ICCJ. Decizia nr. 183/2014. Penal. Infracţiuni de corupţie (Legea nr. 78/2000). Falsul în declaraţii (art. 292 C.p.), infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 183/2014
Dosar nr. 1765/84/2012
Şedinţa publică din 20 ianuarie 2014
Deliberând asupra recursului penal de faţă, constată că, prin sentinţa penală nr. 8 din 30 ianuarie 2013 a Tribunalului Sălaj, s-a constatat că, prin încheierea din data de 20 iunie 2012 a acestei instanţe, s-a luat act de renunţarea procurorului la cererea de extindere a procesului penal cu privire la alte fapte şi la declaraţia de punere în mişcare a acţiunii penale în acest sens, precum şi faptul că, prin încheierile din datele de 20 iunie 2012 şi 26 septembrie 2012 ale Tribunalului Sălaj, s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor reţinute în sarcina inculpaţilor A.V.D. şi B.N.M. şi s-a respins ca inadmisibilă cererea procurorului de schimbare a încadrării juridice a faptelor reţinute în sarcina inculpaţilor, în sensul reţinerii în sarcina acestora şi a altor infracţiuni, pentru care s-a renunţat la extinderea procesului penal.
În baza art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 246 C. pen. cu aplic. art. 74 alin. (1) lit. a), 76 alin. (1) lit. c) C. pen., s-a dispus condamnarea inculpatului A.V.D. la pedeapsa de 2 ani închisoare şi 2 ani interzicerea exercitării drepturilor prev. de 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pentru comiterea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor (asimilată infracţiunilor de corupţie).
În baza art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 289 alin. (1) C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 74 alin. (1) lit. a), 76 alin. (1) lit. e) C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 4 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual (în legătură directă cu o infracţiune asimilată infracţiunilor de corupţie).
În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen., s-au contopit pedepsele şi s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de 65 C. pen. rap. la art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o perioadă de 2 ani.
În baza art. 81 C. pen., s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate pe durata unui termen de încercare de 4 ani, stabilit în condiţiile art. 82 C. pen.
S-a făcut aplicarea art. 71, art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. şi art. 71 alin. (5) C. pen.
În baza art. 359 C. proc. pen., s-a atras atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 83 C. pen.
De asemenea, în baza art. 89 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 rep. cu aplic. art. 74 alin. (1) lit. a), 76 alin. (1) lit. d) C. pen., s-a dispus condamnarea inculpatului B.N.M. la pedeapsa de 1 an închisoare pentru comiterea infracţiunii de părăsire a locului accidentului.
În baza art. 292 C. pen. cu aplic. art. 74 alin. (1) lit. a), 76 alin. (1) lit. e) C. pen., s-a dispus condamnarea aceluiaşi inculpat la pedeapsa de 2 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de fals în declaraţii.
În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen., s-au contopit pedepsele şi s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 1 an închisoare, a cărei executare a fost suspendată condiţionat, potrivit art. 81 C. pen., pe durata unui termen de încercare de 3 ani, stabilit în condiţiile art. 82 C. pen.
S-a făcut aplicarea art. 71, art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. şi art. 71 alin. (5) C. pen.
În baza art. 359 C. proc. pen., s-a atras atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 83 C. pen.
În baza art. 346 alin. (4) C. proc. pen., s-au lăsat nesoluţionate acţiunile civile promovate de Spitalul Judeţean de Urgenţă Zalău şi Serviciul Judeţean de Ambulanţă Sălaj.
În baza art. 14 alin. (3) lit. a) C. proc. pen., art. 357 alin. (2) lit. f) C. proc. pen. şi art. 445 C. proc. pen., s-au declarat false şi s-a dispus anularea declaraţiei din 01 august 2008, a procesului verbal de sancţionare contravenţională din 01 august 2008 şi a autorizaţiei de reparaţii eliberată la data de 01 august 2008 de Poliţia Oraşului Şimleu Silvaniei. În baza art. 445 alin. (4) C. proc. pen., s-a comunicat Poliţiei Oraşului Şimleu Silvaniei o copie de pe hotărâre.
În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., au fost obligaţi inculpaţii la câte 1000 RON cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond, după o analiză amplă a probatoriului administrat în cauză în ambele faze procesuale, a reţinut, în fapt, următoarele:
În data de 27 iulie 2008, în jurul orei 03,00, după ce a consumat băuturi alcoolice (bere şi coniac, potrivit propriilor declaraţii), inculpatul B.N.M. a urcat la volanul autoturismului proprietatea tatălui său, marca V.P. cu numărul de înmatriculare XXX, autoturism cu care urmau a se deplasa şi mai mulţi tineri, prieteni ai inculpatului. B.N.M. intenţiona să conducă acest autoturism pe DN - 1H, din localitatea N., jud. Sălaj, în localitatea de domiciliu, P., jud. Sălaj. înainte de intrarea în Şimleu Silvaniei, într-o curbă spre dreapta, datorită vitezei mari şi a lipsei de experienţă, întrucât obţinuse recent permisul de conducere şi pe fondul consumului de alcool, inculpatul B.N.M. a pierdut controlul volanului şi a părăsit partea carosabilă, autoturismul intrând în şanţ. În autoturismul condus de inculpat, se aflau J.I., pe locul din dreapta faţă, iar pe bancheta din spate se aflau L.L.N., M.R.K., G.H. şi J.O.E.
În urma impactului, J.O.E. a suferit leziuni la piciorul drept, acuzând dureri mari, fiind scoasă din autoturism de fratele acesteia, J.I. şi de G.H. La insistenţele inculpatului B.N.M., care consumase băuturi alcoolice, ceilalţi tineri nu au chemat ambulanţa şi nici nu au anunţat organele de poliţie. Cu un autoturism de ocazie, partea vătămată J.O.E. a fost transportată la Spitalul Orăşenesc din Şimleu Silvaniei şi, întrucât a prezentat „TCC Fractură de bazin. Ramură ilio-ischiopubiană dreapta", a fost transportată cu ambulanţa la Spitalul Judeţean de Urgenţă Zalău.
Inculpatul B.N.M. a rămas o perioadă la locul faptei, nu a anunţat organele de poliţie şi, cu ajutorul unor prieteni, a tractat autoturismul până la domiciliul părinţilor săi, apoi, la scurt timp, i-a adus la cunoştinţă tatălui său cele întâmplate.
B.M., tatăl inculpatului, s-a deplasat la domiciliul părţii vătămate unde a discutat cu tatăl acesteia, J.I.T., căruia i-a cerut să-l sune pe inculpatul A.V.D., agent de poliţie judiciară la Formaţiunea Poliţiei Rutiere Şimleu Silvaniei.
În data de 27 iulie 2008, zi de duminică, în jurul orelor 7,00 - 8,00, B.M. (tatăl inculpatului) şi J.I.T. (tatăl victimei accidentului), însoţiţi de martorul G.E., s-au deplasat la domiciliul inculpatului A.V.D., căruia i-au relatat despre producerea evenimentului rutier şi de faptul că a fost o victimă, respectiv J.O.E. Totodată, i-au adus la cunoştinţă şi faptul că inculpatul B.N.M. a transportat autoturismul la domiciliu, deşi a fost o victimă în urma accidentului, fără să anunţe organele de poliţie.
În aceste împrejurări inculpatul A.V.D. a afirmat că „dacă este victimă este grav". Totodată, inculpatul A.V.D. a cerut celor prezenţi să nu anunţe pe nimeni până vor vedea ce urma a se întâmpla şi a precizat că va putea să elibereze autorizaţie de reparare a autoturismului pentru B.N.M. numai în condiţiile în care vor da declaraţii că J.O.E. nu a fost victima acelui accident de circulaţie şi că s-a accidentat în alte împrejurări.
Inculpatul A.V.D. nu era de serviciu în acea zi, urmând a se prezenta la locul de muncă în data de 01 august 2008. Deşi, potrivit prevederilor art. 79 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002 rep., se impunea prezentarea inculpatului B.N.M. în termen de 24 de ore la o unitate de poliţie, acesta s-a deplasat la Poliţia Oraşului Şimleu Silvaniei abia la 5 zile după producerea accidentului, respectiv în data de 01 august 2008, l-a contactat pe inculpatul A.V.D. şi apoi a dat în faţa acestuia o declaraţie în care a menţionat date ireale, respectiv că la data de 31 iulie 2008, în timp ce conducea autoturismul cu nr. de înmatriculare XXX pe str. 22 Decembrie din Şimleu Silvaniei, încercând să evite un câine, a pierdut controlul volanului şi a intrat în şanţul din partea dreaptă a drumului.
La aceeaşi dată de 01 august 2008, inculpatul A.V.D. deşi cunoştea încă din data de 27 iulie 2008, că, în realitate, accidentul de circulaţie produs de B.N.M. a avut loc în acea dimineaţă de duminică, aspect rezultat şi din propria declaraţie, a completat cu date nereale procesul verbal de contravenţie din 01 august 2008, în care a menţionat că accidentul s-a produs la o altă dată, respectiv 31 iulie 2008 (adică în urmă cu o zi) şi în alte împrejurări decât cele reale. Totodată, a completat cu date nereale şi a eliberat inculpatului şi autorizaţia de reparare a autoturismului.
Dacă inculpatul A.V.D. şi-ar fi îndeplinit atribuţiile de serviciu, ar fi trebuit să întocmească procesul verbal de sesizare din oficiu, în vederea efectuării de cercetări penale sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals în declaraţii şi părăsirea locului accidentului, însă nu a procedat în acest mod.
Ulterior, între familiile B. şi J. au apărut discuţii neprincipiale, legate de conduita victimei accidentului, astfel că la data de 02 septembrie 2008, a fost sesizat I.P.J. Sălaj despre producerea accidentului de circulaţie din dimineaţa zilei de 27 iulie 2008, a cărei victimă, J.O.E., a fost internată la Spitalul Judeţean de Urgenţă Sălaj.
Cu privire la susţinerea inculpatului A.V.D. în sensul că nu a fost informat cu privire la faptul că a rezultat o victimă în urma accidentului produs de B.N.M., instanţa a reţinut că declaraţiile persoanelor audiate în cauză contrazic aceste aspecte. Astfel, Tribunalul a arătat că atât B.N.M., cât şi tatăl acestuia, B.M., dar şi J.I.T., tatăl victimei accidentului, au declarat în cursul urrnăririi penale faptul că A.V.D. a cunoscut cel puţin în data de 28 august 2008 împrejurările reale ale producerii accidentului, dar şi urmările acestuia, respectiv că J.O.E. suferise o fractură de bazin în urma accidentului, fiind necesare îngrijiri medicale în acest sens. Totodată, s-a arătat că niciuna din declaraţiile persoanelor audiate în cauză nu au confirmat împrejurarea că, în data de 27 iulie 2008, lui A.V.D. i s-ar fi spus că, după producerea accidentului, la faţa locului ar fi oprit o persoană care ar fi afirmat că este poliţist şi că, dacă nu existau victime, autoturismul putea fi deplasat de la locul accidentului. De asemenea, a mai reţinut instanţa că niciuna din declaraţiile persoanelor audiate în cauză nu au confirmat împrejurarea că A.V.D. s-ar fi deplasat la locul accidentului în data de 01 august 2008, după ce B.N.M. s-a prezentat la Poliţia Oraşului Şimleu Silvaniei pentru a sesiza producerea accidentului.
Cât priveşte apărările inculpatului A.V.D., cu privire la împrejurarea că din eroare a completat procesul verbal de sancţionare contravenţională şi autorizaţia de reparaţii cu o altă dată a producerii accidentului, s-a reţinut de către Tribunal, pe de o parte, că şi B.N.M., cu intenţie, a completat declaraţia pe proprie răspundere cu aceeaşi dată, nereală, a producerii accidentului, iar, pe de altă parte, că inculpatul A.V.D. a cunoscut că producerea accidentului a avut loc în ultima zi de duminică înainte de a fi de serviciu, deci cu 5 zile înainte de data producerii accidentului, nicidecum cu o zi anterioară datei de 01 august 2008. Mai mult, s-a remarcat faptul că inculpatul A.V.D., cunoscând că accidentul a avut loc în urmă cu mai mult de 24 de ore de la data sesizării oficiale a organelor de poliţie; avea cel puţin obligaţia de a-l sancţiona contravenţional pe B.N.M. şi de a-i reţine permisul, conform prevederilor art. 101 alin. (3) lit. g) din O.U.G. nr. 195/2002 modif., lucru pe care nu l-a făcut în mod deliberat şi a preferat să consemneze ca dată a producerii accidentului pe cea de 31 august 2008, care ar fi corespuns termenului legal de prezentare a autorului accidentului în faţa organelor de poliţie.
Făcând, în continuare, trimitere la prevederile art. 28 alin. (4) din Legea nr. 218/2002 a Poliţiei române, instanţa de fond a arătat că poliţistul este obligat să intervină şi în afara orelor de program, a atribuţiilor sale de serviciu şi a competenţei teritoriale a unităţii din care face parte, când ia cunoştinţă de existenţa unei infracţiuni flagrante, precum şi pentru conservarea probelor în cazul altor infracţiuni a căror cercetare va fi efectuată de organele competente. Din probatoriul administrat, Tribunalul a reţinut, însă, că inculpatul A.V.D. a fost informat în data de 27 iulie 2008 că inculpatul B. a mutat autoturismul de la faţa locului, ducându-l la domiciliu, iar cel puţin în data de 28 august 2008 a cunoscut şi faptul că J.O.E. a fost victimă a accidentului din data de 27 iulie 2008. Cu toate acestea, inculpatul A.V.D. nu a efectuat demersuri în conformitate cu prevederile art. 28 alin. (4) din Legea nr. 218/2002 şi nu s-a sesizat din oficiu cu privire la infracţiunile prev. de art. 184 C. pen. şi art. 89 din O.U.G. nr. 195/2002 rep., preferând să-l sancţioneze cu „mustrare" pe B.N.M. şi să elibereze autorizaţia pentru repararea autoturismului. Chiar dacă ar fi aflat ulterior despre existenţa unei victime a accidentului (inculpatul A.V.D. susţinând că a auzit după data de 01 august 2008, din zvon public, că J.O.E. a suferit leziuni în urma accidentului şi a fost internată), agentul de poliţie avea obligaţia de a efectua verificările necesare şi de a sesiza din oficiu cu privire la infracţiunile menţionate.
În drept, s-a apreciat că fapta inculpatului A.V.D. care, în data de 01 august 2008, în calitate de agent de poliţie judiciară, cunoscând că în ziua de 27 iulie 2008 B.N.M. a părăsit locul accidentului în urma căruia a rezultat vătămarea corporală a numitei J.O.E., a întocmit acestuia procesul verbal de sancţionare contravenţională şi autorizaţia de reparare a autoturismului, completându-le cu date nereale şi, contrar îndatoririlor sale de serviciu, nu s-a sesizat din oficiu cu privire la infracţiunile de vătămare corporală din culpă şi părăsirea locului accidentului, în acest mod inculpatul B.N.M. nemaifiind cercetat penal, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, asimilată infracţiunilor de corupţie, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 246 C. pen.
În ce priveşte fapta aceluiaşi inculpat care, în data de 01 august 2008, aflându-se în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, cunoscând data reală şi împrejurările producerii accidentului provocat de către B.N.M., a completat procesul verbal de sancţionare contravenţională şi autorizaţia de reparare a autoturismului, atestând fapte şi împrejurări necorespunzătoare adevărului şi omiţând inserarea unor date şi împrejurări ce ar fi determinat suspendarea dreptului de a conduce a inculpatului B.N.M. şi cercetarea penală a acestuia, s-a apreciat că aceasta întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de fals intelectual, comisă în legătură directă cu o infracţiune asimilată infracţiunilor de corupţie, prevăzută de art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 289 alin. (1) C. pen.
La individualizarea pedepselor aplicate inculpatului A.V.D. au fost avute în vedere dispoziţiile art. 72 alin. (1) şi art. 52 C. pen. şi s-a ţinut seama de gradul ridicat de pericol social al faptelor comise, de calitatea deţinută de autor la data comiterii lor, de circumstanţele personale ale acestuia (în vârstă de 38 de ani, necunoscut cu antecedente penale), de atitudinea sa procesuală nesinceră, încercând diferite justificări care să-l exonereze de răspundere penală, dar şi de durata procedurilor judiciare în prezenta cauză, apreciindu-se că se impune reţinerea în beneficiul inculpatului A.V.D. a circumstanţei atenuante prevăzută de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen.
În ceea ce priveşte fapta inculpatului B.N.M. care, în data de 27 iulie 2008, fără încuviinţarea organelor de poliţie, a părăsit locul accidentului pe care l-a provocat şi în urma căruia a rezultat vătămarea integrităţii corporale a numitei J.O.E., Tribunalul a apreciat că aceasta întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de părăsire a locului accidentului, prevăzută de art. 89 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, iar fapta aceluiaşi inculpat care, în data de 01 august 2008, a dat în faţa organelor de poliţie o declaraţie necorespunzătoare adevărului, menţionând că accidentul rutier pe care l-a provocat în data de 27 iulie 2008 a avut loc în data de 31 iulie 2008, în alte împrejurări decât cele reale, declaraţia având drept consecinţă doar aplicarea unei sancţiuni cu „avertisment", deşi, în cazul declarării adevărului, s-ar fi impus reţinerea permisului de conducere şi cercetarea sa sub aspectul comiterii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă şi părăsirea locului accidentului, a fost încadrată în drept în dispoziţiile art. 292 C. pen. privind infracţiunea de fals în declaraţii.
La individualizarea pedepselor aplicate inculpatului B.N.M., instanţa a avut în vedere dispoziţiile art. 72 alin. (1) şi art. 52 C. pen., raportându-se la gradul ridicat de pericol social al faptelor comise, la urmările produse, respectiv îngreunarea activităţii organelor judiciare prin zădărnicirea efectuării constatărilor şi luarea măsurilor necesare, dar şi la circumstanţele privitoare la conduita şi persoana infractorului, care este în vârstă de 22 de ani, este student în cadrul Universităţii de Medicină şi farmacie T.M., nu este cunoscut cu antecedente penale, a avut o atitudine constantă de recunoaştere parţială a săvârşirii faptelor reţinute în sarcina sa şi a despăgubit victima accidentului, Tribunalul apreciind că se impune reţinerea în. favoarea sa a circumstanţei atenuante prevăzută de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen.
Sub aspectul modalităţii de executare a pedepselor rezultante aplicate inculpaţilor, instanţa a considerat că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 81 alin. (1) şi (2) C. pen., iar scopul preventiv şi educativ al acestora, consacrat de art. 52 C. pen., poate fi atins şi fără executarea lor în regim privativ de libertate.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat apel inculpatul A.V.D., criticând-o sub aspectul greşitei sale condamnări şi solicitând, în principal, achitarea sa în privinţa ambelor infracţiuni de care este acuzat în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., iar în subsidiar, achitarea sa pentru infracţiunea de fals intelectual, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 alin. (1) lit. b1) C. proc. pen. şi aplicarea unei sancţiuni administrative.
Aceeaşi sentinţă a fost apelată şi de inculpatul B.N.M., însă acesta, prin declaraţie autentică, şi-a retras calea de atac promovată.
Prin decizia penală nr. 106/A din 20 mai 2013, Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul A.V.D., iar, în baza art. 369 C. proc. pen., a luat act de retragerea apelului declarat de inculpatul B.N.M., dispunând, în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., obligarea apelanţilor la plata sumei de câte 400 RON, cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a decide astfel, Curtea şi-a însuşit întru-totul situaţia de fapt reţinută de prima instanţă şi încadrarea juridică dată faptelor comise de inculpatul A.V.D., arătând, totodată, că nu pot fi primite criticile apelantului, sub aspectul neîntrunirii elementelor constitutive ale infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, asimilată infracţiunilor de corupţie, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 246 C. pen., şi de fals intelectual comisă în legătură directă cu o infracţiune asimilată infracţiunilor de corupţie, prevăzută de art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 289 alin. (1) C. pen. În acest sens, instanţa de apel a subliniat că inculpatul a cunoscut faptul că accidentul produs de coinculpatul B.N.M. a avut ca urmare vătămarea unei persoane, aspect dovedit în cauză, fără dubiu, de declaraţiile coinculpatului, dar şi de depoziţiile constante ale martorilor G.E., G.H., B.M., J.I.T., J.O.E. şi J.I. În plus, independent de împrejurarea reţinută, într-adevăr, în mod eronat, de prima instanţă relativ la vătămarea intereselor legale ale Spitalului Judeţean de Urgenţă Zalău şi ale Serviciului Judeţean de Ambulanţă Sălaj, ca şi urmare a elementului material al infracţiunii de abuz în serviciu, Curtea a arătat că, în cauză, în mod cert există urmarea specifică infracţiunii deduse judecăţii, constând în vătămarea intereselor legale ale victimei accidentului - J.O.E., corelativ cu obţinerea unui avantaj nepatrimonial de către B.N.M.: necercetarea penală a acestuia sub aspectul comiterii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă şi părăsirea locului accidentului.
În privinţa mijlocului de probă ce s-a solicitat a fi înlăturat, respectiv declaraţia martorului J.Z., care, înainte de a fi audiat în instanţă, a fost audiat de Parchet după întocmirea rechizitoriului, Curtea a constatat că, dincolo de aspectul că nu s-a dovedit că proba ar fi fost obţinută ilegal în sensul art. 64 alin. (2) C. proc. pen., solicitarea este şi fără obiect, pentru că instanţa, fată de conţinutul declaraţiei acestui martor - nici nu a folosit acest mijloc de probă, care nu a stat la baza soluţiei de condamnare.
Sub aspectul individualizării judiciare a sancţiunilor aplicate inculpatului, s-a constatat că instanţa a valorificat eficient criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., reţinând chiar cu mult prea multă uşurinţă, în favoarea acestuia circumstanţa atenuantă prevăzută de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., având în vedere, probabil, lipsa antecedentelor penale (deşi nu a precizat care este împrejurarea valorificată ca circumstanţă atenuantă), care însă, constituie o atitudine firească, normală, a oricărui cetăţean de bună credinţă, nefiind necesar a fi evidenţiată, mai mult decât prin orientarea pedepsei spre minimul special.
Curtea a apreciat, totodată, că, în privinţa infracţiunii de fals intelectual nu sunt incidente dispoziţiile art. 181 C. pen., în raport de criteriile prevăzute de alin. (2) al textului legal neputându-se concluziona că fapta inculpatului a adus o atingere minimă valorilor ocrotite de lege şi că ar fi lipsită, în mod vădit de importanţă, mai ales, dacă se are în vedere calitatea specială a inculpatului - chemat, în virtutea atribuţiilor de serviciu, să vegheze la respectarea legii şi nu la încălcarea ei şi la incitarea comiterii de infracţiuni de către alte persoane.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, inculpatul A.V.D. a declarat recurs, motivat în condiţiile art. 38510 alin. (2) teza a II-a C. proc. pen.
Astfel, invocând cazurile de casare prevăzute de art. 3859 alin. (1) pct. 1 şi pct. 12 C. proc. pen., apărătorul ales al recurentului a arătat, în esenţă, în cuprinsul memoriului scris cuprinzând motivele de recurs, că, dată fiind calitatea inculpatului de agent de poliţie judiciară, au fost încălcate, în speţă, dispoziţiile legale privind efectuarea urmăririi penale de către procuror, că faptele ce au fost imputate acestuia nu au fost corespunzător descrise şi încadrate în drept în cuprinsul rechizitoriului şi că a fost trimis în judecată şi, ulterior, condamnat, pentru infracţiuni cu privire la care nu i-a fost adusă la cunoştinţă învinuirea, solicitând, în acest sens, casarea hotărârilor pronunţate de instanţele inferioare şi, în principal, trimiterea cauzei, spre rejudecare, la Tribunalul Sălaj, iar, în subsidiar, achitarea sa, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. întrucât „lipseşte un act de învestire legală a instanţei".
În legătură cu aceleaşi aspecte, recurentul a arătat că atât Tribunalul, cât şi Curtea de apel au interpretat în mod greşit normele de drept substanţial şi procedural, dând valoare unor acte procesuale lovite de nulitate absolută, context în care, prin prisma motivului de casare reglementat de art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen., a formulat aceeaşi solicitare de achitare, fără a indica, însă, vreun temei de drept.
Totodată, având în vedere contradicţiile existente între declaraţiile persoanelor audiate în speţă şi care poartă asupra unor aspecte esenţiale ale cauzei, apărătorul din oficiu al inculpatului a solicitat, cu ocazia dezbaterii orale a recursului, prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., achitarea acestuia sub aspectul ambelor infracţiuni pentru care a fost trimis în judecată, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., iar, în subsidiar, achitarea pentru infracţiunea de fals intelectual, prevăzută de art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 289 alin. (1) C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. b1) C. proc. pen., susţinând că fapta nu prezintă, în concret, gradul de pericol social al unei infracţiuni.
Examinând recursul declarat de inculpatul A.V.D. prin raportare la dispoziţiile art. 3859 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, Înalta Curte constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:
Consacrând efectul parţial devolutiv al recursului reglementat ca a doua cale de atac ordinară, art. 3856 C. proc. pen. stabileşte în alin. (2) că instanţa de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute de art. 3859 din acelaşi Cod. Rezultă, aşadar, că, în cazul recursului declarat împotriva hotărârilor date în apel, nici recurenţii şi nici instanţa nu se pot referi decât la lipsurile care se încadrează în cazurile de casare prevăzute de lege, neputând fi înlăturate pe această cale toate erorile pe care le cuprinde decizia recurată, ci doar acele încălcări ale legii ce se circumscriu unuia dintre motivele de recurs limitativ reglementate de art. 3859 C. proc. pen.
Instituind, totodată, o altă limită a devoluţiei recursului, art. 38510 C. proc. pen. prevede în alin. (21), că instanţa de recurs nu poate examina hotărârea atacată pentru vreunul din cazurile prevăzute în art. 3859 C. proc. pen., dacă motivul de recurs, deşi se încadrează în unul dintre aceste cazuri, nu a fost invocat în scris cu cel puţin 5 zile înaintea primului termen de judecată, aşa cum se prevede în alin. (2) al aceluiaşi art., cu singura excepţie a cazurilor de casare care, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., se iau în considerare din oficiu.
În cauză, se observă că decizia penală recurată a fost pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, la data de 20 mai 2013, deci ulterior intrării în vigoare (pe 15 februarie 2013) a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, situaţie în care aceasta este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute de art. 3859 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin actul normativ menţionat, dispoziţiile tranzitorii cuprinse în art. II din lege - referitoare la aplicarea, în continuare, a cazurilor de casare prevăzute de C. proc. pen. anterior modificării - vizând exclusiv cauzele penale aflate, la data intrării în vigoare a acesteia, în curs de judecată în recurs sau în termenul de declarare a recursului, ipoteză care, însă, nu se regăseşte în speţă.
Prin Legea nr. 2/2013 s-a realizat, însă, o nouă limitare a devoluţiei recursului, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanţial sau incluse în sfera de aplicare a motivului de recurs prevăzut de pct. 172 al art. 3859 C. proc. pen., intenţia clară a legiutorului, prin amendarea cazurilor de casare, fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de atac, doar la chestiuni de drept.
Astfel, în ceea ce priveşte cazul de casare reglementat de art. 3859 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., invocat de recurentul inculpat A.V.D., se constată că acesta a fost modificat sub aspectul conţinutului prin Legea nr. 2/2013, potrivit textului de lege în noua redactare, hotărârile fiind supuse casării doar atunci când în cursul judecăţii nu au fost respectate dispoziţiile privind competenţa după materie sau după calitatea persoanei. Aşadar, potrivit actualei reglementări - în vigoare şi la data pronunţării deciziei atacate - critica recurentului referitoare la încălcarea în cursul urmăririi penale a dispoziţiilor privind competenţa după caritatea persoanei nu se mai încadrează în motivul de recurs invocat, nemaiputând fi examinată de Înalta Curte prin raportare la dispoziţiile pct. 1 al art. 3859 C. proc. pen., care au păstrat în sfera controlului judiciar exercitat de instanţa de recurs doar situaţiile în care se invocă nesocotirea respectivelor dispoziţii legale în cursul judecăţii.
De asemenea, nici criticile ce vizează nulitatea rechizitoriului şi a actelor de urmărire penală pe care s-a fundamentat - circumscrise în mod greşit de recurent cazurilor de casare prevăzute de art. 3859 alin. (1) pct. 1, 12 şi 172 C. proc. pen. - nu mai pot face obiectul analizei instanţei în calea de atac a recursului, motivul de casare în care respectivele critici ar fi putut fi, de fapt, încadrate până la data intrării în vigoare a Legii nr. 2/2013, şi anume cel reglementat de art. 3859 alin. (1) pct. 2 C. proc. pen., fiind abrogat expres prin actul normativ menţionat.
Cu privire la celelate critici invocate de recurent prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., se observă că, aşa cum au fost susţinute oral cu ocazia dezbaterilor, acestea nu vizează, de fapt, întrunirea elementelor constitutive ale infracţiunilor ce au format obiectul acuzaţiei penale, contestându-se, în realitate, probele administrate în cauză şi situaţia de fapt reţinută de instanţele inferioare, precum şi aprecierea acestora cu privire la întrunirea de către una din fapte a gradului de pericol social al unei infracţiuni (cea prevăzută de art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 289 alin. (1) C. pen.), aspecte care nu se încadrează în motivul de recurs menţionat, putând fi circumscrise, aşa cum s-a stabilit şi prin Decizia în interesul legii nr. 8 din 9 februarie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţiile unite, cazului de casare de la pct. 18 al art. 3859 C. proc. pen., în redactarea anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 2/2013.
Însă, în realizarea scopului de a include în sfera controlului judiciar exercitat de instanţa de recurs numai aspecte de drept, motivul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen. a fost abrogat expres prin actul normativ menţionat, situaţie în care criticile formulate de recurent nu mai pot face obiectul examinării de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, judecata în recurs limitându-se, aşa cum s-a arătat în dezvoltările anterioare, doar la chestiuni de drept, nu şi la erori de fapt cum sunt cele invocate de inculpat.
Ca urmare, având în vedere toate aceste considerente anterior expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul A.V.D. şi, având în vedere că acesta este cel care se află în culpă procesuală, îl va obliga, în temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul A.V.D. împotriva deciziei penale nr. 106/A din 20 mai 2013 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 20 ianuarie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 196/2014. Penal. Infracţiuni de evaziune... | ICCJ. Decizia nr. 180/2014. Penal → |
|---|
