ICCJ. Decizia nr. 2905/2014. Penal. Infracţiuni de evaziune fiscală (Legea 87/1994, Legea 241/2005). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2905/2014
Dosar nr. 4296/63/2013
Şedinţa publică din 30 octombrie 2014
Asupra recursului de faţă,
În baza actelor şi lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 288 din 26 iunie 2013, pronunţată de Tribunalul Dolj s-a dispus, în baza art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 13 C. pen., condamnarea inculpatului G.C.C. la pedeapsa de 2 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a lit. b) şi c) C. pen., lit. c) constând în dreptul de a fi administrator sau asociat al unei societăţi comerciale.
S-au aplicat dispoziţiile art. 71, art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a lit. b) şi c) C. pen., lit. c) constând în dreptul de a fi administrator sau asociat al unei societăţi comerciale.
În baza art. 346 alin. (1) C. proc. pen. s-a admis acţiunea civilă formulată de Statul Român prin A.N.A.F. Bucureşti şi a fost obligat inculpatul să plătească părţii civile suma de 118.855 RON la care se adaugă dobânzile şi penalităţile de întârziere calculate de la data săvârşirii faptei (25 decembrie 2008) şi până la data achitării integrale a debitului reprezentând obligaţii fiscale şi accesorii conform art. 119 şi urm. din O.G. nr. 92/2003.
S-a menţinut sechestrul asigurător instituit prin Ordonanţa din 19 februarie 2013 asupra următoarelor bunuri proprietatea inculpatului, respectiv mijloc de transport marca X1, capacitate cilindrică 1896, serie motor S1 şi mijloc de transport marca X2, capacitate cilindrică 1896, serie motor S2, până la concurenţa sumei de 118.855 RON şi a sumei reprezentând accesoriile fiscale aferente, calculate până la data achitării integrale a debitului.
În temeiul art. 12 din Legea nr. 241/2005 s-a dispus ca inculpatul să nu mai fie fondator, administrator, director sau reprezentant legal al unei societăţi comerciale iar dacă a fost este decăzut din drepturi.
În baza art. 7 din Legea nr. 26/1990 s-a dispus comunicarea sentinţei, după rămânerea definitivă, la registrul comerţului pentru menţiunile ce se impun şi la D.G.F.P. Dolj pentru înscrierea în cazierul fiscal.
În baza art. 348 C. proc. pen. s-a dispus desfiinţarea totală a unui număr de 60 facturi întocmite fictiv în perioada 1 noiembrie 2008 - 30 noiembrie 2008.
În baza art. 189 raportat la art. 191 alin. (1) C. proc. pen. inculpatul a fost obligat la plata sumei de 2.000 RON cheltuieli judiciare, statului.
Pentru a dispune astfel prima instanţă a reţinut, în fapt, că în cursul lunii noiembrie 2008, inculpatul G.C.C., în calitate de administrator al SC D.T. SRL Craiova, a efectuat achiziţii intracomunitare de grâu în cantitate de 839.170 kg şi porumb în cantitate de 180.310 kg de la firma B.S. din Ungaria, precum şi 444.240 kg grâu de la firma N.G. din Slovacia.
Conform registrului de casă în valută, marfa achiziţionată a fost achitată cu numerar, a fost transportată cu autovehicule aparţinând furnizorilor şi depozitată la baza de recepţie aparţinând SC C. Arad SRL, în baza Contractului de închiriere nr. 68 din 10 noiembrie 2008.
Ulterior, SC D.T. SRL a vândut întreaga cantitate de cereale firmei L.T. din Bulgaria, contra sumei de 625.550 RON conform jurnalului de vânzări.
Pentru vânzare, SC D.T. SRL a întocmit un număr de 60 facturi fiscale, pe care nu este menţionat TVA şi mijlocul de transport folosit, iar marfa a fost achitată cu numerar, pentru fiecare factură fiind emisă câte o chitanţă.
Din verificări a rezultat că firma L.T. din Bulgaria nu are cod valid de înregistrare în scop de TVA, atribuit de autoritatea fiscală din Bulgaria, astfel încât conform art. 143 alin. (2) lit. a) din C. fisc., aceste livrări de bunuri nu sunt scutite de TVA.
În cadrul cercetărilor a fost identificat numitul D.M. administrator al firmei L.T. Bulgaria, care a declarat că nu a avut relaţii comerciale cu SC D.T. SRL Craiova şi nu a achiziţionat cereale, obiectul de activitate al firmei fiind comerţul cu autovehicule.
Aceste aspecte au fost confirmate şi de către organele fiscale din Bulgaria, care, în urma solicitării prin formularul antifraudă, au comunicat faptul că nu există achiziţii intracomunitare de la SC D.T. SRL Craiova în anul 2008, iar în timpul controlului efectuat, în evidenta contabilă a L.T., inspectorii fiscali nu au identificat documente privind achiziţii de cereale de la SC D.T. SRL Craiova.
În declaraţiile date, inculpatul G.C.C. a susţinut că tranzacţia efectuată cu L.T. Bulgaria este reală, cele 60 de facturi au fost completate de el, însă nu a ştiut faptul că firma din Bulgaria nu este plătitoare de TVA.
De asemenea, învinuitul a relatat că a negociat vânzarea cerealelor cu un anume P.G., cetăţean bulgar, însă nu a putut oferi elemente suplimentare cu privire la modalitatea concretă în care a avut loc livrarea (loc, mijloace de transport).
S-a arătat că afirmaţiile inculpatului nu au nici un suport probator, în situaţia în care toate dovezile rezultate în urma cercetărilor, respectiv cod de înregistrare în scop TVA invalid, lipsa dovezii că mărfurile au fost transportate în Bulgaria, încasarea tuturor facturilor în numerar, lipsa unui contract între cele două societăţi, conduc la concluzia logică că, deşi aparent este vorba despre livrări intracomunitare scutite, în fapt mărfurile au fost comercializate în România.
Prin livrarea fictivă de cereale către L.T. Bulgaria, SC D.T. SRL Craiova a încasat suma de 625.550 RON, pentru care nu a înregistrat TVA aferent în sumă de 118.854 RON, cu care a fost prejudiciat bugetul de stat.
În prezent, SC D.T. SRL Craiova este radiată, inculpatul G.C.C. declarând că nu mai deţine nici un document a acestei societăţi.
În vederea recuperării prejudiciului, prin Ordonanţa din 19 februarie 2013 a fost instituit sechestru asigurător asupra bunurilor mobile aparţinând inculpatului, a căror existenţă a fost confirmată de către Primăria Municipiului Craiova, Direcţia Impozite şi Taxe, prin Adresa nr. 26439 din 15 februarie 2013: mijloc de transport marca X1, capacitate cilindrică 1896 serie motor S1, serie saşiu Z1 dobândit la 31 decembrie 2006 şi mijloc de transport marca X2, capacitate cilindrică 1896 serie motor S2, serie saşiu Z2 dobândit la 31 decembrie 2006.
Pentru a reţine această stare de fapt prima instanţă a avut în vedere probele administrate la urmărirea penală respectiv: sesizarea şi notele de verificare întocmite de Garda Financiară Dolj, notele de constatare întocmite de D.G.F.P. Dolj, documente de evidenţă contabilă, facturi în copie, contract de închiriere în copie, declaraţii informative privind livrările - achiziţiile efectuate pe teritoriul României, cerere de informaţii antifraudă, adrese, decont TVA, jurnal cumpărări, declaraţii, dar şi cele administrate pe parcursul judecăţii respectiv: declaraţia martorului D.M., administratorul SC L.T. cu sediul în Bulgaria şi relaţii de la Oficiul Registrului Comerţului Dolj.
Prima instanţă a reţinut că inculpatul, în declaraţia dată la urmărirea penală, s-a apărat în sensul că în luna noiembrie 2008, a achiziţionat cereale din Ungaria în cantitate de 839.170 kg grâu şi 180.310 kg porumb precum şi din Slovacia, a întocmit documente de recepţionare a mărfii însă nu putut da detalii cu privire la locul de unde a ridicat cerealele, la numele persoanei de naţionalitate ungară şi de naţionalitate slovacă de la care a achiziţionat cerealele.
De asemenea, inculpatul a mai susţinut că, ulterior plecării sale în Ungaria, a întâlnit un cetăţean bulgar şi a convenit cu acesta să-i vând produsele achiziţionate din Ungaria şi Slovacia după intrarea lor în ţară şi apoi a fost sunat de aceea persoană, s-au întâlnit la Timişoara, a cântărit marfa care a fost dusă pe teritoriu Bulgariei.
A mai susţinut inculpatul că au întocmit mai multe facturi, dar nu s-a menţionat TVA-ul aferent fiecărei livrări, bazându-se pe aspectul că acel cetăţean de origine bulgară i-a comunicat că firma sa este plătitoare de TVA şi oricum nu putea verifica acest aspect, precizând că toate facturile au fost completate de inculpat care s-a trecut şi la rubrica delegat.
Instanţa de fond a apreciat că susţinerile inculpatului sunt contrazise de probatoriile administrate în cauză. Astfel din nota de constatare întocmită de Garda Financiară Dolj şi din raportul de inspecţie fiscală întocmit de D.G.F.P. Dolj a rezultat că inculpatul, în calitate de asociat unic şi administrator al SC D.T. SRL Craiova, societate în prezent radiată, în luna noiembrie 2008 a efectuat achiziţii intracomunitare de cereale de la două societăţi, din Ungaria - B.S., respectiv Slovacia - N.G., aceste societăţi fiind înregistrate în scop de TVA, iar codul de valabilitate era valid.
După achiziţionarea cerealelor, inculpatul le revindea (în acte) către o societate din Bulgaria - L.T., întocmind un număr de 60 de facturi fiscale, dar din verificările efectuate de organele fiscale s-a constatat că facturile respective nu aveau înscrisă valoarea TVA-ului aferent şi mai mult, SC L.T. nu avea cod valid de înregistrare în scop de TVA.
În plus, martorul D.M., administratorul SC L.T. a declarat că nu a derulat nici un fel de tranzacţii cu societate administrată de inculpat în cursul anului 2008 deoarece SC L.T. avea ca obiect de activitate vânzări, cumpărări şi închirieri de autoturisme şi nu tranzacţii cu cereale.
S-a constatat că, pe parcursul judecării cauzei, inculpatul nu s-a prezentat în instanţă, deşi a fost legal citat la ultimul domiciliu cunoscut.
Reţinând vinovăţia inculpatului, prima instanţă a stabilit că, în drept, fapta inculpatului de a înregistra operaţiuni fictive în scopul sustragerii de la obligaţiile fiscale către bugetul de stat, care a fost astfel prejudiciat, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, modificată.
La individualizarea judiciară a pedepsei s-a avut în vedere faptul că inculpatul nu s-a prezentat în instanţă, că a încercat să denatureze adevărul, că nu are antecedente penale dar şi celelalte criterii prevăzute de art. 72 C. pen.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel inculpatul, instanţa constatând că cererea de apel este formulată şi semnată în numele inculpatului, nefiind însă motivată.
Deşi legal citat, inclusiv cu mandat de aducere, inculpatul nu s-a prezentat în instanţă iar la ultimul domiciliu cunoscut s-a constatat că nu mai locuieşte acolo.
Apelul a fost motivat de apărătorul din oficiu susţinându-se, în esenţă, că tranzacţia respectivă, atestată de cele 60 de facturi este reală, inculpatul negociind cu numitul P.G. şi că din probele administrate nu rezultă cu certitudine existenţa evaziunii fiscale, solicitându-se admiterea acestuia, desfiinţarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei pentru rejudecare la prima instanţă în vedere administrării de probe, fără a se indica care anume probe se solicită, iar, cu ocazia dezbaterilor, s-au adus critici doar cu privire la pedeapsa aplicată.
Prin Decizia penală nr. 360 din 20 noiembrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul G.C.C. împotriva Sentinţei penale nr. 288 din 26 iunie 2014 pronunţată de Tribunalul Dolj.
Pentru a decide astfel, instanţa de control judiciar a reţinut că organul de urmărire penală a administrat probe din care rezultă activitatea tranzacţiei atestată de cele 60 de facturi, respectiv declaraţia lui D.M. şi verificările efectuate de autorităţile bulgare, din care a rezultat că firma din Bulgaria nu a avut relaţii comerciale cu societatea administrată de inculpat.
Curtea a apreciat că, în ipoteza în care tranzacţia atestată de acele 60 de facturi ar fi fost reală, inculpatul avea posibilitatea să probeze acest lucru prin indicarea modalităţii de primire a banilor, indicarea conturilor şi a chitanţelor eliberate etc, pentru a fi verificată astfel credibilitatea martorului D.M. şi pentru a fi făcute eventuale cercetări în vederea depistării cetăţeanului bulgar care s-ar fi prezentat în numele firmei bulgare, astfel încât, nesolicitarea de probe în apărare şi, mai mult, neprezentarea în faţa instanţelor, au condus la ideea că, de fapt, acesta nu poate să dovedească realitatea tranzacţiei şi că a fost una fictivă.
Prin urmare, instanţa de apel a constatat că, în mod corect, prima instanţă a reţinut situaţia de fapt, rezultată din probele administrate, iar în ceea ce priveşte pedeapsa aplicată, s-a apreciat că aceasta a fost corectă individualizată, potrivit criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen legal, inculpatul G.C.C., prin avocat E.S., la termenul de astăzi, acesta precizând că îşi însuşeşte recursul formulat de apărătorul său ales.
Fără a indica vreunul dintre cazurile de casare prevăzute de dispoziţiile art. 3859 alin. (1) C. proc. pen., recurentul inculpat a solicitat atât în cuprinsul motivelor scrise (depuse la dosar prin apărător la termenul de astăzi fixat pentru judecarea cauzei, 30 octombrie 2014), cât şi cu ocazia dezbaterilor, aplicarea legii penale mai favorabile - pe care a apreciat-o ca fiind legea nouă -, cu consecinţa reducerii pedepsei aplicate de instanţele inferioare, dar şi înlăturarea greşitei aplicări a legii, în sensul reindividualizării pedepsei aplicate.
Examinând hotărârile recurate prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte apreciază recursul declarat de inculpatul G.C.C. ca fiind nefondat, pentru următoarele considerente:
În primul rând, prealabil verificării temeiniciei susţinerilor inculpatului, Înalta Curte arată că, deşi la data de 1 februarie 2014, a intrat în vigoare Legea nr. 135/2010 privind C. proc. pen., iar art. 108 din Legea nr. 255/2013 a abrogat expres C. proc. pen. din 1968 (Legea nr. 29/1968), cadrul procesual în care s-a desfăşurat judecarea prezentului recurs este cel reglementat de prevederile art. 3851 - art. 38519 din legea de procedură penală anterioară, având în vedere dispoziţiile tranzitorii cuprinse în art. 12 alin. (1) din Legea nr. 255/2013.
Referitor la criticile de netemeinicie formulate de inculpatul G.C.C. cu privire la individualizarea judiciară a pedepsei stabilită de prima instanţă şi menţinută prin decizia atacată, Înalta Curte arată că, în realizarea scopului de a include în sfera de cenzură a instanţei de recurs numai chestiuni de drept, unul dintre cazurile de casare modificat substanţial prin Legea nr. 2/2013 a fost cel reglementat de art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., în sensul restrângerii controlului judiciar exercitat prin intermediul recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de atac, doar la aspecte ce vizează nelegalitatea sancţiunii penale stabilite de instanţele inferioare.
Astfel, Înalta Curte constată că susţinerile recurentului se puteau circumscrie cazului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 3859 pct. 14 C. proc. pen. în reglementarea anterioară, situaţie ce nu mai poate forma obiectul examinării în calea de atac a recursului şi nici prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 172 din acelaşi cod, atâta timp cât nu au fost invocate erori de drept, care să pună în discuţie conformitatea cu legea a hotărârilor atacate, ci doar chestiuni ce ţin de aprecierea judecătorului asupra individualizării sancţiunilor penale stabilite şi care nu mai pot fi cenzurate de instanţa de ultim control judiciar.
Examinând recursul inculpatului G.C.C. şi din perspectiva aplicării legii penale mai favorabile, conform art. 5 C. pen., Înalta Curte constată că infracţiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 nu a suferit modificări sub aspectul conţinutului constitutiv şi al regimului sancţionator ca urmare a intrării în vigoare a Legii nr. 268/2009 privind C. pen. şi a Legii nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a acestuia, astfel încât, nu se pune problema determinării legii penale mai favorabile.
Faţă de considerentele arătate mai sus, nerezultând vreun motiv de casare din cele prevăzute de art. 3859 alin. (3) C. proc. pen. aşa cum a fost modificat prin Legea nr. 2/2013, care să poată fi luat în considerare din oficiu, Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) din acelaşi cod urmează a respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul G.C.C.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. (1968), recurentul inculpat G.C.C. va fi obligat la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul G.C.C. împotriva Deciziei penale nr. 360 din 20 noiembrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 30 octombrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2859/2014. Penal. Traficul de minori (Legea... | ICCJ. Decizia nr. 2908/2014. Penal. Intervenirea unei legi... → |
|---|
