ICCJ. Decizia nr. 1937/2014. Penal. înşelăciunea (art. 215 C.p.). Falsul în înscrisuri sub semnătură privată (art. 290 C.p.), uzul de fals (art. 291 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia penală nr. 1937/2014
Dosar nr. 1443/103/2013
Şedinţa publică din 5 iunie 2014
Asupra recursului penal de faţă;
Examinând actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 81/P din 17 iulie 2013 pronunţată de Tribunalul Neamţ, în temeiul art. 334 C. proc. pen. s-a schimbat încadrarea juridică a faptei pentru care a fost trimisă în judecată inculpata F.I.R., din infracţiunea de uz de fals prevăzută de art. 291 C. pen., în infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 290 C. pen.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. b)1 C. proc. pen., s-a dispus achitarea inculpatei F.I.R., fără antecedente penale, domiciliată în Piatra Neamţ, jud. Neamţ, pentru săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1), (3) şi (5) C. pen. şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.
În temeiul art. 181 alin. (3) C. pen. cu referire la art. 91 C. pen., s-a aplicat inculpatei sancţiunea de 1.000 lei amendă administrativă.
În baza art. 346 C. proc. pen. raportat la art. 998 şi următoarele C. civ., a fost obligată inculpata să achite părţii civile SC V.R. SA Bucureşti suma de 131.730,99 Chf, actualizată până la data achitării integrale a prejudiciului.
În temeiul art. 348 C. proc. pen. raportat la art. 445 C. proc. pen., s-a dispus anularea adeverinţei de venit din 16 iulie 2007 emisă de SC V.I. SRL Cândeşti în care este cuprins şi un angajament de plată, adeverinţă aflată la dosarul de credit al SC V.R. SA Bucureşti - Sucursala Piatra Neamţ, în baza căruia s-a încheiat convenţia de credit.
S-a constatat că inculpata a fost asistată de apărător ales.
În baza art. 191 C. proc. pen., a fost obligată inculpată să achite statului suma de 1.000 lei cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunţa aceasta sentinţa instanţa de fond a avut in vedere următoarea situaţie de fapt:
Sub nr. 1443/103 din 1 martie 2013, a fost înregistrat la instanţă rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamţ, prin care s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a inculpatei F.I.R., pentru săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), (3) şi (5) C. pen. şi uz de fals prevăzută de art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.
În actul de sesizare a instanţei s-a reţinut că, la data de 24 iulie 2007, prin folosirea unei adeverinţe false, inculpata a indus şi menţinut în eroare angajaţii SC B.V.R. SA - Sucursala Piatra Neamţ, cu ocazia încheierii unui contract de împrumut, în scopul de a obţine pentru sine suma de 144.000 Chf, producând un prejudiciu în sumă de 486.746,87 lei.
Partea vătămată SC V.R. SA s-a constituit parte civilă în cauză, precizând, pentru termenul din 10 iulie 2013, că urmare a sumelor pe care le-a mai achitat inculpata pe parcursul cercetării judecătoreşti, prejudiciul rămas nerecuperat este în sumă de 131.730,99 Chf, urmând ca acesta să fie actualizat la data executării.
Înainte de citirea actului de sesizare, inculpata a depus la dosar o declaraţie autentică, prin care a precizat că recunoaşte infracţiunile pentru care a fost trimisă în judecată, în condiţiile prevăzute de art. 3201 C. proc. pen.
Din probele administrate pe parcursul urmăririi penale, respectiv: sesizarea penală formulată de SC V.R. SA, convenţia de credit din 24 iulie 2007 emisă de SC V.R. SA - Sucursala Piatra Neamţ, cererea de credit pentru persoane fizice, adeverinţa de venit şi angajamentul de plată prezentate de inculpată funcţionarilor băncii pentru acordarea creditului, procesele verbale încheiate de organele de poliţie, adresa din 20 octombrie 2010 a I.P.J. Neamţ, adresa din 18 noiembrie 2010 emisă de SC V.R. SA - Sucursala Piatra Neamţ, adresa din 16 decembrie 2011 emisă de SC V.R. SA, adresa din 5 iulie 2012 emisă de SC V.R. SA de constituire de parte civilă, dovada achitării ratelor, extras de cont, adresa din 25 noiembrie 2011 emisă de D.T.I. Piatra Neamţ din care rezultă că inculpata nu figurează cu bunuri, raportul de constatare tehnico-ştiinţifică din 12 septembrie 2012 efectuat de I.P.J. Neamţ -Serviciul criminalistic, declaraţiile martorilor D.V., B.L.B., F.M.C., coroborate cu declaraţiile inculpatei, instanţa a reţinut următoarele:
La data de 20 iulie 2010, SC V.R. SA Bucureşti a sesizat I.P.J. Neamţ cu privire la faptul că inculpata a beneficiat de creditul, prezentând un document de venit neconform cu realitatea. Această sesizare a fost formulată de SC V.R. SA datorită faptului că împrumutul acordat a înregistrat restanţe la plata ratelor, efectuându-se verificări la SC V.I. SRL Cândeşti, societate care ar fi emis adeverinţa de venit inculpatei.
Din cercetări a rezultat că, la data de 24 iulie 2007, inculpata s-a prezentat la SC V.R. SA - Sucursala Piatra Neamţ şi a solicitat în scris obţinerea unui credit de nevoi personale, completând formularul tipizat în vederea obţinerii acestuia. Alăturat cererii, inculpata a înmânat funcţionarilor băncii şi alte înscrisuri necesare analizării cererii de creditare, respectiv adeverinţă de venit şi angajament de plată, emise de SC V.I. SRL Cândeşti. S-a constatat că actele prezentate la bancă de inculpată nu corespund adevărului.
Astfel, în adeverinţa de venit din 16 iulie 2007 emisă de SC V.I. SRL se atesta în fals că inculpata este încadrată pe perioadă nedeterminată din 1 ianuarie 2005, în funcţia de director marketing, cu un salariu de încadrare de 3.819 lei.
Din adresa din 20 octombrie 2010 a I.T.M. Neamţ s-a reţinut că inculpata nu a fost salariata societăţii sus menţionate, administrată de martorul D.V.
În cursul urmăririi penale a fost audiat martorul D.V., care a precizat că nu a emis adeverinţa de venit din 16 iulie 2007 şi nu a avut-o niciodată ca angajată pe inculpată. Cu ocazia contractării creditului, inculpata a completat o cerere de credit pentru persoane fizice înregistrată la V.B., prin care atesta date necorespunzătoare adevărului, respectiv că este angajată la SC V.I. SRL Cândeşti, din data de 1 ianuarie 2005.
Fiind audiată la data de 18 februarie 2013, inculpata a declarat că îl cunoaşte pe martorul D.V. de mai mult timp şi acesta i-ar fi emis adeverinţa din 16 iulie 2007, prezentată la bancă pentru obţinerea creditului. De asemenea, a declarat că nu a avut reprezentarea că adeverinţa este falsă, întrucât avusese o înţelegere cu martorul D.V. cu privire la angajarea sa în funcţia de director marketing, începând cu luna iulie 2007.
În cauză a fost efectuat un raport de constatare tehnico-ştiinţifică de organele de poliţie din cadrul I.PJ. Neamţ -Serviciul de criminalistică, care a concluzionat că semnăturile depuse pe formularele tipizate intitulate „convenţia de credit" din 27 iulie 2007, titular de credit inculpata, a „cererii de credit pentru nevoi personale" şi a „adeverinţei de venit" din 16 iulie 2007 au fost executate de inculpată.
Scrisul de completare a rubricaţiilor documentului intitulat „adeverinţă de venit" cu nr. 826 din 16 iulie 2007 emisă de SC V.I. SRL pentru inculpată, aparţine acesteia. De asemenea, s-a stabilit că impresiunea de ştampilă cu inscripţia SC V.I. SRL Cândeşti Neamţ depusă pe adeverinţa de venit nu aparţine acestei societăţi, ale cărei impresiuni modele de comparaţie au fost puse la dispoziţie.
Astfel, inculpata a indus în eroare V.B. pentru obţinerea unui împrumut, prin utilizarea unor înscrisuri despre care ştia că nu corespund adevărului, înscrisuri fără de care nu s-ar fi încheiat contractul de credit. Inculpata a susţinut în declaraţiile sale că nu a avut intenţia de a înşela, achitându-şi ratele în mod constant.
Infracţiunea de înşelăciune s-a consumat în momentul în care, prin prezentarea adeverinţei de salariat false, s-a produs inducerea în eroare, care a determinat societatea bancară să încheie contractul de credit în baza căruia inculpata a primit suma de 144.000 Chf, contract care, în mod evident nu s-ar fi încheiat fără aceste mijloace frauduloase.
Raportat la probatoriul administrat în cauză, instanţa a constatat că fapta inculpatei de a obţine un credit bancar prin inducerea în eroare a angajaţilor băncii ca urmare a folosirii unei adeverinţe de venit false, producând un prejudiciu de 486.746,87 lei, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, prevăzută de art. 215 alin. (1), (3) şi (5) C. pen.
Totodată, fapta inculpatei de a întocmi în fals adeverinţa de venit din 16 iulie 2007 însoţită de un angajament de plată şi de a o folosi în vederea obţinerii creditului bancar, a fost încadrată în drept în infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 290 C. pen.
Întrucât inculpata, în mod greşit a fost trimisă în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals prevăzută de art. 291 C. pen., nereţinându-se că, aşa cum rezultă din raportul de constatare tehnico-ştiinţifîcă, ea a întocmit în fals adeverinţa, în temeiul art. 344 C. proc. pen. s-a dispus schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prevăzută de art. 291 C. pen. în cea prevăzută de art. 290 C. pen.
Având în vedere probatoriul administrat în cauză, instanţa a apreciat că fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni, fiind incidente dispoziţiile art. 181 C. pen.
Astfel, raportând la speţa de faţă criteriile prevăzute de alin. (2) al art. 181 C. pen., Tribunalul a reţinut, în ceea ce priveşte modul şi mijloacele de săvârşire a faptei, că inculpata a obţinut creditul prin folosirea unei adeverinţe falsificate, însă din punct de vedere volitiv, în aprecierea sa subiectivă nu a existat intenţia de a înşela banca, în condiţiile în care îşi asuma în mod responsabil obligaţia de a achita ratele, lucru pe care l-a şi făcut după obţinerea împrumutului, aşa cum rezultă din chitanţele depunere numerar şi extrasele de cont depuse la dosarul de urmărire penală. Mai mult decât atât, nici unitatea bancară nu şi-a luat toate măsurile de prevedere pentru a preîntâmpina astfel de situaţii, nefăcând nicio verificare cu privire la veridicitatea actelor pe baza cărora aprobă acordarea împrumutului.
În ceea ce priveşte scopul urmărit, instanţa a constatat că intenţia inculpatei a fost de a-şi asigura mijloacele financiare necesare continuării studiilor în străinătate, la momentul respectiv aceasta urmând un masterat în Franţa, la Universitatea Lyon, aspect dovedit cu diploma de maşter depusă la dosarul de urmărire penală.
Referitor la împrejurările în care fapta a fost comisă, s-a constatat că inculpata nu avea posibilităţi materiale pentru a-şi putea continua studiile în străinătate, nerezultând că ar fi beneficiat de vreo bursă care să-i asigure gratuitatea acestora, astfel că a recurs la această modalitate nelegală de a obţine banii necesari.
Cu privire la urmarea produsă, s-a constatat că unitatea bancară nu a suferit nici un prejudiciu până la momentul sesizării existenţei actului falsificat, în condiţiile în care inculpata şi-a achitat ratele scadente. în prezent, mama inculpatei, F.C., a depus la unitatea bancară un angajament de plată, prin care şi-a asumat obligaţia de a efectua plata sumelor restante, iar la data de 27 mai 2013 s-a mai achitat suma de 1.250 Chf din valoarea creditului, aspecte ce conturează intenţia inculpatei şi a familiei acesteia de a diminua urmările produse ca urmare a săvârşirii faptelor şi a recupera prejudiciul creat.
În ceea ce priveşte persoana inculpatei, s-a constatat că aceasta nu are antecedente penale, a recunoscut săvârşirea faptelor, este o persoană tânără, preocupată de cariera sa profesională, în prezent fiind angajată pe perioadă nedeterminată ca ataşat de presă la S.B.R. Paris, Franţa, aşa cum rezultă din contractul de muncă depus la dosarul de urmărire penală.
Deşi inculpata a solicitat aplicarea dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen., instanţa a constatat că, urmare a reţinerii aplicabilităţii art. 181 C. pen., nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 320 alin. (2) C. proc. pen. pentru admiterea cererii.
Pe latură civilă, în baza art. 346 C. proc. pen. raportat la art. 998 şi următoarele C. civ., inculpata a fost obligată să achite părţii civile suma de 131.730,99 Chf, sumă ce a fost actualizată până la data restituirii integrale a creditului, arătând că în condiţiile în care creditul a fost obţinut prin mijloace frauduloase, în mod corect partea vătămată a solicitat restituirea în întregime a sumei împrumutate, întrucât fără folosirea actului fals, convenţia de creditare nu ar fi fost încheiată. Urmare a anulării actului ce a stat la baza aprobării împrumutului, creditul devine scadent în totalitate.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamţ, criticând-o sub aspectul greşitei achitări a inculpatei.
Prin Decizia penală nr. 165 din 8 octombrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. a fost admis apelul formulat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamţ împotriva sentinţei penale nr. 81/P din 17 iulie 2013 pronunţată de Tribunalul Neamţ, care a fost desfiinţată în ceea ce priveşte latura penală a cauzei, iar în rejudecare, în baza art. 334 C. proc. pen. s-a dispus schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de înşelăciune prev. de art. 215 alin. (1), (3) şi (5) C. pen. în infracţiunea de înşelăciune prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen.
În baza art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen. cu aplic. art. 3201 C. proc. pen., art. 74 lit. a) şi b) C. pen. şi art. 76 alin. (2) C. pen. a fost condamnată inculpata F.I.R. la pedeapsa de 2 ani şi 3 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune.
În baza art. 290 C. pen. cu aplic. art. 320 C. proc. pen., art. 74 lit. a) C. pen. şi art. 76 lit. e) teza a II-a C. pen. a fost condamnată aceeaşi inculpată la pedeapsa de 1.000 lei amendă penală pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată.
În baza art. 33 lit. a) şi 34 lit. d) C. pen.-s-au contopit pedepsele aplicate inculpatei urmând ca aceasta să execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani şi 3 luni închisoare cu aplicarea art. 71 şi art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
În baza art. 861 C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere aplicată inculpatei, pe un termen de încercare de 5 ani, în condiţiile art. 862 C. pen., pe durata căruia s-a impus inculpatei respectarea următoarelor măsuri de supraveghere:
- să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Neamţ de câte ori este chemată;
- să anunţe in prealabil orice schimbare de domiciliu reşedinţa sau locuinţa si orice deplasare care depăşeşte 8 zile;
- să comunice si să justifice schimbarea locului de muncă;
- să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele de existenţă.
S-a făcut aplicarea art. 71 alin. (5) C. pen. şi s-a atras atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor prev. de art. 864 C. pen.
S-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate.
Pentru a decide astfel, Curtea a constatat că instanţa de fond, în urma evaluării probelor administrate în cauză, a reţinut o situaţie de fapt corespunzătoare adevărului, dar a stabilit o încadrare juridică parţial corectă în ceea ce priveşte infracţiunea de înşelăciune.
Raportat la situaţia de fapt reţinută, aceea că inculpata a obţinut un credit bancar prin inducerea în eroare a angajaţilor băncii ca urmare a folosirii unei adeverinţe de venit false, producând un prejudiciu de 486.746,87 lei, instanţa de apel "a reţinut că aceasta întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen., întrucât folosirea adeverinţei false reprezintă, în mod evident, un mijloc fraudulos.
Totodată, Curtea a apreciat, că instanţa de fond a constatat în mod netemeinic lipsa uneia dintre trăsăturile esenţiale ale infracţiunii, făcând o greşită apreciere a dispoziţiilor art. 181 C. pen.
În concret, în ceea ce priveşte împrejurările comiterii faptei, s-a reţinut că la data de 24 iulie 2007, prin folosirea unei adeverinţe false, inculpata a indus şi menţinut în eroare angajaţii SC B.V.R. SA - Sucursala Piatra Neamţ, cu ocazia încheierii unui contract de împrumut, în scopul de a obţine pentru sine suma de 144.000 Chf, producând un prejudiciu în sumă de 486.746,87 lei.
Astfel, inculpata a contrafăcut o adeverinţă de venit cu conţinut nereal şi folosind acest mijloc fraudulos a indus în eroare banca în scopul obţinerii unei sume mari de bani, sumă pe care nu ar fi obţinut-o în condiţii legale, mod de concepere a activităţii infracţionale ce denotă o periculozitate evidentă a faptelor penale comise de aceasta.
În legătură cu prejudiciul produs, s-a constatat nereală susţinerea instanţei de fond că partea civilă nu a suferit nici un prejudiciu până la momentul sesizării existenţei actului falsificat, în condiţiile în care din adresa acesteia(filele 24-25 dos. fond), rezultă că inculpata a înregistrat restanţe la plata ratelor încă din martie 2008.
În aceste condiţii, s-a apreciat că devin irelevante împrejurările care caracterizează pozitiv persoana inculpatei, concluzionându-se că aceasta vădeşte dispreţ faţă de valorile sociale apărate de legea penală.
Faţă de cele reţinute, Curtea a apreciat că probele administrate dovedesc existenţa faptelor, precum şi vinovăţia inculpatei, faptele săvârşite întrunind elementele constitutive ale infracţiunilor de înşelăciune prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen. şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 290 C. pen., nefiind în mod vădit lipsite de importanţă.
La individualizarea pedepselor aplicate inculpatei, Curtea a avut în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv gradul de pericol social concret al faptelor săvârşite, urmările produse (prejudiciu în sumă de 486.746,87 lei), împrejurarea că a recunoscut săvârşirea lor, solicitând aplicarea dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen., persoana inculpatei (care nu are antecedente penale şi a avut o bună conduită înainte de săvârşirea faptei precum şi faptul că şi-a plătit ratele), împrejurări care au fost reţinute ca circumstanţe atenuante prev. de art 74 lit. a) şi b) C. pen.
În aceste condiţii, s-a apreciat că o pedeapsă de 3 ani şi 2 luni închisoare pentru infracţiunea de înşelăciune şi 1000 lei amendă penală pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, sunt în măsură să asigure reeducarea inculpatei.
În baza aceloraşi criterii, Curtea a apreciat că scopul pedepsei prevăzut de art. 52 C. pen. poate fi atins şi fără executarea acesteia, pronunţarea condamnării constituind un avertisment pentru inculpată, şi chiar fără executarea sancţiunii, aceasta nu va mai săvârşi fapte penale în viitor.
Împotriva deciziei instanţei de apel a declarat recurs, în termen legal, inculpata F.I.R., invocând cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen. (1968), solicitând casarea deciziei şi menţinerea hotărârii instanţei de fond întrucât, faţă de împrejurările cauzei, sunt incidente dispoziţiile art. 181 C. pen. (1969).
Totodată, inculpata a solicitat aplicarea art. 5 C. pen., în sensul schimbării încadrării juridice a infracţiunii de înşelăciune în art. 244 C. pen. şi aplicarea art. 80 C. pen. referitor la renunţarea aplicării pedepsei.
În ce priveşte infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, a apreciat că se impune reîncadrarea faptei în dispoziţiile art. 322 C. pen. şi încetarea procesului penal ca urmare a împlinirii termenului de prescripţie a răspunderii penale.
Examinând recursul declarat de inculpata F.I.R. în raport de criticile formulate, înalta Curte constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:
Prin intrarea în vigoare a Legii nr. 2/2013, unele cazuri de casare prevăzute de art. 385 alin. (1) C. proc. pen. (1968) au fost abrogate expres iar altele au fost modificate substanţial, intenţia legiuitorului fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului, doar la chestiuni de drept.
Astfel, pct. 14 al art. 3859 C. proc. pen. (1968) a fost modificat, stabilindu-se că hotărârile sunt supuse casării doar atunci când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute în lege.
Solicitând menţinerea hotărârii instanţei de fond, prin care a fost achitată în baza art. 10 lit. b)1 C. proc. pen. (1968), inculpata a contestat în realitate modul de apreciere de către instanţa de apel, a gradului de pericol social al infracţiunii săvârşite, cu consecinţa neaplicării dispoziţiilor art. 181 C. pen. (1969), aspecte care nu se încadrează în motivul de recurs menţionat, putând fi circumscrise, aşa cum s-a stabilit prin Decizia în interesul Legii nr. 8 din 18 februarie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţiile unite, cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen.(1968).
Însă, faţă de intenţia legiuitorului de a limita sfera controlului judiciar exercitat de instanţa de recurs numai la aspecte de drept, motivul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen.(1968) a fost abrogat expres prin Legea nr. 2/2013, situaţie în care, critica formulată de inculpată nu mai poate face obiectul examinării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, judecata în recurs limitându-se doar la chestiuni de drept.
Examinând hotărârea atacată din perspectiva dispoziţiilor art. 5 C. pen., Înalta Curte apreciază că aceste trebuie interpretate şi aplicate în sensul aprecierii globale a legii mai favorabile, criteriile de determinare ale acesteia având în vedere atât condiţiile de incriminare şi tragere la răspundere penală cât şi condiţiile de sancţionare a infracţiunilor prevăzute în reglementările succesive.
Determinarea concretă a legii penale mai favorabile, astfel cum a statuat şi Curtea Constituţională prin Decizia nr. 265 din 6 mai 2014, vizează aplicarea legii în ansamblul său şi nu a dispoziţiilor mai blânde, neputându-se combina prevederi din legea veche şi din legea nouă întrucât s-ar ajunge la o lex tertia care, în pofida dispoziţiilor art. 61 din Constituţie ar permite judecătorului să legifereze. Prin urmare, astfel cum prevede însăşi Constituţia în art. 15 alin. (2), obiectul reglementării art. 5 C. pen. are în vedere legea penală sau contravenţională mai favorabilă şi nu dispoziţii sau norme penale mai favorabile.
Interpretarea dispoziţiilor art. 5 C. pen., astfel încât să permită judecătorului, în determinarea legii penale mai favorabile să combine dispoziţii ale Codului penal din 1969 cu cele ale actualului C. pen. contravine atât dispoziţiilor art. 1 alin. (4) din Constituţie cu privire la separaţia şi echilibrul puterilor în stat, cât şi a celor ale art. 16 care stabilesc că Parlamentul este singura autoritate legiuitoare a ţării.
Se constată astfel, că recurenta inculpată F.I.R. a fost condamnată în baza art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen. (1969) cu aplic. art. 3201 C. proc. pen. (1968), art. 74 lit. a) şi b) C. pen. (1969) şi art. 76 alin. (2) C. pen. (1969) la pedeapsa de 2 ani şi 3 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune.
În baza art. 290 C. pen. (1969) cu aplic. art. 320 C. proc. pen. (1968), art. 74 lit. a) C. pen. (1969) şi art. 76 lit. e) teza a II-a C. pen. (1969) a fost condamnată aceeaşi inculpată la pedeapsa de 1.000 lei amendă penală pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată.
În baza art. 33 lit. a) şi 34 lit. d) C. pen. (1969) s-au contopit pedepsele aplicate inculpatei, urmând ca aceasta să execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani şi 3 luni închisoare, iar în baza art. 861 C. pen. (1969) s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere aplicată inculpatei pe o durată de 5 ani, termen de încercare stabilit în condiţiile art. 862 C. pen. (1969)
Infracţiunea de înşelăciune prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen. (1969) are corespondent în art. 244 alin. (2) din noul C. pen. şi se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani.
Infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 290 C. pen. (1969) are corespondent în dispoziţiile art. 322 alin. (1) C. pen. şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.
Deşi limitele de pedeapsă prevăzute pentru infracţiunile de înşelăciune prev. de art. 244 alin. (2) din noul C. pen. şi fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 322 alin. (1) din noul C. pen. sunt mai mici comparativ cu cele prevăzute în vechiul C. pen., se constată că pedeapsa de 2 ani şi 3 luni închisoare aplicată în baza art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen. (1969) şi cea de 1.000 lei amendă în baza art. 290 alin. (1) C. pen. (1969) se încadrează în noile limite ale C. pen.
Totodată, circumstanţele atenuante prevăzute de art. 74 C. pen. (1969), şi reţinute de instanţa de apel în decizia atacată, nu se mai regăsesc în dispoziţiile art. 75 din noul C. pen.
Legea veche este mai favorabilă inculpatei şi din perspectiva dispoziţiilor art. 861 C. pen. (1969), condiţiile suspendării executării pedepsei sub supraveghere prevăzute de acest text de lege fiind mai favorabile în raport cu cele prevăzute de art. 91 C. pen.
Astfel, potrivit art. 866 C. pen. (1969), dacă cel condamnat nu a săvârşit din nou o infracţiune înăuntrul termenului de încercare şi nu s-a pronunţat revocarea suspendării executării pedepsei în baza art. 86, el este reabilitat de drept, dispoziţie care nu se mai regăseşte în conţinutul art. 91 din noul C. pen.
În ce priveşte concursul de infracţiuni şi regimul sancţionator al acestuia, potrivit art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. d) C. pen. (1969), instanţa de apel a dispus ca inculpata să execute pedeapsa ce mai grea de 2 ani şi 3 luni închisoare întrucât legea veche prevedea că la pedeapsa închisorii se poate adăuga amenda în tot sau în parte, în timp ce potrivit legii noi, în art. 39 lit. d) C. pen. se prevede că atunci când s-a stabilit o pedeapsă cu închisoare şi o pedeapsă cu amendă, se aplică pedeapsa închisorii la care se adaugă în întregime pedeapsa amenzii.
Referitor la motivul de recurs prin care inculpata a solicitat aplicarea art. 80 C. pen., Înalta Curte constată, pe de o parte, că acestea nu sunt incidente faţă de împrejurarea că în cauză, legea penală mai favorabilă este cea veche, iar pe de altă parte, că noile cazuri de casare, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, nu mai permit reformarea hotărârii pe aspecte de temeinicie, aşa cum s-a arătat anterior.
Raportat la solicitarea inculpatei privind constatarea împlinirii termenului de prescripţie specială a răspunderii penale pentru infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 290 alin. (1) C. pen.(1969), Înalta Curte constată că, faţă de dispoziţiile art. 122 alin. (1) lit. d) C. pen.(1969) şi de data săvârşirii faptei, iulie 2007, termenul de prescripţie se împlineşte în luna ianuarie 2015, prin urmare nici acest motiv de recurs nu poate fi primit.
Faţă de cele menţionate, Înalta Curte constată că în cauză, legea penală mai favorabilă este legea veche, astfel că nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 5 alin. (1) C. pen., iar recursul declarat de inculpata F.I.R., fiind nefondat, urmează a fi respins, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.(1968).
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen.(1968) va fi obligată recurenta inculpată la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata F.I.R. împotriva Deciziei penale nr. 165 din 8 octombrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia penală, cauze minori şi familie.
Obligă recurenta inculpată la plata sumei de 250 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 5 iunie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1935/2014. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1938/2014. Penal. Verificare măsuri... → |
|---|
