ICCJ. Decizia nr. 51/2014. Penal
Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 51/2014
Dosar nr. 4472/105/2013
Şedinţa publică din 09 ianuarie 2014
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 291 din 21 iunie 2013, Tribunalul Prahova, în baza art. 174 - 175 alin. (1) lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. şi art. 37 alin. (1) lit. b) C. pen., a condamnat pe inculpatul M.I., la pedeapsa de 15 ani închisoare pentru infracţiunea de omor calificat.
S-au aplicat disp. art. 71 şi art. 64 lit. a), b) C. pen., cu excepţia dreptului de a alege şi conform art. 65 C. pen. i s-a aplicat pedeapsa complementară prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen. cu excepţia dreptului de a alege, pentru o perioadă de 3 ani, începând după executarea pedepsei principale.
Potrivit art. 350 C. proc. pen., s-a menţinut starea de arest a inculpatului, iar în baza art. 88 C. pen. şi s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi a arestării preventive de la 24 aprilie 2013 la zi.
A fost admisă acţiunea civilă exercitată în procesul penal de partea civilă D.B.M., inculpatul fiind obligat la plata sumei de 5.000 euro daune materiale şi 5.000 euro daune morale către partea civilă D.B.M.
Pentru a hotărî astfel, s-a reţinut că în dimineaţa zilei de 21 aprilie 2013 inculpatul a fost în vizita la locuinţa victimei D.E. pentru a vedea dacă acesta din urmă i-a reparat o combină muzicală.
Cu aceasta ocazie cei doi au consumat băuturi alcoolice, respectiv 1,5 litri bere şi aproximativ 300 ml ţuică. În jurul orei 13.00 inculpatul a plecat acasă, iar la ora 17.00 D.E. a venit la locuinţa acestuia pentru a-l ajuta la treburi gospodăreşti.
La ora 18.00 la locuinţa inculpatului a venit Ţ.N. cu un bidon cu 5 litri vin şi toţi trei au consumat aceasta băutura alcoolică.
În jurul orelor 20.30 după ce au servit masa, la insistentele soţiei inculpatului, (martora M.S.), D.E. şi Ţ.N. au plecat spre locuinţele lor.
La poartă, D.E. le-a adus la cunoştinţă celorlalţi doi că ar mai fi rămas aproximativ 1 litru de vin în bidonul adus de Ţ.N. şi a insistat să se întoarcă să-l consume.
Inculpatul şi victima au revenit în curte unde au servit anterior masa şi în timp ce consumau restul de vin au început să se certe referitor la reparaţia combinei muzicale.
După ce au consumat vinul rămas D.E. a plecat din nou spre casă, iar la poarta locuinţei inculpatului, pe fondul altercaţiei anterioare au intrat din nou în conflict şi cei doi s-au lovit reciproc cu pumnii. Cum inculpatul avea un fizic net inferior victimei, pentru a suplini diferenţa de forţă fizică a luat o şipcă din lemn dintr-un gard interior şi l-a lovit cu acest obiect contondent pe D.E. în cap.
Victima a reuşit sa iasă din curte, însă, urmare a loviturii deosebit de puternice aplicată într-o zona vitală a căzut în drumul public, unde inculpatul a continuat agresiunea lovindu-l cu scândura din lemn peste corp.
După comiterea acestor violenţe inculpatul a revenit în locuinţă şi i-a precizat soţiei sale, martora M.S., intrigată de faptul că l-a văzut murdar de sânge pe corp şi pe haine, că s-au bătut cu D.E.
Victima a rămas căzută la pământ în stradă, însă a reuşit să se deplaseze până în zona locuinţei martorului S.F., care, alarmat de gemetele acestuia, a ieşit din casă şi observând starea în care se afla, a anunţat imediat organele de poliţie, iar D.E. a fost transportat la spital, unde, deşi i-au fost acordate îngrijiri medicale, la data de 23 aprilie 2013 a decedat.
Deşi nu a făcut o analiză strictă a tuturor criteriilor prev. de art. 72 C. pen. la individualizarea pedepsei instanţa de fond a făcut trimitere la starea de recidivă postexecutorie în care inculpatul a comis prezenta infracţiune, dar şi la faptul că a dorit să fie judecat numai în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, conform art. 3201 C. proc. pen., beneficiind în consecinţă de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat apel inculpatul M.I. care a solicitat reducerea pedepsei care este mult prea aspră, întrucât a recunoscut comiterea faptei.
Prin decizia penală nr. 148 din data de 21 august 2013, Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul M.I. împotriva sentinţei penale nr. 291 din 21 iunie 2013 pronunţată de Tribunalul Prahova.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea a reţinut că instanţa de fond a apreciat corect că această faptă întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de omor calificat prev. de art. 174 rap. la art. 175 lit. i) C. pen., deoarece cele mai multe dintre lovituri, inculpatul i le-a aplicat victimei în faţa casei sale, respectiv în stradă care, conform art. 152 lit. a) C. proc. pen., este considerat loc public.
Totodată, s-a reţinut că coroborând această atitudine a inculpatului, avută în timpul desfăşurării activităţii infracţionale cu faptul că anterior a fost condamnat pentru mai multe infracţiuni comise cu violenţă, una chiar pentru tentativă la omor, aşa cum rezultă din fişa de cazier judiciar, instanţa de prim control judiciar a apreciat că pedeapsa de 15 ani închisoare a fost corect dozată de către instanţa de fond, prin raportare la toate criteriile prev. de art. 72 C. pen., cât şi la scopurile pedepsei instituite de art. 52 C. pen.
Împotriva deciziei nr. 148 din data de 21 august 2013 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a declarat recurs inculpatul M.I. care a invocat cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen., solicitând reducerea pedepsei.
Examinând recursul declarat de inculpatul M.I. prin raportare la dispoziţiile art. 3859 C proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:
Instituind o limită a devoluţiei recursului, art. 38510 C. proc. pen. prevede in alin. (21), că instanţa de recurs nu poate examina hotărârea atacată pentru vreunul din cazurile prevăzute în art. 3859 C. proc. pen. dacă motivul de recurs, deşi se încadrează în unul dintre aceste cazuri, nu a fost invocat în scris cu cel puţin 5 zile înaintea primului termen de judecată, aşa cum se prevede la alin. (2) al aceluiaşi articol, cu singura excepţie a cazurilor de casare care, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., se iau în considerare din oficiu.
În cauză, se observă că decizia recurată a fost pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, la data de 21 august 2013, deci ulterior intrării în vigoare (pe 15 februarie 2013) a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, situaţie în care aceasta este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute în art. 3859 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin actul normativ menţionat, dispoziţiile tranzitorii cuprinse în art. II din lege - referitoare la aplicarea, în continuare, a cazurilor de casare prevăzute de C. proc. pen. anterior modificării - vizând exclusiv cauzele penale aflate, la data intrării în vigoare a acesteia, în curs de judecată în recurs sau în termenul de declarare a recursului, ipoteza care, însă, nu se regăseşte în speţă.
Verificând îndeplinirea acestor cerinţe, se observă, însă, că M.I., prin apărătorul său ales, nu a depus la dosar motivele de recurs, încălcându-se, astfel, obligaţia ce îi revenea potrivit art. 38510 alin. (2) C. proc. pen.
Prin Legea nr. 2/2013 s-a realizat, însă, o nouă limitare a devoluţiei recursului, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanţial, intenţia clară a legiuitorului, prin amendarea cazurilor de casare, fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de atac, doar la chestiuni de drept.
Aşa fiind, în realizarea aceluiaşi scop, de a include în sfera controlului judiciar exercitat de instanţa de recurs numai aspecte de drept, a fost modificat şi pct. 14 al art. 3859 C. proc. pen., caz de casare susţinut oral, dar care a stabilit că hotărârile sunt supuse casării doar atunci când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege. Or, în cauză, inculpatul M.I., a criticat decizia penală pronunţată sub aspectul cuantumului prea mare al pedepsei, solicitând reducerea pedepsei, situaţie exclusă, însă, din sfera de cenzură a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în calea de atac a recursului, potrivit art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 2/2013.
În ce priveşte cazul de casare prevăzut în art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen., se constată că, într-adevăr, acesta a fost menţinut şi nu a suferit nicio modificare sub aspectul conţinutului prin Legea nr. 2/2013, însă, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., în noua redactare, a fost exclus din categoria motivelor de recurs care se iau în considerare din oficiu, fiind necesară, pentru a putea fi examinat de către instanţa de ultim control judiciar, respectarea condiţiilor formale prevăzute în art. 38510 alin. (1) şi (2) C. proc. pen.
Chiar dacă s-ar accepta opinia potrivit căreia criticile formulate de inculpatul G.G. se circumscriu cazului de casare prevăzut în art. 3859 alin. (1) pct. 172 C proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu poate proceda la examinarea lor, nefiind respectate, aşa cum s-a arătat anterior, cerinţele formale prevăzute în art. 38510 alin. (1) şi (2) C proc. pen., care condiţionează analizarea respectivelor critici de motivarea, în scris, a recursului cu cel puţin 5 zile înaintea primului termen de judecată. Conform art. 38510 alin. (21) C. proc. pen., în cazul în care nu sunt respectate condiţiile de mai sus, instanţa de recurs ia în considerare numai cazurile de casare care, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., trebuie avute în vedere din oficiu.
Drept urmare, ţinând cont de regulile stricte ce reglementează soluţionarea recursului, Înalta Curte nu are posibilitatea de a examina nici criticile inculpatului, care, în plus, nu se circumscriu nici vreunuia din cazurile ce pot fi avute în vedere din oficiu. Ca urmare, având în vedere toate aceste considerente anterior expuse, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.I. împotriva deciziei penale nr. 148 din data de 21 august 2013 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Potrivit art. 38517 alin. (4) C proc. pen., din durata pedepsei închisorii aplicată inculpatului, va deduce durata prevenţiei de la 24 aprilie 2013 la 09 ianuarie 2014.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul parţial pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.I. împotriva deciziei penale nr. 148 din data de 21 august 2013 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata prevenţiei de la 24 aprilie 2013 la 09 ianuarie 2014.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpat, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 09 ianuarie 2014.
← ICCJ. Decizia nr. 462/2014. Penal | ICCJ. Decizia nr. 52/2014. Penal. înşelăciunea (art. 215... → |
---|