ICCJ. Decizia nr. 1691/2014. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1691/2014
Dosar nr. 755/119/2013
Şedinţa publică din 16 mai 2014
Asupra recursului penal de faţă, reţine următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 2/CC din 18 martie 2013 pronunţată de Tribunalul Covasna a fost respinsă cererea de revizuire a sentinţei penale nr. 27 din 06 aprilie 2005 a Tribunalului Covasna, definitivă prin decizia penală nr. 29/Ap din 02 septembrei 2005 a Curţii de Apel Braşov, formulată de condamnatul R.K., deţinut în Penitenciarul Oradea; a obligat pe condamnat să plătească statului suma de 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunţa această hotărâre prima instanţă a reţinut că prin cererea de revizuire, formulată de condamnatul R.K., deţinut în Penitenciarul Oradea, înaintată Tribunalului Covasna la data de 18 februarie 2013 de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Covasna s-a solicitat revizuirea sentinţei penale nr. 27 din 06 aprilie 2005 a Tribunalului Covasna, definitivă prin decizia penală 29/AP din 02 septembrie 2005 a Curţii de Apel Braşov.
În motivarea cererii revizuentul a arătat că partea vătămată a fost văzută într-o discotecă, de un martor pe care l-a propus spre audiere, la 4 zile după săvârşirea faptei pentru care a fost condamnat, de unde rezultă că loviturile aplicare părţii vătămate nu au fost atât de grave aşa cum s-a reţinut în rechizitoriu.
S-a mai arătat în motivarea cererii de revizuire că martorul S.M., care a fost audiat în cauză a săvârşit infracţiunea de mărturie mincinoasă întrucât în momentul săvârşirii faptei acesta se afla la o distanţă mai mare de locul săvârşirii faptei decât a declarat, prin urmare nu avea posibilitatea să vadă cum s-a petrecut fapta.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Covasna, prin referatul înregistrat sub nr. 635/III/6/2012 din 14 februarie 2013, a solicitat respingerea cererii de revizuire, reţinând că în cauză motivele invocate nu se încadrează în nici unul din cazurile de revizuire prevăzute de art. 394 C. proc. pen., din verificările efectuate în evidenţele Parchetului de pe lângă Judecătoria Sf. Gheorghe precum şi ale Judecătoriei Sf. Gheorghe nu reiese că martorul S.M. a fost cercetat şi condamnat pentru mărturie mincinoasă.
Astfel, instanţa a reţinut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Covasna nr. 405/P/2004, revizuentul R.K. a fost trimis în judecată, pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la infracţiunea de omor prevăzută de art. 20 C. proc. pen. raportat la art. 174 C. pen.
În fapt, s-a reţinut prin actul de inculpare că inculpatul R.K. în data de 10 august 2004, i-a aplicat părţii vătămate minore S.C., numeroase lovituri cu pumnii şi picioarele în stomac, cauzându-i leziuni grave interne, ce au necesitat internare şi intervenţie chirurgicală de urgenţă şi care au pus în primejdie viaţa părţii vătămate.
După efectuarea cercetării judecătoreşti, în cadrul căreia revizuentul R.K. a recunoscut că i-a aplicat părţii vătămate patru lovituri cu pumnul în stomac, martorul S.M. a susţinut versiunea părţii vătămate în sensul că inculpatul i-a aplicat acesteia mai multe lovituri cu pumnii şi picioarele şi s-a plâns către baciul de la stână – T.L., a doua zi după incident, că-l doare stomacul, această ultimă împrejurare fiind confirmată şi de martorul T.L., având în vedere şi concluziile raportului medico-legal, prin sentinţa penală nr. 27 din 06 aprilie 2005, Tribunalul Covasna l-a condamnat pe revizuentul R.K. la pedeapsa de 6 ani închisoare şi 3 ani pedeapsă complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la infracţiunea de omor prevăzută de art. 20 C. proc. pen. raportat la art. 174 C. pen.
Prin decizia penală nr. 29/Ap/MF din 02 septembrie 2005, Curtea de Apel Braşov a respins apelul declarat de către inculpat împotriva acestei sentinţe.
Potrivit art. 394 C. proc. pen., revizuirea poate fi cerută când:
a) s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei;
b) un martor, expert sau interpret a săvârşit infracţiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere;
c) un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals;
d) un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de cercetare penală a comis o infracţiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere;
e) când două sau mai multe hotărâri judecătoreşti nu se pot concilia.
Analizând, admisibilitatea în principiu a cererii, prin prisma motivelor de revizuire invocate, Tribunalul a constatat că, motivele de care revizuentul se prevalează nu se circumscriu cazurilor prevăzute în cuprinsul art. 394 C. proc. pen., având în vedere următoarele considerente:
Revizuirea este o cale procedurală extraordinară ce are drept finalitate înlăturarea erorilor de fapt, deduse din împrejurări noi, care să nu fi fost cunoscute de către instanţa care a judecat fondul cauzei.
Referitor la primul motiv de revizuire, chiar dacă motivul invocat -prezenţa părţii vătămare într-o discotecă la 4 zile după incident - ar fi adevărat, în condiţiile în care nu există probe din care să rezulte că partea vătămată ar fi fost implicată într-un alt incident până la momentul constatării leziunilor, în opinia instanţei acest motiv nu se circumscrie dispoziţiilor art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.
În ceea ce priveşte cel de-l doilea motiv de revizuire invocat, în sensul că, martorul S.M., care a fost audiat în cauză a săvârşit infracţiunea de mărturie mincinoasă, s-a constatat că această presupusă mărturie mincinoasă nu a fost dovedită prin hotărâre judecătorească sau ordonanţă a procurorului, potrivit art. 395 C. proc. pen.
Împotriva acestei hotărâri, a declarat apel condamnatul revizuent R.K. la data de 01 aprilie 2013 criticându-o pentru netemeinicie şi solicitând desfiinţarea ei şi rejudecând pronunţarea unei noi hotărâri prin care să fie admisă cererea de revizuire formulată.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Braşov la data de 09 iulie 2013.
În dezvoltarea motivelor de apel s-a arătat că în speţă se impune trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe, iar în subsidiar admiterea apelului, desfiinţarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei la Parchetul de pe lângă Tribunalul Covasna în vederea refacerii urmăririi penale, respectiv completarea materialului de urmărire penală prin administrarea probelor solicitate.
S-a susţinut că a invocat în revizuire o împrejurare nouă pe care nici revizuentul şi nici instanţa nu a cunoscut-o la data judecării cauzei, respectiv aceea că în seara zilei de 14 august 2004 partea vătămată a fost văzută de martorul N.G. consumând bere şi intrând într-o altercaţie cu alte persoane, iar a doua zi a fost transportat la spital unde a fost supus unei intervenţii chirurgicale de extirpare a splinei. Or, raportat la această împrejurare leziunile suferite de partea vătămată nu se datorează incidentului şi loviturilor care i-au fost aplicate de inculpat la data de 11 august 2004 ci incidentului şi loviturilor care i-au fost aplicate de alte persoane în data de 14 august 2004, deci după 4 zile.
S-a mai arătat în dezvoltarea motivelor de apel că prima instanţă nu a verificat în niciun fel verosimilitatea celor afirmate de revizuient în memoriul scris ci, s-a axat pe motivul subsidiar de revizuire acela al mărturiei mincinoase pe care a depus-o martorul S.M., omiţând să audieze martorul propus N.G. şi eventual să realizeze o reaudiere a părţii vătămate şi o confruntare cu martorul propus.
A mai susţinut revizuientul prin motivele de apel că, dacă ar fi fost administrate aceste probe probabil că, împrejurarea nouă adusă la cunoştinţa instanţei la acel moment ar fi condus la schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de tentativă la omor în cea de vătămare corporală sau chiar în. infracţiunea de lovire sau alte violenţe.
Prin decizia penală nr. 127/AP din 29 octombrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a fost respins, ca nefondat, apelul formulat de condamnatul R.K., deţinut actualmente în Penitenciarul Miercurea Ciuc, împotriva sentinţei penale nr. 2/CC din 18 martie 2013 pronunţată de Tribunalul Covasna în dosarul penal nr. 755/119/2013, pe care o menţine; a obligat condamnatul revizuent R.K. să plătească statului suma de 450 RON cu titlu de cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de apel verificând hotărârea atacată sub toate aspectele de fapt şi de drept, pe baza lucrărilor şi a materialului probator din dosarul cauzei, a reţinut următoarele:
Prima instanţă a făcut o analiză completă a cazurilor pe care se poate întemeia conform art. 394 C. proc. pen. o cerere de revizuire şi a apreciat corect, analizând conţinutul cererii formulate de revizuent că nici unul dintre motivele invocate în cererea de revizuire nu se încadrează în dispoziţiile art. 394 lit. a)-e) C. proc. pen.
Deşi aparent împrejurarea nouă invocată în cererea de revizuire s-ar încadra în dispoziţiile art. 394 lit. a) C. proc. pen., Curtea a reţinut în primul rând că teza probatorie conform căreia partea vătămată ar mai fi fost lovită şi de altcineva după incidentul avut cu inculpatul la data de 11 august 2004 nu este una nouă, întrucât încă din faza de urmărire penală, revizuientul a invocat această situaţie şi chiar a încercat să convingă partea vătămată să declare astfel, promiţându-i în schimb suma de 25 de milioane.
Tot inculpatul a invocat în "cursul urmăririi penale şi a cercetării judecătoreşti în mod constant că, deşi a lovit partea vătămată, loviturile aplicate de el nu au fost în măsură să producă leziunile constatate de medicul legist şi urmările descrise în Raportul de constatare medico-legală din 24 august 2004, partea vătămată fiind în culpă că nu s-a preocupat de starea sa de sănătate până la data de 15 august 2004, continuând să muncească.
În aceste condiţii, teza probatorie pentru care s-a propus audierea martorului N.G. nu este una nouă, ci reprezintă o altă variantă găsită de revizuient de a susţine acelaşi lucru, respectiv faptul că loviturile pe care le-a aplicat părţii vătămate - şi pe care le-a recunoscut de altfel tot timpul în cursul procesului şi chiar şi în această cale extraordinară - nu au fost de natură să producă urmările stabilite în actele medico-legale şi prin urmare nu se face vinovat de comiterea infracţiunii de tentativă la infracţiunea de omor prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 C. pen. ci de o altă infracţiune: vătămare corporală sau chiar lovire şi alte violenţe.
Trecând peste faptul puţin probabil şi neobişnuit ca martorul propus să fi cunoscut aspectele pe care le afirmă revizuentul, să nu le fi relevat şi să-şi amintească după aproximativ 10 ani că a văzut partea vătămată într-o discotecă la 4 zile după ce revizuentul a lovit-o, împrejurarea nouă pe care doreşte să o releve revizuentul, chiar dacă ar fi afirmată de martor pare, în contextul materialului probator administrat deja de către instanţa de fond, să nu se coroboreze cu celelalte probe administrate în cauză; mai ales prin raportare la depoziţia martorului ocular S.M., dar şi a celorlalţi martori audiaţi în cauză (T.L. şi C.I.) care au văzut-o pe partea vătămată imediat după incidentul cu revizuentul simţindu-se rău şi acuzând dureri în zona în care a fost lovită şi unde ulterior s-a constatat că erau poziţionate leziunile care i-au pus viaţa în primejdie, depoziţia martorului propus de revizuent nu ar putea schimba situaţia de fapt reţinută. De altfel însăşi audierea martorului ar reprezenta o problemă întrucât deşi revizuentul a indicat adresa la care martorul are domiciliu a arătat că acesta este plecat temporar în Germania, fără a şti exact unde se găseşte în prezent.
Pe de altă parte, din memoriul formulat şi concluziile formulate atât de avocatul ales, cât şi de revizuient cu această „împrejurare nouă", nu se urmăreşte să se dovedească netemeinicia hotărârii de condamnare şi obţinerea prin această cerere de revizuire a unei soluţii diametral opuse celei de condamnare, ci relevarea unei împrejurări de natură a crea un dubiu cu privire la faptul că urmările constatate de medicul legist s-ar datora loviturilor aplicate de el, situaţie în care, s-ar impune o schimbare a încadrării juridice şi o condamnare pentru infracţiunea de vătămare corporală şi nu de tentativă la omor.
Totodată, Curtea a constatat că potrivit art. 394 alin. (2) C. proc. pen. cazul de la lit. a) constituie motiv de revizuire dacă pe baza faptelor sau împrejurărilor noi se poate dovedi netemeinicia hotărârii de condamnare, altfel spus împrejurările noi invocate în susţinerea cererii de revizuire trebuie să fie în măsură să conducă la o soluţie diametral opusă celei a cărei revizuire se cere, nu să se tindă la o prelungire a probatoriului în vederea schimbării încadrării juridice şi atenuarea răspunderii penale.
Faţă de această situaţie, Curtea a apreciat că prima instanţă a considerat corect că în speţă nu este incident cazul de revizuire prevăzut de art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., întrucât prin împrejurările noi invocate, chiar dacă ar fi susţinute de martorul propus nu s-ar putea ajunge la o hotărâre de achitare a inculpatului.
Nici temeiul prevăzut de art. 394 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. nu este incident în cauză întrucât aşa cum a reţinut şi prima instanţă deşi se invocă faptul că martorul S.M., care a fost audiat în cauză a săvârşit infracţiunea de mărturie mincinoasă această împrejurare nu este dovedită prin hotărâre judecătorească sau ordonanţa procurorului astfel cum o impune dispoziţiile art. 395 C. proc. pen.
Faţă de considerentele expuse, Curtea a constatat că toate criticile aduse de condamnatul revizuent hotărârii apelate sunt nefondate.
Împotriva deciziei instanţei de apel, a declarat recurs revizuentul R.K. la data de 12 noiembrie 2013.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 24 decembrei 2013.
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, rezultă că revizuentul a solicitat revizuirea sentinţei penale nr. 27 din 06 aprilie 2005 a Tribunalului Covasna, definitivă prin decizia penală nr. 29/Ap din 02 septembrie 2005 a Curţii de Apel Braşov, prin care a fost condamnat la o pedeapsă de 6 ani închisoare şi 3 ani pedeapsă complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la infracţiunea de omor prevăzută de art. 20 C. proc. pen. raportat la art. 174 C. pen.
A fost respinsă cererea de revizuire a sentinţei penale nr. 27 din 06 aprilie 2005 a Tribunalului Covasna prin sentinţa penală nr. 2/CC din 18 martie 2013 pronunţată de Tribunalul Covasna.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel revizuentul condamnat R.K., apel care a fost respins ca nefondat, prin decizia penală nr. 127/AP din 29 octombrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
În ceea ce priveşte recursul declarat în prezenta cauză, se constată că acesta nu a fost motivat în termenul prevăzut de art. 38510 alin. (1) şi (2) C. proc. pen. anterior, motivele de recurs au fost depuse chiar în şedinţă publică, iar din examinarea hotărârii atacate în raport de actele şi lucrările dosarului nu rezultă motive care pot fi luate în considerare din oficiu, dintre cele prevăzute de art. 3859 alin. (3) C. proc. pen. anterior.
Potrivit dispoziţiilor art. 38510 alin. (2) C. proc. pen. anterior, motivele de recurs se formulează în scris prin cererea de recurs sau printr-un memoriu separat care trebuie depus la instanţa de recurs cu cel puţin 5 zile înainte de primul termen de judecată, iar la alin. (21) se prevede că în cazul în care nu sunt respectate condiţiile prevăzute în alin. (1) şi (2), instanţa ia în considerare numai cazurile de casare care, potrivit art. 3859 alin. (3) se iau în considerare din oficiu.
Întrucât recurentul revizuent nu şi-a respectat obligaţiile prevăzute de art. 38510 alin. (1) şi (2) C. proc. pen. anterior, iar în cauză nu s-au constatat motive care să fie luate în considerare din oficiu, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat, urmând ca în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. anterior să fie respins.
În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., recurentul revizuent va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, iar suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D I S P U N E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul R.K. împotriva deciziei penale nr. 127/AP din data de 29 octombrie 2013 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Onorariul interpretului de limbă maghiară se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei.
Obligă recurentul revizuent la plata sumei de 400 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 16 mai 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1686/2014. Penal | ICCJ. Decizia nr. 175/2014. Penal → |
|---|
