ICCJ. Decizia nr. 2650/2014. SECŢIA PENALĂ. Traficul de persoane (Legea 678/2001 art. 12). Proxenetismul (art. 329 C.p.), traficul de minori (Legea 678/2001 art. 13). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2650/2014
Dosar nr. 1517/122/2011
Şedinţa publică din 22 septembrie 2014
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 251 din data de 13 iunie 2012 pronunţată de Tribunalului Giurgiu, secţia penală, în Dosarul nr. 1517/122/2011, s-a hotărât următoarele:
În baza art. 13 alin. (1), (2) şi (3) teza a II-a din Legea nr. 678/2001, modificată şi completată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 37 lit. b) C. pen., a fost condamnat inculpatul B.P. la 10 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de minori.
În baza art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, modificată şi completată cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la 5 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane.
În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen., inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea de 10 ani închisoare.
S-a făcut aplicarea art. 71-64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen.
I s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., pe o durată de 4 ani după executarea pedepsei principale.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul N.D.V. pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de minori, prev. şi ped. de art. 13 alin. (1), (2) şi (3) teza a II-a din Legea nr. 678/2001 modificată şi completată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
În baza art. 191 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul B.P. la plata sumei de 1.500 RON cheltuieli judiciare către stat, din care 300 RON, reprezentând onorariu apărător oficiu, vor fi avansaţi din fondurile Ministerului Justiţiei.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Giurgiu au fost trimişi în judecată inculpaţi B.P. pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de minori prev. de art. 13 alin. (1), (2) şi (3) teza a II-a din Legea nr. 678/2001 modificată şi completată cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (două acte materiale) şi art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 modificată şi completată, cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. şi art. 37 lit. a) C. pen. şi N.D.V. pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de minori prev. de art. 13 alin. (1), (2) şi (3) teza a II-a din Legea nr. 678/2001 modificată şi completată cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (două acte materiale).
În actul de sesizare s-a reţinut că, în cursul anului 2006, inculpatul B.P. a racolat prin inducere în eroare, pe partea vătămată B.D.G., în vârstă de 16 ani şi i-a asigurat transportul în Italia prin intermediul inculpatului N.D.V., în vederea exploatării sexuale, în aceeaşi perioadă inculpatul B.P. a racolat în acelaşi mod şi pentru acelaşi scop, pe partea vătămată G.V.E., în vârstă de 28 de ani.
În fapt, în cursul anului 2006, partea vătămată B.D.G. l-a cunoscut pe inculpatul B.P., prin intermediul martorei B.A. La scurt timp, inculpatul B.P. a sunat-o pe partea vătămată din Italia şi i-a propus să se căsătorească cu ea în această ţară. Partea vătămată a fost de acord, situaţie în care inculpatul B.P. a trimis bani pentru eliberarea paşaportului şi a unei împuterniciri notariale din partea mamei acesteia, pentru a-i permite părăsirea României.
Banii au fost trimişi inculpatului N.D.V., acesta fiind cel care s-a ocupat de toate cheltuielile ocazionate de plecarea părţii vătămate în Italia.
În perioada în care au fost emise documentele mai sus arătate, partea vătămată a discutat de mai multe ori cu inculpatul B.P., acesta dându-i asigurări cu privire la viitorul acesteia, promiţându-i că se vor căsători în Italia, ea urmând să muncească într-un supermarket.
Biletul de călătorie cu autocarul firmei SC L.T. SRL, l-a achiziţionat inculpatul N.D.V., iar la data de 09 august 2006 acesta a condus-o la mijlocul de transport, către Italia.
În Milano, partea vătămată a fost cazată într-un apartament în care se mai aflau următoarele persoane: B.O. (inculpat în cauza ce constituie obiectul Dosarului nr. 45D/P/2011 al D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Giurgiu, pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) şi art. 13 alin. (1), (2), (3) teza a II-a din Legea nr. 678/2001) prietena acestuia, N., şi inculpatul B.P. Partea vătămată a susţinut că B.O. nu lucra, fiind întreţinut de N., care practica prostituţia pentru acesta.
În ziua următoare sosirii, inculpatul B.P. i-a spus părţii vătămate că nu i-a găsit un loc de muncă pentru că era necesară cunoaşterea limbii italiene, însă pentru a câştiga bani, cea mai simplă metodă era practicarea prostituţiei, urmând să o aibă ca „model” pe N., care urma să o iniţieze în această activitate.
Partea vătămată a acceptat o asemenea propunere, dar nu din propria sa voinţă, ci datorită situaţiei materiale precare în care se găsea, ea înţelegând că a fost atrasă în mod mincinos în această cursă, iar inculpatul B.P. îi luase deja actele de identitate.
Din declaraţia părţii vătămate a rezultat că a practicat prostituţia „la stradă”, împreună cu N., iar banii erau înmânaţi inculpatului B.P., acesta dispunând de ei după bunul său plac.
După aproximativ o lună, partea vătămată B.D.G. a solicitat să plece în România, cerere cu care inculpatul B.P. a fost de acord (în opinia părţii vătămate, motivul pentru care acesta a cedat a fost că era mulţumit de banii câştigaţi de ea). Inculpatului nu i-a fost teamă că partea vătămată va face plângere la poliţie, deoarece din discuţiile avute până atunci, a rezultat că ea nu-i va spune mamei sale ceea ce i s-a întâmplat în Italia (de ruşine) şi nu ar fi riscat să se afle acest fapt, în situaţia în care se adresa poliţiei.
După aproximativ o lună, inculpatul B.P. a sunat-o iarăşi pe partea vătămată B.D.G. şi a insistat ca ea să se întoarcă în Italia (acesta şi-a cerut scuze pentru comportamentul anterior) şi a asigurat-o că ea nu va mai practica prostituţia, deoarece, între timp o altă tânără din România - G.V.E. - era găzduită de el şi ea câştiga suficienţi bani pentru a se întreţine. Având în vedere vârsta părţii vătămate B.D.G. şi a gradul ridicat de sugestibilitate a acesteia (specific vârstei) aceasta a crezut promisiunile inculpatului, acceptând, încă o dată, să meargă în Italia. Ca şi prima dată, de eliberarea documentelor necesare călătoriei s-a ocupat învinuitul N.D.V.
Partea vătămată a părăsit România pe data de 20 octombrie 2006 şi a ajuns în Milano - Italia pe data de 22 octombrie 2006.
Încă din prima zi, inculpatul B.P. s-a purtat foarte urât cu partea vătămată, împreună cu aceasta aflându-se alte persoane care aveau ca principală „preocupare” exploatarea sexuală a unor tinere din România (B.M.N. urmărit penal în Dosarul nr. 45D/P/2011 al D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Giurgiu, pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 şi un alt bărbat neidentificat „F.Ş.”. Inculpatul B.P. şi-a încălcat promisiunile şi a forţat-o pe partea vătămată ca timp de două săptămâni să practice prostituţia.
Inculpatul B.P. a fost ameninţat de partea vătămată cu denunţul la poliţia italiană, ceea ce l-a determinat pe acesta să-i permită întoarcerea în România, deoarece legea italiană pedepseşte foarte aspru exploatarea sexuală a minorilor.
Din declaraţia părţii vătămate G.V.E. a rezultat că l-a cunoscut pe inculpatul B.P. prin intermediul martorului S.M., având în acest sens o discuţie telefonică cu primul, care i-a propus să se deplaseze în Italia, să lucreze la un club, inclusiv să practice prostituţia.
Partea vătămată a acceptat şi a plecat în Italia, toate cheltuielile de călătorie fiind suportate de inculpatul B.P.
Partea vătămată a fost găzduită în Milano împreună cu inculpatul B.P., B.O., B.M., I.M.A. şi S.N.
Deşi partea vătămată a fost conştientă că va lucra şi va practica prostituţia într-un club, la momentul în care inculpatul B.P. i-a adus la cunoştinţă că urmează să practice prostituţia „la stradă”, aceasta a încercat să renunţe, dar inculpatul B.P. i-a atras atenţia că trebuie să-şi recupereze banii „investiţi” în transportul ei în Italia şi că va trebui să practice prostituţia până va obţine aceşti bani; în acest scop, inculpatul i-a reţinut paşaportul pentru a nu putea pleca fără acordul său.
Partea vătămată a fost astfel nevoită să practice prostituţia pentru inculpat timp de o lună şi jumătate, toţi banii câştigaţi fiind însuşiţi de către inculpatul B.P.
Cea care a iniţiat-o pe partea vătămată în practicarea prostituţiei (care cunoştea „regulile”) a fost S.N., care practica prostituţia pentru B.O.
Partea vătămată a reuşit să fugă de la inculpatul B.P. şi s-a mutat la sora acesteia, martora G.G.G., care era căsătorită în Italia. Cu ajutorul acesteia s-a deplasat la inculpatul B.P. şi l-au ameninţat cu denunţul la poliţia italiană (sora acestuia cunoştea bine limba italiană) şi astfel, l-au determinat pe acesta să-i înapoieze paşaportul.
În perioada cât a locuit în acel apartament, partea vătămată a putut constata că niciunul din cei trei bărbaţi nu lucrau şi că erau „întreţinuţi” de S.N., I.A.M. şi G.V.E.
Banii pentru chirie erau colectaţi de către B.O.; a existat un moment în care acesta, neprimind banii de chirie datoraţi de inculpatul B.P., a pretins aceşti bani de la G.V.E.
Din declaraţia martorei G.G.G. a rezultat că într-adevăr, sora sa a fost obligată să practice prostituţia pentru B.P. şi că numai intervenţia şi ameninţarea cu poliţia italiană l-a determinat pe acesta să-i permită plecarea.
De asemenea, din declaraţia martorei I.M.A. a rezultat că în cursul lunii septembrie 2006 a fost găzduită în apartamentul învinuitului B.O., unde a practicat prostituţia pentru B.M.N. şi că partea vătămată G.V.E. a fost exploatată sexual de inculpatul B.P.
Inculpatul N.D.V. nu a recunoscut că, în înţelegere cu inculpatul B.P., a racolat şi a asigurat transportul părţii vătămate B.D.G. în Italia, susţinând că toate demersurile pe care le-a făcut în vederea obţinerii de către aceasta a documentelor necesare călătoriei au fost făcute la rugămintea inculpatului B.P. şi cu banii trimişi de la acesta din Italia; că nu a ştiut că partea vătămată B.D.G. a practicat prostituţia în Italia.
Declaraţiile inculpatului N.D.V. sunt însă infirmate de declaraţiile părţii vătămate B.D.G. şi de declaraţia martorei B.A.
Astfel, partea vătămată B.D.G. a declarat că, încă de la prima întâlnire, cei doi inculpaţi (B. şi N.) le-au întrebat pe ea şi pe martoră dacă ştiu tinere dispuse să meargă în Italia pentru a practica prostituţia. De asemenea, partea vătămată a susţinut (ca şi martora B.A.) că inculpatul N.D.V. şi-a declinat o altă identitate, prezentându-se ca fiind „B.G.”, poliţist, acesta având unele trăsături comune cu cel din urmă.
Partea vătămată a mai susţinut că la prima întâlnire cu inculpatul au avut loc discuţii, fiind prezenţi, martora B.A. şi cei doi inculpaţi (B. şi N.).
Ea a susţinut că nu a cunoscut că urma să practice prostituţia, deşi trebuia să îşi dea seama, urmare a discuţiilor purtate, mai ales că martora B.A. a susţinut că ambii învinuiţi le-au propus să meargă în Italia pentru a practica prostituţia.
După ce s-a întors din Italia, după prima deplasare, partea vătămată a susţinut că a aflat de la inculpatul B.P. şi de la B.M.N., că inculpatul N. are ca sarcină racolarea unor tinere pe care le trimite ulterior în Italia, în vederea exploatării sexuale, primind în schimb un comision.
După ce s-a întors din Italia, partea vătămată a discutat cu inculpatul N., care a întrebat-o dacă a câştigat mulţi bani din practicarea prostituţiei şi a constatat că acesta urma să primească un comision în funcţie de banii câştigaţi de ea din practicarea prostituţiei, iar inculpatul B.P. nu i-ar fi declarat sincer cuantumul acestor câştiguri.
Martora B.A. a declarat că încă de la prima întâlnire, cei doi învinuiţi le-au propus ei şi părţii vătămate să meargă în Italia pentru practicarea prostituţiei, iar inculpatul N. (pe care l-a cunoscut ca fiind B.G. - poliţist) nu dorea să fie văzut în localitatea P. unde locuiau acestea.
Inculpatul N.D.V. a prezentat mamei părţii vătămate B.D.G. o situaţie foarte bună din punct de vedere material, pe care o avea inculpatul B.P. în Italia, susţinând că este proprietarul unui supermarket şi că fata sa va trăi „ca o regină”, singurul motiv pentru care acesta nu ar fi spus adevărul fiind acela de inducere în eroare a părţii vătămate.
La stabilirea situaţiei de fapt au fost avute în vedere: plângerea şi declaraţia martorei P.M.; declaraţiile părţilor vătămate B.D.G. şi G.V.E.; declaraţiile învinuitului N.D.V.; declaraţiile martorilor B.A.; I.A.M.; D.I.; G.G.G.; S.M.C.; încheierile de autentificare din 07 august 2006 şi din 18 octombrie 2006; procese-verbale încheiate cu ocazia confruntărilor efectuate în cauză.
Deşi legal citat în faţa instanţei, inculpatul B.P. nu s-a prezentat la niciun termen de judecată.
Au fost audiaţi în faţa instanţei inculpatul N.D.V., părţile vătămată V.D.G. (fostă B.) şi G.V.E., martorii B.A., G.G.G., P.M., D.I.
Din materialul probator administrat în cauză, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Partea vătămată B.D.G. (în prezent căsătorită V.) l-a cunoscut pe inculpatul B.P. în cursul anului 2006, în timp ce acesta se afla în Italia.
Despre modul cum cei doi s-au cunoscut, problema s-a clarificat cu ocazia audierii în faţa instanţei.
Astfel, martora B.A. i-a spus părţii vătămate că are în memoria telefonului său numărul de telefon al inculpatului B.P., împrejurare în care partea vătămată a insistat să-i dea acest număr, după care l-a sunat pe inculpat.
În discuţiile purtate cu inculpatul, partea vătămată a fost invitată să meargă în Italia şi chiar inculpatul a venit personal să o cunoască, mergând la domiciliul ei împreună cu N.D.V.
La discuţiile purtate a participat doar martora B.A., inculpatul N. neparticipând, însă, înţelegerea dintre partea vătămată şi inculpatul B.P. a fost în sensul ca cei doi să se căsătorească în Italia.
B.P. s-a înapoiat în Italia urmând ca partea vătămată să-şi procure paşaport şi să se deplaseze în Italia cu un autocar.
Pentru îndeplinirea formalităţilor de obţinere a paşaportului şi a biletului de transport necesare deplasării în Italia a părţii vătămate B.D.G., inculpatul B.P. l-a rugat pe inculpatul N.D.V., căruia i-a lăsat o sumă de bani care să asigure aceste cheltuieli.
Ajunsă în Italia, partea vătămată a fost cazată de inculpat împreună cu acesta şi mai multe persoane într-un apartament.
După câteva zile B.P. i-a spus părţii vătămate că nu i-a găsit un loc de muncă, fiind necesară cunoaşterea limbi Italiene, însă i-a propus să practice prostituţia, afirmând că este cea mai uşoară metodă de obţinere a banilor.
Partea vătămată a acceptat acest lucru, fiind iniţiată de o persoană N.
Banii obţinuţi din practicarea prostituţiei de către partea vătămată îi lua inculpatul B.P.
După circa o lună, partea vătămată a solicitat să vină în ţară, solicitare la care inculpatul nu s-a opus.
Între timp, inculpatul găzduise o altă tânără, pe G.V.E., aceasta câştigând suficienţi bani din practicarea prostituţiei.
După o perioadă de o lună, partea vătămată B.D.G. a fost din nou sunată de inculpatul B.P., care şi-a cerut scuze pentru comportamentul anterior, insistând ca aceasta să revină în Italia, promiţându-i că nu va mai practica prostituţia.
Astfel, partea vătămată a plecat din nou în Italia, unde a fost nevoită să practice din nou prostituţia circa o lună şi jumătate, banii obţinuţi fiind luaţi tot de inculpat.
După o perioadă, partea vătămată a reuşit să fugă la sora inculpatului şi ajutată de aceasta, l-a ameninţat cu poliţia italiană, reuşind să-şi recupereze paşaportul şi să se înapoieze în ţară.
Faptele reţinute în sarcina inculpatului B.P. sunt pe deplin dovedite cu declaraţiile părţilor vătămate şi ale martorilor I.M.A. şi G.G.G., la individualizarea pedepselor avându-se în vedere pericolul social al acestora, faptul că inculpatul este recidivist, că nu s-a prezentat la organele de urmărire penală sau la instanţă pentru a da declaraţii.
Cu privire la fapta reţinută în sarcina inculpatului N.D.V., instanţa de fond a constatat că din nicio probă administrată în cauză nu se poate reţine că acesta ar fi recrutat pe partea vătămată în scopul exploatării, că ar fi transportat-o în Italia sau că i-ar fi oferit sau dat bani sau alte foloase mamei acesteia pentru obţinerea consimţământului.
Nici partea vătămată şi nici mama acesteia şi nici unul dintre martorii audiaţi nu au făcut o astfel de declaraţie.
Inculpatul nu a fost de faţă la discuţia dintre partea vătămată B.D. şi inculpatul B.P., ci doar a transportat pe partea vătămată şi pe mama acesteia la Serviciul Paşapoarte, a obţinut biletul de autocar şi a însoţit partea vătămată la autocar în ziua plecării, ştiind doar că partea vătămată urma să se căsătorească în Italia cu B.P.
Nu a rezultat din nicio probă că inculpatul N. s-ar ocupa cu racolarea de persoane în vederea practicării prostituţiei.
S-a apreciat de către instanţa de fond că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de persoane, prev. de art. 13 alin. (1), (2) şi (3) teza a II-a din Legea nr. 678/2001 modificată şi completată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (două acte materiale), astfel că a dispus achitarea inculpatului N.D.V., în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen.
Cu privire la cererea de schimbare a încadrării judiciare a faptei comisă de inculpatul N.D.V. din infracţiunea prev. de art. 13 alin. (1), (2) şi (3) în infracţiunea prev. de art. 13 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 678/2001, formulată de apărătorul acestuia, instanţa de fond a considerat că o atare cerere nu mai trebuie analizată, cât timp şi-a format convingerea, pe baza materialului probator administrat, că fapta săvârşită nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii deduse judecăţi.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel, în termenul legal, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Giurgiu şi inculpatul B.P.
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Giurgiu a criticat hotărârea primei instanţe pentru nelegalitate şi netemeinicie, sub aspectul greşitei achitări a inculpatului N.D.V. în baza art. 10 lit. d) C. proc. pen. pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de minori, arătând, în esenţă, că în cursul anului 2006 acest inculpat l-a ajutat pe inculpatul B.P. să o racoleze pe partea vătămată B.D., i-a înlesnit acesteia întocmirea de acte necesare deplasării în străinătate, respectiv paşaportul şi i-a asigurat transportul în Italia în două rânduri, însoţind-o la autocar şi punându-i în vedere şoferului că partea vătămată este minoră şi să nu fie probleme cu autorităţile statului, că există elemente la dosarul cauzei din care rezultă vinovăţia inculpatului, respectiv că era un cunoscut al inculpatului B.P., acesta din urmă deplasându-se frecvent în Italia, unde prin diferite metode exploata mai multe persoane de sex feminin, că în vara anului 2006 s-a oferit să-l ajute în vederea racolării fetelor în scopul anterior menţionat, sens în care a vorbit cu partea vătămată şi cu mama acesteia, în vederea deplasării în Italia unde urma să se căsătorească cu B.P., apreciindu-se că prin aceste discuţii inculpaţii au reuşit să capteze încrederea celor două femei, că partea vătămată B.D.G, nu avea paşaportul necesar deplasării în străinătate, iar la îndemnul coinculpatului B.P., inculpatul N.D. a făcut toate demersurile pentru a obţine acest paşaport, prezentându-se în faţa familiei părţii vătămate şi a cunoscuţilor acesteia ca având calitatea de poliţist, fiind cunoscut sub un alt nume, respectiv „B.G.”, persoană care într-adevăr era poliţist şi cu care inculpatul semăna fizic foarte bine, că deşi inculpatul se apără precizând că nu a cunoscut vârsta reală a părţii vătămate, această împrejurare se exclude, în condiţiile în care ocupându-se de întocmirea actelor de deplasare a acesteia în străinătate, automat a avut posibilitatea să vadă actele de stare civilă din care rezulta vârsta părţii vătămate şi, mai mult decât atât, a mers cu mama minorei la notariat pentru a obţine consimţământul necesar deplasării acesteia în afara graniţelor ţării, fapt care nu ar fi fost necesar dacă partea vătămată nu era minoră, că deşi inculpatul se apără că nu a cunoscut scopul deplasării părţii vătămate în Italia, crezându-l pe inculpatul B.P., în sensul că acesta urma să se căsătorească cu partea vătămată în Italia, acest aspect nu e real, în condiţiile în care partea vătămat a declarat că în momentul reîntoarcerii din Italia inculpatul a discutat cu aceasta şi, printre altele, a întrebat-o câţi bani a produs pentru inculpatul B.P., că inculpatul a condus-o pe partea vătămată şi a doua oară la autocar, în momentul când aceasta a plecat din nou în Italia, deşi în intervalul de timp dintre cele două deplasări familia părţii vătămate, cât şi cunoscuţii aflaseră că, la prima deplasare, inculpatul B.P. avusese un comportament violent faţă de partea vătămată, obligând-o încă de atunci să practice prostituţia, apreciindu-se că aceste activităţi ale inculpatului, constând în racolarea, prezentarea unei situaţii nereale cu privire la scopul deplasării în Italia, inclusiv ajutorul dat prin folosirea unor sume de bani puse la dispoziţie de coinculpatul B.P., contribuie la realizarea elementelor laturii obiective a infracţiunii de trafic de persoane reţinută prin actul de sesizare al instanţei. În concluzie, s-a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea în parte a soluţiei instanţei de fond, cu privire la aprecierea vinovăţiei inculpatului N.D.V. şi, pe fond, condamnarea acestuia pentru infracţiunea pentru care s-a dispus trimiterea în judecată.
Inculpatul B.P. a solicitat, în ce priveşte pe partea vătămată B.D., schimbarea încadrării juridice a faptei, în infracţiunea prevăzută de art. 199 alin. (1) C. pen. şi achitarea sa în temeiul art. 10 lit. b1) C. proc. pen., aplicarea unei sancţiuni cu caracter administrativ dintre cele prevăzute de art. 91 C. pen., cu motivarea că atingerea adusă valorilor apărate de lege este minimă, fiind în mod vădit lipsită de importanţă, deoarece este vorba de o femeie în vârstă de 17 ani, mamă a unui copil în vârstă de 2 ani, iar intenţia sa pentru viitorul celor doi parteneri este greu de determinat, că raporturile sexuale avute nu au schimbat întru nimic destinul părţii vătămate care la acea vreme se afla deja în concubinaj cu tatăl copilului ei, aflat în executarea unei pedepse cu închisoarea şi posibil în infracţiunea de proxenetism prevăzută de art. 329 alin. (1), (2), (3) C. pen. şi achitarea sa în temeiul art. 10 lit. a) C. proc. pen. Pentru partea vătămată G.V.E. a cerut schimbarea încadrării juridice în infracţiunea de proxenetism prevăzută de art. 329 alin. (1) C. pen., arătând că a chemat-o pe partea vătămată B.D. să trăiască cu el în Italia, promiţându-i că se va căsători cu aceasta, aspect învederat şi prin declaraţia dată de mama acesteia, însă ulterior din motive necunoscute, nu s-a ţinut de promisiune, că în ceea ce o priveşte pe partea vătămată G.V.E., a invitat-o pe aceasta în Italia, însă nu prin racolare, cu atât mai mult cu cât partea vătămată se preta la astfel de activităţi. A susţinut că nu sunt suficiente probe în determinarea vinovăţiei sale.
Cu privire la pedeapsa aplicată de instanţa de fond, a apreciat că este una exagerată, că deşi este recidivist, nu se impunea aplicarea unei pedepse atât de aspre, raportat la modalitatea de comitere a faptelor. A solicitat reducerea la jumătate a pedepsei aplicate de către instanţa de fond, arătând că din actele pe care le-a depus rezultă că este rezident în Marea Britanie, că este angajat în muncă cu acte în regulă, acesta fiind motivul pentru care nu a fost prezent la judecarea apelului şi că actuala sa conduita poate justifica reţinerea unor circumstanţe atenuante care să ducă la aplicarea unei pedepse mult sub minimul prevăzut de lege.
Prin decizia penală nr. 299 din 26 noiembrie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, s-au admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Giurgiu şi inculpatul B.P. împotriva sentinţei penale nr. 251 din data de 13 iunie 2012 pronunţată de Tribunalul Giurgiu.
S-a desfiinţat în parte sentinţa penală apelată şi rejudecând, în fond:
În temeiul art. 334 C. proc. pen. s-a schimbat încadrarea juridică a infracţiunilor reţinute prin actul de sesizare, pentru inculpatul B.P., din art. 13 alin. (1), (2) şi (3) teza a II-a din Legea nr. 678/2001, modificată şi completată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 37 lit. b) C. pen. şi art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, modificată şi completată cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., în art. 329 alin. (2) şi (3) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 37 alin. (1) lit. b) C. pen. şi pentru inculpatul N.D.V., din infracţiunea prev. de art. 13 alin. (1), (2) şi (3) teza a II-a din Legea nr. 678/2001 modificată şi completată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în art. 26 C. pen. rap. la art. art. 329 alin. (2) şi (3) C. pen.
În temeiul art. 329 alin. (2) şi (3) C. pen. cu aplic.art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 37 alin. (1) lit. b) C. pen. şi art. 74 alin. (2) C. pen., art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen., art. 80 alin. (1) C. pen. a fost condamnat inculpatul B.P. la 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de proxenetism în formă continuată şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. după executarea pedepsei principale.
În temeiul art. 71 C. pen. s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. pe durata executării pedepsei principale.
În temeiul art. 26 C. pen. rap. la art. 329 alin. (2) şi (3) C. pen. cu aplic.art. 74 alin. (2) şi art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen. a fost condamnat inculpatul N.D.V. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru complicitate la infracţiunea de proxenetism şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. după executarea pedepsei principale.
În temeiul art. 71 C. pen., s-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64, alin. (1) lit. a), teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe durata executării pedepsei închisorii.
În temeiul art. 861 C. pen. şi al art. 71 alin. (5), C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepselor, principală şi accesorie, pe durata unui termen de încercare de 5 ani, stabilit în condiţiile art. 862 C. pen.
În temeiul art. 863 C. pen., pe durata termenului de încercare inculpatul trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte, la datele stabilite, conform programului de supraveghere întocmit de Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Giurgiu;
b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă, orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;
c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;
d) să comunice informaţii de natură a fi controlate mijloacele sale de existenţă.
În temeiul art. 359 C. proc. pen., s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 864 C. proc. pen., a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării sub supraveghere.
S-au menţinut celelalte dispoziţii.
În temeiul art. 192 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina statului, iar onorariul, parţial, cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat N.D.V., în cuantum de 75 RON, precum şi onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru partea vătămată B.D.G., în cuantum de 150 RON, se vor avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Pentru a decide astfel, analizând actele şi lucrările dosarului şi sentinţa penală atacată, în conformitate cu dispoziţiile art. 361 şi urm. C. proc. pen., Curtea a constatat că apelurile formulate sunt fondate pentru următoarele considerente:
I. Cu privire la apelul declarat de inculpatul B.P.:
Potrivit art. 329 alin. (1) C. pen., constituie infracţiunea de proxenetism îndemnul ori înlesnirea practicării prostituţiei sau tragerea de foloase de pe urma practicării prostituţiei de către o persoană şi se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea unor drepturi.
În alin. (2) al aceluiaşi articol se prevede că racolarea unei persoane pentru prostituţie ori trafic de persoane în acest scop, precum şi constrângerea la prostituţie se pedepseşte cu închisoarea de la 3 la 10 ani şi interzicerea unor drepturi, iar în alin. (3) că, dacă fapta prevăzută în alin. (2) este săvârşită faţă de un minor sau prezintă un alt caracter grav, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 18 ani şi interzicerea unor drepturi.
Conform art. 199 alin. (1) C. pen., constituie infracţiunea de seducţie fapta aceluia care, prin promisiuni de căsătorie, determină o persoană de sex feminin mai mică de 18 ani de a avea cu el raport sexual şi se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani. împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală.
De asemenea, conform art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, constituie infracţiunea de trafic de persoane, recrutarea, transportarea, transferarea, cazarea ori primirea unei persoane, prin ameninţare, violenţă sau prin alte forme de constrângere, prin răpire, fraudă ori înşelăciune, abuz de autoritate sau profitând de imposibilitatea acelei persoane de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa ori prin oferirea, darea, acceptarea sau primirea de bani ori de alte foloase pentru obţinerea consimţământului persoanei care are autoritate asupra altei persoane, în scopul exploatării acestei persoane, şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 ani la 10 ani şi interzicerea unor drepturi.
În alin. (2) al aceluiaşi articol se prevede că traficul de persoane săvârşit în una dintre următoarele împrejurări:
a) de două sau mai multe persoane împreună;
b) s-a cauzat victimei o vătămare gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii;
c) de un funcţionar public în exerciţiul atribuţiilor de serviciu; constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 5 ani la 15 ani şi interzicerea unor drepturi.
Potrivit art. 13 alin. (1), (2), (3) teza a II-a din Legea nr. 678/2001 recrutarea, transportarea, transferarea, găzduirea sau primirea unui minor, în scopul exploatării acestuia, constituie infracţiunea de trafic de minori şi se pedepseşte cu închisoare de la 5 ani la 15 ani şi interzicerea unor drepturi.
Dacă fapta prevăzută la alin. (1) este săvârşită prin ameninţare, violenţă sau alte forme de constrângere, prin răpire, fraudă ori înşelăciune, abuz de autoritate sau profitând de imposibilitatea minorului de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa sau prin oferirea, darea, acceptarea ori primirea de bani sau de alte foloase pentru obţinerea consimţământului persoanei care are autoritate asupra minorului, pedeapsa este închisoare de la 7 ani la 18 ani şi interzicerea unor drepturi.
Dacă faptele prevăzute la alin. (2) sunt săvârşite în condiţiile prevăzute la art. 12 alin. (2) sau de către un membru de familie, pedeapsa este închisoare de la 10 ani la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi, în cazul prevăzut la alin. (1).
Prin decizia nr. 26 din data de 19 martie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţiile unite, a fost admis recursul în interesul legii şi în aplicarea dispoziţiilor incriminatorii ale art. 329 C. pen. şi ale art. 12 şi 13 din Legea nr. 678/2001 privind prevenirea şi combaterea traficului de persoane s-au stabilit următoarele:
1. Distincţia dintre infracţiunea de trafic de persoane prevăzută de art. 12 şi respectiv art. 13 din Legea nr. 678/2001 şi cea de proxenetism prevăzută de art. 329 alin. (1) C. pen. este dată de obiectul juridic generic diferit al celor două incriminări, respectiv de valoarea socială diferită, protejată de legiuitor prin textele incriminatorii ale celor două legi: în cazul infracţiunilor prevăzute de Legea nr. 678/2001 aceasta fiind apărarea dreptului la libertatea de voinţă şi acţiune a persoanei, iar în cazul infracţiunii de proxenetism prevăzute de art. 329 C. pen., apărarea bunelor moravuri în relaţiile de convieţuire socială şi de asigurare licită a mijloacelor de existenţă.
Drept urmare, în cazul în care o persoană, fără a întrebuinţa constrângeri, îndeamnă sau înlesneşte practicarea prostituţiei ori trage foloase de pe urma practicării prostituţiei de către persoane majore, săvârşeşte infracţiunea de proxenetism prevăzută de art. 329 alin. (1) C. pen.
În cazul în care o persoană, fără a întrebuinţa constrângerea, recrutează persoane majore pentru prostituţie ori trafichează persoane majore în acest scop, fapta întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de proxenetism, prevăzută de art. 329 alin. (2) tezele I şi II C. pen.
În situaţia unor acte de recrutare, transportare, transferare, cazare sau primire a unei persoane, prin ameninţare, violenţă, răpire, fraudă ori înşelăciune, abuz de autoritate sau prin alte forme de constrângere ori profitând de imposibilitatea acelei persoane de a-şi exprima voinţa sau prin oferirea, darea, acceptarea sau primirea de bani ori de alte foloase pentru obţinerea consimţământului persoanei care are autoritate asupra altei persoane, în scopul exploatării acestei persoane, fapta întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de persoane, prevăzută de art. 12 din Legea nr. 678/2001.
În cazul în care o persoană acţionează asupra altei persoane prin modalităţile arătate la pct. 2 şi 3, îndemnând, înlesnind sau trăgând foloase ori recrutând sau traficând persoane majore în vederea practicării de bunăvoie a prostituţiei, iar ulterior acţionează asupra aceleiaşi persoane şi prin modalităţile arătate în conţinutul textului art. 12 din Legea nr. 678/2001, se va reţine săvârşirea atât a infracţiunii prevăzute de art. 329 alin. (1) C. pen. sau art. 329 alin. (2) tezele I şi II C. pen., după caz, cât şi a infracţiunii prevăzute de art. 12 din Legea nr. 678/2001, în concurs real.
Examinând actele şi lucrările dosarului, Curtea a constatat, în raport de prevederile legale sus-menţionate, precum şi de dispoziţiile obligatorii ale deciziei nr. 26 din data de 19 martie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţiile unite, că din materialul probator administrat în cauză rezultă, fără dubiu, că inculpatul B.P., cu forma de vinovăţie cerută de lege, a săvârşit, în ceea ce le priveşte pe părţile vătămate B.D.G. şi G.G.G., infracţiunea de proxenetism, prevăzută de art. 329 alin. (2), (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 37 lit. b) C. pen.
Astfel, din probele existente la dosarul cauzei, respectiv plângerea şi declaraţiile martorei P.M., declaraţiile părţii vătămate B.D.G., declaraţiile inculpatului N.D.V., declaraţiile martorilor B.A. şi D.I., actele notariale, procesul-verbal încheiat cu ocazia confruntărilor efectuate în cauză, rezultă că în cursul anului 2006, inculpatul B.P. a recrutat-o pe partea vătămată B.D.G., în vârstă de 16 ani, în vederea practicării prostituţiei şi în două rânduri i-a asigurat, prin intermediul inculpatului N.D.V. transportul în Italia, a găzduit-o pe aceasta în Italia, timp în care partea vătămată B.D.G. a practicat prostituţia, banii astfel obţinuţi fiind luaţi în mare parte de inculpatul B.P., părţii vătămate revenindu-i o sumă mai mică de bani.
Curtea a constatat însă că în prezenta cauză nu se evidenţiază, în ceea ce o priveşte pe partea vătămată B.D.G., niciuna dintre modalităţile specifice de realizare a infracţiunii de trafic de persoane, astfel cum au fost precizate în art. 12, respectiv în art. 13 din Legea nr. 678/2001, în ceea ce priveşte recrutarea şi traficarea acesteia în scopul practicării prostituţiei, şi anume prin ameninţare, violenţă sau alte forme de constrângere, prin răpire, fraudă ori înşelăciune, abuz de autoritate sau profitând de imposibilitatea minorului de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa sau prin oferirea, darea, acceptarea ori primirea de bani sau de alte foloase pentru obţinerea consimţământului persoanei care are autoritate asupra minorului.
Curtea a avut în vedere în acest sens, declaraţia iniţială olografă a părţii vătămate B.D.G., dată la 09 februarie 2007, din care rezultă că în anul 2006, prin intermediul martorei B.A., l-a cunoscut pe inculpatul B.P., că scopul sosirii acestuia în comuna P., judeţul Giurgiu a fost acela de a o cunoaşte atât pe ea, cât şi prin intermediul său şi alte fete, că a întrebat-o pe ea şi pe martora B.A. dacă cunosc fete frumoase pentru a le lua în Franţa şi Italia pentru a practica prostituţia, că în ceea ce priveşte cea de-a doua deplasare în Italia, inculpatul B.P. a sunat-o ca să revină, spunându-i că nu vor mai împărţi banii jumătate-jumătate, ci urma să-i dea 100 euro pe noapte şi că neavând posibilităţi materiale pentru a se întreţine a fost nevoită să-l creadă, că înainte de plecarea în Italia, fiindu-i teamă de B.P., a stabilit un cod cu mama sa pentru a-l denunţa pe acesta la poliţie în cazul în care se întâmpla ceva rău.
În această primă declaraţie, pe care Curtea, având în vedere momentul în care a fost dată, a apreciat-o ca fiind sinceră, partea vătămată B.D.G. nu menţionează că la prima deplasare în Italia a fost constrânsă în vreun fel de inculpatul B.P. să practice prostituţie, inculpatul B.P. permiţându-i la solicitarea sa să se întoarcă în România.
În ceea ce priveşte cea de-a doua deplasare în Italia, partea vătămată a arătat că inculpatul B.P. s-a purtat urât cu ea, fără însă a face alte precizări, menţionând numai că inculpatul i-a luat cu forţa prin ameninţare suma de 3.000 euro, nerezultând din declaraţia dată că partea vătămată a fost, de această dată, constrânsă în vreun fel de inculpat să practice prostituţia, că acel comportament urât al inculpatului avea vreo legătură cu obligarea la practicarea prostituţiei de către partea vătămată.
De asemenea, în declaraţia dată la 20 februarie 2008 în faţa procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Giurgiu, partea vătămată B.D.G. a declarat că inculpatul B.P. nu a obligat-o sau ameninţat-o să practice prostituţia şi că atunci când s-a reîntors în Italia a practicat în continuare prostituţia pentru el, până când într-o seară a lovit-o, deoarece nu a fost mulţumit de câţi bani i-a adus, partea vătămată declarând „în acel moment am hotărât s-o rup definitiv cu el”.
De asemenea, martora B.A., atât în faza de urmărire penală, cât şi în faţa instanţei de apel, a declarat constant că în cadrul discuţiei dintre partea vătămată B.D.G. şi inculpatul B.P. s-a stabilit că acesta urma să o ducă pe partea vătămată în Italia să practice prostituţia, martora precizând că inculpatul B.P. i-a spus clar părţii vătămate să meargă în Italia pentru a practica prostituţia, cunoscând că partea vătămată era minoră.
În ceea ce priveşte comportamentul inculpatului B.P. faţă de partea vătămată B.D.G. în Italia, martora B.A. a declarat că partea vătămată, după ce s-a întors din Italia prima dată, i-a spus că a fost foarte bine, atât în ceea ce priveşte comportamentul inculpatului faţă de ea, cât şi partea materială, reuşind să-i trimită periodic mamei sale bani, iar a doua oară i-a povestit că inculpatul B.P. s-a purtat urât cu ea, o bătea, fiind nemulţumit de ea şi că, deşi înţelegerea iniţială cu inculpatul era să împartă banii pe jumătate, acesta de multe ori îi cerea banii şi din partea ei, ceea ce a determinat-o în final pe partea vătămată să vină în România.
Prin urmare, în raport de declaraţiile astfel date de partea vătămată B.D.G. şi de martora B.A., Curtea a apreciat că partea vătămată B.D.G. cunoştea foarte bine scopul deplasării în Italia la inculpatul B.P., şi anume practicarea prostituţiei, recrutarea, transportarea, găzduirea acesteia nerealizându-se prin niciuna dintre modalităţile normative ce caracterizează latura materială a infracţiunii de trafic de persoane, respectiv prin ameninţare, violenţă sau alte forme de constrângere, prin răpire, fraudă ori înşelăciune, abuz de autoritate sau profitând de imposibilitatea minorului de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa sau prin oferirea, darea, acceptarea ori primirea de bani sau de alte foloase pentru obţinerea consimţământului persoanei care are autoritate asupra minorului.
Este adevărat că ulterior partea vătămată B.D.G. a declarat că nu a cunoscut că urma să meargă în Italia să practice prostituţia şi că s-a deplasat în Italia numai ca urmare a promisiunii de căsătorie făcute de inculpatul B.P., reţinându-se de către instanţa de fond comiterea faptei prin inducere în eroare.
Curtea a apreciat, însă, că declaraţiile ulterioare date de partea vătămată B.D.G. sunt nesincere şi sunt infirmate de probele existente la dosarul cauzei.
Curtea a avut în vedere în acest sens declaraţia olografă dată iniţial de partea vătămată, precum şi declaraţiile constante ale martorei B.A., din care rezultă că partea vătămată cunoştea că urma să meargă în Italia pentru practicarea prostituţiei.
S-a reţinut că susţinerile părţii vătămate, confirmate de mama sa, martora P.M., în sensul că inculpatul B.P. i-a spus că o să se căsătorească cu partea vătămată şi că acesta a fost motivul deplasării în Italia, sunt neverosimile în condiţiile în care partea vătămată, deşi minoră, avea deja un copil de 2 ani în întreţinere şi un concubin aflat în executarea unei pedepse privative de libertate şi s-a întâlnit cu inculpatul o singură dată, iar mama sa, deşi nu l-a cunoscut niciodată personal pe inculpat şi nici măcar nu cunoştea cum îl cheamă (numai apelativul „V.”) i-a permis fiicei sale, deşi minoră, să plece singură într-o ţară străină, la mii de km depărtare, cu scopul de a se căsători, îndeplinind toate formalităţile legale, pentru plecarea acesteia.
Este foarte greu de crezut în acest context varianta părţii vătămate şi a mamei sale, care în mod cert nu a dat dovadă de comportament responsabil faţă de fiica sa minoră. Martora B.A. a declarat în cursul urmăririi penale că are cunoştinţă de la mama părţii vătămate că a ştiut motivul pentru care aceasta urma să meargă în Italia şi că la acel moment nu s-a pus problema unei căsătorii între partea vătămată B.D.G. şi inculpatul B.P.
Curtea a apreciat că, atât partea vătămată B.D.G., cât şi mama sa P.M., nu numai că au cunoscut motivul real al deplasării în Italia a părţii vătămate, respectiv practicarea prostituţiei, dar l-au şi acceptat.
În ceea ce priveşte pe partea vătămată majoră G.V.E., s-a reţinut că, din probele administrate rezultă cu certitudine că inculpatul B.P., tot în cursul anului 2006, a recrutat-o şi a găzduit-o în Italia, unde aceasta a practicat prostituţia în folosul inculpatului.
Din declaraţia dată la 04 februarie 2009 în faţa procurorului din cadrul D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Giurgiu de partea vătămată G.V.E. rezultă că, în cursul lunii septembrie 2006, un şofer de taxi din Giurgiu s-a oferit să o trimită în Italia la muncă prin intermediul inculpatului B.P., că acesta i-a spus că urmează să practice prostituţia în Italia pentru inculpatul B.P., dându-şi acordul faţă de inculpat să meargă în Italia, că toate cheltuielile privind transportul în Italia le-a suportat inculpatul B.P., că a fost trimisă în stradă de inculpat să se prostitueze, că inculpatul nu i-a dat nici un ban pentru cât a lucrat pentru el, că în această perioadă inculpatul B.P. nu a bătut-o, însă a ameninţat-o să facă suficienţi bani pentru el, că după o lună şi jumătate a cerut să plece, inculpatul permiţându-i acest lucru, însă fără a-i da nici un ban, nici paşaportul, reuşind să plece datorită faptului că inculpatul a fost ameninţat de sora sa că o să facă plângere la poliţie împotriva lui.
De asemenea, nici din declaraţia olografă a părţii vătămate G.V.E. nu rezultă că inculpatul B.P. a înşelat-o sau a constrâns-o în vreun mod la practicarea prostituţiei, aceasta precizând că după un timp i-a spus inculpatului B.P. că vrea să plece, întrucât nu-i place ceea ce face şi să o ajute să meargă la sora sa, sens în care inculpatul a ajutat-o să-şi găsească sora şi, totodată, să se întâlnească cu aceasta în Milano, sunând-o pe telefonul mobil.
Ulterior, tot în faza de urmărire penală, partea vătămată G.V.E. a arătat că îşi menţine toate declaraţiile unde a spus adevărul şi că nu doreşte să participe în cauză ca parte vătămată sau parte civilă.
De asemenea, în faţa instanţei de fond a precizat că îşi menţine declaraţiile, iar în faţa instanţei de apel, partea vătămată G.V.E. a declarat că l-a cunoscut pe inculpatul B.P., prin intermediul lui S.M., că inculpatul i-a propus să practice prostituţia în Italia, că a fost de acord cu această propunere, scop în care mergea pe stradă şi racola clienţi, că banii astfel obţinuţi s-a înţeles să-i împartă jumătate jumătate cu B.P., că a practicat prostituţia o lună şi jumătate, timp în care a lucrat cu inculpatul B.P., că s-a întors în ţară pentru că avea un copil şi nu mai putea sta în Italia şi a plecat voluntar de la acesta, că inculpatul B.P. i-a propus să vină în Italia să practice prostituţia şi că nu a fost în nici un mod constrânsă la practicarea prostituţiei.
Totodată, s-a reţinut că părţile vătămate nu au depus plângere penală, organele de urmărire penală sesizându-se din oficiu.
Prin urmare, în raport de declaraţiile părţii vătămate G.V.E. date atât în faţa procurorului, cât şi a instanţei de fond şi a instanţei de apel în sensul celor arătate, s-a apreciat că nu se poate reţine în sarcina inculpatului B.P. infracţiunea de trafic de persoane prevăzută de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, nerezultând că racolarea şi găzduirea părţii vătămate s-a realizat prin ameninţare, violenţă sau prin alte forme de constrângere, prin răpire, fraudă ori înşelăciune, abuz de autoritate sau profitând de imposibilitatea acelei persoane de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa ori prin oferirea, darea, acceptarea sau primirea de bani ori de alte foloase pentru obţinerea consimţământului persoanei şi că aceasta a fost obligată la practicarea prostituţiei, fapta inculpatului întrunind elementele constitutive ale infracţiunii de proxenetism în varianta reglementată prin dispoziţiile art. 329 alin. (2) C. pen.
Având în vedere că din actele dosarului rezultă că inculpatul B.P. se ocupa cu recrutarea şi traficul persoanelor în vederea practicării prostituţiei, precum şi activitatea infracţională desfăşurată în cursul anului 2006, la intervale mici de timp, în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, cu privire la părţile vătămate B.D.G. şi G.V.E., Curtea a reţinut în sarcina acestuia comiterea unei singure infracţiuni continuate prevăzute de art. 329 alin. (2), (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 37 lit. b) C. pen., săvârşirea acestei infracţiuni de către inculpatul B.P. cu forma de vinovăţie cerută de lege rezultând cu certitudine din probele administrate, anterior menţionate.
Pentru existenţa infracţiunii continuate trebuie să fie întrunite următoarele condiţii: să se fi săvârşit la diferite intervale de timp mai multe acţiuni sau infracţiuni care prezintă fiecare în parte conţinutul aceleiaşi infracţiuni, acţiunile sau inacţiunile să fi fost săvârşite în realizarea aceleiaşi rezoluţii şi acţiunile sau inacţiunile să fi fost săvârşite de aceeaşi persoană, condiţii care în prezenta cauză, în opinia Curţii, sunt îndeplinite.
Starea de recidivă a inculpatului B.P. a fost corect reţinută de instanţa de fond, având în vedere că din fişa de cazier judiciar rezultă că anterior a fost condamnat la pedeapsa de 6 ani închisoare prin sentinţa penală nr. 321 din 18 mai 1998 a Tribunalului Giurgiu, definitivă prin decizia penală nr. 329 din 19 august 1998 a Curţii de Apel Bucureşti, a fost arestat la data de 08 iulie 1997 şi liberat la data de 18 iulie 2001 cu rest de pedeapsă rămas neexecutat de 719 zile.
II. Cu privire la apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Giurgiu:
Curtea a constatat că soluţia de achitare a inculpatului N.D.V. adoptată de instanţa de fond este greşită, din probele administrate rezultând săvârşirea de către acest inculpat a infracţiunii de complicitate la proxenetism prevăzută de art. 26 C. pen. rap. la art. 329 alin. (2), (3) C. pen. cu referire la partea vătămată B.D.G., având în vedere şi considerentele anterior expuse cu privire la inculpatul B.P. referitor la încadrarea juridică a faptelor.
Astfel, materialul probator existent la dosarul cauzei relevă, fără dubiu, că inculpatul N.D.V. a fost prezent la momentul primei întâlniri dintre inculpatul B.P. şi partea vătămată B.D.G. şi a întreprins toate demersurile necesare pentru obţinerea documentelor de călătorie şi pentru deplasarea acesteia în Italia (eliberarea procurii, a paşaportului, cumpărarea biletului de călătorie, însoţirea părţii vătămate la mijlocul de transport ales tot de acesta cu care s-a deplasat în Italia).
De altfel, inculpatul N.D.V. nu a negat că s-a deplasat cu inculpatul B.P. în comuna P., judeţul Giurgiu, unde a cunoscut-o pe partea vătămată B.D.G. şi că el a transportat-o pe aceasta şi pe mama sa la autorităţile abilitate pentru eliberarea procurii şi a paşaportului, precum şi la mijlocul de transport cu care s-a deplasat în Italia.
Inculpatul N.D.V. nu a recunoscut însă că a cunoscut motivul deplasării părţii vătămate în Italia, respectiv practicarea prostituţiei, arătând în cursul urmăririi penale că a cunoscut vârsta acesteia.
În ceea ce priveşte vârsta părţii vătămate este evident că inculpatul N.D.V. o cunoştea, în condiţiile în care s-a deplasat cu aceasta şi martora P.M. la un notar, în vederea obţinerii acordului martorei pentru deplasarea în afara graniţelor ţării a fiicei sale, acord care este necesar numai în cazul unui minor.
Declaraţiile inculpatului N.D.V. sunt însă infirmate de declaraţiile părţii vătămate şi ale martorei B.A. din faza de urmărire penală.
Partea vătămată a declarat că inculpatul N.D.V. a fost de faţă la discuţiile cu inculpatul B.P., precizând că acesta ştia că urma să meargă în Italia să practice prostituţia, că inculpatul N.D.V. a întrebat-o câţi bani a câştigat de pe urma practicării prostituţiei, că la a doua plecare a întrebat-o dacă a făcut bani mulţi pentru B.P. în urma practicării prostituţiei.
De asemenea şi martora B.A. a declarat în faza de urmărire penală că la discuţiile în care inculpatul B.P. i-a propus părţii vătămate B.D.G. să meargă în Italia să practice prostituţia a asistat şi inculpatul N.D.V., care a auzit că partea vătămată este minoră, că inculpatul B.P. i-a explicat părţii vătămate că toate cheltuielile privind deplasarea le va suporta el, că banii îi va primi inculpatul N.D.V. care va umbla pentru eliberarea tuturor documentelor de călătorie.
Atât partea vătămată B.D.G., cât şi martora B.A. şi-au menţinut declaraţiile şi cu ocazia confruntării cu inculpatul N.D.V.
În faţa instanţei de fond şi a instanţei de apel, partea vătămată B.D.G. a precizat că inculpatul N.D.V. în timpul discuţiei cu inculpatul B.P., ce a avut loc în maşină, a fost coborât din maşină împreună cu martora B.A.
Curtea a apreciat aceste declaraţii ale părţii vătămate B.D.G. ca fiind nesincere, date cu scopul vădit de a-l exonera de răspundere penală pe inculpatul N.D.V., fiind contrazise de propriile declaraţii date în cursul urmăririi penale şi de declaraţiile constante ale martorei B.A. care în faţa instanţei de apel, audiată fiind, a declarat că inculpatul N.D.V. a fost de faţă când între inculpatul B.P. şi partea vătămată s-au purtat discuţiile referitoare la practicarea de către partea vătămată a prostituţiei în Italia.
Prin urmare, în contextul celor arătate, Curtea a constatat că, din probele administrate, anterior menţionate, rezultă cu certitudine vinovăţia inculpatului N.D.V., acesta săvârşind infracţiunea de complicitate la proxenetism prevăzută de art. 329 alin. (2), (3) C. pen.
Curtea a constatat că în mod cert inculpatul N.D.V. a cunoscut că partea vătămată B.D.G. este minoră, că scopul deplasării acesteia în Italia fiind acela de a practica prostituţia, acesta efectuând acte de complicitate, prin întreprinderea tuturor demersurilor pentru obţinerea documentelor necesare pentru deplasarea în acest scop a părţii vătămate în Italia (eliberarea procurii, a paşaportului, cumpărarea biletului de călătorie, însoţirea părţii vătămate la mijlocul de transport ales tot de acesta cu care s-a deplasat în Italia).
În opinia Curţii, nu sunt incidente, în ceea ce-l priveşte pe inculpatul B.P., dispoziţiile art. 181 C. pen., în raport de natura şi gravitatea infracţiunilor comise şi datele ce caracterizează persoana sa, fiind recidivist, neputându-se reţine că faptele deduse judecaţii sunt lipsite în mod vădit de importanta prin conţinutul lor concret şi atingerea minimă adusa uneia din valorile aparate de lege şi că nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni şi că reeducarea inculpatului se poate realiza prin aplicarea unei sancţiunii cu caracter administrativ, dintre cele prevăzute de art. 91 C. pen.
Curtea a apreciat că, aplicând inculpatului B.P. o pedeapsă de 4 ani închisoare cu executare prin privare de libertate şi inculpatului N.D.V. o pedeapsă de 3 ani închisoare, dispunând suspendarea sub supraveghere a executării acestei pedepse pe durata unui termen de încercare de 5 ani, în condiţiile art. 861 şi urm. C. pen., se realizează, o justă individualizare a sancţiunilor, în raport cu gravitatea în concret a faptelor comise de fiecare dintre cei doi inculpaţi şi periculozitatea autorilor acestora, ambele în suficientă măsură relevate de probele dosarului.
Referitor la inculpaţii B.P. şi N.D.V., Curtea a apreciat că se justifică reţinerea dispoziţiilor art. 74 alin. (2) C. pen., având în vedere contextul comiterii faptelor deduse judecăţii, astfel cum a fost anterior expus.
S-a reţinut că aplicarea dispoziţiilor art. 74 alin. (2) C. pen. nu este obligatorie pentru instanţa de judecată, însă în procesul complex al individualizării pedepsei, instanţa de judecată este singura în măsură să stabilească dacă o anumită împrejurare merită să fie calificată ca atare, pe baza cunoaşterii influenţei concrete pe care o împrejurare sau alta o are asupra gravităţii faptei şi pericolului social al infractorului,conform cu adevărul şi potrivit intimei sale convingeri.
La stabilirea şi aplicarea acestor pedepse, atât în ceea ce priveşte cuantumul, cât şi modalitatea de executare, Curtea a avut în vedere, pe de o parte, natura şi gravitatea faptelor comise de fiecare dintre cei doi inculpaţi, precum şi modalitatea şi împrejurările concrete de săvârşire a acestora, astfel cum au fost reţinute şi descrise.
Pe de altă parte, Curtea a ţinut cont de atitudinea nesinceră a inculpatului N.D.V. care nu a recunoscut faptele deduse judecăţii, precum şi de atitudinea necooperantă a inculpatului B.P., care, deşi a fost legal citat şi a avut apărător ales, cunoscând, prin urmare de derularea acestui proces penal, nu s-a prezentat nici în faţa organului de urmărire penală şi nici a instanţelor de judecată.
Nu în ultimul rând, Curtea a avut în vedere datele ce caracterizează persoana fiecărui apelant inculpat.
Astfel, s-a reţinut că inculpatul B.P. nu este la prima încălcare a legii penale, săvârşind faptele deduse judecăţii în stare de recidivă postexecutorie, împrejurare ce denotă faptul că până în prezent pedepsele aplicate nu l-au convins pe inculpat că respectarea legii este o necesitate şi că numai prin respectarea legii va putea evita aplicarea şi executarea în viitor a altor pedepse, însă din actele depuse în circumstanţiere de apărătorul său ales rezultă că avea un loc de muncă.
În ceea ce-l priveşte pe inculpatul N.D.V., acesta nu este cunoscut cu antecedente penale, nemaifiind condamnat până în prezent.
În prezenta cauză, Curtea a apreciat că împrejurările de fapt rezultate din actele dosarului, justifică necesitatea aplicării pedepselor susmenţionate, care sunt în măsură să-şi realizeze funcţiile şi scopul prevăzut în art. 52 C. pen.
Prin urmare, în temeiul art. 861 C. pen. a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale de 3 ani închisoare inculpatului N.D.V., pe durata unui termen de încercare de 5 ani, stabilit în condiţiile art. 862 C. pen.
S-a reţinut că suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei păstrează caracterul de măsură coercitivă penală, caracterul coercitiv constând în obligaţia impusă celui condamnat de a avea o bună conduită pe durata termenului de încercare şi de a nu mai comite noi infracţiuni, pe durata acestui termen de încercare destul de îndelungat în prezenta cauză de 8 ani, inculpatul fiind ameninţat să piardă beneficiul suspendării şi să execute cumulat cele două pedepse în regim de detenţie, în cazul comiterii unei noi infracţiuni, inculpatul putând scăpa de executarea pedepsei numai printr-o conduită corectă şi deci prin reeducare.
În temeiul art. 359 C. proc. pen. a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 864 C. proc. pen., a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării sub supraveghere.
În ceea ce priveşte pedepsele accesorii, Curtea, în temeiul art. 71 C. pen. a interzis fiecărui inculpat drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. pe durata executării pedepsei principale, în cazul inculpatului N.D.V. urmând a fi suspendate conform dispoziţiilor art. 71 alin. (5) C. pen.
Curtea s-a raportat la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, la Protocoalele adiţionale şi la jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului în materie (ex. cauzele Hirst c. Marii Britanii, Sabău şi Pîrcălab c. României ş.a.) care în conformitate cu art. 11 alin. (2) şi la art. 20 din Constituţie fac parte din dreptul intern, ca urmare a ratificării Convenţiei de către România prin Legea nr. 30/1994, dar şi la decizia nr. 74/2007 pronunţată de secţiile unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea recursului în interesul legii.
Restrângerea exerciţiului drepturilor şi libertăţilor poate fi dispusă doar dacă este necesară, iar o astfel de măsură trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o.
În prezenta cauză, faţă de natura faptelor săvârşite, Curtea a apreciat că nu se justifică şi interzicerea dreptului de a alege, prevăzut de art. 64 alin. (1) lit. a) teza I C. pen., nefiind proporţională faţă de scopul limitării acestui drept.
Referitor la pedepsele complementare, Curtea a apreciat că, în raport de natura şi gravitatea infracţiunilor comise de fiecare dintre cei doi inculpaţi, împrejurările concrete ale săvârşirii acestora, prevederile art. 329 alin. (2), (3) C. pen. şi cuantumul pedepselor principale stabilite se impune aplicarea în cazul fiecărui inculpat a pedepsei complementare numai a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale, având în vedere la alegerea acestei pedepse aceleaşi considerente exprimate la stabilirea pedepsei accesorii.
Conform art. 329 alin. (4) C. pen., banii, valorile sau orice alte bunuri care au servit sau au fost destinate să servească, direct sau indirect, la comiterea infracţiunii prevăzute la alin. (1)-(3) şi cele care au fost dobândite prin săvârşirea acesteia se confiscă, iar dacă acestea nu se găsesc, condamnatul este obligat la plata echivalentului lor în bani.
În ceea ce-l priveşte pe inculpatul B.P., instanţa de apel nu a dispus măsura de siguranţă a confiscării prevăzută de art. 118 C. pen., întrucât apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţiei - D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Giurgiu nu l-a vizat decât pe inculpatul N.D.V., iar în apelul declarat de inculpatul B.P. nu se poate lua o astfel de măsură, întrucât ar însemna o îngreunare a situaţiei în propria cale de atac, ceea ce ar conduce la încălcarea dispoziţiilor art. 372 C. proc. pen.
Referitor la inculpatul N.D.V., s-a reţinut că, din probele administrate nu rezultă că inculpatul a folosit vreo sumă de bani care să-i aparţină la comiterea faptelor deduse judecăţii sau că a dobândit vreo sumă de bani din practicarea prostituţiei de către partea vătămată B.D.G., din întregul material probator existent la dosarul cauzei rezultând că sumele de bani necesare efectuării tuturor formalităţilor pentru deplasarea părţii vătămate în Italia, precum şi costul transportului au fost suportate de inculpatul B.P.
Împotriva deciziei penale nr. 299 din 26 noiembrie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, în termen legal, au declarat recurs inculpaţii N.D.V. şi B.P.
Prioritar este de menţionat că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 12 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale, care prevăd expres că recursurile aflate în curs de judecată la data intrării în vigoare a legii noi, declarate împotriva hotărârilor care au fost supuse apelului potrivit legii vechi rămân în competenţa aceleiaşi instanţe şi se judecă potrivit dispoziţiilor legii vechi privitoare la recurs.
În ceeea ce priveşte recursul declarat de inculpatul N.D.V., se constată că la termenul din 22 septembrie 2014, în şedinţa publică de judecată, acesta a arătat că înţelege să-şi retragă recursul, solicitând instanţei să ia act de manifestarea sa de voinţă.
Faţă de această declaraţie şi având în vedere dispoziţiile art. 3854 alin. (2) C. proc. pen., raportat la art. 369 alin. (1) C. proc. pen., potrivit cărora, până la închiderea dezbaterilor, oricare dintre părţi îşi poate retrage recursul, personal sau prin mandatar, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie urmează a lua act de retragerea recursului declarat de inculpatul N.D.V. împotriva deciziei penale nr. 299 din 26 noiembrie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Examinând recursul declarat de inculpatul B.P., în raport cu motivele de casare invocate şi cu prevederile legale incidente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că este nefondat, pentru considerentele următoare:
Legea nr. 2/2013 a impus o limitare a devoluţiei căii de atac a recursului, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, altele modificate substanţial sau incluse în sfera de aplicare a cazului prevăzut de pct. 172 al art. 3859 alin. (1) C. proc. pen., scopul urmărit de legiuitor, prin amendarea cazurilor de casare, fiind acela de a se restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul acestei căi ordinare de atac, doar la chestiuni de drept.
În prezenta cauză, decizia recurată a fost pronunţată ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, situaţie în care aceasta este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute în art. 3859 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin actul normativ menţionat.
Verificând îndeplinirea cerinţelor formale prevăzute de art. 38510 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., se constată că inculpatul a motivat recursul în scris în termenul prevăzut în art. 38510 alin. (2) C. proc. pen.
Prin criticile de recurs formulate a fost invocat cazul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 3859 pct. 172 C. proc. pen., inculpatul solicitând casarea ambelor hotărâri şi, pe fond, achitarea, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., întrucât din materialul probator aflat la dosar nu rezultă cu certitudine săvârşirea faptelor.
Potrivit art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen., „hotărârile sunt supuse casării când sunt contrare legii sau când prin acestea s-a făcut o greşită aplicare a legii”.
Înalta Curte reţine că încălcarea legii materiale sau procesuale se poate realiza în trei modalităţi principale, respectiv neaplicarea de către instanţa de fond şi/sau cea de apel a unei prevederi legale care trebuia aplicată, aplicarea unei prevederi legale care nu trebuia aplicată sau aplicarea greşită a dispoziţiei legale care trebuia aplicată.
În prezenta cauză, nu este incidenţă niciuna dintre aceste situaţii.
În ceea ce priveşte motivul de recurs invocat de inculpat, Înalta Curte reţine că, raportat la conţinutul criticilor formulate de apărare şi la temeiul de casare invocat, se constată că, date fiind limitele judecăţii în recurs, urmare modificărilor intervenite prin Legea nr. 2/2013, acestea nu mai pot face obiectul examinării de către instanţa de ultim control judiciar, judecata în recurs limitându-se doar la chestiuni de drept.
În concret, prin criticile de recurs se invocă faptul că, din materialul probator aflat la dosar nu rezultă cu certitudine săvârşirea faptelor de către inculpat, însă această apărare nu poate fi analizată, întrucât ar presupune o reevaluare a situaţiei de fapt, care nu mai este posibilă în calea de atac a recursului declarat împotriva deciziilor pronunţate în apel. Astfel, Legea nr. 2/2013 a înlăturat, odată cu abrogarea art. 3859 pct. 18 C. proc. pen. anterior, posibilitatea instanţei de recurs de a reaprecia faptele, orice reformare a hotărârii pronunţate în apel fiind strict legată de aplicarea legii.
Recursul declarat de inculpat nu se impune a fi admis nici în raport cu prevederile art. 5 C. pen., referitoare la aplicarea legii penale mai favorabile până la judecarea definitivă a cauzei.
Astfel, Înalta Curte reţine că inculpatul B.P. a fost condamnat de către instanţa de apel la pedeapsa de 4 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. după executarea pedepsei principale, pentru săvârşirea infracţiunii de proxenetism în formă continuată prevăzută de art. 329 alin. (2) şi (3) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 37 alin. (1) lit. b) C. pen. şi art. 74 alin. (2) C. pen., art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen.
În prezent, infracţiunea săvârşită de inculpat îşi găseşte corespondent în infracţiunea de proxenetism prevăzută art 213 alin. (2) şi (3) C. pen., limitele minime şi maxime ale pedepsei principale reducându-se în noua reglementare, de la 4 ani şi jumătate la 15 ani faţă de la 5 ani la 18 ani închisoare.
În situaţia aplicării dispoziţiilor noului C. pen., circumstanţa atenuantă prevăzută de 74 alin. (2) C. pen. anterior, reţinută de instanţa de apel, nu mai poate produce efecte, întrucât nu mai are corespondent în dispoziţiile art. 75 C. pen., referitoare la circumstanţele atenuante, astfel că pedeapsa principală nu mai poate fi coborâtă sub minimul de 4 ani şi jumătate.
De asemenea, starea de recidivă în care a fost săvârşită fapta de către inculpat, ar atrage, conform dispoziţiilor art. 43 alin. (1) din noul C. pen., adăugarea la pedeapsa stabilită pentru infracţiunea dedusă judecăţii a restului de pedeapsă, de 719 zile, rămas neexecutat din pedeapsa aplicată prin sentinţa penală nr. 321 din 18 mai 1998 a Tribunalului Giurgiu, definitivă prin decizia penală nr. 329 din 19 august 1998 a Curţii de Apel Bucureşti.
În concluzie, prin aplicarea dispoziţiilor noului C. pen. s-ar ajunge la stabilirea unei pedepse într-un cuantum majorat faţă de pedepsa de 4 ani închisoare, aplicată inculpatului de instanţa de fond, astfel că legea penală mai favorabilă inculpatului este legea veche, respectiv C. pen. anterior.
Pentru aceste considerente, în conformitate cu dispoziţiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.P. împotriva deciziei penale nr. 299 din 26 noiembrie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., recurenţii inculpaţi vor fi obligaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Ia act de retragerea recursului declarat de inculpatul N.D.V. împotriva deciziei penale nr. 299 din 26 noiembrie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.P. împotriva aceleiaşi decizii penale.
Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumelor de câte 650 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 300 RON, reprezentând onorariile apărătorului desemnat din oficiu pentru recurenţii inculpaţi şi suma de 150 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimata parte vătămată B.D.G., se vor avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 22 septembrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2631/2014. SECŢIA PENALĂ. Infracţiuni de... | ICCJ. Decizia nr. 276/2014. SECŢIA PENALĂ. înşelăciunea... → |
|---|
