ICCJ. Decizia nr. 2517/2014. SECŢIA PENALĂ. Luare de mită (art. 254 C.p.). Infracţiuni de corupţie (Legea nr. 78/2000). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2517/2014
Dosar nr. 7593/63/2012
Şedinţa publică din 10 septembrie 2014
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 427 din 17 octombrie 2012 pronunţată de Tribunalul Dolj în Dosarul nr. 7593/63/2012 s-au dispus următoarele:
În temeiul art. 254 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 alin. (1) din Legea 78/2000, art. 74 lit. a) C. pen., art. 76 lit. c) C. pen. a fost condamnată inculpata B.F., la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare.
În temeiul art. 71 C. pen. a aplicat inculpatei B.F. pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a doua, lit. b), lit. c) C. pen., constând în: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice; dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a exercita profesia de consilier fiscal.
În temeiul art. 81 - 82 C. pen. s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 3 ani şi 6 luni, format din durata pedepsei de 1 an şi 6 luni la care se adaugă termenul de 2 ani.
În temeiul art. 359 C. proc. pen. s-a atras atenţia inculpatei asupra prevederilor art. 83 C. pen. privind revocarea beneficiului suspendării condiţionate a executării pedepsei.
În temeiul art. 71 alin. (5) C. pen. executarea pedepsei accesorii s-a suspendat pe durata termenului de încercare al suspendării condiţionate a executării pedepsei.
În temeiul art. 88 C. pen. a dispus deducerea duratei reţinerii de 1 zi, din data de 11 aprilie 2012, ora 15:30 până la 12 aprilie 2012, ora 15:30.
A constatat că suma de 300 RON, utilizată la organizarea flagrantului din data de 11 aprilie 2012, a fost pusă la dispoziţia organelor de urmărire penală prin Procesul-verbal din data de 11 aprilie 2012 de către denunţătorul P.P., şi a fost restituită acestuia prin Procesul-verbal din data de 19 aprilie 2012
În temeiul art. 191 alin. (1) C. proc. pen. a obligat inculpata B.F. la plata sumei de 600 RON cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a dispune astfel prima instanţă a reţinut, în esenţă, următoarele:
Inculpata B.F. îndeplinea funcţia de consilier fiscal în cadrul D.G.F.P. - Administraţia Financiară Băileşti.
În perioada 10 - 11 aprilie 2012, inculpata era delegată să îşi exercite funcţia de consilier fiscal în cadrul D.G.F.P. Dolj, pe raza municipiului Craiova, conform ordinelor de serviciu, şi i s-a înmânat spre soluţionare o sesizare formulată de către o persoană, B.I., prin care se solicita lămurirea situaţiei persoanelor care locuiau în apartamentul situat în bl. X, din cartierul Rovine al municipiului Craiova.
În baza acestei sesizări, la data de 10 aprilie 2012, inculpata s-a deplasat la apartamentul respectiv - care este proprietatea denunţătorului P.P. - şi a discutat cu martora P.J.M., locatară a imobilului.
I-a comunicat acesteia necesitatea de a discuta cu proprietarul despre situaţia persoanelor care locuiesc acolo, a obţinut numărul de telefon al acestuia şi apoi în cursul aceleiaşi zile l-a apelat telefonic pe proprietarul P.P., căruia i-a comunicat că a doua zi trebuie să se întâlnească pentru a rezolva situaţia.
Din declaraţia inculpatei audiată conform art. 323 C. proc. pen., s-a reţinut că martora P.J.M. i-a comunicat că locuieşte cu chirie, dar fără forme legale, de mult timp, şi că locuieşte cu fratele său.
A doua zi, în data de 11 aprilie 2012, inculpata s-a întâlnit cu proprietarul imobilului, P.P., iar din declaraţia acestui martor s-a reţinut că inculpata nu s-a legitimat, aspect care i-a dat de gândit.
Anterior, în data de 10 aprilie 2012, după ce a discutat telefonic cu inculpata, martorul denunţător a precizat că s-a informat de la un prieten ce lucrează la Administraţia Financiară, care nu a avut cunoştinţă despre acest control, după care a mers la poliţie şi a formulat o plângere penală, având convingerea că este victima unei potenţiale înşelăciuni.
În data de 11 aprilie 2012, inculpata şi denunţătorul s-au întâlnit, iar din declaraţia martorului denunţător s-a reţinut că atitudinea inculpatei a fost foarte prietenoasă, contrar comportamentului unui inspector fiscal.
În esenţă s-a arătat că inculpata a discutat cu martorul denunţător despre situaţia apartamentului, i-a dat de înţeles că vrea să îl ajute, l-a învăţat ce să declare cu privire la persoanele pe care le avea cu chirie, atât în ceea ce priveşte perioada de timp în care acestea au locuit în imobilul respectiv, cât şi cu privire la cuantumul chiriei şi i-a dictat ce să scrie în nota explicativă.
S-a menţionat că, din conţinutul procesului-verbal de transcriere a convorbirii ambientale rezultă că inculpata a calculat impozitul pe venit datorat de către denunţător, în cuantum de 160 RON, raportându-se la cuantumul chiriei pe care ea însăşi îl fixase, de 100 RON lunar.
S-a reţinut că inculpata a făcut acest lucru urmărind obţinerea unui folos material pe care martorul denunţător i l-a oferit şi pe care aceasta l-a acceptat pe loc, cursul aceleiaşi discuţii, când martorul o întreabă pe inculpată: "cât mă costă distracţia", iar ea îi răspunde: "e, îţi dai seama. Cât vrei. Da. Hai taci din gură ... lasă, mă, cât te lasă inima!".
În momentul în care denunţătorul a început să numere banii ce urma să îi dea inculpatei, inculpata i-a spus "fii cuminte! nu, nu, e prea mult". La întrebarea denunţătorului "E mult?", inculpata răspunzându-i "e mult.". "Lasă! Sau dă-i încoace şi, dacă o fi văd eu cum fac cu impozitul, cu nu ştiu ce. Dă? Dacă o fi, eu te anunţ pe mata prin telefon. Dacă o fi, o fi să plăteşti. Deci eu te fac să plăteşti aşa. Cât zisărăm? Un milion pe lună".
După ce inculpata a primit banii (suma de 300 RON) de la denunţător şi a coborât din maşina acestuia, a fost oprită de echipa operativă, care, în prezenţa martorului asistent D.N. a găsit suma de bani în geanta inculpatei.
Pentru a reţine aceste aspecte de fapt prima instanţă a avut în vedere probele administrate respectiv: declaraţia denunţătorului P.P., procesul-verbal de surprindere în flagrant, înscrisurile emise de A.N.A.F. (fişa postului inculpatei, ordinul de serviciu şi precizările cu privire la atribuţiile inculpatei), procesul-verbal de transcriere a convorbirilor purtate în mediul ambiental declaraţiile martorilor V.M.C., P.J.M. şi S.E.M.
Apărarea inculpatei în sensul că suma pe care a primit-o de la denunţător reprezenta impozitul pe care acesta trebuia să-l plătească statului, iar ea urma să depună aceşti bani a fost înlăturată, avându-se în vedere conţinutul convorbirilor ambientale înregistrate, împrejurarea că inculpata îl învăţa pe martor ce anume să scrie referitor la persoanele care stăteau cu chirie şi la cuantumul chiriei şi faptul că, potrivit celor comunicate de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Dolj, funcţionarii publici cu atribuţii de inspecţie fiscală nu pot încasa în mod direct sume de bani de la contribuabili, întrucât nu au această atribuţie prevăzută în fişa postului, ci încasarea trebuia realizată numai de către funcţionarii publici cu atribuţii de colectare a creanţelor fiscale ce utilizează şi chitanţe M.F.P. - A.N.A.F. conform ordinului O.M.F.P. Nr. 585/2005.
Instanţa de fond a menţionat că apărarea inculpatei în sensul că există dispoziţii verbale ale conducerii, ca pe timpul controlului, să se încaseze obligatoriu debitele sau o parte din acestea, a fost infirmată prin declaraţiile martorilor V.M.C. şi S.E.M., propuşi chiar de ea, care au susţinut că nu au existat situaţii niciodată când conducerea să dea dispoziţie, chiar şi verbală, ca organul de inspecţie fiscală să încaseze efectiv banii de la contribuabili. În cadrul procedurilor de inspecţie fiscală debitul se achită fie la trezorerie de către debitor, posibil însoţit chiar de inspectorul fiscal, fie prin virament bancar sau măsură asigurătorie.
Referitor la declaraţiile martorilor B.M. şi B.D.I., care au susţinut că au fost supuşi unei proceduri de inspecţie fiscală de către inculpată şi alţi inspectori fiscali, iar debitul a fost achitat de către inculpată în numele lor, nu sunt de natură a confirma apărarea inculpatei.
S-a arătat că aceste situaţii relevate prin declaraţiile celor doi martori au caracter izolat, se datorează şi împrejurării că martorii şi inculpata se cunoşteau anterior şi atestă un procedeu nelegal care nu poate fi convertit într-o apărare juridică, de natură să conducă la inexistenţa infracţiunii reţinute în sarcina inculpatei.
Mai mult, martorul B.M. a precizat că se afla în incinta Administraţiei Financiare Băileşti când a rugat-o pe inculpată să îi plătească debitul, fiind foarte multe persoane care aşteptau la ghişeul de plăţi, situaţie care este complet diferită de cea dedusă judecăţii.
În drept, s-a menţionat că fapta comisă de inculpata B.F. - de a primi suma de 300 RON de la denunţătorul P.P., pentru a-şi îndeplini atribuţiile specifice funcţiei deţinute, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.
La individualizarea pedepsei, s-a arătat că se vor avea în vedere criteriile legale, generale şi cumulative prevăzute de art. 72 C. pen., şi anume: limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracţiunea prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen., gradul ridicat de pericol social al faptei rezultând din comportamentul total inadecvat al inculpatei ce l-a îndrumat permanent pe denunţător despre conţinutul faptelor consemnate în nota explicativă, dar şi circumstanţa atenuantă prevăzută de art. 74 lit. a) C. pen., având în vedere vechimea în profesie, preocuparea pentru dezvoltarea personală şi profesională, lipsa sancţiunilor disciplinare la locul de muncă, lipsa de antecedente penale.
Apreciind că scopul preventiv-educativ va putea fi atins şi fără privare de libertate prima instanţă a dispus suspendarea condiţionată a executării.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel inculpata.
În motivarea apelului aceasta a susţinut nelegalitatea şi netemeinicia sentinţei, invocând, în esenţă, faptul că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită deoarece a luat acei bani cu alt scop - acela de a plăti impozitul datorat de denunţător statului.
În argumentarea celor susţinute s-a arătat că s-a făcut dovada faptului că P.P. a închiriat ilegal apartamentul pe care îl deţinea, iar pentru verificarea tuturor aspectelor pe care le presupunea actul de control şi stabilirea situaţiei de fapt exacte, inculpata trebuia să aibă cât mai multe informaţii.
S-a susţinut că acesta este motivul pentru care inculpata s-a întâlnit cu denunţătorul şi că a canalizat discuţiile cu acesta astfel încât să poată stabili cu certitudine momentul de la care a început să aibă chiriaşi, iar când s-a ajuns cu discuţia la cuantumul chiriei, a ales o sumă relativ modică deoarece, dacă ar fi inserat ceea ce a declarat acesta, adică 150 de euro/lună "persoana verificată ar fi devenit reticentă şi nu ar mai fi colaborat cu inspectorul fiscal" deoarece ar fi constatat că impozitul de plătit este mult mai mare.
S-a menţionat că cei 300 RON reprezentau plata în timpul controlului a unei părţi a impozitului, aspect ce reiese din finalul discuţiei înregistrate şi s-a făcut referire la adresele A.N.A.F. aflate la dosar unde, în mod insistent se pune în vedere unităţilor subordonate să ia măsuri pentru recuperarea sumelor datorate bugetului de stat, iar încasarea acestor sume era o prioritate pentru inspectorii fiscali.
S-a făcut referire şi la declaraţiile martorilor B.M.A. şi B.D.I. şi la faptul că activitatea sa era analizată, din punct de vedere al eficienţei, şi în raport de sumele de bani pe care reuşea să le recupereze.
Prin Decizia penală nr. 309 din 17 octombrie 2013, Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a respins apelul declarat de inculpata B.F. împotriva Sentinţei penale nr. 427 din 17 octombrie 2012 pronunţată de Tribunalul Dolj în Dosar nr. 7593/63/2012 ca nefondat.
Totodată a fost obligată apelanta la plata sumei de 80 RON cheltuieli judiciare statului.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut că pe parcursul judecării apelului, la cererea inculpatei apelante a fost reaudiat martorul denunţător P.P.
Din declaraţia dată de acesta în faţa instanţei de apel s-a constatat că cele relatate corespund cu cele declarate anterior de acest martor.
S-a reţinut faptul că martorul a fost contactat telefonic de inculpată, aceasta şi-a declinat identitatea şi a propus o întâlnire, iar martorul fiind suspicios şi crezând că va fi victima unei înşelătorii, a solicitat sprijinul organelor de urmărire penală care i-au dat tehnica necesară pentru înregistrarea convorbirii ambientale.
S-a apreciat că situaţia de fapt reală este cea prezentată de prima instanţă şi rezultă din probele administrate fiind prezentată pe larg, iar criticile inculpatei, invocate în faţa instanţei de apel, au constituit apărări şi în faţa instanţei de fond care le-a respins, motivat, instanţa de apel însuşindu-şi în totalitate argumentele prezentate de aceasta.
Afirmaţia inculpatei din finalul discuţiei cu denunţătorul, după ce primise suma de bani, în sensul că "(...) dacă o fi, văd cum fac cu impozitul, cu nu ştiu ce." a fost făcută numai pentru a nu-i da acestuia senzaţia, în mod direct, că banii sunt numai pentru inculpată.
După cum a arătat şi denunţătorul în declaraţia dată, niciun moment nu s-a discutat despre primirea vreunei chitanţe şi nu i s-a lăsat impresia despre faptul că ar mai fi urmat să se întâlnească ca să primească vreo chitanţă.
Aşa cum a menţionat prima instanţă, această atitudine a inculpatei trebuia coroborată şi cu afirmaţiile ei anterioare prin care îi spune denunţătorului să îi ofere "cât îl lasă inima", deoarece a străbătut şi ea un drum. Dacă avea intenţia numai de a primi banii cu titlul de impozit, deşi nu avea dreptul legal, trebuia să îi declare denunţătorului, când acesta a întrebat-o cât îl costă distracţia, cuantumul impozitului şi nu să lase la latitudinea lui.
Instanţa de apel a mai remarcat şi faptul că, la efectuarea controlului cu privire la imobilul denunţătorului, inculpata trebuia să fie însoţită de colegul său, inspectorul fiscal S.M.D., aşa cum rezultă din ordinul de serviciu.
Inculpata nu a oferit nicio explicaţie cu privire la faptul că s-a întâlnit singură cu denunţătorul (a specificat doar că, la "culegerea de informaţii" se putea duce singură) şi nu a avut niciun moment intenţia de a-l informa pe colegul său cu privire la cele discutate cu denunţătorul.
Ba, mai mult, prin dictarea notei explicative s-a asigurat că acesta nu va mai declara altfel în faţa vreunui alt reprezentant A.N.A.F.
În fine, recuperarea sumelor de bani către bugetul de stat este şi trebuie să fie o prioritate pentru inspectorii fiscali, dar nimeni nu impune ca acest lucru să se facă prin practici ilegale.
Contribuabilii trebuie convinşi de necesitatea de a plăti sumele înainte de finalizarea actului de control, iar plata trebuie făcută direct de aceştia.
După cum menţiona şi instanţa de fond nu pot fi invocate practici ilegale (încasarea debitelor de la persoanelor controlate fiscal, deşi legea interzice acest lucru inspectorilor fiscali) pentru a fi exonerată de vinovăţia penală.
Împotriva deciziei pronunţate de instanţa de apel, în termen legal, a declarat recurs inculpata B.F., care a formulat critici de nelegalitate, circumscrise cazului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 3859 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. anterior, motivele de recurs fiind expuse pe larg în cuprinsul practicalei.
Motivele de recurs formulate de inculpată nu au fost depuse în termenul legal prevăzut de dispoziţiile art. 38510 alin. (2) C. proc. pen. anterior.
Examinând decizia penală atacată prin prisma motivelor de recurs, dar şi din oficiu, în conformitate cu dispoziţiile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen. anterior, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază recursul inculpatei B.F. ca nefondat din următoarele considerente:
Având în vedere data pronunţării deciziei recurate, 17 octombrie 2013, ulterior intrării în vigoare - pe 15 februarie - a Legii nr. 2/2013, privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti şi că recursul declarat de inculpată a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 15 ianuarie 2014, hotărârea atacată este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute de art. 3859 C. proc. pen. anterior, care este legea procesual penală aplicabilă situaţiei de faţă.
Potrivit dispoziţiilor art. 38510 alin. (21) C. proc. pen. anterior, în cazul în care nu sunt respectate dispoziţiile prevăzute în alin. (1) şi (2) - depunerea motivelor de recurs cu cel puţin 5 zile înaintea primului termen de judecată - instanţa ia în considerare, din oficiu, numai cazurile de casare enumerate de dispoziţiile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen. anterior.
Motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 3859 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. anterior nu poate fi analizat de instanţă, nefiind unul din cazurile de casare ce se pot analiza din oficiu, inculpata B.F. depunând motivele de recurs la data de 3 septembrie 2014, primul termen de judecată fiind stabilit pentru data de 28 mai 2014.
Totuşi, ca urmare a intrării în vigoare, la data de 1 februarie 2014, a noilor coduri penal şi de procedură penală, Înalta Curte urmează a examina, conform art. 5 C. pen., care este legea penală mai favorabilă.
Inculpata B.F. a fost trimisă în judecată şi condamnată pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită prevăzută de dispoziţiile art. 254 alin. (1) C. pen. anterior raportat la art. 6 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu reţinerea circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) raportat la art. 76 lit. c) C. pen. anterior.
Infracţiunea de luare de mită are corespondent în noul C. pen. în cuprinsul dispoziţiilor art. 289, unde maximul special este mai mic decât în reglementarea anterioară.
În schimb, în reglementarea actuală nu mai sunt prevăzute circumstanţele atenuante judiciare prevăzute de C. pen. anterior, pe care, instanţa de fond le-a avut în vedere la momentul individualizării pedepsei, coborând pedeapsa sub minimul special prevăzut de lege.
Aşa fiind, în aplicarea art. 5 C. pen., precum şi a Deciziei nr. 265 din 6 mai 2014 a Curţii Constituţionale, în privinţa inculpatei B.F., Înalta Curte constată că legea penală veche este mai favorabilă, deoarece în situaţia în care s-ar reţine noile dispoziţii legale, respectiv cele prevăzute de art. 289 C. pen., în aplicarea globală a legii penale, s-ar impune şi majorarea pedepsei aplicate acesteia, neputându-se reţine circumstanţele atenuante în favoarea inculpatei.
Pentru considerentele expuse mai sus, recursul declarat de inculpata B.F. urmează a fi respins ca nefondat.
Având în vedere dispoziţiile art. 275 alin. (2) C. proc. pen., recurenta inculpată urmează a fi obligată la plata sumei de 350 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul parţial pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata B.F. împotriva Deciziei penale nr. 309 din 17 octombrie 2013 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurenta inculpată la plata sumei de 350 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul parţial pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi, 10 septembrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 251/2014. SECŢIA PENALĂ | ICCJ. Decizia nr. 2518/2014. SECŢIA PENALĂ. Iniţiere,... → |
|---|
