ICCJ. Decizia nr. 1956/2014. Penal. Infracţiuni de evaziune fiscală (Legea 87/1994, Legea 241/2005). Infracţiuni la regimul vamal (Legea 141/1997, Legea 86/2006). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1956/2014
Dosar nr. 643/116/2013
Şedinţa publică din 06 iunie 2014
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 142/22 august 2013 a Tribunalului Călăraşi, în baza art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 320 C. proc. Pen.. şi cu referire la Legea nr. 202/2010 a condamnat pe fiecare dintre inculpaţii M.M. şi L.A.I., la câte 2 ani închisoare fiecare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza II şi b) C. pen., fiecare.
În baza art. 2961 lit. l) din Legea nr. 571/2003 cu aplicarea art. 320 C. proc. pen. şi cu referire la Legea nr. 202/2010 a condamnat pe fiecare dintre cei doi inculpaţi la câte 1 an închisoare.
În baza art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006, cu aplicarea art. 320 C. proc. pen. cu referire la Legea nr. 202/2010 a condamnat pe fiecare dintre cei doi inculpaţi la câte 2 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza II şi b) C. pen., pentru fiecare.
În baza art. 33-34 lit. b) C. pen. fiecare inculpat va executa pedeapsa cea mai grea, respectiv 2 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza II şi b) C. pen.
În baza art. 71 C. pen. s-a interzis fiecărui inculpat, pe durata executării pedepsei pronunţată prin prezenta, exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza II şi b) C. pen.
În baza art. 81-82 C. pen. şi 71 alin. (5) C. pen. s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepselor, principale şi accesorii, pe o durată de 4 ani, perioadă ce constituie termen de încercare pentru fiecare dintre inculpaţii M.M. şi L.A.I.
S-a atras atenţia fiecăruia dintre cei doi inculpaţi asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen. referitoare la revocarea beneficiului suspendării condiţionate a executării pedepsei pronunţată împotriva acestora prin prezenta.
În baza art. 88 C. pen. s-a dedus din durata pedepsei pronunţate împotriva fiecărui inculpat prevenţia acestora de la 14 februarie 2013 la 15 martie 2013 pentru inculpatul M.M. şi de la 14 februarie 2013 la 19 martie 2013 pentru inculpatul L.A.I.
Au fost obligaţi inculpaţii, în solidar, la plata diferenţei de prejudiciu rămase neachitate în sumă de 13.238 lei către partea civilă A.N.A.F. Bucureşti.
În baza art. 118 lit. f) C. pen. s-a dispus confiscarea celor 3.900 pachete ţigări marca V. în folosul statului aflate la Camera de Corpuri delicte a I.P.J. Călăraşi
A fost menţinut sechestrul asigurător instituit asupra cotei de 9/30 din imobilele intabulate în CFE nr. 30789 UAT Gura Humorului aparţinând inculpatului M.M.
S-a dispus restituirea către numitul Adam Constantin, a autoturismului marca C. cu seria saşiu W aflat la sediul IPJ Călăraşi.”
Pentru a hotăra astfel, prima instanţă a reţinut următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Călăraşi din data de 07 martie 2013 au fost trimişi în judecată inculpaţii M.M. şi L.A.I. ambii pentru săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005, deţinere în afara antrepozitului fiscal sau comercializare pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false peste limita a 10.000 de ţigarete, faptă prev. şi ped. de art. 2961 alin. (1) lit. l) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi deţinerea şi transportul bunurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că provin din contrabandă, faptă prev. şi ped. de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 privind Codul Vamal, modificată, cu aplicarea pentru toate cele trei infracţiuni, a disp. art. 33 lit. a) C. pen.
În sarcina celor doi inculpaţi, prin actul de sesizare a instanţei s-a reţinut că la data de 13 februarie 2013 au transportat şi deţinut cantitatea de 3.900 pachete ţigări, marca V. ascunse în locaşuri special amenajate, produse cu regim special, accizabile, în afara antrepozitului fiscal şi peste limita prevăzută de lege, cu scopul de a le comercializa, cunoscând faptul că acestea provin din contrabandă.
S-a mai arătat în rechizitoriu că inculpaţii au fost reţinuţi la data de 13 februarie 2013 pentru 24 de ore, iar la 14 februarie 2013 ambii inculpaţi au fost arestaţi preventiv, dar aceştia au fost puşi în liberate de CAB la 15 martie 3013 M.M. şi la 19 martie 2013 L.A.I.
În faţa instanţei de judecată inculpaţii au precizat că înţeleg să beneficieze de disp. art. 3201 C. proc. pen., privind recunoaşterea vinovăţiei declaraţiile acestora fiind consemnate la dosar filele 68-69.
Ambii inculpaţi au fost de acord cu acoperirea prejudiciului precizat de partea civilă A.N.A.F. Bucureşti cuantificat la suma de 36.838 lei învederând că până la momentul judecării pe fond a cauzei au achitat suma de 23.600 lei sens în care au depus la dosar chitanţele fiscale de plată.
Apreciind asupra cauzei de faţă în raport de actele şi lucrările dosarului şi de poziţia de recunoaştere totală a faptelor, dar şi a prejudiciului instanţa de fond a reţinut următoarele:
La data de 13 februarie 2013, poliţişti judiciari din cadrul I.P.J. Călăraşi - Serviciul de Investigare a Fraudelor, împreună cu lucrători din cadrul I.P.J. Călăraşi - Serviciul Rutier au oprit în trafic şi au identificat pe raza comunei Dragalina, judeţul Călăraşi, pe inculpaţii M.M. şi L.A.I. care se aflau în calitate de conducător auto, respectiv pasager în autoturismul marca C., înmatriculat în Bulgaria, sub numărul x, având indicii că aceştia transportau ţigări de contrabandă de provenienţă Republica Ucraina cu scopul comercializării pe raza localităţii Dragalina, judeţul Călăraşi. După o verificare amănunţită a autoturismului s-a constatat că acesta prezenta modificări ale caroseriei respectiv o podea dublă unde au fost găsite un număr de 3.900 pachete ţigări marca V. având aplicate marcaje fiscale emise din Ucraina.
În torpedoul autovehiculului s-a găsit cartea de identitate în original, un contract de comodat şi o împuternicire redactată în limba bulgară.
Din procesul verbal din data de 13 februarie 2013, încheiat de către Garda Financiară Călăraşi a rezultat un prejudiciul adus bugetului de stat în sumă de 36.838 lei din care 27.933 lei accize şi 8.905 lei T.V.A.
Instanţa de fond a constatat existenţa faptelor comise de cei doi inculpaţi şi a apreciat ca fiind corectă încadrarea juridică a acestora. De asemenea a constatat existenţa prejudiciului în sumă de 36.838 lei din care inculpaţii au achitat suma de 23.000 lei.
Aşa fiind, în baza textelor legale mai sus enunţate s-a dispus condamnarea inculpaţilor. La individualizarea pedepselor au fost avute în vedere, pe de o parte, circumstanţele reale în care s-au comis faptele, dar şi circumstanţele personale ale inculpaţilor date de lipsa antecedentelor penale, poziţia de recunoaştere a faptelor, vârsta acestora şi faptul că cei doi inculpaţi au acoperit în mare parte prejudiciul creat.
Pentru diferenţa de prejudiciu rămasă neacoperită instanţa de fond a menţinut sechestrul instituit pe bunurile inculpatului M.M.
Ca modalitate de executare în baza considerentelor de ordin personal ale inculpaţilor s-a apreciat că scopul pedepsei poate fi realizat şi prin aplicarea art. 81-82 C. pen. având în vedere că ambii inculpaţi au fost arestaţi preventiv o perioadă de aproximativ două luni timp în care au putut reflecta asupra gravităţii faptelor.
Prin urmare, Tribunalul a pronunţat soluţia menţionată anterior.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel, apelanţii-inculpaţi M.M. şi L.A.I., ambii criticând sentinţa apelată sub aspectul greşitei individualizări a pedepselor ce le-au fost aplicate, în sensul că nu s-a dat destulă eficienţă disp. art. 3201 C. proc. pen. şi nu au fost reţinute în favoarea lor, disp. art. 74-76 C. pen.
Prin decizia penală nr. 318 din 17 decembrie 2013 Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. a admis apelurile declarate de apelanţii-inculpaţi M.M. şi L.A.I., împotriva sentinţei penale nr. 142 din 22 august 2013 a Tribunalului Călăraşi, a desfiinţat, în parte, sentinţa apelată şi în rejudecare, a descontopit pedepsele rezultante de câte 2 ani închisoare aplicate fiecărui inculpat de către prima instanţă, în cele trei pedepse componente, pe care le repune în individualitatea lor, după cum urmează:
- pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată fiecărui inculpat, pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen.;
- pedeapsa de 1 an închisoare aplicată fiecărui inculpat, pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 2961 alin. (1) lit. l) din Legea nr. 571/2003 cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen.;
- pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată fiecărui inculpat, pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006, cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen.;
În baza art. 334 C. proc. pen. a schimbat încadrarea juridică a faptelor pentru care cei doi inculpaţi au fost trimişi în judecată şi condamnaţi de prima instanţă, din cele trei infracţiuni precizate anterior, în infracţiunea prev. de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006.
A redus pedeapsa principală de 2 ani închisoare, aplicată fiecărui inculpat, pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006, la 1 an şi 4 luni închisoare, a cărei modalitate de executare stabilită de prima instanţă a fost menţinută, pe durata unui termen de încercare de 3 ani şi 4 luni.
A fost înlăturată pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b C. pen., pe o perioadă de 2 ani, aplicate fiecărui inculpat prin sentinţa apelată, pentru săvârşirea acestei infracţiuni.
S-a constatat că apelantul-inculpat L.A.I. a achitat în faza procesuală a apelului suma de 1.000 lei, reprezentând o parte din despăgubirile civile la plata cărora a fost obligat în solidar cu apelantul-inculpat M.M., către intimata-parte civilă A.N.A.F. Bucureşti, prin sentinţa atacată.
Au fost menţinute restul dispoziţiilor sentinţei apelate.
Pentru a decide astfel, instanţa de control judiciar a constatat că se impune a fi analizată în primul rând prin prisma încadrării juridice a faptelor pentru care cei doi inculpaţi au fost trimişi în judecată şi în al doilea rând prin prisma celor invocate de apelanţii-inculpaţi.
S-a precizat că prevalarea inculpaţilor de disp. art. 320 C. proc. pen., nu impietează cu nimic asupra analizării încadrării juridice a faptelor ce li se impută, întrucât, alin. (1) al articolului arătat, trebuie interpretat, în sensul recunoaşterii situaţiei de fapt din actul de sesizare, nu şi a încadrării juridice, în condiţiile în care al. 6 al aceluiaşi articol permite aplicarea disp. art. 334 C. proc. pen. şi în cadrul procedurii simplificate reglementată de acest text de lege.
În consecinţă, observând că prin decizia pronunţată în recurs în interesul legii nr. 17 din 18 noiembrie 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, s-a stabilit că: „Fapta de a deţine în afara antrepozitului fiscal produse accizabile supuse marcării, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false, peste limitele prevăzute de lege, cunoscând că acestea provin din contrabandă, constituie infracţiunea prevăzută în art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României.”, obligatorie, potrivit art. 4145 alin. (4) C. proc. pen., Curtea a apreciat că se impune, aplicarea în cauză a disp. art. 334 C. proc. pen.
Astfel, în sarcina inculpaţilor s-a reţinut că la data de 13 februarie 2013 au transportat şi deţinut cantitatea de 3.900 pachete ţigări, marca „V.” ascunse în locaşuri special amenajate, produse cu regim special, accizabile, în afara antrepozitului fiscal şi peste limita prevăzută de lege, cu scopul de a le comercializa, cunoscând faptul că acestea provin din contrabandă.
Art. 270 alin. (3) C. vam. (Legea nr. 86/2006 publicată în M. Of. nr. 350 din 19 aprilie 2006, cu modificările şi completările ulterioare) incriminează colectarea, deţinerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea şi vânzarea bunurilor sau mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia, asimilând faptele enumerate cu infracţiunea de contrabandă şi prevăzând o pedeapsă de la 2 la 7 ani închisoare şi interzicerea unor drepturi.
Aşadar, în speţă, faţă de cele dispuse prin decizia pronunţată în recurs în interesul legii, nr. 17 din 18 noiembrie 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, având în vedere modalităţile alternative ale elementului material al infracţiunii prev. de art. 270 alin. (3) C. vam., faptul că cei doi inculpaţi au fost depistaţi în trafic de organele de control, transportând şi deţinând cantitatea de 3.900 pachete ţigări, marca V., ascunse în locaşuri special amenajate, produse cu regim special, accizabile, în afara antrepozitului fiscal şi peste limita prevăzută de lege, cunoscând faptul că acestea provin din contrabandă, fără însă a se reţine şi comercializarea acestor produse, acţiune, care, chiar dacă a reprezentat scopul celor doi inculpaţi nu a fost săvârşită de aceştia, fiind stopată, tocmai datorită depistării acestora de organele de control, Curtea a apreciat că în speţă sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006.
Mai trebuie arătat că, raportat la situaţia de fapt cu care a fost sesizată prima instanţă, însuşită de inculpaţi, şi având în vedere conţinutul constitutiv al infracţiunii prev. de art. 2961 alin. (1) lit. l) din Legea nr. 571/2003, respectiv modalităţile alternative ale elementului material al acestei infracţiuni, (deţinere sau comercializare), dar şi cele precizate anterior, cu referire la faptul că inculpaţii nu au ajuns să comercializeze respectivele produse, Curtea a apreciat că nu se află în prezenţa unui concurs, ideal sau real, între cele două infracţiuni prev. de art. 2961 alin. (1) lit. l) din Legea nr. 571/2003 şi prev. de art. 270 alin. (3) C. vam., întrucât, în primul rând decizia nr. 17 din 18 noiembrie 2013, exclude un asemenea concurs, iar în al doilea rând, întrucât nu s-a reţinut şi acţiunea de comercializare în sarcina inculpaţilor.
Pentru aceste considerente, Curtea a dat eficienţă disp. art. 334 C. proc. pen., şi a schimbat încadrarea juridică a infracţiunilor pentru care inculpaţii au fost condamnaţi de prima instanţă, din trei infracţiuni, într-o singură infracţiune, aspect favorabil acestora, fiind astfel înlăturată o cauză facultativă de agravare a pedepsei, şi anume concursul de infracţiuni, nefiind astfel încălcat principiul neagravării situaţiei în propriul apel, prev. de art. 372 alin. (1) C. proc. pen.
Referitor la cele susţinute în apelurile declarate de apelanţii-inculpaţi, Curtea a constatat că motivul de apel, vizând greşita individualizare a pedepselor aplicate inculpaţilor este fondat, fiind analizat numai prin raportare la infracţiunea prev. de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006, sancţionată cu închisoarea, de la 2 ani, la 7 ani, precum şi pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi.
În speţă au fost reţinute în favoarea inculpaţilor, disp. art. 3201 C. proc. pen., motiv pentru care limitele de pedeapsă se reduc cu o treime, fiind de la 1 an şi 4 luni închisoare, la 4 ani şi 8 luni închisoare, limite, în raport de care prima instanţă a aplicat pedeapsa de 2 ani închisoare fiecărui inculpat pentru infracţiunea prev. de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006, precum şi pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi, prev. de art. 64 lit. a) teza a doua şi lit. b) C. pen. pe o durată de 2 ani.
Astfel, deşi judecătorul fondului a reţinut întocmai toate criteriile de individualizare judiciară a pedepsei prev. de art. 72 C. pen., nu le-a dat eficienţa legală corectă, în sensul că pedeapsa aplicată, de câte 2 ani închisoare pentru fiecare inculpat, nu este de natură să determine atingerea scopului prev. de art. 52 C. pen., având în vedere că nu există nici o cauză de agravare facultativă a pedepselor, respectiv recidiva sau concursul de infracţiuni.
Pe de altă parte, Curtea, în acord cu judecătorului fondului, a apreciat că în cauză nu se impune reţinerea de circumstanţe atenuante, ceea ce nu înseamnă că în procesul de individualizare, circumstanţele personale ale inculpaţilor au fost total eludate, însă acestor circumstanţe instanţa de control judiciar le-a dat o altă valenţă juridică decât cea dorită de către inculpaţi.
La conturarea acestei concluzii au fost avute în vedere atât infracţiunea săvârşită, transportarea şi deţinerea unei cantităţi de 3.900 pachete ţigări, marca „V.”, ascunse în locaşuri special amenajate, produse cu regim special, accizabile, în afara antrepozitului fiscal şi peste limita prevăzută de lege, cunoscând faptul că acestea provin din contrabandă, prev. şi ped. de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006, cât şi urmările produse, concretizate în prejudiciul cauzat.
În opinia instanţei de apel, poziţia de recunoaştere a faptei, valorificată de inculpaţi prin prisma dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen., în raport cu dispoziţiile art. 72 C. pen., nu justifică reţinerea circumstanţei atenuante prevăzute în art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen. şi nici reducerea pedepsei, astfel cum s-a solicitat.
Chiar dacă inculpaţii au recunoscut faptele şi şi-au exprimat regretul solicitând aplicarea dispoziţiilor art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., pedeapsa de 1 an şi 4 luni închisoare, stabilită ca oportună de către Curte, reflectă o individualizare conformă dispoziţiilor art. 72 C. pen.
Instanţa de apel a considerat că în condiţiile aplicării dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen., reţinerea dispoziţiilor art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen. nu mai poate fi valorificată ca reprezentând circumstanţă atenuată judiciară, deoarece ar însemna ca aceleiaşi situaţii de drept să i se acorde o dublă valenţă juridică, dispoziţiile legale anterior menţionate putând coexista numai atunci când reflectă o altă atitudine favorabilă inculpatului, după săvârşirea infracţiunii, alta decât comportamentul sincer, în acelaşi sens fiind şi deciziile nr. 754 din 15 martie 2012 şi nr. 2761 din 11 septembrie 2012 ale Î.C.C.J., secţia penală.
În ceea ce priveşte circumstanţa atenuantă prevăzută în art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., instanţa de prim control judiciar a constatat că nici în faţa organelor de urmărire penală şi nici în faţa instanţelor de judecată nu au fost administrate probe din care să rezulte date sau împrejurări de natură a justifica reţinerea acestor dispoziţii legale, în condiţiile în care aceasta este starea de normalitate ce trebuie să caracterizeze orice cetăţean şi nu un prilej de recunoaştere a vreunui merit deosebit, care să determine incidenţa disp. art. 74 lit. a) C. pen.
Referitor la circumstanţa atenuantă prev. de art. 74 lit. b) C. pen., instanţa a opinat că atâta timp cât inculpaţii nu au acoperit integral prejudiciul cauzat, aceste dispoziţii legale nu pot fi reţinute.
Referitor la reţinerea disp. art. 74 alin. (2) C. pen., instanţa a apreciat că eventualele elemente de individualizare încadrabile în acest text de lege au fost valorificate cu prilejul aplicării disp. art. 72 C. pen., motiv pentru care nici acest text de lege nu este incident în speţă.
Ca atare, având în vedere natura şi gravitatea faptei, circumstanţele în care aceasta a fost săvârşită, urmările acesteia, dar şi datele care caracterizează persoana fiecărui inculpat, Curtea a aplicat acestora o pedeapsă de 1 an şi 4 luni închisoare, urmarea admiterii apelurilor, apreciind că o asemenea pedeapsă este proporţională cu gravitatea faptei şi totodată aptă să conducă la atingerea scopului prevăzut în dispoziţiile art. 52 C. pen.
În ceea ce priveşte pedeapsa complementară, Curtea a apreciat că nu poate fi aplicată.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul M.M. solicitând redozarea pedepsei.
Conform art. 12 din Legea nr. 255/2013, recursurile în curs de judecată la data intrării în vigoare a Codului de procedură penală, declarate împotriva hotărârilor care au fost supuse apelului potrivit legii vechi, rămân în competenţa aceleiaşi instanţe şi se judecă potrivit dispoziţiilor legii vechi privitoare la recurs. In consecinţă, instanţa urmează să analizeze atât respectarea termenul de declarare a căii de atac cât şi cazurile de casare în conformitate cu normele Codului de procedură penală anterior, respectiv art. 385, art. 385 C. proc. pen. anterior.
Verificând îndeplinirea cerinţelor formale prevăzute de art. 38510 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., se apreciază că recurentul inculpat a motivat în termen recursul, cu respectarea obligaţiilor impuse de art. 38510 alin. (2) C. proc. pen.
Examinând recursul prin prisma dispoziţiilor legale Înalta Curte constată că este nefondat pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen. hotărârile sunt supuse casării când sunt contrare legii sau când prin acestea s-a făcut o greşită aplicare a legii.
Instanţa reţine că încălcarea legii materiale sau procesuale se poate realiza în trei modalităţi principale, respectiv neaplicarea de către instanţa de fond şi/ sau cea de apel a unei prevederi legale care trebuia aplicată, aplicarea unei prevederi legale care nu trebuia aplicată sau aplicarea greşită a dispoziţiei legale care trebuia aplicată.
Recurentul inculpat invocând dispoziţiile cazului de casare prev. de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen. a apreciat că instanţa de apel a făcut o aplicarea greşită a legii întrucât pedeapsa aplicată este prea severă având în vedere împrejurarea că a recunoscut în integralitate comiterea faptei, a fost judecat în procedura simplificată şi nu este cunoscut cu antecedente penale. In opinia inculpatului instanţa ar fi trebuit să reţină circumstanţe atenuante în favoarea sa.
Critica ar fi putut fi examinată de către instanţa de recurs în cadrul cazului de casare prevăzut de textul anterior al art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen. din vechea reglementare, potrivit cu care hotărârile erau supuse casării „în cazul în care s-au aplicat pedepse greşit individualizate în raport cu prevederile art. 72 C. pen., sau în alte limite decât cele prevăzute de lege”.
Începând cu data intrării în vigoare a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, incidenţă în cauză, textul anterior menţionat a fost modificat de art. I pct. 15 al legii, în sensul că acest caz de casare a devenit incident doar situaţiei când „s-au aplicat pedepse in alte limite decât cele prevăzute de lege”, din conţinutul textului fiind înlăturată sintagma referitoare la greşita individualizare a pedepsei aplicate de către instanţă.
Având în vedere natura criticii invocate de către inculpat, anume greşita individualizare a pedepsei aplicate de către instanţe, rezultă cu evidenţă că aceasta nu se mai circumscrie cazului de casare întemeiat pe dispoziţiile art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013.
Din perspectiva cazului prev. de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., se constată că pedeapsa a fost aplicată în limitele prevăzute de lege, atât cu respectarea sancţiunii prevăzute de norma de incriminare.
În ce priveşte critica privind nereţinerea de circumstanţe atenuante în favoarea inculpatului, instanţa de recurs constată că este nefondată. In acord cu instanţa de apel, instanţa de recurs constată că nu se impune reţinerea vreunei circumstanţe atenuante având în vedere că atitudinea sinceră a fost valorificată prin reţinerea dispoziţiilor art. 320 C. proc. pen., beneficiind astfel de aplicarea unei pedepse reduse, prejudiciul nu a fost achitat integral iar lipsa de antecedente penale este starea de normalitate ce trebuie să caracterizeze orice cetăţean.
Faţă de cele ce preced, Înalta Curte, în temeiul art. 385 pct. l lit. b) C. proc. pen. va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul M.M. împotriva deciziei penale nr. 318 din 17 decembrie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, şi va oblige recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul M.M. împotriva deciziei penale nr. 318 din 17 decembrie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 06 iunie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1982/2014. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.).... | ICCJ. Decizia nr. 1967/2014. Penal. Iniţiere, constituire de... → |
|---|
