ICCJ. Decizia nr. 196/2014. Penal. Infracţiuni de evaziune fiscală (Legea 87/1994, Legea 241/2005). Recurs
| Comentarii |
|
RO M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 196/2014
Dosar nr. 11549/95/2012
Şedinţa publică din 21 ianuarie 2014
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 8 din data de 10 ianuarie 2013 pronunţată de Tribunalul Gorj în Dosarul nr. 11549/95/2012, în baza art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. a fost condamnat inculpatul M.P. după cum urmează:
- 2 ani şi 4 luni (doi ani şi patru luni) închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată.
În baza art. 65 C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii dreptului prevăzut de art. 64 alin. (1) lit. c) C. pen., respectiv de a fi administrator al unei societăţi comerciale pe o durată de 2 ani ce s-a dispus să fie executată potrivit art. 66 C. pen., după executarea pedepsei principale.
În baza art. 81 C. pen. a fost suspendată condiţionat executarea pedepsei pe o durată de 4 ani şi 4 luni, termen de încercare stabilit în condiţiile art. 82 C. pen.
În baza art. 359 C. proc. pen. s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen. privind revocarea suspendării condiţionate în cazul în care în cursul termenului de încercare săvârşeşte o nouă infracţiune.
Au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen. pe durata prevăzută de art. 71 C. pen.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen. a fost suspendată executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei.
În baza art. 348 C. proc. pen. s-a dispus restabilirea situaţiei anterioare săvârşirii infracţiunii, respectiv refacerea evidenţei contabile a SC F.F. SRL Bumbeşti-Jiu cu privire la 192 avize de însoţire primară material lemnos.
În baza art. 14 lit. b), art. 346 C. proc. pen. raportat la art. 998 C. civ. a fost obligat inculpatul la plata, în solidar cu partea responsabilă civilmente B.I. IPURL administrator judiciar al SC F.F. SRL, a sumei de 48.033 RON cu dobânda şi penalităţile aferente până la data plăţii efective către Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice reprezentat de A.N.A.F. - Direcţia Generală a Finanţelor Publice Gorj cu titlu de despăgubiri civile.
În baza art. 343 C. proc. pen. a fost menţinută măsura sechestrului asigurător dispus prin ordonanţa nr. 237/P/2011 din 26 iunie 2012 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj până la concurenţa sumei de 48.033 RON cu dobânzile aferente asupra imobilului aparţinând inculpatului M.P., situat în Târgu Jiu, jud. Gorj.
În baza art. 13 din Legea nr. 241/2005 la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, s-a dispus ca o copie a dispozitivului să fie înaintată la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului.
În baza art. 191 C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la 1.500 RON cheltuieli judiciare statului, din care 200 RON onorariu avocat oficiu va fi avansat din fondurile Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti către Baroul Gorj.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a constatat că prin rechizitoriul nr. 237/P/2011 din 23 august 2012 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj s-a dispus trimiterea în judecată în stare de libertate a inculpatului M.P., pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
S-a reţinut, în esenţă, ca stare de fapt în actul de sesizare că începând cu data de 02 aprilie 2009, F.C. l-a împuternicit şi oficial pe inculpatul M.P. să administreze societatea prin procura de administrare autentificată la B.N.P. "A.A.M." înregistrată sub nr. 1621, iar D.G.F.P. Gorj a stabilit că în urma activităţilor comerciale desfăşurate în cadrul SC F.F. SRL Bumbeşti-Jiu, s-a cauzat un prejudiciu bugetului consolidat al statului în sumă de 48.033 RON, din care 36.525 RON TVA şi 11.508 RON impozit pe profit, la care au fost calculate majorări de întârziere până la suma de 62.454 RON, deoarece în perioada 01 ianuarie 2009 - 31 martie 2011 nu s-au evidenţiat în contabilitatea societăţii toate operaţiunile comerciale efectuate, neînregistrându-se astfel toate veniturile obţinute.
Din probele administrate în cauză, respectiv: procesul-verbal de control nr. 3446 din 29 aprilie 2011 al D.G.F.P. Gorj şi anexele aferente; procesul-verbal de constatare nr. 800512/GJ din 8 martie 2011 al Gărzii Financiare, secţia Gorj, şi anexele aferente; raportul de expertiză contabilă şi suplimentul la raportul de expertiză contabilă; note explicative; avize de însoţire a mărfii; centralizator vânzări pe conturi; registrul jurnal de încasări şi plăţi; situaţia datoriilor restante, situaţia avizelor neidentificate şi neînregistrate în evidenţa contabilă; procură de administrare autentificată sub nr. 1621 din 2 aprilie 2009 la BNP "A.A.M."; declaraţii martori; declaraţii inculpat, prima instanţă a reţinut în fapt următoarele: SC F.F. SRL Bumbeşti-Jiu a fost înfiinţată în anul 2002 şi are ca principal obiect de activitate "tăierea şi rindeluirea lemnului". De la înfiinţare aceasta a avut ca administrator pe învinuita F.C., dar de activităţile din cadrul societăţii s-a ocupat în fapt doar inculpatul M.P., după cum rezultă din declaraţiile celor doi învinuiţi.
Începând cu data de 02 aprilie 2009, învinuita F.C. l-a împuternicit şi oficial pe inculpatul M.P. să administreze societatea prin procura de administrare autentificată la B.N.P. "A.A.M." înregistrată sub nr. 1621.
În perioada 15 februarie - 18 martie 2011, reprezentanţi din cadrul Gărzii Financiare, secţia Gorj, au efectuat o verificare la SC F.F. SRL Bumbeşti-Jiu, încheind în acest sens procesul-verbal de constatare nr. 800512 din 8 martie 2011.
Ulterior, ca urmare a aspectelor constatate de către reprezentanţii Gărzii Financiare în perioada 19 - 27 aprilie 2011, reprezentanţii din cadrul D.G.F.P. Gorj au efectuat o inspecţie fiscală la SC F.F. SRL Bumbeşti-Jiu, privind modul de calculare, evidenţiere şi virare a obligaţiilor datorate la bugetul general consolidat al statului pentru perioada 01 ianuarie 2009 - 31 martie 2011 întocmind în acest sens procesul-verbal înregistrat sub nr. 3446 din 29 aprilie 2011. D.G.F.P. Gorj a stabilit că în urma activităţilor comerciale desfăşurate în cadrul SC F.F. SRL Bumbeşti-Jiu, s-a cauzat un prejudiciu bugetului consolidat al statului în sumă de 48.033 RON, din care 36.525 RON TVA şi 11.508 RON impozit pe profit la care au fost calculate majorări de întârziere până la suma de 62.454 RON, deoarece în perioada 01 ianuarie 2009 - 31 martie 2011 nu s-au evidenţiat în contabilitatea societăţii toate operaţiunile comerciale efectuate, neînregistrându-se astfel toate veniturile obţinute.
În cauză a fost dispusă şi efectuată o expertiză contabilă din care rezultă că SC F.F. SRL Bumbeşti-Jiu a vândut material lemnos conform unui număr de 192 avize de însoţire primară ce au fost emise de către societate către diferiţi beneficiari, avize pentru care nu au fost emise facturi fiscale şi care nu au fost înregistrate în evidenţa contabilă a SC F.F. SRL Bumbeşti-Jiu, încălcând prevederile legale în materie.
Prima instanţă a reţinut că din vânzarea acestui material lemnos SC F.F. SRL Bumbeşti-Jiu a obţinut venituri în sumă de 111.412 RON, ce nu au fost înregistrate în evidenţele contabile, iar ca urmare acestui fapt s-a creat un prejudiciu bugetului consolidat al statului în sumă de 23.242 RON, din care 23.131 RON reprezintă TVA şi 111 RON impozit pe profit. Expertiza contabilă a stabilit un prejudiciu mai mic decât cel reţinut de către reprezentanţii D.G.F.P. Gorj, deoarece la 44 avize de însoţire primară pentru care nu au fost emise facturi fiscale, expertul contabil nu a reţinut niciun prejudiciu, motivând că pe acestea este menţionat "lemne foc fag", iar între paranteze specificaţia "rumeguş sau deşeuri" şi pentru faptul că nu a găsit niciun preţ al acestor deşeuri s-a aflat în imposibilitate de a estima contravaloarea acestora.
S-a reţinut de către prima instanţă că acest punct de vedere nu poate fi primit, întrucât dacă s-ar lua în considerare acest aspect ar rezulta că SC F.F. SRL Bumbeşti-Jiu a înstrăinat bunuri (rumeguş şi deşeuri), gratis fără a încasa vreo sumă de bani, ceea ce este puţin probabil, deoarece nu există vreo societate comercială care să vândă bunuri fără să pretindă vreo sumă de bani pe acestea. Pe de altă parte, în cursul cercetării judecătoreşti nu a reieşit că inculpatul ar fi dat aceste deşeuri gratuit, acesta evocând faptul că nu cunoaşte persoanele cărora le-ar fi dat aceste deşeuri.
Totodată, pentru un număr de 99 avize de însoţire material lemnos, care nu au fost prezentate şi identificate de către reprezentanţii D.G.F.P. Gorj, nefăcându-se în vreun fel dovada publicării anunţului referitor la pierdea sau furtul acestora, expertul contabil nu a stabilit niciun prejudiciu, motivând că nu a identificat niciun element care să fie mai apropiat situaţiei de fapt fiscale, neavând nicio certitudine că aceste avize au fost folosite şi negăsind niciun înscris referitor la cantitate sau referitor la vreun beneficiar aflându-se astfel în imposibilitatea de a estima contravaloarea celor 99 avize de însoţire primară.
Nici acest punct de vedere al expertului, s-a reţinut că nu poate fi primit, deoarece aşa cum se menţionează şi în obiecţiunile la raportul de expertiză contabilă formulate de către D.G.F.P. Gorj în cazul neidentificării unor astfel de avize de însoţire primară material lemnos se procedează la estimarea bazei de impunere. În acest sens sunt şi prevederile art. 67 din O.U.G. nr. 92/2003, privind Codul de Procedură Fiscală republicat, conform cărora "Dacă organul fiscal nu poate determina mărimea bazei de impunere acesta trebuie să o estimeze". În acest caz trebuie avute în vedere toate datele şi documentele care au relevanţă pentru estimare, iar aceasta constă în identificarea acelor elemente care sunt cele mai apropiate situaţiei de fapt fiscale.
În consecinţă, prima instanţă a reţinut că prejudiciul cauzat bugetului consolidat este în sumă de 48.033 RON, din care 35.525 RON reprezintă T.V.A. şi 11.508 RON impozit pe profit.
Referitor la apărarea inculpatului, potrivit căreia a săvârşit doar o parte din actele materiale, întrucât la data de 12 martie 2010 i-a fost revocată procura de administrare dată de către F.C. la data de 02 aprilie 2009, a reţinut că nu poate fi primită din următoarele considerente:
Din toate actele întocmite s-a reţinut că inculpatul a fost cel care a reprezentat societatea în mod efectiv şi după 12 martie 2010, inclusiv cu ocazia controalelor fiscale efectuate de la Direcţia Silvică iar pe toate actele şi pe facturi se află CNP-ul inculpatului. Totodată, instanţa mai reţine că inculpatul a dat o declaraţie în care arată că acesta s-a ocupat de administrarea societăţii SC F.F. SRL până în martie 2011.
Pe de altă parte, tot inculpatul a fost sancţionat de Garda de Mediu contravenţional, în calitate de reprezentant al societăţii.
Avizele de însoţire a mărfii au fost întocmite şi semnate de inculpat, iar atunci când acesta nu le-a întocmit, de întocmirea acestora s-au ocupat angajaţii săi, aşa cum rezultă din declaraţiile martorilor C.I. şi S.G., la indicaţiile acestuia. În acelaşi context, instanţa mai reţine că, potrivit contractului individual de muncă, inculpatul avea calitatea de director în această firmă. Toate aceste argumente sedimentează instanţei convingerea că inculpatul, pentru perioada când nu a avut procură de administrare, a fost administrator de fapt al acestei societăţi. Chiar dacă concubina sa ar fi săvârşit infracţiunea de evaziune fiscală ca autor, pentru această perioadă e evident că inculpatul a fost complicele acesteia.
S-a apreciat că nu este lipsit de relevanţă nici faptul că în declaraţiile date în faza urmăririi penale, inculpatul a recunoscut integral faptele reţinute în sarcina sa, recunoscând că a citit şi a semnat aceste declaraţii fără a fi constrâns.
În drept, s-a apreciat că fapta inculpatului M.P. care în calitate de împuternicit şi administrator al SC F.F. SRL Bumbeşti-Jiu, în perioada 01 ianuarie 2009 - 31 martie 2011, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale nu a evidenţiat în contabilitatea societăţii toate operaţiunile comerciale efectuate în scopul de a se sustrage de la plata sumei de 48.033 RON, din care 36.525 RON reprezintă TVA şi 11.508 RON impozit pe profit întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
La individualizarea judiciară a pedepsei ce a fost aplicată inculpatului, prima instanţă a avut în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen., referitoare la pericolul social concret al faptei, împrejurările în care aceasta a fost comisă, dar şi persoana inculpatului.
Referitor la gradul de pericol social al faptei, prima instanţă a reţinut că acesta este relativ ridicat, dată fiind modalitatea de săvârşire a acesteia, respectiv forma continuată, cuantumul prejudiciului, precum şi trendul crescut al acestor infracţiuni.
Prima instanţă a avut în vedere şi atitudinea postfactuală a inculpatului, nerecunoscând toate actele materiale în faţa instanţei de judecată, încercând în permanenţă să inducă o altă stare de fapt şi să arunce responsabilitatea asupra altor persoane, cum ar fi F.C.
Din fişa de cazier judiciar s-a reţinut că acesta nu este la primul contact cu legea penală.
Faţă de cele expuse s-a reţinut că semnificaţia conţinutului circumstanţelor judiciare atenuante prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) şi c) C. pen. în prezenta cauză nu îşi au aplicabilitatea.
De asemenea, în cauză nu au fost reţinute dispoziţiile art. 74 lit. b) C. pen., întrucât inculpatul nu a recuperat prejudiciul, aşa încât prima instanţă a apreciat că scopul şi funcţiile pedepsei prevăzute de art. 52 C. pen. pot fi atinse numai prin stabilirea unei pedepse privative de libertate.
Având în vedere dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 241/2005 prima instanţă potrivit art. 65 C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii dreptului prevăzut de art. 64 alin. (1) lit. c) C. pen., respectiv de a fi administrator al unei societăţi comerciale pe o durată de 2 ani ce s-a dispus să fie executată potrivit art. 66 C. pen., după executarea pedepsei principale.
Aplicarea numai a acestei pedepse complementare s-a apreciat că respectă principiul proporţionalităţii, neimpunându-se şi interzicerea altor drepturi după executarea pedepsei principale având în vedere infracţiunea de evaziune fiscală pentru care inculpatul a fost condamnat şi faptul că inculpatul este în măsură să aprecieze asupra modului cum este guvernată ţara şi să-şi exprime opinia cu privire la alegerea corpului legislativ.
Referitor la modalitatea de executare a pedepsei s-a reţinut că principala funcţie a pedepsei este aceea de reeducare şi îndreptare a infractorului care trebuie să ducă la formarea acestuia ca om cu stăpânire de sine, cetăţean capabil să îmbine interesul personal cu cel public, pe viitor să nu mai comită infracţiuni din convingere şi din respect faţă de lege, iar de nu de teama pedepsei. Iar în cauză îndreptarea şi reeducarea este asigurată prin însăşi pronunţarea condamnării care exprimă oprobiul societăţii, produce o suferinţă morală infractorului şi un simţ al răspunderii pentru faptele sale în viitor.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel partea civilă Ministerul Finanţelor Publice - A.N.A.F. - D.G.F.P. Gorj şi inculpatul M.P.
Prin motivele de apel formulate în scris inculpatul a criticat latura penală şi civilă a hotărârii.
În ceea ce priveşte latura penală a invocat faptul că la instanţa de fond i s-a încălcat dreptul la apărare efectivă prin aceea că a fost asistat succesiv de trei avocaţi din oficiu care nu l-au conciliat cu privire la dreptul pe care îl avea de a solicita aplicarea art. 320 C. proc. pen. iar, ultimul dintre avocaţi a pus concluzii pe fond fără să fi participat la vreun act de cercetare judecătorească.
Cât priveşte fondul cauzei a susţinut în esenţă că hotărârea primei instanţe este rezultatul unei grave erori a calităţii sale de administrator al SC F.F. SRL Bumbeşti-Jiu. În acest sens a arătat că nu poate fi reţinută calitatea sa de administrator în temeiul procurii autentice deoarece aceasta nu a fost înregistrată la Registrul Comerţului, faptul că toate prerogativele calităţii de administrator au fost păstrate de F.C. rezultând şi din implicarea permanentă a acesteia în activitatea curentă a societăţii, cel puţin până în aprilie 2010, cât timp a ţinut legătura cu contabila T.S., din măsurile pe care le-a luat împotriva sa respectiv revocarea procurii prin declaraţia autentificată din 12 martie 2010 şi încetarea contractului de muncă la 05 iulie 2010. În acelaşi sens a invocat şi declaraţiile date în cauză de F.C. care a confirmat faptul că şi-a păstrat prerogativele de administrator. În ceea ce priveşte calitatea de administrator de fapt a arătat că nu poate fi reţinută deoarece împuternicirea pe care a primit-o era limitată la sfera atribuţiilor care privesc procesul de producţie al firmei, atribuţiile decizionale fiind păstrate de F.C.
Tot cu privire la fondul cauzei a contestat includerea în conţinutul constitutiv al infracţiunii a omisiunii de înregistrare a unui număr de 99 de avize de însoţire a mărfii, motivat de faptul că, în perioada în care se consideră că au dispărut aceste avize nu era nici împuternicitul societăţii, nici angajatul ei. Referitor la estimarea veniturilor aferente acestor avize a arătat că a fost realizată de organul fiscal cu încălcarea art. 67 C. proc. pen., motiv pentru care, în mod corect nu au fost avute în vedere cu ocazia întocmirii raportului de expertiză.
Într-o teză subsidiară a solicitat reducerea pedepsei principale, ca urmare a reţinerii circumstanţei atenuante prev. de art. 74 lit. c) C. pen. - faptul că a avut o poziţie sinceră şi cooperantă, de recunoaştere a faptelor pe care le-a considerat imputabile - şi înlăturarea pedepsei complementare prev. de art. 64 alin. (1) lit. c) C. pen. deoarece nu a avut şi nu a exercitat prerogative de administrator al societăţii comerciale.
În ceea ce priveşte latura civilă a arătat că motivarea hotărârii este contradictorie sub aspectul cuantumului prejudiciului cauzat prin săvârşirea infracţiunii şi a solicitat să se ţină cont de prejudiciul stabilit prin raportul de expertiză.
Apelanta parte civilă Statul Român reprezentat de A.N.A.F. prin D.G.F.P. Gorj prin motivele de apel formulate în scris a arătat că instanţa de fond a nesocotit dispoziţiile legale referitoare la citarea statului român care, potrivit art. 4 alin. (2) pct. 37 din H.G. nr. 109/2009 modificată şi completată prin H.G. nr. 968/2009 este reprezentat de A.N.A.F. şi se citează la sediul din Bucureşti. Pe fondul cauzei a criticat modalitatea de soluţionare a laturii civile susţinând că prima instanţă în mod greşit nu a dispus obligarea la plata întregii sume ce a format obiectul constituirii de parte civilă respectiv suma de 62.454 RON care a fost stabilită printr-un titlu de creanţă ce nu a fost anulat.
Prin Decizia penală nr. 242 din 2 iulie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a fost admis apelul declarat de inculpatul M.P. împotriva Sentinţei penale nr. 8 din data de 10 ianuarie 2013 pronunţată de Tribunalul Gorj în Dosarul nr. 1154/95/2012 şi reduse despăgubirile civile la care a fost obligat inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente la 28.334 RON, cu penalităţile şi dobânzile specifice fiecărei obligaţii fiscale, conform Codului de procedură fiscală, până la data plăţii efective.
A fost respins ca nefondat apelul formulat de partea civilă Statul Român -A.N.A.F. prin D.G.F.P. Gorj.
Pentru a decide astfel instanţa de apel a reţinut că, în ce priveşte apelul declarat de inculpatul M.P., motivul ce vizează desfiinţarea hotărârii şi trimiterea cauzei spre rejudecare ca urmare a faptului că nu a beneficiat de o apărare efectivă este nefondat. Se reţine în acest sens că, potrivit art. 379 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. sentinţa primei instanţe se desfiinţează şi se dispune trimiterea cauzei spre rejudecare atunci când există vreunul dintre cazurile de nulitate prev. de art. 197 alin. (2) C. proc. pen. între care şi nesocotirea dispoziţiilor privind asistarea învinuitului sau inculpatului de către apărător, când sunt obligatorii potrivit legii. În cauză nu se poate reţine incidenţa acestui caz de nulitate deoarece, din examinarea dosarului primei instanţe, se constată că prima instanţă a respectat dispoziţiile procedurale şi, în condiţiile în care apărarea inculpatului era obligatorie conform art. 171 alin. (3) C. proc. pen. iar inculpatul nu şi-a angajat avocat, a dispus desemnarea unui avocat din oficiu care a asigurat personal sau prin substituire asistenţa juridică a inculpatului la toate termenele de judecată. Cât priveşte prestaţia avocatului din oficiu se constată că refuzul inculpatului de a opta pentru procedura de judecată simplificată, reglementată de art. 320 C. proc. pen., este urmarea poziţiei sale procesuale, caracterizată prin aceea că nu recunoaşte situaţia de fapt expusă în actul de sesizare iar referitor la asistenţa asigurată pentru termenul de judecată când au avut loc dezbaterile în faţa instanţei de fond, concluziile formulate de avocat D.C., în substituirea avocatului din oficiu O.C. dovedesc cunoaşterea actelor şi lucrărilor dosarului precum şi poziţia procesuală adoptată de inculpat pe parcursul procesului penal.
Examinând în continuare apelul declarat de inculpat curtea a constatat că prima instanţă a apreciat greşit că actele materiale ce intră în conţinutul constitutiv al infracţiunii de evaziune fiscală, prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. se raportează inclusiv la cele 143 de avize de însoţire a mărfii de care nu s-a ţinut cont în raportul de expertiză contabilă efectuat în faza urmăririi penale.
Astfel, în speţă, a fost întocmit un raport de expertiză pentru stabilirea prejudiciului, în faza de urmărire penală, din care rezultă că valoarea prejudiciului cauzat bugetului consolidat al statului de SC F.F. SRL Bumbeşti-Jiu ca urmare a neînregistrării în evidenţa contabilă a societăţii a veniturilor obţinute din vânzarea de material lemnos prin avize de însoţire primară, fără a se întocmi şi înregistra facturi fiscale, este în cuantum de 28.334 RON.
Diferenţa faţă de suma calculată de organele fiscale (48.033 RON reprezentând impozit pe profit şi TVA, fără majorări de întârziere), se datorează faptului că expertul nu a ţinut cont cu ocazia stabilirii prejudiciului de un număr total de 143 de avize de însoţire a mărfii, 99 dintre acestea fiind înlăturate motivat conform suplimentului la raportul de expertiză de faptul că nu au fost identificate de organele fiscale, nu se găsesc la dosarul cauzei şi nu există certitudinea că au fost sau nu folosite, neexistând niciun înscris referitor la cantitate sau beneficiar pentru a se proceda la estimarea contravalorii iar 44 fiind avize de însoţire în care s-a menţionat "rumeguş" sau "deşeuri" pentru care nu se poate estima contravaloarea în lipsa unui preţ estimativ al acestui material.
Criticile inculpatului în sensul că în mod greşit prima instanţă a avut în vedere cu ocazia reţinerii situaţiei de fapt, inclusiv sub aspectul cuantumului prejudiciului şi avizele de însoţire a mărfii de care nu s-a ţinut cont cu ocazia efectuării expertizei au fost apreciate ca întemeiate pentru următoarele considerente:
În urma administrării probei testimoniale în apel a rezultat că cele 44 de avize de însoţire ce nu au fost avute în vedere de expert cu ocazia stabilirii prejudiciului, nu au fost întocmite ca urmare a vânzării de material lemnos. Se reţine în acest sens că în cuprinsul acestor avize s-a menţionat "rumeguş" sau "deşeuri" iar martorii P.V. şi I.A., audiaţi în apel, au confirmat că au primit de la inculpat deşeuri de lemn pentru care nu au plătit nicio sumă de bani. Or, în raport de acest material probatoriu nu se poate reţine că avizele în cauză fac dovada desfăşurării unor activităţi comerciale generatoare de obligaţii faţă de bugetul consolidat al statului
Cât priveşte cele 99 de avize de însoţire care nu s-au găsit simplul fapt că nu au fost declarate pierdute poate într-adevăr să constituie un indiciu că au fost folosite cu ocazia comercializării materialului lemnos dar care, în lipsa administrării altor probe nu se poate converti în certitudine pentru fi reţinute în conţinutul constitutiv al infracţiunii continuate de evaziune fiscală.
Nu sunt însă fondate criticile formulate de inculpat cu privire la lipsa calităţii de subiect activ pentru unele din actele materiale ale infracţiunii de evaziune fiscală comisă în formă continuată, susţinute în raport de faptul că procura de administrare nu ar fi fost înregistrată în registrul comerţului iar începând cu data de 12 martie 2010 ar fi fost revocată. Se reţine că subiect activ al acesteia nu este numai administratorul de drept ci şi administratorul de fapt, respectiv orice persoană care acţionează în numele sau în interesul contribuabilului, ori în realizarea obiectului de activitate al acesteia, fiind aşadar lipsit de importanţă aspectul înregistrării procurii la registrul comerţului, relevantă sub aspectul responsabilităţii penale a inculpatului fiind activitatea efectiv desfăşurată de acesta. Or, în cauză, pentru argumentele expuse de instanţa de fond pe care şi le însuşeşte şi curtea (motiv pentru care nu vor mai fi reluate) se constată că apelantul inculpat s-a ocupat efectiv de administrarea societăţii SC F.F. SRL până în luna martie a anului 2011.
În ceea ce priveşte pedeapsa principală aplicată inculpatului curtea a constatat că, deşi o parte dintre actele materiale avute în vedere de prima instanţă au fost înlăturate în apel, individualizarea acesteia este în concordanţă cu criteriile generale prev. de art. 72 C. pen. reflectând în mod corespunzător gravitatea faptei, condiţiile în care a fost comisă şi urmările cauzate (perioada mare de timp în care s-a desfăşurat activitatea infracţională respectiv 01 ianuarie 2009 - 31 martie 2011, cu consecinţa cauzării unui prejudiciu relativ mare bugetului de stat) dar şi pericolul social al persoanei inculpatului faţă de datele care-l caracterizează, inclusiv atitudinea negativă manifestată pe parcursul procesului penal prin contestarea activităţii pe care a desfăşurat-o de fapt în cadrul SC F.F. SRL şi conduita contrară normelor în vigoare aspect dedus din aceea că, potrivit menţiunilor existente în cazierul judiciar, anterior în trei rânduri i s-a aplicat amendă administrativă în dosare în care a fost cercetat pentru infracţiuni diverse - ameninţare, prev. de art. 193 C. pen., încăierare, prev. de art. 322 alin. (1) C. pen., fals material în înscrisuri oficiale, prev. de art. 288 C. pen. uz de fals, prev. de art. 291 C. pen.
Reţinerea circumstanţei atenuante prev. de art. 74 lit. c) C. pen. nu se justifică atâta timp cât inculpatul contestă inclusiv prin motivele de apel faptul că s-a ocupat de administrarea SC F.F. SRL pe perioada reţinută în cauză ca fiind aceea în care s-a desfăşurat activitatea infracţională.
A fost apreciată ca nefondată şi critica privind individualizarea pedepsei complementare, prima instanţă dispunând în mod corect interzicerea exercitării dreptului prev. de art. 64 alin. (1) lit. c) C. pen. atâta timp cât inculpatul a comis infracţiunea cu ocazia exercitării atribuţiilor de administrator al unei societăţi comerciale.
Cât priveşte soluţionarea laturii civile curtea a constatat că apelul inculpatului este întemeiat întrucât, în situaţia de fapt reţinută în apel, cuantumul prejudiciului cauzat de acesta bugetului consolidat al statului este de numai 28.334 RON, calculat conform raportului de expertiză efectuat în faza urmăririi penale, fără a se ţine seama de cele 143 de avize de însoţire pentru care nu s-a putut reţine că fac dovada desfăşurării unor activităţi comerciale de vânzare material lemnos generatoare de obligaţii către bugetul consolidat al statului.
Referitor la apelul părţii civile prima instanţă a arătat că la suma reţinută ca şi prejudiciu efectiv, se vor calcula penalităţi şi dobânzi specifice fiecărei obligaţii fiscale, până la data achitării lor integrale, calculate conform Codului de procedură fiscală cu modificările şi completările ulterioare situaţie faţă de care, criticile formulate de partea civilă sub aspectul cuantumului despăgubirilor civile sunt nefondate.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs partea civilă Statul Român prin A.N.A.F., criticând decizia instanţei de apel de reducere a despăgubirilor civile la suma de 28.334 RON. Recursul a fost motivat în termenul prevăzut de art. 38510 alin. (2) C. proc. pen.
Analizând cauza atât sub aspectul motivelor de recurs invocate cât şi din oficiu, potrivit art. 385 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că hotărârea pronunţată în cauză de către instanţa de apel este legală şi temeinică şi constată că recursul declarat de partea civilă Statul Român prin A.N.A.F. este nefondat.
Consacrând efectul parţial devolutiv al recursului, art. 3856 C. proc. pen. stabileşte, în alin. (2), că instanţa de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute în art. 385 din acelaşi cod. Rezultă, aşadar, că, în cazul recursului declarat împotriva hotărârilor date în apel, recurenţii şi instanţa se pot referi doar la lipsurile care se încadrează în cazurile de casare prevăzute de lege, neputând fi înlăturate pe această cale toate erorile pe care le cuprinde decizia recurată, ci doar acele încălcări ale legii ce se circumscriu unuia dintre motivele de recurs limitativ reglementate în art. 3859 C. proc. pen.
În cauză, se observă că decizia recurată a fost pronunţată de Curtea de Apel Craiova la 2 iulie 2013, deci ulterior intrării în vigoare (pe 15 februarie 2013) a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, situaţie în care aceasta este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute în art. 385 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin actul normativ menţionat.
Se constată că dispoziţiile tranzitorii cuprinse în art. II din legea anterior menţionată - referitoare la aplicarea, în continuare, a cazurilor de casare prevăzute de Codul de procedură penală anterior modificării - vizează exclusiv cauzele penale aflate, la data intrării în vigoare a acesteia, în curs de judecată în recurs sau în termenul de declarare a recursului, ipoteză care, însă, nu se regăseşte în speţă.
Prin Legea nr. 2/2013 s-a realizat o nouă limitare a caracterului devolutiv al recursului, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanţial prin amendarea cazurilor de casare, intenţia legiuitorului fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului doar asupra unor aspecte de drept.
Cu privire la criticile invocate de recurenta parte civilă referitoare la greşita soluţionare a laturii civile de către instanţa de apel Înalta Curte reţine că reducerea cuantumului prejudiciului de către instanţa de prim control judiciar este rezultatul analizării situaţiei de fapt reţinute de instanţa de fond şi reaprecierii acesteia.
Astfel, instanţa de apel a apreciat întemeiate criticile inculpatului în sensul că în mod greşit tribunalul a avut în vedere cu ocazia reţinerii situaţiei de fapt, inclusiv sub aspectul cuantumului prejudiciului şi avizele de însoţire a mărfii de care nu s-a ţinut cont cu ocazia efectuării expertizei.
În urma administrării probei testimoniale în apel a rezultat că cele 44 de avize de însoţire ce nu au fost avute în vedere de expert cu ocazia stabilirii prejudiciului, nu au fost întocmite ca urmare a vânzării de material lemnos. S-a reţinut în acest sens că în cuprinsul acestor avize s-a menţionat "rumeguş" sau "deşeuri" iar martorii P.V. şi I.A., audiaţi în apel, au confirmat că au primit de la inculpat deşeuri de lemn pentru care nu au plătit nicio sumă de bani. Or, în raport de acest material probatoriu Curtea de Apel a apreciat că nu se poate reţine că avizele în cauză fac dovada desfăşurării unor activităţi comerciale generatoare de obligaţii faţă de bugetul consolidat al statului.
Referitor la cele 99 de avize de însoţire care nu s-au găsit, instanţa a apreciat că simplul fapt că nu au fost declarate pierdute poate într-adevăr să constituie un indiciu că au fost folosite cu ocazia comercializării materialului lemnos dar care, în lipsa administrării altor probe nu se poate converti în certitudine pentru fi reţinute în conţinutul constitutiv al infracţiunii continuate de evaziune fiscală.
Ceea ce se solicită de partea civilă este reevaluarea situaţiei de fapt anterior prezentată şi care a avut consecinţe asupra soluţionării acţiunii civile. Înalta Curte constată că această critică nu poate fi cenzurată de instanţa de recurs din perspectiva niciunuia din cazurile de casare prevăzute de art. 3859 C. proc. pen.
În consecinţă, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de Statul Român prin A.N.A.F. împotriva deciziei penale atacate.
Văzând dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de partea civilă Statul Român prin A.N.A.F. împotriva Deciziei penale nr. 242 din 2 iulie 2013 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, privind pe inculpatul M.P.
Obligă recurenta parte civilă la plata sumei de 400 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu a intimatului inculpat, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 21 ianuarie 2014.
Procesat de GGC - GV
| ← ICCJ. Decizia nr. 20/2014. Penal. Infracţiuni de corupţie... | ICCJ. Decizia nr. 183/2014. Penal. Infracţiuni de corupţie... → |
|---|
