ICCJ. Decizia nr. 2569/2014. SECŢIA PENALĂ. Infracţiuni de evaziune fiscală (Legea 87/1994, Legea 241/2005). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2569/2014
Dosar nr. 8382/233/2012
Şedinţa publică din 16 septembrie 2014
Deliberând asupra recursului de faţă:
În baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 374 din 18 septembrie 2013, Tribunalul Galaţi în Dosarul nr. 8382/233/2012 a condamnat pe inculpatul A.G. la o pedeapsă principală de 3 ani închisoare şi la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen. pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale pentru comiterea infracţiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 13 C. pen. S-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza II, b) şi c) C. pen., iar conform art. 81 - 82 şi 71 alin. (5) C. pen. s-a dispus suspendarea condiţionată a pedepsei principale şi a pedepsei accesorii pe durata termenului de încercare de 5 ani.
I s-a atras atenţia inculpatului A.G. asupra consecinţelor prev. de art. 83 şi 84 C. pen. în baza art. 14 C. proc. pen. în referire la art. 998 C. civ., a fost obligat inculpatul A.G. la plata sumei de 473.205 RON cu titlu de despăgubiri civile către partea civilă A.N.A.F. - Direcţia Finanţelor Publice Galaţi.
În baza art. 11 din Legea 241/2005 în referire la art. 164 - 165 C. proc. pen., a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra următoarelor imobile ale inculpatului: imobil - Galaţi, str. L. cu suprafaţa de 47,91 m.p.; imobil - Galaţi, str. L. cu suprafaţa de 141,78 m.p.; imobil - Galaţi (teren), str. L. cu suprafaţa de 431,43 m.p.; imobil com. Vădeni, jud. Brăila; garaj auto - Galaţi, str. L. cu suprafaţa de 34,75 m.p.
S-a dispus comunicarea de copii ale prezentei hotărâri la registrul comerţului Galaţi şi la Serviciul de Carte Funciară competente.
Pentru a se pronunţa astfel, tribunalul a reţinut, ca situaţie de fapt, că prin Rechizitoriul cu nr. 7324/P/2009 din 14 mai 2012 a fost trimis în judecată penală, în stare de libertate, inculpatul A.G. pentru comiterea infracţiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. g) din Legea 241/2005.
În fapt, în perioada 2004 - 2008, inculpatul A.G. a fost asociat unic şi administrator al SC R. SRL Galaţi după care a cesionat societatea. În anul 2007, luna iunie, Finanţele Publice Galaţi - Inspecţia Fiscală au instituit unele măsuri asigurătorii asupra unor bunuri ale inculpatului întrucât societatea sa acumulase mari datorii la bugetul de stat şi exista riscul ca aceste datorii să nu fie plătite niciodată.
În baza celor dispuse de Inspecţia Fiscală Galaţi, la data de 21 iunie 2007 s-a încheiat un proces-verbal de sechestru asigurător prin care au fost sechestrate mari cantităţi de burghie şi tarozi de la societatea inculpatului - SC R. SRL Galaţi, în valoare de 418.533 RON, procesul-verbal fiind semnat şi de inculpatul A.G. care a rămas custode al bunurilor şi nu a formulat nicio obiecţie cu privire la sechestrul instituit.
În luna septembrie 2008, inculpatul A.G. a cesionat societatea SC R. SRL Galaţi cu tot activul şi pasivul societăţii în favoarea numiţilor A.L. şi B.V., contractul de cesiune a societăţii fiind încheiat în municipiul Iaşi.
Deşi exista un sechestru instituit, inculpatul nu avea voie să înstrăineze prin cesionare activul şi pasivul societăţii sale şi oricum trebuia să informeze Finanţele Publice Galaţi despre demersul său comercial.
S-a reţinut că probele administrate în faza de urmărire penală au relevat faptul că cele două cesiuni ale societăţii din 9 septembrie 2008 şi 4 noiembrie 2008 au fost pur fictive, au fost efectuate la iniţiativa şi sub coordonarea inculpatului A.G. şi acesta nu a urmărit decât să fraudeze interesele bugetului de stat prin sustragerea mărfii sechestrate şi înstrăinarea acestuia la diferite persoane fizice sau juridice. În faza de urmărire penală, inculpatul A.G. nu a recunoscut fapta comisă precizând printre altele că sechestrul asigurător ar fi fost ridicat de către cei care l-au instituit.
Totodată, instanţa de fond a reţinut că sustragerea de sub sechestru şi înstrăinarea bunurilor de către inculpatul A.G. a fost confirmată şi de martorul T.P. care a arătat că în anul 2008 la solicitarea inculpatului A.G. a încărcat o maşină cu burghie şi că aceste piese trebuiau să ajungă la o societate comercială, dar nu a indicat localitatea de destinaţie. Instanţa de fond a reţinut că situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului A.G. a fost dovedită prin procesele-verbale de sechestrare, declaraţii de martori, adresele comunicate de Finanţele Publice Galaţi, contractele de cesiune, decizia de instituire a măsurii asigurătorii, coroborate cu celelalte mijloace de probă administrate atât în faza de judecată cât şi în faza de urmărire penală.
La dozarea şi individualizarea pedepsei au fost luate în considerare criteriile generale prev. de art. 72 C. pen. privind pericolul social al faptei, valoarea prejudiciului cauzat bugetului de stat, modul de comitere a infracţiunii, scopul urmărit de către inculpat, dar şi persoana şi conduita inculpatului.
Prima instanţă a apreciat că din analiza art. 9 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 241/2005 a rezultat că s-a comis o infracţiune de evaziune fiscală şi atunci când se substituie, se sustrag sau se înstrăinează bunuri care sunt legal sechestrate conform normelor de procedură fiscală.
S-a reţinut că din probele administrate în ambele cicluri procesuale a rezultat cu certitudine că la data de 21 iunie 2007 s-a instituit sechestru asigurător pe mai multe bunuri ale inculpatului A.G., ordonator unic al SC R. SRL Galaţi, iar acest sechestru a fost necesar şi legal instituit deoarece inculpatul prin societatea sa nu a achitat obligaţiile fiscale la bugetul de stat.
Prima instanţă a reţinut că inculpatul nu a informat autorităţile fiscale care au instituit sechestrul despre intenţia de cesionare a societăţii sale, deşi avea această obligaţie întrucât bunurile erau sechestrate, după care a ridicat bunurile din punctul de depozitare după care le-a înstrăinat, fapt confirmat şi prin declaraţia martorului T.P. S-a apreciat că susţinerea inculpatului în sensul că ar fi fost ridicat sechestrul de către cei care l-au instituit este total nefondată întrucât prin adresele aflate la dosar se răspunde clar de către Finanţele Publice Galaţi că nu s-a ridicat acest sechestru care a fost instituit legal la data de 21 iunie 2007.
Inculpatul prin declaraţia dată în faza de judecată a recunoscut în parte fapta comisă arătând că s-a instituit un sechestru în anul 2007 asupra unor bunuri ale societăţii sale în valoare de circa 4 miliarde lei vechi şi nu a înştiinţat Finanţele Publice despre intenţia sa de a cesiona societatea SC R. SRL Galaţi către alte persoane. Inculpatul A.G. nu a negat pretenţiile civile ale părţii vătămate/civile şi a arătat că dacă ar avea mijloace materiale sau financiare ar despăgubi finanţele publice.
Prima instanţă a reţinut că în realizarea scopului infracţional inculpatul A.G. s-a folosit şi de martorul M.I., persoană neştiutoare de carte căreia i-a propus că îl va angaja cu carte de muncă; acesta a fost de acord să preia societatea prin cesionare, în luna noiembrie 2008, dar a precizat că nu ştie ce a semnat şi nici nu a văzut niciodată bunurile sechestrate, respectiv: burghie, tarozi sau aparate electrice.
Prima instanţă a apreciat că nu pot fi reţinute circumstanţe atenuante în favoarea inculpatului A.G. deoarece fapta reţinută în sarcina acestuia este foarte gravă, prejudiciul cauzat bugetului de stat este foarte mare şi nu s-au depus diligenţe pentru recuperarea cel puţin în parte a acestui prejudiciu.
Împotriva acestei sentinţe penale, în termen legal, a declarat apel inculpatul A.G.
Prin Decizia nr. 4/A din 16 ianuarie 2014, Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A.G., împotriva Sentinţei penale nr. 374 din 18 septembrie 2013, pronunţată de Tribunalul Galaţi în Dosarul nr. 8382/233/2012.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea a reţinut că coroborând probele administrate atât în faza de urmărire penală, cât şi în cea de cercetare judecătorească, instanţa a stabilit o corectă situaţie de fapt, dând faptei reţinute în sarcina inculpatului A.G. încadrarea juridică corespunzătoare. Potrivit art. 69 C. proc. pen., declaraţiile învinuitului sau ale inculpatului, făcute în cursul procesului penal, pot servi la aflarea adevărului numai în măsura în care sunt coroborate cu fapte şi împrejurări ce rezultă din ansamblul probator existent în cauză.
Totodată, Curtea a reţinut că mijloacele de probă enumerate în art. 64 C. proc. pen. nu au o valoare dinainte stabilită, legea nefăcând nicio distincţie după cum acestea au fost administrate în faza de urmărire penală ori cea de cercetare judecătorească. Neexistând astfel niciun temei legal pentru a se crea o ordine de preferinţă între declaraţiile succesive ale martorilor, instanţa poate să considere, atunci când depoziţiile lor sunt contradictorii, că numai una dintre ele este expresia adevărului, având obligaţia de a le înlătura motivat pe celelalte.
Astfel, coroborând declaraţiile martorilor A.L. şi B.V. cu înscrisurile aflate la dosar, respectiv procesul-verbal de predare-primire către martorul M.I. şi contractul de cesiune a SC R. SRL încheiat între aceştia, a rezultat că bunurile sechestrate nu au fost preluate de la inculpat, neavând relevanţă, din această perspectivă, cine a iniţiat legătura dintre martorul M.I. şi martorii A.L. şi B.V.
Apărarea inculpatului în sensul că a predat bunurile şi nu le-a vândut, nu a prezentat relevanţă din perspectiva reţinerii infracţiunii prev. de art. 9 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 241/2005 întrucât constituie infracţiune înstrăinarea de către debitor a bunurilor sechestrate în conformitate cu prevederile C. proc. fisc. şi ale C. proc. pen. Susţinerile martorului T.P., audiat la cererea inculpatului în faza de urmărire penală, nu au făcut dovada predării bunurilor de către acesta către numitul A.L., martorul susţinând doar că în anul 2008 a încărcat, împreună cu alţi 3 - 4 băieţi, într-un mijloc de transport, nişte burghie metalice. Din probele administrate în cauză a rezultat că inculpatul, deşi cunoştea că bunurile sunt sechestrate - fiind desemnat custode, a cesionat SC R. SRL, ulterior înstrăinând bunurile legal sechestrate, fără a aduce la cunoştinţă acest aspect creditorului - respectiv D.G.F.P. Galaţi, în condiţiile în care la momentul cesionării nu a achitat datoria fiscală pentru care fusese instituit sechestrul în cauză, astfel încât intenţia acestuia a fost dovedită, în formă calificată, prin scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale.
Totodată, s-a reţinut că în mod corect instanţa de fond a constatat că vinovăţia inculpatului care a fost dovedită cu probele administrate în cauză, cesiunea SC R. SRL fiind una fictivă, realizată tocmai în scopul sustragerii de la obligaţiile fiscale, iar acesta a realizat o justă individualizare a pedepsei aplicate inculpatului, în conformitate cu criteriile prev. de art. 72 C. pen. precum şi a modalităţii de executare a acesteia.
Împotriva Deciziei nr. 4/A din 16 ianuarie 2014 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a declarat recurs inculpatul A.G., motivele fiind menţionate în partea introductivă a hotărârii.
Invocând cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 12 C. proc. pen. anterior, a solicitat, în principal, admiterea recursului, casarea hotărârilor atacate, atât a instanţei de fond, cât şi a celei de apel şi în rejudecare, în temeiul disp. art. 11 alin. (2) lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., achitarea inculpatului.
Examinând recursul inculpatului A.G. prin prisma dispoziţiilor legale, Înalta Curte constată că este nefondat pentru următoarele considerente:
În primul rând, prealabil verificării temeiniciei susţinerilor inculpatului, Înalta Curte arată că, deşi la data de 1 februarie 2014, a intrat în vigoare Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, iar art. 108 din Legea nr. 255/2013 a abrogat expres C. proc. pen. din 1968 (Legea nr. 29/1968), cadrul procesual în care s-a desfăşurat judecarea prezentului recurs este cel reglementat de prevederile art. 3851 - art. 38519 din legea de procedură penală anterioară, având în vedere dispoziţiile tranzitorii cuprinse în art. 12 alin. (1) din Legea nr. 255/2013. În ceea ce priveşte critica recurentului inculpat prin care se tinde la achitarea sa în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen. anterior (fapta nu există) Înalta Curte are în vedere că după adoptarea Legii nr. 2/2013, instanţa de recurs nu mai este îndrituită să reexamineze probatoriul administrat şi să modifice/reevalueze situaţia de fapt în cauza penală, controlul judiciar în recurs vizând exclusiv corecta aplicare a legii la faptele reţinute de instanţele anterioare. Astfel, critica inculpatului vizând achitarea cu motivarea că fapta nu există, nu poate fi analizată în cadrul cazului de casare invocate, art. 3859 pct. 12 C. proc. pen., întrucât, pe de o parte nu este permisă reanalizarea probatoriului raportat la dispoziţiile C. proc. pen. astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 2/2013.
Cu privire la aplicarea legii penale mai favorabile, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că, în cauză, primul termen de recurs a fost stabilit la data de 3 iunie 2014, iar de la data pronunţării deciziei în apel, 16 ianuarie 2014, şi până la soluţionarea recursului, 16 septembrie 2014, a intrat în vigoare Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, care impune o analiză a incidenţei dispoziţiilor privind aplicarea legii penale mai favorabile.
Examinând decizia recurată în raport cu prevederile art. 5 C. pen. privind aplicarea legii penale mai favorabile până la judecarea definitivă a cauzei, Înalta Curte constată că dispoziţiile legale care reglementează sancţiunea principală aplicată inculpatului, art. 9 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 241/2005, nu a fost modificat ulterior pronunţării deciziei în apel la data de 16 ianuarie 2014, sub acest aspect neintervenind o lege penală mai favorabilă.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen. anterior, va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul A.G. împotriva Deciziei penale nr. 4/A din 16 ianuarie 2014 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat A.G. la plata sumei de 600 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiţie.
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul A.G. împotriva Deciziei penale nr. 4/A din 16 ianuarie 2014 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 600 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi, 16 septembrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 254/2014. SECŢIA PENALĂ. Infracţiuni de... | ICCJ. Decizia nr. 2570/2014. SECŢIA PENALĂ. Cerere de... → |
|---|
