ICCJ. Decizia nr. 1934/2014. Penal. Strămutare (art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP). Fond
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1934/2014
Dosar nr. 5157/1/2013
Şedinţa publică din 5 iunie 2014
Asupra recursului penal de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 118 din data de 20 septembrie 2013, pronunţată de Tribunalul Vâlcea, în baza art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul B.C., cu domiciliul în com. Fârtăţeşti, sat Giuleşti, jud. Vâlcea, aflat în Penitenciarul Colibaşi, judeţul Argeş, la 7 ani închisoare.
În baza art. 65 alin. (2) C. pen., coroborat cu art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei principale.
În baza art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 3201 alin. (7) Cod de procedură penală, a fost condamnat inculpatul B.C. la 3 ani închisoare.
În baza art. 65 alin. (2) C. pen., coroborat cu art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe o perioadă de 3 ani după exercitarea pedepsei principale.
În baza art. 33 lit. a) C. pen., art. 34 lit. b) C. pen. şi art. 35 alin. (3) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, respectiv 7 ani închisoare şi interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale.
În baza art. 71 C. pen., s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
În baza art. 350 C. proc. pen., s-a menţinut arestarea preventivă a inculpatului şi în baza art. 88 C. pen., s-a scăzut din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi arestării preventive de la data de 01 iulie 2013.
În baza art. 17 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, s-a dispus confiscarea cantităţii de 1,97 grame şi 999,04 grame droguri de risc, ce se află în custodia I.G.P.R. conform dovezilor din data de 10 iulie 2013.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond, coroborând dovezile produse de organele de urmărire penală cu declaraţia inculpatului, prin care a recunoscut săvârşirea faptelor a constatat că starea de fapt prezentată în rechizitoriu corespunde realităţii.
Astfel, la data de 21 iunie 2013 B.C. a expediat din Bergamo, Italia prin intermediul Poştei A. - curier rapid cantitatea de 2,34 grame de fragmente vegetale de culoare verde oliv despre care s-a stabilit ulterior că sunt cannabis (filele 16-32 dosar urmărire penală).
Coletul cu care au fost introduse fără drept în ţară fragmentele vegetale a ajuns în Rm. Vâlcea, judeţul Vâlcea în data de 23 iunie 2013, fiind ridicat de la sediul Poştei A. de către investigatorul sub acoperire sprijinit de colaborator.
La sfârşitul lunii iunie 2013, inculpatul a plecat din Italia cu un microbuz particular cu care se mai întorceau şi alte persoane în România, iar în noaptea de 29/30 iunie 2013 a trecut frontiera de stat a României prin Vama Nădlac având asupra sa cantitatea de cca. 1 kg de cannabis într-un rucsac de culoare închisă, cantitate introdusă fără drept în ţară.
Tribunalul a apreciat că introducerea în ţară, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, prin două acte materiale, săvârşite la datele de 23 iunie 2013 şi 29/30 iunie 2013, a cantităţii de 2,34 grame, respectiv 999,3 grame de canabis, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic internaţional de droguri de risc, în formă continuată, prevăzute şi pedepsite de dispoziţiile art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., conform cărora introducerea sau scoaterea din ţară, precum şi importul ori exportul de droguri de risc, constituie elementul material al acestei infracţiuni.
De asemenea, s-a constatat că, în data de 01 iulie 2013, la orele 14,20, inculpatul B.C. a fost surprins în flagrant de către organele de urmărire penală în timp ce a vândut fără drept investigatorului sub acoperire aceeaşi cantitate de circa 1 kg de cannabis (introdusă fără drept în ţară în noaptea de 29/30 iunie 2013), contra sumei de 6.000 euro, faptă care întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de dispoziţiile art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, text de lege care incriminează cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, oferirea, punerea în vânzare, vânzarea, distribuirea, livrarea cu orice titlu, trimiterea, transportul, procurarea, cumpărarea, deţinerea ori alte operaţiuni privind circulaţia drogurilor de risc, fără drept, infracţiunea respectivă fiind săvârşită în concurs real cu cea prevăzută de art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000.
În faţa judecătorului, la termenul din data de 18 septembrie 2013, inculpatul a recunoscut săvârşirea faptelor reţinute în actul de sesizare a instanţei şi a.solicitat ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, conform art. 3201 C. proc. pen.
Luând act de această manifestare de voinţă a inculpatului şi constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de către textul de lege menţionat, instanţa de fond a admis cererea.
La individualizarea pedepsei aplicate inculpatului, instanţa de fond a avut în vedere criteriile generale prevăzute de lege, concursul de infracţiuni şi limitele legale de pedeapsă, reduse cu o treime ca urmare a aplicării dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen.
Faţă de toate acestea, instanţa s-a orientat spre minimul pedepsei prevăzute pentru fiecare infracţiune săvârşită de către inculpat, aplicându-i în final, ca urmare a incidenţei dispoziţiilor art. 33 lit. a) şi 34 lit. b) C. pen. (săvârşirea infracţiunilor în concurs real), pedeapsa principală cea mai grea, alături de cea complementară, aplicată în acelaşi mod.
împotriva acestei sentinţe, în termen legal a declarat apel inculpatul B.C., criticând-o pentru netemeinicie şi solicitând reducerea pedepselor aplicate de judecătorul fondului.
A susţinut apelantul că este îndreptăţit a beneficia de un tratament sancţionator mai blând, întrucât procedura de judecată a avut loc în temeiul art. 3201 C. proc. pen., în baza recunoaşterii vinovăţiei, ce are drept consecinţă reducerea limitei minime a pedepsei la 6 ani şi 6 luni. în plus, au fost invocate circumstanţele personale ale acuzatului, faptul că acesta este căsătorit, că a avut întotdeauna un serviciu şi că este integrat în societate.
Apelantul prin apărătorul său a mai solicitat a se observa că, în fapt, a comis o singură infracţiune, astfel că nu erau aplicabile prevederile art. 33 C. pen. şi a precizat în mod expres că, deşi nu cere schimbarea încadrării juridice, doreşte ca această chestiune să fie avută în vedere în procesul de individualizare judiciară, de către Curte.
Prin Decizia penală nr. 144/A din 5 decembrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul B.C. împotriva sentinţei penale nr. 118 din data de 20 septembrie 2013, pronunţată de Tribunalul Vâlcea, în Dosarul nr. 5157/90/2013.
S-a menţinut starea de arest preventiv a inculpatului şi s-a dedus la zi durata arestării preventive a acestuia.
A fost obligat apelantul - inculpat la 300 lei cheltuielile judiciare avansate către stat, din care 100 lei reprezentând onorariul parţial al avocatului din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de apel a reţinut că faptele deduse judecăţii au fost probate fără putinţă de tăgadă, fiind aduse în sprijinul acuzării, alături de probele testimoniale, procesul - verbal de prindere în flagrant şi probe ştiinţifice, respectiv rapoartele de constatare tehnico - ştiinţifică întocmite de I.G.P.R. - L.C.A.P.D. (filele 28 - 32, 72 - 76 dosar urmărire penală).
S-a arătat că la dosar se află planşele fotografice rezultate în urma examinării coletului cu care a fost introdusă fără drept în ţară cantitatea de 2,34 grame cannabis şi care a ajuns în Rm. Vâlcea cu Poşta Atlassib în data de 23 iunie 2013 (filele 16 - 27 dosar urmărire penală), procesele - verbale de redare a convorbirilor şi comunicărilor telefonice, precum şi a celor derulate în mediul ambiental, suportul optic pe care sunt înregistrate acestea, inclusiv imaginile (filele 56 - 71, 182 - 205 dosar urmărire penală). Au fost efectuate percheziţii domiciliare şi percheziţie informatică. Cantităţile de 1,97 grame şi respectiv 999,04 grame rămase în urma analizelor chimice de laborator au fost depuse în plicuri sigilate la camera de corpuri delicte a I.G.P.R. conform dovezilor din data de 10 iulie 2013 (filele 34, 78 dosar urmărire penală).
În acord cu judecătorul fondului, Curtea a arătat că toate aceste dovezi se coroborează cu declaraţiile date de inculpat, prin care acesta a recunoscut faptele şi a precizat motivele care l-au determinat să le comită (fila 120 dosar urmărire penală).
Analizând critica referitoare la încadrarea juridică a faptelor, instanţa de apel a menţionat că, prin operaţiuni privind circulaţia drogurilor fără drept, legiuitorul român a înţeles să incrimineze orice activitate care contravine circulaţiei legale a substanţelor aflate sub control naţional care fac parte din categoria drogurilor, inclusiv vânzarea acestor tipuri de substanţe. Legea nu condiţionează existenţa infracţiunii de obţinerea unor beneficii de ordin pecuniar sau de producerea unui anumit rezultat distinct de acţiunea incriminată, deoarece prin simpla săvârşire a acţiunii se creează o stare de pericol pentru sănătatea publică.
Sub aspectul laturii subiective,, pentru existenţa infracţiunii se cere ca persoana care comite una din acţiunile incriminate să cunoască faptul că substanţele care formează obiectul acţiunii fac parte din categoria drogurilor, aspect recunoscut constant de inculpat pe parcursul cercetărilor.
Referindu-se în continuare la infracţiunea de trafic internaţional de droguri, instanţa de prim control judiciar a subliniat că aceasta se consumă instantaneu, în momentul trecerii drogurilor peste frontiera de stat a României, întrucât acţiunea de introducere în ţară de droguri de risc sau de mare risc fără drept se sancţionează indiferent de scopul săvârşirii ei, care poate fi punerea drogurilor în circulaţie, consumul propriu sau simpla tranzitare a teritoriului României.
De aceea, s-a apreciat că în mod judicios, judecătorul fondului a constatat existenţa concursului real de infracţiuni, între traficul internaţional de droguri, prevăzut de art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (fiind comise două.acte materiale, în realizarea unei rezoluţii infracţionale luate anterior) şi traficul de droguri în varianta vânzării, prevăzută de art. 2 alin. (1) din aceeaşi lege.
În legătură cu individualizarea judiciară a pedepselor, criticată de inculpat, instanţa de control judiciar a apreciat că pedepsele la limita minimă prevăzută de legiuitor, ca urmare a aplicării art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., au fost stabilite ţinând cont tocmai de circumstanţele personale ale apelantului.
S-a arătat că prima instanţă a dat cuvenita eficienţă atât circumstanţelor personale (atitudinea sinceră a acuzatului, vârsta sa tânără, dar şi împrejurarea că acesta nu se află la primul conflict cu legea penală, suferind anterior două condamnări penale, aşa cum sunt evidenţiate în copia după cazierul său judiciar), cât şi celor reale, pericolului concret deosebit de ridicat al faptelor comise, prin consecinţele pe care acestea le puteau avea asupra consumatorilor de droguri, care sunt în majoritatea lor tineri, studenţi şi chiar elevi de liceu, odată cu punerea în circulaţie a unei cantităţi atât de mari de cannabis.
Recunoaşterea faptelor de către inculpat, în contextul în care acesta a fost prins în flagrant şi i-au fost puse în faţă probe irefutabile de vinovăţie, s-a considerat că nu poate avea drept efect o reducere şi mai mare a cuantumului sancţiunilor, sub limita lor specială, prin aplicarea circumstanţei atenuante prevăzute de art. 74 lit. c) C. pen., aşa cum se tinde prin promovarea căii de atac.
împotriva deciziei instanţei de apel a declarat recurs, in termen legal, inculpatul B.C., solicitând schimbarea încadrării juridice într-o singură infracţiune de trafic de droguri de risc, aplicarea legii penale mai favorabile, reducerea pedepsei şi suspendarea sub supraveghere a executării acesteia.
Examinând hotărârea atacată în raport de criticile formulate, Înalta Curte constată următoarele:
Potrivit dispoziţiilor art. 38510 alin. (2)1 C. proc. pen.(1968), instanţa de recurs nu poate examina hotărârea atacată pentru vreunul din cazurile de casare prevăzute de art. 3859 C. proc. pen.(1968) dacă motivul de recurs, deşi se încadrează în unul din aceste cazuri nu a fost invocat în scris cu cel puţin 5 zile înainte de primul termen de judecată, aşa cum prevede alin. (2) al aceluiaşi articol, cu singura excepţie a cazurilor de casare care, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen.(1968) se iau în considerare din oficiu.
Din examinarea actelor si lucrărilor dosarului rezultă că recurentul inculpat nu şi-a motivat recursul, încălcându-şi obligaţiile prevăzute de art. 385 alin. (1) şi (2) C. proc. pen.(1968), astfel că Înalta Curte, ţinând seama de prevederile art. 38510 alin. (2)1 C. proc. pen.(1968), nu va proceda la examinarea criticilor formulate oral de inculpat cu privire la încadrarea juridică dată faptelor, circumscrise formal cazului de casare prev. de art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen., care, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen.(1968), astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 2/2013, nu poate fi luat în considerare din oficiu.
Prin Legea nr. 2/2013, unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanţial, controlul judiciar realizat prin intermediul recursului restrângându-se şi limitându-se doar la chestiuni de drept.
În realizarea scopului de a include în sfera controlului judiciar exercitat de instanţa de recurs numai aspecte de drept, a fost modificat şi pct. 14 al art. 3859 C. proc. pen.(1968), stabilindu-se că hotărârile sunt supuse casării doar atunci când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege. Or, în cauză, inculpatul B.C. a criticat decizia penală pronunţată în apel sub aspectul netemeiniciei pedepsei, atât în ce priveşte cuantumul cât şi cu privire la modalitatea de executare, această situaţie fiind, însă, exclusă din sfera de cenzură a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în calea de atac a recursului, potrivit art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen.(1968), astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 2/2013.
Examinând hotărârea atacată şi prin prisma dispoziţiilor art. 5 C. pen., Înalta Curte apreciază că acestea trebuie interpretate şi aplicate în sensul aprecierii globale a legii penale mai favorabile, criteriile de determinare a acesteia având în vedere atât condiţiile de incriminare şi tragere la răspundere penală cât şi condiţiile de sancţionare a infracţiunilor prevăzute în reglementările succesive.
Determinarea concretă a legii penale mai favorabile, astfel cum a statuat şi Curtea Constituţională prin Decizia nr. 265 din 6 mai 2014, vizează aplicarea legii şi nu a dispoziţiilor mai blânde, neputându-se combina prevederi din vechea lege şi din noua lege întrucât s-ar ajunge la o lex tertia care, în pofida dispoziţiilor art. 61 din Constituţie ar permite judecătorului să legifereze. Prin urmare, astfel cum dispune însăşi Constituţia în art. 15 alin. (2), obiectul reglementării art. 5 C. pen. are în vedere legea penală sau contravenţională mai favorabilă şi nu dispoziţii sau norme penale mai favorabile.
Interpretarea dispoziţiilor art. 5 C. pen., astfel încât să permită judecătorului, în determinarea legii penale mai favorabile, să combine dispoziţii ale C. pen. din 1969 cu cele ale actualului C. pen. contravine atât dispoziţiilor art. 1 alin. (4) din Constituţie cu privire la separaţia şi echilibrul puterilor în stat, cât şi celor ale art. 61 care stabilesc că Parlamentul este singura autoritate legiuitoare a ţării.
Faţă de aceste consideraţii, Înalta Curte constată că în cauza de faţă, legea penală mai favorabilă inculpatului B.C. este legea nouă, care în ansamblul dispoziţiilor sale, raportat la condiţiile de incriminare şi de sancţionare a faptelor ce formează obiectul acuzaţiei penale, precum şi la instituţiile incidente în cauză şi care influenţează răspunderea penală a inculpatului, creează acestuia o situaţie mai avantajoasă.
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului rezultă că inculpatul B.C. a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen. şi la pedeapsa de 7 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi a art. 3201 C. proc. pen.
În baza art. 33 lit. a C. pen., art. 34 lit. b) C. pen. şi art. 35 alin. (3) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, respectiv 7 ani închisoare şi interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale.
În ce priveşte limitele de pedeapsă pentru infracţiunile pentru care inculpatul a fost condamnat, acestea au fost reduse prin art. 81 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen., astfel că infracţiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 se pedepseşte cu închisoare de la 2 ani la 7 ani, iar infracţiunea prevăzută de art. 3 alin. (1) din aceeaşi lege se pedepseşte cu închisoare de la 3 ani la 10 ani.
Faţă de faptul că inculpatul a beneficiat de prevederile art. 3201 C. proc. pen., limitele de pedeapsă se reduc cu 1/3, astfel că infracţiunea prevăzută de art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 se pedepseşte cu închisoare cuprinsă între 2 ani şi 6 ani şi 8 luni, iar infracţiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, se pedepseşte cu închisoare cuprinsă între 1 an şi 4 luni şi 4 ani şi 8 luni.
Ca urmare, constatând că legea penală mai favorabilă inculpatului este legea nouă, Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen.(1968) va admite recursul inculpatului B.C., împotriva Deciziei penale nr. 144/A din 5 decembrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Va casa în parte decizia penală atacată şi sentinţa penală nr. 118 din 20 septembrie 2013 a Tribunalului Vâlcea şi rejudecând:
Va descontopi pedeapsa rezultantă de 7 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.(1969) în pedepsele componente, pe care le va repune în individualitatea lor.
Procedând, în continuare, la adaptarea pedepselor în raport cu noile limite, prin păstrarea aceloraşi criterii de individualizare, care nu mai pot fi modificate în recurs, Înalta Curte, în baza art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen.(1968) şi art. 5 C. pen. va condamna pe inculpatul B.C. la 2 ani şi 6 luni închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen.
În baza art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., art. 3201 C. proc. pen.(1968) şi art. 5 C. pen. va condamna pe acelaşi inculpat la 4 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen.
În baza art. 39 alin. (1) lit. b), art. 45 alin. (3) C. pen., se vor contopi pedepsele aplicate prin prezenta decizie în pedeapsa cea mai grea, de 4 ani închisoare, la care se va adaugă un spor de 10 luni închisoare, urmând ca inculpatul B.C. să execute în final 4 ani şi 10 luni închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen.
Se va face aplicarea art. 65 alin. (1), art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen.
Se vor menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor atacate.
Se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reţinerii şi arestării preventive de la 1 iulie 2013 la 5 iunie 2014.
În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de inculpatul B.C. împotriva Deciziei penale nr. 144/A din 5 decembrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Casează în parte decizia penală atacată şi sentinţa penală nr. 118 din 20 septembrie 2013 a Tribunalului Vâlcea şi rejudecând:
Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 7 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prev.de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. (1969) în pedepsele componente, pe care le repune în individualitatea lor.
În baza art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplic, art. 3201 C. proc. pen. (1968) şi art. 5 C. pen. condamnă pe inculpatul B.C. la 2 ani şi 6 luni închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen.
În baza art3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplic.art. 35 alin. (1) C. pen., art. 3201 C. proc. pen. (1968) şi art. 5 C. pen. condamnă pe acelaşi inculpat la 4 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen.
În baza art. 39 alin. (1) lit. b), art. 45 alin. (3) C. pen., contopeşte pedepsele aplicate prin prezenta decizie în pedeapsa cea mai grea, de 4 ani închisoare, la care adaugă un spor de 10 luni închisoare, urmând ca inculpatul B.C. să execute în final 4 ani şi 10 luni închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen.
Face aplicarea art. 65 alin. (1), art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen.
Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor atacate.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reţinerii şi arestării preventive de la 1 iulie 2013 la 5 iunie 2014.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu în sumă de 200 lei se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 5 iunie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1872/2014. Penal. Traficul de persoane (Legea... | ICCJ. Decizia nr. 1935/2014. Penal → |
|---|
