ICCJ. Decizia nr. 635/2014. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia penală nr. 635/2014
Dosar nr. 397/59/2013
Şedinţa publică din 20 februarie 2014
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 836 din 06 noiembrie 2002, pronunţată de Tribunalul Timiş în Dosarul nr. 7918/P/2002, în baza art. 2 alin. (1), (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., pentru comiterea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc, au fost condamnaţi inculpaţii:
- B.M., la câte 14 (paisprezece) ani închisoare, cu interzicerea drepturilor prev. de art. 64 C. pen., pe durata prev. de art. 71 C. pen.
În baza art. 2 din Legea nr. 143/2000, s-a aplicat inculpaţilor de mai sus pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b), e) C. pen., pe o durată de 5 ani.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut următoarele:
Inculpatul M.M., căutând clienţi pentru comercializarea drogurilor, l-a cunoscut în luna mai 2002 pe numitul B.S., iar prin intermediul acestuia pe numitul S.A.S. (cei doi fiind, primul colaborator al poliţiei şi cel de-al doilea fiind investigator acoperit), cu care a negociat vânzarea a 2 kg cocaină, cu preţul de 65.000 dolari SUA. Pentru testarea seriozităţii cumpărătorilor, inculpatul a solicitat să vadă banii, iar S.S., în urma unei întâlniri, i-a arătat în interiorul autoturismului său, banii.
Inculpatul M. a pus în legătură pe cei doi cu inculpatul B.M., despre care a spus că este omul de încredere al lui M.C., care este deţinătorul drogurilor, şi s-a stabilit ca livrarea să se facă a doua zi.
În ziua următoare B.S. a fost chemat de inculpaţii B.M. şi M.M. în zona Complexului Comercial P. din zona Calea Şagului, dar tranzacţia a fost anulată. Inculpatul M. a motivat că „bătrânul” - M.C. - a urmărit zona tranzacţiei cu un binoclu şi a observat o persoană cu o cameră video, care i-a filmat şi i-a alertat pe cei doi inculpaţi. După câteva zile, insistând să cumpere droguri în staţia de taximetre din zona Sălii Olimpia, B.S., care a venit la solicitarea inculpatului B., a primit de la acesta un pliculeţ cu cocaină, pe care l-a luat din autoturismul său. B.S. l-a văzut, cu acea ocazie, pe B.W., care se afla în maşina inculpatului B.
În aceeaşi zi, la orele 22,00, inculpatul M.M. s-a dus împreună cu B.S. şi cu S.S. la locuinţa inculpatului B.M., pentru vânzarea a 200 gr. cocaină.
Inculpatul B. a primit banii de la S. şi i-a dat unei persoane care se afla în faţa uşii de la intrare şi despre care M. a spus că este „bătrânul” (M.C.), dar de fapt era inculpatul B.W.I.
Inculpatul B.W. a dus banii la inculpatul G., dar acesta nu a fost de acord cu vânzarea unei cantităţi mici, iar B. a adus banii înapoi la inculpatul B., care i-a restituit lui S. Totodată, s-a stabilit o întâlnire pentru a doua zi.
A doua zi, B.S. şi S.S. s-au întâlnit cu inculpatul M. într-un bar din Calea Şagului, unde a venit şi inculpatul B. şi M.C.
Între B. şi M.C. a avut loc o discuţie, apoi M.C. l-a salutat pe B.S. După aceasta, la solicitarea lui B., S. a plecat cu el şi s-au întâlnit cu inculpaţii G. şi B.
B.S. a plecat împreună cu cei doi la Pensiunea „A.” din Timişoara, unde în apartamentul nr. 2, cumpărătorului i-au fost date de către inculpatul G. două calupuri de cocaină, luate dintr-o geantă în care se aflau circa 20 calupuri cu cocaină. S. a încercat cocaina, apoi a însemnat cele două pachete cu un scris arăbesc.
De la Pensiunea „A.” au plecat pentru a se întâlni cu S.S. şi cu inculpaţii B. şi M., în vederea efectuării tranzacţiei care urma să aibă loc în apropierea locuinţei lui B.
Inculpatul B.W. a cerut banii, dar tranzacţia s-a anulat, deoarece S. a considerat că este periculos şi că riscă pierderea banilor şi a invocat că sunt urmăriţi.
După anularea tranzacţiei, S. şi S.A. s-au dus în barul „J.” din Piaţa Unirii, unde a intrat pentru puţin timp şi M.C., care a plecat şi peste o oră l-a sunat pe S. şi Ie-a reproşat că-l urmăresc.
În acea noapte, S. a fost sunat de inculpatul B. şi urmare a apelului, a vorbit şi cu inculpaţii G. şi B., dar şi cu M.C., care l-au ameninţat cu moartea şi i-au cerut 5.000 dolari SUA pentru deranj şi pentru traficul mărfii şi ca urmare a nerealizării tranzacţiei, ceea ce a determinat plecarea din localitate, atât a lui S., cât şi a lui S.A.
După câteva zile, M.C. l-a sunat pe S. şi şi-a cerut scuze pentru el şi pentru băieţii lui şi i-a spus că pot veni după marfă, întrucât are mai mult de 2 kg cocaină.
În data de 06 iunie 2002, S. şi S.A. au revenit în Timişoara şi s-au întâlnit cu inculpaţii B. şi M. şi au stabilit ca tranzacţia să aibă loc a doua zi.
În data de 07 iunie 2002, în jurul orelor 17,00, inculpaţii G., B., B. şi M. s-au întâlnit în Piaţa Bihor cu cumpărătorii S. şi S.A., acesta din urmă fiind însoţit de o altă persoană, L.R., tot investigator acoperit şi care conducea un autoturism J.
Inculpatul B. a verificat autenticitatea dolarilor şi s-a stabilit ca tranzacţia să aibă loc în comuna Giroc. În această direcţie au plecat inculpatul G. cu autoturismul său B., apoi inculpatul B. cu autoturismul J., împreună cu S. şi L.R., iar inculpatul B. a plecat cu autoturismul D.
S. împreună cu inculpatul M. au plecat la terasa Hotelului T.
Inculpatul B. împreună cu S. şi L.R. s-au întâlnit cu inculpatul G., care a ajuns înaintea lor în parcarea de pe str. Trandafirilor. Inculpatul B. a verificat banii, apoi inculpatul G. a plecat cu autoturismul său B. spre Timişoara.
Inculpatul G., urmărit de organele de poliţie şi procuror, a circulat până la Pensiunea A. de pe Calea Martirilor din Timişoara, unde a intrat şi după câteva minute a ieşit, apoi a revenit în comuna Giroc, a coborât cu 2 plase din plastic, în care era cocaina şi a urcat în autoturismul J.
Inculpaţii G. şi B. au plecat cu S. şi L.R. înspre Timişoara, cu autoturismul J., fiind urmăriţi îndeaproape de inculpatul B., care a apărut la un moment dat pe traseu. în zona Piaţa Consiliului Europei au intervenit organele de urmărire penală, reţinând în flagrant pe inculpaţii G. şi B., iar inculpatul B.M. a reuşit să fugă.
Împotriva sentinţei penale nr. 836 din 06 noiembrie 2002, pronunţată de Tribunalul Timiş în Dosar nr. 7518/P/2002 a declarat apel inculpatul B.M., înregistrat pe rolul Curţii de Apel Timişoara la data de 09 aprilie 2013, sub nr. 397/59/2013.
În motivarea apelului, inculpatul a arătat că a fost cercetat şi trimis în judecată în lipsă, aşa cum s-a reţinut şi prin rechizitoriul întocmit de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara în Dosarul nr. 75/P/2002. De asemenea, judecarea sa s-a făcut în lipsă, nefiind prezent la niciunul din termenele de judecată sau la pronunţare, fiind plecat din ţară. Pe durata procesului a fost citat iniţial la o adresă la care nu mai locuia de mai mult timp, respectiv Timişoara, str. Ştefan Stanca, jud. Timiş, iar ulterior a fost citat la adresa din Timişoara, unde locuia soţia sa, B.M. şi, faţă de lipsa de procedură de la această adresă, a fost citat prin afişare la Consiliul Local al mun. Timişoara. Pe durata procesului a fost reprezentat de către avocatul B.S., angajat de soţia sa, B.M., împrejurare despre care nu a avut cunoştinţă. Nu a avut cunoştinţă despre desfăşurarea urmăririi penale şi a procesului în toate fazele sale. A precizat inculpatul că imediat după realizarea flagrantului din 07 iunie 2002, aşa cum rezultă din rechizitoriu, acesta a plecat din România şi a locuit în străinătate fără forme legale. Cu privire la apelul formulat împotriva sentinţei primei instanţe, inculpatul a arătat că acesta a fost declarat şi susţinut de către avocatul B.S., angajat de soţia sa, B.M., fără ca inculpatul să cunoască acest aspect. La judecarea apelului inculpatul a fost citat doar la adresa din Timişoara, str. Ştefan Stanca. Împotriva deciziei pronunţate în apel a declarat în numele său recurs avocatul B.S. La judecarea recursului inculpatul a fost reprezentat de avocat din oficiu Z. şi a fost citat tot la adresa din Timişoara, str. Ştefan Stanca. După terminarea procesului, inculpatul s-a întors în România şi a locuit fără forme legale în municipiul Deva, unde a fost reţinut de către organele de politie în cursul lunii martie 2013 şi încarcerat în vederea executării pedepsei. Imediat după începerea pedepsei, în termenul legal de 10 zile, inculpatul a formulat apel adresat, atât Curţii de Apel Timişoara, cât şi Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Din analiza sentinţei apelate, prin prisma motivelor de apel invocate şi analizate din oficiu, în limitele prev. de art. 371 alin. (2) C. proc. pen., Curtea constată următoarele:
Împotriva Sentinţei penale nr. 836 din 06 noiembrie 2002 pronunţată de Tribunalul Timiş în Dosar nr. 7918/P/2002 inculpatul B.M. a declarat apel la data de 08 noiembrie 2002, apel care a fost admis prin Decizia penală nr. 63/A din 20 februarie 2003 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara în Dosar nr. 330/P/2003, fiind redusă pedeapsa principală aplicată inculpatului de la 14 ani închisoare la 12 ani închisoare.
De asemenea, împotriva deciziei pronunţate în apel inculpatul B.M. a declarat recurs la data de 27 februarie 2003, recurs care a fost respins prin Decizia penală nr. 4705 din 23 octombrie 2003 pronunţată de Curte Supremă de Justiţie, sentinţa primei instanţe fiind definitivă potrivit art. 416 C. proc. pen.
La data de 9 aprilie 2013 a fost înregistrat pe rolul acestei instanţe prezentul dosar, având ca obiect apelul peste termen declar de inculpat împotriva sentinţei penale nr. 830 din 06 noiembrie 2010 pronunţată de Tribunalul Timiş în Dosar nr. 7918/P/2002.
Potrivit art. 365 C. proc. pen. „Partea care a lipsit atât la toate termenele de judecată, cât şi la pronunţare poate declara apel şi peste termen, dar nu mai târziu decât 10 zile de la data, după caz, a începerii executării pedepsei sau a începerii executării dispoziţiilor privind despăgubirile civile.”
Instituţia apelului peste termen se aplică în situaţiile în care partea nu a formulat această cale de atac în termenul legal, iar nu în situaţia în care inculpatul care a uzat de căile de atac prevăzute de lege, apelul respectiv recursul, nu se prezintă la soluţionarea acestora şi introduce o nouă cale de atac neprevăzută de lege în termen de 10. zile de la data, după caz, a începerii executării pedepsei sau a începerii executării dispoziţiilor privind despăgubirile civile.
Astfel, în cauză demersul juridic al inculpatului este inadmisibil, deoarece hotărârea primei instanţe a rămas definitivă potrivit art. 416 C. proc. pen., nemaifiind suspusă niciunei căi de atac ordinare.
Nu pot fi reţinute apărările inculpatului referitoare la faptul că nu a ştiut de existenţa apelului declarat la data de 08 noiembrie 2002 în condiţiile în care la soluţionarea acestuia inculpatul a avut un apărător ales (fila 46 Dosar apel nr. 330/P/2003), iar citarea inculpatului s-a efectuat cu respectarea dispoziţiilor legale la domiciliul acestuia, aşa cum rezultă din baza de date a Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date şi din nomenclatorul stradal al Municipiului Timişoara (filele 35-37 Dosar nr. 397/59/2013).
Potrivit art. 361 C. proc. pen. „sentinţele pot fi atacate cu apel”. În cauză, inculpatul a uzat de calea de atac a apelului prevăzută de textul de lege menţionat, astfel încât o nouă cale de atac introdusă de petent şi neprevăzută de lege în enumerarea limitativă, este inadmisibilă.
Pentru aceste considerente în baza art. 379 pct. 1 lit. a) C. proc. pen. va respinge apelul peste termen declarat de inculpatul B.M. împotriva Sentinţei penale nr. 836 din 06 noiembrie 2002, pronunţată de Tribunalul Timiş în Dosar nr. 7518/P/2002, ca inadmisibil.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul B.M., acesta fiind motivat în scris, în termenul legal prevăzut de art. 38510 C. proc. pen.
În motivele de recurs a fost invocat cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen., solicitându-se reducerea pedepsei aplicate, raportat la circumstanţele săvârşirii faptei.
Analizând recursul declarat de inculpatul B.M., Înalta Curte de Casape şi Justiţie constată că nu este fondat, raportat la intrarea în vigoare a noului C. pen. la data de 1 februarie 2014 şi, în consecinţă, a incidenţei instituţiei aplicării legii penale mai favorabile, prev. de art. 5 din N.C.P.
Examinând cauza, în raport cu succesiunea de legi penale intervenite de la săvârşirea infracţiunii de către inculpat, instanţa de recurs constată că se impune aplicarea legii penale mai favorabile, doar în raport cu pedeapsa complementară şi cea accesorie, astfel cum sunt reglementate în noua lege.
Potrivit art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, publicată în M. Of. nr. 757 din 12 noiembrie 2012, în cazul succesiunii de legi penale intervenite până !a rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, pedepsele accesorii şi complementare se aplică potrivit legii care a fost identificată ca lege mai favorabilă în raport cu infracţiunea comisă.
În raport cu pedeapsa principală aplicată inculpatului pentru săvârşirea tentativei la infracţiunea de omor, se constată că limitele de pedeapsă prevăzute în noua lege (art. 188), precum şi modul de pedepsire al tentativei (art. 33 N.C.P.) sunt similare cu cele din legea veche, astfel că nu se impune aplicarea unei legi mai favorabile.
În ce priveşte motivul de recurs invocat de recurentul inculpat, Înalta Curte retine următoarele:
Codul de procedură penală al României a fost modificat prin Legea nr. 2 din 1 februarie 2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, lege care a fost publicată în M. Of. nr. 89 din 12 februarie 2013.
Temeiul de casare invocat a fost menţinut prin Legea nr. 2/2013 şi nu a suferit nicio modificare sub aspectul conţinutului, însă, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., în noua redactare, a fost exclus din categoria motivelor de recurs care se iau în considerare din oficiu, pentru a putea fi examinat fiind necesară respectarea condiţiilor legale prevăzute de art. 38510 alin. (1) şi (2) C. proc. pen.
Verificând îndeplinirea acestor cerinţe impuse de textul de lege, se observă, însă, că recursul a fost motivat cu depăşirea termenului imperativ prevăzut de lege, încălcându-se obligaţia ce îi revenea recurentului potrivit art. 385 alin. (2) C. proc. pen.
Ca urmare, faţă de această împrejurare, Înalta Curte, ţinând seama de prevederile art. 38510 alin. (21) C. proc. pen., precum şi de cele ale art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013 şi care nu mai enumera printre cazurile de casare ce pot fi luate în considerare din oficiu şi pe cel reglementat de pct. 172 al art. 3859 C. proc. pen., nu va proceda la examinarea şi valorificarea în cadrul acestei căi de atac a criticilor circumscrise acestui motiv de recurs, nefiind îndeplinite condiţiile legale subsumate articolului 38510 alin. (2) C. proc. pen.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte de Casaţie va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.M. împotriva Deciziei penale nr. 128/A din data de 26 iunie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală.
Va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpat, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.M. împotriva Deciziei penale nr. 128/A din data de 26 iunie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpat, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 20 februarie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 725/2014. Penal. înşelăciunea (art. 215... | ICCJ. Decizia nr. 639/2014. Penal. Infracţiuni de evaziune... → |
|---|
