ICCJ. Decizia nr. 1627/2014. Penal. înşelăciunea (art. 215 C.p.). Falsul intelectual (art. 289 C.p.), falsul în înscrisuri sub semnătură privată (art. 290 C.p.), uzul de fals (art. 291 C.p.). Recurs

Decizii penale ICCJ 2014

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 1627/2014

Dosar nr. 1795/30/2012

Şedinţa publică din 13 mai 2014

Deliberând asupra cauzei penale de faţă, constată:

Prin sentinţa penală nr. 105/PI din 21 martie 2013, pronunţată de Tribunalul Timiş în Dosarul nr. 1795/30/2012, în temeiul art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen. raportat la art. 41 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 74 lit. a) C. pen. şi art. 74 alin. (2) C. pen. a fost condamnat inculpatul A.D.l. la 6 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave.

În baza art. 65 alin. (2) C. pen. i s-a aplicat aceluiaşi inculpat pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. precum şi litera c, respectiv dreptul de a ocupa orice funcţie ce implică calitatea de funcţionar public pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale.

În temeiul art. 25 C. pen. raportat la art. 289 C. pen. raportat la art. 41 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 74 lit. a) C. pen. şi art. 74 alin. (2) C. pen. a fost condamnat acelaşi inculpat la 3 luni închisoare pentru instigare la săvârşirea infracţiunii de fals intelectual.

În temeiul art. 25 C. pen. raportat la art. 290 C. pen. raportat la art. 41 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 74 lit. a) C. pen. şi art. 74 alin. (2) C. pen. a fost condamnat acelaşi inculpat la 2 luni închisoare pentru instigare la săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată.

În baza art. 26 G. pen. raportat la art. 291 C. pen. raportat la art. 41 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 74 lit. a) C. pen. şi art. 74 alin. (2) C. pen. a fost condamnat acelaşi inculpat la 2 luni închisoare pentru complicitate la săvârşirea infracţiunii de uz de fals.

În temeiul art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen. au fost contopite pedepsele şi s-a aplicat inculpatului pedeapsa rezultantă de 6 ani închisoare la care s-a adăugat un spor de 5 luni închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 6 ani şi ;5 luni închisoare în regim de detenţie.

În baza art. 35 alin. (1) C. pen. s-a aplicat inculpatului, alături de pedeapsa rezultantă, pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. precum şi lit. c), respectiv dreptul de a ocupa orice funcţie ce implică calitatea de funcţionar public pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale.

În temeiul art. 71 C. pen. i-a fost interzisă inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), lit. b) C. pen. pe durata executării pedepsei principale.

În temeiul art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen. raportat la art. 41 alin. (2) C. pen. cu aplicare art. 74 alin. (2) C. pen. a fost condamnată inculpata B.M. la 5 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave.

În baza art. 65 alin. (2) C. pen. s-a aplicat aceleiaşi inculpate pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale.

În temeiul art. 290 C. pen. raportat la art. 41 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 74 alin. (2) C. pen. a fost condamnată aceeaşi inculpată la 2 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată.

În temeiul art. 26 C. pen. raportat la art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 74 alin. (2) C. pen. a fost condamnată aceeaşi inculpată la 2 luni închisoare pentru complicitate la săvârşirea infracţiunii de uz de fals.

În temeiul art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen. au fost contopite pedepsele şi i s-a aplicat inculpatei pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare la care s-a adăugat un spor de 5 luni închisoare, urmând ca inculpata să execute pedeapsa rezultantă de 5 ani şi 5 luni închisoare în regim de detenţie.

În baza art. 35 alin. (1) C. pen. i s-a aplicat inculpatei, alături de pedeapsa rezultantă, pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale.

În temeiul art. 71 C. pen. i s-a interzis inculpatei exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. pe durata executării pedepsei principale.

În temeiul art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen. raportat la art. 41 alin. (2) C. pen. cu aplicare art. 74 alin. (2) C. pen. a fost condamnată inculpata B.D. la 5 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave.

În baza art. 65 alin. (2) C. pen. i s-a aplicat inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. precum şi litera c, respectiv dreptul de a ocupa orice funcţie ce implică calitatea de funcţionar public pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale.

În temeiul art. 289 C. pen. raportat la art. 41 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 74 alin. (2) C. pen. a fost condamnată aceeaşi inculpată la 3 luni închisoare pentru instigare la săvârşirea infracţiunii de fals intelectual.

În temeiul 25 C. pen. raportat la art. 290 C. pen. raportat la art. 41 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 74 alin. (2) C. pen. a fost condamnată aceeaşi inculpată la 2 luni închisoare pentru instigare la săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată.

În temeiul art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen. au fost contopite pedepsele şi i s-a aplicat inculpatei pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare, urmând ca inculpata să execute pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare.

În baza art. 35 alin. (1) C. pen. i s-a aplicat inculpatei, alături de pedeapsa rezultantă, pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. precum şi litera c, respectiv dreptul de a ocupa orice funcţie ce implică calitatea de funcţionar public pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale.

S-a constatat că infracţiunile reţinute mai sus sunt concurente cu infracţiunea pentru care inculpata B.D. a fost condamnată la pedeapsa de 1 an şi 5 luni închisoare cu aplicarea art. 81-82 C. pen. prin sentinţa penală nr. 657/PI/2010 a Tribunalului Timiş rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 89/A din 09 iunie 2010 a Curţii de Apel Timişoara.

În temeiul art. 85 alin. (1) C. pen., s-a dispus anularea suspendării condiţionate a executării pedepsei de 1 an şi 5 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 657/PI/2010 a Tribunalului Timiş rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 89/A din 09iunie 2010 a Curţii de Apel Timişoara.

În temeiul art. 33 lit. a) şi 36 C. pen. au fost contopite pedepsele stabilite mai sus cu pedeapsa de 1 an şi 5 luni închisoare, şi i s-a aplicat inculpatei pedeapsa cea mai grea, aceea de 5 ani închisoare, care a fost sporită cu 8 luni închisoare, urmând ca inculpata să execute pedeapsa de 5 ani şi 8 luni închisoare în regim de detenţie.

În baza art. 35 C. pen. s-a aplicat aceleiaşi inculpate pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. precum şi lit. c), respectiv dreptul de a ocupa orice funcţie ce implică calitatea de funcţionar public pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale.

În temeiul art. 71 C. pen. i s-a interzis inculpatei exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. pe durata executării pedepsei principale.

În temeiul art. 346 C. proc. pen. raportat la art. 14 C. proc. pen. şi art. 998 şi urm. C. civ. au fost obligaţi inculpaţii A.D.I., B.D. şi B.M., în solidar, să achite în favoarea părţii civile C.J.P. Timiş suma de 54.736,55 lei reprezentând cuantumul indemnizaţiei pentru creşterea copilului în perioada cuprinsă până la data:de. 01 ianuarie 2006 pentru numitele D.R., G.l., C.L., L.M., K.L., F.D., P.D., P.E., A.A., M.L., S.A., lonescu Andreea şi L.T..

Au fost obligaţi inculpaţii în solidar să achite în favoarea părţii civile A.J.P.I.S. Timiş (având anterior denumirea de A.J.P.S. Timiş) suma de 247.086 lei, reprezentând cuantumul indemnizaţiei pentru creşterea copilului, după data de 01 ianuarie 2006 către învinuitele D.R., G.I., C.L., L.M., K.L., F.D., P.D., P.E., A.A., M.L., S.A., lonescu Andreea, L.T., G.N., Ş.A. şi S.P.A.N..

În temeiul art. 14 şi art. 348 C. proc. pen. s-a dispus anularea înscrisurilor care au stat la baza acordării indemnizaţiei de îngrijire copil pentru numitele D.R., G.I., C.L., L.M., K.L., F.D., P.D., P.E., A.A., M.L., S.A., l.A., L.T., G.N., Ş.A. şi S.P.A.N., respectiv: pentru D.R., contract de asigurare sociala încheiat în aprilie 2004,: menţiunile din cartea de munca din care rezulta că a fost angajata la SC C. SRL în perioada 02 octombrie 2004-31 martie 2005, contractul individual de muncă din 20 octombrie 2004 înregistrat în bazele de date ale I.T.M. la 23 martie 2005; pentru G.I., adeverinţa din 08 februarie 2005 din care rezulta că a fost angajată la SC D.L. SRL în perioada aprilie-mai 2004, contractul individual de muncă din 18 aprilie 2004 care fost înregistrat în bazele de date ale I.T.M. la 19 martie 2005; pentru C.L., contract de asigurare socială din data 01 martie 2005, adeverinţa care atestă că a fost angajată la SC K.W.R. SRL, contractul individual de muncă din 01 iulie 2004 înregistrat în bazele de date ale I.T.M. la 11 martie 2005; pentru L.M., contract de asigurare socială încheiat în data 02 decembrie 2004, adeverinţa din care rezulta că este angajată la SC K.W.R. SRL, contractul individual de muncă din 01 august 2004 înregistrat în bazele de date ale I.T.M. la 27 noiembrie 2004; pentru K.L., contract de asigurare socială încheiat în 2004, contractul individual de muncă din 01 aprilie 2005 în care apare ca angajată începând cu data 01 mai 2005; pentru F.D., adeverinţa că a figurat ca angajată la SC K.W.R. SRL în perioada ianuarie-martie 2004; pentru P.D., contract de asigurare socială, contractul individual de muncă din 01 aprilie 2004 înregistrat în bazele de date ale I.T.M. la 02 februarie 2005 în care apare că în perioada aprilie 2004-februarie 2005 a lucrat la SRL D.L. SRL; pentru P.E., contract de asigurare socială cu C.J.P. Timiş, contractul individual de muncă din 01 iunie 2004 înregistrat în bazele de date ale I.T.M. la 19 martie 2005, adeverinţa de la I.T.M. pentru dovedirea calităţii de salariat la SC D.L. SRL în perioada iunie 2004 - februarie 2005; pentru A.A., contract de asigurare socială, contractul individual de muncă din 01 iulie 2004 înregistrat în bazele de date ale I.T.M. peste un alt contract de muncă, în care figurează ca angajat la SC D.L. SRL; pentru M.L., contract de asigurare socială la C.J.P., contractul individual de muncă din 01 noiembrie 2004 înregistrat în bazele de date ale I.T.M. la 19 martie 2005 privind calitatea de angajat la SC K.W.R. SRL; pentru S.A., adeverinţa eliberată de I.T.M. cu privire la calitatea de angajat la SC B. SRL în perioada 01 ianuarie 2005-31 august 2005; pentru I.A., adeverinţa cu privire la calitatea de angajata la SC D.L. SRL, contract de asigurare socială, contractul individual de muncă din 01 noiembrie 2004 înregistrat în bazele de date ale I.T.M. la 30 iunie 2005; pentru L.T., contractul individual de muncă din 01 octombrie 2004 înregistrat în bazele de date ale I.T.M. la 19 martie 2005, menţiunile din carnetul de munca al învinuitei că a fost angajată la SC K.W.R. SRL în perioada 01 octombrie 2004-15 martie 2005, contract de asigurare socială din martie 2005; pentru G.N., contractul individual de muncă din 01 noiembrie 2003 înregistrat în bazele de date ale I.T.M. la 04 iunie 2004, adeverinţa eliberată de SC K.W.R. SRL cu privire la calitatea de angajat din 01 noiembrie 2003; pentru Ş.A. contractul individual de muncă din 01 februarie 2004 înregistrat în bazele de date ale I.T.M. la 30 iunie 2005, adeverinţa care atestă calitatea de angajat al învinuitei Ş.A. la SC C. SRL; pentru S.P.A.N., contractul individual de muncă din 01 ianuarie 2004 înregistrat în bazele de date ale I.T.M. la 04 iunie 2004, adeverinţa eliberată de SC K.W.R. SRL care atestă ca a desfăşurat activitate la aceasta societate comercială din 01 decembrie 2003.

S-a dispus totodată repunerea în situaţia anterioară în sensul radierii menţiunilor privitoare la stagiul de cotizare efectuate în temeiul înscrisurilor de mai sus din baza de date a sistemului public de pensii.

În temeiul art. 191 C. proc. pen. au fost obligaţi inculpaţii să achite în favoarea statului suma de 5000 lei fiecare cu titlu de cheltuieli judiciare ocazionate de judecarea prezentului dosar.

În temeiul art. 189 C. proc. pen. s-a dispus plata din fondul special al Ministerului Justiţiei către Baroul Timiş a sumei de 300 lei cu titlu de onorariu avocat oficiu.

Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut următoarele:

Prin rechizitoriul nr. 1994/P/2009 al Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş au fost trimişi în judecată A.D.I. pentru infracţiunile prev. şi ped. de art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen., art. 25 C. pen. raportat la art. 289 C. pen., art. 25 C. pen. raportat la art. 290 C. pen. şi art. 26 C. pen. raportat la art. 291 C. pen., fiecare cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., B.D. pentru infracţiunile prev. şi ped. de art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen., art. 289 C. pen., art. 25 C. pen. raportat la art. 290 C. pen. şi art. 26 C. pen. raportat la art. 291 C. pen., fiecare cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. şi B.M. pentru infracţiunile prev. şi ped. de art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen., art. 290 C. pen. şi art. 26 C. pen. raportat la art. 291 C. pen., fiecare cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.:

În perioada 2004-2005, învinuiţii A.D.I., în calitate de şef serviciu la Casa de Pensii - Lugoj, B.D. - în calitate de coordonator al punctului de lucru aparţinând I.T.M. (instituţii de stat care, prin specificul activităţii lor, asigură acordarea anumitor drepturi sociale unor persoane, ca urmare a unor relaţii de muncă intervenite între angajatori şi angajaţi, pe de o parte, sau ca urmare a unor contracte de asigurări sociale, pe de altă parte) şi învinuita B.M., de profesie contabilă, care a organizat şi condus evidenţa contabilă la SC C. SRL, SC D.L. SRL, SC K.W.R. SRL şi SC B. SRL, s-au asociat în vederea săvârşirii de infracţiuni, pentru obţinerea unor foloase materiale.

Astfel, învinuiţii A.I.D. şi B.D., au identificat femei însărcinate care nu îndeplineau condiţiile legale privind stagiul minim de cotizare pentru a obţine indemnizaţiei de creştere şi îngrijire a copilului de până la 2 ani. învinuiţii le-au pretins şi au primit diferite sume de bani pentru a le facilita, prin încălcarea atribuţiilor de serviciu referitoare la acordarea consultanţei persoanelor interesate în obţinerea indemnizaţiei de către învinuitul A.I.D., precum şi cele referitoare la întocmirea şi completarea carnetelor de muncă, emiterea adeverinţelor de vechime, verificarea lunară a statelor de plată depuse de angajatori şi actualizarea bazei de date a I.T.M. Timiş, de către învinuita B.D., obţinerea pe nedrept a acestei indemnizaţii, cu consecinţa prejudicierii grave a bugetului de stat.

În acelaşi scop, B.D. a procedat la falsificarea unor înscrisuri oficiale, respectiv carnete de muncă, adeverinţe de vechime în muncă şi a bazei de date a I.T.M. Timiş, iar învinuita B.M. a falsificat înscrisuri sub semnătură privată, respectiv contracte de muncă, adeverinţe de vechime în muncă, pe baza cărora persoanele astfel identificate au obţinut pe nedrept, după naşterea copiilor, indemnizaţii pentru creşterea şi îngrijirea copilului până la împlinirea vârstei de 2 ani.

Inculpatul A.I.D., luând la cunoştinţă, cu ocazia audienţelor, că persoanele care intenţionau să solicite această indemnizaţie nu îndeplineau stagiul minim de cotizare prevăzut de lege la bugetul de asigurări sociale, contrar atribuţiilor sale de serviciu conform cărora era obligat să le aducă la cunoştinţă faptul că nu pot beneficia de acest drept, le promitea acestora că le va facilita obţinerea indemnizaţiei şi le sfătuia totodată în legătură cu activităţile pe care acestea urmau să le desfăşoare în acest scop.

Pentru ajutorul acordat, cu încălcarea dispoziţiilor legale, A.I.D. a pretins şi primit de la persoanele interesate de obţinerea acestor indemnizaţii diferite sume de bani care se presupune că au fost împărţiţi cu B.D., având în vedere multitudinea de activităţi ilegale desfăşurate de către aceasta în cadrul grupului.

Actele primite, respectiv documente de identitate, carnete de muncă, acte medicale şi alte documente, de către învinuitul A.I.D. de la diferite persoane au fost remise de către acesta învinuitei B.M., care a întocmit contracte de muncă false pentru fiecare dintre aceste persoane, prin care atesta în mod neadevărat că acestea ar fi fost încadrate în muncă la una dintre societăţile comerciale la care învinuita era contabilă şi la a căror ştampilă avea acces (SC C. SRL, SC D.L. SRL, SC K.W.R. SRL şi SC B. SRL). Data angajării înscrisă în contracte a fost stabilită de învinuita B.M. şi învinuitul A.I.D., în aşa fel încât, în mod aparent, să fie realizat stagiul minim de cotizare, prevăzut de lege, necesar pentru obţinerea indemnizaţiei pentru creşterea copilului.

Inculpata B.M. a emis de asemenea adeverinţe false (în cazul acelor învinuite care nu au beneficiat în cursul anului 2005 de indemnizaţie pentru creşterea copilului de la Casa de Pensii Timiş, respectiv pentru învinuitele Ş.A., S.P.A.N.,V.A.I., G.N. şi C.A.), prin care societatea comercială unde aceste învinuite figurau ca angajate, atesta vechimea în muncă precum şi faptul că s-au aflat în cursul anului 2005 în concediu de creştere şi îngrijire a copilului. Aceste adeverinţe au fost folosite de către învinuite la D.M.P.S. Timiş pentru obţinerea indemnizaţiei pentru creşterea copilului (după data de 01 ianuarie 2006). Totodată, învinuita B.M. a întocmit în fals şi declaraţiile iniţiale şi rectificative privind evidenţa nominală a asiguraţilor şi a obligaţiilor de plată către bugetul asigurărilor sociale de stat, care au fost depuse de către ea la Casa de Pensii Timiş, atestând în mod nereal că învinuitele erau angajate ale societăţilor comerciale mai sus menţionate precum şi faptul că angajatorul ar fi plătit în cursul anului 2005 contribuţiile legale.

Instanţa de fond a mai reţinut că pe lângă activitatea infracţională descrisă mai sus, învinuita B.M. a pretins şi primit, în calitate de intermediar al celorlalţi doi membrii ai grupului, diferite sume de bani sau foloase necuvenite de la persoanele interesate (învinuitele G.N., V.A.I. şi S.P.A.N.), după cum rezultă din declaraţiile acestora deoarece învinuitele nu îndeplineau condiţiile privind stagiul minim de cotizare pentru obţinerea indemnizaţiei pentru creştere a copilului urmând ca prin schema infracţională anterior menţionată, să le fie rezolvată problema vechimii minime necesare obţinerii acesteia.

Contractele de muncă astfel întocmite erau apoi înregistrate retroactiv în baza de date a I.T.M. Lugoj de către învinuita B.D., care în anumite situaţii, a înscris în fals menţiunile corespunzătoare în carnetul de muncă, dacă acesta exista, sau în alte situaţii a emis în numele I.T.M. Timiş, adeverinţe false cu vechimea în muncă, pentru a fi folosite la Casa de Pensii Timiş sau la D.M.P.S. Timiş, pentru obţinerea indemnizaţiei pentru creşterea copilului. Astfel, învinuita B.D. a inserat menţiuni necorespunzătoare adevărului în carnetele de muncă ale învinuitelor M.L.D., L.T. şi D.R. şi a întocmit şi semnat adeverinţe false cu vechimea în muncă la una din societăţile respective pentru învinuitele: F.D., L.M., P.L., K.L., G.I. P.D., P.E., I.A. şi A.A.

Învinuita B.D. a mai pretins şi primit în mod direct de la învinuita A.A.C., care nu îndeplinea condiţiile privind stagiul minim de cotizare pentru obţinerea indemnizaţiei de creştere a copilului, suma de 500 lei, pentru ca, prin încălcarea atribuţiilor de serviciu, să-i emită o adeverinţă cu menţiuni necorespunzătoare adevărului privind vechimea în muncă. Ulterior, B.D. a depus pentru învinuita A.A.C. actele necesare obţinerii acestei indemnizaţii atât la Casa de Pensii Timiş cât sila primăria locului de domiciliu, în luna ianuarie 2006. Tot B.D. le-a identificat pe învinuitele G.N., B.M., P.E. şi S.A., de la care se presupune, din coroborarea probelor de la dosar, că a pretins şi primit diferite sume de bani, pentru a le ajuta să obţină pe nedrept indemnizaţie pentru creşterea copilului.

Cu privire la pretinsele fapte de corupţie comise de învinuiţii A.D.l., B.D. şi B.M. a fost dispusă o soluţie de netrimitere în judecată, prin Ordonanţa din data de 07 mai 2009 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş (vol. VII, filele 51-54).

Din raportul de constatare tehnico-ştiinţifică I.T. întocmit de specialistul din cadrul D.N.A. Timiş a reieşit că toate contractele de muncă încheiate de învinuita B.M. au fost înregistrate în baza de date informatică a I.T.M. Timiş - punct de lucru Lugoj - cu o întârziere faţă de data înscrisă pe contractele de muncă fictive, cuprinsă între 3 şi 6 luni.

Din verificările efectuate de I.T.M. Timiş a rezultat că angajatorii nu au depus state de plată pentru persoanele ce au beneficiat de indemnizaţie, iar aceste persoane nu au făcut parte vreodată dintre angajaţii societăţilor aflate în cauză.

Ministerul muncii, familiei şi egalităţii de şanse, prin Inspectoratul Social Regional Vest, a efectuat verificări; cu privire la legalitatea acordării indemnizaţiilor pentru creşterea copilului de până;la 2 ani, ocazie cu care a stabilit că persoanele aflate în cauză nu au îndeplinit condiţiile legale pentru obţinerea acestor drepturi.

De asemenea, au fost efectuate două constatări tehnico-ştiinţifice grafice, ocazie cu care s-a constatat, prin rapoartele de constatare tehnico-ştiinţifică grafică din 18 februarie 2010 şi din 19 martie 2010, că învinuita B.M. a semnat documentele false, respectiv adeverinţele de vechime, aflate în litigiu, totodată stabilindu-se probabilitatea întocmirii de carnete de muncă şi de adeverinţe de vechime false de către învinuita B.D.

În cursul cercetării judecătoreşti Tribunalul a administrat următoarele probe: declaraţii de inculpaţi, declaraţii de martori, probe cu înscrisuri.

Inculpatul A.D.l., prin declaraţia de la fila 63, a precizat că nu se consideră vinovat de săvârşirea infracţiunilor care sunt reţinute în sarcina sa. Acesta a susţinut că o cunoaşte pe inculpata B.D., deoarece au lucrat la acelaşi minister, respectiv în aceeaşi clădire şi că avea funcţia de şef la Casa de Pensii Lugoj şi inculpata B.D. avea calitatea de inspector la I.T.M. Lugoj, iar între cele două instituţii existau raporturi de colaborare. Inculpatul a arătat că nu este nelegală practica de a se achita retroactiv asigurarea pentru obţinerea indemnizaţie pentru creşterea şi îngrijirea copiilor. Persoanele care nu erau angajate, puteau să plătească o asigurare la C.J.P. Timiş, iar pe baza adeverinţei cu vechimea în muncă sau asigurări se întocmea dosarul pentru indemnizaţie creştere copil. Pe inculpata B.M. a cunoscut-o întrucât aceasta venea la instituţia sa cu diverse probleme, respectiv depunea cereri pentru diverse bilete de odihnă şi tratament, declaraţii de plată a contribuţiilor de asigurări sociale din partea firmei sau depunea dosare de pensionare. Acesta a mai arătat că este posibil ca învinuitele indicate în rechizitoriu să fi fost în audienţă la el pentru a-i cere informaţii pentru întocmirea dosarului de asigurare socială, dar nu le cunoaşte personal. Este posibil ca acele femei să-1 fi întrebat şi de modalitatea de obţinere a indemnizaţiei pentru creştere copil. Inculpatul a mai precizat că nu a avut nici o întâlnire cu vreuna din persoanele care au beneficiat de indemnizaţie îngrijire copil, în niciun parc din Lugoj. Inculpatul a menţionat că avea program de audienţă în fiecare zi de la ora 10:00 până la ora 12:00.

Cu privire la inculpata B.D., s-a reţinut că prin declaraţia de la fila 65, aceasta a arătat că nu se consideră vinovată de acuzaţiile care i se aduc. Inculpata a susţinut că, pe inculpatul A.D. l-a cunoscut datorită relaţiilor de colaborare dintre instituţiile la care lucrau, iar pe inculpata B.M. o cunoaşte întrucât aceasta ţinea contabilitatea mai multor societăţi, iar în această calitate venea frecvent la I.T.M. Referitor la susţinerile martorelor care au precizat că nu au fost niciodată angajate, aceasta arată că nu avea obligaţia să verifice realitatea datelor din contract, ci doar să verifice dacă este semnat şi ştampilat de către angajator. De asemenea, inculpata a confirmat că atribuţia sa era să completeze carnetele de muncă. Aceasta a susţinut că depunerea contractului de muncă la instituţia sa se putea efectua de către angajator, de contabilul societăţii sau de angajat. De obicei, adeverinţa de vechime era eliberată de angajator, iar în cazul în care contabilul aducea acte de încetare a contractului de muncă, I.T.M. elibera acele adeverinţe. Totodată, aceasta a declarat că nicio persoană din prezentul dosar nu i-a solicitat să întocmească vreun act fals.

Tribunalul a reţinut că inculpata B.M., prin declaraţia de la fila 76, a precizat că nu îşi menţine declaraţia dată la data de 30 octombrie 2008 în faţa procurorului D.N.A., motivând că nu îşi aminteşte ce a declarat în acel moment şi că s-a simţit sub presiune. Aceasta a arătat că le cunoaşte pe numitele: Ş.A., S.P.A.N., V.A., G.N. şi C.A., însă nu a eliberat adeverinţe false pentru acestea, întrucât erau angajate. Nu i s-a cerut niciodată de către inculpaţii B.D. sau A.D. să angajeze fictiv vreo persoană. Pe inculpatul A. îl cunoaşte din anul 2002, din momentul în care s-a înfiinţat Casa de Pensii Lugoj. Aceasta a menţionat că a fost în audienţă la Casa de Pensii de 2 sau de 3 ori. A mai declarat că, la vremea respectivă, patronii angajau persoane, dar contractul de muncă îl înregistrau numai după ce se lămureau cu privire la competenţele angajatului, însă înregistrarea se făcea cu data încheierii contractului şi nu la data depunerii acestuia la I.T.M.

Evaluând probatoriul administrat (declaraţiile inculpaţilor şi ale martorilor Ş.G., S.C., M.L.D., F.D., L.T., K.L., C. (P.) L.A., G.J.E., D.R., G.N., P.D., C.T., P.M., C.A., S.P.A.N., Ş.A., P.E., S. (V.) A.I., S.R.M.), prima instanţă a constatat că este demonstrată starea de fapt şi vinovăţia inculpaţilor cu privire la infracţiunile care li se impută.

Astfel, s-a reţinut că în perioada 2004 - 2005 inculpatul A.D.l. a îndeplinit funcţia de şef serviciu la Casa de Pensii - Lugoj, iar B.D. a îndeplinit funcţia de coordonator al punctului de lucru aparţinând I.T.M., instituţii de stat care asigurau acordarea anumitor drepturi sociale unor persoane, ca urmare a unor relaţii de muncă intervenite între angajatori şi angajaţi sau ca urmare a unor contracte de asigurări sociale.

Cu privire la inculpata B.M., de profesie contabilă, s-â reţinut că a organizat şi condus evidenţa contabilă a următoarelor societăţi comerciale: SC C. SRL, SC D.L. SRL, SC K.W.R. SRL şi SC B. SRL.

În ceea ce priveşte activitatea inculpatului A.D.I., s-a reţinut că, prin natura funcţiei, acesta a intrat în contact cu femei însărcinate care nu îndeplineau condiţiile legale privind stagiul minim de cotizare pentru a obţine indemnizaţie de creştere şi îngrijire a copilului de până la 2 ani, prilej cu care, sub pretextul că este posibilă obţinerea dreptului de indemnizaţie prin încheierea unor contracte de asigurări sociale care presupuneau achitarea unei contribuţii lunare o perioadă de timp anterioară momentului naşterii, inculpatul le-a relatat învinuitelor că este posibilă achitarea retroactivă a unor sume şi dobândirea dreptului de persoană beneficiară a indemnizaţiei de întreţinere. Din declaraţiile celor 16 beneficiare s-a reţinut că, în cele mai multe cazuri s-au cerut sume de bani pentru acest serviciu, în cauză însăj pronunţându-se o soluţie de netrimitere în judecată de către D.N.A. cu privire la faptele de corupţie, soluţie care nu a fost contestată, context în care s-a constatat că nu se mai pot face cercetări raportat la o posibilă infracţiunea de luare de mită, instanţa fiind ţinută de soluţia pronunţată în cursul urmăririi penale şi fiind îndrituită a se raporta limitelor în care a fost sesizată.

Tribunalul a reţinut că persoanele contactate de inculpatul A.D., persoane care au avut calitatea de învinuite în cursul urmării penale şi faţă de care s-a pronunţat o soluţie de aplicare a unei amenzi administrative, sunt: G.I., care în declaraţia dată în cursul urmării penale, a arătat că a lucrat la SC R.F. SRL, până în anul 2004, iar din mai 2004 a încheiat un contract cu C.J.P. de asigurare socială. A născut în ianuarie 2005 şi, la depunerea dosarului, i s-a spus că ar "lipsi" 2-3 zile pentru realizarea stagiului de cotizare. A mers cu soţul la inculpatul A.D.I. care a pretins suma de 2.000 lei, arătând că va "rezolva" problema cu vechimea necesară. A precizat că a plătit suma pretinsă (2.000 lei) şi ulterior a primit o adeverinţa (crede că este vorba de adeverinţa din 08 februarie 2005) din care rezulta că a fost angajată la SC D.L. SRL în perioada aprilie-mai 2004. învinuita a arătat că nu a lucrat la acea societate.

S-a considerat că declaraţia martorei este confirmată de declaraţia soţului acesteia, G.M., dată în cursul urmăririi penale şi menţinută în faţa instanţei de fond şi se coroborează cu adresa SC D.L. SRL din care rezultă că învinuita nu a fost angajată la această societate comercială, cu statele de plata şi condici de prezenţă, care evidenţiază că învinuita nu figurează pe aceste documente, de raportul de control I.T.M. la societate care atestă că, în urma verificării registrului de evidenţă al salariaţilor şi a celorlalte documente ale societăţii nu a fost identificată învinuita.

Din raportul de constatare tehnico ştiinţifică al D.N.A. - Serviciul Specialişti, prima instanţă a reţinut că, în bazele de date ale I.T.M. a fost înregistrat contractul din 18 aprilie 2004 la 19 martie 2005 şi nu la 20 aprilie 2004, cu o întârziere de peste 10 luni.

Din Raportul de inspecţie al Inspectoratului Social Regional Vest s-a reţinut că învinuitei G.I. Estera i s-a eliberat adeverinţa de către I.T.M. care a dovedit calitatea de angajat la SC D.L. SRL şi i s-au achitat contribuţiile sociale. Pentru perioada 18-21 aprilie 04 se suprapun contractele de munca de la SC R.F. SRL şi SC D.L. SRL. De la C.J.P. a primit indemnizaţie pentru creşterea copilului pentru perioada ianuarie 2005 - decembrie 2005, iar de la D.M.P.S. a Judeţului Timiş în perioada ianuarie 2006 -ianuarie 2007.

Cu privire la martora L.T., prima instanţă a constatat că aceasta a declarat că în anul 2005, după ce a rămas însărcinată, s-a deplasata la C.J.P. Lugoj, unde a discutat cu A.D.I. şi a arătat acestuia că nu a avut niciun loc de muncă. Acesta i-a cerut suma de 500 euro şi 700 lei arătând că îi va face angajare retroactivă la o societate, iar ea să încheie un contract de asigurare la C.J.P.. De întocmirea dosarului pentru obţinerea indemnizaţie pentru creşterea copilului s-a ocupat personal după ce a născut. Nu a lucrat niciodată la SC K.W.R. SRL.

S-a mai constatat că susţinerile acestei învinuite din cursul urmăririi penale au fost menţinute în faţa instanţei şi se coroborează cu declaraţia martorului Ş.G., patron la SC K.W.R. SRL, care a arătat că numita L.T. nu a fost angajata la societate.

Din raportul de constatare tehnico ştiinţifică al D.N.A. - Serviciul Specialişti, prima instanţă a reţinut că, în bazele de date ale I.T.M., a fost înregistrat contractul din 01 octombrie 2004 la 19 martie 2005 şi nu la 20 octombrie 2004, cu o întârziere de 5 luni.

Din Raportul de inspecţie al Inspectoratului Social Regional Vest s-a reţinut că I.T.M. a efectuat menţiune în carnetul de munca al învinuitei că a fost angajată la SC K.W.R. SRL în perioada 01 octombrie 2004-15 martie 2005. A avut şi contract de asigurare socială din martie 2005. De la C.J.P. i s-a acordat indemnizaţie pentru creşterea copilului din octombrie 2005 până în decembrie 2005 şi de la D.M.P.S. din ianuarie 2006 până în 22 noiembrie 2008. S-a concluzionat că încetarea contractului de muncă a avut loc în condiţii nelegale, iar perioada de "asigurat social" nu era suficientă pentru obţinerea indemnizaţiei pentru creşterea copilului.

Prima instanţă a constatat că martora F.D. a declarat în cursul urmăririi penale că a născut în decembrie 2004, dată până la care cotizase la casa de pensii aproximativ 10 luni. întrucât mai avea nevoie de 2 luni vechime a luat legătura cu inculpatul A., care i-a solicitat 1.700 lei. A dat banii şi ulterior a început să primească indemnizaţie pentru creşterea copilului. Nu a fost angajată la SC K.W.R. SRL.

Cu privire la martora F.D. prima instanţă a constatat că aceasta şi-a menţinut declaraţia în faţa instanţei, susţinerile acesteia coroborându-se cu declaraţia martorului Ş.G., patron la SC K.W.R. SRL, din care rezultă că aceasta nu a fost angajată la societate şi celelalte înscrisuri de la dosar. Astfel, potrivit adresei din 25 iulie 2008 a I.T.M. Timiş rezultă că nu figurează înscris în baza de date a I.T.M. carnetul individual de muncă al numitei F.D. (vol. III, filele 113-116). în evidenţele D.M.P.S. Timiş, învinuita s-a aflat în plata indemnizaţie pentru creşterea copilului în perioada 01 ianuarie 2006-29 decembrie 2006 (după care a intrat în plata pentru indemnizaţie pentru creşterea copilului, probabil pentru alt copil).

Din Raportul de inspecţie al Inspectoratului Social Regional Vest s-a reţinut că are eliberată adeverinţa de către I.T.M. cu menţiunea că nu posedă carte de muncă (deşi poseda carnet de munca din 1998), a figurat ca angajată la SC K.W.R. SRL în perioada ianuarie-martie 2004. C.J.P. a plătit indemnizaţie pentru creşterea copilului pentru perioada februarie 2005- decembrie 2005. Perioada în care a fost angajată şi perioada de asigurat social, luate separat, nu o îndreptăţeau să beneficieze de indemnizaţie pentru creşterea copilului; contractul individual de muncă de la SC K.W.R. SRL nu este menţionat în carnetul de muncă, iar încetarea raporturilor de serviciu nu a fost legală.

Prima instanţă a reţinut că martora K.L., a declarat în cursul urmăririi penale, că în 2004 a încheiat cu C.J.P. un contract de asigurare socială. La finele anului a mers la C.J.P. Lugoj unde a discutat cu inculpatul A.D. despre posibilitatea obţinerii indemnizaţie pentru creşterea copilului. I s-a spus că este posibil, cu condiţia plăţii retroactive a unor taxe şi amenzi fiscale. I s-a cerut totodată suma de 4000 lei, pe care a plătit-o. A aflat ulterior că a figurat ca angajată la SC K.W.R. SRL, unde nu a desfăşurat nici o activitate. Martora şi-a menţinut declaraţia în cursul judecăţii, iar susţinerile sale se coroborează cu declaraţia administratorului Ş.G. din care rezultă că numita K.L. nu a lucrat la SC K.W.R. SRL şi cu înscrisurile de la dosar.

Astfel, din raportul de constatare tehnico ştiinţifică al D.N.A. - Serviciul Specialişti, prima instanţă a reţinut că un contract, respectiv cel înregistrat din 01 aprilie 2005 figurează ca începând la 01 mai 2005 şi încetează la 15 octombrie 2004, adică se încheie cu 4 luni şi 15 zile înainte de a începe.

Din Raportul de inspecţie al Inspectoratului Social Regional Vest s-a reţinut ca I.T.M. a eliberat învinuitei K.L. adeverinţa pentru dovedirea calităţii de angajat (aprilie-octombrie 2004) şi contract de asigurare socială (octombrie 2004-martie 2003). A primit indemnizaţie pentru creşterea copilului de la C.J.P. pentru perioada 25 aprilie 2005-31 decembrie 2005 şi de la D.M.P.S. de la 01 ianuarie 2006 la 14 martie 2007. Contractul individual de muncă de la SC K.W.R. SRL nu este înregistrat în cartea de munca, încetarea contractului de muncă a avut loc în condiţii nelegale, iar perioada de "asigurat social" nu era suficientă pentru obţinerea indemnizaţie pentru creşterea copilului.

Totodată, prima instanţă a reţinut că martora I.A. a menţionat că în iunie 2005 s-a deplasat la C.J.P. Lugoj pentru a se interesa de modul de obţinere a indemnizaţie pentru creşterea copilului, fiind însărcinată. A discutat cu inculpatul A.D. care i-a relatat că este posibil, solicitându-i suma de 3.000 lei, sumă pe care învinuita I.A. a plătit-o. După o perioada de timp a mers din nou la A.D., care i-a înmânat o adeverinţă că ar fi fost angajată la SC D.L. SRL, cu care a mers la C.J.P. şi a încheiat un contract de asigurare socială. Nu a lucrat niciodată la SC D.L. SRL, iar după declanşarea cercetărilor i s-a cerut de către A.D. şi învinuita B.M. să declare că a fost angajată.

Deşi această martoră nu s-a prezentat în instanţă în vederea audierii, tribunalul a apreciat că susţinerile sale din cursul urmării penale se coroborează cu declaraţia administratorului T.G.D., din care rezultă că I.A.V. nu a lucrat la SC D.L. SRL şi cu înscrisurile de la dosar.

Din verificările efectuate de I.T.M. la SC D.L. SRL s-a reţinut că acesta nu figurează angajată. De asemenea, nu figurează nici în registrul de evidenţă al salariaţilor, în dovezile de calcul a drepturilor salariale sau în foile colective de prezenţă.

Din raportul de constatare tehnico ştiinţifică al D.N.A. - Serviciul Specialişti s-a reţinut că în bazele de date ale I.T.M. a fost înregistrat contractul din 01 noiembrie 2004, la data de 30 iunie 2005 şi nu la 20 noiembrie 2004, cu o întârziere de 7 luni (vol. III-filele 39-40).

Din Raportul de inspecţie al Inspectoratului Social Regional Vest s-a reţinut ca I.T.M. a eliberat învinuitei adeverinţă pentru dovedirea calităţii de angajat la SC D.L. SRL pentru perioada arătată, a plătit asigurare socială din data de 05 iulie 2005 şi a beneficiat de indemnizaţie pentru creşterea copilului în perioada 19 octombrie 2005-19 octombrie 2007 (de la C.J.P. şi D.M.P.S.), iar încetarea raporturilor de muncă a fost nelegală şi nejustificată.

Cu privire la martora M.L., prima instanţă a constatat că aceasta a declarat în cursul urmării penale că la începutul anului 2005, fiind însărcinată, s-a deplasat la C.J.P. Lugoj pentru a se interesa de obţinerea indemnizaţie pentru creşterea copilului. A luat legătura cu inculpatul A.D. care i-a relatat că este posibil, pretinzându-i suma de 1.700 lei, plus suma de 700 lei pentru încheierea unei asigurări de viaţă. A dat inculpatului A.D. suma la data de 21 martie 2005, când, cu actele înmânate de inculpat, a încheiat un contract de asigurare socială la C.J.P. A aflat ulterior că a figurat angajată la SC K.W.R. SRL, unde nu a lucrat niciodată. S-a mai reţinut că martora şi-a menţinut susţinerile în cursul judecăţii, arătând că după ce a primit citaţie, a mers la Casa de Pensii Lugoj, pentru a-şi recupera cartea de muncă. După ce a plecat de la Casa de Pensii a mers să discute cu inculpatul A.D., care a sfatuit-o să nu spună poliţiei că îl cunoaşte şi au stabilit o întâlnire în aceeaşi zi în parcul din gară. în acel moment a cunoscut-o pe contabila societăţii la care figura angajată. Tribunalul a apreciat că declaraţia acestei martore se coroborează cu declaraţia administratorului Ş.G. din care rezultă că M.L.D. nu a lucrat la SC K.W.R. SRL şi este confirmată de declaraţiile soţului acesteia, M.A. date în cursul urmării penale.

Din raportul de constatare tehnico ştiinţifică al D.N.A. - Serviciul Specialişti s-a reţinut că, în bazele de date ale I.T.M., contractul din 01 noiembrie 2004 a fost înregistrat la data de 19 martie 2005 şi nu la 20 noiembrie 2004, cu o întârziere de peste 3 luni (perioada contractului individual de muncă ar fi fost 01 noiembrie 2004-15 martie 2005, vol. III -filele 40-41).

Din Raportul de inspecţie al Inspectoratului Social Regional Vest s-a reţinut că C.J.P. a eliberat o adeverinţă învinuitei M.L., privind calitatea de angajat la SC K.W.R. SRL în perioada arătată, aceasta a încheiat contract de asigurare sociala la 21 martie 2005 până în august 2005 şi a beneficiat de indemnizaţie pentru creşterea copilului în perioada octombrie-decembrie 2005 (de la C.J.P.) şi ianuarie 2006-septembrie 2007 (de la D.M.P.S.). Menţiunile din carnetul de muncă privind perioada lucrată la SC K.W.R. SRL sunt făcute de I.T.M..' Cele 2 perioade, luate separate, nu erau suficiente pentru a obţine indemnizaţie pentru creşterea copilului.

Cu privire la martora P.L., prima instanţă a constatat că în februarie 2005 a mers la C.J.P. Lugoj, fiind însărcinată, pentru a se interesa de modul de obţinere a indemnizaţie pentru creşterea copilului. I s-a spus de către o angajată că nu se poate, având în vedere lipsa perioadelor de cotizare. Pe hol a fost abordată de inculpatul A.D., care a arătat că în schimbul sumei de 500 lei este posibil. I-a cerut documente, care i-au fost aduse împreună cu suma de bani. A fost trimisă să încheie şi un contract de asigurare socială, lucru pe care l-a făcut la 01 martie 2005. După o perioadă, inculpatul A.D. i-a înmânat o adeverinţă care atesta că a fost angajată la SC K.W.R. SRL, care trebuia depusă la dosarul de obţinere a indemnizaţie pentru creşterea copilului. A mai plătit suma de 400 lei inculpatului A.D.

S-a apreciat că declaraţia martorei se coroborează cu susţinerile administratorului Ş.G. din care reiese că învinuita P.L. nu a lucrat la societatea sa, şi cu înscrisurile de la dosar.

Astfel, din raportul de constatare tehnico ştiinţifică a D.N.A. - Serviciul Specialişti s-a reţinut că, în bazele de date ale I.T.M. a fost înregistrat contractul din 01 iulie 2004, la data de 11 martie 2005 şi nu la 20 iulie 2004, cu o întârziere de peste,7 luni (perioada contractului individual de muncă ar fi fost 01 iulie 2004-28 februarie 2005, vol. III-fila 47).

Din Raportul de inspecţie al Inspectoratului Social Regional Vest s-a reţinut că învinuita P.L. are adeverinţa eliberată de I.T.M. privind perioada în care a fost angajată, iar carnetul de muncă a fost completat cu perioada respectivă de către C.J.P., are contract de asigurare socială în perioada august-septembrie 2005, a beneficiat de indemnizaţie pentru creşterea copilului în perioada octombrie-decembrie 2005 (de la C.J.P.) şi ianuarie 2006-august 2007 (de la D.M.P.S.). Cele 2 perioade, separate, nu îndreptăţeau învinuita să primească indemnizaţie pentru creşterea copilului, contractul de muncă fals nu este înregistrat în carnetul de muncă, iar încetarea raporturilor de muncă este nelegală şi nu se justifică.

În ceea ce o priveşte pe martora L.M., prima instanţă a constatat că, în declaraţiile date în cursul urmăririi penale a arătat că, în noiembrie 2004 a mers la C.J.P. Lugoj unde a discutat cu inculpatul A.D. despre posibilitatea de a beneficia de indemnizaţie pentru creşterea copilului. I s-a spus că se poate şi i s-a cerut să aducă documente şi suma de 2000 lei, pentru a i se face angajare retroactiv. După ce a remis banii, învinuita L.M. a mers la Casa de Pensii Timişoara unde a încheiat un contract de asigurare socială (în 02 decembrie 2004). în ianuarie 2005 a primit de la inculpatul A.D. o adeverinţă din care rezulta că este angajată la SC K.W.R. SRL, semnată de B.D., deşi nu a lucrat niciodată acolo. După ce a născut, a întocmit documentaţia pentru a primi indemnizaţie pentru creşterea copilului de la C.J.P. şi D.M.P.S., folosind inclusiv adeverinţa primită de la învinuitul A.D.. S-a apreciat că declaraţia martorei se coroborează cu declaraţia administratorului Ş.G. din care rezultă că L.M. nu a lucrat la societatea sa, şi cu înscrisurile de la dosar.

Astfel, din raportul de constatare tehnico ştiinţifică al D.N.A. - Serviciul Specialişti, prima instanţă a reţinut că, în bazele de date ale I.T.M. a fost înregistrat contractul din 01 august 2004 la data de 27 noiembrie 2004 şi nu la 20 august 2004, cu o întârziere de peste 3 luni (perioada contractului ar fi fost 01 august 2004-20 noiembrie 2004, vol. I - filele 46-47).

Din Raportul de inspecţie al Inspectoratului Social Regional Vest s-a reţinut că L.M. a depus adeverinţă eliberată de I.T.M. cu privire la calitatea de angajat la societatea comercială pentru perioada respectivă, s-a asigurat social la 02 decembrie 2004 şi a beneficiat de indemnizaţie pentru creşterea copilului, pentru perioada august-decembrie 2005 de la C.J.P. şi ianuarie 2006-iunie 2007 de la D.M.P.S. Perioadele în care figurează ca angajată şi perioada de asigurat social, luate separate, nu-i dădeau dreptul să beneficieze de indemnizaţie pentru creşterea copilului, iar încetarea raporturilor de muncă a fost nelegală şi nejustificată.

Tribunalul a constatat că martora C.A. a declarat în cursul urmăririi penale, că în lunile iulie-august 2004, fiind însărcinată, a mers şi a discutat cu inculpatul A.D., pe care îl cunoştea, despre modalităţile de a obţine indemnizaţie pentru creşterea copilului. I s-a pretins de către A.D. suma de 800 euro şi documente, pe care le-a primit după câteva zile. în octombrie 2004 a născut şi l-a trimis pe soţul ei, C.M., cu certificatul de naştere al copilului la inculpatul A.D., care a mai pretins încă 200 euro, arătând că învinuita născuse mai devreme şi mai este necesar stagiu de cotizare. C.M. a remis inculpatului A.D. şi suma de 200 euro. începând cu luna ianuarie 2006 a început să primească indemnizaţie pentru creşterea copilului până în octombrie 2006. A precizat că nu a întocmit niciun document pentru a beneficia de indemnizaţie pentru creşterea copilului, însă este posibil ca acestea să fi fost întocmite de fostul soţ C.M., că nu a lucrat la SC C. SRL şi nu cunoaşte împrejurările întocmirii actelor în baza cărora a beneficiat de indemnizaţie pentru creşterea copilului.

S-a constatat totodată că martora îşi menţine declaraţia dată în cursul urmăririi penale, iar susţinerile sale se coroborează cu declaraţia administratorului SC C. SRL, S.C., care arată că numita C.A. nu a fost angajată la societatea sa, şi cu înscrisurile din dosar.

Astfel, din controlul efectuat de I.T.M. la societate (registru de evident a salariaţilor, dosare personale) s-a reţinut că societatea a avut de la înfiinţare numai 2 angajaţi.

Din raportul de constatare tehnico ştiinţifică al D.N.A. - Serviciul Specialişti s-a reţinut că în bazele de date ale I.T.M. a fost înregistrat contractul din 01 ianuarie 2004 la data de 30 iunie 2005 şi nu la 20 ianuarie 2004, cu o întârziere de peste 18 luni (perioada contractului ar fi fost 01 ianuarie 2004 - nu figura încetat la data constatării, vol. III - fila 50 ). învinuita a beneficiat de indemnizaţie pentru creşterea copilului de la D.M.P.S. în perioada 01 ianuarie 2006-28 octombrie 2006. Nu figurează că a beneficiat de la C.J.P. de indemnizaţie pentru creşterea copilului.

Din raportul de constatare tehnico-ştiinţifică grafică a I.P.J. Timiş - Serviciul Criminalistic din 18 februarie 2010 s-a reţinut ca semnătura de pe adeverinţa eliberata de SC C. SRL - la rubrica reprezentant legal - a fost efectuată de învinuita B.M. (vol. VII, filele 67-70).

Cu privire la martora C.T. s-a reţinut că aceasta a declarat în cursul urmării penale că la finele anului 2004 a discutat cu inculpatul A.D., care a arătat că îi poate face o angajare retroactivă, pentru "a merge" vechimea în muncă. în acest sens, a remis inculpatului -A.D., la solicitarea acestuia, suma de 3.000 lei şi cartea de muncă. învinuita a precizat că ştie că a figurat angajată până la finele lunii martie 2005. în luna martie 2005 a pierdut sarcina, aşa încât nu a mai făcut demersuri pentru a obţine indemnizaţie pentru creşterea copilului. A mai declarat că a înţeles că a figurat angajată în cadrul SC D.L. SRL, dar nu a prestat nicio activitate în cadrul societăţii. Nu are cunoştinţă de modul de întocmire şi înregistrare a contractului său de muncă. S-a constatat că martora şi-a menţinut declaraţia în faţa instanţei, iar tribunalul a reţinut că susţinerile sale se coroborează cu declaraţia administratorului SC C. SRL, numitul S.C., care a menţionat că învinuita C.T. nu a lucrat în cadrul societăţii, şi cu înscrisurile de la dosar.

Astfel, din raportul de constatare tehnico ştiinţifică al D.N.A. - Serviciul Specialişti s-a reţinut că, în bazele de date ale I.T.M. contractul din 01 noiembrie 2004 a fost înregistrat peste un alt contract de muncă, cel mai probabil la data de 25 martie 2005 şi nu la 20 noiembrie 2004, cu o întârziere de peste 4 luni.

Tribunalul a reţinut că inculpatul A.D. a negat săvârşirea faptelor, apărarea sa bazându-se pe faptul că nu le cunoaşte pe învinuitele beneficiare ale indemnizaţiei, că este posibil să le fi oferit consultaţii cu privire la posibilitatea legală de a încheia contract de asigurări sociale pentru a beneficia de indemnizaţie îngrijire copil şi că este victima unor maşinaţiuni politice.

Prima instanţă a constatat că apărările sale nu sunt întemeiate, declaraţiile majorităţii martorelor învinuite, menţinute în faţa instanţei, demonstrând că inculpatul a iniţiat demersurile în vederea obţinerii indemnizaţiei, precum şi faptul că unele dintre aceste învinuite, din cauza mediului social din care provin, nici nu aveau capacitatea să înţeleagă procedura administrativă ce urma a fi derulată, iar un demers ilicit în vederea obţinerii acestor drepturi din partea lor ar fi fost fără rezultat fără sprijinul inculpatului. In plus, multe din aceste- învinuite nu au cunoscut faptul că au dobândit calitatea de angajate, ele însele având convingerea că beneficiau de indemnizaţia de îngrijire copil în baza unui contract de asigurare socială.

Totodată s-a observat că înscrisurile evidenţiate mai sus, respectiv rapoarte de constatare tehnică, rapoarte de inspecţie, înscrisuri emanând de la societăţile comerciale implicate, se coroborează perfect în evidenţierea stării de fapt.

Cu privire la activitatea inculpatei B.M., prima instanţă a constatat că documente de identitate, carnete de muncă, acte medicale şi alte documente, primite de inculpatul A.I.D. au fost remise inculpatei B.M., care a întocmit contracte de muncă false pentru fiecare dintre aceste persoane, prin care atesta în mod neadevărat că acestea ar fi fost încadrate în muncă la una dintre societăţile comerciale la care inculpata era contabilă (SC C. SRL, SC D.L. SRL, SC K.W.R. SRL şi SC C. SRL).

S-a reţinut că inculpata B.M. a emis de asemenea adeverinţe false pentru învinuitele Ş.A., S.P.A.N.,V.A.I., G.N. şi C.A. prin care societatea comercială unde aceste învinuite figurau ca angajate atesta vechimea în muncă, precum şi faptul că s-au aflat în cursul anului 2005 în concediu de creştere şi îngrijire a copilului. Aceste adeverinţe au fost folosite de către învinuite la D.M.P.S. Timiş pentru obţinerea indemnizaţiei pentru creşterea copilului.

Totodată, tribunalul a reţinut că inculpata B.M. a întocmit în fals şi declaraţiile iniţiale şi rectificative privind evidenţa nominală a asiguraţilor şi a obligaţiilor de plată către bugetul asigurărilor sociale de stat, care au fost depuse de către ea la Casa de Pensii Timiş, atestând în mod nereal că învinuitele erau angajate ale societăţilor comerciale mai sus menţionate precum şi faptul că angajatorul ar fi plătit în cursul anului 2005 contribuţiile legale.

Prin rapoartele de constatare tehnico - ştiinţifică grafică din 18 februarie 2010 şi din 19 martie 2010, s-a apreciat că s-a demonstrat că inculpata B.M. a semnat documentele false, respectiv adeverinţele de vechime, aflate în litigiu.

Prima instanţă a reţinut că inculpata a arătat că din august 2004 până în iulie 2007 a fost contabilă la SC D.L. SRL, cu forme legale. în perioada respectivă a ţinut şi contabilitatea SC K.W.R. SRL, SC B. SRL, SC C. SRL, fără a avea încheiat vreun contract de muncă. S-a considerat că aceasta a avut o poziţie oscilantă în cursul urmării penale, iniţial a negat săvârşirea faptelor, iar ulterior a revenit asupra acestei poziţii.

Astfel, prima instanţă a reţinut că inculpata a declarat în cursul urmăririi penale, că în anul 2003 a cunoscut-o pe inculpata B.D. începând cu anul 2004, inculpata B.D. i-a cerut să facă angajări ale unor persoane pe societăţile comerciale la care era contabilă, pentru ca acele persoane să beneficieze de indemnizaţie pentru creşterea copilului în vârstă de până la 2 ani. Pe o foaie de hârtie inculpata B.D. îi scria' numele, prenumele persoanei, C.N.P.-ul, domiciliul şi perioada necesară a fi menţionată ca perioadă a angajării. După întocmirea contractelor de către învinuita B.M. (pe care le semna şi ştampila), contractele rămâneau la I.T.M., Ta. învinuita B.D. De aceste activităţi avea cunoştinţă şi inculpatul A.I.D., care i-a înmânat şi el "hârtii" cu datele unor persoane pentru care a întocmit în fals contracte de muncă. La solicitarea inculpatei B.D., a întocmit în câteva situaţii, adeverinţe de vechime pentru unele persoane, adeverinţele fiind întocmite sub antetul I.T.M. Prima instanţă a reţinut că inculpata a susţinut că, după începerea cercetărilor în dosar, a fost împreună cu inculpatul A.D. în parcul din faţa gării, la solicitarea acestuia, unde s-au întâlnit cu mai multe din persoanele cărora le întocmise contracte de muncă false, şi cărora le-a cerut să declare în faţa organelor de poliţie că au lucrat efectiv la anumite societăţi comerciale. De asemenea, a mai susţinut că a primit cu această ocazie de la învinuitul A.D. un înscris cu numele persoanelor care au beneficiat de angajări fictive, pe care l-a depus la dosar.

Tribunalul a constatat că menţiunile olografe de pe acest înscris atestă faptul că inculpatul A. i-a indicat numele unor învinuite şi societăţile la care au fost angajate fictiv, după momentul iniţierii cercetărilor. De altfel, inculpatul A.D., fiind întrebat de instanţă, nu a negat posibilitatea ca scrierea să-i aparţină, deşi a negat împrejurările şi modalitatea în care se susţine că a fost remis.

S-a reţinut că inculpata B.M. a contactat-o direct pe martora G.N., care a arătat, în cursul urmăririi penale, că în lunile aprilie-mai 2004 a luat legătura cu învinuita B.M. care i-a spus că poate obţine legal indemnizaţie pentru creşterea copilului. A înmânat învinuitei B.M. suma de 500-1.000 lei pentru întocmirea formalităţilor, iar din luna aprilie 2004 până în luna noiembrie 2004 a plătit lunar învinuitei B.M. suma de 120-130 lei, reprezentând contribuţii la fondurile' speciale. După ce a născut, din ianuarie 2005 i-a fost adusă lunar acasă, în plic, suma de 700-800 lei de către învinuita B.M. A semnat şi ea documente ce îi erau prezentate de învinuita B.M. Nu a avut cunoştinţă de existenţa contractului de muncă la SC K.W.R. SRL. Martora şi-a menţinut declaraţia în faţa instanţei, susţinerile sale coroborându-se cu declaraţia administratorului Ş.G. din care s-a reţinut că învinuita G.N. nu a lucrat la societatea sa.

Din raportul de constatare tehnico ştiinţifică al D.N.A. - Serviciul Specialişti, prima instanţă a reţinut că, în bazele de date ale I.T.M. a fost înregistrat contractul din 01 noiembrie 2003 la data de 04 iunie 2004 şi nu la 20 noiembrie 2003, cu o întârziere de peste 6 luni (perioada contractului individual de muncă ar fi fost 01 noiembrie 2003 - nu figura încetat la data constatării, vol. III - fila 38).

Din Raportul de inspecţie al Inspectoratului Social Regional Vest s-a reţinut că învinuita a depus adeverinţa eliberată de SC K.W.R. SRL cu privire la calitatea de angajat din 01 noiembrie 2003. Exista şi o cerere înregistrată la societate prin care învinuita. solicita acordarea concediului şi a indemnizaţiei pentru creşterea copilului, dar este înregistrată la societate la 04 ianuarie 2005, când învinuita nu mai era angajată a societăţii. S-a constatat că a beneficiat de indemnizaţie pentru creşterea copilului de la D.M.P.S. în perioada 01 ianuarie 2006-24 noiembrie 2006 şi că nu figurează că a beneficiat de la C.J.P. de indemnizaţie pentru creşterea copilului.

Din raportul de constatare tehnico-ştiinţifică grafică al I.P.J. Timiş - Serviciul Criminalistic nr. 82638/18 februarie 2010 s-a reţinut că semnătura de pe adeverinţa eliberata de SC K.W.R. SRL - la rubrica reprezentant legal - a fost efectuată de inculpata B.M.

Cu privire la martora P.D., prima instanţă a constatat că aceasta a declarat în cursul urmăririi penale că în perioada aprilie 2004 - februarie 2005 a lucrat la SC D.L. SRL, după care a încheiat un contract de asigurare socială la C.J.P. Lugoj. A menţionat că a lucrat efectiv la societatea comercială, iar de angajarea sa s-a ocupat personal B.M.

Din adresa SC D.L. SRL s-a reţinut că P.D. nu a fost angajată la această societate comercială. Din documentele depuse la dosar de societate, state de plată şi condici de prezenţă, s-a constatat că învinuita nu figurează pe aceste documente, apreciindu-se că aceste aspecte sunt confirmate şi de controlul I.T.M. la societate, în urma verificării registrului de evidentă al salariaţilor şi a celorlalte documente ale societăţii. De asemenea, s-a reţinut că P.D. nu a fost recunoscută de administratorul societăţii T.G.D.

Din raportul de constatare tehnico ştiinţifică al D.N.A. - Serviciul Specialişti s-a reţinut că, în bazele de date ale I.T.M. a fost înregistrat contractul din 01 aprilie 2004 la data de 02 februarie 2005 şi nu la 20 aprilie 2004, cu o întârziere de 9 luni (vol. III-fila 45).

Din Raportul de inspecţie al Inspectoratului Social Regional Vest s-a reţinut că are adeverinţa emisă de I.T.M. care dovedeşte calitatea de angajat la SC D.L. SRL, contract de asigurare din 01 februarie 2005, a primit indemnizaţie pentru creşterea copilului de la C.J.P. în perioada aprilie-decembrie 2005 şi de la D.M.P.S. în perioada ianuarie 2006-martie 2007. Fiecare perioadă, luată separat, nu era suficientă pentru acordarea indemnizaţiei, iar încetarea contractului de muncă a avut loc în condiţii nelegale.

Cu privire la martora Ş.A., s-a reţinut că aceasta a refuzat să dea declaraţii în cursul urmăririi penale, iar în cursul judecăţii a arătat că inculpata B.M. a ajutat-o să obţină adeverinţa de angajat la SC C. SRL, promiţându-i că va obţine indemnizaţia de îngrijire copil deşi nu a lucrat la această societate.

Din raportul de constatare tehnico ştiinţifică al D.N.A. - Serviciul Specialişti s-a reţinut că, în bazele de date ale I.T.M. a fost înregistrat contractul din 01 februarie 2004 la data de 30 iunie 2005 şi nu la 20 februarie 2004, cu o întârziere de peste 16 luni (perioada contractului individual de muncă ar fi fost din 01 februarie 2004 şi nu figura încetat la data constatării, vol. III - filele 38-39).

Din declaraţia administratorilor SC C. SRL, martorii S.C. şi S.D., prima instanţă a reţinut că la societate au fost doar 2 angajaţi, iar de contabilitatea societăţii s-a ocupat inculpata B.M. (vol. I, fila 291; vol. II, filele 23 3-23 6).

Din raportul de control al I.T.M. s-a reţinut că martora Ş.A. nu figurează în evidentele societăţii, iar din adresa SC C. SRL s-a reţinut că martora învinuită nu a fost angajată a societăţii.

Din Raportul de inspecţie al Inspectoratului Social Regional Vest s-a reţinut că SC C. SRL a eliberat o adeverinţă care atesta calitatea de angajat al învinuitei Ş.A.. Deşi adeverinţa prezintă multiple vicii, a fost avută în vedere de D.M.P.S. pentru acordarea indemnizaţie pentru creşterea copilului. S-a mai constatat că martora Ş.A. nu a beneficiat de indemnizaţie pentru creşterea copilului de la C.J.P., doar de la D.M.P.S. în perioada 01 ianuarie 2006-27 decembrie 2006.

Din raportul de constatare tehnico - ştiinţifică din 18 februarie 2010 al I.P.J. Timiş - Serviciul Criminalistic s-a reţinut că semnătura de pe adeverinţa eliberată de SC C. SRL - la rubrica reprezentant legal - a fost efectuată de inculpata B.M. (vol. VII, filele 67-70).

Cu privire la martora S.P.A.N. s-a reţinut că aceasta a declarat în cursul urmării penale că în luna martie 2004 a luat legătura cu inculpata B.M. care a asigurat-o că poate beneficia de indemnizaţie pentru creşterea copilului, cerându-i suma de 1.600 lei. în martie 2004 a semnat contractual de muncă cu SC K.W.R. SRL. Din aprilie 2004 şi până în octombrie acelaşi an a plătit lunar suma de 120 lei, reprezentând contribuţiile datorate pentru a beneficia de indemnizaţie pentru creşterea copilului. Prin luna mai a primit nişte ordine de plată de la B.M. care atestau că societatea comercială SC K.W.R. SRL plăteşte contribuţiile la bugetul de stat. învinuita a născut în octombrie 2004, iar din martie 2005 până în iulie 2005 a primit lunar de la inculpata B.M. suma de 800 lei, reprezentând indemnizaţie pentru creşterea copilului. Nu a întocmit niciun act pentru a beneficia de indemnizaţie pentru creşterea copilului. Din iulie 2005 până în februarie 2006 nu a mai primit indemnizaţie. în luna ianuarie 2006 a semnat mai multe documente prezentate de B.M., iar din februarie a primit indemnizaţie pentru creşterea copilului prin mandat poştal. A arătat că nu are cunoştinţă cine i-a întocmit documentaţia necesară. După citarea sa, B.M. i-a cerut să declare că a desfăşurat activitate la societatea SC K.W.R. SRL. S-a reţinut că martora şi-a menţinut declaraţia în faţa instanţei, iar susţinerile sale se coroborează cu declaraţia administratorului Ş.G. din care reiese că învinuita S.P.A. nu a lucrat la societatea sa şi cu înscrisurile de la dosar.

Astfel,, din raportul de constatare tehnico ştiinţifică al D.N.A. - Serviciul Specialişti s-a.reţinut că, în bazele de date ale I.T.M. a fost înregistrat contractul din 01 ianuarie 2004 la data de 04 iunie 2004 şi nu la 20 ianuarie 2004, cu o întârziere de peste 4 luni (perioada contractului individual de muncă ar fi fost 01 ianuarie 2004 - nu figura încetat la data constatării, vol .III - fila 40).

Din Raportul de inspecţie al Inspectoratului Social Regional Vest s-a reţinut că învinuita are adeverinţa eliberată de SC K.W.R. SRL (adeverinţa ce conţine menţiuni neconforme) că a desfăşurat activitate la aceasta societate comercială din 01 decembrie 2003. în perioada 23.10-31 decembrie 2005 a beneficiat de indemnizaţie pentru creşterea copilului. Din 09 ianuarie 2006 până în octombrie 2006 indemnizaţia pentru creşterea copilului s-a plătit de D.M.P.S.

Din raportul de constatare tehnico-ştiinţifică grafică al I.P.J. Timiş - Serviciul Criminalistic din 18 februarie 2010 a rezultat că semnătura de pe adeverinţa eliberată de SC K.W.R. SRL - la rubrica reprezentant legal - a fost efectuată de inculpata Busica Mariana (vol. VII, filele 67-70).

Cu privire la martora V.A.I., prima instanţă a constatat că, în cursul urmăririi penale, aceasta a declarat că la finele anului 2004 s-a interesat de obţinerea unui loc de muncă, iar o mătuşă din Lugoj i-a promis că o ajută. In decembrie 2004 a semnat un contract de muncă, adus de mătuşa sa (C.J. - în prezent decedată), urmând a începe lucrul în ianuarie 2005. Nu a lucrat deloc, iar în vara anului 2005 s-a întâlnit cu învinuita B.M. care a arătat că este contabila firmei angajatoare şi nu a chemat-o la lucru deoarece nu a fost nevoie. A spus că a ajutat-o întrucât avea o obligaţie faţa de mătuşa învinuitei. In august 2005 a cerut rezilierea contractului de muncă şi a încheiat un contract de asigurare socială. Ştie ca a semnat o lichidare. A întocmit personal dosarele pentru obţinerea indemnizaţiei pentru creşterea copilului şi s-a folosit de adeverinţa eliberată de învinuita B.M. din care rezulta că a fost angajată la SC B. SRL în perioada 01 ianuarie - 31 august 2005. A dat învinuitei B.M. produse agricole pentru ajutorul primit. S-a reţinut că martora şi-a menţinut declaraţia în faţa instanţei, iar susţinerile sale se coroborează cu înscrisurile de la dosar.

Astfel, din verificările efectuate de I.T.M. la SC B. SRL (registrul salariaţilor), s-a reţinut că V.A. nu figurează ca angajată la această societate şi nu este cunoscută de administratori. Totodată I.T.M. a comunicat că în baza de date a instituţiei nu figurează înregistrat vreun contract individual de muncă. Din adresa SC B. SRL s-a reţinut că martora nu a lucrat la societate.

Din Raportul de inspecţie al Inspectoratului Social Regional Vest s-a reţinut că învinuita a depus adeverinţa eliberată de I.T.M. cu privire la calitatea de angajat la SC B. SRL în perioada 01 ianuarie 2005-31 august 2005, s-a asigurat social la 02 septembrie 2005 şi a beneficiat de indemnizaţie pentru creşterea copilului de la D.M.P.S. în perioada 14 martie 2006-30 ianuarie 2008. De la C.J.P. a beneficiat de concediu de sarcină şi lehuzie la finele anului 2005, deşi dosarul de acordare a unor drepturi sociale este incomplet, iar încetarea raporturilor de muncă a fost nelegală şi nejustificată.

Tribunalul a constatat că inculpata B.M. a avut o poziţie oscilantă în cursul urmăririi penale, negând iniţial săvârşirea faptei, recunoscând apoi fapta reţinută în sarcina sa şi oferind detalii care se coroborează cu declaraţiile învinuitelor şi cu celelalte probe administrate, pentru ca ulterior, în faţa instanţei, să susţină că poziţia de recunoaştere din data de 30 octombrie 2008 a fost datorată presiunilor exercitate de organele de anchetă.

Prima instanţă a apreciat ca neîntemeiate aceste apărări, în condiţiile în care nu au fost probate aceste presiuni, inculpata relatând faptul că a perceput ca o presiune faptul că plana asupra sa această învinuire, lucru care nu echivalează cu exercitarea unor influenţe de anchetatori. Pe de altă parte, examinând declaraţia dată în data de 30 octombrie 2008, tribunalul a observat că aceasta se coroborează cu probele analizate mai sus, iar susţinerile inculpatei din faţa instanţei oferă elemente noi care nu au fost redate în cursul urmării penale şi contrazic chiar probele ştiinţifice din dosar, întrucât acreditează ideea că acele activităţi ilicite de încheiere în fals a unor contracte de muncă, de falsificare a unor adeverinţe, recunoscute anterior, au fost săvârşite urmare a dispoziţiilor patronilor societăţilor angajatoare, împrejurare care nu are suport în probele de la dosar.

Cu privire la activitatea inculpatei B.D., prima instanţă a reţinut că acele contracte de muncă false, încheiate într-un singur exemplar de inculpata B.M., în numele angajatorului, şi persoanele beneficiare în calitatea de angajate fictive, erau înregistrate la I.T.M. Lugoj de B.D.

S-a reţinut că aceasta, în unele situaţii, a înscris în fals menţiunile corespunzătoare din carnetul de muncă, iar în alte situaţii a emis adeverinţe false cu vechimea în muncă pentru a fi folosite pentru obţinerea indemnizaţiilor, respectiv menţiuni necorespunzătore în carnetul de muncă al numitelor M.L., L.T. şi D.R., respectiv a întocmit şi semnat adeverinţe false cu vechime pentru F.D., L.M., P.L., K.L., G.I., P.D., P.E., I.A. şi A.A., falsuri confirmate de rapoartele de constatare tehnico-ştiinţifică grafică din 18 februarie 2010 şi din 19 martie 2010, prin care s-a stabilit probabilitatea întocmirii de carnete de muncă şi de adeverinţe de vechime false de către inculpata B.D..

Tribunalul a reţinut că această inculpată a contactat direct martora A.A.C., care a declarat în cursul urmăririi penale că, la finele anului 2004 a mers la I.T.M. Lugoj unde a discutat cu inculpata B.D. posibilitatea de a obţine indemnizaţie pentru creşterea copilului. Inculpata i-a spus că este posibil, cerându-i documente şi suma de 500 lei. A început să primească indemnizaţie pentru creşterea copilului din iulie-august 2005. Nu recunoaşte documentele aflate la dosarul ei, nu a lucrat la SC D.L. SRL, recunoaşte doar documentele întocmite la Primăria Gavojdia, când plata indemnizaţie pentru creşterea copilului a trecut în competenta D.M.P.S.. A plătit şi un contract de : asigurare socială prin inculpata B.D., deşi nu recunoaşte menţiunile din cuprinsul contractului ca fiind făcute de ea. Nu a depus nicio cerere de acordare a indemnizaţie pentru creşterea copilului.

S-a constatat că martora nu s-a prezentat în instanţă, depunând însă un înscris, fila 153, prin care a arătat că nu îşi menţine declaraţiile din cursul urmării penale, semnând consemnările organelor de urmării penală fără să le citească. Prima instanţă a apreciat că nu poate lua în considerare aceste susţineri în condiţiile în care s-a observat că cele relatate în cursul urmării penale de martoră se coroborează cu celelalte probe, iar afirmaţiile din înscrisul depus la dosar, fila 153 dosar instanţă, nu conţine alte precizări legate de starea de fapt, ci doar acreditează ideea că declaraţia din cursul urmării penale a fost consemnată de anchetatori şi nu a fost citită de martoră, aspecte ce nu conduc neapărat la concluzia că împrejurările descrise de martoră nu sunt reale. Prima instanţă a remarcat faptul că susţinerile acestei martore din cursul urmării penale se coroborează cu declaraţia administratorului T.G.D. din care rezultă că A.A. nu a lucrat la SC D.L. SRL.

Din verificările efectuate de I.T.M. la SC D.L. SRL (registrul de evidenţă al salariaţilor, dovezi de calcul a drepturilor salariale, foi colective de prezenţă) s-a reţinut că A.A. nu figurează angajată, iar din adresa SC D.L. SRL rezulta acelaşi aspect.

Din raportul de constatare tehnico ştiinţifică al D.N.A. - Serviciul Specialişti s-a reţinut că, în bazele de date ale I.T.M., contractul din 01 iulie 2004 a fost înregistrat peste un alt contract de muncă, cel mai posibil la 27 noiembrie 2004 şi nu la 20 iulie 2004, cu o întârziere de peste 4 luni.

Din Raportul de inspecţie al Inspectoratului Social Regional Vest s-a reţinut că I.T.M. a eliberat o adeverinţă care atestă calitatea de angajat a învinuitei A.A. la SC D.L. SRL pentru perioada 01 iulie 2004-31 decembrie 2004, iar din 10 ianuarie 2005-05 iunie 2005 a avut contract de asigurare socială. A beneficiat de indemnizaţie pentru creşterea copilului în perioada 20 iulie 2005-31 decembrie 2005 (de la C.J.P.) şi 01 ianuarie 2006-06 iunie 2007 (de la D.M.P.S.), încetarea contractului de muncă a avut loc în condiţii nelegale, iar perioada de "asigurat social" şi angajat la societatea comercială, perioade luate individual, nu erau suficiente pentru obţinerea indemnizaţie pentru creşterea copilului.

Tribunalul a reţinut că inculpata B.D. nu a recunoscut săvârşirea faptelor nici în cursul judecăţii, nici în cursul urmării penale, apărarea sa bazându-se pe faptul că a efectuat activităţi în conformitate cu atribuţiile sale de serviciu şi pe baza actelor care i-au fost puse la dispoziţie de societăţile comerciale, că nu a efectuat o înregistrare retroactivă a documentelor, fiind vorba despre o întârziere a înregistrării cauzată de volumul de muncă. In ce priveşte completarea carnetelor de muncă cu menţiuni nereale, nu a negat posibilitatea completării, însă a arătat că aceasta era atribuţia ei de serviciu şi completarea datelor o făcea raportat la documentele puse la dispoziţie de societatea angajatoare.

Prima instanţă a constatat nefondate aceste apărării, în condiţiile în care, asemenea situaţiei celorlalţi inculpaţi, probele descrise mai sus, coroborate între ele, demonstrează acuzaţiile care au fost formulate.

Raportat la toţi inculpaţii, s-a constatat că pe parcursul urmării penale, dar şi în faţa instanţei, au fost administrate probe care stabilesc indubitabil vinovăţia cu privire la faptele imputate.

Tribunalul a considerat că apărările formulate de inculpaţi nu au fost de natură a dovedi lipsa de temeinicie a acestor probe, dimpotrivă, au oferit argumente instanţei pentru a concluziona asupra faptului că inculpaţii au avut o conduită procesuală de nerecunoaştere sau ezitantă, de a denatura aflarea adevărului.

Ca texte de lege aplicabile, prima instanţă a avut în vedere art. 215 alin. (1) C. pen. - inducerea în eroare a unei persoane prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate în scopul de a obţine pentru sine sau pentru altul un folos material injust şi dacă s-a pricinuit o pagubă; art. 215 alin. (2) C. pen. - înşelăciunea săvârşită prin folosirea de nume sau calităţi mincinoase ori de alte mijloace frauduloase şi art. 215 alin. (5) C. pen. -înşelăciunea care a avut consecinţe deosebit de grave.

S-a constatat că acuzarea a reţinut săvârşirea infracţiunii de înşelăciune în modalitatea coautoratului între cei trei inculpaţi, bazându-se pe existenţa unei colaborări în vederea inducerii în eroare a instituţiilor abilitate să acorde drepturi sociale de natura indemnizaţiei pentru îngrijirea copilului.

Tribunalul a confirmat această încadrare juridică, în condiţiile în care acţiunea de inducere în eroare nu era posibilă fără contribuţia simultană a celor trei inculpaţi. Astfel, s-a reţinut că inculpatul A.D., prin natura funcţiei, care îi oferea şi credibilitate sporită faţă de clientele cu care venea în contact, lua legătura cu persoanele interesate şi le solicita actele de identitate şi datele necesare în vederea obţinerilor drepturilor de mai sus. Inculpata B.M. întocmea contracte de muncă fictive şi adeverinţe fictive care confereau beneficiarelor în mod nereal calitatea de angajat. Aceste documente erau prezentate inculpatei B.D. care opera în evidenţele I.T.M. acele menţiuni nereale sau completa menţiunile necesare în cartea de muncă. Pe baza acestor documente se întocmea dosarul pentru acordarea indemnizaţie de copil care, fie era înmânat beneficiarei pentru a fi depus la D.M.P.S. Timiş, fie era depus de altă persoană.

Prima instanţă a apreciat că acţiunea de inducere în eroare a părţilor civile a constat într-o activitatea complexă a celor trei inculpaţi şi învinuitelor faţă de care s-a dispus o sancţiune administrativă, activitate care justifică reţinerea, în sarcina inculpaţilor A.D., B.M. şi B.D., a săvârşirii infracţiunii prev. de art. 215 C. pen. cu aplicare art. 41 alin. (2) C. pen.

Tribunalul a reţinut că inculpaţii au săvârşit infracţiunea eu intenţia directă caracterizată de dorinţa de a obţine în mod ilicit sume de bani şi cu scopul de a favoriza cele 16 învinuite în vederea obţinerii indemnizaţiei de îngrijire copil fără a îndeplini condiţiile legale. De asemenea, a apreciat că sunt incidente dispoziţiile alin. (2) ale art. 215 C. pen., fiind întrunite elementele constitutive ale modalităţii agravante, respectiv folosirea unor mijloace frauduloase pentru inducerea în eroare, mijloace frauduloase care constau în încheierea unor contracte de muncă sau contracte de asigurări sociale fictive, în efectuarea de înregistrări nereale în evidenţele I.T.M. şi emiterea de adeverinţe de angajat nereale. Aceste înscrisuri aveau aptitudinea de a produce consecinţe juridice şi au produs consecinţe juridice, respectiv obţinerea pe nedrept de către învinuite a indemnizaţiei pentru îngrijire copil.

S-a reţinut că prin săvârşirea infracţiunii s-a produs un prejudiciu în sumă de 54.736,55 lei părţii civile C.J.P. Timiş şi în sumă de 247.086 lei, părţii civile A.J.P.S. Timiş, raportat la care este justificată reţinerea modalităţii agravante a infracţiunii prev. de art. 215 alin. (5) C. pen. prin raportare la art. 146 C. pen., fapta inculpaţilor având consecinţe deosebit de grave.

Nu au putut fi reţinute, de către prima instanţă concluziile apărării în sensul că din cuantumul sumei totale ar trebui să fie scăzută suma reprezentând contribuţia lunară plătită de unele din persoanele beneficiare. S-a constatat că prejudiciul produs prin fapta inculpaţilor şi care dă naştere obligaţiei de plată a acestora este contravaloarea indemnizaţiilor de care au beneficiat învinuitele urmare a săvârşirii faptei prejudiciabile şi este distinct de cotizaţiile lunare achitate de beneficiarele dreptului la indemnizaţie.

În ce-l priveşte pe inculpatul A.D., prima instanţă a apreciat că sunt întrunite elementele constitutive ale acestor infracţiunii în modalitatea instigării la săvârşirea infracţiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată a inculpatei B.M. şi instigării la săvârşirea infracţiunii de fals intelectual a inculpatei B.D., precum şi sub forma complicităţii în ce priveşte săvârşirea infracţiunii de uz de fals, toate fiind săvârşite în forma continuată.

Împotriva sentinţei penale nr. 105/PI din 21 martie 2013 pronunţată de Tribunalul Timiş în Dosarul nr. 1795/30/2012, au declarat apel, în termen legal, inculpaţii A.D.l., B.D. şi B.M., criticând-o ca netemeinică în ceea ce priveşte reţinerea vinovăţiei lor, stabilirea cuantumului prejudiciului, dar şi intervenirea prescripţiei pentru infracţiunile de fals şi uz de fals.

Prin Decizia penală nr. 228/A din 26 noiembrie 2013, Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, în temeiul art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. a admis apelurile declarate de inculpaţii A.D.l., B.D. şi B.M. împotriva sentinţei penale nr. 105/PI din 21 martie 2013 pronunţată de Tribunalul Timiş în Dosarul nr. 1795/30/2012, a desfiinţat sentinţa penală atacată şi rejudecând:

A descontopit pedeapsa rezultantă de 6 ani şi 5 luni închisoare aplicată inculpatului A.D.l. şi a repus pedepsele în individualitatea lor.

În temeiul art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. raportat la art. 10 alin. (1) lit. g) C. proc. pen. şi art. 124, 122 alin. (1) lit. d) C. pen. a încetat procesul penal privind pe inculpatul A.D.l. pentru infracţiunile prevăzute de art. 25 C. pen. raportat la art. 289 C. pen. raportat la art. 41 alin. (2) C. pen. de instigare la săvârşirea infracţiunii de fals intelectual; art. 25 C. pen. raportat la art. 290 C. pen. raportat la art. 41 alin. (2) C. pen. de instigare la săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată şi prev. de art. 26 C. pen. raportat la art. 291 C. pen. raportat la art. 41 alin. (2) C. pen. de complicitate la săvârşirea infracţiunii de uz de fals.

A redus de la 6 ani închisoare la 4 (patru) ani închisoare pedeapsa aplicată inculpatului A.D.l. pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen. raportat la art. 41 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 74 lit. a) C. pen. şi art. 74 alin. (2) C. pen.

În temeiul art. 86 C. pen. a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicată inculpatului A.D.l., iar în temeiul art. 862 C. pen. a stabilit termen de încercare de 8 ani pe seama inculpatului.

În temeiul art. 863 alin. (1) C. pen. a dispus ca pe durata termenului de încercare, inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte, la datele fixate, la judecătorul desemnat cu supravegherea lui sau la Serviciul de protecţie a victimelor şi reintegrare socială a infractorilor;

b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.

A atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 864 C. pen.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. a suspendat executarea pedepsei accesorii aplicată aceluiaşi inculpat pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei.

A descontopit pedeapsa rezultantă de 5 ani şi 5 luni închisoare aplicată inculpatei B.M. şi a repus pedepsele în individualitatea lor.

În temeiul art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. raportat la art. 10 alin. (1) lit. g) C. proc. pen. şi art. 124, 122 alin. (1) lit. d) C. pen. a încetat procesul penal privind pe inculpata B.M. pentru infracţiunile prevăzute de art. art. 290 C. pen. raportat la art. 41 alin. (2) C. pen. de fals în înscrisuri sub semnătură privată şi prev. de art. 26 C. pen. raportat la art. 291 C. pen. raportat la.art. 41 alin. (2) C. pen. de complicitate la săvârşirea infracţiunii de uz de fals.

A redus de la 5 ani închisoare la 3 (trei) ani închisoare pedeapsa aplicată inculpatei B.M. pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen. raportat la art. 41 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 74 alin. (2) C. pen.

în temeiul art. 861 C. pen. a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicată inculpatei B.M., iar în temeiul art. 862 C. pen. a stabilit termen de încercare de 6 ani pe seama inculpatei.

În temeiul art. 863 alin. (1) C. pen. a dispus ca pe durata termenului de încercare, inculpata să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte, la datele fixate, la judecătorul desemnat cu supravegherea lui sau la Serviciul de protecţie a victimelor şi reintegrare socială a infractorilor;

b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.

A atras atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 86 C. pen.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. a suspendat executarea pedepsei accesorii aplicată aceleiaşi inculpate pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei. ."

A descontopit pedeapsa rezultantă de 5 ani şi 8 luni închisoare aplicată inculpatei B.D. şi a repus pedepsele în individualitatea lor.

În temeiul art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. raportat la art. 10 alin. (1) lit. g) C. proc. pen. şi art. 124 122 alin. (1) lit. d) C. pen. a încetat procesul penal privind pe inculpata B.D. pentru infracţiunile prevăzute de art. 289 C. pen. raportat la art. 41 alin. (2) C. pen. de fals intelectual; art. 25 C. pen. raportat la art. 290 C. pen. raportat la art. 41 alin. (2) C. pen. de instigare la săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată şi prev. de art. 26 C. pen. raportat la art. 291 C. pen. raportat la art. 41 alin. (2) C. pen. de complicitate la săvârşirea infracţiunii de uz de fals.

A redus de la 5 ani închisoare la 3 (trei) ani închisoare pedeapsa aplicată inculpatei B.D. pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen. raportat la art. 41 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 74 alin. (2) C. pen.

În temeiul art. 33 lit. a) şi 36 C. pen. a contopit pedeapsa stabilită mai sus cu pedeapsa de 1 an şi 5 luni închisoare aplică inculpatei B.D. prin sentinţa penală nr. 657/PI/2010 a Tribunalului Timiş rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 89/A/09 06 2010 a Curţii de Apel Timişoara, în pedeapsa cea mai grea, aceea de 3 ani închisoare, care va fi şi pedeapsa rezultantă ce se va executa de inculpată.

În temeiul art. 86 C. pen. a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicată inculpatei B.D., iar în temeiul art. 86 C. pen. a stabilit termen de încercare de 8 ani pe seama inculpatei.

În temeiul art. 86 alin. (1) C. pen. a dispus ca pe durata termenului de încercare, inculpata să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte, la datele fixate, la judecătorul desemnat cu supravegherea lui sau la Serviciul de protecţie a victimelor şi reintegrare socială a infractorilor;

b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.

A atras atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 864 C. pen.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. a suspendat executarea pedepsei accesorii aplicată aceleiaşi inculpate pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei.

A menţinut în rest dispoziţiile hotărârii penale apelate.

În temeiul art. 192 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare avansate de stat în apel au rămas în sarcina statului.

A dispus plata din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul Timiş a sumei de 400 lei (100 lei onorariu parţial/300 lei onorariu avocat oficiu B.M.), onorariu asistenţă juridică din oficiu.

Pentru a dispune astfel, Curtea a reţinut că, în faţa instanţei de apel, au fost audiaţi inculpaţii A.D.I. şi B.D., s-a depus un raport de expertiză contabilă extrajudiciară, nemaifiind administrate alte probe. A constatat că declaraţiile acestora nu au condus la reţinerea unor elemente care să stabilească o altă stare de fapt decât cea reţinută de Tribunalul Timiş.

În prealabil, instanţa de apel a reţinut că cererea inculpatei B.D. de a se constata că au fost încălcate dispoziţiile art. 263 C. proc. pen. privind cuprinsul rechizitoriului sunt nefondate. în art. 263 alin. (1) C. proc. pen. se prevede că rechizitoriul trebuie să se limiteze la fapta şi persoana pentru care s-a efectuat urmărirea penală şi trebuie sa cuprindă, pe lângă menţiunile de la art. 203, datele privitoare la persoana inculpatului, fapta reţinută în sarcina sa, încadrarea juridică, probele pe care se întemeiază învinuirea, măsura preventivă luată şi durata acesteia, precum şi dispoziţia de trimitere în judecata. în accepţiunea acestui text de lege, prin fapta arătată în actul de sesizare nu se poate înţelege doar simpla referire la o anumită succesiune a activităţilor inculpaţilor, ci la descrierea acelei fapte într-un mod susceptibil de a produce consecinţe juridice, şi anume de a investi instanţa, o atare condiţie neputând fi îndeplinită decât în cazul în care fapta arătată prin rechizitoriu este însoţită de precizarea încadrării ei juridice şi de dispoziţia de trimitere în judecata pentru acea faptă. în speţă, s-a constatat că aceste exigenţe sunt respectate şi, mai mult, că tribunalul a analizat şi specificat pentru fiecare inculpat în parte contribuţia şi persoanele cu care a intrat în contact direct.

Înainte de a proceda la analiza probatoriului administrat, în contextul în care în faţa instanţei de apel inculpaţii au susţinut că nu ar exista probe certe privind vinovăţia lor, Curtea a subliniat distincţia ce trebuie făcută între faptele principale şi faptele probatorii. Astfel, obiectul probaţiunii îl formează ansamblul faptelor şi împrejurărilor de fapt ce trebuie dovedite în vederea soluţionării cauzei penale. în cadrul faptelor şi împrejurărilor cu ajutorul: cărora se rezolvă fondul cauzei se distinge între fapte principale şi fapte probatorii. Faptele probatorii, probe indirecte în proces, conduc la stabilirea, pe cale indirectă, a faptelor principale. Pe de altă parte, trebuie avute în vedere şi dispoziţiile art. 62 C. proc. pen., potrivit căruia mijloacele de probă pot fi administrate în toate fazele procesului penal, legea nefacând nicio deosebire, în ceea ce priveşte forţa lor probantă, în raport cu împrejurarea dacă ele au fost administrate în cursul urmăririi penale ori al cercetării judecătoreşti. Astfel, nu există niciun temei legal pentru a se crea o' ordine de preferinţă între declaraţiile succesive ale inculpatului sau ale martorilor, instanţa având obligaţia de a le reţine numai pe acelea care se coroborează cu fapte şi împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză.

Pornind de la aceste principii, instanţa de apel a constatat că starea de fapt reţinută în cauză de către Tribunalul Timiş corespunde realităţii şi probatoriului administrat, susţinerile inculpaţilor fiind nefondate. Vinovăţia inculpatului A.D.I. este probată de declaraţiile martorilor G.I., G.M., L.T., F.D., K.L., I.A., M.L., P.L., L.M., C.A., C.T., declaraţii expuse pe larg de prima instanţă. Toate aceste martore au relevat că au discutat cu inculpatul A.D. despre posibilitatea obţinerii indemnizaţiei pentru creşterea copilului şi că acesta le-a solicitat documente, diferite sume de bani, iar ulterior au primit adeverinţe din care rezulta că au fost angajate la diferite societăţi comerciale, respectiv: SC D.L. SRL, SC K.W.R. SRL, SC C. SRL. În acest sens, martora C.T. a relatat în cursul urmăririi penale că inculpatul A.D. a arătat că îi poate face o angajare retroactivă şi că i-a remis acestuia cartea de muncă; martora L.T. a învederat că inculpatul s-a oferit să îi facă o angajare retroactivă la o societate; aspecte susţinute şi de martora L.M. Totodată, martorele au susţinut că adeverinţele din care rezulta că au fost angajate la societăţile sus menţionate le-au fost înmânate de inculpatul A.D., fiind vorba de adeverinţe emise de I.T.M. Timiş în cadrul căruia inculpata B.D. avea calitatea de coordonator al punctului de lucru Lugoj. Din Raportul de inspecţie al Inspectoratului Social Regional Vest a rezultat că persoanele sus menţionate nu îndeplineau condiţiile legale pentru a beneficia de indemnizaţia de creşterea a copilului, iar martorii S.C. - administrator la SC C. SRL, Ş.G. - administrator la SC K.W.R. SRL, respectiv T.G.D. - administrator la SC D.L. SRL au arătat că acestea nu au lucrat niciodată la societăţile care apăreau în actele folosite în vederea obţinerii acestor drepturi, aspecte care rezultă şi din statele de plată şi condicile de prezenţă ale firmelor. In apărarea sa, inculpatul A.D. a invocat prevederile O.U.G. nr. 94 din 28 octombrie 2010, act normativ care nu era în vigoare la data comiterii faptelor, astfel că nu poate fi avut în vedere la stabilirea legalităţii/nelegalităţii conduitei acestuia. Pe de altă parte, inculpatul a susţinut că nu ar exista niciun prejudiciu câtă vreme beneficiarele indemnizaţiilor au achitat contribuţiile la bugetul de asigurări sociale, aspect care nu este întemeiat. In acest sens, instanţa de apel a reţinut că potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 19/2000, în varianta în vigoare la data faptelor, sistemul public se organizează şi funcţionează având între principiile de bază, principiul solidarităţii sociale, conform căruia participanţii la sistemul public îşi asumă reciproc obligaţii şi beneficiază de drepturi pentru prevenirea, limitarea sau înlăturarea riscurilor sociale prevăzute de lege, iar art. 7 alin. (1) prevede că „în sistemul public prestaţiile de asigurări sociale reprezintă venit de înlocuire pentru pierderea totală sau parţială a veniturilor profesionale, ca urmare a bătrâneţii, invalidităţii, accidentelor, bolii, maternităţii sau decesului, denumite în continuare riscuri asigurate. Ca atare, sistemul public presupune asigurarea angajaţilor sau asiguraţilor pentru riscuri viitoare care conduc la pierderea veniturilor profesionale şi nu asigurarea unor venituri pentru orice persoane care ajunge într-una dintre situaţiile calificate de legiuitor ca risc asigurat şi înţeleg să achite contribuţia după ce apariţia riscului este iminentă, caz în care s-ar deturna scopul reglementării.

În ceea ce o priveşte pe inculpata B.M., Curtea a reţinut că vinovăţia acesteia rezultă din declaraţiile martorelor G.N., Ş.A., S.P.A.N., V.A.I., cu care a avut direct contacte în vederea ajutorului dat acestora pentru obţinerea indemnizaţia pentru creşterea copilului, dar şi din cele ale martorilor S.C. - administrator la SC C. SRL, Ş.G. - administrator la SC K.W.R. SRL, respectiv T.G.D. -administrator la SC D.L. SRL, care au arătat că martorele anterior menţionate nu au lucrat niciodată la societăţile care apăreau în actele folosite în vederea obţinerii acestor drepturi, aspecte care rezultă şi din statele de plată şi condicile de prezenţă ale firmelor.

În cursul urmăririi penale (declaraţia din 30 octombrie 2008, filele 195 - 198, vol. II dosar u.p.), inculpata B.M. a recunoscut comiterea faptelor, relatând pe larg modul de derulare al activităţii infracţionale. În acest sens, inculpata a arătat că: „începând cu anul 2004, nu pot preciza exact, doamna B.D., mi-a cerut să-i fac contracte de muncă la societăţile la care eu lucram, pe numele unor persoane despre care îmi spunea că sunt gravide şi le sunt necesare pentru ca acestea să îndeplinească perioada de vechime în contribuţii, în scopul obţinerii de către acestea a indemnizaţiilor pentru creşterea şi îngrijirea copiilor ce urmau să se nască. în acest sens, doamna B.D. îmi înmâna de fiecare dată o hârtie în care era consemnat numele şi prenumele persoanei căreia trebuia să-i fac angajarea, CNP-ul şi domiciliul acestora. (...) Tot în perioada anului 2004, doamna B.D. m-a trimis la domnul A., spunându-mi să merg la biroul lui de unde să iau nişte hârtii cu numele altor persoane cărora să le fac angajări fictive. (...) În momentul în care am primit bileţele cu datele de identificare ale persoanelor, domnul A. nu mi-a dat detalii spunându-mi doar să i le dau doamnei Birgian care ştie ce are de făcut. Ulterior, aceasta m-a pus pe mine să întocmesc pe numele respective contracte individuale de muncă cu angajări fictive şi în urmă, tot pentru ca aceste femei să poată primi indemnizaţie de creştere şi îngrijire a copilului. (...) Precizez că niciuna din persoanele cercetate în acest dosar în legătură cu primirea indemnizaţiei nu a lucrat la societăţile la care li s-a făcut angajarea, că aceste angajări, contracte, le-am făcut eu sau poate altă persoană doar pentru a avea formal vechime în muncă şi contribuţii la buget, necesară pentru obţinerea acestor indemnizaţii." În aceeaşi declaraţie, inculpata a recunoscut că împreună cu inculpatul A.D. s-au întâlnit cu o parte dintre beneficiarele indemnizaţiilor, după începerea cercetărilor, că acesta i-a dat un înscris care conţinea numele persoanelor şi societăţile la care figuraseră ca angajate, înscris pe care l-a depus la dosar (fila 199, vol. II dosar u.p.).

Inculpatul A.D. nu a contestat înscrisul respectiv, arătând că scrisul pare să fie al său. Deşi inculpata B.M. a revenit în faţa instanţei asupra declaraţiei din cursul urmăririi penale susţinând că a fost dată la presiunea organelor judiciare, Curtea a apreciat că în mod corect tribunalul a dat eficienţă juridică acesteia. Astfel, declaraţia anterior citată se coroborează cu declaraţiile martorelor beneficiare ale indemnizaţiilor, cu Raportul de: Inspecţie al Inspectoratului Regional Vest, cu raportul de constatare tehnico-ştiinţifică întocmit de D.N.A. - Serviciul Specialişti, cu raportul de constatare tehnico-ştiinţifică grafică al I.P.J. Timiş - Serviciul Criminalistic din 18 februarie 2010, dar şi cu procesele verbale de redare a interceptărilor telefonice din care rezultă legăturile dintre inculpată şi inculpatul A.D., modul cum au încercat să se exonereze de răspundere penală, cum ţineau legătura cu persoanele chemate de organele judiciare în vederea audierii pentru a-şi concepe o strategie de apărare. Raportul de constatare tehnico-ştiinţifică grafică al I.P.J. Timiş - Serviciul Criminalistic din 18 februarie 2010 a concluzionat că inculpata B.M. a semnat adeverinţele cu numerele 2 (emisă pentru S.P.A.N.), 3 (pentru C.A.), 4 (pentru Ş.A.) şi 10 (pentru G.N.) din 30 ianuarie 2006.

În ceea ce o priveşte pe inculpata B.D., Curtea a reţinut că vinovăţia acesteia este probată de declaraţia dată de inculpata B.M. în cursul urmăririi penale, de atribuţiile deţinute de aceasta în cadrul I.T.M. Timiş, de concluziile raportului de constatare tehnico-ştiinţifică întocmit de D.N.A. - Serviciul Specialişti, de concluziile raportului de constatare tehnico-ştiinţifică grafică al I.P.J. Timiş - Serviciul Criminalistic din 19 martie 2010, dar şi de procesele verbale de redare a convorbirilor telefonice interceptate. Deşi inculpata B.D. a susţinut că nu a avut nicio implicare în activitatea infracţională, că nu avea cunoştinţă de Activitatea contractelor de muncă, atribuţiile sale fiind doar de a verifica legalitatea menţiunilor şi nu realitatea acestora, a fost contrazisă chiar de discuţiile telefonice pe care ea însăşi le-a purtat. Astfel, legătura dintre inculpata B.D. şi inculpatul A.D., implicarea sa în activitatea infracţională a rezultat şi din conţinutul proceselor verbale de redare a convorbirilor telefonice din 21 octombrie 2008 (fila 72 vol. VI dosar u.p.); din 22 octombrie 2008 (fila 74 vol. VI dosar u.p.), în care inculpata a afirmat: „Şi m-o sunat A., şi mi-o spus că ar fi spus în birou acolo, că el o trimis pe una, el personal o trimis pe una la noi ca s-o rezolvăm şi el o reclamat"; din 22 octombrie 2008 (fila 78 vol. VI dosar u.p.), în care inculpata discută cu fiul său: „O chemat-o şi pe asta Iu, ah .A Iu S.", „l-am spus să spună de contabilă şi atât", „De mine nu.". Din aceste ultime afirmaţii, a rezultat că ceea ce inculpata B.D. a susţinut în faţa instanţei (că nu a avut cunoştinţă de Activitatea contractelor) este doar o strategie de apărare, fără suport în realitate. Totodată, raportul de constatare tehnico ştiinţifică al D.N.A. - Serviciul Specialişti, a relevant diferenţe mari de timp între data înscrisă pe contracte şi cea a înregistrării în baza de date a I.T.M., ceea ce conduce la concluzia încheierii lor retroactive şi a faptului că inculpata B.D. avea cunoştinţă de acest aspect.

Astfel, contractul din 18 aprilie 2004 a fost înregistrat în bazele de date ale I.T.M. la 19 martie 2005 şi nu la 20 aprilie 2004, cu o întârziere de peste 10 luni (vol. III u.p. - filele 47-48); contractul din 01 octombrie 2004 a fost înregistrat în bazele de date ale I.T.M. la 19 martie 2005 şi nu la 20 octombrie 2004, cu o întârziere de 5 luni (vol. III u.p. - fila 46); contractul din 01 noiembrie 2004 a fost înregistrat în bazele de date ale I.T.M. la 30 iunie 2005 şi nu la 20 noiembrie 2004, cu o întârziere de 7 luni (vol. III u.p. - fiilele 39-40); contractul din 01 noiembrie 2004 a fost înregistrat în bazele de date ale I.T.M. la 19 martie 2005 şi nu la 20 noiembrie 2004, cu o întârziere de peste 3 luni (perioada contractului individual de muncă ar fi fost 01 noiembrie 2004-15 martie 2005, vol. III u.p. - filele 40-41); contractul din 01 iulie 2004 a fost înregistrat în bazele de date ale I.T.M. la 11 martie 2005 şi nu la 20 iulie 2004, cu o întârziere de peste 7 luni (perioada contractului individual de muncă ar fi fost 01 iulie 2004-28 februarie 2005, vol. III u.p. - fila 47); contractul din 01 august 2004 a fost înregistrat în bazele de date ale I.T.M. la 27 noiembrie 2004 şi nu la 20 august 2004, cu o întârziere de peste 3 luni (perioada contractului ar fi fost 01 august 2004-20 noiembrie 2004, vol. III u.p. - filele 46-47); contractul din 01 ianuarie 2004 a fost înregistrat în bazele de date ale I.T.M. la 30 iunie 2005 şi nu la 20 ianuarie 2004, cu o întârziere de peste 18 luni (perioada contractului ar fi fost 01 ianuarie 2004-nu figura încetat la data constatării, vol. III u.p. - fila 50 ); contractul din 01 noiembrie 2004 a fost înregistrat în bazele de date ale I.T.M. peste un alt contract de muncă, cel mai probabil la data de 25 martie 2005 şi nu la 20 noiembrie 2004, cu o întârziere de peste 4 luni (vol. III - filele 52-53); contractul din 01 noiembrie 2003 a fost înregistrat în bazele de date ale I.T.M. la 04 iunie 2004 şi nu la 20 noiembrie 2003, cu o întârziere de peste 6 luni (perioada contractului individual de muncă ar fi fost 01 noiembrie 2003- nu figura încetat la data constatării, vol. III u.p. - fila 38); contractul din 01 aprilie 2004 a fost înregistrat în bazele de date ale I.T.M. la 02 februarie 2005 şi nu la 20 aprilie 2004, cu o întârziere de 9 luni (vol. III u.p. - fila 45); contractul din 01 februarie 2004 a fost înregistrat în bazele de date ale I.T.M. la 30 iunie 2005 şi nu la 20 februarie 2004, cu o întârziere de peste 16 luni (perioada contractului individual de muncă ar fi fost din 01 februarie 2004şi nu figurează încetat, vol. III u.p. - filele 38-39); contractul din 01 ianuarie 2004 a fost înregistrat în bazele de date ale I.T.M. la 04 iunie 2004 şi nu la 20 ianuarie 2004, cu o întârziere de peste 4 luni (perioada contractului individual de muncă ar fi fost 01 ianuarie 2004 - nu figura încetat la data constatării, vol. III u.p. - fila 40); contractul din 01 iulie 2004 a fost înregistrat în bazele de date ale I.T.M. peste un alt contract de munca, cel mai posibil la 27 noiembrie 2004 şi nu la 20 iulie 2004, cu o întârziere de peste 4 luni (vol. III u.p. – filele 41-42). Dacă în ceea ce priveşte contractele de muncă a căror înregistrare în baza de date a I.T.M. apare având o întârziere de până la 4 luni s-ar putea accepta apărarea inculpatei referitoare la volumul mare de activitate, instanţa a constatat însă că majoritatea au fost înregistrate după perioade mai mari de timp, iar contractul din 01 noiembrie 2004 a fost înregistrat în bazele de date ale I.T.M. peste un alt contract de muncă, cel mai probabil la data de 25 martie 2005 şi nu la 20 noiembrie 2004 (vol. III u.p. - filele 52-53). Mai mult, contractul din 01 aprilie 2005 figurează ca începând la 01 mai 2005 şi încetează la 15 octombrie 2004, adică contractul se încheie cu 4 luni şi 15 zile înainte de a începe (vol. III u.p. - filele 45- 46), fapt nesesizat de inculpată. Curtea a apreciat că aceste elemente susţin implicarea inculpatei B.D. în activitatea infracţională, operaţiunile sus menţionate nefiind posibile fără contribuţia sa, fapt relevat şi de atribuţiile conferite de fişa postului (vol. III u.p., filele 94 - 96). In apărarea sa, inculpata a mai învederat că nu era singurul angajat al I.T.M. la Punctul de lucru din Lugoj, fapt real (fila 90 vol. III u.p.), pe lângă aceasta desfăşurând activitatea alte două persoane (G.F. şi M.l.D.), însă în privinţa acestora nu există nicio probă că ar fi avut vreo legătură cu coinculpaţii sau beneficiarele indemnizaţiilor.

Împrejurarea că inculpata B.D. a înscris în fals menţiunile corespunzătoare din carnetul de muncă, iar în unele situaţii a emis adeverinţe false cu vechimea în muncă pentru a fi folosite pentru obţinerea indemnizaţiilor, după cum urmează: menţiuni necorespunzătore în carnetul de muncă a numitelor M.L., L.T. şi D.R., respectiv a întocmit şi semnat adeverinţe false cu vechime pentru F.D., L.M., P.L., K.L., G.l., P.D., P.E., I.A. şi A.A.; este confirmată şi de rapoartele de constatare tehnico-ştiintifică grafică din 18 februarie 2010 şi din 19 martie 2010, prin care s-a : stabilit probabilitatea întocmirii de carnete de muncă cât şi adeverinţe de vechime false de către aceasta.

Curtea a reţinut că, deşi raportul de constatare vorbeşte de o „probabilitate", aşa cum s-a învederat în motivele de apel, acesta se coroborează cu celelalte probe anterior expuse şi conduce la concluzia certă a vinovăţiei inculpatei B.D.;

În motivarea apelului, inculpata B.D. a mai învederat şi împrejurarea că ar exista două situaţii distincte, ce nu ar fi fost analizate separat, respectiv: persoane care au beneficiat de indemnizaţie ca urmare a folosirii unui contract de muncă şi persoane care au beneficiat de indemnizaţie ca urmare a unui contract de asigurări sociale. Curtea a apreciat că această apărare nu poate fi însuşită de instanţa de judecată, fiind nefondată. Astfel, din analiza adeverinţelor privind stagiul de cotizare al beneficiarelor indemnizaţiilor (filele 178-234 dosar tribunal) rezultă că în cazul fiecăreia s-a avut în vedere perioada în care tipul de asigurare deriva din contractul de muncă, fără perioadele respective neputând face dovada îndeplinirii condiţiilor, la unele fiind continuat cu un stagiu de cotizare în baza contractului de asigurare socială, la altele fiind doar contractul de muncă. In acelaşi sens este şi Raportul de inspecţie al Inspectoratului Social Regional Vest care a constat că: L.T. figura ca angajat în perioada 01 octombrie 2004-15 martie 2005 şi a avut contract de asigurare socială din martie 2005; K.L. figura ca angajat în perioada aprilie-octombrie 2004 şi a avut contract de asigurare socială din octombrie 2004; I.A.V. figura ca angajat în perioada noiembrie 2004 -iulie 2005 şi a avut contract de asigurare socială din iulie 2005; M.L. figura ca angajat în perioada noiembrie 2004 - martie 2005 şi a avut contract de asigurare socială din martie 2005; P.L. figura ca angajat în perioada 01 iulie 2004-28 februarie 2005 şi a avut contract de asigurare socială în perioada august-septembrie 2005; L.M. figura ca angajat în perioada 01 august 2004 - 20 noiembrie 2004 şi s-a asigurat social la 02 decembrie 2004; P.D. figura ca angajat în perioada aprilie 2004- februarie 2005 şi a avut contract de asigurare socială din februarie 2005; V.A. figura ca angajat în perioada ianuarie - august 2005 şi a avut contract de asigurare socială din 02 septembrie 2005; A.A. figura ca angajat în perioada iulie 2004 - decembrie 2004 şi a avut contract de asigurare socială din ianuarie 2005. Ca atare, nu se poate concluziona că inculpata B.D. nu a avut implicare în realizarea întregului prejudiciu.

Referitor la martora A.A.C., instanţa de apel a constatat că în mod corect tribunalul a dat eficienţă juridică declaraţiei date de aceasta în cursul urmăririi penale. într-adevăr, declaraţia dată de martoră în cursul urmăririi penale se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză, cu modul de operare al inculpaţilor relevat de acestea, iar martora nu s-a prezentat în faţa instanţelor de judecată pentru a relata aspectele cunoscute în legătură cu faptele imputate inculpaţilor (dacă cele din declaraţia dată nu ar fi cele reale) şi nici nu a invocat un motiv care să fie susţinut de elemente probatorii.

În ceea ce priveşte încadrările juridice date faptelor reţinute în sarcina fiecărui inculpat, s-a constatat că acestea sunt legale şi temeinice. Motivele de apel ale inculpaţilor au vizat, din această perspectivă, doar modul de stabilire şi calcul al prejudiciului. Susţinerile inculpatei B.D. în sensul că prejudiciul nu ar fi cert şi lichid sunt nefondate. Astfel, prejudiciul constă în cuantumul indemnizaţiilor încasate necuvenit de către beneficiare, respectiv: suma de 54.736,55 lei, reprezentând cuantumul indemnizaţiei pentru creşterea copilului în perioada cuprinsă până la data de 01 ianuarie 2006 pentru martorele D.R., G.I., C.L.,L.M., K.L., F.D., P.D.,

P.E., A.A., M.L., S.A., I.A. şi L.T.; şi suma de 247.086 lei, reprezentând cuantumul indemnizaţiei pentru creşterea copilului, după data de 01. Ianuarie 2006 către martorele D.R., G.I., C.L., L.M., K.L., F.D., P.D., P.E., A.A., M.L., S.A., I.A., L.T., G.N., Ş.A. şi S.P.A.N.. Cuantumul acestor sume rezultă din înscrisurile aflate la filele 173 - 234, 238 - 276 dosar tribunal, respectiv din fişele analitice pe fiecare persoană, încasarea fiind recunoscută de martore. În ceea ce priveşte reţinerea dispoziţiilor art. 215 alin. (5) C. pen., s-a constatat că prin Decizia nr. 14/2006 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recurs în interesul legii, s-a stabilit că în aplicarea dispoziţiilor art. 146 C. pen. „în cazul infracţiunii continuate, caracterul de "consecinţe deosebit de grave" se determină prin totalizarea pagubelor materiale cauzate tuturor persoanelor fizice sau juridice, prin toate acţiunile sau inacţiunile prin care se realizează elementul material al laturii obiective a infracţiunii". Prin urmare, încadrarea juridică dată faptelor este corectă, în cauză fiind întrunite elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen. raportat la art. 41 alin. (2) C. pen., prin totalizarea prejudiciului cauzat ambelor părţi civile şi prin luarea în considerare a tuturor actelor materiale, respectiv în raport cu toate beneficiarele drepturilor nelegal stabilite. Cererile inculpaţilor B.D. şi A.D.I. ca din acest prejudiciu să fie scăzute contribuţiile plătite de beneficiare sunt nefondate, tribunalul reţinând în mod corect distincţia dintre indemnizaţiile care formează prejudiciul şi contribuţiile plătite de beneficiare. Spre această concluzie conduce împrejurarea că asigurările sociale depăşesc cadrul unui contract bipartit, ele având un caracter social derivat din faptul că sarcina asigurării materiale în cazul intervenirii riscurilor menţionate de legiuitor este preluată de colectivitate, respectiv populaţia activă îşi asumă sarcina întreţinerii celor inapţi de muncă. Din acest considerent, sistemul public funcţionează, conform art. 2 lit. f) din Legea nr. 19/2000 pe „principiul repartiţiei, pe baza căruia fondurile realizate se redistribuie pentru plata obligaţiilor ce revin sistemului public, conform legii". Ca atare, contribuţiile în speţă nu se pot identifica în fondurile anume destinate indemnizaţiilor de maternitate sau pentru îngrijirea copilului. Pe de altă parte, cererea inculpaţilor de deducere a acestor sume din cuantumul prejudiciului echivalează din punct de vedere al procesului penal cu deducerea sumelor de bani folosite ca mijloc în comitere a infracţiunii. Astfel, pentru a crea aparenţa că persoanele care solicită plata indemnizaţiilor de maternitate/creştere a copilului îndeplinesc condiţiile legale se impunea dovedirea stagiului de cotizare prevăzut de legiuitor respectiv, în speţă, inculpaţii au folosit contracte de muncă fictive, s-au depus declaraţii rectificative privind sumele achitate de societăţile comerciale cu titlu de contribuţii la bugetul asigurărilor sociale de stat şi s-au achitat aceste contribuţii pentru că manoperele frauduloase să nu fie descoperite. în aceste condiţii, apare ca nelegal a se face o compensare între prejudiciul creat şi sumele folosite ca mijloc fraudulos. Pentru acest considerent, Curtea a apreciat că expertiza contabilă extrajudiciară depusă de inculpata B.D. este nerelevantă. Mai mult, deşi inculpaţii au susţinut că din dosar nu rezultă cuantumul contribuţiilor la bugetul asigurărilor sociale, instanţa a constatat că sumele respective sunt menţionate în declaraţiile rectificative aflate în volumul IV din dosarul de urmărire penală şi contractele de asigurare socială. Inculpaţii A. loan Dorel şi B.D. au mai contestat şi existenţa laturii subiective a infracţiunii de înşelăciune, prin argumentele prezentate încercând să inducă ideea bunei lor credinţe, că aveau reprezentarea că martorele îndeplineau condiţiile privind obţinerea indemnizaţiilor doar prin simplul fapt al plăţii contribuţiilor, chiar şi retroactiv, însă, din modul în care s-au derulat faptele rezultă că au fost conştienţi că acestea nu îndeplineau condiţiile legale şi au încercat eludarea acestora prin contractele de muncă fictive şi retroactive.

Faţă de aceste considerente, instanţa de apel a constatat că în mod corect a fost reţinută vinovăţia inculpaţilor pentru infracţiunile de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi de complicitatea la infracţiunea de uz de fals prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în cazul celor trei inculpaţi, dar şi de instigare la infracţiunea de fals intelectual şi la infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzute de art. 25 C. pen. raportat la art. 289 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi de art. 25 C. pen. raportat la art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în cazul inculpatului A.D.l.; de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în cazul inculpatei B.M. şi de fals intelectual prevăzută de art. 289 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.; de instigare la săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art. de art. 25 C. pen. raportat la art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în cazul inculpatei B.D.

Referitor la infracţiunile de fals intelectual, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi uz de fals, în formele de participaţie sus menţionate, s-a reţinut că, potrivit art. 122 alin. (1) lit. d) C. pen,, termenul de prescripţie a răspunderii penale în cauză este de 5 ani, întrucât legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa închisorii mai mare de un an, dar care nu depăşeşte 5 ani. Potrivit art. 122 alin. (2) C. pen. termenele de prescripţie a răspunderii penale se socotesc de la data săvârşirii infracţiunii. In cazul infracţiunilor continue termenul curge de la data încetării acţiunii sau inacţiunii, iar în cazul infracţiunilor continuate, de la data săvârşirii ultimei acţiuni sau inacţiuni. Potrivit dispoziţiilor art. 122 alin. (2) C. pen. termenele de prescripţie se calculează de la data săvârşirii infracţiunii, ele fiind susceptibile de întreruperi în condiţiile prevăzute de art. 123 C. pen. Cu toate acestea, în temeiul art. 124 C. pen. prescripţia înlătură răspunderea penală oricâte întreruperi ar interveni, dacă termenul legal de prescripţie este depăşit cu încă jumătate. În prezenta cauză, în conformitate cu prevederile art. 123 alin. (1) C. pen. şi art. 122 alin. (1) lit. d) C. pen., în privinţa infracţiunilor indicate mai sus termenul de prescripţie specială este de 7 ani şi 6 luni. La calcularea termenului de prescripţie specială, instanţa de apel a avut în vedere faptul că datele contractelor individuale de muncă nu corespund realităţii şi că raportul de constatare tehnico-ştiinţifică I.T. întocmit în cauză a concluzionat că au fost înregistrate în baza de date a I.T.M. ulterior încheierii acestora. Astfel, ca dată certă a existenţei lor şi comiterii infracţiunilor de fals s-a avut în vedere momentul ultimei înregistrări, respectiv 30 iunie 2005 - contractele individuale de muncă din 01 noiembrie 2004 pentru I.A. şi din 01 februarie 2004 pentru Ş.A.. La aceleaşi date se raportează şi adeverinţele emise de I.T.M., efectuarea menţiunilor în carnetele de muncă ale beneficiarelor, adeverinţele emise în numele societăţilor care figurau ca angajatori, dată ulterioară faţă de cea consemnată ca fiind a emiterii sau înscrierii, dar care nu oferă certitudinea că este cea reală. Referitor la infracţiunile de complicitate la săvârşirea infracţiunii de uz de fals, instanţa de apel a constatat că trebuie făcută distincţie între momentul consumării, respectiv epuizării acesteia şi aceleaşi momente ale infracţiunii de înşelăciune. Astfel, dacă în privinţa infracţiunii prevăzute de art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., data epuizării corespunde cu data ultimei plăţi a indemnizaţiei de creştere a copilului (moment la care prejudiciul este cert); în cazul infracţiunii de complicitate la uz de fals aceasta corespunde datei depunerii dosarelor pentru obţinerea acestei indemnizaţii. Dat fiind caracterul continuat al acestei infracţiuni, termenul de prescripţie începe să curgă de la data depunerii dosarului de către ultima beneficiară, în speţă la data de 14 martie 2006 (de la această dată martora V.A.I. a început să primească indemnizaţia pentru creşterea copilului de la D.M.P.S., iar aceasta este şi data cererii întrucât indemnizaţia se acordă din momentul solicitării ei de către persoana îndreptăţită). în raport cu cele două date anterior menţionate, instanţa de apel a constatat că termenul de prescripţie specială pentru infracţiunile; de fals intelectual, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi uz de fals s-a împlinit, astfel că a dispus încetarea procesului penal în temeiul art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. raportat la art. 10 alin. (1) lit. g) C. proc. pen. şi art. 124, 122 alin. (1) lit. d) C. pen. privind pe inculpatul A.D.I. pentru infracţiunile prevăzute de art. 25 C. pen. raportat la art. 289 C. pen. raportat la art 41 alin. (2) C. pen. de instigare la săvârşirea infracţiunii de fals intelectual; art. 25 C. pen. raportat la art. 290 C. pen. raportat la art. 41 alin. (2) C. pen. de instigare la săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată şi prev. de art. 26 C. pen. raportat la art. 291 C. pen. raportat la art. 41 alin. (2) C. pen. de complicitate la săvârşirea infracţiunii de uz de fals; privind pe inculpata B.M. pentru infracţiunile prevăzute de art. art. 290 C. pen. raportat la art. 41 alin. (2) C. pen. de fals în înscrisuri sub semnătură privată şi prev. de art. 26 C. pen. raportat la art. 291 C. pen. raportat la- art. 41 alin. (2) C. pen. de complicitate la săvârşirea infracţiunii de uz de fals; iar privind pe inculpata B.D. pentru infracţiunile prevăzute de art. 289 C. pen. raportat la art. 41 alin. (2) C. pen. de fals intelectual; art. 25 C. pen. raportat la art. 290 C. pen. raportat la art. 41 alin. (2) C. pen. de instigare la săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată şi prev. de art. 26 C. pen.-raportat la art. 291 G. pen; raportat la art. 41 alin. (2) C. pen. de complicitate la săvârşirea infracţiunii de uz de fals.

Sub aspectul individualizării pedepselor şi modalităţii de executare s-a constatat că, faţă de circumstanţele comiterii faptelor şi persoana inculpaţilor, se impune reducerea cuantumului acestora pentru infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi suspendarea sub supraveghere a executării conform art. 861 C. pen. La stabilirea acestora, instanţa de apel a avut în vedere criteriile generale de individualizare reglementate de prevederile art. 72 G. pen., respectiv gradul de pericol social al faptelor comise, persoana fiecărui inculpat, împrejurările care agravează sau atenuează răspunderea penală, modul de comitere a faptelor. Potrivit dispoziţiilor art. 52 C. pen. pedeapsa este o măsură de constrângere şi un mijloc de reeducare a condamnatului, scopul acesteia fiind prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni, formarea unei atitudini corecte faţă de muncă, faţă de ordinea de drept şi faţă de regulile de convieţuire socială. Atingerea dublului scop preventiv şi educativ al pedepsei este condiţionată de caracterul adecvat al acesteia, de asigurarea unei reale evaluări între gravitatea faptei, periculozitatea socială a autorului, pe de o parte, şi durata sancţiunii şi natura sa, pe de altă parte. Instanţa de apel a reţinut şi că, pentru a conduce la atingerea scopului prevăzut de legiuitor, pedeapsa trebuie să fie adecvată particularităţilor fiecărui individ şi raţională, să fie adecvată şi proporţională cu gravitatea faptelor comise. Pentru fiecare inculpat s-a luat în considerare gradul de participare, rolul jucat şi contribuţia în desfăşurarea activităţii infracţionale. Astfel, s-a dat o eficienţă mai mare lipsei antecedentelor penale, împrejurării că şi beneficiarele au avut o contribuţie importantă şi au apelat/acceptat calea propusă de aceştia. Astfel, s-a dispus reducerea pedepsei aplicate inculpatului A.D.l. pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen. raportat la art. 41 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art 74 lit. a) C. pen. şi art. 74 alin. (2) C. pen. de la 6 ani închisoare la 4 (patru) ani închisoare; a pedepsei aplicate inculpatei B.M. pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen. raportat la art. 41 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 74 alin. (2) C. pen. de la 5 ani închisoare la 3 (trei) ani închisoare pedeapsa aplicată; a pedepsei aplicate inculpatei B.D. pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen. raportat la art. 41 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 74 alin. (2) C. pen. de la 5 ani închisoare la 3 (trei) ani închisoare.

Referitor la modalitatea de executare a pedepsei, instanţa de apel a reţinut că este adevărat că specifică pedepselor privative de libertate este funcţia de înlăturare temporară a condamnatului din societate şi izolarea lui la locul de detenţie în condiţiile prevăzute de lege pentru executarea pedepselor. Eliminarea condamnaţilor din societate se impune însă, mai ales, în cazul celor periculoşi şi care au săvârşit infracţiuni foarte grave, aceasta neputând fi privită decât ca o „ultima ratio", evitându-se raţional trimiterea în detenţie a unor persoane mai puţin periculoase şi fără antecedenţă penală. In speţă, în ceea ce îi priveşte pe inculpaţii A.D.l., B.M. şi B.D., instanţa de apel a constatat că există elemente în sensul că se pot reeduca şi reintegra în societate fără executarea pedepselor în regim de deţinere, dată fiind natura faptelor reţinute în sarcina acestora, care nu sunt infracţiuni caracterizate prin violenţă, vârsta acestora şi aplicarea pedepsei complementare a interzicerii exercitării dreptului prevăzut de art. 64 lit. c) C. pen., care constituie un element de natură a preîntâmpina alte activităţi ilicite. In ceea ce priveşte modalitatea de executare, s-a mai apreciat că trebuie să existe un echilibru între tratamentul sancţionator, efectele pe care le presupune acesta în raport de situaţia fiecărui inculpat în parte şi gravitatea faptelor comise, periculozitatea lui pentru societate, aceasta justificând suspendarea sub supraveghere a executării pedepselor, garanţiile oferite de obligaţiile impuse conform art. 863 alin. (1) C. pen. şi termenele de încercare stabilite fiind apreciate ca suficiente pentru atingerea scopului pedepsei.

Referitor la latura civilă a cauzei, pe lângă considerentele expuse cu ocazia analizei prejudiciului din punct de vedere al încadrării juridice, s-a mai constatat că invocarea dispoziţiilor art. 21 din O.U.G. nr. 148/2005 privind recuperarea sumelor încasate necuvenit urmare a comiterii unei infracţiuni de către beneficiarul acestora nu exonerează de răspundere civilă pe inculpaţii din prezenta cauză, fiind incident principiul solidarităţii reglementat de art. 1003 C. civ. (text legal aplicabil la data naşterii prejudiciului). Potrivit art. 1003 C. civ., când delictul sau cvasidelictul este imputabil mai multor persoane, acestea sunt ţinute solidar pentru despăgubire. Prin urmare, răspunderea civilă a celor trei inculpaţi este integrală şi solidară faţă de părţile civile, fiecare dintre ei putând fi urmărit de acestea pentru recuperarea întregii sume, iar nu a unor cote-părţi. Efectul principal al solidarităţii pasive este obligaţia fiecărui debitor de a plăti datoria în întregime, respectiv fiecare debitor în parte poate fi urmărit de creditor pentru totalitatea datoriei (prestaţiei) care alcătuieşte obiectul obligaţiei.

Faţă de aceste considerente, în temeiul art. art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., Curtea de Apel a admis apelurile declarate de inculpaţii A.D.I., B.D. şi B.M. împotriva sentinţei penale nr. 105/PI din 21 martie 2013 pronunţată de Tribunalul Timiş în Dosarul nr. 1795/30/2012, a desfiinţat sentinţa penală atacată şi a dispus în sensul arătat mai sus.

Împotriva acestei decizii au formulat recurs inculpaţii A.D.I., B.D. şi B.M.

În motivele de recurs formulate de apărătorul ales şi depuse la data de 25 martie 2014, inculpata B.D. a solicitat, în principal, achitarea în baza art. 10 lit. d) C. proc. pen., având în vedere că nu a acţionat cu intenţie (lipsa laturii subiective), iar în subsidiar, achitarea în baza art. 10 lit. c) C. proc. pen., deoarece nu a săvârşit nicio faptă de natură penală, şi stabilirea în mod corect a situaţiei de fapt, pentru a se evita erorile judiciare, şi anume condamnarea inculpatei, cu toate că vinovăţia nu a fost în prealabil stabilită potrivit legii.

În esenţă, a susţinut că hotărârile pronunţate sunt netemeinice şi nelegale.

În ceea ce priveşte latura penală, a menţionat că încadrarea juridică este determinată de cuantumul prejudiciului, astfel că instanţa trebuia să aibă în vedere un prejudiciu raportat la faptele care îi pot fi imputate, deoarece din materialul probator nu rezultă că ar fi avut o complicitate la toate faptele.

De asemenea, a precizat că, fiind vorba de mai multe persoane care au beneficiat de indemnizaţia de creştere şi îngrijire a copilului, instanţa trebuia să analizeze gradul de implicare şi forma de vinovăţie în raport cu fiecare dintre aceste persoane, şi nu în mod generic prin analogie.

În acest sens, a susţinut că activitatea sa în această cauză s-a limitat doar la eliberarea unor adeverinţe privind achitarea contribuţiei la bugetul asigurărilor sociale şi la completarea unor carnete de muncă, iar expertizele grafologice au evidenţiat că nu a întocmit toate adeverinţele folosite pentru obţinerea banilor. Totodată, a apreciat că, din întregul material probator administrat, rezultă că nu â avut nicio înţelegere cu beneficiarele, unii martori arătând în mod expres că nu o cunosc, iar alţii nefăcând vorbire despre vreo implicare a inculpatei în desfăşurarea activităţilor supuse cercetării. Referitor la martora A.A., a arătat că aceasta a comunicat primei instanţe, prin poştă, din străinătate, o declaraţie prin care a susţinut că declaraţia dată în cursul urmăririi penale a fost obţinută prin ameninţări, ca urmare a constrângerii morale şi a promisiunii de netrimitere în judecată.

Astfel, inculpata B.D. a susţinut că nu a avut vreo contribuţie intenţionată la săvârşirea vreunei infracţiuni, acţionând fără nicio formă de vinovăţie.

În ceea ce priveşte latura civilă, a susţinut că obligarea celor trei inculpaţi la restituirea întregului prejudiciu, prin excluderea beneficiarelor, este greşită, doar acestea din urmă putând fi obligate la restituirea sumelor încasate prin fraudă (conform art. 188 alin. (1) din Legea nr. 19/2000, art. 21 din O.U.G. nr. 14/2005). A apreciat că nu sunt incidente dispoziţiile art. 998 şi 999 C. civ., deoarece inculpaţii nu au beneficiat de indemnizaţie, în tot sau în parte, astfel că răspunderea cu privire la recuperarea acesteia nu poate fi extinsă şi asupra lor. De asemenea, a precizat că beneficiarele dreptului nelegal rămân cu banii încasaţi necuvenit ca urmare a săvârşirii unei infracţiuni constatate prin rechizitoriu.

Inculpatul A. Dor el loan, în motivele de recurs depuse de apărătorul desemnat din oficiu la data de 26 martie 2014, a invocat cazurile de casare prev. de art. 385⁹ pct. 12 şi 172 C. proc. pen.

În esenţă, a solicitat, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10. alin. (1) lit. d) C. proc. pen., achitarea pentru înşelăciune, întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii. In acest sens a arătat că lipseşte latura subiectivă, respectiv intenţia inculpatului de a săvârşi această infracţiune. A precizat că inculpatul, fiind Şef Serviciu al Casei de Pensii Lugoj, avea audienţe cu sute de persoane, astfel încât nu putea să-şi amintească martorele din dosar, pe care doar le-a informat că se poate să plătească şi retroactiv.

Sub aspectul laturii civile, a arătat că din prejudiciu ar fi trebuit deduse contribuţiile achitate de beneficiare în temeiul contractelor de asigurare socială încheiate cu C.J.P. Timiş. De asemenea, a solicitat obligarea persoanelor care au beneficiat de sumele de bani la restituirea acestora, în temeiul art. 188 din Legea nr. 19/2000.

La data de 08 mai 2014, inculpatul A.D.l., prin apărător ales, avocat P.A., a depus note de şedinţă, reiterând aspectele invocate în faţa instanţelor de fond şi de apel.

Inculpata B.M. nu şi-a motivat recursul.

Examinând cauza în temeiul art. 385 alin. (1) şi (2) C. proc. pen. anterior, Înalta Curte constată următoarele:

În cursul soluţionării prezentei cauze a intrat în vigoare un nou C. proc. pen..

În ceea ce priveşte legea aplicabilă în speţă, se constată că normele tranzitorii prev. de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 255/2013 stabilesc că „recursurile în curs de judecată la data intrării în vigoare a legii noi, declarate împotriva hotărârilor care au fost supuse apelului potrivit legii vechi, rămân în competenţa aceleiaşi instanţe şi se judecă potrivit dispoziţiilor legii vechi privitoare la recurs".

Având în vedere data pronunţării deciziei recurate (26 noiembrie 2013), în speţă sunt aplicabile prevederile C. proc. pen. anterior, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013.

Art. 385¹⁰ C. proc. pen. prevede în alin. (2), că instanţa de recurs nu poate examina hotărârea atacată pentru vreunul din cazurile prevăzute în art. 385⁹ C. proc. pen., dacă motivul de recurs, deşi se încadrează în unul dintre aceste cazuri, nu a fost invocat în scris cu cel puţin 5 zile înaintea primului termen de judecată, aşa cum se prevede în alin. (2) al aceluiaşi articol, cu singura excepţie a cazurilor de casare care, potrivit art. 385⁹ alin. (3) C. proc. pen., se iau în considerare din oficiu.

Înalta Curte constată că inculpaţii B.D. şi A.D.l. au depus motivele de recurs cu respectarea dispoziţiilor art. 385¹⁰ alin. (1) şi (2) C. proc. pen. Deşi inculpata B.D. nu a indicat expres niciun caz de casare, se observă că susţinerile sale pot fi încadrate, formal, în dispoziţiile art. 385⁹ pct. 12 şi 172 C. proc. pen.

Cazul prev. de art. 385 pct. 12 teza I C. proc. pen., stabileşte că hotărârile sunt supuse casării când nu sunt întrunite elementele constitutive ale unei infracţiuni.

Din perspectiva acestui caz de casare, Înalta Curte reţine că inculpaţii B.D. şi A.D.l. au fost condamnaţi pentru săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune, prev. de art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen.

În ceea ce priveşte latura subiectivă a infracţiunii, inculpata B.D. a susţinut că nu a avut nicio contribuţie intenţionată la săvârşirea vreunei infracţiuni (activitatea de serviciu limitându-se doar la eliberarea unor adeverinţe privind achitarea contribuţiei la bugetul asigurărilor sociale şi la completarea unor carnete de muncă), iar din întregul material probator administrat în cauză rezultă că nu a avut nicio înţelegere cu beneficiarele, singura probă incriminatoare (declaraţia martorei A.A. din cursul urmăririi penale) trebuind înlăturată, întrucât a fost retrasă şi, de altfel, nu se coroborează cu declaraţiile celorlalţi coinculpaţi.

Referitor la infracţiunea de înşelăciune reţinută în sarcina inculpatului A.D.l., se observă că acesta a susţinut că lipseşte latura subiectivă, respectiv intenţia, având în vedere că doar le-a informat pe martorele din dosar că se poate plăti retroactiv, îndeplinindu-şi astfel sarcinile de serviciu cu bună credinţă.

Analizând susţinerile anterior expuse, Înalta Curte constată că, în realitate, inculpaţii B.D. şi A.D.l. au contestat comiterea faptelor, şi, implicit, situaţia de fapt pe baza căreia s-a dispus condamnarea.

Potrivit art. 385⁶ alin. (2) C. proc. pen., instanţa de recurs examinează: cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute de art. 385 C. proc. pen. Astfel, legiuitorul a restrâns controlul judiciar realizat prin intermediul recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de atac, doar la chestiuni de drept, fără a se putea reanaliza mijloacele de probă şi a se reţine o altă situaţie de fapt decât cea stabilită prin hotărârile atacate.

Întrucât aspectele invocate de inculpaţii B.D. şi A.D.l. vizează modul de evaluare a materialului probator, cu consecinţa stabilirii unei alte situaţii de fapt, Înalta Curte constată că acestea nu pot face obiectul recursului, ci constituie atributul exclusiv al instanţei de fond şi al instanţei de apel, neregăsindu-se în niciuna din tezele prevăzute în mod expres de dispoziţiile art. 385 C. proc. pen.

Orice reformare a hotărârii pronunţate în apel este, în consecinţă, strict legată de aplicarea legii, iar examinarea cauzei în temeiul cazului de casare prev. de art. 385⁹ pct. 12 C. proc. pen., poate fi realizată pornind de la situaţia de fapt avută în vedere de instanţa de apel.

Din această perspectivă, se observă că prin hotărârile atacate, în urma analizei materialului probator şi a apărărilor formulate de inculpaţi, atât cu privire la situaţia de fapt, cât şi cu privire la încadrarea juridică, Tribunalul şi Curtea de Apel au stabilit că, în perioada 2004 - 2005, inculpatul A.D.I., şef serviciu la Casa de Pensii Lugoj, inculpata B.D., coordonator al punctului de lucru aparţinând I.T.M., şi inculpata B.M., de profesie contabilă, au colaborat în vederea inducerii în eroare a instituţiilor abilitate să acorde drepturi sociale de natura indemnizaţiei pentru creşterea/îngrijirea copilului.

Astfel, inculpatul A.D. lua legătura cu persoanele interesate şi le solicita actele de identitate şi datele necesare în vederea obţinerii drepturilor sociale. Inculpata B.M. întocmea contracte de muncă fictive şi adeverinţe fictive care confereau beneficiarelor în mod nereal calitatea de angajat. Aceste documente erau prezentate inculpatei B.D. care opera în evidenţele I.T.M. acele menţiuni nereale sau completa menţiunile necesare în cartea de muncă. Pe baza acestor documente se întocmea dosarul pentru acordarea indemnizaţie de copil care, fie era înmânat beneficiarei pentru a fi depus la D.M.P.S. Timiş, fie era depus de altă persoană.

Se constată, pornind de la această situaţie de fapt, că sunt întrunite toate elementele constitutive ale infracţiunii pentru care inculpaţii B.D. şi A.D.I. au fost trimişi în judecată, neexistând temeiuri de achitare potrivit art. 10 lit. c) C. proc. pen. sau art. 10 lit. d) C. proc. pen.

Cazul de casare prev. de art. 385⁹ pct. 12 teza I C. proc. pen. anterior este incident, aşa cum s-a statuat şi în jurisprudenţa constantă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, dacă instanţa a pronunţat o hotărâre de condamnare, reţinând o situaţie de fapt corectă, însă în mod greşit a apreciat că fapta constituie o anumită infracţiune, deşi în realitate lipseşte unul din elementele constitutive ale acesteia, soluţia fiind contrară legii.

Or, motivele de recurs formulate de inculpaţii B.D. şi A.D.I. tind la schimbarea situaţiei de fapt reţinută de către instanţa de apel şi vizează exclusiv modalitatea de interpretare a probatoriului, împrejurări ce nu mai pot fi cenzurate de instanţa de recurs.

Cazul prev. de art. 385 pct. 17 C. proc. pen., stabileşte că hotărârile sunt supuse casării când hotărârea este contrară legii, sau prin hotărâre s-a făcut o greşită aplicare a legii.

În ce priveşte critica invocată de recurenţii inculpaţi B.D. şi A.D.I. vizând greşita obligare la plata, în solidar, a prejudiciului de 54.736,55 lei în favoarea părţii civile C.J.P. Timiş, respectiv de 247.086 lei în favoarea părţii civile A.J.P.I.S. Timiş, întrucât sumele încasate necuvenit trebuiau recuperate de la beneficiari, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constată că aceasta nu este întemeiată.

Se observă că în mod corect Curtea de Apel a reţinut că invocarea dispoziţiilor art. 21 din O.U.G. nr. 148/2005 privind recuperarea sumelor încasate necuvenit urmare a comiterii unei infracţiuni de către beneficiarul acestora, nu exonerează de răspundere civilă pe inculpaţii din prezenta cauză.

În acest sens, Înalta Curte constată că temeiul obligării inculpaţilor la plata despăgubirilor îl constituie răspunderea civilă delictuală, ce incumbă inculpaţilor B.D., A.D.I. şi B.M., ca urmare a prejudiciului produs prin activitatea infracţională reţinută în sarcina acestora.

Din analiza susţinerilor inculpaţilor B.D. şi A.D.I. se observă că aceştia contestă, în realitate, existenţa raportului de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu.

Însă, fapta ilicită a inculpaţilor de a induce în eroare C.J.P. Timiş şi A.J.P.S. Timiş în scopul de a obţine plata indemnizaţiilor de maternitate/creştere a copilului pentru persoane ce nu îndeplineau condiţiile legale (întocmirea de contracte de muncă fictive şi adeverinţe fictive; depunerea de declaraţii rectificative privind sumele achitate de societăţile comerciale cu titlu de contribuţii la bugetul asigurărilor sociale de stat, efectuarea de menţiuni nereale în evidenţele I.T.M.), a avut ca urmare imediată producerea unui prejudiciu constând în cuantumul indemnizaţiilor încasate necuvenit de către beneficiare, respectiv 54.736,55 lei (cuantumul indemnizaţiei pentru creşterea copilului în perioada cuprinsă până la data de 01 ianuarie 2006 pentru martorele D.R., G.I., C.L.,L.M., K.L., F.D., P.D., P.E., A.A., M.L., S.A., I.A. şi L.T.) şi 247.086 lei (cuantumul indemnizaţiei pentru creşterea copilului, după data de 01 ianuarie 2006 către martorele D.R., G.I., C.L., L.M., K.L., F.D., P.D., P.E., A.A., M.L., S.A., I.A., L.T., G.N., Ş.A. şi S.P.A.N.), sume cu care, de altfel, instituţiile anterior menţionate s-au constituit părţi civile încă din cursul urmăririi penale (vol. VII d.u.p.).

De asemenea, Înalta Curte constată că prejudiciul este cert, lichid şi exigibil (în materia răspunderii civile delictuale exigibilitate înseamnă că autorul faptei prejudiciabile datorează valoarea prejudiciului încă de la momentul producerii respectivei fapte prejudiciabile), fiind de asemenea actual (la dosar neexistând vreo probă din care să rezulte că inculpaţii ar fi achitat în vreo modalitate acest prejudiciu sau că această datorie s-ar fi stins în vreo modalitate).

Totodată, aşa cum reiese din situaţia de fapt stabilită prin hotărârile atacate, inculpaţii au săvârşit infracţiunea cu intenţie directă, în-scopul de a favoriza cele 16 învinuite în vederea obţinerii indemnizaţiei de îngrijire copil fără a îndeplini condiţiile legale.

Acţiunea civilă alăturată acţiunii penale are ca obiect tragerea la răspundere civilă a inculpatului (după caz, şi a părţii responsabile civilmente) iar repararea pagubei se face potrivit legii civile. Astfel, reţinând vinovăţia recurenţilor inculpaţi în săvârşirea infracţiunilor pentru care au fost trimişi în judecată şi pronunţând o hotărâre de condamnare a acestora, în mod corect instanţa de fond a dat eficienţă prevederilor art. 998 şi urm. C. civ. şi a dispus obligarea acestora la acoperirea prejudiciului cauzat prin comiterea faptei de natură penală, dispoziţie menţinută de instanţa de apel.

În ce priveşte recursul declarat de inculpata B.M., având în vedere că nu a fost motivat în termenul prevăzut de art. 385¹⁰ alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte, potrivit art. 385 alin. (3) C. proc. pen., nu poate examina decât cazurile de casare ce pot fi luate în considerare din oficiu, respectiv cele prevăzute de art. 385⁹ pct. 1, 3-6, 13, 14 şi 15 C. proc. pen.

Aceste cazuri de casare se referă la nerespectarea dispoziţiilor privind competenţa după materie sau după calitatea persoanei, la nerespectarea dispoziţiilor legale referitoare la compunerea instanţei de judecată, la incompatibilitate şi la prevederile art. 292 alin. (2), la respectarea dispoziţiilor referitoare la publicitatea şedinţei de - judecată, participarea procurorului sau a inculpatului, prezenţa apărătorului în cazurile în care acestea sunt obligatorii, la situaţia în care inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege ori nu s-a constatat graţierea pedepsei.

Drept urmare, ţinând cont de regulile stricte ce reglementează soluţionarea recursului ca a doua cale de atac, Înalta Curte constată că nu ne aflăm în prezenţa niciunui motiv care să se circumscrie acestor cazuri de casare.

De altfel, se observă că singura solicitare a apărătorului desemnat din oficiu pentru recurenta B.M. a fost de aplicare a legii penale mai favorabile.

Legea penală mai favorabilă

Aplicarea legii penale mai favorabile până la judecarea definitivă a cauzei se realizează în conformitate cu dispoziţiile art. 5 C. pen. în vigoare (Legea nr. 286/2009) potrivit căruia:

"1. În cazul în care de la săvârşirea infracţiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă.

2. Dispoziţiile alin. (1) se aplică şi actelor normative ori prevederilor din acestea declarate neconstituţionale, precum şi ordonanţelor de urgenţă aprobate de Parlament cu modificări sau completări ori respinse, dacă în timpul când acestea s-au aflat în vigoare au cuprins dispoziţii penale mai favorabile."

Conform art. 15 alin. (2) din Constituţia României, legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile.

Drept urmare, principiul activităţii legii penale, prevăzut de art. 10 C. pen. anterior, dar şi de art. 3 C. pen. în vigoare, are ca excepţii retroactivitatea legii penale, respectiv ultraactivitatea legii penale mai blânde.

Rezultă, astfel, că aplicarea legii penale mai favorabile conform art. 5 C. pen. mai sus menţionat este incidenţă în situaţii tranzitorii, caracterizate printr-o succesiune a legilor penale intervenită de la data săvârşirii faptei prevăzute de legea penală, când ia naştere raportul juridic penal de conflict, şi până la soluţionarea definitivă a cauzei.

În speţă, suntem într-o asemenea situaţie, căci după comiterea infracţiunii şi mai înainte de judecarea definitivă a cauzei, la data de 01 februarie 2014, a intrat in vigoare un Nou C. pen., ce a dus modificări substanţiale, care pot influenţa soluţia ce poate fi pronunţată în cauză.

Având în vedere caracterul de ordine publică al legii penale mai favorabile, faptul că inculpaţii nu mai pot solicita pe altă cale determinarea legii mai blânde în cursul judecăţii, reţinând fundamentul constituţional al acestui principiu şi luând în considerare disp. art. 7 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, Înalta Curte apreciază că aplicarea legii penale mai favorabile nu este condiţionată de încadrarea în vreunul din cazurile de casare, ci trebuie avută în vedere din oficiu.

Chiar aşa fiind, trebuie respectate toate celelalte rigori impuse de soluţionarea recursului, în sensul că analiza este limitată doar la chestiuni de drept, prin compararea vechii şi noii reglementări de drept substanţial, pe baza situaţiei de fapt şi a tipului de infracţiune stabilite prin hotărârile atacate, fără a se face o nouă apreciere asupra criteriilor de individualizare a sancţiunilor.

Potrivit legii vechi, faptele comise de inculpaţii A.D.I., B.D. şi B.M. corespund infracţiunii de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen. anterior şi pedepsită cu închisoarea de la 10 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi.

Se observă însă că, în cazul acestei infracţiuni, Noul C. pen. nu mai prevede varianta agravată determinată de producerea consecinţelor deosebit de grave, însă modificarea anterior menţionată nu generează dezincriminarea faptei reţinută în sarcina inculpaţilor A.D.I., B.D. şi B.M., care corespunde tiparului de incriminare reglementat de legea nouă şi se regăseşte în varianta agravată a înşelăciunii săvârşită prin folosirea de mijloace frauduloase, prevăzută de art. 244 alin. (2) C. pen. şi pedepsită cu închisoarea de la 1 la 5 ani.

Astfel, luând în considerare reducerea limitelor de pedeapsă atât în ce priveşte minimul cât şi maximul sancţiunii, dar şi faptul că potrivit art. 65 şi 67 C. pen. în vigoare, aplicarea pedespelor accesorii şi complementare nu este obligatorie, rezultă că legea nouă este mai favorabilă, urmând a fi aplicată în ceea ce-i priveşte pe inculpaţii A.D.I., B.D. şi B.M.

Cât priveşte stabilirea în concret a pedepsei conform legii noi, Înalta Curte porneşte de la premisa că instanţa de recurs nu are posibilitatea de a realiza o individualizare a pedepsei între noile limite. În atare situaţie, instanţa de recurs trebuie să ia în considerare principiul proporţionalizării sancţiunii, mai precis să respecte modul în care pedeapsa a fost individualizată de către instanţa de fond şi de către instanţa de apel în limitele prevăzute de legea veche şi, în aceeaşi măsură,'să o orienteze către minim, către mediu sau către maximul special, prin raportare la limitele de pedeapsă prevăzute de legea nouă.

Drept urmare, Înalta Curte constată că sancţiunea ce ar putea fi aplicată inculpaţilor în mod proporţional potrivit legii noi, ar fi pedeapsa de 1 an închisoare.

Cât priveşte modalitatea de executare, conform art. 16 din Legea nr. 187/2012, se impune menţinerea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei, astfel cum s-a stabilit prin decizia recurată.

Referitor la inculpata B.D., Înalta Curte reţine că aceasta a fost condamnată la pedeapsa de 1 an şi 5 luni prin sentinţa penală nr. 657/PI/2010 a Tribunalului Timiş rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 89/A din 09 iunie 2010 a Curţii de Apel Timişoara.

Potrivit art, 36 C. pen. anterior, dacă infractorul condamnat definitiv este judecat ulterior pentru o infracţiune concurentă, se aplică regulile de la concursul de infracţiuni. Se observă că, făcând aplicarea acestor dispoziţii legale în prezenta cauză, instanţele au stabilit în sarcina inculpatei pedeapsa cea mai grea a închisorii, fără să adauge un spor de pedeapsă.

În ceea ce priveşte tratamentul sancţionator prevăzut de legea nouă pentru concurs, se observă că Noul C. pen. instituie obligativitatea aplicării la pedeapsa cea mai grea a unui spor de 1/3 din suma celorlalte pedepse.

În consecinţă, luînd în considerare aplicarea legii penale mai favorabile pe instituţii autonome, se constată că legea veche este mai favorabilă în cazul inculpatei B.D. pentru situaţia concursului de infracţiuni şi urmează a fi aplicată în speţă.

Astfel, potrivit art. 33 lit. a) şi art. 36 C. pen. anterior, pedeapsa de 1 an şi 5 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 657/PI/2010 a Tribunalului Timiş rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 89/A din 09 iunie 2010 a Curţii de Apel Timişoara se va contopi cu pedeapsa de 1 an închisoare mai sus stabilită, aşa încât se va da spre executare pedeapsa rezultanta de 1 an şi 5 luni închisoare, a cărei executare va fi suspendată sub supraveghere, conform art. 16 alin. (1) din Legea nr. 187/2012.

Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 385¹⁵ pct. 2 lit. d) C. proc. pen., Înalta Curte va admite recursurile declarate de inculpaţii A.D.I., B.D. şi B.M., va casa în parte decizia şi sentinţa atacate şi rejudecând:

În baza art. 386 alin. (1) C. proc. pen., va schimba încadrarea juridică a faptei reţinută în sarcina inculpaţilor A.D.I., B.M. şi B.D. din infracţiunea de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen. anterior cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior în infracţiunea de înşelăciune art. 244 alin. (1), (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior cu aplicarea art. 5 C. pen. şi îi va condamna pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 244 alin. (1), (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior şi art. 5 C. pen. la o pedeapsă de 1 an închisoare.

În ceea ce o priveşte pe inculpata B.D., în temeiul art. 33 lit. a) şi 36 C. pen. anterior, cu aplicarea art. 5 C. pen., va contopi pedeapsa stabilită mai sus cu pedeapsa de 1 an şi 5 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 657/PI/2010 a Tribunalului Timiş rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 89/A din 09 iunie 2010 a Curţii de Apel Timişoara, în pedeapsa cea mai grea şi va dispune executarea pedepsei rezultante de 1 an şi 5 luni închisoare.

În temeiul art. 861, 862 C. pen. anterior cu aplicarea art. 5 C. pen. va dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicată inculpaţilor A.D.I., B.M. şi B.D., urmând ca aceştia să se supună, conform art. 86 alin. (1) C. pen. anterior următoarelor măsuri de supraveghere: să se prezinte, la datele fixate, la judecătorul desemnat cu supravegherea lui sau la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Timiş; să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.

Va atrage atenţia inculpaţilor asupra dispoziţiilor art. 86 C. pen. anterior.

Conform art. 71 alin. (5) C. pen. anterior, pe durata suspendării pedepsei principale, se va suspenda şi executarea pedepselor accesorii aplicate inculpatei B.D. constând în interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. anterior, aplicate prin sentinţa penală nr. 657/PI/2010 a Tribunalului Timiş rămasă definitivă prin Decizia penală 89/A din 09 iunie 2010 a Curţii de Apel Timişoara.

Va menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei şi deciziei recurate.

Conform art. 275 alin. (3) C. proc. pen. (reţinut în virtutea principiului imediatei aplicări şi în absenţa unor norme tranzitorii), cheltuielile judiciare determinate de soluţionarea recursurilor declarate de inculpaţi vor rămâne în sarcina statului, iar onorariul parţial al avocatului din oficiu pentru A.D.I., B.D. şi B.M., în cuantum de 75 lei pentru fiecare, se va suporta din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

I. Admite recursurile declarate de A.D.I., B.D. şi B.M. împotriva Deciziei penale nr. 228/A din 26 noiembrie 2013 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală.

Casează în parte decizia penală mai sus menţionată şi sentinţa penală nr. 105/PI din 21 martie 2013 a Tribunalului Timiş şi rejudecând:

În baza art. 386 alin. (1) C. proc. pen., schimbă încadrarea juridică a faptei reţinută în sarcina inculpatului A.D.I. din infracţiunea de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen. anterior cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior în infracţiunea de înşelăciune art. 244 alin. (1), (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior cu aplicarea art. 5 C. pen.

Condamnă inculpatul A.D.I. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 244 alin. (1), (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior şi art. 5 C. pen. la o pedeapsă de 1 an închisoare.

În temeiul art. 861, 862 C. pen. anterior cu aplicarea art. 5 C. pen. dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicată inculpatului A.D.I. pe un termen de încercare de 5 ani.

În temeiul art. 863 alin. (1) C. pen. anterior dispune ca pe durata termenului de încercare, inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte, la datele fixate, la judecătorul desemnat cu supravegherea lui sau la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Timiş;

b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.

Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 864 C. pen. anterior.

II. În baza art. 386 alin. (1) C. proc. pen., schimbă încadrarea juridică a faptei reţinută în sarcina inculpatei B.M. din infracţiunea de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) şi art. 5 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior în infracţiunea de înşelăciune art. 244 alin. (1), (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior.

Condamnă inculpata B.M. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 244 alin. (1), (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior şi art. 5 C. pen. la o pedeapsă de 1 an închisoare.

În temeiul art. 86, 86 C.pen, anterior cu aplicarea art. 5 C. pen. dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicată inculpatei B.M. pe un termen de încercare de 4 ani.

În temeiul art. 86 alin. (1) C. pen. anterior dispune ca pe durata termenului de încercare, inculpata să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte, la datele fixate, la judecătorul desemnat cu supravegherea lui sau la Serviciul de Probaţiune Tribunalul Timiş;

b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.

Atrage atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 86 C. pen. anterior.

III. În baza art. 386 alin. (1) C. proc. pen., schimbă încadrarea juridică a faptei reţinută în sarcina inculpatei B.D. din infracţiunea de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen. anterior cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.pen anterior în infracţiunea de înşelăciune art. 244 alin. (1), (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.pen anterior şi art. 5 C. pen.

Condamnă inculpata B.D. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 244 alin. (1), (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.pen anterior şi art. 5 C. pen. la o pedeapsă de 1 an închisoare.

In temeiul art. 33 lit. a) şi 36 C. pen. anterior, cu aplicarea art. 5 C. pen., contopeşte pedeapsa stabilită mai sus cu pedeapsa de 1 an şi 5 luni închisoare aplică inculpatei B.D. prin sentinţa penală nr. 657/PI/2010 a Tribunalului Timiş rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 89/A din 09 iunie 2010 a Curţii de Apel Timişoara, în pedeapsa cea mai grea şi dispune executarea pedepsei rezultante de 1 an şi 5 luni închisoare.

În temeiul art. 86, 86 C. pen. anterior cu aplicarea art. 5 C. pen. dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicată inculpatei B.D. pe un termen de încercare de 6 ani şi 5 luni.

În temeiul art. 86 alin. (1) C. pen. anterior dispune ca pe durata termenului de încercare, inculpata să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte, la datele fixate, la judecătorul desemnat cu supravegherea lui sau la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Timiş;

b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.

Atrage atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 864 C. pen. anterior.

Conform art. 71 alin. (5) C. pen. anterior, pe durata suspendării pedepsei principale, se suspendă şi executarea pedepselor accesorii constând în interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. anterior, aplicate prin sentinţa penală nr. 657/PI/2010 a Tribunalului Timiş rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 89/A din 09 iunie 2010 a Curţii de Apel Timişoara.

Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei şi deciziei recurate.

Cheltuielile judiciare avansate în recurs rămân în sarcina statului.

Onorariul parţial al avocatului din oficiu pentru A.D.I., B.D. şi B.M., în cuantum de 75 lei pentru fiecare, se suportă din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 13 mai 2014.

← ICCJ. Decizia nr. 1567/2014. Penal. Omorul calificat (art. 175...		ICCJ. Decizia nr. 1628/2014. Penal. Infracţiuni de evaziune... →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1627/2014. Penal. înşelăciunea (art. 215 C.p.). Falsul intelectual (art. 289 C.p.), falsul în înscrisuri sub semnătură privată (art. 290 C.p.), uzul de fals (art. 291 C.p.). Recurs