ICCJ. Decizia nr. 1862/2014. Penal. Traficul de droguri (Legea 143/2000 art. 2). Consumul ilicit de droguri (Legea 143/2000 art. 4). Recurs

Decizii penale ICCJ 2014

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 1862/2014

Dosar nr. 29646/3/2013

Şedinţa publică din data de 30 mai 2014

Asupra recursului de faţă,

În baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 724 din data de 3 octombrie 2013 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, în baza dispoziţiilor art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. raportat la art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul V.M.V. la o pedeapsă de 7 ani închisoare (faptă din data de 13 august 2013).

În baza dispoziţiilor art. 65 C. pen. s-a aplicat inculpatului V.M.V. pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza II şi b) C. pen. pe o durată de 6 ani, care se execută după executarea pedepsei închisorii.

În baza dispoziţiilor art. 4 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. raportat la art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul V.M.V. la o pedeapsă de 2 ani închisoare (faptă din data de 13 august 2013).

În baza dispoziţiilor art. 33 lit. a) - 34 lit. b) C. pen. au fost contopite pedepsele de 7 ani şi 2 ani închisoare aplicate inculpatului V.M.V., astfel că inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea, de 7 ani închisoare, sporită la 8 ani închisoare.

În baza dispoziţiilor art. 86 alin. (4) rap. la art. 83 alin. (1) C. pen. a fost revocată suspendarea sub supraveghere a pedepsei de 2 ani închisoare, aplicată inculpatului V.M.V. prin Sentinţa penală nr. 722 din 20 octombrie 2010, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. 29394/3/2010, definitivă prin neapelare la data de 8 noiembrie 2010, pedeapsă pe care inculpatul o execută alături de pedeapsa de 8 ani închisoare aplicată prin prezenta hotărâre, astfel că inculpatul va executa 10 ani închisoare.

În baza dispoziţiilor art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului V.M.V. prin prezenta hotărâre, durata reţinerii şi arestării preventive de la data de 25 mai 2010 la data de 20 octombrie 2010 şi de la data de 13 august 2013 la 3 octombrie 2013.

În baza dispoziţiilor art. 350 C. proc. pen. s-a menţinut starea de arest a inculpatului V.M.V.

În baza dispoziţiilor art. 71 C. pen. s-a aplicat inculpatului V.M.V. pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza II şi b) C. pen.

În baza dispoziţiilor art. 17 alin. (1) şi art. 18 din Legea nr. 143/2000 s-a dispus confiscarea, în vederea distrugerii, a cantităţii de 0,34 grame pulbere ce conţine cocaină (proba 1) şi 0,68 grame pulbere ce conţine cocaină (proba 2), rămase în urma analizelor de laborator, ambalate şi sigilate şi depuse la camera de corpuri delicte din cadrul D.C.J.S.E.O. cu dovada din data de 28 august 2013.

În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul V.M.V. la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că, prin denunţul adresat D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Bucureşti, formulat în baza art. 16 din Legea nr. 143/2000, numitul B.L.A., inculpat pentru săvârşirea infracţiunii de "trafic de droguri de risc" în Dosarul nr. 722D/P/2013, a arătat că are cunoştinţă despre faptul că o persoană de sex masculin, cunoscută cu apelativul "M.", ar avea ca preocupări infracţionale vânzarea drogurilor de risc şi de mare risc. A mai arătat că "M." locuia în zona "Ştefan cel Mare" din sectorul 2 al capitalei, iar pentru realizarea tranzacţiilor cu droguri, acesta era contactat în prealabil de către persoanele interesate la numărul de telefon X1.

Numitul D.C.M. a formulat, de asemenea, un denunţ în baza art. 15 din Legea nr. 143/2000 faţă de aceeaşi persoană - "M.", furnizând date necesare identificării sale. Martorul denunţător şi-a exprimat şi consimţământul de a colabora cu organele judiciare pentru identificarea şi tragerea la răspundere penală a sus-numitului.

În urma investigaţiilor realizate de către lucrătorii de poliţie, numitul "M." a fost identificat în persoana inculpatului V.M.V., stabilindu-se că acesta era cunoscut cu preocupări infracţionale pe linia traficului de droguri, fiind anterior condamnat pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 2 alin. (1) şi art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 şi domicilia în zona "Ştefan cel Mare".

În aceste condiţii, la data de 13 august 2013, lucrătorii de poliţie din cadrul S.C.C.O. Ilfov au organizat o acţiune de prindere în flagrant a inculpatului V.M.V.

Astfel, s-a procedat la consemnarea într-un proces-verbal a seriilor bancnotelor ce compuneau suma de 900 RON, destinată cumpărării unei cantităţi de droguri de la acest inculpat, sumă ce provenea din fondurile M.A.I. S-a efectuat un control corporal asupra martorului denunţător D.C.M., fără ca asupra sa să fie găsite bunuri, obiecte sau substanţe interzise la deţinere ori sume de bani, după care i-a fost înmânată suma de 900 RON menţionată mai sus.

În jurul orelor 17:00, martorul denunţător D.C.M., sub supravegherea lucrătorilor de poliţie, s-a deplasat pe Şos. Ştefan cel Mare, unde a fost format un dispozitiv de supraveghere. Din punctul respectiv, martorul denunţător s-a deplasat pe strada Aurel Vlaicu, unde, în faţa casei de pariuri "S.B.", s-a întâlnit cu inculpatul V.M.V., a purtat cu acesta o scurtă discuţie, după care, împreună au intrat în scara nr. 1 a blocului X2 de pe strada P.G., unde şi locuia acest inculpat.

După aproximativ cinci minute, martorul denunţător D.C.M. şi inculpatul V.M.V. au ieşit din imobilul respectiv şi s-au despărţit.

După un interval scurt de timp, martorul denunţător a fost preluat de către un lucrător al poliţiei, căruia i-a predat două punguţe din plastic de culoare verde ce conţineau o substanţă pulverulentă de culoare albă, cu privire la care a menţionat că ar fi circa două grame cocaină pe care a cumpărat-o de la inculpatul V.M.V. pentru suma de 700 RON.

Totodată, martorul denunţător a predat suma de 200 RON, din totalul de 900 RON primit anterior de la lucrătorii poliţiei şi i-a fost efectuat un nou control corporal, rezultatul fiind negativ.

În paralel, alţi lucrători de poliţie au procedat la oprirea şi legitimarea inculpatului V.M.V., asupra căruia s-a efectuat o percheziţie corporală. Cu această ocazie, asupra sa, într-un buzunar, a fost găsită suma de 700 RON, şi, verificând seriile bancnotelor ce o compuneau, s-a constatat că acestea erau identice cu cele menţionate în procesul-verbal întocmit anterior de către lucrătorii de poliţie.

După efectuarea acestor activităţi, inculpatul V.M.V. a fost condus la imobilul unde avea domiciliul, situat în Bucureşti, strada P.G., sector 2, unde a indicat lucrătorilor de poliţie o statuetă aşezată într-un dulap din bucătărie, în interiorul căreia a fost găsită o punguţă din plastic de culoare verde ce conţinea o substanţă pulverulentă de culoare albă, despre care a declarat că ar fi cocaină.

Potrivit concluziilor Raportului de constatare tehnico-ştiinţifică din 20 august 2013, proba nr. 1 era constituită din cantitatea de 1,39 grame pulbere ce conţinea cocaină, cu o concentraţie în cocaină de 46,51 ± 2%; proba nr. 2 era reprezentată prin 0,72 grame pulbere ce conţinea cocaină, având o concentraţie de 45,69 ± 2%.

Cantităţile de 1,34 grame pulbere ce conţine cocaină şi 0,68 grame pulbere ce conţine cocaină, rămase după efectuarea analizelor de laborator, au fost ambalate şi sigilate, fiind predate I.G.P.R. - Direcţia cazier Judiciar, Statistică şi Evidenţă Operativă, în baza dovezii din 28 august 2013.

Inculpatul V.M.V. a recunoscut că, la data de 13 august 2013, a vândut cantitatea de aproximativ 1,40 grame cocaină pentru suma de 700 RON, unei persoane pe care o cunoştea cu apelativul "C.". Totodată, referitor la cantitatea de 0,72 grame cocaină, pe care o deţinea fără drept în locuinţa sa, inculpatul V.M.V. a menţionat că era destinată consumului propriu, deoarece era consumator de astfel de droguri. Inculpatul a mai precizat că, ocazional, a vândut cantităţi reduse de droguri unor persoane din anturajul său, din cantităţile pe care şi le procura pentru consumul propriu.

În cursul judecăţii, înainte de citirea actului de sesizare, inculpatul V.M.V., asistat de apărător ales, a declarat personal că recunoaşte săvârşirea faptelor reţinute în actul de sesizare şi este de acord să fie judecat pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală, conform art. 320¹ C. proc. pen.

În drept, s-a reţinut că faptele săvârşite de către inculpatul V.M.V., constând în aceea că, la data de 13 august 2013, a vândut martorului denunţător D.C.M., pentru suma de 700 RON, cantitatea de 1,39 grame cocaină, cât şi aceea de a deţine fără drept, pentru consumul propriu, cantitatea de 0,72 grame de cocaină, aspect constatat la aceeaşi dată în urma efectuării percheziţiei domiciliare a imobilului unde locuia, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de trafic de droguri de mare risc, prev. de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 şi deţinere de droguri de mare risc pentru consum propriu, fără drept, prevăzută de art. 4 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, ambele cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. şi art. 33 lit. a) C. pen.

La individualizarea pedepsei, instanţa de fond a avut în vedere dispoziţiile art. 72 C. pen., reţinând că inculpatul este cunoscut cu antecedente penale pentru fapte similare, săvârşind infracţiunile în condiţiile stării de recidivă postcondamnatorie prevăzută de art. 37 lit. a) C. pen. Astfel, anterior a mai fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 2 ani închisoare pentru săvârşirea aceleiaşi infracţiuni de trafic de droguri de mare risc, prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 şi deţinere de droguri de mare risc pentru consum propriu, fără drept, prevăzută de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu suspendare sub supraveghere conform art. 86¹ C. pen., pe durata unui termen de încercare de 4 ani, prin Sentinţa penală nr. 722 din 20 octombrie 2010 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, definitivă prin neapelare la data de 8 noiembrie 2010.

Tribunalul a constatat că perioada petrecută de inculpat în stare de arest, între 26 mai 2010 şi 20 octombrie 2010, precum şi clemenţa instanţei, nu au fost suficiente pentru îndreptarea sa, astfel că, după ce a executat în regim de detenţie o parte din pedeapsa anterioară, acesta a săvârşit prezentele infracţiuni, tot de trafic de droguri de mare risc şi deţinere de droguri de mare risc pentru consum propriu (cocaină), ceea ce denotă o perseverenţă infracţională în săvârşirea unei fapte cu un pericol social foarte ridicat.

Având în vedere numărul de acte materiale săvârşite de inculpat (un singur act), deţinerea de droguri de mare risc pentru consum propriu (cocaină) şi starea de recidivă postcondamnatorie prevăzută de art. 37 lit. a) C. pen., tribunalul a aplicat inculpatului o pedeapsă cu închisoare peste minimul special al pedepsei, pentru fiecare din cele două infracţiuni.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel, în termen legal, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi inculpatul V.M.V., care au criticat soluţia instanţei pentru motive de nelegalitate şi netemeinicie.

Ministerul Public a invocat, sub un prim aspect, greşita tehnică juridică de care s-a uzat pentru revocarea suspendării executării pedepsei de 2 închisoare şi aplicarea sporului de pedeapsă. Astfel, faptele din prezenta cauză au fost comise în perioada termenului de încercare de 4 ani, stabilit prin Sentinţa penală nr. 772 din 20 octombrie 2010 a Tribunalului Bucureşti, atrăgând revocarea beneficiului suspendării sub supraveghere conform dispoziţiilor art. 86⁴ rap. la art. 83 alin. (1) C. pen.

Instanţa de fond trebuia însă să facă aplicarea acestor dispoziţii pentru fiecare dintre cele două infracţiuni, deoarece fiecare nouă condamnare pentru fapte săvârşite, ambele, în timpul termenului de încercare, atrage revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani.

Prin urmare, după condamnarea inculpatului în baza dispoziţiilor art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 37 lit. a) C. pen. raportat la art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen., instanţa trebuia să revoce suspendarea sub supraveghere a pedepsei de 2 ani închisoare şi să adauge pedeapsa revocată de 2 ani închisoare, formându-se astfel pedeapsa unică de 9 ani închisoare. În mod similar urma a proceda şi pentru condamnarea inculpatului în baza dispoziţiilor art. 4 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 37 lit. a) C. pen. raportat la art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen., aplicând o pedeapsă unică de 4 ani închisoare.

În baza dispoziţiilor art. 33 lit. a) şi 34 lit. b) C pen., tribunalul urma să contopească pedepsele rezultante de 9 ani închisoare şi de 4 ani închisoare şi să dea spre executare pedeapsa cea mai grea, de 9 ani închisoare, urmând a aprecia numai în această etapă dacă se impune aplicarea unui spor.

În cursul dezbaterilor, Ministerul Public a criticat hotărârea şi din perspectiva greşitei stabiliri a cantităţii de droguri ce urmează a fi confiscată, arătând că aceasta este de 1,34 gr. pulbere ce conţine cocaină, iar nu 0,34 gr. pulbere cum eronat s-a reţinut.

Inculpatul V.M.V. a solicitat reindividualizarea pedepselor aplicate, solicitând reţinerea, în beneficiul său, a incidenţei circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) şi c) C. pen. şi reducerea pedepselor sub limita minimă specială. Inculpatul a invocat, în acest sens, caracterul singular al actelor comise, dovezile temeinice de îndreptare pe parcursul termenului de încercare al suspendării sub supraveghere şi poziţia sa procesuală de recunoaştere a faptelor.

Prin Decizia penală nr. 1/A din 6 ianuarie 2014, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi inculpatul V.M.V. împotriva Sentinţei penale nr. 724 din 3 octombrie 2013 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, a desfiinţat, în parte, sentinţa penală apelată şi rejudecând, în fond, a descontopit pedeapsa rezultantă de 10 ani închisoare aplicată inculpatului în pedepsele componente, pe care le-a repus în individualitatea lor.

Astfel, în baza art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen., art. 74 alin. (2) - art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen. şi art. 80 alin. (1) C. pen. l-a condamnat pe inculpatul V.M.V. la pedeapsa de 5 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc şi a redus durata pedepsei complementare a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza II şi b) C. pen. la 2 ani.

În baza art. 86⁴ rap. la art. 83 alin. (1) C. pen. a revocat suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani închisoare, aplicată inculpatului prin Sentinţa penală nr. 722 din 20 octombrie 2010 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală (definitivă prin neapelare la data de 8 noiembrie 2010) şi a dispus executarea acesteia alături de pedeapsa aplicată în cauză, inculpatul V.M.V. executând, în final, 7 ani închisoare.

În baza art. 4 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen., art. 74 alin. (2) - art. 76 alin. (1) lit. d) C. pen. şi art. 80 alin. (1) C. pen. l-a condamnat pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de deţinere de droguri de mare risc pentru consum propriu.

De asemenea, a revocat suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani închisoare, aplicată inculpatului prin Sentinţa penală nr. 722 din 20 octombrie 2010 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală (definitivă prin neapelare la data de 8 noiembrie 2010), dispunând executarea acesteia alături de pedeapsa aplicată în cauză, inculpatul V.M.V. executând, în final, 3 ani închisoare.

În baza art 33 lit. a) - 34 lit. b) C. pen. şi art. 35 alin. (1) C. pen. a contopit pedepsele de 7 ani închisoare şi 3 ani închisoare astfel stabilite, urmând ca inculpatul V.M.V. să execute, în final, pedeapsa cea mai grea de 7 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza II şi b) C. pen. pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale, cu înlăturarea sporului de 1 an închisoare aplicat de instanţa de fond.

Totodată, instanţa de apel a dispus în baza art. 17 alin. (1) şi art. 18 din Legea nr. 143/2000 confiscarea specială în vederea distrugerii a cantităţii de 1,34 grame pulbere ce conţine cocaină şi 0,68 grame pulbere ce conţine cocaină, indisponibilizate conform dovezii din data de 28 august 2013 şi a menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale.

A menţinut starea de arest preventiv a inculpatului V.M.V. şi a dedus din pedeapsa aplicată prevenţia de la data de 25 mai 2010 până la data de 20 octombrie 2010 şi de la data de 13 august 2013 la 6 octombrie 2014.

Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut că soluţionarea cauzei în procedura simplificată a judecăţii în cazul recunoaşterii vinovăţiei s-a făcut cu respectarea tuturor condiţiilor prevăzute de art. 320¹ alin. (1), (2), (3) C. proc. pen., inculpatul V.M.V. declarând, anterior începerii cercetării judecătoreşti, că recunoaşte faptele reţinute în actul de sesizare şi solicitând ca judecata să aibă loc în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, iar în ceea ce priveşte reţinerea situaţiei de fapt instanţa de apel a constatat temeinicia hotărârii din această perspectivă.

Procesul-verbal de constatare a infracţiunii flagrante, declaraţiile martorului denunţător D.C.M., procesul-verbal de percheziţie domiciliară şi constatarea tehnico-ştiinţifică confirmă neîndoielnic implicarea nemijlocită a inculpatului apelant în comiterea, la data de 13 august 2013, a unui act de vânzare către denunţător a cantităţii de 1,39 gr. pulbere conţinând cocaină, precum şi în deţinerea, la aceeaşi dată, a 0,72 gr. din aceeaşi pulbere, în vederea consumului propriu, fără drept.

Poziţia inculpatului V.M.V. a fost în mod constant aceea de recunoaştere a faptelor, declaraţiile sale fiind just valorificate probator de către instanţa de fond, în conformitate cu dispoziţiile art. 69 C. proc. pen.

Şi în ceea ce priveşte încadrarea juridică a constatat instanţa de apel că aceasta a fost corect reţinută prin hotărârea tribunalului, vânzarea unui drog de mare risc şi, respectiv, deţinerea unei substanţe similare pentru consum propriu întrunind elementele constitutive ale infracţiunilor de trafic de droguri de mare risc, prevăzută de art. 2 alin. (1), (2) din Legea nr. 143/2000, respectiv deţinere de droguri de mare risc pentru consum propriu, prevăzută de art. 4 alin. (1), (2) din Legea nr. 143/2000, în concurs real.

A considerat curtea de apel că starea de recidivă postcondamnatorie prevăzută de art. 37 lit. a) C. pen. a fost corect reţinută, având în vedere că inculpatul a săvârşit infracţiunile deduse judecăţii în termenul de încercare al suspendării sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani închisoare, aplicată pentru fapte de acelaşi gen prin Sentinţa penală nr. 722 din 20 octombrie 2010 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală (definitivă prin neapelare la data de 8 noiembrie 2010).

Însă, sub aspectul individualizării pedepselor aplicate, instanţa de apel a apreciat fondată critica inculpatului apelant şi a reţinut următoarele:

Pedepsele de 7 ani închisoare şi, respectiv 2 ani închisoare aplicate inculpatului reflectă prevalenţa acordată unui unic criteriu de individualizare - perseverenţa infracţională - în detrimentul celorlalte împrejurări legate de comiterea faptei, ce trebuie avute în vedere în mod coroborat, conform art. 72 C. pen.

Împrejurările concrete în care inculpatul V.M.V. a desfăşurat cele două acte incriminate, natura substanţei traficate, amploarea fenomenului traficului de droguri şi consecinţele sale negative asupra sănătăţii publice relevă un grad de pericol social concret ridicat al faptelor comise.

A considerat instanţa de apel că starea de recidivă incidentă, generată de condamnarea pentru fapte orientate împotriva unor relaţii sociale similare celor lezate în speţă, evidenţiază incapacitatea inculpatului de a înţelege pe deplin consecinţele socialmente periculoase ale faptelor sale şi de a-şi adapta conduita, în mod real, normelor de drept.

Totodată, instanţa de apel a avut în vedere cantitatea redusă de droguri ce a făcut atât obiectul actului de vânzare, precum şi al celui de deţinere, precum şi faptul că tranzacţionarea drogului de mare risc în maniera reţinută a survenit pe fondul propriei dependenţe a inculpatului de astfel de substanţe interzise, ansamblul tuturor acestor elemente, coroborate, putând fi valorificat ca circumstanţe atenuante judiciare din perspectiva dispoziţiilor art. 74 alin. (2) C. pen.

Deşi starea de recidivă incidentă în speţă atrage aplicabilitatea art. 80 alin. (2) C. pen. şi dă naştere unei facultăţi, iar nu unei obligaţii a instanţei de a reduce pedeapsa sub minimul special legal, instanţa de apel a apreciat că orientarea sancţiunilor sub aceste limite speciale corespunde, în speţă, imperativului unei juste individualizări.

În acest sens, a reţinut că preocupările infracţionale ale inculpatului au fost legate, preponderent, de tranzacţionarea unor droguri de risc - canabis - iar nu a drogurilor de mare risc. Astfel, contrar aprecierii tribunalului, condamnarea ce a constituit primul termen al recidivei postcondamnatorii a fost aplicată pentru trafic şi deţinere de canabis.

A mai arătat instanţa de apel că cele două denunţuri valorificate în prezenta cauză au făcut referiri similare la implicarea inculpatului în traficul aceluiaşi drog de risc, folosirea cocainei pentru finalizarea tranzacţiei din 13 august 2013 datorându-se, conform declaraţiilor denunţătorului, faptului că apelantul nu se afla în posesia drogului a cărui cumpărare se dorea.

Aceste considerente, alături de atitudinea procesuală sinceră a inculpatului pe parcursul procesului penal, au determinat instanţa de apel să stabilească pedepse orientate sub minimul special redus ca efect al aplicării dispoziţiilor art. 320¹ C. proc. pen., în cuantum de 5 ani închisoare şi, respectiv, de 1 an închisoare, precum şi reducerea duratei pedepsei complementare la un nivel care să complinească în mod echilibrat represiunea specifică pedepsei principale astfel reduse.

S-a mai menţionat în considerentele deciziei curţii de apel că o diminuare mai accentuată a pedepselor nu se justifică, dat fiind ansamblul circumstanţelor personale defavorabile inculpatului, legate de lipsa unei preocupări socialmente utile constante, de starea de recidivă şi de caracterul flagrant al faptei, ce exclud eventuala valorificare în beneficiul său a circumstanţelor prevăzute de art. 74 lit. a), c) C. pen.

S-a apreciat de asemenea fondată şi critica Ministerului Public privind modalitatea eronată de stabilire a tratamentului sancţionator. Fiecare dintre cele două infracţiuni deduse judecăţii au fost săvârşite în stare de recidivă postcondamnatorie, în condiţii ce atrag incidenţa dispoziţiilor art. 86 C. pen. Într-o atare situaţie, doctrina şi jurisprudenţa au stabilit în mod constant că pedeapsa se stabileşte ţinând seama, mai întâi, de starea de recidivă, abia ulterior dându-se eficienţă regulilor specifice concursului de infracţiuni.

Aşadar, s-a stabilit că se impune, subsecvent stabilirii pedepsei pentru fiecare faptă ce intră în componenţa celui de-al doilea termen al recidivei, să se facă aplicarea corespunzătoare a dispoziţiilor art. 86⁴ C. pen., pedepsele finale (rezultate din cumulul aritmetic al pedepselor stabilite în cauză cu cea a cărei suspendare s-a revocat) urmând a fi contopite conform regulilor prevăzute pentru concurs de art. 34 lit. b) C. pen.

Aplicarea acestui tratament sancţionator conduce la stabilirea unei pedepse finale executabile de 7 ani închisoare, cuantum pe care Curtea de Apel Bucureşti l-a apreciat ca fiind suficient pentru constrângerea inculpatului, dar şi pentru reeducarea acestuia, stabilind că nu este necesară nici aplicarea unui spor de pedeapsă.

În ceea ce priveşte temeinicia măsurii de siguranţă a confiscării, s-a constatat eroarea instanţei de fond asupra cantităţii efective de droguri rămase din proba 1 în urma analizelor de laborator, având în vedere că potrivit raportului de constatare tehnico-ştiinţifică şi a dovezii de indisponibilizare subsecvente, această cantitate este de 1,34 gr., iar nu 0,34 gr., cum eronat s-a reţinut, dispunând reformarea sentinţei penale apelate şi sub acest aspect.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul V.M.V. la data de 8 ianuarie 2014.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 20 ianuarie 2014, stabilindu-se termen de judecată a recursului la data de 30 mai 2014.

Prin motivele scrise de recurs depuse la data de 23 mai 2014, în termenul prev. de art. 385¹⁰ alin. (2) C. proc. pen. anterior, inculpatul a invocat cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ alin. (1) pct. 17² C. proc. pen. anterior şi a arătat că sunt incidente dispoziţiile art. 5 noul C. pen., solicitând micşorarea cuantumul pedepsei aplicate în raport cu noile limite de pedeapsă din noul C. pen., cu aplicarea disp. art. 396 alin. (10) C. proc. pen., reţinerea circumstanţelor atenuante în favoarea inculpatului şi aplicarea regulilor de la concursul de infracţiuni conform vechiului C. pen.

Cu prilejul dezbaterilor, inculpatul, prin apărător ales, a susţinut motive de recurs astfel cum au fost formulate, solicitând aplicarea legii penale noi ca fiind mai favorabilă inculpatului.

Având în vedere că la data judecării cauzei în recurs, respectiv la 30 mai 2014, era în vigoare noul C. proc. pen., a fost necesar să se stabilească cadrul procesual în raport cu împrejurarea că, în prezent, recursul nu mai este o cale ordinară de atac şi sub aspectul competenţei funcţionale a acestei instanţe de a judeca recursul, dat fiind că dispoziţiile de procedură penală sunt de imediată aplicare.

Situaţia tranzitorie expusă anterior este reglementată prin dispoziţiile art. 12 alin. (1) din Legea nr. 255/2013, care stabilesc atât competenţa de soluţionare, cât şi dispoziţiile procesuale aplicabile în cauzele aflate în curs de judecată la data intrării în vigoare a legii noi.

Astfel, în conformitate cu dispoziţia tranzitorie anterior menţionată, "recursurile în curs de judecată la intrarea în vigoarea a legii noi declarate împotriva hotărârilor care au fost supuse apelurilor potrivit legii vechi rămân în competenţa aceleiaşi instanţe şi se judecă potrivit dispoziţiilor legii vechi privitoare la recurs."

Prin urmare, constatând că recursul în prezenta cauză se afla în curs de judecată la data intrării în vigoare a C. proc. pen., fiind declarat împotriva unei hotărâri supuse apelului potrivit legii vechi, Înalta Curte a apreciat că este competentă să soluţioneze calea de atac, fiind aplicabile prevederile C. proc. pen. anterior în materia recursului.

Cu privire la prevederile C. proc. pen. anterior privind judecarea recursului, Înalta Curte notează că în raport cu data pronunţării deciziei recurate sunt incidente în cauză dispoziţiile Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti.

Sub acest aspect, se constată că decizia penală recurată a fost pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti la data de 6 ianuarie 2014, deci ulterior intrării în vigoare, la 15 februarie 2013, a Legii nr. 2/2013, fiind supusă casării exclusiv în limita motivelor de recurs prevăzute în art. 385⁹ C. proc. pen. anterior, astfel cum au fost modificate prin actul normativ menţionat.

Din examinarea cazurilor de casare expres prevăzute de textul de lege anterior menţionat, rezultă că prin limitarea obiectului judecăţii în recurs legiuitorul a urmărit ca nu orice încălcare a legii de procedură penală sau a legii substanţiale să constituie temeiuri pentru a casa hotărârea atacată, ci numai acelea care corespund unuia dintre cazurile de casare prevăzute de lege.

În consecinţă, Înalta Curte notează că sfera controlului judiciar a fost limitată prin adoptarea Legii nr. 2/2013, astfel că, nu poate examina decât chestiunile ce privesc aspecte de drept, fără a putea examina şi netemeinicia deciziei atacate.

Examinând recursul formulat de inculpatul V.M.V. conform dispoziţiilor art 385⁹ C. proc. pen. anterior, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, dar şi a prevederilor art. 5 C. pen. privind aplicarea legii penale mai favorabile, Înalta Curte constată că este nefondat pentru următoarele motive:

Din decizia recurată se reţine că acuzaţia adusă inculpatului V.M.V. constă în implicarea nemijlocită a acestuia în comiterea, la data de 13 august 2013, a unui act de vânzare către denunţător a cantităţii de 1,39 gr. pulbere conţinând cocaină, precum şi în deţinerea, la aceeaşi dată, a 0,72 gr. din aceeaşi pulbere, în vederea consumului propriu, fără drept, faptele acestuia întrunind elementele constitutive ale infracţiunilor de trafic de droguri de mare risc, prevăzută de art. 2 alin. (1), (2) din Legea nr. 143/2000, respectiv deţinere de droguri de mare risc pentru consum propriu, prevăzută de art. 4 alin. (1), (2) din Legea nr. 143/2000, în concurs real.

Conform declaraţiei inculpatului, anterioară începerii cercetării judecătoreşti, cauza a fost soluţionată în procedura simplificată a judecăţii în cazul recunoaşterii vinovăţiei cu respectarea tuturor condiţiilor prevăzute de art. 320¹ alin. (1), (2), (3) C. proc. pen. anterior.

În ceea ce priveşte individualizarea pedepselor aplicate inculpatului V.M.V., se reţine că instanţa de apel a avut în vedere dispoziţiile art. 72 C. pen. anterior, atitudinea procesuală sinceră a inculpatului pe parcursul procesului penal, împrejurările legate de comiterea faptei, valorificate ca circumstanţe atenuante judiciare din perspectiva disp. art. 74 alin. (2) C. pen. anterior, avându-se totodată în vedere şi starea de recidivă postcondamnatorie în ceea ce îl priveşte pe inculpat, situaţie ce a atras incidenţa dispoziţiilor art. 86⁴ C. pen. anterior.

Înalta Curte observă că, prin motivele de recurs formulate prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ alin. (1) pct. 17² C. proc. pen. anterior, este criticată decizia recurată sub aspectul aplicării legii penale mai favorabile, solicitându-se aşadar, reducerea pedepselor în raport de noile limite prevăzute de lege după modificarea Legii nr. 143/2000.

Astfel, analizând incidenţa legii penale mai favorabile în cauza de faţă, Înalta Curte apreciază că solicitările recurentului inculpat V.M.V. de aplicare a prevederilor art. 5 C. pen. nu sunt întemeiate, pentru considerentele ce se vor arăta:

Înalta Curte constată că în timpul judecării cauzei în calea de atac exercitată de inculpat, odată cu intrarea în vigoare a noului C. pen., prin Legea nr. 187/2012 au fost aduse schimbări ale limitelor speciale ale pedepsei închisorii pentru infracţiunile prev. de art. 2 alin. (1) şi (2) şi de art. 4 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000.

Modificările ivite în cursul judecării cauzei în recurs, ca urmare a succesiunii în timp a legilor penale, impun soluţionarea acestui conflict al legilor în timp în scopul determinării legii penale aplicabile în această situaţie tranzitorie.

Demersul apare ca fiind necesar în condiţiile în care principiul legalităţii incriminării şi pedepsei ar impune ca infracţiunea reţinută în sarcina inculpatului şi limitele de pedeapsă pentru aceasta să fie cele prevăzute de lege la data comiterii faptei, ceea ce ar face imposibil ca legea nouă să se aplice cu privire la fapta comisă anterior intrării ei în vigoare.

Cu toate acestea, potrivit art. 15 alin. (2) din Constituţia României, legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile.

Excepţia înscrisă în art. 15 alin. (2) din Constituţie impune ca într-o situaţie tranzitorie cum este cea din prezenta cauză, să se facă aplicarea dispoziţiei constituţionale.

Expresie a acestui principiu constituţional este dispoziţia din art. 5 alin. (1) C. pen. potrivit căreia, în cazul în care de la săvârşirea infracţiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă.

Controlul legalităţii unei hotărâri judecătoreşti în recurs presupune nu doar îndreptarea unor încălcări ale legii la judecata în fond şi apel, ci şi verificarea dacă prin ivirea unor situaţii ulterioare pronunţării hotărârii atacate nu apare necesară restabilirea legalităţii şi pronunţarea unei hotărâri în conformitate cu legea substanţială.

În reglementarea C. proc. pen., în varianta anterioară modificărilor intervenite prin intrarea în vigoare a Legii nr. 2/2013, a fost abrogat cazul de casare prev. de art. 385⁹ pct. 20 C. proc. pen. anterior, care viza situaţia în care a intervenit o lege mai favorabilă condamnatului.

Prin abrogarea cazului de casare menţionat, în situaţia în care legea penală intervine înaintea soluţionării cauzei în primă instanţă sau în apel, iar aceste instanţe nu i-au dat eficienţă, hotărârea de condamnare va fi pronunţată cu aplicarea greşită a legii, fiind incident cazul de casare prev. de art. 385⁹ pct. 17² C. proc. pen. anterior.

Situaţia în care legea penală intervine după pronunţarea hotărârii în apel nu este reglementată distinct printr-un caz special de casare, însă atrage incidenţa temeiului de casare înscris în art. 385⁹ pct. 17² C. proc. pen. anterior, pentru că hotărârea chiar dacă la momentul pronunţării era legală, nelegalitatea ei este determinată de reglementări survenite ulterior pronunţării, şi nu ca urmare a unor erori de drept produse în cursul judecăţii în fond şi apel.

Aşadar, o hotărâre judecătorească care este legală la momentul pronunţării poate deveni contrară legii sau să aplice greşit legea în raport cu un element ulterior pronunţării, cum ar fi intervenţia unei noi legi.

În cauză, recurentul inculpat V.M.V. a solicitat să se facă aplicarea legii mai favorabile, motivul de recurs fiind invocat în termenul prev. de art. 385¹⁰ alin. (2) C. proc. pen. anterior, respectiv cu cel puţin 5 zile înaintea primului termen de judecată din 30 mai 2014, în condiţiile în care noul C. pen. a intrat în vigoare la 1 februarie 2014.

De altfel, principiul constituţional, chiar în lipsa unui caz de casare prin prisma căruia hotărârea devenită nelegală să fie casată, impune aplicarea retroactivă a legii noi mai favorabile şi restabilirea legalităţii sub acest aspect.

Cu privire la mecanismul de aplicare a legii penale mai favorabile, Curtea Constituţională, sesizată cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 C. pen. din 17 iulie 2009 (Legea nr. 286/2009), a pronunţat Decizia nr. 265 din 6 mai 2014, publicată în M. Of. nr. 372/20.05.2014, prin care a statuat aplicarea globală a legii penale mai favorabile.

Determinarea legii penale mai favorabile şi alegerea acesteia dintre legile succesive implică, în prealabil, evaluarea, prin comparare, a dispoziţiilor penale din legi succesive care îşi găsesc aplicarea în speţă.

Utilizând aşadar criteriul aprecierii in concreto vor fi examinate aspectele privind modificarea condiţiilor de incriminare şi a tratamentului sancţionator.

Examinând cauza din perspectiva îndeplinirii condiţiilor de incriminare, se constată că infracţiunea de trafic de droguri de mare risc prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 şi infracţiunea de deţinere de droguri de mare risc pentru consum propriu prevăzută de art. 4 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, reţinute în sarcina inculpatului în prezenta cauză, continuă să fie incriminate, constându-se că, prin noua reglementare, limitele de pedeapsă au fost reduse atât cu privire la minimul special, dar şi cu privire la maximul special.

Aşadar, Legea nr. 143/2000, modificată începând cu 1 februarie 2014, prin Legea nr. 187/2012, prevede limite de pedeapsă de la 5 ani la 15 ani închisoare pentru infracţiunea de trafic de droguri de mare risc prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 şi limite de pedeapsă de la 6 luni la 3 ani închisoare pentru infracţiunea de deţinere de droguri de mare risc pentru consum propriu prevăzută de art. 4 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000.

În ceea ce priveşte efectele procedurii recunoaşterii vinovăţiei, se constată că nu există diferenţe între art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen. anterior şi art. 396 alin. (10) cu referire la art. 374 alin. (4) C. proc. pen., în sensul că ambele texte prevăd reducerea limitelor pedepsei cu o treime în aceleaşi condiţii de reglementare.

De asemenea, verificând corespondenţa cu noile dispoziţii materiale şi procedurale, se mai constată următoarele: prevederile art. 37 lit. a) C. pen. anterior se regăsesc în art. 41 C. pen. în vigoare; art. 74 alin. (2) C. pen. anterior se regăseşte în art. 75 alin. (2) lit. b) noul C. pen.; art. 80 alin. (1) C. pen. anterior se regăseşte în art. 79 C. pen.; art. 33 lit. a) C. pen. anterior are corespondent în art. 38 alin. (1) C. pen., iar pedeapsa principală în caz de concurs de infracţiuni este reglementată la art. 39 C. pen.

Totodată, instanţa de ultim control judiciar are în vedere faptul că fiecare dintre cele două infracţiuni pentru care inculpatul V.M.V. a fost condamnat în prezenta cauză au fost săvârşite în termenul de încercare al suspendării sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani închisoare, aplicată pentru fapte de acelaşi gen prin Sentinţa penală nr. 722 din 20 octombrie 2010 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală (definitivă prin neapelare la data de 8 noiembrie 2010).

În acest sens, incidente în cauză sunt dispoziţiile prevăzute de art. 43 alin. (2) C. pen. care reglementează regimul sancţionator al recidivei postcondamnatorii, potrivit căruia: când înainte ca pedeapsa anterioară să fi fost executată sau considerată ca executată sunt săvârşite mai multe infracţiuni concurente, dintre care cel puţin una se află în stare de recidivă, pedepsele stabilite se contopesc potrivit dispoziţiilor referitoare la concursul de infracţiuni, iar pedeapsa rezultată se adaugă la pedeapsa anterioară neexecutată ori la restul rămas neexecutat din aceasta.

De asemenea, tratamentul sancţionator al concursului de infracţiuni din noul C. pen. (art. 39 C. pen.) instituie obligativitatea aplicării la pedeapsa de bază a unui spor egal cu 1/3 din suma celorlalte pedepse, în cazul închisorii, respectiv al amenzii.

Prin urmare, verificând limitele de pedeapsă menţionate anterior, Înalta Curte constată că vechea reglementare este mai favorabilă inculpatului, legea penală veche fiind apreciată ca lege penală mai favorabilă acestuia.

Astfel, chiar dacă pe noua legislaţie faptele inculpatului ar fi încadrabile în infracţiuni cu limite teoretic mai mici decât cele pentru care s-a dispus condamnarea acestuia, pe situaţia concretă a speţei şi a dispoziţiilor referitoare la regimul sancţionator al concursului de infracţiuni, precum şi regimul sancţionator al recidivei (ambele mai severe pe noul C. pen.), inculpatului i s-ar îngreuna situaţia.

Or, legea penală mai favorabilă nu poate fi stabilită în abstract (în speţă prin raportare doar la limitele de pedeapsă prevăzute de cele două reglementări), ci numai pe baza calculului pedepsei în raport de fiecare lege în parte şi în raport de împrejurările concrete ale cauzei, instanţa urmând a alege întotdeauna legea penală mai favorabilă în raport de situaţia concretă.

Aşa cum a arătat şi profesorul Vintilă Dongoroz "pentru a stabili care pedeapsă este mai uşoară, nu ne vom călăuzi după tariful abstract din lege, ci după rezultatele la care se va ajunge aplicând fiecărei pedepse prevăzută de cele două legi toate agravările şi atenuările, rezultând din circumstanţele în care s-a comis faptul".

În consecinţă, Înalta Curte apreciază ca nefondată solicitarea inculpatului V.M.V. de reducere a pedepsei ca urmare a modificării limitelor de pedeapsă pentru infracţiunile deduse judecăţii, având în vedere că reducerea limitelor de pedeapsă pentru cele două infracţiuni la care inculpatul a fost condamnat nu conduce, în mod automat, şi la reducerea pedepsei rezultante aplicate acestuia, în condiţiile în care, aşa cum s-a precizat anterior, tratamentul sancţionator aplicabil în cauză este nefavorabil inculpatului pe noile dispoziţii penale.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 385¹⁵ alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen. anterior, va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul V.M.V. împotriva Deciziei penale nr. 1/A din 6 ianuarie 2014, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, şi totodată, va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii şi arestării preventive de la data de 25 mai 2010 la data de 20 octombrie 2010 şi de la data de 13 august 2013 la zi.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen. va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 250 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul V.M.V. împotriva Deciziei penale nr. 1/A din 6 ianuarie 2014, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii şi arestării preventive de la data de 25 mai 2010 la data de 20 octombrie 2010 şi de la data de 13 august 2013 la 30 mai 2014.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 250 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 30 mai 2014.

← ICCJ. Decizia nr. 1844/2014. Penal. Infracţiuni de evaziune...		ICCJ. Decizia nr. 1865/2014. Penal. Traficul de minori (Legea... →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1862/2014. Penal. Traficul de droguri (Legea 143/2000 art. 2). Consumul ilicit de droguri (Legea 143/2000 art. 4). Recurs