ICCJ. Decizia nr. 1647/2014. Penal. înşelăciunea (art. 215 C.p.). Falsul în înscrisuri sub semnătură privată (art. 290 C.p.), uzul de fals (art. 291 C.p.). Recurs

Decizii penale ICCJ 2014

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 1647/2014

Dosar nr. 13875/3/2013

Şedinţa publică din data de 14 mai 2014

Asupra recursului de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, a constatat următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 528 din 25 iunie 2013 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, în baza art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen. cu aplic, art. 320¹ C. proc. pen., a art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. şi a art. 76 alin. (2) C. pen. a condamnat pe inculpatul V.P. la 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune.

În baza art. 71 C. pen. a interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. din momentul în care hotărârea de condamnare a rămas definitivă şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 290 C. pen., cu aplic, art. 320¹ C. proc. pen., a art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. şi a art. 76 alin. (1) lit. e) C. pen. a condamnat pe acelaşi inculpat la 400 lei amendă penală pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată.

În baza art. 33 lit. a) şi la art. 34 alin. (1) lit. d) C. pen. a contopit pedepsele anterior menţionate, inculpatul urmând a executa pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare.

În baza art. 35 alin. (1) C. pen. a aplicat pe lângă pedeapsa rezultantă pedeapsa complementară a interzicerii drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. timp de 5 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei rezultante principale.

În baza art. 86¹ C. pen. a suspendat sub supraveghere executarea pedepsei închisorii pe un termen de încercare de 8 ani stabilit în condiţiile art. 86² C. pen.

În baza art. 86 ind.3 alin. (1) C. pen. pe durata termenului de încercare, inculpatul se va supune următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bucureşti;

b)să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă.

Datele prevăzute în alin. (1) lit. b), c) şi d) se comunică Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bucureşti.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. pe durata suspendării executării pedepsei închisorii sub supraveghere a suspendat şi executarea pedepsei accesorii.

În baza art. 359 C. proc. pen. a atras atenţia inculpatului asupra disp. art. 86⁴ C. pen.

În baza art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen. cu aplic, art. 320¹ C. proc. pen., a art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. şi a art. 76 alin. (2) C. pen. a condamnat pe inculpata V.F. la 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune.

În baza art. 71 C. pen. a interzis inculpatei drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. din momentul în care hotărârea de condamnare a rămas definitivă şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 291 C. pen., cu aplic. art. 320¹ C. proc. pen., a art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. şi a art. 76 alin. (1) lit. e) C. pen. a condamnat pe aceeaşi inculpată la 400 lei amendă penală pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals.

În baza art. 33 lit. a) şi la art. 34 alin. (1) lit. d) C. pen. a contopit pedepsele anterior menţionate, inculpata urmând a executa pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare.

În baza art. 35 alin. (1) C. pen. a aplicat pe lângă pedeapsa rezultantă pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. timp de 5 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei rezultante principale.

În baza art. 86¹ C. pen. a suspendat sub supraveghere executarea pedepsei închisorii pe un termen de încercare de 6 ani stabilit în condiţiile art. 86² C. pen.

În baza art. 86³ alin. (1) C. pen. pe durata termenului de încercare, inculpata se va supune următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bucureşti;

b)să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă.

Datele prevăzute în alin. (1) lit. b), c) şi d) se comunică

Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bucureşti.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. pe durata suspendării executării pedepsei închisorii sub supraveghere se suspendă şi executarea pedepsei accesorii.

În baza art. 359 C. proc. pen. a atras atenţia inculpatei asupra disp. art. 86⁴ C. pen.

În baza art. 14, 346 C. proc. pen. rap. la art. 998-999 C. civ. şi la art. 1003 C. civ. a admis în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă SC V.B.R. SA şi a obligat în solidar inculpaţii la plata sumei de 648.288,81 Chf în echivalent lei calculat în funcţie de cursul B.N.R. al zilei plăţii cu titlu de daune materiale.

În baza art. 348 C. proc. pen. a dispus desfiinţarea totală a următoarelor înscrisuri: convenţia de credit din 22 aprilie 2008, adeverinţa de venit din 09 aprilie 2008 emisă de SC V.P. SRL, adeverinţa de venit din 08 aprilie 2008 emisă de SC M.S. SRL, contractul individual de muncă din 20 februarie 2002 şi actele adiţionale la acesta din 20 februarie 2005 şi din 15 septembrie 2007 vizându-l pe inculpatul V.P. şi menţiunile din carnetul de muncă al inculpatei V.F. existente la poziţiile 5, 6, 7 şi 8 la filele 9-10 ale carnetului de muncă.

În baza art. 191 alin. (1), (2) C. proc. pen. a obligat pe fiecare inculpat la plata sumei de 980 lei, cheltuieli judiciare avansate de stat, din care onorariul parţial cuvenit apărătorului din oficiu, în cuantum de total de 160 lei se avansează din fondurile M.J.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti întocmit la data de 27 martie 2013 în Dosarul de urmărire penală nr. 2029/P/2010, înregistrat pe rolul acestei instanţe la data de 05 aprilie 2013 sub nr. 13875/3/2013 a fost pusă în mişcare acţiunea penală şi s-a dispus trimiterea în judecată în libertate a inculpaţilor V.P. şi V.F. pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen., de art. 290 şi de art. 291 C. pen., toate cu aplic, art. 33 lit. a) C. pen.

În cuprinsul actului de sesizare a instanţei s-a reţinut faptul că inculpaţii V.P. şi V.F., folosind înscrisuri falsificate i-au indus în eroare pe reprezentanţii SC V.B.R. SA - Agenţia L.B. cu ocazia încheierii convenţiei de credit din 22 aprilie 2008, obţinând un împrumut în valoare de 656.000 Chf pe care l-au achitat parţial, au semnat la rubrică, semnătură, angajat adeverinţe de venit false pe care ulterior le-au prezentat în vederea obţinerii împrumutului bancar şi au prezentat în acelaşi scop la unitatea bancară contractul individual de muncă înregistrat la I.T.M. din 20 februarie 2002 de către SC V.P. SRL şi fotocopia conformă cu originalul a carnetului de muncă, înregistrat la I.T.M., înscrisuri falsificate de către persoane rămase neidentificate.

În cursul urmăririi penale au fost administrate următoarele mijloace de probă: declaraţiile inculpaţilor, actele aflate în dosarul de creditare : cererea de credit, convenţia de credit din 22 aprilie 2008, graficul de rambursare, adeverinţă de venit şi fotocopia certificată a contractului individual de muncă emise de SC V.P. SRL pe numele inculpatului V.P., adeverinţa de venit şi fotocopia certificată a carnetului de muncă emise de SC M.S. SRL pe numele inculpatei V.F., adresa emisă de SC V.P. SRL din care rezultă că V.P. nu a fost niciodată angajat al firmei, raportul de constatare tehnico-ştiinţifică din 31 august 2011 întocmit de specialişti din cadrul D.G.P.N.B., Serviciul Criminalistic potrivit căruia inculpaţii au completat rubricile angajamentului de plată, au semnat cererea de credit persoane fizice şi convenţia de credit din 22 aprilie 2008 precum şi la rubrica semnătură angajat aflată pe adeverinţele de venit, adresele din 22 aprilie 2010 şi respectiv din 05 octombrie 2012 emise de I.T.M. Bucureşti din care rezultă că SC V.P. SRL şi SC M.S. SRL nu au înregistrat contracte individuale de muncă pe numele inculpaţilor.

În faţa instanţei legal sesizate cu soluţionarea prezentei cauze, ulterior constatării regularităţii actului de sesizare potrivit disp. art. 300 C. proc. pen. şi inculpaţii personal şi asistaţi de apărător ales au învederat instanţei faptul că doresc aplicarea disp. art. 320¹ C. proc. pen. precizând că recunosc săvârşirea faptelor reţinute în rechizitoriu şi solicită ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală. Instanţa a decis să admită cererea inculpaţilor de soluţionare a cauzei potrivit procedurii simplificate. Totodată, instanţa a încuviinţat inculpaţilor proba cu înscrisuri, fiind depuse la dosarul cauzei un înscris întitulat „caracterizare" emis de SC E. SA, foto copia carnetelor de elev ale minorilor V.P.A.Ş. şi V.P.M.A., certificatul de naştere eliberat de Consiliul Local Sector 2 la data de 08 ianuarie 2009, certificatul de naştere eliberat de Consiliul Local Sector 2 la data de 31 ianuarie 2002 şi certificatul de naştere eliberat de Consiliul Local Sector 2 la data de 27 octombrie 2008, adresa de poprire emisă la data de 21 septembrie 2012 în Dosarul de executare nr. 1486/2012, convenţia de credit din 22 aprilie 2008, procesul verbal încheiat la data de 21 august 2012, publicaţia de vânzare imobiliară emisă în data de 22 februarie 2013.

Analizând ansamblul materialului probator administrat în cursul urmăririi penale, instanţa a reţinut următoarea situaţie de fapt:

La data de 22 aprilie 2008 între SC V.B.R. SA - Agenţia L.B. şi inculpaţii V.P. şi V.F. a fost încheiată convenţia de credit din 22 aprilie 2008 în baza căreia inculpaţii au obţinut un împrumut în valoare de 656.000 Chf.

În vederea obţinerii împrumutului inculpaţii au prezentat reprezentanţilor unităţii bancare adeverinţă de venit din 09 aprilie 2008 şi fotocopia certificată a contractului individual de muncă înregistrat la I.T.M. din 20 februarie 2002 emise de SC V.P. SRL pe numele inculpatului V.P., adeverinţa de venit din 08 aprilie 2008 şi fotocopia certificată a carnetului de muncă emise de SC M.S. SRL pe numele inculpatei V.F., înscrisuri ce s-au dovedit a fi contrafăcute.

Inculpaţii au respectat graficul de rambursare aferent derulării convenţiei de credit pentru o perioadă de 6 luni, achitând din data de 21 mai 2008 echivalentul a 6 rate. începând cu data de 28 noiembrie 2008 inculpaţii au încetat să plătească ratele lunare fapt ce a condus la sesizarea organelor de poliţie de către persoana vătămată SC V.R. SA.

Instanţa a reţinut situaţia de fapt anterior expusă în urma analizei coroborate a materialului probator administrat în cauză, respectiv: declaraţiile inculpaţilor care au recunoscut constant comiterea infracţiunilor imputate, actele aflate în dosarul de creditare : cererea de credit, convenţia de credit din 22 aprilie 2008, graficul de rambursare, adeverinţă de venit şi fotocopia certificată a contractului individual de muncă emise de SC V.P. SRL pe numele inculpatului V.P., adeverinţa de venit şi fotocopia certificată a carnetului de muncă emise de SC M.S. SRL pe numele inculpatei V.F., adresa emisă de SC V.P. SRL din care rezultă că V.P. nu a fost niciodată angajat al firmei, raportul de constatare tehnico-ştiinţifică din 31 august 2011 întocmit de specialişti din cadrul D.G.P.N.B., Serviciul Criminalistic potrivit căruia inculpaţii au completat rubricile angajamentului de plată, au semnat cererea de credit persoane fizice şi convenţia de credit din 22 aprilie 2008 precum şi la rubrica semnătură angajat aflată pe adeverinţele de venit, adresele din 22 aprilie 2010 şi respectiv din 05 octombrie 2012 emise de I.T.M. Bucureşti din care rezultă că SC V.P. SRL şi SC M.S. SRL nu au înregistrat contracte individuale de muncă pe numele inculpaţilor.

În drept, faptele inculpaţilor V.P. şi V.F. care, cu ocazia încheierii convenţiei de credit din 22 aprilie 2008, i-au indus în eroare pe reprezentanţii SC V.B.R. SA - Agenţia L.B. cu privire la calitatea de angajaţi al SC V.P. SRL şi respectiv a SC M.S. SRL prezentând în acest sens contractul individual de muncă înregistrat la I.T.M. sub din 20 februarie 2002 de către SC V.P. SRL şi fotocopia conformă cu originalul a carnetului de muncă, înregistrat la I.T.M. şi adeverinţele de venit pe care le-au semnat la rubrica « semnătură angajat obţinând un împrumut în valoare de 656.000 Chf din care au achitat echivalentul a şase rate întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de înşelăciune în convenţii prin mijloace frauduloase, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi uz de fals, fapte prevăzute de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen., de art. 290 şi de art. 291 C. pen., toate cu aplic, art. 33 lit. a) C. pen.

Analizând latura obiectivă a infracţiunii prevăzute de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen., instanţa a reţinut că elementul material constă în acţiunea de a induce în eroare unitatea bancară, parte vătămată prin prezentarea ca adevărată a unor împrejurări mincinoase, respectiv calitatea inculpaţilor de angajaţi ai SC V.P. SRL şi SC M.S. SRL, în scopul de a obţine un folos material injust, constând în suma de bani obţinute cu titlu de împrumut pentru nevoi personale, pricinuindu-se o pagubă în patrimoniul SC V.R. SA.

Sub aspectul laturii subiective, inculpaţii au acţionat cu vinovăţie în modalitatea intenţiei directe, conform dispoziţiilor art. 19 alin. (1) pct. 1 lit. a) C. pen., întrucât aceştia au prevăzut rezultatul faptelor lor şi au urmărit producerea lui prin săvârşirea faptelor.

Instanţa a reţinut că, în mod corect s-a apreciat că în cauză sunt incidente disp. art. 215 alin. (5) C. pen., cuantumul prejudiciului cauzat părţii civile SC V.R. SA fiind superior celui definit de art. 146 C. pen. ca reprezentând consecinţe deosebit de grave.

Analizând latura obiectivă a infracţiunii prevăzută de art. 290 C. pen., instanţa a reţinut că elementul material al acestei infracţiuni constă în acţiunea de subscriere a adeverinţelor de venit din 09 aprilie 2008 emisă de SC V.P. SRL şi respectiv din 08 aprilie 2008 emisă de SC M.S. SRL care au fost folosite cu prilejul încheierii convenţiei de credit din 22 aprilie 2008, inducând în eroare persoana vătămată SC V.R. SA.

Într-adevăr infracţiunea prevăzută în art. 290 C. pen. constă în falsificarea unui înscris sub semnătură privată prin vreunul din modurile arătate în art. 288 C. pen., contrafacerea scrierii ori a subscrierii sau alterarea înscrisului în orice mod, dacă făptuitorul foloseşte înscrisul falsificat ori îl încredinţează altei persoane spre folosire, în vederea producerii unei consecinţe juridice. Contrafacerea scrierii include şi confecţionarea unui înscris sub semnătură privată, care conţine menţiuni necorespunzătoare adevărului, (a se vedea în acest sens Decizia nr. 2696 din 12 iulie 2011 a Înaltei Curții de Casație și Justiție, secţia penală).

Sub aspectul laturii subiective, inculpaţii au acţionat cu vinovăţie în forma intenţiei directe, conform art. 19. alin. (1) pct. 1 lit. a) C. pen. Aceştia au prevăzut rezultatul faptei şi au urmărit producerea lui.

Analizând latura obiectivă a infracţiunii prevăzute de art. 291 C. pen., instanţa a reţinut că elementul material al acestei infracţiuni constă în acţiunea de a folosi în fata unităţii bancare contractul individual de muncă înregistrat la I.T.M. din 20 februarie 2002 de către SC V.P. SRL şi fotocopia conformă cu originalul a carnetului de muncă, înregistrat la I.T.M., înscrisuri conţinând elemente necorespunzătoare realităţii în vederea producerii de consecinţe-juridice.

Sub aspectul laturii subiective, inculpaţii au acţionat cu vinovăţie în forma intenţiei directe, conform art. 19 alin. (1) pct. 1 lit. a) C. pen. Aceştia au prevăzut rezultatul faptei şi au urmărit producerea lui.

La individualizarea pedepselor aplicate inculpaţilor, instanţa a avut în vedere dispoziţiile art. 52 C. pen., precum şi criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv gradul de pericol social al faptelor săvârşite, persoana infractorului şi împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală precum şi disp. art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen. potrivit cărora inculpatul beneficiază de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei închisorii.

De asemenea, lipsa antecedentelor penale, faptul că inculpaţii sunt persoane integrate social şi profesional vor fi avute în vedere de instanţă ca reprezentând circumstanţa atenuantă prev. de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., făcând aplicarea disp. art. 76 C. pen. în ceea ce priveşte individualizarea pedepselor stabilite.

În concret, instanţa a constatat că faptele inculpaţilor prezintă un pericol social concret mediu faţă de cuantumul prejudiciului produs, faţă de faptul că au constituit o garanţie imobiliară în favoarea unităţii bancare, faţă de faptul că au achitat contravaloarea ratelor aferente convenţiei de credit pentru o perioadă de 6 luni.

Pentru motivele expuse anterior instanţa, în baza art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen. cu aplic, art. 320¹ C. proc. pen., a art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. şi a art. 76 alin. (2) C. pen. a condamnat pe inculpatul V.P. la 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, cuantum apreciat de instanţă ca fiind de natură a asigura îndeplinirea funcţiilor de constrângere, reeducare, exemplaritate şi eliminare ale pedepsei.

Aplicarea pedepselor accesorii inculpatului trebuie realizată atât în baza articolelor 71 şi 64 C. pen., cât şi prin prisma Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, a Protocoalelor adiţionale şi a jurisprudentei C.E.D.O. care, în conformitate cu dispoziţiile art. 11 alin. (2) şi art. 20 din Constituţia României, fac parte din dreptul intern ca urmare a ratificării acestei Convenţii de către România prin Legea nr. 30/1994.

Astfel, în cauza Hirst c. Marii Britanii (hotărârea din 30 martie 2004), Curtea a apreciat că o aplicare automată, în temeiul legii, a pedepsei accesorii a interzicerii dreptului de a vota, care nu lasă nici o marjă de apreciere judecătorului naţional în vederea analizării temeiurilor care ar determina luarea acestei măsuri, încalcă art. 3 din Primul Protocol adiţional.

Prin urmare, în aplicarea jurisprudenţei C.E.D.O., instanţa nu a aplicat în mod automat, ope legis, pedeapsa accesorie prev. de art. 64 lit. a) teza I, ci a analizat în ce măsură, în prezenta cauză, aceasta se impune faţă de natura şi gravitatea infracţiunii săvârşite sau comportamentul inculpatului.

În plus faţă de jurisprudenţa Curţii în materie, instanţa a avut în vedere şi Decizia nr. 74 din 5 noiembrie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prin care s-a admis recursul în interesul legii promovat de procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi s-a stabilit că „dispoziţiile art. 71 C. pen. referitoare la pedepsele accesorii se interpretează în sensul că, interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza I și lit. c) C. pen. nu se va face în mod automat, prin efectul legii, ci se va supune aprecierii instanţei, în funcţie de criteriile stabilite în art. 71 alin. (3) C. pen."

Astfel, natura faptei săvârşite determină instanţa a aprecia că aplicarea pedepsei accesorii a interzicerii dreptului de a alege, care este o valoare fundamentală într-o societate democratică, nu ar fi proporţională şi justificată, motiv pentru care, în baza art. 71 C. pen. a interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. din momentul în care hotărârea de condamnare a rămas definitivă şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 65 alin. (2) C. pen. a interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. timp de 5 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale, apreciind că prin săvârşirea infracţiunii deduse judecăţii inculpatul este nedemn de a exercita drepturile anterior menţionate.

În baza art. 290 C. pen., cu aplic. art. 320¹ C. proc. pen., a art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. şi a art. 76 alin. (1) lit. e) C. pen. a condamnat pe acelaşi inculpat la 400 lei amendă penală pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată cuantum apreciat de instanţă ca fiind de natură a asigura îndeplinirea funcţiilor de constrângere, reeducare, exemplaritate şi eliminare ale pedepsei.

În baza art. 291 C. pen., cu aplic, art. 320¹ C. proc. pen., a art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. şi a art. 76 alin. (1) lit. e) C. pen. a condamnat pe acelaşi inculpat la 400 lei amendă penală pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals, cuantum apreciat de instanţă ca fiind de natură a asigura îndeplinirea funcţiilor de constrângere, reeducare, exemplaritate şi eliminare ale pedepsei.

Instanţa a reţinut că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 33 lit. a) C. pen., cele trei infracţiuni fiind săvârşite în concurs real, fiind săvârşite de aceeaşi persoană, înainte de a fi condamnată definitiv pentru vreuna dintre ele.

În consecinţă, în baza art. 33 lit. a) şi la art. 34 alin. (1) lit. d) C. pen. a contopit pedepsele anterior menţionate, inculpatul urmând a executa pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare, cuantum apreciat de instanţă ca fiind de natură a asigura îndeplinirea funcţiilor de constrângere, reeducare, exemplaritate şi eliminare ale pedepsei.

Cu privire la individualizarea judiciară a executării pedepsei, instanţa a reţinut dispoziţiile art. 86¹ C. pen., conform cărora se poate dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe o anumită durată cu îndeplinirea cumulativă a următoarelor: pedeapsa aplicată este închisoarea de cel mult 4 ani; infractorul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii mai mare de 1 an; s-a apreciat de instanţă că pronunţarea condamnării constituie un avertisment pentru inculpat şi, chiar fără executarea pedepsei, inculpatul nu va mai săvârşi infracţiuni. De asemenea potrivit disp. art. 86¹ alin. (2) C. pen. suspendarea executării pedepsei sub supraveghere poate fi acordată şi în cazul concursului de infracţiuni dacă pedeapsa aplicată este închisoarea de cel mult 3 ani şi sunt întrunite condiţiile prevăzute în alin. (1) lit. b) şi c) C. pen.

Instanţa a considerat că în prezenta cauză sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de legiuitor, condamnarea prin prezenta sentinţă fiind de 3 ani închisoare şi inculpatul neavând antecedente penale, astfel încât instanţa are convingerea că scopul pedepsei poate fi atins şi fără executarea de către inculpat a pedepsei aplicate.

În baza art. 86¹ C. pen. a suspendat sub supraveghere executarea pedepsei închisorii pe un termen de încercare de 8 ani stabilit în condiţiile art. 86² C. pen.

În baza art. 86³ alin. (1) C. pen. pe durata termenului de încercare, inculpatul se va supune următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bucureşti;

b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă.

Datele prevăzute în alin. (1) lit. b), c) şi d) se vor comunica Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bucureşti.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. pe durata suspendării executării pedepsei închisorii sub supraveghere se va suspenda şi executarea pedepsei accesorii.

În baza art. 359 C. proc. pen. a atras atenţia inculpatului asupra disp. art. 86⁴ C. pen.

2. în baza art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen. cu aplic. art. 320¹ C. proc. pen., a art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. şi a art. 76 alin. (2) C. pen. a condamnat pe inculpata V.F. la 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, cuantum apreciat de instanţă ca fiind de natură a asigura îndeplinirea funcţiilor de constrângere, reeducare, exemplaritate şi eliminare ale pedepsei.

Aplicarea pedepselor accesorii inculpatei trebuie realizată atât în baza articolelor 71 şi 64 C. pen., cât şi prin prisma Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, a Protocoalelor adiţionale şi a jurisprudenţei C.E.D.O. care, în conformitate cu dispoziţiile art. 11 alin. (2) şi art. 20 din Constituţia României, fac parte din dreptul intern ca urmare a ratificării acestei Convenţii de către România prin Legea nr. 30/1994.

Prin urmare, în aplicarea jurisprudenţei C.E.D.O. instanţa nu a aplicat în mod automat, ope legis, pedeapsa accesorie prev. de art. 64 lit. a) teza I, ci a analizat în ce măsură, în prezenta cauză, aceasta se impune faţă de natura şi gravitatea infracţiunii săvârşite sau comportamentul inculpatului.

Astfel, natura faptei săvârşite determină instanţa a aprecia că aplicarea pedepsei accesorii a interzicerii dreptului de a alege, care este o valoare fundamentală într-o societate democratică, nu ar fi proporţională şi justificată, motiv pentru care, în baza art. 71 C. pen. a interzis inculpatei drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. din momentul în care hotărârea de condamnare a rămas definitivă şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 65 alin. (2) C. pen. a interzis inculpatei drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. timp de 5 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale, apreciind că prin săvârşirea infracţiuni deduse judecăţii inculpata este nedemnă de a exercita drepturile anterior menţionate.

În baza art. 290 C. pen., cu aplic, art. 320¹ C. proc. pen., a art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. şi a art. 76 alin. (1) lit. e) C. pen. a condamnat pe aceeaşi inculpată la 400 lei amendă penală pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, cuantum apreciat de instanţă ca fiind de natură a asigura îndeplinirea funcţiilor de constrângere, reeducare, exemplaritate şi eliminare ale pedepsei.

În baza art. 291 C. pen., cu aplic, art. 320¹ C. proc. pen., a art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. şi a art. 76 alin. (1) lit. e) C. pen. a condamnat pe aceeaşi inculpată la 400 lei amendă penală pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals, cuantum apreciat de instanţă ca fiind de natură a asigura îndeplinirea funcţiilor de constrângere, reeducare, exemplaritate şi eliminare ale pedepsei.

În consecinţă, în baza art. 33 lit. a) şi la art. 34 alin. (1) lit. d) C. pen. a contopit pedepsele anterior menţionate, inculpata urmând a executa pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare, cuantum apreciat de instanţă ca fiind de natură a asigura îndeplinirea funcţiilor de constrângere, reeducare, exemplaritate şi eliminare ale pedepsei.

Cu privire la individualizarea judiciară a executării pedepsei, instanţa a reţinut dispoziţiile art. 86l C. pen., conform cărora se poate dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe o anumită durată cu îndeplinirea cumulativă a următoarelor: pedeapsa aplicată este închisoarea de cel mult 4 ani; infractorul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii mai mare de 1 an; se apreciază de instanţă că pronunţarea condamnării constituie un avertisment pentru inculpat şi, chiar fără executarea pedepsei, inculpatul nu va mai săvârşi infracţiuni. De asemenea potrivit disp. art. 861 alin. (2) C. pen. suspendarea executării pedepsei sub supraveghere poate fi acordată şi în cazul concursului de infracţiuni dacă pedeapsa aplicată este închisoarea de cel mult 3 ani şi sunt întrunite condiţiile prevăzute în alin. (1) lit. b) şi c) C. pen.

Instanţa a considerat că în prezenta cauză sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de legiuitor, condamnarea prin prezenta sentinţă fiind de 3 ani închisoare şi inculpata neavând antecedente penale, astfel încât instanţa are convingerea că scopul pedepsei poate fi atins şi fără executarea de către inculpată a pedepsei aplicate.

În baza art. 86¹ C. pen. a suspendat sub supraveghere executarea pedepsei închisorii pe un termen de încercare de 6 ani stabilit în condiţiile art. 86² C. pen.

În baza art. 86³ alin. (1) C. pen. pe durata termenului de încercare, inculpata se va supune următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bucureşti;

b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă.

Datele prevăzute în alin. (1) lit. b), c) şi d) se vor comunica Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bucureşti.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. pe durata suspendării executării pedepsei închisorii sub supraveghere se va suspenda şi executarea pedepsei accesorii.

În baza art. 359 C. proc. pen. a atras atenţia inculpatei asupra disp. art. 86⁴ C. pen.

În ceea ce priveşte latura civilă a cauzei, instanţa a constatat faptul că în cuprinsul plângerii penale formulate în cauză persoana vătămată SC V.B. SA s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 696.866,18 Chf aferentă convenţiei de credit din 22 aprilie 2008.

Ulterior prin adresa din 23 mai 2013, înaintată instanţei la data de 24 mai 2013 prin serviciul „Registratură", partea civilă a precizat faptul că se constituie parte civilă cu întregul sold restant al creditului rămas de achitat, respectiv cu suma de 890.332,17 Chf, calculată la data de 23 mai 2013, urmând ca aceasta să fie actualizată până la momentul recuperării integrale a prejudiciului. De asemenea partea civilă a comunicat faptul că nu s-a reuşit valorificarea imobilului ipotecat în favoarea unităţii bancare urmând a se organiza a doua licitaţie de vânzare.

Pentru angajarea răspunderii civile delictuale se cer a fi întrunite, cumulativ, următoarele condiţii: existenta unui prejudiciu, existenţa unei fapte ilicite, existenţa unui raport de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu şi existenţa vinovăţiei celui care a cauzat prejudiciul.

Instanţa a constatat îndeplinite în cauză condiţiile răspunderii civile delictuale, fapta ilicită a inculpaţilor constând vîn inducerea în eroare a părţii civile cu privire la calitatea acestora de angajaţi a două societăţi comerciale şi cu privire la cuantumul veniturilor realizate, partea civilă suferind un prejudiciu ca urmare a încheierii contractului de credit.

În ceea ce priveşte cuantumul prejudiciului suferit de către partea civilă, având în vedere faptul că acţiunea civilă alăturată acţiunii penale este guvernată de regulile răspunderii civile delictuale instanţa nu a avut în vedere dobânda contractuală stipulată în cuprinsul convenţiei de credit încheiate prin inducerea în eroare a părţii civile în cauză. în consecinţă, cuantumul prejudiciului cauzat părţii civile va fi calculat în funcţie de cuantumul sumei împrumutate inculpaţilor din care se va scădea suma restituită avându-se în vedere însă regulile imputaţiei plăţii până în momentul încetării efectuării plăţii ratelor aferente contractului de credit.

Astfel s-a constatat faptul că potrivit planului de rambursare aflat la dosarul de urmărire penală la filele 128-133 ulterior achitării ultimei rate de către inculpaţi soldul creditului este de 648.288,81 Chf.

Pentru aceste considerente, instanţa în baza art. 14, 346 C. proc. pen. rap. la art. 998-999 C. civ. şi la art. 1003 C. civ. a admis în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă SC V.R. SA şi a obligat în solidar inculpaţii la plata sumei de 648.288,81 Chf în echivalent lei calculat în funcţie de cursul B.N.R. al zilei plăţii cu titlu de daune materiale.

Având în vedere faptul că adeverinţa de venit din 09 aprilie 2008 emisă de SC V.P. SRL, adeverinţa de venit din 08 aprilie 2008 emisă de SC M.S. SRL, contractul individual de muncă din 20 februarie 2002 şi actele adiţionale la acesta din 20 februarie 2005 şi din 15 septembrie 2007 vizându-l pe inculpatul V.P. şi menţiunile din carnetul de muncă al inculpatei V.F. existente la poziţiile 5, 6, 7 şi 8 la filele 9-10 ale carnetului de muncă sunt obiecte materiale şi în acelaşi timp produse a infracţiunii fals în înscrisuri sub semnătură privată şi respectiv uz de fals deduse judecăţii, instanţa în baza art. 348 C. proc. pen. a dispus desfiinţarea totală a acestora.

În ceea ce priveşte convenţia de credit de credit încheiată în cauză de către inculpaţi cu partea civilă SC V.R. SA, instanţa a reţinut, din ansamblul probator administrat în cauză, că acest raport contractual a fost rezultatul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune în convenţii imputate inculpaţilor, motiv pentru care, ca o măsură de restabilire a situaţiei anterioare săvârşirii infracţiunii, în baza art. 348 C. proc. pen. a dispus desfiinţarea totală a convenţiei de credit din 22 aprilie 2008.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel, în termen legal, partea civilă SC V.R. SA, criticând-o pentru netemeinicie şi solicitând admiterea apelului, casarea în parte a sentinţei şi rejudecând, în fond, admiterea în totalitate a acţiunii civile.

În motivarea scrisă a apelului (filele 16-21) partea civilă a arătat că paguba materială suferită nu se rezumă la cuantumul creditului acordat, cum eronat a apreciat prima instanţă, întrucât prin semnarea contractului de credit şi a planului de rambursare, accesoriu convenţiei de credit, inculpaţii au agreat toate dobânzile, comisioanele şi penalităţile practicate de bancă. A invocat faptul că principiul general al recuperării prejudiciului este acela al reparării integrale a prejudiciului cauzat de fapta ilicită, ceea ce înseamnă că autorul prejudiciului este obligat să acopere nu numai prejudiciul efectiv, dar şi beneficiul nerealizat de victimă ca urmare a faptei ilicite cauzatoare de prejudicii.

Apelanta-parte civilă a apreciat că beneficiul realizat al băncii reprezintă suma pe care o putea câştiga dacă folosea creditul în condiţii normale, respectiv în cazul în care creditul ar fii fost acordat unor debitori de bună-credinţă, fiind privată de acest beneficiu. A invocat prevederile art. 1349, art. 1531 şi art. 1385 din Noul C. civ. referitoare la răspunderea delictuală şi întinderea reparaţiei.

În consecinţă, a solicitat admiterea apelului şi acordarea sumei de 906.691,42 Chf, calculată la data de 13 septembrie 2013.

Prin Decizia penală nr. 245 din 16 octombrie 2013 Curtea de Apel Bucureşti. secţia I penală, a respins ca nefondat apelul formulat de partea civilă SC V.R. SA împotriva sentinţei penale nr. 528 din data de 25 iunie 2013, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. 13875/3/2013.

A obligat apelanta la plata a 500 lei cheltuieli judiciare avansate de stat.

Analizând sentinţa apelată prin prisma criticilor formulate, dar şi sub toate aspectele de fapt şi de drept ale laturii civile a cauzei, în limitele prevăzute de art. 371 alin. (1) C. proc. pen., Curtea a constatat următoarele:

Instanţa fondului, soluţionând latura civilă a cauzei a găsit întemeiată în parte acţiunea civilă formulată în cauză de partea civilă SC V.R. SA, acordând daune materiale în sumă de 648.288,81 Chf urmare a constatării îndeplinirii condiţiilor cumulative ale răspunderii civile delictuale. Referitor la cuantumul prejudiciului prima instanţă nu a avut în vedere dobânda contractuală stipulată în cuprinsul convenţiei de credit.

Sub aspectul laturii civile a cauzei critica părţii civile este nefondată. întrucât fapta ilicită cauzatoare de prejudicii are temei delictual, convenţia de credit fiind anulată prin hotărârea primei instanţe, partea civilă nu poate solicita dobânda contractuală la care ar fi fost îndreptăţită dacă contractul ar fi rămas în fiinţă. Aşadar, speţa dedusă judecăţii nu poate fi asimilată cu situaţia în care contractul de credit ar fi fost încheiat cu un împrumutat de bună-credinţă, după cum susţine partea civilă, prejudiciul cert constând doar în cuantumul sumei împrumutate. Curtea a observat că beneficiul nerealizat trebuie să fie cert, astfel încât ipoteza avansată de bancă referitoare la posibilitatea acordării unui credit unei persoane de bună credinţă exclude răspunderea inculpaţilor, având în vedere că situaţia prezentată de bancă este una ipotetică.

De asemenea s-a arătat că dat fiind că acţiunea civilă este guvernată de principiul disponibilităţii nu se poate acorda părţii civile nici dobânda legală, aceasta nefiind cerută prin cererea de constituire de parte civilă şi nici în precizarea făcută în faţa primei instanţe, solicitarea adresată direct în faţa instanţei de apel nefiind permisă.

Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs partea civilă SC V.R. SA, însă fără a-l motiva.

Examinând recursul declarat de partea civilă SC V.R. SA prin raportare la dispoziţiile art. 385⁹ C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, Înalta Curte a constatat că acesta este nefondat pentru considerentele care urmează.

Concluziile formulate de reprezentantul Ministerului Public şi de apărătorul ales al intimaţilor inculpaţi, au fost consemnate în partea introductivă a prezentei hotărâri, urmând a nu mai fi reluate.

Înalta Curte, examinând recursul declarat de partea civilă SC V.R. SA prin raportare la dispoziţiile art. 385⁹ C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:

Consacrând efectul parţial devolutiv al recursului reglementat ca a doua cale de atac ordinară, art. 385⁶ C. proc. pen. stabileşte în alin. (2) că instanţa de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute de art. 385⁹ din acelaşi cod. Rezultă, aşadar, că, în cazul recursului declarat împotriva hotărârilor date în apel, nici recurenţii şi nici instanţa nu se pot referi decât la lipsurile care se încadrează în cazurile de casare prevăzute de lege, neputând fi înlăturate pe această cale, toate erorile pe care le cuprinde decizia recurată, ci doar acele încălcări ale legii ce se circumscriu unuia dintre motivele de recurs limitativ reglementate de art. 385⁹ C. proc. pen.

Instituind, totodată, o altă limită a devoluării recursului, art. 385¹⁰ C. proc. pen. prevede în alineatul 21, că instanţa de recurs nu poate examina hotărârea atacată pentru vreunul din cazurile prevăzute în art. 385⁹ C. proc. pen., dacă motivul de recurs, deşi se încadrează în unul dintre aceste cazuri, nu a fost invocat în scris cu cel puţin 5 zile înaintea primului termen de judecată, aşa cum se prevede în alin. (2) al aceluiaşi articol, cu singura excepţie a cazurilor de casare care, potrivit art. 385⁹ alin. (3) C. proc. pen., se iau în considerare din oficiu.

în cauză, se observă că decizia penală recurată a fost pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, la data de 16 octombrie 2013, deci ulterior intrării în vigoare (pe 15 februarie 2013) a Legii nr. 2/2013 privind privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, situaţie în care aceasta este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute de art. 385⁹ C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin actul normativ menţionat, dispoziţiile tranzitorii cuprinse în art. II din lege - referitoare la aplicarea, în continuare, a cazurilor de casare prevăzute de C. proc. pen. anterior modificării -vizând exclusiv cauzele penale aflate, la data intrării în vigoare a acesteia, în curs de judecată în recurs sau în termenul de declarare a recursului, ipoteză care, însă, nu se regăseşte în speţă.

Prin Legea nr. 2/2013 s-a realizat, însă, o nouă limitare a devoluării recursului, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanţial sau incluse în sfera de aplicare a motivului de recurs prevăzut de pct. 172 al art. 385⁹ C. proc. pen., intenţia clară a legiuitorului, prin amendarea cazurilor de casare, fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de atac, doar la chestiuni de drept.

Verificând îndeplinirea acestor cerinţe, se observă, însă, că recurenta parte civilă SC V.R. SA nu şi-a motivat recursul, încălcându-şi, astfel, obligaţia ce îi revenea potrivit art. 385¹⁰ alin. (2) C. proc. pen., astfel că nu va proceda la examinarea recursului, cu atât mai mult cu cât nu a constatat incidenţa vreunui caz de casare care poate fi luat în discuţie din oficiu.

Pentru considerente anterior expuse, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 385¹⁵ pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de partea civilă SC V.R. SA împotriva Deciziei penale nr. 245 din 16 octombrie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.

Va obliga recurenta parte civilă la plata sumei de 450 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 75 lei reprezentând onorariul apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru intimaţii inculpaţi V.P. şi V.F., se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de partea civilă SC V.R. SA împotriva Deciziei penale nr. 245 din 16 octombrie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.

Obligă recurenta parte civilă la plata sumei de 450 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 75 lei reprezentând onorariul apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru intimaţii inculpaţi V.P. şi V.F., se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 14 mai 2014.

← ICCJ. Decizia nr. 1628/2014. Penal. Infracţiuni de evaziune...		ICCJ. Decizia nr. 1649/2014. Penal. Iniţiere, constituire de... →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1647/2014. Penal. înşelăciunea (art. 215 C.p.). Falsul în înscrisuri sub semnătură privată (art. 290 C.p.), uzul de fals (art. 291 C.p.). Recurs