ICCJ. Decizia nr. 530/2014. Penal

Decizii penale ICCJ 2014

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 530/2014

Dosar nr. 2023/2/2012*

Şedinţa publică din 13 februarie 2014

Asupra recursurilor de faţă;

În baza actelor şi lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 30/F din 16 ianuarie 2012, pronunţată în Dosarul nr. 50576/3/2009, Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, a hotărât următoarele:

I. În baza art. 254 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 19 din O.U.G. nr. 43/2002, l-a condamnat pe inculpatul I.F. la o pedeapsă de 2 ani şi 10 luni închisoare.

În baza art. 65 C. pen. i-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), c) C. pen. pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 26 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 alin. (1) Iit. c) C. pen. şi art. 76 C. pen. l-a condamnat pe acelaşi inculpat la o pedeapsă de 8 ani închisoare.

În baza art. 65 C. pen. i-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), c) C. pen. pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale. În baza art. 67 alin. (1) şi (3) C. pen. i-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a degradării militare.

A constatat că faptele deduse judecăţii sunt concurente cu cele pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentinţele penale nr. 181 din 26 noiembrie 2002, nr. 201 din 10 decembrie 2002, nr. 165 din 12 noiembrie 2003, nr. 129 din 23 iulie 2003, nr. 144 din 18 septembrie 2003, nr. 111 din 03 mai 2004, nr. 72 din 22 aprilie 2004, nr. 78 din 30 aprilie 2004, nr. 79 din 30 aprilie 2004, nr. 131 din 18 octombrie 2005 ale Tribunalului Militar Teritorial Bucureşti, ce au făcut obiectul sentinţei de contopire nr. 93 din 12 septembrie 2006, pronunţată de Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti, astfel cum a fost modificată prin decizia penală nr. 39 din 30 noiembrie 2006 a Curţii Militare de Apel Bucureşti, definitivă prin nerecurare.

A descontopit pedepsele contopite prin sentinţa penală nr. 93 din 12 septembrie 2006 pronunţată de Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti, astfel cum a fost modificată prin decizia penală nr. 39 din 30 noiembrie 2006 a Curţii Militare de Apel Bucureşti, definitivă prin nerecurare, în pedepsele componente, pe care Ie-a repus în individualitatea lor, după cum urmează:

1. Pedepse stabilite prin sentinţa nr. 181/2002 a Tribunalului Militar Teritorial Bucureşti:

- 5 ani închisoare şi 2 ani interzicerea exerciţiului dreptului prevăzut de art. 64 lit. a) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 254 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;

- 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;

- 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 26 raportat la art. 289 alin. (1) C. pen.;

- 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 26 raportat la art. 291 C. pen.;

- 6 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 26 raportat la art. 215 alin. (1) şi (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;

- 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 26 - 20 C. pen., art. 215 alin. (1) şi (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;

- 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 31 alin. (2) raportat la art. 215 alin. (1) şi (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;

- 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 286 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;

- 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 287 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

2. Pedepse stabilite prin sentinţa nr. 201/2002 a Tribunalului Militar Teritorial Bucureşti:

- 6 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a)-c) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;

- 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;

- 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 26 raportat la art. 291 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;

- 5 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 26 raportat la art. 215 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;

- 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 26 - 20 C. pen. cu referire la art. 215 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;

- 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 286 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (graţiată potrivit Legii nr. 543/2002);

- 1 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 287 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (graţiată potrivit Legii nr. 543/2002).

3. Pedepse aplicate prin sentinţa nr. 165 din 02 noiembrie 2003 a Tribunalului Militar Teritorial Bucureşti, modificată prin decizia nr. 25 din 21 aprilie 2004 a Curţii Militare de Apel, rămasă definitivă prin decizia nr. 5600 din 29 octombrie 2004 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, după cum urmează:

- 5 ani închisoare şi 2 ani interzicerea exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a)-c) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;

- 2 ani închisoare pentru infracţiunea de falsificare de înscrisuri oficiale prevăzută de art. 286 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (graţiată potrivit Legii nr. 543/2002);

- 2 ani închisoare pentru infracţiunea de folosire a instrumentelor oficiale false prevăzută de art. 287 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (graţiată potrivit Legii nr. 543/2002);

- 4 ani închisoare pentru infracţiunea de fals prevăzută de art. 289 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;

- 6 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la infracţiunea de înşelăciune prevăzută de art. 26 raportat la art. 215 alin. (1) şi (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;

- 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la tentativă la infracţiunea de înşelăciune prevăzută de art. 26 - 20 raportat la art. 215 alin. (1) şi (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

4. Pedepse aplicate prin sentinţa nr. 129 din 23 iulie 2003 a Tribunalului Militar Teritorial Bucureşti şi sentinţa nr. 144 din 18 septembrie 2003 a aceluiaşi Tribunal, în cauze reunite la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în recursurile împotriva deciziilor nr. 60 din 20 noiembrie 2003 şi nr. 13 din 23 februarie 2004 ale Curţii Militare de Apel, rămase definitive prin decizia nr. 3460 din 23 iunie 2004 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, după cum urmează:

- 7 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 26 raportat la art. 215 alin. (1) şi (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (actele materiale din cauzele reunite);

- 2 ani închisoare pentru infracţiunea prevăzută de art. 287 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (actele materiale din cauzele reunite), graţiată potrivit Legii nr. 543/2002;

- 8 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a)-c) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (actele materiale din cauzele reunite);

- 4 ani închisoare pentru infracţiunea prevăzută de art. 289 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (actele materiale din cauzele reunite).

5. Pedepse aplicate prin sentinţa nr. 111 din 03 iunie 2004 a Tribunalului Militar Teritorial Bucureşti, modificată prin decizia nr. 51 din 30 noiembrie 2004 a Curţii Militare de Apel, modificată şi rămasă definitivă prin decizia nr. 4203 din 07 iulie 2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în:

- 3 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a)-c) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;

- 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de folosirea instrumentelor oficiale false prevăzută de art. 287 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (graţiată potrivit Legii nr. 543/2002);

- 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

6. Pedepse aplicate prin sentinţa nr. 72 din 22 aprilie 2004 pronunţată de Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti, modificată prin decizia nr. 55 din 14 decembrie 2004 a Curţii Militare de Apel şi rămasă definitivă prin decizia nr. 5613 din 05 octombrie 2004 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în:

- 5 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a)-c) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;

- 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual prevăzută de art. 289 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;

- 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de folosire a instrumentelor oficiale false prevăzută de art. 287 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (graţiată potrivit Legii nr. 543/2002);

- 6 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la infracţiunea de înşelăciune prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1) şi (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

7. Pedepsele aplicate prin sentinţa nr. 78 din 30 aprilie 2004 pronunţată de Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti, modificată prin decizia nr. 50 din 30 noiembrie 2004 a Curţii Militare de Apel, rămasă definitivă prin decizia nr. 2351 din 11 aprilie 2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în:

- 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a)-c) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită prevăzută de art. 254 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 19 din Legea nr. 503/2002;

- 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de falsificare a instrumentelor oficiale prevăzută de art. 286 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 19 din Legea nr. 503/2002 (graţiată potrivit Legii nr. 543/2002);

- 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de folosirea instrumentelor oficiale false prevăzută de art. 287 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 19 din Legea nr. 503/2002 (graţiată potrivit Legii nr. 543/2002);

- 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual prevăzută de art. 289 alin. (12) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 19 din Legea nr. 503/2002;

8. Pedepsele aplicate prin sentinţa nr. 79 din 30 aprilie 2004 pronunţată de Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti, rămasă neschimbată prin decizia nr. 52 din 06 decembrie 2004 a Curţii Militare de Apel, rămasă definitivă prin decizia nr. 2351 din 11 aprilie 2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în:

- 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a)-c) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită prevăzută de art. 254 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 19 din Legea nr. 503/2002;

- 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de falsificare a instrumentelor oficiale prevăzută de art. 286 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 19 din Legea nr. 503/2002 (graţiată potrivit Legii nr. 543/2002);

- 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de folosirea instrumentelor oficiale false prevăzută de art. 287 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 19 din Legea nr. 503/2002 (graţiată potrivit Legii nr. 543/2002);

- 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual prevăzută de art. 289 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 19 din Legea nr. 503/2002;

9. Pedepsele aplicate prin sentinţa nr. 131 din 18 octombrie 2005 pronunţată de Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti, neschimbată prin decizia nr. 8 din 21 februarie 2006 pronunţată de Curtea Militară de Apel şi rămasă definitivă prin decizia nr. 5974 din 18 octombrie 2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în:

- 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de falsificare a instrumentelor oficiale prevăzută de art. 286 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (graţiată potrivit Legii nr. 543/2002);

- 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de folosirea instrumentelor oficiale false prevăzută de art. 287 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (graţiată potrivit Legii nr. 543/2002);

- 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual prevăzută de art. 289 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;

- 6 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la infracţiunea înşelăciune prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1) şi (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

10. Sporul de 1 an aplicat prin sentinţa penală nr. 93 din 12 septembrie 2006 pronunţată de Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti, astfel cum a fost modificată prin decizia penală nr. 39 din 30 noiembrie 2006 a Curţii Militare de Apel Bucureşti, definitivă prin nerecurare.

În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen. a contopit pedepsele aplicate prin această sentinţă cu pedepsele astfel descontopite şi negraţiate, dispunându-se ca inculpatul I.F. să execute pedeapsa cea mai grea de 8 ani închisoare, sporită cu 1 an, în final 9 ani închisoare.

În baza art. 35 alin. (2) C. pen. i-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), c) C. pen. pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale rezultante, precum şi pedeapsa complementară a degradării militare.

În baza art. 71 alin. (1) C. pen. i-a aplicat inculpatului pedepsele accesorii prev. de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen. pe durata executării pedepsei principale rezultante.

În baza art. 36 C. pen. a dedus perioada executată de la 21 februarie 2001 la 24 februarie 2006 şi de la 20 iunie 2006 la 30 noiembrie 2006.

A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale nr. 93 din 12 septembrie 2006 pronunţată de Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti, modificată prin decizia penală nr. 39 din 30 noiembrie 2006 a Curţii Militare de Apel Bucureşti, definitivă prin nerecurare.

A menţinut liberarea condiţionată dispusă prin sentinţa penală nr. 101 din 10 ianuarie 2006 a Judecătoriei sector 5 Bucureşti, modificată prin decizia penală nr. 525 din 24 februarie 2006 a Tribunalului Bucureşti.

II. În baza art. 254 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 19 din O.U.G. nr. 43/2002, l-a condamnat pe inculpatul L.G. la o pedeapsă de 2 ani 2 luni închisoare. În baza art. 65 C. pen. i-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), c) C. pen. pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 26 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen. şi art. 76 C. pen., l-a condamnat pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 7 ani închisoare.

A constatat că faptele din această sentinţă sunt concurente cu faptele pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentinţele penale nr. 165 din 12 noiembrie 2003, nr. 201 din 10 decembrie 2002, nr. 181 din 26 noiembrie 2002, nr. 129 din 23 iulie 2003, nr. 144 din 18 septembrie 2003, nr. 111 din 03 iunie 2004, nr. 72 din 22 aprilie 2004, nr. 131 din 18 octombrie 2005, nr. 78 din 30 aprilie 2004, nr. 79 din 30 aprilie 2004, ale Tribunalului Militar Teritorial Bucureşti.

A descontopit pedeapsa rezultantă stabilită prin sentinţa penală nr. 82/2006 a Tribunalului Militar Teritorial Bucureşti, astfel cum a fost modificată prin decizia penală nr. 35 din 08 noiembrie 2006 a Curţii Militare de Apel Bucureşti, prin care au fost contopite pedepsele din sentinţele mai sus menţionate, în pedepsele componente, respectiv:

1. Pedepsele aplicate prin sentinţa nr. 78 din 30 aprilie 2004 pronunţată de Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti, modificată prin decizia nr. 50 din 30 noiembrie 2004 a Curţii Militare de Apel, rămasă definitivă prin decizia nr. 2351 din 11 aprilie 2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală:

- 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a)-c) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 254 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 19 din Legea nr. 503/2003;

- 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual, prev. de art. 289 alin. (1) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 19 din Legea nr. 503/2002;

- 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită, prevăzută de art. 255 alin. (1) C. pen. şi art. 19 din Legea nr. 503/2002;

- 6 ani închisoare pentru săvârşirea complicităţii la infracţiunea de înşelăciune, prev. de art. 26 raportat la art. 215 alin. (1) şi (2) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;

- 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii du uz de fals prev. de art. 291 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 19 din Legea nr. 503/2002.

2. Pedepsele aplicate prin sentinţa penală nr. 79 din 30 aprilie 2004 pronunţată de Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti, rămasă neschimbată prin decizia nr. 52 din 06 decembrie 2004 a Curţii Militare de Apel, rămasă definitivă prin decizia nr. 2351 din 11 aprilie 2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, prin care au fost respinse recursurile declarate de D.N.A. şi inculpat:

- 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea exerciţiului drepturilor prev. de art. 64 lit. a)-c) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 254 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 19 din Legea nr. 503/2003;

- 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual, prev. de art. 289 alin. (1) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;

- 6 ani închisoare pentru săvârşirea complicităţii la infracţiunea de înşelăciune, prev. de art. 26 raportat la art. 215 alin. (1) şi (2) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;

- 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals prev. de art. 291 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

3. Pedepsele aplicate prin sentinţa nr. 165 din 12 noiembrie 2001 a Tribunalului Militar Teritorial Bucureşti, modificată prin decizia nr. 25/2004 a Curţii Militare de Apel şi definitivă prin decizia nr. 5600 din 29 octombrie 2004 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:

- 5 ani închisoare şi 2 ani interzicerea exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a)-c) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 254 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;

- 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 221 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;

- 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 289 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;

- 6 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1) şi (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

4. Pedepsele aplicate prin sentinţa nr. 201 din 10 decembrie 2002 a Tribunalului Militar Teritorial Bucureşti, modificată prin decizia nr. 29 din 24 aprilie 2003 a Curţii Militare de Apel, definitivă prin decizia nr. 2121 din 12 aprilie 2004 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:

- 6 ani închisoare şi 3 ani interzicerea exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a)-c) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii prev, de art. 254 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;

- 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 289 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;

- 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 26 rap. la art. 291 teza I C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;

- 5 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 215 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;

- 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 20 C. pen. şi art. 215 alin. (1) şi (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

5. Pedepsele aplicate prin sentinţa nr. 181 din 26 noiembrie 2002 a Tribunalului Militar Teritorial Bucureşti, modificată prin decizia nr. 29 din 24 aprilie 2003 a Curţii Militare de Apel, rămasă definitivă prin decizia nr. 2121 din 21 aprilie 2004 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:

- 5 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a)-c) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 254 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;

- 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 289 alin. (1) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;

- 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 26 rap. la art. 289 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;

- 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals prev. de art. 291 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;

- 6 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 215 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;

- 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 31 alin. (2) C. pen. rap. la art. 215 alin. (1) şi (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;

- 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 31 alin. (2) C. pen. rap. la art. 289 C. pen.;

- 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 20 C. pen., şi art. 215 alin. (1) şi (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

6. Pedepsele aplicate prin sentinţa nr. 129 din 23 iulie 2003 şi nr. 144 din 18 septembrie 2003 ale Tribunalului Militar Teritorial Bucureşti, modificate prin deciziile nr. 60 din 20 noiembrie 2003 şi nr. 13 din 23 decembrie 2004 ale Curţii Militare de Apel, definitive prin decizia nr. 3460 din 23 iunie 2004 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:

- 7 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 26 rap. la art. 215 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;

- 8 ani închisoare şi 3 ani interzicerea exerciţiului drepturilor prev. de art. 64 lit. a)-c) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 254 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;

- 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 289 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;

- 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals prev. de art. 291 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

7. Pedepsele aplicate prin sentinţa nr. 111/2004 a Tribunalului Militar Teritorial Bucureşti, definitivă prin decizia nr. 4207/2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:

- 3 ani închisoare şi 3 ani interzicerea exerciţiului drepturilor prev. de art. 64 lit. a)-c) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 254 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;

- 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals prev. de art. 291 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;

- 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 31 alin. (2) C. pen. rap. la art. 289 C. pen.;

- 6 ani închisoare şi 3 ani interzicerea exerciţiului drepturilor prev. de art. 64 lit. a)-c) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 26 rap. la art. 215 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;

- 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 20 C. pen. şi art. 215 alin. (1) şi (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

8. pedepsele aplicate prin sentinţa nr. 72 din 22 aprilie 2004 a Tribunalului Militar Teritorial Bucureşti, definitivă prin decizia nr. 5613 din 05 octombrie 2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:

- 5 ani închisoare şi 3 ani interzicerea exerciţiului drepturilor prev. de art. 64 lit. a)-c) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 254 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;

- 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 289 alin. (1) cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.;

- 6 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 26 C. pen., rap. la art. 215 alin. (1) şi (2) C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.

9. Sentinţa nr. 131 din 18 octombrie 2005 a Tribunalului Militar Teritorial Bucureşti, definitivă prin neapelare:

- 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual, prev. de art. 289 alin. (1) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;

- 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals prev. de art. 291 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;

- 6 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 26 raportat la art. 215 alin. (1) şi (2) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;

- sporul de 2 ani aplicat prin sentinţa penală nr. 82/2006 a Tribunalului Militar Teritorial Bucureşti, astfel cum a fost modificată prin decizia penală nr. 35 din 08 noiembrie 2006 a Curţii Militare de Apel Bucureşti.

În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen. a contopit pedepsele concurente şi negraţiate, dispunându-se ca inculpatul L.G. să execute pedeapsa cea mai grea de 8 ani închisoare, sporită cu 2 ani, în final 10 ani închisoare.

În baza art. 71 alin. (1) C. pen. i-a aplicat inculpatului pedepsele accesorii prev. de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen. pe durata executării pedepsei principale rezultante.

În baza art. 36 C. pen. a dedus perioada executată de la 16 februarie 2001 la 12 noiembrie 2007.

A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale nr. 82/2006 a Tribunalului Militar Teritorial Bucureşti, modificată prin decizia penală nr. 35 din 08 noiembrie 2006 a Curţii Militare de Apel Bucureşti.

A menţinut liberarea condiţionată a inculpatului L.G. dispusă prin sentinţa penală nr. 2418 din 06 noiembrie 2007 a Judecătoriei sectorului 5 Bucureşti de sub puterea mandatului de executare a pedepsei închisorii din 13 decembrie 2006 al Tribunalului Militar Teritorial Bucureşti.

III. În baza art. 254 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 19 din O.U.G. nr. 43/2002, art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. şi art. 80 C. pen. a condamnat-o pe inculpata O.C.M. la o pedeapsă de 2 ani şi 6 luni închisoare.

În baza art. 65 C. pen. i-a aplicat inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a, lit. b) şi c) C. pen. pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 26 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1), (2), (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 alin. (1) lit. a), c) C. pen., art. 76 C. pen. şi art. 80 C. pen., a condamnat-o pe aceeaşi inculpată la o pedeapsă de 5 ani închisoare.

În baza art. 65 C. pen. i-a aplicat inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a, lit. b) şi c) C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen. a contopit pedepsele aplicate inculpatei în prezenta cauză, dispunându-se ca inculpata O.C.M. să execute pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare.

În baza art. 35 alin. (3) C. pen. i-a aplicat inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a, lit. b) şi c) C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale rezultante.

În baza art. 71 alin. (1) C. pen. i-a aplicat inculpatei pedepsele accesorii prev. de art. 64 lit. a) teza a ll-a, lit. b) şi c) C. pen. pe durata executării pedepsei principale rezultante.

IV. În baza art. 254 alin. (3) C. pen. rap. la art. 118 lit. d) C. pen. a confiscat de la inculpatul I.F. suma de 64.442 RON.

În baza art. 254 alin. (3) C. pen. rap. la art. 118 lit. d) C. pen. a confiscat de la inculpatul L.G. suma de 420 RON.

În baza art. 254 alin. (3) C. pen. rap. la art. 118 lit. d) C. pen. a confiscat de la inculpata O.C. suma de 1.560 RON. În baza art. 348 C. proc. pen. şi art. 445 C. proc. pen. a dispus anularea adeverinţelor D.I.M., deciziilor D.G.M.P.S., deciziilor Oficiului de Pensii, permiselor R.A.T.B., legitimaţii M. SA şi deciziilor de scutire de la plata impozitului eliberate pe numele beneficiarilor acestor facilităţi menţionaţi în rechizitoriu.

V. În baza art. 346 alin. (1) C. proc. pen. rap. la art. 14 C. proc. pen., art. 998 şi urm. C. civ. i-a obligat pe inculpaţii I.F., L.G. şi O.C.M., în solidar, cu părţile responsabile civilmente Agenţia pentru Prestaţii Sociale a Municipiului Bucureşti şi Ministerul Justiţiei, la plata de despăgubiri civile, după cum urmează:

- 521.289,23 RON către partea civilă R.A.T.B.;

- 12.858,24 RON către partea civilă Direcţia Generală de Impozite şi Taxe Locale Sector 1 Bucureşti;

- 116.430 RON către partea civilă Societatea Comercială de Transport cu Metroul Bucureşti M. SA;

- 1.935.575,09 RON către partea civilă Casa de Pensii a Municipiului Bucureşti;

- 402 RON către partea civilă Consiliul Local Sector 6 - Serviciul Public pentru Finanţe Publice Locale;

- 8.438 RON către partea civilă Consiliul Local Sector 2 - Direcţia de Venituri Buget Local Sector 2;

- 14.841,68 RON către partea civilă Consiliul Local Sector 3 - Direcţia de Impozite şi Taxe Locale Sector 3.

A luat act că partea vătămată Societatea Naţională de Transport Feroviar Călători nu s-a constituit parte civilă în prezenta cauză.

A menţinut sechestrul asigurător instituit prin ordonanţa procurorului din data de 13 iulie 2009 dată în dosarul penal nr. 215/P/2007.

În baza art. 353 raportat la art. 163 C. proc. pen. a dispus instituirea unui sechestru asigurător asupra tuturor bunurilor mobile şi imobile, prezente şi viitoare, ale inculpaţilor I.F., L.G. şi O.C. până la concurenţa sumelor supuse confiscării şi a despăgubirilor civile acordate părţilor civile.

În baza art. 191 C. proc. pen. i-a obligat pe fiecare dintre inculpaţi la plata a câte 2.500 RON, cheltuieli judiciare către stat, inculpatul I.F. în solidar cu partea responsabilă civilmente Ministerul Justiţiei - Direcţia Juridică, iar inculpaţii L.G. şi O.C., fiecare în solidar cu partea responsabilă civilmente Agenţia pentru Prestaţii Sociale a Municipiului Bucureşti.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că prin rechizitoriul nr. 215/P/2007 din data de 21 decembrie 2010 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaţilor:

1. I.F., pentru săvârşirea infracţiunilor de:

- luare de mită - prev. de art. 254 alin. (1) C. pen. cu ref. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 (1.221 fapte);

- complicitate la înşelăciune în formă agravantă - prev. de art. 26 rap. la art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen. (1.244 fapte), ambele cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 33 lit. a) C. pen.;

2. L.G., pentru săvârşirea infracţiunilor de:

- luare de mită - prev. de art. 254 alin. (1) C. pen. cu ref. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 (79 fapte);

- complicitate la înşelăciune în formă agravantă - prev. de art. 26 rap. la art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen. (530 fapte), ambele cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 33 lit. a) C. pen.;

3. O.C.M., pentru săvârşirea infracţiunilor de:

- luare de mită - prev. de art. 254 alin. (1) C. pen. cu ref. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 (290 fapte);

- complicitate la înşelăciune în formă agravantă - prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen. (276 fapte), ambele cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 33 lit. a) C. pen.

În fapt, prin actul de trimitere în judecată, s-au reţinut în esenţă următoarele:

Inculpatul I.F., în calitatea sa de ajutor al şefului Biroului Arhivă Specială aferent Tribunalului Militar Teritorial din cadrul Direcţiei Instanţelor Militare - Ministerul Justiţiei, printr-o rezoluţie unică, a pretins şi primit, în perioada noiembrie 1998 - iunie 2000, diferite sume de bani, în total 64.442 RON, echivalentul a 22.848,05 euro, în scopul de a face un act contrar îndatoririlor de serviciu (obligaţia de serviciu era de a primi cererea petentului, de a o înregistra, de a studia şi evalua „fondul-penal” şi în final să redacteze o adresă de răspuns), în sensul emiterii în fals a adeverinţelor de strămutat (1.221 fapte).

S-a mai reţinut că acelaşi inculpat a ajutat un număr de 1.244 de învinuiţi beneficiari, prin emiterea şi remiterea (fie direct, fie prin intermediari) a documentelor oficiale false (adeverinţe D.I.M. şi respectiv decizii D.G.M.P.S.), în scopul ca învinuiţii beneficiari să inducă în eroare instituţiile care acordau drepturi ori facilităţi prevăzute de Decretul-lege nr. 118/1990 prin folosirea documentelor oficiale false. În acest fel, inculpatul l.F., printr-o singură rezoluţie infracţională, în perioada 1998 - iunie 2000, a ajutat pe învinuiţii beneficiari să obţină foloase materiale injuste (pensii, scutiri impozite, etc.), care însumate au creat un prejudiciu real total de 1.389.918 RON, echivalentul a 492.089,41 euro. În acelaşi timp, inculpatul a urmărit şi obţinut un folos material injust, pentru sine, prin comiterea celorlalte infracţiuni (1.244 fapte).

Cu privire la inculpatul L.G. s-a reţinut că, în calitate de funcţionar în cadrul D.G.M.P.S. şi membru al Comisiei de aplicare a Decretului-lege nr. 118/1990, în baza unei rezoluţiuni unice, în perioada august 1998 - iunie 2000, a primit bani ori produse în cuantum total de 420 RON pentru a nu-şi îndeplini îndatoririle de serviciu (constând în primirea dosarelor beneficiarilor, prezentarea lor la conducerea D.G.M.P.S. pentru semnarea şi aplicarea ştampilei rotunde, aplicarea ştampilei dreptunghiulare şi semnare pentru „definitiv”, remiterea a două exemplare ale deciziilor false către beneficiari sau intermediari pentru a fi înmânate subintermediarilor ori beneficiarilor) - 79 fapte.

S-a mai reţinut că acelaşi inculpat a falsificat deciziile D.G.M.P.S., apoi Ie-a remis (direct ori prin intermediari) către „titulari” pentru ca aceştia să inducă în eroare instituţiile statului care acordau drepturile şi facilităţile prev. de Decretul-lege nr. 118/1990, folosind documentele false, ajutând astfel printr-o singură rezoluţiune infracţională în perioada august 1998 - iunie 2000, ca învinuiţii beneficiari să obţină foloase materiale injuste (indemnizaţii lunare, permise de călătorie gratuite, etc.), care însumate au creat un prejudiciu real şi total de 1.387.918 RON, echivalentul a 492.089,41 euro (530 fapte).

Referitor la inculpata O.C.M., s-a reţinut că, în calitate de funcţionară a D.G.M.P.S. Bucureşti şi membră în comisia de aplicare a Decretului-lege nr. 118/1990, constituită la nivelul municipiului Bucureşti, printr-o rezoluţie unică, în perioada aprilie 1998 - iunie 2000, nu a respins, a acceptat promisiunea, a pretins şi a primit bani ori alte foloase ce nu i se cuveneau, în sumă totală de 1.560 RON de la învinuiţii intermediari, dar şi direct de la învinuiţii beneficiari, în scopul de a face un act contrar îndatoririlor de serviciu (prevăzute în decizia nr. 54/1998 şi normele de aplicare). În acest sens inculpata a eliberat decizii false prin care atesta calitatea de persecutat politic prin strămutare (290 fapte).

Aceeaşi inculpată a falsificat deciziile emise în calitate de membră a Comisiei de aplicare a Decretului-lege nr. 118/1990, pe care Ie-a remis (direct ori prin intermediari) către învinuiţii beneficiari pentru ca aceştia să inducă în eroare instituţiile care acordau drepturile ori facilităţile prev. de Decretul-lege nr. 118/1990, folosind acele documente oficiale false. În acest fel, inculpata a ajutat, printr-o singură rezoluţie infracţională, ca învinuiţii beneficiari să obţină foloase materiale injuste (indemnizaţii lunare, scutiri, etc.), care însumate au creat un prejudiciu real total de 1.387.918 RON, echivalentul a 492.089,41 euro, inculpata urmărind şi obţinând un folos material injust pentru sine (276 fapte).

În cursul cercetării judecătoreşti, instanţa de fond a procedat la audierea inculpaţilor şi a unor martori propuşi prin rechizitoriu, făcând cu privire la ceilalţi martori neaudiaţi aplicarea dispoziţiilor art. 329 alin. (3) C. proc. pen.

Analizând ansamblul materialului probatoriu administrat în ambele faze ale procesului penal, Tribunalul a reţinut următoarea situaţie de fapt:

Dosarul de urmărire penală s-a format în urma disjungerii urmăririi penale prin rechizitoriul nr. 65/P/2005 din 31 martie 2006 al D.N.A., secţia de combatere a infracţiunilor de corupţie săvârşite de către militari.

Astfel, prin rechizitoriul nr. 65/P/2005 din 31 martie 2006 al D.N.A. s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor:

1. Inculpatul I.F. (aflat în libertate), pentru săvârşirea infracţiunilor prev. şi ped. de:

- art. 254 alin. (1) C. pen., cu ref. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplic art. 41 alin. (2) C. pen. (734 fapte);

- art. 286 alin. (1) C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (734 fapte);

- art. 287 alin. (1) C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (734 fapte);

- art. 289 alin. (1) C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (734 fapte);

- art. 26 C. pen. rap. la art. 289 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (734 fapte);

- art. 26 C. pen. rap. la art. 291 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (734 fapte);

- art. 26 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (734 fapte), toate faptele cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.

2. Inculpatul L.G. - aflat în executarea unei pedepse privative de libertate, pentru comiterea infracţiunilor prev. şi ped. de:

- art. 26 rap. la art. 254 alin. (1) C. pen., cu ref. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (565 fapte);

- art. 289 alin. (1) C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (565 fapte);

- art. 26 C. pen. rap. la art. 289 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (565 fapte);

- art. 290 C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (151 fapte);

- art. 26 C. pen. rap. la art. 291 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (565 fapte);

- art. 26 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (565 fapte), toate faptele cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.

3. Inculpata O.C.M., pentru comiterea infracţiunilor prev. şi ped. de:

- art. 254 alin. (1) C. pen., cu ref. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (211 fapte);

- art. 289 alin. (1) C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (211 fapte);

- art. 26 C. pen. rap. la art. 289 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (211 fapte);

- art. 290 C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (211 fapte);

- art. 26 C. pen. rap. la art. 291 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (211 fapte);

- art. 26 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (211 fapte), toate faptele cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.

Prin rechizitoriul nr. 65/P/2005 din 31 martie 2006, s-a reţinut în sarcina inculpaţilor următoarea situaţie de fapt:

Inculpatul I.F. - în calitatea sa de ajutor al şefului Biroului Arhivă Specială - pendinte de Tribunalul Militar Teritorial din cadrul Direcţiei Instanţelor Militare - Ministerul Justiţiei, printr-o rezoluţie unică, a pretins şi primit, în perioada noiembrie 1998 - iunie 2000, diferite sume de bani, de la persoane intermediare sau beneficiari, în scopul de a face un act contrar îndatoririlor de serviciu (obligaţia de serviciu era de a primi cererea petentului, de a o înregistra, de a studia şi evalua „fondul-penal” şi în final să redacteze o adresă de răspuns) să emită în fals adeverinţele de strămutat, din care rezulta în mod neadevărat că cei în cauză au suferit persecuţii politice prin strămutare, ştiind ori acceptând că pot fi folosite la D.G.M.P.S., în vederea obţinerii deciziilor false de strămutat ori la alte instituţii care emiteau de asemenea, decizii false de stabilire a unor drepturi sau facilităţi prev. prin Decretul-lege nr. 118/1990. Ajutorul dat de inculpatul I.F. învinuiţilor beneficiari (734 fapte) prin emiterea şi remiterea (prin intermediari) a documentelor oficiale false (adeverinţe D.I.M. şi respectiv decizii D.G.M.P.S.) a fost în scopul ca învinuiţii beneficiari să inducă în eroare instituţiile care acordau drepturi ori facilităţi prevăzute de Decretul-lege nr. 118/1990, folosind acele documente oficiale false, astfel că „beneficiarii” au obţinut foloase materiale injuste (pensii, scutiri impozite, etc.).

Inculpatul L.G., în calitatea sa de funcţionar în cadrul D.G.M.P.S. şi membru al Comisiei de aplicare al Decretul-lege nr. 118/1990, în baza unei rezoluţii unice, în perioada august 1998 - iunie 2000, a primit bani ori produse pentru a nu-şi îndeplini îndatoririle de serviciu (constând în primirea dosarelor beneficiarilor, prezentarea lor la conducerea D.G.M.P.S. pentru semnarea şi aplicarea ştampilei rotunde, aplicarea ştampilei dreptunghiulare şi semnare pentru „definitiv”, remiterea a două exemplare ale deciziilor false către intermediari pentru a fi înmânate subintermediarilor ori beneficiarilor) acte materiale de falsificare a unor înscrisuri oficiale (deciziile de strămutat) prin atestarea unor fapte sau împrejurări necorespunzătoare realităţii (cum ar fi: înregistrarea cererilor solicitanţilor, deşi acestea nu erau completate şi semnate, autentificarea copiilor fără a avea originalul, aplicarea ştampilei dreptunghiulare şi semnarea ca „definitivă” a deciziilor, precum şi înmânarea acestor decizii intermediarilor şi nu „titularilor” cum era legal, etc.).

Inculpata O.C.M. în calitate de funcţionară a D.G.M.P.S. Bucureşti şi membră la Comisia de aplicare a Decretului-lege nr. 118/1990, constituită la nivelul municipiului Bucureşti, printr-o rezoluţie unică în perioada aprilie 1998 - iunie 2000, de a nu respinge, de a accepta promisiunea, ori de a pretinde şi primi bani ori foloase ce nu i se cuveneau, în sumă totală de 10.550.000 ROL (1.055 RON) de la învinuiţii intermediari, dar şi direct de la învinuiţii beneficiari, în scopul de a face un act contrar îndatoririlor de serviciu (prevăzute în decizia nr. 54/1998 şi normele de aplicare) şi a elibera decizii false prin care se atesta calitatea de persecutat politic prin strămutare unor persoane care în realitate nu ar fi avut vocaţia să beneficieze de prevederile Decretului-lege nr. 118/1990.

Totodată, prin acelaşi rechizitoriu s-a dispus în temeiul art. 38 C. proc. pen., disjungerea cauzei şi continuarea cercetărilor faţă de alte persoane care au beneficiat ilegal de prevederile Decretului-lege nr. 118/1990 (peste 3.000), faţă de învinuiţii I.F., L.G. şi O.C.M. în raport de activităţile infracţionale ale acestora - emiterea actelor/documentelor false care au permis beneficiarilor să obţină ilegal drepturile prevăzute de Decretul-lege nr. 118/1990, precum şi faţă de intermediarii care au facilitat activitatea infracţională a acestora.

Astfel, ca urmare a disjungerii cauzei prin rechizitoriul nr. 65/P/2005 din 31 martie 2006 al D.N.A., secţia de combatere a infracţiunilor de corupţie săvârşite de către militari, s-au format mai multe dosare, respectiv Dosarul nr. 30/P/2006 vizând activitatea infracţională detaliată anterior, în raport cu 1385 învinuiţi beneficiari, Dosarul nr. 97/P/2006 vizând activitatea infracţională detaliată anterior, în raport cu 860 învinuiţi beneficiari, precum şi Dosarul nr. 98/P/2006 vizând activitatea infracţională detaliată anterior, în raport cu 878 învinuiţi beneficiari.

Prin rezoluţia din 01 februarie 2007, s-a dispus începerea urmăririi penale faţă de inculpatul I.F., pentru săvârşirea infracţiunilor de:

- luare de mită - prev. de art. 254 alin. (1) C. pen. cu ref. la art. 6 din Legea nr. 78/2000;

- complicitate la înşelăciune în formă agravată - prev. de art. 26 rap. la art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen.;

- fals intelectual - prev. de art. 289 C. pen.;

- complicitate la uz de fals - prev. de art. 26 rap. la art. 291 C. pen.;

- complicitate la fals intelectual - prev. de art. 26 rap. la art. 289 C. pen.;

- falsificare a instrumentelor oficiale - prev. de art. 286 alin. (1) C. pen.;

- folosire a instrumentelor oficiale false - prev. de art. 287 alin. (1) C. pen., toate cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 33 lit. a) C. pen.

Prin rezoluţia din 01 februarie 2007, s-a dispus începerea urmăririi penale faţă de inculpatul L.G. pentru săvârşirea infracţiunilor de:

- luare de mită - prev. de art. 254 alin. (1) C. pen. cu ref. la art. 6 din Legea nr. 78/2000;

- complicitate la înşelăciune în formă agravată - prev. de art. 26 rap. la art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen.;

- fals intelectual - prev. de art. 289 C. pen.;

- complicitate la uz de fals - prev. de art. 26 rap. la art. 291 C. pen.;

- complicitate la fals intelectual - prev. de art. 26 rap. la art. 289 C. pen.; toate cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 33 lit. a) C. pen.

Prin rezoluţia din 01 februarie 2007, s-a dispus începerea urmăririi penale faţă de inculpata O.C.M. pentru săvârşirea infracţiunilor de:

- luare de mită - prev. de art. 254 alin. (1) C. pen. cu ref. la art. 6 din Legea nr. 78/2000;

- complicitate la înşelăciune în formă agravantă - prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1), (2), (5) C. pen.;

- fals intelectual - prev. de art. 289 C. pen.;

- complicitate la fals intelectual - prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 289 C. pen.;

- complicitate la uz de fals - prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 291 C. pen.;

- fals în înscrisuri sub semnătură privată - prev. de art. 290 C. pen., toate cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 33 lit. a) C. pen.

La data de 03 august 2007, prin ordonanţă, urmare a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 610 din 20 iunie 2007, s-a dispus declinarea competenţei în Dosarul nr. 30/P/2006 de către secţia de combatere a infracţiunilor de corupţie săvârşite de militari din cadrul D.N.A., în favoarea secţiei de combatere a infracţiunilor conexe infracţiunilor de corupţie din cadrul D.N.A., formându-se astfel Dosarul nr. 215/P/2007.

La data de 10 august 2007, prin ordonanţă, urmare a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 610 din 20 iunie 2007, s-a dispus declinarea competenţei în Dosarul nr. 97/P/2006 de către secţia de combatere a infracţiunilor de corupţie săvârşite de militari din cadrul D.N.A., în favoarea secţiei de combatere a infracţiunilor conexe infracţiunilor de corupţie din cadrul D.N.A., formându-se astfel Dosarul nr. 219/P/2007.

La data de 10 august 2007, prin ordonanţă, urmare a Decizie Curţii Constituţionale nr. 610 din 20 iunie 2007, s-a dispus declinarea competenţei în Dosarul nr. 98/P/2006 de către secţia de combatere a infracţiunilor de corupţie săvârşite de militari din cadrul D.N.A., în favoarea secţiei de combatere a infracţiunilor conexe infracţiunilor de corupţie din cadrul D.N.A., formându-se astfel Dosarul nr. 220/P/2007.

La data de 14 iulie 2009, întrucât între cele trei dosare enumerate, există legătură, efectuându-se cercetări cu privire la aceiaşi învinuiţi şi la aceeaşi situaţie de fapt, pentru o mai bună înfăptuire a urmăririi penale, prin rezoluţie s-a dispus conexarea dosarelor penale nr. 219/P/2007 şi 220/P/2007, la Dosarul nr. 215/P/2007 al secţiei de combatere a infracţiunilor conexe infracţiunilor de corupţie din cadrul D.N.A., urmând ca urmărirea penală să fie efectuată în continuare în Dosarul nr. 215/P/2007. Având în vedere că în dosarul astfel format, nr. 215/P/2007, urmărirea penală viza activitatea infracţională a peste 3.000 persoane/învinuiţi ce au beneficiat ilegal de prevederile Decretului-lege nr. 118/1990, pentru a se eficientiza cercetările, activitatea de urmărire penală ce a făcut obiectul analizei rechizitoriu la care se face referire s-a rezumat la numai 1.245 de persoane/învinuiţi care au beneficiat ilegal de prevederile Decretului-lege nr. 118/1990 cu raportare la activitatea infracţională a învinuiţilor I.F., L.G. şi O.C.M.

Ulterior, pe parcursul efectuării urmăririi penale în Dosarul nr. 215/P/2007 al secţiei de combatere a infracţiunilor conexe infracţiunilor de corupţie, s-a constatat că 195 de învinuiţi beneficiari au decedat, iar în ceea ce-l priveşte pe învinuitul beneficiar N.D., s-a apreciat că cercetările trebuiesc aprofundate, astfel că analiza s-a circumscris activităţii infracţionale principale, desfăşurată de inculpaţii I.F., L.G. şi O.C.M., precum şi activităţii infracţionale a beneficiarilor învinuiţi în număr de 1.244, unii dintre aceştia decedând între timp.

Tribunalul a reţinut că, în cursul anului 1990 a fost adoptat şi promulgat Decretul-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura militară instaurată în anul 1940 şi continuată de dictatura comunistă. Decretul-lege nr. 118/1990 a fost publicat în M. Of. nr. 50 din 09 aprilie 1990 şi a fost republicat în anul 1998. Conform art. 6 alin. (2) din Decretul-lege nr. 118/1990, persoanele care au suportat strămutarea puteau beneficia de mai multe drepturi, respectiv:

a) asistenţă medicală şi medicamente, în mod gratuit şi prioritar, atât în tratament ambulatoriu, cât şi pe timpul spitalizărilor;

b) transport urban gratuit cu mijloacele de transport în comun aparţinând unităţilor cu capital de stat (autobuz, troleibuz, tramvai şi metrou);

c) şase călătorii dus-întors, gratuite, anual, pe calea ferată cu clasa I;

d) şase călătorii dus-întors gratuite, anual cu mijloacele de transport auto sau, după caz, cu mijloace fluviale de la localitatea de domiciliu la reşedinţa de judeţ, pentru persoanele care nu au posibilitatea să călătorească pe calea ferată;

e) un bilet pe an, gratuit, pentru tratament într-o staţiune balneoclimaterică;

f) scutire de plata taxelor de abonament pentru radio şi televizor;

g) prioritate la instalarea unui post telefonic, precum şi scutire de plata taxei de abonament;

h) acordarea, la cerere, cu titlu gratuit a unui loc de veci.

De aceste drepturi beneficiau şi persoanele prevăzute la art. 4 din actul normativ menţionat, respectiv soţul ori soţia celui decedat.

La art. 7 se preciza că: „persoanele prevăzute la art. 1 beneficiază de:

a) prioritate la repartizarea de către consiliile locale a unei locuinţe din fondul locativ de stat;

b) prioritate la acordarea, prin unităţile C.E.C., de credite avantajoase pentru cumpărarea, construirea sau repararea de locuinţe proprietate personală; acordarea creditului se va face în condiţiile prev. de Legea locuinţelor nr. 114/1996”.

Până la data de 31 iulie 1997, competenţa stabilirii situaţiilor de persoane persecutate pe motive politice a revenit comisiilor înfiinţate conform art. 5 din Decretul-lege nr. 118/1990, ai căror membrii majoritari erau din cadrul Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici din România, dar mai participau şi doi reprezentanţi ai direcţiilor de muncă şi ocrotire socială.

Pentru coordonarea activităţii comisiilor judeţene s-a înfiinţat şi o comisie centrală alcătuită din câte un reprezentant al Ministerului Justiţiei, un reprezentant al Ministerul Muncii şi Ocrotirii Sociale şi 5 reprezentanţi ai A.F.D.P.R., comisie centrală care aviza componenţa comisiilor judeţene şi acorda asistenţa juridică necesară pentru soluţionarea cauzelor cu care erau sesizate.

După 31 iulie 1997, cererile de solicitare şi stabilire a calităţii de persecutat politic prin strămutare [art. 1 lit. e)], trebuiau depuse şi soluţionate în termen de 30 de zile de către comisiile judeţene de muncă şi protecţie socială (respectiv D.G.M.P.S. Bucureşti) art. 8 alin. (3) din Decretul-lege nr. 118/1990, republicat în 1998.

La direcţiile generale de muncă şi protecţie socială cererile persoanelor interesate trebuiau însoţite de dovezi.

Dovezile puteau fi acte oficiale eliberate de organele competente, iar în cazul în care nu este posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege [art. 8 alin. (1)].

După primirea cererii şi a actelor doveditoare, D.G.M.P.S. solicitată avea obligaţia ca în termen de 30 zile să se pronunţe printr-o decizie motivată [art. 8 alin. (4)].

Spre exemplu, în urma unei cereri documentate care întrunea cerinţele legii, D.G.M.P.S. emitea o decizie motivată prin care - în cazul de faţă - atesta calitatea de strămutat a persoanei şi prin urmare de beneficiar al tuturor drepturilor prevăzute de Decretul-lege nr. 118/1990.

După ce intra în posesia deciziei, persoana îndreptăţită putea să beneficieze, la cerere, de toate drepturile prevăzute de lege, adresându-se fie unor instituţii (Casa de pensii pentru stabilirea unei indemnizaţii lunare, Secţia financiară pentru scutirea de impozit etc.), fie unor regii (R.A.T.B., Metrou, S.N.C.F.R.) dintre cele care primeau alocaţii bugetare pentru concretizarea drepturilor legale.

În privinţa indemnizaţiei, cunoscută drept pensie, Tribunalul a reţinut că mărimea acesteia depindea direct de perioada cât a durat strămutarea, întrucât pentru fiecare an de strămutare se plătea o sumă fixă, corelată periodic cu inflaţia, ce era apoi adunată cu numărul de ani, rezultând, cum s-a arătat, indemnizaţia lunară [art. 3 alin. (1)].

Actul normativ, modificat şi republicat în 1998, deşi nu a mai prevăzut „Comisia centrală”, ca organ de avizare şi control direct şi a renunţat la componenta comisiilor (atât judeţene, cât şi centrală) a reprezentanţilor A.F.D.P.R., totuşi în art. 11 alin. (2) s-a prevăzut că „Stabilirea şi plata acestor drepturi se fac de către direcţiile generale de muncă şi protecţie socială, cu consultarea, după caz, a filialelor judeţene ale A.F.D.P.R.

Prin Legea nr. 18 din 09 martie 2000, privind aprobarea O.U.G. nr. 9/1999, pentru modificarea Decretului-lege nr. 118/1990, publicată în M. Of. nr. 106 din 10 martie 2000, art. 8 alin. (3) din Decretul-lege nr. 118/1990, republicat, a fost modificat, stabilindu-se data de 15 martie 2000, ca dată limită de depunere a cererilor.

Tribunalul a reţinut că inculpatul I.F. şi-a exercitat activitatea în calitate de funcţionar în Biroul Arhivă din cadrul Tribunalului Militar Teritorial Bucureşti.

Inculpatul, alături de alţi funcţionari ai amintitului birou se prezenta, o dată pe săptămână la Ministerul Justiţiei - Direcţia Instanţelor Militare, în vederea soluţionării, prin audienţe planificate, a petiţiilor adresate instituţiei de către cei în drept să beneficieze de prevederile Decretului-lege nr. 118/1990. S-a reţinut că în respectiva arhivă se află şi un fond documentar referitor la persoanele persecutate pe motive politice după anul 1945, inclusiv cele strămutate într-o altă localitate.

Personalul arhivei, inclusiv inculpatul I.F., era abilitat şi avea ca atribuţiuni de serviciu să înregistreze cererile petiţionarilor în registrul de intrare-ieşire al biroului, să evalueze situaţia prin studiul dosarului „fond penal” şi/sau altor documente referitoare la situaţia juridică invocată de petiţionar şi apoi să redacteze în dublu exemplar adeverinţa doveditoare a situaţiei, cu numărul de înregistrare efectuat.

După redactare, întregul material era prezentat şefului Biroului Arhivă, It. col. T.I., care semna pe exemplarul doi pentru conformitatea datelor inserate.

În final, adeverinţele erau semnate de către directorul Direcţiei Instanţelor Militare sau adjunctul acestuia ori inspectorii generali judecătoreşti, după care se aplica ştampila instituţiei şi se făcea expedierea exemplarului unu către petiţionar.

La sfârşitul anului 1998, inculpatul I.F. a fost chemat la Spitalul Militar Central de către colegul său, salariatul civil C.V., bolnav în fază terminală. Acesta i-a adus la cunoştinţă că se află de mai multă vreme în legătură cu persoane din afara instituţiei cărora, la comandă, contra unor sume de bani, le eliberează adeverinţe prin care atestă mincinos calitatea de „strămutat” în favoarea unor persoane racolate de aceştia.

În aceste condiţii inculpatul I.F. a continuat activitatea infracţională a numitului C.V., adoptând un alt „modus operandi” prin eliminarea din „ecuaţie” a verigii administrative de control ce consta în verificarea, vizarea, semnarea şi ştampilarea acestor adeverinţe, eliberând în acest fel un număr foarte mare de adeverinţe.

Fără a primi şi înregistra vreo cerere şi fără a verifica fondul documentar, inculpatul concepea şi dactilografia adeverinţa cu următoarele menţiuni false: număr de înregistrare, perioada de strămutare, localitatea în care persoana în cauză a fost strămutată, temeiul în baza căruia a avut loc strămutarea, temeiul şi data la care au fost ridicate restricţiile domiciliare.

Singurele menţiuni reale din adeverinţă erau numele şi prenumele persoanei în cauză, datele de stare civilă şi domiciliul.

La rubrica „Director”, învinuitul semna cu menţiunea „Pentru” şi iniţialele „mt”. Adeverinţa o întocmea într-un singur exemplar pe care o remitea intermediarului sau - în puţine cazuri - beneficiarului.

La Biroul Arhivă se afla o ştampilă rotundă la care aveau acces toţi angajaţii şi era folosită pentru a certifica originalitatea copiilor unor acte xerografiate din fondul documentar.

Ştampila avea următoarele impresiuni concentrice: „ROMÂNIA, MINISTERUL JUSTIŢIEI, DIRECŢIA INSTANŢELOR MILITARE, BIROUL ARHIVA”.

Pentru a crea aparenţa că este vorba de ştampila directorului instituţiei, inculpatul a lipit o fâşie îngustă de folie scotch pe impresiunea „Biroul Arhivă”, aşa încât odată cu aplicarea acesteia erau reproduse toate menţiunile, mai puţin cea acoperită, impresiunea rezultată fiind identică cu ştampila instituţiei.

Pe locul liber aplica semnătura olografă „mt” conform celor declarate de inculpatul I.F.

Tribunalul a reţinut că activitatea infracţională a inculpatului I.F. a fost făcută cu scopul obţinerii de venituri pentru el însuşi, deşi acesta a prevăzut şi a acceptat că prin faptele sale poate prejudicia în mod grav autorităţile, care recunoşteau falşilor strămutaţi drepturile prevăzute de Decretul-lege nr. 118/1990.

Astfel, pentru a „certifica” faptul neadevărat că „petiţionarii”, singuri ori cu familiile lor, au fost strămutaţi dintr-o localitate în alta în perioada 1940-1964, iniţial, inculpatul pretindea şi primea suma de 30.000 RON pentru fiecare an de strămutare consemnat fals de adeverinţă. Ulterior, suma a crescut la 100.000 RON ori la 800.000 RON şi 1.200.000 RON în funcţie de actualizarea indemnizaţiei lunare din Decretul-lege nr. 118/1990 de către Guvernul României, fapt care rezultă din declaraţiile date de inculpat în cursul urmăririi penale.

Cu privire la inculpaţii L.G. Şl O.C.M., Tribunalul a reţinut că începând cu data de 16 aprilie 1998, prin decizia cu nr. 54/1998 a directorului general al D.G.M.P.S. a Municipiului Bucureşti, cei doi învinuiţi, L.G. şi O.C., au fost numiţi membri în Comisia pentru acordarea unor drepturi persoanelor persecutate pe motive politice, conform Decretului-lege nr. 118/1990, republicat.

Pentru a pune în aplicare atribuţiile lor, membrii comisiei, din proprie iniţiativă, au luat unele măsuri operative de lucru, între care şi înfiinţarea unui registru special cu ajutorul căruia s-a ţinut evidenţa beneficiarilor Decretul-lege nr. 118/1990, sub aspectul identificării acestora, a cererilor lor, temeiul juridic de încadrare în dispoziţiile decretului, evidenţa deciziilor şi data emiterii lor, soluţia adoptată de comisie, modul de comunicare a deciziilor către titulari, menţiuni privind rămânerea definitivă a deciziilor şi altele.

Potrivit deciziei nr. 54/1998, membrii comisiei aveau ca atribuţii să analizeze cererile petenţilor, să redacteze şi să semneze încheierea de şedinţă în care se arăta, motivat, hotărârea luată.

Dosarul format la D.G.M.P.S., primea mai întâi număr de înregistrare şi trebuia să conţină următoarele documente: cererea petentului (eventual formular tipizat) prin care solicita stabilirea calităţii de strămutat; acte doveditoare (adeverinţă emisă de Direcţia Instanţelor Militare, acte de stare civilă în xerocopie, alte acte după caz), care conform procedurii administrative trebuiau datate şi autentificate prin semnătură de către funcţionarul public, pentru conformitate cu originalele.

După soluţionarea cererilor, Comisia emitea decizii, pe care le înainta conducerii D.G.M.P.S. pentru semnare.

Pe decizia astfel semnată de conducerea unităţii şi înregistrată în registrul special (numărul trecut pe coperta fiecărui dosar), secretara comisiei aplica ştampila D.G.M.P.S. Conform metodologiei doar secretara comisiei avea acces la calculator pentru procesarea deciziilor sau altor adrese şi comunicări.

Decizia semnată şi ştampilată (un exemplar) era restituită petentului care semna pentru primirea ei. în acelaşi timp inculpatul L.G. aplica o ştampilă de formă dreptunghiulară în care consemna data şi semna în afara ştampilei dreptunghiulare, ceea ce îi conferea acelei decizii caracter definitiv, şi în consecinţă, producea efecte juridice.

Comisia a funcţionat în baza deciziei nr. 54/1998 până la data de 21 august 2000, când s-au declanşat anchete administrative şi apoi, penale, privind membrii comisiei şi modul de eliberare a deciziilor.

Contrar metodologiei descrise mai sus inculpatul L.G. şi O.C. erau contactaţi de beneficiar sau de către intermediar, de la care primeau documentele necesare emiterii deciziei de strămutat conform Decretului-lege nr. 118/1990.

Cei doi inculpaţi, încălcând metodologia nu primeau cererile completate ori semnate de petent, nu certificau pentru conformitate actele doveditoare ori de stare civilă depuse, nu întocmeau încheierile de şedinţă ale comisiei, nu restituiau un exemplar original al deciziei D.G.M.P.S. direct petentului, ori în cazul în care înmânau decizia altei persoane, o făceau fără să pretindă procură specială care să rămână în original la dosar.

Inculpatul L.G. era cel care proceda la tehnoredactarea pe formular tipizat sau procesarea pe calculator a deciziei, consemnând în dispozitivul acesteia că persoana în cauză se încadrează în categoria celor persecutate politic pe motiv că a fost strămutată în altă localitate.

Referitor la inculpata O.C., Tribunalul a reţinut că activitatea de primire, înregistrare şi verificare a dosarelor depuse de beneficiari ori de intermediari a continuat şi după ce aceasta a fost numită la A.N.O.A.F. Bucureşti (din 01 ianuarie 1999), care avea sediul în altă locaţie decât D.G.M.P.S., ceea ce demonstrează că aceasta şi-a îndeplinit în fapt, dar şi în drept atribuţiile de membru al Comisiei de aplicare a Decretului-lege nr. 118/1990 până la data de 21 august 2000, când decizia nr. 54/1998 a fost anulată.

Au fost situaţii în care atât inculpatul L.G., cât şi inculpata O.C., contrar îndatoririlor de serviciu statuate în decizia nr. 54/1998 a D.G.M.P.S., au scris cereri olografe, au completat cereri (pe formular tipizat) şi au semnat în numele învinuiţilor beneficiari prin care solicitau conducerii D.G.M.P.S. (şi implicit Comisiei de aplicare a Decretului-lege nr. 118/1990) eliberarea unei decizii din care să rezulte că era persecutat politic prin strămutare.

Spre deosebire de inculpatul L.G., inculpata O.C. completa deciziile tipizate (primite de la L.G., pe care, ulterior, le multiplica) prin dactilografiere cu maşinile de scris personale, ridicate pe parcursul urmăririi penale, după care le ducea la sediul D.G.M.P.S., pentru a fi semnate şi ştampilate.

Deciziile false emise în prezenta cauză au fost semnate şi datate pentru formula „definitiv” atât de inculpatul L.G., cât şi de inculpata O.C.M.

În privinţa modalităţii de semnare şi ştampilare a deciziilor false, inculpatul L.G. fie prezenta deciziile la conducere în vederea semnării şi ştampilării (puţine cazuri), fie xerografia semnătura directorului peste care aplica apoi ştampila instituţiei (D.G.M.P.S.) şi o înmâna persoanelor interesate.

Din verificarea datelor din registrul Comisiei de aplicare a Decretului-lege nr. 118/1990 şi din condica de la registratura generală rezultă că numerele de înregistrare a cererilor erau date în ordine crescătoare, atât în registru, cât şi în condica de la registratura generală, fiind menţionată şi data înregistrării.

Regula era ca toate cererile primite într-o singură zi la registratura generală să fie înregistrate în aceeaşi zi şi în registru special al comisiei, astfel că numărul de înregistrare trebuia să fie aceeaşi atât în condica registraturii generale cât şi în registrul special.

Din conţinutul registrului s-a constatat că înregistrările efectuate din aprilie 1998 până în aprilie 1999, aparţin secretarei Comisiei, numita A.L.

După aprilie 1999 înregistrările au fost făcute de membrii Comisiei, respectiv O.C. şi L.G.

Din cercetările efectuate a rezultat că, de regulă, inculpatul care înregistra dosarele era cel care le şi lucra, în sensul că: primea actele, le verifica prin confruntarea cu cele originale, semnând pentru conformitate, redacta proiectul de decizie, prezenta acest proiect spre semnare unuia dintre directorii generali - adjuncţi spre semnare, preda deciziile beneficiarilor ori intermediarilor (două exemplare din cele patru) urmând ca, ulterior, să completeze şi celelalte rubrici ale Registrului.

Din analiza datelor înscrise în registru se puteau identifica grupuri de beneficiari, de la 2-3 persoane până la 20-30, avându-se în vedere succesiunea numerelor de înregistrare, a cererilor şi a datei comunicării deciziilor. În aceste situaţii, beneficiarii din asemenea grupuri au cereri înregistrate una după alta, în aceeaşi zi, deciziile fiind eliberate în numele acestora şi predate tot într-o singură zi, unei singure persoane (intermediar).

În ceea ce priveşte persoanele beneficiare, care nu au fost recunoscute de intermediari, menţiunile din registru au venit în sprijinul identificării acestora prin apartenenţa acestora la grupul de persoane pentru care s-a solicitat acordarea drepturilor, grup pentru care deciziile au fost ridicate la aceeaşi dată.

Ca şi inculpatul I.F., în schimbul emiterii deciziilor ce atestau în fals calitatea de strămutat şi recunoşteau drepturile acordate de Decretul-lege nr. 118/1990, inculpaţii L.G. şi O.C., separat, în mod repetat şi în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, au primit sumele sau diverse alte bunuri (ţigări, cafea, băutură, produse cosmetice sau alimentare), direct de la învinuiţii beneficiari sau le erau înmânate de către diferiţi intermediari odată cu depunerea dosarelor de solicitare a deciziilor de strămutaţi.

Tribunalul a reţinut că inculpaţii L.G. şi O.C. au prevăzut şi a acceptat că prin faptele lor poate prejudicia în mod grav autorităţile, care acordau falşilor strămutaţi drepturile prevăzute de Decretul-lege nr. 118/1990.

În ceea ce priveşte pe beneficiarii adeverinţelor şi deciziilor de strămutaţi, din probele administrate în cauză în ambele faze ale procesului penal, Tribunalul a reţinut că aceştia erau racolaţi de intermediarii cercetaţi în legătură cu infracţiunile deduse judecăţii din interiorul cercului dintre cunoscuţi, vecini, rude, etc. sau pur şi simplu oameni cu care intermediarii intrau întâmplător în vorbă. Aceşti intermediari solicitau beneficiarilor - martori în prezenta cauză - copii ale actelor de identitate şi sume de bani, din care o parte erau destinate inculpaţilor ce întocmeau actele false, iar restul revenea intermediarilor, care luau mai întâi legătura cu inculpatul I.F., care întocmea adeverinţele false, iar ulterior cu inculpaţii L.G. sau O.C.

În această modalitate au fost eliberate adeverinţe şi decizii, prin care era atestată în mod fals calitatea de strămutat pentru 1.244 de persoane (enumerate în sentinţa penală menţionată), o parte din aceste persoane decedând în cursul urmăririi penale, iar o altă parte în cursul judecăţii.

Tribunalul a mai reţintut că prin săvârşirea faptelor mai sus expuse, inculpaţii I.F., L.G. şi O.C. au ajutat pe cei 1.244 de beneficiarii ai adeverinţelor şi deciziilor de strămutaţi la cauzarea unui prejudiciu evaluat în cursul urmăririi penale la suma de 1.387.918 RON, prejudiciu constând în indemnizaţia de deportat, scutirea de taxe şi impozite, gratuitate la transport.

Până la soluţionarea prezentei cauze, unele din aceste persoane au achitat, integral sau parţial, sumele de bani datorate părţilor civile.

În cursul judecăţii, Tribunalul a solicitat relaţii de la autorităţile prejudiciate cu privire la debitele restante neachitate de cei 1.244 de beneficiari ilegali ai drepturilor acordate de Decretul-lege nr. 118/1990, situaţia prezentându-se în felul următor:

- 521.289,23 RON prejudiciul actualizat la data de 31 mai 2011 cauzat părţii vătămate R.A.T.B.;

- 12.858,24 RON prejudiciul actualizat la data de 12 octombrie 2011 cauzat părţii vătămate Direcţia Generală de Impozite şi Taxe Locale Sector 1 Bucureşti;

- 116.430,00 RON prejudiciul actualizat la data de 30 iunie 2011 cauzat părţii vătămate civilă Societatea Comercială de Transport cu Metroul Bucureşti M. SA;

- 1.935.575,09 RON prejudiciul actualizat cauzat părţii vătămate Casa de Pensii a Municipiului Bucureşti;

- 402 RON prejudiciul cauzat părţii vătămate Consiliul Local Sector 6 - Serviciul Public pentru Finanţe Publice Locale;

- 8.438,00 RON prejudiciul actualizat la data de 14 octombrie 2011 cauzat părţii vătămate Consiliul Local Sector 2 - Direcţia de Venituri Buget Local Sector 2;

- 14.841,68 RON prejudiciul cauzat părţii vătămate Consiliul Local Sector 3 - Direcţia de Impozite şi Taxe Locale Sector 3.

Din probele administrate în cauză, a rezultat că inculpatul I.F. a pretins şi primit, prin intermediar, de la 1.221 de beneficiarii, evidenţiaţi punctual în dosarul de urmărire penală, suma totală de 64.442 RON, în scopul de a face un act contrar îndatoririlor de serviciu, în sensul emiterii în fals a adeverinţelor de strămutat. Tribunalul a reţinut că în mod corect procurorul a determinat sumele primite cu titlu de mită de inculpatul I.F. în funcţie de declaraţiile beneficiarilor adeverinţelor, declaraţiile intermediarilor şi declaraţiile inculpatului l., în care acesta a arătat suma pe care o primea pentru fiecare an de deportare, sumă ce a variat în funcţie de cuantumul în timp a indemnizaţiei acordate conform Decretul-lege nr. 118/1990. De asemenea, în mod corect din suma iniţial calculată de 64.462 RON, ca fiind obiectul mitei primit de inculpatul I.F. a fost scăzută suma de 20 RON, presupusă a fi remisă de învinuitului-beneficiar N.D. faţă de care s-a dispus disjungerea cauzei în vederea continuării cercetărilor.

În ceea ce priveşte pe inculpatul L.G., Tribunalul a reţinut că, în calitate de funcţionar în cadrul D.G.M.P.S. şi membru al Comisiei de aplicare a Decretului-lege nr. 118/1990, acesta a primit de la un număr de 79 de beneficiari, bani ori produse în cuantum total de 420 RON, această sumă fiind calculată în detaliu de procuror conform declaraţiilor beneficiarilor adeverinţelor, declaraţiilor intermediarilor şi propriilor declaraţii ale inculpatului L.G.

De asemenea, s-a reţinut că în mod corect procurorul a stabilit că, în schimbul încălcării atribuţiilor de serviciu, inculpata O.C. a primit prin intermediari de la un număr de 290 de beneficiari, diverse bunuri - flori, cafea, bomboane - în cuantum total de 1.560 RON, această sumă fiind calculată în detaliu de procuror conform declaraţiile beneficiarilor adeverinţelor, declaraţiile intermediarilor şi propriilor declaraţii ale inculpatei O.C.M.

Situaţia de fapt mai sus expusă a rezultat din materialul probatoriu administrat în ambele faze ale procesului penal, respectiv: declaraţiile inculpaţilor I.F., L.G. şi O.C., care, în cursul urmăririi penale, au recunoscut în totalitate faptele imputate şi au relatat în detaliu desfăşurarea activităţii infracţionale, permiţând stabilirea cu exactitate a situaţiei actelor falsificate şi a faptelor şi contribuţiei celorlalte persoane - inculpaţi şi învinuiţi - cercetate nu doar în cauza de faţă, ci şi în alte dosare, din care s-a disjuns cauza de faţă, poziţie ce a fost menţinută în mare măsură în timpul judecăţii; procesul-verbal din 24 septembrie 2009 de identificare a intermediarilor şi beneficiarilor ilegali ai calităţii de strămutat, precum şi identificarea persoanelor decedate dintre aceştia, stabilirea numărului de beneficiari învinuiţi pentru care intermediarii au obţinut adeverinţe false; situaţia centralizată a învinuiţilor beneficiari cărora inculpatul L.G. Ie-a eliberat decizii D.G.M.P.S. false, precum şi sume de bani, foloase materiale (ori echivalentul bănesc al acestora) primite şi/sau recunoscute de inculpatul L.G.; situaţia centralizată a învinuiţilor beneficiari cărora învinuita O.C. Ie-a eliberat decizii false, precum şi sumele de bani, foloase materiale (ori echivalentul bănesc al acestora) primite şi/sau recunoscute de această inculpată; rechizitoriul emis în Dosarul nr. 65/P/2005; declaraţiile şi documentele depuse de beneficiarii ilegali ai Decretului-lege nr. 118/1990 în vederea emiterii deciziei pentru recunoaşterea calităţii de strămutat; adeverinţele de strămutat emise de inculpatul I.F. în numele Ministerului Justiţiei - Direcţia Instanţelor Militare; deciziile întocmite şi eliberate de inculpaţii O.C. şi L.G. în numele D.G.M.P.S. privind recunoaşterea calităţii de strămutat şi a perioadei de strămutare; deciziile privind stabilirea pensiei de asigurări sociale, prin luarea în considerare ca stagiu de cotizare a perioadei de strămutare recunoscută în temeiul deciziilor emise ilegal în numele D.G.M.P.S.; permisele de călătorie; celelalte documente depuse pentru acordarea drepturilor prevăzute de Decretul-lege nr. 118/1990, precum şi documentele doveditoare a acoperirii în tot sau în parte a prejudiciilor cauzate depuse în ambele faze ale procesului penal; declaraţiile martorilor audiaţi în prezenta cauză, precum şi celelalte probe şi înscrisuri aflate la dosarul cauzei.

Tribunalul a constatat că inculpatul I.F. a fost audiat de mai multe ori de către procuror, poziţia acestuia fiind de recunoaştere integrală a faptelor deduse judecăţii.

Astfel, prin cele declarate la data de 15 iulie 2009 şi reiterate la data de 29 septembrie 2009, inculpatul a recunoscut integral situaţia de fapt aşa cum a fost reţinută în rechizitoriu şi în această hotărâre.

În condiţiile în care inculpatul I.F. nu a contestat emiterea vreuneia dintre adeverinţele aflate la dosarul cauzei, iar cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală nu a avut nicio obiecţie referitor la probele administrate în cauză, Tribunalul a reţinut că sunt vădit neîntemeiate apărările inculpatului în sensul că unele dintre adeverinţe ar fi fost emise de alte persoane.

Sub acest aspect, Tribunalul a reţinut că inculpatul, deşi a făcut referire la un raport de expertizare a maşinilor de scris, acesta nu a fost în măsură să indice măcar câteva dintre adeverinţele a căror eliberare a contestat-o în cursul judecăţii.

Întrucât inculpatul nu a prezentat probe şi nici explicaţii credibile, care să poată fi supuse verificării prin audiere de martori, expertize sau alte mijloace legale de probă, Tribunalul a considerat că apărările inculpatului sunt pure afirmaţii, motiv pentru care Ie-a înlăturat, ca neîntemeiate.

În ceea ce priveşte pe inculpata O.C., Tribunalul a reţinut că, deşi a susţinut că nu a cunoscut caracterul fals al adeverinţelor de strămutat şi că foarte târziu a avut anumite bănuieli cu privire la realitatea şi legalitatea acestor adeverinţe, apărările inculpatei sunt vădit neîntemeiate şi contrare probelor administrate în cauză.

Astfel, Tribunalul a constatat că inculpata este judecată în mai multe dosare pentru falsificarea unui număr extrem de mare de decizii de strămutat prin inserarea de menţiuni nereale, cu încălcarea gravă a atribuţiilor sale de serviciu.

Faptul că deciziile erau emise în lipsa unor cereri scrise din partea beneficiarilor, faptul că, în numeroase situaţii, inculpata redacta astfel de cereri şi le semna în mod fals în numele petenţilor, faptul că inculpata nu certifica pentru conformitate actele doveditoare de stare civilă, faptul că atât primirea cererilor, cât şi predarea deciziilor de strămutat se făcea de Ia şi către terţe persoane - intermediari, de la care primea diverse bunuri necuvenite -, faptul că intermediarii nu se legitimau printr-o procură specială prevăzută de metodologia de lucru a comisiei din care făcea parte inculpata, numărul extrem de mare de adeverinţe neînsoţite de alte înscrisuri doveditoare ale strămutării, toate aceste împrejurări dovedesc fără umbră de îndoială că inculpata a conştientizat şi acceptat posibilitatea ca adeverinţele să fie falsificate şi a falsificat deciziile de strămutat prin inserarea datelor nereale din adeverinţe. În plus, inculpata a prevăzut şi cel puţin a acceptat ca deciziile emise să fie ulterior folosite la instituţiile abilitate pentru acordarea drepturilor prevăzute de Decretul-lege nr. 118/1990, cu consecinţa păgubirii patrimoniului acestor instituţii.

În condiţiile în care inculpata O.C. avea şi studii superioare juridice, nu s-a putut reţine că falsificarea deciziilor de strămutat s-a făcut din culpă.

De altfel, prevederea de către inculpată a posibilităţii ca adeverinţele primite să fie false, precum şi cunoaşterea de către inculpată a atribuţiilor de serviciu pe care le avea au rezultat în mod cert din declaraţiile acesteia.

Fiind audiată, la datele de 16 iulie 2009 şi 29 septembrie 2009, inculpata O.C.M. a recunoscut săvârşirea infracţiunilor reţinute în sarcina sa.

Tribunalul a considerat că din declaraţiile inculpatei a rezultat cu claritate că deşi a cunoscut sau cel puţin a avut o bănuială serioasă că adeverinţele prezentate de diverşii intermediari sunt false, aceasta a acceptat posibilitatea ca şi deciziile de strămutat să fie falsificate prin inserarea de date nereale, atitudinea inculpatei fiind determinată în mare măsură de foloasele necuvenite obţinute în schimbul deciziilor falsificate. Faptul că inculpata, care are studii juridice, a recunoscut în cursul urmăririi penale „infracţiunile săvârşite”, a confirmat o dată în plus reprezentarea subiectivă, pe care aceasta a avut-o cu privire la faptele imputate, fiind cu desăvârşire exclusă ideea săvârşirii faptelor din culpă.

În ceea ce priveşte pe inculpatul L.G., Tribunalul a reţinut că,deşi acesta a invocat că doar la un anumit moment şi-a dat seama de caracterul fals al adeverinţelor, în temeiul cărora se elibera decizia de strămutat, argumentele reţinute cu privire la inculpata O.C. au fost valabile în totalitate şi în cazul acestui inculpat. Prin urmare, s-a reţinut că şi inculpatul L.G. a cunoscut sau cel puţin a avut o bănuială serioasă că adeverinţele prezentate de diverşii intermediari sunt false, a prevăzut şi cel puţin a acceptat ca deciziile de strămutat să fie ulterior folosite la instituţiile abilitate pentru acordarea drepturilor prevăzute de Decretul-lege nr. 118/1990, cu consecinţa păgubirii patrimoniului acestor instituţii.

Prin declaraţiile din datele de 15 iulie 2009, 29 septembrie 2009, inculpatul L.G. a recunoscut integral situaţia de fapt aşa cum a fost reţinută în rechizitoriu şi în această hotărâre.

Declaraţiile inculpaţilor au fost confirmate de cele ale învinuiţilor-beneficiari audiaţi în cursul urmăririi penale şi din declaraţiile martorilor audiaţi în cursul judecăţii.

Din analiza acestor declaraţii a rezultat un mod similar al obţinerii actelor false prin care se atesta în mod neadevărat calitatea lor de strămutat. Astfel, aceştia erau racolaţi de către diverse persoane, bărbaţi sau femei, pe care martorii nu i-au mai putut identifica cu nume sau elemente fizice relevante fie din cauza perioadei mari de timp scurse, cât şi faptului că s-au întâlnit cu aceştia de foarte puţine ori.

Martorii audiaţi au arătat că nu au completat cereri şi nici nu semnau cereri deja completate, ci doar au remis intermediarilor copii ale actelor de identitate, iar după o perioadă deciziile ce atestau calitatea de beneficiar a prevederilor Decretului-lege nr. 118/1990 le erau trimise prin poştă.

Martorii dădeau intermediarilor în general sume de bani, dar şi alte bunuri - băuturi, ţigări, cafea, etc., prestau diverse servicii, iar în situaţia în care starea materială a acestora era deosebit de precară, la sugestia intermediarilor erau de acord să le remită acestora o parte din prima pensie primită.

În raport de cele mai sus expuse, Tribunalul a considerat că faptele inculpaţilor sunt pe deplin dovedite, aceştia acţionând cu forma de vinovăţie prevăzută de lege, respectiv cu intenţie.

În drept, s-a constatat că faptele inculpatului I.F., care, în calitatea sa de ajutor al şefului Biroului Arhivă Specială - aferent Tribunalului Militar Teritorial din cadrul Direcţiei Instanţelor Militare - Ministerul Justiţiei, printr-o rezoluţie unică, a pretins şi primit, în perioada noiembrie 1998 - iunie 2000, la intervale scurte de timp, după acelaşi mod de operare şi în împrejurări similare, diferite sume de bani, în total 64.442 RON, în scopul de a face un act contrar îndatoririlor de serviciu, în sensul emiterii în fals a adeverinţelor de strămutat pentru persoanele mai sus arătate, întrunesc atât pe latură obiectivă, cât şi pe latură subiectivă, elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită în formă continuată prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1.221 fapte). Având în vedere calitatea inculpatului de la momentul săvârşirii faptelor, Tribunalul a reţinut incidenţa dispoziţiilor art. 6 din Legea nr. 78/2000.

Faptele aceluiaşi inculpat, care, în perioada noiembrie 1998 - iunie 2000, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, la intervale scurte de timp, după acelaşi mod de operare şi în împrejurări similare, a ajutat cele 1.244 de persoanele mai sus enumerate, prin emiterea şi remiterea directă ori indirectă a documentelor oficiale false, în scopul ca aceste persoane să inducă în eroare instituţiile care acordau drepturile ori facilităţile prevăzute de Decretul-lege nr. 118/1990, prin folosirea documentelor oficiale false, cauzându-se astfel un prejudiciu evaluat la suma de 1.389.918 RON, constând pensii, scutiri impozite şi taxe, gratuitate la transport, etc. întrunesc atât pe latură obiectivă, cât şi pe latură subiectivă, elementele constitutive ale infracţiunii de complicitate la înşelăciune în formă continuată prevăzută de art. 26 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1.244 fapte).

În drept, s-a constatat că faptele inculpatului L.G., care, în calitate de funcţionar în cadrul D.G.M.P.S. şi membru al Comisiei de aplicare a Decretului-lege nr. 118/1990, în perioada august 1998 - iunie 2000, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, la intervale scurte de timp, după acelaşi mod de operare şi în împrejurări similare, a primit bani sau alte foloase necuvenite, în cuantum total de 420 RON, pentru a nu-şi îndeplini îndatoririle de serviciu, constând în primirea dosarelor beneficiarilor, emiterea deciziilor de strămutat în care erau inserate date nereale, prezentarea lor la conducerea D.G.M.P.S. pentru semnare şi aplicarea ştampilei rotunde, aplicarea ştampilei dreptunghiulare şi semnare pentru „definitiv”, remiterea directă sau indirectă a două exemplare ale deciziilor false către beneficiari, întrunesc atât pe latură obiectivă, cât şi pe latură subiectivă, elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită în formă continuată prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (79 fapte). Având în vedere calitatea inculpatului de la momentul săvârşirii faptelor, Tribunalul a reţinut incidenţa dispoziţiilor art. 6 din Legea nr. 78/2000.

Faptele aceluiaşi inculpat, care, în perioada august 1998 - iunie 2000, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, la intervale scurte de timp, după acelaşi mod de operare şi în împrejurări similare, a falsificat deciziile D.G.M.P.S., apoi Ie-a remis (direct ori prin intermediari) către „titulari” pentru ca aceştia să inducă în eroare instituţiile statului, folosind documentele false, ajutând astfel ca învinuiţii-beneficiari să obţină foloase materiale injuste (indemnizaţii lunare, permise de călătorie gratuite, scutire de impozite, etc. acordate de Decretul-lege nr. 118/1990), prejudiciul cauzat fiind evaluat la suma de 1.387.918 RON, întrunesc atât pe latură obiectivă, cât şi pe latură subiectivă, elementele constitutive ale infracţiunii de complicitate la înşelăciune în formă continuată prevăzută de art. 26 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (530 fapte).

În drept, s-a constatat că faptele inculpatei O.C.M., care, în perioada aprilie 1998 - iunie 2000, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, la intervale scurte de timp, după acelaşi mod de operare şi în împrejurări similare, în calitate de funcţionară a D.G.M.P.S. Bucureşti şi membră în Comisia de aplicare a Decretului-lege nr. 118/1990, constituită la nivelul municipiului Bucureşti, nu a respins, a acceptat promisiunea ori a pretins şi primit diverse foloase ce nu i se cuveneau, în sumă totală de 1.560 RON de la învinuiţii intermediari, dar şi direct de la învinuiţii beneficiari, în scopul de a face un act contrar îndatoririlor de serviciu, întrunesc atât pe latură obiectivă, cât şi pe latură subiectivă, elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită în formă continuată prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (290 fapte). Având în vedere calitatea inculpatei de la momentul săvârşirii faptelor, Tribunalul a reţinut incidenţa dispoziţiilor art. 6 din Legea nr. 78/2000.

Faptele aceleiaşi inculpate, care, în perioada aprilie 1998 - iunie 2000, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, la intervale scurte de timp, după acelaşi mod de operare şi în împrejurări similare, a falsificat deciziile emise în calitate de membră a Comisiei de aplicare a Decretului-lege nr. 118/1990, pe care Ie-a remis (direct ori prin intermediari) către învinuiţii beneficiari pentru ca aceştia să inducă în eroare instituţiile care acordau drepturile ori facilităţile prev. de Decretul-lege nr. 118/1990, folosind documentele false, ajutând astfel ca învinuiţii beneficiari să obţină foloase materiale injuste (indemnizaţii lunare, permise de călătorie gratuite, scutire de impozite, etc. acordate de Decretul-lege nr. 118/1990), prejudiciul cauzat fiind evaluat la suma de 1.387.918 RON, întrunesc atât pe latură obiectivă, cât şi pe latură subiectivă, elementele constitutive ale infracţiunii de complicitate la înşelăciune în formă continuată prevăzută de art. 26 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (276 fapte).

La individualizarea pedepselor ce au fost aplicate inculpaţilor pentru infracţiunile reţinute în sarcina lor, Tribunalul a avut în vedere toate criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv limitele de pedeapsă prevăzute de textele încriminatoare, natura şi gravitatea faptelor, pericolul social concret al faptelor, împrejurările comiterii faptei şi persoana făptuitorilor.

Astfel, la stabilirea cuantumului pedepselor cu închisoarea, Tribunalul a ţinut seama de: prejudiciile grave aduse prestigiului şi încrederii în autorităţile statului; numărul mare de acte materiale comise; curajul şi dezinvoltura inculpaţilor cu prilejul săvârşirii faptelor; limitele mari de pedeapsă, care nu au fost de natură să îi tempereze pe inculpaţi; prejudiciile materiale foarte mari cauzate părţilor vătămate; folosirea de mijloace frauduloase pentru comiterea faptelor - acoperirea unor menţiuni ale ştampilei de către inculpatul I. pentru a se înlătura orice dubiu cu privire la autenticitatea adeverinţelor; rezonanţa socială deosebit de negativă în rândul cetăţenilor a faptelor de corupţie şi mai ales a celor generatoare de prejudicii importante pentru instituţiile publice; creşterea alarmantă a faptelor similare şi implicarea în asemenea fapte a unui număr tot mai mare de persoane constituite în grupări infracţionale organizate.

Tribunalul a mai avut în vedere atitudinea procesuală în mare măsură sinceră pe parcursul procesului penal a inculpaţilor, care au recunoscut constant săvârşirea faptelor, au contribuit la identificarea şi tragerea la răspundere a intermediarilor şi beneficiarilor cercetaţi în cauza de faţă şi în alte cauze conexe, s-au prezentat în mod regulat la şedinţele de judecată. De asemenea, Tribunalul a ţinut seama de faptul că inculpaţii au regretat în mod sincer faptele comise, conştientizând că faptele săvârşite, pentru care au realizat beneficii relativ mici, i-au implicat într-un număr foarte mare de procese desfăşurate din anul 2000 până în prezent.

Nu în ultimul rând Tribunalul a ţinut seama de vârsta inculpaţilor, de situaţia lor familială, profesională şi socială rezultată din actele depuse în circumstanţiere, de contribuţia fiecăruia dintre inculpaţi la comiterea faptelor deduse judecăţii, de lipsa antecedentelor penale la data comiterii faptelor, de perioadele petrecute în stare de arest şi detenţie de inculpaţii l. şi L., precum şi de perioada îndelungată în care inculpaţii au participat în mod regulat la procesele desfăşurate împotriva acestora. Tribunalul a considerat că cei 12 ani de procese au exercitat o influenţă pozitivă asupra inculpaţilor şi au fost în măsură să îi reeduce şi să îi orienteze în direcţia respectării cu stricteţe a valorilor sociale protejate de normele penale, dovadă în acest sens fiind faptul că inculpaţii nu au mai comis alte infracţiuni.

Cum pentru inculpaţii I. şi L. s-au reţinut prin mai multe hotărâri definitive incidenţa dispoziţiilor art. 19 din O.U.G. nr. 43/2002, Tribunalul a considerat că aceste dispoziţii trebuie reţinute şi cu privire la faptele de corupţie deduse prezentei judecăţi, acest fapt fiind impus nu doar de solicitările procurorului, care a emis rechizitoriul, ci şi de împrejurarea că faptele judecate în prezenta cauză nu pot fi disociate de faptele de corupţie anterioare, cu care se află în strânsă legătură.

Cum pentru cei doi inculpaţi s-a reţinut cu caracter definitiv că au facilitat identificarea şi tragerea la răspundere penală a intermediarilor, a beneficiarilor (prin indicarea concretă de probe materiale, confruntări, etc.), Tribunalul a considerat că aceştia trebuie să beneficieze de dispoziţiile art. 19 din O.U.G. nr. 43/2002 (Legea nr. 503/2002) şi implicit de reducerea la jumătate a limitelor pedepselor stabilite de lege pentru infracţiunile prevăzute în Legea nr. 78/2000.

De asemenea, Tribunalul a considerat că dispoziţiile art. 19 din O.U.G. nr. 43/2002 sunt incidente şi cu privire la faptele de corupţie reţinute în sarcina inculpatei O.C., întrucât şi aceasta a facilitat identificarea şi tragerea la răspundere penală a intermediarilor, a beneficiarilor (prin indicarea concretă de probe materiale, confruntări, etc.), a dovedit sinceritate şi a manifestat o atitudine cooperantă pe toată durata activităţii de urmărire penală, facilitând astfel într-o manieră hotărâtoare stabilirea adevărului în cauză, aşa cum s-a arătat în cuprinsul rechizitoriului.

Tribunalul a valorificat această împrejurare pozitivă prin reţinerea în favoarea inculpaţilor, cu privire la faptele de complicitate la înşelăciune, a circumstanţei atenuante prevăzută de art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen., pedeapsa pentru complicitate la înşelăciune în formă continuată fiind coborâtă sub minimul special conform art. 76 C. pen.

Cum atitudinea procesuală a inculpaţilor a fost avută în vedere la reţinerea art. 19 din O.U.G. nr. 43/2002, această cauză de atenuare nu a putut fi valorificată şi în condiţiile art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen., întrucât art. 19 din O.U.G. nr. 43/2002 este o normă specială, iar art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen. o norma generală. Prin urmare, s-a remarcat că aceste din urmă dispoziţii nu sunt incidente cu privire la infracţiunea de luare de mită comisă de inculpaţi, însă sunt aplicabile cu privire la infracţiunea de complicitate la înşelăciune.

În raport cu lipsa antecedentelor penale, precum şi cu comportamentul inculpatei O.C., înainte de săvârşirea procesului penal, Tribunalul a reţinut în favoarea acesteia circumstanţa atenuantă prevăzută de art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen., atât pentru infracţiunea de luare de mită, cât şi pentru infracţiunea de complicitate la înşelăciune, coborând sub minimul special pedeapsa, conform art. 76 C. pen.

În raport de aceste elemente de circumstanţiere, Tribunalul a dispus condamnarea inculpaţilor la pedepse cu închisoarea, într-un cuantum care să corespundă atât nevoii de reeducare a fiecărui inculpat, cât şi gravităţii faptelor şi necesităţii realizării depline a funcţiei de prevenţie generală a pedepsei şi procesului penal.

Drept urmare, în baza art. 254 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 19 din O.U.G. nr. 43/2002, Tribunalul a condamnat pe inculpatul I.F. la o pedeapsă de 2 ani şi 10 luni închisoare, iar în baza art. 65 C. pen. a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), c) C. pen. pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 26 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen. şi art. 76 C. pen., Tribunalul a condamnat pe acelaşi inculpat la o pedeapsă de 8 ani închisoare, iar în baza art. 65 şi art. 67 alin. (1) şi (3) C. pen. a aplicat inculpatului I.F. pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), c) C. pen. pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale şi pedeapsa complementară a degradării militare.

Tribunalul a constatat că faptele inculpatului I.F. deduse judecăţii sunt concurente cu cele pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentinţele penale nr. 181 din 26 noiembrie 2002, nr. 201 din 10 decembrie 2002, nr. 165 din 12 noiembrie 2003, nr. 129 din 23 iulie 2003, nr. 144 din 18 septembrie 2003, nr. 111 din 03 mai 2004, nr. 72 din 22 aprilie 2004, nr. 78 din 30 aprilie 2004, nr. 79 din 30 aprilie 2004, nr. 131 din 18 octombrie 2005 ale Tribunalului Militar Teritorial Bucureşti, ce au făcut obiectul sentinţei de contopire nr. 93 din 12 septembrie 2006, pronunţată de Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti, astfel cum a fost modificată prin decizia penală nr. 39 din 30 noiembrie 2006 a Curţii Militare de Apel Bucureşti, definitivă prin nerecurare, fiind vorba de fapte comise de aceeaşi persoană, înainte de a fi condamnată definitiv pentru vreuna din ele.

Fiind vorba de fapte concurente, în baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., Tribunalul a contopit pedepsele aplicate prin această hotărâre cu pedepsele astfel descontopite şi negraţiate, dispunându-se ca inculpatul I.F. să execute pedeapsa cea mai grea de 8 ani închisoare, sporită cu 1 an, în final 9 ani închisoare.

În ceea ce priveşte sporul de pedeapsă de 1 an închisoare, Tribunalul a reţinut că este suficient pentru a reflecta în mod complet periculozitatea inculpatului şi pericolul concret al faptelor. Sub acest aspect, Tribunalul a reţinut că perioada închisorii efectiv executată de inculpat şi participarea vreme de aproape 12 ani la procesele având ca obiect infracţiunile concurente impun concluzia certă că un surplus de pedeapsă nu mai apare ca justificat fiind evident că toate funcţiile pedepsei s-au realizat corespunzător.

În baza art. 35 alin. (2) C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), c) C. pen. pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale rezultante, precum şi pedeapsa complementară a degradării militare, iar în baza art. 71 alin. (1) C. pen. a aplicat inculpatului pedepsele accesorii prev. de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen. pe durata executării pedepsei principale rezultante.

În baza art. 36 C. pen. s-a dedus perioada executată de la 21 februarie 2001 la 24 februarie 2006 şi de la 20 iunie 2006 la 30 noiembrie 2006.

În ceea ce priveşte pe inculpatul L.G., în baza art. 254 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 19 din O.U.G. nr. 43/2002, Tribunalul l-a condamnat la o pedeapsă de 2 ani 2 luni închisoare, iar în baza art. 65 C. pen. a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), c) C. pen. pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 26 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen. şi art. 76 C. pen., acelaşi inculpat a fost condamnat la o pedeapsă de 7 ani închisoare, iar în baza art. 65 C. pen. i-a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), c) C. pen. pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale.

Tribunalul a constatat că faptele inculpatului L.G. deduse prezentei judecăţi sunt concurente cu cele pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentinţele penale nr. 165 din 12 noiembrie 2003, nr. 201 din 10 decembrie 2002, nr. 181 din 26 noiembrie 2002, nr. 129 din 23 iulie 2003, nr. 144 din 18 septembrie 2003, nr. 111 din 03 iunie 2004, nr. 72 din 22 aprilie 2004, nr. 131 din 18 octombrie 2005, nr. 78 din 30 aprilie 2004, nr. 79 din 30 aprilie 2004 ale Tribunalului Militar Teritorial Bucureşti, ce au făcut obiectul sentinţei de contopire nr. 82/2006 a Tribunalului Militar Teritorial Bucureşti, astfel cum a fost modificată prin decizia penală nr. 35 din 08 noiembrie 2006 a Curţii Militare de Apel Bucureşti, fiind vorba de fapte comise de aceeaşi persoană, înainte de a fi condamnată definitiv pentru vreuna din ele.

Fiind vorba de fapte concurente, în baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen. a contopit pedepsele concurente şi negraţiate, inculpatul L.G. urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 8 ani închisoare, sporită cu 2 ani, în final 10 ani închisoare.

În ceea ce priveşte sporul de pedeapsă de 2 ani închisoare, Tribunalul a reţinut că este suficient pentru a reflecta în mod complet periculozitatea inculpatului şi pericolul concret al faptelor. Sub acest aspect, Tribunalul a reţinut că perioada închisorii efectiv executată de inculpat şi participarea vreme de aproape 12 ani la procesele având ca obiect infracţiunile concurente impun concluzia certă că un surplus de pedeapsă nu mai apare ca justificat, fiind evident că toate funcţiile pedepsei s-au realizat corespunzător.

În baza art. 35 alin. (2) C. pen., Tribunalul a aplicat inculpatului L.G. pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), c) C. pen. pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei rezultante principale, iar în baza art. 71 alin. (1) C. pen. a aplicat inculpatului pedepsele accesorii prev. de art. 64lit. a), b) şi c) C. pen. pe durata executării pedepsei principale rezultante.

În baza art. 36 C. pen. a dedus perioada executată de la 16 februarie 2001 la 12 noiembrie 2007.

În ceea ce o priveşte pe inculpata O.C.M. în baza art. 254 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 19 din O.U.G. nr. 43/2002, art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. şi art. 80 C. pen., Tribunalul a condamnat-o la o pedeapsă de 2 ani şi 6 luni închisoare, iar în baza art. 65 C. pen. i-a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a, lit. b) şi c) C. pen. pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 26 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1), (2), (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 alin. (1) lit. a), c) C. pen., art. 76 C. pen. şi art. 80 C. pen., Tribunalul a condamnat-o pe aceeaşi inculpată la o pedeapsă de 5 ani închisoare, iar în baza art. 65 C. pen. i-a aplicat inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a, lit. b) şi c) C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale.

Fiind vorba de fapte concurente comise înainte de a interveni o hotărâre definitivă de condamnare pentru vreuna din ele, în baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., Tribunalul a contopit pedepsele aplicate inculpatei în prezenta cauză, inculpata O.C.M. urmând a executa pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare.

În baza art. 35 alin. (3) C. pen. a aplicat inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a, lit. b) şi c) C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale rezultante, iar în baza art. 71 alin. (1) C. pen. a aplicat inculpatei pedepsele accesorii prev. de art. 64 lit. a) teza a ll-a, lit. b) şi c) C. pen. pe durata executării pedepsei principale rezultante.

În baza art. 254 alin. (3) C. pen. rap. la art. 118 lit. d) C. pen., Tribunalul a dispus confiscarea de la inculpaţi sumele şi bunurile primite drept mită, după cum urmează: de la inculpatul I.F. suma de 64.442 RON; de la inculpatul L.G. suma de 420 RON; de la inculpata O.C. suma de 1.560 RON.

Pe latură civilă, Tribunalul a reţinut că sunt lovite de nulitate absolută actele falsificate de inculpaţi în modalităţile arătate în cuprinsul situaţiei de fapt, întrucât acestea sunt afectate de cauza de nulitate absolută constând în frauda la lege.

S-a constatat că existenţa acestei cauze de nulitate rezidă în falsificarea unor înscrisuri în vederea producerii unei consecinţe juridice, respectiv ajutorul dat de inculpaţi beneficiarilor adeverinţelor şi deciziilor de strămutat pentru a beneficia în mod fraudulos de drepturile şi facilităţile acordate de Decretul-lege nr. 118/1990.

Or consecinţele juridice au fost prevăzute şi au fost urmărite, respectiv acceptate de inculpaţi.

Prin urmare, în baza art. 348 C. proc. pen. şi 445 C. proc. pen. s-a dispus anularea adeverinţelor D.I.M., deciziilor D.G.M.P.S., deciziilor Oficiului de Pensii, permiselor R.A.T.B., legitimaţiilor M. SA şi deciziilor de scutire de la plata impozitului eliberate pe numele beneficiarilor acestor facilităţi menţionaţi în rechizitoriu.

În cauză, partea vătămată R.A.T.B. s-a constituit parte civilă în cursul procesului penal cu suma de 521.289,23 RON, prejudiciu actualizat la data de 31 mai 2011.

Partea vătămată Direcţia Generală de Impozite şi Taxe Locale Sector 1 Bucureşti s-a constituit parte civilă cu suma de 12.858,24 RON, prejudiciu actualizat la data de 12 octombrie 2011.

Partea vătămată Societatea Comercială de Transport cu Metroul Bucureşti M. SA s-a constituit parte civilă cu suma de 116.430,00 RON, prejudiciu actualizat la data de 30 iunie 2011.

Partea vătămată Casa de Pensii a Municipiului Bucureşti s-a constituit parte civilă cu suma de 1.935.575,09 RON.

Partea vătămată Consiliul Local Sector 6 - Serviciul Public pentru Finanţe Publice Locale s-a constituit parte civilă cu suma de 402 RON.

Partea vătămată Consiliul Local Sector 2 - Direcţia de Venituri Buget Local Sector 2 s-a constituit parte civilă cu suma de 8.438,00 RON, prejudiciul actualizat la data de 14 octombrie 2011.

Partea vătămată Consiliul Local Sector 3 - Direcţia de Impozite şi Taxe Locale Sector 3 s-a constituit parte civilă cu suma de 14.841,68 RON.

Tribunalul a constatat că inculpaţii nu au contestat aceste pretenţii şi nu au avut vreo obiecţie cu privire la data formulării, respectiv precizării pretenţiilor. Prin urmare, s-a observat că nu sunt incidente dispoziţiile art. 185 alin. (1) C. proc. pen., dat fiind faptul că inculpaţii nu au înţeles să invoce nulitatea relativă în termenul legal, astfel încât precizarea, respectiv formularea pretenţiilor după citirea actului de sesizare a rămas valabilă.

Cu privire la aceste pretenţii civile, Tribunalul a apreciat că în cauză sunt întrunite condiţiile răspunderii civile delictuale, respectiv există o faptă ilicită, fapta a fost săvârşită de inculpaţi, există un prejudiciu localizat în patrimoniul părţilor civile, există legătură de cauzalitate între fapta inculpaţilor şi prejudiciul cauzat, prejudiciul este cert atât sub aspectul întinderii, cât şi sub aspectul existenţei.

În ceea ce priveşte cuantumul pretenţiilor civile, Tribunalul a reţinut că acesta rezultă indubitabil din probele administrate în cauză şi din listele cu debitele restante prezentate de părţile vătămate.

Apărările inculpaţilor că aceste debite ar trebui imputate beneficiarilor faţă de care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală nu au putut fi primite, câtă vreme este vorba de fapte continuate pentru care inculpaţii răspund în solidar, întrucât aceştia sunt participanţi la comiterea lor.

Prin urmare, Tribunalul, în baza art. 14 raportat la art. 346 C. proc. pen. cu referire la art. 998 şi urm. C. civ. a obligat pe inculpaţii I.F., L.G. şi O.C.M., în solidar, cu părţile responsabile civilmente Agenţia pentru Prestaţii Sociale a Municipiului Bucureşti şi Ministerul Justiţiei, la plata de despăgubiri civile.

Instanţa de fond a apreciat că Agenţia pentru Prestaţii Sociale a Municipiului Bucureşti şi Ministerul Justiţiei au calitate de părţi responsabile civilmente, fiindu-Ie antrenată răspunderea pentru faptele angajaţilor lor comise în exerciţiul funcţiilor încredinţate, fapte prin care inculpaţii au contribuit Ia cauzarea de prejudicii părţilor vătămate, constituite părţi civile în prezenta cauză. Răspunderea civilă a Agenţiei pentru Prestaţii Sociale a Municipiului Bucureşti şi a Ministerului Justiţiei este întemeiată pe dispoziţiile art. 1000 alin. (3) C. civ. anterior, aplicabil în cauza de faţă.

Pe latură civilă, Tribunalul a luat act că partea vătămată Societatea Naţională de Transport Feroviar Călători nu s-a constituit parte civilă în prezenta cauză.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel inculpaţii I.F. şi O.C.M. şi părţile civile Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale - Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială a Municipiului Bucureşti şi Ministerul Justiţiei, criticând-o ca fiind nelegală şi netemeinică, cauza fiind înregistrată la Curtea de Apel Bucureşti Ia data de 13 martie 2012 sub nr. 2023/2/2012 (798/2012).

Inculpata O.C.M. în motivarea apelului a susţinut, în esenţă, că instanţa de fond nu a manifestat rol activ în cauză conform art. 4 C. proc. pen. şi nu a efectuat o cercetare judecătorească completă, situaţie în care nu a făcut o corectă individualizare a pedepselor aplicate, în mod nelegal s-a dispus Ia renunţarea Ia audierea martorilor din lucrări şi a soluţionat greşit latura civilă a cauzei.

Partea responsabilă civilmente Ministerul Justiţiei a arătat, în esenţă, că hotărârea atacată este nelegală, în caua nefiind îndeplinite cerinţele art. 24 C. proc. pen. pentru ca Ministerul Justiţiei să aibă calitatea de parte responsabilă civilmente în prezenta cauză, motivat de faptul că inculpatul I.F. nu a fost angajatul său, acesta a fost angajat de Ministerul Apărării Naţionale şi şi-a desfăşurat activitatea la Biroul Arhivă anexă Ia Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti până la data de 15 iunie 2000 când prin ordin al Şefului Direcţiei Management şi Resurse Umane din cadrul acestui minister a fost trecut în rezervă.

Partea responsabilă civilmente Agenţia pentru Plăţi şi Inspecţie Socială a Municipiului Bucureşti a susţinut, în esenţă, că a fost obligată în solidar cu inculpaţii la plata despăgubirilor civile, în mod nelegal, întrucât inculpatul L.G. a săvârşit infracţiunile, în calitate de prepus prin depăşirea atribuţiilor de serviciu şi în afara orelor de program; iar în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 19/2000 nu poate fi obligată la despăgubiri civile către partea civilă Casa de Pensii a Municipiului Bucureşti, care este ordonator de credite şi îşi recuperează debitele în mod direct şi nemijlocit, de la beneficiarii sumelor respective obţinute în baza deciziilor emise în baza Decretului-lege nr. 118/1990.

Prin decizia nr. 220/A din 11 iulie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a ll-a penală, s-a dispus admiterea apelurilor declarate de către apelanţii inculpaţi I.F. şi O.C.M. şi de apelantele părţi responsabile civilmente Agenţia pentru Plăţi şi Inspecţie Socială a Municipiului Bucureşti şi Ministerul Justiţiei, cu consecinţa desfiinţării sentinţei penale apelate nr. 30 din 16 ianuarie 2012 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

Curtea a reţinut că în perioada noiembrie 1998 - iunie 2000, inculpatul I.F. a îndeplinit funcţia de ajutor în Biroul Arhivă, anexă la Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti, fiind angajat al Ministerului Apărării Naţionale care, prin ordinul Şefului Direcţiei Management Resurse Umane nr. 6 din 05 iunie 2000, în baza art. 43 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare şi art. 12 din Ordinul General al Ministrului Apărării Naţionale nr. 44/1994, pe data de 15 iunie 2000 plutonierul major I.F., ajutor în Biroul Arhivă, anexă la Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti, a fost trecut în rezervă prin aplicarea art. 85 alin. (1) lit. h) din aceeaşi lege.

În raport de acest ordin depus la dosar la solicitarea instanţei de apel, s-a constatat întemeiat motivul de apel invocat în cauză de partea responsabilă civilmente Ministerul Justiţiei, care a susţinut corect că inculpatul I.F. nu a fost prepusul său, acesta fiind angajat şi eliberat din funcţie de Ministerul Apărării Naţionale, instituţie care trebuia citată în cauză în calitate de parte responsabilă civilmente.

Constatând nelegalitatea hotărârii apelate, s-a evidenţiat că judecarea cauzei a avut loc în lipsa unei părţi nelegal citate, partea responsabilă civilmente, Ministerul Apărării Naţionale, aşa încât s-au admis toate apelurile declarate în speţă, în baza art. 379 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., s-a trimis sentinţa penală apelată la aceeaşi instanţă, Tribunalul Bucureşti.

Împotriva acestei decizii nr. 220/A din 01 iulie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti s-a exercitat calea de atac a recursului de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A.

S-au invocat nelegalitatea şi netemeinicia hotărârii atacate pentru următoarele argumente:

Ca motive de procedură, s-a apreciat că desfiinţarea sentinţei se poate dispune doar dacă partea nu a fost legal citată, ori în cauză toate părţile cauzei au fost legal citate, motiv pentru care apelul nu putea fi admis.

Astfel, s-a arătat că părţile dobândesc calitatea legală în condiţiile C. proc. pen., aspecte care nu mai pot fi analizate după pronunţarea unei hotărâri de primă instanţă, în calea de atac a apelului, cu atât mai mult cu cât introducerea în cauză a acestora nu a fost solicitată de partea civilă, singura în măsură să formuleze o astfel de cerere.

Concret, în măsura în care instanţa de apel ar fi considerat că nu sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale ale comitentului pentru fapta prepusului, s-a apreciat că putea să admită apelul Ministerului Justiţiei şi să înlăture obligarea acestuia la plata despăgubirilor civile.

În continuare au fost aduse argumente juridice şi de fapt ce pe fond ar justifica existenţa raportului de subordonare a inculpatului I.F. faţă de Ministerul Justiţiei în săvârşirea faptelor reţinute în sarcina sa.

În concluzie, în baza cazurilor de casare de la pct. 10 şi 17² s-a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei şi trimiterea cauzei pentru judecarea apelurilor la Curtea de Apel Bucureşti.

Prin decizia penală nr. 4207 din 19 decembrie 2012 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a admis recursul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A., s-a casat decizia penală atacată şi s-a trimis cauza la aceeaşi instanţă, Curtea de Apel Bucureşti, pentru continuarea judecării cauzei.

Instanţa supremă a arătat că în cauză părţile au fost legal citate, iar introducerea în cauză a Ministerului Apărării Naţionale ca parte responsabilă civilmente nu a fost solicitată de partea civilă.

Totodată, s-a subliniat caracterul devolutiv integral al căii de atac al apelului, aşa încât în măsura în care instanţa de apel ar fi considerat că nu sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile ale comitentului pentru fapta prepusului, putea sa admită apelul Ministerului Justiţiei şi acestuia la plata despăgubirilor civile.

De asemenea, instanţa supremă a arătat că împotriva inculpatului I.F. au fost înregistrate mai multe dosare, cu fundament faptic asemănător, fiind pronunţate în unele cauze hotărâri judecătoreşti care au urmat şi toate căile de atac, până la nivelul instanţei supreme.

Instanţa de recurs a subliniat şi aspectul de fond vizând contextul că parte responsabilă civilmente a figurat întotdeauna Ministerul Justiţiei, dar şi a împrejurării că prin decizia nr. 75 din 09 martie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti s-a dezbătut efectiv această problemă juridică şi s-a stabilit că Ministerul Apărării Naţionale nu are calitatea de parte responsabilă civilmente, astfel că nu răspunde solidar cu inculpatul I.F. la repararea pagubei.

Instanţa supremă a arătat că în rejudecarea apelurilor, cu caracter devolutiv integral, instanţa învestită - Curtea de Apel Bucureşti - trebuie să hotărască la modul efectiv asupra acestei probleme juridice vizând persoana care are calitatea de parte responsabilă civilmente în cauză. Pe cale de consecinţă, a mai arătat instanţa supremă, se impune continuarea judecăţii din apel de la stadiul imediat prealabil pronunţării deciziei, toate actele procedurale întocmite rămânând valabile.

Cauza a fost reînregistrată la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a ll-a penală, la data de 29 ianuarie 2013, sub nr. 2023/2/2013 (299/2013).

La termenul de judecată din data de 16 aprilie 2013, apelantul inculpat I.F. a declarat că înţelege să-şi retragă apelul formulat în cauză. De asemenea, la acelaşi termen, inculpata O.C.M., prin avocat, a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptelor reţinute în sarcina sa, în sensul înlăturării alin. (5) din art. 215 C. pen., arătând că prejudiciul din cauză nu a fost stabilit cu certitudine, prejudiciul fiind recuperat, reţinându-se doar penalităţi de întârziere. Aceasta a mai arătat că doreşte să beneficieze de prevederile art. 320¹ C. proc. pen., sens în care a şi dat declaraţie, fiind ataşată la dosar, solicitând reindividualizarea pedepsei aplicate, în susţinerea apelului fiind depuse o serie de înscrisuri referitoare la circumstanţele personale ale inculpatei.

Partea civilă R.A.T.B. a arătat că prejudiciul nu a fost recuperat, iar paguba suferită nu reprezintă doar penalităţi, ci prejudiciu efectiv.

Prin decizia penală nr. 127/A din 24 aprilie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a ll-a penală, în baza art. 369 C. proc. pen. s-a luat act de retragerea apelului formulat de apelantul inculpat l.F.

A fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de apelanta inculpată O.C.M.

În temeiul art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. au fost admise apelurile declarate de inculpata O.C.M., Ministerul Justiţiei şi Agenţia pentru Plăţi şi Inspecţie Socială a Municipiului Bucureşti împotriva sentinţei penale nr. 30 din 16 ianuarie 2012 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală.

A fost desfiinţată, în parte, sentinţa penală atacată şi rejudecând în fond:

În baza art. 320¹ C. proc. pen. a fost respinsă ca tardiv formulată cererea inculpatei O.C.M. de judecare a cauzei în procedura simplificată.

A fost redusă pedeapsa aplicată inculpatei O.C.M. pentru infracţiunea prevăzută de art. 26 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1), (2), (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 lit. a) C. pen., art. 76 C. pen., de la 5 ani închisoare la 4 ani închisoare.

În baza art. 33 şi art. 34 C. pen., au fost contopite pedepsele aplicate inculpatei O.C.M. în pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare.

În baza art. 346 alin. (1) C. proc. pen. rap. la art. 14 C. proc. pen., art. 998 şi urm. C. civ. au fost obligaţi în solidar inculpaţii I.F., acesta în solidar şi cu partea responsabile civilmente Ministerul Justiţiei, şi L.G. şi O.C.M., aceştia şi în solidar cu partea responsabilă civilmente Agenţia pentru Prestaţii Sociale a Municipiului Bucureşti, la plata de despăgubiri civile, după cum urmează:

- 521.289,23 RON către partea civilă R.A.T.B.;

- 12.858,24 RON către partea civilă Direcţia Generală de Impozite şi Taxe Locale Sector 1 Bucureşti;

- 116.430 RON către partea civilă Societatea Comercială de Transport cu Metroul Bucureşti M. SA;

- 1.935.575,09 RON către partea civilă Casa de Pensii a Municipiului Bucureşti;

- 402 RON către partea civilă Consiliul Local Sector 6 - Serviciul Public pentru Finanţe Publice Locale;

- 8.438 RON către partea civilă Consiliul Local Sector 2 - Direcţia de Venituri Buget Local Sector 2;

- 14.841,68 RON către partea civilă Consiliul Local Sector 3 - Direcţia de Impozite şi Taxe Locale Sector 6.

Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate.

Pentru a decide astfel, instanţa de apel a constatat următoarele:

Asupra apelului declarat de inculpatul I.F.

Având în vedere împrejurarea că acesta personal a arătat în fata instanţei de apel - la termenul de judecată din data de 16 aprilie 2013 - că îşi retrage apelul formulat Curtea a reţinut incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 389 alin. (1) C. proc. pen., aşa încât a luat act de retragerea apelului formulat de apelantul inculpat I.F.

Asupra apelului declarat de inculpata O.C.M.

Curtea a constatat că faptele de care este acuzată apelanta inculpată există şi întrunesc în drept - obiectiv şi subiectiv, elementele constitutive ale infracţiunilor pentru care a fost trimisă în judecată.

Probele administrate în cauză, care nu au fost infirmate în cursul cercetării judecătoreşti dovedesc situaţia de fapt reţinută, respectiv că inculpata în perioada aprilie 1998 - iunie 2000, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, la intervale scurte de timp, după acelaşi mod de operare şi în împrejurări similare, în calitate de funcţionară a D.G.M.P.S. Bucureşti şi membră în Comisia de aplicare a Decretului-lege nr. 118/1990, constituită la nivelul municipiului Bucureşti, nu a respins, a acceptat promisiunea ori a pretins şi a primit diverse foloase ce nu i se cuveneau, în sumă totală de 1.560 RON de la învinuiţii intermediari, dar şi direct de la învinuiţii beneficiari, în scopul de a face un act contrar îndatoririlor de serviciu, fapte ce întrunesc atât pe latură obiectivă, cât şi pe latură subiectivă, elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită în formă continuată prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (290 fapte).

Având în vedere calitatea inculpatei de la momentul săvârşirii faptelor, Curtea a apreciat că, în mod corect, Tribunalul a reţinut incidenţa dispoziţiilor art. 6 din Legea nr. 78/2000.

Totodată, s-a apreciat că faptele aceleiaşi inculpate, care, în perioada aprilie 1998 - iunie 2000, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, la intervale scurte de timp, după acelaşi mod de operare şi în împrejurări similare, a falsificat deciziile emise în calitate de membră a Comisiei de aplicare a Decretului-lege nr. 118/1990, pe care Ie-a remis (direct ori prin intermediari) către învinuiţii beneficiari pentru ca aceştia să inducă în eroare instituţiile care acordau drepturile ori facilităţile prev. de Decretul-lege nr. 118/1990, folosind documentele false, ajutând astfel ca învinuiţii beneficiari să obţină foloase materiale injuste (indemnizaţii lunare, permise de călătorie gratuite, scutire de impozite, etc., acordate de Decretul-lege nr. 118/1990), prejudiciul cauzat fiind evaluat la suma de 1.387.918 RON, întrunesc atât pe latură obiectivă, cât şi pe latură subiectivă, elementele constitutive ale infracţiunii de complicitate la înşelăciune în formă continuată prevăzută de art. 26 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (276 fapte).

Modul în care inculpata a acţionat, a demonstrat că susţinerile sale iniţiale în sensul că nu a cunoscut caracterul fals al adeverinţelor de strămutat şi că foarte târziu a avut anumite bănuieli cu privire la realitatea şi legalitatea acestor adeverinţe sunt vădit neîntemeiate şi contrare probelor administrate în cauză.

Astfel, faptul că deciziile erau emise în lipsa unor cereri scrise din partea beneficiarilor, împrejurarea că, în numeroase situaţii, inculpata redacta astfel de cereri şi le semna în mod fals în numele petenţilor, faptul că inculpata nu certifica pentru conformitate actele doveditoare de stare civilă, că atât primirea cererilor, cât şi predarea deciziilor de strămutat se făcea de la şi către terţe persoane - intermediari, de la care primea diverse bunuri necuvenite, respectiv că intermediarii nu se legitimau printr-o procură specială prevăzută de metodologia de lucru a comisiei din care făcea parte inculpata, numărul extrem de mare de adeverinţe neînsoţite de alte înscrisuri doveditoare ale strămutării, toate aceste împrejurări au dovedit că inculpata a conştientizat şi acceptat posibilitatea ca adeverinţele să fie falsificate şi a falsificat deciziile de strămutat prin inserarea datelor nereale din adeverinţe.

În plus, inculpata a prevăzut şi cel puţin a acceptat ca deciziile emise să fie ulterior folosite la instituţiile abilitate pentru acordarea drepturilor prevăzute de Decretul-lege nr. 118/1990, cu consecinţa păgubirii patrimoniului acestor instituţii.

Astfel, fiind audiată, la datele de 16 iulie 2009 şi 29 septembrie 2009, inculpata O.C.M. a recunoscut săvârşirea infracţiunilor reţinute în sarcina sa, din declaraţiile inculpatei rezultând cu claritate că, deşi a cunoscut sau cel puţin a avut o bănuială serioasă că adeverinţele prezentate de diverşii intermediari sunt false, aceasta a acceptat posibilitatea ca şi deciziile de strămutat să fie falsificate prin inserarea de date nereale, atitudinea inculpatei fiind determinată în mare măsură de foloasele necuvenite obţinute în schimbul deciziilor falsificate.

Faptul că inculpata, care are studii juridice, a recunoscut în cursul urmăririi penale infracţiunile săvârşite, a confirmat o dată în plus reprezentarea subiectivă pe care aceasta a avut-o cu privire la faptele imputate, fiind cu desăvârşire exclusă ideea săvârşirii faptelor din culpă.

Prin urmare, s-a apreciat că încadrarea juridică este corectă şi corespunzătoare stării de fapt dovedite.

Referitor la solicitarea de schimbare a încadrării juridice a faptei în sensul eliminării dispoziţiilor alin. (5) al art. 215 C. pen. referitor la producerea unor consecinţe deosebit de grave, Curtea a constatat că aceasta este neîntemeiată, atâta timp cât prejudiciul produs în cauză se încadrează în dispoziţiile art. menţionat fiind dovedit de materialul probator administrat în cauză, mai ales de listele cu debitele restante prezentate de părţile vătămate, pe care inculpata nu Ie-a contestat.

Totodată, Curtea a constatat că apelanta inculpată nu a argumentat de ce nu se poate reţine acest prejudiciu, respectiv nu a făcut dovada faptului că s-a achitat o parte din respectivul prejudiciu în aşa fel încât cuantumul acestuia să fie mai mic decât cel prevăzut de art. 215 alin. (5) C. pen. raportat la art. 146 C. pen.

Susţinerile sale în sensul că, de fapt, în cauză au fost solicitate doar penalităţi de întârziere, au fost apreciate de instanţa de apel ca nereale, faţă de constituirile de parte civilă formulate în cauză şi aflate în dosarul Tribunalului.

Totodată, susţinerile apelantei inculpate în sensul că aceste debite ar trebui imputate beneficiarilor faţă de care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală nu au putu fi primite de instanţa de apel, câtă vreme este vorba de fapte continuate pentru care inculpaţii răspund în solidar, întrucât aceştia sunt participanţi la comiterea lor.

Curtea a constatat că încadrarea juridică dată faptei de înşelăciune este exactă, fiind aplicabile dispoziţiile alin. (5) privind consecinţele deosebit de grave, întrucât prin contribuţia sa importantă, conjugată cu contribuţia celorlalţi inculpaţi intermediari, inculpata a facilitat inducerea în eroare a instituţiilor statului, de către inculpaţii beneficiari cu consecinţa producerii unui prejudiciu, calculat prin însumarea tuturor prejudiciilor rezultate din actele materiale realizate, ce a atins pragul consecinţelor deosebit de grave. Astfel, prin modul în care s-au conjugat acţiunile infracţionale în cauză, inculpata a acceptat producerea rezultatului păgubitor.

Cu privire la celelalte critici formulate de apelanta inculpată, referitoare la neexercitarea rolului activ al instanţei de fond în efectuarea unei complete cercetări judecătoreşti, precum şi de aplicarea art. 329 C. proc. pen., Curtea constată că sunt vădit nefondate, întrucât pe parcursul amplei cercetări judecătoreşti desfăşurate în prezenta cauză, au fost reaudiaţi inculpaţii principali, intermediari şi beneficiari şi unii din martorii propuşi prin rechizitoriu, nefiind nelegală renunţarea la martorii propuşi de acuzare atâta timp cât s-a considerat că readministrarea acestei probe testimoniale nu mai este utilă, existând aspecte de fapt şi de drept lămurite deja, prin declaraţiile celorlalţi martori pe care instanţa de fond i-a audiat, în mod nemijlocit.

În ceea ce priveşte cererea apelantei inculpate de aplicarea a dispoziţiilor art. 320¹ C. proc. pen., Curtea a constatat că este tardiv formulată, având în vedere Ordonanţa nr. 121/2011 pentru modificarea şi completarea unor acte normative, care a fost publicată în M. Of. nr. 931 din 29 decembrie 2011.

În actul normativ menţionat se arată la art. XI că referitor la cauzele aflate în curs de judecată în care cercetarea judecătorească în primă instanţă începuse anterior intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor, dispoziţiile art. 320¹ C. proc. pen. se aplică în mod corespunzător la primul termen cu procedură completă imediat următor intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă.

Prin urmare, sentinţa apelată a fost pronunţată la data de 16 ianuarie 2012, dezbaterile având loc la data de 12 decembrie 2011, aşa încât la primul termen de judecată imediat următor, respectiv în faţa instanţei de apel, apelanta inculpată trebuia să solicite aplicarea dispoziţiilor art. 320¹ C. proc. pen., acestea neaplicându-se fără solicitarea expresă a inculpatei, conform prevederilor art. 320¹ alin. (1) C. proc. pen.

În cauza de faţă, Curtea a constatat că apelanta inculpată a solicitat aplicarea acestor dispoziţii doar la primul termen cu procedura legal îndeplinită în faţa instanţei de apel învestită cu continuarea judecăţii apelurilor, decizia penală nr. 4207 din 19 decembrie 2012 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie precizând în mod expres că se impune continuarea judecăţii din apel de la stadiul imediat prealabil pronunţării deciziei nr. 220/A din 01 iulie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, toate actele procedurale întocmite rămânând valabile.

Astfel cum s-a observat din încheierea din data de 11 mai 2012 şi din motivele de apel depuse la dosar de către apelanta inculpată, apelanta nu a invocat aplicarea dispoziţiilor art. 320¹ C. proc. pen., iar la data de 15 iunie 2012 - după repunerea cauzei pe rol - cauza s-a amânat pentru lipsa relaţiilor solicitate Ministerului Apărării Naţionale, ultimul termen fiind la data de 11 iulie 2012, când au avut loc şi dezbaterile în faţa instanţei de apel, când iarăşi apelanta inculpată nu a solicitat aplicarea art. 320¹ C. proc. pen.

Prin urmare, anterior pronunţării deciziei penale nr. 220/A din 01 iulie 2012 în faţa instanţei de apel au fost mai multe termene de judecată, cu procedura legal îndeplinită, la care apelanta inculpată nu a solicitat aplicarea dispoziţiilor art. 320¹ C. proc. pen., aşa încât fiind depăşit stadiul procesual până la care trebuia să se solicite judecarea cauzei în procedura simplificată, Curtea a respins, ca tardiv formulată cererea inculpatei O.C.M. de judecare a cauzei în procedura simplificată.

Referitor însă Ia individualizarea pedepselor aplicate inculpatei, Curtea a constatat că se impune reducerea pedepsei aplicate acesteia pentru infracţiunea prevăzută de art. 26 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1), (2), (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 Iit. a) C. pen., art. 76 C. pen., de la 5 ani închisoare la 4 ani închisoare, având în vedere timpul scurs de la săvârşirea faptelor, împrejurarea că inculpata a regretat fapta comisă, conştientizând că fapta săvârşită, pentru care a realizat beneficii relativ mici, a implicat-o într-un număr foarte mare de procese desfăşurate din anul 2000 până în prezent, vârsta inculpatei, situaţia sa familială, profesională şi socială rezultată din actele depuse în circumstanţiere, ţinând cont de contribuţia acesteia la comiterea faptelor deduse judecăţii, de lipsa antecedentelor penale la data comiterii faptelor, dar şi de împrejurarea că prin decizia penală nr. 75 din 09 martie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, rămasă definitivă, inculpatei i s-a aplicat pentru o faptă similară pedeapsa de 4 ani închisoare pentru un număr mai mare de acte materiale (746 de acte materiale, care însumate au creat un prejudiciu total de 20.133.698.469 ROL), decât cel din prezenta cauză (276 de acte materiale).

Pe de altă parte, Curtea a apreciat că o reducere mai însemnată a pedepsei aplicate nu se impune, fată de numărul mare de acte materiale, de cuantumul prejudiciului produs, de atingerea adusă prestigiul instituţiilor publice, inculpata săvârşind fapta în calitatea de funcţionar al D.G.M.P.S. Bucureşti şi membră în Comisia de aplicare a Decretului-lege nr. 118/1990.

În ceea ce priveşte infracţiunea prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. cu referire al art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 19 din O.U.G. nr. 43/2002, art. 74 lit. a) C. pen. şi art. 80 C. pen. Curtea a constatat că s-a făcut o justă individualizare prin raportare la criteriile prevăzute de art. 72 C. pen.

Asupra apelului declarat de către apelanta parte responsabilă civilmente Ministerul Justiţiei

Inculpatul I.F., la data iniţială a comiterii faptelor, îndeplinea funcţia de ajutor şef Birou Arhivă Specială pendinte de Tribunalul Militar Teritorial din cadrul Direcţiei Instanţelor Militare - Ministerul Justiţiei.

Potrivit art. 29 alin. (3) C. proc. pen., persoana chemată în procesul penal să răspundă pentru pagubele provocate prin fapta învinuitului sau inculpatului se numeşte parte responsabilă civilmente.

Prevederile legale pentru răspunderea comitentului pentru fapta prepusului sunt statuate în art. 1000 alin. (3) C. civ., potrivit căruia comitenţii răspund de prejudiciul cauzat de prepuşii lor, în funcţiile ce li s-au încredinţat.

În cadrul unui raport de prepuşenie, calitatea de comitent o îndeplineşte cel care are posibilitatea de a da instrucţiuni, controla, direcţiona şi îndruma activitatea persoanelor cărora le-au încredinţat funcţiile.

Prin urmare, la data activităţii infracţionale, Direcţia Instanţelor Militare din care făcea parte inculpatul I.F. era subordonată funcţional Ministerului Justiţiei, acesta îndeplinind, potrivit legii, calitatea de comitent, astfel cum rezultă din dispoziţiile H.G. nr. 65/1997.

Împrejurarea că, ulterior, prin Legea nr. 346/2006 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Apărării - Direcţia Instanţelor Militare a fost trecută în subordinea Ministerului Apărării, în cadrul organizării şi funcţionării structurilor centrale [art. 6 alin. (1)] nu atrage calitatea de parte responsabilă civilmente a Ministerului Apărării.

La data comiterii faptei, inculpatul avea calitatea de prepus al Direcţiei Instanţelor Militare, subordonată Ministerului Justiţiei care exercita atribuţiile de coordonare şi îndrumare a activităţii de specialitate desfăşurată de funcţionarii Biroului Arhivă.

Prin urmare, Curtea a constatat că Ministerul Apărării Naţionale nu are calitatea de parte responsabilă civilmente astfel că nu răspunde în solidar, cu inculpatul I.F. la acoperirea pagubei, în cauză această calitate revenind Ministerului Justiţiei, faţă de dispoziţiile legale deja menţionate.

Asupra apelului declarat de partea responsabilă civilmente - Agenţia pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (fostă A.P.S.M. Bucureşti şi fostă D.M.P.S. Bucureşti), Curtea a constatat că susţinerile acesteia referitoare la inexistenţa raportului de prepuşenie în ceea ce o priveşte pe inculpata O.C.M. nu sunt fondate, în considerarea următoarelor argumente:

Inculpata O.C.M., la data comiterii faptelor, era funcţionară în cadruI D.G.M.P.S., membru în Comisia de aplicare a Decretului-lege nr. 118/1990 şi, prin urmare, avea, incontestabil, calitatea de prepus al apelantei.

Contrar susţinerilor apelantei, Curtea a constatat că sunt întrunite condiţiile răspunderii pentru faptele prepuşilor săi, inculpaţii L.G. şi O.C.M., chiar şi în condiţiile în care aceştia au profitat de funcţiile lor şi au acţionat în propriul interes, întrucât între exercitarea funcţiei de membru al Comisiei de aplicare a Decretului-lege nr. 118/1990 din cadrul D.G.M.P.S. şi săvârşirea faptei ilicite (eliberarea deciziilor false) există o legătură de cauzalitate incontestabilă.

Efectele răspunderii apelantei, în calitate de comitent sunt cele instituite de art. 1000 alin. (3) C. civ. ca şi garant pentru faptele inculpaţilor prepuşi care răspund, în temeiul art. 998 - 999 C. civ. pentru faptele proprii, existând o răspundere solidară a comitentului cu proprii prepuşi în situaţia în care mai mulţi prepuşi, subordonaţi unor comitenţi diferiţi au cauzat un prejudiciu.

Victima prejudiciului recuperează prejudiciul atât de la comitent, cât şi de la prepus (în limitele în care acesta l-a cauzat), existând dreptul de regres al primului, iar solidaritatea comitentului decurge din răspunderea pentru prepuşi, având calitatea de garant, garanţie instituită exclusiv în folosul victimei prejudiciului, cât priveşte acoperirea acestuia.

Prin urmare, Curtea a constatat că partea responsabilă civilmente trebuie obligată la plata despăgubirilor în solidar cu prepuşii săi, L.G. şi O.C.M.

Susţinerile apelantei referitoare la inexistenta raportului de prepuşenie în ceea ce îl priveşte pe inculpatul I.F. sunt fondate, faţă de considerentele expuse anterior, când Curtea a constatat că partea responsabilă civilmente, în calitate de comitent al prepusului I.F., o are Ministerul Justiţiei.

Pe cale de consecinţă, instanţa de apel a modificat dispoziţia de obligare a inculpaţilor în solidar cu părţile responsabile civilmente la plata despăgubirilor civile către părţile civile, în considerarea faptului că parte responsabilă civilmente în cazul inculpatului I.F. este Ministerul Justiţiei, respectiv a împrejurării că parte responsabilă civilmente în cazul inculpaţilor L.G. şi O.C.M. este Agenţia pentru Prestaţii Sociale a Municipiului Bucureşti, în prezent Agenţia pentru Plăţi şi Inspecţie Socială.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs părţile responsabile civilmente Agenţia pentru Plăţi şi Inspecţie Socială a Municipiului Bucureşti şi Ministerul Justiţiei.

Astfel, reiteraând întocmai criticile formulate în apel, recurenta parte responsabilă civilmente Agenţia pentru Plăţi şi Inspecţie Socială a Municipiului Bucureşti a susţinut, în cuprinsul motivelor scrise, că, în mod greşit, a fost obligată la achitarea în solidar ca parte responsabilă civilmente, la despăgubiri civile întrucât prejudiciul nu este dovedit, infracţiunile au fost săvârşite de prepuşi prin depăşirea atribuţiilor de serviciu, unele părţi civile sunt în curs de recuperare a prejudiciului, iar obligarea sa la plata despăgubirilor ar însemna o îmbogăţire fără justă cauză a beneficiarilor şi a părţilor civile.

Recurenta parte responsabilă civilmente Ministerul Justiţiei, reiterând, de asemenea, criticile formulate în apel, prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 17² C. proc. pen., a susţinut, în cuprinsul motivelor de recurs că în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile pentru a fi angajată răspunderea comitentului pentru fapta prepusului I.F. întrucât nu exista un raport de prepuşenie, că prepusul nu a săvârşit fapta în cadrul funcţiilor încredinţate de comitent, iar între prejudiciul cauzat şi faptele săvârşite nu există legătură de cauzalitate; s-a mai arătat că obligarea sa la plata despăgubirilor ar însemna o îmbogăţire fără justă cauză a beneficiarilor şi a părţilor civile.

Ambele recurente părţi responsabile civilmente au solicitat admiterea recursului, casarea deciziei şi desfiinţarea sentinţei primei instanţe şi, rejudecând, înlăturarea obligaţiilor de a acoperi prejudiciile către părţile civile, instituite în sarcina lor, în solidar cu inculpaţii.

Examinând hotărârile recurate prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte apreciază recursurile declarat de părţile responsabile civilmente Agenţia pentru Plăţi şi Inspecţie Socială a Municipiului Bucureşti şi Ministerul Justiţiei ca fiind neîntemeiate, pentru următoarele considerente:

În primul rând, prealabil verificării temeiniciei susţinerilor inculpatului şi ale părţilor civile, Înalta Curte arată că, deşi la data de 01 februarie 2014, a intrat în vigoare Legea nr. 135/2010 privind C. proc. pen., iar art. 108 din Legea nr. 255/2013 a abrogat expres C. proc. pen. din 1968 (Legea nr. 29/1968), cadrul procesual în care s-a desfăşurat judecarea prezentelor recursuri este cel reglementat de prevederile art. 385¹ - art. 385¹⁹ din legea de procedură penală anterioară, având în vedere în acest dispoziţiile tranzitorii cuprinse în art. 12 alin. (1) din Legea nr. 255/2013.

Potrivit art. 385⁹ alin. (1) pct. 17² C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării când sunt contrare legii sau când prin acestea s-a făcut o greşită aplicare a legii. încălcarea legii materiale sau procesuale se poate realiza în trei modalităţi principale, respectiv neaplicarea de către instanţa de fond şi cea de apel a unei prevederi legale care trebuia aplicată, aplicarea unei prevederi legale care nu trebuia aplicată sau aplicarea greşită a dispoziţiei legale care trebuia aplicată.

Invocând acest caz de casare, recurentele părţi responsabile civilmente au susţinut că instanţele inferioare au apreciat în mod greşit că în cauză sunt îndeplinite condiţiile pentru a angajată răspunderea lor, în calitate de comitenţi, pentru faptele prepuşilor săi, respectiv inculpaţii I.F., O.C.M. şi L.G.

Potrivit dispoziţiilor art. 1000 alin. (3) C. civ., stăpânii şi comitenţii sunt responsabili de prejudiciul cauzat de servitorii şi prepuşii lor în funcţiile ce li s-au încredinţat.

Raportul de prepuşenie se poate naşte dintr-un contract de muncă, din natura specifică a exercitării unei profesii, din calitatea de membru al unei organizaţii cooperatiste, în mod excepţional, din contractul de mandat, din contractul de antrepriză, situaţia militarilor în termen şi situaţia prepuşilor ocazionali.

Fundamentarea răspunderii comitentului pentru fapta prepusului este bazată pe ideea de garanţie.

Pentru existenţa răspunderii comitentului pentru fapta prepusului trebuiesc îndeplinite condiţiile generale: existenţa prejudiciului, existenţa faptei ilicite a prepusului, existenţa raportului de cauzalitate, existenţa vinei prepusului în comiterea faptei ilicite şi condiţiile speciale: existenţa raportului de prepuşenie, iar prepuşii să fi săvârşit fapta în funcţiile ce li s-au încredinţat.

Raportând consideraţiile teoretice expuse anterior la speţa în cauză, Înalta Curte constată că inculpatul I.F., la data activităţii infracţionale, era ajutor al şefului Biroului Arhivă Specială - aferent Tribunalului Militar din cadrul Direcţiei Instanţelor Militare, subordonată funcţional Ministerului Justiţiei şi exercita atribuţiile de coordonare şi îndrumare a activităţii de specialitate desfăşurată de funcţionarii Biroului Arhivă.

Prin urmare, Ministerul Justiţiei îndeplinea, potrivit legii, calitatea de comitent, parte responsabilă civilmente astfel cum rezultă din dispoziţiile H.G. nr. 65/1997, iar nu Ministerul Apărării Naţionale, împrejurarea că, ulterior, prin Legea nr. 346/2006 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Apărării - Direcţia Instanţelor Militare a fost trecută în subordinea Ministerului Apărării, în cadrul organizării şi funcţionării structurilor centrale [art. 6 alin. (1)] neatrăgând calitatea de parte responsabilă civilmente a Ministerului Apărării.

În ceea ce îi priveşte pe inculpaţii O.C.M. şi L.G., Înalta Curte constată că aceştia erau funcţionari ai D.G.M.P.S. Bucureşti, iar începând cu data de 16 aprilie 1998, prin decizia nr. 54/1998 a directorului general al D.G.M.P.S. a Municipiului Bucureşti, au fost numiţi membri în Comisia pentru acordarea unor drepturi persoanelor persecutate pe motive politice, conform Decretului-lege nr. 118/1990, republicat, astfel încât, Ia data comiterii faptei aveau calitatea de prepus al Agenţiei pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (fostă A.P.S.M. Bucureşti şi fostă D.M.P.S. Bucureşti).

Pe de altă parte, Înalta Curte constată îndeplinirea condiţiilor generale mai sus enunţate:

În cauză s-a constatat existenţa prejudiciului localizat în patrimoniul părţilor civile astfel:

- 521.289,23 RON către partea civilă R.A.T.B.;

- 12.858,24 RON către partea civilă Direcţia Generală de Impozite şi Taxe Locale Sector 1 Bucureşti;

- 116.430 RON către partea civilă Societatea Comercială de Transport cu Metroul Bucureşti M. SA;

- 1.935.575,09 RON către partea civilă Casa de Pensii a Municipiului Bucureşti;

- 402 RON către partea civilă Consiliul Local Sector 6 - Serviciul Public pentru Finanţe Publice Locale;

- 8.438 RON către partea civilă Consiliul Local Sector 2 - Direcţia de Venituri Buget Local Sector 2;

- 14.841,68 RON către partea civilă Consiliul Local Sector 3 - Direcţia de Impozite şi Taxe Locale Sector 3.

De asemenea s-a constatat existenţa faptei ilicite a prepuşilor I.F., O.C.M. şi L.G. [săvârşirea infracţiunilor prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.], existenţa raportului de cauzalitate între faptele inculpaţilor şi prejudiciul cauzat, precum şi a vinei prepuşilor, dovedindu-se că:

- între faptele inculpatului I.F., care printr-o rezoluţie unică, a pretins şi primit, în perioada noiembrie 1998 - iunie 2000, la intervale scurte de timp, după acelaşi mod de operare şi în împrejurări similare, diferite sume de bani, în total 64.442 RON, în scopul de a face un act contrar îndatoririlor de serviciu, în sensul emiterii în fals a adeverinţelor de strămutat pentru mai multe persoane şi faptele aceluiaşi inculpat, care, la intervale scurte de timp, după acelaşi mod de operare şi în împrejurări similare, a ajutat 1.244 de persoanele prin emiterea şi remiterea directă ori indirectă a documentelor oficiale false, în scopul ca aceste persoane să inducă în eroare instituţiile care acordau drepturile ori facilităţile prevăzute de Decretul-lege nr. 118/1990, prin folosirea documentelor oficiale false.

- între faptele inculpatului L.G., care, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, la intervale scurte de timp, după acelaşi mod de operare şi în împrejurărî similare, a primit bani sau alte foloase necuvenite în cuantum total de 420 RON, pentru a nu-şi îndeplini îndatoririle de serviciu, constând în primirea dosarelor beneficiarilor, emiterea deciziilor de strămutat în care erau inserate date nereale, prezentarea lor la conducerea D.G.M.P.S. pentru semnare şi aplicarea ştampilei rotunde, aplicarea ştampilei dreptunghiulare şi semnare pentru „definitiv”, remiterea directă sau indirectă a două exemplare ale deciziilor false către beneficiari şi faptele aceluiaşi inculpat, la intervale scurte de timp, după acelaşi mod de operare şi în împrejurări similare, a falsificat deciziile D.G.M.P.S., apoi Ie-a remis (direct ori prin intermediari) către „titulari” pentru ca aceştia să inducă în eroare instituţiile statului, folosind documentele false, ajutând astfel ca învinuiţii beneficiari să obţină foloase materiale injuste (indemnizaţii lunare, permise de călătorie gratuite, scutire de impozite, etc. acordate de Decretul-lege nr. 118/1990);

- între faptele inculpatei O.C.M., care, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, la intervale scurte de timp, după acelaşi mod de operare şi în împrejurări similare, în calitate de funcţionară a D.G.M.P.S. Bucureşti şi membră în comisia de aplicare a Decretului-lege nr. 118/1990, constituită la nivelul municipiului Bucureşti, nu a respins, a acceptat promisiunea ori a pretins şi primit diverse foloase ce nu i se cuveneau, în sumă totală de 1.560 RON de la învinuiţii intermediari, dar şi direct de la învinuiţii beneficiari, în scopul de a face un act contrar îndatoririlor de serviciu şi faptele aceleiaşi inculpate, care, la intervale scurte de timp, după acelaşi mod de operare şi în împrejurări similare, a falsificat deciziile emise în calitate de membră a Comisiei de aplicare a Decretului-lege nr. 118/1990, pe care Ie-a remis (direct ori prin intermediari) către învinuiţii beneficiari pentru ca aceştia să inducă în eroare instituţiile care acordau drepturile ori facilităţile prev. de Decretul-lege nr. 118/1990, folosind documentele false, ajutând astfel ca învinuiţii beneficiari să obţină foloase materiale injuste (indemnizaţii lunare, permise de călătorie gratuite, scutire de impozite, etc. acordate de Decretul-lege nr. 118/1990) şi prejudiciul cauzat părţilor civile, există legătură de cauzalitate în lanţul determinismului cauzal, cauza acestor prejudicii constituind-o încălcarea unor norme legale de către inculpaţi.

Pe de altă parte, s-a constatat îndeplinirea condiţiilor speciale pentru răspunderea comitentului pentru fapta prepusului: existenţa raportului de prepuşenie; astfel, aşa cum s-a arătat mai sus, inculpatul I.F. era ajutor al şefului Biroului Arhivă Specială - aferent Tribunalului Militar din cadrul Direcţiei Instanţelor Militare, subordonată funcţional Ministerului Justiţie şi prepusul să fi săvârşit fapta în funcţiile ce i s-au încredinţat: inculpatul se prezenta, o dată pe săptămână la Ministerul Justiţiei - Direcţia Instanţelor Militare, în vederea soluţionării, prin audienţe planificate, a petiţiilor adresate instituţiei de către cei în drept să beneficieze de prevederile Decretului-lege nr. 118/1990, fiind abilitat şi având ca atribuţiuni de serviciu înregistrarea cererilor petiţionarilor în registrul de intrare-ieşire al biroului, evaluarea situaţiei prin studiul dosarului „fond penal” şi/sau altor documente referitoare la situaţia juridică invocată de petiţionar şi apoi redactarea în dublu exemplar a adeverinţei doveditoare a situaţiei, cu numărul de înregistrare efectuat.

Inculpaţii O.C.M. şi L.G. erau funcţionari în cadrul D.G.M.P.S. şi membrii ai Comisiei de aplicare a Decretului-lege nr. 118/1990 şi prepuşii să fi săvârşit faptele în funcţiile ce li s-au încredinţat: cei doi inculpaţi, încălcând metodologia stabilită, nu primeau cererile completate ori semnate de petenţi, nu certificau pentru conformitate actele doveditoare ori de stare civilă depuse, nu întocmeau încheierile de şedinţă ale comisiei, nu restituiau un exemplar original al deciziei D.G.M.P.S. direct petentului, ori în cazul în care înmânau decizia altei persoane, o făceau fără să pretindă procură specială care să rămână în original la dosar, iar, în privinţa modalităţii de semnare şi ştampilare a deciziilor false, inculpatul L.G. fie prezenta deciziile la conducere în vederea semnării şi ştampilării (puţine cazuri), fie xerografia semnătura directorului peste care aplica apoi ştampila instituţiei (D.G.M.P.S.) şi o înmâna persoanelor interesate.

În consecinţă, criticile formulate de părţile responsabile civilmente Agenţia pentru Plăţi şi Inspecţie Socială a Municipiului Bucureşti şi Ministerul Justiţiei nu pot fi primite, astfel încât, în mod corect, instanţa de apel a obligat, în solidar, inculpaţii I.F., acesta în solidar şi cu partea responsabilă civilmente Ministerul Justiţiei, şi L.G. şi O.C.M., aceştia şi în solidar cu partea responsabilă civilmente Agenţia pentru Prestaţii Sociale a Municipiului Bucureşti, la plata sumelor reprezentând despăgubiri civile.

Faţă de considerentele arătate mai sus, constatând nefondate motivele de recurs invocate şi nerezultând vreun motiv de casare din cele prevăzute de art. 385⁹ alin. (3) C. proc. pen., care să poată fi luat în considerare din oficiu, Înalta Curte, în baza art. 385¹⁵ pct. 1 lit. b) din acelaşi cod urmează a respinge ca nefondate recursurile declarate de părţile responsabile civilmente Agenţia pentru Plăţi şi Inspecţie Socială a Municipiului Bucureşti şi Ministerul Justiţiei.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. (1968), se va dispune obligarea recurentelor părţi responsabile civilmente la plata sumei de câte 200 RON cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimaţii inculpaţi I.F. şi L.G., în sumă de câte 300 RON, şi pentru intimata inculpată O.C.M. în sumă de 75 RON se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de părţile responsabile civilmente Agenţia pentru Plăţi şi Inspecţie Socială a Municipiului Bucureşti şi Ministerul Justiţiei împotriva deciziei penale nr. 127/A din 24 aprilie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a ll-a penală, privind şi pe inculpaţii I.F., O.C.M. şi L.G.

Obligă recurentele părţi responsabile civilmente la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, azi 13 februarie 2014.

← ICCJ. Decizia nr. 53/2014. Penal		ICCJ. Decizia nr. 532/2014. Penal →

ICCJ. Decizia nr. 530/2014. Penal

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 530/2014. Penal