ICCJ. Decizia nr. 2452/2014. Penal. Contestaţia la executare (art.598 NCPP). Contestaţie(NCPP)
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2452/2014
Dosar nr. 928/40/2014
Şedinţa publică din 4 septembrie 2014
Asupra cauzei penale de faţă, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 326 din 7 mai 2014 Tribunalul Botoşani a respins contestaţia la executare formulată de condamnatul B.Gh.
Pentru a hotărî astfel, s-a reţinut că prin contestaţia înregistrată la data de 24 februarie 2014, contestatorul B.Gh. a solicitat aplicarea legii mai favorabile în ce priveşte pedeapsa pe care o execută în prezent, apreciind că infracţiunea pentru care a fost condamnat, respectiv cea de înşelăciune prevăzută şi pedepsită de art. 215 alin. (1), (3), (4), (5) C. pen. (1969) are corespondent în noul C. pen. în art. 244 alin. (1), ce prevede limite de pedeapsă de la 6 luni la 3 ani închisoare.
Acelaşi contestator a mai promovat două contestaţii similare la instanţă la data de 28 februarie 2014 şi, respectiv 18 martie 2014, formând-se Dosarele nr. 1037/40/2014 şi respectiv nr. 1310/40/2014.
Fiind îndeplinite în cauză dispoziţiile art. 43, 44, 45 C. proc. pen., instanţa a dispus conexarea Dosarelor nr. 1037 şi nr. 1310/40/2014 la Dosarul nr. 928/40/2014.
Analizând contestaţia formulată în raport cu acele şi lucrările dosarului şi susţinerile acestuia, instanţa a constatat că prin Sentinţa penală nr. 43 din 1 februarie 2014 pronunţată de Tribunalul Botoşani şi rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 11 din 20 februarie 2014 a Curţii de Apel Suceava, s-a admis în parte contestaţia la executare formulată în temeiul art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. raportat la art. 23 din Legea nr. 255/2013 de punere în aplicare a Codului de procedură penală de Comisia nr. 1 din cadrul Penitenciarului Botoşani în favoarea condamnatului B.Gh.
S-a constatat că infracţiunea de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave prevăzută şi pedepsită de art. 215 alin. (1), (3), (4) şi (5) C. pen. 1969, pentru care persoana privativă de libertate B.Gh. a fost condamnat la pedeapsa de 5 ani închisoare prin Sentinţa penală nr. 136/2009 a Tribunalului Suceava, aşa cum a fost modificată prin Decizia nr. 8/2011 a Curţii de Apel Suceava, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzută şi pedepsită de art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen., nefiind îndeplinite condiţiile legale pentru reducerea pedepsei.
În temeiul art. 6 alin. (6) C. pen. s-au înlăturat pedepsele complementare aplicate prin sentinţa mai sus menţionată, respectiv interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) şi c) (dreptul de a mai fi administrator) C. pen. din 1969, care nu se mai execută.
Pentru a se pronunţa astfel, s-a avut în vedere că, prin Sentinţa penală nr. 136/2009 a Tribunalului Suceava, modificată prin Decizia penală nr. 8 din 26 ianuarie 2011 a Curţii de apel Suceava, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 3043 din 13 septembrie 2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, contestatorul B.Gh. a fost condamnat la pedeapsa de 5 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b), c) C. pen. din 1969 pe o perioadă de 2 ani, pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune prevăzută şi pedepsită de art. 215 alin. (1), (3), (4), (5) C. pen. 1969, cu aplicarea art. 41 alin. (2), 42 şi art. 74, 76 C. pen. 1969.
S-a reţinut în sarcina acestuia, că în calitate de administrator al SC B. SRL Bosanci, cunoscând situaţia financiară dificilă în care se afla, a emis în relaţiile comerciale desfăşurate cu SC D.E. SRL Rădăuţi, SC SPIT B. SA Suceava şi SC A. SA Bacău, mai multe file CEC, care au fost refuzate la plată pentru lipsă totală de disponibil şi pentru faptul că trăgătorul se afla în interdicţie bancară, cauzând un prejudiciu total de 681.998,57 RON, rămas nerecuperat.
A fost emis Mandatul de executare nr. 173 din 14 septembrie 2011, pus în executare în aceeaşi zi.
S-a constatat că infracţiunea de „înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave" prevăzută şi pedepsită de art. 215 alin. (1), (3), (4), (5) C. pen. 1969, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune prevăzute şi pedepsite de Noul C. pen. la art. 244 alin. (2), întrucât inducerea în eroare s-a produs prin mijloace frauduloase, respectiv prin emiterea mai multor file CEC fără acoperire, iar pedeapsa prevăzută de lege pentru această faptă este închisoarea de la 1 la 5 ani. Având în vedere că pedeapsa aplicată nu depăşeşte maximul special prevăzut de Noul C. pen. s-a apreciat că sub acest aspect nu sunt îndeplinite condiţiile legale pentru reducerea pedepsei aplicate.
S-a apreciat prin aceeaşi sentinţă că potrivit art. 6 alin. (6) C. pen., legea nouă este mai favorabilă condamnatului sub aspectul pedepselor complementare, acestea executându-se în conţinutul şi limitele prevăzute de legea nouă.
Având în vedere că infracţiunea corespunzătoare din legea nouă nu mai prevede pedeapsa complementară, s-au înlăturat pedepsele complementare aplicate prin sentinţa mai sus arătată, respectiv 2 ani interzicerea drepturilor civile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen. 1969, care nu se mai execută, admiţându-se contestaţia pentru acest considerent.
Această sentinţă a fost contestată de contestator, iar prin Decizia nr. 11 din 20 februarie 2014, Curtea de Apel Suceava, secţia penală a menţinut-o prin respingerea ca nefondată a contestaţiei formulate.
S-a avut în vedere că instanţa de fond a apreciat corect încadrarea juridică a faptei inculpatului ce are corespondent în noua reglementare la art. 244 alin. (2) C. pen. şi nu la art. 244 alin. (1), cum susţine contestatorul. S-a motivat faptul că sunt mijloace frauduloase nu doar folosirea de nume sau calităţi mincinoase, ci toate acele mijloace de inducere în eroare care constituie prin ele însele infracţiuni. Emiterea de file CEC ştiind că în cont nu există disponibil şi că trăgătorul se află în interdicţie bancară, este un mijloc fraudulos special reglementat, legiuitorul înţelegând să-l încrimineze separat prin art. 215 alin. (4) C. pen. 1969, astfel că în prezent se regăseşte la art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen.
Nu a fost primită apărarea contestatorului în sensul că filele CEC ar fi fost emise legal. Prin hotărârea de condamnare s-a reţinut cu autoritate de lucru judecat că s-au emis file CEC, deşi avea lipsă totală de disponibil şi se afla în interdicţie bancară (lucru cunoscut de către inculpat la acea dată). În aceste condiţii filele CEC emise de o persoană ce nu mai avea acest drept sunt false şi se circumscriu noţiunii de „mijloc fraudulos".
Cu privire la infracţiunea prevăzută de art. 84 din Legea CEC-ului nr. 59/1934 ce a fost dezincriminată şi cu privire la care contestatorul a exemplificat cu o speţă de practică judiciară s-a apreciat de către instanţa superioară că aceasta se referă la o situaţie diferită şi nu este nici definitivă.
Prin contestaţiile formulate ulterior la instanţă contestatorul a reiterat aceleaşi motive care au fost analizate prin hotărârile mai sus arătate.
Cum, de la data pronunţării lor, nu au apărut elemente noi pentru a fi analizate, a fost respinsă contestaţia formulată.
Împotriva acestei sentinţe a formulat contestaţie condamnatul B.Gh. fără a indica motivele.
Examinând cauza sub toate aspectele, raportat la actele şi lucrările dosarului, curtea de apel a apreciat că aceasta este neîntemeiată pentru următoarele considerente.
Potrivit disp. art. 6 alin. (1) C. proc. pen. „când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare şi până la executarea completă a pedepsei închisorii sau amenzii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai uşoară, sancţiunea aplicată, dacă depăşeşte maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracţiunea săvârşită, se reduce la acest maxim".
În cauză contestatorul a fost condamnat prin Sentinţa penală nr. 136/2009 a Tribunalului Suceava, modificată prin Decizia penală nr. 8 din 26 ianuarie 2011 a ICCJ la pedeapsa de 5 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen. 1969, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută şi pedepsită de art. 215 alin. (1), (3), (4), (5) C. pen. 1969, cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 42, art. 74 şi art. 76 din acelaşi act normativ.
Aşa cum a reţinut prima instanţă, infracţiunea pentru care contestatorul a fost condamnat îşi găseşte corespondent în art. 244 alin. (2) C. pen., pedeapsa prevăzută de textul de lege enunţat fiind de la 1 la 5 ani.
Având în vedere dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal potrivit cărora pedeapsa aplicată pentru o infracţiune printr-o hotărâre ce a rămas definitivă sub imperiul Codului penal din 1969, nu poate fi redusă în urma intrării în vigoare a acestei legi şi ţinând cont că nu sunt date cerinţele art. 6 alin. (1) C. pen., curtea de apel a constatat că pedeapsa aplicată nu poate fi redusă.
De altfel aspectele invocate de contestator au fost analizate cu ocazia soluţionării dosarului nr. 245/40/2014 şi de la data rămânerii definitivă a Sentinţei penale nr. 43 din 1 februarie 2014 a Tribunalului Botoşani nu au intervenit elemente noi care să vizeze încadrarea juridică a faptei pentru care contestatorul a fost condamnat.
Aşa fiind, constatând contestaţia neîntemeiată, în temeiul art. 597 alin. (7) şi (8) C. proc. pen., coroborat cu art. 23 alin. (9) şi (10) din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 13 5/2010 privind Codul de procedură penală, a respins-o ca atare.
Împotriva acestei decizii a formulat contestaţie condamnatul B.Gh.
Contestaţia apare ca inadmisibilă pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Dând eficienţă principiilor legalităţii căilor de atac şi liberului acces la justiţie, reglementate de dispoziţiile art. 129 şi art. 21 din Constituţie, precum şi exigenţelor determinate prin art. 3 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, admisibilitatea acestora fiind condiţionată de exercitarea lor potrivit legii, în termenele şi pentru motivele reglementate de normele incidente în materie.
Potrivit art. 23 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale, sunt susceptibile de desfiinţare, pe calea contestaţiei, exclusiv hotărârile judecătoreşti nedefinitive, determinate de lege.
Astfel, dispoziţiile legale menţionate prevăd următoarele:
(1) Procedura la instanţa de executare cu privire la solicitările privind aplicarea legii penale mai favorabile formulate ca urmare a intrării în vigoare a Legii nr. 286/2009, cu modificările şi completările ulterioare, se va face potrivit dispoziţiilor privind executarea hotărârilor penale din Legea nr. 135/2010, în următoarea ordine de preferinţă:
a) din oficiu, de către instanţa de executare pentru persoanele aflate în penitenciar în executarea hotărârilor de condamnare;
b) la cerere, de către instanţa de executare pentru celelalte hotărâri de condamnare.
(2) Procedura în faţa instanţei de executare în cazurile prevăzute la alin. (1) se desfăşoară fără participarea condamnatului şi a procurorului. După redactarea hotărârii, aceasta se comunică în întregul sau condamnatului şi procurorului.
(3) Hotărârea poate fi atacată cu contestaţie la instanţa ierarhic superioară, în termen de 3 zile de la comunicare.
(4) Hotărârea prin care instanţa de executare constată intervenirea legii penale mai favorabile este executorie.
(5) Contestaţia se judecă de un complet format dintr-un judecător, în şedinţă publică, cu participarea procurorului şi cu citarea părţilor.
(6) Hotărârea prin care se soluţionează contestaţia este definitivă.
(7) Pentru analizarea hotărârilor judecătoreşti prevăzute la alin. (1) lit. a) potrivit prezentei proceduri, se deleagă la instanţele de executare, pe un termen de două luni, judecători din cadrul judecătoriilor, tribunalelor şi curţilor de apel învecinate.
Astfel, potrivit art. 23 alin. (6) Hotărârea prin care se soluţionează contestaţia este definitivă.
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului se constată că, în cauză, condamnatul B.Gh. a declarat contestaţie împotriva unei hotărâri definitive, învestind Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu o cale de atac care nu întruneşte cerinţele textelor menţionate şi, ca atare, nu este admisibilă potrivit dreptului comun.
Or, recunoaşterea unei căi de atac în situaţii neprevăzute de legea procesuală penală, constituie o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.
Pentru motivele mai sus arătate, în baza art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. a) teza a II-a C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, contestaţia formulată.
Conform art. 275 alin. (2) C. proc. pen., contestatorul va fi obligat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia formulată de condamnatul B.Gh. împotriva Deciziei penale nr. 87 din 13 iunie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă contestatorul condamnat la plata sumei de 300 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 4 septembrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2450/2014. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 2453/2014. Penal. Sesizare transmisă de... → |
|---|
