ICCJ. Decizia nr. 1628/2014. Penal. Infracţiuni de evaziune fiscală (Legea 87/1994, Legea 241/2005). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1628/2014
Dosar nr. 5802/1/2013
Şedinţa publică din data de 13 mai 2014
Deliberând asupra recursului,
În baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 92 din data de 01 iulie 2013 pronunţată de Tribunalul Vâlcea în Dosarul nr. 4244/90/2012, în baza art. 6 din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., a fost condamnat inculpatul P.C.N., domiciliat în municipiul Râmnicu Vâlcea, judeţul Vâlcea, la 2 ani închisoare.
În baza art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., a fost condamnat inculpatul P.C.N. la 3 ani închisoare.
În baza art. 9 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, raportat la art. 65 alin. (2) C. pen., s-a interzis exercitarea de către inculpat, pe o perioadă de 3 ani, a drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a C. pen., art. 64 lit. b) şi lit. c) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a desfăşura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunilor, de administrator al unei societăţi comerciale.
În temeiul art. 33 lit. a) C. pen., 34 lit. b) C. pen. şi 35 C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare, alături de pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen., pe o perioadă de 3 ani.
În temeiul art. 71 C. pen., i s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen.
În temeiul art. 86 C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pe durata unui termen de încercare de 5 ani, iar în baza art. 86 C. pen. s-a dispus ca, pe durata termenului de încercare, inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte, la datele fixate la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Vâlcea; b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare ce depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă.
S-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 86 C. pen.
Conform art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii s-a suspendat şi executarea pedepselor accesorii.
În baza art. 6 din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., a fost condamnat inculpatul P.L., domiciliat în municipiul Râmnicu Vâlcea, judeţul Vâlcea, la 2 ani închisoare.
În baza art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., a fost condamnat inculpatul P.L. la 3 ani închisoare.
În baza art. 9 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 raportat la art. 65 alin. (2) C. pen., s-au interzis pe o perioadă de 3 ani drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat,dreptul de a desfăşura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunilor, respectiv administrator al unei societăţi comerciale.
În temeiul art. 33 lit. a) C. pen., 34 lit. b) C. pen. şi 35 C. pen., s-a dispus ca inculpatul P.L. să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare, alături de pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen., pe o perioadă de 3 ani.
În temeiul art. 71 C. pen., i s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a Ii-a, lit. b) şi lit. c) C. pen.
În temeiul art. 86 C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pe durata unui termen de încercare de 5 ani, iar în baza art. 863 C. pen. s-a dispus ca, pe durata termenului de încercare, inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Vâlcea; b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare ce depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă.
S-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 864 C. pen.
În baza art. 14 C. proc. pen., art. 346 C. proc. pen., raportat la art. 998 C. civ., s-a admis în parte acţiunea civilă formulată de A.N.A.F. - D.G.F.P. a Judeţului Vâlcea.
Au fost obligaţi inculpaţii, în solidar şi cu partea responsabilă civilmente SC S.I. SRL, la plata către partea civilă a sumei de 148.745 lei, prejudiciu produs bugetului de stat prin infracţiunile săvârşite, la care s-au adăugat penalităţi şi majorări conform legii civile, de la data producerii şi până la data executării efective.
În temeiul art. 357 C. proc. pen., s-a menţinut sechestrul asigurător instituit de Parchetul de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a constatat că, la data de 22 mai 2001, P.C.N. a fondat societatea comercială SC S.I. SRL din Râmnicu Vâlcea, înregistrată la registrul comerţului de pe lângă Tribunalul Vâlcea sub nr. J/38/168/2001, cu sediul social în Râmnicu Vâlcea, judeţul Vâlcea, având ca obiect principal de activitate „Cafenele şi baruri fără spectacole".
La 02 aprilie 2002, a fost cooptat în societate P.L., care a dobândit 50% din părţile sociale, precum şi funcţia de administrator, pe care a exercitat-o alături de fratele său, P.C.N..
La cererea creditoarei SC B.R.D. SA, prin sentinţa civilă nr. 171 din 19 februarie 2007 a Tribunalului Vâlcea s-a dispus deschiderea procedurii simplificate de insolvenţă faţă de debitoarea SC S.I. SRL, în temeiul art. 33 alin. 6 din Legea nr. 85/2006, raportat la art. 32 alin. (1) coroborat cu art. 1 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 85/2006, în contextul în care, prin încheierea din 7 aprilie 2005, debitoarea fusese dizolvată de drept, pentru că nu îşi preschimbase certificatul de înregistrare în termenul legal.
A fost desemnat în calitate de lichidator judiciar al debitoarei SC S.I. SRL martorul C.M., care a exercitat această funcţie până în data de 30 iunie 2008, când judecătorul sindic a dispus înlocuirea lui cu lichidatorul judiciar N. Sprl Craiova. Judecătorul sindic nu a dispus ridicarea dreptului de administrare al debitoarei.
S-a constatat că procedura insolvenţei se află încă pe rolul Tribunalului Vâlcea, iar lichidatorul judiciar N. Sprl Craiova deţinea în continuare calitatea de lichidator judiciar al debitoarei SC S.I. SRL
SC S.I. SRL a continuat să deruleze activităţi economice şi după deschiderea procedurii insolvenţei, până în data de 30 iunie 2007, când au fost desfăcute toate contractele de muncă ale salariaţilor, astfel cum a rezultat din declaraţia lichidatorului judiciar C.M. Martorul C.M. a menţionat faptul că aceste activităţi economice au fost derulate de către învinuiţii P.C.N. şi P.L. fără acordul lichidatorului judiciar, al comitetului creditorilor sau al judecătorului sindic.
Organele fiscale au apreciat că această situaţie a fost generată de pasivitatea lichidatorului judiciar C.M., care nu a luat măsurile impuse de art. 113 din Legea insolvenţei nr. 85/2006, cu privire la sigilarea spaţiilor şi a bunurilor deţinute de societatea aflată în stare de lichidare şi nu a respectat prevederile art. 46 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, cu privire la anularea actelor şi operaţiunilor efectuate după data deschiderii procedurii falimentului, în vreme ce lichidatorul C.M. a considerat că vina aparţine organelor fiscale, care nu au ridicat cele două case de marcat electronice, după data deschiderii procedurii falimentului.
Prin raportul de inspecţie fiscală din 05 februarie 2008 s-a stabilit că, la data de 30 iunie 2007, când a efectuat inventarierea patrimoniului SC S.I. SRL, lichidatorul judiciar C.M. a constatat o lipsă în gestiune de 86.293 de lei, care a fost imputată integral administratorilor societăţii, prin diminuarea creanţelor pe care aceştia le aveau faţă de societate, cu titlu de „aport patron".
În baza avizului de inspecţie fiscală din 12 august 2004, în perioada 15 noiembrie 2005 - 05 decembrie 2005, organele de control din cadrul D.G.F.P. a Judeţului Vâlcea au efectuat un control fiscal la SC S.I. SRL, ce a avut ca obiectiv verificarea bazelor de impunere, legalităţii şi conformităţii declaraţiilor fiscale, corectitudinii şi exactităţii îndeplinirii obligaţiilor de către contribuabil, respectării prevederilor legislaţiei fiscale şi contabile, stabilirea obligaţiilor de plată, precum şi a accesoriilor aferente acestora, pentru perioada 01 ianuarie 2003 - 30 noiembrie 2005.
Controlul s-a finalizat cu raportul de inspecţie fiscală din 25 ianuarie 2006, în baza căruia a fost emisă decizia de impunere fiscală nr. 6/31 ianuarie 2006, prin care au fost stabilite în sarcina debitoarei obligaţii fiscale suplimentare în valoare totală de 575.664 de lei, reprezentând impozit pe profit, taxa pe valoare adăugată, taxa asupra activităţilor dăunătoare sănătăţii, impozit pe veniturile din salarii, contribuţii sociale, precum şi accesorii aferente acestora.
Debitoarea a formulat contestaţie împotriva Deciziei de impunere fiscală nr. 6 din 31 ianuarie 2006, iar D.G.S.C. din cadrul A.N.A.F. a decis, prin Decizia nr. 132 din 27 iulie 2006, suspendarea soluţionării contestaţiei, până la pronunţarea unei soluţii definitive pe latura penală, în contextul în care, în baza constatărilor din raportul de inspecţie fiscală din 25 ianuarie 2006, petenta D.G.F.P. a Judeţului Vâlcea a formulat plângerea penală care a constituit actul de sesizare în cauza de faţă.
Din raportul de inspecţie fiscală din 25 ianuarie 2006 a rezultat că debitoarea SC S.I. SRL nu a prezentat documente justificative pentru cheltuielile înregistrate pentru anii 2003 şi 2004 şi pentru deducerea taxei pe valoarea adăugată înregistrată în deconturile depuse la organele fiscale pentru anii respectivi, că nu a condus evidenţa contabilă şi fiscală pentru perioada 01 ianuarie 2005 - 30 noiembrie 2005, că a funcţionat fără a depune la organele fiscale declaraţii de impunere, deconturi de taxă pe valoare adăugată şi situaţiile financiare periodice aferente anului 2005, situaţiile financiare anuale la 31 decembrie 2004, precum şi alte situaţii şi formulare stabilite de M.F.P., că debitoarea nu a calculat, nu a înregistrat, nu a declarat şi nu a virat impozitul pe profit pentru perioada 01 ianuarie 2003 - 31 decembrie 2004 şi nici contribuţiile sociale şi taxa asupra activităţilor dăunătoare sănătăţii pentru perioada 01 ianuarie 2005 - 30 noiembrie 2005. S-a mai stabilit şi faptul că a distrus sau a ascuns acte contabile şi memorii ale caselor de marcat.
În raportul de inspecţie fiscală din 25 ianuarie 2006 s-a consemnat şi că inspecţia fiscală a fost tergiversată, din cauza comportamentului administratorilor debitoarei, care au refuzat în mod repetat să prezinte organelor fiscale documentele societăţii, fapt ce a determinat organele fiscale să solicite Judecătoriei Râmnicu Vâlcea să-i oblige pe pârâţii P.C.N. şi P.L. sa le pună la dispoziţie actele şi evidenţele contabile ale SC S.I. SRL, în vederea efectuării inspecţiei fiscale.
În baza Ordonanţei preşedinţiale nr. 3886 din 23 august-2005 a Judecătoriei Râmnicu Vâlcea, administratorul P.L. a pus la dispoziţia organelor fiscale evidenţa contabilă a societăţii, astfel cum a rezultat din procesul-verbal încheiat în data de 04 octombrie 2005 între reprezentanţii D.G.F.P. a Judeţului Vâlcea şi administratorul P.L., precum şi din adresa din 07 noiembrie 2005 a D.G.F.P. a Judeţului Vâlcea, prin care s-a menţionat şi faptul că nu s-au mai emis somaţii către administratorii SC S.I. SRL, în vederea prezentării documentelor societăţii, în contextul în care a fost obţinută Ordonanţa preşedinţială nr. 3886 din 23 august 2005, iar pârâţii s-au conformat acesteia.
În consecinţă, s-a constatat că nu sunt întrunite în cauză elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 4 din Legea nr. 241/2005, în forma în vigoare la data săvârşirii faptei, întrucât nu au fost emise de către organele fiscale trei somaţii succesive care să fi ajuns efectiv la cunoştinţa destinatarilor şi cărora destinatarii P.L. şi P.C.N. să nu le fi dat curs, în scopul împiedicării verificărilor financiare şi fiscale ale activităţii SC S.I. SRL.
În vederea întocmirii tabloului consolidat al creanţelor pentru debitoarea SC S.I. SRL, lichidatorul judiciar C.M. a solicitat D.G.F.P. a Judeţului Vâlcea să efectueze o nouă inspecţie fiscală la debitoarea SC S.I. SRL, care să vizeze perioada 01 decembrie 2005 -30 iunie 2007.
În baza cererii formulate de lichidatorul judiciar, în perioada 21 ianuarie 2008 - 25 ianuarie 2008, precum şi în zilele de 28 ianuarie 2008, 31 ianuarie 2008 şi 04 februarie 2008, organele de inspecţie fiscală din cadrul D.G.F.P. a Judeţului Vâlcea au efectuat o nouă inspecţie fiscală la debitoare, pentru perioada 01 decembrie 2005 -30 iunie 2007, care s-a finalizat cu raportul de inspecţie fiscală din 05 februarie 2008, în baza căruia a fost emisă Decizia de impunere fiscală nr. 52 din 05 februarie 2008, prin care au fost stabilite obligaţii fiscale suplimentare în sarcina societăţii debitoare, în valoare totală de 91.264 de lei, reprezentând impozit pe profit, taxă pe valoare adăugată, contribuţiile sociale şi taxa asupra activităţilor dăunătoare sănătăţii.
Din raportul de inspecţie fiscală din 05 februarie 2008 a rezultat că motivele care au stat la baza stabilirii obligaţiilor fiscale suplimentare au fost faptul că debitoarea SC S.I. SRL nu a calculat, nu a înregistrat, nu a declarat şi nu a virat impozitul pe profit, impozitul pe veniturile din salarii, taxa pe valoare adăugată, contribuţiile sociale şi taxa asupra activităţilor dăunătoare sănătăţii pentru perioada 01 decembrie 2005 - 30 iunie 2007.
Pentru anul 2006, organele fiscale au calculat obligaţiile fiscale suplimentare prin estimarea veniturilor, în considerarea faptului că, în cursul anilor 2003 şi 2004, prin notele de constatare din 15 septembrie 2003, din 06 august 2004, din 06 august 2004, din 06 august 2004, din 09 august 2004, din 10 august 2004, din 19 august 2004 şi din 27 august 2004, întocmite în urma unor controale inopinate la punctul de lucru „J.S." al SC S.I. SRL, s-a constatat că încasările realizate de societate din operaţiunile economice efectuate nu erau înregistrate în aparatul de marcat electronic fiscal, precum şi în considerarea faptului că, deşi a folosit acelaşi număr de angajaţi şi aceleaşi spaţii de desfăşurare a activităţii ca şi în anul 2005, veniturile înregistrate de societate pentru anul 2006 au scăzut cu 90.304 lei faţă de anul 2005.
Debitoarea a formulat contestaţie împotriva Deciziei de impunere fiscală nr. 52 din 05 februarie 2008, iar prin Decizia nr. 25 din 07 aprilie 2008 D.G.F.P. a Judeţului Vâlcea a admis în parte contestaţia, dispunând desfiinţarea în parte a deciziei de impunere fiscală, în ceea ce priveşte obligaţiile fiscale suplimentare reprezentând impozit pe profit în cuantum de 1.818 lei, taxa pe valoare adăugată în cuantum de 17.993 de lei şi accesorii în cuantum de 432 de lei, precum şi desfiinţarea în parte a raportului de inspecţie fiscală din 05 februarie 2008 şi refacerea acestuia.
S-a arătat, în esenţă, că motivarea Deciziei nr. 25 din 07 aprilie 2008 se bazează pe faptul că niciuna dintre notele de constatare menţionate în raportul de inspecţie fiscală nu face referire la anul fiscal 2006, astfel încât să justifice concluzia organelor de inspecţie fiscală, potrivit căreia debitoarea ar fi continuat în cursul anului 2006 practica vânzărilor fără a emite bonuri fiscale prin casele electronice de marcat. Mai mult decât atât, organele fiscale care au soluţionat contestaţia au apreciat că modalitatea de estimare a veniturilor nu a avut în vedere situaţia de fapt fiscală a debitoarei, iar probele administrate (în speţă notele de constatare mai sus menţionate) nu sunt suficiente pentru a proceda la stabilirea obligaţiilor fiscale prin estimarea bazei de impunere fiscale potrivit dispoziţiile art. 67 din O.U.G. nr. 92/2003, republicată. Din acest motiv, s-a apreciat că organele de inspecţie fiscală ar fi trebuit să administreze şi alte mijloace de probă în vederea stabilirii stării de fapt fiscale.
Concluzia organelor fiscale care au dat Decizia nr. 25 din 07 aprilie 2008 a fost apreciată de judecător ca justă, neeexistând probe certe cu privire la faptul că debitoarea ar fi continuat în cursul anilor 2005, 2006 şi 2007 practica vânzărilor fără a emite bonuri fiscale, prin casele electronice de marcat.
A fost luată în calcul varianta ca lipsa în gestiune de 86.293 de lei constatată de lichidatorul judiciar C.M. la data de 30 iunie 2007, cu ocazia inventarierii patrimoniului, să fie consecinţa faptului că reprezentanţii SC S.I. SRL ar fi continuat practica vânzărilor fără a emite bonuri fiscale prin casele electronice de marcat, dar acest aspect nu a putut constitui un argument temeinic, întrucât lipsa în gestiune putea fi generată şi de alţi factori.
Nici organele de inspecţie fiscală şi nici organele de urmărire penală nu au identificat factorii care au generat lipsa în gestiune. În baza dispoziţiilor art. 128 alin. (3) lit. e) din Legea nr. 71/2003 privind C. fisc., care stipulează că sunt asimilate livrărilor de bunuri efectuate cu plată bunurile constatate lipsă din gestiune, organele fiscale au stabilit taxă pe valoare adăugată suplimentară în cuantum de 12.400 de lei, aferentă mărfii constatate lipsă în gestiune, iar Decizia de impunere fiscală nr. 52 din 05 februarie 2008 a fost menţinută sub acest aspect, prin Decizia nr. 25 din 07 aprilie 2008.
Constatările organelor de inspecţie fiscală au fost confirmate în parte prin raportul de expertiză contabilă întocmit în cauză de către expertul contabil G.E., din care a rezultat că, pentru perioada 01 ianuarie 2003 - 31 august 2004, SC S.I. SRL prezintă o evidenţă contabilă coerentă, cu balanţe de verificare, declaraţii de impunere şi raportări contabile depuse în termen la organul fiscal. Expertul a precizat însă că nu s-au identificat documente referitoare la inventarierea patrimoniului şi registrele contabile care sunt obligatorii, conform Legii contabilităţii nr. 82/1991, republicată, în speţă registrul jurnal, registrul inventar, registrul „Cartea mare".
Totodată, expertul a învederat faptul că, pentru perioada de timp mai sus menţionată, înregistrarea cheltuielilor materiale nu s-a făcut pe baza bonurilor de consum, nu a fost întocmită fişa de evidenţă şi nu au fost justificate formularele cu regim special, precum şi faptul că nu există o evidenţă analitică a conturilor, în corelaţie cu cea sintetică şi cea din balanţele de verificare.
Expertul contabil a mai constatat că, pentru perioada 01 septembrie 2004 - 30 iunie 2007, s-au întocmit evidenţele contabile pentru SC S.I. SRL abia după ce s-a dispus deschiderea procedurii de'insolvenţăfaţă de debitoare, în baza solicitărilor formulate de lichidatorul judiciar desemnat de instanţă de judecată, aspecte confirmate de martorul C.M., care a îndeplinit atribuţiile de lichidator judiciar până în data de 30 iunie 2008.
Astfel, pentru perioada 01 septembrie 2004 - 30 noiembrie 2005, evidenţa contabilă a fost întocmită ulterior de către SC A.L.M.F.G. SRL din Râmnicu Vâlcea (societate de contabilitate administrată de expertul contabil M.L.), în baza contractului de prestări servicii din 31 iulie 2007, iar pentru perioada 01 decembrie 2005 - 30 iunie 2007, evidenţa contabilă a fost întocmită ulterior de către SC M. SRL din Râmnicu Vâlcea (societate de contabilitate administrată de expertul contabil B.I.), în baza unui contract de prestări servicii încheiat în data de 03 septembrie 2007.
Martora V.E. a declarat că a ţinut evidenţa contabilă la SC S.I. SRL doar în perioada martie - octombrie 2004, cât a lucrat pentru această societate, în baza contractului individual de muncă înregistrat la I.T.M. Vâlcea în data de 31 martie 2004.
Din raportul de expertiză întocmit de expertul G.E. a rezultat că, după ce contabilul V.E. a încetat raporturile de muncă cu angajatorul SC S.I. SRL, societatea nu a avut un compartiment distinct care să se ocupe de conducerea contabilităţii ori un director economic, un contabil-şef sau un alt salariat care să îndeplinească condiţiile prevăzute de lege pentru a îndeplini această funcţie şi nici nu s-a identificat vreun contract de prestări servicii contabile încheiat cu persoane autorizate, astfel că, potrivit dispoziţiilor art. 10 din Legea contabilităţii nr. 82/1991, republicată, răspunderea pentru organizarea şi conducerea contabilităţii le revenea în exclusivitate administratorilor.
Pe baza acestor date faptice, dovedite prin actele de inspecţie fiscală menţionate, actele contabile ale societăţii, declaraţiile martorilor audiaţi, expertizele contabile efectuate în cauză şi chiar declaraţiile inculpaţilor, care au recunoscut săvârşirea faptelor astfel cum au fost prezentate prin actul de trimitere în judecată, prima instanţă a constatat că, în perioada 01 ianuarie 2005 - 30 iunie 2007, inculpaţii nu au înregistrat în contabilitatea SC S.I. SRL, ai cărei administratori erau, operaţiunile comerciale derulate în perioada menţionată, faptele respective întrunind elementele constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală prevăzută de dispoziţiile art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. 1969.
Inculpaţii au recunoscut săvârşirea faptelor, dar nu au dorit ca judecată să aibă loc potrivit procedurii prevăzute de dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen. 1968, arătând că, deşi nu au efectuat înregistrările în contabilitate, acest fapt nu a avut drept scop sustragerea de la plata obligaţiilor fiscale către stat, iar omisiunea se datorează faptului că, în perioada ianuarie - noiembrie 2005, inculpatul P.C.N. a fost internat în spital şi a fost nevoit să suporte diverse investigaţii şi tratamente medicale în ţară şi străinătate, toată familia ocupându-se de îngrijirea acestuia.
În apărare, s-a susţinut că lipsa înregistrărilor în toată perioada 1 ianuarie 2005 - 30 iunie 2007 s-ar fi datorat nepriceperii inculpaţilor, care au înregistrat în evidenţa contabilă primară toate operaţiunile economice derulate de societate şi au întocmit note de comandă pentru mărfurile achiziţionate, note de recepţie a mărfurilor, au ţinut registrul de casă şi au întocmit rapoarte Z pentru cele două case de marcat electronice.
Aceste apărări nu i-au putut exonera de răspundere, întrucât ei aveau obligaţia de a însărcina o terţă persoană cu organizarea şi conducerea contabilităţii, pentru perioada în care administratorii nu se mai puteau ocupa personal de această activitate, mai ales în contextul în care societatea a continuat să desfăşoare activitate economică şi în perioada respectivă. înscrisurile invocate nu constituie decât documente care, potrivit dispoziţiilor art. 6 din Legea contabilităţii nr. 82/1991, republicată, ar fi trebuit să stea la baza înregistrărilor în contabilitate.
Observând prevederile art. 2, art. 9, art. 20 şi art. 21 din Legea nr. 82/1991, tribunalul a apreciat că sunt întemeiate constatările organelor de inspecţie fiscală şi cele ale expertului contabil G.E., cu privire la faptul că inculpaţii nu au ţinut evidenţa contabilă pentru perioada 01 septembrie 2004 - 30 iunie 2007, întrucât nu au asigurat înregistrarea cronologică şi sistematică, prelucrarea, publicarea şi păstrarea informaţiilor cu privire la poziţia financiară, performanţa financiară şi alte informaţii referitoare la activitatea desfăşurată, atât pentru cerinţele interne ale acestora, cât şi în relaţiile cu investitorii prezenţi şi potenţiali, creditorii financiari şi comerciali, clienţii, instituţiile publice şi alţi utilizatori.
Nu se poate susţine faptul că neînregistrarea în contabilitate, pe o perioadă de 2 ani şi jumătate, nu ar fi avut drept scop sustragerea de la plata obligaţiilor fiscale, cu atât mai mult cu cât inculpaţii nu au depus declaraţiile privind obligaţiile fiscale la organul fiscal competent.
Dacă ar fi declarat totuşi respectivele obligaţii, atunci s-ar fi putut pune în discuţie lipsa scopului calificat prevăzut de lege. Atitudinea inculpaţilor, în condiţiile în care societatea comercială ai căror administratori erau a continuat să deruleze operaţiuni economice, iar aceştia nu au înregistrat operaţiunile respective, nu au depus declaraţiile prevăzute de către lege cu privire la operaţiunile respective pentru a se calcula obligaţiile fiscale aferente şi nu au depus nicio sumă de bani în contul acestor obligaţii pe o perioadă îndelungată de timp, prelungită încă din anul 2003, a relevat instanţei că scopul acestor inacţiuni a fost cel de sustragere de la plata obligaţiilor, acţiunile şi inacţiunile inculpaţilor întrunind elementele constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală.
De asemenea, faptul că inculpaţii au omis să vireze la bugetul de stat contribuţiile reţinute de la salariaţii SC S. SRL pentru fondurile C.A.S.S. şi şomaj, precum şi cu titlu de impozit pe venitul din salarii, P.C.N., în perioada 01 martie 2003 - 30 iunie 2007, iar inculpatul P.L. în perioada 01 ianuarie 2005 - 30 iunie 2007, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de stopaj la sursă în formă continuată prevăzută de art. 6 din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
La individualizarea pedepselor, s-a avut în vedere atât faptul că infracţiunile au fost săvârşite în formă continuată şi în concurs, precum şi persoana inculpaţilor, care nu au antecedente penale, atitudinea lor în faţa instanţei de judecată, vârsta, pregătirea profesională, comportamentul familial şi social, starea de sănătate: a inculpatului P.C.N.
În raport cu aceste criterii, tribunalul s-a orientat spre minimul special al pedepsei şi a constatat că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 861 C. pen.
În ceea ce priveşte latura civilă, prin raportul de expertiză contabilă efectuat de către expertul G.E. s-a stabilit că pentru perioada 01 ianuarie 2003 - 30 iunie 2007, SC S.I. SRL datorează bugetului de stat consolidat suma de 384.244 de lei, din care 241.843 de lei reprezintă debit, 127.981 de lei reprezintă majorări, iar 14.420 reprezintă penalităţi.
Cum însă inculpaţii au fost trimişi în judecată pentru comiterea infracţiunii de evaziune fiscală comisă în perioada 01 ianuarie 2005 - 30 iunie 2007, s-a constatat că omisiunea inculpaţilor de a înregistra în contabilitate operaţiunile economice efectuate a cauzat bugetului de stat un prejudiciu în valoare de 148.745 de lei, fără penalităţi şi majorări, din care 47.069 lei reprezintă valoarea contribuţiilor cu reţinere la sursă (impozit pe veniturile din salarii, C.A.S. salariaţi, C.A.S.S. salariaţi şi asigurări de şomaj salariaţi), defalcat pe categorii de impozite şi taxe, prejudiciul (fără majorări şi penalităţi) fiind constituit din taxa pe valoare adăugată: 59.820 de lei; impozit pe veniturile din salarii: 2.240 de lei; A.S. angajator: 24.114 lei; C.A.S. salariaţi: 24.941 de lei; C.A.S.S. angajator: 7.989 de lei; C.A.S.S. salariaţi: 17.163 de lei; contribuţie fond accidente: 689 de lei; contribuţie de asigurări de sănătate pentru concedii medicale: 558 de lei; contribuţie de asigurări de şomaj angajator: 3.022 de lei; contribuţie de asigurări de şomaj salariaţi: 2.725 de lei; contribuţie la fondul de garantare: 72 de lei; taxa asupra activităţilor dăunătoare sănătăţii: 5.412 lei.
Diferenţele între sumele calculate de expertul contabil şi sumele stabilite de organele de inspecţie fiscală cu titlu de obligaţii fiscale suplimentare sunt explicate prin aceea că expertul contabil a avut la dispoziţie mai multe documente justificative pentru cheltuielile deductibile decât cele care au fost avute în vedere la întocmirea rapoartelor de inspecţie fiscală. Organele fiscale au stabilit prin estimare obligaţiile fiscale ale debitoarei SC S.I. SRL şi pentru anii 2005 şi 2006, în condiţiile în care nu erau îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 241/2005, prin raportare la prevederile Codului de procedură fiscală (fapt constatat chiar de către organele fiscale, care au admis în parte contestaţia împotriva deciziei de impunere fiscală din 05 februarie 2008).
Tribunalul a subliniat şi faptul că organele de urmărire penală au luat în considerare taxa pe valoare adăugată deductibilă în cuantum de 57.478,9916 lei, aferentă facturii fiscale din 30 decembrie 2002, emisă de furnizorul SC C. SA către clientul SC S.I. SRL, pe care organele fiscale nu au avut-o în vedere cu ocazia întocmirii procesului - verbal de inspecţie fiscală din 25 februarie 2003, deoarece contribuabilul SC S.I. SRL nu a menţionat-o în decontul de taxă pe valoare adăugată aferent lunii decembrie a anului 2002 şi nici nu a pus-o la dispoziţia organelor fiscale, cu ocazia inspecţiei fiscale.
Inculpaţii au justificat această situaţie prin faptul că au avut un litigiu cu furnizorul SC C. SA cu privire la sumele de plată, litigiu soluţionat de către Tribunalul Vâlcea prin sentinţa comercială nr. 310 din 19 martie 2004, motiv pentru care au intrat în posesia facturii respective după ce s-a întocmit raportul de inspecţie fiscală din 25 februarie 2003.
În ceea ce priveşte contribuţiile cu reţinere la sursă aferente perioadei 01 ianuarie 2003 - 30 iunie 2007, din raportul de expertiză contabilă şi din explicaţiile suplimentare furnizate de expertul contabil G.E. a rezultat că, pentru perioada 01 martie 2003 - 30 iunie 2007, SC S.I. SRL a reţinut de la angajaţi contribuţii totale în cuantum de 47.364 de lei, din care au fost viraţi la bugetul de stat doar 295 de lei, reprezentând impozit pe veniturile din salarii. Diferenţa de 47.069 de lei reprezintă prejudiciul cauzat de inculpaţi bugetului de stat. Pentru perioada 01 ianuarie 2005 - 30 iunie 2007, prejudiciul a fost stabilit de expert doar în baza statelor de salarii întocmite de angajatori, deoarece pentru perioada 01 ianuarie 2005 - 30 noiembrie 2005, debitoarea nu a depus nicio declaraţie cod 100 privind obligaţiile de plată la bugetul general consolidat. Pentru perioada decembrie 2005 - 30 iunie 2007, singura declaraţie fiscală cod 100 a fost depusă în data de 23 iulie 2007, pentru luna iunie 2007, dar nici aceasta nu corespunde cu datele din statele de salarii.
Prin urmare, instanţa de fond a admis în parte acţiunea civilă, iar inculpaţii au fost obligaţi în solidar şi cu partea responsabilă civilmente SC S.I. SRL, la plata către partea civilă a sumei de 148.745 lei, prejudiciu produs bugetului de stat prin infracţiunile săvârşite, la care s-au adăugat penalităţi şi majorări conform legii civile, de la data producerii şi până la data executării efective.-
În vederea garantării reparării pagubei, a fost menţinut sechestrul asigurător dispus în cursul urmăririi penale.
Împotriva sentinţei, în termen legal, au declarat apel inculpaţii P.C.N. şi P.L., precum şi partea civilă A.N.A.F. - D.G.F.P. Vâlcea.
Prin Decizia penală nr. 129/A din 06 noiembrie 2013, Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a admis apelurile declarate de inculpaţii P.C.N., P.L. şi de partea: civilă Statul Român prin A.N.A.F. - D.G.F.P. Vâlcea împotriva sentinţei penale nr. 92 din data de 01 iulie 2013, pronunţată de Tribunalul Vâlcea în Dosarul nr. 4244/90/2012, a desfiinţat, în: parte, sentinţa apelată şi, rejudecând, a descontopit pedepsele rezultante aplicate fiecărui inculpat în pedepsele componente, pe care le-a repus în individualitatea lor.
A redus pedepsele aplicate inculpaţilor P.C.N. şi P.L., astfel: de la 2 ani la 1 an pentru infracţiunea prevăzută de art. 6 din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi de la 3 ani la 2 ani pentru infracţiunea prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
în baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele astfel stabilite şi s-a aplicat fiecărui inculpat pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare.
Au fost înlăturate prevederile art. 861 C. pen. şi s-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 81 C. pen.
în baza art. 82 C. pen., a fost fixat un termen de încercare de 4 ani şi s-a atras atenţia inculpaţilor asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen.
S-a făcut aplicarea prevederilor art. 71 alin. (5) C. pen., privind suspendarea executării pedepselor accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepselor.
A fost înlăturată dispoziţia privind adăugarea la prejudiciul calculat, în sumă de 148.745 lei, de penalităţi şi majorări conform legii civile şi s-a dispus ca inculpaţii să fie obligaţi în solidar cu partea responsabilă civilmente la plata acestui prejudiciu, la care s-au adăugat dobânzile şi penalităţile de întârziere, până la data plăţii, conform C. proc. fisc.
Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate.
Cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.
Pentru a dispune în acest sens, Curtea de Apel a reţinut că, din probele administrate în cauză, şi anume: informaţiile furnizate de O.R.C. de pe lângă Tribunalul Vâlcea, adresele emise de lichidatorul judiciar N. Sprl, adresele înaintate de I.T.M. Vâlcea, declaraţiile martorilor V.E., U.A., P.G.C., D.M., C.M., actele emise de D.G.F.P. Vâlcea, rapoartele de expertiză contabilă întocmite de experţi în faza de urmărire penală, actele medicale privitoare la starea sănătăţii P.C.N., declaraţiile inculpaţilor, a rezultat că, în perioada 01 septembrie 2004 - 30 iunie 2007, societatea comercială reprezentată de cei doi inculpaţi nu a întocmit evidenţa contabilă primară, în sensul ţinerii registrelor obligatorii prevăzute de legea contabilităţii şi nici nu au depus declaraţiile fiscale obligatorii.
Inculpaţii nu au contestat aceste probe, dar au susţinut că au ţinut evidenţa contabilă a firmei şi că nu au încercat niciodată a se sustrage de la plata obligaţiilor fiscale, dovadă fiind faptul că ei au întocmit acte pe care le-au denumit „de evidenţă primară", respectiv note de comandă, note de recepţie şi registrul de casă.
Rapoartele de expertiză întocmite în faza de urmărire penală contrazic însă apărările inculpaţilor, demonstrând că, după ce contabila V.E. a încetat raporturile de muncă cu angajatorul SC S.I. SRL, în octombrie 2004, societatea nu a mai depus la organele fiscale competente situaţia financiară anuală şi nici declaraţia privind impozitul pe profit, iar documentele contabile de care a făcut vorbire apărarea nu pot echivala cu ţinerea evidenţei contabile, în sensul legii.
Deşi inculpaţii au dovedit, cu actele medicale depuse la dosarul cauzei că, din noiembrie 2004 şi până în aprilie 2005, inculpatul P.C.N. a fost internat în spital şi a fost nevoit să se supună unor investigaţii şi tratamente medicale, în ţară şi în străinătate, această situaţie nu îi poate exonera de răspunderea penală căci, aşa cum s-a reţinut şi de către judecătorul fondului, ei aveau obligaţia de a angaja un contabil care să asigure înregistrarea cronologică şi sistematică, prelucrarea, publicarea şi păstrarea informaţiilor cu privire la poziţia financiară, performanţa financiară şi alte informaţii referitoare la activitatea desfăşurată, conform art. 2 din Legea nr. 82/1991.
S-a apreciat că sunt întrunite elementele constitutive şi ale celei de-a doua infracţiuni reţinute în sarcina inculpaţilor întrucât, în perioada respectivă, deşi au reţinut contribuţiile de la salariaţi, inculpaţii nu le-au virat şi au prejudiciat bugetul de stat prin neplata impozitului pe veniturile angajaţilor, conform raportului de expertiză contabilă.
Curtea a concluzionat că soluţia de condamnare a inculpaţilor este legală şi temeinică, urmând a fi menţinută ca atare.
În ceea ce priveşte cuantumul pedepselor aplicate, s-a apreciat că acestea sunt prea aspre şi nu reflectă circumstanţele reale ale comiterii faptelor, astfel cum au fost expuse anterior şi nici pe cele personale ale inculpaţilor.
Este adevărat că prejudiciul produs bugetului de stat, aşa cum rezultă din calculele efectuate de expert, este unul considerabil, iar inculpaţii nu au cooperat cu organele de anchetă şi nici nu au depus diligente pentru a înlătura rezultatul activităţii lor infracţionale.
Totuşi, situaţia lor familială, lipsa antecedentelor penale, atitudinea avută după săvârşirea faptelor, pe tot parcursul procesului penal, rezultând din prezentarea în faţa autorităţilor, motivul obiectiv care i-a determinat pe cei doi fraţi să-şi neglijeze îndatoririle pe care le aveau, ca acţionari şi, respectiv, administratori ai SC S.I. SRL - boala gravă de care suferea inculpatul P.C.N., toate aceste elemente care circumstanţiază persoana acuzaţilor au fost de natură a întări instanţei de apel convingerea că scopul pedepselor, aşa cum este prevăzut de art. 52 C. pen., ar putea fi cu prisosinţă atins chiar şi în cazul în care acestea ar fi coborâte până spre minimul special prevăzut de lege, iar executarea ar fi suspendată, întemeiul art. 81 C. pen., fără impunerea unor obligaţii de natura celor enumerate în art. 863 C. pen., la care s-a referit judecătorul fondului.
În ceea ce priveşte apelul declarat de partea civilă, acesta a fost primit doar pentru cel de-al doilea motiv invocat, respectiv greşita obligare a inculpaţilor la penalităţi şi majorări, conform legii civile.
Astfel, Curtea de Apel a reţinut că legea aplicabilă laturii civile a cauzei este C. proc. fisc., iar cei în cauză datorează, potrivit acestuia, pe lângă prejudiciul cauzat, dobânzile şi penalităţile de întârziere, până la data plăţii efective.
Cuantumul despăgubirilor acordate de judecătorul fondului, de 148.745 lei, este acela rezultat în urma calculelor efectuate de expertul cauzei, prin raportul de expertiză la care instanţa de fond a făcut o amplă referire în considerentele sentinţei. Judecătorul a explicat, pe baza lămuririlor oferite de expert, şi de unde provin diferenţele între sumele calculate de expert şi cele stabilite de organele de inspecţie fiscală: documentele justificative pentru cheltuielile deductibile puse la dispoziţia expertului au fost mai multe decât cele avute în vedere la data întocmirii rapoartelor de inspecţie fiscală.
De aceea, pretenţiile apelantului Statul Român prin A.A.F., constituit parte civilă în cauză, nu au putut fi primite decât în limita dovedirii lor, în baza documentelor depuse la dosar şi a calculelor întocmite de către expertul contabil desemnat.
împotriva Deciziei penale nr. 129/A din 06 noiembrie 2013 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în Dosarul nr. 4244/90/2012 au declarat recurs inculpaţii P.C.N., P.L. şi recurenta parte civilă Statul Român prin A.N.A.F: - D.G.F.P. a Judeţului Vâlcea.
Prin Decizia nr. 1803 din 27 mai 2014 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a fost respins ca nefondat recursul declarat de partea civilă Statul Român prin A.N.A.F. - D.G.F.P. a Judeţului Vâlcea.
Recurenţii P.C.N. şi P.L. nu au motivat calea de atac, iar apărătorii desemnaţi din oficiu pentru inculpaţi au solicitat exclusiv aplicarea legii penale mai favorabile.
Examinând cauza în temeiul art. 385 alin. (1) şi (2) C. proc. pen. anterior, Înalta Curte constată următoarele:
Prioritar, în ceea ce priveşte legea aplicabilă în speţă, se constată că în cursul soluţionării prezentei cauze a intrat în vigoare un nou C. proc. pen., iar normele tranzitorii prev. de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 255/2013 stabilesc că „recursurile în curs de judecată la data intrării în vigoare a legii noi, declarate împotriva hotărârilor care au fost supuse apelului potrivit legii vechi, rămân în competenţa aceleiaşi instanţe şi se judecă potrivit dispoziţiilor legii vechi privitoare la recurs".
Având în vedere data pronunţării deciziei recurate (06 noiembrie 2013), în speţă sunt aplicabile prevederile Codului de procedură penală anterior, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013.
Înalta Curte constată că inculpaţii P.C.N. şi P.L. nu au motivat recursul în termenul prevăzut de art. 38510 alin. (2) C. proc. pen. aşa încât, potrivit art. 385 alin. (3) C. proc. pen., nu se pot examina decât cazurile de casare ce pot fi luate în considerare din oficiu, respectiv cele prevăzute de art. 3859 alin. (1) pct. 1, 3-6, 13, 14 şi 15 C. proc. pen.
Aceste cazuri de casare se referă la nerespectarea dispoziţiilor privind competenţa după materie sau după calitatea persoanei, la nerespectarea dispoziţiilor legale referitoare la compunerea instanţei de judecată, la incompatibilitate şi la prevederile art. 292 alin. (2), la respectarea dispoziţiilor referitoare la publicitatea şedinţei de judecată, participarea procurorului sau a inculpatului, prezenţa apărătorului în cazurile în care acestea sunt obligatorii, la situaţia în care inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege ori nu s-a constatat graţierea pedepsei.
Or, examinând din oficiu cauza, Înalta Curte observă că nu este aplicabil niciunul dintre cazurile de casare anterior menţionate.
Legea penală mai favorabilă
Aplicarea legii penale mai favorabile până la judecarea definitivă a cauzei se realizează în conformitate cu dispoziţiile art. 5 C. pen. potrivit căruia în cazul în care de la săvârşirea infracţiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă.
Conform art. 15 alin. (2) din Constituţia României, legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile.
Rezultă, astfel, că aplicarea legii penale mai favorabile conform art. 5 C. pen. mai sus menţionat este incidenţă în situaţii tranzitorii, caracterizate printr-o succesiune a legilor penale intervenită de la data săvârşirii faptei prevăzute de legea penală, când ia naştere raportul juridic penal de conflict, şi până la soluţionarea definitivă a cauzei.
Având în vedere caracterul de ordine publică al legii penale mai favorabile, faptul că inculpaţii nu mai pot solicita pe altă cale determinarea legii mai blânde în cursul judecăţii, reţinând fundamentul constituţional al acestui principiu şi luând în considerare disp. art. 7 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, Înalta Curte apreciază că aplicarea legii penale mai favorabile nu este condiţionată de încadrarea în vreunul din cazurile de casare, ci trebuie avută în vedere din oficiu.
Chiar aşa fiind, trebuie respectate toate celelalte rigori impuse de soluţionarea recursului, în sensul că analiza este limitată doar la chestiuni de drept, prin compararea vechii şi noii reglementări de drept substanţial, pe baza situaţiei de fapt şi a tipului de infracţiune stabilite prin hotărârile atacate, fără a se face o nouă apreciere asupra criteriilor de individualizare a sancţiunilor.
Se observă că, în speţa dedusă judecăţii, inculpaţii P.C.N. şi P.L. au fost condamnaţi pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 6 şi art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005. Aceste dispoziţiile legale nu au fost modificate ulterior pronunţării deciziei în apel la data de 06 noiembrie 2013, astfel încât, sub acest aspect, nu a intervenit o lege penală mai favorabilă.
Faptele inculpaţilor sunt însă concurente, iar Curtea de Apel a aplicat dispoziţiile C. pen. anterior şi a stabilit în sarcina inculpaţilor pedeapsa cea mai grea a închisorii, fără să adauge un spor de pedeapsă. Astfel, în ceea ce priveşte tratamentul sancţionator al concursului de infracţiuni, având în vedere că Noul C. pen. instituie obligativitatea aplicării la pedeapsa cea mai grea a unui spor de 1/3 din suma celorlalte pedepse, Înalta Curte reţine că legea veche este mai favorabilă inculpaţilor, întrucât sporul este facultativ.
De asemenea, se constată că inculpaţii P.C.N. şi P.L. au beneficiat de suspendarea condiţionată a executării pedepsei prin aplicarea dispoziţiilor art. 81 şi următoarele C. pen. anterior, stabilindu-se un termen de încercare de 4 ani, iar conform art. 15 alin. (1) din Legea nr. 187/2012, modalitatea de executare a pedepsei stabilită prin decizia recurată, respectiv suspendarea condiţionată a executării pedepsei, se menţine şi după intrarea în vigoare a Noului C. pen.
În ceea ce priveşte solicitarea apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpatul P.C.N., avocat G.E., de reducere a termenului de încercare de 4 ani, stabilit de instanţa de apel, înalta Curte constată că nu poate reevalua modalitatea de individualizare a pedepsei şi a formei de executare, fiind o chestiune ce excede examenului cauzeiînrecurs.
De altfel, art. 82 C. pen. anterior prevede că termenul de încercare al suspendării condiţionate a executării pedepsei se compune din cuantumul pedepsei închisorii aplicate, la care se adaugă un interval de timp de 2 ani. Or, în speţă, în mod corect Curtea de Apel a adăugat la pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată inculpaţilor intervalul prevăzut de lege, de 2 ani, şi a suspendat condiţionat executarea pe un termen de încercare de 4 ani.
Faţă de considerentele arătate, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. Înalta Curte va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii P.C.N. şi P.L. împotriva Deciziei penale nr. 129/A din 06 noiembrie 2013 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, şi va obliga fiecare recurent la câte 400 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 200 lei, reprezentând onorariul avocatului din oficiu, se va suporta din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii P.C.N. şi P.L. împotriva Deciziei penale nr. 129/A din 06 noiembrie 2013 a Curţii de Apel Galaţi Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă fiecare recurent la câte 400 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 200 lei, onorariul avocatului din oficiu, se suportă din fondul Ministerului Justiţiei .
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 13 mai 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1627/2014. Penal. înşelăciunea (art. 215... | ICCJ. Decizia nr. 1647/2014. Penal. înşelăciunea (art. 215... → |
|---|
