ICCJ. Decizia nr. 1844/2014. Penal. Infracţiuni de evaziune fiscală (Legea 87/1994, Legea 241/2005). Uzul de fals (art. 291 C.p.), infracţiuni la legea societăţilor comerciale (Legea nr. 31/1990). Recurs

Comentarii

0



R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 1844/2014

Dosar nr. 14295/118/2012

Şedinţa publică din 29 mai 2014

Deliberând asupra recursurilor declarate, constată următoarele:

I. Prin sentinţa penală nr. 220 din 14 mai 2013 pronunţată de Tribunalul Constanţa în Dosarul penal nr. 14295/118/2012, în baza art. 334 C. proc. pen. anterior s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor reţinute în sarcina inculpatului M.Ş.A., astfel:

- din infracţiunea de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005, în infracţiunea de complicitate la evaziune fiscală în formă continuată, prevăzută de art. 26 C. pen. anterior, raportat la art. 9 alin. (1) lit. b) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior;

- din infracţiunea de folosire a creditului societăţii cu rea-credintă, prevăzută de art. 272 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 31/1990, în infracţiunea de folosire a creditului societăţii cu rea credinţă, în formă continuată, prevăzută de art. 272 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 31/1990, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior.

În baza art. 26 C. pen. anterior, raportat la art. 9 alin. (1) lit. b) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, art. 320¹ C. proc. pen. anterior, art. 74 alin. (1) lit. a), alin. (2) C. pen. anterior, art. 76 alin. (1) lit. c), alin. (3) C. pen. anterior şi art. 13 C. pen. anterior, a fost condamnat inculpatul M.Ş.A. la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la evaziune fiscală în formă continuată.

În baza art. 9 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 320¹ C. proc. pen. anterior, art. 74 alin. (1) lit. a), alin. (2) C. pen. anterior şi art. 76 lit. d) C. pen. anterior, a fost condamnat inculpatul M.Ş.A. la pedeapsa de 1 an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală.

În baza art. 272 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 31/1990, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, art. 320¹ C. proc. pen. anterior, art. 74 alin. (1) lit. a), alin. (2) C. pen. anterior şi art. 76 aln.l lit. d) C. pen. anterior, a fost condamnat inculpatul M.Ş.A. la pedeapsa de 7 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de folosire a creditului societăţii cu rea-credinţă, în formă continuată.

În baza art. 291 C. pen. anterior, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, art. 320¹ C. proc. pen. anterior, art. 74 alin. (1) lit. a), alin. (2) C. pen. anterior şi art. 76 alin. (1) lit. e) C. pen. anterior, a fost condamnat inculpatul M.Ş.A. la pedeapsa de 5000 lei amendă penală, pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals în formă continuată.

În baza art. 280¹ din Legea nr. 31/1990, cu aplicarea art. 320¹ C. proc. pen. anterior, art. 74 alin. (1) lit. a), alin. (2) C. pen. anterior şi art. 76 alin. (1) lit. d) C. pen. anterior a fost condamnat inculpatul M.Ş.A. la pedeapsa de 1 an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de transmitere fictivă a părţilor sociale deţinute într-o societate comercială, în scopul sustragerii de la răspundere penală sau în scopul îngreunării acesteia.

În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b),e C. pen. anterior, au fost contopite pedepsele aplicate şi s-a dispus ca inculpatul M.Ş.A. să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare.

În baza art. 71 C. pen. anterior, s-a interzis inculpatului, pe durata executării pedepsei închisorii, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. anterior, precum şi a dreptului de a fi administrator al unei societăţi comerciale, prevăzut de art. 64 lit. c) C. pen. anterior.

În baza art. 86¹ şi art. 86² C. pen. anterior, s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare, pe durata unui termen de încercare de 6 ani, ce curge de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare.

În baza art. 86³ C. pen. anterior, a fost obligat inculpatul ca pe durata termenului de încercare, să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

- să se prezinte la Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Bucureşti, la datele fixate de acesta;

- să anunţe Serviciul de probaţiune, în prealabil, despre orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare mai mare de 8 zile, precum şi întoarcerea;

- să comunice şi să justifice Serviciului de probaţiune schimbarea locului de muncă;

- să comunice Serviciului de probaţiune informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. anterior, pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii s-a constatat suspendată executarea pedepselor accesorii.

În baza art. 359 C. proc. pen. anterior, s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 86⁴ alin. (1) şi (2) C. pen. anterior, privind cazurile de revocare a suspendării sub supraveghere.

În baza art. 14 şi art. 346 C. proc. pen. anterior, raportat la art. 998 C. civ. 1864, a fost admisă acţiunea civilă formulată împotriva inculpatului M.Ş.A. de partea civilă Statul Român -prin reprezentant A.N.A.F. –D.G.F.P. Constanța.

A fost obligat inculpatul M.Ş.A. să plătească părţii civile Statul Român prin A.N.A.F. Bucureşti suma de 4.686.258 lei, reprezentând despăgubiri civile, precum şi dobânda legală remuneratorie în materie civilă delictuală, calculată la această sumă potrivit O.G. nr. 9/2000, începând cu data de 01 iunie 2009 şi până la 28 august 2011, şi potrivit O.G. nr. 13/2011, începând cu data de 29 august 2011 şi până la achitarea integrală a prejudiciului.

În baza art. 348 C. proc. pen. anterior, s-a dispus desfiinţarea totală a următoarelor înscrisuri falsificate:

- borderou din data de 21 iulie 2008, în valoare de 300.000 lei;

borderou din data de 23 iulie 2008

- borderou din data de 28 iulie 2008

- borderou din data de 29 iulie 2008

- borderou din data de 30 iulie 2008

- borderou din data de 31 iulie 2008

- borderou din data de 06 august 2008

- borderou din data de 08 august 2008

- borderou din data de 12 august 2008

- borderou din data de 13 august 2008

- borderou din data de 14 august 2008

- borderou din data de 15 august 2008

- borderou din data de 19 august 2008

- borderou din data de 27 august 2008

- borderou din data de 02 septembrie 2008

- borderou din data de 03 septembrie 2008

- borderou din data de 04 septembrie 2008

- borderou din data de 05 septembrie 2008

- borderou din data de 08 septembrie 2008

- borderou din data de 09 septembrie 2008

- borderou din data de 10 septembrie 2008

- borderou din data de 11 septembrie 2008

- borderou din data de 12 septembrie 2008

- borderou din data de 15 septembrie 2008

- borderou din data de 17 septembrie 2008

- borderou din data de 18 septembrie 2008

- borderou din data de 23 septembrie 2008

- borderou din data de 01 octombrie 2008

- borderou din data de 02 octombrie 2008

- borderou din data de 05 octombrie 2008

- borderou din data de 06 octombrie 2008

- borderou din data de 08 octombrie 2008

- borderou din data de 09 octombrie 2008

- borderou din data de 16 octombrie 2008

- borderou din data de 21 octombrie 2008

- borderou din data de 24 octombrie 2008

- borderou din data de 30 octombrie 2008

- borderou din data de 31 octombrie 2008

- borderou din data de 05 noiembrie 2008

- borderou din data de 07 noiembrie 2008

- borderou din data de 14 decembrie 2008

- borderou din data de 19 noiembrie 2008

- borderou din data de 24 noiembrie 2008

- borderou din data de 25 noiembrie 2008, în valoare de 203.300 lei;

- borderou din data de 26 noiembrie 2008, în valoare de 200.000 lei;

- borderou din data de 02 decembrie 2008, în valoare de 115.000 lei;

- borderou din data de 09 decembrie 2008, în valoare de 195.000 lei;

- borderou din data de 12 decembrie 2008, în valoare de 163.000 lei;

- borderou din data de 15 decembrie 2008, în valoare de 100.000 lei;

- borderou din data de 18 decembrie 2008, în valoare de 107.000 lei;

- borderou din data de 19 decembrie 2008, în valoare de 198.000 lei;

- borderou din data de 23 decembrie 2008, în valoare de 149.800 lei;

- borderou din data de 30 decembrie 2008, în valoare de 56.000 lei.

În baza art. 191 C. proc. pen. anterior, a fost obligat inculpatul să plătească statului suma de 5.300 lei, reprezentând cheltuieli judiciare.

Pentru a pronunţa această sentinţă, prima inS.ţă a reţinut următoare le:

1. Inculpatul M.Ş.A. provine dintr-o familie dezmembrată prin divorţul părinţilor, care a intervenit când inculpatul avea 14 ani. Mama inculpatului să plecat să lucreze în Italia şi s-a stabilit acolo, iar în ultimii 6 ani M.Ş.A. nu a mai întâlnit-o.

Inculpatul a păstrat sporadic legătura cu tatăl său, rezultând că cei doi nu s-au mai văzut în ultimii 4 ani.

De asemenea, inculpatul M.Ş.A. are o soră mai în vârstă cu 10 ani decât el, căsătorită şi care locuieşte în Bucureşti.

La vârsta de 18 ani, inculpatul s-a mutat în Bucureşti, la o mătuşă a sa, unde a urmat timp de trei ani Şcoala postliceală sanitară „Fundeni".

Din actele medicale depuse de inculpat la dosar, rezultă că acesta suferă de epilepsie „Grand MalT cu tulburări psihice, descoperită la vârsta de 17 ani, fiind internat în Spitalul Alexandru Obregia în perioada 15 aprilie 2008 - 21 aprilie 2008, la externare având recomandări pentru continuarea tratamentului medicamentos cu „L."

Anterior, la data de 2 martie 2008, M.Ş.A. a fost internat în Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti, pentru intoxicaţie acută medicamentoasă voluntară cu barbiturice, constând în ingestia a 28 capsule Lamictal, urmată de ingestia de alcool, după ingestia în urmă cu 4 zile a 40 capsule Extraveral şi Ospamex.

Potrivit referatului de evaluare, confirmat de actele medicale, în prima parte a anului 2008 inculpatul a avut două tentative de suicid prin ingerarea de medicamente, a fost internat în Spitalul de psihiatrie A.O., iar la externare i s-a recomandat consiliere psihiatrică, interzicerea consumului de alcool, cafea şi alte produse alimentare psihostimulente, recomandându-i-se continuarea tratamentului medicamentos.

S-a mai menţionat că anterior inculpatul urmase tratament cu Lamictal timp de 4 ani, iar internarea a survenit pentru reapariţia crizelor tip Grand Mal, după întreruperea tratamentului recomandat de neurolog.

2. Din declaraţiile inculpatului, tribunalul reţine că, în cursul anului 2008, până să plece din Bucureşti, acesta a discutat cu M.R.C., un prieten mai vechi cunoscut din Brăila (locul naşterii inculpatului), care i-a spus că are o firmă în Constanţa de pe urma căreia câştigă bani fără mari eforturi. întrucât în perioada respectivă inculpatul nu avea serviciu, avea probleme, atât cu familia, cât şi de sănătate, în urma acestei conjuncturi a decis să plece din Bucureşti (să fugă de acasă), deplasându-se în Constanţa la M.R.C. Conform probelor aflate la dosar, inculpatul a locuit împreună cu acesta pe perioada cât s-a aflat în Constanţa. Potrivit declaraţiei martorului S.D.M., acesta i-a propus inculpatului să locuiască într-un apartament din Constanţa, iar chiria lunară de 150 de euro a fost achitată de inculpat martorului, pentru ca acesta din urmă să o remită mamei proprietarilor apartamentului.

3. În ce îl priveşte pe numitul M.R.C., din probele dosarului (filele 360-392 vol. IV d.u.p.) rezultă că acesta a fost condamnat definitiv la pedeapsa de 5 ani închisoare prin sentinţa penală nr. 132/04 februarie 2011 a Judecătoriei Constanţa, pentru săvârşirea, în perioada ianuarie - 15 iulie 2008, a infracţiunii de evaziune fiscală, constând în omisiunea de a evidenţia în actele contabile ale societăţii la care era administrator, a operaţiunilor cu cereale desfăşurate, producând un prejudiciu bugetului de stat în valoare totală de 4.730.920 lei.

Din situaţia de fapt reţinută de inS.ţa de condamnare, tribunalul constată că faptele acestuia au constat, în esenţă, în achiziţionarea pe bază de borderouri de achiziţie, a diferitelor cantităţi de produse agricole de la producătorii individuali, plata acestora efectuându-se în numerar de către acelaşi M.R.C., după ce acesta retrăgea sume din contul societăţii sale, deschis la SC R.B. SA - Agenţia Lazu.

S-a mai reţinut că dintre persoanele care figurează ca furnizori individuali de produse agricole către SC D.G.S.M. SRL, se află martorii P.C., N.P., S.G., N.V.C., M.S., O.C., M.Ş., B.I., S.A., L.M. şi Ş.G., care au declarat că nu au vândut nici o cantitate de produse agricole către SC D.G.S.M. SRL.

Totodată, s-a reţinut că societatea numitului M.R.C. a vândut produsele agricole către SC L.L. SRL, SC D.M. SRL şi SC D.G. SRL.

În final, la data de 17 iulie 2008, M.R.C. a cesionat cu titlu gratuit părţile sociale deţinute în societatea comercială în favoarea unei alte persoane, retrăgându-se şi din funcţia de administrator.

Tribunalul reţine aceste amănunte, întrucât sunt relevante pentru situaţia de fapt referitoare la inculpatul M.Ş.A., astfel cum vor fi analizate mai jos.

Mai rezultă că M.R.C. avea o condamnare anterioară de 3 ani închisoare cu suspendare condiţionată a executării, adăugată la pedeapsa aplicată de 5 ani închisoare, urmând a executa 8 ani închisoare.

Numitul M.R.C. este dat în urmărire internaţională, iar împotriva sa a fost emis mandat european de arestare, nefîind identificat pentru a executa pedeapsa rezultantă de 8 ani închisoare aplicată şi neputând fi audiat în prezenta cauză.

4. În ce priveşte situaţia financiară a inculpatului M.Ş.A. la data plecării sale în Municipiul Constanţa, tribunalul reţine, pe baza probelor din dosar, că se conturează inexistenţa unor fonduri băneşti la dispoziţia inculpatului, care să-i permită acestuia să se angajeze în înfiinţarea unei societăţi comerciale şi mai ales în derularea de raporturi comerciale prin intermediul acesteia, cu atât mai puţin unele de anvergura valorică stabilită în dosar.

Astfel, rezultă că la data plecării în Constanţa inculpatul nu desfăşura activităţi lucrative proprii din care să obţină venituri - care, oricum, ar fi fost de un nivel modest, având în vedere calificarea profesională recentă şi lipsa vechimii în muncă a inculpatului - iar situaţia financiară a părinţilor şi surorii inculpatului, precum şi relaţia dintre aceştia şi inculpat, nu permit concluzia că inculpatul era întreţinut de familia sa la un nivel care să-i ofere disponibilităţi băneşti, pe care să le utilizeze la înfiinţarea unei societăţi comerciale şi la derularea unor raporturi comerciale cu aceasta.

Sunt de enumerat, exemplificativ, în acest sens, sumele necesare pentru constituirea capitalului social al firmei, taxele notariale pentru autentificarea actelor societăţii - inclusiv procurile autentificate - taxele pentru înregistrarea societăţii la Registrul Comerţului, costul chiriei locuinţelor din Constanţa şi Năvodari, unde a locuit inculpatul împreună cu M.R.C.

5. Pe parcursul urmăririi penale, audiat fiind, inculpatul a declarat că în cursul anului 2008, intenţionând să înfiinţeze o societate comercială şi să desfăşoare o activitate generatoare de câştiguri materiale, s-a deplasat în Municipiul Constanţa, unde, prin intermediul cunoştinţei sale M.C.R., l-a cunoscut pe martorul S.D.M., ce i-a fost prezentat ca o persoană ce l-ar putea îndruma în vederea realizării scopului propus.

Astfel, din cuprinsul înscrisurilor aflate la dosar, rezultă că SC D.T.U. SRL Constanţa a fost înfiinţată la data de 14 iulie 2008, având ca asociat unic şi administrator pe inculpatul M.Ş.A.

Societatea a fost înregistrată la O.R.C. de pe lângă Tribunalul Constanţa, în baza încheierii din data de 14 iulie 2008 a judecătorului delegat, de către asociatul unic M.Ş.A., reprezentat de către numiţii D.A.C. şi T.M., în baza procurii autentificate din 10 iulie 2008 la B.N.P., C.E.V. şi A.V.

În perioada următoare, potrivit susţinerilor inculpatului, martorul S.D.M. s-a ocupat personal de îndeplinirea formalităţilor privind înfiinţarea SC D.T.U. SRL Constanţa, societate în cadrul căreia inculpatul M.Ş.A. a dobândit calităţile de asociat unic şi administrator.

În cuprinsul declaraţiei formulate în cursul urmăririi penale, inculpatul a mai arătat că s-a deplasat o singură dată, însoţit de martorul S.D.M., la un birou situat în zona Casei de Cultură a Municipiului Constanţa, unde a predat cartea de identitate şi o copie a acesteia, pe care a menţionat olograf că este conformă cu originalul, negând faptul că ar fi semnat la notar înscrisurile ce i-au fost prezentate de organul de urmărire penală, respectiv procura autentificată şi declaraţia pe propria răspundere autentificată, ambele din data de 10 iulie 2008.

Audiat fiind, martorul S.D.M. a confirmat împrejurarea că l-a cunoscut pe inculpatul M.Ş.A. în anul 2008, prin intermediul numitului M.C.R. şi că l-a îndrumat să apeleze la serviciile SC E.A. SRL Constanţa, societate care are în obiectul de activitate înfiinţarea şi înregistrarea de societăţi comerciale.

6. Referitor la sediul social al SC D.T.U. SRL Constanţa, s-a constatat faptul că acesta a fost declarat la adresa din Constanţa, în baza contractul de închiriere din data de 08 iulie 2008, act juridic care, astfel cum rezultă din adresa din data de 17 aprilie 2012, emisă de A.F.P. Constanţa din cadrul D.G.F.P. Constanța, nu a fost niciodată înregistrat în evidenţele fiscale şi nici nu a fost identificat în arhiva instituţiei.

Din declaraţiile numitului D.I., proprietarul imobilului situat la adresa declarată drept sediu social al SC D.T.U. SRL Constanţa, rezultă că acesta nu are cunoştinţă de existenţa vreunei firme, nu a încheiat vreun contract de închiriere sau comodat pentru spaţiul respectiv şi nici nu îl cunoaşte pe inculpatul M.Ş.A.

Mai rezultă însă că la contractul de închiriere depus la O.R.C. s-a anexat copia actului de proprietate asupra imobilului din Constanța, ceea ce atrage concluzia că acest act de proprietate a fost obţinut, într-o modalitate necunoscută şi de către o persoană neidentificată - care nu ar putea fi M.Ş.A. -pentru a fi. folosit la declararea sediului SC D.T.U. SRL.

Inculpatul M.Ş.A. a declarat că a semnat contractul cadru de închiriere din data de 08 iulie 2008 pentru spaţiul situat în Municipiul Constanţa, unde a fost declarat sediul SC D.T.U. SRL Constanţa.

În cuprinsul raportului din data de 19 decembrie 2008, întocmit de comisarii Gărzii Financiare Secţia Constanţa, s-a constatat faptul că, la data menţionată, SC D.T.U. SRL Constanta nu funcţiona la sediul social declarat şi nici nu a funcţionat vreodată la adresa respectivă, situaţie confirmată prin declaraţiile martorului D.I. şi cele ale inculpatului.

7. Din actele dosarului rezultă că inculpatul M.Ş.A. a deschis un cont bancar al SC D.T.U. SRL la „SC R.B. SA - Agenţia Lazu.

Este de observat că inculpatul s-a adresat aceleiaşi agenţii bancare la care anterior deschisese cont numitul M.C.R. pentru societatea sa comercială SC D.G.S.M. SRL, în condiţiile în care această agenţie bancară este mai greu accesibilă clienţilor, nefiind în Municipiul Constanţa, cu atât mai puţin fiind cunoscută de inculpat, care nu era localnic.

Potrivit susţinerilor inculpatului M.Ş.A., după înfiinţarea SC D.T.U. SRL Constanţa, martorul S.D.M. a fost cel care l-a condus la „SC R.B. SA -Agenţia Lazu, unde a deschis un cont bancar pe numele societăţii.

Martorul confirmă în declaraţia sa că îl cunoştea pe directorul agenţiei SC R.B. SA - Agenţia Lazu, însă susţine că alegerea unităţii bancare la care să deschidă cont a avut loc la iniţiativa inculpatului M.Ş.A.

Ulterior, în perioada iulie 2008 - 30 decembrie 2008, inculpatul M.Ş.A. a retras în numerar sume importante de bani din contul de disponibil deschis la SC R.B. SA -agenţia Lazu, utilizând ca acte justificative borderouri de achiziţii cereale, suma totală astfel retrasă fiind de 15.530.989,60 lei.

Inculpatul declară că aceste sume retrase din contul bancar le-a remis martorului S.D.M., cel care îi asigura transportul cu autoturismul personal la agenţia bancară, primind în schimb sume variind între 200-500 lei la fiecare retragere de bani din cont.

În schimb, martorul S.D.M. a declarat că l-a însoţit pe inculpat la Agenţia Lazu a „SC R.B. SA, situată în incinta Hipermarket - ului „S." din comuna Agigea, judeţul Constanţa, cu ocazia deschiderii unui cont bancar în numele societăţii pe care o înfiinţase, iar, ulterior, în repetate rânduri, la solicitarea inculpatului şi a numitului M.C.R., a asigurat acestora transportul, contra cost, la aceeaşi unitate bancară, de unde cei doi au retras sume de bani în numerar.

Martorul declară că nu a primit nicio sumă de bani de la M.Ş.A., cu ocazia retragerilor de numerar de la Agenţia SC R.B. SA Lazu.

Este de reţinut că martorul S.D.M. deţine un autoturism şi este administratorul societăţii comerciale SC E.M.S. SRL cu sediul în Constanţa.

Această societate, potrivit declaraţiei martorului, a deţinut un camion şi a avut ca obiect de activitate inclusiv transportul de cereale.

8. Inculpatul M.Ş.A. a declarat că a încheiat personal contracte având ca obiect valorificarea de cereale către diferite firme, a căror denumire nu o mai reţine, parteneri contractuali cărora le-a emis ulterior facturi fiscale de vânzare.

Inculpatul a precizat că a efectuat aceste operaţiuni la indicaţiile martorului S.D.M.

Numitul S.D.M. a negat orice implicare personală, atât cu ocazia înfiinţării unei societăţi comerciale de către inculpatul M.Ş.A., cât şi în activitatea comercială desfăşurată de firma respectivă, constând în conducerea inculpatului la biroul notarial, primirea de la acesta a sumelor de bani retrase în numerar din contul bancar al societăţii, acordarea de îndrumări şi indicaţii cu prilejul încheierii de contracte comerciale şi a emiterii de facturi fiscale.

Totuşi, martorul arată că după deschiderea contului bancar, inculpatul l-ar fi sunat şi i-ar fi spus că are cereale de vânzare, solicitându-i să-i recomande nişte cumpărători serioşi, iar S.D. i-a recomandat câteva persoane indicate cu apelativele „M.", „N.", „S." şi comunicând inculpatului numerele de telefon ale acestora.

La rândul lor, în cursul urmăririi penale, martorii Z.I., D.S., M.G., D.T.T., S.E. şi M.S., administratori ai societăţilor comerciale cu care SC D.T.U. SRL Constanţa a derulat raporturi comerciale, au declarat că, în vederea încheierii contractelor cu acest furnizor, au purtat discuţii exclusiv cu administratorul firmei, respectiv cu inculpatul M.Ş.A., pe care l-au recunoscut din fişa de evidenţă a persoanei ce le-a fost prezentată cu ocazia audierii.

În ce priveşte declaraţiile acestor martori coroborate cu contractele încheiate, tribunalul reţine următoarele:

Martorul Z.I. a fost în perioada anului 2008 administratorul SC E.I. SRL, societate pe care a înstrăinat-o în cursul anului 2011, la data luării declaraţiei fiind fără ocupaţie.

Potrivit susţinerilor acestuia, l-a cunoscut pe M.Ş. în Portul Constanţa, acesta oferind spre vânzare cereale, floarea soarelui, rapiţă.

Ulterior, au încheiat un contract pentru cerealele, care aveau un preţ avantajos pentru societatea martorului, în acest preţ intrând şi transportul, iar în zilele următoare SC D.T.U. SRL a început să vândă către societatea lui Z.I. cereale în baza contractului/contractelor încheiate.

După fiecare recepţie a mărfii, societatea martorului a achitat contravaloarea facturilor emise, plata fiind efectuată numai prin bancă.

Potrivit declaraţiilor martorului, transportul cerealelor s-a realizat cu mijloace auto angajate şi plătite de firma inculpatului.

Nu au fost puse la dispoziţia organelor de urmărire penală facturile şi contractele comerciale încheiate între cele două societăţi, datorită faptului că martorul Z.I. a cesionat societatea sa comercială către J.C.G. şi Ş.F., predând cu această ocazie şi toate actele societăţii, conform procesului verbal de predare-primire încheiat la 01 iulie 2011.

Martorul M.G. a fost în anul 2008 administrator al SC E.I. SRL Sarichiol de Deal, judeţul Tulcea.

Potrivit declaraţiei martorului, în condiţiile în care societatea acestuia avea culturi agricole înfiinţate pe raza com. Casimcea, judeţul Tulcea, în vara anului 2008 a cunoscut o persoană, care s-a recomandat ca fiind reprezentantul SC D.T.U. SRL, martorul identificându-l din fişa de evidenţă a populaţiei ca fiind inculpatul M.Ş.A.

M.G. mai precizează că la momentul la care l-a cunoscut pe inculpat, acesta era însoţit de mai multe persoane şi se deplasa cu o maşină de culoare neagră, cu numere de Constanţa, iar după observaţia martorului această maşină era condusă de inculpat.

Martorul susţine că inculpatul i-a comunicat că firma sa are combine cu care efectua prestaţii de recoltare cereale în zonă, contra unui procent din cantităţile de cereale şi plante tehnice recoltate şi că cei doi au convenit ca firma martorului să cumpere o parte din cerealele obţinute de inculpat din prestaţii, precum şi ca firma inculpatului să efectueze recoltarea unei sole cu rapiţă şi grâu, a martorului, căruia i se defectase o combină.

Rezultă că s-au încheiat contracte comerciale în acest sens, plata produselor şi prestaţiilor efectuându-se prin bancă.

Conform declaraţiei martorului M.G., convingerea sa că firma inculpatului funcţiona legal a fost întărită de faptul că aceasta dispunea de utilaje de recoltat cereale, respectiv combine.

Tribunalul retine însă, din analiza conţinutului contractelor comerciale încheiate şi din întreaga conjunctură a situaţiei inculpatului la momentul iulie 2008, că declaraţiile martorului nu exprimă realitatea sau după caz, nu sunt apte de a confirma o situaţie de fapt certă.

Astfel, tribunalul constată că s-a încheiat un contract de prestări servicii pentru recoltare rapiţă şi grâu, din 01 iulie 2008; data contractului este menţionată, atât în debutul acestuia, cât şi la final, astfel neputându-se susţine că s-a consemnat o dată eronată.

Or, astfel fiind, tribunalul reţine că era obiectiv imposibil ca la data de 01 iulie 2008 să se poată încheia acest contract comercial, care conţine în preambul toate datele de identificare ale SC D.T.U. SRL, câtă vreme societatea inculpatului a fost înfiinţată în ziua de 14 iulie 2008, la acea dată a primit număr de înregistrare la O.R.C. şi C. fisc., de asemenea contul bancar a fost deschis la data de 17 iulie 2008, când inculpatul a dat şi specimen de semnătură; ca urmare, concluzia care rezultă este aceea că data contractului este falsă, iar singura explicaţie logică a acestei date false este aceea că contractul însuşi dintre părţi este unul fals, iar înscrisul respectiv a fost întocmit numai în scopul prezentării sale către organele de control fiscal sau cele de urmărire penală, omiţându-se faptul că societatea inculpatului a fost înfiinţată ulterior datei înscrise pe contract.

De asemenea, afirmaţia martorului M.G., în sensul că inculpatul dispunea de combine cu care efectua recoltări în zona Casimcea şi cu care i-a efectuat şi lui recoltarea de pe o suprafaţă de 310 ha, nu poate fi adevărată sau, în orice,caz, combinele respective nu puteau aparţine firmei inculpatului M.Ş.A.

În acest sens, tribunalul reţine că nu există nicio informaţie în dosar potrivit căreia:

- inculpatul ar fi avut posibilitatea contractuală de a închiria combine anterior datei de 01 iulie 2008 (şi chiar ulterior), câtă vreme la acea dată nici nu avea firma înfiinţată, deci niciun proprietar de combine nu ar fi închiriat astfel de utilaje de o valoare intrinsecă şi economică (la acel moment de campanie agricolă) deosebit de mare, unei persoane fizice care nu prezenta nicio garanţie materială sau morală, nu era cunoscător al lucrărilor agricole, nu era din zonă, etc.

- inculpatul ar fi avut sumele disponibile sau garanţiile necesare pentru a putea închiria combine;

- inculpatul ar fi efectuat prestaţii de recoltare cereale şi altor producători din zona Casimcea, în afara martorului M.G.;

- inculpatul ar fi avut disponibilităţi băneşti pentru a susţine operaţiunea de recoltare în perioada 01.07- 31 iulie 2008 - implicând cel puţin costul carburantului pentru combine - în condiţiile în care factura a fost emisă la 30 iulie 2008, iar plata a fost efectuată ulterior acestei date -deci inculpatul susţinând din surse proprii recoltarea propriu-zisă.

În aceste condiţii, declaraţiile martorului trebuie analizate cu circumspecţie şi acestea nu pot susţine ele însele situaţia de fapt afirmată, câtă vreme martorul M.G. ar putea fi implicat el însuşi în fapte de evaziune fiscală, constând în încheierea unor contracte simulate de prestări servicii şi respectiv cumpărări de cereale şi plante tehnice, prin care societatea sa şi-a majorat fictiv cheltuielile şi, respectiv, a disimulat T.V.A.-ul de plată şi impozitul pe profit; astfel, există posibilitatea reală, necontrazisă de nicio probă obiectivă, ca recoltarea de pe cele 310 ha să se fi realizat cu mijloacele proprii ale societăţii martorului şi, de asemenea, ca cerealele „cumpărate" de la inculpat să fie, de fapt, recoltate de martor de pe solele sale sau cumpărate de la producători agricoli, caz în care M.G. nu avea temei să facă plăţi pentru prestări servicii către firma inculpatului, nu avea temei să facă plăţi reprezentând preţul unor cereale achiziţionate şi, de asemenea, nu avea temei să evidenţieze T.V.A. deductibil către firma inculpatului.

Nu s-a verificat în dosar, la momentul la care se putea face acest lucru, niciuna din afirmaţiile martorului - combina proprie defectă, suprafeţele cultivate şi producţia obţinută în 2008 pe acestea.

În ce priveşte împrejurarea că societatea martorului M.G. a făcut plăţi bancare către firma inculpatului, achitând toate facturile emise, aceasta poate fi explicată în contextul procedeului de notorietate în zona infracţională şi în cea judiciară penală, care constă în faptul că beneficiarul sumelor (în realitate necuvenite) retrage imediat aceste sume din contul bancar şi le restituie cash celui care i le-a virat, contra unei sume modice de câteva sute de lei.

Declaraţiile inculpatului M.Ş.A. şi operaţiunile de retragere numerar din contul deschis la SC R.B. SA - Agenţia Lazu confirmă întru totul acest mod de operare. De altfel, însăşi „grija" tuturor martorilor - administratori de societăţi comerciale - de a desfăşura toate operaţiunile de plăţi către firma inculpatului numai prin bancă şi de a preciza expres în declaraţiile lor acest lucru, este de natură a atrage atenţia, în contextul ansamblului actelor materiale, că există posibilitatea ca martorii, în mod deliberat, să fi procedat astfel, pentru a-şi preconstitui probele necesare că într-adevăr au făcut plăţile (cheltuielile) respective, deductibile din profit, pe când în realitate au recuperat sumele respective prin procedeul descris anterior.

În ce priveşte contractul comercial din 14 iulie 2008, având ca obiect vânzarea-cumpărarea de 150 tone rapiţă, de asemenea este neverosimil ca acesta să fi putut fi încheiat la această dată, câtă vreme abia în această zi -14 iulie 2008 - s-a definitivat înfiinţarea şi înregistrarea SC D.T.U. SRL Constanţa, fiind greu de crezut că, în aceeaşi zi, inculpatul s-a şi deplasat până în zona Casimcea, pentru a încheia un contract cu martorul M.G.

Astfel, apare ca fiind lipsită de verosimilitate şi susţinerea martorului, potrivit căreia inculpatul conducea - la începutul lunii iulie 2008 - un autoturism negru, probele dosarului conturând cu certitudine că M.Ş.A. nu a avut niciodată în posesie sau folosinţă un astfel de autoturism (sau oricare altul) şi nici nu ar fi avut o astfel de posibilitate materială, neavând nici prieteni în judeţul Constanţa, care să-i împrumute astfel de maşini (martorul a precizat că autoturismul era înmatriculat în judeţul Constanţa).

În schimb, există posibilitatea ca martorul să fi confundat marca autoturismului, iar acesta să fie un autoturism, caz în care apare posibilitatea ca maşina respectivă să fi fost a numitului S.D., astfel conturându-se posibilitatea implicării acestuia în operaţiunile comerciale cu SC E.I. SRL Sarichiol de Deal.

Faţă de cele de mai sus, tribunalul mai reţine că organul de urmărire penală nu a verificat printr-o probă obiectivă dacă, într-adevăr, martorul M.G. l-a cunoscut şi l-a întâlnit pe M.Ş.A.; martorului i s-a prezentat numai fotografia inculpatului, însoţită de datele de stare civilă, preluate din fişa de evidenţă a populaţiei şi nu i s-a prezentat o planşă foto cu mai multe fotografii ale unor persoane, astfel încât, în ipoteza în care martorul a avut interes să ascundă contractele simulate, este evident că acesta l-a indicat pe inculpat, chiar dacă nu l-ar fi cunoscut.

Aceeaşi situaţie se întâlneşte în cazul tuturor martorilor administratori de societăţi comerciale audiaţi, recunoaşterea inculpatului dintr-o singură fotografie prezentată fiind astfel incertă.

Martorul D.S. a îndeplinit funcţia de administrator al SC D.G. SRL Constanţa.

Potrivit declaraţiei sale, în vara anului 2008 inculpatul M.Ş.A. l-a contactat telefonic, apoi cei doi s-au întâlnit şi au încheiat contracte de vânzare-cumpărare de cereale, firma inculpatului fiind vânzătoare - transportul până la locul de descărcare fiind asigurat de firma inculpatului, iar costul transportului fiind inclus în preţul unitar de vânzare.

Mai rezultă că SC D.G. SRL a cumpărat şi îngrăşăminte chimice de la SC D.T.U. SRL, la un preţ mult mai bun decât cel furnizat de producătorii de îngrăşăminte chimice din ţară sau din Portul Constanţa, precum şi şrot de soia.

În ce priveşte deţinerea în scop de vânzare de către SC D.T.U. SRL a unor cantităţi de îngrăşăminte chimice (azotat de amoniu) şi şrot de soia, tribunalul reţine că astfel de bunuri nu puteau intra în patrimoniul acestei societăţi decât prin cumpărare - cu documente legale (factură, avize de expediţie documente de plată) - de la producători persoane juridice sau de la alte societăţi intermediare.

Or, în lipsa oricărei informaţii din care să rezulte că astfel de tranzacţii au avut loc, nu se probează că SC D.T.U. SRL a deţinut în realitate bunurile respective, pe care mai apoi să le comercializeze către SC D.G. SRL Astfel, nu rezultă că inculpatul a efectuat demersuri pentru cumpărarea azotatului şi şrotului de soia, nu rezultă originea acestora, nu rezultă efectuarea vreunei plăţi şi nici efectuarea vreunui transport referitoare la bunurile respective.

În aceste condiţii, există posibilitatea, necontrazisă de probele dosarului, ca bunurile să provină de la o altă societate comercială, care însă a evitat încheierea în nume propriu a unor contracte, facturi, avize, în scopul diminuării obligaţiilor de plată către stat (T.V.A. colectat şi impozit pe profit) şi care, totodată, s-a folosit de actele încheiate în numele firmei inculpatului, pentru a-şi masca propriile tranzacţii comerciale.

Conform procedeului expus mai sus, recuperarea preţului plătit de firma cumpărătoare s-a putut realiza prin retragerea sumelor din bancă de către inculpat şi predarea lor către fostul proprietar real al bunurilor vândute.

O altă posibilitate, necontrazisă de probele dosarului, este aceea ca în realitate să nu fi existat nicio vânzare-cumpărare de azotat de amoniu sau şrot de soia, ci să fi fost încheiate doar actele care fac această dovadă, prin intermediul cărora SC D.G. SRL putea să consemneze cheltuielile reprezentând preţul bunurilor pretins cumpărare, preţ ce putea fi recuperat ulterior în aceeaşi modalitate expusă mai sus.

În ce priveşte operaţiunile de vânzare - cumpărare de cereale şi plante tehnice încheiate SC D.T.U. SRL şi SC D.G. SRL, ceea ce rezultă din probele dosarului este că au fost întocmite facturi care consemnează vânzarea acestor cereale şi ordine de plată, care certifică plata sumelor aferente facturilor respective, de către SC D.G. SRL.

Probele dosarului nu confirmă însă că firma inculpatului a cumpărat în realitate astfel de bunuri de la producătorii individuali sau de la alte societăţi, nu confirmă că aceasta a avut la dispoziţie mijloace de transport şi nici că a transportat în mod real cereale şi plante tehnice către firma SC D.G. SRL.

Astfel, există posibilitatea reală, necontrazisă de probele dosarului, ca fie o altă societate comercială, fie însăşi firma SC D.G. SRL să fi cumpărat cerealele respective de la producătorii individuali şi să se fi folosit de facturile întocmite în numele SC D.T.U. SRL, pentru a evita colectarea şi plata T.V.A. datorat statului.

Este de evidenţiat, la acest punct, că firma SC D.G. SRL apare ca fiind implicată, în calitate de cumpărător de cereale şi în legătură cu firma numitului M.C., SC D.G.S.M. SRL, firmă ce a fost dovedită prin hotărâre judecătorească definitivă că a produs evaziune fiscală în exact aceeaşi modalitate faptică.

De asemenea, rezultă din probe că SC D.G. SRL activează în domeniul comercializării de cereale de mai mulţi ani, dispune de mijloace de transport, precum şi de informaţiile necesare pentru a cumpăra cereale de la producători, deci nu este exclusă ipoteza evidenţiată mai sus.

Martorul L.S. a îndeplinit în perioada ianuarie - martie 2009 funcţia de administrator la SC A.W.C. SRL Constanţa, având ca obiect de activitate transporturi aeriene, maritime şi rutiere de mărfuri.

În acest context, martorul susţine că în lunile februarie - martie 2009 societatea sa a închiriat de la SC D.T.U. SRL administrată de M.Ş.A., mijloace de transport pentru transportul mărfurilor sosite în Portul Constanţa. Cele trei facturi din 25 februarie 2009, din 24 martie 2009 şi din 25 martie 2009 emise de SC D.T.U. SRL, consemnează acelaşi lucru.

Martorul nu a fost în măsură să indice, în concret, în ce au constat închirierile de mijloace de transport - câte autovehicule, tipul şi capacitatea, ce mărfuri au fost transportate şi către ce destinaţie - şi a precizat că cele trei facturi emise nu au fost însoţite de documentele justificative care să certifice realitatea operaţiunilor comerciale şi deductibilitatea cheltuielilor.

Din probele dosarului nu rezultă că firma inculpatului M.Ş.A. a deţinut în proprietate, închiriere sau altă formă de posesie, mijloace de transport pe care la rândul ei să le poată închiria altor societăţi sau să presteze transporturi pentru acestea. Astfel, nu se dovedeşte realitatea serviciilor consemnate în cele trei facturi emise către SC W.C. SRL, de asemenea fiind şi neverosimil ca o societate specializată în efectuarea de transporturi să apeleze la o firmă fără patrimoniu pentru închirierea de mijloace de transport, în loc să apeleze la nevoie -la societăţile proprietare de astfel de autovehicule.

Martorul M.S. a deţinut funcţia de administrator al SC A.T. SRL Constanţa, având ca principal obiect de activitate transportul şi comerţul cu cereale, din probele dosarului, rezultând că prin facturile din 21 iulie şi 22 iulie 2008 această societate a cumpărat capace de canalizare de la SC D.T.U. SRL Constanţa, marfa fiind transportată pe cheltuiala firmei vânzătoare până la locul de recepţie.

Aparent, rezultă astfel, conform acestor facturi că, la numai o săptămână de la înfiinţarea societăţii, inculpatul avea deja conexiuni de afaceri, care să-i permită cumpărarea şi revânzarea de bunuri în cantităţi şi valori mari şi, în acelaşi timp, mai rezultă că martorul M.S., care încheiase deja un contract cu R., prin care se angajase să procure capace de canalizare cu sistem de închidere, a primit de la inculpat, exact în perioada respectivă, cea mai bună ofertă de preţ pentru astfel de capace de canalizare, pretins confecţionate la o turnătorie necunoscută din Galaţi.

O astfel de situaţie de fapt apare ca fiind neverosimilă în raport cu situaţia personală a inculpatului (necunoscător în materia contractelor comerciale, fără disponibilităţi băneşti, fără persoane de contact), aspect întărit şi de numerele evident nereale, formale, date celor două facturi - (deşi cea de-a doua a fost emisă la un interval de o zi faţă de prima şi nu rezultă că în zilele de 21-22 iulie 2008 inculpatul ar mai fi emis încă 29 de facturi).

Martora S.E. a îndeplinit în perioada anului 2008 funcţia de administrator al SC E.T. SRL Constanţa, societate ce are ca obiect de activitate transporturi şi comerţ cu cereale.

Conform susţinerilor acestei martore şi facturilor emise de inculpat, în cursul lunii august 2008, respectiv septembrie 2008, firma SC D.T.U. SRL a prestat transporturi de cereale pentru SC E.T. SRL şi a vândut acesteia cantitatea de 91 tone floarea soarelui.

Ca şi în cazul SC A.W.C. SRL Constanţa, tribunalul reţine aspectul neverosimil al faptului ca o firmă specializată în transporturi şi comerţ cu cereale, care prin definiţie dispune de mijloace de transport, să apeleze pentru efectuarea de transporturi la societatea inculpatului, despre care toate datele dosarului converg către concluzia că nu a deţinut cu niciun titlu astfel de mijloace de transport.

Ca şi în cazurile analizate mai sus, atrage atenţia numerele formale atribuite facturilor, care nu respectă cronologia în timp; din data de 02 august 2008,, având ca obiect transport auto şi din 20 august 2008, având ca obiect tot transporturi auto.

Totodată, inconsistenta realităţii susţinute de actele astfel redactate rezultă şi din ansamblul activităţilor pretins a fi efectuate de firma inculpatului. Aceasta, în perioada iulie - august 2008, pare nu numai că a asigurat transporturi de mărfuri pentru alte societăţi comerciale, dar şi că a avut mijloace de transport suficiente pentru a efectua transporturi de cereale cumpărate de propria firmă, către SC E.I. SRL, SC D.G. SRL, SC E.I. SRL Sarichiol de Deal, SC D.M. SRL, SC G. SRL.

Faţă de volumul mare al activităţii ce reiese din facturi, coroborat cu inexistenţa de mijloace de transport în patrimoniul SC D.T.U. SRL şi cu imposibilitatea obiectivă ca inculpatul să fi putut obţine închirierea mai multor autocamioane în plină campanie agricolă, fără să fi dispus de garanţii materiale, de o activitate îndelungată şi serioasă a firmei sale, de disponibilităţi băneşti, etc, se conturează cu claritate falsitatea operaţiunilor comerciale consemnate în facturile emise.

Martorul D.T.T. a îndeplinit în perioada 2008 funcţia de administrator al SC D.M. SRL Constanţa, societate ce apare şi în raporturile comerciale cu firma condamnatului M.C.R., SC D. SRL

Potrivit declaraţiei acestui martor l-a cunoscut în Portul Constanţa pe inculpatul M., acesta i-a oferit spre vânzare cereale, iar martorul a acceptat cumpărarea a trei autocamioane cu grâu, la datele de 11 şi 14 august 2008.

Martorul G.A.M. a îndeplinit în cursul anului 2008 funcţia de administrator la SC G. SRL Constanţa, care are ca principale obiecte de activitate transportul, comerţul cu cereale, cultivarea de cereale şi plante tehnice. Martorul arată că la data de 15 august 2008 a încheiat cu administratorul SC D.T.U. SRL contractul de transport nr. 62, în baza căruia SC D.T.U. SRL a efectuat transporturi de cereale pentru SC G. SRL, prestaţii pentru care s-au şi emis facturi fiscale decontate prin bancă cu ordine de plată.

Cu privire la aceste operaţiuni, s-au emis facturile fiscale din 29 august 2008, din 31 decembrie 2008 şi din 19 ianuarie 2009. Aceste facturi nu corespund, din punct de vedere al emiterii lor în ordine cronologică, cu facturile având aceeaşi serie emise către alte societăţi comerciale în anul 2008; de exemplu, factura cu nr. 16 este emisă la 29 august 2008, deşi la datele de 02 august 2008 şi 20 august 2008 inculpatul emisese facturile către SC E.T. SRL Totodată, aceste din urmă facturi emise în luna august au numere mai mari decât cele emise în decembrie 2008 sau ianuarie 2009. Aceleaşi concluzii rezultă şi din compararea facturilor emise către alte societăţi comerciale cu care SC D.T.U. SRL a avut - din punct de vedere scriptic - raporturi comerciale.

Martorul M.F. arată că în cursul anului 2008 soţia sa a fost administrator la S.C. Andra Internaţional S.R.L., care a cumpărat de la SC D.T.U. SRL uree, erbicid „A." şi erbicid „V.", în baza facturii din 26 septembrie 2008, marfa fiind adusă cu mijloace de transport ale SC D.T.U. SRL şi pe cheltuiala acesteia.

Nu rezultă de unde provin aceste substanţe folosite în agricultură şi dacă ele erau proprietatea SC D.T.U. SRL Ca şi mai sus, numărul facturii este unul atribuit în mod formal, fără nicio legătură cu succesiunea şi numărul tranzacţiilor comerciale pretins efectuate de societate în anul respectiv.

În cauză s-a dispus efectuarea, de către specialiştii din cadrul I.P.J. Constanţa - Serviciul criminalistic, a unei constatări tehnico - ştiinţifice grafice, pentru a se stabili dacă semnăturile existente pe facturile fiscale emise şi contractele comerciale încheiate de SC D.T.U. SRL Constanţa, borderourile de achiziţii cereale de la persoane fizice, prezentate reprezentanţilor SC R.B. SA - Sucursala Constanţa, Agenţia Lazu, Hotărârea asociatului unic din 10 septembrie 2009, cererile de autentificare acte juridice adresate notarului public C.E.V., declaraţia pe propria răspundere autentificate prin încheierea din data de 10 iulie 2010, procura autentificată prin încheierea din data de 10 iulie 2010, copia cărţii de identitate şi copia contractului - cadru de închiriere din 08 iulie 2008 (înscrisuri depuse la O.R.C. de pe lângă Tribunalul Constanţa), actul constitutiv al SC D.T.U. SRL, precum şi pe declaraţia privind vectorul fiscal şi cererea de înregistrare în registrul comerţului din data de 11 iulie 2008 au fost executate de către inculpatul M.Ş.A.

În cuprinsul raportului de constatare nr. 94180 din data de 25 noiembrie 2012 întocmit de specialiştii din cadrul I.P.J. Constanţa - Serviciul Teritorial Constanţa, s-au stabilit următoarele: semnăturile existente la rubricile „Semnătura şi ştampila furnizorului" şi „Date privind expediţia", precum şi scrisul olograf ce completează rubricile „Denumirea produselor sau a serviciilor" din facturile emise de SC D.T.U. SRL către SC E.I. SRL au fost executate de către inculpatul M.Ş.A.;

- scrisul olograf ce completează rubrica „Denumirea produselor sau a serviciilor din copiile xerografiate ale facturilor din 04 decembrie 2008, din 10 decembrie 2008, din 12 decembrie 2008, din 15 decembrie 2008, din 18 decembrie 2008 şi din 19 decembrie 2008, emise de SC D.T.U. SRL către SC D.G. SRL, a fost executat de către M.Ş.A.;

- semnăturile existente la rubrica „Date privind expediţia - Semnătura" din copiile xerografiate ale facturilor din 13 august 2008, din 13 august 2008, din 22 august 2008, din 26 august 2008, din 04 septembrie 2008, din 05 septembrie 2008, din 08 septembrie 2008, din 15 septembrie 2008, din 01 octombrie 2008, din 16 octombrie 2008, din 29 octombrie 2008, din 31 octombrie 2008, din 05 noiembrie 2008, din 17 noiembrie 2008, din 25 noiembrie 2008 şi din 18 decembrie 2008, emise de SC D.T.U. SRL către SC D.G. SRL au fost probabil executate de către M.Ş.A.;

- semnăturile existente la rubrica „Vânzător" din copiile xerografiate ale contractelor de vânzare - cumpărare încheiate între SC D.T.U. SRL şi SC D.G. SRL, înregistrate cu numerele din 15 iulie 2008, din 19 iulie 2008, din 27 septembrie 2008 şi din 15 noiembrie 2008, au fost probabil executate de către M.Ş.A.;

- semnăturile existente la rubrica „Semnătura beneficiar" din conţinutul copiilor xerografiate ale ordinelor de plată din datele de 29 iulie 2008, 30 iulie 2008, 08 august 2008, 13 august 2008, 19 august 2008, 21 august 2008, 02 septembrie 2008, 04 septembrie 2008, 05 septembrie 2008, 08 septembrie 2008, 09 septembrie 2008, 11 septembrie 2008, 15 septembrie 2008, 23 septembrie 2008, 01 octombrie 2008, 08 octombrie 2008, 09 octombrie 2008, 10 octombrie 2008, 20 octombrie 2008, 21 octombrie 2008, 24 octombrie 2008, 31 octombrie 2008, 05 noiembrie 2008, 09 decembrie 2008, 15 decembrie 2008, 18 decembrie 2008 şi 19 decembrie 2008, au fost probabil executate de către M.Ş.A.;

- semnătura de la rubrica „Asociaţi: M.Ş.A." din Hotărârea asociatului unic din 10 septembrie 2009 nu a fost executată de către inculpatul M.Ş.A.;

- semnăturile existente la rubricile „Semnătura" din cele două cereri de autentificare acte juridice, înregistrate, adresate notarului public C.E.V. au fost executate de către M.Ş.A.;

- semnătura existentă la rubrica „Declarant" din declaraţia pe proprie răspundere, autentificată prin încheierea notarului public C.E.V. din 10 iulie 2010, a fost executată de către M.Ş.A.;

- semnătura existentă la rubrica „Mandant" din procura autentificată prin încheierea notarului public C.E.V. din 10 iulie 2010 a fost executată de către M.Ş.A.;

- semnătura existentă pe copia cărţii de identitate a fost executată de M.Ş.A.;

- semnătura executată cu instrument scriptural cu pastă de culoare albastră din finalul primei pagini a contractului - cadru de închiriere din 08 iunie 2008 a fost executată de către M.Ş.A.;

- semnătura existentă la rubrica „Asociat unic" din copia xerografiată a actului constitutiv al SC D.T.U. SRL a fost probabil executată de către M.Ş.A.

În cuprinsul raportului de constatare s-a precizat că probabilitatea unora dintre concluzii a fost determinată de împrejurarea că respectivele semnături examinate sunt multiplicate electrostatic. Calitatea multiplicării a determinat, de asemenea, inaptitudinea celorlalte înscrisuri puse la dispoziţia specialistului de a fi supuse unui examen grafoscopic pertinent.

9. Prin raportul de constatare tehnico-ştiinţifică financiar-fiscală întocmit de specialistul din cadrul D.N.A. au fost analizate operaţiunile de încasări şi plăţi derulate de SC D.T.U. SRL Constanţa prin contul bancar deschis în lei la SC R.B. SA, Sucursala Consanța - Agenţia Lazu, astfel cum rezultă din conţinutul documentelor bancare şi al celorlalte documente existente la dosarul cauzei, constatându-se faptul că SC D.T.U. SRL Constanţa a încasat de la clienţi suma totală de 15.933.277,18 lei, cu explicaţia „ev factura nr. ." sau „ev. avans", sumă din care a efectuat plăţi în cuantum de 401.900 lei către furnizori, cu explicaţia „ev. Avans" sau „storno avans", diferenţa în sumă de 15.530.989,60 lei fiind retrasă în numerar, pe bază de borderouri de achiziţii cereale de la persoane fizice.

Astfel, s-a stabilit că, în perioada iulie 2008 - mai 2009, SC D.T.U. SRL Constanţa a derulat operaţiuni comerciale impozabile, constând în livrări de cereale (grâu, rapiţă, floarea soarelui, porumb, soia) şi diverse prestări servicii de recoltat cereale, a căror contravaloare a fost încasată prin contul bancar al societăţii deschis la SC R.B. SA, Sucursala Constanţa - Agenţia Lazu, cu următoarele societăţi comerciale:

- SC A.I. SRL Valul lui Traian, judeţul Constanţa - 597.975 lei;

- SC A.W.C. SRL Bucureşti- 115.598,98 lei;

- SC A.T. SRL Constanţa- 280.000 lei;

- SC D.G. SRL Constanţa- 7.100.559,95 lei;

- SC D.M. SRL Constanţa- 79.000 lei;

- SC E.I. SRL Constanţa-5.101.751,90 lei;

-SC E.I. SRL Sarighiol de Deal, judeţul Tulcea- 1.034.619,04 lei;

- SC G. SRL Constanţa - 100.000,71 lei;

- SC L.L. SRL Valea Viei, judeţul Vâlcea - 99.050 lei;

- SC T.S.S. SRL Galaţi - 10.300 lei;

- SC E.T. SRL Constanţa- 398.221,60 lei;

- SC E.A. SRL Constanţa - 75.000,00 lei.

De asemenea, SC D.T.U. SRL Constanţa a efectuat plăţi către SC E.A. SRL Constanţa - 170.100,00 lei şi SC F.B. SRL Constanţa - 61.700,00 lei şi a stornat un avans în cuantum de 170.100,00 lei.

Retragerea sumelor în numerar din contul bancar a fost efectuată pe baza unor borderouri de achiziţii cereale (porumb, rapiţă, grâu, floarea soarelui, orz) de la diverşi producători individuali, pentru cantităţi de ordinul sutelor de tone, valoarea unui singur borderou fiind cuprinsă între 150.000 lei şi 650.000 lei.

Conform documentului intitulat „Fişă specimene semnături pentru persoane juridice", depus de SC D.T.U. SRL Constanţa, la data de 17 iulie 2008, administratorul societăţii şi anume inculpatul M.Ş.A., a fost singura persoană autorizată să efectueze operaţiuni de încasări şi plăţi prin contul bancar deschis la această unitate bancară, în fapt toate operaţiunile de retragere numerar din cont fiind autorizate de către acesta.

Cu adresa din data de 25 aprilie 2012, unitatea bancară menţionată a înaintat organelor de urmărire penală, în copie, documentele care au stat la baza retragerilor de numerar efectuate de SC D.T. SRL Constanţa prin contul bancar deschis în lei la SC R.B. SA, Sucursala Constanţa - Agenţia Lazu, respectiv borderouri de achiziţii cereale, formularele de eliberare numerar şi ordinele de plată aferente acestor formulare.

Examinând conţinutul borderourilor de achiziţii, specialistul a constatat că acestea nu conţin şi nu furnizează toate informaţiile prevăzute de lege, din care să reiasă realitatea operaţiunilor efectuate în raport cu persoanele fizice menţionate.

Toate aceste borderouri de achiziţii cereale, prezentate ca documente justificative pentru retragerile de numerar de la unităţile bancare, au fost semnate de administratorul SC D.T.U. SRL Constanţa, inculpatul M.Ş.A., atât în calitate de gestionar, cât şi de achizitor.

De asemenea, pe nici unul dintre aceste borderouri de achiziţii nu au fost completate „datele privind expediţia", din care să reiasă identitatea persoanelor care au efectuat operaţiunile respective şi mijloacele de transport utilizate, aşa cum prevede art. 80 alin. (6) C. proc. fisc., potrivit căruia „(6)Contribuabilii sunt obligaţi să utilizeze pentru activitatea desfăşurată documente primare şi de evidenţă contabilă stabilite prin lege, achiziţionate numai de la unităţile stabilite prin normele legale în vigoare şi să completeze integral rubricile formularelor, corespunzător operaţiunilor înregistrate."

Având în vedere faptul că documentele mai sus menţionate nu conţin sau nu furnizează toate informaţiile prevăzute de dispoziţiile legale în vigoare la data efectuării operaţiunii, pentru care se solicită deducerea taxei pe valoare adăugată, potrivit reglementării menţionate mai sus, taxa pe valoarea adăugată nu se poate deduce şi nici nu poate fi diminuată baza impozabilă la stabilirea impozitului pe profit.

Mai mult decât atât, pe parcursul urmăririi penale, s-a stabilit faptul că cele 53 (cincizeci şi trei) de borderouri de achiziţie cereale de la persoane fizice, prezentate unităţilor bancare, în vederea justificării sumelor de bani retrase în numerar, au fost completate integral cu date false, atestând împrejurarea nereală privind cumpărarea mărfurilor de la următoarele persoane:

1. A.P. - de la care se pretinde a fi fos achiziţionate cantităţile de 429,26 tone porumb, în valoare de 176.000 lei şi 136,90 tone floarea- soarelui, în valoare de 115.000 lei;

2. H.I. - de la care se pretinde a fi fost achiziţionată cantitatea de 300 tone porumb, în valoare de 123.000 lei;

3. P.V. - de la care se pretinde a fi fost achiziţionată cantitatea de 490,24 tone porumb, în valoare de 201.000 lei;

4. S.G. - de la care se pretinde a fi fost achiziţionată o cantitate neprecizată de porumb, în valoare de 138.000 lei;

5. D.I. - de la care se pretinde a fi fost achiziţionate cantităţile de 960,48 tone porumb, în valoare totală de 501.000 lei şi 35,25 tone floarea - soarelui, în valoare de 34.200 lei;

6. M.Ş. - de la care se pretinde a fi fost achiziţionate cantităţile de 434,70 tone grâu, în valoare de 195.618 lei şi 534,26 tone floarea- soarelui, în valoare de 475.000 lei;

7. S.C. - de la care se pretinde a fi fost achiziţionată cantitatea totală de 923,48 tone grâu, în valoare de 408.000 lei;

8. T.N. - de la care se pretinde a fi fost achiziţionate cantităţile de 193,62 tone floarea - soarelui, în valoare de 183.800 lei, şi 203,70 tone grâu, în valoare de 82.500 lei;

9. S.P. - de la care se pretinde a fi fost achiziţionate cantităţile de 205,40 tone porumb, în valoare de 76.000 lei, 600 tone grâu, în valoare de 270.000 lei, 126,23 tone rapiţă, în valoare de 164.100 lei, 94,04 tone orz, în valoare de 44.200 lei, şi 723,63 tone floarea -soarelui, în valoare de 582.000 lei;

10. I.D. sau I.A. - de la care se pretinde a fi fost achiziţionate cantităţile de 218,91 tone porumb, în valoare de 81.000 lei, şi 363,7 tone floarea - soarelui, în valoare de 335.500 lei;

11. S.G. - de la care se pretinde a fi fost achiziţionate cantităţile de 696,25 tone porumb, în valoare de 277.000 lei, şi 114,70 tone floarea - soarelui, în valoare de 151.000 lei;

12. B.A. - de la care se pretinde a fi fost achiziţionate cantităţile de 967,68 tone porumb boabe, în valoare de 392.000 lei, 334,81 tone grâu, în valoare de 135.600 lei, 20,85 tone orz, în valoare de 9.800 lei, şi 501,19 tone floarea - soarelui, în valoare de 384.000 lei;

13. N.P. - de la care se pretinde a fi fost achiziţionate cantităţile de 302,22 tone porumb boabe, în valoare de 136.000 lei, şi 299,7 tone floarea - soarelui, în valoare de 233.000 lei;

14. I.C. - de la care se pretinde a fi fost achiziţionate cantităţile de 611,21 tone porumb, în valoare de 203.000 lei, 914,63 tone grâu, în valoare de 375.000 lei, 174,46 tone orz, în valoare de 82.000 lei, şi 299,55 tone floarea - soarelui, în valoare de 297.500 lei;

15. I.C. - de la care se pretinde a fi fost achiziţionată cantitatea de 109,89 tone floarea - soarelui, în valoare de 100.000 lei;

16. Z.L. - de la care se pretinde a fi fost achiziţionată cantitatea de 100,61 tone floarea - soarelui, în valoare de 194.900 lei;

17. Z.L. - de la care se pretinde a fi fost achiziţionată cantitatea de 196 tone grâu, în valoare de 98.000 lei;

18. T.P. - de la care se pretinde a fi fost achiziţionate cantităţile de 305,40 tone porumb, în valoare de 113.000 lei, şi 151,91 tone floarea - soarelui, în valoare de 214.000 lei;

19. M.C. - de la care se pretinde a fi fost achiziţionate cantităţile de 1.054,18 tone porumb, în valoare de 452.000 lei, 208,10 tone orz, în valoare de 77.000 lei, 364,19 tone grâu, în valoare de 147.500 lei, şi 325,99 tone floarea - soarelui, în valoare de 290.000 lei;

20. L.V. - de la care se pretinde a fi fost achiziţionate cantităţile de 251,35 tone orz, în valoare de 93.000 lei, 339,1 tone floarea - soarelui, în valoare de 308.000 lei, şi o cantitate neprecizată de grâu, în valoare de 50.000 lei;

21. P.E. - de la care se pretinde a fi fost achiziţionate cantităţile de 396,29 tone grâu, în valoare de 173.500 lei, 157,69 tone rapiţă, în valoare de 205.000 lei, 242,55 tone orz, în valoare de 114.000 lei, şi 268,92 tone floarea- soarelui, în valoare de 258.000 lei;

22. O.G. - de la care se pretinde a fi fost achiziţionate cantităţile de 746,99 tone grâu, în valoare de 310.000 lei, 58,38 tone rapiţă, în valoare de 75.900 lei, şi 53,46 tone floarea - soarelui, în valoare de 54.000 lei;

23. T.M. - de la care se pretinde a fi fost achiziţionată cantitatea de 823,45 tone grâu, în valoare de 351.400 lei;

24. B.N. - de la care se pretinde a fi fost achiziţionate cantităţile de 332,60 tone porumb boabe, în valoare de 153.000 lei, 212,76 tone orz, în valoare de 100.000 lei, şi 171,60 tone grâu, în valoare de 69.500 lei;

25. G.M. - de la care se pretinde a fi fost achiziţionată cantitatea de 97,08 tone floarea - soarelui, în valoare de 100.000 lei;

26. M.T. - de la care se pretinde a fi fost achiziţionate cantităţile de 384,44 tone porumb boabe, în valoare de 173.000 lei, şi 86,27 tone floarea - soarelui, în valoare de 88.000 lei;

27. Z.L. - de la care se pretinde a fi fost achiziţionată cantitatea de 67,01 tone floarea - soarelui, în valoare de 65.000 lei;

28. P.C.- de la care se pretinde a fi fost achiziţionate cantităţile de 343,24 tone porumb, în valoare de 127.000 lei, şi 97,29 tone floarea- soarelui, în valoare de 93.400 lei;

29. S.G. - de la care se pretinde a fi fost achiziţionată cantitatea de 121,29 tone floarea - soarelui, în valoare de 112.800 lei;

30. S.C. - de la care se pretinde a fi fost achiziţionată cantitatea de 321,73 tone porumb boabe, în valoare de 148.000 lei.

În vederea verificării realităţii cheltuielilor aferente achiziţiilor pretins efectuate de SC D.T.U. SRL Constanţa de 'la persoane fizice, potrivit menţiunilor din borderourile identificate pe parcursul cercetărilor, în cauză s-a procedat la identificarea persoanelor indicate în cuprinsul respectivelor documente, rezultând două situaţii distincte.

Astfel, pe de-o parte, a rezultat inexistenţa oricăror relaţii comerciale între unii producători particulari persoane fizice menţionaţi drept furnizori de cereale, aspect ce reiese din declaraţiile acestora, respectiv ale martorilor P.V., G.D. (realul posesor al cărţii de identitate, atribuită persoanei fictive „S.G."), D.I., M.Ş., S.C., S.P.P., I.A.D., S.G., B.A., N.P., I.C.D., M.C., L.V., P.E., O.G., T.M.B., B.N., T.N., G.M., M.T., Z.L.C. şi P.C.

Cu prilejul declaraţiilor formulate pe parcursul urmăririi penale, persoanele fizice mai sus menţionate au precizat în mod unanim faptul că nu au înfiinţat şi nu au obţinut culturi care să le permită vânzarea cantităţilor de cereale menţionate în borderourile de achiziţie utilizate de către inculpatul M.Ş.A., nu au efectuat livrări de cereale, nu au încasat sumele de bani înscrise în respectivele borderouri şi nu îl cunosc pe inculpat, a cărui fotografie le-a fost prezentată cu ocazia audierilor.

Nu a fost posibilă audierea în calitate de martor a numiţilor A.P., H.I., S.G., S.C., Z.L. şi T.P., persoane care nu au putut fi identificate în cursul urmăririi penale.

Pe de altă parte, aceleaşi aspecte, privind caracterul fictiv al operaţiunilor comerciale de achiziţie cereale de la producători particulari, menţionate în conţinutul borderourilor de achiziţie utilizate de inculpatul M.Ş.A. au rezultat şi din informaţiile comunicate organelor de urmărire penală, de către reprezentanţii primăriilor şi ai organelor fiscale teritoriale de la locurile de domiciliu ale pretinşilor vânzători de produse cerealiere, din care reiese că respectivele persoane fizice nu deţin în proprietate suprafeţe de teren agricol şi nu au obţinut recolte de cereale corespunzătoare cantităţilor menţionate în borderouri.

Tribunalul constată că între producătorii individuali nominalizaţi în borderourile folosite de inculpat se regăsesc şi numiţii P.C., N.P., S.G., M.Ş., care au fost indicaţi şi în borderourile de achiziţie folosite de condamnatul M.C.R. în acelaşi scop de retragere de numerar, dovedindu-se şi în acel caz faptul că persoanele respective nu au vândut cereale către SC D. SRL

Având în vedere acest aspect, coroborat cu relaţia strânsă dintre M.C.R. şi inculpat, rezultă că redactarea borderourilor de achiziţie s-a făcut cu contribuţia informativă, fie a lui M.C.R., fie a altei persoane care cunoştea conţinutul borderourilor folosite de acesta din urmă.

Un alt aspect care conduce către concluzia contribuţiei altor persoane la redactarea borderourilor de achiziţie cereale folosite la SC R.B. SA, Agenţia Lazu este acela că persoanele indicate în borderouri - cu o singură excepţie - sunt persoane reale, cărora le corespund şi datele referitoare la actul lor de identitate.

Prin urmare, sub acest aspect, nu au fost înserate nici nume fictive, nici acte de identitate fictive, ceea ce presupune că cei care au redactat borderourile au avut posibilitatea de a obţine informaţiile reale referitoare la persoanele respective.

Or, inculpatul M.Ş.A. nu dispunea de o astfel de posibilitate de informare.

În acelaşi timp, o mare parte din aceste persoane, audiate ca martori, lucrau în perioada 2008, fie la societăţi implicate în relaţiile comerciale cu firma inculpatului şi anume la SC G. SRL (martorii D.I., S.C., I.A.D., S.G., N.P., T.N., M.T., P.C.), fie la societăţi cu obiect de activitate similar, cum este SC G. SRL (martorii M.Ş., S.P.P., B.A., I.C.D., L.V., Z.L.C.), SC N.S.S. SRL (M.C.), SC G.C. SRL (O.G.), SC A.M.T. SRL (T.M.B.), etc.

Practic, rezultă că toţi martorii audiaţi, menţionaţi în borderourile de achiziţie cereale, erau angajaţi la societăţi cu obiect de activitate transport sau/şi comerţ cu cereale şi, în acelaşi timp, niciunul dintre aceştia nu l-a cunoscut pe inculpat.

În aceste condiţii, tribunalul reţine că datele din borderouri au fost obţinute de persoane care aveau acces la informaţiile referitoare la angajaţii firmelor menţionate mai sus, inculpatul M.Ş.A. neputând fi o astfel de persoană cu acces la datele multor angajaţi ai SC G. SRL, SC G. SRL, precum şi ale angajaţilor altor societăţi comerciale.

10. Prin adresa din data de 13 ianuarie 2009, Garda Financiară, Secţia Constanţa a sesizat organele de urmărire penală, cu privire la faptul că, în urma controlului efectuat la SC D.T.U. SRL Constanţa, al cărei unic asociat şi administrator a fost inculpatul M.Ş.A. s-a constatat că societatea respectivă nu funcţionează la sediul social declarat, respectiv Constanţa, deşi, din adresa din 25 august 2008 a O.N.R.C. a reieşit că nu a fost înregistrată nicio menţiune privind schimbarea sediului.

De asemenea, organele de control fiscal au stabilit că, în perioada iulie - septembrie 2008, SC D.T.U. SRL Constanţa a comercializat cereale şi a prestat servicii către SC E.I. SRL Sarighiol de Deal, judeţul Tulcea şi SC E.I. SRL Constanţa, valoarea totală a veniturilor obţinute fiind de 5.822.471,95 lei, astfel cum se atestă într-un număr de 67 facturi fiscale identificate la beneficiari.

Pe baza acestor documente cu regim special, ce nu au fost înregistrate în contabilitatea SC D.T.U. SRL Constanţa, s-a stabilit că societatea s-a sustras de la plata obligaţiilor fiscale către bugetul general consolidat al statului în cuantum de 1.727.420,93 lei, reprezentând T.V.A. în sumă de 937.745,32 lei şi impozit pe profit, în sumă de 789.675,61 lei.

Ulterior, prin adresa din data de 30 iunie 2009, în completare la sesizarea mai sus menţionată, Garda Financiară - Secţia Constanţa a transmis organelor de urmărire penală raportul cu acelaşi număr, din data de 29 iunie 2009, în cuprinsul căruia se precizează că, urmare ridicării de documente, în copie certificată, de la SC E.I. SRL Sarighiol de Deal, judeţul Tulcea, s-a constatat că, în perioada iulie - octombrie 2008, SC D.T.U. SRL Constanţa a livrat către aceasta cantitatea de 623,10 tone floarea soarelui şi a prestat servicii de recoltare rapiţă de pe o suprafaţă de 310 hectare, încasând de la beneficiar suma totală de 803.652,82 lei, astfel cum rezultă dintr-un număr de 9 facturi fiscale emise de furnizorul menţionat.

Având în vedere aceeaşi împrejurare, respectiv neînregistrarea veniturilor astfel obţinute în contabilitatea SC D.T.U. SRL Constanţa, s-a stabilit că, în relaţia comercială cu SC E.I. SRL Sarighiol de Deal, judeţul Tulcea, societatea s-a sustras de la plata obligaţiilor fiscale către bugetul general consolidat al statului în cuantum de 236.368,48 lei, reprezentând T.V.A. în sumă de 128.314,32 lei şi impozit pe profit, în sumă de 108.054,16 lei.

11. La data de 08 aprilie 2009, cu adresa, A.N.A.F. – A.F.P. Constanţa a înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa procesul - verbal de inspecţie fiscală din data de 27 martie 2009, cuprinzând rezultatele verificărilor întreprinse în vederea stabilirii prejudiciului creat bugetului general consolidat al statului de către SC D.T.U. SRL Constanţa, prin neînregistrarea în contabilitate a facturilor emise către SC E.I. SRL Constanţa şi SC E.I. SRL Sarighiol de Deal, judeţul Tulcea.

Din conţinutul actului de control mai sus menţionat, rezultă că organele de inspecţie fiscală au avut în vedere, la stabilirea creanţei bugetare, aceleaşi documente identificate iniţial de către comisarii Gărzii Financiare, respectiv cele 65 facturi fiscale emise către SC E.I. SRL Constanţa şi două din cele 9 facturi fiscale emise către SC E.I. SRL Sarighiol de Deal, judeţul Tulcea, înscrisuri pe baza cărora au stabilit că SC D.T.U. SRL Constanţa a realizat în perioada iulie 2008 - noiembrie 2008 venituri în valoare totală de 5.966.636 lei, prin neînregistrarea cărora a prejudiciat bugetul general consolidat al statului cu suma de 1.754.893 lei, reprezentând T.V.A. în cuantum de 952.656 lei şi impozit pe profit, în cuantum de 802.237 lei.

O plângere penală distinctă, privind comiterea infracţiunii prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 241/2005 de către reprezentantul SC D.T.U. SRL Constanţa, în persoana inculpatului M.Ş.A. a fost formulată de către D.G.F.P. Constanţa - A.I.F., S.C.F., prin adresa din data de 05 noiembrie 2009.

De asemenea, urmare solicitării adresate de către Garda Financiară secţia Constanţa cu adresa din data de 30 iunie 2009, D.G.F.P. Constanţa - S.A.F. - A.C.F. a procedat la recalcularea prejudiciului produs bugetului general consolidat al statului prin neînregistrarea în contabilitate şi nedeclararea de către SC D.T.U. SRL Constanţa a veniturilor obţinute din livrările de cereale şi prestările de servicii către SC E.I. SRL Sarighiol de Deal, judeţul Tulcea, stabilindu-se un cuantum de 304.299 lei, reprezentând T.V.A. în sumă de 165.191 lei şi impozit pe profit în sumă de 139.108 lei.

La data de 12 iulie 2010, cu adresa, D.G.F.P. Constanţa - A.I.F., S.I.F.P.J. 4 a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa cu privire la faptul că, în urma inspecţiei fiscale efectuate la SC D.T.U. SRL Constanţa în cursul lunii iunie 2010, s-a constatat că, în perioada iulie - decembrie 2008, societatea a avut relaţii comerciale constând în livrări de cereale/prestări de servicii şi cu SC D.G. SRL Constanţa, atestate de un număr de 51 facturi fiscale, în valoare totală de 7.100.560 lei, veniturile astfel obţinute nefiind înregistrate în evidenţa contabilă a furnizorului şi nefiind declarate, cu consecinţa prejudicierii bugetului general consolidat al statului cu suma totală de 2.088.400 lei, compusă din T.V.A. în cuantum de 1.133.703 şi impozit pe profit în cuantum de 954.697 lei.

În ceea ce priveşte situaţia contribuabilului SC D.T.U. SRL Constanţa, în cursul cercetărilor penale, s-a stabilit că, potrivit datelor de evidenţă fiscală, cu ocazia înmatriculării la O.R.C., deci încă de la data înfiinţării, societatea s-a declarat ca plătitoare de taxă pe valoarea adăugată şi impozit pe profit, perioada de raportare fiind trimestrul.

Cu adresa din data de 06 decembrie 2011 emisă de A.F.P.M. Constanţa şi înregistrată la D.G.F.P. Constanţa din 08 decembrie 2012, a fost transmisă organelor de urmărire penală situaţia declaraţiilor fiscale şi a raportărilor contabile depuse şi înregistrate de SC D.T.U. SRL Constanţa la organul fiscal teritorial, de la data înfiinţării, astfel:

- societatea figurează cu declaraţii privind obligaţiile de plată la bugetul de stat - cod 100, în care obligaţiile raportate au fost „0", precum şi cu deconturi de T.V.A. -, în care a raportat doar T.V.A. de recuperat de la bugetul statului şi a stabilit obligaţii de plată „0", toate declaraţiile fiind depuse pentru perioada septembrie 2008 - martie 2009;

- de la data înfiinţării, societatea nu figurează cu nicio declaraţie informativă, privind livrările şi achiziţiile efectuate pe teritoriul României şi nici cu declaraţia anuală privind calculul impozitul pe profit;

- societatea figurează cu bilanţul contabil încheiat la 31 decembrie 2008, din data de 29 mai 2009, sub semnătura indescifrabilă a administratorului societăţii M.Ş.A. şi a directorului economic D.M., fără a se menţiona şi numărul de înregistrare în organismul profesional al acesteia din urmă, aşa cum prevede formularul tipărit furnizat de M.F.P.

Prin urmare, potrivit relaţiilor comunicate de către A.F.P. a Municipiului Constanţa, SC D.T.U. SRL Constanţa a depus trimestrial la organul fiscal declaraţii privind obligaţiile de plată la bugetul de stat (cod 100 - impozit pe profit), fără a definitiva evidenta fiscală aferentă exerciţiului financiar încheiat la 31 decembrie 2008, prin depunerea declaraţiei privind calculul impozitului pe profit.

De asemenea, societatea a depus trimestrial la organul fiscal deconturile de T.V.A., dar nu a respectat şi obligaţia corelativă de a depune şi declaraţia informativă privind livrările şi achiziţiile efectuate pe teritoriul României, din care să rezulte detalierea nominală, pe fiecare client şi furnizor, a livrărilor şi achiziţiilor raportate prin deconturile de T.V.A. şi să permită verificarea realităţii tranzacţiilor între parteneri.

Începând cu data de 21 iulie 2010, urmare nedepunerii declaraţiilor fiscale şi raportărilor contabile la termenele prevăzute de lege, SC D.T.U. SRL Constanţa a fost declarată contribuabil inactiv, în baza prevederilor Ordinul M.E.F. nr. 575/2006.

În mod concret, în perioada 2008 - 2009, SC D.T.U. SRL Constanţa a declarat organelor fiscale, pe bază de decont T.V.A., următoarele venituri, cheltuieli şi T.V.A. aferentă acestora:

- venituri în valoare totală de 11.170.977 lei, T.V.A. colectată aferentă în sumă de 2.162.067 lei;

- cheltuieli în sumă totală de 11.241.725 lei, T.V.A. deductibilă aferentă în sumă de 2.162.994 lei.

Din verificarea plăţilor efectuate prin conturile bancare, rezultă însă că SC D.T.U. SRL Constanţa a plătit către furnizori doar suma de 401.900 lei, diferenţa de 15.530.989,60 lei fiind retrasă în numerar de administratorul societăţii, în persoana inculpatului M.Ş.A., pe baza unor borderouri de achiziţii cereale, ceea ce confirmă caracterul nereal al datelor înregistrate în evidenţa contabilă şi raportate organului fiscal teritorial.

Mai mult, retragerea din bancă a sumei totale de 15.530.989,60 lei nu a fost înregistrată niciodată în contabilitatea societăţii, ca intrare în registrul de casă şi gestiunea casieriei şi nu a fost niciodată plătită, în condiţiile legii, unor persoane fizice, din casieria societăţii, nefigurând în balanţa de verificare încheiată la 31 decembrie 2008.

Totodată, pe parcursul urmăririi penale s-a stabilit că bilanţul contabil depus şi înregistrat la organul fiscal teritorial pentru exerciţiul financiar încheiat la 31 decembrie 2008 a fost întocmit sub semnătura numitei D.M., în calitate de director economic, în condiţiile în care societatea nu figurează cu salariaţi, iar cu prilejul verificării informaţiilor publice afişate pe site-ul C.E.C.C.A.R., nu a fost identificată nicio persoană fizică autorizată înscrisă în Tabloului membrilor C.E.C.C.A.R. România cu acest nume.

De asemenea, nu există niciun contract de prestări servicii încheiat între SC D.T.U. SRL Constanţa, în calitate de client şi numita D.M., în calitate de contabil, iar cu adresa din data de 24 noiembrie 2011, I.T.M. Constanţa a comunicat organelor de urmărire penală faptul că societatea nu figurează în evidenţa acestei instituţii ca angajator.

12. Având în vedere conţinutul materialului probator administrat în cauză, prin Rezoluţia procurorului nr. 52/P/2011 din data de 18 septembrie 2012, în vederea lămuririi aspectelor tehnice, privind activitatea comercială desfăşurată de SC D.T.U. SRL Constanţa şi îndeplinirea de către inculpatul M.Ş.A., în calitate de administrator al societăţii, a obligaţiei de evidenţiere în contabilitate a operaţiunilor comerciale derulate, a veniturilor şi cheltuielilor rezultate din acestea şi, în final, pentru stabilirea obligaţiei fiscale datorate bugetului de stat, s-a dispus efectuarea unei constatări tehnico-ştiinţifice de către specialistul din cadrul D.N.A. - Serviciul Teritorial Constanţa.

În cuprinsul raportului de constatare întocmit, se arată că operaţiunile comerciale derulate de SC D.T.U. SRL Constanţa în perioada iulie 2008 - mai 2009 au făcut obiectul mai multor verificări din partea organelor de control fiscal, materializate în următoarele acte de constatare:

1. Procesul - verbal înregistrat din data de 27 martie 2009, întocmit de inspectori din cadrul D.G.F.P. Constanţa - S.A.F., A.I.F. Constanţa, privind modalitatea de evidenţiere, constituire şi plată a obligaţiilor fiscale aferente operaţiunilor de comerţ cu cereale şi diverse prestări servicii derulate de SC D.T.U. SRL Constanţa, în calitate de furnizor, în raport cu SC E.I. SRL Constanţa şi SC E.I. SRL Sarighiol de Deal, judeţul Tulcea.

Constatările organului de inspecţie fiscală au avut la bază documentele financiar contabile puse la dispoziţie de Garda Financiară, Secţia Constanţa, reprezentând un număr de 51 facturi fiscale emise de SC D.T.U. SRL Constanţa către SC E.I. SRL Sarighiol de Deal, judeţul Tulcea şi SC E.I. SRL Constanţa, invitaţiile emise din 28 august 2008, din 28 august 2008, din 19 septembrie 2008, din 19 septembrie 2008, din 09 octombrie 2008 şi din 09 octombrie 2008, întocmite de comisarii din cadrul gărzii financiare, precum şi confirmările de primire, dar şi constatările Gărzii Financiare, Secţia Constanţa cuprinse în nota de constatare din 28 noiembrie 2008, raportul din 19 decembrie 2008 şi raportul din 15 august 2008.

Pe baza documentelor verificate s-a constatat că, în perioada iulie 2008 - noiembrie 2008, SC D.T.U. SRL Constanţa a livrat cereale, conform celor 51 de facturi fiscale emise către SC E.I. SRL Sarighiol de Deal, judeţul Tulcea şi SC E.I. SRL Constanţa, realizând venituri în sumă totală de 5.966.636 lei, din care T.V.A. colectată de 952.656 lei, contravaloarea cerealelor achiziţionate de cei doi beneficiari fiind decontată integral prin instrumente de decontare bancară.

Pentru tranzacţiile derulate în perioada iulie 2008 - noiembrie 2008, în raport cu cele două societăţi menţionate anterior, organul de control fiscal a stabilit în sarcina SC D.T.U. SRL Constanţa un prejudiciu în sumă totală de 1.890.520 lei, reprezentând T.V.A., impozit pe profit şi accesorii.

2. Procesul - verbal înregistrat sub nr. 604 din data de 26 ianuarie 2010, întocmit de inspectori din cadrul D.G.F.P. Constanţa - S.A.F. - A.I.F. Constanţa, privind modalitatea de evidenţiere, constituire şi plată a obligaţiilor fiscale aferente operaţiunilor de comerţ cu cereale şi diverse prestări servicii derulate de SC D.T.U. SRL Constanţa, în calitate de furnizor, în raport cu SC E.I. SRL Sarighiol de Deal, judeţul Tulcea.

Constatările organului de inspecţie fiscală au avut la bază documentele financiar contabile puse la dispoziţie de beneficiarul SC E.I. SRL Sarighiol de Deal, judeţul Tulcea, respectiv copii ale facturilor fiscale emise de către SC D.T.U. SRL Constanţa şi copii ale ordinelor de plată şi extraselor bancare ale beneficiarului, înscrisuri care atestă faptul că acesta a achitat contravaloarea mărfurilor primite, recepţionate şi înregistrate în propria contabilitate, documente care au fost ridicate de la beneficiar şi puse la dispoziţie de Garda Financiară Constanţa conform raportului din data de 29 iunie 2009.

Pe baza documentelor verificate, a rezultat faptul că cele două societăţi menţionate au derulat tranzacţii comerciale cu cereale în valoare totală de 1.034.619 lei, din care T.V.A. colectată de 1.133.703 lei, organul de control fiscal stabilind în sarcina SC D.T.U. SRL Constanţa pentru tranzacţiile derulate în raport cu SC E.I. SRL Sarighiol de Deal un prejudiciu în sumă totală de 427.744 lei, compus din T.V.A., impozit pe profit şi accesorii.

3. Procesul - verbal înregistrat din data de 12 iulie 2010, întocmit de inspectori din cadrul D.G.F.P. Constanţa - S.A.F. - A.I.F. Constanţa, privind modalitatea de evidenţiere, constituire şi plată a obligaţiilor fiscale aferente operaţiunilor de comerţ cu cereale şi diverse prestări servicii derulate de SC D.T.U. SRL Constanţa, în calitate de furnizor, în raport cu SC D.G. SRL Constanţa.

Urmare inspecţiei fiscale, s-a constatat că SC D.T.U. SRL Constanţa nu a declarat la organul fiscal teritorial veniturile realizate din relaţia comercială cu SC D.G. SRL Constanţa, fapt ce rezultă din nedepunerea declaraţiei anuale privind calculul impozitului pe profit - cod 101, obligaţie stabilită de C. fisc. pentru plătitorii de impozit pe profit, inclusiv în cazul în care nu realizează venituri din activităţi economice, dar sunt înregistraţi conform vectorului fiscal ca plătitori de impozit pe profit.

Pentru neînregistrarea veniturilor realizate din comerţul cu cereale, SC D.T.U. SRL ConS.ta a diminuat creanţa fiscală reprezentând impozit pe profit cu suma de 954.697 lei, iar, prin neînregistrarea în evidenţa contabilă a T.V.A. colectată aferentă livrărilor de cereale/prestări servicii de recoltat, a diminuat creanţa fiscală reprezentând T.V.A. de plată cu suma de 1.133.703 lei, taxa fiind calculată prin aplicarea cotei de 19% asupra bazei de impozitare în sumă de 5.966.857 lei, evidenţiată în facturile fiscale înregistrate în contabilitate de beneficiar şi decontate prin instrumente de decontare bancară, faptă ce intră sub incidenţa prevederilor art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005, privind prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale.

Din cuprinsul actelor de inspecţie fiscală mai sus menţionate rezultă faptul că SC D.T.U. SRL Constanţa nu a pus la dispoziţia organelor fiscale evidenţele financiar contabile obligatorii, prevăzute de Legea contabilităţii nr. 82/1991, pentru perioada verificată, respectiv registrul inventar, registrul jurnal, registrul cartea mare, balanţele de verificare, completate prin înscrierea corectă, completă şi cu bună-credinţă a informaţiilor prevăzute de formular, corespunzător situaţiei fiscale, sustrăgându-se de la efectuarea verificărilor financiare, fiscale sau vamale, prin declararea fictivă ori declararea inexactă cu privire la sediile principale sau secundare ale persoanelor verificate.

13. La data de 15 septembrie 2009, prin încheierea a judecătorului delegat la O.R.C. de pe lângă Tribunalul Constanţa, a fost înregistrată în Registrul Comerţului menţiunea din 11 septembrie 2009 privind Hotărârea adunării generale a asociaţilor din 10 septembrie 2009, privind retragerea din SC D.T.U. SRL Constanţa a inculpatului M.Ş.A., prin cesionarea a 90% din părţile sociale deţinute către numitul D.L.M., domiciliat în sat Nisipari, comuna Castelu, judeţul Constanţa, diferenţa de 10% din părţile sociale fiind cesionată numitului A.M., domiciliat în sat Nisipari, com. Castelu, judeţul Constanţa.

De asemenea, prin aceeaşi menţiune, a fost înregistrată revocarea din funcţia de administrator a inculpatului M.Ş.A., fiind numiţi în funcţia de administrare a societăţii noii asociaţi ai SC D.T.U. SRL Constanţa, în persoana numiţilor D.L.M. şi A.M.

La aceeaşi dată, respectiv 15 septembrie 2009, a fost depusă şi dovada prelungirii sediului social al firmei la adresa din Municipiul Constanţa, respectiv contractul de comodat din 05 iulie 2009, încheiat pentru o durată de 6 (şase) luni, având valabilitate până la data de 04 ianuarie 2010.

Conform declaraţiei martorului A.M., acesta şi D.L.M. au observat oferta unui patron de societate comercială privind angajarea de personal, s-au întâlnit cu acesta, iar respectivul i-a pus să semneze două înscrisuri, despre care cei doi au crezut că reprezintă contractele de angajare.

S-a constatat că înscrisurile respective sunt declaraţiile autentificate din care rezultă că D. şi A. îndeplinesc condiţiile legale pentru îndeplinirea calităţii de asociat şi administrator la SC D.T.U. SRL şi hotărârea din 10 septembrie 2009, din care rezultă că cei doi au preluat prin cesiune de la M.Ş.A. părţile sociale ale SC D.T.U. SRL.

Martorul A.M. susţine că nu s-a prezentat la vreun notar public pentru a da declaraţii autentificate. De asemenea, arată că nu îi aparţine semnătura de pe contractul de comodat, prin care martorul D.I. pune la dispoziţia SC D.T.U. SRL spaţiul din strada T.S.

A.M. nu a putut preciza dacă patronul de societate comercială care i-a pus să semneze două înscrisuri este sau nu inculpatul M.Ş.A.

14. Din cuprinsul referatului de evaluare coroborat cu declaraţiile inculpatului, tribunalul reţine că în luna martie 2009 M.Ş.A. s-a reîntors în Bucureşti, la mătuşa sa, între timp fiind diagnosticat şi cu hepatită de tip B. După reîntoarcerea în Bucureşti, a urmat tratamentul cu Lamictal indicat de medicul psihiatru, timp de circa un an, după care medicul a decis întreruperea tratamentului considerându-l vindecat.

Inculpatul s-a angajat în muncă în perioada 2009 -2010 ca asistent medical la Health Care Center, până la desfiinţarea acestei firme, apoi s-a angajat cu contractul de muncă din 20 august 2010 la SC P. SA, în calitate de asistent medical, cu un salariu lunar de 2.100 lei, loc de muncă la care activează neîntrerupt până în prezent, fiind apreciat ca membru important al echipei de lucru, participând în mod direct la proiectele importante ale companiei, remarcându-se ca o persoană cu gândire matură, cu dorinţă de autodepăşire, creativ, cu bună capacitate de relaţionare interumană, potrivit caracterizării eliberate la data de 05 februarie 2013 (fila 15 dosar). De asemenea, rezultă că inculpatul are o relaţie stabilă de circa 4 ani cu o prietenă împreună cu care locuieşte, intenţionând să se căsătorească.

15. Faţă de aspectele de fapt stabilite mai sus, tribunalul reţine în rezumat următoarea situaţie de fapt, referitoare la infracţiunile pentru care a fost trimis în judecată inculpatul M.Ş.A.:

a) Numitul M.C.R. a înfiinţat o societate comercială, prin intermediul căreia a săvârşit infracţiuni de evaziune fiscală până la data de 15 iulie 2008, obţinând în această modalitate sume de bani.

Având în vedere situaţia sa financiară modestă rezultată din prezentul dosar - inculpatul locuia cu chirie, nu dispunea de autoturism personal -rezultă că suma totală de aproximativ 16.000.000 lei retrasă de M.C.R. din conturile societăţii sale a fost preluată şi utilizată de alte persoane şi nu de către acesta.

b) În urma susţinerilor lui M.C.R., potrivit cărora obţine în mod facil sume de bani din activitatea societăţii sale comerciale, inculpatul M.Ş.A. s-a deplasat la Constanţa şi a înfiinţat, la rândul său, o societate comercială la data de 14 iulie 2008, adică cu trei zile înainte ca M.C.R. să-şi înstrăineze propria societate comercială (la 17 iulie 2008).

c) Înfiinţarea SC D.T.U. SRL s-a realizat cu sprijinul direct al numitului M.C.R. şi al martorului S.D.M..

Astfel, inculpatul nu cunoştea procedurile de înfiinţare a unei societăţi comerciale, nu cunoştea locaţiile instituţiilor la care trebuia să se adreseze, nu dispunea de sume de bani care să-i permită achitarea taxelor, deplasărilor, înfiinţarea contului bancar, onorariile şi taxele notariale, etc, nu avea un motiv anume pentru a deschide cont bancar la o agenţie izolată (Lazu) în raport cu locaţiile în care a locuit (Năvodari, Constanţa).

În schimb, martorul S.D.M. a admis că îl cunoştea pe directorul agenţiei SC R.B. SA din Lazu a recunoscut că l-a îndrumat pe inculpat la prietenul său D.C., care deţinea SC E.T.A. SRL, ce se ocupa cu înfiinţarea şi înregistrarea societăţilor comerciale, a recunoscut că i-a transportat în repetate rânduri pe inculpat şi pe M.C. la SC R.B. SA - Agenţia Lazu, pentru ca inculpatul să retragă sume în numerar, a indicat faptul că i-a asigurat inculpatului locuinţă, precum şi că 1-a pus în legătură cu mai mulţi administratori de societăţi comerciale.

În legătură cu faptul că S.D. îl cunoştea pe directorul (directoarea) agenţiei Lazu a SC R.B. SA, acest aspect este unul ce poate avea semnificaţie probatorie relevantă:

Astfel, din probe a rezultat că inculpatul M.Ş.A. (şi anterior M.C.R.) au efectuat un număr foarte mare de operaţiuni cu sume în numerar (retrageri) la agenţia Lazu, sumele retrase variind între 150.000 lei şi 650.000 lei.

Potrivit art. 3 alin. (6) din Legea nr. 656/2002, pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, persoanele prevăzute la art. 8 (în primul rând personalul bancar) vor raporta Oficiului, în termen de 24 ore, efectuarea operaţiunilor cu sume în numerar, a căror limită minimă reprezintă echivalentul a 10.000 euro.

Deşi retragerile de numerar efectuarte de inculpat s-au desfăşurat pe o perioadă mare de timp şi toate sumele retrase au depăşit plafonul de 10.000 euro, nu rezultă că personalul bancar şi în primul rând directorul agenţiei Lazu, a informat O.N.P.C.S.B. sau o altă instituţie publică abilitată, în scopul verificării legalităţii operaţiunilor bancare.

Dacă această informare ar fi fost făcută la timp, potrivit legii, organele legale ar fi fost sesizate după prima operaţiune, iar activitatea infracţională ar fi fost stopată de îndată.

Însă, cum informările nu au avut loc, se poate aprecia că a fost aleasă agenţia Lazu a SC R.B. SA, atât în cazul SC D. SRL, cât şi în cazul SC D.T.U. SRL, tocmai pentru că se conta pe pasivitatea personalului bancar; or, rezultă că cel care ar fi putut solicita sau obţine această pasivitate era martorul S.D.M., cunoscut al directorului agenţiei bancare.

În acelaşi timp, atât martorul S., cât şi inculpatul confirmă că numitul M.C.R. îl însoţea pe inculpat şi locuiau împreună.

Coincidenţa dintre numele şi datele unora din persoanele menţionate, atât în borderourile de achiziţie folosite de M.C.R., cât şi în cele folosite de M.Ş.A., în condiţiile în care aceste persoane nu au vândut cereale şi nu au venit în contact cu niciunul dintre cei doi, nu poate fi explicată decât prin prisma contribuţiei lui M.C.R. sau/şi a altei persoane, ce avea acces ia actele firmei acestuia şi la operaţiunile bancare efectuate de inculpat.

De asemenea, având în vedere similaritatea deplină între activităţile desfăşurate de firma lui M.C.R. şi cele desfăşurate de firma lui M.Ş.A., prin care acestea au produs evaziune fiscală, tribunalul reţine că nu poate fi o coincidenţă faptul că firma inculpatului a fost înfiinţată în aceeaşi zi cu încetarea activităţii infracţionale a firmei numitului M.C.R., ci rezultă că a existat un plan deliberat, prin care M.C.R. şi cei care au beneficiat de banii retraşi din bancă să se sustragă de la verificările organelor fiscale, dar în acelaşi timp să continue activitatea infracţională.

Similaritatea activităţilor dintre cele două firme se conturează prin:

- domeniul de activitate identic - comercializare de cereale şi plante tehnice;

- identitatea modalităţii de săvârşire a evaziunii fiscale -neînregistrarea în propria contabilitate a operaţiunilor comerciale reflectate prin facturile emise;

- identitatea modalităţii de retragere a banilor din cont - prin folosire de borderouri de achiziţii fictive, prin retragerea banilor în numerar imediat ce soseau în cont;

- folosirea aceleiaşi bănci pentru deschiderea contului bancar - SC R.B. SA - Agenţia Lazu;

- derularea unor raporturi comerciale cu aceleaşi societăţi comerciale - SC D.M. SRL şi SC D.G. SRL;

- identitatea modalităţii declarării fictive a sediului societăţii;

- identitatea modalităţii înstrăinării societăţilor comerciale - în acest sens, sunt relevante declaraţiile martorului A.M. şi situaţia de fapt reţinută în sentinţa penală nr. 132 din 04 februarie 2011 a Judecătoriei Constanţa, referitoare la acelaşi aspect şi la declaraţia martorului Ciornea ConS.tin (invocarea angajării în muncă la o societate comercială şi semnarea unor acte fără a le cunoaşte conţinutul);

- înfiinţarea ambelor firme prin intermediul SC E.T.A. SRL, relaţia apropiată dintre M.C.R. şi martorul S.D.M., la fel ca relaţia dintre acesta din urmă şi inculpat, etc.

d) Potrivit declaraţiilor explicite ale inculpatului, activitatea acestuia în cadrul SC D.T.U. SRL a constat în întocmirea unor facturi, avize de expediţie, contracte. Din declaraţiile sale rezultă că în niciun moment nu a iniţiat sau participat la activităţi reale de cumpărare bunuri, transport bunuri, predare sau vânzare de bunuri (cereale, plante tehnice, îngrăşăminte chimice, capace canalizare, etc) şi prestări servicii (recoltare cereale cu combine, efectuare transporturi rutiere în beneficiul altor societăţi comerciale).

Achiziţionarea bunurilor de către SC D.T.U. SRL în vederea revânzării este infirmată prin declaraţiile martorilor menţionaţi în borderourile de achiziţie (referitor la cumpărarea de cereale/plante tehnice) respectiv prin lipsa oricărei informaţii, privind posibilitatea de achiziţie legală a unor mărfuri, precum uree, azotat de amoniu, capace de canalizare, sau posibilitatea de închiriere a unor mijloace de transport de capacităţi mari sau a unor combine de recoltat cereale.

e) Din cuprinsul extraselor de cont bancar rezultă că inculpatul a retras din contul deschis la SC R.B. SA suma totală de aproximativ 16 milioane lei într-o perioadă relativ scurtă de circa 9 luni.

Totodată, mai rezultă că prin operaţiunile desfăşurate s-a produs bugetului de stat un prejudiciu total în sumă de 4.686.258 lei (puţin peste un milion de euro), cu alte cuvinte inculpatul ar fi obţinut un beneficiu de peste un milion de euro, prin modalitatea evitării plăţii taxelor şi impozitelor către stat.

Situaţia materială şi personală a inculpatului, din timpul săvârşirii infracţiunilor de evaziune fiscală şi ulterioară acestora, nu confirmă însă o atare ipoteză, ci evidenţiază faptul că pe toată perioada anilor 2008 - 2013 inculpatul a avut o situaţie materială modestă, a avut nevoie să se angajeze în muncă la scurt timp după plecarea din Constanţa, pentru a-şi susţine existenţa, primul loc de muncă l-a părăsit numai ca urmare a desfiinţării societăţii, iar la cel de-al doilea loc de muncă activează în mod neîntrerupt din anul 2010 şi până în prezent, pentru un salariu de 2.100 lei, locuieşte cu chirie, neexistând nicio informaţie, potrivit căreia inculpatul ar beneficia de alte venituri din surse necunoscute sau ar deţine bunuri materiale de valori mari, care ar sugera că au fost achiziţionate din banii obţinuţi din evaziune fiscală.

De asemenea, pe timpul cât s-a aflat în Constanţa, inculpatul a locuit cu chirie împreună cu o altă persoană şi nu a dispus de vreun mijloc propriu de transport.

În ce priveşte afirmaţia martorului S.D.M., potrivit căreia inculpatul plătea suma de 150 euro lunar pentru chirie, aceasta urmează a fi analizată cu circumspecţie, întrucât nicio probă obiectivă nu dovedeşte adevărul acestei afirmaţii, în condiţiile în care se susţine că inculpatul nu intra personal în contact cu proprietarul, ci numai cu S.D. Or, în ipoteza în care acesta din urmă ar fi beneficiarul sumelor retrase din contul bancar - astfel cum declară inculpatul şi cum se conturează printr-o serie de probe indirecte - este evident că ar avea interes în a da declaraţii care să sugereze că inculpatul dispunea de bani şi îşi achita singur chiria, când în realitate martorul însuşi putea fi cel ce suporta chiria, având înteres în a-l păstra pe inculpat în oraş pentru a derula afaceri prin firma acestuia.

Inculpatul a mai declarat că toate sumele de bani retrase din contul bancar le-a predat de îndată unei alte persoane (nominalizându-l pe martorul S.D.M.), el neavând control asupra acelor bani.

Declaraţia sa este confirmată de ansamblul activităţii infracţionale, dar şi de practica judiciară de notorietate care a descoperit procedeul infracţional prin care:

- organizatorii infracţiunilor de evaziune fiscală evită tragerea la răspundere penală, prin plasarea în funcţia de administrator de societate comercială, în punctele de contact cu banca sau cu autorităţile a unor executanţi (denumiţi ,,săgeţi");

- se simulează un circuit comercial prin întocmirea de acte fictive, care să conducă în final la calcularea de obligaţii de plată către stat în sarcina unei societăţi comerciale care nu are posibilităţi de plată;

- se retrag din bancă de către „săgeţi" sumele achitate de beneficiari, care se predau organizatorilor, utilizarea banilor fiind scoasă de sub controlul organelor statului.

f) în ce priveşte declaraţiile martorilor administratori de societăţi comerciale, care au arătat că s-au întâlnit personal cu inculpatul M.Ş.A., au încheiat contracte cu acesta, au derulat activităţi comerciale cu SC D.T.U. SRL, au achitat prin cont bancar preţul bunurilor sau prestărilor de servicii achiziţionate de la SC D.T.U. SRL, acestea pot fi analizate prin prisma a două ipoteze:

- fie toate activităţile indicate de martori au avut loc în realitate şi atunci rezultă că cerealele, îngrăşămintele chimice, capacele de canalizare, serviciile de transport, serviciile de recoltare cu combine, etc au fost furnizate în realitate de altă/alte societăţi comerciale decât SC D.T.U. SRL, firme care însă şi-au mascat activitatea producătoare de T.V.A. şi profit prin evidenţierea acestor activităţi comerciale în facturile şi avizele de expediţie ale firmei inculpatului în loc de ale lor (acte în lipsa cărora cumpărătorii de bună credinţă ar fi refuzat să facă plăţi);

- fie activităţile indicate de martori sunt fictive, caz în care înseşi societăţile acestora şi-au mascat activitatea producătoare de T.V.A. şi profit, prin folosirea unor facturi/avize ce atestau nereal operaţiuni comerciale care, pentru societăţile cumpărătoare, presupuneau compensarea T.V.A.-ului deductibil cu T.V.A. colectat şi înregistrarea unor cheltuieli care diminuau profitul.

Tribunalul reţine că ipoteza, potrivit căreia activităţile comerciale înscrise în facturile SC D.T.U. SRL au avut loc în realitate, cu contribuţia inculpatului - administrator al acestei societăţi - nu poate fi reţinută.

Dacă aşa ar fi stat situaţia, atunci era în interesul major al inculpatului să recunoască şi să indice toţi furnizorii săi de bunuri, proprietarii de la care a închiriat combinele şi maşinile de transport, pentru că ar fi demonstrat cheltuielile reale pe care le-a făcut societatea sa pentru achiziţia mărfurilor ulterior revândute, pentru transporturile prestate, pentru chiriile plătite, consumurile de carburanţi, etc, şi aceste cheltuieli probate ca fiind reale s-ar fi scăzut din totalul profitului calculat de specialistul D.N.A., rezultând un prejudiciu datorat statului mult mai scăzut -cu consecinţe favorabile inculpatului, atât asupra laturii penale, cât şi asupra laturii civile.

Or, inculpatul nu a fost în măsură să ofere niciun amănunt în această privinţă, deşi era în interesul său, ceea ce dovedeşte că nu a efectuat astfel de acţiuni, iar activitatea sa a constat strict în completarea unor acte, şi nu în derularea unor activităţi comerciale reale.

Tribunalul arată că situaţia de fapt, astfel cum a fost reţinută, nu are în vedere stabilirea vreunei contribuţii sau răspunderi a unei alte persoane în raport cu infracţiunile pentru care a fost trimis în judecată inculpatul, ci se întemeiază pe principiul,,in dubio pro reo", potrivit căruia, în cazul în care, în urma administrării probelor, există îndoială cu privire la modalitatea în care s-au petrecut faptele în realitate, se dă curs variantei celei mai favorabile inculpatului.

în cazul de faţă, având în vedere limitele judecăţii cu care a fost învestită inS.ţa, conform art. 317 C. proc. pen., precum şi imposibilitatea obiectivă a administrării unor mijloace de probă în cursul judecăţii, care să înlăture acest dubiu, după trecerea a 4 ani de la data faptelor şi având în vedere modalitatea incompletă sau defectuoasă a administrării unor probe în cursul urmăririi penale, asupra cărora nu se mai poate reveni, tribunalul va reţine situaţiile de fapt mai favorabile inculpatului sub aspectul încadrării juridice şi gravităţii răspunderii penale, acolo unde probele nu clarifică pe deplin starea de fapt.

16. Sub aspectul încadrării juridice a faptelor şi anume cu privire la infracţiunea de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005, tribunalul reţine că, potrivit textului de lege, constituie infracţiunea de evaziune fiscală „omisiunea, în tot sau în parte, a evidenţierii, în acte contabile ori în alte documente legale, a operaţiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate".

Din cadrul Legii nr. 241/2005, tribunalul mai reţine şi dispoziţiile art. 2 lit. b) şi f), cu următorul conţinut:

- „contribuabil" - orice persoană fizică sau juridică sau orice altă entitate fără personalitate juridică care datorează impozite, taxe, contribuţii şi alte sume bugetului general consolidat;

- „operaţiune fictivă" - disimularea realităţii prin crearea aparenţei existenţei unei operaţiuni care în fapt nu există.

Pentru înţelegerea sensului acestor texte de lege, tribunalul reţine că este necesar a fi coroborate cu dispoziţiile următoarelor acte normative : C. civ. 1864 în vigoare la data faptelor, astfel:

- art. 942 - „Contratul este acordul între două sau mai multe persoane spre a constitui sau a stinge între dânşii un raport juridic.

- art. 948 - „Condiţiile esenţiale pentru validitatea unei convenţii sunt:

1. capacitatea de a contracta;

2. consimţământul valabil al părţii ce se obligă;

3. un obiect determinat;

4. o cauză licită."

- art. 966 - „Obligaţia fără cauză sau fondată pe o cauză falsă sau nelicită nu poate avea nici un efect."

Conform art. 6 din Legea contabilităţii nr. 82/1991, republicată, „Orice operaţiune economico-financiară efectuată se consemnează în momentul efectuării ei într-un document care stă la baza înregistrărilor în contabilitate, dobândind astfel calitatea de document justificativ.

Art. 11 din acelaşi act normativ prevede că „Deţinerea, cu orice titlu, de bunuri materiale, titluri de valoare, numerar şi alte drepturi şi obligaţii, precum şi efectuarea de operaţiuni economice, fără să fie înregistrate în contabilitate, sunt interzise".

În ce priveşte dispoziţiile C. fisc., relevante în cauza de faţă, tribunalul reţine următoarele:

- art. 7 pct. 1- „activitate" - orice activitate desfăşurată de către o persoană în scopul obţinerii de venituri;

- art. 126 - „Sfera de aplicare a taxei pe valoare adăugată" : „în sfera de aplicare a taxei pe valoare adăugată se cuprind operaţiunile care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii : a) constituie o livrare de bunuri sau o prestare de servicii efectuate cu plată";

- art. 128 - „Prin livrare de bunuri se înţelege orice transfer al dreptului de proprietate asupra bunurilor de la proprietar către o altă persoană, direct sau prin persoane care acţionează în numele acestuia";

- art. 129 - „Se consideră prestare de servicii orice operaţiune care nu constituie livrare de bunuri";

Tribunalul reţine că trebuie făcută distincţie între operaţiunile comerciale sau economico - financiare şi documentele care se întocmesc pentru consemnarea lor.

Aceste documente, în speţă facturile comerciale, avizele de expediţie şi documentele de plată a preţului, nu constituie însăşi operaţiunea comercială producătoare de venit, ci constituie o dovadă a existenţei acesteia.

Dovezile, respectiv documentele contabile justificative, nu au însă un caracter absolut şi de necombătut, ci unul relativ, putându-se stabili caracterul lor fals şi, în consecinţă, falsitatea sau inexistenţa operaţiunilor comerciale certificate în cuprinsul lor.

De altfel, această ipoteză este expres indicată de legea evaziunii fiscale, atunci când defineşte operaţiunea fictivă.

Tot astfel, C. proc. fisc. conţine o serie de prevederi, din care se deduce că pot exista situaţii în care starea de fapt conturată prin actele justificative întocmite nu este cea reală, în acele cazuri organele fiscale fiind îndreptăţite să stabilească starea de fapt reală prin intermediul altor mijloace de probă sau prin reconsiderarea celor existente (art. 4, art. 5 alin. (2), art. 13 C. proc. fisc., art. 11 C. fisc., etc).

Faţă de cele de mai sus, tribunalul reţine că întocmirea facturilor fiscale, a avizelor de expediţie emise de către inculpat în numele SC D.T.U. SRL, şi, în mod corelativ, a documentelor bancare de plată a preţului pentru bunurile livrate şi prestările de servicii efectuate, întocmite de societăţile beneficiare, nu certifică în mod absolut, prin ele însele, realitatea operaţiunilor comerciale menţionate în cuprinsul lor şi anume vânzarea - cumpărarea de cereale şi plante tehnice, de îngrăşăminte chimice sau alte substanţe de tratament a plantelor, de capace de canalizare, servicii de transport şi de recoltare cereale.

Conform dispoziţiilor menţionate mai sus, operaţiunile comerciale sunt în fapt contracte încheiate, care, spre a fi valabile, trebuie să îndeplinească condiţiile prevăzute de art. 948 C. civ. 1864, printre care consimţământul valabil şi cauza licită.

Or, în speţă, tribunalul reţine că inculpatul M.Ş.A. nu putea exprima un consimţământ valabil cu privire la contractele reflectate în facturile emise, câtă vreme avea reprezentarea faptului că societatea sa nu deţine mărfurile tranzacţionate sau mijloacele auto şi combinele cu care se susţine că ar fi efectuat prestările de servicii.

În acelaşi timp, cauza raporturilor juridice dintre SC D.T.U. SRL şi societăţile comerciale cliente ale acesteia (individualizate mai sus) este una ilicită, deoarece, cel puţin din punctul de vedere al inculpatului, acesta nu s-a angajat la derularea unor raporturi comerciale, ci s-a angajat la completarea unor documente justificative comerciale, la retragerea unor sume din contul bancar şi remiterea lor altor persoane, contra unor sume modice la fiecare retragere, angajament care nu este unul licit comercial, ci este unul ilicit, interzis de legea penală.

Operaţiunile economico-financiare (în sensul legii contabilităţii) sau operaţiunile comerciale (în sensul Legii nr. 241/2005) sunt acele activităţi de fapt reale, prin care se realizează transferul posesiei unor mărfuri (concomitent cu dreptul de proprietate) de la un posesor la altul sau se efectuează un serviciu în beneficiul altei persoane.

În concret, în cazul societăţii administrate de inculpat, operaţiunile comerciale ar fi trebuit să constea în : preluarea în posesie a unor autocamioane de transport, operaţiunile fizice de încărcare a acestora cu cereale sau alte mărfuri indicate în facturi, deplasarea mărfurilor de la locul de încărcare la locul de descărcare indicat de beneficiarul bunurilor, descărcarea şi recepţionarea mărfurilor, etc.

Prin urmare, acestea sunt tipurile de activităţi producătoare de venituri, pentru care există obligativitatea evidenţierii lor în acte contabile.

Simpla completare a unor facturi fiscale cu date false nu constituie o activitate comercială producătoare de venituri.

Având în vedere situaţia de fapt reţinută, şi anume aceea că inculpatul M.Ş.A., prin intermediul SC D.T.U. SRL, direct sau indirect, nu a obţinut dreptul de proprietate asupra cantităţilor de mărfuri menţionate ca fiind vândute ulterior, nu a obţinut dreptul de folosinţă asupra unor mijloace de transport sau asupra unor combine de recoltat cereale, cu care se menţionează că ar fi efectuat prestări de servicii, tribunalul reţine că societatea inculpatului nu a desfăşurat ea însăşi operaţiuni comerciale producătoare de venituri, pentru care avea obligaţia înregistrării în contabilitate.

În consecinţă, inculpatul nu a săvârşit, în calitate de autor, infracţiunea de evaziune fiscală, constând în omisiunea evidenţierii operaţiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate, deoarece în realitate nu a efectuat operaţiuni comerciale prin firma sa şi, în mod evident, nici nu a avut posibilitatea obţinerii de venituri corelative.

În legătură cu sumele de bani virate în contul bancar al SC D.T.U. SRL, tribunalul reţine că acestea nu constituie venituri realizate din activităţi economice, ci plăţi nedatorate efectuate de alte societăţi, sume pe care inculpatul ar fi trebuit să le restituie pe aceeaşi cale societăţilor plătitoare, conform art. 992 C. civ. 1864 („Cel ce, din eroare sau cu ştiinţă, primeşte aceea ce nu-i este debit, este obligat a-l restitui aceluia de la care l-a primit").

Pe de altă parte, însă din constatările organelor fiscale şi ale specialistului tehnico-economic al D.N.A., necontestate de inculpat, rezultă că în urma faptelor inculpatului s-a produs bugetului de stat un prejudiciu constând în T.V.A. de plată şi impozit pe profit aferent activităţilor comerciale stabilite ca fiind desfăşurate.

În legătură cu acest aspect, faptul că inculpatul M.Ş. nu a efectuat prin SC D.T.U. SRL actele comerciale indicate în facturi nu înseamnă că aceste acte comerciale nu au existat în realitate (toate sau o parte).

Din înscrisurile depuse de martorii administratori ai societăţilor comerciale audiaţi în cauză, rezultă că aceştia au recepţionat şi înregistrat în mod real în gestiunea propriei firme cantităţile de cereale, plante tehnice, îngrăşăminte chimice, capace de canalizare, etc, pe care le-au şi valorificat ulterior prin vânzare, punere în operă, etc.

Prin urmare, tranzacţiile economice, constând în livrări de bunuri au avut loc şi chiar au fost producătoare de T.V.A. şi profit, numai că persoanele şi societăţile comerciale care le-au efectuat în calitate de vânzători au fost disimulate, fiind altele decât inculpatul şi SC D.T.U. SRL.

Aceeaşi situaţie se constată şi în legătură cu prestările de servicii, al căror obiect se confirmă în mod cert din probe : recoltarea suprafeţei de 310 ha este confirmată de faptul că SC E.I. SRL Sarichiol de Deal a deţinut, într-adevăr, această suprafaţă de teren, pe care a cultivat-o şi evident a trebuit să o şi recolteze; în ce priveşte prestările de servicii, constând în efectuarea de transporturi, acestea (în totul sau în parte), fie că au fost efectuate de alte societăţi, care au omis înregistrarea lor în contabilitate, fie că nu au fost efectuate real, iar societăţile beneficiare au înscris în contabilitate o cheltuială nereală.

În toate situaţiile de mai sus, rezultă că inculpatul M.Ş.A. a înlesnit şi ajutat la faptele altor administratori (neidentificaţi) ai unor societăţi comerciale de a omite înregistrarea în actele contabile a operaţiunilor economice efectuate şi veniturilor realizate sau de a înregistra cheltuieli fictive, prin aceea că a completat în fals facturi fiscale, avize de expediţie, contracte comerciale, inducând astfel în eroare organele fiscale cu privire la adevăraţii vânzători ai mărfurilor şi serviciilor.

Faptele inculpatului au contribuit în mod real la crearea prejudiciului în bugetul statului, deoarece, pe de-o parte, s-a stabilit obligaţia de plată a T.V.A.-ului şi impozitului pe profit numai în sarcina societăţii inculpatului, aceasta neavând posibilităţi de plată şi, de altfel, fiind radiată prin sentinţa civilă pronunţată la data de 17 februarie 2012 în Dosarul nr. 7151/118/2010 al Tribunalului Constanţa (în loc să se stabilească obligaţia de plată în sarcina unor societăţi comerciale active şi cu patrimoniu), iar pe de altă parte, s-a zădărnicit posibilitatea de a se identifica autorii reali ai infracţiunii.

În ce priveşte forma de vinovăţie cu care inculpatul a săvârşit faptele, tribunalul reţine că aceasta este intenţia directă, pentru următoarele considerente:

- inculpatul avea la data înfiinţării societăţii comerciale şi pe parcurs, cunoştinţele generale, care să-i permită să conştientizeze care sunt regulile de funcţionare ale unei societăţi comerciale, care sunt evidenţele contabile ce trebuie ţinute, precum şi, în concret, să conştientizeze că actele materiale efectuate de el nu se înscriu în normalitatea funcţionării unei societăţi comerciale.

Astfel, orice persoană cu un raţionament normal îşi dă seama, spre exemplu, că este ilegal să completezi într-un document că societatea proprie a livrat o anumită cantitate de mărfuri, care costă un anumit preţ, ştiind că în realitate această societate nu a achiziţionat mai dinainte mărfurile respective, ştiind că nu a plătit niciun preţ pentru ele, ştiind că nu a văzut vreodată acele mărfuri sau că nu a dispus transportarea lor, etc.

De asemenea, o astfel de persoană - cu o minimă educaţie - îşi dă seama că nu poate fi susţinută legal activitatea de a retrage din propriul cont bancar toate sumele aflate acolo şi de a le înmâna unor persoane, fără completarea niciunui document şi fără existenţa vreunei convenţii certe, din care să rezulte modul de folosire a banilor, împuternicirea dată posesorului acestora, etc.

- inculpatul avea studii suficiente (bacalaureatul şi o şcoală sanitară cu durată de 3 ani), precum şi accesul la informaţiile mass-media, care să garanteze că a acumulat pe parcursul timpului cultura generală în privinţa funcţionării societăţilor comerciale;

- având în vedere relaţia de prietenie cu M.C.R. şi faptul că acesta fusese administrator la o societate comercială cu activităţi similare, inculpatul a avut posibilitatea de a obţine informaţii de la acesta, referitoare la activităţile pe care le va desfăşura în cadrul propriei societăţi comerciale, şi, astfel, de a reflecta cu privire la legalitatea acestor activităţi;

- inculpatul a recunoscut că, cel puţin la un moment dat, în cursul faptelor, şi-a dat seama de caracterul ilegal al activităţilor desfăşurate şi a vrut să se retragă, însă nu a reuşit decât mult mai târziu, în martie 2009, când a plecat în Bucureşti sub pretextul că trebuie să se trateze de hepatita B.

Însă, nu rezultă din ansamblul dosarului că inculpatul s-a aflat în imposibilitate obiectivă, fie datorită unei stări de teamă, fie a îngrădirii posibilităţii de deplasare, să anunţe un organ al statului atunci când a cunoscut ilegalitatea activităţilor. De altfel, inculpatul nu a făcut un astfel de demers nici după ce s-a sustras de sub controlul organizatorilor activităţii.

Prin urmare, inculpatul însuşi admite că cel puţin o parte a activităţii infracţionale a efectuat-o conştient de caracterul acesteia.

Scopul implicării inculpatului în faptele respective a fost acela de a obţine sume de bani (200-500 lei la fiecare retragere de bani din cont) şi, în acelaşi timp, inculpatul a conştientizat că prin retragerea numerar a banilor din cont se eludează bugetul statului, în acest caz confirmându-se că a prevăzut şi a urmărit rezultatul faptei sale.

Faţă de aceste considerente, apreciind că în cauză sunt întrunite condiţiile complicităţii la infracţiunea de evaziune fiscală şi că, de asemenea, situaţia de fapt evidenţiază că inculpatul a săvârşit într-o perioadă de circa 9 luni numeroase acte materiale care, fiecare în parte, întrunesc elementele constitutive ale aceleiaşi infracţiuni, în temeiul art. 334 C. proc. pen., tribunalul a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei din infracţiunea de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005, în infracţiunea de complicitate la evaziune fiscală, în formă continuată, prevăzută de art. 26 C. pen., raportat la art. 9 alin. (1) lit. b) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Cu privire la infracţiunea de folosire a creditului societăţii cu rea-credinţă, prevăzută de art. 272 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 31/1990, constând în folosirea, în interes personal şi contrar intereselor legale ale SC D.T.U. SRL Constanţa, a sumei de bani de 15.530.989,60 lei, ridicată de către acesta în numerar din conturile de disponibil deschise la SC R.B. SA, Sucursala Constanţa - Agenţia Lazu, cu justificarea „achiziţii cereale de la persoane fizice", din situaţia de fapt expusă mai sus tribunalul reţine că, întrucât societatea respectivă nu a livrat în realitate bunuri şi nu a prestat servicii către societăţile beneficiare, aceasta nu avea dreptul să încaseze ca preţ al bunurilor şi serviciilor suma totală de 15.530.989,60 lei. Această sumă totală fiind nedatorată, interesul legal al societăţii inculpatului era acela de a reglementa situaţia, prin restituirea sumelor către plătitori sau, la ordinul acestora, către adevăraţii vânzători ai mărfurilor şi prestatorilor de servicii.

Contrar acestui interes, inculpatul a retras din bancă, în mod succesiv, pe parcursul unei perioade de circa 6 luni, sumele virate şi le-a dat o destinaţie necunoscută, neevidenţiată în actele contabile, în aceste condiţii lipsind societatea comercială de posibilitatea de a utiliza sumele de bani în condiţii legale, precum şi de posibilitatea de a face demersuri pentru recuperarea acestor sume.

Având în vedere că inculpatul a realizat numeroase acte materiale similare, pe parcursul unei perioade mari de timp, privind utilizarea creditului societăţii într-un scop contrar intereselor acesteia, în baza art. 334 C. proc. pen., tribunalul a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor din infracţiunea de folosire a creditului societăţii cu rea-credinţă, prevăzută de art. 272 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 31/1990 (forma simplă), în infracţiunea de folosire a creditului societăţii cu rea-credintă, în formă continuată, prevăzută de art. 272 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 31/1990, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (forma continuată).

Cu privire la infracţiunea de evaziune fiscală, constând în declararea în mod fictiv a sediului social al SC D.T.U. SRL la o adresă la care societatea nu a funcţionat niciodată, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 241/2005, tribunalul reţine că aceasta se confirmă prin probele administrate şi anume prin constatările Gărzii Financiare (din care rezultă că societatea nu a funcţionat la sediul respectiv), prin declaraţia martorului D.I. şi înscrisurile aferente (din care rezultă că respectivul contract de închiriere al spaţiului din str. T.S. a fost falsificat, iar la această adresă nu a funcţionat niciodată o societate comercială), la care se adaugă şi propriile declaraţii ale inculpatului, concordante cu celelalte probe.

În ce priveşte forma de vinovăţie cu care inculpatul a săvârşit fapta, tribunalul reţine că în cauză se confirmă intenţia, în condiţiile în care M.Ş.A. a semnat contractul de închiriere, deci a cunoscut existenţa acestuia, a avut tot timpul în posesie actele de înfiinţare ale societăţii, în care se menţionează şi sediul acesteia (în acest sens sunt declaraţiile martorilor administratori de societăţi comerciale, care au indicat faptul că au solicitat inculpatului actele ce dovedeau înfiinţarea şi funţionarea legală a societăţii, acesta prezentându-le), coroborate cu faptul că inculpatul ştia foarte bine că nu a mers niciodată la acel sediu al societăţii menţionat în acte, nu păstrează actele societăţii acolo, deci nu ar fi putut fi găsit la adresa respectivă de organele de control fiscal.

Or, în contextul întregii activităţi conştientizate ca fiind infracţionale de către inculpat, rezultă că acesta, prin indicarea şi păstrarea pe tot parcursul timpului a unui sediu social fictiv, a urmărit astfel să se sustragă, atât de la plata obligaţiilor fiscale, cât şi de la efectuarea oricărei verificări financiare sau fiscale, fapta întrunind astfel elementele constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală în modalitatea sustragerii de la efectuarea verificărilor financiare, fiscale sau vamale, prin declararea fictivă cu privire la sediile principale sau secundare ale persoanelor verificate.

În drept, s-a apreciat, de asemenea, că faptele inculpatului care, în perioada 21 iulie 2008 - 30 decembrie 2008, în baza unei unice rezoluţii infracţionale, a folosit la unitatea bancară la care SC D.T.U. SRL Constanţa avea deschis cont de disponibil, respectiv „SC R.B. SA, Sucursala Constanţa - Agenţia Lazu, un număr total de 53 de borderouri de achiziţii cereale de la persoane fizice, despre care a acceptat posibilitatea că sunt completate cu date false, constituie infracţiunea de uz de fals în formă continuată, prevăzută de art. 291 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În ce priveşte infracţiunea de transmitere fictivă a părţilor sociale deţinute în cadrul unei societăţi comerciale, prevăzută de art. 280¹ alin. (1) din Legea nr. 31/1990, republicată, tribunalul reţine următoarele:

Conform probelor dosarului, M.Ş.A. a avut în posesie facturierul şi ştampila societăţii comerciale, acest lucru rezultând în special din expertiza grafoscopică, prin care se certifică faptul că inculpatul este persoana care a completat facturile emise, astfel fiind evident că tot el a aplicat şi ştampila (sau în orice caz era sub controlul lui).

Conform declaraţiei inculpatului, a raportului de evaluare şi având în vedere data ultimă la care s-au efectuat retrageri de numerar din contul bancar, se confirmă faptul că inculpatul a părăsit Municipiul Constanţa în luna martie 2009.

Hotărârea asociatului unic, prin care inculpatul cesionează părţile sociale şi se retrage din funcţia de administrator rezultă - conform raportului de expertiză grafoscopică - că nu a fost semnată de inculpat, fiind datată septembrie 2009, mult după plecarea inculpatului din Constanţa.

Tribunalul, reţine, însă că inculpatul a urmărit realizarea acestui act de cesiune a părţilor sociale, din moment ce pe hotărâre apare ştampila societăţii comerciale, care era în posesia sa.

Totodată, pasivitatea inculpatului, constând în neanunţarea organelor în drept despre activităţile desfăşurate de firma sa şi despre persoanele implicate, confirmă intenţia de sustragere de la răspunderea penală, în modalitatea transmiterii fictive a părţilor sociale.

Modalitatea fictivă de transmitere este relevată prin declaraţia martorului A.M., care a perceput că semnează acte în vederea angajării ca salariat într-o societate comercială şi nu în vederea preluării părţilor sociale ale acesteia.

Aşa fiind, fapta comisă de inculpatul M.Ş.A. care, în cursul lunii septembrie 2009, acţionând cu intenţia de a se sustrage de la urmărirea penală pentru comiterea infracţiunilor de evaziune fiscală, a cesionat în mod fictiv părţile sociale deţinute în cadrul SC D.T.U. SRL Constanţa în favoarea numiţilor A.M. şi D.L.M., întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de transmitere fictivă a părţilor sociale deţinute în cadrul unei societăţi comerciale, prevăzută de art. 280¹ alin. (1) din Legea nr. 31/1990 republicată.

17. Din perspectiva individualizării pedepselor, în baza textelor de lege, tribunalul a dispus condamnarea inculpatului, la stabilirea şi aplicarea pedepselor instanţa având în vedere dispoziţiile art. 52 şi art. 72 C. pen.

Astfel, în ceea ce priveşte pericolul social concret al infracţiunilor, tribunalul îl evaluează luând în considerare actele materiale concrete realizate de inculpat şi faptul că iniţiativa comiterii acestora nu a aparţinut inculpatului, dar şi, după caz, perioada mare de timp în care s-au desfăşurat faptele, multiplele acte materiale, valoarea deosebit de mare a prejudiciului cauzat bugetului de stat, apreciind, în raport cu acestea, că pericolul social concret al faptelor este unul ce depăşeşte media (astfel cum se raportează aceasta în concepţia legiuitorului, în funcţie de limitele de pedepse stabilite).

În ce priveşte persoana şi conduita anterioară a inculpatului, tribunalul reţine că acesta nu are antecedente penale, a manifestat permanent, din proprie iniţiativă, preocuparea de integrare în societate, urmând diferite cursuri de calificare profesională pe care le-a finalizat şi le-a exploatat prin angajare în muncă în specialitatea respectivă (asistent medical), este preocupat pentru continuarea activităţii profesionale şi recunoaştere în colectiv, precum şi pentru întemeierea unei familii, aceasta în ciuda greutăţilor materiale, familiale şi de sănătate pe care le-a întâmpinat de la vârsta de 14 ani, astfel cum au fost expuse în prima parte a hotărârii.

De asemenea, inculpatul a avut capacitatea psihologică de a depăşi problema medicală apărută (Epilepsie Grand Mall) şi de a urma tratamentul medical până la însănătoşire, rezultând, astfel, şi hotărârea sa fermă de a-şi construi o viaţă normală.

Acest comportament general al inculpatului, în condiţiile date, este considerat de instanţă ca unul ce întruneşte condiţiile pentru a constitui circumS.ţa atenuantă prevăzută de art. 74 lit. a) C. pen., urmând a fi reţinută ca atare, cu consecinţa aplicării art. 76 C. pen.

Tribunalul mai reţine şi o circumstanţă atenuantă judiciară, permisă de art. 74 alin. (2) C. pen., constând în aceea că inculpatul a săvârşit faptele în condiţii speciale, în lipsa cărora acesta nu s-ar fi implicat în fapte de natură penală.

Astfel, pe de-o parte, inculpatul se afla în perioada respectivă într-o stare psihică grea, de dezorientare a vieţii personale, conturată şi cauzată de internarea într-un spital psihiatric, de două tentative de suicid, de boala importantă de natură psihică pe care o avea, precum şi de lipsa suportului familial adecvat - relaţia cu cei doi părinţi fiind aproape inexistentă, relaţia cu sora mai mare fiind relativ limitată în condiţiile în care nu locuia cu aceasta, insuficienţa resurselor materiale.

Pe de altă parte, inculpatul a fost atras în săvârşirea infracţiunilor, conform unui plan elaborat la care nu este parte, de alte persoane, care s-au folosit de acesta şi de labilitatea sa psihică, dirijându-l pentru a-şi realiza propriile interese infracţionale, de care inculpatul nu a beneficiat decât la un nivel foarte modic (câteva sute de lei beneficiu la fiecare retragere de bani, raportat la totalul sumei retrase). Labilitatea psihică este confirmată şi prin raportul de evaluare al Serviciului de probaţiune de pe lângă Tribunalul Bucureşti.

Aceste aspecte de fapt exterioare voinţei inculpatului, care au contribuit în mod determinant la implicarea sa în activitatea infracţională, sunt reţinute ca o circumstanţă atenuantă judiciară, determinând aplicarea art. 76 C. pen., în sensul reducerii pedepselor sub limitele de pedeapsă prevăzute de lege.

Având în vedere reţinerea de circumS.ţe atenuante, tribunalul apreciază că nu se impune aplicarea pedepselor complementare, acestea urmând a fi înlăturate conform art. 76 alin. (3) C. pen.

Inculpatul a uzat de dispoziţiile art. 320¹ C. proc. pen., constând în aceea că a recunoscut faptele, astfel cum au fost reţinute în rechizitoriu şi a solicitat judecarea cauzei fără administrarea unor probe în cursul judecăţii, cererea sa fiind admisibilă.

Tribunalul reţine că declaraţiile inculpatului din cursul urmăririi penale sunt în concordanţă cu situaţia de fapt reţinută de instanţă.

Din acest punct de vedere, schimbarea încadrării juridice a două dintre infracţiuni - şi în special reţinerea complicităţii în loc de autor la infracţiunea principală de evaziune fiscală - nu afectează, în opinia primei instanţe, dreptul inculpatului de a beneficia de prevederile textului de mai sus, câtă vreme acesta nu a încercat să eludeze adevărul şi să denatureze situaţia de fapt.

Astfel, tribunalul reţine în favoarea inculpatului prevederile art. 320¹ C. proc. pen., cu consecinţa reducerii cu o treime a limitelor de pedeapsă ale infracţiunilor pentru care a fost trimis în judecată.

De asemenea, având în vedere că de la data săvârşirii faptelor -decembrie 2008 - până în prezent au intervenit modificări ale textelor de lege ce incriminează infracţiunea de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005, tribunalul a reţinut şi dispoziţiile art. 13 C. pen., în sensul aplicării legii mai favorabile, care prevede limite de pedeapsă mai reduse.

Pentru considerentele expuse, instanţa a aplicat inculpatului pedepse cu închisoarea şi, respectiv, o pedeapsă cu amendă penală, ca efect al aplicării cauzelor de reducere legală a pedepselor, orientate sub minimul special prevăzut de lege, apreciind că, în raport cu persoana acestuia scopul coercitiv şi preventiv-educativ al pedepsei poate fi atins prin acest cuantum redus al pedepselor.

Întrucât infracţiunile săvârşite de inculpat sunt concurente, tribunalul a dat eficienţă art. 34 lit. b) şi e) C. pen., contopind pedepsele aplicate în pedeapsa cea mai grea aplicată, apreciată de inS.ţă ca fiind suficientă fără aplicarea unui spor, în raport cu persoana şi conduita inculpatului, pentru a-şi atinge scopul coercitiv şi preventiv educativ.

În baza art. 71 C. pen., au fost interzise inculpatului, pe durata executării pedepsei, drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., precum şi dreptul de a fi administrator al unei societăţi comerciale, prevăzut de art. 64 lit. c) C. pen.

Tribunalul apreciază că inculpatul este nedemn de a exercita anumite drepturi în raport cu natura infracţiunilor comise, îndreptată direct împotriva bunei administrări a bugetului de stat, rezultând că nu are calităţile necesare pentru a putea reprezenta interesele generale ale cetăţenilor în cadrul autorităţilor publice sau în funcţii elective publice şi de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat. Exerciţiul unor asemenea prerogative presupune o moralitate nepătată şi conformare la normele statului de drept, corelativ cu încrederea publicului în reprezentanţii autorităţilor, caracteristici pe care inculpatul nu le deţine, având în vedere infracţiunile comise. De asemenea, se impune, în opinia inS.ţei şi aplicarea pedepsei accesorii constând în interzicerea dreptului de a fi administrator al unei societăţi comerciale, având în vedere că inculpatul a săvârşit faptele folosindu-se de această calitate.

Tribunalul apreciază că scopul pedepsei poate fi atins şi fără executarea efectivă a acesteia, întrucât prin prezentarea inculpatului la termenele de judecată, prin comportamentul sincer şi achiesarea la soluţionarea cu celeritate a dosarului, prin conturarea situaţiei sale sociale şi familiale, prin faptul că inculpatul manifestă un deosebit interes în păstrarea locului de muncă şi în dezvoltarea profesională, precum şi în întemeierea unei familii, se dovedeşte faptul că acesta, pe de-o parte a conştientizat pe deplin consecinţele penale ale faptelor lui, pericolul executării efective a pedepsei cu închisoarea, aceasta având consecinţe grave în plan personal, iar pe de altă parte a luat hotărârea de a se integra în societate, evident aceasta presupunând abţinerea de la săvârşirea de noi fapte de natură penală şi beneficierea de dispoziţiile reabilitării de drept.

De asemenea, individualizarea executării pedepsei în această modalitate ţine seama de perspectivele deosebit de bune ale reintegrării sociale ale inculpatului, dar şi de situaţia sa de sănătate relativ precară, ce s-ar putea înrăutăţi în mediul carceral cu privire la ambele afecţiuni de care suferă.

În consecinţă, în baza art. 86¹-86² C. pen., tribunalul a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate, pe durata unui termen de încercare compus din durata pedepsei, la care se adaugă un interval de timp de 3 (trei) ani, ce curge de la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti de condamnare.

În termen legal, împotriva sentinţei penale nr. 220 din 14 mai 2013 pronunţată de Tribunalul Constanţa au declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A., Serviciul Teritorial Constanţa, partea civilă Statul Roman, prin A.N.A.F. şi inculpatul M.Ş.A., criticănd-o sub aspectul nelegalităţii şi netemeiniciei.

Apelul Ministerului Public a vizat greşita schimbare a încadrării juridice dată infracţiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, prin reţinerea nejustificată a formei de participaţie penală a complicităţii, precum şi greşita reţinere în favoarea inculpatului a dispoziţiilor art. 74-76 C. pen. anterior, concomitent cu aplicarea faţă de acesta a prevederilor art. 86¹C. pen. anterior.

În ceea ce priveşte apelul părţii civile, acesta a vizat greşita soluţionare dată acţiunii civile, din perspectiva omisiunii inS.ţei de fond de a face aplicarea art. 119-art. 120¹ din O.G. nr. 92/2003, privind C. proc. fisc., în sensul acordării creanţelor accesorii, reprezentate prin dobânzile şi penalităţile de întârziere, potrivit dreptului comun în materia impozitelor, taxelor şi altor contribuţii.

În apelul inculpatului, s-a criticat modalitatea individualizării pedepselor, solicitându-se reducerea lor într-un cuantum care să permită aplicarea beneficiului suspendării condiţionate, prevăzut de art. 81 C. pen. anterior, raportat la circumstanţele personale ale autorului, reliefate prin probele aflate la dosar şi sentinţa penală atacată.

Analizând actele şi lucrările dosarului, examinând legalitatea şi temeinicia sentinţei penale atacate, faţă de criticile formulate şi din oficiu, potrivit art. 381 alin. (2) C. proc. pen. anterior, Curtea a constatat apelul procurorului ca fiind întemeiat.

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. - Serviciul Teritorial Constanţa nr. 52/P/2011 din 24 decembrie 2012, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului M.Ş.A., pentru comiterea infracţiunilor de evaziune fiscală, prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. b) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005 şi art. 9 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 241/2005, folosirea cu rea-credinţă a creditului societăţii, prevăzută de art. 272 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 31/1990, republicată, uz de fals în formă continuată, prevăzută de art. 291 C. pen. anterior, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior şi cesionare fictivă a părţilor sociale, prevăzută de art. 280¹ din Legea nr. 31/1990, republicată. '

În sarcina inculpatului, s-a reţinut că, în calitate de administrator de drept al SC D.T.U. SRL Constanţa, în perioada iulie 2008 - mai 2009, a omis evidenţierea în contabilitatea societăţii a veniturilor realizate din livrări de mărfuri şi prestări de servicii, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale, fapt ce a avut drept consecinţă producerea unui prejudiciu bugetului general consolidat al statului în cuantum total de 4.686.258 lei, echivalentul a 1.175.276 euro, reprezentând impozit pe profit în sumă de 2.142.289 lei şi T.V.A. în sumă de 2.543.969 lei.

În sarcina inculpatului, s-a reţinut, de asemenea, că la data de 14 iulie 2008, acţionând în calitate de asociat unic şi administrator de drept în cadrul SC D.T.U. SRL Constanţa, a declarat în mod fictiv stabilirea sediului social la o adresă la care societatea nu a funcţionat niciodată şi la care, de altfel, inculpatul nici nu a intenţionat vreodată să desfăşoare vreo activitate comercială, sens în care a solicitat înscrierea în registrul comerţului a menţiunilor referitoare la stabilirea sediului societăţii la adresa din Constanţa, în baza unui contract de închiriere contrafăcut, din data de 08 iulie 2008, pretins încheiat cu numitul D.I., urmărind astfel în mod deliberat să se sustragă, atât de la plata obligaţiilor fiscale, cât şi de la efectuarea oricărei verificări financiare sau fiscale.

În sarcina inculpatului, s-a reţinut şi fapta constând în folosirea, în interes personal şi contrar intereselor legale ale SC D.T.U. SRL Constanţa, a unora dintre sumele de bani încasate din valorificarea de mărfuri şi prestarea de servicii către partenerii comerciali, în cuantum total de 15.530.989,60 lei, ridicate de către acesta în numerar din conturile de disponibil deschise la SC R.B. SA, Sucursala Constanţa - Agenţia Lazu, cu justificarea „achiziţii cereale de la persoane fizice".

În sarcina inculpatului, s-a mai reţinut, de asemenea, că în perioada 21 iulie 2008 - 30 decembrie 2008, în baza unei unice rezoluţii infracţionale, a folosit la unitatea bancară la care SC D.T.U. SRL Constanţa avea deschis cont de disponibil, respectiv „SC R.B. SA, Sucursala ConS.ta - Agenţia Lazu, un număr total de 53 de borderouri de achiziţii cereale de la persoane fizice, înscrisuri despre care cunoştea că sunt completate integral cu date false.

În sarcina aceluiaşi inculpat s-a reţinut şi faptul că, în cursul lunii septembrie 2009, acţionând cu intenţia de a se sustrage de la urmărirea penală pentru comiterea infracţiunilor de evaziune fiscală, a cesionat în mod fictiv părţile sociale deţinute în cadrul SC D.T.U. SRL Constanța în favoarea numiţilor A.M. şi D.L.M.

În cursul judecăţii, la termenul din 14 februarie 2013, inculpatul a solicitat aplicarea în favoarea sa a dispoziţiilor art. 320¹ C. proc. pen. anterior, recunoscând în totalitate faptele pentru care s-a dispus trimiterea sa în judecată, însuşindu-şi probele administrate în cursul urmăririi penale, pe care a arătat că le cunoaşte şi nu le contestă, nesolicitând administrarea altor probe noi, cererea sa fiindu-i admisă de către instanţă.

Poziţia procesuală a inculpatului, consemnată într-un proces-verbal, a fost în sensul recunoaşterii faptelor, fiind reiterată şi la termenul de judecată din 28 martie 2013, când, audiat asupra unor aspecte de fond, inculpatul a precizat că nu doreşte să dea declaraţii în cauză, precizând că îşi însuşeşte toată situaţia de fapt din rechizitoriu, chiar dacă pe parcursul urmăririi penale declaraţiile sale nu au corespuns în totalitate cu acuzaţiile ce i se reţin în sarcină.

Sub acest din urmă aspect, este de observat că pe parcursul urmăririi penale, inculpatul a avut aceeaşi atitudine de recunoaştere a faptelor, chiar dacă aceasta nu a fost una integrală, ci parţială.

Potrivit art. 320¹ alin. (1)-(4) C. proc. pen. anterior, „(1) Până la începerea cercetării judecătoreşti, inculpatul poate declara personal sau prin înscris autentic că recunoaşte săvârşirea faptelor reţinute în actul de sesizare a instanţei şi solicită ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală.

2. Judecata poate avea loc numai în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, doar atunci când inculpatul declară că recunoaşte în totalitate faptele reţinute în actul de sesizare a instanţei şi nu solicită administrarea de probe, cu excepţia înscrisurilor în circumS.ţiere pe care le poate administra la acest termen de judecată.

3. La termenul de judecată, instanţa întreabă pe inculpat dacă solicită ca judecata să aibă loc în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, pe care le cunoaşte şi le însuşeşte, procedează la audierea acestuia şi apoi acordă cuvântul procurorului şi celorlalte părţi.

4. Insanţa de judecată soluţionează latura penală atunci când din probele administrate în cursul uraiăririi penale rezultă că fapta există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de inculpat".

Potrivit alin. (8) al textului de lege, „Instanţa respinge cererea atunci când constată că probele administrate în cursul urmăririi penale nu sunt suficiente pentru a stabili că fapta există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de inculpat. în acest caz instanţa continuă judecarea cauzei potrivit procedurii de drept comun".

Faţă de conţinutul expres al acestor dispoziţii legale, s-a constatat că instanţa de fond avea obligaţia de a da curs solicitării inculpatului, urmând a avea în vedere, la momentul pronunţării hotărârii de condamnare, declaraţiile de recunoaştere totală a faptelor exprimate în cursul procedurii simplificate, neputând da o altă interpretare materialului probator aflat la dosarul de urmărire penală, aflată în contradicţie cu probele şi mijloacele de probă administrate şi chiar cu atitudinea de recunoaştere a vinovăţiei manifestată de către inculpat (care şi-a asumat şi consecinţele faptelor sale), precum şi cu soluţia de condamnare a acestuia pentru infracţiunile pentru care s-a dispus trimiterea în judecată.

Recurgând la procedura judecăţii simplificate, prevăzută de art. 320¹ C. proc. pen. anterior, inculpatul şi-a recunoscut în totalitate faptele, potrivit descrierii lor din rechizitoriu şi conform încadrării juridice date prin acesta, însuşirea probelor administrate în cursul urmăririi penale, cărora, apărarea nu le-a acordat o altă interpretare, făcând ca în sarcina inculpatului să subziste infracţiunea de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005, în modalitatea autoratului, nicidecum a complicităţii.

Fără a contesta posibilitatea implicării altor persoane în activitatea infracţională, a căror contribuţie faptică activă este amplu reliefată prin sentinţa penală apelată, Curtea a observat că inculpatului M.Ş.A., în calitate de unic asociat şi administrator al SC D.T.U. SRL Constanţa, îi revine principala responsabilitate în legătură cu reala şi corecta evidenţiere contabilă a operaţiunilor comerciale derulate, conlucrarea sa alături de alte persoane la comiterea acestor fapte de natură penală, neputându-l absolvi de răspunderea ce îi revine în această calitate, potrivit art. 10, cu referire la art. 1 alin. (1) din Legea contabilităţii nr. 82/1991.

Potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 82/1991, societăţile comerciale, societăţile sau companiile naţionale, regiile autonome, institutele naţionale de cercetare-dezvoltare, societăţile cooperatiste şi celelalte persoane juridice au obligaţia să organizeze şi să conducă contabilitatea financiară, potrivit prezentei legi.

Potrivit art. 10 alin. (1) din lege, răspunderea pentru organizarea şi conducerea contabilităţii la persoanele prevăzute la art. 1 alin. (1)-4 revine administratorului, ordonatorului de credite sau altei persoane care are obligaţia gestionării entităţii respective.

Faţă de conţinutul expres al acestor dispoziţii legale, este evident că, din perspectiva legii penale, principala răspundere ce derivă din incorecta evidenţiere contabilă a operaţiunilor comerciale efectuate şi veniturilor realizate, având drept consecinţă producerea unui prejudiciu în dauna bugetului de stat, revine administratorului firmei, care, în cazul infracţiunii prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 141/2005, nu poate fi privit altfel decât ca autor, chiar dacă la comiterea faptei, alături de acesta, au participat şi alte persoane, în calitate de coautori, instigatori sau complici.

Deşi în cazul perfectării acordului de recunoaştere a vinovăţiei dispoziţiile art. 320¹ C. proc. pen. anterior permit schimbarea încadrării juridice a faptei, o astfel de posibilitate oferită de prevederile art. 334, impune menţinerea unei corespondenţe reale între situaţia de fapt descrisă prin rechizitoriu şi situaţia reţinută în hotărârea judecătorească de condamnare, pe această cale nefiind permisă extinderea raţionamentului judecătorului, cu privire la aspecte ce depăşesc limitele învestirii inS.ţei şi care nu se suprapun situaţiei descriptive cuprinsă în actul de sesizare.

Indiferent de modalitatea schimbării încadrării juridice, instanţa de judecată nu are posibilitatea ca, pe această cale, să purceadă la analiza şi reţinerea unei situaţii de fapt diferite de aceea descrisă prin rechizitoriu, cu încălcarea dispoziţiilor art. 317 C. proc. pen. anterior, singura soluţie permisă de lege fiind cea de încadrare a faptei în dispoziţiile altei norme de incriminare sau în dispoziţiile mai multor asemenea norme, atunci când ipoteza concursului de infracţiuni se regăseşte în speţa dedusă judecăţii.

Fireşte, printr-o asemenea mecanism, există şi posibilitatea excluderii uneia sau mai multora dintre infracţiunile reţinute, atunci când situaţiei de fapt din rechizitoriu i se suprapune un număr mai mic de infracţiuni decât cele aparent sesizate, într-o astfel de situaţie instanţa pronunţându-se în limitele învestirii sale, cu privire la aceeaşi situaţie de fapt descrisă de procuror, dar pe care o încadrează juridic în alte texte de lege.

În cazul de faţă însă, Curtea a constatat că prima instanţă nu doar că s-a îndepărtat de la limitele judecăţii simplificate, dând o altă abordare faptelor reţinute în sarcina inculpatului, dar mai mult decât atât, aceasta a dat propria apreciere unui vast material probatoriu, susceptibil a primi multiple interpretări, în afara unei cercetări judecătoreşti amănunţite, care s-ar fi impus cu necesitate, în cazul în care dubiul ce plana asupra situaţiei de fapt făcea inoportună admiterea cererii de judecare a cauzei potrivit procedurii simplificate.

Curtea nu contestă că situaţia de fapt din rechizitoriu poate primi o dublă valenţă juridică, însă în condiţiile în care procedura derulată în faţa primei instanţe a avut loc în condiţiile acordului de recunoaştere a vinovăţiei, prevăzut de art. 320¹ C. proc. pen., orice concluzie contrară celei susţinute prin rechizitoriu este nefundamentată probator, soluţionarea acţiunii penale neputând avea loc pe baza unor presupuneri, în sensul celor exprimate de prima instanţă.

De altfel, în condiţiile în care judecata a avut loc potrivit art. 320¹ C. proc. pen. anterior, este inutil ca inS.ţa de apel să procedeze la o examinare comparativă şi coroborată a probelor administrate în cursul urmăririi penale, spre a combate situaţia de fapt reţinută de prima instanţă, inculpatul achiesând la probele propuse în acuzare, fără a le contesta şi recunoscându-şi contribuţia ca autor la săvârşirea tuturor infracţiunilor.

Pe de altă parte, în măsura în care instanţa fondului ar fi avut dubii, cât priveşte contribuţia reală a inculpatului la comiterea faptelor, aceasta ar fi avut posibilitatea respingerii cererii de judecare a cauzei potrivit procedurii simplificate, prin administrarea nemijlocită a probatoriului de la urmărirea penală.

Câtă vreme însă aceasta s-a limitat a da eficienţă propriilor raţionamente, fără a avea posibilitatea lămuririi cauzei sub toate aspectele, prin administrarea în condiţii de oralitate şi nemijlocire a probelor strânse în cursul urmăririi penale, înlăturând şi posibilitatea Curţii de a da propria interpretare probelor ce ar fi rezultat în urma cercetării judecătoreşti amănunţite, concluzia judecătorului fondului, privind rolul de complice jucat de inculpat în ansamblul faptelor de evaziune fiscală, rămâne la stadiul unei simple supoziţii.

Dincolo de acest aspect, reţinând calitatea inculpatului de complice la săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, prima instanţă nu a oferit o explicaţie certă cu privire la calitatea de autor al acestei infracţiuni, posibilitatea ca alte persoane că ofere sprijin informativ inculpatului sau să beneficieze de aportul financiar substanţial rezultat de pe urma comiterii faptelor, neputându-l exonera pe inculpat, în calitate de administrator al societăţii, de răspunderea ce îi revine, cel puţin în calitate de coautor la comiterea faptelor.

Acest aspect nu este lipsit de importanţă, deoarece, potrivit art. 26 C. pen. anterior, complice este persoana care, cu intenţie, înlesneşte sau ajută în orice mod la săvârşirea unei fapte prevăzută de legea penală, or, dacă persoanele cărora inculpatul le-a oferit ajutorul pot fi identificate în persoana beneficiarilor sumelor de bani retrase din contul societăţii sau în persoana administratorilor celorlalte societăţii aflate în relaţii comerciale cu SC D.T.U. SRL Constanţa, autorul infracţiunii prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, în raport cu această din urmă entitate juridică nu este nicidecum indicat de inS.ţă.

Chiar dacă posibilitatea coordonări activităţii acestei societăţi de către alte persoane, precum M.R.C. sau S.D.M., nu trebuie desconsiderată, contribuţia acestor participanţi la comiterea faptei nu poate anula contribuţia ca autor a inculpatului M.Ş.A. la săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, datorită întrunirii în persoana sa a calităţii de administrator, o asemenea contribuţie mai gravă absorbind forma de participaţie a complicităţii.

Această concluzie este susţinută nu doar de calitatea inculpatului de administrator statutar, ci mai ales de împrejurările în contextul cărora inculpatul a înţeles a acţiona, acesta având în posesie actele şi ştampila societăţii, fiind prezent la negocierile şi semnarea contractelor cu diferiţi beneficiari ai bunurilor şi serviciilor, prezentându-se la unitatea bancară cu prilejul retragerilor de numerar, făcând declaraţii fictive cu privire la sediul societăţii, cunoscând caracterul nereal al acestora şi procedând, în final, la cesionarea părţilor sociale, în scopul sustragerii sale de la urmărirea penală.

Legat de acest ultim aspect, concluzia privitoare la reaua-credinţă a inculpatului a decurs din chiar declaraţiile dobânditorilor părţilor sociale, care au avut convingerea semnării unor contracte individuale de muncă, fără a avea reprezentarea dobândirii calităţii de asociaţi şi administratori în cadrul firmei.

Drept urmare, Curtea nu şi-a însuşit argumentele primei instanţe, privind rolul de complice al inculpatului în comiterea acestei infracţiuni, o astfel de concluzie având la bază probe indirecte, supoziţii şi deducţii fără corespondent în situaţia de fapt descrisă prin rechizitoriu, însuşită şi necontestată de către inculpat, raţionamentele bazate pe situaţia sa materială, familială şi medicală neputându-l absolvi pe aceasta de răspunderea penală ce îi revine în calitate de administrator statutar, în condiţiile cunoaşterii regimului juridic al operaţiunilor, conlucrării cu alte persoane cu experienţă în derularea afacerilor şi acceptării tuturor riscurilor, ce decurg din nerespectarea normelor de evidenţă contabilă şi disciplină financiară.

Faptul că unele dintre operaţiunile derulate între firma inculpatului şi diferitele firme administrate de martorii audiaţi în cauză ridică semne de întrebare din perspectiva legalităţii lor, nu înseamnă că inculpatul este străin de un asemenea mod de lucru, posibilitatea lui de a acţiona sub îndrumarea şi coordonarea altor persoane, care au şi beneficiat în mod direct de sumele de bani obţinute, nefiind în măsură a-l transforma în complice.

Chiar dacă prima instanţă, prin argumentele oferite, nu a sugerat ideea nevinovăţiei inculpatului în comiterea infracţiunii prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. b) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005, procedând de maniera descrisă mai sus, aceasta s-a îndepărtat de la exigenţele prevăzute de art. 317 C. proc. pen. anterior, potrivit cărora „Judecata se mărgineşte la fapta şi la persoana arătată în actul de sesizare a instanţei, iar în caz de extindere a procesului penal, şi la fapta sau persoana la care se referă extinderea".

Respectarea întocmai a acestui principiu presupunea ca instanţa să pronunţe oricare dintre soluţiile prevăzute de art. 345 alin. (1) C. proc. pen. anterior, prin raportare doar la persoana arătată prin actul de sesizare, iar în caz de extindere a procesului penal şi la persoana la care se referă extinderea, fără a putea analiza eventuala participaţie penală a altor persoane, cu privire la care funcţionează prezumţia de nevinovăţie.

De altfel, în măsura în care găsea de cuviinţă, instanţa ar fi putut respinge cererea inculpatului, formulată în temeiul art. 320¹ C. proc. pen. anterior şi, concomitent cu judecarea cauzei, potrivit dreptului comun, ar fi putut extinde procesul penal cu privire la alte persoane, dacă din probele administrate reieşea participaţia lor penală în comiterea aceloraşi fapte.

Fără a proceda astfel, instanţa de fond a preferat a reda o situaţie de fapt diferită faţă de cea descrisă în actul de inculpare, bazată pe interpretări personale ale probelor aflate la dosar, plecând de la aspectele susţinute în mod unilateral de inculpat în faţa procurorului şi pentru care, referitor la unele aspecte nerecunoscute, nu a putut face dovada susţinerilor sale.

Interpretarea diferită dată probelor şi mijloacelor de probă a avut un efect negativ şi asupra modului de soluţionare a laturii penale şi a laturii civile, în contradicţie cu textele legale mai sus indicate.

Astfel, instanţa de fond a extins, contrar dispoziţiilor legale enumerate şi a respectării prezumţiei de nevinovăţie, analiza participaţiei penale la comiterea faptelor reţinute în sarcina inculpatului asupra altor persoane, care au calitatea de martori în cauză, emiţând suspiciunea că aceştia ar fi autori ai unor infracţiuni de evaziune fiscală, apreciind declaraţiile lor ca, cel puţin, neverosimile.

Toate aceste considerente nu se întemeiază decât pe aprecieri subiective, pe interpretări trunchiate ale declaraţiilor martorilor, precum şi pe interpretări singulare ale actelor financiar contabile aflate la dosarul de urmărire penală.

Plecând de la aspectele susţinute de către inculpat şi care se coroborează cu înscrisurile depuse şi referatul de evaluare numai sub aspectul situaţiei sale medicale şi familiale, instanţa de fond şi-a exprimat convingerea că inculpatul nu avea resursele financiare necesare pentru a înfiinţa o societate comercială, şi, ulterior, pentru a finanţa relaţiile comerciale descrise în actul de inculpare, raportat la inexistenţa unor relaţii normale cu familia sa, precum şi a unor activităţi lucrative generatoare de venituri.

Însă aceste aprecieri au la bază strict situaţia personală a inculpatului, şi nu vreo probă sau mijloc de probă care să şi confirme această realitate, referatul de evaluare întocmit de către Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Bucureşti bazându-şi concluziile exclusiv pe declaraţiile făcute de către persoana intervievată.

Cu privire la infracţiunea prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 241/2005, inS.ţa de fond a arătat, sub forma unei certitudini, că nu inculpatul ar fi fost persoana care s-a ocupat, în mod direct, de operaţiunile privind înregistrarea SC D.T.U. SRL Constanţa, întrucât acesta nu ar fi putut obţine şi depune la O.R.C., copia actului de proprietate al imobilului la care a fost declarată adresa de funcţionare a persoanei juridice, raportat la caracterul fictiv al contractului de închiriere.

Această certitudine, însă, constituie o simplă supoziţie, câtă vreme pe parcursul urmăririi penale s-a stabilit că de formalităţile înregistrării societăţii s-a ocupat martorul S.D.M., în baza mandatului dat de către inculpat, acesta având la dispoziţie doar înscrisurile puse la dispoziţie de M.Ş.A., fapt necontrazis de niciun alt mijloc de probă.

În analizarea activităţii infracţionale derulate de inculpat, inS.ţa de fond a redat circumS.ţele în care a fost deschis contul bancar al societăţii la Agenţia Lazu a SC R.B. SA

Astfel, s-a arătat că inculpatul a fost folosit de alte persoane pentru derularea de activităţi comerciale ilicite, că nu ar fi putut avea cunoştinţă de existenţa acestei agenţii bancare, care nu este situată în Municipiul Constanţa (el fiind din altă localitate) şi că a fost ajutat de numitul S.D.M. - persoană suspicionată ca fiind autor al infracţiunii de evaziune fiscală.

Această interpretare a probatoriului nu are fundament în realitatea obiectivă, întrucât din analiza declaraţiei martorului reies circumS.ţele în care a fost deschis contul bancar la această unitate bancară, aspecte care nu pot fi înlăturate în această procedură de judecată simplificată.

Aşa cum rezultă din considerentele sentinţei penale apelate, alături de această persoană, toţi ceilalţi martorii audiaţi în cauză şi care au sau au avut calitatea de asociaţi şi administratori ai societăţilor comerciale cu care SC D.T.U. SRL au fost suspicionaţi de participarea la infracţiunea de evaziune fiscală, în considerarea relaţiilor comerciale cu inculpatul, cu privire la unele dintre operaţiunile de vânzare-cumpărare instanţa de fond apreciind că acestea nici nu au existat, aşa cum se sintetizează la pct. 15 din considerentele sentinţei penale atacate.

Este real că în eventualitatea implicării lor în tranzacţiile ilicite desfăşurate martorii nu se puteau autoincrimina, însă acest fapt nu este de natură a-i oferi o poziţie mai favorabilă inculpatului, care prin multiplele operaţiuni de administrare a dovedit o implicare activă în afacerile firmei, indicarea altor persoane ca principali beneficiari ai produsului infracţional putând avea la bază propria dorinţă din partea acestuia de a-şi crea un tratament judiciar favorabil.

În sprijinul concluziilor sale, judecătorul fondului a reţinut că, raportat la situaţia financiară precară a inculpatului (stabilită pe baza declaraţiilor inculpatului din cuprinsul raportului de evaluare) şi a provenienţei acestuia din altă localitate decât Constanţa, precum şi la relaţia de prietenie pe care inculpatul o avea cu numitul M.C.R. (condamnat definitiv pentru comiterea de infracţiuni de evaziune fiscală, iar în prezent dat în urmărire internaţională), ar fi evident că rolul său în derularea activităţilor comerciale ilicite ar fi fost unul minor, acesta fiind coordonat de alte persoane.

În opinia aceleiaşi instanţe, un argument în sprijinul acestei concluzii îl reprezintă şi faptul că inculpatul nici nu a beneficiat de sume importante de bani din totalul celor retrase, care s-au ridicat la circa 16 milioane lei noi, deşi cel care a ridicat suma de bani din contul societăţii a fost chiar inculpatul, perioada în care s-a acesta şi-a desfăşurat activitatea în cadrul societăţii fiind de 9 luni, acţiunile sale fiind puse pe seama problemelor personale, de sănătate şi socioprofesionale.

În măsura în care inculpatul nu ar fi fost principalul beneficiar al sumelor de bani retrase, acesta ar fi putut acorda o procură unei alte persoane, cel puţin în relaţia cu unitatea bancară, însă dacă nu a procedat astfel, înseamnă că acesta a avut o implicare mult mai mare decât lasă să se înţeleagă, în orice caz, acţiunile sale neputând fi asimilate complicităţii.

Pentru aceleaşi argumente cu cele prezentate mai sus, Curtea nu poate avea în vedere nici aprecierea primei instanţe, dedusă din propriile susţineri ale inculpatului, în sensul că imposibilitatea inculpatului de a furniza organului de urmărire penală informaţii concrete cu privire la cheltuielile reale pe care societatea le-a efectuat şi la indicarea furnizorilor de bunuri sau servicii şi care ar fi fost în favoarea sa, atât în ce priveşte latura penală a cauzei, cât şi cea civilă, ar conduce la concluzia că acesta nu a efectuat astfel de operaţiuni, activitatea sa limitându-se, strict, la completarea unor acte şi nu la derularea unor activităţi comerciale reale.

Contrar poziţiei asumate de inculpat, Curtea a apreciat că lipsa oricăror informaţii prezentate de inculpat, cu privire la sursa bunurilor ce au făcut obiectul tranzacţiilor, este una voită şi se datorează intenţiei sale ai ascunde pe ceilalţi coparticipanţi la activităţile infracţionale deosebit de ample, posibilitatea efectuării unor verificări încrucişate putând confirma realitatea anumitor operaţiuni, care, prin modul defectuos de întocmire a facturilor fiscale, s-au dorit a fi disimulate, cel puţin în contabilitatea firmei inculpatului.

Prima instanţă, în exprimarea aceloraşi concluzii, mai arată că, în special datorită stării sale de sănătate, a stării emoţionale generate de situaţia de criză şi tulburărilor psihice pe care le traversa, inculpatul „nu putea exprima un consimţământ valabil cu privire la contractele reflectate în facturile emise", fapt pentru care „societatea inculpatului nu a desfăşurat ea însăşi operaţiunile comerciale producătoare de venituri, pentru care avea obligaţia înregistrării în contabilitate", ceea ce a condus la concluzia că „inculpatul nu a comis infracţiunea de evaziune fiscală . deoarece, în realitate, nu a efectuat operaţiuni comerciale prin firma sa."

Această concluzie intră însă în contradicţie cu impunerea în sarcina inculpatului a obligaţiei de achitare către partea civilă - Statul Român prin A.N.A.F. - a cuantumului prejudiciului stabilit de către organul de urmărire penală în sumă de 4.686.258 lei.

Cu privire la persoanele responsabile de producerea acestui prejudiciu, instanţa de fond a arătat că, deşi ar fi altele decât inculpatul, în final prejudiciul produs bugetului de stat este acelaşi, iar el a fost recunoscut de către inculpat.

Toate aceste concluzii ale instanţei de fond nu concordă cu materialul probator şi nici cu dispoziţiile Legii nr. 31/1990, republicată, cu cele ale Legii nr. 82/1991 şi ale C. fisc., din care rezultă obligaţiile asociaţilor şi administratorilor unei societăţi comerciale cu răspundere limitată, referitor la activitatea comercială a persoanei juridice, cât şi cu privire la declaraţiile financiar contabile ce trebuiesc depuse la organul fiscal, pentru stabilirea obligaţiilor corelative veniturilor obţinute.

Din interpretarea dispoziţiilor actelor normative mai sus menţionate şi raportat la materialul de urmărire penală administrat în cauză, rezultă că inculpatul M.Ş.A., în calitate de asociat unic şi administrator al SC D.T.U. SRL Constanţa, era singura persoană responsabilă de organizarea şi evidenţierea activităţii financiar contabile a societăţii, de depunerea declaraţiilor financiare la organele fiscale teritoriale, în vederea stabilirii obligaţiilor fiscale la bugetul general consolidat al statului, reprezentând persoana juridică în relaţiile cu autorităţile statului.

Câtă vreme nu s-a stabilit de către instanţa de fond, în susţinerea situaţiei de fapt descrise de aceasta, că inculpatul ar fi fost supus unor presiuni sau ameninţări din partea unor persoane, pentru comiterea faptelor de natură penală de care este acuzat sau că nu ar fi avut discernământul faptelor sale, nu poate fi acceptată versiunea potrivit căreia inculpatul ar avea calitatea de complice şi nu de autor la infracţiunea prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005, această concluzie fiind bazată exclusiv pe aprecieri personale ale materialului probator şi pe examinări comparative cu alte cauze penale, având acelaşi obiect, instanţa de fond fiind obligată să se limiteze la cauza cu care a fost sesizată şi la probatoriul administrat în această cauză penală.

Pe baza considerentelor evocate mai sus, constatând ca întemeiat acest prim motiv de apel al Ministerului Public, în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. anterior, Curtea a admis apelul formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. - Serviciul Teritorial Constanţa împotriva sentinţei penale nr. 220/14 mai 2013 pronunţată de Tribunalul Constanţa în Dosarul nr. 14295/118/2012.

În baza art. 382 alin. (2) C. proc. pen. anterior, a desfiinţat în parte sentinţa penală apelată şi, rejudecând, în baza art. 334 C. proc. pen. anterior, a schimbat încadrarea juridică a faptei reţinută în sarcina inculpatului M.Ş.A. din infracţiunea prevăzută de art. 26 C. pen. anterior, raportat la art. 9 alin. (1) lit. b) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior şi art. 13 C. pen. anterior, în infracţiunea prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior şi art. 13 C. pen. anterior, text de lege în baza căruia a condamnat pe inculpat.

Atât din perspectiva acestei infracţiuni, cât şi din perspectiva celorlalte fapte deduse judecăţii, Curtea a apreciat că, atât pedepsele aplicate inculpatului, cât şi modalitatea de executare dispusă, nu reflectă gradul ridicat de pericol social al faptelor, desprins din perioada relativ îndelungată a activităţii infracţionale, numărul mare al operaţiunilor derulate, întinderea prejudiciului produs şi mecanismul de lucru adoptat de inculpat, prin strânsa conlucrare cu alte persoane, toate aceste aspecte susţinând necesitatea reaprecierii regimului sancţionator adoptat în cauză.

Potrivit art. 52 C. pen. anterior, pedeapsa este o măsură de constrângere şi un mijloc de reeducare a condamnatului. Scopul pedepsei este prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni.

Prin executarea pedepsei se urmăreşte formarea unei atitudini corecte faţă de muncă, faţă de ordinea de drept şi faţă de regulile de convieţuire socială.

În ceea ce priveşte, prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni, aceasta nu se rezumă doar la împiedicarea condamnatului de a repeta alte încălcări ale legii penale, ci şi la atenţionarea celorlalţi destinatari ai legii penale de a nu comite astfel de încălcări, fiind astfel satisfăcute, atât scopul imediat, cât şi scopul mediat al pedepsei.

De aceea, nu se poate vorbi de scopul preventiv al pedepsei, înţelegând prin aceasta numai dezideratul împiedicării condamnatului de a săvârşi noi infracţiuni, ignorându-se valenţele educative şi intimidante ale pedepsei pronunţate faţă de ceilalţi membri ai societăţii.

Reeducarea sau îndreptarea condamnatului constă în aptitudinea pedepsei de a înlătura relele convingeri şi deprinderi ale acestuia, precum şi în inocularea unor valenţe comportamentale, în strictă concordanţă cu cerinţele de respectare a dispoziţiilor cuprinse în normele de drept penal.

Pentru ca pedeapsa să îşi poată îndeplini funcţiile ce-i sunt atribuite, este necesar ca aceasta să corespundă, inclusiv din perspectiva modalităţii sale de executare, gravităţii infracţiunii şi nevoilor de îndreptare ale infractorului, impunându-se ca ea să fie adaptată pericolului social concret al faptei şi periculozităţii infractorului, asupra căruia trebuie se acţioneze.

În acest sens, între gradul de pericol social al faptei săvârşite şi periculozitatea infractorului, pe de-o parte şi pedeapsa aplicată de instanţă, pe de altă parte, trebuie să existe o anumită concordanţă, în caz contrar pedeapsa neputându-şi atinge scopul, putând conduce chiar la rezultate contrare acestui scop.

De aceea, cu ocazia stabilirii şi aplicării pedepsei, trebuie să se ţină seama de necesitatea acestei concordanţe, deoarece în măsura în care se atribuie pedepsei funcţia de a influenţa asupra conştiinţei, mentalităţii şi conduitei viitoare a condamnatului, pedeapsa trebuia să corespundă în aceeaşi măsură gradului de receptivitate a condamnatului faţă de influenţa educativă a pedepsei.

Fireşte, acest grad de receptivitate este reflectat şi în conduita procesuală a condamnatului, în atitudinea sa faţă de faptă, în modul în acesta a contribuit la aflarea adevărului şi a relaţionat în raporturile cu organele judiciare.

Pe de altă parte, în stabilirea cuantumului pedepsei şi fixarea modalităţii sale de executare, este necesar a fi examinate, în mod cumulativ, circumstanţele reale de comitere a faptei, urmările produse şi circumstanţele personale ale inculpatului.

Astfel, potrivit art. 72 C. pen. anterior, la stabilirea şi aplicarea pedepselor se ţine seama de dispoziţiile părţii generale a codului, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana infractorului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Răspunzând pe această cale şi criticilor formulate în apelul inculpatului, Curtea a constatat că în aprecierea criteriilor de individualizare a pedepsei, judecătorul trebuie să analizate multitudinea de factori ce pot influenţa întinderea pedepsei, atingerea scopurilor şi funcţiilor acesteia, precum şi modalitatea efectivă de executare, criteriile enumerate de art. 72 C. pen. anterior caracterizându-se prin pluralitatea lor, urmând a fi examinate prin coroborare.

Sub un prim aspect şi anume cât priveşte stabilirea efectivă a pedepselor, Curtea a constatat că instanţa de fond a dat o valenţă excesivă circumS.ţelor personale ale inculpatului, cu consecinţa reducerii pedepselor sub minimul special, în detrimentul circumstanţelor reale de comitere a infracţiunilor pentru care s-a dispus condamnarea.

În conturarea pericolului social concret, Curtea a apreciat ca relevante modalitatea de săvârşire a faptelor, cuantumul însemnat al prejudiciului cauzat bugetului general consolidat al statului - nerecuperat şi fără posibilitatea recuperării acestuia, faţă de veniturile modice ale inculpatului şi de lipsa, în proprietatea acestuia, a unor bunuri mobile sau imobile prin a căror executare silită prejudiciul să poată fi recuperat, nonşalanţa de care inculpatul a dat dovadă pe parcursul întregii activităţi infracţionale, stăruinţa acestuia în comiterea unui număr ridicat de fapte de natură penală, toate aceste elemente neputând fi înlăturate doar ca urmare a atitudinii procesuale de recunoaştere necondiţionată a vinovăţiei, de care a inculpatul a înţeles să uzeze, prin solicitarea sa de a fi judecat în baza procedurii simplificate, prevăzute de art. 320¹ C. proc. pen. anterior.

Deşi la momentul individualizării judiciare a pedepselor, instanţa de fond a arătat că a avut în vedere dispoziţiile art. 52 C. pen. anterior şi ale art. 72 C. pen. anterior, din analiza motivării expuse reiese că, deşi pericolul social concret al faptelor este unul deosebit de ridicat, acesta nu a primit importanţa cuvenită, fiind avute, în principal, în vedere circumstanţele personale ale inculpatului, conduita bună a inculpatului anterior procesului penal, diligentele pe care acesta le-a depus, ulterior comiterii faptelor în obţinerea unui loc de muncă, lipsa relaţiilor cu părinţii săi (care au divorţat când acesta avea 14 ani), preocuparea pentru continuarea activităţii profesionale şi a întemeierii unei familii proprii, dorinţa lui de a-şi vedea depăşită problema medicală apărută (epilepsie) şi de a urma tratamentul medical până la însănătoşire, toate aceste aspecte reliefând hotărârea fermă din partea sa de a-şi construi o viaţă normală.

S-a concluzionat, astfel, că tot acest comportament general al inculpatului se subsumează condiţiilor prevăzute de art. 74 lit. a) C. pen. anterior, cu consecinţa reţinerii, concomitente, a dispoziţiilor art. 76 C. pen. anterior.

Instanţa de fond, în sensul reţinerii dispoziţiilor art. 74 alin. (2) C. pen. anterior, a mai subliniat că inculpatul a săvârşit faptele în condiţii speciale, în lipsa cărora acesta nu s-ar fi implicat în fapte de natură penală; aceste condiţii speciale ar fi constat în faptul că, în perioada comiterii infracţiunilor inculpatul s-a aflat într-o stare psihică grea, de dezorientare a vieţii personale, nu a avut suportul psihologic necesar din partea familiei, toate acestea contribuind la existenta unei rezistente scăzute în fata influenţelor negative venite din partea unor alte persoane, care l-au atras în realizarea propriilor interese infracţionale, inculpatul beneficiind de sume modice din partea acestora.

Niciuna din situaţiile enumerate mai sus nu pot fi asimilate însă conduitei bune, la care textul articolului 74 alin. (1) lit. a) C. pen. anterior, face trimitere, aşa cum nici existenţa unei afecţiuni medicale nu poate conduce, de plano, la concluzia potrivit căreia discernământul inculpatului ar fi fost viciat, câtă vreme autorul faptelor era în evidenţele unei unităţi medicale, în supravegherea unui medic curant de specialitate, iar această afecţiune preexista de mai mulţi ani. De altfel, inculpatul a întrerupt benevol medicaţia prescrisă şi a ales, în deplină cunoştinţă de cauză, consumarea unor produse necorespunzătoare afecţiunii sale, cu consecinţa deteriorării stării de sănătate.

Relevantă în exprimarea acestei concluzii este chiar susţinerea pe care inculpatul a făcut-o în faţa instanţei de fond, în sensul că la momentul preluării funcţiei de asociat unic şi administrator al SC D.T.U. SRL Constanţa, acesta avea cunoştinţă despre implicaţiile funcţiilor respective, acceptând cu uşurinţă aceste atribuţii, fără a fi fost exercitate presiuni asupra sa, toate acestea motivate de perioada tulbure din viaţa sa.

Aşa cum se relevă prin apelul Ministerului Public, situaţia familială a inculpatului, alături de cea de sănătate, nu pot fi acceptate ca unice argumente pentru minimalizarea gravităţii faptelor de natură penală de care acesta se face vinovat, tot astfel cum nici argumentul privitor la existenţa unui anturaj nepotrivit nu poate fi acceptat, în lipsa oricăror dovezi din care să rezulte care era capacitatea psihică a inculpatului de a percepe urmările acţiunilor sale.

De asemenea, nici susţinerea inculpatului, în sensul că acestuia i-a revenit doar o mică sumă de bani din totalul celor vehiculate pe parcursul derulării relaţiilor comerciale, nu poate fi acceptată, câtă vreme se bazează. exclusiv pe declaraţia inculpatului, în cauză nefiind administrat niciun mijloc de probă în susţinerea acestei afirmaţii.

În lumina considerentelor arătate mai sus, solicitarea inculpatului în sensul reducerii pedepselor nu a putut fi primită, argumentele evocate justificând majorarea acestor pedepse, ca efect al admiterii apelului procurorului.

Este evident că, din perspectiva modalităţii de executare a pedepsei, solicitarea inculpatului de a beneficia de dispoziţiile art. 81 C. pen. anterior, nu a putut fi însuşită, Curtea apreciind în sensul contrar celui exprimat de instanţa de fond, respectiv că aplicarea beneficiului suspendării sub supraveghere este inoportună, executarea pedepsei în regim de detenţie impunându-se în raport cu situaţia dată.

Executarea pedepsei rezultante în regimul stabilit de către instanţa de fond, în actualul context economic, când numărul cauzelor având ca obiect infracţiuni de evaziune fiscală a cunoscut o creştere alarmantă de la an la an, nu poate conduce la reeducarea inculpatului, ci la formarea unei percepţii de slăbiciune a sistemului judiciar în sancţionarea fenomenului infracţional.

Este evident că atitudinea procesuală a inculpatului, de recunoaştere a vinovăţiei şi judecată în procedura simplificată prevăzută de art. 320¹ C. proc. pen. anterior, deşi benefică în planul individualizării judiciare a pedepsei, nu se poate răsfrânge asupra modalităţii de executare, această ultimă modalitate impunându-se a se raporta şi ea la întreg ansamblul probator aflat la dosar, ce conturează în mod unitar circumstanţele speţei.

Astfel, trebuie avute în vedere, aşa cum s-a arătat anterior, atât circumstanţele reale în care au fost comise faptele de natură penală, perioada în care s-a derulat activitatea infracţională, prejudiciul produs bugetului general consolidat al statului, nerecuperat şi fără posibilităţi de recuperare, precum şi temeritatea cu care inculpatul a acţionat pe toată perioada în care a avut calitatea de asociat unic şi administrator al SC D.T.U. SRL Constanţa, în contradicţie cu profilul moral descris de către instanţa de fond.

În cazul de faţă, schimbarea modalităţii de executare a pedepsei, prin înlăturarea dispoziţiilor art. 86¹ C. pen. anterior, reţinute în favoarea inculpatului, se impune cu necesitate, o asemenea concluzie fiind susţinută de datele ce caracterizează persoana autorului şi pericolul social ridicat al faptelor, pericol apreciat pe paza probelor certe, a circumstanţelor reale şi modului concret de comitere, a mijloacelor folosite şi scopului urmărit de infractor.

Prin urmare, în raport cu cele arătate mai sus, în urma admiterii apelului Ministerului Public, Curtea a apreciat că în cauză se impune majorarea celorlalte pedepse cu închisoarea aplicate, condamnarea inculpatului la o pedeapsă cu închisoarea, sub aspectul infracţiunii de uz de fals, în formă continuată, precum şi condamnarea acestuia sub aspectul infracţiunii prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. b) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005, în modalitatea autoratului, prin efectul înlăturării circumS.ţelor atenuante reţinute de către instanţa de fond, concomitent cu schimbarea modalităţii de executare a pedepsei rezultante, prin aplicarea dispoziţiilor art. 57 C. pen. anterior, precum şi respingerea apelului inculpatului.

În consecinţă, Curtea, în baza art. 9 alin. (1) lit. b) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, art. 13 C. pen. anterior şi art. 320¹ C. proc. pen. anterior, a condamnat pe inculpatul M.Ş.A. la pedeapsa de 4 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată.

În baza art. 65 alin. (1) şi (2) C. pen. anterior, în referire la art. 9 alin. (1) lit. b) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior şi art. 13 C. pen. anterior, va interzice inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. anterior, precum şi dreptul de a exercita funcţia de administrator al unei societăţi comerciale, conform art. 64 alin. (1) lit. c) C. pen. anterior, pe o durată de 3 ani, după executarea pedepsei principale, cu titlu de pedeapsă complementară.

A majorat pedeapsa principală aplicată inculpatului M.Ş.A., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 241/2005 şi art. 320¹ C. proc. pen. anterior de la 1 an închisoare la 2 ani închisoare, prin înlăturarea dispoziţiilor art. 74 lit. a) şi alin. (2) C. pen. anterior, respectiv art. 76 lit. d) C. pen. anterior.

În baza art. 65 alin. (1) şi (2) C. pen. anterior, în referire la art. 9 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II -a şi b C. pen. anterior, precum şi dreptul de a exercita funcţia de administrator al unei societăţi comerciale, conform art. 64 alin. (1) lit. c) C. pen. anterior, pe o durată de 2 ani, după executarea pedepsei principale, ca pedeapsă complementară.

A majorat pedeapsa principală aplicată inculpatului M.Ş.A. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 272 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 31/1990, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior şi art. 320¹ C. proc. pen. anterior de la 7 luni închisoare la 1 an şi 2 luni închisoare, prin înlăturarea dispoziţiilor art. 74 lit. a) şi alin. (2) C. pen. anterior şi art. 76 lit. d) C. pen. anterior.

A majorat pedeapsa principală aplicată inculpatului M.Ş.A. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 280¹ din Legea nr. 31/1990, cu aplicarea art. 320¹ C. proc. pen. anterior de la 1 an închisoare la 1 an şi 4 luni închisoare, prin înlăturarea dispoziţiilor art. 74 lit. a) şi alin. (2) C. pen. anterior, respectiv art. 76 lit. d) C. pen. anterior.

În urma înlăturării aplicării dispoziţiilor art. 74 lit. a) şi alin. (2) C. pen. anterior, respectiv art. 76 lit. e) C. pen. anterior, în baza art. 291 C. pen. anterior, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior şi art. 320¹ C. proc. pen. anterior, Curtea a condamnat pe inculpatul M.Ş.A. la pedeapsa de 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals în formă continuată.

În baza ărt.33 lit. a), art. 34 lit. b) şi art. 35 alin. (3) C. pen. anterior, s-au contopit pedepsele stabilite inculpatului prin prezenta decizie, în final acesta urmând a executa pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. anterior, precum şi dreptul de a exercita funcţia de administrator al unei societăţi comerciale, conform art. 64 alin. (1) lit. c) C. pen. anterior, pe o durată de 3 ani, după executarea pedepsei principale.

S-a dispus ca pedeapsa rezultantă principală de 4 ani închisoare să se execute în regim de deţinere, conform art. 57 C. pen. anterior, urmând a înlătura aplicarea dispoziţiilor art. 86^86², 86³ C. pen. anterior, art. 359 C. proc. pen. anterior şi art. 71 alin. (5) C. pen. anterior, cu consecinţa menţinerii celorlalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate, în măsura în care nu contravin prezentei decizii.

În rezolvarea apelului declarat de partea civilă, Curtea a apreciat, ca nefondate, criticile aduse hotărârii penale atacate, întrucât, în cazul acestui gen de infracţiuni, părţii civile, în cadrul procesului penal, nu i se pot acorda majorări de întârziere, ci doar dobânzi legale, numai o astfel de creanţă accesorie constituind „folosul de care partea civilă a fost lipsită", în accepţiunea dispoziţiilor art. 14 alin. (4) C. proc. pen. anterior.

Astfel, potrivit art. 119 alin. (1) C. proc. fisc., pentru neachitarea la termenul de scadenţă de către debitor a obligaţiilor de plată, se datorează după acest termen dobânzi şi penalităţi de întârziere.

Potrivit art. 120 alin. (1) C. proc. fisc., dobânzile se calculează pentru fiecare zi de întârziere, începând cu ziua imediat următoare termenului de scadenţă şi până la data stingerii sumei datorate inclusiv, iar potrivit art. 120¹ alin. (1) din acelaşi cod, plata cu întârziere a obligaţiilor fiscale se sancţionează cu o penalitate de întârziere datorată pentru neachitarea la scadenţă a obligaţiilor fiscale principale.

După cum rezultă din conţinutul alin. (1) al art. 119 C. proc. fisc., aceste creanţe accesorii sancţionează conduita rău platnică a titularului obligaţiei fiscale, ele fiind datorate numai de către debitorul raportului juridic fiscal.

Astfel, articolele mai sus menţionate sunt cuprinse în cap. III, intitulat „Majorări de întârziere", din titlul VIII al C. proc. fisc., intitulat „Colectarea creanţelor fiscale".

Întrucât aceste texte de lege constituie sediul materiei, debitor al obligaţiei de plată nu poate fi decât persoana juridică în numele căreia a fost desfăşurată activitatea comercială generatoare de obligaţii fiscale principale, persoana fizică faţă de care s-a dispus trimiterea în judecată penală neputând avea o astfel de calitate.

În acest sens, art. 1 alin. (1) C. proc. fisc. prevede că dispoziţiile sale reglementează drepturile şi obligaţiile părţilor din raporturile juridice fiscale privind administrarea impozitelor şi taxelor datorate bugetului de stat şi bugetelor locale, prevăzute de C. fisc.

În definirea noţiunii de parte a raportului juridic fiscal, art. 17 C. proc. fisc., intitulat „Subiectele raportului juridic fiscal", prevede că subiecte ale raportului juridic fiscal sunt statul, unităţile administrativ-teritoriale sau, după caz, subdiviziunile administrativ-teritoriale ale municipiilor, definite potrivit Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, contribuabilul, precum şi alte persoane care dobândesc drepturi şi obligaţii în cadrul acestui raport.

Potrivit alin. (2) al art. 17 C. proc. fisc., „contribuabilul" este orice persoană fizică ori juridică sau orice altă entitate fără personalitate juridică ce datorează impozite, taxe, contribuţii şi alte sume bugetului general consolidat, în condiţiile legii.

Prin urmare, în speţă, debitor al obligaţiei de plată nu poate fi decât persoana juridică titulară a activităţii economice generatoare de obligaţii fiscale principale, iar nu persoana fizică faţă de care urmează a fi angajată răspunderea penală, aceasta din urmă datorând numai echivalentul bănesc al prejudiciului adus bugetului de stat, potrivit art. 14 alin. (3) lit. b) C. proc. pen. anterior.

Această concluzie rezultă şi din interpretarea coroborată a dispoziţiilor art. 16 C. proc. fisc., intitulat „Conţinutul raportului de drept procedural fiscal", potrivit cărora raportul de drept procedural fiscal cuprinde drepturile şi obligaţiile ce revin părţilor, potrivit legii, pentru îndeplinirea modalităţilor prevăzute pentru stabilirea, exercitarea şi stingerea drepturilor şi obligaţiilor părţilor din raportul de drept material fiscal.

Drept urmare, părţile din raportul de drept procesual fiscal nu pot fi decât cele din raportul juridic fiscal.

În aceste împrejurări, creanţei pe care inculpatul o datorează în cadrul procesului penal nu-i pot fi aplicabile dispoziţiile C. proc. fisc., implicit şi cele ale art. 22 lit. d) (care prevăd acordarea de dobânzi, penalităţi de întârziere sau majorări de întârziere, după caz, aferente impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi altor sume datorate bugetului general consolidat), întrucât, potrivit art. 21 alin. (1) din acelaşi cod, creanţele fiscale reprezintă drepturi patrimoniale care, potrivit legii, rezultă din raporturile de drept material fiscal.

În sprijinul celor de mai sus, avem în vedere şi dispoziţiile art. 25 alin. (1) C. proc. fisc., potrivit cărora, în raporturile de drept material fiscal, creditorii sunt persoanele titulare ale unor drepturi de creanţă fiscală prevăzute la art. 21, iar debitorii sunt acele persoane care, potrivit legii, au obligaţia corelativă de plată a acestor drepturi.

Aşa fiind, se poate conchide că în cadrul unui proces penal inculpatului nu îi incumbă obligaţia de plată a creanţelor fiscale accesorii, cu atât mai mult cu cât acesta nu este inclus nici în categoria persoanelor a căror răspundere urmează a fi angajată, în cazul în care obligaţia fiscală nu a fost îndeplinită de către debitorul principal.

În rândul acestor persoane, se numără, potrivit alin. (2) al art. 25 C. proc. fisc., moştenitorul care a acceptat succesiunea contribuabilului debitor, cel care preia, în tot sau în parte, drepturile şi obligaţiile debitorului supus divizării, fuziunii ori reorganizării judiciare, după caz, persoana căreia i s-a stabilit răspunderea în conformitate cu prevederile legale referitoare la faliment, persoana care îşi asumă obligaţia de plată a debitorului, printr-un angajament de plată sau printr-un alt act încheiat în formă autentică, cu asigurarea unei garanţii reale la nivelul obligaţiei de plată, persoana juridică, pentru obligaţiile fiscale datorate de sediile secundare ale acesteia, precum şi alte persoane, în condiţiile legii. Aşadar, inculpatul nu este inclus în această enumerare limitativă.

Dintr-o a doua perspectivă, art. 110 alin. (2) C. proc. fisc., prevede că, în exercitarea acţiunilor ce au ca scop stingerea creanţelor fiscale, procesul de colectare a creanţelor fiscale se realizează în temeiul unui titlu de creanţă sau al unui titlu executoriu, după caz.

Alin. (3) al textului de lege defineşte „titlul de creanţă" fiscală ca fiind actul prin care se stabileşte şi se individualizează creanţa fiscală, întocmit de organele competente sau de persoanele îndreptăţite, potrivit legii.

Asemenea titluri pot fi: a) decizia de impunere; b) declaraţia fiscală; c) decizia referitoare la obligaţii de plată accesorii; d) declaraţia vamală; e) decizia prin care se stabilesc şi se individualizează datoria vamală, impozitele, taxele şi alte sume care se datorează în vamă, potrivit legii, inclusiv accesoriile; f) procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei, întocmit de organul prevăzut de lege, pentru obligaţiile privind plata amenzilor contravenţionale; g) decizia de atragere a răspunderii solidare emisă potrivit art. 28; h) ordonanţa procurorului, încheierea sau dispozitivul hotărârii instanţei judecătoreşti ori un extras certificat întocmit în baza acestor acte, în cazul creanţelor fiscale stabilite, potrivit legii, de procuror sau de instanţa judecătorească.

În cazul unui proces penal, un astfel de titlu nu poate fi decât hotărârea judecătorească definitivă, prin care se constată existenţa faptei, vinovăţia inculpatului şi întinderea prejudiciului, acesta marcând exigibilitatea sumei datorate cu titlu de reparaţie, funcţie de care se poate aprecia asupra întinderii creanţelor accesorii, în caz de neplată, cu prilejul executării silite.

Numai din acest moment se poate discuta despre posibilitatea perceperii creanţelor accesorii, a căror întindere urmează a fi stabilită de către organele de executare fiscală, obligaţia stabilită în sarcina inculpatului neputând genera majorări de întârziere mai devreme de existenţa unei creanţe certe, lichide şi exigibile, stabilite printr-o hotărâre judecătorească definitivă.

În atare împrejurări, obligaţia ce are ca obiect o sumă de bani, datorată cu titlu de reparaţie în temeiul răspunderii civile delictuale, nu poate genera dobânzi şi penalităţi de întârziere, în condiţiile Codului de procedură fiscală, ci dobânzi legale aferente, datorate începând cu data producerii prejudiciului şi până la data achitării efective a debitului, conform art. 1088 şi art. 1079 C. civ. anterior (în acest sens, a se vedea Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 1751/2005 în T.Toader, A.Stoica, N.Cristuş, „C. pen. şi legile speciale", Editura Hamangiu, Bucureşti, 2007, pag. 791).

În favoarea acestei soluţii pot fi avute în vedere şi alte argumente.

Astfel, întinderea creanţelor accesorii este în mod esenţial influenţată de durata anchetei penale, în mod deosebit de cea a urmăririi penale. Acest fapt poate atrage diferenţe inechitabile de tratament în cazul unor inculpaţii aflaţi în situaţii juridice similare, mai ales în cazul unor soluţii de disjungere, atunci când inculpaţii nu sunt judecaţi concomitent, ci în procese separate, inegală ca şi durată.

De asemenea, din perspectiva dispoziţiilor art. 14 alin. (4) C. proc. pen. anterior, majorările de întârziere nu constituie un beneficiu nerealizat, ci ele sancţionează conduita debitorului rău platnic, or, de vreme de angajarea răspunderii civile a inculpatului se face, în cauza de faţă, în temeiul art. 998-999 C. civ. anterior, singurele creanţe accesorii ce ar putea însoţi creanţa principală sunt dobânzile legale, calculate începând cu data producerii prejudiciului şi până la data achitării efective a debitului, conform art. 1088 C. civ.

De altfel, în acelaşi sens sunt şi prevederile art. 1385 alin. (2) din noul C. civ., care dispun că „Despăgubirea trebuie să cuprindă pierderea suferită de cel prejudiciat, câştigul pe care în condiţii obişnuite el ar fi putut să îl realizeze şi de care a fost lipsit, precum şi cheltuielile pe care le-a făcut pentru evitarea sau limitarea prejudiciului".

Or, de vreme ce repararea pagubei se face în condiţiile prevăzute de legea civilă, conform art. 14 alin. (3) C. proc. pen. anterior, este evident că majorările de întârziere prevăzute de legislaţia fiscală nu constituie un câştig de care partea prejudiciată a fost lipsită.

Nu în ultimul rând, creanţele accesorii privesc neplata la termen a impozitelor, taxelor şi contribuţiilor, fapt pentru care ele se datorează de titularul obligaţiei fiscale, persoană cu patrimoniu diferit, distinct de cel al inculpatului, care răspunde de fapta proprie (în acest sens a se vedea Decizia penală nr. 789/R/2009 a Curţii de Apel Cluj, în I.N., „înşelăciune, delapidare şi evaziune fiscală, Infracţiuni economice prevăzute în C. pen. şi în legi speciale, Practică judiciară", Editura Hamangiu, Bucureşti, 2011, pag. 166-171, publicată şi pe portalul Jurindex).

În sfârşit, soluţia de obligare a inculpatului la plata acestor sume nu poate fi admisă, întrucât astfel s-ar ajunge la combinarea a două tipuri de răspundere - civilă delictuală şi fiscală, în condiţiile în care creanţele accesorii însoţesc numai o creanţă principală, datorată de debitorul (contribuabilul) fiscal, respectiv societatea comercială în numele căreia a fost desfăşurată o activitate generatoare de impozite, taxe şi alte contribuţii.

Aşa fiind, părţii civile Statul Român, prin A.N.A.F., i se pot acorda numai dobânzile legale aferente debitului principal, ce urmează a fi calculate de către organul de executare fiscală, cu prilejul punerii în executare a sentinţei, cu începere de la data producerii prejudiciului şi până la data achitării efective a debitului, în condiţiile art. 446 C. proc. pen. anterior, în referire la art. 371² alin. (2) C. proc. civ., în sensul celor statuate de prima inS.ţă.

Faţă de motivele mai sus arătate, Curtea, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. anterior a respins, ca nefondate, apelurile formulate de inculpat şi partea civilă Statul Român prin A.N.A.F., reprezentat prin D.G.R.F.P. Galaţi împotriva sentinţei penale nr. 220 din 14 mai 2013 pronunţată de Tribunalul Constanţa în Dosarul nr. 14295/118/2012.

În baza art. 192 alin. (2),4 C. proc. pen. anterior, Curtea a obligat pe inculpatul M.Ş.A. şi partea civilă Statul Român, reprezentat prin A.N.A.F. şi D.G.R.F.P. Galaţi, la plata a câte 300 lei fiecare cheltuieli judiciare avansate de stat.

În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen. anterior, cheltuielile judiciare avansate de stat în apelul procurorului au rămas în sarcina acestuia.

În baza art. 189 C. proc. pen. anterior, suma de 50 lei, reprezentând onorariu parţial apărător desemnat din oficiu s-a avansat din fondurile Ministerului Justiţiei în favoarea Baroului Constanţa.

III. Împotriva Deciziei penale nr. 3/P din 7 ianuarie 2014 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori si de familie, "au declarat recurs, în termenul legal, inculpatul M.Ş.A. şi părţile civile Statul Român prin A.N.A.F. - D.G.R.F.P. Galaţi, Statul Roman prin A.N.A.F. - D.G.R.F.P. Galaţi prin A.J.F.P. Constanța şi Statul Român prin A.N.A.F.

Analizând recursurile declarate în cauză, înalta Curte constată că acestea sunt nefondate pentru următoarele considerente:

Înalta Curte constată că, în cauză, sunt incidente dispoziţiile art. 12 din Legea nr. 255/2013, conform cărora recursurile în curs de judecată la data intrării în vigoare a Codului de procedură penală, declarate împotriva hotărârilor care au fost supuse apelului potrivit legii vechi, rămân în competenţa aceleiaşi instanţe şi se judecă potrivit dispoziţiilor legii vechi privitoare la recurs.

C. proc. pen. anterior al României a fost modificat prin Legea nr. 2 din 1 februarie 2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., lege care a fost publicată în M. Of. nr. 89 din 12 februarie 2013.

Având în vedere data pronunţării deciziei recurate, se constată că sunt aplicabile dispoziţiile C. proc. pen. anterior, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, situaţie în care decizia recurată este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute în art. 385⁹ C. proc. pen. anterior, astfel cum au fost modificate prin actul normativ menţionat.

Verificând îndeplinirea cerinţelor formale prevăzute de art. 385¹⁰ alin. (1) şi (2) C. proc. pen. anterior, se constată că inculpatul M.Ş.A., deşi a declarat recurs în termenul legal, nu a depus motive de recurs în termenul legal, motivele fiind depuse la data de 23 mai 2014 iar ultima zi pentru depunerea lor fiind 22 mai 2014, situaţie în care se vor analiza incidenţa cazurilor de casare care se iau în considerare din oficiu conform art. 385⁹ alin. (3) C. proc. pen. anterior şi aplicarea art. 5 C. pen.

Înalta Curte, analizând dosarul cauzei, constată că în cauză nu sunt incidente cazurile de casare care se iau în considerare din oficiu conform art. 385⁹ alin. (3) C. proc. pen. anterior, cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 17² C. proc. pen. anterior şi invocat de inculpat nefiind un caz de casare care se ia în considerare din oficiu.

În ce priveşte aplicarea legii penale mai favorabile, conform art. 5 C. pen., examinând cauza, în raport cu succesiunea de legi penale intervenite de la săvârşirea infracţiunilor de către inculpat, instanţa de recurs constată că nu se impune aplicarea legii penale mai favorabile.

În ce priveşte recursul părţilor civile Statul Român prin A.N.A.F. - D.G.R.F.P. Galaţi, Statul Român prin A.N.A.F. - D.G.R.F.P. Galaţi prin A.J.F.P. Constanţa şi Statul Român prin A.N.A.F., acest recurs a fost declarat şi motivat în termenul legal, prin însăşi declaraţia de recurs.

Astfel, prin declaraţia de recurs aflată la fila 3 din dosar, părţile civile au criticat decizia penală atacată pentru aspecte de netemeinicie şi nelegalitate invocând cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 17² C. proc. pen. anterior prin prisma greşitei soluţionări dată acţiunii civile, din perspectiva omisiunii instanţei de fond de a face aplicarea art. 14 lit. b) alin. (2) C. proc. pen. anterior şi art. 119-art. 120¹ din O.G. nr. 92/2003, privind C. proc. fisc., în sensul acordării creanţelor accesorii, reprezentate prin dobânzile şi penalităţile de întârziere, potrivit dreptului comun în materia impozitelor, taxelor şi altor contribuţii.

Înalta Curte constată că modificarea adusă cazurilor de casare prin Legea nr. 2/2013, exclude posibilitatea analizei criticilor formulate.

Orice reformare a hotărârii pronunţate în apel este în consecinţă strict legată de legalitatea hotărârii atacate.

În consecinţă, inS.ţa de recurs nu poate examina în cadrul cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 17² C. proc. pen. anterior, în acest stadiu procesual, criticile referitoare la existenţa sau inexistenţa obligaţiei de plată de către inculpat a creanţelor fiscale accesorii în cadrul unui proces penal, aceste aspecte presupunând reevaluarea cuantumului total al prejudiciului şi implicit reevaluarea situaţiei de fapt, aspecte definitiv stabilite de către instanţele de fond şi apel, şi analizarea temeiniciei hotărârilor atacate. Aceste aspecte nu se circumscriu cazului de casare invocat, odată cu abrogarea art. 385⁹ pct. 18 C. proc. pen. anterior orice reformare a hotărârilor atacate putând viza exclusiv legalitatea acestora, nu şi temeinicia lor.

Faţă de aspectele de mai sus, Înalta Curte constată că în cauză nu este incident niciun caz de casare din cele prevăzute de art. 385⁹ C. proc. pen. anterior, care să permită valorificarea criticilor învederate instanţei de recurs.

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte urmează a respinge recursurile declarate de inculpatul M.Ş.A. şi de părţile civile Statul Român prin A.N.A.F. -D.G.R.F.P. Galaţi, Statul Român prin A.N.A.F. - D.G.R.F.P. Galaţi prin A.J.F.P. Constanţa şi Statul Român prin A.N.A.F. împotriva Deciziei penale nr. 3/P din 7 ianuarie 2014 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie.

Văzând şi dispoziţiile art. 275 alin. (2), va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, urmează a se avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

De asemenea, va obliga recurentele părţi civile Statul Român prin A.N.A.F. - D.G.R.F.P. Galaţi, Statul Român prin A.N.A.F. - D.G.R.F.P. Galaţi prin A.J.F.P. Constanţa şi Statul Român prin A.N.A.F., la plata sumei de câte 100 lei cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpatul M.Ş.A. şi de părţile civile Statul Român prin A.N.A.F. - D.G.R.F.P. Galaţi, Statul Român prin A.N.A.F. -D.G.R.F.P. Galaţi prin A.J.F.P. Constanţa şi Statul Român prin A.N.A.F. împotriva Deciziei penale nr. 3/P din 7 ianuarie 2014 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Obligă recurentele părţi civile Statul Român prin A.N.A.F. - D.G.R.F.P. Galaţi, Statul Român prin A.N.A.F. -D.G.R.F.P. Galaţi prin A.J.F.P. Constanţa şi Statul Român prin A.N.A.F., la plata sumei de câte 100 lei cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 29 mai 2014.

← ICCJ. Decizia nr. 1837/2014. Penal. Infracţiuni de evaziune...		ICCJ. Decizia nr. 1862/2014. Penal. Traficul de droguri (Legea... →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

ICCJ. Decizia nr. 175/2014. Penal. Conflict de interese (art. 253 ind 1 C.p.). Abuz în serviciu contra intereselor publice (art.248 C.p.). Apel ICCJ. Decizia nr. 1803/2014. Penal ICCJ. Decizia nr. 1836/2014. Penal ICCJ. Decizia nr. 1837/2014. Penal. Infracţiuni de evaziune fiscală (Legea 87/1994, Legea 241/2005). Infracţiuni la regimul vamal (Legea 141/1997, Legea 86/2006), infracţiuni la alte legi speciale. Recurs ICCJ. Decizia nr. 1862/2014. Penal. Traficul de droguri (Legea 143/2000 art. 2). Consumul ilicit de droguri (Legea 143/2000 art. 4). Recurs ICCJ. Decizia nr. 1865/2014. Penal. Traficul de minori (Legea 678/2001 art. 13). Proxenetismul (art. 329 C.p.), iniţiere, constituire de grup infracţional organizat, aderare sau sprijinire a unui asemenea grup (Legea 39/2003 art. 7). Recurs ICCJ. Decizia nr. 1867/2014. Penal. înşelăciunea (art. 215 C.p.). Recurs ICCJ. Decizia nr. 1870/2014. Penal. Infracţiuni de evaziune fiscală (Legea 87/1994, Legea 241/2005). Infracţiuni la regimul vamal (Legea 141/1997, Legea 86/2006). Recurs