ICCJ. Decizia nr. 253/2014. Penal. Luare de mită (art. 254 C.p.). Infracţiuni de corupţie (Legea nr. 78/2000). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 253/2014
Dosar nr. 4703/116/2011
Şedinţa publică din 24 ianuarie 2014
Deliberând asupra recursurilor declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie şi de inculpatul M.V. împotriva Deciziei penale nr. 128/A din data de 24 aprilie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 165 din data de 13 noiembrie 2012 pronunţată de Tribunalul Călăraşi, secţia penală, în Dosarul nr. 4703/116/2011 s-a dispus, în baza art. 254 alin. (1) şi 2 C. pen. rap. la art. 6 şi 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, condamnarea inculpatului M.V., la pedeapsa de 5 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen.
În baza art. 71 C. pen. s-a interzis inculpatului, pe durata executării pedepsei, exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen.
În baza art. 88 C. pen. s-a dedus din durata pedepsei perioada prevenţiei, de la 5 octombrie 2011 la 17 octombrie 2011 (inclusiv).
A fost obligat inculpatul la 1450 lei cheltuieli judiciare către stat din care 200 lei reprezentând onorariu apărător oficiu, avocat M.M. şi 50 lei avocat N.N., cotă procentuală.
Tribunalul a reţinut următoarea situaţie de fapt:
La data de 23 august 2011, numitul S.V. a sesizat Direcţia Naţională Anticorupţie, Serviciul Teritorial Bucureşti - Biroul Teritorial Slobozia cu privire la faptul că, în august - septembrie 2010, inculpatul M.V., primarul comunei Frăsinet, judeţul Călăraşi, i-a pretins, având în vedere că era reprezentant al firmei SC "E." SRL, care executa lucrări publice de alimentare cu apă a comunei Frăsinet în calitate de subcontractor, un procent de 10% din valoarea contactului de lucrări încheiat, în schimbul aprobării la decontare a facturilor aferente executării acestor lucrări şi plătii efective a contravalorii acestora.
La data de 09 martie 2010, între Primăria comunei Frăsinet, reprezentată de primarul M.V., în calitate de beneficiar şi SC E.C.E. SRL Bucureşti, reprezentată de martorul B.V.D. în calitate de executant, s-a semnat contractul nr. 273, având drept obiect realizarea investiţiei "Alimentare cu apă" în valoare de 2.872.926,13 lei, la care se adaugă TVA de 545.856 lei.
La data de 29 martie 2010, SC E.C.E. Bucureşti a încheiat cu SC E. SRL cu sediul în com. Putineiu, jud. Giurgiu, reprezentată de S.V., contractul de subantrepriză nr. 83, prin care subantreprenorul se obliga să execute, să finalizeze şi să întreţină lucrarea "Alimentare cu apă în comuna Frăsinet, jud. Călăraşi".
Pentru executarea acestui contract, antreprenorul s-a obligat să achite subantreprenorul suma de 2.585.633,51 lei plus TVA. în acelaşi contract s-a prevăzut că plata se efectuează de către beneficiarul lucrării, în speţă Primăria Frăsinet, în contul subantreprenorului deschis la Trezoreria Giurgiu, pe bază de factură şi situaţie de lucrări.
La data de 07 aprilie 2010, s-a încheiat contractul de prestări servicii nr. 398 între Primăria comunei Frăsinet, reprezentată de inculpatul M.V. şi PFA R.I., prin care învinuitul R.I. era numit diriginte de şantier în cadrul realizării investiţiei.
Tot la data de 07 aprilie 2010, inculpatul M.V., în calitate de reprezentant al autorităţii contractante, a emis Ordinul nr. 398 de începere a lucrărilor.
După emiterea ordinului de începere a lucrărilor, S.V. s-a prezentat la inculpatul M.V., căruia i-a adus la cunoştinţă calitatea sa de subantreprenor şi executant al lucrărilor, calitate cunoscută, de altfel, de către inculpat şi din faptul că a fost comunicat şi înregistrat la Consiliul Local Frăsinet contractul de subantrepriză încheiat. Cu acest prilej, s-a clarificat faptul că executantul trebuia să efectueze în avans lucrări pe cheltuiala proprie, decontarea lor urmând să se facă pe măsură ce vor fi virate fondurile destinate "Programului" de către Guvern şi Consiliul Judeţean.
În perioada mai 2010 - iulie 2010, SC E. SRL a executat lucrări pentru care SC E.C.E. SRL a emis către Primăria comunei Frăsinet facturi în valoare de 732.395,82 lei.
În luna august 2010, denunţătorul S.V. s-a prezentat la inculpatul M.V. cu facturile şi situaţiile de lucrări aprobate de învinuitul R.I., pentru a se interesa de situaţia plăţilor.
Conform declaraţiilor lui S.V., cu această ocazie inculpatul M.V. i-a pretins cu titlu de mită un procent de 10% din valoarea contractului de lucrări, atrăgându-i atenţia că el este beneficiarul şi ordonatorul de credite şi de el se vor lovi pentru aprobarea decontării cheltuielilor făcute în realizarea obiectului contractului.
Pus în faţa acestei situaţii şi presat de necesitatea acoperirii investiţiilor proprii,S.V. a acceptat cererea inculpatului M.V.
Inculpatul M.V., în calitatea sa de ordonator principal de credite în numele Primăriei Frăsinet semna aceste facturi, dar de fiecare dată îi reamintea denunţătorului că nu se ţine de cuvânt şi nu respectă convenţia încheiată la semnarea contractului.
Cu ocazia prezentării fiecărei situaţii de lucrări şi a facturii aferente, inculpatul M.V. îi reamintea denunţătorului S.V. că este în urmă cu plata cu titlu de mită a procentului corespunzătoare decontului la zi al lucrărilor.
Deoarece denunţătorul a amânat remiterea sumei corespunzătoare, inculpatul M.V. a urmărit să-l determine să achite "datoria" către el prin atitudini şicanatoare, cum ar fi tergiversarea confirmării plăţilor şi alungarea muncitorilor angajaţi de SC E. SRL pe motiv că nu sunt calificaţi pentru lucrări de săpătură. Astfel de măsuri au fost luate de către inculpat şi imediat după ce a primit prima tranşă din mita pretinsă, ca o avertizare asupra a ceea ce este posibil să se întâmple dacă denunţătorul nu şi-ar îndeplini "obligaţia". Aceste aspecte au fost confirmate de declaraţiile martorilor audiaţi în cauză.
Aşa cum a rezultat din declaraţia denunţătorului S.V., în ziua de 29 august 2011 între el şi inculpat a avut loc o nouă întâlnire în sediul primăriei. Cu această ocazie, inculpatul M.V. i-a propus denunţătorului o modalitate de a se achita de "datoria" apreciată de inculpat la suma de 100.000 lei, promiţându-i că-i va aproba decontarea unei situaţii de lucrări în valoare de 150.000 lei, din care denunţătorul să reţină TVA-ul, iar diferenţa de 100.000 lei să o remită inculpatului în contul procentului de 10%, raportat la valoarea totală a lucrărilor decontate până la acel moment.
S.V. a susţinut că inculpatul M.V. l-a asigurat pe denunţător că din suma de 100.000 lei îi va da şi învinuitului R.I., dirigintele de şantier, o parte, pentru ca acesta să aprobe situaţia de lucrări şi i-a cerut lui S.V. să o sune pe martora G.M.D. pentru ca aceasta să întocmească o situaţie de lucrări conform indicaţiilor pe care inculpatul le va da.
După întocmirea situaţiei de lucrări, martora G.M.D. l-a apelat pe S.V. pentru a-l anunţa că va trimite documentul pe adresa de e-mail a Primăriei comunei Frăsinet, ceea ce a şi făcut imediat.
În zilele următoare, numitul S.V. I-a sunat pe învinuitul R.I. pentru a se interesa dacă a vizat situaţia de lucrări în valoare de 154.181,22 lei, acesta comunicându-i că nu poate aviza decât lucrări efectuate în valoare de circa 27.000 lei, această sumă corespunzând realităţii, cerându-i să refacă situaţia de lucrări în consecinţă.
Aceste aspecte prezentate de către denunţător s-au coroborat şi cu declaraţia învinuitului R.I., care a confirmat faptul că în perioada august - septembrie 2011, în timp ce se afla în concediu de odihnă în străinătate, a fost contactat de către S.V. şi M.V., care i-au comunicat că au de semnat o situaţie de lucrări, dar vor discuta după ce va reveni din concediu. Totuşi, deşi încă se afla în concediu de odihnă, dar revenise în ţară, S.V. şi M.V. au insistat să se întâlnească pentru a discuta despre situaţia de lucrări întocmită, astfel că învinuitul R.I. s-a deplasat la sediul Primăriei comunei Frăsinet.
Inculpatul R.I. nu a putut preciza cu care dintre cei doi s-a întâlnit aici, însă a putut afirma cu certitudine că a primit de la persoana cu care s-a întâlnit o situaţie de lucrări în valoare totală de 154.181,22 lei spre verificare şi avizare, pe care verificat-o pe loc, constatând " că are introduse categorii de lucrări cu materiale şi manoperă care în mod flagrant nu erau executate, fiind vorba de circa 15.000 mp sprijiniri de maluri şi circa 4.500 mc nisip". În aceste circumstanţe, învinuitul a tăiat din situaţia de lucrări acele articole de deviz şi a solicitat refacerea ei.
S.V. i-a relatat inculpatului M.V. despre decizia învinuitului R.I., iar inculpatul i-a transmis că-i va aproba la plată suma de 27.000 lei, cu condiţia ca din aceştia denunţătorul să oprească o sumă egală cu TVA-ul aferent facturii, iar diferenţa de circa 20.000 lei să i-o remită inculpatului.
Totodată, inculpatul M.V. i-a stabilit denunţătorului un termen final pentru plata integrală a sumei pretinse cu titlu de mită, precizând că atunci când denunţătorul va termina lucrarea de aducţiune în comuna Frăsinet, inculpatul M.V. va plăti toţi banii pe lucrarea executată, iar denunţătorul S.V. se va achita la zi de "obligaţia" pe care o are faţă de inculpat.
Ca urmare a acestei discuţii, S.V. a prezentat factura din 12 septembrie 2011, în valoare de 27.390,55 lei, care a fost decontată imediat de Primăria comunei Frăsinet prin ordinul de plată nr. 328 din 13 septembrie 2011.
Deşi decontarea acestei plăţi a fost aprobată, S.V. nu a remis inculpatului suma de 20.000 lei aferentă acestei facturi până la momentul sesizării prin denunţ a Direcţiei Naţionale Anticorupţie.
Declaraţiile denunţătorului S.V. în legătură cu scopul şi împrejurările întocmirii celor două situaţii de lucrări ulterioare datei de 29 august 2011 s-a coroborat cu documentele existente la dosar (cele două situaţii de lucrări în valoare de 154.181,22 lei, respectiv 27.390,55 lei), cu declaraţiile martorilor audiaţi în cauză şi cu conţinutul convorbirii ambientale purtate la 03 octombrie 2011 de denunţător cu inculpatul M.V.
Pretenţiile inculpatului M.V. au fost făcute cunoscute de către S.V. martorului M.M., inginer şi colaborator al firmei sale şi martorului B.V.D., denunţătorul relatându-le că inculpatul a pretins 10% din valoarea lucrărilor cu titlu de mită pentru a aproba decontarea lucrărilor efectuate.
Aspecte asemănătoare au fost relatate şi de martora C.O.M., consilier juridic la SC E.C.E. SRL. Potrivit declaraţiei acesteia, în vara anului 2010, prin luna iulie sau august, aflându-se la birou, a auzit o discuţie între S.V. şi B.V.D., primul afirmând că primarul M.V. i-a pretins 10% din valoarea lucrărilor ce urmau să fie decontate de primărie, plăţile.
Faptul că inculpatul M.V. a pretins de la S.V. o sumă de bani şi că acesta din urmă trebuia să îi dea banii pretinşi a rezultat şi din conţinutul convorbirilor telefonice purtate de către aceştia, însă problema a fost abordată discret.
Astfel, la data de 26 septembrie 2011, inculpatul M.V. a purtat cu denunţătorul S.V. o convorbire telefonică din cuprinsul căreia a rezultat că acesta din urmă îi promite inculpatului că îi va remite în cel mai scurt timp o sumă de bani, cu privire la care, din context, a reieşit că făcuse obiectul unei înţelegeri anterioare între cei doi.
La data de 04 octombrie 2011 denunţătorul S.V. s-a prezentat la sediul primăriei comunei Frăsinet având asupra sa suma de 95.000 lei pretinsă cu titlu mită de către inculpatul M.V.
Aşa cum a rezultat din procesul-verbal de transcriere a înregistrării ambientale şi din imaginile înregistrate cu acest prilej, pe fondul unor discuţii purtate între cei doi în biroul inculpatului M.V. pe tema proceselor-verbale de predare a amplasamentelor pentru puţurile forate din comună, denunţătorul S.V. i-a înmânat acestuia la un moment dat un pachet conţinând bancnote învelite într-o coală albă de hârtie, pe care inculpatul M.V. l-a luat şi l-a introdus într-un sertar de la masa biroului său, concomitent având loc o discuţie între cei doi. În urma discuţiei purtate între cei doi inculpatul M.V. a luat pachetul conţinând bancnote din sertar şi i l-a restituit lui S.V., acesta introducându-l într-o plasă de culoare neagră.
Temerea de a nu fi prins în flagrant delict care justifică atitudinea circumspectă a inculpatului M.V. a ieşit în evidenţă şi din faptul că acesta îi cere la modul imperativ lui S.V. să nu mai abordeze subiectul mitei în discuţiile pe care le poartă în sediul primăriei, explicându-i că i-o va trimite pe C.I. pentru a se deplasa cu aceasta la domiciliul ei şi a-i lăsa acesteia banii destinaţi lui cu titlu de mită.
Înainte de predarea efectivă a banilor, denunţătorul a cerut din nou instrucţiuni inculpatului M.V. cu privire la locaţia în care să aibă loc remiterea acestora, inculpatul comunicându-i, prevăzător şi temător de a nu fi prins în flagrant delict, că "e mai bine" să-i înmâneze suma martorei C.I., fie la domiciliul acesteia, fie în autoturism, fiind preferabil ca remiterea banilor să aibă loc acasă la martoră.
După primirea acestor ultime instrucţiuni de la inculpatul M.V. şi despărţirea de acesta, S.V. s-a deplasat cu autoturismul său o porţiune de drum, apoi a coborât şi s-a apropiat de un autoturism marca V. de culoare neagră la volanul căreia se afla C.I., lăsându-i acesteia pe scaunul dreapta-faţă o plasă de culoare neagră.
Procesul-verbal de constatare a infracţiunii flagrante a confirmat întâlnirea dintre denunţătorul S.V. şi inculpatul M.V. şi faptul că urmare a solicitării exprese a inculpatului M.V., denunţătorul a mers la autoturismul martorei C.I. şi, după ce a avut cu ea o discuţie scurtă, a lăsat punga din plastic în care se aflau cei 95.000 lei pe scaunul din dreapta faţă al autoturismului acesteia, după care C.I. s-a deplasat cu autoturismul de la sediul primăriei Frăsinet până în satul Dăneşti.
Imediat după ce C.I. a oprit autoturismul vizavi de locuinţa sa, aceasta a fost surprinsă de către organele de urmărire penală şi i s-a solicitat să precizeze dacă deţine în autoturism vreo sumă de bani sau vreun obiect, răspunsul acesteia fiind negativ.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apeluri Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casare şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie şi inculpatul M.V.
1. Prin motivele de apel s-a criticat soluţia primei instanţe, sub următoarele aspecte de nelegalitate şi netemeiniciei:
- evaluarea incorectă a mijloacele de probă administrate în cauză, cu consecinţa reţinerii unei incomplete situaţii de fapt, actele luărilor de mită din luna august 2010 şi luna ianuarie 2011 fiind dovedite de probele directe, indirecte şi de împrejurări cauzale care au confirmat existenţa lor;
- omisiunea de a se pronunţa cu privire la măsura sechestrului asigurător, dispusă prin ordonanţa nr. 368/P/2011 din data de 07 octombrie 2011 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie;
- neinterzicerea, ca pedeapsă complementară şi accesorie, a dreptului de a ocupa o funcţie sau de a exercita o profesie ori de a desfăşura o activitate, de natura aceleia de care s-a folosit inculpatul pentru săvârşirea infracţiunii, prev. de art. 64 lit. c) C. pen.
2. Inculpatul M.V. a criticat sentinţa pentru următoarele motive:
- a fost încălcat dreptul la apărare de către prima instanţă, prin nerespectarea dispoziţiilor art. 171 alin. (4) C. proc. pen., neaudierea unui martor esenţial (R.I.) şi neacordarea ultimului cuvânt inculpatului, impunându-se astfel desfiinţarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare;
- greşita condamnare a inculpatului, întrucât nu sunt probe care să dovedească faptul că acesta a săvârşit infracţiunea pentru care a fost trimis în judecată;
- pedeapsa de 5 ani închisoare stabilită de către instanţa de fond este mult prea mare în raport de circumstanţele reale în care a fost comisă fapta, precum şi de circumstanţele personale ale inculpatului.
Curtea, verificând sentinţa atacată, în raport cu motivele de netemeinicie şi nelegalitate invocate de apelanţi, dar şi din oficiu cu privire la toate celelalte aspecte de fapt şi de drept deduse judecăţii - în conformitate cu dispoziţiile art. 371 alin. (2) C. proc. pen. - a constatat următoarele:
Din probele analizate în mod exhaustiv în considerentele sentinţei (declaraţiile denunţătorului S.V., procesele-verbale de transcriere a convorbirilor telefonice şi în mediul ambiental, depoziţiile martorilor C.I., C.D., T.G., C.L., C.O.M., B.V.D. şi M.M.) rezultă în mod evident că inculpatul M.V., în calitate de primar al comunei Frăsinet, jud. Călăraşi, a pretins de la S.V., reprezentant al SC E. SRL, societate care executa lucrările de alimentare cu apă în comună, un procent de 10 % din valoarea contractului de lucrări încheiat, în schimbul aprobării la decontare a facturilor aferente executării acestor lucrări şi plăţii efective a contravalorii acestora, inculpatul primind, la data de 04 octombrie 2011, suma de 95 000 lei.
În mod corect prima instanţă a apreciat însă că probele în acuzare sunt insuficiente pentru a forma convingerea că inculpatul a primit anterior flagrantului, cu acelaşi scop, alte sume de bani de la denunţător, astfel că, în privinţa acestui aspect, critica Parchetului este nefondată.
De asemenea, Curtea a considerat că nu se impune interzicerea şi a dreptului prevăzut de art. 64 alin. (1) lit. c) C. pen., având în vedere că inculpatul s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii de funcţia de primar, iar instanţa i-a interzis, atât ca pedeapsă complementară, cât şi accesorie, dreptul de a fi ales în funcţii elective publice, prevăzut de art. 64 lit. a) teza a II-a C. pen.
Cu privire la criticile formulate de inculpat privind nelegalitatea hotărârii a constatat că sunt neîntemeiate, pentru următoarele considerente:
- Atât în faza urmăririi penale cât şi în cursul cercetării judecătoreşti a fost garantat inculpatului dreptul la apărare, desemnarea de către instanţă a unui avocat din oficiu fiind pe deplin justificată, în condiţiile în care avocatul ales a lipsit de la mai multe termene de judecată şi nu a asigurat substituirea; avocatul din oficiu a avut timp suficient la dispoziţie pentru studierea dosarului, apărarea realizată de acesta fiind concretă şi efectivă, condiţii în care inculpatului nu i se putea acorda ultimul cuvânt, conform art. 341 C. proc. pen., câtă vreme acesta a lipsit de la termenul când au avut loc dezbaterile.
De asemenea mijloacele de probă administrate de prima instanţă au fost suficiente şi au condus fără echivoc la stabilirea situaţiei de fapt astfel cum a fost reţinută în considerentele sentinţei, audierea în calitate de martor a numitului R.I. fiind inutilă soluţionării cauzei.
Referitor la critica de netemeinicie privind greşita individualizare a pedepsei sub aspectul cuantumului acesteia stabilit la 5 ani închisoare, invocată de inculpat, s-a constatat că în raport de gravitatea faptelor, pedeapsa cât şi modalitatea de executare, a fost corect stabilită.
Relaţiile sociale protejate de lege prin incriminarea faptei reţinute în sarcina inculpatului sunt cele referitoare la buna desfăşurare a atribuţiilor de serviciu, activitate incompatibilă cu suspiciunea uzitării funcţiei în scopuri ilicite.
Prin urmare, Curtea apreciază că, în considerarea pericolului concret ridicat al faptelor de corupţie, în speţă constând în comiterea unei infracţiuni de luare de mită şi a finalităţii preventive a sancţiunii penale stabilite prin art. 52 C. pen., pedeapsa stabilită de prima instanţă, faţă de celelalte criterii de individualizare din art. 72 şi urm. C. pen., se impune a fi menţinută.
Prin Decizia penală nr. 128/A din data de 24 aprilie 2013 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a respins apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi de inculpatul M.V., hotărâre ce a fost recurată în termenul legal de către părţi, motivele invocate fiind reţinute în practicaua prezentei hotărâri.
Recursurile declarate sunt nefondate.
Analizând decizia atacată prin prisma motivului de recurs invocat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, Înalta Curte constată că hotărârea instanţei de control judiciar prin care s-a menţinut hotărârea primei instanţe este legală şi temeinică.
Potrivit art. 71 alin. (1) C. pen. pedeapsa accesorie constă în interzicerea tuturor drepturilor prev. de art. 64 C. pen. Condamnarea la pedeapsa închisorii - se arată în alin. (2) al aceluiaşi articol - atrage de drept interzicerea drepturilor arătate mai sus, din momentul în care hotărârea de condamnare a rămas definitivă şi până la terminarea executării pedepsei până la graţierea totală sau a restului de pedeapsă, ori până la împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei. Este deci legal procedeul primei instanţe care condamnând pe inculpat la 5 ani închisoare pentru infracţiunea de luare de mită, a considerat că nu se impune interzicerea dreptului prev. de art. 64 alin. (1) lit. c) C. pen. având în vedere că inculpatul s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii de funcţia de primar, iar instanţa i-a interzis atât ca pedeapsa complementară cât şi accesorie dreptul de a fi ales în funcţii elective publice.
Examinând recursul inculpatului în temeiul art. 3851 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că este nefondat pentru următoarele considerente:
Prioritar se constată că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile Codului de procedură penală, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013 având în vedere data pronunţării, respectiv 24 aprilie 2013, ulterior intrării în vigoare a legii mai sus menţionate.
În al doilea rând se constată că motivele de recurs redactate de apărătorul ales au fost depuse la dosar la termenul din data de 24 ianuarie 204 cu depăşirea termenului de 5 zile înaintea primului termen acordat în cauză - 22 noiembrie 2013, cu nerespectarea art. 38510 alin. (2) C. proc. pen.
Sancţiunea nerespectării termenului de 5 zile menţionat expres de legiuitor pentru motivarea recursului este prevăzută în art. 3851 alin. (21) C. proc. pen. şi constă în luarea în considerarea de către instanţa de recurs numai a cazurilor de recurs care, potrivit art. 3859 alin. (3) se iau în considerarea din oficiu.
Prin Legea nr. 2/2013 s-a realizat o nouă limitare a devoluţiei recursului, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanţial, intenţia clară a legiuitorului, prin amendarea cazurilor de casare fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului reglementat că a doua cale ordinară de atac, doar la chestiuni de drept.
Aşa fiind, se constată că unul dintre cazurile de casare abrogate în mod expres de Legea nr. 2/2013 a fost cel reglementat în art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., situaţie în care criticile formulate de inculpat circumscrise acestor prevederi legale nu mai pot face obiectul examinării de către instanţa de ultim control judiciar, judecata în recurs limitându-se la motivele de casare expres prevăzute de lege pentru care nu se mai regăseşte şi eroarea gravă de fapt invocată de inculpat.
Totodată, în realizarea aceluiaşi scop de a include în sfera controlului judiciar exercitat de instanţa de recurs numai aspecte de drept, a fost modificat şi pct. 14 al art. 3859 C. proc. pen. stabilindu-se că hotărârile sunt supuse casării doar atunci când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege. Ori, în cauză inculpatul a criticat decizia penală pronunţată în apel sub aspectul netemeiniciei pedepsei cât şi a modalităţii de executare ce i-a fost aplicate, considerându-le prea aspre în raport de circumstanţele reale ale faptei comise şi datele personale, situaţie exclusă însă din sfera Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în calea de atac a recursului potrivit art. 3859 pct. 14 C. proc. pen. astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 2/2013.
Referitor la cazul de casare reglementat de art. 3859 pct. 6 C. proc. pen. invocat de recurent, se constată că şi acesta a fost modificat prin Legea nr. 2/2013 potrivit textului de lege cu noua redactare, hotărârile fiind supuse casării doar atunci când judecata a avut loc în lipsa apărătorului, dacă prezenţa acestuia era obligatorie.
Revenind la critica inculpatului încadrată în dispoziţiile art. 3859 pct. 18 C. proc. pen. vizând nevinovăţia sa, se constată că în realitate, inculpatul contestă situaţia de fapt, raportat la fapta comisă, astfel cum a fost stabilită de instanţa de fond şi confirmată de instanţa de apel.
Modificarea situaţiei de fapt în recurs nu mai este posibilă decât urmare a constatării unor nelegalităţi care ar putea influenţa valabilitatea mijloacelor de probă, şi care ar determina înlăturarea acestora şi reevaluarea elementelor faptice. În concluzie, se constată că stabilirea situaţiei de fapt s-a realizat cu respectarea dispoziţiilor art. 63 C. proc. pen. penal, iar instanţa de recurs nu este îndrituită să procedeze la o nouă apreciere a materialului probator, aşa încât trebuie să aibă în vedere această situaţie de fapt pe care numai o poate schimba.
Chiar dacă s-ar accepta opinia potrivit căreia criticile formulate de inculpatul M.V. se circumscriu cazului de casare prev. de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu poate proceda la examinarea lor nefiind respectate, aşa cum s-a arătat anterior, cerinţele prev. de art. 38510 alin. (1), (2) C. proc. pen. care condiţionează analiza respectivelor critici de motivarea în scris a recursului cu cel puţin 5 zile înaintea primului termen de judecată.
Ca urmare, având în vedere toate aceste considerente anterior expuse, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va respinge ca nefondate recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie şi de inculpatul M.V. împotriva Deciziei penale nr. 128/A din data de 24 aprilie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie şi de inculpatul M.V. împotriva Deciziei penale nr. 128/A din data de 24 aprilie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 250 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 24 ianuarie 2014.
Procesat de GGC - NN
| ← ICCJ. Decizia nr. 2625/2014. Penal. Iniţiere, constituire de... | ICCJ. Decizia nr. 2546/2014. Penal. Mandat european de arestare.... → |
|---|
