ICCJ. Decizia nr. 1587/2014. Penal

Decizii penale ICCJ 2014

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 1587/2014

Dosar nr. 01007/99/2009

Şedinţa publică din 9 mai 2014

Asupra recursului penal de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 670 din 13 noiembrie 2009 Tribunalul Iaşi a dispus, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., achitarea inculpatului C.L., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă la omor calificat, faptă prev. de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 - art. 175 lit. i) C. pen. şi a inculpatului M.C.C. zis "S." pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor calificat, prev. de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 - art. 175 lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., în dauna părţii vătămate M.E.D.

A constat că inculpatul C.L. a fost arestat în cauză de la 22 decembrie 1999 - 19 aprilie 2000.

În baza art. 346 alin. (3) C. proc. pen. a respins acţiunile civile formulate de părţile civile M.E.D. şi Spitalul Clinic de Urgenţa "S.S." Iaşi.

În baza art. 189 C. proc. pen., onorariul apărătorului din oficiu desemnat pentru inculpatul M.C. s-a stabilit a fi avansat din fondurile Ministerului Justiţiei.

În baza art. 193 alin. (6) C. proc. pen. a respins cererea părţii vătămate de obligare a inculpaţilor la plata cheltuielilor judiciare efectuate de aceasta.

În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul a reţinut, următoarele:

Prin rechizitoriul nr. 78/P/1999 emis de Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi, la data de 04 februarie 2009, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaţilor C.L. şi M.C.C. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă la omor calificat, prev. de art. 20 raportat la art. 174, 175 lit. i) C. pen. în dauna părţii vătămate M.E.D.

Analizând actele şi lucrările dosarului, prima instanţă a reţinut în fapt că, în seara zilei de 28/29 noiembrie 1998, în blocul în care locuiau părţile, a fost organizată o petrecere în apartamentul nr. 3, aparţinând martorului M.C., de ziua onomastică a martorului, precum şi a vecinului C.R.G.. La petrecere au participat mai multe persoane, printre care şi numiţii: S. (fostă G.) A.C. - prietena lui M.C., G.G. - fratele A.C., S.O.L. - prietena lui C.R.G., C.R. - sora lui C.R.G. şi soţia inculpatului C.L., C.L. - cumnatul lui C.R.G., C.C.N. - sora lui C.R.G. şi a R.C., C.I. - prietenul C.N.C., S.B. - prieten cu C.R., B.G. - invitat de C.R., C.V. (zis "M.") - prieten al lui C.R.G. şi soţia sa, S.C., inculpatul M.C.C., zis "S.", prieten al lui C.R.G., împreună cu prietena sa O., F.S.F. prieten cu M.C.C., care a venit cu doi colegi de serviciu, A.N. prietena lui F.S.F, V.I. - prieten al numitului M.C. şi invitat de acesta împreună cu prietena sa, A.L., V.M.F. - fratele lui V.I.; C.P., prieten cu V.M.F, partea vătămată M.E.D. - vecin cu sărbătoriţii (locuia la et. 1 ap. 2 ) şi V.M., care a adus aparatura tehnică necesară petrecerii.

Pe fondul consumului de băuturi alcoolice, în jurul orelor 2,00 - 2,30, între participanţi a izbucnit un conflict violent fizic, fiind lipsit de relevanţă motivul concret ce a determinat utilizarea violenţelor de către participanţi.

Pe fondul loviturilor active dintre participanţii la conflict, un grup de mai multe persoane, dintre care şi partea vătămată, M.E.D., şi inculpatul C.L., care era ţinut de păr de primul, au intrat într-o vitrină (cu geamuri şi rafturi de sticlă) cu tot corpul şi cu capul înainte, rezultând rănirea acestora şi a mai multor persoane care au intervenit în conflict.

Existenţa incidentului a fost reţinută de prima instanţă pe baza declaraţiilor martorilor S.A.C. (fostă G.) care arată că "erau urme de sânge peste tot, picături, sticlă spartă"; M.C. - "vitrina a fost spartă în timpul încăierării, geamurile din faţă fiind realizate din şuviţe de sticlă (...) în apartament am făcut curăţenie eu cu prietena şi am găsit cioburi şi urme de sânge (...) erau stropi mai micuţi, pete mai micuţe"; C.V. "mai multe persoane au căzut peste vitrină care s-a spart, au căzut şi peste masa care era plină de pahare care s-au spart şi era plin de sânge pe jos; la urmărirea penală iniţială martorul a declarat că "la un moment dat în învălmăşeala creată, grupul care participa la încăierare a intrat în vitrină (...) L. şi D. intraseră cu capul în vitrină"; S.B. a declarat în cursul urmăririi penale "în cele din urmă C.L. a reuşit să se ridice; atunci M.D. l-a apucat de spate şi l-a împins în vitrină. C.L. s-a sprijinit cu o mână de marginea vitrinei şi apoi a făcut o mişcare de răsucire; a venit însă cu mâna dreapta în sticla vitrinei; după aceasta M.D. a intrat la rândul său cu corpul; geamul acesteia s-a spart; am văzut că M.D. era murdar de sânge în zona gâtului ...), ulterior am văzut că şi C.L. era tăiat la una dintre mâini în două locuri"; B.G. a declarat în cursul urmăririi penale "în momentul acesta l-am văzut pe C.L. ridicându-se de la podea, fiind ţinut de două persoane, pe care nu le-am văzut şi s-au izbit în vitrină, spărgând-o"; V.I "în aceasta învălmăşeala s-a spart vitrina de la mobilă; nu ştiu din ce cauza s-a spart (...) nu am văzut pe nimeni să fi intrat cu corpul în vitrina"; V.M.F. "la un moment dat, am auzit sticla de la vitrină spărgându-se (...) nu am observat sânge în apartament; nu am observat pe nimeni să se fi tăiat în vitrină, în niciun caz M.D."; F.S.F., ieşit din apartament în cursul conflictului, a declarat în cursul urmăririi penale "(...) am intrat în apartamentul lui M.C., pe hol, apoi în sufragerie am observat că geamul de la vitrină era spart complet; nu am văzut însă resturi de geamuri; nu am văzuţi pete de sânge"; C.R.G. a declarat în cursul urmăririi penale (...) la un moment dat am scăpat din imobilizare şi l-am lovit pe V.I. cu pumnul în gură şi pe V.F. la fel, acesta căzând sub masă, după aceasta m-am îndreptat spre vitrină care era spartă, de unde i-am luat pe C.L. şi pe M.D., care anterior se izbiseră în vitrină; după ce i-am scos din vitrină, M.D. a fugit din casa (...)"; C.R. a declarat că la momentul revenirii sale în apartament vitrina era sparta şi erau pete de sânge şi A.N., ce părăsise apartamentul pe timpul conflictului, însă ulterior împreună cu F.S. şi V.M. au strâns aparatura tehnică pentru redarea muzicii a atestat că nu a observat nici urme de sânge, nici cioburi de sticlă în cameră fiind întuneric.

Tribunalul a mai reţinut ca relevante sub aspectul situaţiei de fapt declaraţia martorului C.P. care a arătat că a intrat în bucătărie, blocând uşa, ţinând de clanţă. În acest timp, martorii C.I., S.B. şi B.G. au părăsit apartamentul, plecând în apartamentul lui C.R.. Martora S.A.C. (fostă G.) a rămas în dormitor, iar martora S.O.L a fugit din apartament şi s-a refugiat pe acoperişul blocului de vis-a vis. Martorii V.M.F. şi V.I. au rămas în apartament împreună cu M.C. şi prietena acestuia.

În aceste împrejurări, partea vătămată M.D. a fugit din apartament, coborând scările. Inculpatul C.L. a luat cuţitul de bucătărie cu care se înarmase martorul C.V., aşa cum însuşi acesta atestă, şi a coborât la rândul său pe scări, în urmărirea părţii vătămate. Aceştia au fost urmaţi îndeaproape de inculpatul M.C. care avea în mână un gât de sticlă spartă, martorii C.C., C.R. care avea în mână o coada de matură şi de martorul C.V.

În timp ce coborau scările, grupul C. s-a întâlnit cu F.S., martorul C.R. indicându-le celorlalţi că acesta nu are niciun amestec în conflictul iniţial.

Inculpatul C.L. a urmărit-o pe partea vătămată până la ieşirea din bloc, însă întrucât aceasta avea un avans substanţial, fiind în apropierea centralei termice, inculpatul a abandonat urmărirea, părţile limitându-se la injurierea reciprocă. C.L. s-a reîntors la etajul I, unde alertaţi de zgomotele puternice şi vocea lui M.D., familia M., ce locuia la etajul I, ieşise pe casa scării. Astfel, grupul inculpatului C. a găsit la etajul I pe mama părţii vătămate M.E., fratele părţii vătămate M.C. şi prietena acestuia T.M.. Între cei rămaşi la etajul I a avut loc o dispută, în care inculpatul C.L. a reproşat familiei M. comportamentul violent al părţii vătămate M.D.

Tribunalul a reţinut că depoziţiile martorilor privind derularea evenimentelor ulterioare acestui moment sunt extrem de divergente, mai ales după trecerea unei perioade îndelungate de timp de la data comiterii faptelor (28/29 noiembrie 1998).

Astfel, inculpatul C.L. a arătat că zărindu-l pe partea vătămată M.E.D. l-au urmărit în fugă, însă acesta a reuşit să scape, în afara blocului, refugiindu-se lângă centrala termică. În aceste împrejurări, a arătat inculpatul că el s-a reîntors la etajul 1, unde se aflau în continuare M.E., M.C. şi prietena acestuia. A mai arătat inculpatul, că M.C. avea în mână un par şi atunci când a încercat să îl lovească, pentru a para lovitura, a scăpat cuţitul din mână, reuşind însă să-l dezarmeze pe M.C. După acest moment s-a deplasat la apartamentul său aşteptând sosirea organelor de poliţie.

Inculpatul M.C.C. a dat o singură declaraţie în cauză, la data de 08 ianuarie 1998, ulterior, sustrăgându-se urmăririi penale. Acesta a arătat că "necunoscând pe toţi băieţii de la acel chef, de frică să nu fiu iar lovit am luat o sticlă şi am spart-o, rămânând cu gâtul sticlei în mână. M.V. (martorul C.V.) mi-a luat ciobul de sticlă din mână. După aceasta, L. a fugit şi el pe scări. După el am ieşit eu, M. şi soţia lui. Când am ajuns la etajul 1 am văzut pe geamul scărilor pe D., în faţa blocului. Acesta striga "L. poţi să te muţi din cartierul acesta". Pe scări urca L. spunând că a alunecat şi nu a putut să-l prindă pe D.. Când L. a ajuns la etajul 1, pe holul scărilor se afla mama lui D. şi încă o tânără. L. îi arăta mamei lui D. rănile de pe faţă, spunându-i că i le-a făcut D. În acel moment pe hol a apărut M.C. cu o bâtă de plastic alb în mână şi l-a lovit pe L., însă acesta a parat şi i-a smuls bâta din mâna lui C. Tot atunci am văzut şi am auzit cum din mâna lui L. a căzut un cuţit jos (...)".

Martorul C.V. a confirmat, în mod constant, prin declaraţiile date în cursul urmăririi penale, că într-adevăr a luat din mâna inculpatului M., ciobul de sticlă pe care acesta îl avea, iar inculpatul C.L. a scăpat cuţitul în încercarea de a para lovitura dată de fratele părţii vătămate.

Partea vătămată M.D. a arătat în declaraţiile date la urmărire penală (acesta neprezentându-se în faţa instanţei, după noua sesizare) că atunci când a ajuns la etajul 1 a observat că M.C. rămăsese în urmă, în spatele său fiind doar C.L.. Acesta a fugit doar până la scara exterioară a blocului, iar el a continuat să fugă până la centrala termică, situată la 50 m de locul unde se oprise C.L. După reintrarea inculpatului în scara blocului, auzind ţipete şi scandal pe scări, a urcat scările până la etajul 1, unde i-a observat pe C.L., C.R., C.C. şi C.R., părinţii săi, T.M. (...) C.L. avea în mână un cuţit de bucătărie, C.C. avea o bâtă de baseball, C.R. avea o coada subţire de mătura, din lemn. Văzând ce se întâmplă, partea vătămată a intervenit şi l-a apucat pe C.L. de păr, mai exact de coada ce şi-o lăsase pe spate. "În acel moment, C.L. a efectuat o mişcare de rotaţie spre stânga şi cu cuţitul ce-l avea în mâna dreapta, mi-a aplicat o singura lovitură în partea stângă a gâtului. În acel moment s-a apropiat şi M.C. şi cu ciobul de sticlă, mi-a aplicat o lovitură cu aceasta tot în partea stângă a gâtului, dar în zona submandibulară, imediat sub locul unde mă lovise C.L. În aceste momente noi eram ieşiţi din raza vizuală a părinţilor şi fratelui meu, întrucât ajunseserăm în alt hol mai mic de la etajul 1, unde încep scările care coboară spre parter. Am reuşit să mă smulg din mâinile agresorilor şi să fug pe scări, la parter, iar apoi afara din scara blocului până la scara vecină".

Martorul M.F.C. a arătat că la momentul apariţiei fratelui său M.E.D., spre nivelul etajului 1, i-a cerut acestuia să intre în casă, însă inculpatul C.L. a sărit balustrada şi l-a urmărit pe fratele său. Din acest motiv, a arătat martorul că a intrat în apartament şi s-a înarmat cu bâta respectivă, însă nu a folosit-o, întrucât a fost oprit de părinţi. Ulterior, l-a văzut pe fratele său tăiat la gât.

În faţa primei instanţe, martorul a susţinut în mod nereal, aşa cum rezultă şi din declaraţia data în prezent, că a văzut efectiv cum inculpatul C.L. l-a lovit cu cuţitul pe fratele său. În faţa instanţei, martorul a revenit asupra declaraţiei arătând că nu a văzut momentul când fratele său a fost tăiat, dar l-a văzut pe C.L. care urca scările cu cuţitul plin de sânge şi striga că "l-a tăiat, l-a omorât". M.C., zis "S." era imediat în spatele lui C. (...) Martorul a atestat că a încercat să-l lovească pe C.L. cu bâta de baseball în momentul când acesta urca cu cuţitul plin de sânge, după ce deja îl tăiase pe fratele său, iar în maşină partea vătămata i-a spus că inculpatul C. i-a băgat cuţitul în gât, iar celălalt inculpat i-a dat cu ciobul de sticlă.".

Martora M.E., a indicat iniţial că inculpatul C.L. l-a lovit pe fiul său M.D. cu cuţitul în gât "deoarece E.D. îl ţinea de păr. Ulterior, martora a indicat că ea a intrat în casă, pentru a-l tempera pe celălalt fiu, M.F. astfel încât nu observat în mod direct nimic. Într-o noua declaraţie dată în faţa instanţei, martora atestă că nu a putut vedea agresiunea în mod direct; din cauza locului unde se aflau părţile, pe "un hol mai mic, care prin topografia lui, este mascat, astfel, încât din uşa apartamentului meu nu se poate vedea locul respectiv". A indicat martora că ulterior a coborât, iar cei patru C.L., C.R., C.C. şi C.R. urcau scările. Pe fiul său, l-a găsit în strada tăiat la gât, fiind transportat la spital de fratele său, M.F.

Martora C.R., a arătat că ea a fost cea care a ridicat cuţitul şi l-a dus în apartament. A arătat ca, în fapt, cuţitul a fost scăpat de soţul său la momentul la care a încercat să pareze lovitura cu bâta de baseball aplicată de M.F.

Martorul C.V. a arătat că inculpatul C.L. nu l-a ajuns pe M.D., reîntorcându-se la etajul 1 M.C. avea în mână o bâtă de plastic tip baseball, l-a lovit pe L., însă acesta aruncând cuţitul a parat cu mâinile şi i-a smuls bâta din mâna lui C., care imediat a fugit în apartament. În faţa instanţei, după citirea declaraţiei date, martorul a arătat că nu-şi aminteşte aceste amănunte.

Martora T. (C.) M. a arătat că de frică a intrat în casă şi nu cunoaşte împrejurările rănirii părţii vătămate, însă la momentul când l-a văzut acesta nu prezenta nicio rană la gât.

Martorul I.D., vecin, care nu a participat la petrecere, a declarat la urmărire penală că "în jurul orelor 2,30 am auzit strigăte afară, moment în care am ieşit la geam şi l-am văzut pe numitul M.D... Acesta alerga din scara blocului unde locuieşte spre centrala termică unde s-a oprit. M.D. înjura la modul general, nu a precizat niciun nume. În acelaşi timp, în faţa scării A8 am văzut un grup de persoane care se certau, dintre care am recunoscut pe M.E... Am recunoscut glasul numitei C.M.. Soţia mi-a atras atenţia că pe zăpada din faţa blocului sunt multe pete ce par a fi de sânge. Eu nu l-am văzut pe M.D. să se ţină cu mâna de gât. L-am văzut în schimb revenind de mai multe ori spre blocul A8. Ultima dată când l-am văzut M.D. a plecat spre strada principala printre blocuri".

Prima instanţă a înlăturat declaraţiile martorilor V.I., V.F. şi C.P., întrucât relatările acestora privind faptul că grupul C. s-ar fi reîntors la un moment dat în apartamentul martorului M.C., spărgând uşa şi bruscându-i pe cei din interior, iar martorii M.E. şi M.C. se aflau în acelaşi apartament, sunt contradictorii şi lipsite de certitudine.

În ceea ce priveşte actele medico-legale, instanţa a reţinut că partea vătămată a fost transportată la Spitalul "S.S." Iaşi, unde a fost internată în perioada 29 noiembrie 1998 - 10 decembrie 1998 cu diagnosticul "plagă tăiată latero-cervicală stânga (agresiune)", diagnostic confirmat ulterior prin certificatul medico-legal eliberat de fostul Laborator Exterior de Medicină Legală sub nr. 3063 din 11 decembrie 1998 în care este evocat conţinutul foii de observaţie clinică din care rezultă că la internarea în spital, victima prezenta "o plagă tăiată orizontală în regiunea submaxilară de 6 - 7 cm cu margini neregulate prin care se vizualizează glanda submaxilară, secţionată la 2/3 superioară cu 1/3 posterioare, cu secţionarea venei faciale stângi şi parţial a arterei faciale stângi.".

S-a mai constatat altă plagă profundă până la nivelul paravertebral şi a doua plagă înţepată pe marginea posterioară a muşchiului sterno-cleido-mastoidian la aprox. 3 cm sub vârful mastoidei interesând numai muşchiul". În continuare s-a menţionat protocolul operator: "excizia 1/3 superioară a glandei submaxilare stângi, ligatura venei şi a arterei faciale stângi, prelungirea plăgii submaxilare până la spaţiul prevertebral unde se constată contuzia muşchilor prevertebrali cu sângerare difuză.

La examinarea efectuată de medicul legist, s-a constatat că partea vătămată a prezentat, în regiunea latero-cervicală stânga, în treimea superioară la 3 cm inferior de ramul orizontal al mandibulei şi paralel cu acesta, o plagă cu traseu neregulat, cu margini infractuoase de 13 cm lungime, în curs de vindecare, cu urma firelor de sutură.

Plaga a avut o direcţie oblică, de sus în jos, şi de la stânga la dreapta, paralelă cu ramul orizontal al mandibulei posterior, pornind de la nivelul regiunii mastoidiene, venind antebiar până la 3 cm deasupra cartilajului tiroid.

Pe baza acestor constatări, s-a concluzionat: "M.E.D. prezintă un traumatism obiectivat prin plăgi înţepător-tăioase cervicale stângi, cu interesare vasculară, leziuni ce s-au putut produce prin lovire activă cu obiect înţepător-tăios, lovire cu intensitate mare".

Leziunile, prin natura lor, la data producerii lor, prin caracteristicile descrise, au fost de natură să pună în primejdie viaţa victimei.

La data de 14 ianuarie 1999, IML Iaşi a făcut precizări în legătură cu actul medical eliberat, în sensul că "M.E.D. a prezentat leziuni ce s-au putut produce prin lovire activă cu un obiect tăietor-înţepător (cuţit, ciob de sticlă spartă), cu intensitate mare, în condiţiile stabilite de anchetă.

Mecanismul de cădere în regiunea submandibulară într-un ciob de sticlă este puţin probabil deoarece, regiunea vizată este o zonă protejată a corpului, iar pe corp nu s-au constatat leziuni de apărare la cădere, prin reflexie de postură, leziunile având atât morfologic cât şi localizarea, caracteristici ale unei lovituri active, cu instrumente amintite".

La data de 26 decembrie 1999 urmare solicitării organelor judiciare, medicul legist H. a precizat că "deplasarea lui M.E.D. pe o distanţă de cca. 50 m, timp în care ar fi coborât şi urcat scările între et. 3 şi 1 respectiv parter et. 1, plus deplasarea pe o porţiune în afara scării blocului, într-o perioadă de timp de cea 10 - 15 min, în condiţiile în care parte vătămată prezenta o secţiune a venei faciale stângi, precum şi o secţiune parţială a arterei faciale stângi, era practic imposibilă. Aceasta cu atât mai mult cu cât partea vătămată s-ar fi deplasat în fugă, ceea ce ar fi condus la o accelerare a ritmului cardiac, consecutiv unei măriri a debitului sângelui expulzat, într-o asemenea versiune, partea vătămată ar fi decedat datorită şocului hemoragic".

În aceste împrejurări la data de 27 iunie 2000 a mai fost efectuată o expertiză medico-legală care a concluzionat că leziunile s-au putut produce mai probabil prin lovire cu corp tăietor-înţepător (posibil cuţit); în momentul agresiunii, victima şi agresorii se aflau cel mai posibil faţă în faţă, fapt confirmat şi de consemnările din C.M.L. 2986 din 03 decembrie 1998, conform căruia leziunile numitului C.L. se aflau la nivelul masivului facial şi antebraţului drept, marginea cubitală; leziunile prezentate de M.E.D. "au fost de natură să-i pună în primejdie viaţa; leziunile s-au putut produce cel mai probabil prin loviri active, cu instrument tăietor-înţepător. În condiţiile în care victima ar fi fost proiectată cu capul în geamul unei vitrine care s-a spart, leziunile ar fi avut alte caracteristici şi ar fi fost situate difuz, la nivelul întregului masiv facial".

Leziunile traumatice prezentate de M.E.D. au putut fi produse prin loviri active cu corp tăietor-înţepător, cel mai probabil cuţit, neputând exclude lovirea cu ciob de sticlă sau fragmente de sticlă rezultate dintr-o vitrină spartă.

O cercetare la faţa locului imediat după momentul agresional, ar fi putut să precizeze natura agentului vulnerant.

Leziunile au datat din 29 noiembrie 1998 plaga tăiată-înţepată din regiunea submandibulară a necesitat 22 - 23 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare, cu incapacitate totală de muncă pentru această perioadă, iar cealaltă plagă tăiată superficial, a necesitat 12 - 24 zile de îngrijiri medicale, ambele intervale considerate de la data tratamentului.

Plaga profundă tăiată-înţepată din regiunea submandibulară stânga cu secţionarea venei şi arterei faciale stângi (vase de calibru mediu) a fost de natură să pună viaţa victimei în pericol prin starea de şoc hemoragie consecutivă (la internare t. a. 80/60 mm Hg, pres. 94/min., tegumente palide, stare generală infiltrată, Ht 34, Hb 11 g/litru)".

Această ultimă Expertiză nr. 1667 din 03 mai 2001 a I.M.L. Iaşi, a fost avizată la 20 septembrie 2001 de către Comisia Superioară Medico Legală din cadrul I.M.L. "M.M." Bucureşti care a arătat că nu a făcut aprecieri suplimentare şi, deci, a înlăturat contradicţiile unora dintre concluzii, astfel a solicitat parchetul.

Faţă de probatoriile administrate şi concluziile medicilor specialişti în medicină legală, Tribunalul a reţinut că acuzarea inculpaţilor a avut la bază exclusiv situaţia faptică susţinută de partea vătămată, înlăturându-se apărările acestora referitoare la tăierea accidentală a părţii vătămate, în cadrul conflictului iniţial din sufrageria martorului M.C.

Or, conform art. 75 C. proc. pen. declaraţiile părţii vătămate, ale părţii civile şi ale părţii responsabile civilmente făcute în cursul procesului penal pot servi la aflarea adevărului, numai în măsura în care sunt coroborate cu fapte sau împrejurări ce rezulta din ansamblul probelor existente în cauză.

Fiind o acuzaţie în materie penală, în cadrul procesului penal declanşat era necesar a se proba, dincolo de orice îndoială, atât săvârşirea faptei de către cei doi inculpaţi, cât şi vinovăţia acestora. În opinia primei instanţe, probele administrate în cauza nu au susţinut o astfel de ipoteză şi prin raportarea la dispoziţiile instanţei de control judiciar care a dispus trimiterea cauzei la parchet pentru completarea cercetărilor a reţinut că organele de urmărire penală erau datoare să clarifice toate aceste contradicţii, nu să se limiteze la reaudierea inculpatului C.L. şi a unora dintre martori, emiţând rechizitoriu la data de 05 martie 2009.

În condiţiile în care proba testimonială a fost apreciată insuficientă la nivelul anilor 2003 - 2006, cu atât mai mult la 11 ani după petrecerea faptelor, relatările martorilor apar ca fiind pline de echivoc. Mai mult, actul de sesizare al instanţei nu a lămurit niciunul din aspectele controversate ale cauzei, procurorul limitându-se la a prezenta versiunea părţii vătămate asupra succesiunii evenimentelor, fără a analiza tezele defensive ale inculpaţilor.

S-a reţinut că versiunea părţi vătămate M.E.C. în sensul că inculpatul C.L. şi inculpatul M.C.C. i-ar fi aplicat câte o lovitură de cuţit şi de ciob de sticlă în zona gâtului nu sunt susţinute nici de depoziţiile martorilor prezenţi la primul incident care au arătat în ce condiţii s-a produs vătămarea păţii vătămate şi nici de concluziile certificatului medico-legal eliberat lui M.E.D. de Laboratorul Exterior de Medicină Legală sub nr. 3063 din 11 decembrie 1998 în care se constată că a prezentat "plagă cu traseu neregulat, cu margini anfractuoase de 13 cm lungime, în curs de vindecare, cu urma firelor de sutură; plaga are o direcţie oblică, de sus în jos, şi de la stânga la dreapta, paralelă cu ramul orizontal al mandibulei posterior (...)".

S-a reţinut că nici celelalte rapoarte medicale nu susţin varianta părţii vătămate, fiind relevate expertiza I.M.L. Iaşi nr. 265/OF din 21 iunie 2000 (depusă la 27 iunie 2000) în care se susţine că în momentul agresiunii victima şi agresorii se aflau cel mai posibil faţă în faţă, fapt confirmat şi de consemnările din C.M.L. nr. 2986 din 03 decembrie 1998, în condiţiile în care partea vătămată susţine că se afla în spatele acestuia ţinându-l de păr; plaga prezentată de partea vătămată avea un traseu neregulat, cu margini anfractuoase de 13 cm lungime; or, prin natura sa, plaga tăiată prezintă margini perfect regulate, liniare, fără lipsă de substanţă, marginile neregulate, anfractuoase fiind specifice plăgilor contuze sau/zdrobite; plaga prezentată de partea vătămată avea o direcţie oblică, de sus în jos; or, diferenţele de statură dintre inculpat şi partea vătămată (inculpatul fiind mai scund decât partea vătămată), poziţia descrisă de partea vătămată (în timp ce ea îl ţinea pe inculpat de la spate, de păr) nu pot justifica o rană descendenta (de sus în jos), aşa cum se susţine în actul medical menţionat.

De asemenea, chiar partea vătămată şi martorii cauzei au susţinut contrar celor atestate de medicul legist, efortul suplimentar depus de partea vătămată (prin alergare), urmat chiar de transportul până la spital (din cartierul Dacia până la Spitalul S.S.) neconducând la consecinţe fatale, astfel cum se opinează de către specialist.

În argumentarea soluţiei, Tribunalul a reţinut şi concluziile expertizei medico-legale din 27 martie 2001 care nu au fost de certitudine, ci de probabilitate, în sensul că leziunile traumatice prezentate de M.D. au putut fi produse prin loviri active cu corp tăietor - înţepător, cel mai probabil cuţit, neputând exclude lovirea cu ciob de sticlă sau fragmente de sticlă rezultate dintr-o vitrina spartă.

Întemeiat pe aceste aprecieri, Tribunalul a înlăturat concluziile medico-legale ale expertizei din 18 aprilie 2000 conform cărora "mecanismul de cădere în regiunea submandibulară într-un ciob de sticlă este puţin probabil deoarece, regiunea vizată este o zonă protejată a corpului, iar pe corp nu s-au constatat leziuni de apărare la cădere, prin reflexie de postură, leziunile având atât morfologic cât şi localizarea, caracteristici ale unei lovituri active, cu instrumente amintite".

S-a reţinut că, argumentaţia lipsei leziunilor de apărare la cădere, este greşită, întrucât se poate justifica prin împrejurările factuale - părţile au căzut în cadrul luptei corp la corp, neavând reflex de apărare. De nicăieri nu a rezultat că partea vătămată ar fi căzut în vitrină ori în cioburile acesteia de sus în jos, ci doar a fost proiectată accidental în aceasta. Or, acest fapt a fost atestat de majoritatea martorilor prezenţi la petrecere, în sufrageria martorului M.C.: V.I., V.F., G.A.C., M.C., F.S.F., C.V., B.G., S.B, C.R.G., C.C.N., C.R.. De altfel, ipoteza spargerii vitrinei şi lovirii accidentale atât a inculpatului C.L., cât şi a părţii vătămate este susţinută şi de concluziile expertizei medico-legale din 27 martie 2001, anterior arătate, cât şi de certificatului medico-legal eliberat inculpatului C.L. nr. 2986 din 03 decembrie 1998 conform căruia acesta a prezentat în dosul mâinii drepte o excoriaţie liniara, cu crustă, iar pe metacarpianul II mână dreapta plaga contuză, acoperită cu crustă hematică.

S-a reţinut că martorii C.R., C.R.G., C.C.N. şi C.V. care fie au participat, fie au perceput direct incidentul din apropierea etajului 1 au declarat, constant, că inculpaţii nu au agresat cu cuţitul sau cu ciobul de sticlă partea vătămată sau cel puţin ei nu au văzut acest lucru, indicând că la momentul episodului de pe palierul etajului 1, ambii inculpaţi erau dezarmaţi.

Toate aceste elemente, coroborate, au relevat că susţinerile acuzării privitoare la dinamica producerii leziunilor prezentate de partea vătămată, respectiv de către cei doi inculpaţi, nu au fost primite, întrucât s-au bazat mai mult pe prezumţii decât pe probe certe şi cu un grad mare de probabilitate. În lipsa coroborării declaraţiei părţii vătămate cu alte mijloace de probă concludente şi certe, prima instanţa a acordat prevalentă principiului "in dubio pro reo", atâta vreme cât acuzarea nu a lămurit, pe baza de dovezi, toate împrejurările cauzei.

În condiţiile în care atestările actelor medico-legale nu s-au coroborat cu declaraţia părţii vătămate, iar aceasta din urmă nu a corespuns cu cele atestate de martori (de exemplu partea vătămată susţine că l-a prins de păr pe inculpat, întrucât acesta îl agresa pe fratele său; M.C., atestă că la acel moment intrase în casa pentru a lua bâta de baseball), probatoriul a fost apreciat ca fiind insuficient pentru a se dispune condamnarea inculpaţilor.

Instanţa a reţinut că însăşi raţiunea prezumţiei nevinovăţie este de a proteja persoana împotriva unor alegaţii nefondate, iar în caz de dubiu acesta îi profită tot persoanei reclamate, în reglementarea răspunderii penale acordându-se prevalenţă dreptului persoanei de a nu suferi o condamnare în lipsa unor probe suficiente a vinovăţiei sale, faţă de dreptul persoanei vătămate de a obţine condamnarea persoanei pe care o acuză de încălcarea drepturilor sale. A fost de esenţa răspunderii penale acordarea beneficiului dubiului, inculpatului şi nu părţii vătămate, deoarece conform art. 5² C. proc. pen. orice persoană este considerată nevinovată până la stabilirea vinovăţiei sale printr-o hotărâre penală definitivă. Potrivit art. 66 alin. (1) C. proc. pen., inculpatul beneficiază de prezumţia de nevinovăţiei şi nu este obligat să-şi dovedească nevinovăţia.

În consecinţă, constatând că în baza probatoriul administrat nu a fost înlăturată prezumţia de nevinovăţie ce funcţionează de drept în favoarea inculpaţilor, reţinând însă, că s-a probat vătămarea integrităţii corporale şi sănătăţii părţii vătămate, ceea ce pe plan juridico-penal reprezintă o modificare a realităţii anterioare, modificare ce nu provine însă din faptele inculpaţilor, astfel cum s-a arătat, instanţa de fond a dispus achitarea inculpaţilor C.L. şi M.C.C. în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de "tentativă la omor calificat" prevăzută de art. 20 raportat la art. 174, 175 lit. i) C. pen. (cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. numai în ceea ce-l priveşte pe inculpatul M.C.C.), întrucât fapta nu a fost săvârşită de inculpaţi.

În ceea ce priveşte prescripţia răspunderii penale, invocată de apărătorul inculpatului C.L. prima instanţa a reţinut că, potrivit art. 122 alin. (1) lit. b) C. pen., termenul de prescripţie este de 10 ani, când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa închisorii mai mare de 10 ani, dar care nu a depăşit 15 ani. Potrivit art. 123 C. pen. cursul termenului prescripţiei prevăzut în art. 122 C. pen. se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act care, potrivit legii, trebuie comunicat învinuitului sau inculpatului in desfăşurarea procesului penal.

Având în vedere că în prezenta cauză, cursul prescripţiei a fost întrerupt succesiv (prin prezentarea materialului de urmărire penală, citarea inculpaţilor, comunicare) în cauză au fost incidente prevederile art. 124 C. pen., conform cărora prescripţia înlătură răspunderea penală oricâte întreruperi ar interveni, dacă termenul de prescripţie prevăzut în art. 122 este depăşit cu încă jumătate. În consecinţă, nefiind îndeplinite condiţiile prescripţiei speciale, instanţa a constatat că nu se poate da eficienţa dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. g) C. proc. pen., soluţia de achitare fiind, totodată, favorabilă inculpaţilor.

Sub aspectul laturii civile a cauzei, faţă de dispoziţiile art. 346 alin. (3) C. proc. pen., având în vedere temeiul achitării pronunţate, prima instanţă a reţinut că nu a fost antrenată răspunderea civilă a inculpaţilor, întrucât nu s-a făcut dovada vreunui fapt cauzator de prejudicii săvârşit de aceştia, motiv pentru care acţiunile civile formulate de partea civilă M.E.D. şi Spitalul Clinic de Urgenţă S.S. au fost respinse.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi şi partea civilă M.E.D., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

În dezvoltarea motivelor de apel, Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi a criticat soluţia sub aspectul greşitei achitări a inculpaţilor M.C.C. şi C.L. pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor calificat, prev. de art. 20 rap. la art. 174, art. 175 lit. i) C. pen., deşi din coroborarea probatoriul administrat în cauză a rezultat vinovăţia celor doi în comiterea faptei şi, pe cale de consecinţă, greşita respingerea a acţiunilor părţilor civile pe motiv că nu s-a putut dovedi dincolo de orice îndoială, săvârşirea faptei şi vinovăţia celor doi inculpaţi.

În susţinerea criticilor formulate, Parchetul a invocat declaraţiile martorilor M.E., T.M., M.C.F., a părţii vătămate M.E.D., menţiunile din procesul verbal de cercetare a locului faptei, concluziile actelor medicale şi raportului de expertiză medico-legală traumatologică, avizat de Comisia Superioară de Medicină Legală din cadrul INML "M.M.", declaraţiile martorilor C.V., C.M., V.I., V.M.F., care coroborate dovedesc vinovăţia celor doi inculpaţi la comiterea infracţiunii de tentativă la omor calificat.

Partea civilă M.E.D. nu şi-a motivat cale de atac declarată.

Prin Decizia nr. 4.217 din 25 noiembrie 2010, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a admis recursurile formulate de parchet şi partea civilă M.E.D., a trimis cauza spre rejudecare la instanţa de apel, reţinând incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 395⁹ pct. 10 C. proc. pen., motivat de faptul că instanţa de control judiciar nu a analizat criticile formulate de parchet, iar apărătorului ales al părţii civile nu i-a acordat cuvântul în dezbaterea apelului deşi nu cunoştea motivele de apel invocate de această parte.

În rejudecare, după casare, Curtea de Apel Iaşi, prin Decizia penală nr. 105 din 26 mai 2011 a respins, ca nefondate, apelurile formulate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi şi partea civilă M.E.D. împotriva Sentinţei penale nr. 670 din 13 noiembrie 2009 a Tribunalului Iaşi.

A fost obligată partea civilă la plata sumei de 450 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 300 RON onorariu avocat oficiu s-a stabilit a fi avansată din fondul Ministerului Justiţiei.

Pentru a decide astfel, Curtea a reţinut că prima instanţă, pe baza analizei probelor administrate în cursul urmăririi penale, dar şi a celor administrate în mod nemijlocit în faza cercetării judecătoreşti, a constatat, în mod corect, că elementele de fapt probate sunt insuficiente pentru a constitui temeiuri ale unei condamnări şi lipsa unor probe de natură a confirma susţinerile părţii vătămate creează dubii în reţinerea situaţiei de fapt cu care a fost sesizată prin rechizitoriu, dubii ce trebuie interpretate în favoarea inculpaţilor, în virtutea principiilor fundamentale ce guvernează desfăşurarea procesului penal, cu consecinţa pronunţării unei soluţii de achitare.

În cauză s-a dat eficienţă dispoziţiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen. referitoare la aprecierea probelor, amplul proces de evaluare a realităţii obiective, prin prisma elementelor de ordin obiectiv, concretizate în probele administrate, conducând la formarea convingerii instanţei de fond asupra inexistenţei vinovăţiei inculpaţilor M.C.C. şi C.L. în săvârşirea infracţiunii pentru care au fost trimişi în judecată.

De asemenea, instanţa de fond a examinat cauza şi în raport cu dispoziţiile art. 75 C. proc. pen. ce constituie un principiu al sistemului probator potrivit căruia declaraţiile părţii vătămate făcute în cursul procesului penal pot servi la aflarea adevărului numai în măsura în care sunt coroborate cu fapte sau împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză.

În cauză, declaraţia dată de partea vătămată M.E.D. pe care s-a sprijinit acuzarea a fost singulară în contextul probelor administrate ce nu au furnizat alte elemente de ordin probator care să o susţină, astfel că în mod corect în procesul de evaluare nu a fost reţinută de prima instanţă.

Analiza susţinerilor făcute de partea vătămată în contextul probator al cauzei a condus la concluzia primei instanţe că elementele probatorii relevate de expertiza medico-legală a I.M.L. Iaşi din 21 iunie 2000 sub aspectul poziţiei părţilor în momentul conflictului, de certificatul medico-legal întocmit la data de 3 decembrie 1998 privind caracteristicile plăgii prezentate de partea vătămată şi de concluziile medicului specialist H.C. în sensul imposibilităţii deplasării victimei în condiţiile în care în urma agresiunii a prezentat o secţiune a venei faciale stângi, precum şi o secţiune parţială a arterei faciale stângi, nu confirmă varianta situaţiei de fapt prezentată de partea vătămată, dimpotrivă o contrazic.

Leziunile produse părţii vătămate au fost atestate şi prin expertiza medico-legală din 27 martie 2011 ce a opinat că leziunile traumatice prezentate de partea vătămată au putut fi produse prin loviri active cu corp tăietor-înţepător, fără a exclude lovirea cu ciob de sticlă sau fragmente de sticlă rezultate dintr-o vitrină spartă, varianta spargerii vitrinei şi lovirii accidentale a inculpatului C.L. şi a părţii vătămate fiind susţinută şi de concluziile certificatului medico-legal nr. 2986 din 3 decembrie 1998 şi de declaraţiile martorilor V.I., V.F., G.A.C., M.C., F.S.F., C.V., B.G., S.B., C.R.G., C.C.N., C.R., persoane prezente la petrecere în sufrageria martorului M.C.

Concluzionând, faţă de întreg materialul probator administrat şi elementele evidenţiate în urma analizării acestuia, instanţa de control judiciar a apreciat că în mod justificat prima instanţă a reţinut că prin conţinutul său ansamblul probator existent în cauză nu are un caracter cert şi decisiv în înlăturarea prezumţiei de nevinovăţie consacrată de lege în favoarea inculpaţilor.

Având în vedere că la pronunţarea unei condamnări, instanţa trebuie să-şi întemeieze hotărârea pe bază de probe sigure şi certe şi întrucât în cauză probele în acuzare nu au un astfel de caracter, ci conţin informaţii îndoielnice tocmai cu privire la vinovăţia inculpaţilor, Curtea a reţinut nu îşi poate forma o convingere care să se constituie într-o certitudine, astfel că se impune a se da eficienţă regulii potrivit căreia "orice îndoială este în favoarea inculpatului" (in dubio pro reo).

Ca atare, câtă vreme nu s-au stabilit cu certitudine temeiurile răspunderii penale, angajarea acesteia nu poate avea loc, soluţia de achitare a inculpaţilor M.C.C. şi C.L. dispusă de prima instanţă fiind legală şi temeinică şi în raport de modul de soluţionare a laturii penale, acţiunile civile promovate de partea vătămată M.E.D. şi de Spitalul Clinic de Urgenţe S.S. Iaşi în cadrul procesului penal fiind respinse în mod corect.

Pentru considerentele expuse anterior, Curtea a respins ca nefondate apelurile declarate de parchet şi partea civilă M.D.E.

Soluţia instanţei de apel a fost atacată cu recurs de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi care a criticat sentinţa şi decizia atacată sub aspectul nelegalităţii şi netemeiniciei, invocând în drept dispoziţiile art. 385⁹ pct. 17² şi 18 C. proc. pen.

Reprezentantul Ministerului Public în motivele scrise şi susţinute oral în faţa instanţei a criticat hotărârile sub aspectul greşitei achitări a celor doi inculpaţi în condiţiile în care probatoriul administrat a dovedit că fapta există şi a fost comisă de către cei doi inculpaţi.

În susţinerea vinovăţiei inculpaţilor, au fost invocate de către parchet concluziile experţilor de medicină legală privind producerea leziunilor suferite de partea vătămată care puteau fi produse accidental de fragmente de sticlă provenite prin spargerea unei vitrine, dar şi în mod activ prin lovire cu un obiect tăietor înţepător, concluzii care au fost coroborate cu declaraţiile martorilor M.F.C., T. (C.) M., M.E., parţial cu declaraţiile inculpaţilor C.L. şi M.C.C., care au confirmat declaraţiile părţii vătămate în sensul vinovăţiei inculpaţilor.

Totodată, a fost criticată soluţia instanţei de fond şi sub aspectul temeiul juridic greşit în baza căruia s-a dispus achitarea inculpatului C.L., art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. c) C. proc. pen., în condiţiile în care s-a reţinut că acesta a produs, accidental, o leziune părţii vătămate ce i-a pus în primejdie viaţa, astfel că, în raport de situaţia de fapt reţinută se impunea reţinerea ca temei al achitării pentru acest inculpat a dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. (lipsa elementelor constitutive ale infracţiunii, latura subiectivă - intenţia).

Prin Decizia nr. 1.548 din 14 mai 2012, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a admis recursul declarat de parchet, reţinând că nu au fost lămurite aspecte esenţiale pentru aflarea adevărului şi a trimis cauza spre rejudecare la instanţa de apel, pentru reaudierea părţilor, a martorilor şi completarea expertizei medico-legale.

Cauza a fost înregistrată din nou pe rolul Curţii de Apel Iaşi la data de 13 iunie 2012.

În rejudecare, inculpatul C.L. s-a prevalat de dreptul de a nu face declaraţii prevăzut de art. 70 C. proc. pen., iar celălalt inculpat, M.C.C. şi partea civilă M.E.D. nu au putut fi audiaţi, din procesele verbale de executare a mandatelor de aducere emise pe numele acestora rezultând că nu se aflau în ţară la data la care au fost căutaţi în vederea prezentării lor în instanţă. Au fost reaudiaţi în instanţa de apel doar martorii V.I., M.E., C.I., C.P., B.N., C.G.R., B.G., N. (fostă S.) O.L., C.V., cu privire la ceilalţi martori constatându-se imposibilitatea audierii. De asemenea, Comisia superioară medico-legală din cadrul Institutului Naţional de Medicină Legală "M.M." a făcut precizări cu privire la expertiza medico-legală prin avizul nr. E1/9279/2001 din 17 ianuarie 2013.

Prin Decizia penală nr. 29 din 28 februarie 2013 Curtea de Apel Iaşi a admis apelurile declarate de declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi şi partea civilă M.E.D. împotriva Sentinţei penale nr. 670 din 13 noiembrie 2009 pronunţate de Tribunalul Iaşi, pe care a desfiinţat-o integral.

Rejudecând:

A fost condamnat inculpatul C.L. la 4 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 - 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a), c) şi art. 76 lit. b) C. pen.

Pe durata executării pedepsei, s-a interzis inculpatului C.L. drepturile prev. de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., în condiţiile prev. de art. 71 C. pen.

În temeiul dispoziţiilor art. 86¹ şi art. 86² s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei închisorii aplicate inculpatului C.L., pe durata unui termen de încercare de 7 ani în cadrul căruia, potrivit prevederilor art. 86³ alin. (1) C. pen., inculpatul a avut obligaţia de a se supune următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Iaşi;

b) să anunţe Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Iaşi cu privire la orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă, orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi cu privire la întoarcere;

c) să comunice Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Iaşi şi să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Iaşi informaţii de natură a permite să îi fie controlate mijloacele de existenţă.

În baza dispoziţiilor art. 359 alin. (1) C. proc. pen., s-a atras atenţia inculpatului că, potrivit art. 86⁴ C. pen., în caz de nerespectare cu rea-credinţă a măsurilor de supraveghere stabilite sau în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni în termenul de încercare, s-a dispus revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei şi executarea acesteia în întregime.

În temeiul dispoziţiilor art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale, s-a suspendat şi executarea pedepsei accesorii aplicate inculpatului.

În baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului perioada reţinerii şi arestării preventive de la 22 decembrie 1999 la 19 aprilie 2000.

A fost condamnat inculpatul M.C.C. la 7 ani şi 6 luni închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 - 175 lit. i) C. pen., cu aplic. art. 37 lit. b) C. pen.

Pe durata executării pedepsei, s-a interzis inculpatului M.C.C. drepturile prev. de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., în condiţiile prev. de art. 71 C. pen.

În baza art. 14, 346 C. proc. pen. şi art. 998, 999 C. civ. au fost obligaţi în solidar inculpaţii să plătească părţii civile M.E.D. daune morale în cuantum de 10.000 RON.

În baza art. 313 din Legea nr. 95/2006, modificată prin O.U.G. nr 72/2006 au fost obligaţi în solidar inculpaţii să plătească părţii civile Spitalul Clinic de Urgenţă "S.S." Iaşi daune materiale în cuantum de 325,21 lei, actualizată cu rata inflaţiei la data plăţii.

Au fost obligaţi inculpaţii să plătească părţii civile M.E.D. cheltuieli judiciare în sumă de 1.800 RON.

În baza art. 191 C. proc. pen. a fost obligat inculpatul C.L. la 400 RON, cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 191 C. proc. pen. a fost obligat inculpatul M.C.C. la 700 RON, cheltuieli judiciare către stat.

Onorariile avocaţilor din oficiu desemnaţi pentru inculpatul M.C.C. atât în primă instanţă, cât şi în apel, au fost avansate din fondurile Ministerului Justiţiei.

Cheltuielile judiciare prilejuite de judecarea apelurilor au rămas în sarcina statului.

În urma examenului de legalitate şi temeinicie a sentinţei primei instanţe, Curtea de Apel Iaşi a reţinut că apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi şi partea civilă M.E.D. sunt întemeiate, soluţia de achitare fiind nejustificată.

Astfel, instanţa de prim control judiciar a reţinut că în seara zilei de 28/29 noiembrie 2008 inculpaţii C.L. şi M.C.C. au participat la o petrecere organizată de martorul M.C., la care se aflau mai multe persoane printre care şi partea vătămată M.D.E. În jurul orelor 2:00 - 3:00, pe fondul consumului de alcool între participanţi a izbucnit un conflict, determinat de atitudinea părţii vătămate care a făcut avansuri sexuale prietenei unuia dintre sărbătoriţi, context în care a avut loc, iniţial, o altercaţie între partea vătămată şi inculpatul C., după care conflictul a degenerat intervenind şi alte persoane pentru a-i despărţi pe cei doi şi care la rândul lor s-au lovit reciproc. În împrejurările date, M.D.E. şi inculpatul C. s-au lovit reciproc, s-au împins şi au spart o vitrină, după care conflictul dintre cei doi, la care s-a alăturat şi inculpatul M.C.C., a continuat pe holul blocului.

Deşi declaraţiile martorilor care au participat direct la incident au fost contradictorii cu privire la derularea evenimentelor atât la locuinţa lui M.C., cât şi pe holul blocului, Curtea a reţinut că declaraţiile părţii vătămate M.D.E. s-au coroborat cu declaraţiile martorilor V.I., V.F., F.S.F., A.N., M.F.C., M.E., C. (fostă T.) M., de concluziile certificatului medico-legal al părţii vătămate, raportul de expertiză medico-legală traumatologică al IML Iaşi avizat de Comisia Superioară din cadrul INML M.M. Bucureşti şi avizul Comisiei Superioare din cadrul INML M.M. nr. E1/9279/2001 din 23 ianuarie 2013.

Astfel, a fost cert că în prima parte a conflictului ce s-a desfăşurat în locuinţa martorului M.C., între mai multe persoane, printre care şi partea vătămată M.E.D. şi inculpatul C.L., s-a spart vitrină din sufragerie. Însă, apărările celor doi inculpaţi, în sensul că partea vătămată s-ar fi accidentat în vitrina spartă în timpul incidentului avut cu inculpatul C.L. în locuinţa martorului M.C. au fost infirmate de partea vătămată, care a susţinut constant că a fost tăiat de C.L. cu cuţitul în zona gâtului şi de M.C.C. cu o sticlă spartă sub mandibulă în timp ce se aflau pe casa scărilor, la etajul 1.

Ipoteza susţinută de partea vătămată şi care a exclus producerea leziunilor prin proiectarea sa cu capul în vitrină a fost confirmată în primul rând de probele ştiinţifice administrate în cauză.

Certificatul medico-legal nr. 3063 din 11 decembrie 1998 a atestat faptul că la internarea în spital, partea vătămată prezenta "o plagă tăiată orizontală în regiunea submaxilară de 6 - 7 cm cu margini neregulate prin care se vizualizează glanda submaxilară, secţionată la 2/3 superioară cu 1/3 posterioară, cu secţionarea venei faciale stângi şi parţial a arterei faciale stângi; o plagă profundă până la nivelul paravertebral; a doua plagă înţepată pe marginea posterioară a muşchiului sterno-cleido-mastoidian la aprox. 3 cm, sub vârful mastoidei interesând numai muşchiul". La examinarea efectuată de medicul legist, s-a constatat că partea vătămată prezentă, în regiunea latero-cervicală stânga, în treimea superioară la 3 cm inferior de ramul orizontal al mandibulei şi paralel cu acesta, o plagă cu traseu neregulat, cu margini anfractuoase de 13 cm lungime, în curs de vindecare, cu urma firelor de sutură. Plaga are o direcţie oblică, de sus în jos, şi de la stânga la dreapta, paralelă cu ramul orizontal al mandibulei posterior, pornind de la nivelul regiunii mastoidiene, venind antebiar până la 3 cm deasupra cartilajului tiroid. Pe baza acestor constatări, concluziile medico-legale au fost că partea vătămată M.E.D. a prezentat un traumatism obiectivat prin plăgi înţepător-tăioase cervicale stângi, cu interesare vasculară, leziuni ce s-au putut produce prin lovire activă cu obiect înţepător-tăios, lovire cu intensitate mare. Leziunile, prin natura lor, la data producerii lor, prin caracteristicile descrise, au fost de natură să pună în primejdie viaţa victimei.

La data de 14 ianuarie 1999, IML Iaşi a precizat că M.E.D. a prezentat leziuni ce s-au putut produce prin lovire activă cu un obiect tăietor-înţepător (cuţit, ciob de sticlă spartă), cu intensitate mare. Mecanismul de cădere în regiunea submandibulară într-un ciob de sticlă a fost puţin probabil deoarece, regiunea vizată este o zonă protejată a corpului, iar pe corp nu s-au constatat leziuni de apărare la cădere, prin reflexie de postură, leziunile având atât morfologic cât şi localizarea caracteristice unei lovituri active, cu instrumentele amintite.

La data de 26 decembrie 1999 urmare solicitării organelor judiciare, medicul legist Hurduc a precizat că "deplasarea lui M.E.D. pe o distanţă de cca 50 m, timp în care ar fi coborât şi urcat scările între et. 3 şi 1 respectiv parter - et. 1, plus deplasarea pe o porţiune în afara scării blocului, într-o perioadă de timp de cca 10 - 15 min, în condiţiile în care parte vătămată prezenta o secţiune a venei faciale stângi, precum şi o secţiune parţială a arterei faciale stângi, era practic imposibilă. Aceasta cu atât mai mult cu cât partea vătămată s-ar fi deplasat în fugă, ceea ce ar fi condus la o accelerare a ritmului cardiac, consecutiv unei măriri a debitului sângelui expulzat, într-o asemenea versiune, partea vătămată ar fi decedat datorită şocului hemoragie".

În aceste împrejurări la data de 27 iunie 2000 a mai fost efectuată o expertiză medico-legală care a concluzionat că leziunile sau putut produce cel mai probabil prin lovire cu corp tăietor-înţepător (posibil cuţit); în momentul agresiunii, victima şi agresorii se aflau cel mai posibil faţă în faţă, fapt confirmat şi de consemnările din C.M.L. 2986 din 03 decembrie 1998, conform căruia leziunile numitului C.L. se aflau la nivelul masivului facial şi antebraţului drept, marginea cubitală; leziunile prezentate de M.E.D. au fost de natură să-i pună în primejdie viaţa; leziunile s-au putut produce cel mai probabil prin loviri active, cu instrument tăietor-înţepător. În condiţiile în care victima ar fi fost proiectată cu capul în geamul unei vitrine care s-a spart, leziunile ar fi avut alte caracteristici şi ar fi fost situate difuz, la nivelul întregului masiv facial.

Pentru lămurirea aspectelor contradictorii privind mecanismul de producere a leziunilor suferite de partea vătămată, s-a dispus efectuarea unei noi expertize medico-legale care a concluzionat în baza documentaţiei medicală examinată că "... M.E.D. a prezentat în noiembrie 1998 o plagă tăiată-înţepată în regiunea submandibulară stânga, cu secţionarea glandei submaxilar a venei şi arterei faciale, profundă până la nivelul prevertebral şi o altă plagă tăiată latero-cervicală stânga, inferior de regiunea mastoidiană, cu interesarea planului muscular, superficială, plăgi care au necesitat intervenţie chirurgicală de urgenţă (ligatura venei şi arterei faciale stâng, hemostază, sutura) ...". Leziunile traumatice prezentate de C.L. au putut fi produse prin loviri active cu corp tăietor-înţepător, cel mai probabil cuţit, neputând exclude lovirea cu ciob de sticlă sau fragmente de sticlă rezultate dintr-o vitrină spartă. Leziunile au datat din 29 noiembrie 1998. Plaga tăiat-înţepată din regiunea submandibulară a necesitat 22 - 23 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare, cu incapacitate totală de muncă pentru această perioadă, iar cealaltă plagă tăiată superficial, a necesitat 12 - 24 zile de îngrijiri medicale, ambele intervale considerate de la data tratamentului. Plaga profundă tăiată-înţepată din regiunea submandibulară stânga cu secţionarea venei şi arterei faciale stângi (vase de calibru mediu) a fost de natură să pună viaţa victimei în pericol prin starea de şoc hemoragic consecutivă (la internare t.a. 80/60 mmHg, pres. 94/min., tegumente palide, stare generală infiltrată, Ht 34, Hb 11 g/litru)".

Această expertiză, nr. 1667 din 03 mai 2001 a I.M.L. Iaşi, a fost avizată la 20 septembrie 2001 de Comisia Superioară Medico Legală din cadrul I.M.L. "M.M." Bucureşti care a arătat că nu poate face aprecieri suplimentare.

Din actele medico-legale, instanţa de apel a reţinut că leziunile prezentate de partea vătămată ar fi trebuit să aibă alte caracteristici şi să fie situate difuz la nivelul întregului masiv facial dacă s-ar fi produs prin proiectare în sticla vitrinei, medicii statuând că leziunile s-au produs prin loviri active, nicidecum prin cădere.

Concluziile actelor medico-legale dau credibilitate declaraţiilor martorilor V.I., V.F., F.S.F., A.N., care au arătat, în esenţă, că vitrina din sufragerie s-a spart, însă nu au observat pete de sânge în apartament, martorul V.F. precizând chiar că partea vătămată nu s-a tăiat în sticla vitrinei. Totodată, aceste probe ştiinţifice au reprezentat un argument puternic pentru înlăturarea ca nesinceră a variantei producerii leziunilor prin proiectarea părţii vătămate cu capul în vitrină şi, implicit, a mărturiilor celor care au susţinut-o. De altfel, niciunul dintre martorii care au arătat că partea vătămată şi inculpatul C.L. s-au izbit în vitrină nu au declarat că partea vătămată s-a tăiat în acele împrejurări.

Conflictul a continuat pe casa scărilor, partea vătămată fiind urmărită de inculpatul C.L., având asupra lui un cuţit, şi cei din anturajul său, printre care şi inculpatul M.C., ce avea în mână un ciob de sticlă spartă. În momentul în care cei doi inculpaţi au ajuns la etajul 1, în faţa apartamentului în care locuia partea vătămată, membrii familiei sale, M.E., mama, M.F.C., fratele şi T. (fosta C.M.), prietena acestuia din urmă, se aflau deja pe hol, timp în care M.E.D. fugise afară în faţa blocului, pentru a-şi asigura scăparea.

Din declaraţiile martorilor T. (C.) M., M.F.C. şi M.E. a rezultat că după ce au auzit gălăgie pe holul blocului au ieşit, au aflat de alte persoane despre incidentul petrecut, la scurt timp a venit şi inculpatul C.L. care le-a arătat rănile provocate de M.D., având în mână un cuţit, după care a venit şi M.C. ce avea în mână un ciob de sticlă. La scurt timp, martorul M.F.C. s-a dus să ia o bâtă de baseball, l-a lovit pe C.L. care s-a apărat, timp în care, acesta din urmă a văzut pe scările etajului 1, pe partea vătămată şi împreună cu M.C., având asupra lor obiectele contondente, s-au dus spre acesta pentru a-l lovi. În aceste împrejurări, martorul M.F.C. a intrat în casă pentru a lua un alt obiect să-şi ajute fratele fiind oprit însă de mama sa, martora M.E., după care au văzut că cei doi inculpaţi îl loveau pe fratele său pe un hol, fără a putea preciza alte amănunte dată fiind configuraţia locului faptei (existenţa unor uşi cu ochiuri de sticlă ce nu oferea vizibilitate la locul faptei). În acest context, martorul M.F.C. a mers după fratele său care se afla în afara blocului, fiind tăiat la gât, fapt ce l-a determinat să îl transporte de urgenţă la spital.

Este fără echivoc că înainte de a fi lovit de cei doi inculpaţi pe casa scărilor, M.D.E. nu avea nicio rană la gât, relevantă sub aspectul momentului în care i-au fost provocate leziunile fiind declaraţia martorei T.M., care a văzut că partea vătămată nu prezenta nici.o rană la gât înainte de momentul în care cei doi inculpaţi au coborât pe scări în urmărirea părţii vătămate.

Declaraţiile acestor martori care deşi nu au participat direct la incident, au fost susţinute de concluziile actelor medico-legale şi s-au coroborat cu declaraţiile părţii vătămate care a arătat că a fost lovit de cei doi inculpaţi cu un cuţit şi cu un ciob de sticlă.

Instanţa de apel a înlăturat susţinerile inculpaţilor potrivit cu care partea vătămată şi-ar fi provocat aceste leziuni în momentul în care a fost proiectată în sticla de la vitrină, întrucât o asemenea ipoteză a fost înlăturată ştiinţific, prin constatările efectuate referitoare la caracteristicile leziunilor şi a obiectului ce le-ar fi putut provoca, cât şi ca urmare a faptului că, leziunile fiind grave, ar fi împiedicat deplasarea părţii vătămate pe o distanţă de cca 50 m, timp în care ar fi coborât şi urcat scările între et. 3 şi 1, respectiv parter - et. 1, plus deplasarea pe o porţiune în afara scării blocului, într-o perioadă de timp de cca. 10 - 15 minute, în condiţiile menţionate de către inculpaţi.

Curtea a apreciat, astfel, că vinovăţia inculpaţilor este evidentă, avându-se în vedere, în esenţă, concluziile actelor medico-legale efectuate în cauză, ce reţin că partea vătămată a prezentat două plăgi, una tăiată-înţepată, iar cealaltă tăiată, leziunile putând fi produse prin lovire activă cu un obiect tăietor-înţepător (cuţit, ciob de sticlă spartă), cu intensitate mare. Mecanismul de cădere în regiunea submandibulară într-un ciob de sticlă este puţin probabil deoarece, regiunea vizată este o zonă protejată a corpului, iar pe corp nu s-au constatat leziuni de apărare la cădere, prin reflexie de postură, leziunile având atât morfologic, cât şi localizarea caracteristice unei lovituri active, cu instrumentele amintite.

Ca urmare, numai acţiunea inculpaţilor de a lovi pe partea vătămată a condus la producerea leziunilor constatate în regiunea latero-cervicală stânga, iar nu proiectarea părţii vătămate în sticla vitrinei, actele medico-legale concluzionând că leziunile au fost produse prin lovire "cu", iar nu "de" un obiect tăietor-înţepător.

Precizările exprimate de Comisia Superioară Medico-Legală din cadrul INML "M.M." prin avizul nr. E1/9279/2001 din 17 ianuarie 2013 în sensul că o victimă ce prezintă secţionarea venei faciale şi parţial a arterei faciale se poate deplasa, nu pot nicidecum constitui argumente contra vinovăţiei inculpaţilor, deoarece durata activităţii de deplasare diferă, aşa cum se arată în aviz, în funcţie de ritmul sângerării şi dacă au fost sau nu afectate imediat posttraumatic funcţiile vitale. Acest aviz a confirmat, aşadar, părerea exprimată la data de 26 decembrie 1999 de medicul legist H.C., care a apreciat în concret, raportat la datele oferite de probele administrate în cauză, consecinţele lezării unui vas sanguin fără potenţial de hemostază spontană, susţinând că "deplasarea lui M.E.D. pe o distanţă de cca 50 m, timp în care ar fi coborât şi urcat scările între et. 3 şi 1, respectiv parter - et. 1, plus deplasarea pe o porţiune în afara scării blocului, într-o perioadă de timp de cca 10 - 15 min, în condiţiile în care parte vătămată prezenta o secţiune a venei faciale stângi, precum şi o secţiune parţială a arterei faciale stângi, era practic imposibilă. Aceasta cu atât mai mult cu cât partea vătămată s-ar fi deplasat în fugă, ceea ce ar fi condus la o accelerare a ritmului cardiac, consecutiv unei măriri a debitului sângelui expulzat.

De altfel, susţinerile inculpaţilor că nu au lovit pe partea vătămată în a doua parte a conflictului ce a avut loc pe casa scărilor sunt infirmate de faptul că din probele administrate în cauză, nu rezultă că în acel moment al conflictului se mai aflau şi alte persoane ce aveau aspra lor obiecte înţepător-tăietoare.

Împrejurarea că inculpaţii au fost cei care au aplicat părţii vătămate două lovituri, una de cuţit şi una cu un ciob de sticlă spartă, rezultă fără dubiu, chiar în absenţa obiectelor cu care s-a lovit, întrucât martorul M.F.C., care a sosit lângă partea vătămată, imediat după ce aceasta a reuşit să se salveze dintre cei doi inculpaţi şi a ieşit din scara blocului, a confirmat că partea vătămată era căzută în apropierea blocului, neobservând alte persoane acolo.

Pe baza probelor în acuzare arătate mai sus, respectiv declaraţiile părţii vătămate M.D.E., declaraţiile martorilor V.I., V.F., F.S.F., A.N., T. (C.) M., M.F.C., M.E. şi actele medico-legale, instanţa de apel a înlăturat ca fiind nesincere susţinerile în apărare făcute de inculpaţi, precum şi declaraţiile confirmative ale martorilor B.G., S.O.L., C.R., C.C.N., C.R., C.I., I.D. în sensul că lovirea părţii vătămate s-a realizat în vitrina din locuinţa lui M.C., iar inculpaţii nu au avut asupra lor corpuri contondente.

În drept, fapta inculpaţilor C.L. şi M.C.C., care în noaptea de 28/29 noiembrie 1998, în loc public, au lovit pe partea vătămată M.E.D. cu un cuţit, respectiv cu un ciob de sticlă, cauzându-i leziuni ce i-au pus viaţa în pericol şi au necesitat 22 - 23 zile îngrijiri medicale, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tentativa la omor calificat prev. de art. 20 rap. la art. 174, art. 175 lit. i) C. pen. (cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., în cazul inculpatului M.C.C.).

Reţinând că inculpaţii se fac vinovaţi de comiterea infracţiunii de tentativă la omor calificat prev. de art. 20 rap. la art. 174, art. 175 lit. i) C. pen., instanţa de apel a dispus condamnarea acestora la pedepse cu închisoare la individualizarea cărora a avut în vedere criteriile prev. de art. 72 C. pen.

În ceea ce priveşte latura civilă a cauzei, instanţa de apel a considerat întemeiată cererea părţii civile M.E.D. de acordare a daunelor morale, sens în care a dispus obligarea inculpaţilor în solidar la plata sumei de 10.000 RON cu titlu de daune morale.

Împotriva acestei decizii, a declarat recurs în termenul legal de 10 zile prev. de art. 385³ C. proc. pen., inculpatul C.L., criticile sale vizând netemeinicia deciziei penale atacate şi susţine că soluţia de condamnare dispusă de instanţa de apel este consecinţa comiterii unei erori grave de fapt astfel că solicită achitarea sa în baza art. 11 pct. 2 lit. b) rap. la art. 10 lit. c) C. proc. pen. anterior.

În subsidiar, inculpatul C.L. solicită a se reţine că legea penală mai favorabilă este legea veche şi solicită a i se da eficienţă.

De asemenea, inculpatul solicită a se constata prescripţia răspunderii penale prevederile legale aplicabile fiind art. 121, art. 122 şi art. 124 C. pen. anterior.

Criticile aduse nu sunt fondate.

Analizând legalitatea şi temeinicia deciziei penale atacate prin prisma motivelor de recurs invocate, conform art. 3856 alin. (2) C. proc. pen., reţine Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie că recursul declarat de inculpat nu este fondat fapt pentru care îl va respinge ca atare pentru considerentele ce urmează a fi expuse în continuare.

Întrucât inculpatul C.L. a declarat recurs înainte de intrarea în vigoare a noului C. proc. pen., iar sesizarea instanţei de recurs a avut loc înainte de momentul intrării în vigoare, Înalta Curte reţine incidenţa disp. art. 12 din Legea nr. 255/2013 potrivit cărora recursurile în curs de judecată la data intrării în vigoare a legii noi, declarate împotriva hotărârilor care au fost supuse apelului potrivit legii vechi, rămân în competenţa aceleiaşi instanţe şi se judecă potrivit dispoziţiilor legii vechi privitoare la recurs.

Legea nr. 2/2013 a modificat disp. art. 385⁹ C. proc. pen., în sensul că o mare parte a cazurilor de casare au fost abrogate, iar conţinutul celor rămase în vigoare a fost modificat voinţa legiuitorului fiind aceea de a transforma Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie într-o Curte de Casaţie cu rolul de a rezolva doar chestiuni de drept.

Recurentul inculpat invocă în susţinerea recursului său cazul de casare prev. de art. 385⁹ pct. 18 C. proc. pen., susţinând că instanţa de prim control judiciar a comis o eroare gravă de fapt ce a avut drept consecinţă pronunţarea unei soluţii greşite de condamnare.

Înalta Curte aminteşte că în urma modificărilor aduse prin Legea nr. 2/2013, cazul de casare prev. de art. 385⁹ pct. 18 C. proc. pen. a fost abrogat astfel încât sesizarea instanţei de recurs este limitată doar la aspecte de nelegalitate.

Susţinerile apărării în sensul că dezbaterile în faţa instanţei de apel au avut loc înainte de modificările aduse prin Legea nr. 2/2013 împrejurare ce îi dă dreptul să invoce toate cazurile de casare, nu sunt întemeiate.

Decizia penală atacată a fost pronunţată la data de 28 februarie 2013, după momentul intrării în vigoare a Legii nr. 2 din 25 februarie 2013.

Înalta Curte notează că normele de procedură penală sunt de strictă interpretare şi de imediată aplicare astfel că indiferent de momentul în care au avut loc dezbaterile, modificările normelor de procedură penală intră imediat în vigoare, în cauza de faţă într-un interval de 3 zile de la publicarea în M. Of., aşa încât pot fi invocate doar dispoziţiile legale în vigoare la momentul soluţionării căii de atac.

Instanţa de recurs nu poate reevalua materialul probator în sensul stabilirii unei alte situaţii de fapt, ea are doar posibilitatea de a verifica eventuale aspecte de nelegalitate ce nu au fost însă evidenţiate în cauza dedusă judecăţii, fapt pentru care Înalta Curte nu va supune analizei criticile formulate de inculpat din perspectiva cazului de casare prev. de art. 385⁹ pct. 18 C. proc. pen., în prezent abrogat.

Cu privire la solicitarea apărării de a se constata prescrisă răspunderea penală reţine Înalta Curte că nici această apărare a inculpatului nu este fondată.

Faţă de împrejurarea că dispoziţiile care implementează instituţia prescripţiei sunt norme de drept penal, Înalta Curte va analiza aceste critici referitoare la prescripţie în raport de disp. art. 122 şi art. 124 C. pen. anterior, potrivit disp. art. 5 C. pen., întrucât reprezintă legea penală mai favorabilă.

Prescripţia răspunderii penale este o cauză care înlătură răspunderea penală pentru o infracţiune săvârşită, împiedicând incidenţa legii penale, urmărirea, judecata şi condamnarea inculpatului.

Singura condiţie impusă de legiuitor pentru a reţine incidenţa acestei instituţii de drept penal este trecerea unui anumit interval de timp însoţită de anumite condiţii de la săvârşirea infracţiunii şi până la condamnarea definitivă a infractorului care are ca efect stingerea dreptului statului de a trage la răspundere pe cel care a săvârşit infracţiunea cât şi obligaţia celui vinovat de a suporta consecinţele faptei comise.

Legiuitorul a fixat mai multe termene de prescripţie, diferenţiate în funcţie de natura şi durata pedepsei prevăzute de lege pentru fiecare categorie de infracţiuni.

Pentru calculul acestor termene reglementate de disp. art. 122 C. pen. anterior, se are în vedere pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea respectivă.

Art. 141¹ C. pen. anterior defineşte expresia pedeapsă prevăzută de lege ca fiind pedeapsa prevăzută în textul de lege care incriminează fapta săvârşită în forma consumată, fără luarea în considerare a cauzelor de reducere sau de majorare a pedepsei.

În cauza dedusă judecăţii inculpatul C.L. a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor calificat prev. de art. 20 C. pen. rap. la art. 171 - art. 174 lit. i) C. pen.

Pentru calcularea termenului prescripţiei răspunderii penale devin incidente disp. art. 141¹ C. pen., astfel că, indiferent de împrejurarea că actele materiale au rămas în faza tentativei, calculul termenului prescripţiei răspunderii penale se realizează în raport de pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea în formă consumată.

Cum fapta dedusă judecăţii a fost comisă la data de 29 noiembrie 1998, iar pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea de omor calificat în formă consumată este de la 15 ani la 25 de ani închisoare termenul de prescripţie a răspunderii penale calculat în baza art. 122 lit. a) C. pen. şi art. 124 C. pen. este de 22 de ani şi 6 luni, termen ce se împlineşte la 29 mai 2020.

Întrucât de la data săvârşirii faptei şi până la soluţionarea definitivă a cauzei a intervenit o lege penală nouă, în conformitate cu disp. art. 5 C. pen., Înalta Curte va analiza care din legile penale succesive în timp este mai favorabilă, urmând să reţină incidenţa acesteia.

Recurentul inculpat C.L. a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor calificat prev. de art. 20 C. pen. rap. la art. 174 - art. 175 lit. i) C. pen.

În noul C. pen. infracţiunea de omor calificat este reglementată în art. 189 C. pen.

Comportând conţinutul constitutiv al celor două infracţiuni, reţine Înalta Curte că în noua reglementare nu mai este prevăzut elementul circumstanţial al comiterii faptei în public.

Faţă de această situaţie s-ar impune reţinerea tentativei la infracţiunea de omor simplu prev. de art. 188 C. pen. limitele de pedeapsă fiind cuprinse între 10 ani şi 20 de ani de închisoare, iar ca urmare a reţinerii formei tentate a infracţiunii limitele sunt cuprinse între 5 ani şi 10 ani închisoare.

Dând eficienţă disp. art. 5 C. pen. reţine Înalta Curte că legea veche reprezintă legea penală mai favorabilă, astfel că va menţine soluţia pronunţată de instanţa de fond.

Instanţa de apel a reţinut în favoarea inculpatului circumstanţe atenuante judiciare prev. de art. 74 lit. a) şi c) C. pen. anterior şi a redus pedeapsa aplicată inculpatului cu mult sub minimul special prevăzut de lege.

În noul C. pen. aceste circumstanţe atenuante judiciare nu mai sunt prevăzute, fapt pentru care apreciază Înalta Curte că se impune a fi menţinută pedeapsa aplicată de instanţa de apel.

Circumstanţele atenuante contribuie la crearea cadrului legal unitar în baza căruia se stabileşte incriminarea şi se individualizează pedeapsa, ori, împrejurarea că aceste situaţii ce constituie circumstanţe atenuante judiciare nu sunt prevăzute în noua reglementare, conferă legii anterioare atributul de lege penală mai favorabilă atât din perspectiva condiţiilor de existenţă cât şi a efectelor acestora.

Întrucât în cauză nu au fost identificate alte cazuri de casare care luate în considerare din oficiu să facă posibilă reformarea deciziei penale atacate, Înalta Curte urmează ca în baza art. 385¹⁵ pct. 1 lit. b) C. proc. pen. să respingă ca nefondat recursul declarat de inculpat.

Văzând şi disp. art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.L. împotriva Deciziei penale nr. 29 din 28 februarie 2013 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 350 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 9 mai 2014.

Procesat de GGC - AM

← ICCJ. Decizia nr. 1559/2014. Penal		ICCJ. Decizia nr. 1589/2014. Penal →

ICCJ. Decizia nr. 1587/2014. Penal

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1587/2014. Penal