ICCJ. Decizia nr. 254/2014. SECŢIA PENALĂ. Infracţiuni de corupţie (Legea nr. 78/2000). Luare de mită (art. 254 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 254/2014
Dosar nr. 43113/3/2010
Şedinţa publică din 24 ianuarie 2014
Asupra recursurilor de faţă recursurile declarate de inculpaţii N.B.A. şi A.M.I. împotriva Deciziei penale nr. 65 din data de 19 martie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Prin Sentinţa penală nr. 186/F din 16 martie 2012, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, în baza art. 254 alin. (2) C. pen. rap. la art. 6 şi 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 a condamnat pe inculpatul N.B.A., la o pedeapsă de 5 ani închisoare.
S-a făcut în cauză aplicarea art. 71, 64 lit. a) teza a II-a lit. b) C. pen., ca pedeapsă accesorie.
În baza art. 65 C. pen. a interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a), teza a II-a, lit. b) C. pen. pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale ca şi pedeapsă complementară.
În baza art. 88 C. pen. a dedus prevenţia inculpatului de ia 17 august 2010 până la 20 septembrie 2010 inclusiv.
În baza art. 26 C. pen. rap. la art. 254 alin. (2) C. pen. rap. la art. 6 şi 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 a condamnat pe inculpatul A.M.I. la o pedeapsă de 3 ani închisoare.
În baza art. 81 C. pen. a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pentru un termen de încercare de 5 ani, conform art. 82 C. pen.
A atras atenţia asupra prev. art. 83 C. pen. şi art. 84 C. pen. şi art. 85 C. pen.
În baza art. 88 C. pen. a constatat că inculpatul a fost reţinut pentru 24 ore, în data de 17 august 2010.
În baza art. 350 teza a II-a C. proc. pen. a respins cererea de revocare a măsurii obligării de a nu părăsi localitatea Bucureşti, formulată de inculpatul N.B.A., măsură luată prin încheierea de şedinţă din 03 decembrie 2010 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală.
Au fost obligaţi inculpaţii la câte 2500 lei cheltuieli judiciare statului în contul IBAN 000x1 deschis la Trezoreria Sector 4 Bucureşti, beneficiar Tribunalul Bucureşti.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că la data de 12 august 2010, G.V.M.şi G.G.L., au sesizat Direcţia Naţională Anticorupţie cu privire la comiterea unor infracţiuni de corupţie de către N.B.A., comisar în cadrul Gărzii Financiare, secţia Bucureşti.
Aceştia au arătat în denunţurile formulate că persoana ultim menţionată a efectuat mai multe controale la punctele de lucru aparţinând SC A.F.D. SRL Bucureşti, administrată de G.V.M. şi, în schimbul aplicării unor amenzi contravenţionale cu cuantum redus, a pretins atât produse alimentare cât şi diverse sume de bani.
Potrivit susţinerilor denunţătorilor, la 08 mai 2009, N.B.A. împreună cu un alt comisar din cadrul Gărzii Financiare, a venit în control la unul dintre punctele de lucru ale societăţii administrate de G.V.M.şi, la finalizarea controlului, i-a spus acestuia din urmă că-i va aplica o amendă în cuantum de 12.000 lei şi va suspenda activitatea societăţii pentru o perioadă de 3 luni. În urma discuţiilor dintre cei doi, comisarul N.B.A. s-a oferit să reducă cuantumul amenzii până la 2.000 lei şi să nu mai dispună suspendarea activităţii, cu condiţia ca administratorul societăţii să-i dea acestuia, pe lângă amendă, suma de 4.000 lei.
G.V.M. a acceptat propunerea şi, întrucât nu dispunea de suma respectivă de bani, i-a solicitat fratelui său, G.G.L., să aducă suma de 6.000 lei. Astfel, după sosirea lui G.G.L. şi în prezenţa acestuia, G.V.M. a remis comisarului N.B.A. suma pretinsă de 4.000 lei şi, totodată, a plătit şi amenda de 2.000 lei, pentru această ultimă sumă fiindu-i eliberată chitanţă şi întocmindu-se procesul-verbal nr. 68625 din 08 mai 2009.
De asemenea, denunţătorii au mai arătat că, la data de 18 februarie 2010, comisarul N.B.A., însoţit de comisarul I.I., a mers din nou în control la punctul de lucru al societăţii aparţinând lui G.V.M.
După finalizarea controlului N.B.A. i-a făcut cunoscut administratorului că a constatat mai multe nereguli, dar le va trece cu vederea şi-i va aplica o amendă contravenţională în cuantum de doar 2.000 lei, cu condiţia să-i dea şi lui aceeaşi sumă, propunere acceptată de către denunţător, care i-a remis comisarului suma totală de 4.000 lei. În acele împrejurări, comisarul N.B.A. a întocmit procesul-verbal din 18 februarie 2010, prin care a aplicat sancţiunea amenzii în cuantum de 2.000 lei, sumă pentru care a emis chitanţă.
La data de 11 august 2010, N.B.A., însoţit de alţi doi comisari ai Gărzii Financiare, a efectuat un nou control la unul dintre punctele de lucru ale societăţii SC A.F.D. SRL, unde a găsit-o pe vânzătoarea, P.O.R., şi pe fratele administratorului, G.G.L..
După efectuarea controlului, G.G.L. a purtat discuţii cu N.B.A., acesta din urmă afirmând că trebuie să aplice o amendă de 8.000 lei şi să suspende activitatea societăţii pentru trei luni. Având în vedere că denunţătorul G.G.L. a afirmat că amenda este mult prea mare şi nu dispune de acea sumă de bani, comisarul N.B.A. a propus să aplice o amendă de doar 1.000 lei şi să nu mai suspende activitatea societăţii cu condiţia să-i fie dată lui suma de 4.000 lei. G.G.L. a susţinut că suma pretinsă este mare, fiind dispus însă să-i dea comisarului 1.000 lei în afară de suma de 1.000 lei care reprezenta amenda, lucru cu care N.B.A. nu a fost de acord, acesta insistând să-i fie remisă suma de 4.000 lei.
Neînţelegându-se asupra cuantumului sumei ce urma să-i fie remisă, comisarul N.B.A. a întocmit procesul-verbal din 11 august 2010 prin care a aplicat o amendă contravenţională în cuantum de 3.000 lei, din care G.G.L. a achitat pe loc suma de 1.800 lei, pentru care a fost emisă chitanţă.
Totodată, comisarul N.B.A. a lăsat o invitaţie destinată administratorului societăţii, G.V.M., prin care îi solicita acestuia să se prezinte cu documentele financiar contabile ale societăţii, la data de 16 august 2010, orele 8:30, la sediul Gărzii Financiare Bucureşti.
Constatându-se de către procuror că în cauză există date şi indicii temeinice privind săvârşirea infracţiunii de luare de mită, la 13 august 2010, s-a solicitat Tribunalului Bucureşti autorizarea interceptării şi înregistrării audio video, pe o durată de 30 zile, a convorbirilor şi comunicărilor telefonice purtate de N.B.A. de la postul telefonic cu nr. 001 şi de G.V.M.de la postul telefonic utilizat de acesta cu nr. 002; a convorbirilor purtate în mediul ambiental de către G.V.M., sau de alte persoane, cu N.B.A., ori cu alte persoane, în legătură cu faptele care formează obiectul prezentei cauze precum şi a înregistrării de imagini privind întâlnirile dintre G.V.M., sau alte persoane, cu N.B.A., ori cu alte persoane.
Prin încheierea din 13 august 2010 pronunţată de Tribunalul Bucureşti a fost admisă cererea Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi s-au emis autorizaţiile nr. 953/A.I. din 13 august 2010 de interceptare şi înregistrare a convorbirilor sau comunicărilor telefonice, precum şi a înregistrărilor convorbirilor purtate în mediul ambiental, pentru o durată de 30 zile, de la 13 august 2010 până la 11 septembrie 2010.
S-a mai menţionat că în perioada în care denunţătorul a întreprins această activitate, inculpatul era ocupat cu încheierea procesului-verbal care era scris de colegul său, inculpatul A.M., proces-verbal în care s-a consemnat cuantumul amenzii de 1.000 lei.
Inculpatul a menţionat că a fost convins că banii daţi de denunţător pentru amendă sunt de 1.000 lei şi nu mai mult şi că nu i s-a părut un lucru nefiresc să-l lase pe denunţător să-i pună banii în geanta, în care mai deţinea o sumă de bani - după cum a precizat acesta - când s-a prezentat la controlul respectiv, luată de inculpat de acasă pentru a plăti o rată la B. - Sucursala Drumul Taberei, respectiv sumă în valoare de 4.880 lei.
În ziua respectivă, inculpatul a mai precizat că a intrat în sediul Gărzii Financiare cu suma menţionată dar nu a declarat suma respectivă la intrarea în instituţie, întrucât în ultimul an de zile niciun angajat nu a respectat această obligaţie. De asemenea, s-a mai precizat că la controlul efectuat s-a mai găsit şi o cantitate de carne neînregistrată în facturi, dar pentru că prejudiciul creat de acest fapt era de 800 lei, inculpatul a considerat că nu este necesară aplicarea vreunei sancţiuni, dar recunoaşte că în discuţia cu denunţătorul s-a referit şi la posibilele aspecte penale ale acestei nereguli dar, cu scopul de a-l preveni ca pe viitor să înregistreze cantitatea de carne în totalitate.
Inculpatul a mai precizat că la controlul menţionat a evidenţiat patru nereguli şi a aplicat o singură sancţiune, fapt ce-l explică prin împrejurarea că pentru trei dintre ele i-a atras atenţia denunţătorului doar verbal, făcând afirmaţia către denunţător "să fie mulţumit că nu i-a închis magazinul".
În legătură cu sumele de bani ce au fost găsite asupra sa respectiv, pe lângă suma de 4.880 lei, pe care o avea în geantă, cu suma de 572 lei pe care o avea în buzunarul hainei cu care era îmbrăcat şi cu suma de 1.404 lei găsită de anchetatori în torpedoul maşinii proprietatea inculpatului N.B.A., acesta nu şi-a explicat de ce suma de 4.880 lei fusese înregistrată cu seriile banilor de către organele de anchetă, deoarece nu a solicitat denunţătorului ca pe lângă banii pentru amendă să-i plătească şi o altă sumă de bani, iar pentru celelalte sume menţionate a dat motivări care nu au putut fi confirmate de celelalte probatorii administrate în cauză.
Inculpatul a mai precizat că a lucrat în cadrul Gărzii Financiare Bucureşti în calitate de comisar principal, timp de 11 ani, anterior a lucrat 4 ani în cadrul Poliţiei de Frontieră Otopeni, este absolvent al Academiei de Poliţie, a fost apreciat pozitiv de şefii săi, este căsătorit şi are 2 copii minori.
În legătură cu inculpatul A.M.I., a menţionat că pe data de 11 august 2010 a venit doar la începutul controlului şi la sfârşitul acestuia, nefiind participant pe tot parcursul controlului iar pe data de 16 august 2010, a consemnat, la dictarea inculpatului N.B.A., constatările ocazionate de control şi a întocmit procesul-verbal, fiind de faţă când denunţătorul a numărat banii şi era în încăpere când acesta a pus banii în geantă.
Din declaraţia inculpatului A.M.I., dată în faza de cercetare judecătorească, Tribunalul reţine împrejurarea descrisă de acesta că pe data de 16 august 2010, a fost de faţă la efectuarea controlului efectuat la Măcelăria K., în sensul că s-au verificat aparatele de marcat, documentele de casă, balanţa lunii iunie 2010, şi inventarul. Şi acest inculpat confirmă neregula găsită cu privire la cantitatea de carne neînregistrată în actele societăţii, inculpatul N.B.A. întrebându-l pe denunţător de unde deţine cantitatea respectivă şi atenţionându-i că este pasibil de o amendă, dar pentru această neregulă, societatea nu a fost amendată în final.
Inculpatul A.M.I. l-a auzit pe inculpatul N.B.A. cum a pronunţat o sumă mai mare pentru amendă, dar nu ştie de ce nu s-a aplicat o amendă mai mare deoarece el era începător, lucra la Garda Financiară de numai 3 săptămâni şi a considerat că nu era atribuţia sa să ceară explicaţii pentru acest aspect, mai ales că, denunţătorul a fost de acord cu amenda de 1.000 lei şi a plătit-o pe loc, primind şi o chitanţă în acest sens.
Întrucât el scria procesul-verbal, inculpatul A.M.I. a precizat că nu a surprins momentul exact al plăţii amenzii, l-a văzut pe denunţător întinzând mâna cu banii către N., dar nu a, surprins şi momentul în care acesta din urmă i-a preluat.
Acelaşi inculpat a mai menţionat că nu a fost consultat în privinţa cuantumului amenzii iar constatarea faptei pentru care s-a aplicat aceasta a fost făcută de ambii inculpaţi, precizând că pe data de 11 august 2010 nici el şi nici inculpatul N.B.A., nu au primit sau pretins vreo sumă de bani de la denunţător ca de altfel, nici pe data de 16 august 2010, cei doi nu au cerut o altă sumă de bani, în afară de cuantumul amenzii menţionate.
Şi acest inculpat a declarat că are familie, soţie şi un copil minor, în prezent îşi câştigă existenţa lucrând la o firmă de contabilitate, în baza unui contract de colaborare iar înainte de a fi angajat la Garda Financiară, a lucrat timp de 6 ani tot în cadrul ANAF.
Tribunalul a constatat că declaraţiile date de cei doi inculpaţi nu se coroborează cu celelalte probatorii administrate în cauză.
În acest sens, declaraţiile martorului-denunţător G.G.L. şi ale martorilor P.O.R., G.V.M. şi D.C. stabilesc că situaţia de fapt este cea reţinută în rechizitoriu în sensul că, în timp ce se aflau la un control la magazinul Măcelăria "K." aparţinând SC A.F.D. SRL, al cărei administrator este numitul G.V.M., inculpaţii N.B.A. şi A.M.I., ambii comisari în cadrul Gărzii Financiare - secţia Bucureşti, în ziua de 16 august 2010, primul a pretins şi primit suma de 5.000 lei, de la denunţător, pentru a-i aplica acestuia o amendă contravenţională în cuantum de doar 1.000 lei pentru neregulile constatate în privinţa activităţii societăţii verificate şi pentru care s-ar fi impus unor sancţiuni mai aspre precum şi suspendarea activităţii respectivei firme iar cel de-al doilea inculpat, a asistat în permanenţă, la faptele săvârşite de inculpatul anterior menţionat şi a fost de acord cu un cuantum mic de amendă, în sumă de 1.000 lei atunci când inculpatul N.B.A. a afirmat textul "vezi că-i dăm 1.000 lei", "1.000 lei ar veni amenda", aşa cum rezultă din procesul-verbal încheiat la data de 31 august 2010 în care au fost redate, în formă scrisă, conţinutul convorbirilor purtate în mediul ambiental la data de 16 august 2010 de către G.V.M.cu N.B.A., A.M.I., precum şi cu alte persoane.
Fapta inculpatului A.M.I., comisar în cadrul Gărzii Financiare, secţia Bucureşti, constând în aceea că, în ziua de 16 august 2010, a participat, împreună cu coinculpatul N.B.A., la controlul efectuat la magazinul "Măcelăria K.", aparţinând SC A.F.D. SRL, asistând, în permanenţă, la faptele săvârşite de inculpatul ultim menţionat, fapte care determină elementul material al laturii obiective a infracţiunii de luare de mită, întruneşte elementele constitutive ale complicităţii la infracţiunea de luare de mită, prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 254 alin. (2) C. pen. rap. cu art. 6 şi 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.
Înregistrările video au relevat, dincolo de orice dubiu, actul primirii prin găsirea în geanta inculpatului N.B.A., în buzunarul hainei cu care îmbrăcat şi în torpedoul maşinii sale, precum şi conivenţa de care a dat dovadă coinculpatul A.M.I. rezultând că apărarea inculpaţilor ce se axează pe susţinerea caracterului ilicit al primirii sumei de bani nu este veridică.
Instanţa de fond a reţinut poziţia procesual nesinceră a inculpatului N.B.A. şi împrejurarea, în pofida probelor evidente, că acesta a încercat să arate că este vorba de o înscenare, nerecunoscându-şi nici formal faptele, sunt elemente ce arată că inculpatul N.B.A. nu a înţeles absolut nimic din gravitatea faptei săvârşite.
Semnificaţia şi impactul public puternic, specifice infracţiunilor de corupţie, consecinţa indubitabilă a faptei de luare de mită săvârşite în calitate de comisar al Gărzii Financiare, constând în lezarea profundă a autorităţii şi credibilităţii instituţiei reprezentată de inculpat, instituţie ce este chemată să răspundă tocmai actelor de încălcare a legii, a împiedicat reţinerea circumstanţelor atenuante în favoarea inculpatului.
Împotriva acestei sentinţe, au declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie şi inculpaţii N.B.A. şi A.M.I.
În apelul său, Parchetul a criticat sentinţa pentru nelegalitate şi netemeinicie sub următoarele aspecte: Nelegalitatea hotărârii instanţei de fond sub aspectul neaplicării pedepselor complementare şi accesorii inculpatului A.M.I.; Netemeinicia hotărârii sub aspectul individualizării pedepselor aplicate ambilor inculpaţi; Netemeinicia hotărârii sub aspectul neaplicării interzicerii executării dreptului prev. de art. 64 lit. c) C. pen., în cazul ambilor inculpaţi.
Prin apelul declarat de inculpatul N.B.A., sentinţa s-a criticat sub aspectul greşitei condamnări, din probele administrate neputându-se trage concluzia că inculpatul a săvârşit fapta pentru care a fost condamnat, astfel că a solicitat achitarea conform prevederilor art. 10 lit. a) C. proc. pen. În subsidiar, a solicitat executarea pedepsei într-o altă modalitate de executare.
Prin apelul său, inculpatul A.M.I. a solicitat achitarea sa conform prevederilor art. 10 lit. a) C. proc. pen., întrucât din materialul probator administrat în cauză, nu rezultă că ar fi cunoscut presupusa rezoluţie infracţională a inculpatului N.B.A., între ei fiind exclusă o înţelegere, iar participarea sa la control a fost un ordin de serviciu.
II. Analizând legalitatea şi temeinicia sentinţei apelate în raport de criticile aduse, precum şi sub toate aspectele de fapt şi de drept conform prevederilor art. 371 alin. (2) C. proc. pen., Curtea a constatat următoarele:
Printr-o evaluare judicioasă a probatoriului administrat, a reţinut că instanţa de fond a stabilit o corectă situaţie de fapt şi a dat o corespunzătoare încadrare juridică faptelor comise de inculpaţi.
Astfel, instanţa s-a pronunţat în limitele prev. de art. 317 C. proc. pen., în raport de sesizarea sa cu privire la fapta comisă la 16 august 2010.
Deşi în declaraţiile martorilor denunţători, există referiri şi la alte momente, anterioare celui din 16 august 2010, nu s-a adus nicio acuzaţie penală prin actul de învestire a instanţei, şi nici nu s-au administrat probe nici la urmărirea penală şi nici în faza de cercetare judecătorească, după cum nu s-a efectuat o extindere a cadrului procesual cu privire la alte acte materiale. În demonstrarea vinovăţiei inculpatului, instanţa a făcut referire la probatoriile administrate.
Susţinerile inculpatului N.B.A. că înregistrările nu ar fi originale, aşa cum, de altfel, a concluzionat şi expertul desemnat în cauză, nu conduc automat la necesitarea înlăturării acestora din ansamblul probator administrat în cauză. Aceste înregistrări se coroborează perfect cu celelalte probatorii administrate, aşa cum a evidenţiat şi instanţa de fond.
În definiţia conceptului de "originalitate" a înregistrărilor, expertul desemnat în cauză, a omis să aibă în vedere modalitatea în care se fac în prezent înregistrările, în format digital, cu consecinţa imediată a faptului că nu mai este nicio diferenţă între înregistrarea iniţială, care se află pe suport, şi orice copie a înregistrării.
În lipsa depistării unor urme de intervenţii tehnice asupra înregistrării, în acest context, concluzia nu poate fi decât aceea că, originalitatea înregistrării nu poate fi discutată.
Înregistrările autorizate purtate în mediul ambiental se coroborează cu declaraţiile denunţătorilor şi dovedesc fapta comisă de inculpatul N.B.A. de pretindere şi primire a sumei de 5000 lei de la denunţătorul G.V.M., suma fiind găsită, imediat după prinderea în flagrant în genata inculpatului, aspect care rezultă şi din înregistrarea video a discuţiilor dintre denunţător şi inculpaţi.
Împrejurarea că pe mâinile inculpatului nu s-au găsit urme de substanţă fluorescentă, este justificată de faptul că, aşa cum însuşi inculpatul a declarat, acesta nu a atins niciodată suma de bani în discuţie, întrucât martorul denunţător a pus suma în geanta diplomat a inculpatului.
Încercarea inculpatului de a acredita ideea că suma de bani ce se afla în geantă provenea din venituri proprii, este contrazisă chiar de propriile declaraţii ale inculpatului, cu privire la punerea sumei în geanta sa de către martorul denunţător.
În cazul în care suma nu ar fi fost cea pusă de denunţător, după cum inculpatul a încercat să inducă ideea prin administrarea de probe cu înscrisuri şi martori, în fond şi apel, nu este justificată latitudinea inculpatului, de a refuza să predea geanta pentru a fi deschisă de organele de urmărire penală, astfel cum s-a consemnat din procesul-verbal aflat la dosarul cauzei.
Nici criticile aduse de inculpatul A.M.I. nu sunt întemeiate, acesta aflându-se în permanenţă alături de celălalt inculpat, asistând la discuţiile dintre acesta din urmă şi denunţători.
Tot aşa, inculpatul A.M.I., care redacta un proces-verbal de constatare, a fost de faţă când, timp de un minut, s-au numărat 88 de bancnote, ce au fost depuse în geanta inculpatului N.B.A., astfel că nu se poate spune că nu a cunoscut ceea ce se întâmplă, mai ales că procesul-verbal era redactat după dictare, care s-a oprit timp de aproximativ un minut, văzând despre ce sumă de bani este vorba, alta decât cea reprezentând amenda.
În acest context probatoriu, inculpatul A.M.I. a acordat, printr-o evidentă complicitate morală, un sprijin real celuilalt inculpat, prin sancţionarea cu amendă mult mai mare şi prin obţinerea unei sume de bani peste cuantumul amenzii.
Complicitatea inculpatului A.M.I. este şi materială, întrucât el este cel care a întocmit acel proces-verbal de constatare şi sancţionare, act care avea rolul de a masca activitatea nelegală de obţinere a unei sume de bani.
Faţă de toate aceste considerente, a rezultat că toate criticile aduse de inculpaţi cu privire la greşita lor condamnare nu au suport în probatoriile administrate în cauză, încercările acestora de a demonstra contrariul, rămânând izolate în ansamblul probator al cauzei.
Nici criticile aduse de Ministerul Public şi inculpatul N.B.A. cu privire la individualizarea judiciară a pedepselor nu au fost apreciate ca întemeiate de către Curtea de Apel.
Pedepsele aplicate inculpaţilor, atât sub aspectul cuantumului, cât şi al modalităţii de executare, corespund gravităţii faptelor, gradul de participare la comiterea acestora, cât şi elementelor ce circumstanţiază persoana inculpaţilor, care se află la primul conflict cu legea penală, şi, de altfel, instanţa a motivat în concret incidenţa în cauză a prevederilor art. 72 C. pen.
Curtea de Apel a reţinut că pedepsele, aşa cum au fost dozate, asigură scopul prev. de art. 52 C. pen., cu atât mai mult cu cât, inculpaţii nu mai îndeplinesc funcţiile respective şi la nivelul lor de pregătire conştientizează faptele. Totuşi, Curtea de Apel a reţinut că sub aspectul neaplicării unor pedepse complementare şi accesorii criticile aduse de Parchet sunt întemeiate.
Astfel, conform art. 254 alin. (2) C. pen., infracţiunea de luare de mită se pedepseşte cu închisoarea de la 3 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi. Conform art. 71 alin. (2) C. pen., condamnarea la pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau a închisorii, atrage de drept interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) - c) C. pen.
Împrejurarea că inculpatului A.M.I. i s-a aplicat o pedeapsă cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei, determină aplicarea textelor de lege enunţate, în condiţiile prev. de art. 71 alin. (5) C. pen.
Inculpaţii au săvârşit infracţiunile de corupţie aflându-se în exercitarea funcţiei de comisar al Gărzii Financiare şi, în raport de această calitate, trebuie să li se interzică şi dreptul de a ocupa o astfel de funcţie în exercitarea căreia au săvârşit faptele deduse judecăţii.
De aceea, prin Decizia penală nr. 65 din 19 martie 2013 Curtea de Apel Bucureşti a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie împotriva Sentinţei penale nr. 186 din 16 martie 2012, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. 43113/3/2010, a desfiinţat parţial sentinţa şi, în fond:
A făcut aplicarea prev. de art. 71, 64 lit. a) teza a II-a lit. b) şi c) C. pen., ca pedeapsă accesorie, în privinţa ambilor inculpaţi. În baza art. 65 C. pen., a interzis drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b) şi c) C. pen. pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei, ca pedeapsă complementară, pentru ambii inculpaţi. În baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei aplicate inculpatului A.M.I., s-a suspendat şi executarea pedepselor accesorii.
A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei. A respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpaţii N.B.A. şi A.M.I.
A obligat pe inculpatul N.B.A. la 200 lei cheltuieli judiciare statului şi pe inculpatul A.M.I. la 400 lei cheltuieli judiciare statului din care 200 lei onorariu avocat oficiu s-a avansat din fondul Ministerului Justiţiei.
Împotriva deciziei sus-menţionate, inculpaţii N.B.A. şi A.M.I. au declarat recurs.
Inculpatul N.B.A. a solicitat admiterea recursului, invocând cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 17 C. proc. pen., iar inculpatul A.M.I. cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 12 şi pct. 172 C. proc. pen.
III. Examinând recursurile declarate de inculpaţii N.B.A. şi A.M.I. prin raportare la dispoziţiile art. 3859 C. proc. pen. astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie le apreciază ca fiind nefondate pentru considerentele ce se vor arăta:
Decizia recurată a fost pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, la data de 19 martie 2013, deci ulterior intrării în vigoare (pe 15 februarie 2013) a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, situaţie în care aceasta este supusă casării în limita motivelor de recurs prev. de art. 3859 alin. (1) C. proc. pen. care este legea procesual penală aplicabilă recursului de faţă.
Prin Legea nr. 2/2013 s-a realizat o limitare a devoluţiei recursului, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanţial sau incluse în sfera de aplicare a cazului de casare prev. de pct. 172 al art. 3859 C. proc. pen., incidenţa clară a legiuitorului prin amendarea cazurilor de casare fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului reglementat ca o a doua cale de atac ordinară, doar la chestiuni de drept.
În ce priveşte cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen. invocat de recurentul inculpat N.B.A. referitor la critica privind omisiunea instanţei de fond de a verifica regularitatea actului de sesizare conform art. 300 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că aceasta nu poate face obiectul de verificare al instanţei de recurs în condiţiile în care pretinsă nelegalitate invocată de către inculpat se sancţionează cu nulitate relativă.
Or, potrivit art. 197 alin. (4) C. proc. pen., nulităţile relative pot fi invocate în cursul efectuării actului sau la primul termen de judecată cu procedură completă, iar verificarea regularităţii actului de sesizare se realizează la instanţa de fond, la prima înfăţişare.
În aceste condiţii, sub aspectul acestei prime critici, Înalta Curte constată că această nulitate relativă este tardiv formulată. Mai mult, inculpatul N.B.A. nu a făcut dovada vreunei vătămări a drepturilor sale prin această nulitate relativă invocată, care este şi contradictorie cu poziţia sa în recurs în raport de acuzaţiile aduse prin rechizitoriu, atunci când solicită aplicarea procedurii simplificate.
Cât priveşte critica aceluiaşi inculpat, privind omisiunea instanţei de fond şi de apel de a-l întreba dacă înţelege să se prevaleze de art. 3201 C. proc. pen. Înalta Curte o apreciază de asemenea ca nefondată, deoarece N.B.A. a beneficiat de serviciile unui apărător ales, atât la fond, cât şi la apel.
Mai mult, acesta a negat comiterea faptei şi a contestat probatoriul administrat în cauză şi nu a solicitat în niciun moment aplicarea procedurii simplificate.
Solicitarea inculpatului, de aplicare a acestei proceduri simplificate - sens în care a şi depus o declaraţie de recunoaştere în totalitatea a acuzaţiilor ce au fost formulate împotriva sa - în faţa instanţei de recurs este tardivă, deoarece a fost depăşit momentul procesual până la care se putea formula o asemenea cerere şi este chiar incompatibilă cu toate criticile pe care acelaşi inculpat le-a formulat cu privire la acuzaţiile formulate împotriva sa în motivele scrise de recurs.
Pe de altă parte, Înalta Curte constată că inculpatul N.B.A., prin invocarea cazurilor de casare prev. de art. 3859 pct. 14 şi 172 C. proc. pen., vizează în criticile sale aspecte de reducere a pedepsei, adică aspecte de netemeinicie - ceea ce este inadmisibil, întrucât ceea ce nu se poate obţine direct, sub incidenţa cazului de casare prev. de pct. 14, care în prezent vizează doar nelegalitatea şi nu netemeinicia pedepsei, nu poate fi obţinut indirect, prin "devierea" de la finalitatea sa reală a cazului de casare prev. de pct. 172 şi aceasta cu atât mai mult cu cât examinarea eventualităţii aplicării art. 3201 C. proc. pen. ar face inevitabil o reevaluare a situaţiei de fapt.
Aşadar, Înalta Curte, va reţine că în mod corect instanţa de apel a constatat că în faţa primei instanţe inculpatul N.B.A. nu şi-a manifestat expres intenţia de a-şi recunoaşte vinovăţia şi a soluţionat cauza pe baza probatoriului administrat, iar din examinarea actele şi lucrările dosarului, constată că desfăşurarea judecăţii a avut loc cu respectarea dispoziţiilor procedurale, instanţele (atât cea de fond, cât şi cea de apel) evaluând întregul material probator, apărările inculpatului şi probele administrate în favoarea acestuia.
În concluzie, constată că situaţia de fapt s-a stabilit cu respectarea dispoziţiile art. 63 din C. proc. pen., iar instanţa de recurs nu este îndrituită să procedeze la o nouă apreciere a materialului probator, în sarcina inculpatului N.B.A., fiind reţinute în mod corect comiterea faptelor stabilite ce corespund normei de incriminare a acestei infracţiuni.
Critica aceluiaşi inculpat referitoare la stabilirea pedepsei este nefondată, întrucât instanţa de recurs nu poate proceda la o nouă individualizare a sancţiunii, deoarece aceasta implică o apreciere a elementelor şi criteriilor prev. de art. 72 C. pen. şi astfel nu se încadrează în dispoziţiile art. 3859 pct. 172 C. proc. pen., ce are în vedere situaţia în care hotărârea este contrară legii sau când prin hotărâre s-a făcut o greşită aplicare a legii.
Înalta Curte reaminteşte că abrogarea dispoziţiei referitoare la posibilitatea de examinare a criteriilor de individualizare din art. 72 C. pen. decurge din limitarea căii de atac a recursului la probleme de drept şi în acest sens, Legea nr. 2/2013 a înlăturat odată cu abrogarea art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., posibilitatea instanţei de recurs de a reaprecia faptele.
Cu privire la criticile formulate de inculpatul A.M.I., ce se circumscriu cazurilor de casare prev. de art. 3859 pct. 12 şi 172 C. proc. pen., Înalta Curte constată că nu poate proceda la examinarea lor, deoarece deşi au fost formulate în scris, nu au fost depuse cu cel puţin 5 zile înaintea primului termen de judecată, aşa cum prevăd cerinţele art. 38510 C. proc. pen.
Potrivit dispoziţiilor art. 38510 C. proc. pen., recursul trebuie să fie motivat, iar motivele de recurs se formulează în scris prin cererea de recurs sau printr-un memoriu separat, care trebuie depus la instanţa de recurs cu cel puţin 5 zile înaintea primului termen de judecată. În cazul în care nu sunt respectate condiţiile prevăzute în alin. (1) şi (2) instanţa ia în considerare numai cazurile de casare care, potrivit art. 3859 alin. (3), se examinează din oficiu.
Cum de altfel în mod constant a arătat în practica sa, Înalta Curte reiterează constatarea că legiuitorul nu a avut în vedere vreo derogare cu privire la termenul de 5 zile, întrucât o astfel de situaţie ar fi fost menţionată expres în textul de lege, aşa încât orice interpretare ce excede prevederilor legale menţionate nu poate fi luată în considerare de către instanţa de recurs.
În aceste circumstanţe, Înalta Curte constată că primul termen de judecată în prezentul dosar de recurs (înregistrat la 18 aprilie 2013) a fost stabilit la 11 octombrie 2013, iar în citaţiile emise la 14 iunie 2013 s-a prevăzut expres că sancţiunea nedepunerii în acest termen a motivelor scrise conduce la luarea în considerare doar a cazurilor de casare ce se examinează din oficiu.
Cu toate acestea, deşi recurentul inculpat A.M.I. a solicitat la data de 30 iulie 2013, copierea unor documente din dosarul aflat la instanţa de recurs, deci cu circa trei luni înainte de primul termen de judecată stabilit, a ignorat prevederile exprese ale legii procesuale şi este de domeniul evidenţei că nu există niciun argument obiectiv pentru care motivelor scrise să fie depuse doar la 9 octombrie 2013 cu nerespectarea cerinţele legale.
În consecinţă, faţă de aceste considerente, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpaţii N.B.A. şi A.M.I. împotriva Deciziei penale nr. 65 din data de 19 martie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti şi obligarea acestora la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii N.B.A. şi A.M.I. împotriva Deciziei penale nr. 65 din data de 19 martie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Obligă recurentul inculpat N.B.A. la plata sumei de 275 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 75 lei, reprezentând onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Obligă recurentul inculpat A.M.I. la plata sumei de 500 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 300 lei, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 24 ianuarie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2518/2014. SECŢIA PENALĂ. Iniţiere,... | ICCJ. Decizia nr. 2569/2014. SECŢIA PENALĂ. Infracţiuni de... → |
|---|
