ICCJ. Decizia nr. 1663/2014. SECŢIA PENALĂ. Infracţiuni de evaziune fiscală (Legea 87/1994, Legea 241/2005). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1663/2014
Dosar nr. 3998/120/2012
Şedinţa publică din 15 mai 2014
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 141 din 8 aprilie 2013 pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen. s-a dispus achitarea inculpatului J.A.C., sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005.
S-a respins cererea de constituire parte civilă formulată de către Ministerul Finanţelor - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală cu sediul în Bucureşti, sector 5, prin Direcţia Generală a Finanţelor Dâmboviţa, cu sediul în Târgovişte, judeţul Dâmboviţa.
În baza dispoziţiilor art. 192 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că prin Rechizitoriul din 7 mai 2012 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului J.A.C., pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 lit. c) din Legea nr. 241/2005, prin actul de acuzare dispunându-se neînceperea urmăririi penale pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual prevăzută de art. 43 din Legea nr. 82/1991 rap. la art. 289 C. pen., întrucât elementele constitutive ale acestei faptei sunt absorbite în infracţiunea de evaziune fiscală, sens în care s-a pronunţat şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 4 din 21 ianuarie 2008.
În actul de sesizare a instanţei s-a reţinut că, în calitate de administrator al SC A.O. SRL Nucet, inculpatul J.A.C. a întocmit un număr de 6 facturi fiscale în valoare de câte 50.000 RON fiecare, reprezentând cheltuieli pentru prestări de servicii pretins a fi executate de către o terţă societate, respectiv SC K.G. SRL Voluntari în baza unui contract de prestări servicii, ce a fost semnat de către inculpat şi de către pretinsul prestator de servicii SC K.G. SRL Voluntari, printr-un angajat al acesteia, facturi pe care le-a înregistrat în evidenţele contabile şi apoi le-a invocat ca temei al obţinerii unor deduceri TVA.
Organele financiar fiscale nu au acordat însă dreptul de deducere pentru suma de 47.899 RON, motivând comportamentul de tip "fantomă" al SC K.G. SRL Voluntari, care nu a putut justifica prestarea efectivă a serviciilor, nu desfăşoară activitate la sediul declarat şi nu a avut personal salariat în intervalul de timp al prestărilor de servicii asupra cărora purtau cele 6 facturi fiscale.
S-a mai reţinut că pentru plata celor 6 facturi inculpatul J.A.C. a susţinut că a remis prestatorului de serviciu suma de 300.000 RON, iar unitatea bancară a eliberat suma către SC K.G. SRL Voluntari, la prezentarea unui bilet la ordin.
Totodată, pe baza cercetărilor s-a reţinut că inculpatul a înregistrat unele cheltuieli nereale în evidenţele contabile, apărările acestuia fiind lipsite de temei, în condiţiile în care a reieşit că societatea prestatoare are ca obiect de activitate comerţul cu ridicata al fructelor şi legumelor, nu a avut angajaţi în perioada indicată ca fiind aceea a prestărilor de servicii, nu a funcţionat niciodată la sediul declarat, nu şi-a declarat activitatea desfăşurată pentru a fi regăsită în Registrul (programul) de neconcordanţe şi nici nu există vreo dovadă a prestărilor de servicii în beneficiul SC A.O. SRL Nucet ori a încasării vreunei sume de bani corespunzătoare.
De asemenea, instanţa a arătat că în actul de sesizare s-a reţinut că tranzacţia s-a realizat în condiţii de clandestinitate, că pretinsul contract s-a încheiat în urma unor "discuţii" cu patronul SC K.G. SRL Voluntari, după care operaţiunile contabile au fost realizate exclusiv de inculpat, facturile emise în perioada 15 iunie - 30 iunie 2010 au numere consecutive, având înscris ca delegat aceeaşi persoană, respectiv inculpatul J.A.C., sumele sunt identice, cu un prag care eludează obligaţia declarării ca plătitor TVA, însă suma de bani reprezentând contravaloarea prestărilor de servicii a fost virată către S.W.A. şi nu către SC K.G. SRL Voluntari, cu titlu de tranzacţie instrument debit contravaloare factură, cu toate că S.W.A. avea ca obiect de activitate comerţul cu amănuntul al cărnii şi al produselor din carne în magazine specializate, conform datelor preluate de pe internet, fiind înfiinţată în anul 2007.
Prin urmare, parchetul a apreciat că operaţiunile de înregistrare în contabilitate sunt nereale, inculpatul procedând cu ştiinţă la denaturarea rezultatelor financiare în scopul diminuării obligaţiilor fiscale către bugetul de stat şi că fapta inculpatului J.A.C. care în calitate de administrator al SC A.O. SRL Nucet a evidenţiat în actele contabile şi alte documente legale operaţiuni fictive şi cheltuieli care nu au la bază operaţiuni reale, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 lit. c) din Legea nr. 241/2005.
Întrucât D.G.F.P. Dâmboviţa nu a acceptat deducerea sumei de 47.899 RON aferentă celor şase facturi şi solicitată de inculpat s-a reţinut că bugetul de stat nu a fost prejudiciat.
Pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale şi la cercetarea judecătorească, respectiv: procesul-verbal de sesizare din oficiu, raportul de inspecţie fiscală, copiile contractului de prestări servicii şi ale facturilor fiscale, deconturile de TVA, acte constitutive ale societăţii, rapoartele de activitate cont bancar, verificările SC K.G. SRL Voluntari, declaraţiile martorilor G.E. şi B.G.M., raportul de expertiză contabilă întocmit de expert A.S. şi declaraţia expertului dată în şedinţa publică din 25 martie 2013, instanţa de fond a reţinut în esenţă că infracţiunea de evaziune fiscală nu există.
Astfel, s-a arătat că, în şedinţa publică din 8 octombrie 2012, inculpatul J.A.C., administrator cu procură al SC A.O. SRL Nucet, după ce i s-au adus la cunoştinţă prevederile art. 70 alin. (2) C. proc. pen., a declarat că nu a făcut evidenţieri fictive în actele societăţii şi că la controlul efectuat la firmă nu au fost luate în calcul facturile provenite de la partenerii comerciali din Ilfov, care purtau semnătura diferitelor persoane din acea societate şi că plata facturilor cu valori de circa 50.000 RON, s-a efectuat prin intermediul băncii, menţionând că nu a cunoscut că societatea din Ilfov nu avea activitate, că administratorul de drept al societăţii, cetăţeanul turc T.A.A. i-a recomandat societatea prestatoare de servicii şi că nu a efectuat niciun fel de cercetări, întrucât nu avea competenţă.
Totodată, inculpatul a mai arătat că societatea prestatoare nu şi-a îndeplinit în totalitate serviciile la care s-a obligat şi că, în calitatea sa de administrator, a solicitat efectuarea controlului financiar contabil şi urmare acestuia nu a fost acceptată rambursarea de TVA pentru cele 6 facturi provenite de la societatea din Ilfov, astfel că societatea sa nu şi-a recuperat nici TVA şi nici impozitul pe profit rezultat din cele 6 facturi.
Pentru lămurirea cauzei şi în vederea aflării adevărului instanţa de fond a admis probele solicitate de inculpat pe situaţia de fapt, fiind audiaţi martorii G.E. şi B.G.M. şi efectuată expertiza contabilă, fiind acceptate obiectivele stabilite la termenul din 8 octombrie 2012, respectiv societăţile comerciale cu care SC A.O. SRL a avut relaţii comerciale în perioada 2 decembrie 2010 - 10 martie 2011, dacă documentele contabile aferente acestor operaţiuni au fost înregistrate în contabilitate, dacă din punct de vedere contabil aceste documente corespund legii contabilităţii şi dacă au rezultat beneficii din deducerea TVA, dacă societatea datorează taxe şi impozite suplimentare către bugetul de stat, respectiv TVA suplimentar, dobânzi ori penalităţi de TVA suplimentar şi dacă bugetul de stat a fost sau nu prejudiciat şi care au fost normele legale încălcate.
Prin raportul de expertiză contabilă judiciară efectuat în cauză s-a concluzionat că SC A.O. SRL a avut relaţii comerciale, că documentele contabile aferente au fost înregistrate în contabilitate corespunzător legii contabilităţii, neexistând beneficii din punct de vedere al TVA pentru societate, în sensul că TVA-ul aferent celor 6 facturi fiscale primite de la furnizorul SC K.G. SRL Voluntari, solicitat la rambursare, a fost eliminat de la deducere de către organele de inspecţie fiscală şi că la dosarul cauzei nu există suficiente informaţii pentru ca operaţiunile privind înregistrarea acestor facturi să fie considerate fictive, iar nejustificarea de către beneficiar prin documente suplimentare (de ex. situaţii de lucrări) a serviciilor executate de SC K.G. SRL Voluntari nu înseamnă că aceste lucrări nu s-au executat şi de asemenea nici lipsa personalului salariat nu demonstrează că societatea respectivă nu ar fi putut onora prestarea serviciilor, subcontractând aceste lucrări unei alte societăţi comerciale.
Faptul că nici prestatorul şi nici beneficiarul nu au declarat tranzacţiile aferente celor 6 facturi în declaraţia informativă 394 privind livrările/prestările şi achiziţiile efectuate pe teritoriul României nu însemnă că nu şi-au înregistrat aceste documente în evidenţa contabilă, neexistând informaţii că SC K.G. SRL Voluntari nu a înregistrat şi declarat venitul aferent celor 6 facturi emise şi nici dacă nu a colectat, înregistrat şi declarat TVA-ul aferent acelor facturi.
La cel de-al doilea obiectiv referitor la taxele şi impozitele suplimentare eventual datorate către bugetul de stat de către SC A.O. SRL s-a concluzionat că din documentele existente rezultă că societatea nu datorează TVA suplimentar, dobânzi TVA suplimentar, penalităţi de întârziere suplimentare către bugetul de stat, dar şi că prin decontul aferent lunii octombrie 2010, depus cu opţiune de rambursare, societatea a solicitat rambursarea sumei de 119.186 RON, însă organele de inspecţie fiscală în mod corect nu au admis de la deducere suma de 47.899 RON (valoare TVA aferentă celor 6 facturi primită de la furnizorul SC K.G. SRL Voluntari), suma cuvenită a fi rambursată diminuându-se la 71.268 RON.
Referitor la obiectivul dacă bugetul de stat a fost sau nu prejudiciat şi normele legale încălcate, s-a concluzionat că prin respingerea deducerii TVA-ului în sumă de 47.899 RON, aferent celor 6 facturi fiscale în valoare totală de 300.000 RON întocmite de furnizorul SC K.G. SRL Voluntari, societatea SC A.O. SRL nu a adus niciun prejudiciu bugetului de stat, nefiind înregistrat TVA intermediar de plată pentru perioada 1 iunie 2010 - 31 decembrie 2010.
În declaraţia dată în faţa instanţei expertul a relatat că plata celor şase facturi s-a efectuat printr-un bilet la ordin, cum s-a reţinut şi în raportul de inspecţie fiscală, la dosar se află o copie a extrasului de bancă, bilet care ulterior a fost girat de prestatorul de servicii către S.W.A. şi nu are relevanţă că în obiectul de activitate al SC K.G. SRL Voluntari nu se afla cel privind prestări de servicii întrucât aceasta putea subcontracta astfel de lucrări, iar nedepunerea declaraţiei 394 nu este sancţionată întrucât calculele pentru stabilirea obligaţiilor către stat se fac în baza declaraţiei nr. 300 care a fost depusă de SC A.O. SRL şi în baza căreia s-a solicitat rambursarea TVA-ului.
Expertul a mai precizat că, în urma cercetărilor efectuate, nu a putut stabili caracterul nereal al cheltuielilor, care reprezintă cu totul altceva decât o cheltuială nedeductibilă având consecinţe şi sancţiuni diferite.
Instanţa a reţinut că la data de 2 iunie 2010 între S.C. A.O. SRL Nucet, în calitate de beneficiar al serviciilor şi SC K.G. cu sediul în Voluntari, judeţul Ilfov, în calitate de prestator, s-a încheiat un contract de prestări servicii având ca obiect prestarea (executarea) unor lucrări de demolare şi curăţenie, beneficiarul urmând să achite prestatorului suma de 300.000 RON, plătibilă eşalonat, perioada de executare a lucrărilor fiind cuprinsă între 10 iunie 2010 - 10 iulie 2010, martorii G.E. şi B.G.M., angajaţi ai SC A.O. SRL confirmând că în vara anului 2010, în incinta societăţii au avut loc o serie de lucrări de demolare a unei construcţii tip "hală" şi curăţirea locului respectiv, din dispoziţia conducerii societăţii acestea fiind executate de către o firmă din Bucureşti.
Copiile facturilor fiscale emise de SC K.G. SRL Voluntari pentru lucrările efectuate îndeplinesc cerinţele art. 155 din Legea nr. 571/2003 şi constituie documente justificative, fiind înregistrate corect în contabilitatea societăţii şi au fost achitate la data de 10 noiembrie 2010 prin intermediul R.B. SA, potrivit raportului de activitate al contului clientului A.O. SRL, în contul deschis la această unitate bancară de către S.W.A.
S-a mai arătat că organele de inspecţie fiscală au eliminat însă de la deducere TVA-ul înscris pe facturile primite de la SC K.G. SRL Voluntari, astfel cum rezultă din Raportul de inspecţie fiscală, întrucât societatea nu a putut justifica prestarea efectivă a serviciilor cu documentele cerute de lege (proces-verbal de recepţie), însă lipsa justificării acestor lucrări este sancţionată doar cu reducerea cheltuielilor efectuate, nedepunerea acestora nu justifică restituirea TVA-ului, aspect care a şi fost reţinut de către organele fiscale, care au constatat lipsa unui prejudiciu produs bugetului de stat urmare înregistrării în contabilitatea SC A.O. SRL a celor 6 facturi.
Instanţa a apreciat că nu se poate imputa beneficiarului (inculpatului) lipsa acestor documente, decât eventual prin prisma nedepunerii diligenţelor necesare obţinerii acestora, care nu este însă sancţionată prin lege.
În raportul de inspecţie fiscală s-a reţinut, de asemenea, şi faptul că societatea prestatoare SC K.G. SRL Voluntari nu a depus declaraţia 100, din care să rezulte personalul salariat deţinut în perioada prestărilor de servicii, dar acesta putea subcontracta lucrările la care se angajase prin contract, nefiind deci necesar să aibă angajaţi, iar lipsa acestei declaraţii nu reprezintă o dovadă că societatea prestatoare nu a efectuat lucrările respective şi că aceasta nu exista.
Totodată, faptul că societatea prestatoare nu desfăşoară activitate la sediul declarat, nu înseamnă că aceasta nu există, din relaţiile oferite de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului rezultă că SC K.G. SRL Voluntari are capital social de 200.00 RON, cifră înscrisă şi pe facturile care au fost emise de această societate, corespunzând şi numărul de ordine înscris la Registrul Comerţului, precum şi codul unic de înregistrare, societatea fiind înfiinţată la data încheierii contractului cu SC A.O. SRL, aspecte care conduc la concluzia realităţii menţiunilor din cele 6 facturi întocmite de societate, parafate, de asemenea, prin ştampilă.
Totodată, s-a mai reţinut că lipsa declaraţiei informative 394 privind lucrările/prestaţiile şi achiziţiile efectuate pe teritoriul României, nu este de natură să conducă la concluzia că nu a existat o prestare de servicii de către SC K.G. SRL Voluntari, conform contractului încheiat la data de 2 iunie 2010.
În final, s-a concluzionat că în lipsa unor dovezi că nu s-ar fi efectuat lucrări de demolare şi curăţare a unui teren aparţinând SC A.O. SRL, raportat la declaraţiile martorilor, necombătute prin alte probe, din care rezultă desfiinţarea unei construcţii de tip "hală" de către o firmă despre care martorii au aflat că ar avea sediul în Bucureşti, şi faţă de împrejurarea că facturile fiscale ce apar a fi emise de către SC K.G. SRL Voluntari îndeplinesc condiţiile legale pentru a fi declarate documente justificative şi au fost preluate, conform legii, în toate documentele şi evidenţele contabile ale societăţii beneficiare SC A.O. SRL, instanţa a reţinut că operaţiunile comerciale înregistrate în contabilitate sunt reale, neexistând probe care să conducă la o concluzie contrară.
S-a mai motivat că inexistenţa documentelor care să justifice efectuarea unor lucrări de demolare, respectiv procese-verbale de recepţie sau situaţii de lucrări nu poate fi imputată beneficiarului A.O. SRL, întrucât acesta nu avea obligaţia întocmirii, ci numai prestatorul serviciilor, după cum nu-i poate fi imputată nici nedepunerea declaraţiilor 100 ori 394 de către furnizorul de servicii SC K.G. SRL Voluntari, ori a declaraţiei 300, referitoare la decontul de TVA, legea neobligând societăţile comerciale să verifice realitatea operaţiunilor comerciale desfăşurate de către partenerii de afaceri.
De asemenea, s-a arătat că şi în contextul în care lucrările au fost executate parţial conform susţinerilor inculpatului, facturile au fost întocmite cu respectarea prevederilor legale şi înregistrările în contabilitatea societăţii beneficiare au temei legal şi apreciindu-se că fapta de evaziune fiscală nu există, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen. inculpatul a fost achitat pentru infracţiunea prevăzută de art. 9 lit. c) din Legea nr. 241/2005.
Întrucât fapta nu există în baza art. 346 alin. (3) C. proc. pen. a fost respinsă cererea de despăgubiri civile formulată de A.N.A.F. Bucureşti prin reprezentantul D.G.F.P. Dâmboviţa.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel, în termen legal, Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa şi partea civilă Ministerul Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Dâmboviţa.
Critica parchetului vizează nelegalitatea soluţiei de achitare a inculpatului J.A.C. pentru infracţiunea de evaziune fiscală prev. de art. 9 lit. c) din Legea nr. 241/2005, susţinând că probele administrate în cauză au fost eronat analizate şi interpretate în sensul că nu s-a ţinut seama de raportul de inspecţie fiscală şi de informaţiile oferite de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului din care rezultă că societatea prestatoare de servicii SC K.G. SRL Voluntari nu are activitate şi deci cele şase facturi înregistrate de inculpat în evidenţele contabile ale societăţii SC A.O. SRL Nucet nu au bază reală, instanţa de fond apreciind nejustificat că fapta nu există.
S-a mai susţinut că raportul de expertiză contabilă judiciară efectuat în cursul cercetării judecătoreşti care concluzionează că cele şase facturi înregistrate de inculpat în contabilitatea societăţii îndeplinesc cerinţele legale pentru a constitui documente justificative, în temeiul căruia instanţa a pronunţat soluţia de achitare trebuia să fie înlăturat, deoarece facturile emise nu reprezintă o dovadă a executării efective a lucrărilor contractate, la urmărirea penală inculpatul nu a solicitat o atare probă, iar prin actul de acuzare nu s-a reţinut că bugetul de stat a fost prejudiciat.
S-a solicitat completarea probatoriilor în sensul obţinerii de relaţii de la Inspectoratul Teritorial de Muncă Dâmboviţa şi respectiv Inspectoratul Teritorial de Muncă Ilfov privind calitatea de angajaţi ai martorilor G.E. şi B.G.M. la SC A.O. SRL Nucet şi respectiv dacă SC K.G. SRL Voluntari în vara anului 2010 a avut personal muncitor, reaudierea martorei C.L. şi relaţii de la R.B. - punct de lucru Nucet, judeţul Dâmboviţa, respectiv înaintarea copiei xerox a instrumentului de plată în baza căruia s-a efectuat la 10 noiembrie 2010 viramentul sumei de 300.000 RON din contul SC A.O. SRL Nucet în contul SC K.G. SRL Voluntari şi pe fond admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei şi condamnarea inculpatului pentru infracţiunea de evaziune fiscală.
Apelanta parte civilă Ministerul Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Dâmboviţa, a criticat hotărârea ca fiind nelegală, în latură civilă, conform motivelor scrise, susţinând în esenţă că în mod greşit instanţa de fond a respins cererea de obligare a inculpatului la plata sumei de 47.899 RON, solicitând admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei în parte şi pe fond admiterea cererii.
Prin Decizia penală nr. 250 din 20 decembrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, s-au respins ca nefondate apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa şi partea civilă Ministerul Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Dâmboviţa cu sediul în Târgovişte, judeţul Dâmboviţa, împotriva Sentinţei penale nr. 141 din 8 aprilie 2013 pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa privind pe intimatul inculpat J.A.C.
A fost obligată apelanta parte civilă A.N.A.F. prin D.G.F.P. Dâmboviţa la plata sumei de 300 RON cheltuieli judiciare către stat.
Examinând hotărârea apelată, pe baza actelor şi lucrărilor dosarului, prin prisma motivelor de apel invocate precum şi din oficiu, Curtea a apreciat că apelurile formulate sunt nefondate pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Intimatul inculpat J.A.C. a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală în modalitatea prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, reţinându-se că în calitate de administrator al SC A.O. SRL Nucet în baza procurii notariale date de asociatul unic T.A.A., în anul 2010 a înregistrat în actele contabile ale firmei cheltuieli care nu au la bază operaţiuni reale în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale.
Analizând probatoriile administrate în cursul urmăririi penale, respectiv raportul de inspecţie fiscală din 4 martie 2011 întocmit de D.G.F.P. Dâmboviţa, copia contractului prestări servicii încheiat între SC A.O. SRL Nucet în calitate de beneficiar şi SC K.G. SRL Voluntari în calitate de prestator de servicii, facturile fiscale emise de furnizorul de servicii, decontul pentru restituirea taxei pe valoarea adăugată, relaţiile oferite de R.B. - punct de lucru Nucet, judeţul Dâmboviţa la care SC A.O. SRL Nucet avea cont deschis, declaraţia martorului T.C., contabilul acestei firme, şi cele administrate în faţa instanţei în condiţii de oralitate şi contradictorialitate, declaraţiile martorilor G.E. şi B.G.M., raportul de expertiză contabilă judiciară întocmit de expert contabil A.S. şi depoziţia acesteia, Curtea a considerat că în mod justificat instanţa de fond a apreciat că fapta de evaziune fiscală reţinută în sarcina inculpatului J.A.C. nu există.
Mijloacele de probă sus-arătate au fost judicios analizate şi interpretate şi au dovedit fără niciun dubiu că operaţiunile înregistrate de inculpat în actele contabile ale societăţii au avut la bază documente justificative, întrucât facturile emise de SC K.G. SRL Voluntari, societatea care a efectuat lucrări de demolare şi curăţire a terenului aparţinând SC A.O. SRL Nucet în baza contractului de prestări servicii, îndeplinesc condiţiile prevăzute de legea contabilităţii şi atestă că au fost executate efectiv lucrările contractate aşa încât în mod just prima instanţă a argumentat că nu se poate stabili caracterul nereal al cheltuielilor care reprezintă cu totul altceva decât o cheltuială nedeductibilă cu consecinţe şi sancţiuni care nu intră în câmpul infracţional.
Cei doi martori audiaţi în cauză au confirmat că lucrările contractate de SC A.O. SRL Nucet au fost efectuate de o firmă din judeţul Ilfov şi ca atare nu s-a pus problema înregistrării unor cheltuieli fictive (nereale).
Faptul că prestatorul de servicii nu a finalizat lucrările cum de altfel a declarat şi inculpatul nu a condus la concluzia că operaţiunile înregistrate în contabilitate sunt fictive cum se susţine în apelul declarat de parchet.
Împrejurarea că niciuna dintre cele două societăţi nu a declarat operaţiunea efectuată în declaraţia informativă nr. 394 privind livrări/prestări şi achiziţii nu înseamnă că lucrările nu s-au executat sau că nu au fost înregistrate în evidenţele contabile, lipsa acestei declaraţii nu presupune vreo sancţiune cu caracter penal, deoarece obligaţiile fiscale datorate statului se calculează în baza declaraţiei nr. 300, document care a fost depus de SC A.O. SRL Nucet şi în temeiul căreia s-a solicitat prin decontul nr. 26881 rambursarea TVA-ului în sumă de 119.186 RON.
În urma controlului efectuat organele fiscale constatând că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la pct. 48 din Normele metodologice de aplicare a prevederilor de la Titlul II din C. fisc., în sensul că nu s-au anexat situaţii de lucrări, procese-verbale de recepţie, rapoarte de lucrări, documente ce trebuia să le emită furnizorul de prestări servicii, au eliminat de la deducere TVA-ul înscris în cele şase facturi în sumă de 47.899 RON, fiind acceptată rambursarea numai pentru suma de 112.073 RON, aşa cum rezultă din raportul de inspecţie fiscală din 4 martie 2011 întocmit de către D.G.F.P. Dâmboviţa.
Susţinerea parchetului că expertiza contabilă judiciară efectuată în cursul cercetării judecătoreşti este lipsită de utilitate, întrucât în cursul urmăririi penale inculpatul nu a solicitat o atare probă şi în actul de sesizare nu s-a reţinut că bugetul consolidat al statului ar fi fost prejudiciat, nu poate fi primită, deoarece potrivit art. 63 C. proc. pen. instanţa are obligaţia să lămurească cauza sub toate aspectele, astfel că pentru aflarea adevărului, în mod corect instanţa a procedat la administrarea acestei probe, probele nu au valoare mai dinainte stabilită, în raport cu faza în care au fost administrate, în cursul urmăririi penale sau în faţa instanţei conform art. 63 alin. (2) C. proc. pen. şi instanţa în baza rolului activ era obligată să lămurească toate aspectele de fapt şi de drept ale cauzei cu care a fost învestită.
Prin urmare, în raport de aspectele sus-arătate, Curtea a constatat că, în mod corect, prima instanţă a dispus achitarea inculpatului, întrucât fapta de evaziune fiscală nu există.
Având în vedere că instanţa de fond s-a preocupat pentru lămurirea cauzei sub toate aspectele în vederea aflării adevărului efectuând o cercetare completă prin audierea martorilor în mod nemijlocit în condiţii de oralitate şi contradictorialitate şi administrarea unei probe ştiinţifice, Curtea a apreciat că nu se justifică completarea probatoriilor cum a solicitat parchetul, în primul rând pentru faptul că în raport de obiectul cauzei probele solicitate sunt lipsite de utilitate, pertinenţă şi concludenţă şi în al doilea rând potrivit art. 331 şi art. 339 C. proc. pen. părţile aveau dreptul să formuleze cereri de probatorii în cazul în care în cursul cercetării judecătoreşti ar rezulta împrejurări noi ori în speţă Ministerul Public nu a uzat de aceste prevederi şi nu s-a opus audierii martorilor solicitaţi de intimatul inculpat şi nici administrării probei cu expertiza contabilă.
Nici proba vizând obţinerea de relaţii de la Inspectoratele Teritoriale de Muncă Dâmboviţa şi Ilfov nu este utilă cauzei, întrucât de principiu evaziunea fiscală se probează cu documente contabile, iar depunerea copiei certificate a biletului la ordin prin care s-a efectuat plata facturilor emise de SC K.G. SRL Voluntari nu este necesară câtă vreme la dosar s-a depus extrasul de cont emis de R.B. - punct de lucru Nucet.
În raport de aspectele arătate în precedent, soluţia de achitare a inculpatului J.A.C. este legală, instanţa de fond apreciind în mod just că infracţiunea de evaziune fiscală dedusă judecăţii nu există, astfel că apelul parchetului se priveşte ca nefondat şi a fost respins ca atare în temeiul art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
A mai reţinut curtea de apel că faţă de soluţia pronunţată, în mod corect instanţa de fond a dat eficienţă dispoziţiilor art. 346 alin. (3) C. proc. pen. potrivit cărora, în situaţia în care fapta nu există nu pot fi acordate despăgubiri civile, aşa încât soluţia de respingere a pretenţiilor formulate de partea civilă Ministerul Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Dâmboviţa este legală şi temeinică.
În plus, în actul de acuzare s-a menţionat că bugetul de stat nu a fost prejudiciat întrucât a fost respinsă deducerea TVA-ului în sumă de 47.899 RON, sens în care prin Adresa din 5 mai 2011, partea civilă a precizat că nu s-a înregistrat niciun prejudiciu prin eliminarea deducerii TVA-ului solicitat, situaţie în care evident solicitarea părţii civile privind obligarea inculpatului la plata acestei sume este lipsită de realism.
Împotriva Deciziei penale nr. 250 din 20 decembrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a formulat recurs partea civilă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Dâmboviţa.
În cauza de faţă, Înalta Curte constată incidenţa dispoziţiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 255/2013, având în vedere că hotărârea atacată a fost pronunţată la data de 20 decembrie 2013 înainte de intrarea în vigoare a noului C. proc. pen., iar declaraţia de recurs a fost depusă la data de 9 ianuarie 2014 (conform recipisei poştale de pe plic), raportat la Legea nr. 2/2013.
Astfel cauza se va judeca conform dispoziţiilor procedural penale ale C. proc. pen. anterior.
Examinând recursul formulat, Înalta Curte constată că acesta este tardiv formulat şi îl va respinge ca atare.
Înalta Curte constată că decizia atacată a fost comunicată recurentei părţi civile la data de 24 decembrie 2013, iar recurenta a formulat prezentul recurs la data de 9 ianuarie 2014 conform recipisei poştale aplicate pe plicul prin care a transmis recursul la Curtea de Apel Ploieşti.
Conform dispoziţiilor art. 3853 C. proc. pen. anterior, termenul de recurs este de 10 zile dacă legea nu dispune altfel.
Dispoziţiile art. 363 - 365 C. proc. pen. anterior se aplică în mod corespunzător.
Termenul de recurs are caracter imperativ, iar nerespectarea acestuia atrage sancţiunea decăderii părţii din dreptul de a exercita această cale de atac, afară de cazul când aceasta dovedeşte că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voinţa sa.
Faţă de cele ce preced, se constată că recursul părţii civile a fost declarat cu depăşirea termenului legal de 10 zile şi cum aceasta nu a solicitat repunerea în termen şi nici nu a dovedit că a fost împiedicată în exercitarea actului procedural dintr-o împrejurare mai presus de voinţa sa nesusţinând că ar fi intervenit vreunul dintre cazurile de întrerupere a termenului de recurs, conform art. 364 - 365 C. proc. pen. anterior aplicabile şi în recurs, Înalta Curte va respinge ca tardiv recursul declarat de partea civilă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Dâmboviţa împotriva Deciziei penale nr. 250 din data de 20 decembrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Văzând dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen. anterior
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca tardiv, recursul declarat de partea civilă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Dâmboviţa împotriva Deciziei penale nr. 250 din data de 20 decembrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurenta parte civilă la plata sumei de 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat J.A.C., în sumă de 200 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi, 15 mai 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1660/2014. SECŢIA PENALĂ. Traficul de minori... | ICCJ. Decizia nr. 1667/2014. SECŢIA PENALĂ. Traficul de... → |
|---|
