ICCJ. Decizia nr. 175/2014. Penal. Conflict de interese (art. 253 ind 1 C.p.). Abuz în serviciu contra intereselor publice (art.248 C.p.). Apel
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 175/A/2014
Dosar nr. 480/45/2013
Şedinţa publică din 11 iunie 2014
Deliberând asupra apelurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 230 din data de 21 noiembrie 2013 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în Dosarul nr. 480/45/2013 s-a dispus condamnarea inculpatului V.I. pentru săvârşirea infracţiunii, de conflict de interese, prevăzută şi pedepsită de dispoziţiile art. 2531 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. şi cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) şi art. 76 alin. (1) lit. e) C. pen. la pedeapsa de 3 luni închisoare.
Pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 71 C. pen., i s-a interzis inculpatului V.I. exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a Il-a şi lit. b) C. pen.
În baza dispoziţiilor art. 81 C. pen. raportat la art. 71 alin. (2) şi (5) C. pen. s-a dispus suspendarea condiţionată atât a executării pedepsei principale cât şi a celei accesorii aplicate inculpatului V.I. pe o durată de 2 ani şi 3 luni, perioadă ce constituie pentru inculpat termenul de încercare, calculat în conformitate cu dispoziţiile art. 82 C. pen.
I s-a atras atenţia inculpatului V.I. asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen.
În baza dispoziţiilor art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul să plătească statului cheltuieli judiciare în sumă totală de 500 RON.
Pentru a hotăra astfel, instanţa de fond a reţinut în esenţă următoarele:
Prin rechizitoriul nr. 75/P/2012 din data de 31 iulie 2013 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate a inculpatului V.l. pentru săvârşirea infracţiunii de conflict de interese, prevăzută şi pedepsită de dispoziţiile art. 2531 alin. (1) C. pen.
S-a reţinut că la data de 23 decembrie 1992, Societatea Agricolă P.T., comuna P., judeţul Vaslui a preluat, în baza unui act intitulat „protocol" de la Comisia de lichidare a C.A.P. P., un patrimoniu în valoare de 4.064.749.000 ROL, care a aparţinut cooperativei agricole de producţie, compus din mijloace fixe, mijloace circulante, mijloace pentru investiţii şi construcţii agrozootehnice.
Ulterior, la data de 25 august 2008, între Primăria Pogana şi Societatea Agricolă P.T., judeţul Vaslui, s-a încheiat un proces-verbal de predare-primire a trei grajduri, două hale metalice şi a materialelor rezultate din demolarea instalaţiei de hrănit şi adăpat din cele două grajduri, bunuri care au format obiectul protocolului din data de 23 decembrie 1992. Cel din urmă proces-verbal de predare-primire este semnat de numiţii V.l. şi P.M. În acest mod, Societatea Agricolă P.T. a intrat în posesia efectivă a construcţiilor care au aparţinut fostului C.A.P. P., judeţul Vaslui.
Societatea Agricolă P.T., de-a lungul timpului, nu a achitat obligaţiile fiscale către stat şi în anul 2009 a fost executată silit de către Administraţia Finanţelor Publice Bârlad.
Drept urmare a procedurii de executare silită, la data de 09 aprilie 2009 numitul B.V. a cumpărat, la licitaţie publică, cele trei grajduri şi cele două hale metalice care au aparţinut Societăţii Agricole P.T., comuna P. judeţul Vaslui.
Din procesul-verbal de adjudecare rezultă că, în urma licitaţiei, numitul B.V. a obţinut şi folosinţa terenului aferent celor cinci construcţii, pe durata existenţei acestora.
Pentru a obţine venituri, numitul P.M. l-a convins pe numitul B.V. să cumpere de la Societatea Agricolă P.T., comuna P., judeţul Vaslui şi terenul aferent celor cinci construcţii, care se afla deja în folosinţa acestuia.
În acest sens, au încheiat la data de 11 decembrie 2009 un antecontract de vânzare-cumpărare. Acest antecontract nu a fost întocmit în formă autentică. Contractul de vânzare-cumpărare nu s-a putut perfecta, deoarece Societatea Agricolă P.T., comuna P., judeţul Vaslui nu avea acte de proprietate asupra terenului pe care voia să îl vândă numitului B.V.
La data de 22 septembrie 2010 Societatea Agricolă P.T., prin reprezentant, a solicitat Primăriei Comunei Pogana eliberarea titlului de proprietate pentru teren.
Prin hotărârea nr. 690 din 29 decembrie 2010 a Comisiei Judeţene Vaslui de stabilire a dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, s-a respins propunerea Comisiei locale de fond funciar a comunei Pogana pentru reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafaţa de 3,81 ha teren pentru Societatea Agricolă, pe considerentul că solicitarea nu face obiectul legilor fondului funciar.
Ulterior, Societatea Agricolă P.T. a formulat plângere împotriva hotărârii nr. 690 din 29 decembrie 2010 a Comisiei Judeţene Vaslui de stabilire a dreptului de proprietate privată asupra terenurilor şi, prin sentinţa civilă nr. 1461 din 26 mai 2011 a Judecătoriei Bârlad, rămasă definitivă şi irevocabilă prin decizia civilă cu nr. 1256/R din 28 septembrie 2011 a Tribunalului Vaslui, plângerea i-a fost respinsă ca neîntemeiată.
S-a mai reţinut că ceea ce a stat la baza sesizării organelor de urmărire penală de către numitul P.M. a fost conflictul declanşat de hotărârea cu nr. 40 din 28 noiembrie 2011, prin care Consiliul Local Pogana, judeţul Vaslui a dispus inventarierea terenurilor din domeniul privat al comunei Pogana, judeţul Vaslui, care a făcut parte din fostul C.A.P. Pogana. După inventariere, s-a stabilit că terenul aferent construcţiilor cumpărate de numitul B.V. are o suprafaţă de 26.000 m2.
Ulterior inventarierii, prin hotărârea cu nr. 49 din 22 decembrie 2011, Consiliul Local Pogana a aprobat vânzarea fără licitaţie publică a terenului de 26.000 m2, la preţul stabilit în raportul de evaluare a terenului întocmit de expert evaluator autorizat C.B.C.
La punctul 3 din hotărârea cu nr. 49 din 22 decembrie 2011 se consemnează că primarul comunei Pogana, judeţul Vaslui răspunde de aducerea la îndeplinire a acestei hotărâri, iar la data de 20 februarie 2012 numitul V.I., în calitate de reprezentant al Unităţii Administrativ Teritoriale Pogana a semnat contractul de vânzare-cumpărare a terenului, încheiat cu B.V., căsătorit cu B.Ve., afin de gradul doi având în vedere că era sora soţiei sale, terenul intrând sub regimul matrimonial al bunurilor comune, fiind bun dobândit în timpul căsătoriei.
Contractul de vânzare-cumpărare a fost autentificat la Biroul Notarului Public D.I. din Bârlad, judeţul Vaslui, prin încheierea cu nr. 264 din 20 februarie 2012.
În cauză, din actele de cercetare penală, a rezultat că inculpatul V.I., în calitate de primar al comunei Pogana, jud. Vaslui, în mod direct a participat la luarea deciziei Consiliului Local de vânzare a unui imobil către numitul B.V., şi implicit către B.Ve., soţia acestuia, cu care era afin de gradul II.
Astfel, numitul V.I. a întocmit notele de fundamentare a hotărârilor Consiliului Local nr. 40 din 28 octombrie 2011 şi nr. 49 din 22 decembrie 2011. La începerea şedinţei Consiliului Local al comunei Pogana din data de 22 decembrie 2011, primarul V.I. a propus introducerea pe ordinea de zi a proiectului de hotărâre privind vânzarea, fără licitaţie publică a terenului ce aparţine domeniului privat în suprafaţă de 26.000 m.p. teren intravilan.
Din menţiunile din procesul verbal de şedinţă a rezultat că aceeaşi persoană a susţinut necesitatea introducerii pe ordinea de zi a respectivului proiect de hotărâre, deşi au existat şi păreri ale unor consilieri locali conform cărora nu se impunea „graba" de a se adopta o astfel de hotărâre. Mai mult, în aceeaşi şedinţă, cu ocazia discutării proiectului de hotărâre, s-a arătat că ar exista şi alte cereri de cumpărare a diferitelor suprafeţe de teren de către alte persoane, fapt ignorat în „expunerea de motive" întocmită de primar. Astfel de cereri ar fi putut conduce la adoptarea unei alte modalităţi de vânzare a imobilului.
Prin Hotărârea nr. 49/2011 a Consiliului Local Pogana, la pct. 1 s-a aprobat „vânzarea fără licitaţie publică a suprafeţei de 26.000 m.p., teren ce aparţine domeniului privat, situat în intravilanul localităţii Pogana, comuna Pogana, identificat în anexa 1". În cuprinsul hotărârii nu s-a indicat identitatea posibilului cumpărător, acesta fiind stabilit a priori de către învinuit în persoana numitului B.V., şi, implicit a soţiei acestuia, afin de gradul II.
Sintetizând, s-a observat faptul că prin toate acţiunile inculpatului V.I., mai sus expuse, s-au creat premisele dobândirii în proprietate (prin cumpărare directă) a imobilului - un teren în suprafaţă de 26.000 m.p. de către numiţii B.V. şi B.Ve. - cumnata învinuitului (afin de gradul II).
Ulterior, la data de 20 februarie 2012 numitul V.I., în calitate de reprezentant al Unităţii Administrativ Teritoriale Pogana a semnat contractul de vânzare-cumpărare a terenului de 26.000 mp, încheiat cu B.V., căsătorit cu B.Ve., afin de gradul doi, contractul de vânzare-cumpărare fiind autentificat la Biroul Notarului Public D.I. din Bârlad, judeţul Vaslui, prin încheierea cu nr. 264 din 20 februarie 2012.
Terenul de 26.000 mp, proprietatea comună a soţilor B.V. şi B.Ve., a fost în scris în cartea funciară, fiind intabulat dreptul de proprietate sub regimul comunităţii legale de bunuri în favoarea acestora, prin încheierea nr. 4481 din 23 februarie 2012 Biroului de cadastru şi publicitatea Imobiliară Bârlad.
Instanţa de fond a apreciat că situaţia de fapt, descrisă în rechizitoriu, ce a fost însuşită în totalitate de către inculpat, rezultă din coroborarea următoarelor mijloace probatorii administrate în faza de urmărire penală:
- denunţul numitului P.M., reprezentantul legal al Societăţii agricole P.T.;
- hotărârea nr. 690 din 29 decembrie 2010 a Comisiei Judeţene Vaslui de respingere a cererii de constituire a dreptului de proprietate privată asupra terenurilor;
- sentinţa civilă nr. 1461 din 26 mai 2011, de respingere a plângerii formulate împotriva hotărârea nr. 690 din 29 decembrie 2010 a Comisiei Judeţene Vaslui:
- protocolul încheiat la data de 23 decembrie 1992, prin care s-a preluat de către Societatea agricolă P. întreg patrimoniul deţinut de fosta C.A.P. P.;
- expunerea de motive întocmită de inculpat şi hotărârea nr. 40 din 28 octombrie 2011 a Consiliului Local al com. Pogana jud. Vaslui, prin care s-a hotărât inventarierea terenurilor din domeniul privat al comunei Pogana, jud. Vaslui;
- expunerea de motive întocmită de inculpat şi hotărârea nr. 49 din 22 decembrie 2011 a Consiliului Local al com. Pogana, jud. Vaslui, prin care s-a hotărât vânzarea fără licitaţie publică a suprafeţei de 26.000 mp, teren ce aparţine domeniului privat, situat în intravilanul localităţii Pogana;
- procesul verbal de desfăşurare a şedinţei din data de 22 decembrie 2011 a Consiliului Local al com. Pogana;
- contractul de vânzare cumpărare imobiliară încheiat între inculpat şi numitul B.V., căsătorit cu B.V., afin de gr. II cu inculpatul, şi documentaţia ce a stat la baza autentificării actului;
- declaraţie martorului P.M.;
- proces-verbal de adjudecare pentru bunuri imobile - ferma zootehnică din com Pogana din 15 aprilie 2009 către B.V.;
- procesul verbal de desfăşurare a şedinţei din data de 25 noiembrie 2011 a Consiliului Local al com Pogana jud Vaslui;
- declaraţiile inculpatului V.l. atât din faza de urmărire penală, cât şi din faţa instanţei, în care acesta a recunoscut integral comiterea faptei, astfel cum a fost descrisă în rechizitoriu.
În continuare, instanţa de fond a reţinut că fapta inculpatului V.l., în calitate de primar al com. Pogana jud. Vaslui, de a întocmi notele de fundamentare a hotărârilor Consiliului Local nr. 40 din 28 octombrie 2011 şi nr. 49 din 22 decembrie 2011, de a propune introducerea pe ordinea de zi a proiectului de hotărâre privind vânzarea terenului ce aparţine domeniului privat, în suprafaţă de 26.000 m.p. teren intravilan, de a propune vânzarea, fără licitaţie publică a imobilului şi stabilirea a priori a cumpărătorului, în persoana numitului B.V., căsătorit cu B.Ve., afin de gradul II (sora soţiei inculpatului), şi de a semna contractul de vânzare cumpărare a terenului, în calitate de reprezentant al primăriei Pogana prin care se vindea suprafaţa de teren numiţilor B.V. şi B.Ve., afin de gradul II, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de „conflict de interese”, săvârşită în formă continuată, prev. de art. 2531 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
S-a mai reţinut că, din situaţia de fapt prezentată rezultă că infracţiunea s-a comis atât în modalitatea alternativă „a îndeplinirii unui act" cât şi în modalitatea „participării la luarea unei decizii".
Referitor la solicitarea inculpatului de a se dispune achitarea sa în baza disp. art. 11 pct. 2, lit. a) raportat la art. 10 lit. b1) C. proc. pen., întrucât faptei comise îi lipseşte gradul de pericol social specific infracţiunii, a fost apreciată ca neîntemeiată.
Potrivit dispoziţiilor art. 181 C. pen., nu constituie infracţiune fapta prevăzută de legea penală, dacă prin atingerea minimă adusă uneia dintre valorile apărate de lege şi prin conţinutul ei concret, fiind lipsită în mod vădit de importanţă, nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni, iar la stabilirea în concret a gradului de pericol social se ţine seama de modul şi mijloacele de săvârşire a faptei, de scopul urmărit, de împrejurările în care fapta a fost comisă, de urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce precum şi de persoana şi conduita făptuitorului.
S-a mai apreciat că, prealabil aplicării acestor criterii, trebuie precizat faptul că prin incriminarea faptei de „conflict de interese", legiuitorul a urmărit să ocrotească relaţiile sociale referitoare la buna desfăşurare a activităţii funcţionarului public, activitate care presupune o comportare corectă a celui ce exercită o funcţie de demnitate publică, primar, în speţa de faţă, corectitudine ce presupune şi abţinerea acestuia de la luarea oricărei decizii de natură să confere unei terţe persoane, afin de gradul II cu acesta, a unui avantaj material.
Instanţa de fond a avut în vedere modul şi mijloacele de comiterea a faptei, care conturează cu prisosinţă gradul de pericol social al infracţiunii de „conflict de interese", având în vedere numărul actelor materiale, neputându-se, astfel, aprecia că aceasta este lipsită în mod vădit de importanţă.
Şi urmarea produsă s-a considerat a fi una foarte importantă, având în vedere că, prin participarea inculpatului la luarea unei decizii şi chiar prin semnarea unui contract de vânzare cumpărare a unei suprafeţe considerabile de teren, aflate în proprietatea privată a consiliului local, prin care s-a realizat un folos material direct unui afin de gradul II, au fost periclitate în mod grav relaţiile sociale privitoare la corectitudinea celui care exercită o funcţie de demnitate publică, dar şi relaţiile sociale referitoare la apărarea intereselor legale ale persoanelor fizice ori publice împotriva intereselor ilicite ale funcţionarului public.
În ceea ce priveşte argumentele inculpatului privitoare la îndreptăţirea familiei B.V. şi B.Ve. de a cumpăra suprafaţa de teren în cauză, ori la preţul corect la care s-a făcut tranzacţia, prima instanţa a constatat că nu pot fi avute în vedere la analizarea întrunirii trăsăturilor esenţiale ale infracţiunii de conflict de interese, întrucât legea nu cere ca îndeplinirea unui act sau luarea unei decizii să fie defectuoasă, astfel că pentru incidenţa infracţiunii de faţă este suficient ca autorul să acţioneze în limitele atribuţiilor de serviciu.
La individualizarea judiciară a pedepsei aplicate inculpatului pentru infracţiunea reţinută în sarcina sa, au fost avute în vedere dispoziţiie art. 72 C. pen., care vizează atât gradul de pericol social concret al faptei săvârşite - grad de pericol reflectat de importanţa relaţiilor sociale, modalitatea şi împrejurările concrete în care infracţiunea a fost comisă (astfel, cum a fost anterior descrisă), de urmările importante ce s-ar fi putut produce, având în vedere starea de pericol creată pentru buna desfăşurare a activităţii funcţionarului public, cât şi circumstanţele personale ale inculpatului, care este infractor primar, este integrat social, fiind căsătorit şi având un loc de muncă stabil, a avut o bună conduită în societate înainte de comiterea faptei (a se vedea în acest sens caracterizările depuse la dosar), împrejurări ce vor fi reţinute de către instanţă ca şi circumstanţe atenuante, urmând a se da eficienţă disp. art. art. 74 alin. (1), lit. a) C. pen., şi a avut o poziţie procesuală corespunzătoare, recunoscând şi regretând comiterea faptei.
S-a avut în vedere şi faptul că inculpatul a înţeles să uziteze de procedura simplificată a judecări cauzei în cazul recunoaşterii vinovăţiei, renunţând la administrarea oricăror probe şi recunoscând integral acuzaţia adusă.
În consecinţă, în funcţie de toate aceste criterii, instanţa a aplicat inculpatului o pedeapsă principală cu închisoarea orientată sub minimul special, stabilit potrivit art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., ca urmare a reţinerii dispoziţiilor art. 74 alin. (1), lit. a) cu efectul cuprins în art. 76 lit. e) C. pen.
Referitor la pedeapsa accesorie, instanţa în aplicarea dispoziţiilor art. 71 alin. (2) C. pen., a avut în vedere persoana inculpatului, împrejurările cauzei, gravitatea faptei şi, mai ales, natura infracţiunii pentru care inculpatul va fi condamnat, criterii în funcţie de care constată că se impune doar interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1), lit. a), teza a II-a şi lit. b), pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 71 alin. (1) şi (2) C. pen.
Apreciind că săvârşirea faptei a fost un accident în viaţa inculpatului V.l., că reeducarea şi reinserţia socială a acestuia pot avea loc şi fără privare de libertate, că judecata în prezenta cauză constituie un avertisment suficient pentru a-l determina ca, pe viitor, să se abţină de la comiterea de alte fapte antisociale, instanţa la individualizarea modalităţii de executare a pedepsei rezultante a dispus suspendarea condiţionată atât a pedepsei principale cât şi a celei accesorii, în conformitate cu art. 81 raportat la art. 71 alin. (2) şi (5) C. pen., pe o durată ce constituie pentru inculpat termenul de încercare.
Împotriva sentinţei penale nr. 230 din data de 21 noiembrie 2013 a Curţii de Apel Iaşi au declarat, în termen legal, inculpatul V.l. şi denunţătorul P.M., pe motive de netemeinicie şi nelegalitate.
P.M. a criticat sentinţa, fiind nemulţumit că inculpatul V.l. şi-a creat cu ajutorul avocaţilor o apărare mincinoasă pentru a crea impresia instanţei că este o victimă a luptelor politice, iar instanţa nu l-a chemat pentru a fi audiat, el neavând nici o calitate în dosar.
A mai criticat sentinţa pronunţată pe considerentul că în cauză nu au fost audiate persoane care puteau da relaţii despre situaţia de fapt.
Inculpatul V.l. a solicitat, prin motivele depuse în scris şi susţinute şi oral, desfiinţarea sentinţei instanţei de fond şi pronunţarea unei noi hotărâri cu consecinţa aplicării dispoziţiilor art. 396 alin. (3) C. proc. pen., în sensul renunţării la aplicarea pedepsei.
În subsidiar, a solicitat aplicarea dispoziţiilor art. 396 alin. (5) C. proc. pen., raportat la dispoziţiile art. 16 lit. b) C. proc. pen., fapta nefiind săvârşită cu forma de vinovăţie cerută de lege, motivele de apel fiind redate detaliat în cuprinsul practicalei.
Examinând legalitatea şi temeinicia sentinţei atacate, prin prisma criticilor aduse de inculpatul V.l. şi de denunţătorul P.M., dar şi în conformitate cu dispoziţiile art. 417 C. proc. pen., în afara temeiurilor invocate şi a cererilor formulate, prin analiza cauzei sub toate aspectele de fapt şi de drept, în raport cu întregul material probator al cauzei, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine următoarele:
În ceea ce priveşte apelul formulat de inculpatul V.l.:
Prin rechizitoriul din data de 31 iulie 2013 s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului V.l., pentru săvârşirea infracţiunii de conflict de interese, prevăzută şi pedepsită de dispoziţiile art. 2531 alin. (1) C. pen.
În faza de urmărire penală s-au administrat următoarele probe: denunţ formulat de numitul P.M., hotărârea nr. 690 din 29 decembrie 2010 a Comisiei Judeţene Vaslui de stabilire nr. 1461 din 26 mai 2011, protocol din 23 decembrie 1992, proces-verbal de punere în posesie din 23 decembrie 1992, schiţă cadastrală cu amplasament şi vecinătăţi, expunerea de motive, hotărârea nr. 40 din 28 octombrie 2011 a Consiliului Local al Com. Pogana, Vaslui, procesul verbal de desfăşurare a şedinţei din data de 22 decembrie 2011 a Consiliului Local al Com. Pogana, Vaslui, raport de expertiză de evaluare, proces-verbal de predare primire din 25 august 2008, încheierea din Dosarul nr. 1095/189/2008 din 14 noiembrie 2008 prin formulată de B.V., contractul de vânzare cumpărare imobiliară încheiat între inculpat şi cumnatul său B.V., declaraţia de martor P.M., hotărârea judecătorească nr. 1256/R din 16 mai 2005, proces-verbal de adjudecare pentru bunuri mobile - ferma zootehnică, contract de vânzare-cumpărare încheiat între P.M. şi B.V., proces-verbal de desfăşuare a şedinţei din data de 25 noiembrie 2011 a Consiliului Local al com Pogana, Vaslui, declaraţii învinuit.
În cadrul şedinţei publice din data de 24 octombrie 2013, instanţa de fond a procedat la verificarea regularităţii actului de sesizare a instanţei, constatând respectarea dispoziţiilor art. 263, 264 C. proc. pen. anterior.
După expunerea acuzaţiilor aduse inculpatului precum şi a drepturilor şi garanţiilor de care acesta poate beneficia, la termenul din data de 7 noiembrie 2013 s-a procedat la audierea inculpatului, care s-a prevalat de dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen. anterior, în sensul că a recunoscut în totalitate săvârşirea faptei reţinute în sarcina sa prin actul de inculpare şi a solicitat ca judecata să se facă exclusiv în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, solicitând încuviinţarea depunerii de înscrisuri în circumstanţiere.
Faţă de poziţia procesuală a inculpatului V.I., în mod corect s-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen. anterior.
În acest context, pe baza materialului probatoriu administrat în cursul urmăririi penale, s-a reţinut situaţia de fapt expusă prin actul de sesizare al instanţei, aceasta fiind dovedită de probele enumerate anterior.
În raport de poziţia procesuală exprimată de inculpatul V.I. în faţa Curţii de Apel Iaşi, prin analiza tuturor mijloacelor de probă expuse, s-a constatat, fără urmă de dubiu, că inculpatul a săvârşit fapta reţinută în sarcina sa.
Raportat la susţinerile formulate de inculpat în cererea de apel, Înalta Curte reţine că acesta nu a contestat situaţia de fapt, dar a afirmat că, raportat la circumstanţele în care s-a desfăşurat şedinţa de consiliu local şi modalitatea în care a procedat, neavând reprezentarea consecinţelor juridice a acţiunilor sale, sunt circumstanţe de natură a determina instanţa să reţină lipsa de vinovăţie.
Apărările inculpatului V.I., referitoare la lipsa gradului de pericol social al faptei săvârşite, motivat de aspectul că nu s-a produs nici un prejudiciu, nu au fundament.
Infracţiunea de conflict de interese nu impune ca o instituţie publică să fie prejudiciată prin acţiunile îndeplinite de funcţionar, fiind suficient ca beneficiarul actului să dobândească un folos, fiind o infracţiune de pericol, astfel că lipsa intenţiei invocată de inculpat de prejudiciere a primăriei prin hotărârea luată, în sensul atribuirii imobilului către B.V. şi implicit, către cumnata sa, nu are relevantă.
În ceea ce priveşte solicitarea inculpatului de achitare, în baza dispoziţiilor art. 10 alin. (1) lit. b1) C. proc. pen. anterior, instanţa apreciază că acesta este singurul temei al achitării ce poate fi aplicat în cadrul procedurii simplificate.
Din definiţia dată infracţiunii de conflict de interese, aceasta poate fi săvârşită atât cu intenţie directă cât şi cu intenţie indirectă, fiind de ajuns ca funcţionarul să ştie că participă la luarea unei decizii prin care s-a realizat un folos persoanelor indicate în cuprinsul dispoziţiilor art. 2531 C. pen. anterior.
În ceea ce priveşte aplicarea legii penale mai favorabile, raportat la infracţiunea pentru care inculpatul a fost condamnat de prima instanţă, Înalta Curte, făcând aplicare dispoziţiilor art. 5 C. pen. referitoare la aplicarea legii penale mai favorabile până la judecarea definitivă a cauzei, reţine următoarele:
Potrivit art. 181 C. pen. anterior, nu constituia infracţiune fapta prevăzută de legea penală, dacă prin atingerea minimă adusă uneia din valorile apărate de lege şi prin conţinutul ei concret, fiind lipsită în mod vădit de importanţă, nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni. La stabilirea în concret a gradului de pericol social, se ţine seama de modul şi mijloacele de săvârşire a faptei, de scopul urmărit, de împrejurările în care fapta s-a produs sau s-ar fi putut produce, precum şi de persoana şi conduita făptuitorului.
Faţă de solicitarea formulată de apărare, în sensul achitării inculpatului, în speţă, având în vedere modul şi mijloacele de săvârşire a faptei, de scopul urmărit, de împrejurarea în care fapta a fost comisă, de urmarea produsă, de persoana şi conduita inculpatului, ţinând seama şi de aspectele generale privind faptele ce constituie încălcări ale normelor care reglementează relaţiile sociale apărate de legea penală, nu se poate aprecia că fapta comisă de inculpatul V.I. nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni.
În ceea ce priveşte latura subiectivă, instanţa de apel constată că inculpatul a săvârşit fapta cu intenţie directă.
Acesta a participat la luarea unei decizii şi a semnat un contract de vânzare-cumpărare pentru suprafaţa de 26.000 m.p. teren intravilan, aflat în proprietatea privată a consiliului local al com. Pogana, Jud. Vaslui, urmărind obţinerea unui folos material al cumnatului său.
În speţă, inculpatul V.I. a fost condamnat, în primă instanţă, pentru săvărşirea infracţiunii de conflict de interese prevăzută de dispoziţiile art. 2531 C. pen. anterior la o de încercare de 2 ani şi 3 luni.
Noul C. pen. incriminează conflictul de interese, în dispoziţiile art. 301 acesta fiind sancţionat cu pedeapsa închisorii de la 1 la 5 ani.
Suspendarea executării pedepsei sub supraveghere constituie unica formă de suspendare a executării pedepsei reglementată în noul C. pen., spre deosebire de C. pen. anterior, care reglementa atât suspendarea condiţionată a executării pedepsei cât şi suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.
În cauză, sub aspectul pedepsei principale, instanţa de fond s-a orientat la o pedeapsă sub minimul special prevăzut de C. pen. anterior; suspendarea executării pedepsei sub supraveghere prevăzută de art. 91 şi urm. din noul C. pen. este o măsură de individualizare judiciară a executării pedepsei închisorii mult mai severă sub aspectul condiţiilor de aplicare, termenului de supraveghere, măsurilor de supraveghere şi obligaţiilor impuse condamnatului pe durata termenului de supraveghere, decât suspendarea condiţionată a executării pedepsei prevăzută de art. 81 C. pen. anterior, care nu instituie vreo măsură de supraveghere sau obligaţie inculpatului pe durata termenului de încercare.
Ca atare, prin compararea legilor penale succesive - cea de la momentul săvârşirii faptei cu cea din momentul judecării faptei printr-o hotărâre definitivă - legea penal mai favorabilă inculpatului V.I. este C. pen. anterior, sub aspectul limitelor de pedeapsă ce au fost reduse ca urmare a reţinerii circumstanţelor atenuante şi sub aspectul măsurii de individualizare judiciară a executării pedepsei închisorii.
Faţă de cele expuse, Înalta Curte urmează a respinge, ca nefondat apelul declarat de inculpatul V.I. împotriva sentinţei penale nr. 230 din 21 noiembrie 2013 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
În ceea ce priveşte apelul declarat de P.M.:
La data de 24 februarie 2012 a fost înregistrat la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi denunţul formulat de P.M., ce viza activitatea infracţională a inculpatului V.I., iar la data de 25 aprilie 2012 acesta a fost audiat de organele de urmărire penală.
Dispoziţiile art. 409 C. proc. pen. stabilesc titularii dreptului de apel aceştia fiind: inculpatul, partea civilă şi partea responsabilă civilmente, persoana vătămată, martorul, expertul, interpretul şi avocatul, precum şi orice persoană fizică ori juridică ale cărei drepturi legitime au fost vătămate nemijlocit printr-o măsură sau printr-un act al instanţei.
Analizând materialul probatoriu administrat în faza de urmărire penală, instanţa de apel constată că apelantul P.M. nu a avut calitatea de martor în acea fază a procesului penal, iar în ceea ce priveşte o eventuală vătămare, din conţinutul dosarului nu reiese că acesta ar fi suferit vreo încălcare a drepturilor sale legitime prin fapta comisă de inculpat V.I.
Faţă de aspectele expuse, Înalta Curte va respinge ca inadmisibil apelul declarat de P.M.
Conform dispoziţiilor art. 275 alin. (2) C. proc. pen. inculpatul V.I. şi apelantul P.M. urmează a fi obligaţi la plata cheltuielilor de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D I S P U N E
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul V.I. împotriva sentinţei penale nr. 230 din 21 noiembrie 2013 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Respinge, ca inadmisibil, apelul declarat de P.M. împotriva aceleiaşi sentinţe penale.
Obligă apelantul inculpat V.I. la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Obligă apelantul P.M. la plata sumei de 50 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 11 iunie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1680/2014. Penal. Omorul calificat (art. 175... | ICCJ. Decizia nr. 1803/2014. Penal → |
|---|
