ICCJ. Decizia nr. 514/2014. Penal

Decizii penale ICCJ 2014

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 514/2014

Dosar nr. 36005/3/2012

Şedinţa publică din 12 februarie 2014

Deliberând asupra recursului declarat de inculpatul M.C.Ş. împotriva Deciziei penale nr. 132 din 22 mai 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I-a penală, constată următoarele:

I. Prin Decizia penală nr. 132 din 22 mai 2013, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I-a penală, a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul M.C.Ş. împotriva Sentinţei penale nr. 123/F/2013 din 21 februarie 2013 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. 36005/3/2012.

A dedus din pedeapsa aplicată reţinerea şi arestarea preventivă din data de 24 august 2012 până la data de 07 decembrie 2012 şi a făcut aplicarea art. 192 C. proc. pen.

Pentru a decide astfel, Curtea de Apel a avut în vedere că prin Sentinţa penală nr. 123 din 21 februarie 2013, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, în temeiul art. 334 C. proc. pen. a respins cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpatul M.C.Ş. din infracţiunea de trafic de droguri de mare risc, prev. de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 37 lit. b) C. pen. în infracţiunea de deţinere de droguri de mare risc în vederea consumului propriu prevăzută de art. 4 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 37 lit. b) C. pen.

În baza art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. art. 74 alin. ultim, art. 76 lit. a) C. pen. a condamnat pe inculpatul M.C.Ş. la o pedeapsă principală de 6 (şase) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc şi la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen., pe o perioadă de 3 ani, după executarea pedepsei principale.

În baza art. 71 C. pen. a interzis inculpatului, pe durata executării pedepsei, ca pedeapsă accesorie, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen.

În baza art. 88 alin. (1) C. pen., a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului M.C.Ş. durata reţinerii şi arestării preventive de la 24 august 2012 la 07 decembrie 2012.

În temeiul dispoziţiilor art. 17 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 a confiscat drogurile de mare risc rămase în urma analizelor de laborator, în vederea distrugerii cu păstrarea contraprobelor, respectiv cantitatea de 3,31 grame heroină indisponibilizată la Camera de Corpuri Delicte a IGPR, conform dovezii seria H nr. 0022779 din 06 septembrie 2012.

În baza art. 191 alin. (1) şi (2) Cod proc. pen., a obligat inculpatul la plata a câte 2000 RON cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunţa această hotărâre, Tribunalul a reţinut următoarele:

La data de 24 august 2012, în jurul orei 12⁰⁰, organele de poliţie din cadrul Secţiei 7 Poliţie au depistat pe inculpatul M.C.Ş. zis "C." şi pe numitul S.M. aflaţi primul pe locul şoferului iar celălalt pe locul din faţă dreapta ale unui autoturism marca B. nr. X parcat pe str. L. sector 2.

Întrucât aveau un comportament suspect, lucrătorii de poliţie au procedat la verificarea sus-numiţilor, iar în momentul percheziţionării corporale, asupra inculpatului M.C.Ş., în pantalonii scurţi pe care acesta îi purta, între picioare, a fost găsită o pungă din material plastic în care se aflau 66 de punguţe care conţineau o substanţă pulverulentă de culoare bej ce reprezintă heroină.

Raportul de constatare tehnico-ştiinţifică nr. 2158939 din 30 august 2012 a concluzionat că proba constând într-o pungă din material plastic ce conţine 66 de folii din material plastic de culoare albă cu o substanţă pulverulentă de culoare bej conţine 3,40 grame de heroină şi cafeină.

Audiat fiind în cauză, inculpatul M.C.Ş. nu a recunoscut învinuirea ce i s-a adus, arătând că este consumator de heroină acesta fiind şi motivul pentru care se afla pe str. L. sector 2 adică acela de a-şi cumpăra heroină pentru consum propriu.

Inculpatul M.C.Ş. a declarat că s-a deplasat cu autoturismul marca B. aparţinând fratelui său, P.G.D. împreună cu numitul S.M. în zona străzii L. sector 2, zonă cunoscută pentru vânzarea de heroină, pentru a-şi cumpăra o doză pentru consum propriu. Inculpatul a precizat că, în momentul în care a ajuns pe acea stradă a fost oprit de mai mulţi lucrători de poliţie care i-au cerut să iasă din autoturism şi l-au percheziţionat negăsind asupra sa nicio substanţă interzisă de lege. Inculpatul mai adaugă faptul că a realizat că nu găseşte asigurarea maşinii şi a rămas circa 5 - 10 minute pentru a o căuta, moment în care unul din lucrătorii de poliţie a intervenit, arătându-i o pungă cu mai multe doze de heroină şi învinuindu-l că îi aparţin.

Inculpatul M.C.Ş. a declarat că punga cu heroină nu îi aparţine ci că a fost victima unei înscenări a poliţiei. Apărarea inculpatului în sensul celor expuse mai sus a fost înlăturată de probele şi mijloacele de probă administrate în dosar.

Astfel, staţionarea autoturismului marca B. în care au fost depistaţi inculpatul M.C.Ş. şi numitul S.M. în zona L. sector 2, cunoscută ca o zonă în care se vând droguri, a ridicat suspiciuni lucrătorilor de poliţie aflaţi în zonă care au procedat la verificarea ocupanţilor autoturismului şi a autoturismului.

Procesul-verbal de constatare a infracţiunii flagrante încheiat la data de 24 august 2012 de către organele de poliţie arată în mod clar faptul că în timp ce inculpatul era supus unui control corporal desfăşurat pe str. L. şi se afla cu mâinile sprijinite de portbagajul autoturismului marca B. cu care se deplasase în zonă, din pantaloni i-a căzut o pungă din plastic în care se aflau mai multe punguţe conţinând Heroină, moment în care a încercat să fugă, fiind imobilizat şi încătuşat.

Această constatare a organelor de poliţie împreună cu identificarea asupra inculpatului M.C.Ş. a unei pungi cu mai multe folii cu heroină, în pantalonii scurţi pe care acesta îi purta, în zona dintre picioare, constatare cuprinsă în procesul-verbal de percheziţie încheiat la data de 24 august 2012 este de natură a infirma apărarea inculpatului.

Chiar în declaraţia sa, inculpatul a precizat că s-a deplasat în zonă pentru a se aproviziona cu heroină, pentru a cumpăra "o bilă de heroină" iar faptul că avea asupra sa cele 66 de doze cu heroină, nu este o simplă coincidenţă ci întăreşte scopul declarat al venirii sale în zonă.

Mai mult, este puţin credibil faptul că cineva ar fi aruncat o pungă cu 66 de doze de heroină pe stradă, chiar în acel moment. Cantitatea mare de heroină pe care inculpatul M.C.Ş. o avea asupra sa indică faptul că acesta o deţinea pentru vânzare.

În sprijinul învinuirii aduse inculpatului stau şi declaraţiile martorului asistent N.V.C. care a declarat că a observat lângă un autoturism marca B. pe inculpatul M.C.Ş. şi pe numitul S.M. iar lângă aceştia se afla o pungă cu cele 66 de doze de heroină, la o distanţă de 50 - 60 cm de portbagajul maşinii, în spatele acesteia, pe carosabil.

Audiat în calitate de martor S.M. a declarat că a mers în ziua respectivă împreună cu inculpatul M.C.Ş. în zona L. sector 2, deplasându-se cu autoturismul acestuia, pentru a cumpăra heroină. Ajunşi în zonă, au fost opriţi de organele de poliţie dar nu a văzut când s-a găsit punga cu 66 de doze de heroină asupra inculpatului M.C.Ş. În plus în faza de cercetare judecătorească martorul arată că nu este adevărat că în timpul controlului corporal al inculpatului din interiorul pantalonilor ar fi căzut nişte droguri, arătând însă în acelaşi context că momentul percheziţiei a avut loc concomitent aşa încât el nu a avut câmp vizual, în permanenţă, asupra percheziţiei corporale a inculpatului.

Întrucât apărarea a invocat o serie de chestiuni care în opinia acesteia se puteau constitui în dubii pe elemente de fapt ce ar fi fost surprinse în procesul-verbal de constatare a infracţiunii instanţa a procedat, după punerea în discuţie a utilităţii probei, la audierea martorilor B.V. şi C.C.A., doi dintre poliţiştii care au întocmit acel proces-verbal.

Din declaraţia celor doi martori se reţine că la data reţinută ca dată a infracţiunii aceştia împreună cu 7 - 8 persoane efectuau activităţi de supraveghere în zona L. pentru depistarea unor suspecţi, pentru infracţiuni de tâlhărie, moment în care a văzut autoturismul B. de culoare argintie, în care se afla inculpatul şi pe locul din dreapta o altă persoană identificată ca fiind S.M.

Martorilor părându-li-se că cei doi au un comportament suspect s-au apropiat pentru a-i legitima, moment în care inculpatul a încercat să accelereze maşina, turând puternic motorul, dar fără a pune în mişcare autoturismul, ceea ce i-a determinat să ia măsuri suplimentare de precauţie scoţându-i pe cei doi din autoturism şi conducându-i spre portbagajul autoturismului spre a fi percheziţionaţi. Când inculpatul se afla aproximativ în lateralul uşii din spate stânga ambii martori au observat cum dintre picioarele acestuia a căzut o punguţă de plastic ce conţinea ceva de culoare alb, moment în care inculpatul a încercat să şi fugă, creându-se o mică busculadă până la imobilizarea şi încătuşarea acestuia.

Ulterior, aceştia au revăzut punguţa cu conţinut alb la o distanţă de o jumătate de metru - un metru în spatele maşinii însă aceştia arată că era vorba despre aceeaşi punguţă nefiind posibil ca cineva să fi plasat acolo drogurile pentru că zona era atent supravegheată în dispozitiv fiind un număr mare de poliţişti. Martorii au arătat că de la locul la care ambii au văzut căzând ceva dintre picioarele inculpatului şi până la locul în care a fost ulterior găsită punguţa este o distanţă de 3 metri, schimbarea poziţiei se datorează busculadei create pentru imobilizarea inculpatului care a încercat să fugă când au căzut acele droguri, arătând că deşi ei nu au văzut în permanenţă această punguţă, participând la imobilizarea inculpatului, au fost alţi colegi de-ai lor care supravegheau zona şi au păstrat acest contact vizual.

Nu lipsit de relevanţă este faptul că ambii martori sunt siguri în depoziţiile lor legat de faptul că este vorba de una şi aceeaşi punguţă de droguri martorul B.V. afirmând că la momentul la care punguţa a căzut se vedea conţinutul acesteia, respectiv dozele, iar martorul C.C.A. declară că la acel moment şi el a văzut că punga avea un conţinut alb.

În atare situaţie, Tribunalul a constatat că cele reţinute în procesul-verbal de constatare a infracţiunii sunt confirmate de declaraţiile celor doi martori care explică aspectul cel mai controversat invocat de apărare, acela legat de schimbarea poziţiei drogurilor faţă de momentul la care se reţine că acestea au căzut.

S-a mai invocat o critică legată de întocmirea unui alt proces-verbal care atestă că la percheziţie nu s-au găsit bunuri interzise, cu privire la care se observă că nu există o contradicţie între acest proces-verbal şi cel de constatare a infracţiunii flagrante, în condiţiile în care în acesta din urmă se atestă prezenţa drogurilor, surprinzându-se momentul săvârşirii infracţiunii pe când cel de-al doilea proces-verbal, conform declaraţiilor martorilor s-a reţinut că a fost încheiat la secţie, din considerente de ordin practic pentru a fi siguri că asupra inculpatului nu se mai găsesc şi alte obiecte interzise.

Concluzionând, Tribunalul a apreciat că probele administrate în cauză au demonstrat că inculpatul a avut asupra sa cantitatea de droguri, de care a încercat să scape, cu precizarea că aceasta era ascunsă în interiorul pantalonului scurt cu care era îmbrăcat, relevante fiind în acest sens şi fotografiile judiciare din dosar, care atestă faptul că pantalonii erau rupţi în zona din care se reţine că au căzut.

În plus, schimbarea poziţiei drogurilor este stricată de către probele la care am făcut referire, şi în opinia instanţei nu este vorba de un dubiu, fiind explicabil că în momentul în care inculpatului i-au căzut drogurile şi a încercat să fugă, în busculada creată pentru a-l imobiliza, participând mai mulţi poliţişti, drogurile să fi fost mişcate din locul în care au căzut în locul în care au fost fixate criminalistic.

Din perspectiva schimbării încadrării juridice, Tribunalul a apreciat că aceasta nu este justificată, în condiţiile în care, date fiind circumstanţele reţinute numărul mare de doze de heroină, respectiv 66, şi faptul că cel care îl însoţea pe inculpat respectiv S.M. a semnat procesul-verbal fără obiecţiuni (spre deosebire de inculpat), ceea ce determină instanţa să conchidă că drogurile nu erau pentru consumul propriu ci erau spre vânzare, acesta fiind şi scopul prezenţei inculpatului în acea zonă cunoscută ca o zonă a tranzacţiilor în această materie, considerente pentru care a fost respinsă această cerere de schimbare a încadrării juridice.

În drept fapta inculpatului M.C.Ş. zis "C." care la data de 24 august 2012, a deţinut, pentru vânzare, fără drept, o punguţă cu 66 bile conţinând 3,40 grame de Heroină întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de droguri de mare risc, prev. de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000.

În sarcina inculpatului M.C.Ş. s-au reţinut dispoziţiile art. 37 lit. b) C. pen. având în vedere că prin Sentinţa penală nr. 167 din 09 februarie 2004 a Tribunalului Bucureşti, acesta a fost condamnat, în baza art. 211 C. pen., la 7 ani închisoare, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 5534 din 27 octombrie 2004 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Pentru fapta săvârşită inculpatului i s-a aplicat o pedeapsă, la a cărei stabilire şi individualizare s-au avut în vedere criteriile generale de individualizare a pedepsei prev. de art. 72 C. pen. şi anume: dispoziţiile părţii generale a Codului penal cu referire la tipul de pedeapsă aplicată, la modalitatea de executare a pedepsei, dispoziţiile legii speciale respectiv Legea nr. 143/2000 care statuează limitele speciale de pedeapsă pentru infracţiunea dedusă judecăţii, precum şi împrejurările reale ale faptei referitoare la cantitatea de droguri de mare risc deţinută fără drept, în vederea comercializării.

De asemenea, în cauză, instanţa a avut în vedere atât starea de agravare reţinută prin existenţa stării de recidivă postexecutorii la care s-a făcut referire mai sus, dar şi circumstanţe atenuante judiciare date de vârsta inculpatului, faptul că antecedentele penale nu au legătură pe linia traficului de droguri, că anterior arestării avea un loc de muncă şi o familie organizată, şi făcând concursul între aceste circumstanţe atenuante şi stări de agravare Tribunalul a opinat spre coborârea pedepsei sub minimul special de pedeapsă, orientându-se în funcţie de criteriile analizate mai sus şi stabilind o pedeapsă într-un cuantum care să reflecte atât aspectele personale favorabile dar şi pe cele nefavorabile date şi de atitudinea nesinceră a inculpatului la care se adaugă şi circumstanţele reale ale faptei, cantitatea de droguri traficată etc.

Pornind de la conţinutul normativ al infracţiunii de trafic de droguri de mare risc Tribunalul a aplicat inculpatului şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen., într-un cuantum care să eficientizeze această pedeapsă.

Sub aspectul modalităţii de executare a pedepsei, dat fiind cuantumul pedepsei spre care s-a orientat instanţa, gravitatea faptelor comise, existenţa stării de recidivă, Tribunalul a constatat că singura modalitate legală de executare este aceea în regim de detenţie, sens în care în baza art. 71 C. pen., va interzice inculpatului, pe durata executării pedepsei, ca pedeapsă accesorie, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen.

În baza art. 88 alin. (1) C. pen., a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului M.C.Ş. durata reţinerii şi arestării preventive de la 24 august 2012 la 07 decembrie 2012.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel inculpatul M.C.Ş., solicitând prin apărătorul ales achitarea inculpatului în conformitate cu disp. art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. c) C. proc. pen., întrucât din materialul administrat rezultă dubii care trebuie să profite inculpatul.

Analizând legalitatea şi temeinicia sentinţei apelate în raport de criticile aduse precum şi sub toate aspectele de fapt şi de drept, Curtea de Apel a constatat că apelul este nefondat pentru următoarele considerente:

La data de 24 august 2012, organele de poliţie din cadrul D.G.P.M.B. Sector 2 se aflau în misiune de supraveghere pe str. L., din Bucureşti, ocazie cu care, au oprit un autoturism marca B., cu număr de înmatriculare X, în care se afla inculpatul şi numitul S.M.

Când a coborât din maşină, inculpatul M.C.Ş. a încercat să fugă şi a lăsat să-i cadă din pantalonul scurt, printr-un orificiu aflat în materialul pantalonilor în locul situat între picioarele acestuia, o punguţă din plastic, în care se aflau 66 doze de heroină (a se vedea planşa foto).

Poliţiştii care l-au prins în flagrant pe inculpat au observat - în mod direct - acest lucru, astfel cum rezultă din cuprinsul procesului-verbal de prindere în flagrant. Prima instanţă a audiat, în calitate de martori, şi pe doi dintre poliţiştii care au efectuat prinderea în flagrant.

Cu privire la acest procedeu probator, Curtea de Apel a reiterat că organele de poliţie ce efectuează prinderea în flagrant nu pot fi audiate şi în calitate de martori, deoarece acestea au exprimat ceea ce au perceput nemijlocit, prin intermediul unui alt mijloc de probă, respectiv procesul-verbal de prindere în flagrant. Organele judiciare nu pot avea, deci, o dublă calitate, respectiv de agenţi constatatori şi de martori.

Criticile adresate procesului-verbal trebuie să fie altele decât cele aplicabile unei declaraţii de martori, respectiv constatare de nulităţi absolute sau relative, lipsa condiţiilor de formă sau alte asemenea şi nu intervertirea acestui mijloc de probă, într-o declaraţie de martor.

Trecând peste aceste aspecte de legalitate, Curtea de Apel a constatat că - şi cu ocazia audierii, în faţa Tribunalului - poliţiştii au reiterat elementele din procesul-verbal de prindere în flagrant şi care se coroborează cu planşa fotografică.

Inculpatul a pretins, atât în faţa instanţei de fond, cât şi în faţa instanţei de apel, că nu este vinovat de săvârşirea faptelor şi că punga cu droguri se găsea pe stradă sau a fost aruncată dintr-o curte. Versiunea sa este susţinută doar de celălalt ocupant al maşinii sale, respectiv numitul S.M.

Susţinerile sale apar ca fiind neverosimile şi în contradicţie cu întreg materialul probator aflat la dosar, în special cu procesul-verbal de prindere în flagrant, singura probă în favoarea sa fiind declaraţia prietenului său, cu care se afla în maşină.

Faptul că, în zonă, se vindeau droguri nu este de natură a-l exonera pe inculpat şi nici nu există vreo probă sau măcar vreun indiciu că vreo persoană ar fi aruncat în direcţia sa cu un număr de 66 de pungi cu heroină. A mai arătat inculpatul că nu era traficant de droguri, deoarece asupra sa au fost găsiţi bani şi aceştia erau destinaţi cumpărării de droguri. Această apărare apare ca fiind neclară, fiind pentru prima dată când într-o cauză penală existenţa banilor asupra unui traficant de droguri este invocată drept cauză de exonerare de răspundere.

Faptul că avea bani asupra sa poate duce la concluzia că a mai vândut droguri şi până atunci şi nu că nu este traficant, dar acest aspect ar putea fi clarificat printr-o nouă punere sub acuzare a inculpatului pentru posibile fapte de trafic, anterioare celei din prezenta. Oricum, existenţa banilor asupra sa nu poate reprezenta - în niciun caz - o dovadă că nu este traficant de droguri. Nu există, deci, vreun temei pentru ca inculpatul să fie achitat în baza art. 10 lit. c) C. proc. pen.

Încadrarea în drept, dată de prima instanţă, a fost apreciată ca fiind corectă, Tribunalul făcând o justă interpretare a dispoziţiilor legale.

În ceea ce priveşte individualizarea judiciară a pedepsei, Curtea de Apel a constatat că prima instanţă a făcut o incorectă aplicare a dispoziţiilor art. 72 C. pen., vicierea individualizării fiind dată, în principal, de reţinerea nejustificată a circumstanţelor atenuante.

Inculpatul este recidivist, fiind condamnat anterior la 7 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, nu a recunoscut săvârşirea faptei, învederând instanţelor tot felul de teorii fanteziste şi a încercat să vândă 66 doze de heroină, cantitate apreciată de Curtea de Apel drept ridicată. Faptul că starea de recidivă nu este una specială nu poate fi reţinută ca şi circumstanţă atenuantă, cum în mod nejustificat a reţinut prima instanţă. Constatând însă că procurorul nu a promovat recurs, Curtea de Apel nu a putut aplica un regim sancţionator corespunzător şi eficient faţă de infracţiunea săvârşită de inculpat, având în vedere exigenţele principiului non reformatio in pejus.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul M.C.Ş., care a solicitat reducerea pedepsei şi aplicarea legii mai favorabile.

II. Analizând recursul declarat, în raport cu conţinutul actelor şi lucrărilor de la dosar, Înalta Curte constată că recursul inculpatului este fondat numai în ceea ce priveşte aplicarea legii penale mai favorabile şi urmează a fi admis pentru considerentele care se vor arăta în continuare.

Conform art. 12 din Legea nr. 255/2013, recursurile în curs de judecată la data intrării în vigoare a Codului de procedură penală, declarate împotriva hotărârilor care au fost supuse apelului potrivit legii vechi, rămân în competenţa aceleiaşi instanţe şi se judecă potrivit dispoziţiilor legii vechi privitoare la recurs.

În consecinţă, analiza cazurilor de casare se va realiza în conformitate cu normele Codului de procedură penală anterior, respectiv art. 385³, art. 385⁹ C. proc. pen. anterior.

Cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 17² C. proc. pen. anterior, când hotărârea este contrară legii sau când prin hotărâre s-a făcut o greşită aplicare a legii:

Recurentul a criticat decizia în principal cu privire la individualizarea sancţiunii pe care a apreciat-o ca fiind contrară art. 72 C. pen. anterior, iar în subsidiar cu privire la aplicarea legii penale mai favorabile, solicitând aplicarea unei sancţiuni în limitele prevăzute de C. pen. în vigoare.

În ceea ce priveşte criticile referitoare la individualizarea sancţiunii în raport de criteriile de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. anterior, Înalta Curte constată că modificarea adusă cazurilor de casare prin Legea nr. 2/2013, în vigoare la data pronunţării apelului exclud posibilitatea analizei criticii formulate.

Astfel, după data de 15 februarie 2013, cazul de casare de la art. 385⁹ pct. 14 C. proc. pen. anterior, permite instanţei să analizeze sancţiunea doar în ceea ce priveşte aplicarea unei pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Abrogarea dispoziţiei referitoare la posibilitatea de a examina criteriile de individualizare din art. 72 C. pen. anterior, decurge din limitarea căii de atac a recursului la problema de drept.

În acelaşi sens Legea nr. 2/2013 a înlăturat, odată cu abrogarea art. 385⁹ pct. 18 C. proc. pen. anterior, posibilitatea instanţei de recurs de a reaprecia faptele.

Orice reformare a hotărârii pronunţate în apel este în consecinţă strict legată de aplicarea legii.

În consecinţă, având în vedere că înlăturarea textului de lege din art. 385⁹ pct. 14 C. proc. pen. anterior este echivalentă cu o limitare a cazurilor de casare, instanţa de recurs nu poate examina în cauza de faţă critica referitoare la individualizarea pedepselor în cadrul cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 17² C. proc. pen. anterior.

Mai mult, în speţă, recurentul inculpat M.C.Ş., nu a depus motivele scrise în termenul stabilit de art. 385¹⁰ alin. (2) C. proc. pen. anterior, acestea fiind depuse doar la data de 07 februarie 2014 astfel încât nu ar putea fi examinate decât cazurile de casare ce pot fi luate în considerare din oficiu.

În ceea ce priveşte aplicarea legii mai favorabile, Înalta Curte constată că este în prezenţa situaţiei prevăzute de art. 5 C. pen. şi anume, aplicarea legii penale mai favorabile pană la judecarea definitivă a cauzei.

Analizând recursul declarat în cauză, Înalta Curte va reţine că în examinarea legii incidente cu privire la acuzaţia formulată faţă de recurentul inculpat M.C.Ş. urmează să analizeze:

1. Influenţa modificărilor legislative cu privire la limitele maxime de pedeapsă din legile succesive şi consecinţele produse de acuzaţie cu privire la sancţiune la data săvârşirii faptei şi la data judecării recursului, cu precizarea că se va avea în vedere caracterul unitar al dispoziţiilor referitoare la pedeapsă şi circumstanţele de individualizare în raport de încadrarea juridică dată faptei;

2. Instituţiile autonome în raport de incriminare şi sancţiune decurgând din incriminare, respectiv art. 37 lit. b) C. pen. anterior.

Influenţa modificărilor legislative cu privire la limitele maxime de pedeapsă din legile succesive şi consecinţele produse de acuzaţie cu privire la sancţiune la data săvârşirii faptei şi la data judecării recursului:

Pentru a compara cele două legi Înalta Curte va analiza consecinţele faptei în legea în vigoare la data săvârşirii ei (încadrarea juridică dată în rechizitoriu şi sancţiunile ce decurg din incriminare) şi consecinţele faptei în urma intrării în vigoare a legii noi.

Astfel, pentru a vedea cum este sancţionată fapta în legea nouă, trebuie mai întâi să se stabilească dacă şi cum anume este încadrată juridic acuzaţia în legea nouă.

Art. 2 din Legea nr. 143/2000, forma anterioară:

(1) Cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, oferirea, punerea în vânzare, vânzarea, distribuirea, livrarea cu orice titlu, trimiterea, transportul, procurarea, cumpărarea, deţinerea ori alte operaţiuni privind circulaţia drogurilor de risc, fără drept, se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi.

(2) Dacă faptele prevăzute la alin. (1) au ca obiect droguri de mare risc, pedeapsa este închisoarea de la 10 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi.

Art. 81 din Legea nr. 187/2012 prevede că Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 362/3.08.2000, cu modificările şi completările ulterioare, se modifica după cum urmează:

Art. 2 va avea următorul cuprins:

(2) Dacă faptele prevăzute la alin. (1) au ca obiect droguri de mare risc, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 12 ani şi interzicerea unor drepturi.

Examinarea textelor de lege în vederea stabilirii legii penale mai favorabile se va realiza în raport de consecinţele produse de acuzaţie cu privire la sancţiune la data săvârşirii faptei şi consecinţele la data judecării recursului având în vedere caracterul unitar al dispoziţiilor referitoare la pedeapsă şi circumstanţele de individualizare în raport de încadrarea juridică dată faptei.

Art. 74 C. pen. anterior

Împrejurări care pot constitui circumstanţe atenuante:

"Următoarele împrejurări pot fi considerate circumstanţe atenuante:

(...) Împrejurările enumerate în prezentul articol au caracter exemplificativ."

Art. 76 C. pen. anterior

Efectele circumstanţelor atenuante:

"În cazul în care există circumstanţe atenuante, pedeapsa principală pentru persoana fizică se reduce sau se schimbă, după cum urmează:

a) când minimul special al pedepsei închisorii este de 10 ani sau mai mare, pedeapsa se coboară sub minimul special, dar nu mai jos de 3 ani."

Potrivit legii vechi, ca urmare a reţinerii circumstanţelor atenuante [art. 76 lit. a) C. pen. anterior], inculpatul M.C.Ş. a primit o sancţiune de 6 ani, sub minimul special de 10 ani, cu patru ani mai mică decât maximul determinat ca efect al circumstanţelor atenuante (3 - 10 ani).

Legea nouă este mai favorabilă inculpatului M.C.Ş. pentru că prevede un minim special de 5 ani, cuantum care este mai redus decât pedeapsa aplicată conform vechii legii ca urmare a efectelor circumstanţelor atenuante (6 ani), pedeapsă la care Înalta Curte va dispune condamnarea inculpatului după schimbarea încadrării juridice.

Schimbarea încadrării juridice se va dispune conform art. 334 C. proc. pen. anterior având în vedere prevederile art. 12 alin. (1) teza finală Legea nr. 255/2013 potrivit cărora se aplică dispoziţiile legii vechi.

Ca urmare a stabilirii legii noi ca lege mai favorabilă, conform art. 12 din Legea nr. 187/2012, în cazul succesiunii de legi penale intervenite până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, pedepsele accesorii şi complementare se aplică potrivit legii care a fost identificată ca lege mai favorabilă în raport cu infracţiunea comisă.

Înalta Curte va observa şi faptul că în raport de limitele de pedeapsă, legea nouă este mai favorabilă, deoarece pedeapsa prevăzută de lege are o limită maximă mai mică, de 12 ani în loc de 20 de ani şi astfel poate deveni mai favorabilă în raport de intervenirea altor instituţii ori în cazul intervenirii unui act de clemenţă.

Potrivit hotărârii de condamnare inculpatului M.C.Ş. i s-a interzis, ca pedeapsă complementară, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. anterior, pe o perioadă de 3 ani, după executarea pedepsei principale, iar ca pedeapsă accesorie, pe durata executării pedepsei, a interzicerii exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. anterior, respectiv:

a) dreptul de a alege şi de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice;

b) dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat.

Aceste pedepse au corespondent în art. 66 lit. a) şi b) C. pen., respectiv: a) dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; b) dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat.

Aşadar, Înalta Curte va constata că pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. anterior, pe o perioadă de 3 ani are corespondent în art. 66 lit. a) şi b) C. pen., urmând a se executa în acest conţinut pentru o perioadă de 3 ani, în condiţiile art. 68 C. pen.

De asemenea pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. anterior are corespondent în art. 66 lit. a) şi b) C. pen., urmând a se executa în acest conţinut, în condiţiile art. 65 C. pen.

Instituţiile autonome în raport de incriminare şi sancţiune decurgând din incriminare, respectiv art. 37 lit. b) C. pen. anterior.

Principiul constituţional al aplicării legii penale mai favorabile presupune examinarea în concret a efectelor celor două coduri cu privire la instituţiile autonome.

Examinarea cauzei cu privire la legea incidentă în cazul unor instituţii diferite de incriminare şi sancţiune este impusă de lege şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale

Legea nr. 187/2012 stabileşte legea mai favorabilă distinct faţă de cea stabilită în raport de încadrarea juridică şi sancţiune în cazul recidivei (art. 9), pluralitatea de infracţiuni (art. 10), suspendarea condiţionată a executării pedepsei (art. 15, 22), măsuri educative (art. 17).

Voinţa legiuitorului este clară şi neechivocă, în aplicarea principiului constituţional al aplicării legii mai favorabile cu privire la situaţia concretă a persoanei acuzate, prin examinarea distinctă a instituţiilor incidente fiecărui caz în parte.

Aplicarea legii penale mai favorabile în raport de instituţiile care funcţionează autonom a fost discutată în doctrină şi practică încă din anul 1936.

Vintilă Dongoroz în Codul penal adnotat din 1936 arăta că "aplicarea legii mai blânde exclude implicit legea mai severă. Nu este deci îngăduit a se îmbina dispoziţiunile unei legi cu ale celeilalte pentru a se obţine un rezultat mai favorabil, fiindcă aceasta ar însemna crearea pe cale de aplicaţiune a unei a treia lege (lex tertia) ceea ce nu este admis. Odată însă fapta stabilită şi pedeapsa fixată conform uneia din legi se poate recurge la instituţiunile cari funcţionează independent din cealaltă lege, dacă ele sunt mai favorabile infractorului". Aceeaşi idee este regăsită şi în Codul penal comentat şi adnotat - 1969, T. Vasiliu, D. Pavel, etc. şi este dezvoltată de doctrină - George Antoniu, Costică Bulai în Practica judiciară penală, vol. I, paginile 32 - 41, Constantin Mitrache în Explicaţii preliminare ale noului C. pen., pag. 76 parag. 1, pag. 77).

Aplicarea legii penale mai favorabile în cadrul fiecărei instituţii autonome nu contravine principiului legalităţii, nu este creată o lex tertia.

Lex tertia apare atunci când sunt preluate condiţiile de existenţă ale unei instituţii dintr-o lege, iar efectele aceleiaşi instituţii sunt preluate dintr-o altă lege.

Lex tertia presupune combinarea dispoziţiilor de favoare în cadrul aceleiaşi instituţii juridice din legi diferite.

Prin lex tertia se au în vedere acele situaţii prin care condiţiile unui fapt juridic sunt separate de efectele aceluiaşi fapt juridic, nu şi aplicarea unor legi diferite cu privire la instituţii juridice diferite (fapte juridice diferite), dar în mod unitar cu privire la condiţiile de existenţă ale unei instituţii (faptul juridic) şi efectele acelei instituţii (faptul juridic).

Art. 39 C. pen. anterior

Pedeapsa în caz de recidivă pentru persoana fizică

"Când după executarea unei pedepse cu închisoare mai mare de 6 luni, după graţierea totală sau a restului de pedeapsă, ori după împlinirea termenului de prescripţie a executării unei asemenea pedepse, cel condamnat săvârşeşte din nou o infracţiune cu intenţie pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de un an - art. 37 alin. (1) lit. b), se poate aplica o pedeapsă până la maximul special. Dacă maximul special este neîndestulător, în cazul închisorii se poate adăuga un spor de până la 10 ani, iar în cazul amenzii se poate aplica un spor de cel mult două treimi din maximul special."

Art. 43 C. pen.

Pedeapsa în caz de recidivă

"Dacă după ce pedeapsa anterioară a fost executată sau considerată ca executată se săvârşeşte o nouă infracţiune în stare de recidivă, limitele speciale ale pedepsei prevăzute de lege pentru noua infracţiune se majorează cu jumătate."

Conform Constituţiei României, legea penală mai favorabilă retroactivează.

În aplicarea acestui principiu legea nouă nu trebuie să devină sub niciun aspect una defavorabilă, pentru că, legea penală mai favorabilă se apreciază în raport de situaţia persoanei acuzate.

În aplicarea acestui principiu, referitor la existenţa recidivei, Înalta Curte constată că legea nouă ar fi fost mai favorabilă doar dacă sancţiunea aplicată anterior era închisoarea mai mică sau egală cu un an, caz în care, conform art. 41 C. pen., ar fi dispărut starea de recidivă.

Având în vedere că anterior inculpatul M.C.Ş. a fost condamnat la o pedeapsă mai mare de un an (7 ani pentru comiterea unei tâlhării), noua infracţiune este în stare de recidivă atât conform legii noi cât şi conform legii vechi.

În speţă cu privire la recidivă se va aplica legea veche (în vigoare la data faptelor), deoarece legea nouă prevede o majorare a limitelor speciale cu jumătate, în timp ce legea veche prevedea o majorarea opţională a pedepsei până la maxim şi apoi eventual un spor de până la 10 ani.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va admite recursul declarat de inculpatul M.C.Ş. împotriva Deciziei penale nr. 132 din 22 mai 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I-a penală, va casa în totalitate decizia recurată şi în parte Sentinţa penală nr. 123 din 21 februarie 2013 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, numai în ceea ce priveşte aplicarea legii penale mai favorabile şi rejudecând în aceste limite, în baza art. 334 C. proc. pen. anterior, va schimba încadrarea juridică a faptei din infracţiunea prev. de art. 2 alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 37 lit. b), art. 74 alin. ultim şi art. 76 lit. c) C. pen. anterior, în infracţiunea prev. de art. 2 alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cum au fost modificate prin dispoz. art. 81 pct. 1 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul Penal, cu aplic. art. 37 lit. b) C. pen. anterior şi art. 5 C. pen., texte de lege în bază cărora va condamna pe inculpat la o pedeapsă de 5 (cinci) ani închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 lit. a) şi b) C. pen.

În baza art. 65 C. pen., aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 lit. a) şi b) C. pen.

Va menţine restul dispoziţiilor sentinţei recurate care nu contravin prezentei decizii şi va face aplicarea prevederilor legale referitoare la cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea recursului declarat de inculpatul M.C.Ş.

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de inculpatul M.C.Ş. împotriva Deciziei penale nr. 132 din 22 mai 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I-a penală.

Casează în totalitate decizia recurată şi în parte Sentinţa penală nr. 123 din 21 februarie 2013 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia II-a penală, numai în ceea ce priveşte aplicarea legii penale mai favorabile şi rejudecând în aceste limite:

În baza art. 334 C. proc. pen. anterior, schimbă încadrarea juridică a faptei din infracţiunea prev. de art. 2 alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 37 lit. b), art. 74 alin. ultim şi art. 76 lit. c) C. pen. anterior, în infracţiunea prev. de art. 2 alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cum au fost modificate prin dispoz. art. 81 pct. 1 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul Penal, cu aplic. art. 37 lit. b) C. pen. anterior şi art. 5 C. pen., texte de lege în bază cărora îl condamnă pe inculpat la o pedeapsă de 5 (cinci) ani închisoare şi 3 ani pedeapsă complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 lit. a) şi b) C. pen.

În baza art. 65 C. pen., aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 lit. a) şi b) C. pen.

Menţine restul dispoziţiilor sentinţei recurate care nu contravin prezentei.

Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea recursului declarat de inculpatul M.C.Ş., rămân în sarcina statului, iar suma de 100 RON, reprezentând onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va suporta din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 12 februarie 2014.

Procesat de GGC - GV

← ICCJ. Decizia nr. 511/2014. Penal		ICCJ. Decizia nr. 527/2014. Penal →

ICCJ. Decizia nr. 514/2014. Penal

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 514/2014. Penal