ICCJ. Decizia nr. 2614/2014. Penal. Contestaţia la executare (art.598 NCPP). Contestaţie(NCPP)
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2614/2014
Dosar nr. 229/54/2014
Şedinţa publică din 18 septembrie 2014
Asupra contestaţie de faţă;
În baza actelor şi lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 130 din 14 martie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori a fost respinsă, ca nefondată, contestaţia la executare privitoare la incidenţa art. 6 C. proc. pen., formulată de condamnatul G.G. (în prezent deţinut în Penitenciarul de Maximă Securitate Craiova), referitor la aplicarea art. 6 din noul C. proc. pen. privind aplicarea legii penale mai favorabile.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că la data de 5 februarie 2014, a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, cererea formulată de condamnatul G.G. (deţinut în Penitenciarul de Maximă Securitate Craiova) cu privire la aplicarea art. 6 C. proc. pen. privind aplicarea legii penale mai favorabile, sub aspectul pedepselor aplicate prin sentinţa penală din 10 aprilie 2008 pronunţată de Circumscripţia Judiciară din Faro (Portugalia), recunoscută prin Sentinţa penală nr. 44/F/28 ianuarie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, definitivă prin nerecurare la 22 martie 2011, prin care s-a dispus transferarea condamnatului într-un penitenciar din România, pentru continuarea pedepsei de 13 ani închisoare.
În vederea soluţionării sesizării, au fost ataşate: fişa de evaluare din data de 11 februarie 2014; întocmită de Penitenciarul de Maximă Securitate Craiova, mandatul de executare a pedepsei închisorii cu nr. 48/2011 din 23 martie 2011 emis de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală în baza Sentinţei penale nr. 44 din 28 ianuarie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti; mandat de executare a pedepsei închisorii nr. 834/2002 din 2 decembrie 2004 a Tribunalului Dolj, emis în baza Sentinţei nr. 726 din 27 decembrie 2002 a Tribunalului Dolj, xerocopia Sentinţei penale nr. 44/F din 28 ianuarie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, pronunţată în Dosarul nr. 12343/2/2010, rămasă definitivă prin nerecurare la 22 martie 2011, precizându-se că executarea pedepsei începe la data de 12 februarie 2006 şi expiră la 11 februarie 209.
De asemenea, la 12 februarie 2014, Administraţia Naţională a Penitenciarelor a menţionat cu adresa nr. N 24805/PCDJ din 11 februarie 2014 că persoana privată de libertate G.G. nu a beneficiat de contopirea pedepselor şi a fost arestat la data de 12 februarie 2006.
În conformitate cu dispoziţiile art. 23 alin. (8) din Legea nr. 255/2013, s-a comunicat condamnatului termenul de soluţionare al cererii, precum şi faptul că poate formula concluzii scrise.
Potrivit menţiunilor făcute în cuprinsul Adresei cu nr. 193/54/2014 din 3 februarie 2014 a Curţii de Apel Craiova, condamnatul a declarat că nu înţelege să formuleze concluzii scrise.
Analizând sesizarea formulată de Comisia; de evaluare din cadrul Penitenciarului Drobeta-Turnu Severin, prin prisma dispoziţiilor legale incidente şi în baza actelor şi lucrărilor de la dosarul cauzei, Curtea a constatat următoarele:
Procedura instituită de art. 23 din Legea nr. 255/2013 raportat la art. 595 C. proc. pen., impune modificarea pedepselor definitive, aflate în curs de executare sau deja executate, dacă legea a intervenit o lege mai favorabilă fie sub aspectul dezincriminării faptelor, fie sub aspectul reducerii maximului special al pedepselor principale ori complementare, fie sub aspectul modificării conţinutului pedepselor complementare.
În speţă, petentul execută în prezent o pedeapsă de 13 ani închisoare aplicată în străinătate pentru comiterea a 30 de infracţiuni de furt calificat, fiind încarcerat la data de 12 februarie 2006 şi transferat în România, ca efect al recunoaşterii hotărârii penale de condamnare pronunţată în Portugalia în baza MEPI nr. 48 din 23 martie 2011; de asemenea, împotriva condamnatului s-a emis şi MEPI nr. 834 din 2 decembrie 2004 privitor la pedeapsa închisorii de 1 an aplicată pentru infracţiunea prevăzută de art. 257 alin. (1) cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. anterior, pedeapsă care încă nu a fost pusă în executare.
Ori, pentru ca prezenta contestaţie să fie admisibilă, este necesară verificarea maximului special prevăzut de legea penală invocată de către condamnat ca fiind mai favorabilă, din perspectiva art. 6 C. pen. privind aplicarea legii penale mai favorabile după judecarea definitivă a cauzei.
Astfel, s-a reţinut că atât în reglementarea penală anterioară cât şi în reglementarea penală actuală, faptele de furt, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, precum şi de trafic de influenţă sunt incriminate ca infracţiuni, după cum urmează:
- în Codul penal anterior, furtul simplu era sancţionat cu o pedeapsă de la 1 la 12 ani închisoare (art. 208 alin. (1) şi (2)), iar furtul calificat era incriminat cu o pedeapsă de la 3 la 15 ani (art. 208, 209 alin. (1) şi (2)), pedeapsa stabilită de legea penală pentru instigator fiind aceeaşi ca şi pedeapsa autorului (art. 25 raportat la art. 24 C. pen. anterior, respectiv art. 49 raportat la art. 47, 46 C. pen. actual), iar în Codul penal actual, furtul simplu este sancţionat cu o pedeapsă de la 6 luni la 3 ani închisoare (art. 228 alin. (1) - 3), furtul calificat este incriminat cu o pedeapsă de la 1 la 5 ani închisoare (în cazul furtului comis cu agravantele prevăzute de art. 229 alin. (1) lit. a) - e), respectiv de la 2 la 7 ani închisoare (în cazul furtului comis cu agravantele prevăzute de art. 229 alin. (2) lit. a - c);
- falsul în înscrisuri sub semnătură privată era incriminat cu o pedeapsă de la 3 luni la 2 ani în codul penal anterior (art. 290 alin. (1)), iar în Codul penal actual este sancţionat cui pedeapsa închisorii de la 6 luni la 3 ani (art. 322);
- asocierea în vederea săvârşirii de infracţiuni era incriminată cu o pedeapsă de la 3 ani la 15 ani închisoare în Codul penal anterior, fără a se putea depăşi pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea care intra în scopul asocierii (art. 323: alin. (1) şi (2)), iar în Codul penal actual este incriminat cu o pedeapsă de la 11 la 15 ani închisoare (art. 367 alin. (1));
- traficul de influenţă era incriminat cu o pedeapsă de la 2 la 10 ani închisoare (art. 257 alin. (1)), iar în Codul penal actual, este incriminat cu o pedeapsă de la 2 ani la 7 ani închisoare (art. 29.1 alin. (1)).
Totodată, în privinţa hotărârii de condamnare pronunţată în străinătate, s-a reţinut că persoana condamnată a săvârşit: 30 de infracţiuni de instigare la furt calificat în modalităţile agravate a comiterii faptelor în participaţie şi din locuri publice, care în legea penală română, la data recunoaşterii hotărârii străine, erau incriminate de art. art. 208, 209 alin. (1) lit. a) şi e) C. pen. anterior; 2 infracţiuni de falsificare de documente, având corespondent în legea penală română în infracţiunea prevăzută de art. 290 C. pen. anterior şi o infracţiune de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, având corespondent în legea penală română în art. 323 alin. (1) şi (2) din C. pen. anterior.
Ori, pentru a se verifica dacă pentru infracţiunile pentru care s-au aplicat pedepsele ce se execută în prezent a intervenit o lege penală mai favorabilă, este necesar să se examineze, pe de o parte, limita maximă a pedepsei prevăzută de legea penală actuală, iar, pe de altă parte, cuantumul pedepsei rezultante la care s-ar putea ajunge potrivit legii penale în vigoare şi, ulterior, să se compare cu pedeapsa rezultantă aflată în curs de executare la pronunţării prezentei, pentru a se decide dacă în Codul penal actual există prevederi mai favorabile persoanei condamnate, obligatoriu de aplicat în condiţiile art. 6 C. pen. actual.
Totodată, s-a constatat că prin Legea nr. 302/2004 astfel cum a fost modificată de Legea nr. 300/2013, s-a statuat expres în sensul că recunoaşterea hotărârii penale străine, în vederea executării în România a pedepsei închisorii aplicate în străinătate, se realizează prin substituirea pedepsei din hotărârea de condamnare a unei pedepse corespunzătoare prevăzută de legea penală română, pe cât posibil de aceeaşi natură, conţinut şi durată, fără a se putea crea o situaţie mai gravă persoanei condamnate, legiuitorul statuând că se poate adapta pedeapsa aplicată în statul de condamnare numai dacă „durata acesteia depăşeşte limita maximă a pedepsei prevăzute de legea penală română pentru aceeaşi infracţiune sau limita maximă generală a pedepsei închisorii prevăzute de legea română, sau când durata pedepsei rezultante aplicate în cazul unui concurs de infracţiuni depăşeşte totalul pedepselor stabilite pentru infracţiuni concurente sau limita maximă generală a pedepsei închisorii admisă de legea română".
În speţă, din considerentele Sentinţei penale nr. 44/F din 28 ianuarie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în Dosar nr. 12343/2/2010, a rezultat că pedeapsa de 13 ani închisoare este o pedeapsă rezultantă aplicată persoanei condamnate în străinătate pentru comiterea a 33 de infracţiuni, din care, 30 de infracţiuni de instigare la furt calificat (în participaţie şi din loc public), 2 infracţiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată şi o infracţiuni de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, în privinţa căreia s-a reţinut că persoana condamnată a îndeplinit rolul de lider, acesta aducând din România pe membrii grupării infracţionale, asigurându-le cazarea în apartamente pe care acesta le-a închiriat pe teritoriul Portugaliei, dar şi transportul la locul infracţional cu autoturisme închiriate şi cu şoferi pe care i-a angajat, iar din bunurile sustrase din complexe comerciale şi magazine, după planul infracţional organizat de persoana condamnată, care-i şi supraveghea pe autorii furturilor, îi revenea un procent însemnat.
Faţă de acestea, verificarea incidenţei legii penale mai favorabile presupune două etape: mai întâi este necesar să se verifice dacă limita maximului special prevăzută de codul penal actual este inferioară pedepselor aplicate persoanei condamnate, după care, urmează să se verifice dacă pedeapsa rezultantă stabilită în condiţiile art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. actual este inferioară pedepsei rezultante pe care condamnatul o execută în prezent - în cazul sentinţei penale pronunţate de instanţa străină şi recunoscută în procedura specială prevăzută de Legea nr. 302/2004; similar, în cazul pedepsei aplicate prin Sentinţa penală nr. 727 din 27 ianuarie 2002 a Tribunalului Dolj, se va verifica dacă pedeapsa aplicată depăşeşte maximul special al infracţiunii de trafic de influenţă prevăzut în Codul penal actual.
În ceea ce priveşte pedepsele aplicate prin hotărârea de condamnare străină, s-a reţinut că organul judiciar din statul de condamnare nu a stabilit pedepse separat pentru infracţiunile concurente, ci o pedeapsă rezultantă aplicată concursului de infracţiuni, astfel că verificarea în prezenta cauză s-a realizat în raport de pedeapsa rezultantă, după cum urmează: în conformitate cu dispoziţiile art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., pedeapsa rezultantă pentru un număr de 30 de infracţiuni de instigare la furt simplu prevăzute de art. 47 raportat la art. 228 C. pen. - evaluată la pedepse de câte 3 ani închisoare (maximul special prevăzut de lege) pentru fiecare dintre infracţiunile concurente, faptele de furt calificat constituind, în raport de dispoziţiile penale actuale, doar infracţiunea de furt simplu, deoarece agravantele săvârşirii faptei în participare şi în loc public nu au mai fost prevăzute ca modalităţi agravate în conţinutul furtului calificat -, un număr de 2 infracţiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art. 322 - evaluată la pedepse de câte 3 ani închisoare (maximul special prevăzut de lege) pentru fiecare dintre infracţiunile concurente şi o infracţiune de constituire de grup infracţional organizat - evaluată la pedeapsa de 5 ani închisoare (maximul special prevăzut de lege) -, ar fi de 5 ani, la care se adaugă sporul obligatoriu de o treime din totalul însumat al celorlalte pedepse aplicabile infracţiunilor concurente, adică o treime din însumarea a 29 pedepse a câte 3 ani închisoare şi 2 pedepse a câte 3 ani închisoare, respectiv sporul de 31 ani închisoare, adică 36 de ani închisoare, care s-ar reduce la maximul general al pedepsei închisorii prevăzut de legea penală română (art. 60 C. pen.), de 30 de ani.
Faţă de acestea, s-a constatat că pedeapsa de 13 ani închisoare pe care condamnatul o execută în prezent ca efect al recunoaşterii hotărârii penale de condamnare pronunţate în statul străin, este inferioară pedepsei rezultante, calculată conform prevederilor C. pen. actual, astfel că art. 6 C. pen. privind la incidenţa legii penale mai favorabile, nu este incident.
În ceea ce priveşte pedeapsa de 1 an închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 726 din 27 decembrie 2002 a Tribunalului Dolj pentru infracţiunea prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 74 C. pen. anterior, având corespondent în infracţiunea prevăzută de art. 291 alin. (1), art. 36 alin. (1) C. pen. actual, s-a constatat, de asemenea, că nu este incident art. 6 C. pen. privitor la aplicarea legii penale mai favorabile, deoarece pedeapsa aplicată condamnatului este inferioară minimului special prevăzut de Codul penal actual, acela de 2 ani închisoare şi implicit, este inferioară şi maximului special, de 7 ani închisoare.
În raport de toate considerentele expuse, s-a reţinut că prezenta contestaţie este nefondată, deoarece modificarea pedepselor privative de libertate definitive are loc numai dacă a intervenit o lege penală care prevede o pedeapsă mai uşoară, în sensul că „pedeapsa aplicată depăşeşte maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracţiunea săvârşită" şi numai în această situaţie este obligatorie reducerea pedepsei care se execută la maximul special prevăzut de legea mai favorabilă.
Împotriva acestei sentinţe, condamnatul G.G. a formulat contestaţie, iar la termenul de astăzi, 18 septembrie 2014, a precizat, personal, că îşi retrage contestaţia formulată în cauză.
Înalta Curte, faţă de declaraţia contestatorului, în sensul retragerii contestaţiei formulate, aceasta reprezentând manifestarea sa de voinţă, în baza art. 415 C. proc. pen., va lua act de retragerea contestaţiei formulată de condamnatul G.G. împotriva Sentinţei penale nr. 130 din 14 martie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
În conformitate cu dispoziţiile art. 275 alin. (2) C. proc. pen., contestatorul condamnat va fi obligat la plata sumei de 100 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Ia act de retragerea contestaţiei formulată de condamnatul G.G. împotriva Sentinţei penale nr. 130 din 14 martie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă contestatorul condamnat la plata sumei de 100 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 18 septembrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 255/2014. Penal. Infracţiuni de evaziune... | ICCJ. Decizia nr. 2445/2014. Penal. înşelăciunea (art. 215... → |
|---|
