii penale mai favorabile trebuie aplicat mecanismul aprecierii globale, şi nu cel al instituţiilor autonome.
Cum decizia Curţii Constituţionale este obligatorie şi are prioritate faţă de decizia pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dezlegarea unei chestiuni de drept, urmează ca, în speţă, instanţa de apel să aibă în vedere şi să aplice mecanismul considerat constituţional, respectiv cel al aprecierii globale.
Este adevărat că decizia Curţii Constituţionale nu stabileşte criterii precise de aplicare a acestui mecanism însă, pe baza argumentelor expuse în considerentele Deciziei nr. 265/2014, a jurisprudenţei şi doctrinei anterioare, se ajunge la concluzia că legea mai blândă va fi aleasă după evaluarea comparativă a soluţiei pronunţată potrivit legii vechi cu soluţia ce ar putea fi pronunţată potrivit legii noi, ceea ce implică - în realitate - o simulare a soluţionării cauzei în conformitate cu noile dispoziţii de drept substanţial, în vigoare la data soluţionării apelului. În ambele cazuri, dispoziţiile trebuie avute în vedere ca un tot unitar, în întregime, şi nu pe instituţii autonome.
Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen. (Noul C. pen.) conţine în capitolele II - IV dispoziţii ce pot fi apreciate ca excepţii de la aplicarea legii penale mai favorabile potrivit mecanismului aprecierii globale. Aceste excepţii sunt expres prevăzute, doar pentru anumite instituţii (cum este art. 15 referitor la regimul suspendării condiţionate), şi nu pot fi aplicate prin analogie cu privire la alte materii.
Excepţiile nu vizează instituţia concursului de infracţiuni sau a pluralităţii de infracţiuni, în general.
Conform art. 10 din legea de mai sus: "Tratamentul sancţionator al pluralităţii de infracţiuni se aplică potrivit legii noi atunci când cel puţin una dintre infracţiunile din structura pluralităţii a fost comisă sub legea nouă, chiar dacă pentru celelalte infracţiuni pedeapsa a fost stabilită potrivit legii vechi, mai favorabilă."
Această prevedere legală nu poate constitui un criteriu de interpretare logică prin raţionamentul per a contrario, deci un fundament logico-juridic pentru concluzia aplicării, ca excepţie de la regula aprecierii globale a legii penale mai favorabile, a dispoziţiilor concursului de infracţiuni - ca instituţie autonomă.
Dimpotrivă, în considerentele Deciziei nr. 265/2014 a Curţii Constituţionale se consacră în mod expres, în cazul concursului de infracţiuni, aplicarea legii penale mai favorabile prin metoda aprecierii globale.
În consecinţă, art. 10 din Legea nr. 187/2012 nu constituie o excepţie de la regula aprecierii globale a legii penale mai favorabile, are doar valoarea unei dispoziţii tranzitorii şi constituie o reglementare a unei situaţii speciale, care nu implică incidenţa mitior lex, stabilind tratamentul sancţionator pentru cazul în care unele dintre infracţiuni au fost comise sub imperiul vechii legi, iar altele după intrarea în vigoare a noii legi penale, deci pentru situaţia în care pluralitatea de infracţiuni a fost generată sub imperiul legii vechi, dar se definitivează sub regimul legii noi, situaţie ce impunea o reglementare distinctă.
În speţă, toate infracţiunile reţinute în sarcina inculpatelor au fost comise sub imperiul vechii legi penale.
În consecinţă, în cadrul analizei aplicării legii penale mai favorabile, instanţa de apel va stabili pedeapsa ce ar putea fi aplicată potrivit legii noi luând în considerare inclusiv prevederile din materia concursului de infracţiuni C. pen. în vigoare de la 1 februarie 2014, fără a putea aplica dispoziţiile legii noi referitor la încadrarea juridică a faptelor şi la sancţiune, concomitent cu aplicarea în materia concursului de infracţiuni, cu valoare de instituţie autonomă, a disp. art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen. anterior.
Cât priveşte incidenţa principiului legii penale mai favorabile, Înalta Curte constată că sfera sa de acţiune nu este limitată la aplicarea pedepsei, ci implică multe alte instituţii de drept substanţial, ceea ce exclude analiza mitior lex doar din perspectiva sancţiunii aplicate prin hotărârea atacată.
Aplicarea legii penale mai favorabile are un fundament constituţional - art. 15 alin. (2) şi constituie o chestiune de ordine publică, iar legea nouă a intrat în vigoare în cursul soluţionării apelului, fără ca inculpatele să aibă posibilitatea să mai invoce aplicarea legii mai blânde pe o altă cale procedurală, aşa încât, în temeiul principiului legalităţii şi al echităţii procedurii penale, acest examen se impune a fi realizat chiar în absenţa căii de atac exercitate de inculpate sau a unei solicitări exprese din partea acestora.
Este vorba, astfel, despre o situaţie excepţională care generează pentru instanţa de apel învestită cu calea de atac exercitată de Parchet, obligaţia de examinare din oficiu a aplicării legii penale mai favorabile.
Aplicarea în concret a legii penale mai favorabile
Se constată că pentru inculpatele A.E. şi G.D.R., prin aprecierea globală a dispoziţiilor de drept substanţial, legea veche este mai favorabilă, pentru următoarele considerente:
În speţă, analiza legii penale mai favorabile se realizează prin compararea vechii şi noii reglementări de drept substanţial, pe baza situaţiei de fapt şi a încadrării juridice stabilite prin hotărârea atacată (necontestate) şi va stabili pedeapsa ce ar putea fi aplicată potrivit legii noi, proporţional cu sancţiunea stabilită prin sentinţă (de asemenea, necontestată).
Astfel, se constată că faptele pentru care inculpatele G.D.R. şi A.E. au fost trimise în judecată şi condamnate în primă instanţă nu au fost dezincriminate, ci sunt în continuare prevăzute ca infracţiuni.
Infracţiunea de înşelăciune este reglementată în C. pen. în vigoare în dispoziţiile art. 244 alin. (1) şi (2), fiind prevăzută sancţiunea închisorii de la 1 la 5 ani, iar infracţiunea de fals material în înscrisuri sub semnătură privată se regăseşte în dispoziţiile art. 322 C. pen. în vigoare, fiind sancţionată cu pedeapsa închisorii de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.
Dispoziţiile referitoare la forma continuată a infracţiunii prev. de art. 41 alin. (2) C. pen. anterior au corespondent în prevederile art. 35 C. pen. în vigoare, care prevăd însă o condiţie suplimentară, respectiv unicitatea subiectului pasiv.
Această condiţie trebuie apreciată în concordanţă cu art. 238 din Legea nr. 187/2012, potrivit cărora "În aplicarea dispoziţiilor art. 35 alin. (1) C. pen., condiţia unităţii subiectului pasiv se consideră îndeplinită şi atunci când: a) bunurile ce constituie obiectul infracţiunii se află în coproprietatea mai multor persoane; b) infracţiunea a adus atingere unor subiecţi pasivi secundari diferiţi, dar subiectul pasiv principal este unic."
Drept urmare, dispoziţiile referitoare la forma continuată a infracţiunii sunt aplicabile în speţă, deoarece, deşi inculpatele au comis mai multe fapte în dauna unor sucursale diferite ale R. Bank, paguba a fost produsă aceleiaşi persoane juridice - subiect pasiv principal unic.
Din perspectiva circumstanţelor atenuante reţinute prin hotărârea atacată, se constată că acestea vizează exclusiv datele personale ale inculpatelor, aşa încât nu ar putea fi reţinute potrivit legii noi în temeiul art. 75 C. pen., care se referă la alte împrejurări decât cele ce vizează persoana inculpatului.
Pe cale de consecinţă, în ce o priveşte pe inculpata G.D.R., se constată că, potrivit legii noi, sancţiunea ce ar putea fi aplicată pentru infracţiunea de complicitate la înşelăciune în temeiul art. 48 rap. la art. 244 alin. (1) şi (2) cu aplicarea art. 35 C. pen. în vigoare, ar fi închisoarea egală cu minimul special, respectiv pedeapsa de 1 an închisoare. Pentru infracţiunea de fals material în înscrisuri sub semnătură privată, sancţiunea ce ar putea fi aplicată în temeiul art. 322 cu aplicarea art. 35 C. pen. în vigoare, ar fi orientată către minimul special şi ar fi de 9 luni închisoare.
Potrivit art. 38 alin. (1) - art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. în vigoare - ce reglementează tratamentul sancţionator în cazul concursului de infracţiuni, s-ar aplica pedeapsa cea mai grea la care s-ar adăuga 1/3 din cuantumul celeilalte pedepse, aplicându-se în final pedeapsa de 1 an şi 3 luni închisoare.
În ce o priveşte pe inculpata A.E., se constată că, în temeiul art. 48 rap. la art. 244 alin. (1) şi (2) cu aplicarea art. 35 C. pen. în vigoare şi art. 389 alin. (10) C. proc. pen. în vigoare (corespondent al art. 3201 C. proc. pen. anterior), s-ar aplica o pedeapsă egală cu minimul special, respectiv închisoarea în cuantum de 8 luni. În baza art. 322 cu aplicarea art. 35 C. pen. în vigoare şi art. 389 alin. (10) C. proc. pen. în vigoare, potrivit legii noi, i s-ar aplica pedeapsa de 4 luni închisoare.
În temeiul art. 38 alin. (1) - art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. în vigoare, în final inculpatei A.E. i s-ar aplica pedeapsa de 9 luni şi 10 zile închisoare.
Deşi cuantumul pedepsei este mai redus decât cel stabilit prin hotărârea atacată, legea nouă nu este mai favorabilă întrucât, aşa cum s-a arătat, la stabilirea legii mai blânde trebuie avute în vedere toate dispoziţiile de drept substanţial, inclusiv cele referitoare la modalitatea de executare a pedepsei, obligaţiile impuse pe perioadei termenului de încercare şi, nu în ultimul rând, consecinţele condamnării din perspectiva modului de reglementare al reabilitării de drept.
Astfel, se constată că cele două inculpate au beneficiat de suspendarea condiţionată a pedepsei prin aplicarea dispoziţiilor art. 81 şi urm. C. pen. anterior, stabilindu-se un termen de încercare pentru inculpata G.D.R. de 4 ani, iar pentru inculpata A.E. de 3 ani, perioadă în care inculpatele nu trebuie să se supună niciunei măsuri de supraveghere sau vreunei alte obligaţii.
Dimpotrivă, din perspectiva legii noi, niciuna din modalităţile de individualizare ce exclud regimul de detenţie nu sunt reglementate în absenţa vreunei obligaţii pe perioada termenului de încercare.
În acest sens, se constată că, potrivit art. 83 şi urm. C. pen., s-ar putea dispune amânarea aplicării pedepsei pe o perioadă de 2 ani calculată de la data rămânerii definitive a hotărârii, perioadă în care, conform art. 85 alin. (1) C. pen. în vigoare, inculpatele ar trebui să respecte măsurile de supraveghere constând în: prezentarea la Serviciul de probaţiune la datele fixate de acesta, primirea vizitelor consilierului de probaţiune, anunţarea în prealabil despre schimbarea locuinţei şi a oricărei deplasări care depăşeşte 5 zile, precum şi a întoarcerii, comunicarea schimbării locului de muncă, comunicarea informaţiilor şi documentelor de natură a permite controlul mijloacelor de existenţă.
Suplimentar, instanţa ar putea impune inculpatelor respectarea uneia sau mai multora dintre obligaţiile prevăzute de art. 85 alin. (2) C. pen. în vigoare.
De asemenea, potrivit art. 91 şi urm. C. pen. în vigoare, în cazul în care s-ar dispune executarea pedepsei sub supraveghere, în mod obligatoriu s-ar impune stabilirea în sarcina inculpatelor a mai multor măsuri şi obligaţii. În acest caz, chiar dacă inculpatele nu ar săvârşi o altă infracţiune în cursul termenului de încercare, la împlinirea acestui termen nu ar interveni reabilitarea de drept, similar cu dispoziţiile art. 86 C. pen. ci, în conformitate cu dispoziţiile art. 165 rap. la art. 167 alin. (4) C. pen. în vigoare, reabilitarea ar interveni deabia după trecerea unui termen de 3 ani de la data împlinirii termenului de supraveghere.
Trebuie avute în vedere şi dispoziţiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 - obligatorii pentru aplicarea mitor lex - potrivit cărora „pentru determinarea legii penale mai favorabile cu privire la suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei conform art. 5 C. pen., instanţa va avea în vedere sfera obligaţiilor impuse condamnatului şi efectele suspendării potrivit legilor succesive, cu prioritate faţă de durata termenului de încercare sau supraveghere".
Rezultă, astfel, că urmare a evaluării legii penale mai favorabilă prin metoda aprecierii globale a dispoziţiilor de drept substanţial, se constată că legea veche este mai favorabilă.
Din perspectiva dispoziţiilor referitoare la confiscare, reiese că prevederile art. 118 lit. e) C. pen. anterior au corespondent în dispoziţiile art. 112 lit. e) C. pen. în vigoare, aşa încât nici din acest punct de vedere legea veche nu este mai favorabilă.
În concluzie, în cauza de faţă sunt aplicabile prevederile C. pen. anterior.
II. Analizând critica formulată de Parchet în legătură cu omisiunea confiscării de la inculpata G.D.R.. a sumelor de bani primită de la împrumutători, se constată că este întemeiată.
Potrivit art. 118 lit. e) C. pen. anterior, este obligatorie confiscarea sumelor de bani dobândite de inculpat prin săvârşirea infracţiunii, dacă acestea nu sunt restituite persoanei vătămate şi în măsura în care nu servesc la despăgubirea acesteia.
Aşa cum reiese din probele administrate, respectiv declaraţiile constante ale numiţilor T.M. G.M., T.E.N., C.I.D. şi A.Ş.L., sumele de bani obţinute cu titlu de împrumut de la bancă prin utilizarea adeverinţelor false, au fost predate imediat inculpatei G.D.R. aspect necontestat de către inculpată.
Pe de altă parte, se constată că unitatea bancară păgubită nu s-a constituit parte civilă în procesul penal, deoarece a cesionat creanţele către SC E.K. România SRL şi S. SARL, iar în temeiul art. 15 rap. la art. 21 C. proc. pen., din motive procedurale, instanţa de fond a respins ca inadmisibile acţiunile civile exercitate de cei doi cesionari, stabilind că acţiunea civilă nu poate fi alăturată procesului penal în cazul unor transmiteri convenţionale a creanţei, ci numai de către moştenitorii persoanei vătămate - persoană fizică, respectiv de către succesorii universali sau cu titlu universal în caz de reorganizare, desfiinţare sau dizolvare a persoanei juridice. Soluţia pronunţată pe latură civilă nu a fost contestată.
Mai mult, din probele administrate rezultă că inculpata G.D.R. nu a participat în nici un mod la acoperirea prejudiciului cauzat unităţii bancare, martorii fiind cei care au achitat ratele.
Drept urmare, inculpata G.D.R. a obţinut un folos injust prin comiterea infracţiunilor, fără să-l fi restituit persoanei vătămate şi fără ca acest folos să fi servit la despăgubirea persoanei vătămate, aşa încât în temeiul art. 118 lit. e) C. pen. anterior, se impune confiscarea folosului injust, fiind vorba despre suma de 27.000 RON (câte 9.000 RON dobândiţi de la T.M., G.M. şi T.E.N.) respectiv 4.500 RON (2.500 RON de la C.I.D. şi 2.000 RON de la A.Ş.L.).
Cât priveşte critica privind omisiunea indicării disp. art. 76 alin. (1) lit. e) C. pen. în cazul infracţiunii de înşelăciune, ca şi temei de reducere a pedepselor sub minimul special, se constată că este întemeiată, dar are un caracter formal. În condiţiile în care au fost indicate prevederile art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. referitoare la reţinerea circumstanţelor atenuante, pedepsele aplicate sub minimul special pentru infracţiunea de înşelăciune nu sunt nelegale, iar omisiunea indicării art. 76 lit. e) C. pen. echivalează cu o lipsă de rigoare în redactarea minutei şi dispozitivului sentinţei, fără să afecteze legalitatea sancţiunilor aplicate celordouă inculpate.
În consecinţă, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., va admite apelul Parchetului, va desfiinţa în parte sentinţa atacată - numai referitor la omisiunea confiscării - şi va dispune în sensul celor mai sus menţionate, menţinând celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Conform art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.
Va fi avută în vedere şi îndreptarea erorii materiale strecurată în minuta prezentei decizii, dispusă în temeiul art. 278 C. proc. pen. prin încheierea din 21 octombrie 2014, referitor la cuantumul onorariului cuvenit avocaţilor desemnaţi din oficiu, respectiv: în sumă de 200 RON pentru intimata inculpată G.D.R. şi în sumă de 80 RON pentru intimata inculpată A.E., sume care se vor plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite apelul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova împotriva sentinţei penale nr. 192 din 16 iulie 2013 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, privind pe intimatele inculpate G.D.R. şi A.E.
Desfiinţează, în parte, sentinţa penală apelată şi, rejudecând:
În baza art. 118 alin. (1) lit. e) C. pen. anterior, confiscă de la inculpata G.D.R. sumele de 4.500 euro şi 27.000 RON.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate.
Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea apelului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova rămân în sarcina statului.
O norariul de avocat pentru apărarea din oficiu a intimatei inculpate G.D.R., în sumă de 200 RON şi a intimatei inculpate A.E., până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 80 RON, se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 04 iunie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1517/2014. Penal. Omorul (art. 174 C.p.).... | ICCJ. Decizia nr. 1567/2014. Penal. Omorul calificat (art. 175... → |
|---|
