ICCJ. Decizia nr. 53/2014. Penal

Decizii penale ICCJ 2014

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 53/2014

Dosar nr. 15369/118/2011

Şedinţa publică din 9 ianuarie 2014

Deliberând în baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Tribunalul Constanţa, secţia penală, prin Sentinţa penală nr. 393 din 17 septembrie 2012 pronunţată în Dosarul nr. 15369/118/2011 a respins cererile inculpaţilor Ş.V., H.M. şi Ş.M. privind schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru care au fost trimişi în judecată.

În baza art. 20 C. pen. raportat la art. 174 - 176 lit. d) C. pen., cu aplicarea art. 320¹ C. proc. pen. şi art. 74 alin. (2) - art. 76 C. pen. a condamnat pe inculpatul Ş.V. la pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor deosebit de grav.

În baza art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. b) şi alin. (2¹) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 320¹ C. proc. pen. şi art. 74 alin. (2) - art. 76 C. pen. a condamnat pe inculpatul Ş.V. la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie.

În baza art. 33 lit. a), b) - art. 34 lit. b) C. pen. a contopit pedepsele şi a dispus ca inculpatul Ş.V. să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 ani şi 6 luni închisoare.

În baza art. 71 C. pen. a interzis inculpatului, pe durata executării pedepsei, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

În baza art. 88 C. pen. a scăzut din pedeapsa aplicată perioada reţinerii şi arestării preventive, de la 14 noiembrie 2011 la 15 iunie 2012 inclusiv.

În baza art. 350 C. proc. pen. a menţinut măsura preventivă a obligării inculpatului Ş.V. de a nu părăsi ţara, dispusă prin încheierea din 17 august 2012 a Tribunalului Constanţa.

A luat act că măsura preventivă încetează de drept la rămânerea definitivă a hotărârii.

În baza art. 208 alin. (1) - art. 209 alin. (1) lit. g) C. pen., cu aplicarea art. 320¹ C. proc. pen. şi art. 74 lit. a) şi alin. (2) - art. 76 C. pen. a condamnat pe inculpatul H.M. la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat.

În baza art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. b) şi alin. (2¹) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 320¹ C. proc. pen. şi art. 74 lit. a) şi alin. (2) - art. 76 C. pen. a condamnat pe inculpatul H.M. la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie.

În baza art. 33 lit. a) - art. 34 lit. b) C. pen. a contopit pedepsele şi a dispus ca inculpatul H.M. să execute pedeapsa cea mai grea, de 2 ani şi 6 luni închisoare.

În baza art. 71 C. pen. a interzis inculpatului, pe durata executării pedepsei, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

În baza art. 88 C. pen. a scăzut din pedeapsa aplicată perioada reţinerii şi arestării preventive, de la 14 noiembrie 2011 la 09 februarie 2012 inclusiv.

În baza art. 350 C. proc. pen. raportat la art. 139 alin. (1) C. proc. pen., cu aplicarea art. 145 -145¹ C. proc. pen. a dispus înlocuirea măsurii preventive a obligării inculpatului H.M. de a nu părăsi localitatea în care locuieşte, dispusă prin încheierea din 06 februarie 2012 a Tribunalului Constanţa, definitivă prin Decizia penală nr. 152/P din 09 februarie 2012 a Curţii de Apel Constanţa, cu măsura preventivă a obligării inculpatului H.M. de a nu părăsi ţara fără încuviinţarea instanţei de judecată.

În baza art. 145 alin. (1¹) şi alin. (1²) C. proc. pen. a dispus ca pe durata acestei măsuri preventive inculpatul H.M. să respecte următoarele obligaţii:

- să se prezinte la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat (inclusiv la toate termenele de judecată);

- să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea sa, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie, sau ori de câte ori este chemat;

- să nu îşi schimbe locuinţa fără încuviinţarea instanţei;

- să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nicio categorie de arme;

- să nu comunice direct sau indirect, cu coinculpaţii, cu partea vătămată N.S.F.D., cu reprezentanţii părţii civile SC A.I. SRL şi cu martorii şi (foştii) învinuiţii din cauză.

A desemnat ca organ de supraveghere Secţia de poliţie rurală ce are în competenţă comuna C., jud Constanţa;

A luat act că măsura preventivă încetează de drept la rămânerea definitivă a hotărârii.

În baza art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. b) şi alin. (2¹) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 320¹ C. proc. pen. şi art. 74 lit. a) şi alin. (2) - art. 76 C. pen. a condamnat pe inculpatul Ş.M. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie.

În baza art. 71 C. pen. a interzis inculpatului, pe durata executării pedepsei, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

În baza art. 88 C. pen. a scăzut din pedeapsa aplicată perioada reţinerii şi arestării preventive, de la 14 noiembrie 2011 la 09 februarie 2012 inclusiv.

În baza art. 86¹ - 86² C. pen. a dispus pentru inculpatul Ş.M. suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani închisoare pe durata unui termen de încercare de 4 ani, ce va curge de la rămânerea definitivă a hotărârii.

În baza art. 86³ C. pen., a dispus ca pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

- să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Brăila;

- să anunţe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reşedinţă, locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

- să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

- să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.

În baza art. 359 C. proc. pen. a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 86⁴ alin. (1) şi (2) C. pen. privind revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale a suspendat şi executarea pedepselor accesorii.

În baza art. 350 C. proc. pen. raportat la art. 139 alin. (1) C. proc. pen., cu aplicarea art. 145 -145¹ C. proc. pen. a dispus înlocuirea măsurii preventive a obligării inculpatului Ş.M. de a nu părăsi localitatea în care locuieşte, dispusă prin încheierea din 06 februarie 2012 a Tribunalului Constanţa, definitivă prin Decizia penală nr. 152/P din 09 februarie 2012 a Curţii de Apel Constanţa, cu măsura preventivă a obligării inculpatului de a nu părăsi ţara fără încuviinţarea instanţei de judecată.

În baza art. 145 alin. (1¹) şi alin. (1²) C. proc. pen. a dispus ca pe durata acestei măsuri preventive inculpatul Ş.M. să respecte următoarele obligaţii:

- să se prezinte la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat (inclusiv la toate termenele de judecată);

- să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea sa, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie, sau ori de câte ori este chemat;

- să nu îşi schimbe locuinţa fără încuviinţarea instanţei;

- să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nicio categorie de arme;

- să nu comunice direct sau indirect, cu inculpatul H.M., cu partea vătămată N.S.F.D., cu reprezentanţii părţii civile SC A.I. SRL şi cu martorii şi (foştii) învinuiţii din cauză.

A desemnat ca organ de supraveghere Secţia de poliţie rurală ce are în competenţă comuna M., jud Brăila;

A luat act că măsura preventivă încetează de drept la rămânerea definitivă a hotărârii.

În baza art. 118 lit. b) C. pen. a dispus confiscarea de la inculpatul Ş.V. a unei bâte ciobăneşti din lemn în lungime de 1,5 m şi grosime de 3 cm, prevăzută la un capăt cu un manşon metalic.

A dispus restituirea către inculpatul H.M. a unei chei universale metalice, cu două casete, în formă de buzdugan şi o şurubelniţă aplicată, folosibilă pentru reglaj drujbe.

A dispus ataşarea la dosar a plicurilor nr. 3 şi nr. 4 conţinând resturi vegetale şi etichetă din carton.

În baza art. 14 şi 346 C. proc. pen. raportat la art. 1357 - 1382 C. civ. a admis acţiunile civile formulate de părţile civile N.S.F.D., SC A.I. SRL, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Slobozia şi Spitalul de Urgenţă Bagdasar Arseni Bucureşti.

A obligat pe inculpaţii Ş.V., H.M. şi Ş.M., în solidar să plătească părţii civile N.S.F.D. suma de 2445,09 euro în echivalent în RON la data plăţii, reprezentând despăgubiri pentru daune materiale.

A obligat pe inculpaţii Ş.V., H.M. şi Ş.M., în solidar, să plătească părţii civile SC A.I. SRL suma de 525 RON reprezentând despăgubiri pentru daune materiale.

A luat act că SC A.I. SRL nu s-a constituit parte civilă pentru fapta de furt calificat.

A obligat pe inculpaţii Ş.V., H.M. şi Ş.M., în solidar, să plătească părţii civile Spitalul Judeţean de Urgenţă Slobozia suma de 174,21 RON reprezentând despăgubiri pentru daune materiale, precum şi dobânda legală în materie civilă calculată la suma datorată, începând cu data de 08 noiembrie 2011 şi până la plata sumei.

A obligat pe inculpaţii Ş.V., H.M. şi Ş.M., în solidar, să plătească părţii civile Spitalul de Urgenţă Bagdasar Arseni Bucureşti suma de 1020,70 RON reprezentând despăgubiri pentru daune materiale.

Instanţa a fost sesizată prin Rechizitoriul nr. 2132/P/2011 din 9 decembrie 2011 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa consecutiv căruia potrivit art. 300 C. proc. pen. s-a şi învestit cu judecarea cauzei în vederea tragerii la răspundere penală a inculpatului Ş.V. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 211 alin. (1), (2) lit. b) şi alin. (2¹) lit. a) C. pen., art. 20 C. pen. raportat la art. 174 - 176 lit. d) C. pen., a inculpatului H.M. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 209 alin. (1) - art. 209 alin. (1) lit. g) C. pen., art. 211 alin. (1), (2) lit. b) şi alin. (2¹) lit. a) C. pen. şi a inculpatului Ş.M. pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 211 alin. (1), (2) lit. b) şi alin. (2¹) lit. a) C. pen.

Actul de inculpare a reţinut în esenţă că în seara zilei de 8 noiembrie 2011, cei trei inculpaţi au sustras trei saci de grâu din semănătoarea aparţinând SC A.I. SRL Hârşova, iar pentru a-şi asigura scăparea l-au ameninţat cu acte de violenţă pe N.S.F.D., directorul societăţii, inculpatul Ş.V. aplicându-i acestuia o lovitură cu o bâtă în cap cauzându-i leziuni traumatice care au necesitat 30 - 35 zile îngrijiri medicale.

Hotărând soluţionarea în fond a cauzei penale prin condamnare în conformitate cu dispoziţiile art. 345 alin. (2) C. proc. pen. în condiţiile respingerii cererii de aplicare a procedurii simplificate prev. de art. 320¹ C. proc. pen., inculpatul recunoscând integral săvârşirea faptelor aşa cum au fost reţinute în actul de inculpare şi solicitând ca judecata cauzei să se realizeze pe baza probelor strânse la urmărirea penală, instanţa a constatat următoarele:

SC A.I. SRL Bucureşti, cu punctul de lucru în Hârşova, avea ca obiect de activitate agricultura. Directorul punctului de lucru Hârşova era partea vătămată N.S.F.D., cetăţean spaniol.

Inculpatul H.M. deţine o parcelă de teren în apropierea solelor aparţinând SC A.I. SRL, din zona localităţii C., unde locuieşte. De asemenea, inculpaţii Ş.V. şi Ş.M. îşi desfăşurau activitatea în calitate de îngrijitori de animale la o stână situată în aceeaşi zonă agricolă.

În luna noiembrie 2011, pe solele aparţinând punctului de lucru al SC A.I. SRL se efectuau lucrări de înfiinţare a culturilor de grâu. Pe una din sole, situată la câţiva km distanţă de satul C., îşi desfăşura activitatea martorul M.N. care avea în primire atât semănătoarea, cât şi un tractor cu care tracta utilajul agricol. Din considerente de eficienţă, conducerea societăţii a decis ca pe timpul nopţii, după terminarea programului de lucru, semănătoarele să rămână în câmp. La data de 07 noiembrie 2011, în timp ce lucra în câmp, martorul M.N. a fost abordat de inculpatul H.M. care i-a spus că are nevoie de nişte sămânţă de grâu şi dacă-i poate lăsa, seara, în buncărul semănătoarei câţiva saci cu grâu.

Martorul M.N. a fost de acord, iar în aceeaşi seară, conform înţelegerii, inculpatul H.M., s-a deplasat în câmp la semănătoare, din buncărul căreia a încărcat 4 (patru) saci cu grâu de sămânţă. În ziua următoare inculpatul H.M. l-a căutat pe martorul M.N. şi i-a înmânat suma de 100 RON (1.000.000 lei vechi) pentru serviciul făcut.

În după-amiaza zilei de 08 noiembrie 2011, în timp ce se afla în câmp şi remedia, împreună cu martorul C.M., o defecţiune la tractor, M.N. i-a adus la cunoştinţă acestuia de "tranzacţia" pe care a făcut-o cu inculpatul H.M., înjumătăţind cu el suma primită. Astfel, acest din urmă martor a luat la cunoştinţă despre fapta petrecută cu o seară înainte.

În după-amiaza zilei de 08 noiembrie 2011, aproximativ în jurul orelor 18,00, inculpatul H.M. a revenit la locul unde cei doi angajaţi ai SC A.I. SRL Hârşova reparau tractorul şi l-a rugat din nou pe M.N., care de altfel avea în primire semănătoarea, să-i mai lase nişte grâu. Martorul M.N. a acceptat şi, după ce a remediat împreună cu colegul său defecţiunea tractorului, a plecat la unitate, lăsând în buncărul semănătoarei aproximativ patru saci cu grâu de sămânţă.

La rândul lui, H.M., pentru a-şi acoperi timpul până la lăsarea întunericului, s-a deplasat la stâna unde erau ciobani inculpaţii Ş.V. şi Ş.M., situată în câmp în aceeaşi zonă, cu care s-a întreţinut consumând împreună cu aceştia băuturi alcoolice - vin şi bere, conform declaraţiilor lor. În timp cât au consumat băuturi alcoolice, inculpatul H.M. le-a adus la cunoştinţă fraţilor Ş. despre intenţia lui de a lua grâul din semănătoare, precum şi înţelegerea avută cu mecanicul utilajului, solicitându-le să se deplaseze împreună cu el şi să-l ajute la încărcarea grâului, având în vedere că bena semănătoarei era destul de înaltă.

Coinculpaţii Ş.V. şi Ş.M. au acceptat propunerea şi, după lăsarea întunericului au urcat cu toţii în căruţa inculpatului H.M.

Tribunalul a reţinut că inculpatul Ş.V. a luat asupra lui şi o bâtă ciobănească, cu diametrul de aproximativ 3,5 cm, având un capăt metalic, pe care o folosea în mod obişnuit la activitatea de îngrijire a animalelor, precum şi pentru deplasare întrucât avusese o problemă medicală la un picior.

Ajungând în câmp la semănătoare, cei trei inculpaţi au încărcat aproximativ la jumătate 5 saci cu grâu pe care i-au pus în căruţă. Tribunalul a reţinut că referirile din cuprinsul actelor de urmărire penală la "3 saci cu grâu" sustraşi au în vedere cantitatea de grâu ce încape în trei saci plini, însă în realitate, inculpaţii au încărcat echivalentul a 3 saci plini cu grâu în mai mulţi saci (5 saci) pe care i-au încărcat mai puţin, pentru a putea fi manevraţi mai uşor.

Potrivit declaraţiilor inculpaţilor şi părţii vătămate date în cursul judecăţii, sacii cu grâu erau astfel aşezaţi în căruţă încât depăşeau marginile din lemn ale acesteia şi puteau fi observaţi de o persoană aflată pe jos, explicaţia fiind că inculpatul H.M. avea în căruţă iarbă cosită pentru cal.

După încărcarea sacilor, şi întrucât inculpaţii au observat farurile unei maşini apropiindu-se de locul în care se afla semănătoarea, aceştia au părăsit locul respectiv, în căruţă.

La scurt timp, pe traseul de revenire, căruţa inculpaţilor a fost ajunsă din urmă de partea vătămată N.S.F.D. care, cu maşina proprietate personală, însoţit de J.M.J. verifica în câmp starea semănătoarelor. Rezultă din declaraţiile concordante ale persoanelor audiate că partea vătămată era la volanul maşinii.

Potrivit declaraţiei părţii vătămate dată în cursul judecăţii, pe care instanţa a reţinut-o întrucât reflectă derularea reală a evenimentului şi a fost confirmată în elementele esenţiale prin declaraţiile celorlalte persoane audiate, inclusiv inculpaţii, la momentul ajungerii din urmă a căruţei, partea vătămată a bănuit, având în vedere ora şi locul în care se afla căruţa, că persoanele din căruţă au sustras sau intenţionează să sustragă sămânţă de grâu aparţinând SC A.I. SRL. Ca urmare, N.S.F.D. a oprit maşina şi a făcut semn inculpaţilor să oprească atelajul, apoi s-a apropiat de căruţă constatând că în aceasta se află mai mulţi saci care, după aparenţă, erau încărcaţi cu grâu.

Partea vătămată le-a solicitat inculpaţilor să coboare din căruţă pentru a lămuri situaţia, însă inculpatul H.M. a manevrat atelajul astfel încât acesta a plecat din locul respectiv.

Tribunalul a reţinut prin audierea nemijlocită a părţii vătămate, că N.S.F.D. nu cunoaşte limba română suficient încât să poarte o conversaţie uzuală, însă, în acelaşi timp, cuvintele limbii spaniole însoţite de gestică corespunzătoare au fost suficiente pentru ca, în condiţiile date, inculpaţii să înţeleagă că partea vătămată le-a solicitat să se oprească, în legătură cu sacii cu grâu din căruţă. De altfel, inculpaţii îl cunoşteau pe N.S.F.D. şi cunoşteau că acesta este deţinătorul terenului şi a semănătoarei din care luaseră grâul, dându-şi seama care este demersul acestuia. Faţă de aceste considerente, susţinerea inculpaţilor potrivit căreia partea vătămată le-a adresat cuvinte în limba spaniolă pe care nu le-au înţeles, va fi înlăturată ca nerelevantă, deoarece inculpaţii şi-au dat seama că, în esenţă, partea vătămată solicită restituirea grâului sustras pe care îl identificase în căruţă.

După plecarea căruţei din primul loc unde a fost oprită, partea vătămată a condus autoturismul ajungând din nou atelajul, şi a oprit maşina oblic în faţa acestuia, cu portiera din stânga faţă orientată către căruţă.

Partea vătămată N.S.F.D. a coborât din autoturism şi, aflat lângă maşină, s-a angrenat în discuţie cu conducătorul atelajului - inculpatul H.M., intenţionând să se deplaseze către acesta.

La momentul blocării atelajului, inculpaţii au coborât din căruţă, H.M. luând calul de căpăstru în intenţia de a-l dirija pentru ocolirea maşinii, iar ceilalţi doi inculpaţi rămânând în partea dreaptă a căruţei, Ş.V. având băţul ciobănesc în mână.

Inculpatul H.M. a arătat că partea vătămată l-a întrebat dacă are grâu în căruţă, el răspunzându-i afirmativ. Tot inculpatul H.M., în consens cu partea vătămată, recunoaşte că a luat din căruţă o drujbă pe care a folosit-o spre a-l ameninţa cu ea pe partea vătămată. Aceasta din urmă arată, suplimentar, că inculpatul H.M. a făcut gesturi de pornire a drujbei, şi a auzit zgomotul motorului acesteia, astfel de gesturi fiind de natură a produce teama că drujba va fi folosită în stare de funcţionare împotriva părţii vătămate, chiar dacă, în realitate, aceasta avea nevoie de mai multe manevre pentru a fi pornită. Existenţa drujbei în căruţă este demonstrată, suplimentar, de găsirea cheii de reglare a acesteia, de către organele de urmărire penală, într-un loc unde se observau urmele căruţei inculpatului H.M.

De asemenea, atât partea vătămată cât şi inculpaţii Ş.M. şi H.M. au confirmat faptul că Ş.M. s-a înarmat cu o furcă aflată în căruţă, pe care a îndreptat-o de la distanţă către martorul J.M.J., care coborâse din maşină, în intenţia de a-l determina pe acesta, prin ameninţare, să nu intervină în ajutorul părţii vătămate. Ca urmare, declaraţia acestui martor dată în cursul urmăririi penale, conform căreia nu a putut coborî din autoturism pentru că o persoană i-a blocat uşa, nu a fost reţinută sub acest aspect, rezultând că martorul a încercat să-şi justifice în acest fel pasivitatea.

A rezultat din declaraţia părţii vătămate N.S.F.D. că, în momentul în care a fost ameninţat cu drujba de H.M. şi observându-l şi pe Ş.M. având o furcă, a scos din buzunar un pistol cu gaze, pe care-l deţinea legal, armându-l şi îndreptându-l către inculpatul H.M., care se afla la cca 5 metri de el.

Tribunalul a reţinut că, în succesiunea evenimentelor, partea vătămată a scos pistolul după ce H.M. manevrase drujba cu intenţii agresive şi după ce-l observase pe Ş.M. înarmat cu o furcă. Potrivit declaraţiei părţii vătămate, acesta nu l-a observat pe Ş.V. apropiindu-se de el, pentru că dacă l-ar fi observat ar fi reacţionat, în sensul de a se apăra de acesta. Explicaţia reflectă realitatea şi din perspectiva faptului că cei trei inculpaţi erau relativ la distanţă unul de celălalt, iar pe moment în raza vizuală a părţii vătămate, şi suscitându-i atenţia, s-au aflat doar cei doi inculpaţi pe care i-a observat înarmaţi - H.M. şi Ş.M.. Tribunalul a mai reţinut că, din moment ce partea vătămată l-a observat pe Ş.M. având în mână o furcă - lucru recunoscut de acesta - şi în condiţiile în care de la momentul scoaterii pistolului până când a fost lovit şi şi-a pierdut cunoştinţa au trecut cel mult câteva secunde, rezultă că Ş.M. avea furca în mână dinaintea momentului scoaterii pistolului (pentru că altfel partea vătămată nu ar fi ştiut că unul dintre inculpaţi a avut o furcă), şi astfel partea vătămată a avut temei să încerce să se apere.

În timp ce partea vătămată a îndreptat pistolul către H.M., Ş.V. s-a apropiat din spatele său (prin faţa calului) şi i-a aplicat o lovitură în zona urechii drepte a capului, cu băţul prevăzut cu o parte metalică astfel cum s-a descris anterior şi cum rezultă din planşa foto aflată la dosar. Lovitura a fost aplicată cu partea metalică, cu putere, astfel că partea vătămată a căzut la sol dând astfel posibilitatea inculpaţilor să părăsească în fugă zona, după ce H.M. a luat pistolul părţii vătămate, care căzuse la sol, în ideea de a preveni folosirea acestuia împotriva lor. Rezultă din declaraţiile concordante ale inculpaţilor că Ş.M. a fugit pe jos singur la stână, Ş.V. a luat atelajul (căruţa şi calul), pe care l-a abandonat pe terenul inculpatului H.M., acesta găsindu-l mai târziu, iar H.M. a plecat tot pe jos către terenul său, după ce luase pistolul părţii vătămate.

A doua zi, inculpatul H.M. a aruncat în Dunăre, cu totul, sacii cu grâu pe care îi sustrăsese din semănătoare în cele două zile, şi a aruncat în curtea postului de poliţie C. pistolul părţii vătămate. Pistolul a fost ridicat şi reţinut în custodie de Serviciul Investigaţii Criminale din Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Constanţa şi întrucât partea vătămată N.S.F.D. îl deţinea în mod legal, s-a dispus restituirea acestuia.

Din adresa Serviciului arme şi Muniţii din cadrul I.P.J. Constanţa, coroborată cu declaraţia martorului N.G., a rezultat că partea vătămată nu a deţinut decât acest pistol cu gaze. În consecinţă, a fost înlăturată din materialul probator declaraţia martorului G.M.E. potrivit căreia partea vătămată ar fi utilizat anterior, împotriva sa, o altă armă de foc; astfel nu s-a confirmat că partea vătămată era cunoscut cu un comportament periculos, în sensul de a avea tendinţa să facă uz de armă împotriva persoanelor, şi astfel nu s-a confirmat nici susţinerea inculpatului Ş.V. potrivit căruia l-a lovit pe N.S.F.D. de teamă ca acesta să nu-l împuşte pe H.M.

Totodată, tribunalul a reţinut că în cauză nu sunt întrunite condiţiile legitimei apărări, ale depăşirii legitimei apărări sau ale circumstanţei atenuante a provocării, pentru următoarele considerente:

- actele ilicite de sustragere a unor bunuri au fost iniţiate de inculpaţi, partea vătămată justificând legitimitatea de a încerca recuperarea lor. De altfel, partea vătămată a încercat oprirea căruţei într-o primă fază, dar inculpaţii au evitat acest lucru, încercând să fugă. Prin urmare, activitatea provocatoare ce a declanşat conflictul a venit din partea inculpaţilor, şi nu din partea părţii vătămate.

- inculpaţii au exercitat acte de ameninţare gravă a părţii vătămate anterior momentului în care acesta a scos pistolul, actele de ameninţare vizau inclusiv vătămarea integrităţii corporale sau chiar punerea în primejdie a vieţii părţii vătămate, din moment ce acesta se putea aştepta să fie utilizate împotriva sa o drujbă în funcţiune şi o furcă, în condiţii de noapte şi de neidentificare a agresorilor. Prin urmare, partea vătămată a exercitat activităţi de autoapărare cu pistolul, şi nu de atac.

- susţinerile inculpaţilor potrivit cărora partea vătămată l-a lovit pe H.M., l-a doborât la pământ şi apoi i-a pus genunchiul pe piept şi pistolul la cap, se contrazic în privinţa amănuntelor relevante cu declaraţiile din cursul urmăririi penale, şi totodată conturează o situaţie neverosimilă, în care partea vătămată singur îl atacă pe H.M. care era sprijinit de ceilalţi doi inculpaţi (unul având furcă şi celălalt o bâtă), şi în care H.M., deşi cu câteva secunde înainte îl ameninţase pe N.S.F.D. cu o drujbă, o abandonează în căruţă tocmai în momentul în care partea vătămată îl atacă. În consecinţă, s-a apreciat că această situaţie de fapt ce tinde la conturarea unei legitime apărări, nu este reală şi nu a fost reţinută.

Conform declaraţiei martorului N.G., acesta a auzit la telefon, în timp ce încerca să vorbească cu N.S.F.D., o frază ce nu putea fi rostită decât de inculpatul H.M., în care acesta întreba "Ce, ai pistol?", sensul unei astfel de întrebări fiind provocator, şi rezultând că inculpatul nu s-a temut de pistolul părţii vătămate.

Ca atare, situaţia reală este cea reţinută în rechizitoriu (în sensul că nu se reţine în favoarea inculpaţilor vreun caz de atenuare a răspunderii penale), pe care şi inculpaţii şi-au însuşit-o la primul termen de judecată.

După incident, partea vătămată a fost transportată la sediul punctului de lucru şi apoi la Spitalul din localitatea Hârşova de către martorii J.M.J. şi N.G. În continuare, partea vătămată a fost transferată la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slobozia, şi apoi la Spitalul Clinic de Urgenţă Bagdasar Arseni Bucureşti, unde i s-au acordat îngrijiri medicale.

Din conţinutul actelor medicale emise de spital şi din conţinutul raportului de expertiză medico-legală efectuată de I.N.M.L. Mina Minovici, tribunalul a reţinut că s-au constatat următoarele vătămări:

- politraumatism prin agresiune. Traumatism cranio-cerebral minor gradul II cu risc. Fractură temporală dreapta. Otolicvoree dreaptă. Hematom cavotimpanic. Contuzie periorbitară dreapta. Fractură fără decalare perete orbita dreaptă. Contuzie cervicală. Contuzie minoră toraco-abdominală.

S-a concluzionat că N.S.F.D. a suferit leziuni traumatice prin lovire cu corp dur, pentru care a necesitat 30 - 35 de zile de îngrijiri medicale, iar leziunile traumatice nu i-au pus viaţa în primejdie.

Infracţiunea de omor se poate săvârşi cu intenţie directă sau indirectă. În acest al doilea caz, intenţia indirectă constă în prevederea rezultatului faptei şi acceptarea posibilităţii producerii acestuia.

În cazul în speţă, inculpatul Ş.V. a aplicat părţii vătămate o lovitură cu un obiect dur din lemn prevăzut la capătul cu care a lovit cu un obiect de metal. Inculpatul era familiarizat pe deplin cu această bâtă ciobănească ce-i aparţine şi pe care o folosea zilnic în activitatea sa. Astfel, inculpatul cunoştea duritatea lemnului, precum şi faptul că forţa loviturii creştea datorită obiectului din metal fixat la capăt.

Având în vedere efectele grave ale loviturii evidenţiate de expertiza medico-legală dar şi de fotografiile prezentate în dovedire de partea vătămată, tribunalul a reţinut că inculpatul Ş.V. a aplicat lovitura cu forţă. Lovitura a vizat în mod direct zona capului părţii vătămate, lucru conştientizat şi urmărit de inculpat.

Faţă de aceste aspecte de fapt, tribunalul a reţinut că inculpatul Ş.V. a prevăzut că o astfel de lovitură aplicată prin surprindere unei persoane (partea vătămată nu-l observase) are aptitudinea de a provoca inclusiv decesul victimei, întrucât poate produce fracturi ale craniului şi leziuni cerebrale ce nu mai pot fi recuperate medical. În acest sens, este de notorietate pentru orice persoană, chiar lipsită de educaţie, că intervenţiile chirurgicale la craniu sunt cele mai riscante din medicină, şi totodată sunt de notorietate diferitele incidente mediatizate, în care persoane s-au lovit accidental la cap iar lovitura a fost astfel poziţionată încât a condus la decesul victimei respective. Astfel fiind, tribunalul a reţinut că inculpatul Ş.V. avea toate cunoştinţele necesare pentru a putea prevedea că o lovitură puternică cu o bâtă aplicată în zona capului poate produce decesul persoanei agresionate.

În ce priveşte cea de-a doua condiţie a intenţiei indirecte, tribunalul a reţinut că prin însăşi aplicarea loviturii puternice inculpatul a acceptat posibilitatea producerii decesului, deoarece el avea condiţiile propice pentru a aplica părţii vătămate o lovitură într-o altă zonă nevitală (cum ar fi peste mâini, în condiţiile în care susţine că a intenţionat să împiedice folosirea pistolului de către partea vătămată), însă nu a făcut-o, preferând lovitura în zona vitală. De asemenea, acceptarea posibilităţii decesului se conturează şi din atitudinea indiferentă a inculpatului faţă de situaţia părţii vătămate, pe care l-a abandonat deşi căzuse în inconştienţă la pământ.

Pentru considerentele expuse, tribunalul a reţinut că sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de tentativă la omor deosebit de grav, prev. de art. 20 C. pen. - art. 174 - 176 lit. d) C. pen., atât în privinţa laturii obiective cât şi în privinţa laturii subiective; fapta a fost săvârşită în împrejurările în care inculpaţii exercitaseră ameninţări împotriva părţii vătămate pentru a păstra grâul sustras şi a-şi asigura scăparea, fiind aplicabile dispoziţiile art. 176 lit. d) C. pen.

Faţă de considerentele de mai sus, tribunalul a respins ca neîntemeiate cererile inculpaţilor privind schimbarea încadrării juridice din tentativă la omor deosebit de grav în vătămare corporală, şi din infracţiunea de tâlhărie în infracţiunea de furt calificat.

În drept, faptele inculpatului Ş.V. care în seara zilei de 08 noiembrie 2011, împreună cu inculpaţii H.M. şi Ş.M., au sustras echivalentul a 3 saci cu grâu din semănătoarea aparţinând SC A.I. SRL Hârşova, fără consimţământul reprezentantului acestei firme, iar pentru a păstra bunul sustras şi a-şi asigura scăparea l-au ameninţat cu acte de violenţă pe N.S.F.D., directorul societăţii, precum şi pe martorul J.M.J., şi tot în realizarea scopului propus Ş.V. i-a aplicat lui N.S.F.D. o lovitură cu bâta în cap cauzându-i leziuni traumatice care necesită 30 - 35 zile îngrijiri medicale de specialitate, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de tâlhărie, prev. de art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. b) şi alin. (2¹) lit. a) C. pen. şi tentativă la omor deosebit de grav, prev. de art. 20 C. pen., rap. la art. 174 - 176 lit. d) C. pen.

Faptele inculpatului H.M. care în seara zilei de 07 noiembrie 2011, a sustras din semănătoarea aparţinând SC A.I. SRL Hârşova, patru saci cu grâu iar în seara următoare - 08 noiembrie 2011, împreună cu inculpaţii Ş.V. şi Ş.M. a mai sustras echivalentul a trei saci cu grâu, fără consimţământul reprezentantului acesteia, şi fiind surprinşi de directorul SC A.I. SRL Hârşova, N.S.F.D., pentru a-şi asigura scăparea şi păstrarea grâului sustras, au exercitat asupra acestuia şi asupra martorului J.M.J. acte de ameninţare, precum şi acte de violenţă fizică asupra părţii vătămate, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunilor de: furt calificat, prev. de art. 209 alin. (1) - 209 alin. (1) lit. g) din C. pen. şi tâlhărie prev. de art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. b) şi alin. (2¹) lit. a) C. pen.,

Fapta inculpatului Ş.M. care în seara zilei de 08 noiembrie 2011, împreună cu inculpaţii Ş.V. şi H.M. au sustras dintr-o semănătoare aparţinând SC A.I. SRL Hârşova, fără consimţământul reprezentantului acesteia, echivalentul a trei saci cu grâu şi pentru a-şi asigura scăparea, au exercitat acte de ameninţare asupra martorului J.M.J. şi acte de violenţă şi ameninţare asupra părţii vătămate N.S.F.D., întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de: tâlhărie prev. de art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. b) şi alin. (2¹) lit. a) C. pen.

Fiind audiaţi, inculpaţii au recunoscut în întregime săvârşirea faptelor pentru care au fost cercetaţi, aşa cum au rezultat din anchetă, poziţie pe care şi-au menţinut-o constant.

În cursul judecăţii, până la începerea cercetării judecătoreşti, inculpaţii au solicitat aplicarea procedurii prevăzute de art. 320¹ C. proc. pen., şi au dat declaraţie prin care au recunoscut faptele astfel cum sunt reţinute în rechizitoriu, totodată solicitând ca judecata să se realizeze pe baza probelor strânse la urmărirea penală.

Prin încheierea din 27 februarie 2012 instanţa a dispus respingerea cererilor privind judecarea cauzei în baza probelor strânse la urmărirea penală, apreciind că materialul probator este neclar în special cu privire la eventualele acte de provocare venite din partea părţii vătămate, sau cu privire la incidenţa legitimei apărări ca urmare a utilizării unui pistol de către partea vătămată.

De asemenea, se impunea efectuarea expertizei medico-legale psihiatrice inculpatului Ş.V., având în vedere că a fost trimis în judecată pentru infracţiunea de omor deosebit de grav în forma tentativei, iar această expertiză nu a fost efectuată în cursul urmăririi penale.

La dosar nu s-a aflat expertiza medico-legală de stabilire a consecinţelor lovirii, dispusă în cauză în cursul urmăririi penale, aceasta fiind ataşată pe parcursul judecăţii, ca urmare a solicitării instanţei.

În urma administrării probelor în cursul judecăţii, inclusiv a audierii inculpaţilor şi a părţii vătămate, tribunalul a constatat, pe de o parte, că situaţia de fapt s-a menţinut - cu excepţia unor amănunte - aceeaşi cu cea reţinută în rechizitoriu, iar pe de altă parte, inculpaţii au dat declaraţii prin care şi-au menţinut poziţia de recunoaştere a vinovăţiei şi care confirmă în continuare aceeaşi situaţie de fapt.

Faţă de aceste aspecte, tribunalul a reţinut că respingerea cererii de judecare a cauzei pe baza probelor strânse la urmărirea penală nu s-a datorat poziţiei procesuale a inculpaţilor, iar la finalul cercetării judecătoreşti s-a constatat că probele confirmă situaţia de fapt reţinută în rechizitoriu şi însuşită de la început de cei trei inculpaţi, chiar dacă această situaţie de fapt se întemeia pe probe incomplete şi susceptibile de a crea dubiu în anumite privinţe.

Potrivit art. 320¹ alin. (2), (4) şi (7) C. proc. pen. "Judecata poate avea loc numai în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, doar atunci când inculpatul declară că recunoaşte în totalitate faptele reţinute în actul de sesizare a instanţei şi nu solicită administrarea de probe (...).

Instanţa de judecată soluţionează latura penală atunci când, din probele administrate în cursul urmăririi penale rezultă că fapta există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de inculpat.

Instanţa va pronunţa condamnarea inculpatului, care beneficiază de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege (...). Dispoziţiile alin. (1) - (6) nu se aplică în cazul în care acţiunea penală vizează o infracţiune care se pedepseşte cu detenţiune pe viaţă".

Tribunalul a reţinut că interpretarea acestor texte în consens cu Constituţia - o altă interpretare nefiind admisibilă - conduc la concluzia că textul art. 320¹ C. proc. pen., care are ca efect reducerea limitelor de pedeapsă cu o treime, este aplicabil şi în situaţia în care inculpaţii îndeplinesc condiţiile prevăzute de alin. (2), dar cererea este respinsă de instanţă pentru motive ce nu sunt imputabile inculpaţilor.

Astfel, alin. (8), care impune a "respinge cererea" atunci când instanţa constată că probele administrate în cursul urmăririi penale nu sunt suficiente pentru a stabili că fapta există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de inculpat, apare ca fiind neconstituţional dacă se interpretează în sensul că inculpatul nu poate beneficia de reducerea pedepsei prevăzută de art. 320¹ C. proc. pen.datorită caracterului incomplet al probatoriului datorat exclusiv organului de urmărire penală, în ciuda faptului că inculpatul a îndeplinit condiţiile prevăzute de alin. (1), (2) şi (3) ale textului.

Similar, textul ar fi neconstituţional dacă se interpretează în sensul că inculpatul nu beneficiază de dispoziţiile alin. (7) în cazul în care instanţa respinge eronat cererea - în temeiul alin. (8) - eroare care apoi se constată în urma administrării probelor, menţinându-se situaţia de fapt indicată în rechizitoriu.

Art. 16 din Constituţie presupune egalitatea în faţa legii în cazul unor situaţii juridice similare, iar situaţiile juridice sunt cele care rezultă din fapte, şi nu cele care pot fi influenţate de comportamentul organelor judiciare.

Curtea Constituţională a statuat, spre exemplu prin Decizia nr. 86 din 27 februarie 2003 referitoare la admiterea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 8 din Legea nr. 543/2002 privind graţierea unor pedepse şi înlăturarea unor măsuri şi sancţiuni, că "În ceea ce priveşte criteriul de acordare a graţierii colective (...) acesta este determinat de o serie de elemente neprevăzute şi neimputabile persoanei condamnate. (...) Durata procesului penal şi finalizarea acestuia depind adesea de o serie de factori cum sunt gradul de operativitate a organelor judiciare, incidente legate de îndeplinirea procedurii de citare, exercitarea sau neexercitarea căilor de atac prevăzute de lege şi alte împrejurări care pot să întârzie soluţionarea cauzei.

Curtea constată că stabilirea unui asemenea criteriu, aleatoriu şi exterior conduitei persoanei condamnate, de care depinde acordarea clemenţei, este în contradicţie cu principiul egalităţii în faţa legii, consacrat de art. 16 alin. (1) din Constituţie, conform căruia, în situaţii egale, tratamentul juridic aplicat nu poate fi diferit".

În acest caz, s-ar încălca egalitatea în faţa legii între inculpatul judecat pentru o infracţiune pedepsibilă cu închisoarea, şi inculpatul judecat pentru o infracţiune pedepsibilă în concret tot cu închisoarea (cazul tentativei şi minorităţii), dar pentru care legea prevede - pentru infracţiunea consumată - şi detenţiunea pe viaţă, alternativ cu pedeapsa închisorii.

În ce îl priveşte pe inculpatul Ş.V., trimis în judecată pentru infracţiunea de tentativă la omor deosebit de grav, infracţiune pedepsită în formă consumată cu detenţiune pe viaţă sau închisoare de la 15 la 25 de ani, tribunalul a reţinut că interpretarea în sens constituţional a textului, precum şi interpretarea literală, conduc la concluzia că acest inculpat are vocaţia de a beneficia de aplicarea art. 320¹ C. proc. pen., în sensul reducerii limitelor de pedeapsă prevăzute de lege.

Astfel, textul alin. (7) ar fi neconstituţional dacă se interpretează în sensul că expresia "infracţiune care se pedepseşte cu detenţiunea pe viaţă" se suprapune cu definiţia prevăzută la art. 144 C. pen.: "Prin săvârşirea unei infracţiuni sau comiterea unei infracţiuni se înţelege săvârşirea oricăreia dintre faptele pe care legea le pedepseşte ca infracţiune consumată sau ca tentativă, precum şi participarea la comiterea acestora ca autor, instigator sau complice".

Excluderea inculpatului de la beneficiul prevăzut de art. 320¹ C. proc. pen., pe considerentul că legea prevede pentru fapta consumată (şi) detenţiunea pe viaţă, deşi în concret pedeapsa aplicabilă pentru tentativă nu poate fi decât închisoarea, contravine principiului egalităţii în faţa legii, în raport cu alţi inculpaţi judecaţi pentru infracţiuni cu pericol social concret egal sau chiar mai mare decât al primului, dar care sunt pedepsibile numai cu închisoare (exemplu tentativa la omor deosebit de grav în comparaţie cu omorul calificat consumat).

În aceeaşi situaţie de neegalitate în faţa legii ar fi şi inculpatul trimis în judecată pentru o infracţiune pedepsibilă cu detenţiune pe viaţă alternativ cu pedeapsa închisorii, iar în concret instanţa s-ar orienta către aplicarea pedepsei închisorii, faţă de un altul trimis în judecată pentru o infracţiune pedepsibilă numai cu închisoarea (exemplu omorul deosebit de grav în comparaţie cu omorul calificat).

Textul ar fi constituţional numai dacă se interpretează în sensul că se referă la situaţia în care instanţa aplică efectiv detenţiunea pe viaţă, când nu s-ar putea face o reducere a pedepsei, faţă de caracterul nedeterminat al duratei acesteia. În celelalte cazuri trebuie să opereze principiul egalităţii în faţa legii, în sensul că toţi inculpaţii cărora urmează a li se aplica pedeapsa cu închisoarea să aibă dreptul de a invoca art. 320¹ C. proc. pen., ei aflându-se în situaţii juridice egale, deoarece nu are relevanţă, sub acest aspect, încadrarea juridică, ci fapta materială în sine şi pedeapsa aplicabilă în concret.

De altfel, tribunalul a apreciat că acesta este şi sensul dorit de legiuitor prin reglementarea analizată.

Un argument în plus derivă şi din analiza literală a sensului sintagmei "(...) acţiunea penală vizează o infracţiune (...)" din cuprinsul textului.

Astfel, este de observat că textul nu este redactat în sensul că "Dispoziţiile (...) nu se aplică în cazul unei infracţiuni care se pedepseşte cu detenţiune pe viaţă", ci este redactat în sensul că "Dispoziţiile (...) nu se aplică în cazul în care acţiunea penală vizează o infracţiune care se pedepseşte cu detenţiune pe viaţă".

Diferenţa este de mare importanţă, deoarece, dacă în primul caz se poate susţine că textul face trimitere în mod abstract la definiţia infracţiunii prev. de art. 144 C. pen., şi că, deci, art. 320¹ alin. (7) fraza a II-a se aplică tot în mod abstract, ori de câte ori în cauză există o infracţiune a cărei formă consumată se pedepseşte cu detenţiune pe viaţă, în cel de-al doilea caz referirea la "acţiunea penală" personalizează şi aduce la concret infracţiunea la care se raportează aplicabilitatea textului, deoarece acţiunea penală este un act procesual care vizează în concret, şi nu în abstract, o infracţiune.

Cu alte cuvinte, o acţiune penală se poate referi numai la o infracţiune determinată, şi în funcţie de această infracţiune determinată trebuie stabilit dacă legea prevede pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau nu.

În cazul de faţă, acţiunea penală exercitată împotriva inculpatului Ş.V. priveşte infracţiunea concretă de tentativă la omor deosebit de grav, iar această infracţiune individualizată (care este vizată de acţiunea penală) nu este pedepsibilă cu detenţiune pe viaţă. În consecinţă, pot fi aplicate prevederile art. 320¹ alin. (7) fraza I C. proc. pen.

Faţă de considerentele de mai sus, tribunalul a reţinut că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 320¹ C. proc. pen. pentru cei trei inculpaţi, urmând ca la individualizarea pedepselor să se ţină seama de reducerea limitelor speciale ale pedepselor cu o treime.

În baza textelor de lege reţinute mai sus, lege inculpaţii au fost condamnaţi, urmând ca la stabilirea şi aplicarea pedepselor instanţa să ţină seama de dispoziţiile art. 52 şi 72 C. pen., respectiv gradul concret de pericol social al infracţiunilor săvârşite, apreciat prin prisma împrejurărilor şi a modalităţilor concrete de comitere, a urmărilor produse, a datelor ce caracterizează persoana inculpaţilor.

Astfel, tribunalul a reţinut că modalitatea concretă de comitere a faptei îndreptate împotriva părţii vătămate N.S.F.D. - pe timp de noapte, în scopul evitării constatării sustragerii unor bunuri ce nu le aparţineau, prin folosirea unor obiecte contondente, fapte care, pe de altă parte, s-au desfăşurat într-o modalitate relativ simplistă, ce a permis organelor judiciare să identifice facil faptele şi inculpaţii - conturează faptul că infracţiunile reţinute în sarcina inculpaţilor prezintă un grad relativ redus de pericol social, impunând, din acest punct de vedere, orientarea pedepselor către minimul special prevăzut de lege.

Aceeaşi concluzie se impune şi în legătură cu infracţiunea de furt calificat săvârşită de inculpatul H.M., având în vedere valoarea prejudiciului, împrejurările concrete, faptul că respectiva faptă a fost înlesnită de un angajat al societăţii comerciale proprietare.

În ceea ce priveşte datele ce caracterizează persoana inculpaţilor s-au arătat următoarele:

Inculpatul Ş.V., născut la 12 decembrie 1971, este absolvent a 8 clase, căsătorit, doi copii minori şi până în prezent a mai intrat în conflict cu legea penală, fiind condamnat la câte 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 180 şi art. 181 din C. pen. Din ultima pedeapsă inculpatul s-a eliberat condiţionat la data de 03 decembrie 2003, cu un rest de 365 zile reprezentând beneficiul liberării condiţionate. Pentru aceste infracţiuni s-a împlinit termenul de reabilitare, neputând fi luate în considerare la individualizarea pedepselor.

Caracterizarea psihosocială a inculpatului, scoasă în evidenţă de raportul de expertiză medico-legală psihiatrică, îl conturează pe acesta ca fiind o persoană integrată social, cu personalitate în limite normale, care are tendinţa de a evita conflictele şi care urmăreşte obiective prosociale în ce priveşte viaţa sa şi a familiei.

Inculpatul H.M., născut la 26 noiembrie 1967, este absolvent a unei şcoli profesionale, căsătorit, trei copii minori şi până în prezent nu a mai intrat în conflict cu legea penală. Rezultă din probele dosarului că acesta desfăşoară activităţi de agricultor, având teren agricol în proprietate.

Tot la primul conflict cu legea penală se află şi inculpatul Ş.M., născut la 22 septembrie 1973, absolvent a 8 clase, căsătorit, doi copii minori - în acest sens a depus şi înscrisuri doveditoare.

Inculpatul este perceput de cei care îl cunosc ca fiind o persoană liniştită, muncitoare şi integrată social, în acest sens fiind declaraţiile martorilor şi caracterizarea depusă la dosar.

Tribunalul a reţinut în favoarea celor trei inculpaţi o circumstanţă judiciară permisă de art. 74 alin. (2) - art. 76 C. pen., constând în valoarea redusă a prejudiciului cauzat, precum şi în comportamentul ambiguu al părţii vătămate, care, fără a fi fost propriu-zis un act de provocare, a condus la agravarea situaţiei şi la determinarea inculpatului Ş.V. de a aplica lovitura cu băţul ciobănesc.

Pentru considerentele expuse, tribunalul a aplicat inculpaţilor pedepse orientate sub minimul special prevăzut de lege, după reducerea acestuia cu o treime ca efect al aplicării art. 320¹ C. proc. pen., urmând ca pentru inculpaţii Ş.V. şi H.M. să contopească pedepsele şi să dea spre executare cea mai grea dintre acestea.

În baza art. 71 C. pen. a interzis inculpaţilor, pe durata executării pedepsei, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

Tribunalul a apreciat că inculpaţii sunt nedemni de a exercita aceste drepturi în raport de natura intenţionată a infracţiunilor comise, rezultând că nu au calităţile necesare pentru a putea reprezenta interesele generale ale cetăţenilor în cadrul autorităţilor publice sau în funcţii elective publice şi de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat.

Exerciţiul unor asemenea prerogative presupune o moralitate nepătată, responsabilitatea faţă de propriile fapte şi conformare la normele statului de drept, corelativ cu încrederea publicului în reprezentanţii autorităţilor, caracteristici pe care inculpaţii nu le deţin având în vedere infracţiunile comise.

Inculpaţii au fost cercetaţi în stare de reţinere, începând cu data de 14 noiembrie 2011, ora 23,10.

Prin ordonanţa procurorului din 15 noiembrie 2011 faţă de inculpaţi s-a pus în mişcare acţiunea penală şi s-a formulat propunere de arestare preventivă.

Prin încheierea din 15 noiembrie 2011 faţă de inculpaţii Ş.V., H.M. şi Ş.M., Tribunalul Constanţa a emis mandatele de arestare preventivă nr. 107, 105 şi 106, pe o perioadă de 29 de zile.

Prin încheierea din 06 februarie 2012 tribunalul a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea, pentru inculpaţii H.M. şi Ş.M., încheiere rămasă definitivă prin respingerea recursului la 09 februarie 2012, prin Decizia penală nr. 152/P a Curţii de Apel Constanţa.

Prin încheierea din 12 iunie 2012 tribunalul a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea, pentru inculpatul Ş.V. Încheierea a rămas definitivă prin Decizia penală nr. 586/P din 15 iunie 2012 a Curţii de Apel Constanţa.

Faţă de măsurile preventive dispuse, în temeiul art. 88 C. pen. tribunalul a dispus deducerea din pedepsele aplicate a perioadelor de reţinere şi arestare preventivă a inculpaţilor.

Cu privire la inculpaţii Ş.V. şi H.M., tribunalul a apreciat că modalitatea eficientă în care pedeapsa îşi va atinge scopul este cea a executării efective în penitenciar; astfel în privinţa inculpatului Ş.V., gravitatea infracţiunii impune pronunţarea unei hotărâri care să constituie reacţia eficientă a statului faţă de astfel de fapte grave îndreptate împotriva vieţii. În privinţa inculpatului H.M., tribunalul a reţinut că acesta este autorul moral al faptelor, îi incumbă responsabilitatea implicării celorlalţi doi inculpaţi, precum şi iniţierea condiţiilor pentru escaladarea conflictului ajungând până la lovitura cu băţul, câtă vreme este cel care nu a oprit atelajul şi nu a încercat rezolvarea amiabilă a situaţiei, restituirea grâului, deşi putea să o facă, fiind şi beneficiarul sustragerii. Ca atare, se impune luarea unei măsuri eficiente care să descurajeze pe viitor astfel de comportamente periculoase pentru societate.

Cu privire la inculpatul Ş.M., tribunalul a apreciat că prezentul proces penal şi pronunţarea unei condamnări cu închisoare împotriva sa sunt elemente care constituie un avertisment serios asupra consecinţelor unor astfel de fapte, ce îl vor determina să nu se mai implice pe viitor în activităţi infracţionale. Această apreciere se fundamentează şi pe poziţia procesuală corectă a inculpatului, constând în recunoaşterea faptelor, în prezentarea sa în faţa instanţei, în preocuparea de formulare de apărări în circumstanţiere care să demonstreze integrarea sa socială bună, toate acestea confirmând că inculpatul a înţeles gravitatea faptelor şi a repercusiunilor penale pe care le poate suporta în cazul recidivării în săvârşirea de fapte de natură penală. În acelaşi sens, tribunalul a mai reţinut şi contribuţia redusă a acestui inculpat la săvârşirea faptei de tâlhărie, precum şi faptul că infracţiunea săvârşită este un eveniment izolat în comportamentul său, datorată conjuncturii de moment în care a fost atras de inculpatul H.M.

Pentru considerentele expuse, a dispus pentru acest inculpat suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pe durata unui termen de încercare compus din cuantumul pedepsei, la care a adăugat un interval de timp de 2 ani, suficient pentru a se realiza reeducarea inculpatului.

Cu privire la măsurile preventive dispuse în cauză:

În baza art. 350 C. proc. pen. tribunalul a menţinut măsura preventivă a obligării inculpatului Ş.V. de a nu părăsi ţara, dispusă prin încheierea din 17 august 2012 a Tribunalului Constanţa, apreciind că această măsură este necesară în continuare pentru asigurarea prezenţei inculpatului în faţa instanţelor de judecată, în căile de atac, şi totodată pentru a preîntâmpina implicarea inculpatului în alte fapte antisociale.

În baza art. 350 C. proc. pen. raportat la art. 139 alin. (1) C. proc. pen., cu aplicarea art. 145 - 145¹ C. proc. pen. tribunalul a dispus înlocuirea măsurii preventive a obligării inculpaţilor H.M. şi Ş.M. de a nu părăsi localitatea în care locuiesc, dispusă prin încheierea din 06 februarie 2012 a Tribunalului Constanţa, definitivă prin Decizia penală nr. 152/P din 09 februarie 2012 a Curţii de Apel Constanţa, cu măsura preventivă a obligării acestora de a nu părăsi ţara fără încuviinţarea instanţei de judecată.

În baza art. 145 alin. (1¹) şi alin. (1²) C. proc. pen., pe durata acestei măsuri preventive inculpaţii au fost obligaţi să respecte obligaţiile stabilite de lege eficiente pentru buna desfăşurare a procesului în continuare.

Tribunalul a apreciat că această măsură preventivă are aceeaşi eficienţă ca şi cea a obligării de a nu părăsi localitatea, dar spre deosebire de aceasta, asigură dreptul inculpaţilor la muncă pe întreg teritoriul ţării, necesar pentru a-şi asigura subzistenţa lor şi a familiilor.

A luat act că măsurile preventive încetează de drept la rămânerea definitivă a hotărârii.

În baza art. 109 alin. (4) C. proc. pen. a dispus restituirea către partea vătămată N.S.F.D. a unei pălării din material textil, tip reiat, de culoare verde, a unei perechi de ochelari de vedere şi a unui şnur ce-i aparţin acestuia şi care au fost găsite la locul faptei; aceste obiecte nu mai sunt necesare dosarului după rămânerea definitivă a hotărârii, ca mijloace de probă.

Pentru aceleaşi considerente a dispus restituirea către inculpatul H.M. a unei chei universale metalice, cu două casete, în formă de buzdugan şi o şurubelniţă aplicată, folosibilă pentru reglaj drujbe.

A dispus ataşarea la dosar a plicurilor nr. 3 şi nr. 4 conţinând resturi vegetale şi etichetă din carton.

SC A.I. SRL Hârşova a făcut cunoscut, în timpul cercetărilor că, prin sustragerea cantităţii de 350 kg sămânţă de grâu în noaptea de 08 noiembrie 2011, a suferit un prejudiciu în sumă de 525 RON plus TVA. Prin reprezentant legal, şi-a menţinut această constituire de parte civilă în cursul judecăţii, şi nu a solicitat alte despăgubiri.

Partea vătămată N.S.F.D. s-a constituit parte civilă solicitând obligarea inculpaţilor la plata cheltuielilor materiale pe care le-a făcut pentru restabilirea sănătăţii, în cursul judecăţii, această parte civilă a depus înscrisuri provenind de la instituţii medicale din Spania, prin care probează -conform datelor calendaristice înscrise în aceste înscrisuri şi conţinutului îngrijirii medicale, ce corespund cu constatările medico-legale din cauză - că a suportat cheltuieli în sumă de 2445,09 euro.

Spitalul Judeţean de Urgenţă Slobozia s-a constituit parte civilă cu suma de 174,21 RON reprezentând despăgubiri pentru daune materiale - cheltuieli cu spitalizarea părţii vătămate, solicitând şi beneficiul nerealizat calculat la suma datorată.

Spitalul de Urgenţă Bagdasar Arseni Bucureşti s-a constituit parte civilă cu suma de 1020,70 RON reprezentând despăgubiri pentru daune materiale - cheltuieli de spitalizare a părţii vătămate.

Având în vedere situaţia de fapt reţinută mai sus, din care rezultă vinovăţia inculpaţilor în producerea vătămărilor corporale părţii civile N.S.F.D., şi dispoziţiile art. 1357 - 1382 C. civ. potrivit cărora persoana vinovată de producerea unui prejudiciu material sau moral este obligată să-l suporte, tribunalul, în baza art. 14 şi 346 C. proc. pen., a admis acţiunile civile formulate de părţile civile N.S.F.D., SC A.I. SRL, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Slobozia şi Spitalul de Urgenţă Bagdasar Arseni Bucureşti şi, în consecinţă:

- a obligat pe inculpaţii Ş.V., H.M. şi Ş.M., în solidar să plătească părţii civile N.S.F.D. suma de 2445,09 euro în echivalent în RON la data plăţii, reprezentând despăgubiri pentru daune materiale.

- a obligat pe inculpaţii Ş.V., H.M. şi Ş.M., în solidar, să plătească părţii civile SC A.I. SRL suma de 525 RON reprezentând despăgubiri pentru daune materiale.

A luat act că SC A.I. SRL nu s-a constituit parte civilă pentru fapta de furt calificat, ci numai pentru fapta de tâlhărie ce are ca obiect sustragerea echivalentului a trei saci cu grâu. În privinţa furtului din seara anterioară, comis de inculpatul H.M., tribunalul a reţinut că nu se impune confiscarea produsului infracţiunii, întrucât inculpatul nu a beneficiat de acest produs, ci l-a aruncat în Dunăre.

- a obligat pe inculpaţii Ş.V., H.M. şi Ş.M., în solidar, să plătească părţii civile Spitalul Judeţean de Urgenţă Slobozia suma de 174,21 RON reprezentând despăgubiri pentru daune materiale, precum şi dobânda legală în materie civilă calculată la suma datorată, începând cu data de 08 noiembrie 2011 şi până la plata sumei, acest beneficiu nerealizat fiind solicitat de principiu de această parte civilă.

- a obligat pe inculpaţii Ş.V., H.M. şi Ş.M., în solidar, să plătească părţii civile Spitalul de Urgenţă Bagdasar Arseni Bucureşti suma de 1020,70 RON reprezentând despăgubiri pentru daune materiale.

În referire la dispoziţia instanţei de a obliga pe toţi inculpaţii în solidar la plata despăgubirilor către N.S.F.D., tribunalul a reţinut că fapta de lovire săvârşită de inculpatul Ş.V. întruneşte elementele constitutive a două infracţiuni aflate în concurs ideal, şi anume tentativa la omor deosebit de grav şi tâlhărie. Or, în privinţa tâlhăriei, s-a constatat că aceasta este aptă de a produce vătămări corporale victimei prin violenţă, şi că a fost săvârşită în participaţie în forma coautoratului de către toţi cei trei inculpaţi. Astfel, inculpaţii H.M. şi Ş.M. au fost complici la fapta de tâlhărie săvârşită strict de Ş.V., şi astfel sunt culpabili şi pe latură civilă de prejudiciile materiale produse de acesta părţii civile.

Tot astfel, inculpatul Ş.V. este complice în raport cu faptele strict ale celorlalţi doi inculpaţi, de ameninţare a părţii vătămate şi martorului, astfel încât tâlhăria în integralitatea sa săvârşită de Ş.V. este atât în concurs ideal, cât şi în concurs real cu infracţiunea de tentativă la omor deosebit de grav.

2. Împotriva acestei sentinţe au declarat apel în termen legal Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa şi inculpaţii Ş.V. şi H.M., aducând critici de nelegalitate şi netemeinicie.

În dezvoltarea motivelor de recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa a criticat sentinţa pronunţată de instanţa de fond cu privire la greşita aplicare a dispoziţiilor art. 320¹ C. proc. pen. în condiţiile în care s-a reţinut în sarcina inculpaţilor săvârşirea infracţiunii de tentativă la infracţiunea de omor deosebit de grav, întrucât nu există nicio derogare de la norma generală, sens în care face trimitere la Decizia pronunţată în interesul legii nr. XXVIII din 18 septembrie 2006; în acelaşi sens, s-a mai arătat că atâta timp cât instanţa de fond a respins cererea inculpaţilor de judecare a cauzei potrivit procedurii de judecată simplificate prev. de art. 320¹ C. proc. pen., în cauză efectuându-se cercetare judecătorească, nu mai este posibilă revenirea asupra aplicabilităţii acestei procedurii de către aceeaşi instanţă; în ceea ce priveşte acest motiv de apel, s-a solicitat desfiinţarea sentinţei instanţei de fond cu trimitere spre rejudecare.

Un al doilea motiv de apel invocat de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa privea omisiunea instanţei de fond de a aplica pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi pentru inculpatul Ş.V., nefiind respectate dispoziţiile art. 65 alin. (2) C. pen. cu privire la obligativitatea aplicării unei asemenea pedepse.

Al treilea motiv de apel invocat de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa viza greşita individualizare a pedepselor aplicate inculpaţilor în raport de dispoziţiile art. 72 C. pen. pentru ca acestea să-şi atingă scopul prevăzut de dispoziţiile art. 52 C. pen., inculpaţii săvârşind fapta prin acţiuni conjugate, prin folosirea unor obiecte apte să producă moartea - drujbă, furcă, bâtă -, ceea ce denotă un grad sporit de pericol social al acesteia, raportat şi la circumstanţele personale ale inculpaţilor care, sunt persoane cu antecedente penale; în consecinţă, s-a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei instanţei de fond şi, rejudecând, să se dispună majorarea pedepselor aplicate inculpaţilor.

În dezvoltarea motivelor de recurs inculpatul Ş.V. a arătat că în mod greşit a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor deosebit de grav, el acţionând numai pentru a se apăra de agresiunile părţii vătămate N.S.F.D. care avea un comportament violent; în acelaşi sens a mai arătat că din concluziile raportului de expertiză medico-legală se poate observa că viaţa părţii vătămate nu i-a fost pusă în primejdie; recunoaşterea sa la instanţa de fond a fost în sensul că a lovit, dar nu că a avut intenţia de a ucide şi a arătat că, acesta nu recunoaşte fapta aşa cum a fost descrisă prin actul de inculpare.

Un al doilea motiv de apel invocat de către inculpatul Ş.V. l-a constituit greşita respingere a cererii de schimbare a încadrării juridice a faptei din infracţiunea de tâlhărie în infracţiunea de furt calificat, violenţele fiind exercitate în scopul de a se apăra.

Al treilea motiv de apel invocat de către inculpatul Ş.V. a vizat latura civilă a procesului penal şi a apreciat că, prejudiciul nu este dovedit, fiind o simplă pretenţie a părţii vătămate care nu a fost dovedită cu acte.

În dezvoltarea motivelor de recurs ale inculpatului H.M. s-a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei instanţei de fond şi, în conformitate cu dispoziţiile art. 334 C. proc. pen., să se dispună schimbarea încadrării juridice a faptei, din infracţiunea de tâlhărie în infracţiunea de furt calificat, susţinându-se că din probele şi actele dosarului rezultă faptul că, în momentul exercitării violenţelor, furtul era deja consumat iar violenţele nu au fost săvârşite pentru păstrarea bunului sustras ci au apărut în momentul în care partea vătămată a scos pistolul.

Un al doilea motiv de apel invocat de către inculpatul H.M. l-a constituit greşita individualizare a pedepsei aplicate, în sensul că, în raport de referatul de evaluare şi celelalte acte depuse la dosar, în raport de faptul că are trei copii minori, are antecedente, a recunoscut fapta dar nu şi încadrarea juridică, pot fi reţinute dispoziţiile art. 74 - 76 C. pen., solicitându-se aplicarea unei pedepse cu suspendarea sub supraveghere a acesteia, în baza art. 86¹ C. pen.; s-a mai arătat că inculpatul a înţeles să se folosească de dispoziţiile art. 320¹ C. proc. pen., iar instanţa a administrat probele pentru situaţia inculpatului Ş.V.

În apel s-au întocmit referate de evaluare pentru toţi cei trei inculpaţi.

Inculpaţii Ş.M. şi Ş.V. (la termenul din data 07 martie 2013) şi inculpatul H.M. (la termenul din data 04 aprilie 2013) au precizat personal că nu doresc să dea declaraţie în faţa instanţei de apel, fiecare dintre cei trei inculpaţi uzând de dreptul la tăcere prev. de art. 70 alin. (2) C. proc. pen.

Examinând sentinţa apelată în raport de motivele de apel şi de actele şi lucrările dosarului, Curtea de apel a constatat că apelul formulat în cauză de către inculpatul Ş.V. nu este fondat, fiind fondate doar apelurile formulate de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa şi inculpatul H.M. sub aspectul aplicării prevederilor art. 320¹ C. proc. pen., al omisiunii aplicării pedepsei complementare inculpatului Ş.V. şi al individualizării judiciare a modalităţii de executare a pedepsei aplicate inculpatului H.M., pentru următoarele:

S-a arătat că prima instanţă a reţinut corect starea de fapt şi a făcut o analiză temeinică a probelor administrate în cauză.

În acest sens, Curtea a avut în vedere următoarele mijloace de probă:

- declaraţiile părţii vătămate N.S.F.D. din care reiese că se afla în maşina proprietate personală, însoţit de J.M.J., şi verifica în câmp starea semănătoarelor şi la momentul ajungerii din urmă a căruţei, partea vătămată a bănuit, având în vedere ora şi locul în care se afla căruţa, că persoanele din căruţă au sustras sau intenţionează să sustragă sămânţă de grâu aparţinând SC A.I. SRL şi, ca urmare, N.S.F.D. a oprit maşina şi a făcut semn inculpaţilor să oprească atelajul, apoi s-a apropiat de căruţă constatând că în aceasta se află mai mulţi saci care, după aparenţă, erau încărcaţi cu grâu; partea vătămată le-a solicitat inculpaţilor să coboare din căruţă pentru a lămuri situaţia, însă inculpatul H.M. a manevrat atelajul astfel încât acesta a plecat din locul respectiv; după plecarea căruţei din primul loc unde a fost oprită, partea vătămată a condus autoturismul ajungând din nou atelajul, şi a oprit maşina oblic în faţa acestuia, cu portiera din stânga faţă orientată către căruţă, partea vătămată a coborât din autoturism şi, aflat lângă maşină, s-a angrenat în discuţie cu conducătorul atelajului - inculpatul H.M., intenţionând să se deplaseze către acesta; la momentul blocării atelajului, inculpaţii au coborât din căruţă, H.M. luând calul de căpăstru în intenţia de a-l dirija pentru ocolirea maşinii, iar ceilalţi doi inculpaţi rămânând în partea dreaptă a căruţei, Ş.V. având băţul ciobănesc în mână; inculpatul H.M. a luat din căruţă o drujbă pe care a folosit-o spre a-l ameninţa cu ea pe partea vătămată, făcând gesturi de pornire a drujbei, şi a auzit zgomotul motorului acesteia, astfel de gesturi fiind de natură a produce teama că drujba va fi folosită în stare de funcţionare împotriva părţii vătămate; observându-l şi pe Ş.M. având o furcă, partea vătămată N.S.F.D. a scos din buzunar un pistol cu gaze, pe care-l deţinea legal, armându-l şi îndreptându-l către inculpatul H.M., care se afla la cca 5 metri de el, neobservându-l pe inculpatul Ş.V. apropiindu-se de el; în timp ce partea vătămată a îndreptat pistolul către inculpatul H.M., inculpatul Ş.V. s-a apropiat din spatele său (prin faţa calului) şi i-a aplicat o lovitură în zona urechii drepte a capului, cu băţul prevăzut cu o parte metalică, lovitura fiind aplicată cu partea metalică, cu putere, astfel că partea vătămată a căzut la sol dând astfel posibilitatea inculpaţilor să părăsească în fugă zona;

- declaraţiile părţii vătămate N.S.F.D. şi ale inculpaţilor Ş.M. şi H.M. din care reiese faptul că inculpatul Ş.M. s-a înarmat cu o furcă aflată în căruţă, pe care a îndreptat-o de la distanţă către martorul J.M.J., care coborâse din maşină, în intenţia de a-l determina pe acesta, prin ameninţare, să nu intervină în ajutorul părţii vătămate;

- actele medicale emise de spital şi raportul de expertiză medico-legală efectuată de I.N.M.L. Mina Minovici, prin care s-au constatat următoarele vătămări cauzate părţii vătămate N.S.F.D.: "Politraumatism prin agresiune. Traumatism cranio-cerebral minor gradul II cu risc. Fractură temporală dreapta. Otolicvoree dreaptă. Hematom cavotimpanic. Contuzie periorbitară dreapta. Fractură fără decalare perete orbita dreaptă. Contuzie cervicală. Contuzie minoră toraco-abdominală", concluzionându-se că N.S.F.D. a suferit leziuni traumatice prin lovire cu corp dur, pentru care necesită 30 - 35 de zile de îngrijiri medicale, iar leziunile traumatice nu i-au pus viaţa în primejdie;

- planşa foto privind leziunile de la nivelul feţei părţii vătămate;

- declaraţia martorului N.G., care a relatat că a auzit la telefon, în timp ce încerca să vorbească cu N.S.F.D., o frază ce nu putea fi rostită decât de inculpatul H.M., în care acesta întreba "Ce, ai pistol?", această întrebare fiind provocatoare, şi rezultând deci că inculpatul nu s-a temut de pistolul părţii vătămate;

- adresa Serviciului Arme şi Muniţii din cadrul I.P.J. Constanţa, coroborată cu declaraţia martorului N.G., din care rezultă că partea vătămată nu a deţinut decât acest pistol cu gaze;

- declaraţia martorului M.N. din care reiese că la data de 07 noiembrie 2011, în timp ce lucra în câmp, a fost abordat de inculpatul H.M. care i-a spus că are nevoie de nişte sămânţă de grâu şi dacă-i poate lăsa, seara, în buncărul semănătoarei câţiva saci cu grâu; martorul M.N. a fost de acord, iar în aceeaşi seară, conform înţelegerii, inculpatul H.M., s-a deplasat în câmp la semănătoare, din buncărul căreia a încărcat 4 (patru) saci cu grâu de sămânţă; în ziua următoare inculpatul H.M. l-a căutat pe martorul M.N. şi i-a înmânat suma de 100 RON (1.000.000 lei vechi) pentru serviciul făcut;

- declaraţia martorului C.M., care a relatat că în după-amiaza zilei de 08 noiembrie 2011, în timp ce se afla în câmp şi remedia împreună cu martorul M.N., o defecţiune la tractor, M.N. i-a adus la cunoştinţă acestuia de "tranzacţia" pe care a făcut-o cu inculpatul H.M., înjumătăţind cu el suma primită, acest martor luând astfel cunoştinţă despre fapta petrecută cu o seară înainte;

- declaraţiile inculpaţilor Ş.V., H.M. şi Ş.M. care au recunoscut săvârşirea faptelor reţinute în sarcina lor, cu menţiunea că nu ar fi agresat pe partea vătămată N.S.F.D. pentru a păstra sacii cu grâu sustraşi ci pentru a se apăra de acesta care i-ar fi ameninţat cu un pistol, acţionând astfel în legitimă apărare.

Curtea a constatat că instanţa de fond a apreciat în mod temeinic, raportat la mijloacele de probă administrate, că în cauză nu sunt întrunite condiţiile legitimei apărări, ale depăşirii legitimei apărări sau ale circumstanţei atenuante a provocării, având în vedere următoarele aspecte:

- actele ilicite de sustragere a unor bunuri au fost iniţiate de inculpaţi, partea vătămată justificând legitimitatea de a încerca recuperarea lor; în acelaşi sens, se are în vedere că partea vătămată a încercat oprirea căruţei într-o primă fază, dar inculpaţii au evitat acest lucru, încercând să fugă; prin urmare, activitatea provocatoare ce a declanşat conflictul a venit din partea inculpaţilor, şi nu din partea părţii vătămate;

- inculpaţii au exercitat acte de ameninţare gravă a părţii vătămate anterior momentului în care acesta a scos pistolul, actele de ameninţare vizând inclusiv vătămarea integrităţii corporale sau chiar punerea în primejdie a vieţii părţii vătămate, din moment ce acesta se putea aştepta să fie utilizate împotriva sa o drujbă în funcţiune şi o furcă, în condiţii de noapte şi de neidentificare a agresorilor; prin urmare, partea vătămată a exercitat activităţi de autoapărare cu pistolul, şi nu de atac.

A mai arătat că prima instanţă a reţinut în mod corect că susţinerile inculpaţilor, potrivit cărora partea vătămată l-a lovit pe H.M., l-a doborât la pământ şi apoi i-a pus genunchiul pe piept şi pistolul la cap, se contrazic în privinţa amănuntelor relevante cu declaraţiile din cursul urmăririi penale, şi totodată conturează o situaţie neverosimilă, în care partea vătămată singur îl atacă pe H.M. care era sprijinit de ceilalţi doi inculpaţi (unul având furcă şi celălalt o bâtă), şi în care H.M., deşi cu câteva secunde înainte îl ameninţase pe N.S.F.D. cu o drujbă, o abandonează în căruţă tocmai în momentul în care partea vătămată îl atacă.

Relevantă în acelaşi sens a fost apreciată şi declaraţia martorului N.G., care a relatat că a auzit la telefon, în timp ce încerca să vorbească cu N.S.F.D., o frază rostită de inculpatul H.M., în care acesta întreba "Ce, ai pistol?", sensul unei astfel de întrebări fiind unul provocator, neputându-se astfel reţine că inculpatul H.M. s-ar fi temut de pistolul părţii vătămate.

S-a apreciat că încadrarea juridică dată faptelor comise de cei trei inculpaţi este legală, instanţa de fond efectuând o aplicare corespunzătoare a normelor în materie.

Astfel, faptele inculpatului Ş.V. care în seara zilei de 08 noiembrie 2011, împreună cu inculpaţii H.M. şi Ş.M., au sustras echivalentul a 3 saci cu grâu din semănătoarea aparţinând SC A.I. SRL Hârşova, fără consimţământul reprezentantului acestei firme, iar pentru a păstra bunul sustras şi a-şi asigura scăparea l-au ameninţat cu acte de violenţă pe partea vătămată N.S.F.D., directorul societăţii, precum şi pe martorul J.M.J., şi, tot în realizarea scopului propus, inculpatul Ş.V. i-a aplicat lui N.S.F.D. o lovitură cu bâta în cap cauzându-i leziuni traumatice care necesită 30 - 35 zile îngrijiri medicale de specialitate, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de tâlhărie, prev. de art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. b) şi alin. (2¹) lit. a) C. pen., şi de tentativă la omor deosebit de grav, prev. de art. 20 C. pen., rap. la art. 174 - 176 lit. d) C. pen.,

Faptele inculpatului H.M. care în seara zilei de 07 noiembrie 2011, a sustras din semănătoarea aparţinând SC A.I. SRL Hârşova, patru saci cu grâu iar în seara următoare 08 noiembrie 2011, împreună cu inculpaţii Ş.V. şi Ş.M., a mai sustras echivalentul a trei saci cu grâu, fără consimţământul reprezentantului acesteia, şi fiind surprinşi de directorul SC A.I. SRL Hârşova, N.S.F.D., pentru a-şi asigura scăparea şi păstrarea grâului sustras, au exercitat asupra acestuia şi asupra martorului J.M.J. acte de ameninţare, precum şi acte de violenţă fizică asupra părţii vătămate, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de furt calificat, prev. de art. 209 alin. (1) - 209 alin. (1) lit. g) din C. pen., şi de tâlhărie prev. de art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. b) şi alin. (2¹) lit. a) C. pen.,

Fapta inculpatului Ş.M. care în seara zilei de 08 noiembrie 2011, împreună cu inculpaţii Ş.V. şi H.M., a sustras dintr-o semănătoare aparţinând SC A.I. SRL Hârşova, fără consimţământul reprezentantului acesteia, echivalentul a trei saci cu grâu şi pentru a-şi asigura scăparea, a exercitat acte de ameninţare asupra martorului J.M.J. şi acte de violenţă şi ameninţare asupra părţii vătămate N.S.F.D. întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tâlhărie prev. de art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. b) şi alin. (2¹) lit. a) C. pen.

Curtea a mai constatat că nu sunt întemeiate motivele de apel ale inculpaţilor Ş.V. şi H.M. prin care s-a solicitat aplicarea prev. art. 334 C. proc. pen., respectiv schimbarea încadrării juridice a faptei din infracţiunea de tâlhărie în infracţiunea de furt calificat, susţinând că din probele şi actele dosarului rezultă faptul că, în momentul exercitării violenţelor, furtul era deja consumat iar violenţele nu au fost săvârşite pentru păstrarea bunului sustras ci au apărut în momentul în care partea vătămată a scos pistolul.

În acest sens, Curtea a avut în vedere aspectele expuse mai sus cu privire la reţinerea stării de fapt, respectiv faptul că partea vătămată N.S.F.D. a urmărit căruţa în care se aflau cei trei inculpaţi şi sacii de grâu sustraşi, că la un moment dat a avut o discuţie cu inculpaţii prin care a solicitat restituirea sacilor cu grâu însă inculpaţii au plecat mai departe cu căruţa, ulterior partea vătămată reuşind să oprească căruţa prin blocarea acesteia cu autoturismul în care se afla, însă a fost ameninţat de către inculpatul H.M. cu o drujbă iar martorul J.M.J. a fost ameninţat de către inculpatul Ş.M. cu o furcă pentru a nu interveni, înainte ca partea vătămată să scoată pistolul pentru a se apăra, după care inculpatul Ş.V. l-a lovit cu o bâtă în cap pe partea vătămată N.S.F.D.

În consecinţă, s-a constatat că toate aceste acte de ameninţare şi de violenţă ale celor trei inculpaţi au avut ca scop păstrarea sacilor cu grâu sustraşi, fiind astfel întrunită latura obiectivă a infracţiunii de tâlhărie într-una din modalităţile alternative de realizare a elementului material al acestei infracţiuni.

Neîntemeiat a fost apreciat şi motivul de apel al inculpatului Ş.V. prin care a solicitat, potrivit art. 334 C. proc. pen., schimbarea încadrării juridice din tentativa la omor deosebit de grav în vătămare corporală.

În acest sens, Curtea a arătat că inculpatul Ş.V. a aplicat părţii vătămate o lovitură cu un obiect dur din lemn prevăzut cu un obiect de metal la capătul cu care a lovit, instanţa de fond reţinând în mod temeinic că inculpatul era familiarizat pe deplin cu această bâtă ciobănească ce-i aparţinea şi pe care o folosea zilnic în activitatea sa, cunoscând astfel duritatea lemnului precum şi faptul că forţa loviturii creştea datorită obiectului din metal fixat la capăt.

Raportat la leziunile provocate părţii vătămate N.S.F.D., leziuni constatate prin expertiza medico-legală efectuată în cauză, precum şi la fotografiile prezentate de partea vătămată cu privire la leziunile cauzate la nivelul capului, Curtea a constatat că inculpatul Ş.V. a aplicat lovitura cu intensitate ridicată, că lovitura a vizat în mod direct zona capului părţii vătămate, lucru conştientizat şi urmărit de inculpat.

În consecinţă, s-a apreciat că în mod temeinic instanţa de fond a reţinut că inculpatul Ş.V. a prevăzut că o astfel de lovitură aplicată prin surprindere unei persoane are aptitudinea de a provoca inclusiv decesul victimei, întrucât poate produce fracturi ale craniului şi leziuni cerebrale ce nu mai pot fi recuperate medical, iar prin aplicarea loviturii puternice inculpatul a acceptat posibilitatea producerii decesului, deoarece el avea condiţiile propice pentru a aplica părţii vătămate o lovitură într-o altă zonă nevitală (cum ar fi peste mâini, în condiţiile în care susţine că a intenţionat să împiedice folosirea pistolului de către partea vătămată), însă nu a făcut-o, preferând lovitura în zona vitală, acceptarea posibilităţii decesului reieşind şi din atitudinea indiferentă a inculpatului faţă de situaţia părţii vătămate, pe care l-a abandonat deşi căzuse în inconştienţă la pământ, fiind astfel întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de tentativă la omor deosebit de grav, prev. de art. 20 C. pen. - art. 174 -176 lit. d) C. pen., atât în privinţa laturii obiective cât şi în privinţa laturii subiective [intenţie indirectă potrivit art. 19 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. pen.].

Fiind întrunite toate condiţiile cerute de dispoziţiile art. 345 alin. (2) C. proc. pen., în mod corect prima instanţă a dispus condamnarea celor trei inculpaţi pentru faptele pentru care au fost trimişi în judecată.

În ceea ce priveşte însă operaţiunea de individualizare judiciară a pedepselor ce urmau a fi aplicate, Curtea a constatat că în mod netemeinic instanţa de fond a făcut aplicarea prev. art. 320¹ C. proc. pen., sub acest aspect fiind întemeiat apelul formulat de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa.

Curtea a avut în vedere că prin încheierea din 27 februarie 2012 instanţa de fond a dispus respingerea cererilor privind judecarea cauzei în baza probelor strânse la urmărirea penală, apreciind că materialul probator este neclar în special cu privire la eventualele acte de provocare venite din partea părţii vătămate sau cu privire la incidenţa legitimei apărări ca urmare a utilizării unui pistol de către partea vătămată şi, de asemenea, se impunea efectuarea expertizei medico-legale psihiatrice inculpatului Ş.V., având în vedere că a fost trimis în judecată pentru infracţiunea de omor deosebit de grav în forma tentativei, iar această expertiză nu a fost efectuată în cursul urmăririi penale.

Prin urmare, instanţa de fond a efectuat în cauză cercetare judecătorească, administrând mai multe mijloace de probă, inclusiv audierea părţii vătămate, audierea inculpaţilor şi audierea unor martori.

Curtea a reţinut din declaraţiile inculpaţilor Ş.M., Ş.V. şi H.M. că aceştia nu au recunoscut săvârşirea faptelor astfel cum au fost reţinute în rechizitoriu, susţinând că inculpatul H.M. nu ar fi ameninţat partea vătămată cu drujba şi că partea vătămată N.S.F.D. l-ar fi împins pe inculpatul H.M., după care l-ar fi imobilizat cu o mână şi un picior şi l-ar fi ameninţat cu un pistol.

În consecinţă, Curtea a constatat că susţinerile inculpaţilor Ş.M., Ş.V. şi H.M. de la termenul din data de 06 februarie 2012 în sensul că se prevalează de dispoziţiile art. 320¹ C. proc. pen. au fost doar formale, de fapt ei contestând prin declaraţiile date faptele astfel cum au fost reţinute prin rechizitoriu în sarcina lor (susţineri pe care le-au avut de altfel cu ocazia dezbaterilor din faţa instanţei de fond şi din faţa instanţei de apel), astfel că în cauză nu se impunea aplicarea procedurii de judecată simplificată prev. de art. 320¹ C. proc. pen. pentru niciunul dintre cei trei inculpaţi.

Faţă de aspectele expuse, nu se impune examinarea motivului de apel invocat de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa cu privire la greşita aplicare a dispoziţiilor art. 320¹ C. proc. pen. în condiţiile în care s-a reţinut în sarcina inculpaţilor săvârşirea infracţiunii de tentativă la infracţiunea de omor deosebit de grav.

Neîntemeiată a fost apreciată şi solicitarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa de admitere a apelului, de desfiinţare a sentinţei instanţei de fond cu trimitere spre rejudecare, având în vedere că nu ne aflăm în niciunul dintre cazurile expres prevăzute de art. 379 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. pentru care se poate dispune desfiinţarea sentinţei pronunţate de către instanţa de fond şi trimiterea dosarului spre rejudecare primei instanţe.

În consecinţă, sunt aplicabile prev. art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., Curtea desfiinţând sentinţa pronunţată de instanţa de fond şi, cu ocazia rejudecării, să înlăture aplicarea prev. art. 320¹ C. proc. pen. pentru fiecare dintre inculpaţii Ş.M., Ş.V. şi H.M.

În ceea ce priveşte individualizarea judiciară a pedepselor, Curtea a avut în vedere limitele speciale de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracţiunile reţinute în sarcina celor trei inculpaţi, modalitatea concretă de comitere a faptelor, gradul concret de pericol social al infracţiunilor săvârşite, apreciat prin prisma împrejurărilor şi a modalităţilor concrete de comitere, a urmărilor produse, a datelor ce caracterizează persoana inculpaţilor.

Curtea a apreciat că în mod temeinic instanţa de fond a reţinut în favoarea celor trei inculpaţi o circumstanţă judiciară permisă de art. 74 alin. (2) - art. 76 C. pen., constând în valoarea redusă a prejudiciului cauzat, precum şi în comportamentul ambiguu al părţii vătămate, care, fără a fi fost propriu-zis un act de provocare, a condus la agravarea situaţiei şi la determinarea inculpatului Ş.V. de a aplica lovitura cu băţul ciobănesc.

De asemenea, în mod temeinic prima instanţă a reţinut în favoarea inculpaţilor H.M. şi Ş.M. circumstanţa atenuantă facultativă prev. de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., având în vedere că aceştia sunt infractori primari şi au avut o conduită bună în societate anterior comiterii faptelor, aspect care nu poate fi reţinut şi pentru inculpatul Ş.V. care anterior a mai intrat în conflict cu legea penală, fiind condamnat la câte 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 180 şi art. 181 din C. pen. (infracţiuni pentru care s-a împlinit termenul de reabilitare, dar se au în vedere ca antecedente penale).

Faţă de aspectele expuse mai sus, cu ocazia rejudecării cauzei în apel, deşi s-au înlăturat aplicarea prev. art. 320¹ C. proc. pen. pentru fiecare dintre inculpaţii Ş.M., Ş.V. şi H.M., Curtea a menţinut pedepsele aplicate celor trei inculpaţi de către instanţa de fond, prin aplicarea prev. art. 74 alin. (2) - art. 76 C. pen. pentru inculpatul Ş.V. şi prin aplicarea prev. art. 74 alin. (1) lit. a), alin. (2) - art. 76 C. pen. pentru inculpaţii H.M. şi Ş.M., apreciind că nu este întemeiat cel de al treilea motiv de apel invocat de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa prin care s-a solicitat majorarea pedepselor aplicate celor trei inculpaţi.

Curtea a constatat că este întemeiat şi cel de al doilea motiv de apel al Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa privind omisiunea aplicării pedepsei complementare inculpatului Ş.V.

Sub acest aspect, Curtea a reţinut că art. 176 C. pen. prevede că infracţiunea de omor deosebit de grav se sancţionează şi cu interzicerea unor drepturi, iar art. 65 alin. (2) C. pen. prevede că "aplicarea pedepsei interzicerii unor drepturi este obligatorie când legea prevede această pedeapsă", în cauză fiind îndeplinită şi cerinţa prev. de art. 65 alin. (1) C. pen., pedeapsa principală aplicată inculpatului Ş.V. pentru această infracţiune fiind de 3 ani şi 6 luni închisoare, deci mai mare de 2 ani închisoare.

În consecinţă, în baza art. 65 alin. (1), (2) C. pen. cu referire la art. 20 C. pen. rap. la art. 174 - art. 176 lit. d) C. pen., Curtea a aplicat inculpatului Ş.V. pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) (teza a II-a) şi b) C. pen. pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei principale.

Modalitatea de executare a fost stabilită corespunzător de prima instanţă pentru inculpatul Ş.V., scopul pedepsei prev. de art. 52 C. pen. putând fi atins numai prin executarea efectivă a pedepsei, raportat atât la gravitatea infracţiunilor reţinute în sarcina sa, respectiv fapte grave îndreptate împotriva vieţii, cât şi la antecedentele penale ale acestui inculpat, care a fost condamnat anterior pentru comiterea unor infracţiuni contra integrităţii corporale şi sănătăţii, aspect care relevă tendinţe de agresivitate fizică a acestui inculpat.

De asemenea, instanţa de fond a stabilit în mod temeinic modalitatea de executare a pedepsei pentru inculpatul Ş.M., dispunându-se suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei potrivit art. 86¹ C. pen., raportat la contribuţia redusă a acestui inculpat la săvârşirea faptei de tâlhărie, la faptul că infracţiunea săvârşită este un eveniment izolat în comportamentul său, datorată conjuncturii de moment în care a fost atras de inculpatul H.M., precum şi faptul că este infractor primar, pronunţarea unei condamnări cu închisoare împotriva sa sunt elemente care constituie un avertisment serios asupra consecinţelor unor astfel de fapte, ce îl vor determina să nu se mai implice pe viitor în activităţi infracţionale.

Aceleaşi aspecte sunt valabile şi pentru inculpatul H.M., acesta fiind infractor primar, bunurile sustrase au avut valori reduse, nu a exercitat acte de violenţă asupra părţii vătămate ci doar ameninţări, iar prin referatul de evaluare întocmit de către Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Constanţa, s-a concluzionat că "resursele existente la nivel individual (implicarea sa în desfăşurarea unor activităţi lucrative alături de membrii familiei sale, generatoare de venituri, suportul moral şi material oferit de către familie, lipsa antecedentelor penale) existente la momentul evaluării inculpatului H.M., pot reprezenta premise ale integrării sale sociale".

În consecinţă, Curtea a apreciat că pronunţarea unei condamnări cu închisoare împotriva inculpatului H.M. constituie un avertisment şi acesta nu va mai comite alte infracţiuni, fiind astfel îndeplinite cerinţele art. 86¹ C. pen.

Prin urmare, Curtea a constatat că este întemeiat cel de al doilea motiv de apel invocat de către inculpatul H.M., dispunând suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale rezultante de 2 ani şi 6 luni închisoare aplicată inculpatului H.M. pe durata unui termen de încercare de 5 ani, calculat potrivit art. 86² C. pen., pe durata căruia inculpatul va respecta măsurile de supraveghere prev. de art. 86³ alin. (1) C. pen.

Faţă de ansamblul considerentelor expuse, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Curtea a respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul Ş.V. împotriva Sentinţei penale nr. 393 din 17 septembrie 2012, pronunţată de Tribunalul Constanţa, în Dosarul penal nr. 15369/118/2011.

În baza art. 379 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., Curtea a admis apelurile formulate de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa şi inculpatul H.M., a desfiinţat în parte sentinţa apelată sub aspectul aplicării prevederilor art. 320¹ C. proc. pen., al omisiunii aplicării pedepsei complementare inculpatului Ş.V. şi al individualizării judiciare a modalităţii de executare a pedepsei aplicate inculpatului H.M. şi rejudecând sub aceste aspecte:

A înlăturat aplicarea prev. art. 320¹ C. proc. pen., menţinând pedepsele principale aplicate inculpatului Ş.V., prin aplicarea prev. art. 74 alin. (2) - art. 76 C. pen.

În baza art. 65 alin. (1), (2) C. pen. cu referire la art. 20 C. pen. rap. la art. 174 - art. 176 lit. d) C. pen., Curtea a aplicat inculpatului Ş.V. pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) (teza a II-a) şi b) C. pen. pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b), art. 35 alin. (1) C. pen., a contopit pedepsele principale de 3 ani şi 6 luni închisoare şi de 2 ani şi 6 luni închisoare aplicate inculpatului Ş.V., în final acesta executând pedeapsa principală cea mai grea de 3 ani şi 6 luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) (teza a II-a) şi b) C. pen. pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei principale.

A înlăturat aplicarea prev. art. 320¹ C. proc. pen., menţinând pedepsele principale aplicate inculpatului H.M. prin aplicarea prev. art. 74 alin. (1) lit. a), alin. (2) - art. 76 C. pen.

În baza art. 86¹ alin. (1), (2) C. pen., Curtea a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale rezultante de 2 ani şi 6 luni închisoare aplicată inculpatului H.M.

În baza art. 86² C. pen., a stabilit un termen de încercare de 5 ani.

În baza art. 86³ alin. (1) C. pen., inculpatul H.M. a fost obligat să respecte pe durata termenului de încercare următoarele măsuri de supraveghere:

- să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Constanţa;

- să anunţe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

- să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

- să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.

Curtea a atras atenţia inculpatului H.M. asupra dispoziţiilor art. 86⁴ C. pen. privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni în cursul termenului de încercare sau în cazul neîndeplinirii cu rea-credinţă a măsurilor de supraveghere stabilite.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen., a dispus suspendarea executării pedepselor accesorii aplicate inculpatului H.M. pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii.

A înlăturat aplicarea prev. art. 320¹ C. proc. pen., menţinând pedeapsa principală aplicată inculpatului Ş.M. prin aplicarea prev. art. 74 alin. (1) lit. a), alin. (2) - art. 76 C. pen.

Curtea a menţinut restul dispoziţiilor sentinţei apelate în măsura în care nu contravin prezentei decizii.

În baza art. 383 alin. (1¹) rap. la art. 350 alin. (1) C. proc. pen., Curtea a menţinut măsura preventivă a obligării de a nu părăsi ţara fără încuviinţarea instanţei de judecată dispusă faţă de fiecare dintre inculpaţii Ş.V., H.M. şi Ş.M. prin sentinţa apelată.

În consecinţă, Curtea de Apel Constanţa, Secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie a pronunţat Decizia penală nr. 58/P din 17 aprilie 2013.

3. Împotriva deciziei penale evocate au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa şi inculpatul Ş.V.

Procurorul a criticat hotărârile pronunţate numai cu privire la inculpatul Ş.V., din precizările făcute cu privire la recursul declarat reieşind că se susţine numai cazul de casare prev. de art. 385⁹ pct. 17² C. proc. pen. cu referire la nelegalitatea pedepsei aplicate acestui inculpat pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 20 rap. la art. 174 - art. 176 lit. d) cu aplicarea art. 74 alin. (2) C. pen.

Astfel, în esenţă, s-a arătat că prin Sentinţa penală nr. 393 din 17 septembrie 2012, Tribunalul Constanţa - printre altele - a dispus condamnarea inculpatului Ş.V., în baza art. 20 raportat la art. 174 - 176 lit. d) C. pen. cu aplicarea art. 320¹ C. proc. pen. şi a art. 74 alin. (2) C. pen. la 3 ani şi 6 luni închisoare.

Prin Decizia penală nr. 58 din 17 aprilie 2013, Curtea de Apel Constanţa - printre altele - cu referire la inculpatul Ş.V. a înlăturat dispoziţiile art. 320¹ C. proc. pen., a menţinut pedepsele principale aplicate inculpatului pentru ambele infracţiuni deduse judecăţii şi pentru tentativă la infracţiunea de omor deosebit de grav i-a stabilit şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. pe o perioadă de 2 ani, după executarea pedepsei principale.

Potrivit art. 17 C. pen., infracţiunea este fapta care prezintă pericol social, săvârşită cu vinovăţie şi prevăzută de legea penală.

Potrivit art. 76 alin. (2) C. pen., în cazul infracţiunilor contra siguranţei statului, al infracţiunilor contra păcii şi omenirii, al infracţiunii de omor, al infracţiunilor săvârşite cu intenţie care au avut ca urmare moartea unei persoane sau al infracţiunilor prin care s-au produs consecinţe deosebit de grave, dacă se constată că există circumstanţe atenuante, pedeapsa închisorii poate fi redusă cel mult până la o treime din minimul special.

În cazul de faţă, minimul special de pedeapsă este cel de 15 ani închisoare, limitele de pedeapsă fiind fixate în Partea specială a Codului penal.

În condiţiile reţinerii dispoziţiilor art. 74 alin. (2) C. pen., pedeapsa pentru infracţiunea prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 - 176 lit. d) C. pen. trebuie să se situeze sub 7 ani şi 6 luni închisoare, dar nu mai jos de 5 ani închisoare.

Pentru acest motiv, s-a solicitat admiterea recursului, casarea - în parte - atât a deciziei penale recurate, cât şi a Sentinţei penale nr. 393 din 17 septembrie 2012 a Tribunalului Constanţa şi, rejudecând, stabilirea în limite legale a pedepsei aplicate în baza art. 20 raportat la art. 174 - 176 lit. d) cu reţinerea art. 74 alin. (2) C. pen., pentru inculpatul Ş.V.

Recurentul inculpat Ş.V. a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel la data de 25 aprilie 2013, moment la care a precizat că motivele de recurs le va depune printr-un memoriu separat.

În prezenta cauză primul termen de judecată în recurs a fost stabilit la data de 7 noiembrie 2013.

La data de 4 noiembrie 2013, recurentul inculpat Ş.V. prin apărătorul desemnat din oficiu a înaintat, prin fax, la dosarul cauzei motivele de recurs, cu sublinierea că dacă în cauză au fost depuse motive de recurs de către apărător ales, instanţa să le aibă în vedere.

Din cuprinsul motivelor de recurs depuse în scris la dosar, în termenul legal prevăzut de art. 385¹⁰ (1) (2) C. proc. pen. - respectiv, cu cel puţin 5 zile înaintea primului termen de judecată, rezultă că hotărârea este criticată pentru greşita respingere a cererii de schimbare a încadrării juridice, greşita înlăturare a beneficiului a art. 320¹ C. proc. pen., dar şi pentru greşita individualizare judiciară a pedepsei şi modalitatea de soluţionare a acţiunii civile.

Observând actele procedurale de la dosarul cauzei, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că la 7 ianuarie 2014, apărătorul ales al recurentului Ş.V., dar şi al intimaţilor inculpaţi H.M. şi Ş.M., a depus la dosar, prin Registratura Generală motive de recurs, solicitând incidenţa cazurilor de casare prev. de art. 385⁹ alin. (1) pct. 12, 14, 17² C. proc. pen., în ceea ce-l priveşte pe inculpatul Ş.V.

I. Într-o primă teză, s-a invocat incidenţa cazurilor de casare prevăzute de art. 385⁹ alin. (1) pct. 12 şi 17² C. proc. pen., în sensul că, în cauză, nu sunt întrunite elementele constitutive ale unei infracţiuni pentru care inculpatul Ş.V. a fost condamnat, respectiv, ale infracţiunii de tentativă la omor deosebit de grav, faptă prevăzută de art. 174 - 176 lit. d) C. pen., lipsind atât latura obiectivă, cât şi cea subiectivă, ale acestei infracţiuni.

S-a mai arătat că prin hotărârile atacate s-a făcut o greşită aplicare a legii, faţă de greşita calificare juridică dată faptei, respectiv, în infracţiunea de tentativă la omor deosebit de grav prevăzută de art. 174 - 176 lit. d) C. pen., în condiţiile în care, din actele şi lucrările dosarului, rezultă că fapta săvârşită de inculpatul Ş.V., ar putea să îmbrace conţinutul constitutiv al infracţiunii de vătămare corporală, prevăzută de dispoziţiile art. 181 alin. (1) C. pen.

Faţă de cele două cazuri de casare invocate, s-a solicitat ca în temeiul art. 385¹⁵ alin. (1) pct. 2 lit. d) C. proc. pen., să se admită recursul formulat de inculpat, să fie casate hotărârile anterioare şi, rejudecând pe fond cauza, să se procedeze la schimbarea încadrării juridice a faptei din infracţiunea de tentativă la omor deosebit de grav prevăzută de art. 174 - 176 lit. d) C. pen., în infracţiunea de vătămare corporală prevăzută de art. 181 alin. (1) C. pen. şi să se dispună condamnarea inculpatului sub aspectul săvârşirii acestei din urmă infracţiuni, la o pedeapsă cu închisoarea, fără executare în regim de detenţie, respectiv, cu suspendarea condiţionată a executării acesteia.

În subsidiar, faţă de lipsa plângerii prealabile a persoanei vătămate, s-a solicitat ca, în temeiul art. 385¹⁵ alin. (1) pct. 2 lit. b) C. proc. pen., să se dispună încetarea procesului penal faţă de inculpatul Ş.V., sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 181 alin. (1) C. pen., fiind incident cazul de încetare prevăzut de art. 10 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.

II. Într-o a doua teză, în temeiul aceluiaşi caz de casare prevăzut de dispoziţiile art. 385⁹ alin. (1) pct. 17² C. proc. pen., s-a apreciat că, în mod nelegal, instanţele anterioare nu au reţinut în favoarea inculpatului circumstanţa atenuantă legală prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., respectiv, scuza provocării, împrejurare ce ar fi determinat aplicarea unei pedepse mai blânde, atât sub aspectul cuantumului, cât şi sub aspectul modalităţii de executare a pedepsei, raportat la infracţiunea pentru care a fost condamnat inculpatul.

III. Într-o a treia teză, în cadrul cazului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 385⁹ alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., a fost criticată hotărârea Curţii de Apel Constanţa, sub aspectul greşitei înlăturări, faţă de inculpatul Ş.V., a beneficiului dispoziţiilor art. 320 alin. (7) C. proc. pen., situaţie care a condus la aplicarea unor pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.

IV. Într-o ultimă teză, dacă se va aprecia că inculpatul Ş.V. se face vinovat de săvârşirea infracţiunilor, în modalitatea în care acestea au fost reţinute de către instanţele anterioare, apărarea a solicitat ca, în temeiul art. 385¹⁵ alin. (1) pct. 2 lit. d) C. proc. pen., să se admită recursul şi rejudecând, să se procedeze la o reapreciere a cuantumului pedepselor aplicate inculpatului, până la limita care să permită suspendarea sub supraveghere a pedepsei rezultante, în temeiul art. 86¹ C. pen.

S-a susţinut că pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare cu executare în regim de detenţie este nejustificat de aspră în raport de pericolul social concret al faptei comise de către inculpatul Ş.V., de circumstanţele săvârşirii acestei fapte, de datele ce caracterizează persoana inculpatului, de împrejurarea că a executat, deja, 7 luni de detenţie provizorie în prezenta cauză, scopul educativ, preventiv, ba, chiar şi cel punitiv al pedepsei, fiind, astfel, atins.

După ce a fost reţinut o perioadă de 7 luni în arest preventiv, inculpatul a ajuns să conştientizeze pe deplin faptele comise, precum şi consecinţele acestora, astfel că nu este necesară supunerea lui la executarea unei pedepse privative de libertate.

Instanţele anterioare au făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor art. 72 C. pen. privitoare la criteriile generale de individualizare a pedepsei şi nu au dat o eficienţă îndestulătoare dispoziţiilor art. 74 alin. (2) şi 76 alin. (1) lit. b) C. pen.

În dezvoltarea motivelor de recurs s-au arătat următoarele:

I. Prin Sentinţa penală nr. 393 din data de 17 septembrie 2012 pronunţată de Tribunalul Constanţa, pentru comiterea infracţiunii de tentativă la omor deosebit de grav prevăzută şi pedepsită de art. 174 - 176 lit. d) C. pen., cu aplicarea art. 320¹ C. proc. pen. şi art. 74 alin. (2) - art. 76 C. pen., precum şi, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie prevăzută şi pedepsită de art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. b) şi alin. (2¹) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 320¹ C. proc. pen. şi art. 74 alin. (2) - art. 76 C. pen., ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., s-a dispus condamnarea inculpatului Ş.V. la o pedeapsă rezultantă de 3 ani şi 6 luni închisoare, precum şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe durata executării pedepsei.

Prin Decizia penală nr. 58 din 17 aprilie 2013, Curtea de Apel Constanţa a admis apelul declarat de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa şi a desfiinţat în parte sentinţa penală atacată, în ceea ce-l priveşte pe inculpatul Ş.V., sub aspectul aplicării prevederilor art. 320¹ C. proc. pen., pe care le-a înlăturat, al omisiunii aplicării pedepsei complementare, menţinând pedepsele principale aplicate inculpatului, prin aplicarea prevederilor art. 74 alin. (2) - art. 76 C. pen.

Pentru a pronunţa această hotărâre de condamnare, s-a reţinut în sarcina inculpatului Ş.V., faptul că, în seara zilei de 08 noiembrie 2011, împreună cu inculpaţii H.M. şi Ş.M., au sustras echivalentul a 3 saci cu grâu din semănătoarea aparţinând SC A.I. SRL Hârşova, fără consimţământul reprezentantului acestei firme, iar pentru a păstra bunul sustras şi a-şi asigura scăparea, l-au ameninţat cu acte de violenţă pe partea vătămată N.S.F.D., directorul societăţii, precum şi pe martorul J.M.J., şi tot în realizarea scopului propus, Ş.V. i-a aplicat lui N.S.F.D., o lovitură cu bâta în cap, cauzându-i leziuni traumatice care au necesitat 30 - 35 zile îngrijiri medicale de specialitate.

S-a apreciat de către instanţele anterioare, că fapta inculpatului Ş.V. de a aplica o lovitură cu un obiect dur din lemn, prevăzut la capătul cu care a lovit cu o parte metalică, în speţă, cu o bâtă ciobănească, într-o zonă vitală, respectiv, capul părţii vătămate, ar demonstra poziţia psihică a inculpatului faţă de rezultatul faptei sale, adică producerea decesului părţii vătămate, reţinându-se intenţia indirectă, ca formă a vinovăţiei.

S-a susţinut de către inculpat că nu putea fi de acord cu această interpretare a probelor administrate în cauză, întrucât, el a agresat-o pe partea vătămată, fără intenţia de a-i suprima viaţa, ci, doar pentru a o dezarma, pentru a o împiedica pe aceasta să folosească pistolul, pe care îl lipise de tâmpla inculpatului H.M. Însăşi partea vătămată, în declaraţia dată la 19 martie 2012 în faţa instanţei Tribunalului Constanţa, a recunoscut faptul că, "Într-adevăr, în momentul când am îndreptat arma spre cel cu drujba, am şi armat pistolul, în sensul că am introdus cartuş pe ţeavă".

Astfel cum a reţinut şi Tribunalul, inculpatul Ş.V. avea asupra lui o bâtă ciobănească, cu diametrul de aproximativ 3,5 cm, având un capăt metalic, pe care o folosea în mod obişnuit la activitatea de îngrijire a animalelor, precum şi pentru deplasare, întrucât, avusese o problemă medicală la un picior.

Acest obiect folosit la comiterea faptei este, într-adevăr, idoneu să producă decesul unei persoane, însă, de vreme ce intenţia (directă) nu rezultă în mod evident din activitatea inculpatului, pentru stabilirea intenţiei indirecte trebuie să se constate în ce măsură acesta a prevăzut producerea morţii sau cel puţin a acceptat acest rezultat şi, totodată, trebuie avute în vedere toate împrejurările concrete ale cauzei, cum sunt, pe lângă natura obiectului vulnerant folosit, intensitatea şi efectele loviturii, zona corpului vizată, cât şi urmările produse (C.S.J., Decizia penală nr. 3037 din 24 noiembrie 1998).

În ceea ce priveşte zona în care s-a aplicat lovitura, s-a mai susţinut că aceasta nu a fost pe deplin clarificată, datorită faptului că, partea vătămată nu a mai înţeles să se prezinte, în vederea examinării, la Serviciul de Medicină Legală Constanţa, pentru realizarea expertizei dispuse de către instanţa de judecată, lipsa raportului de expertiză medico-legală, constituind, de altfel, unul dintre motivele pentru care, instanţa fondului, a respins cererea de soluţionare a cauzei în cadrul procedurii simplificate prevăzute de art. 320¹ C. proc. pen., apreciind probatoriul administrat de către organul de cercetare penală, ca fiind incomplet, ceea ce a condus, inevitabil, la prelungirea procesului.

În fapt, la momentul sesizării Tribunalului Constanţa cu soluţionarea acestei cauze, la dosar nu exista niciun raport de expertiză medico-legală, organul de anchetă procedând într-un mod cu totul şi cu totul arbitrar, la stabilirea încadrării juridice a faptei pentru care inculpatul Ş.V. a fost trimis în judecată. În tentativă la omor deosebit de grav, în lipsa unei probe esenţiale, ştiinţifice, respectiv, a concluziilor unui raport de expertiză, care să stabilească aspecte esenţiale pentru cauză, precum numărul zilelor de îngrijiri medicale necesare pentru vindecarea leziunilor produse, zona corpului unde au fost provocate leziunile, dacă leziunile traumatice au pus sau nu în pericol viaţa persoanei vătămate.

Raportul de expertiză medico-legală nr. A1/11789/2011 al Institutului Naţional de Medicină Legală "Mina Minovici" existent la dosarul fondului, a fost ataşat dosarului, la aproximativ 1 (un) an de la sesizarea instanţei de judecată, iar din acest raport reiese că partea vătămată a prezentat leziuni traumatice care se puteau produce la data de 08 noiembrie 2011, prin lovire cu corp dur, pentru care necesită 30 - 35 zile îngrijiri medicale şi că aceste leziuni nu i-au pus viaţa în primejdie.

Esenţial pentru încadrarea juridică a faptei în raport de vătămarea corporală produsă este definirea laturii subiective, respectiv, a intenţiei cu care s-a acţionat, precum şi concluziile expertizei medico-legale, prin care se precizează că nu s-a pus în primejdie viaţa victimei şi că aceasta a necesitat pentru vindecare, 30 - 35 de zile de îngrijiri medicale.

Revenind la zona în care s-a aplicat lovitura (unica lovitură), s-a reţinut de către instanţele anterioare, că aceasta a fost aplicată în zona urechii drepte, că această lovitură ar fi vizat în mod direct zona capului părţii vătămate, lucru conştientizat şi urmărit de către inculpat, că acesta ar fi avut condiţiile propice pentru a aplica părţii vătămate o lovitură într-o altă zonă nevitală (cum ar fi peste mâini, în condiţiile în care susţine că a intenţionat să împiedice folosirea pistolului de către partea vătămată), însă, nu a făcut-o, preferând lovitura în zona vitală.

În realitate, astfel cum rezultă din lucrările dosarului, sub imperiul fricii şi al panicii create de imobilizarea inculpatului H.M., armarea pistolului şi poziţionarea acestuia în poziţie de tragere, la tâmpla inculpatului H.M., recurentul inculpat Ş.V. a aplicat părţii vătămate o singură lovitură, la întâmplare, fără să vizeze în mod direct ori conştient, zona capului părţii vătămate, ci, urmărind doar dezarmarea părţii vătămate şi împiedicarea acesteia de a utiliza pistolul şi de a-l împuşca pe prietenul lui, H.M., pe el şi pe fratele său, inculpatul Ş.M.

Doar întâmplarea a făcut ca lovitura aplicată să nimerească zona urechii drepte a părţii vătămate, faptului că a lovit din spate, precum şi, poziţiei în care se afla partea vătămată, aşezat cu genunchiul pe pieptul inculpatului H.M., ce se afla doborât la pământ.

De altfel, incidentul a avut loc în seara zilei de 8 noiembrie 2011, după orele 18, în condiţii de întuneric, în câmp (unde nu există nicio licărire de lumină), puţina vizibilitate fiind dată de lumina farurilor autoturismului de teren cu care se deplasase partea vătămată, care, însă, era orientată aproape către direcţia opusă zonei de conflict.

Lipsa de vizibilitate datorată întunericului rezultă şi din depoziţia martorului J.M.J., prietenul părţii vătămate, care a precizat: "Arăt că nu puteam vedea decât ce era în lumina farurilor şi afirmaţia mea se referă strict la acest câmp vizual.. Nu am observat ce s-a întâmplat în spatele maşinii unde era grupul de (...)".

Prin urmare, faţă de condiţiile slabe de vizibilitate în care a avut loc conflictul dintre părţi, faţă de poziţia în care se afla partea vătămată la momentul aplicării loviturii, faţă de starea de panică în care s-a aflat inculpatul, a susţinut inculpatul, că nu se poate conchide că acesta a vizat în mod direct şi conştient o zonă vitală, respectiv, capul părţii vătămate, ci, că a lovit la întâmplare, o singură dată, pentru a-l dezarma pe cetăţeanul spaniol şi a-l împiedica să facă uz de arma de foc cu care ameninţa.

De altfel, reacţia inculpatului Ş.V. se explică prin aceea că, atât el, cât şi ceilalţi inculpaţi, îl cunoşteau de mai mulţi ani pe "Domnul D." sau "Spaniolul" (cum îi spuneau ei) şi ştiau despre acesta că are un comportament periculos, că, în trecut, făcuse uz de armă şi împotriva altor persoane (proprii lui angajaţi) şi că, altă dată, împuşcase nişte cai pe câmp, pe care îi găsise pe o cultură de-a lui.

Potrivit declaraţiei date de inculpatul Ş.V. în faţa instanţei de judecată "(...) a apărut o maşină, care ne-a tăiat faţa, din ea a coborât dl. N., care avea un pistol în mână, care l-a lovit pe H.M., doborându-l la pământ şi punându-i genunchiul pe piept şi pistolul la cap, motiv pentru care eu am crezut că-l împuşcă. Auzisem că a mai tras cu arma după cai şi am crezut că-l împuşcă şi pe H.M. şi apoi şi pe mine şi l-am lovit cu un capăt de băţ, fără să am intenţia să-l omor şi pur şi simplu, negândindu-mă la asemenea posibilitate". Aceste aspecte privitoare la comportamentul periculos, deosebit de violent al părţii vătămate, sunt confirmate pe deplin de depoziţia martorului G.M.E., pe care, în mod nejustificat, instanţele au înţeles să o îndepărteze din ansamblul materialului probator, martorul precizând că: "N.S.F.D. a venit acolo, ne-a observat că dormim şi a început să tragă în pământ, în jurul nostru, cu o puşcă cu glonţ, pe motiv că dormeam. Precizez că în acele împrejurări, noi nu produsesem vreo pagubă materială din cauza faptului că dormisem."

"Reţin că N.S.F.D. a tras atunci 3 focuri de armă, prietenul meu s-a speriat şi a reuşit să fugă, iar pe mine N.S.F.D. a reuşit să mă apuce de mână şi m-a lovit cu patul armei peste braţ."

"Eu am auzit din diverse discuţii, că altă dată, N.S.F.D. a împuşcat nişte cai, pe care i-a găsit pe o cultură de-a dânsului, tot în acea zonă, spre Vadu-Oii"

"Eu ştiu că el avea mai multe arme".

S-a precizat faptul că, inclusiv martorul J.M.J., prietenul părţii vătămate, în singura declaraţie pe care a dat-o în faţa procurorului de anchetă, a arătat: "Părerea mea este că dacă N.S.F.D. nu ar fi scos pistolul şi i-ar fi ameninţat, aceştia nu l-ar fi lovit pe acesta".

Prin urmare, în contextul în care, inculpatul Ş.V. a acţionat, în mod evident, astfel cum rezultă din probatoriu, din pricina stării de temere pentru viaţa prietenului său, inculpatul H.M., pentru propria sa viaţă şi a fratelui său, iar nu pentru a scăpa cu bunurile sustrase, respectiv, pentru ascunderea săvârşirii unei tâlhării, nu poate fi reţinut, în conţinutul constitutiv al infracţiunii, elementul circumstanţial al omorului deosebit de grav prevăzut de art. 176 lit. d) C. pen., ce a atras, practic, calificarea faptei, în tentativă la omor deosebit de grav.

Cât priveşte intensitatea loviturii, ca şi criteriu determinant pentru încadrarea juridică a faptei, a arătat că s-a reţinut de către instanţele anterioare, că inculpatul Ş.V. ar fi aplicat lovitura cu forţă, practic, cu întreaga forţă a celor două braţe.

Cu privire la acest aspect relevant pentru cauză, coinculpatul Ş.M. a făcut următoarele precizări:

"Precizez că în condiţiile în care H.M. era căzut în faţa calului, iar partea vătămată peste el, fratele meu se afla în partea dreaptă a căruţei, tot în zona calului şi l-a lovit pe partea vătămată utilizând băţul cu mâna stângă. Fratele meu nu este stângaci, iar, de exemplu, mie mi-ar veni mai bine să dau cu mâna dreaptă dinspre dreapta spre stânga, decât cu mâna stângă. Nu ştiu de ce a folosit mâna stângă şi nu mâna dreaptă".

Din declaraţia detaliată a acestui inculpat, neinfirmată de nicio probă administrată în această cauză, a rezultat, fără niciun dubiu, că inculpatul Ş.V. a aplicat, sub impulsul fricii, o lovitură, la întâmplare, la nimereală, cu mâna stângă, în condiţiile în care este dreptaci. În consecinţă, lovitura nu avea cum să fie de mare intensitate, ci, dimpotrivă.

Faptul că lovitura aplicată nu a fost de mare intensitate, rezultă şi din urmările produse de această lovitură, astfel cum aceste urmări sunt evidenţiate în raportul de expertiză medico-legală, potrivit căruia, partea vătămată a suferit o fractură de stâncă temporală dreapta cu hematom timpanic şi perforaţie atrială, leziune pentru care a fost internată, timp de 2 zile la Spitalul Clinic de Urgenţă "Bagdasar-Arseni", administrându-i-se, antibiotice, O. puf intranazal şi vitamine grup B.

Aşa cum rezultă din actele medicale emanate de la această unitate spitalicească, pacientul s-a internat pentru cefalee şi hipoacuzie ureche dreapta; acesta nu prezenta o plagă deschisă, sângerândă.

De asemenea, a susţinut inculpatul, că este nereală afirmaţia instanţei, potrivit căreia, ar fi abandonat-o pe partea vătămată, deşi, aceasta căzuse inconştientă la pământ. Partea vătămată nu şi-a pierdut niciun moment cunoştinţa, fapt ce rezultă neîndoielnic, chiar din declaraţiile martorilor acuzării, J.M.J. şi N.G., din aceea că, l-a sunat, la scurt timp, pe martorul N.G., angajat al societăţii pe care o conduce, pentru a-i relata cele întâmplate.

Martorul J.M.J. a arătat că "M-am dus în spatele maşinii, la N.S.F.D., care era la sol şi încerca să se ridice", iar martorul N.G.: "Când l-am observat eu, N.S.F.D. se poate spune că era un pic nervos, agitat şi îl durea capul. Mie N. nu mi-a cerut să anunţ poliţia pentru că ar fi hoţi".

În sfârşit, faptul că lovitura aplicată nu a fost de mare intensitate, precum şi acela că urmările produse de acea lovitură nu au avut consecinţe grave, este evidenţiat de numărul relativ mic de zile de îngrijiri medicale necesare pentru vindecare (30 - 35 zile), precum şi de concluzia esenţială a raportului de expertiză, în sensul că, leziunile traumatice nu i-au pus viaţa în pericol.

A arătat că, instanţele anterioare au apreciat în mod eronat că în speţă, faţă de inculpatul Ş.V. sunt aplicabile dispoziţiile art. 20 rap. la art. 174 - 176 lit. d) C. pen., în cauză, fiind întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de vătămare corporală prevăzută de art. 181 alin. (1) C. pen., întrucât, din împrejurările comiterii faptei reţinute în sarcina acestuia, împrejurări care rezultă din materialul probator administrat în cauză, nu există elemente care să evidenţieze intenţia inculpatului de a ucide.

Împrejurările în care a fost săvârşită fapta, respectiv, în urma provocării, a ameninţării cu un pistol de către partea vătămată, aplicarea unei singure lovituri, de o intensitate scăzută, la întâmplare, cu scopul clar demonstrat de a o dezarma pe partea vătămată şi de a o împiedica de la a face uz de armă împotriva lor (a celor trei inculpaţi), a susţinut că aceasta constituie circumstanţe reale care concretizează intenţia inculpatului de a o lovi pe partea vătămată, de a produce, cel mult, o vătămare corporală a acesteia, iar nu de a o ucide.

Mobilul activităţii infracţionale a fost de apărare a vieţii lui şi a celorlalţi doi inculpaţi, iar scopul a fost acela de a evita ca partea vătămată să le facă un rău ireversibil, respectiv, să-i împuşte, fără a avea niciun moment intenţia de a produce suprimarea vieţii părţii vătămate, fără să prevadă sau să accepte un astfel de rezultat.

Reluând declaraţia inculpatului Ş.V., acesta a arătat în cel mai clar şi sincer mod posibil, faptul că "l-am lovit cu un capăt de băţ, fără să am intenţia să-l omor şi pur şi simplu, negândindu-mă la asemenea posibilitate".

S-a solicitat să se aprecieze posibilităţile recurentului inculpat de a prevedea, de a anticipa un eventual rezultat periculos al acţiunii sale şi prin prisma profilului psihologic al acuzatului, astfel cum acesta este conturat de condiţia sa socială, de pregătirea intelectuală, de vârstă, de educaţie, de ocupaţia acestuia, oieritul, (atât inculpatul Ş.V., cât şi fratele său să, Ş.M., fiind ciobani), de nivelul submediu al intelectului, având un QI de 81, stabilit în urma expertizării medico-legale psihiatrice a acestuia.

Toate aceste date ce conturează profilul psihologic al inculpatului, astfel cum acestea sunt evidenţiate în raportul de expertiză medico-legală psihiatrică, precum şi în raportul de evaluare psiho-socială, denotă un grad scăzut de apreciere, de anticipare, a eventualelor consecinţe ale acţiunii sale, astfel încât, nu poate fi reţinută nici intenţia indirectă, ca formă a vinovăţiei.

În consecinţă, circumscris cazurilor de casare prevăzute de dispoziţiile art. 385⁹ alin. (1) pct. 12, şi 17 C. proc. pen., s-a solicitat a se constata că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de tentativă la omor deosebit de grav, una dintre infracţiunile sub aspectul căreia, inculpatul Ş.V. a fost condamnat în prezenta cauză şi să se dispună schimbarea încadrării juridice a faptei în infracţiunea de vătămare corporală prevăzută de art. 181 alin. (1) C. pen.

Faţă de lipsa plângerii prealabile a părţii vătămate, s-a solicitat să se dispună încetarea procesului penal pentru infracţiunea de vătămare corporală, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. b) rap. la art. 10 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. şi menţinerea hotărârii de condamnare doar sub aspectul comiterii infracţiunii de tâlhărie, la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare, faţă de care, să se dispună suspendarea condiţionată ori sub supraveghere a executării acesteia.

S-a mai solicitat înlăturarea din încadrarea juridică a faptei, a elementului circumstanţial al omorului deosebit de grav prevăzut de art. 176 lit. d) C. pen., întrucât, acesta nu a acţionat în vederea ascunderii săvârşirii unei tâlhării, şi să se dispună condamnarea inculpatului sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă la omor prevăzută de art. 20 rap. la art. 174 C. pen., în limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru această infracţiune.

Mai mult, inculpatul a susţinut că a comis fapta, aflându-se într-o puternică stare de tulburare, cauzată de atacul cu o armă de foc venit din partea persoanei vătămate şi de faptul că, auzise că partea vătămată este o persoană violentă, periculoasă, care obişnuia să facă uz de armă.

S-a arătat în motivele de recurs că pentru a fi reţinută scuza provocării, este necesar ca atitudinea, comportamentul părţii vătămate să fi generat în psihicul inculpatului o puternică tulburare, reducându-i posibilitatea de autocontrol şi de evaluare exactă a gravităţii faptei, iar inculpatul să fi acţionat în această stare, or, raportat la împrejurările în care s-a produs fapta, această stare a existat neîndoios.

Astfel, a arătat că cel mai bun argument îl constituie afirmaţia martorului acuzării J.M.J., care a precizat: Părerea mea este că dacă N.S.F.D. nu ar fi scos pistolul şi i-ar fi ameninţat, aceştia nu l-ar fi lovit pe acesta ".

Faţă de această împrejurare, s-a solicitat reţinerea în favoarea inculpatului a circumstanţei atenuante prevăzută de dispoziţiile art. 73 lit. b) C. pen., respectiv, săvârşirea faptei sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoţii determinată de o provocare din partea părţii vătămate N.S.F.D., având în vedere că, incidenţa acestei circumstanţe atenuante reiese din întreg materialul probator administrat în cauză, cu consecinţa aplicării unei pedepse mai blânde.

Într-o a treia teză, în cadrul cazului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 385 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., a fost criticată hotărârea Curţii de Apel Constanţa, sub aspectul greşitei înlăturări, faţă de inculpatul Ş.V., a beneficiului prevederilor art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen., situaţie care a condus la aplicarea unor pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.

După înregistrarea cauzei pe rolul instanţei Tribunalului Constanţa, la primul termen de judecată din data de 06 februarie 2012, toţi inculpaţii au solicitat ca judecata să se facă pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală, în conformitate cu dispoziţiile art. 320 C. proc. pen., arătând că recunosc în totalitate faptele reţinute în actul de sesizare şi că nu solicită administrarea de noi probe.

Tribunalul a respins cererea inculpaţilor de soluţionare a cauzei în cadrul procedurii simplificate, însă, acest fapt nu s-a datorat poziţiei procesuale a inculpaţilor, ci justei aprecieri a instanţei, potrivit căreia, probatoriul administrat în faza de urmărire penală era incomplet şi susceptibil de a crea dubiu în mai multe privinţe. De asemenea, de la dosar, lipseau două probe esenţiale şi obligatorii pentru soluţionarea cauzei, respectiv, raportul de expertiză medico-legală privind partea vătămată, precum şi, raportul de expertiză medico-legală psihiatrică, privindu-l pe inculpatul Ş.V.

La finalul cercetării judecătoreşti, fără a li se putea imputa inculpaţilor soluţionarea cauzei în procedura obişnuită, instanţa fondului a apreciat, prin hotărârea de condamnare, că şi inculpatul Ş.V. are vocaţie de a beneficia de aplicarea art. 320¹ C. proc. pen., în sensul reducerii limitelor de pedeapsă cu o treime, întrucât, excluderea lui de la acest beneficiu, pe considerentul că, legea prevede pentru fapta consumată (şi) detenţiunea pe viaţă, deşi, în concret, pedeapsa aplicabilă pentru tentativă nu poate fi decât închisoarea, contravine principiului egalităţii în faţa legii, în raport cu alţi inculpaţi judecaţi pentru infracţiuni cu pericol social concret egal sau chiar mai mare decât al primului, dar care sunt pedepsibile numai cu închisoarea (exemplu, tentativa la omor deosebit de grav, în comparaţie cu omorul calificat consumat).

Se mai arată în motivele de recurs că este în deplin acord cu judecătorul fondului, în alin. (7) fraza a II-a al textului de lege invocat, legiuitorul a prevăzut situaţia în care instanţa aplică efectiv detenţiunea pe viaţă, când nu s-ar mai putea face o reducere a pedepsei, faţă de caracterul nedeterminat al duratei acesteia, pentru că, altminteri, textul ar fi neconstituţional.

În celelalte cazuri trebuie să opereze principiul egalităţii în faţa legii, în sensul că toţi inculpaţii cărora urmează să li se aplice pedeapsa cu închisoarea, să aibă dreptul de a invoca art. 320¹ C. proc. pen., ei aflându-se în situaţii juridice egale, deoarece nu are relevanţă, sub acest aspect, încadrarea juridică, ci fapta materială în sine şi pedeapsa aplicabilă în concret.

De altfel, în cursul cercetării judecătoreşti, judecătorul fondului a invocat din oficiu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 320¹ alin. (2), (4), (5), (7) şi (8) C. proc. pen. şi a dispus sesizarea Curţii Constituţionale, în vederea soluţionării acestei excepţii, însă, nu deţinem informaţii cu privire la stadiul soluţionării acestui dosar.

A criticat însă, decizia Curţii de Apel Constanţa, prin care această instanţă, urmare a admiterii apelului Parchetului, sub acest aspect, a înţeles să înlăture aplicarea prevederilor art. 320¹ C. proc. pen. şi, în mod cât se poate de evident, pentru a nu crea o situaţie discriminatorie faţă de inculpatul Ş.V., pentru a nu încălca în mod vădit principiul egalităţii în faţa legii şi a se ajunge la situaţia ca doi inculpaţi să beneficieze de dispoziţia favorabilă, iar, unul, nu (în condiţiile în care au fost cercetaţi în acelaşi dosar, pentru aceeaşi faptă materială), i-a înlăturat pe toţi inculpaţii de la acest beneficiu, invocând aşa-zise neconcordanţe între declaraţiile acestora şi situaţia de fapt reţinută, fără să şi precizeze care ar fi acestea.

Cu toate acestea, instanţa de control judiciar a menţinut pedepsele aplicate celor doi inculpaţi, ba, chiar, mai mult decât atât, admiţând şi apelul inculpatului H.M., a procedat la schimbarea modalităţii de executare, dispunând suspendarea sub supraveghere a executării acesteia.

În consecinţă, cunoscând şi conţinutul Deciziei penale nr. 250 din 27 ianuarie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a considerat că instanţa Curţii de Apel Constanţa a procedat în mod nelegal, înlăturând prevederile art. 320¹ C. proc. pen. faţă de inculpatul Ş.V. şi, astfel, a aplicat o pedeapsă în alte limite decât cele prevăzute de lege, în cauză fiind incident cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ alin. (1) pct. 14 C. proc. pen.

S-a mai solicitat ca, în temeiul art. 385¹⁵ alin. (1) pct. 2 lit. d) C. proc. pen., să se admită recursul şi rejudecând, să se procedeze la o reapreciere a cuantumului pedepsei ori pedepselor aplicate, până la limita care să permită suspendarea sub supraveghere a pedepsei rezultante, în temeiul art. 86¹ C. pen.

La individualizarea pedepsei în conformitate cu dispoziţiile art. 72 C. pen., instanţele anterioare nu au avut în vedere circumstanţele săvârşirii faptei, nu s-a ţinut cont, în circumstanţiere, de comportamentul inculpatului în faţa organelor de anchetă şi a instanţelor judecătoreşti, unde a dat dovadă de sinceritate deplină, nefiind reţinută, în favoarea acestuia circumstanţa atenuantă judiciară prevăzută de art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen.

S-a mai susţinut că, deşi, s-au reţinut în favoarea inculpatului, circumstanţe atenuante prevăzute de art. 74 alin. (2) C. pen., acestora nu li s-a dat o eficienţă suficientă, care să conducă la aplicarea unei pedepse neprivative de libertate în sarcina acestuia.

Din toate lucrările dosarului, din raportul de evaluare psiho-socială întocmit de către Serviciul de probaţiune reiese că inculpatul regretă fapta comisă, că este preocupat de activităţi legale prin care să-şi procure venituri licite prin muncă, se ocupă cu agricultura şi cu creşterea animalelor, în special, cu oieritul, are doi copii minori, este singurul care-şi întreţine familia, în condiţiile în care, soţia lui a fost dintotdeauna casnică şi s-a ocupat cu creşterea copiilor şi întreţinerea gospodăriei, nu este cunoscut ca o persoană violentă, are planuri de viitor, dorind să asigure cele necesare familiei.

Tot din referatul de evaluare rezultă că, în prezent, venitul stabil al familiei inculpatului este alcătuit exclusiv din alocaţia copilului care mai merge la şcoală (42 RON/lună), în condiţiile în care, inculpatul lucrează ocazional în localitate şi în sezonul de iarnă îşi găseşte foarte greu de muncă (pentru 30 RON/zi).

Împreună cu familia, inculpatul locuieşte într-un sat uitat de lume (satul P., com. M., jud. Brăila), izolat între ape, în Insula Mare a Brăilei, unde nu există niciun drum de acces pe uscat, ci se poate ajunge doar cu bacul.

Inculpatul are un comportament adecvat normelor sociale, atât în familie, cât şi în comunitate, este un soţ dedicat familiei, un tată responsabil, preocupat permanent de creşterea şi educarea celor doi copii în condiţii bune de viaţă. Este preocupat să muncească pentru a-şi întreţine familia, este un bun familist, este respectuos. Nu a creat probleme în comunitate. Inculpatul este o persoană liniştită, care a muncit încă din copilărie, pentru a obţine un venit necesar familiei.

În considerarea dispoziţiilor art. 385¹⁰ C. proc. pen., potrivit cu care recursul trebuie să fie motivat, motivele de recurs formulându-se în scris prin cererea de recurs sau printr-un memoriu separat, care trebuie depus la instanţa de recurs cu cel puţin 5 zile înaintea primului termen de judecată, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie urmează a observa că motivele de recurs formulate de apărătorul ales al inculpatului Ş.V., cazurile de casare invocate nu pot face obiect al analizei şi cenzurii jurisdicţionale în împrejurarea în care acestea nu au fost depuse în termenul legal.

În efectuarea controlului, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va avea în vedere susţinerile apărătorului desemnat din oficiu în ceea ce priveşte motivele de recurs înfăţişate prin memoriul depus la dosar la 4 noiembrie 2013 şi desigur potrivit art. 385¹⁰ (2) C. proc. pen., instanţa de recurs va mai lua în considerare numai cazurile de casare care, potrivit art. 385⁹ alin. (3) C. proc. pen., se iau în considerare din oficiu.

Examinând legalitatea şi temeinicia deciziei recurate prin prisma cazurilor de casare invocate, a criticilor aduse de procuror şi de inculpatul Ş.V., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie expune:

În raport cu cazurile invocate de inculpatul Ş.V., respectiv greşita încadrare juridică a faptei de tentativă la omor deosebit de grav, greşita individualizare judiciară a pedepsei (pedeapsa aplicată fiind prea mare) dar şi greşita soluţionare a acţiunii civile, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie arată următoarele:

În cazul hotărârii supuse atât căii de atac a apelului, cât şi a căii de atac a recursului, controlul judiciar exercitat în recurs, cale de atac declarată sub imperiul Legii nr. 2/2013 împotriva unei hotărâri pronunţate în apel după intrarea în vigoare a acesteia, nu poate fi realizat prin prisma cazurilor de casare prev. de art. 385⁹ pct. 17 şi 14 C. proc. pen. întrucât cazul de casare prev. de art. 385⁹ pct. 17 C. proc. pen. a fost abrogat prin Legea nr. 2/2013, iar cazul de casare prev. de art. 385⁹ pct. 14 C. proc. pen. a fost modificat prin aceeaşi lege în sensul restrângerii incidenţei acestuia la aplicarea unor pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Critica adusă de recurentul inculpat Ş.V. prin apărător, vizând greşita înlăturare de către instanţa de apel a prevederilor art. 320¹ C. proc. pen. - critică circumscrisă cazului de casare reglementat de art. 385⁹ pct. 17² C. proc. pen. - este nefondată.

Astfel, în condiţiile în care instanţa de prim control judiciar a constatat că în cauză se efectuase de către instanţa fondului cercetarea judecătorească, respingându-se cererile inculpatului de judecare a cauzei în baza probelor strânse la urmărirea penală şi se apreciase că materialul probator este neclar cu privire la împrejurările comiterii infracţiunii (eventuale acte de provocare ori incidenţa legitimei apărări ca urmare a utilizării unui pistol de către partea vătămată) - solicitarea de reţinere a art. 320¹ C. proc. pen. nu poate fi primită, argumentele expuse de Curte fiind judicioase.

În consecinţă, criticile aduse deciziei recurate de inculpatul Ş.V. nu pot fi primite.

Referitor la pedeapsa aplicată inculpatului pentru tentativă la infracţiunea de omor deosebit de grav - art. 20 C. pen. rap. la art. 174 - 176 lit. d) C. pen., cu reţinerea art. 74 alin. (2) C. pen. - în raport cu criticile avansate de procuror în referire la nelegalitatea pedepsei, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine:

Prin Sentinţa penală nr. 393 din 17 septembrie 2012 instanţa fondului a aplicat, printre altele, inculpatului Ş.V. o pedeapsă de 3 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. şi ped. de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 - art. 176 lit. d) C. pen. cu reţinerea art. 320¹ C. proc. pen. şi art. 74 alin. (2) C. pen.

Instanţa de apel, înlăturând în virtutea celor expuse anterior, beneficiul dispoziţiilor art. 320¹ C. proc. pen., a menţinut pedeapsa principală aplicată inculpatul Ş.V. pentru ambele infracţiuni deduse judecăţii şi în condiţiile reţinerii art. 74 alin. (2) C. pen. a redus într-o manieră nelegală pedepsele, omiţând a ţine cont de dispoziţiile art. 76 alin. (2) C. pen., conform cărora în cazul infracţiunii de omor (printre altele) dacă se constată că există circumstanţe atenuante, pedeapsa închisorii poate fi redusă cel mult până la o treime din minimul special.

Or, în cauza de faţă, în raport de minimul special de pedeapsă prevăzut de lege - 15 ani închisoare - pedeapsa nu putea fi aplicată inculpatului Ş.V., urmare a reţinerii circumstanţelor atenuante şi acordării eficienţei juridice cuvenite în planul atenuării răspunderii penale într-un cuantum mai scăzut de 5 ani închisoare.

În consecinţă, în conformitate cu art. 385¹⁵ pct. 2 lit. d) C. proc. pen. se va admite recursul formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa împotriva Deciziei penale nr. 58/P din data de 17 aprilie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Se va casa în parte atât decizia penală atacată, cât şi Sentinţa penală nr. 393 din data de 17 septembrie 2012 a Tribunalului Constanţa, şi rejudecând se va descontopi pedeapsa rezultantă de 3 ani şi 6 luni închisoare aplicată inculpatului Ş.V. în pedepsele componente pe care le va repune în individualitatea lor.

În baza art. 20 C. pen. rap. la art. 174 - 176 lit. d) C. pen. cu aplic. art. 74 alin. (2) C. pen., art. 76 alin. (2) C. pen. va condamna pe inculpatul Ş.V. la pedeapsa de 5 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. ca pedeapsă complementară.

În baza art. 33 lit. a) C. pen. şi art. 34 lit. b) C. pen. va contopi această pedeapsă cu pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare aplicată inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 211 alin. (1), (2) lit. b) şi alin. (2¹) lit. a) C. pen. cu aplicarea art. 74 alin. (2) C. pen., art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen., urmând ca inculpatul Ş.V. să execute pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. ca pedeapsă complementară.

Va face aplicarea art. 71 C. pen., art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

Va menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor atacate, care nu sunt contrare prezentei decizii.

Va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul Ş.V. împotriva aceleiaşi decizii penale.

Va obliga recurentul intimat inculpat la plata sumei de 275 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 75 RON, reprezentând onorariul parţial pentru apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpat până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Onorariul parţial cuvenit apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru intimaţii inculpaţi H.M. şi Ş.M. până la prezentarea apărătorilor aleşi, în sumă de câte 75 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

Cheltuieli judiciare ocazionate cu soluţionarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa împotriva Deciziei penale nr. 58/P din data de 17 aprilie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Casează în parte atât decizia penală atacată, cât şi Sentinţa penală nr. 393 din data de 17 septembrie 2012 a Tribunalului Constanţa, şi rejudecând:

Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 3 ani şi 6 luni închisoare aplicată inculpatului Ş.V. în pedepsele componente pe care le repune în individualitatea lor.

În baza art. 20 C. pen. rap. la art. 174 - 176 lit. d) C. pen. cu aplic. art. 74 alin. (2) C. pen., art. 76 alin. (2) C. pen. condamnă pe inculpatul Ş.V. la pedeapsa de 5 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. ca pedeapsă complementară.

În baza art. 33 lit. a) C. pen. şi art. 34 lit. b) C. pen. contopeşte această pedeapsă cu pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare aplicată inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 211 alin. (1), (2) lit. b) şi alin. (2¹) lit. a) C. pen. cu aplicarea art. 74 alin. (2) C. pen., art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen., urmând ca inculpatul Ş.V. să execute pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. ca pedeapsă complementară.

Face aplicarea art. 71 C. pen., art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor atacate, care nu sunt contrare prezentei decizii.

Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul Ş.V. împotriva aceleiaşi decizii penale.

Obligă recurentul intimat inculpat la plata sumei de 275 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 75 RON, reprezentând onorariul parţial pentru apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpat până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Cheltuieli judiciare ocazionate cu soluţionarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, azi 09 ianuarie 2014.

Procesat de GGC - GV

← ICCJ. Decizia nr. 529/2014. Penal		ICCJ. Decizia nr. 530/2014. Penal →

ICCJ. Decizia nr. 53/2014. Penal

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 53/2014. Penal