ICCJ. Decizia nr. 1872/2014. Penal. Traficul de persoane (Legea 678/2001 art. 12). Traficul de minori (Legea 678/2001 art. 13), iniţiere, constituire de grup infracţional organizat, aderare sau sprijinire a unui asemenea grup (Legea 39/2003 art. 7

Decizii penale ICCJ 2014

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 1872/2014

Dosar nr. 7090/91/2011

Şedinţa publică din data de 30 mai 2014

Asupra recursului de faţă,

În baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin Sentinţa penală nr. 4 din 18 ianuarie 2012, Tribunalul Vrancea i-a condamnat pe inculpaţii:

1. I.I. - pentru comiterea infracţiunilor de:

- trafic de persoane prevăzută de art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) C. pen. cu re ferire la art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen. la 2 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) ipoteza a II-a şi lit. b) C. pen.;

- trafic de minori prevăzută de art. 13 alin. (1), (2), (3) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) C. pen. cu referire la art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen. la 2 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) ipoteza a II-a şi lit. b) C. pen.;

- iniţiere, constituire, sprijinire a unui grup de criminalitate organizată prevăzută de art. 7 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) C. pen. cu referire la art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen., la 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) ipoteza a II-a şi lit. b) C. pen.

În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen. inculpatul I.I. având de executat pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare şi 2 ani, interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) ipoteza a II-a şi lit. b) C. pen.

2. C.GH., pentru săvârşirea infracţiunilor de:

- trafic de persoane prevăzută de art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) C. pen. cu referire la art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen. la 2 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) ipoteza a II-a şi lit. b) C. pen.;

- trafic de minori prevăzută de art. 13 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) C. pen. cu referire la art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen. la 2 ani şi 6 luni închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) ipoteza a II-a şi lit. b) C. pen.;

- sprijinire a unui grup de criminalitate organizată prevăzută de art. 7 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 39/2003, la 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) ipoteza a II-a şi lit. b) C. pen.

În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen. inculpatul C.GH. având de executat pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) ipoteza a II-a şi lit. b) C. pen.

3. C.M., pentru săvârşirea infracţiunilor de:

- trafic de persoane prevăzută de art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) C. pen. cu referire la art. 76 lit. b) C. pen., la 2 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) ipoteza a II-a şi lit. b) C. pen.;

- trafic de minori prevăzută de art. 13 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) C. pen. cu referire la art. 76 lit. b) C. pen., la 2 ani şi 6 luni închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) ipoteza a II-a şi lit. b) C. pen.;

- sprijinire a unui grup de criminalitate organizată prevăzută de art. 7 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) C. pen. cu referire la art. 76 lit. b) C. pen. la 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) ipoteza a II-a şi lit. b) C. pen.

În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen. inculpata C.M. având de executat pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) ipoteza a II-a şi lit. b) C. pen.

4. N.A., pentru săvârşirea infracţiunilor de:

- trafic de minori prevăzută de art. 13 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) C. pen. cu referire la art. 76 lit. b) C. pen. la 2 ani şi 6 luni închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) ipoteza a II-a şi lit. b) C. pen.;

- trafic de persoane prevăzută de art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) C. pen. cu referire la art. 76 lit. b) C. pen. la 2 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) ipoteza a II-a şi lit. b) C. pen.;

- sprijinire a unui grup de criminalitate organizată prevăzută de art. 7 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) C. pen. cu referire la art. 76 lit. b) C. pen., la 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) ipoteza a II-a şi lit. b) C. pen.

În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen. inculpatul N.A. având de executat pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) ipoteza a II-a şi lit. b) C. pen.

5. N.V., pentru săvârşirea infracţiunilor de:

- trafic de minori prevăzută de art. 13 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) C. pen. cu referire la art, 76 lit. b) C. pen., la 2 ani şi 6 luni închisoare şi 2 ani Interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) ipoteza a II-a şi lit. b) C. pen.;

- sprijinire a unui grup de criminalitate organizată prevăzută de art. 7 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) C. pen. cu referire la art. 76 lit. b) C. pen. la 2 ani şi 8 luni închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) ipoteza a II-a şi lit. b) C. pen.

În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen. inculpata N.V. având de executat pedeapsa cea mai grea de 2 ani şi 8 luni închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) ipoteza a II-a şi lit. b) C. pen.

6. S.I.A., pentru săvârşirea infracţiunilor de:

- trafic de persoane prevăzută de art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) C. pen. cu referire la art. 76 lit. b) C. pen., la 2 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) ipoteza a II-a şi lit. b) C. pen.;

- sprijinire a unui grup de criminalitate organizată prevăzută de art. 7 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) C. pen. cu referire la art. 76 lit. b) C. pen. la 2 ani şi 8 luni închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) ipoteza a II-a şi lit. b) C. pen.

În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen. inculpata S.I.A. având de executat pedeapsa cea mai grea de la 2 ani şi 8 luni închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) ipoteza a II-a şi lit. b) C. pen.

În baza art. 71 C. pen. au fost interzise inculpaţilor drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) ipoteza a II-a şi lit. b) C. pen.

S-a luat act ca părţile vătămate T.L. şi J.I.M. nu se constituie părţi civile împotriva inculpaţilor din prezenta cauză.

S-au admis în parte pretenţiile civile formulate de victimele B.I.O., J.A.I., H.D. şi D.M.

Au fost obligaţi inculpaţii I.I., C.M., C.Gh. la câte 2.000 RON fiecare daune morale către partea civilă B.I.O.

Au fost obligaţi inculpaţii I.I. şi S.I.A. la câte 2.000 RON fiecare daune morale către partea civilă J.A.I.

A fost obligat inculpatul I.I. la 2.000 RON daune morale către partea civilă H.D.

Au fost obligaţi inculpaţii I.I. şi N.A. la câte 2.000 RON daune morale către partea civilă D.M.

Au fost obligaţi inculpaţii la cheltuieli judiciare către stat după cum urmează:

- în faza de urmărire penală obligă pe fiecare inculpat la câte 6.666 RON cheltuieli judiciare către stat;

- în faza de cercetare judecătorească obligă pe fiecare inculpat la câte 1.000 RON cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut următoarele: Inculpaţii din prezenta cauză au constituit un grup infracţional organizat, care s-a ocupat cu racolarea unor tinere care au fost duse în Grecia, cu promisiunea că vor fi angajate într-un restaurant - promisiune care nu a mai fost respectată, victimele fiind obligate să se prostitueze.

Restaurantul unde urmau să muncească tinerele era prezentat ca o locaţie sigură unde era patroană o persoană de încredere din România care a mai ajutat şi alte fete, care le asigura un salariu decent, promisiune care însă nu avea nici o bază reală.

Din momentul în care tinerele ajungeau în străinătate, acestea erau obligate a practica prostituţia în folosul traficanţilor şi erau transformate în mod forţat în marfă şi, ca atare, sortate de către aceştia în funcţie de felul în care arătau, modul în care trebuiau să se comporte şi cu ce clienţi trebuie să întreţină raporturi sexuale, precum şi tariful ce trebuia încasat în urma desfăşurării acestei activităţi. În cazul în care încercau să fugă, li se aplicau corecţii fizice.

De altfel, promisiunea sub care au racolat victimele, aceea a angajării la un restaurant, nu a reprezentat decât constituirea punctului de plecare a umilinţelor şi suferinţelor îndurate. Ţinând cont de vârsta victimelor, acestea au fost împiedicate să evalueze corect şi realist informaţiile prezentate de către racolatori.

Prima instanţă a reţinut, din probatoriul administrat în cauză că toţi traficanţii au conceput şi au realizat planul infracţional de exploatare financiară a vieţii sexuale a victimelor, majore sau minore, forţându-le prin uz de violenţă psihică şi corporală, dar şi prin alte metode de forţare, ameninţări împotriva vieţii lor, reţinerea documentelor de călătorie, informarea părinţilor acestora cu privire la faptul că tinerele se prostituează din proprie voinţă să întreţină relaţii sexuale erotic cu un număr nedefinit de bărbaţi pentru venituri băneşti, de care traficanţii însuşi profitau.

Totodată, s-a reţinut că traficaţii au profitat de situaţia financiară precară a victimelor care căutau un loc de muncă legal, pentru, traiul lor decent, prin promisiuni de angajare ca menajere sau ca angajaţi la afacerea (restaurant) pe care susţineau că o aveau în Grecia numiţii I.D. şi K.L.S.

Fiecare dintre traficaţi a realizat parte din planul infracţional, în sensul că aceştia aveau atribuţii bine stabilite cu privire la racolarea, transportul victimelor, cazarea acestora în România până la plecarea în Grecia, plata cheltuielilor de călătorie pentru transportul în Grecia şi predarea victimelor către lidera grupării şi respectiv exploatarea victimelor de către aceasta şi concubinul ei.

Astfel, potrivit declaraţiei părţii vătămate minoră T.L. data la urmărirea penală şi la instanţă rezultă faptul că la sfârşitul lunii martie 2008 în timp ce se afla la domiciliul său din sat Cosmeşti, comuna Cosmeşti judeţul Galaţi, s-a întâlnit cu numita H.A. - o prietenă mai veche, aceasta întrebând-o dacă nu ar vrea să câştige mai bine muncind în străinătate, că are o rudă în Grecia, care ar putea s-o ajute să-i găsească un loc de muncă foarte bine plătit şi că va avea asigurată cazarea la I.D. şi că va primi circa 800 - 1.000 euro lunar.

Partea vătămată a vorbit la telefon cu I.D., pe care a întrebat-o ce trebuie să muncească în Grecia, iar aceasta i-a precizat că urmează să aibă grijă de nepotul său care este bolnav şi de mama ei, întrucât ea nu are timp pentru că lucrează într-un restaurant.

După discuţia purtată cu I.D., partea vătămată a acceptat să meargă în Grecia, spunându-i numitei H.A. că este minoră. În ziua următoare H.A. a venit acasă la T.L., i-a cerut cartea de identitate spunându-i că-i trebuie lui I.D. să-i rezerve bilete de avion. Ulterior acestui fapt, partea vătămată T.L. s-a întâlnit cu H.A., a mers apoi la aceasta acasă pentru a-şi schimba hainele şi i-a spus că urmează să plece în Grecia în aceeaşi zi.

Acasă la numita I.A. au stat câteva ore, timp în care a venit şi soţul acesteia - S.I. şi au plecat toţi trei cu un autobuz la gara din Tecuci. La gara din Tecuci s-au întâlnit cu un bărbat ce conducea un taxi şi care era însoţit de B.I.O. şi toţi cinci au plecat spre Râmnicu Sărat,

În Râmnicu Sărat într-un restaurant s-au întâlnit cu doi bărbaţi - I.I. şi C.Gh., respectiv fratele şi ginerele numitei I.D.

A doua zi inculpatul I.I., însoţit de un bărbat, au plecat împreună cu partea civilă şi B.I.O. la aeroportul Băneasa din Bucureşti, unde cei doi bărbaţi le-au spus tinerelor că aveau biletele plătite de I.D. şi au fost sfătuite de I.I. să spună, dacă sunt întrebate, că merg în Grecia la botezul unei cunoştinţe.

Fiind minoră părţii vătămate T.L. nu i-a fost permisă trecerea, plecând în Grecia doar B.I.O. Inculpatul I.I. a mers la un lucrător de la vamă şi a încercat să-i dea 100 de euro pentru a-i permite trecerea, însă a fost refuzat.

Inculpatul I.I. a sunat-o pe numita I.D. căreia i-a spus ce s-a întâmplat şi s-au sfătuit cum să procedeze în continuare. Ca urmare a acestei discuţii, I.I. i-a spus victimei să nu-şi facă probleme pentru că va pleca a doua zi.

În ziua următoare, inculpata C.M. împreună cu soţul ei. - inculpatul C.Gh. au dus-o la o benzinărie în Râmnicu Sărat, unde s-au întâlnit cu inculpata N.V. şi cu un bărbat despre care victima a înţeles că este soţul acestei inculpate, pe nume N.V.

Partea vătămată a plecat împreună cu cei doi, iar pe drum spre ieşirea din ţară, numiţii N. au luat o familie formată din soţ, soţie şi doi copii minori şi şi-au continuat drumul spre graniţa româno-bulgară.

Partea vătămată T.L. fusese instruită de cei doi N. să spună poliţistului de frontieră, dacă va fi întrebată, că este nora lor şi că merge în Grecia la fiul acestora.

După trecerea frontierei, au traversat Bulgaria pe timpul nopţii şi au ajuns dimineaţa în Grecia, în localitatea Atena, unde au fost aşteptaţi de numita I.D. şi victima B.I.O.

Acestea au fost însoţite de o rudă a numitei I.D. pe nume I. Partea vătămată T.L. a fost de faţă când numita I.D. i-a dat inculpatei N.V. suma de 700 - 800 euro.

Ulterior I.D. i-a cerut actul de identitate, moment în care a constatat că-l uitase la N.V., pentru că aceasta îl luase la plecarea din ţară. S-au reîntâlnit din nou cu cei doi şi au recuperat buletinul şi a auzit când I.D. i-a spus inculpatei N.V. că trebuie să-i mai caute două fete, deoarece tânăra pe care i-a adus-o a fugit, urmând să-i plătească pentru acest serviciu.

În momentul în care a reîntâlnit-o pe B.I.O., aceasta era schimbată, era supărată şi a evitat să comunice cu ea.

Ulterior au ajuns la locuinţa numitei I.D. unde se mai aflau două fete, pe nume A.Ş. şi A.M.D. cât şi bărbatul numitei I.D., pe nume „C.", nimeni altul decât numitul K.S.L.

I.D. i-a spus că a fost cumpărată de la numita H.A. şi că a fost adusă să se prostitueze, iar la refuzul părţii vătămate, I.D. a ameninţat-o că o omoară. A fost obligată să îmbrace hainele ce i-au fost date de I.D. şi dusă de I.D. şi soţul acesteia, împreună cu celelalte fete - O. şi Ş., la club.

A fost prezentată de I.D. patronului clubului şi lăsată în grija acestuia la ora 17:30, stabilind să vină să o ia la ora 5:00, Partea vătămată T.L. a declarat că în prima zi a fost obligată să întreţină raporturi sexuale cu un număr de 58 de clienţi, convenţia fiind ca sumele obţinute de la primii cinci clienţi să fie luate de patronul clubului, iar celelalte sume de bani trebuiau predate în totalitate numitei I.D.

Costul unui raport sexual era de 30 euro, iar durata între 10 - 15 minute, fiind bătută de patronul clubului şi de I.D. dacă nu se încadra în această perioadă de 10 minute.

Partea vătămată a declarat faptul că la club erau duse de către I.D. şi soţul acesteia K.S.L., în jurul orei 17:00 şi lăsate să lucreze până la ora 5:00, iar când erau luate de aceştia, în unele cazuri erau duse la apartamentul unde erau cazate sau în alte cluburi unde se lucra până la ora 12:00 sau 14:00.

Într-una din zile, în timp ce se afla în apartamentul acestora, partea vătămată T.L. a încercat să se arunce de la etajul 5 al apartamentului în care locuia, întrucât nu mai suporta situaţia dramatică în care se afla.

A fost prinsă de I.D. şi bătută de aceasta ca răspuns la tentativa ei de sinucidere. Declară că a mai fost bătută în repetate rânduri de I.D. din diferite motive.

Pentru a rezista durerilor cauzate de bătăi cât şi de numărul mare de relaţii sexuale, dar şi pentru a rezista la programul de lucru prelungit, I.D. îi dădea nişte pastile, care aveau un efect analgezic.

Conform declaraţiei părţii vătămate T.L., se reţine faptul că atunci când a fost dusă prima zi în club, patronul a întrebat câţi ani are, iar I.D. i-a spus acelei persoane că victima este majoră, însă a uitat actele la apartament.

După ce I.D. a vorbit cu o cunoştinţă despre care ştia că este avocat de cetăţenie greacă, în ziua următoare i-a fost adus un buletin de identitate nou, în sensul că-i modificase anul naşterii, astfel ca aceasta să pară majoră.

De asemenea, partea vătămată a precizat că zilnic ea, Ş. şi O. erau duse la diferite bordeluri din Atena şi obligate să întreţină raporturi sexuale, fiecare fată cu 34 până la 74 de clienţi. Au fost zile în care lucrau zi şi noapte, adică numărul clienţilor cu care întreţineau raporturi sexuale depăşea media maximă.

Totodată, victima a precizat că atât ea cât şi celelalte fete, în prezenţa altor persoane erau obligate să i se adreseze D. cu apelativul „M.", pentru a le întări convingerea că sunt apropiate şi practică prostituţia de bună voie.

Toţi banii câştigaţi de tinere prin întreţinerea raporturilor sexuale cu clienţii erau luaţi de I.D. care, împreună cu K.S.L. zis „C." îi administrau.

După circa două săptămâni, partea vătămată T.L. i-a spus numitei I.D. că ea consideră că şi-a plătit banii pe care i-a cheltuit cu aducerea ei, că doreşte să plece acasă, însă I.D. a ameninţat-o că o omoară pe ea şi pe familia ei şi că va trimite nişte bani familiei ei, cu intenţia dea o convinge să mai rămână.

Întrucât nu cunoştea limba şi nu putea să se înţeleagă cu patronul clubului, I.D. i-a dat victimei un telefon mobil pe care avea credit cât să poată să o apeleze, urmând ca după aceea să o sune aceasta din urmă. De altfel toate fetele avea câte un telefon mobil, aceasta fiind modalitatea de a le controla.

Partea vătămata a reuşit la un moment dat să vorbească cu mama sa, însă de faţă era şi numita I.D., motiv pentru care victima nu a putut să-i precizeze mamei sale cu ce se ocupă în Grecia. Mai mult, D. a vorbit cu mama victimei dându-i acesteia asigurări că totul este bine, că are grijă de L. şi-i plăteşte un salariu de 1.000 de euro. De asemenea, numita I.D. l-a mai contactat telefonic pe fratele părţii vătămate - numitul C., asigurându-l că aceasta este bine. Din banii pe care a reuşit să-i ascundă, a reuşit să încarce creditul pe cartelă şi a contactat familia în ţară, respectiv pe mătuşa G.F.D., căreia i-a spus ce se întâmplă şi a rugat-o să meargă la poliţie, însă aceasta nu a crezut-o.

După alte câteva zile a sunat-o pe mama sa în Turcia, care şi-a dat seama că ceva nu este în regulă.

În una din seri, aceasta s-a hotărât să fugă, partea vătămată T.L. a luat un taxi, a ajuns la o circă de poliţie, însă nu s-a înţeles cu poliţiştii neştiind limba greaca şi într-un final a ajuns la aeroport. Şi-a sunat mama şi a reuşit să vorbească cu aceasta, care i-a spus că o sunase deja I.D. şi o ameninţase că-i omoară copii din România dacă partea vătămată T.L. nu se va întoarce să practice în continuare prostituţia pentru ea.

La aeroport partea vătămată T.L. a fost urmărită de I.D. şi de I.I., însă aceasta de frica lor s-a ascuns în toaleta de bărbaţi apoi prin alte localuri, până în jurul orei 23:00, când a ajuns la aeroport mama sa. Dimineaţă acestea au fost la poliţia aeroportului şi apoi au dat declaraţii poliţiei elene şi au condus organele de anchetă la adresa unde locuia numita I.D. şi la cluburile unde a lucrat. Ulterior s-au întors în România, iar de când a ajuns în ţară, I.D. a sunat de mai multe ori şi a vorbit cu mătuşa victimei, G.F.D., căreia i-a spus că partea vătămată T.L. trebuie să renunţe la plângere deoarece o să o omoare.

Ulterior G.F.D. a fost abordată pe stradă de către fratele D., inculpatul I.I., de S.I. soţul numitei H.A., spunându-i că-i oferă 30.000 euro dacă îşi retrage plângerea, de faţă fiind şi H.A. şi H.V.

Aceasta a fost sunată şi de I.D. care i-a oferit suma de 30.000 euro pentru a-şi retrage plângerea.

S-a reţinut că potrivit declaraţiei părţii vătămate T.L. reiese faptul că aceasta a câştigat pe seară în jur de 600 - 700 euro, iar în toată perioada cât a practicat prostituţia în favoarea lui I.D. apreciază că a câştigat în jur de 20.000 RON bani însuşiţi de această inculpată. Această declaraţie se coroborează cu declaraţia martorei G.F.D. dată la urmărirea penală.

O altă victimă a fost partea vătămată B.I.O. Din declaraţia victimei B.I.O. dată la urmărirea penală şi la instanţă, rezultă că în cursul anului 2008, mai exact după Sărbătorile Pascale, în timp ce se afla la domiciliul ei din Româneşti, a vorbit cu vecina sa A.Ş.A., despre care ştia că a fost plecată în Grecia unde a câştigat bani mulţi întrucât a lucrat într-un restaurant, lucru ce i-a fost confirmat de "veeinasa" cu ocazia discuţiilor purtate.

Întrucât familia părţii vătămate avea o situaţie materială precară lucrând numai tatăl său, iar ea şi cele trei surori ale sale nu aveau loc de muncă, i-a spus numitei A.Ş.A. că ar vrea să lucreze şi ea în Grecia la acel restaurant.

A doua zi a mai întrebat-o pe A.Ş.A. câte ceva despre locul ei de muncă, iar aceasta i-a spus că lucrează pentru o femeie pe nume I.D., care este patroană şi că în medie câştigă 1.000 euro lunar şi are un bacşiş de 300 euro lăsat de clienţii restaurantului.

Numita A.Ş.A. i-a spus victimei că locuieşte împreună cu numita I.D. într-un apartament cu soţul acesteia numitul „C." şi cu o fată pe nume „D." care lucrează în acelaşi restaurant.

Cu această ocazie, partea vătămată B.I.O. i-a spus numitei A.Ş.A. că ar vrea şi ea să lucreze în Grecia, dar trebuie să vorbească cu părinţii săi să vadă dacă o vor lăsa pentru că nu a mai fost plecată niciodată în străinătate.

După ce partea vătămată B.I.O. a discutat cu mama sa despre o eventuală plecare în Grecia, care nu a fost de acord cu acest lucru, iar A.Ş.A. i-a spus că o să-i dea numărul de telefon mobil al acesteia numitei I.D. ca să vorbească cu mama sa şi să o liniştească în această privinţă.

În câteva zile A.Ş.A. a plecat în Grecia şi a mai luat cu ea o fată din satul Româneşti, pe nume A.D.M.

Ulterior, partea vătămată B.I.O. a aflat de la sora numitei A.D.M., numita A., faptul că D.I. a venit în România împreună cu soţul ei „C." şi fratele acesteia pe nume I.I. şi le-au luat pe A.Ş.A. şi A.D.M., pentru a merge în Grecia.

La câteva zile după ce A.Ş.A. şi A.D.M. au plecat în Grecia, a fost sunată pe telefonul mobil partea vătămată B.I.O., de către A.Ş.A. care i-a spus că se află în Grecia şi pe lângă ea este I.D., patroana ei, care vrea să-i vorbească, I.D. i-a spus că a aflat că ar dori să vină în Grecia pentru a lucra la restaurant şi s-a oferit să vorbească cu mama părţi vătămate pentru a o convinge să o lase să vină în Grecia pe victimă, însă mama victimei nu era acasă în acel moment. I.D. a vorbit ulterior cu mama victimei pe care a asigurat-o că nu i se va întâmpla nimic rău, că va avea grijă să nu păţească nimic şi că aceasta va lucra în restaurantul ei, precum şi că se va ocupa de cheltuielile cu transportul.

A doua zi la locuinţa părţii vătămate a venit un bărbat ce s-a recomandat S., persoana trimisă de inculpata I.D. pentru a o aduce pe victimă la Râmnicu Sărat, la inculpata C.M.

Partea vătămată B.I.O. a plecat spre Râmnicu Sărat cu „S.", iar pe dram s-au oprit la Gara Tecuci pentru a lua încă două fete şi un băiat, Pe una din tinere o chema T.L. din Tecuci, pe cealaltă o chema H.A. tot din Tecuci, iar bărbatul respectiv se numea S.I. şi era concubinul numitei H.A. „S." i-a spus părţii civile B.I.O. că T.L. va merge cu ea în Grecia,

După un timp s-au oprit la restaurant şi acolo au venit doi bărbaţi, unul prezentându-se ca fiind I., fratele D., iar celălalt ca fiind C.Gh. soţul lui C.M. (fiica D.), Apoi „S." i-a spus părţii vătămate B.I.O. şi lui T.L. că urmează ca ele să meargă cu cei doi la casa numitei C.M. care, le-a primit în casă, le-a arătat camera unde vor dormi şi le-a spus că se odihnească pentru că a doua zi vor pleca, iar inculpatul I.I. le-a spus că va veni de dimineaţă să le ia.

C.M. în faţa tinerelor a sunat-o pe mama sa, numita I.D. căreia i-a spus ca tinerele au ajuns cu bine şi că a aranjat ca a doua zi de dimineaţă, inculpatul I.I. să le ducă la aeroport. Inculpata C.M. le-a spus celor două tinere că nu o să le pară rău că merg în Grecia, deoarece mama ei este o persoană de treabă, care a ajutat mai multe fete şi care au ajuns bine. De asemenea, C.M. le-a confirmat fetelor că vor lucra în restaurantul mamei sale.

În ziua următoare a venit inculpatul I.I. împreună cu un prieten al său, cu o dubă de culoare albă în care s-au urcat toţi patru şi au plecat spre Bucureşti.

Partea vătămată B.I.O. a aflat de la inculpatul I.I. că sora lui le-a făcut rezervare de bilete la avion, pe care tot ea le-a şi plătit. Când au ajuns la Aeroportul Otopeni partea vătămată B.I.O. a mers împreună cu I.I. şi-a luat biletul de avion, însă numita T.L. nu i-a fost permisă ieşirea din ţară deoarece era minoră.

În acel moment inculpatul I.I. a sunat-o pe I.D. şi i-a comunicat faptul că tinerei T.L. nu i-a fost permisă ieşirea din ţară. Partea vătămată B.I.O. a plecat din Grecia, iar tânăra T.L. a rămas cu I.I. în ţară.

Partea vătămată B.I.O. a ajuns pe Aeroportul din Atena şi a fost aşteptată de I.D., „C."" şi A.D.M. După aceasta au mers la apartamentul numitei I.D. şi al lui „ C." situat în Atena, str. M.V. În acest apartament se mai aflau două tinere A.Ş.A. şi o alta pe nume "D." de aproximativ 19 ani şi era din Râmnicu Sărat.

Potrivit declaraţiei părţii vătămate B.I.O., rezultă faptul că aceasta timp de câteva zile a stat în apartament, iar D. şi „C." o scoteau la plimbare, la cumpărături, la restaurant.

Pe celelalte fete, respectiv A.Ş.A., A.D.M. şi pe „D.", partea vătămată le vedea numai în fugă, doar când se schimbau pentru a pleca la muncă şi atunci acestea evitau să-i vorbească motivând că sunt obosite şi se grăbesc.

Într-o seară I.D. i-a spus că de fapt nu va lucra la nici un restaurant, ci va lucra cu clienţii, de faţă fiind celelalte fete şi concubinul „C.", iar D. i-a explicat că va trebui să practice prostituţia.

Partea vătămată B.I.O. a refuzat să facă acest lucru şi că doreşte să plece înapoi în România, însă I.D. i-a spus că-i este datoare mulţi bani cheltuiţi pe transport, cazare, mâncare, ieşirile în oraş şi ca atare trebuie să facă ce spune ea.

Partea vătămată B.I.O. a precizat că datorită faptului că I.D. şi „C." i-au indus o stare de teamă şi buletinul ei se afla la D., iar în lipsa acestora, era încuiată în apartamentul de la etajul 5, nu a avut cum să fugă sau să anunţe autorităţile.

Aceasta a încercat să vorbească şi cu celelalte fete, însă acestea o evitau spunându-i nu vor să aibă probleme pentru că atât I.D. cât şi „C." sunt cu ochii pe ele, le supraveghează şi le interzice să vorbească între ele.

După ce a luat la cunoştinţă de cele precizate de I.D., partea vătămată B.I.O. a fost dusă de I.D. într-un bordel unde a prezentat-o matroanei L., unde a fost obligată să practice prostituţia.

Victima B.I.O. a declarat că la scurt timp după venirea ei în Grecia a însoţit-o pe I.D. la Aeroportul din Atena unde s-au întâlnit cu femeia despre care a aflat că se numeşte N.V. şi atunci I.D. s-a urcat în maşină cu aceasta şi i-a dat mai multe sute de euro în jur de 500 - 800 euro şi au luat-o de acolo pe minora T.L., tânăra venise cu ea în maşină, însă nu-i fusese permisă trecerea.

Cu ocazia acelei întâlniri, victima B. a auzit când numita N.V. i-a povestit lui I.D. că a trebuit să plătească la vamă o sumă de bani pentru a putea să o scoată din ţară pe T.L. care era minoră, şi acest lucru a fost pentru că nu avea o hârtie prin care dovedea că T.L. este fiica ei.

Au plecat împreună cu I.D. şi T.L. însă, pe drum I.D. şi-a amintit că a uitat să-i ceară inculpatei N.V. actul de identitate al numitei T.L. şi atunci aceasta i-a sunat pe cei doi adică pe N.V. şi bărbatul care o însoţea şi s-au întâlnit din nou pentru a recupera acel act.

Partea vătămată B.I.O. a declarat că în următoarele zile, I.D. i-a falsificat buletinul de identitate al victimei T.L., falsificându-i data naşterii cu un an în plus, şi a fost de faţă când aceasta a călcat cu picioarele pe actul falsificat pentru a părea că este uzat.

S-a reţinut că declaraţia victimei B.I.O. se coroborează cu declaraţia victimei A.Ş.A., dată la urmărirea penală unde se arată că nu, se constituie parte civilă şi că a fost exploatată sexual de numiţii I.D. şi „C.".

Potrivit declaraţiei părţii vătămate D.M. dată la urmărirea penală în cursul anului 2004 în timp ce se afla la domiciliu, a mers la o discotecă şi acolo l-a cunoscut pe inculpatul I.I. În lunile următoare s-a întâlnit cu aceasta fiind invitată la o cafea, însă au rămas doar prieteni. Ulterior inculpatul I.I. a devenit prietenul unei foste colege pe nume „D.".

De la inculpaţii I.I. a aflat că aceasta are o soră pe nume „L.,, care este în Grecia căsătorită şi că „D." a fost de mai multe ori plecată acolo, iar „L." a ajutat-o să-şi găsească un loc de muncă. Întrebând-o pe D. ce a lucrat în Grecia, aceasta i-a spus că sora lui I. a ajutat-o să-şi găsească un loc de muncă la un bar.

După un timp s-a întâlnit cu inculpatul I.I. care a întrebat-o dacă nu vrea să câştige mai muţi bani şi să-i găsească un loc de muncă în afară, spunându-i că poate să facă acest lucru prin sora sa „L." îi poate găsi un loc de muncă în Grecia, bine plătit, şi întrebând despre ce este vorba, inculpatul I.I. i-a precizat că îi poate aranja să lucreze la un bar din Grecia, iar clienţii în majoritate sunt bărbaţi şi trebuie convinşi să consume cât mai mult şi a asigurat-o că aceasta sigur se va descurca să facă acest lucru şi că va fi plătită în funcţie de cât de mult consumă clientul, respectiv un procent din consumaţia clientului.

I s-a părut interesantă oferta, singura problemă pe care i-a spus-o inculpatului I.I., era aceea că nu mai fusese niciodată plecată din ţară şi nu ştia dacă părinţii o vor lăsa să plece şi nici nu mai are bani pentru paşaport şi transport.

Inculpatul I.I. i-a spus să nu-şi facă griji că îi va da banii necesari pentru obţinerea paşaportului şi că o să se ocupe şi de transportul ei până în Grecia, pentru că el cunoaşte pe cineva care vrea să o ajute şi că ulterior să-i returneze banii.

După câteva zile s-a întâlnit cu I.I. în Râmnicu Sărat, atunci i-a spus că a avut paşaport însă l-a pierdut, dar i-a zis că nu-i nici o problemă, îl vor declara pierdut la M. Of. şi vor scoate altul, totodată spunându-i să nu-şi facă griji că se va ocupa el de tot.

Inculpatul I.I. s-a ocupat de formalităţile vechiului paşaport, iar ei i-a dat suma de bani necesară pentru achitarea taxelor obţinerii unui nou paşaport.

În perioada când aştepta obţinerea paşaportului inculpatul I.I. i-a spus că „D." a plecat la sora lui" L." - numita D. în Grecia, că s-a angajat şi că o aşteaptă şi pe ea. Tot atunci, inculpatul i-a mai spus că dacă cunoaşte vreo prietenă care vrea să lucreze în Grecia nu e nici o problemă, poate să vină să o ajute şi să-şi găsească un loc de muncă ca şi în cazul ei, însă aceasta nu a vrut să se complice şi i-a spus că nu cunoaşte pe nimeni.

De asemenea, în luna septembrie 2005, inculpatul I.I. a anunţat-o că va pleca în Grecia peste o săptămână şi să-şi facă bagajele. D.M. nu se înţelegea prea bine cu părinţii şi cei trei fraţi ai săi şi acesta a fost motivul pentru care despre plecarea ei în Grecia nu le-a spus nimic părinţilor. Numai în momentul în care era pe drum spre Grecia a anunţat-o pe mama ei că se duce în Italia la fratele ei.

Ca urmare a acestui fapt, I.I. s-a deplasat cu autoturismul la domiciliul părţii vătămate D.M., după care s-au îndreptat către un popas din apropierea comunei Tâmboieşti, judeţul Vrancea. La acest popas au fost aşteptaţi de un bărbat pe nume „A." (inculpatul N.A. din prezenta cauză), despre care victima a aflat ulterior că este şoferul care o va transporta în Grecia.

Din Tâmboieşti au plecat spre Arad, iar în apropiere de frontieră inculpatul I.I. i-a cerut victimei paşaportul pentru a-l prezenta lucrătorilor la poliţia de frontieră. Tot „A." a fost cel care a prezentat paşapoartele şi sumele de bani necesare fiecăruia pentru a i se permite ieşirea din ţară, iar inculpatul I.I. ţinea legătura în permanenţă cu sora lui din Grecia.

Până la graniţa cu Austria nu au fost probleme, acolo însă după ce „A." a prezentat paşapoartele vameşului acesta s-a întors şi i-a spus inculpatului I.I. că nu i se permite accesul pe teritoriul Austriei,

Până să fie luat de vameşi inculpatul I.I. i-a dat victimei D.M. suma de aproximativ 500 euro şi i-a spus să-l asculte pe „A.", că acesta o va duce la sora lui "L." în Grecia, După ce au plecat, aceasta i-a dat banii primiţi de la inculpatul I.I. lui „A.", care i-a spus să nu-şi facă probleme că o să aibă grijă de ea şi că o să ajungă cu bine în Grecia.

Iniţial partea vătămată D.M. a fost dusă de A. în Italia, şi în aceeaşi zi acesteia i-a cumpărat bilet de avion pentru Grecia. Tot A. a fost cel care i-a cumpărat o cartelă telefonică şi i-a scris un număr de telefon spunându-i că atunci când va ajunge pe aeroportul din Atena să sune la acel număr de telefon şi o să vină sora inculpatului I.I. să o ia.

Cu această ocazie, A. a contactat-o pe numita „L." în Grecia şi a anunţat-o că i-a cumpărat bilet de avion victimei şi aceasta o să ajungă în Grecia în bune condiţii.

Când a ajuns în Grecia pe aeroportul din Atena nu a apucat să sune la acel număr pentru că a văzut-o pe prietena ei "D." care era însoţită de două femei.

Partea vătămată D.M. când a văzut-o pe „D." în aeroportul din Atena s-a îndreptat către aceasta şi nici nu a apucat să o salute ca una dintre femei i-a întins mâna şi s-a recomandat a fi "L." sora inculpatului I.I. şi ca se bucură că a ajuns cu bine în Grecia,

Împreună cu „D." şi „L." mai era o fată pe nume „I." (N.), persoană pe care victima o cunoştea din vedere, întrucât aceasta locuia în aceeaşi zonă cu partea vătămată.

„L." a condus-o la o maşină în care se afla un bărbat pe care I-a prezentat ca fiind prietenul ei pe nume „C." şi împreună au plecat spre locuinţa „ L." din Atena.

La apartament au ajuns toţi, apoi "L." i-a spus lui „C." că trebuie să ducă fetele la muncă, iar D.M. a rămas să se odihnească pentru că a avut un drum lung. Aici victima D.M. a fost exploatată sexual de numita D. (L.).

De asemenea, partea vătămată H.D. la urmărirea penală şi la instanţă, a declarat că în luna ianuarie 2008, după sărbătoarea Sf. Ioan, sora sa H.A., a venit acasă împreună cu concubinul ei S.I., însoţiţi de un bărbat şi o femeie spunându-i că pleacă în Grecia pentru că cineva i-a promis o slujbă la un restaurant în Atena.

A declarat că sora ei a intrat în casă, iar celelalte persoane au rămas în maşină şi din discuţiile purtate cu sora sa a înţeles că o femeie este stabilită în Grecia şi i-a oferit un loc de muncă la un restaurant şi că aceasta se va ocupa de transport şi de cazare.

Partea vătămată H.D. auzind această ofertă de la sora sa s-a hotărât să plece şi ea în Grecia văzând în aceasta o oportunitate de a câştiga bani, întrucât situaţia sa financiară nu era prea bună şi nu avea loc de muncă.

Victima H.D. s-a hotărât să plece împreună cu A., cu concubinul acesteia S.I. şi cu cele două persoane ce aşteptau în maşină, către aeroportul Bucureşti,

Partea vătămată H.D. s-a urcat cu A. şi cu S.I. pe bancheta din spate, pe locul din dreapta şoferului stătea femeia în vârstă de aproximativ 30 ani de etnie rromă, iar la volan se afla persoana de sex masculin despre care a aflat din discuţii că este rudă cu patroana restaurantului din Grecia unde trebuia să ajungă.

Până să se urce în maşină l-a întrebat pe şofer dacă poate să meargă şi ea în Grecia iar acesta i-a spus că poate să meargă întrucât plăteşte el transportul şi banii nu sunt o problemă. Totodată acesta i-a spus că pentru returnarea cheltuielilor o să vorbească cu patroana restaurantului unde va lucra.

În drum spre aeroport au făcut o oprire la Râmnicu Sărat în oraş fiind aşteptaţi de alte persoane. Au parcat autoturismul lângă aceştia, moment în care partea vătămată H.D., sora sa A. şi S.I. s-au dat jos să fumeze, iar şoferul şi acea femeie s-au deplasat către trei bărbaţi care aşteptau pe marginea şoselei.

În urma acestei discuţii care a durat aproximativ 15 minute au plecat spre aeroport, însă acea femeie a rămas cu acele persoane cu care s-a întâlnit la Râmnicu Sărat. De la Râmnicu Sărat în autoturism s-a urcat un bărbat care, părea a fi prieten cu şoferul. Pe tot parcursul drumului atât şoferul cât şi celălalt bărbat au vorbit mai tot drumul la telefonul mobil cu acea persoană care-i aştepta în Grecia însă vorbeau în limba greacă.

Partea vătămată H.D. s-a urcat în avion împreună cu sora sa A., iar pe aeroportul din Atena au fost aşteptate de femeia în al cărui restaurant trebuia să lucreze şi, care s-a recomandat „D." şi de concubinul acesteia pe nume "C.", cetăţean polonez.

Împreună cu D. şi „C." au mers la un restaurant să mănânce, iar la un moment dat D. a întrebat-o pe ea şi pe sora sa dacă ştiu de ce au venit în Grecia şi ce urmează să facă aici, acestea spunându-i că au fost informate că vor lucra într-un restaurant.

D. a părut surprinsă şi le-a spus că au fost aduse în Grecia pentru a practica prostituţia, astfel că numita D. a exploatat sexual pe victima H.D.

A reţinut prima instanţă că din actele şi lucrările dosarului rezultă că a fost exploatată sexual şi minora J.I.M. Astfel, potrivit declaraţiei date la urmărirea penală şi instanţă, rezultă că la începutul anului 2005 s-a întâlnit întâmplător în oraş cu o cunoştinţă pe nume D.P., şi aceasta era însoţită de un bărbat, pe care i l-a prezentat cu numele de I.I., inculpatul din prezenta cauză.

A făcut cunoştinţă cu inculpatul I.I. şi discutând cu acesta i-a precizat că are o soră în Grecia, care o poate ajuta să lucreze în acea ţară, ca damă de companie. Nu a discutat foarte multe cu inculpatul I.I. despre sora lui din Grecia, nici nu i-a spus cum se numeşte aceasta şi nici unde lucrează.

Partea vătămată J.I. M. avea cunoştinţă că D.P. fusese plecată în Grecia, însă nu ştia cu precizie ce a făcut aceasta în acea ţară,

Cert este că ea l-a întrebat pe inculpatul I.I. dacă în Grecia va trebui să facă altceva, iar acesta i-a precizat că nu va lucra decât ca damă de companie. Totodată, partea vătămată a declarat că i-a spus lui I. că este minoră, însă acesta i-a precizat că nu este nici o problemă şi sora lui o va ajuta să lucreze numai ca damă de companie.

Reţine aceasta că era în perioada sărbătorilor pascale din anul 2005, când s-a întâlnit din nou cu I., acesta era însoţit de sora lui, şi cu acea ocazie i-a prezentat-o pe aceasta ca fiind persoana care o va ajuta să plece în Grecia şi faptul că se numeşte D. Nu a discutat cu D. despre plecarea în Grecia, ci doar i s-a spus că în următoarele zile o să plece în Grecia. La aproximativ două zile după aceasta, victima a fost anunţată de I. că va pleca în Grecia şi i-a spus să meargă acasă la D., urmând ca de acolo să plece către Grecia.

Conform celor precizate de inculpatul I.I., partea vătămată J. a mers acasă la D., a aşteptat puţin şi a venit Inculpatul I.I. pentru, a le lua.

Mai reţine că inculpatul avea un microbuz I. de culoare albă, autoturism în care s-a urcat împreună cu D.P.

Astfel au plecat împreună cu inculpatul I.I. către Bucureşti, iar pe drum s-au întâlnit cu D., care era într-o altă maşină marca N., ce era condusă de un bărbat pe care victima nu-l cunoştea.

Partea vătămată J.I. M. împreună cu D. a urcat în maşina în care se afla D., şi şi-au continuat drumul spre Bucureşti, iar inculpatul I.I. a venit împreună cu un alt bărbat cu microbuzul I.

La Bucureşti au fost cazate timp de două zile la domiciliul unchiului D., iar acest lucru s-a întâmplat ca urmare a faptului că D. aştepta să primească o sumă de bani de la iubitul ei din Grecia.

După ce D. a primit acea sumă de bani, partea vătămată a plecat împreună cu aceasta şi cu D.P. cu un autoturism condus de un şofer ce fusese plătit pentru această cursă spre Grecia de către unchiul D.

Ajungând la vamă în Nădlac, organele de poliţie au constatat că victima J.I.M. este minoră şi au solicitat documentele prin care i se permitea să iasă afară din ţară. Ca urmare a acestui fapt, partea vătămată i-a sunat pe părinţii săi, le-a spus că are nevoie de o procură notarială, prin care ei să-şi dea acordul ca ea să plece în Grecia, iar ca însoţitor să fie trecută numita I.D.

A aşteptat două zile la un hotel din apropierea punctului de frontieră până a venit inculpatul I.I. şi i-a adus D. documentele prin care i se permitea minorei ieşirea din ţară împreună cu inculpata. Partea vătămată cunoştea faptul că I.I. a mers împreună cu părinţii ei la notariat pentru procură şi acesta le-a dat datele de stare civilă ale numitei I.D.

D. a fost cea care a plătit contravaloarea cazării la hotel pentru victima minoră D.P. şi acel şofer.

După aceasta, partea vătămată a plecat din România şi a ajuns în Grecia, iar prima dată a fost cazată într-un apartament din localitatea Kerkera, apartament în care locuia împreună cu D., iubitul acesteia pe nume „C." şi D.P. Aici a fost exploatată sexual de numita D.

Declaraţia părţii vătămate A.Ş.A. şi B.I.O. se coroborează şi cu declaraţia martorei A.D.M., dată la urmărirea penală şi la instanţă.

Din declaraţia părţii vătămate J.A.I., dată la dosar urmărire penală, rezultă că, în cursul anului 2007 a cunoscut-o pe inculpata S.I. A. şi din discuţiile purtate cu aceasta a înţeles că respectiva are cunoştinţe în Grecia şi ar putea să-i asigure un loc de muncă în această ţară.

Astfel I. i-a propus părţii vătămate J.A.I. să plece împreună în Grecia urmând să muncească într-un restaurant la o cunoştinţă a ei.

Atunci partea vătămată J.A.I. i-a spus I. că trebuie să aibă şi acceptul familiei pentru a pleca, moment în care aceasta s-a oferit să meargă acasă la părinţi pentru a lua acceptul şi astfel a cunoscut-o pe mama părţii vătămate, căreia i-a spus că are rude în Grecia şi că sunt oameni de încredere şi că vor munci cinstit.

După câteva zile partea vătămată J.A.I. a fost sunată de I. care, a invitat-o pe la domiciliul ei şi după ce a ajuns acolo i s-a precizat că-l va cunoaşte pe fratele persoanei la care vor lucra.

S-au întâlnit cu inculpatul I.I., acesta a stat de vorbă cu I. despre plecarea lor în Grecia. În prezenţa inculpatului I. partea vătămată J.A.I. i-a spus I. că nu are banii necesari pentru a ajunge în Grecia, iar inculpatul s-a oferit să plătească el transportul până în acea ţară.

În zilele următoare I. i-a spus să-şi facă bagajul, să-şi ia cartea de identitate deoarece în zilele următoare vor pleca în Grecia.

Partea vătămată J.A.I. a ajuns la locul stabilit de I. unde s-a întâlnit cu aceasta şi cu inculpatul I.I. şi au plecat toţi, cu un autoturism de culoare roşie tip sport, îndreptându-se spre o comună învecinată de unde urma ca acesta să mai ia pe cineva. Din acea comună I.I. a mai luat încă o tânără pe nume B.G.D. şi cu toţii s-au îndreptat către aeroportul Otopeni.

La aeroport s-a întâlnit cu un bărbat care urma să meargă cu ei în Grecia, moment în care I.I. i-a spus că nu a reuşit să rezerve bilete de avion pentru toţi şi că va pleca doar D. urmând ca ceilalţi să plece a doua zi.

Partea vătămată J.A.I. a mers cu inculpatul I.I., S.A.I. la un hotel în apropierea aeroportului unde s-au cazat o noapte, iar a doua zi au plecat spre Grecia doar ea şi I., I.I. întorcându-se în Buzău.

În Grecia la Atena au fost aşteptate de numita I.D. şi un bărbat pe nume „C.", concubinul D., numitul S.K. Aici I. i-a prezentat-o pe D., ca fiind persoana la care urma sa muncească în restaurant. Această persoană a exploatat-o sexual pe victimă timp de 8 luni. Declaraţia ei se coroborează cu declaraţiile părinţilor date la urmărirea penală şi la instanţă.

Prima instanţă a considerat că situaţia de fapt astfel C. a fost ea reţinută mai sus rezultă din declaraţiile părţilor vătămate precum şi ale martorilor, aşa cum au fost arătate anterior, coroborate cu actele depuse la dosarul de urmărire penală, cu procesele-verbale de prezentare pentru recunoaştere şi planşe foto, precum şi cu procesele-verbale de confruntare aflate la dosarul de urmărire penală.

În drept instanţa de fond a reţinut următoarele:

Fapta inculpatului I.I. de a se ocupa de racolarea sub promisiunea găsirii unui loc de muncă în Grecia, de a se ocupa de plata cheltuielilor de călătorie, taxa obţinerii paşapoartelor şi transportul victimelor B.I.O., D.M., H.D., J.A.I. atât pe teritoriul României cât şi în străinătate, în vederea exploatării sexuale a acestora de către numiţii I.D. şi K.S.L. constituie infracţiunea de trafic de persoane - prev. de art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, modificată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., pentru care urmează să răspundă penal.

Fapta, aceluiaşi inculpat de a se ocupa împreună cu alţi inculpaţi de cazarea şi transportul minorei T.L. pe teritoriul României, victimă ce a fost predată inculpaţilor N.V. şi N.A. pentru a fi transportată în Grecia şi predată mai departe numiţilor I.D. şi K.S.L. în vederea exploatării sexuale precum şi a racolării minorei J.I.M., victimă ce a fost transportată chiar de I.D. din România până în Grecia, unde a fost exploatată din punct de vedere sexual de către I.D. şi K.S.L. constituie infracţiunea de trafic de minori prev. de art 13 alin. (1), (2), (3) din Legea nr. 678/2001 modificată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., pentru care urmează să răspundă penal.

Fapta aceluiaşi inculpat de a se asocia împreună cu ceilalţi inculpaţi într-o grupare organizată racolării prin înşelăciune, transportării, cazării a mai multor tinere care au fost exploatate din punct de vedere sexual, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de constituire a unui grup de criminalitate organizată, prev. de art. 7 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 39/2003, pentru care urmează să răspundă penal.

Fapta inculpatei C.M. de a se ocupa împreună cu alţi inculpaţi de cazarea victimei B.I.O. cunoscând că va pleca în Grecia unde va fi exploatată sexual de I.D. şi K.S.L., constituie infracţiunea de trafic de persoane prev. de art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, modificată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., pentru care urmează să răspundă penal.

Fapta aceleiaşi inculpate de a se ocupa împreună cu ceilalţi inculpaţi de cazarea minorei T.L. pe teritoriul României, victimă ce a fost adusă de inculpatul I.I., după care aceasta a fost preluată de acelaşi inculpat şi de inculpatul C.Gh. şi predată inculpatei N.V. care a transportat-o în Grecia unde a fost preluată de I.D. şi K.S.L. şi au exploatat-o din punct de vedere sexual, constituie infracţiunea de trafic de minori, prev. de art. 13 alin. (1), (2), (3) din Legea nr. 678/2001, modificat, pentru care urmează să răspundă penal.

Fapta aceleiaşi inculpate de a se asocia împreună cu ceilalţi inculpaţi într-o grupare organizată în vederea desfăşurării de activităţi specifice traficului de persoane, iar victimele au fost exploatate din punct de vedere sexual întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de sprijinire a unui grup de criminalitate organizată, prev. de art. 7 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 39/2003, pentru care va răspunde penal.

Fapta inculpatului C.Gh. de a se ocupa împreună cu alţi inculpaţi de cazarea victimei B.I.O. cunoscând că aceasta va pleca în Grecia unde va fi exploatată din punct de vedere sexual de I.D. şi K.S.L., constituie infracţiunea de trafic de persoane, prev. de art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, modificată, pentru care urmează să răspundă penal.

Fapta aceluiaşi inculpat de a se ocupa împreună cu ceilalţi inculpaţi de cazarea minorei T.L. pe teritoriul României, victimă ce a fost adusă de inculpatul I.I., după care aceasta a fost preluată de acelaşi inculpat, precum şi de inculpatul C.Gh. şi predată inculpatei N.V. care a transportat-o în Grecia, unde a fost preluată de I.D. şi K.S.L. şi a exploatat-o din punct de vedere sexual, constituie infracţiunea de trafic de minori prev. de art. 13 alin. (1), (2), (3) din Legea nr. 678/2001, modificată, pentru care urmează să răspundă penal.

Fapta aceluiaşi inculpat de a se asocia împreună cu ceilalţi inculpaţi într-o grupare organizată în vederea desfăşurării de activităţi specifice traficului de persoane, iar victimele au fost exploatate din punct de vedere sexual, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de sprijinire a unui grup de criminalitate organizată, prev. de art. 7 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 39/2003, pentru care urmează să răspundă penal.

Fapta inculpatului N.A. de a se ocupa împreună cu inculpata N.V. de transportul minorei T.L. în Grecia, ţară unde victima a fost predată numiţilor I.D. şi K.S.L. şi aceştia au exploatat-o din punct de vedere sexual, constituie infracţiunea de trafic de minori, prev. de art. 13 alin. (1), (2), (3) din Legea nr. 678/2001 modificată, pentru care urmează să răspundă penal.

Fapta aceluiaşi inculpat de a se ocupa împreună cu inculpatul I.I. de transportul victimei D.M. atât pe teritoriul României cât şi în străinătate, în vederea exploatării sexuale a acesteia de către I.D. şi K.S.L. constituie infracţiunea de trafic de persoane, prev. de art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, modificată, pentru care urmează să răspundă penal.

Fapta inculpatei N.V. de a se ocupa împreună cu inculpatul N.A. de transportul minorei T.L. din Grecia, ţară unde victima a fost predată numiţilor I.D. şi K.S.L. şi aceştia au exploatat-o din punct de vedere sexual, constituie infracţiunea de trafic de minori, prev. de art. 13 alin. (1), (2), (3) din Legea nr. 678/2001, modificată, pentru care urmează să răspundă penal.

Fapta aceleiaşi inculpate de a se asocia împreună cu ceilalţi inculpaţi într-o grupare organizată în vedere desfăşurării de activităţi specifice traficului de persoane, iar victima a fost exploatată din punct de vedere sexual, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de sprijinire a unui grup de criminalitate organizată, prev. art. 7 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 39/2003, pentru care urmează să răspundă penal.

Fapta inculpatei S.I.A. de a se ocupa împreună cu inculpatul I.I. de racolarea prin înşelăciunea găsirii unui loc de muncă a victimei J.A.I. şi de a o însoţi pe aceasta în Grecia unde a predat-o numiţilor I.D. şi K.S.L., care a exploatat-o din punct de vedere sexual, constituie infracţiunea de trafic de persoane, prev. de art 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, modificată, pentru care urmează să răspundă penal.

Fapta aceleiaşi inculpate de a se asocia împreună cu ceilalţi inculpaţi într-o grupare organizată în vederea desfăşurării de activităţi specifice traficului de persoane, iar victimele au fost exploatate din punct de vedere sexual, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de sprijinire a unui grup de criminalitate organizată, prev. de art. 7 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 39/2003 pentru care urmează să răspundă penal.

Referitor la infracţiunile de trafic de persoane şi trafic de minori reţinute în sarcina inculpatului I.I., precum şi pentru infracţiunea de trafic de persoane reţinută în sarcina inculpatei C.M., s-a făcut aplicarea şi a dispoziţiilor art. 41 alin. (2) C. pen. instanţa având în vedere situaţia de fapt reţinută, declaraţiile părţilor vătămate şi ale părinţilor acestora din care rezultă săvârşirea acestor fapte la diferite intervale de timp, dar în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale,

Prima instanţa a înlăturat ca nesincere declaraţiile de nerecunoaşterea săvârşirii infracţiunilor date de inculpaţi, declaraţii făcute atât la urmărirea penală cât şi la instanţă, şi anume declaraţiile inculpatului C.Gh., C.M., N.A., N.V., I.I., S.I.A. care a dat declaraţie doar în faţa instanţei de judecată, având în vedere că nu se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză.

Faţă de toate aceste aspecte reţinute, instanţa a considerat că nu se poate dispune achitarea niciunui inculpat şi nici nu se poate face aplicarea dispoziţiilor art. 320¹ C. proc, pen. întrucât aceste dispoziţii presupun o recunoaştere totală şi nu doar parţială a faptelor, respectiv a situaţiei de fapt nu şi a săvârşirii infracţiunilor pentru care s-a dispus trimiterea în judecată prin actul de inculpare.

La individualizarea pedepselor aplicate inculpaţilor, instanţa a avut în vedere criteriile generale de individualizare a pedepsei prevăzute de art. 72 C. pen. şi anume: lipsa antecedentelor penale (inculpaţii fiind pentru prima dată în sfera ilicitului penal), gradul de instrucţie al acestora, faptul că s-au prezentat la proces.

Faţă de aceste considerente a aplicat inculpaţilor pedepse coborâte sub minimul special prevăzut de lege în condiţii de privare de libertate.

De asemenea, s-a aplicat inculpaţilor şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) ipoteza a II-a şi lit. b) C. pen. având în vedere că natura faptelor săvârşite conduce la concluzia existenţei unei nedemnităţi în exercitarea drepturilor electorale prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţi publice sau în funcţii elective, dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat.

Faţă de circumstanţele reale şi personale ale inculpaţilor îi s-au aplicat pedepse orientate spre minimul textului de lege, într-un cuantum care să asigure reeducarea acestora.

Ca modalitate de executare a pedepselor prima instanţă a apreciat că, având în vedere pericolul sporit al acestui gen de infracţiuni, modalitatea agravantă prevăzută de alineatul 2 al art. 12 din Legea nr. 678/2001, faptele fiind săvârşite de mai multe persoane, modalitatea reţinută atât în compunerea infracţiunii de trafic de persoane cât şi cea de trafic de minori, urmează ca pedepsele să fie executate în regim de detenţie prin privare de libertate.

S-a luat act că părţile vătămate T.L., J.I.M. şi A.Ş. nu se constituie părţi civile în procesul penal împotriva inculpaţilor din prezenta cauză.

În baza dispoziţiilor art. 14 C. proc. pen. a admis în parte pretenţiile civile solicitate de victimele B.I.O. (la urmărirea penală unde solicită daune morale în cuantum de 3.000 euro), J.A.I. (care la dosar urmărire penală şi dosar instanţă solicită 35.000 RON daune morale), H.D. (care la dosar urmărire penală şi la instanţă solicită 15.000 euro daune) şi D.M. solicită 14.000 daune) şi au fost obligaţi inculpaţii la sume stabilite într-un cuantum care să asigure într-o oarecare măsură repararea prejudiciului moral suferit urmare a săvârşirii infracţiunilor faţă de aceste victime.

Aşa fiind, au fost obligaţi inculpaţii I.I., C.M., C.Gh. la câte 2.000 RON fiecare cu titlu de daune morale către partea civilă B.I.O.

Au fost obligaţi inculpaţii I.I. şi S.I.A. la câte 2.000 RON fiecare daune morale către partea civilă J.A.I.

Inculpatul I.I. a fost obligat la 2.000 RON daune morale către partea civilă H.D.

Totodată au fost obligaţi inculpaţii I.I. şi N.A. la câte 2.000 RON daune morale către partea civilă D.M.

Împotriva Sentinţei penale nr. 4 din 18 ianuarie 2013 a Tribunalului Vrancea au declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Vrancea, precum şi inculpaţii I.I. C.Gh., C.M., N.A., N.V. şi S.I.A.

Parchetul a invocat, prin motivele de apel, nelegalitatea şi netemeinicia hotărârii primei instanţe, sub următoarele aspecte:

- pedepsele aplicate inculpaţilor I.I. şi C.Gh., C.M., N.A. şi N.V. pentru infracţiunea de trafic de minori, prev. de art. 13 alin. (1), (2) şi (3) teza a II-a din Legea nr. 678/2001, sunt nelegale, deoarece limitele de pedeapsă prevăzute de lege sunt de la 10 la 20 de ani închisoare, astfel că, prin aplicarea circumstanţelor atenuante judiciare, pedepsele nu puteau fi coborâte sub 3 ani închisoare;

- pedeapsa aplicată inculpatului C.Gh. pentru infracţiunea prev. de art. 7 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 39/2003 este nelegală, fiind coborâtă sub minimul special prevăzut de lege, deşi nu au fost reţinute circumstanţe atenuante;

- pedepsele aplicate tuturor inculpaţilor sunt greşit individualizate, fiind prea blânde, în raport cu gradul de pericol social al faptelor şi cu împrejurările în care au fost săvârşite.

În plus faţă de motivele de apel formulate în scris, procurorul de şedinţă a invocat următoarele aspecte de nelegalitate şi netemeinicie:

- pentru infracţiunea de trafic de minori s-ar fi impus să le fie aplicate inculpaţilor şi pedeapsa complementară şi accesorie a interzicerii dreptului prev. de art. 64 alin. (1) lit. e) C. pen. (dreptul de a fi tutore sau curator);

- privitor la părţile vătămate minore T.L. şi J.I.M., prima instanţă ar fi trebuit sădea eficienţă prevederilor art. 17 alin. (3) C. proc. pen., şi să exercite din oficiu acţiunea civilă.

Inculpaţii C.Gh. şi C.M., prin apărătorul ales au criticat hotărârea primei instanţe ca nelegală, pentru următoarele motive:

- în mod greşit prima instanţă le-a respins cererile privind aplicarea prevederilor art. 320¹ C. proc. pen. reţinând că nu şi-au recunoscut vinovăţia; în realitate, inculpaţii şi-au negat vinovăţia numai cu privire la traficarea victimei J.A.I., victimă despre care în mod eronat s-a reţinut prin actul de inculpare că ar fi fost cazată de cei doi inculpaţi, mai înainte de a pleca în Grecia;

- cei doi inculpaţi nu au racolat pe niciuna dintre victimele traficului de persoane, faptele reţinute în sarcina lor rezumându-se la aceea că au cazat pentru o noapte în locuinţa lor pe victimele B. şi T., la rugămintea numitei I.D. (mama inculpatei C.M.);

- probele administrate în cauză nu fac dovada că ei ar fi exercitat acte de constrângere asupra victimei T.L., astfel că nu poate fi reţinută în sarcina lor infracţiunea de trafic de minori prev. de art. 13 din Legea nr. 678/2001;

Inculpatul I.I., prin apărătorul desemnat din oficiu, a solicitat să fie achitat în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen. pentru toate infracţiunile reţinute în sarcina sa, deoarece el nu a făcut decât să dea curs solicitărilor sorei sale (numita I.D.), care i-a cerut sa-i aducă anumite persoane de sex feminin în Grecia, pentru a avea grijă de fiica acesteia, C.M. care a fost implicată într-un accident auto.

Inculpaţii N.A. şi N.V., prin apărătorul ales, au criticat hotărârea primei instanţe ca nelegală în ceea ce priveşte infracţiunea de trafic de minori având ca victimă pe T.L.

Sub acest aspect cei doi inculpaţi au susţinut că nu poate fi reţinută în sarcina lor săvârşirea infracţiunii în forma prevăzută de alin. (2) al art. 13 din Legea nr. 678/2001, deoarece nu au exercitat asupra victimei niciuna dintre modalităţile de constrângere prevăzute de acest text de lege; pentru acest motiv, au solicitat schimbarea încadrării juridice în infracţiunea prev. de art. 13 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 678/2001.

Privitor la inculpatul N.A. s-a mai susţinut prin motivele de apel că vinovăţia sa privind fapta de trafic de persoane, prev. de art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, având ca victimă pe D.M., nu a fost dovedită în mod convingător.

S-a mai reţinut că în sarcina inculpaţilor N.A. şi N.V. nu poate fi reţinută infracţiunea de sprijinire a unui grup infracţional organizat, deoarece lipseşte continuitatea în timp, activitatea lor rezumându-se la „colaborări" punctuale.

Totodată, apărătorul ales al celor doi inculpaţi a invocat netemeinicia individualizării modalităţii de executare a pedepsei, susţinând că scopul pedepselor ar putea fi atins prin suspendarea sub supraveghere a executării.

Inculpata S.I.A., prin apărătorul ales, a susţinut în esenţă că, probele administrate în cauza nu fac dovada vinovăţiei sale cu privire ia infracţiunea de trafic de persoane şi că, în realitate, faptele sale s-au rezumat la a o ajuta pe J.A.I. pentru a se deplasa în Grecia, unde aceasta dorea să ajungă pentru a practica prostituţia. Pentru acest motiv, a solicitat să fie achitată, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), ref. la art. 10 lit. e) C. proc. pen.

Prin Decizia penală nr. 175 din 19 iunie 2013 Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a admis apelurile declarate de Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Vrancea şi de inculpaţii C.Gh., C.M., N.A., N.V. şi S.I.A. şi a desfiinţat în parte Sentinţa penală nr. 4 din 18 ianuarie 2013 a Tribunalului Vrancea, numai în ceea ce priveşte latura penală a cauzei şi, în rejudecare a dispus următoarele:

1. A fost descontopită pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o durată de 2 ani aplicate inculpatului I.I. în pedepsele componente.

A fost majorată de la 2 ani închisoare la 3 ani închisoare pedeapsa principală aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de minori, prev. de art. 13 alin. (1), (2) şi (3) teza a II-a din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) ref. la art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen.

Au fost modificate dispoziţiile privind aplicarea pedepsei complementare pentru această infracţiune, în sensul că s-a interzis inculpatului şi exercitarea dreptului prev. de art. 64 alin. (1) lit. e) C. pen. (dreptul de a fi tutore sau curator),

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) şi art. 35 alin. (3) C. pen. au fost contopite pedepsele aplicate inculpatului I.I., dispunând ca acesta să execute pedeapsa principală cea mai grea de 3 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a lit. b) şi e C. pen. pe o durată de 2 ani.

2. A fost descontopită pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o durată de 2 (doi) ani aplicate inculpatului C.GH. în pedepsele componente.

A fost majorată de la 2 ani şi 6 luni închisoare la 3 ani închisoare pedeapsa principala aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de minori, prev. de art. 13 alin. (1), (2) şi (3) teza a II-a din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) ref. la art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen.

S-a făcut aplicarea prevederilor art. 74 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) C. pen. şi în ceea ce priveşte infracţiunea prev. de art. 7 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 39/2003, menţinând pedeapsa principală de 3 ani închisoare precum şi pedeapsa complementară.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) şi art. 35 alin. (3) C. pen. au fost contopite pedepsele aplicate inculpatului C.Gh., dispunând ca acesta să execute pedeapsa principală cea mai grea de 3 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a lit. b) şi e) C. pen. pe o durată de 2 ani.

3. A fost descontopită pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o durată de 2 (doi) ani aplicate inculpatei C.M., în pedepsele componente.

A fost majorată de la 2 ani şi 6 luni închisoare la 3 ani închisoare pedeapsa principală aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de minori, prev. de art. 13 alin. (1), (2) şi (3) teza a II-a din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) ref. la art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen.

Au fost modificate dispoziţiile privind aplicarea pedepsei complementare pentru această infracţiune, în sensul că s-a interzis inculpatei şi exercitarea dreptului prev. de art. 64 alin. (1) lit. e) C. pen. (dreptul de a fi tutore sau curator).

În baza art. 334 C. proc. pen., a fost schimbată încadrarea juridică privind infracţiunea de trafic de persoane prev. de art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, din două acte materiale (privind pe victimele B.I. şi J.A.I.), într-un singur act material (privind pe victima B.I.) şi s-a înlăturat aplicarea prevederilor art. 41 alin. (2) C. pen.

În noua încadrarea juridică, a fost condamnată inculpata C.M. la pedeapsa de 2 ani închisoare şi la pedeapsa complementară a interzicerii dreptului prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o durată de 2 ani.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) şi art. 35 alin. (3) C. pen. au fost contopite pedepsele aplicate inculpatei C.M., dispunând ca aceasta să execute pedeapsa principală cea mai grea de 3 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a lit. b) şi e) C. pen. pe o durată de 2 ani.

4. A fost descontopită pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o durată de 2 (doi) ani aplicate inculpatului N.A., în pedepsele componente.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) şi art. 35 alin. (3) C. pen. au fost contopite pedepsele aplicate inculpatului N.A., dispunând ca acesta să execute pedeapsa principală cea mai grea de 3 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a lit. b) şi e) C. pen. pe o durată de 2 (doi) ani.

5. A fost descontopită pedeapsa rezultantă de 2 ani şi 8 luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o durată de 2 (doi) ani aplicate inculpatei N.V. în pedepsele componente.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) şi art. 35 alin. (3) C. pen. au fost contopite pedepsele aplicate inculpatei N.V., dispunând ca aceasta să execute pedeapsa principală cea mai grea de 3 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a lit. b) şi e) C. pen. pe o durată de 2 ani.

Au fost completate dispoziţiile privind aplicarea pedepsei accesorii inculpaţilor I.I., C.Gh., C.M., N.A. şi N.V. în sensul că interzice acestora şi exercitarea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. e) C. pen.

În baza art. 86¹ şi art. 71 alin. (5) C. pen. s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepselor principale de câte 3 ani închisoare şi a pedepselor accesorii aplicate inculpaţilor C.Gh., C.M., N.A. şi N.V. pe durata termenului de încercare de 5 ani stabilit în baza art. 86² C. pen.

Conform art. 86³ C. pen., pe durata termenului de încercare inculpaţii C.Gh., C.M., N.A. şi N.V. au fost obligaţi să se supună următoarelor măsuri de supraveghere;

a) să se prezinte, la datele fixate la Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Vrancea;

b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele ei de existenţă.

Conform art. 359 alin. (1) C. pen., s-a atras atenţia inculpaţilor C.Gh., C.M., N.A. şi N.V. asupra disp. art. 86⁴ C. pen. plivind revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei.

5. A fost descontopită pedeapsa rezultantă de 2 ani şi 8 luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o durată de 2 ani aplicate inculpatei S.I.A., în pedepsele componente.

A fost redusă de la 2 ani şi 8 luni închisoare la 2 ani închisoare pedeapsa aplicată inculpatei pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 7 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 74 alin. (1) şi alin. (2) C. pen. cu referire la art. 76 lit. b) C. pen.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) şi art. 35 alin. (3) C. pen. au fost contopite pedepsele aplicate inculpatei S.I.A., dispunând ca aceasta să execute pedeapsa principală cea mai grea de 2 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o durată de 2 ani.

În baza art. 81 şi art. 71 alin. (5) C. pen. a dispus suspendarea condiţionată a pedepsei principale de 2 ani închisoare şi a pedepsei accesorii aplicate inculpatei S.I.A., pe durata termenului de încercare de 4 ani, stabilit în baza art. 82 C. pen.

Conform art. 359 alin. (1) C. proc. pen. a atras atenţia inculpatei S.I.A. asupra disp. art. 83 C. pen., privind revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei.

Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate.

A fost respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul I.I. împotriva aceleiaşi sentinţe.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul-apelant I.I. la plata sumei de 500 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariile pentru apărătorii desemnaţi din oficiu au fost avansate din fondurile M.J. către Baroul Galaţi.

Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut următoarele:

1. Cu privire la inculpatul I.I. a reţinut că prin declaraţiile date în cursul urmăririi penale, inculpatul a negat orice implicare a sa în săvârşirea faptelor de trafic de persoane, susţinând că nu cunoaşte pe niciuna dintre victimele acestei infracţiuni.

Prin declaraţia dată în cursul cercetării judecătoreşti inculpatul I.I. a revenit în parte asupra declaraţiilor anterioare, recunoscând că s-a ocupat cu transportul în Grecia a victimelor B.I.O., T.L. şi D.M., la solicitarea sorei sale, I.D., care i-a spus că le va oferi locuri de muncă - fără ca el să aibă reprezentarea că victimele vor fi obligate să se prostitueze.

În faţa instanţei de apel, inculpatul I.I. s-a situat pe aceeaşi poziţie procesuală, susţinând că nu este vinovat de săvârşirea infracţiunilor de trafic de persoane, deoarece el nu a făcut decât să dea curs solicitării sorei sale, I.D., de a-i trimite persoane de sex feminin în Grecia, pentru a le oferi locuri de muncă, fără a şti că aceste persoane vor fi constrânse să practice prostituţia.

Aceste susţineri ale inculpatului nu au fost primite favorabil, fiind apreciate de instanţa de apel într-o evidentă contradicţie cu probele administrate în cauză (sens în care sunt avute în vedere declaraţiile victimelor coroborate cu declaraţiile martorilor G.F.D., A.D.M., R.E., R.N., A.I., A.E., J.V. şi J.I.) - probe din care, s-a menţionat că rezultă în mod indubitabil că, în perioada 2005 - 2008, inculpatul I.I. a participat la racolarea, sub promisiunea găsirii unui loc de muncă în Grecia, a victimelor majore B.I.O., D.M., H.D. şi J.A.I., precum şi a victimelor minore T.L. şi J.I.M. Totodată, din probele administrate rezultă că inculpatul s-a ocupat de plata cheltuielilor de călătorie şi a taxelor pentru obţinerea paşapoartelor, asigurând astfel transportul în Grecia a victimelor (cu excepţia victimei minore J.I.M., care a fost transportată de numita I.D.), în scopul exploatării sexuale a acestora de către numiţii I.D. şi K.S.L.

Numeroase elemente ale situaţiei de fapt au demonstrat în opinia instanţei de apel că inculpatul I.I. era în deplină cunoştinţă de cauză cu privire la faptul ca tinerele transportate în Grecia urmau să fie exploatate sexual de către sora sa, I.D. Relevante în acest sens sunt în primul rând, numeroasele demersuri făcute de inculpat pentru a asigura transportul şi cazarea victimelor pe teritoriul României, plata taxelor pentru eliberarea paşapoartelor şi a cheltuielilor de transport până în Grecia, precum şi pentru depăşirea piedicilor care s-au ivit în derularea acestor acţiuni.

Astfel, în cazul victimei T.L., care nu a fost primită în avionul pentru Atena deoarece era minoră şi nu era însoţită de părinţi, inculpatul I.I. a încercat mai întâi să mituiască lucrătorul vamal, apoi, nereuşind, a recurs la o altă soluţie - încredinţând-o pe victimă inculpaţilor N.V. şi N.V., care au transportat-o până în Grecia cu un autoturism.

În cazul victimei J.I.M., s-a reţinut că aceasta a plecat spre Grecia cu un autoturism, împreună cu numita I.D. Întrucât victima era minoră şi nu era însoţită de părinţi, a fost oprită în vama Nădlac - situaţie în care I.I. a făcut demersuri pentru a obţine de la părinţii minorei o procură notarială, prin care aceştia au împuternicit-o pe numita I.D. să o însoţească pe minoră la ieşirea din ţară.

S-a menţionat că în mod evident, amploarea acestor demersuri ale inculpatului I.I. demonstrează că el nu a acţionat dezinteresat şi în necunoştinţă de cauză, ci a avut pe deplin reprezentarea scopului pentru care sora sa i-a solicitat să le aducă pe victime în Grecia - respectiv acela de a le constrânge să se prostitueze în folosul grupului infracţional.

Relevantă în ceea ce priveşte faptul că inculpatul I.I. s-a implicat pe deplin conştient şi în mod interesat în activitatea infracţională a fost considerată împrejurarea că în perioada 2006 - 2008 numita I.D. i-a expediat acestuia importante sume de bani prin sistemele WU şi MG, sume care, cel mai probabil, reprezenta recompensa pentru activitatea în cadrul grupului infracţional.

Prin urmare, instanţa de apel a constatat că în mod corect prima instanţa a reţinut vinovăţia inculpatului I.I. pentru toate infracţiunile deduse judecăţii, considerând aşadar că motivul de apel invocat de acest inculpat este neîntemeiat, însă unele dintre motivele de apel formulate de Parchet, care îl vizează pe acest inculpat au fost considerate întemeiate.

Astfel, s-a constatat că pedeapsa aplicată pentru infracţiunea de trafic de minori, prev. de art. 13 alin. (1), (2) şi (3) teza a II-a din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) C. pen., este nelegală, în condiţiile în care limitele de pedeapsă prevăzute de lege sunt de la 10 la 20 de ani închisoare, iar pedeapsa aplicată inculpatului în urma aplicării circumstanţelor atenuante putea fi coborâtă, conform art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen. până la 3 ani închisoare, astfel că pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată de prima instanţă pentru aceasta infracţiune a fost considerată în afara limitelor prevăzute de lege.

Privitor la aceeaşi infracţiune, s-a apreciat că hotărârea primei instanţe este netemeinică în ceea ce priveşte pedeapsa complementară şi pedeapsa accesorie aplicate, deoarece, în condiţiile în care s-a reţinut în sarcina inculpatului săvârşirea traficului de minori, s-ar fi impus, conform art. 64 alin. (1) lit. e) C. pen. şi interzicerea dreptului de a fi tutore sau curator.

2. În ceea ce o priveşte pe inculpata C.M., instanţa de apel constată că în mod nelegal prima instanţă a reţinut că a săvârşit două acte materiale de trafic de persoane, care intră în conţinutul infracţiunii prev. de art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/200, privind pe victimele majore B.I.O. şi J.A.I.

Din probele administrate în cauză (inclusiv din declaraţiile victimei J.A.I. şi ale părinţilor acesteia - martorii J.V. şi J.I.) s-a reţinut că inculpata C.M. nu a avut nicio participaţie la traficarea acestei victime.

Prin urmare instanţa de apel a schimbat încadrarea juridică a faptei de trafic de persoane, prev. de art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 reţinută în sarcina Inculpatei C.M., în sensul înlăturării prevederile art. 41 alin. (2) C. pen., reţinându-se existenţa unui singur act material, privind pe victima B.I.O.

De asemenea, a mai considerat instanţa de apel că nu poate fi însă primită favorabil critica formulată prin motivele de apel atât de inculpata C.M., cât şi de inculpatul C.Gh., în sensul că s-ar impune, în ceea ce îi priveşte, aplicarea prevederilor art. 320¹ C. proc. pen. deoarece au recunoscut infracţiunile săvârşite, reţinându-se că, în realitate, inculpaţii, prin declaraţiile date în faţa primei instanţe nu şi-au recunoscut vinovăţia cu privire la infracţiunile deduse judecăţii, ci au recunoscut doar că, la solicitarea numitei I.D. (mama inculpatei C.M.), le-au cazat pentru o noapte în locuinţa lor pe victimele T.I., minoră şi B.I.O. - fără a cunoaşte că acestea vor fi duse în Grecia pentru a fi obligate să se prostitueze.

Întrucât poziţia procesuală a inculpaţilor C.M. şi C.Gh. nu echivalează cu o recunoaştere a vinovăţiei, în sensul prevederilor art. 320¹ C. proc. pen., s-a apreciat că în mod corect a considerat prima instanţă că aceştia nu pot beneficia de reducerea pedepselor cu o treime, conform prevederilor alin. (7) al articolului mai sus menţionat.

S-a menţionat că susţinerile celor doi inculpaţi, în sensul că nu au cunoscut motivul real pentru care cele două victime sunt duse în Grecia, sunt contrazise de probele administrate în cauză. Astfel, chiar din declaraţiile celor doi inculpaţi a rezultat că aceştia au locuit o perioadă de timp în Grecia, la locuinţa numitei I.D. - perioadă în care, în mod cert, au avut posibilitatea să-şi dea seama care este adevărata ocupaţie a acesteia. Deşi ştiau că numita I.D. nu deţine nici un restaurant în Grecia (niciuna dintre probele administrate în cauză nu confirmă că numita I.D. ar fi deţinut o astfel de proprietate) inculpaţii C.M. şi C.Gh. le-au dat asigurări celor două victime, în perioada în care le-au cazat în locuinţa lor, că vor lucra în restaurantul numitei I.D. şi că le va fi bine, menţinându-le pe acestea în eroare cu privire la adevăratul scop pentru care sunt trimise în Grecia - acela de a fi constrânse să se prostitueze.

Ca şi în cazul inculpatului I.I., s-a reţinut că cel doi inculpaţi C.M. şi C.Gh., au primit în perioada 2006 - 2008 prin sistemele WU şi MG, importante sume de bani de la numita I.D., fapt ce confirmă, implicarea lor în activitatea grupului infracţional organizat.

Întrucât inducerea şi menţinerea în eroare (înşelarea) victimelor T.L. şi B.I.O. cu privire la adevăratul scop pentru care sunt trimise în Grecia constituie o formă de constrângere care intră în conţinutul elementului material al infracţiunilor de trafic de persoane prev. de art. 12 şi art. 13 alin. (2) din Legea nr. 678/2001, instanţa de apel a constatat că în mod corect prima instanţă a reţinut vinovăţia celor doi inculpaţi pentru toate infracţiunile deduse judecăţii. Singurul aspect de nelegalitate cu privire la stabilirea situaţiei de fapt şi a vinovăţiei inculpaţilor s-a considerat, aşa cum s-a menţionat anterior, cel privind greşita reţinere a formei continuate pentru infracţiunea prev. de art. 12 alin. (1) şi (2) lit. e) C. pen. săvârşită de inculpata C.M.

Ca şi în cazul inculpatului I.I., s-a constatat că pedepsele aplicate inculpaţilor C.M. şi C.Gh. pentru infracţiunea prev. de art. 13 alin. (1), (2) şi (3) teza a II-a din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) C. pen. sunt nelegale, fiind coborâte sub limita de 3 ani închisoare, prevăzute de art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen.

Totodată, pedepsele complementare şi accesorii aplicate celor doi inculpaţi pentru infracţiunea de trafic de minori au fost apreciate netemeinice, apreciind că se impune, faţă de natura infracţiunii, să ii se interzică şi exercitarea dreptului prev. de art. 64 alin. (1) lit. e) C. pen. (dreptul de a fi tutore sau curator).

O altă nelegalitate în ceea ce îl priveşte pe inculpatul C.Gh. a fost considerată aceea că, pentru infracţiunea prev. de art. 7 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) din Legea nr. 39/2003, prima instanţă i-a aplicat o pedeapsă principală de 3 ani închisoare, situată sub limita minimă specială prevăzută de lege, pedeapsă care apare ca nelegală, în condiţiile în care privitor la această infracţiune, nu au fost reţinute circumstanţe atenuante judiciare.

Având în vedere că pentru toate celelalte infracţiuni săvârşite de inculpatul C.Gh. prima instanţă a reţinut în favoarea acestuia circumstanţele atenuante judiciare prev. de art. 74 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) C. pen., instanţa de apel a considerat că este vorba de o eroare materială, pe care a înlăturat-o, reţinând aceleaşi circumstanţe atenuante şi pentru infracţiunea prev. de art. 7 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) din Legea nr. 39/2003, situaţie în care pedeapsa aplicată de prima instanţă devine legală şi temeinică.

3. Cu privire la inculpaţii N.A. şi N.V. s-a reţinut că aceştia nu au contestat prin motivele de apel situaţia de fapt în ceea ce priveşte transportarea victimei minore T.L. în Grecia, dar au susţinut că nu au folosit niciun mijloc de constrângere asupra acesteia şi nu au cunoscut adevăratul scop pentru care este trimisă în Grecia. Totodată, cei doi inculpaţi au susţinut că activitatea lor a fost una „ocazională", astfel că nu se poate reţine apartenenţa lor la grupul infracţional organizat şi, pe cale de consecinţă - s-ar impune schimbarea încadrării juridice pentru fapta de trafic de minori, din infracţiunea prev. de art. 13 alin. (1), (2) şi (3) teza a II-a, în infracţiunea prev. de art. 13 alin. (1) şi (3) teza I din Legea nr. 678/2001.

S-a apreciat că aceste apărări ale celor doi inculpaţi nu pot fi primite favorabil, deoarece sunt în contradicţie cu situaţia de fapt dovedită prin probele administrate în cauză - probe din care rezultă că aceştia au preluat-o pe victima minoră T.L. de la alţi membri ai grupului infracţional (inculpaţii I.I., C.M. şi C.Gh.), au trecut-o în mod fraudulos frontiera spre Bulgaria (în condiţiile în care victima era minoră, i-au cerut să spună poliţistului de frontieră că este nora lor şi că merg împreună la fiul lor în Grecia), iar la ajungerea în Grecia au predat-o numitei I.D., de la care au primit suma de 700 - 800 euro - sumă care depăşeşte cu mult cheltuielile pe care se presupune că ei le-au făcut pentru transport.

Totodată, instanţa de apel a reţinut că în perioada anterioară inculpatul N.A. a mai participat la transportarea unei persoane de sex feminin în Grecia (respectiv a victimei D.M., pe care a dus-o cu un autoturism până în Italia - de unde victima s-a deplasat cu avionul până la Atena, oraş în care a fost preluată de numita I.D. şi obligată să se prostitueze) - fapt care demonstrează că transportarea de către cei doi inculpaţi, în Grecia, a victimei minore T.L. nu constituie o activitate ocazională, ci constituie o formă de sprijinire a grupului infracţional organizat, care se circumscrie elementului material al infracţiunii prev. de art. 7 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 39/2003.

Pentru aceste considerente, Curtea de Apel Galaţi a constatat că în mod corect prima instanţă a reţinut vinovăţia Inculpaţilor N.A. şi N.V. pentru toate infracţiunile deduse judecăţii, iar încadrarea juridică a faptelor a fost stabilită în concordanţă cu dispoziţiile legale, astfel că, sub acest aspect, s-au apreciat neîntemeiate criticile formulate de cei doi inculpaţi.

Instanţa de apel a constatat ca şi în cazul inculpaţilor I.I., C.M. şi C.Gh., pedepsele aplicate inculpaţilor N.A. şi N.V. pentru infracţiunea prev. de art. 13 alin. (1), (2) şi (3) teza a II-a din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) C. pen. sunt nelegale, fiind coborâte sub limita de 3 ani închisoare, prevăzute de art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen.

Totodată, pedepsele complementare şi accesorii aplicate celor doi inculpaţi pentru infracţiunea de trafic de minori au fost apreciate netemeinice, impunându-se, faţă de natura infracţiunii, interzicerea şi exercitarea dreptului prev, de art. 64 alin. (1) lit. e) C. pen. (dreptul de a fi tutore sau curator).

A reţinut instanţa de apel că prin motivele de apel, Parchetul a criticat hotărârea primei instanţe şi în ceea ce priveşte greşita individualizare a pedepselor aplicate inculpaţilor I.I., C.M., C.Gh., N.A. şi N.V., susţinând că acestea sunt prea mici în raport cu gradul de pericol social al infracţiunilor săvârşite - fără însă a solicita înlăturarea circumstanţelor atenuante judiciare reţinute pentru fiecare dintre inculpaţi. La rândul lor, inculpaţii C.M., C.Gh., N.A. şi N.V. au invocat ca motiv suplimentar de apel greşita individualizare a modalităţii de executare a pedepselor, solicitând aplicarea art. 81 sau a art. 86¹ C. pen.

Analizând sub acest aspect hotărârea apelată, instanţa de apel a constatat că pedepsele aplicate celor 5 inculpaţi sunt just individualizate în raport de criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., cu excepţia pedepselor aplicate pentru infracţiunea prev. de art. 13 alin. (1), (2) şi (3) teza a II-a din Legea nr. 678/2001, care au fost coborâte sub limita minimă, de 3 ani închisoare prevăzută de art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen.

Pentru a înlătura această nelegalitate, instanţa de apel, ţinând cont de limitele de pedeapsă prevăzute de lege, de modalitatea şi de împrejurările săvârşirii faptelor, precum şi de aspectele referitoare la persoana inculpaţilor (lipsa antecedentelor penale, prezenţa în faţa organelor judiciare), a majorat la câte 3 ani închisoare pedepsele aplicate pentru infracţiunea prev. de art. 13 alin. (1), (2) şi (3) teza a II-a din Legea nr. 678/2001.

În ce priveşte individualizarea modalităţii de executare a pedepsei aplicate inculpatului I.I., având în vedere că acesta a avut cea mai amplă participaţie la activitatea infracţională în raport cu ceilalţi inculpaţi deduşi judecăţii în prezenta cauză, ţinând cont, totodată, de faptul că inculpatul a avut o participaţie procesuală în mod constant nesinceră, precum şi de faptul că acesta a mai fost condamnat, prin Sentinţa penală nr. 38/2011 a Tribunalului Vrancea, rămasă definitivă, la o pedeapsă rezultantă de 3 ani închisoare, cu suspendarea sub supraveghere a executării, instanţa de apel a considerat că scopul şi funcţiile pedepsei nu pot fi atinse decât prin executarea în regim privativ de libertate.

Privitor la inculpaţii C.M., C.Gh., N.A. şi N.V., care nu au antecedente penale şi care au avut participări mai reduse la săvârşirea infracţiunilor, instanţa de apel a apreciat că nu se impune executarea pedepselor în regim privativ de libertate - scopul preventiv şi educativ al pedepselor putând fi atins prin suspendarea sub supraveghere a executării, conform prevederilor art. 86¹ C. pen.

4. Cu privire la inculpata S.I.A., s-a reţinut că prin motivele de apel, aceasta a solicitat să fie achitată în temeiul art. 10 lit. a) C. proc. pen. pentru ambele infracţiuni reţinute în sarcina sa, susţinând că faptele sale s-au limitat la a o ajuta pe J.A.I. să se deplaseze în Grecia - loc unde dorea să ajungă pentru a practica prostituţia.

Aceste susţineri ale inculpatei nu au putut pot fi primite favorabil de instanţa de apel deoarece sunt în contradicţie cu probele administrate în cauză (declaraţiile victimei, declaraţiile martorilor J.V. şi J.I.) - probe din care rezultă că în cursul anului 2007, victima a cunoscut-o pe inculpata S.I.A., care s-a oferit să o ajute să-şi găsească un loc de muncă în Grecia, la un restaurant deţinut de o rudă a sa.

în continuare, inculpata i-a făcut victimei cunoştinţă cu inculpatul I.I. - fratele numitei I.D. - care s-a oferit să-i plătească victimei biletul de avion până în Grecia. Victima a călătorit împreună cu inculpata până la Atena - loc unde a fost aşteptată de numita I.D., care a preluat-o pe victimă şi, după ce a lăsat-o o zi să se odihnească, a dus-o la un bordel, unde a obligat-o să se prostitueze.

S-a apreciat că toate aceste elemente privind situaţia de fapt, coroborate cu împrejurarea că inculpata a practicat, la rândul său, prostituţia în Grecia şi ştia că şi numita I.D. practica prostituţia (astfel cum rezultă din propriile declaraţii) şi că nicidecum nu este patroana vreunui restaurant, conduc la convingerea că, în realitate, inculpata a urmărit încă de la început să o determine pe victimă să meargă în Grecia pentru a fi constrânsă la practicarea prostituţiei în folosul grupului infracţional şi că, pentru a o convinge, a indus-o în eroare, promiţându-i în mod mincinos că o va ajuta să se angajeze la un restaurant.

Aşa fiind, s-a menţionat că în mod corect prima Instanţă a reţinut în sarcina inculpatei S.I.A. atât infracţiunea de trafic de persoane, prev. de art. 12 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) din legea nr. 678/2001, cât şi infracţiunea de sprijinire a unui grup infracţional organizat, prev. de art. 7 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 39/2003.

Instanţa de apel a considerat însă că pedeapsa principală de 2 ani şi 8 luni închisoare aplicată pentru această din urmă infracţiune, cu reţinerea circumstanţelor atenuante prev. de art. 74 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) C. pen., este prea aspră în raport cu participaţia concretă a acesteia la activitatea infracţională (mai redusă decât a celorlalţi inculpaţi) şi cu aspectele referitoare la persoana inculpatei, care nu are antecedente penale şi are în întreţinere un copil minor. Prin urmare a fost redusă această pedeapsă la doi ani închisoare şi, procedând la contopirea pedepselor, în baza art. 33 lit. a) art. 34 lit. b) şi art. 35 alin. (3) C. pen., a dispus ca inculpata să execute pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o durată de 2 ani.

În ce priveşte individualizarea modalităţii de executare, instanţa de apel, având în vedere cuantumul pedepsei, precum şi aspectele referitoare la persoana inculpatei, enunţate mai sus (lipsa antecedentelor penale, un copil minor în întreţinere), a apreciat că scopul şi funcţiile prevăzute de art. 52 C. pen. pot fi atinse prin suspendarea condiţionată a executării pedepsei, în condiţiile prevăzute de art. 81 C. pen.

5. Motivul suplimentar de apel invocat de procuror, în sensul că s-ar impune ca instanţa de apel să exercite din oficiu acţiunea civilă în numele victimelor minore T.L. şi J.I.M. a fost apreciat nefondat, pentru următoarele considerente:

S-a considerat că într-adevăr, potrivit prevederilor art. 17 C. proc. pen., atunci când cel vătămat este o persoană lipsită de capacitate de exerciţiu sau cu capacitate de exerciţiu restrânsă, acţiunea civilă se porneşte şi se exercită din oficiu, revenindu-le organelor judiciare obligaţia de a face demersuri în acest sens. Aceste demersuri trebuie însă făcute în cursul urmăririi penale sau în cursul judecăţii în prima instanţă, până la citirea actului de sesizare - astfel cum prevăd dispoziţiile art. 15 alin. (2) C. proc. pen. - nefiind admisibilă exercitarea acţiunii civile direct în faţa instanţei de apel, astfel cum se solicită în cauza de faţă. Astfel, acest motiv de apel nu a fost primit favorabil.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs inculpaţii C.Gh., C.M. şi I.I.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 11 iulie 2013, stabilindu-se termen de judecată a recursului la data de 24 ianuarie 2014.

Prin motivele scrise de recurs înregistrate la dosarul cauzei la data de 15 ianuarie 2014, în termenul prev. de art. 385¹⁰ alin. (2) C. proc. pen. anterior, inculpaţii C.M. şi Gh. prin apărător, au invocat cazurile de casare prev. de art. 385⁹ pct. 12 şi pct. 17² C. proc. pen. anterior, criticând decizia contestată sub următoarele aspecte:

Cei doi inculpaţi prin apărător, au susţinut în cadrul motivelor de recurs, faptul că în mod greşit nu s-a făcut în cauză aplicarea dispoziţiilor art. 320¹ C. proc. pen. în ceea ce îi priveşte în condiţiile în care au recunoscut situaţia de fapt stabilită prin rechizitoriu, precum şi faptul că în mod greşit s-a reţinut în sarcina inculpaţilor C. săvârşirea infracţiunilor de trafic de persoane în ceea ce priveşte pe victima B.I., de trafic de minori în ceea ce priveşte pe victima T.L. şi cea de sprijinire a unui grup infracţional. În acest sens, apărarea arată că singura faptă de care se fac vinovaţi cei doi inculpaţi şi recunoscută de aceştia, constă în cazarea, pentru o noapte, a victimelor T.L. şi B.I., astfel că, prin fapta acestora nu se poate vorbi de sprijinirea unei grupări deja formate pentru simplul motiv că nu aveau cunoştinţă de existenţa acestei grupări sau că I.D. urma să te oblige pe aceste fete să se prostitueze.

În esenţă, în susţinerea recursului formulat, inculpaţii C.M. şi Gh. au arătat că în ceea ce îi priveşte nu există nicio dovadă că aveau cunoştinţă despre activitatea infracţională a numitei I.D. şi că în lipsa unei intenţii a acestora de a adera sau de a ajuta un grup infracţional deja organizat, nefiind realizată latura subiectivă a infracţiunilor, se impune achitarea celor doi inculpaţi pentru toate infracţiunile pentru care au fost condamnaţi.

De asemenea, inculpaţii au mai contestat şi greşita reţinere în sarcina acestora a infracţiunii prev. de art. 13 alin. (2) din Legea nr. 678/2001, întrucât această faptă nu există, motiv pentru care se impune achitarea lor în baza disp. art. 10 alin. (1) lit. a) Cod procedură anterior.

În subsidiar, s-a solicitat aplicarea dispoziţiilor art. 81 C. pen. anterior privind suspendarea executării pedepsei.

Ulterior, la data de 27 februarie 2014 au fost depuse la dosar precizări la motivele de recurs cu referire la aplicarea art. 5 din noul C. pen. şi la noile modificări legislative, solicitându-se aplicarea legii penale mai favorabile şi aplicarea art. 81 din vechiul C. pen.

Cu ocazia dezbaterilor apărătorul acestor doi inculpaţi a susţinut motivele de recurs, astfel cum au fost formulate, cu, argumentele reţinute în practicaua prezentei decizii.

În ceea ce priveşte pe inculpatul I.I., se constată că nu au fost depuse la dosar motive de recurs, nefiind aşadar respectate condiţiile prev. de art. 385¹⁰ C. proc. pen. anterior.

Cu prilejul, dezbaterilor, apărătorul desemnat din oficiu pentru acest inculpat, a invocat cazul de casare prevăzut art. 385⁹ al pct. 14 C. proc. pen. anterior, solicitând totodată, să se facă aplicarea legii penale mai favorabile. Apărarea a arătat că faptele pentru care a fost condamnat inculpatul au fost modificate prin noul C. pen., în special sub aspectul limitelor de pedeapsă care sunt mai mici conform legii penale noi. S-a mai solicitat să se aibă în vedere circumstanţele personale ale inculpatului, precum şi că pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată acestuia se circumscrie art. 91 din noul C. pen., dar şi dispoziţiilor din vechiul cod - art. 81, astfel că se poate dispune suspendarea executării pedepsei.

Având în vedere că la data judecării cauzei în recurs, respectiv la 30 mai 2014, era în vigoare noul Cod de procedură penală ale cărui dispoziţii sunt de imediată aplicare, a fost necesar să se stabilească cadrul procesual în raport cu împrejurarea că, în prezent, recursul nu mai este o cale ordinară de atac iar Înalta Curte nu mai are competenţa funcţională de a judeca recursul.

Situaţia tranzitorie expusă anterior este reglementată prin dispoziţiile art. 12 alin. (1) din Legea nr. 255/2013, care stabilesc atât competenţa de soluţionare cât şi dispoziţiile procesuale aplicabile în cauzele aflate în curs de judecată la data intrării în vigoare a legii noi.

Astfel, în conformitate cu dispoziţia tranzitorie anterior menţionată, „recursurile în curs de judecată la intrarea în vigoarea a legii noi declarate împotriva hotărârilor care au fost supuse apelurilor potrivit legii vechi rămân în competenţa aceleiaşi instanţe şi se judecă potrivit dispoziţiilor legii vechi privitoare la recurs."

Plin urmare, constatând că recursul în prezenta cauză se afla în curs de judecată la data intrării în vigoare a Codului de procedură penală, fiind declarat împotriva unei hotărâri supuse apelului potrivit legii vechi, Înalta Curte a apreciat că este competentă să soluţioneze calea de atac, fiind aplicabile prevederile Codului de procedură penală anterior în materia recursului.

Cu privire la prevederile Codului de procedura penală anterior privind judecarea recursului, Înalta Curte notează că în raport cu data pronunţării deciziei recurate sunt incidente în cauză dispoziţiile Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti.

Sub acest aspect, se constată că decizia penală recurată a fost pronunţată de Curtea de Apel Galaţi la data de 19 iunie 2013, deci ulterior intrării în vigoare, la 15 februarie 2013, a Legii nr. 2/2013, fiind supusă casării exclusiv în limita motivelor de recurs prevăzute în art. 385⁹ C. proc. pen. anterior, astfel cum au fost modificate prin actul normativ menţionat.

Din examinarea cazurilor de casare expres prevăzute de textul de lege anterior menţionat, rezultă că prin limitarea obiectului judecăţii în recurs legiuitorul a urmărit ca nu orice încălcare a legii de procedură penală sau a legii substanţiale să constituie temeiuri pentru a casa hotărârea atacată, ci numai acelea care corespund unuia dintre cazurile de casare prevăzute de lege.

În consecinţă, înalta Curte notează că sfera controlului judiciar a fost limitată prin adoptarea Legii nr. 2/2013, astfel că, nu poate examina decât chestiunile ce privesc aspecte de drept, fără a putea examina şi netemeinicia deciziei atacate.

Examinând recursurile formulate de inculpaţii C.M., C.Gh. şi I.I., conform dispoziţiilor art. 385⁹ C. proc. pen. anterior, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, dar şi a prevederilor art. 5 C. pen. privind aplicarea legii penale mai favorabile, Înalta Curte constată că sunt nefondate pentru următoarele motive:

În recursul formulat de inculpaţii C.M. şi Gh., Înalta Curte reţine că, reiterând criticile din apel, aceştia au solicitat achitarea lor motivat de faptul că nu se fac vinovaţi de săvârşirea infracţiunilor reţinute în sarcina acestora, invocând în acest sens lipsa intenţiei de a săvârşi infracţiuni, faptul că nu aveau cunoştinţă de activitatea infracţională desfăşurată în străinătate sau de existenţa unui grup organizat, precum şi că nu se poate reţine că au săvârşit infracţiunea prev. de art. 13 alin. (2) din Legea nr. 678/2001 câta vreme nu a existat o constrângere a persoanelor pe care le-au cazat în locuinţa lor pentru o singură noapte. Aceste critici, precum şi critica vizând greşita neaplicare a dispoziţiilor privind recunoaşterea vinovăţiei au fost invocate şi cu ocazia judecării apelului.

De asemenea, se mai reţine că inculpaţii au adus critici hotărârilor contestate care vizează cuantumul pedepselor aplicate cu referire la reţinerea de circumstanţe atenuante în favoarea acestora, dar şi cu privire la modalitatea de executare a pedepsei, solicitându-se să se dispună suspendarea executării pedepselor,

Astfel, Înalta Curte observă că, motivele de recurs au ca finalitate, în esenţă, modificarea stării de fapt reţinută cu caracter definitiv de către instanţa de apel, în condiţiile în care instanţele de fond şi apel au stabilit sub aspectul situaţiei de fapt că din ansamblul întregului material probator a rezultat că, în mod cert inculpaţii C.M. şi Gh., împreună cu alţi inculpaţi, s-au ocupat de cazarea victimei B.I.O. cunoscând că va pleca în Grecia unde va fi exploatată sexual de I.D. şi K.S.L. şi de cazarea minorei T.L., predată ulterior inculpatei N.V. care a transportat-o în Grecia unde a fost preluată de I.D. şi K.S.L. şi exploatată din punct de vedere sexual, precum şi că inculpaţii C. s-au asociat împreună cu ceilalţi inculpaţi într-o grupare organizată în vederea desfăşurării de activităţi specifice traficului de persoane, victimele fiind exploatate din punct de vedere sexual.

Aşadar, sub aspectul situaţiei de fapt se reţine că, în afara oricărui dubiu, probatoriul cauzei dovedeşte că inculpaţii au săvârşit faptele deduse judecăţii, ce realizează, atât pe latură obiectivă, cât şi pe latură subiectivă, conţinutul constitutiv al infracţiunilor de trafic de persoane prev. de art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, trafic de minori prev. de art. 13 alin. (1), (2), (3) din Legea nr. 678/2001 modificată şi sprijinire a unui grup de criminalitate organizată prev. de art. 7 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 39/2003.

Or, criticile inculpaţilor vizând achitarea, reiterate şi cu ocazia judecării apelului, susţinând că nu a existat intenţia acestora în săvârşirea infracţiunilor ori că nu au cunoscut scopul deplasării acelor fete în Grecia sau că nu aveau cunoştinţă de activitatea infracţională desfăşurată de I.D., sunt în contradicţie cu datele ce caracterizează situaţia de fapt deja reţinută de instanţele de fond şi apel şi din care rezultă că în mod cert inculpaţii sunt autorii faptelor anterior descrise şi că au săvârşit faptele respective cu intenţie, în deplină cunoştinţă de cauză, având reprezentarea scopului pentru care I.D. le-a solicitat să le trimită pe victime în Grecia, pentru a se prostitua în folosul grupului infracţional.

În primul rând, pentru a analiza temeinicia criticilor invocate de recurenţii inculpaţi, instanţa de recurs ar trebui să cenzureze situaţia de fapt, să verifice concordanţa dintre cele reţinute în hotărârea de condamnare şi probele administrate, ceea ce nu este permis prin prisma niciunuia dintre cazurile de casare prevăzute de art. 385⁹ alin. (1) C. proc. pen. anterior.

Aşa cum s-a precizat anterior, examinarea cauzei în recurs se limitează doar la verificarea respectării legii de către instanţa a cărei hotărâre a fost recurată sub aspectul soluţionării cauzei prin aplicarea şi interpretarea corectă a legii.

Cu toate acestea, instanţa de ultim control judiciar are în vedere că din actele şi lucrările dosarului este dovedită în mod cert vinovăţia inculpaţilor, în modalitatea faptică descrisă de instanţele de fond şi apel, reţinând totodată, că în mod corect nu a fost aplicată în cauză procedura prevăzută de dispoziţiile art. 320¹ C. proc. pen. anterior, întrucât poziţia procesuală a inculpaţilor C.M. şi C.Gh. nu echivalează cu o recunoaştere a vinovăţiei, în sensul acestor prevederi legale, câtă vreme probele dosarului au contrazis susţinerile acestora cu privire ia faptele deduse judecăţii.

Pe de altă parte, Înalta Curte menţionează că motivele recurenţilor inculpaţi ce vizează achitarea, s-ar fi circumscris, teoretic, cazului de casare prev. de pct. 18, care dădeau dreptul instanţei de recurs de a cenzura modul în care au fost reţinute faptele şi. împrejurările de fapt ale cauzei. însă, chiar şi sub imperiul legii de procedură, anterioare intrării în vigoare a Legii nr. 2/2013, cazul de casare prev. la pct. 18 presupunea o eroare gravă de fapt, care nu echivala cu o apreciere greşită a faptelor, astfel cum solicită, la acest moment, cei doi recurenţi.

La acest moment, prevederile pct. 18 al art. 385⁹ C. proc. pen. au fost abrogate prin intrarea în vigoare a Legii nr. 2/2013, astfel încât netemeinicia deciziei penale atacate nu mai poate fi cenzurată în calea de atac a recursului.

Nici criticile inculpaţilor cu privire la greşita reţinere în sarcina lor a infracţiunii prev. de art. 13 alin. (2) din Legea nr. 678/2001, susţinând că nu au realizat nicio constrângere asupra celor două persoane cazate în casa acestora, sens în care nu se fac vinovaţi de săvârşirea infracţiunii în modalitatea reglementată, de acest text de lege, nu pot face obiect ai cenzurii în recurs, întrucât impun, de asemenea, modificarea situaţiei de fapt reţinută de instanţele de fond şi apel,

Această susţinere referitoare la lipsa constrângerii ca modalitate de realizare a elementului material al laturii obiective a infracţiunii prev. de art. 13 alin. (2) din Legea nr. 678/2001 nu poate fi examinată nici prin prisma cazului de casare prev. de art. 355⁹ alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. anterior care nu permite cenzurarea situaţiei de fapt, respectiv verificarea concordanţei dintre cele reţinute în hotărârea de condamnare şi probele administrate.

Aşa cum s-a arătat în Decizia penală nr. 815 din 20 martie 2012 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cazul de casare prevăzut în art. 385 alin. (1) pct. 12 teza I C. proc. pen. - „nu sunt întrunite elementele constitutive ale unei infracţiuni" - este incident, dacă instanţa a pronunţat o hotărâre de condamnare, reţinând o situaţie de fapt corectă, însă în mod greşit a apreciat că fapta constituie o anumită infracţiune, deşi în realitate lipseşte unul din elementele constitutive ale acesteia, soluţia fiind contrară legii. Situaţia de fapt, verificarea concordanţei dintre cele reţinute în hotărârea de condamnare şi probele administrate, poate fi cenzurată numai prin prisma cazului de casare prevăzut în art. 385⁹ alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., referitor la eroarea gravă de fapt având drept consecinţă pronunţarea unei hotărâri greşite de achitare sau de condamnare.

Or, susţinerile recurenţilor C. privind lipsa constrângerii sunt contrare situaţiei de fapt reţinute de instanţele de fond şi de apel care au stabilit că inducerea şi menţinerea în eroare (înşelarea) victimelor T.L. şi B.I.O. cu privire la adevăratul scop pentru care sunt trimise în Grecia constituie o formă de constrângere, astfel încât cazul de casare invocat nu este incident în ceea ce îi priveşte.

Totodată, Înalta Curte notează că motivele invocate de către recurenţii inculpaţi privind lipsa intenţiei de a săvârşi infracţiuni sau necunoaşterea scopului pentru care victimele erau trimise în Grecia respectiv solicitarea de achitare, nu pot fi cenzurate de instanţa de recurs prin prisma cazurilor de casare prev. de 385⁹ pct. 12 şi 17² C. proc. pen. anterior invocate de recurenţi.

Aşa cum s-a arătat şi în literatura de specialitate, recursul constituie o jurisdicţie exercitabilă numai în cazuri strict determinate, reprezentând violări ale legii, ducând la o judecată care nu poartă asupra fondului, ci exclusiv asupra corectei aplicări a legii. De aceea, instanţa de casare nu apreciază faptele, nu decide asupra vinovăţiei şi pedepselor aplicabile, nu judecă procesul propriu zis, judecând exclusiv dacă din punctul de vedere al dreptului, hotărârea atacată este corespunzătoare.

Din această perspectivă motivele de recurs care tind a antama situaţia de fapt sunt neîntemeiate prin raportare la faptul că acestea nu pot fi examinate prin prisma niciunuia dintre cazurile de casare prev. de art. 385⁹ C. proc. pen. anterior.

În ceea ce priveşte pe inculpatul I.I., care nu a formulat motivele de recurs în termenul prevăzut de lege, se constată că în susţinerea recursului său, cu prilejul dezbaterilor, a fost invocat cazul de casare prevăzut art. 385⁹ alin. (1) pct. 14 C. proc. pen. anterior, care potrivit art. 385 alin. (3) din acelaşi cod, se ia în considerare din oficiu.

Totuşi criticile inculpatului I.I. vizând greşita individualizare a pedepsei prin omisiunea de se reţine circumstanţe atenuante în favoarea sa, dar şi cu privire la modalitatea de executare a pedepsei, sunt apreciate ca fiind neîntemeiate de către instanţa de recurs şi nu pot fi încadrate în niciunul dintre cazurile de casare prevăzute de art. 385 alin. (1) C. proc. pen. anterior.

Individualizarea pedepselor aplicate acestuia s-a realizat pe baza criteriilor menţionate în art. 12 C. pen. anterior, implicând o operaţiune de apreciere fundamentată pe probatoriului administrat. Se reţine că instanţele de fond şi apel au avut în vedere şi că acest inculpat a avut cea mai amplă participaţie la activitatea infracţională în raport cu ceilalţi inculpaţi deduşi judecăţii în prezenta cauză, ţinând cont, totodată, de faptul că inculpatul a avut o participaţie procesuală în mod constant nesinceră, de modalitatea în care au fost săvârşite faptele, precum şi de faptul că acesta a mai fost condamnat prin Sentinţa penală nr. 38/2011 a Tribunalului Vrancea, rămasă definitivă, la o pedeapsă rezultantă de 3 ani închisoare, cu suspendare.

De asemenea, şi cu privire la acest inculpat, Înalta Curte constată că starea de fapt a fost deja reţinută cu caracter definitiv de către instanţa de apel. Aşadar, se reţine că instanţele de fond şi apel au stabilit sub aspectul situaţiei de fapt că din ansamblul întregului material probator a rezultat că, în mod cert, în perioada 2005 - 2008, inculpatul I.I. a participat la racolarea, sub promisiunea găsirii unui loc de muncă în Grecia, a victimelor majore B.I.O., D.M., H.D. şi J.A.I., precum şi a victimelor minore T.L. şi J.I.M. Totodată, din probele administrate a rezultat că inculpatul s-a ocupat de plata cheltuielilor de călătorie şi a taxelor pentru obţinerea paşapoartelor, asigurând astfel transportul victimelor în Grecia (cu excepţia victimei minore J.I.M., care a fost transportată de numita I.D.), în scopul exploatării sexuale a acestora de către numiţii I.D. şi K.S.L.

Astfel, probatoriul cauzei dovedeşte că inculpatul I.I. a săvârşit faptele deduse judecăţii, ce realizează, atât pe latură obiectivă, cât şi pe latură subiectivă, conţinutul constitutiv al infracţiunilor de trafic de persoane prev. de art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, trafic de minori prev. de art. 13 alin. (1), (2), (3) din Legea nr. 678/2001 şi constituire a unui grup de criminalitate organizată prev. de art. 7 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 39/2003.

Prin urmare, aşa cum s-a arătat anterior, în recurs nu se mai poate proceda la o reapreciere a probelor, iar reindividualizarea pedepsei nu vizează legalitate hotărârii ci temeinicia acesteia.

Criticile recurentului cu privire la greşita individualizare a pedepsei şi modalitatea de executare nu se încadrează în niciunul dintre cazurile de casare prevăzute în art. 385 alin. (1) C. proc. pen.

În consecinţă, dat fiind că au fost aduse critici ce vizează temeinicia hotărârilor atacate şi nu nelegalitatea acestora, Înalta Curte apreciază că acestea nu se circumscriu cazurilor de casare prev. de art. 385⁹ C. proc. pen. anterior, fiind astfel, neîntemeiate.

Referitor la solicitarea recurenţilor inculpaţi de aplicare a prevederilor art. 5 C. pen., Înalta Curte apreciază că sunt neîntemeiate, pentru considerentele ce se vor arăta:

Înalta Curte constată că în timpul judecării cauzei în calea de atac exercitată de inculpaţi, a intrat în vigoare noul C. pen.

Modificările ivite în cursul judecării cauzei în recurs, ca urmare a succesiunii în timp a celor două legi penale, Codul penal anterior şi Codul penal în vigoare, impun soluţionarea acestui conflict al legilor în timp în scopul determinării legii penale aplicabile în această situaţie tranzitorie.

Demersul apare ca fiind necesar în condiţiile în care principiul legalităţii incriminării şi pedepsei ar impune ca infracţiunile reţinute în sarcina inculpaţilor şi limitele de pedeapsă pentru acestea să fie cele prevăzute de lege la data comiterii faptelor, ceea ce ar face imposibil ca legea nouă să se aplice cu privire la faptele comise anterior intrării ei în vigoare.

Cu toate acestea, potrivit art. 15 alin. (2) din Constituţia României, legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile.

Excepţia înscrisă în art. 15 alin. (2) din Constituţie impune ca într-o situaţie tranzitorie cum este cea din prezenta cauză, să se facă aplicarea dispoziţiei constituţionale.

Expresie a acestui principiu constituţional este dispoziţia din art. 5 alin. (1) C. pen. potrivit căreia, în cazul în care de la săvârşirea infracţiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă.

Principiul constituţional, chiar în lipsa unui caz de casare prin prisma căruia hotărârea devenită nelegală să fie casată, impune aplicarea retroactivă a legii noi mai favorabile şi restabilirea legalităţii sub acest aspect.

Cu privire la mecanismul de aplicare a legii penale mai favorabile, Curtea Constituţională, sesizată cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 C. pen. din 17 iulie 2009 (Legea nr. 286/2009), a pronunţat Decizia nr. 265 din 6 mai 2014, publicată în M. Of. nr. 372 din 20 mai 2014, prin care a statuat aplicarea globală a legii penale mai favorabile.

Determinarea legii penale mai favorabile şi alegerea acesteia dintre legile succesive implică, în prealabil, evaluarea, prin comparare, a dispoziţiilor penale din legi succesive care îşi găsesc aplicarea în speţă, utilizând aşadar criteriul aprecierii in concreto.

Examinând cauza din perspectiva îndeplinirii condiţiilor de încriminare, se constată că infracţiunea de trafic de persoane prevăzută de art. 12 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, infracţiunea de trafic de minori prevăzută de art. 13 alin. (1), şi (3) din Legea nr. 678/2001 şi infracţiunea de sprijinire sau constituire a unui grup infracţional organizat prevăzută de art. 7 alin. (1) şi (3)din Legea nr. 39/2003, continuă să fie incriminate în noul C. pen., având aşadar, corespondent în noua reglementare.

Astfel, fapta prev. de art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 era pedepsită cu închisoarea de la 5 la 15 ani.

În prezent, fapta de trafic de persoane este incriminată în art. 210 alin. (1) C. pen., fiind pedepsită cu închisoarea de la 3 la 10 ani închisoare.

Fapta prev. de art. 13 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 678/2001 era pedepsită cu închisoarea de la 10 ani la 20 ani închisoare.

Fapta de trafic de minori este incriminată în prezent în art. 211 alin. (1) şi (2) C. pen., fiind pedepsită cu închisoarea de la 5 la 12 ani închisoare.

De asemenea, se constată că fapta prevăzută de art. 7 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 39/2003, era pedepsită cu închisoarea de la 5 la 20 ani şi interzicerea unor drepturi.

În prezent, această faptă este incriminată în art. 367 alin. (1) C. pen., fiind pedepsită cu închisoarea de la 1 la 5 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.

Conform art. 126 pct. 1 şi 2 şi art. 247 din Legea nr. 187/2012, referitor la Legea nr. 39/2003 privind prevenirea şi combaterea criminalităţii organizate, art. 2 din legea specială a fost modificat în sensul că noţiunea de grup infracţional organizat este definită de art. 367 alin. (6) din noul C, pen., iar infracţiunea gravă este infracţiunea pentru care legea prevede pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau pedeapsa închisorii al cărei maxim special este de cel puţin 4 ani, precum şi următoarele infracţiuni: supunerea la muncă forţată sau obligatorie, prevăzută la art. 212 C. pen.; divulgarea informaţiilor secrete de serviciu sau nepublice, prevăzută la art. 304 C. pen.; ştergerea sau modificarea marcajelor de pe arme letale, prevăzută la art. 344 C. pen.; infracţiuni privind concurenţa neloială; infracţiuni de corupţie, infracţiunile asimilate acestora, precum şi infracţiunile împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene; infracţiuni privind traficul de droguri; infracţiuni privind regimul juridic al precursorilor de droguri; infracţiuni privind nerespectarea dispoziţiilor privind introducerea în ţară de deşeuri şi reziduuri şi infracţiuni privind organizarea şi exploatarea jocurilor de noroc.

Abrogarea art. 7 din lege nu echivalează însă cu o dezincriminare a faptei, operând de fapt o preluare a normei de incriminare în dispoziţiile art. 367 alin. (1) din noul C. pen., text care a intrat în vigoare la 1 februarie 2014, atât sub aspectul conţinutului constitutiv al infracţiunii, cât şi a formei de vinovăţie cerută de lege, astfel cum a fost reglementată în legea specială veche.

În art. 7 din Legea nr. 39/2003 era încriminată iniţierea sau constituirea unul grup infracţional organizat ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui astfel de grup, limitele de pedeapsă fiind cuprinse între 5 şi 20 ani închisoare şi interzicerea unor drepturi.

În alin. (2) se prevedea că pedeapsa pentru faptele prevăzute la alin. (1) nu poate fi mai mare decât sancţiunea prevăzută de lege pentru infracţiunea cea mai gravă care intră în scopul grupului infracţional organizat.

Alin. (3) al articolului prevedea că dacă faptele prevăzute la alin. (1) au fost urmate de săvârşirea unei infracţiuni grave, se aplică regulile de la concursul de infracţiuni.

În art. 367 alin. (1) din noul C. pen. este încriminată sub denumirea marginală de „Constituire a unui grup infracţional organizat" fapta de iniţiere sau constituirea unui grup infracţional organizat, aderarea sau sprijinirea, sub orice formă, a unui astfel de grup, limitele de pedeapsă fiind cuprinse între 1 şi 5 ani închisoare şi interzicerea unor drepturi.

În alin. (3) al articolului fiind prevăzut că în situaţiile în care faptele de la alin. (1) şi (2) au fost urmate de săvârşirea unei infracţiuni, se aplică regulile de la concursul de infracţiuni.

Prin grup infracţional organizat se înţelege grupul structurat, format din trei sau mai multe persoane, constituit pentru o anumită perioadă şi pentru a acţiona în mod coordonat în scopul comiterii uneia sau mai multor infracţiuni.

Din analiza comparativă a celor două texte de lege prin raportare la faptele concrete ce fac obiectul acuzaţiilor aduse inculpaţilor, respectiv că inculpaţii C. au sprijinit un grup infracţional organizat, iar inculpatul I.I. a constituit grupul infracţional organizat în vederea desfăşurării de activităţi specifice traficului de persoane şi în scopul racolării prin înşelăciune, transportării, cazării victimelor care au fost exploatate din punct de vedere sexual, se constată că sub aspectul elementului material al laturii obiective şi sub aspectul formei de vinovăţie cerute de lege nu sunt diferenţe între textul art. 7 din legea specială anterioară şi cel al art. 367 alin. (1) C. pen.

Definiţia dată grupului infracţional organizat din noul C. pen. înlătură doar cerinţa privitoare la scopul constituirii grupului - obţinerii direct sau indirect a unui beneficiu financiar sau material -, fiind suficientă constituirea unui grup organizat doar în scopul săvârşirii uneia sau mai multor infracţiuni, prin urmare, nici sub acest aspect nu se poate aprecia că noua dispoziţie legală a eliminat vreun element de care depinde caracterul penal al faptei ori forma de vinovăţie, dimpotrivă, a lărgit sfera noţiunii grupului infracţional organizat.

Aşadar, din perspectiva îndeplinirii condiţiilor de incriminare se constată că faptele pentru care au fost condamnaţi inculpaţii au corespondent în noul C. pen. sau nu au fost modificate sub aspectul acestor condiţii, pentru a fi atrasă în cauză incidenţa dispoziţiilor prevăzute de art. 3 din Legea nr. 187/2012 (fapta comisă sub imperiul legii vechi să nu mai constituie infracţiune sub imperiul legii noi datorită lipsei unui element constitutiv ori a formei de vinovăţie cerută de lege).

Este de precizat faptul că în prezent circumstanţele atenuante prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) C. pen. anterior, reţinute în favoarea inculpaţilor (lipsa antecedentelor penale, gradul de instrucţie al acestora şi împrejurarea că s-au prezentat la proces), nu au corespondent în Codul penal în vigoare, aşadar acestea nu ar mai putea fi aplicate de instanţa de recurs în condiţiile legii noi.

Potrivit legii vechi, instanţa de apel a constatat că faptele săvârşite de inculpaţi au fost comise în cadrul unui concurs de infracţiuni, stabilind pedepse rezultante pentru fiecare dintre inculpaţi corespunzător dispoziţiilor art. 33 lit. a), 34 lit. b), 35. alin. (3) C. pen. anterior.

Regimul sancţionator al concursului de infracţiuni, prev. de art. 39 alin. (1) lit. b) din noul C. pen., este mai sever decât tratamentul sancţionator reglementat de Codul penal anterior, întrucât, la pedeapsa cea mai grea s-ar impune, în mod obligatoriu, adăugarea unui spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite, ceea ce în mod evident ar îngreuna situaţia inculpaţilor.

1. În aceste condiţii, în ceea ce priveşte pe inculpata C.M., Înalta Curte constată că aceasta a fost condamnată, în baza art. 12 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 la o pedeapsă de 2 ani închisoare, în baza art. 13 alin. (1), (2) şi alin. (3) din Legea nr. 678/2001 la o pedeapsă de 3 ani închisoare, iar în baza art. 7 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 39/2003 la o pedeapsă de 3 ani închisoare, cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) cu referire la art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen. anterior.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) şi art. 35 alin. (3) C. pen. anterior au fost contopite pedepsele aplicate inculpatei C.M., dispunându-se ca aceasta să execute pedeapsa principală cea mai grea de 3 ani închisoare.

Respectând principiul proporţionalităţii şi stabilind pedepse reprezentând minimul special, pentru infracţiunea de trafic de persoane prevăzută de art. 12 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 - în prezent art. 210 C. pen. - instanţa de recurs ar trebui să stabilească o pedeapsă 3 ani închisoare, pentru infracţiunea de trafic de minori prevăzută de art. 13 alin. (1), (2) şi alin. (3) din Legea nr. 678/2001 - în prezent art. 211 C. pen. - instanţa de recurs ar trebui să stabilească o pedeapsă 5 ani închisoare, iar pentru infracţiunea prevăzută de art. 7 alin. (1), (3) din Legea nr. 39/2003 - în prezent art. 367 alin. (1) C. pen. - instanţa de recurs ar trebui să stabilească o pedeapsă de 1 an închisoare, ca urmare a micşorării limitelor de pedeapsă din noul C. pen.

Or, ţinând cont de regimul sancţionator al concursului de infracţiuni, în raport de prevederile art. 39 alin. (1) lit. b) din noul C. pen., la pedeapsa cea mai grea, de 5 ani închisoare, s-ar aplica un spor de 1 an şi 4 luni, reprezentând o treime din suma celorlalte 2 pedepse stabilite, respectiv de 3 ani închisoare şi de 1 an închisoare.

Astfel, prin aplicarea acestor reguli s-ar ajunge la o pedeapsă de 6 ani şi 4 luni închisoare, fiind aşadar mai mare decât cea care a fost aplicată recurentei inculpate C.M. pe baza legii vechi - de 3 ani închisoare.

Evident, pedeapsa rezultantă calculată potrivit dispoziţiilor din legea nouă este mult mai severă decât cea care a fost aplicată inculpatei pe baza legii penale vechi.

2. În ceea ce priveşte pe inculpatul C.Gh., Înalta Curte constată că acesta a fost condamnat, în baza art. 12 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 la o pedeapsă de 2 ani închisoare, în baza art. 13 alin. (1), (2) şi alin. (3) din Legea nr. 678/2001 la o pedeapsă de 3 ani închisoare, iar în baza art. 7 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 39/2003 la o pedeapsă de 3 ani închisoare, cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) cu referire la art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen. anterior.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) şi art. 35 alin. (3) C. pen. anterior au fost contopite pedepsele aplicate inculpatului C.Gh., dispunându-se ca acesta să execute pedeapsa principală cea mai grea de 3 ani închisoare.

Respectând principiul proporţia nulităţii şi stabilind pedepse reprezentând minimul special, pentru infracţiunea de trafic de persoane prevăzută de art. 12 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 - în prezent art. 210 C. pen. - instanţa de recurs ar trebui să stabilească o pedeapsă 3 ani închisoare, pentru infracţiunea de trafic de minori prevăzută de art. 13 alin. (1), (2) şi alin. (3) din Legea nr. 678/2001 - în prezent art. 211 C. pen. - instanţa de recurs ar trebui să stabilească o pedeapsă 5 ani închisoare, iar pentru infracţiunea prevăzută de art. 7 alin. (1), (3) din Legea nr. 39/2003 - în prezent art. 367 alin. (1) C. pen. - instanţa de recurs ar trebui să stabilească o pedeapsă de 1 an închisoare, ca urmare a micşorării limitelor de pedeapsă din noul C. pen.

Prin urmare, ţinând cont de regimul sancţionator al concursului de infracţiuni, potrivit art. 39 alin. (1) lit. b) din noul C. pen., la pedeapsa cea mai grea, de 5 ani închisoare, s-ar aplica un spor de 1 an şi 4 luni închisoare, reprezentând o treime din suma celorlalte 2 pedepse stabilite, respectiv de 3 ani închisoare şi de 1 an închisoare.

Astfel, prin aplicarea acestor reguli s-ar ajunge la o pedeapsă de 6 ani şi 4 luni închisoare, fiind aşadar mai mare decât cea care a fost aplicată recurentului inculpat C.Gh. pe baza legii vechi - de 3 ani închisoare.

În consecinţă, pedeapsa rezultantă calculată potrivit dispoziţiilor din legea nouă este mult mai severă decât cea care a fost aplicată şi acestui inculpat pe baza legii penale vechi.

3. În ceea ce priveşte pe inculpatul I.I., Înalta Curte constată că acesta a fost condamnat, în baza art. 12 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, art. 74 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) cu referire la art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen. anterior la o pedeapsă de 2 ani închisoare, în baza art. 13 alin. (1), (2) şi alin. (3) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, art. 74 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) ca referire la art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen. anterior la o pedeapsă de 3 ani închisoare, iar în baza art. 7 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) cu referire la art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen. anterior la o pedeapsă de 3 ani închisoare.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) şi art. 35 alin. (3) C. pen. anterior au fost contopite pedepsele aplicate inculpatului I.I., dispunându-se ca acesta să execute pedeapsa principala cea mai grea de 3 ani închisoare.

Respectând principiul proporţionalităţii şi stabilind pedepse reprezentând minimul special, pentru infracţiunea de trafic de persoane prevăzută de art. 12 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 - în prezent art. 210 C. pen. - instanţa de recurs ar trebui să stabilească o pedeapsă 3 ani închisoare, pentru infracţiunea de trafic de minori prevăzută de art. 13 alin. (1), (2) şi alin. (3) din Legea nr. 678/2001 - în prezent art. 211 C. pen. - instanţa de recurs ar trebui să stabilească o pedeapsă 5 ani închisoare, iar pentru infracţiunea prevăzută de art. 7 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 39/2003 - în prezent art. 367 alin. (1) C. pen. - instanţa de recurs ar trebui să stabilească o pedeapsă de 1 an închisoare, ca urmare a micşorării limitelor de pedeapsă din noul C. pen.

Mai mult, se reţine de către instanţa de ultim control judiciar că fapta de trafic de persoane săvârşită de recurentul inculpat I.I. constituia, potrivit legii vechi, o unitate legală de infracţiune, fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, potrivit cărora infracţiunea este continuată când o persoană săvârşeşte la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiaşi rezoluţii, acţiuni sau inacţiuni care prezintă, fiecare în parte, conţinutul aceleiaşi infracţiuni.

Potrivit legii noi, respectiv dispoziţiile art. 35 C. pen. în vigoare, a fost introdusă o condiţie specială de calificare a infracţiunii continuate referitoare la subiectul pasiv, în sensul că infracţiunea este continuată când o persoană săvârşeşte la diferite intervale de timp dar în realizarea aceleiaşi rezoluţii şi împotriva aceluiaşi subiect pasiv, acţiuni sau inacţiuni care prezintă fiecare în parte conţinutul aceleiaşi infracţiuni.

În cauză, condiţia unicităţii subiectului pasiv nu este îndeplinită în ceea ce priveşte infracţiunea de trafic de persoane săvârşită de inculpatul I.I., faptă care este compusă din 4 acte materiale fiecare având un subiect pasiv diferit, astfel încât corespunde unei pluralităţi de infracţiuni, respectiv patru infracţiuni de trafic de persoane (în raport cu victimele B.I.O., D.M., H.D., J.A.I.) şi impun aplicarea a patru pedepse de câte 3 ani închisoare, cu respectarea principiului proporţionalităţii raportat la noile limite de pedeapsă.

De asemenea, nici în ceea ce priveşte fapta de trafic de minori săvârşită de acelaşi inculpat, nu este îndeplinită, potrivit legii noi, condiţia unicităţii subiectului pasiv, fapta inculpatului I.I. fiind compusă din 2 acte materiale fiecare având un subiect pasiv diferit, astfel încât corespunde unei pluralităţi de infracţiuni, respectiv două infracţiuni de trafic de minori (în raport cu victimele minore T.L. şi J.I.M.) şi care impun aplicarea a două pedepse de câte 5 ani închisoare.

În final, s-ar ajunge în recurs la condamnarea inculpatului I.I. pentru săvârşirea a 7 infracţiuni, aplicându-se astfel: 4 pedepse de câte 3 ani închisoare pentru infracţiunea de trafic de persoane; 2 pedepse de câte 5 ani închisoare pentru infracţiunea de trafic de minori; pedeapsă de I an închisoare pentru infracţiunea de constituire a unui grup infracţional organizat.

Or, în raport de regimul sancţionator al concursului de infracţiuni prev. de art. 39 alin. (1) lit. b) din noul C. pen., la pedeapsa cea mai grea, de 5 ani închisoare, s-ar aplica un spor de 6 ani închisoare, reprezentând o treime din suma celorlalte 6 pedepse stabilite.

Astfel, prin aplicarea acestor reguli s-ar ajunge la o pedeapsă de 11 ani închisoare, fiind aşadar mult mai mare decât cea care a fost aplicată recurentului inculpat I.I. pe baza legii vechi - de 3 ani închisoare.

Evident, pedeapsa rezultantă calculată potrivit dispoziţiilor din legea nouă este mult mai severă decât cea care a fost aplicată inculpatului pe baza legii penale vechi.

Toate aceste aspecte releva aşadar, în considerarea celor expuse anterior, că legea penală veche este legea mai favorabilă inculpaţilor C.M., C.Gg. şi I.I., neimpunându-se admiterea recursului pe acest aspect.

Pentru considerentele arătate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 385¹⁵ alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen. anterior, va respinge recursurile declarate de inculpaţii C.Gh., C.M. şi I.I. împotriva Deciziei penale nr. 175 din 19 iunie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi - secţia penală şi pentru cauze cu minori, ca nefondate.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen. vor fi obligaţi recurenţii inculpaţi C.Gh. şi C.M. la plata sumei de câte 275 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 75 RON, reprezentând onorariul parţial cuvenit apărătorilor desemnaţi din oficiu, va fi avansată din fondul Ministerului Justiţiei.

De asemenea, recurentul inculpat I.I. va fi obligat la plata sumei de 500 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 300 RON, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii C.Gh., C.M. şi I.I. împotriva Deciziei penale nr. 175 din 19 iunie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Obligă recurenţii inculpaţi C.Gh. şi C.M. la plata sumei de câte 275 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 75 RON, reprezentând onorariul parţial cuvenit apărătorilor desemnaţi din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiţiei.

Obligă recurentul inculpat I.I. la plata sumei de 500 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 300 RON, reprezentând onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 mai 2014.

← ICCJ. Decizia nr. 1870/2014. Penal. Infracţiuni de evaziune...		ICCJ. Decizia nr. 1934/2014. Penal. Strămutare (art. 55 CPP... →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1872/2014. Penal. Traficul de persoane (Legea 678/2001 art. 12). Traficul de minori (Legea 678/2001 art. 13), iniţiere, constituire de grup infracţional organizat, aderare sau sprijinire a unui asemenea grup (Legea 39/2003 art. 7