ICCJ. Decizia nr. 639/2014. Penal. Infracţiuni de evaziune fiscală (Legea 87/1994, Legea 241/2005). Falsul în înscrisuri sub semnătură privată (art. 290 C.p.). Recurs
Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia penală nr. 639/2014
Dosar nr. 1809/104/2011
Şedinţa publică din 20 februarie 2014
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 67 din 3 aprilie 2012, Tribunalul Olt, a admis cererea formulată de reprezentantul Ministerului Public, privind schimbarea încadrării juridice a infracţiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. menţionată în rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt nr. 439/P/2010 din 30 martie 2011 şi în baza art. 334 C. proc. pen. a dispus schimbarea încadrării juridice din această infracţiune în infracţiunea de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
1. În baza art. 9 alin. (1) lit. b) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005 modificată cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. a fost condamnat inculpatul C.N.Ş., la pedeapsa principală de 5 ani închisoare.
În baza art. 9 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 modificată rap. la art. 65 alin. (2) şi (3) C. pen. şi art. 53 alin. (2) lit. a) C. pen. s-a aplicat inculpatului şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa sau de a exercita o profesie ori de a desfăşura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit condamnatul pentru săvârşirea infracţiunii respectiv aceea de comerciant, asociat, administrator al unei societăţi comerciale) pe durată de 3 ani.
În baza art. 290 teza I C. pen. cu aplic, art. 41 alin. (2) C. pen. a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa principală de 3 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată.
În baza art. 33 lit. a) C. pen., art. 34 lit. b) C. pen. şi art. 35 C. pen. s-a aplicat inculpatului C.N.Ş. pedeapsa principală cea mai grea de 5 ani închisoare în regim de detenţie conform art. 57 C. pen. şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa sau de a exercita o profesie ori de a desfăşura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit condamnatul pentru săvârşirea infracţiunii respectiv aceea de comerciant, asociat, administrator al unei societăţi comerciale) pe durată de 3 ani, conform art. 66 C. pen.
În baza art. 71 C. pen. s-a aplicat inculpatului C.N.Ş. şi pedeapsa accesorie - interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza II-a, lit. b) şi c) C. pen. - dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa sau de a exercita o profesie ori de a desfăşura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit condamnatul pentru săvârşirea infracţiunii respectiv aceea de comerciant, asociat, administrator al unei societăţi comerciale), pe durata executării pedepsei principale.
În baza art. 348 C. proc. pen. s-a dispus anularea înscrisurilor falsificate de inculpatul C.N.Ş. - adresa din 02 iunie 2010 emisă de SC T.S. SRL Valea Mare şi „actul adiţional nr. 1 la contractul de comodat din 19 august 2009 încheiat la 1 iunie 2010” între A.M. - curator al minorei A.F. şi SC T.S. SRL cu sediul în com. Valea Mare, sat Recea, jud. Olt (f. 16, 17 dos. u.p.)
În baza art. 14 şi art. 346 alin. (1) C. proc. pen. coroborat cu art. 998, 999, 1000 alin. (3) şi 1003 C. civ. s-a admis acţiunea civilă formulată de partea civilă M.F.P. - A.N.A.F. prin reprezentant D.G.F.P. Olt şi a fost obligat inculpatul C.N.Ş. în solidar cu partea responsabilă civilmente SC T.S. SRL cu sediul în com. Valea Mare, sat Recea, jud. Olt, la plata către bugetul consolidat al statului a sumei de 2.655.708 lei RON din care: 1.214.038 lei - impozit pe profit şi 1.441.670 lei - TVA, plus dobânzi şi penalităţi de întârziere (majorări) calculate conform art. 119 şi următoarele din O.U.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală cu modificările şi completările ulterioare, până la data executării integrale a acestor obligaţii bugetare datorate statului.
În baza art. 13 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 modificată la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri copia dispozitivului acesteia se va comunica Oficiului Naţional al Registrului Comerţului, în vederea efectuării menţiunilor corespunzătoare.
Conform art. 4 şi 6 din O.G. nr. 75/2001 modificată privind organizarea şi funcţionarea cazierului fiscal, după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri copia dispozitivului acesteia se va transmite şi M.F.P. şi D.G.F.P. Olt.
Au fost obligaţi inculpaţii, inculpatul C.N.Ş. în solidar şi cu partea responsabilă civilmente la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat pe parcursul procesului penal astfel:
- inculpatul C.N.Ş. în solidar cu partea responsabilă civilmente SC T.S. SRL cu sediul în corn. Valea Mare, sat Recea, jud. Olt, la plata sumei de 700 lei.
Din analiza coroborată a probelor administrate, atât în faza de urmărire penală, cât şi în cursul cercetării judecătoreşti instanţa a reţinut următoarele:
I. La data de 19 august 2009 a fost înfiinţată SC T.S. SRL Valea Mare cu sediul în sat Recea, comuna Valea Mare, înregistrată la O.R.C. de pe lângă Tribunalul Olt, având ca asociat unic pe numitul C.N.Ş. acesta fiind şi administratorul societăţii.
Sediul social al firmei a fost declarat în satul Recea, comuna Valea Mare, jud. Olt, în baza contractului de comodat din 19 august 2009 încheiat cu numita A.F., reprezentată de curator A.M.
Comisari ai Gărzii Financiare s-au deplasat la sediul declarat al firmei şi au constatat că în aceea locaţie nu funcţionează respectiva. 0 firmă, neputând fi contactat niciun reprezentant legal ale acesteia, motiv pentru care s-au emis adrese către A.F.P. Slatina (nr. 702803/OT din 02 iulie 2010 şi 703704/OT din 07 septembrie 2010), prin care s-au solicitat informaţii privind declaraţiile şi deconturile de TVA, depuse de SC T.S. SRL Valea Mare la organul fiscal teritorial.
Din declaraţiile informative privind livrările şi achiziţiile efectuate pe teritoriul României depuse de SC T.S. SRL Valea Mare, a rezultat că societatea a derulat de la data înfiinţării (20 august 2009) până în luna iunie 2010, operaţiuni comerciale cu mai mulţi furnizori şi beneficiari, printre beneficiari fiind în principal SC R.C. SRL Slatina şi SC S.N. SRL Slatina, iar în urma verificărilor efectuate la aceştia a rezultat că:
I) SC T.S. SRL Valea Mare, în perioada august 2009 - mai 2010, a livrat către SC R.C. SRL Slatina, în baza a 37 de facturi, lingouri din aluminiu - 252.116 kg, în valoare totală de 1.362.297 lei. Din această valoare SC R.C. SRL Slatina a plătit suma de 1.045.796 lei conform documentelor de plată prezentate organelor fiscale la data efectuării controlului - extrase de cont bancar, chitanţe numerar şi un ordin de compensare.
II) SC T.S. SRL Valea Mare, în perioada septembrie 2009 - aprilie 2010, a livrat şi către SC S.N. SRL Slatina lingouri din aluminiu în baza a 20 de facturi în valoare totală de 532.873,82 lei, sumă plătită integral către SC T.S. SRL potrivit verificărilor fiscale efectuate la SC S.N. SRL Slatina, astfel: 110.000 lei prin U.T.B. Slatina, cu instrumente de plată bancare; 354.000 lei prin B.T. Slatina cu instrumente de plată bancare; 68.873,82 lei cu chitanţe numerar.
În vederea stabilirii provenienţei bunurilor comercializate de SC T.S. SRL Valea Mare către aceşti doi beneficiari s-au efectuat demersuri de către organele fiscale, fiind efectuate verificări privind principalul furnizor al SC T.S. SRL Valea Mare, respectiv SC S.C.C. SRL Brebeni; în urma verificărilor efectuate a rezultat că aceasta nu funcţionează la sediul declarat, nu a depus declaraţii fiscale, deconturi TVA şi formularul 394 - Declaraţia informativă privind livrările/ prestările şi achiziţiile efectuate pe teritoriul României începând cu iunie 2010 şi a fost declarat contribuabil inactiv conform Ordinului A.N.A.F. nr. 2130 din 02 iulie 2010.
S-a constatat totodată că valoarea totală a aprovizionărilor de bunuri efectuate de SC T.S. SRL Valea Mare în perioada august 2009 - iunie 2010 a fost de 9.029.408 lei (7.587.738 lei baza impozabilă şi 1.441.670 Iei TVA), iar din aceasta 6.766.432 lei (aproximativ 75%) o reprezintă valoarea aprovizionărilor efectuate de la SC S.C.C. SRL Brebeni.
Pentru toate aceste aprovizionări efectuate în perioada verificată de organele fiscale, reprezentanţii SC T.S. SRL Valea Mare, nu au prezentat documente justificative legale de provenienţă a bunurilor respective, în baza cărora această societate să deducă TVA şi să înregistreze cheltuieli deductibile (asemenea documente nu au fost depuse nici pe parcursul urmăririi penale, nici pe parcursul cercetării judecătoreşti, deşi chiar inculpatul C.N.Ş. a solicitat efectuarea unei expertize fiscale, iar ulterior convocării expertului desemnat de instanţă a învederat că îi va prezenta şi alte documente decât cele existente la dosar (fila 209 vol. l, dos. fond). Nu a depus însă nici un asemenea document, iar la întâlnirea cu d-na expert a susţinut că nu-i poate prezenta documente justificative (facturi, N.I.R., bonuri consum, etc.) şi nici documente de evidenţă contabilă pentru perioada în care a fost administrator al SC T.S. SRL Valea Mare, întrucât nu are asemenea documente.
Prima instanţă a reţinut că potrivit reglementărilor fiscale, inculpatul C.N.Ş., unic asociat şi administrator al SC T.S. SRL Valea Mare avea obligaţia să consemneze operaţiunile economico-financiare în momentul efectuării lor în documente justificative, în baza cărora să fie înregistrate în contabilitate, să înregistreze veniturile realizate, taxa pe valoarea adăugată colectată, să deducă TVA şi să înregistreze cheltuieli deductibile în baza unor documente legale, emise de furnizori precum şi să declare şi să achite la bugetul de stat, la termenele legale, obligaţiile fiscale rezultate din aceste operaţiuni - impozitul pe profit şi taxa pe valoarea adăugată.
Neprocedând în acest mod, inculpatul C.N.Ş., administrator al SC T.S. SRL Valea Mare, a acţionat contrar normelor financiar fiscale reglementate în principal de: Ordin M.F.P. nr. 3512/2008 privind documentele financiar contabile - lit. a), pct. 1 cu referire la art. 1 din Legea nr. 82/1991 modificată, art. 2 din Legea nr. 82/1991 modificată O.G. nr. 92/2003 republicată - Codul de procedură fiscală - art. 79 alin. (1), art. 80 alin. (1), (5), (6), art. 22, art. 52 art. 56 - privind prezentarea de înscrisuri, art. 65 şi art. 10, Legea 571/2003 modificată - Codul Fiscal - Titlul II, capitolul 2 - art. 19, art. 21, art. 146, art. 156, art. 156/2, art. 157, art. 158, Normele metodologice de aplicare a codului fiscal.
La data de 02 iunie 2010, inculpatul C.N.Ş. a cesionat părţile sociale ale SC T.S. SRL Valea Mare către martorii B.M.D. şi B.P.C. (învinuiţi pe parcursul urmăririi penale efectuate în prezenta cauză), cărora Ie-a spus că societatea nu are datorii. Modul în care a acţionat inculpatul este de natură să releve intenţia acestuia de a induce în eroare organele de control fiscal cu privire la legalitatea operaţiunilor comerciale derulate în perioada în care a fost administrator al societăţii şi de a transmite toate obligaţiile de plată către cei doi martori menţionaţi.
Pe de altă parte, ulterior cesionării, inculpatul C.N.Ş. s-a deplasat la martora A.M. căreia i-a prezentat adresa nr. 5 din 02 iunie 2010, pe care a întocmit-o după cesionarea societăţii, când nu mai era administrator, a semnat însă la rubrica administrator şi a menţionat „valabil fără ştampilă”, ştiind că nu mai avea calitatea de administrator şi în consecinţă, nu mai avea dreptul să încheie şi să emită înscrisuri în această calitate. Inculpatul C.N.Ş. a încheiat şi un document fictiv denumit „act adiţional nr. 1 la contractul de comodat din 19 august 2009, încheiat astăzi 1 iunie 2010”, pe care l-a ştampilat şi l-a semnat, inclusiv la rubrica „comodant - A.M.”.
S-a constatat că sunt nefondate susţinerile apărătorului ales al inculpatului C.N.Ş. în sensul de a nu se avea în vedere procesul-verbal încheiat de Garda Financiară Olt, respectiv că acesta ar fi singura probă în baza căreia s-a reţinut comiterea infracţiunii de evaziune fiscală comisă de acest inculpat. Nu a fost primită nici susţinerea formulată, atât în dezbateri, cât şi în concluziile scrise că acest proces-verbal încheiat de Garda Financiară Olt nu ar fi mijloc de probă şi i nu ar putea fi avut în vedere de instanţă. Aceasta având în vedere, atât cuprinsul acestuia, aspectele expuse anterior privind coroborarea cu celelalte probe administrate în cauză, precum şi dispoziţiile art. 90 alin. (2) C. proc. pen. şi art. 214 lit. a) şi alin. (5) C. proc. pen. care reglementează expres că un asemenea proces-verbal este mijloc de probă în procesul penal.
S-a reţinut că dispoziţiile art. 214 lit. a) C. proc. pen. prevăd întocmirea procesului-verbal de către organele de control şi cele de conducere ale administraţiei publice, ale altor unităţi la care se referă art. 145 C. pen. pentru infracţiunile care constituie încălcări ale dispoziţiilor şi obligaţiilor a căror respectare o controlează potrivit legii, procese-verbale privind împrejurările concrete ale săvârşirii acestora, iar potrivit alin. 5 procesele-verbale încheiate de aceste organe constituie mijloace de probă. în sens similar sunt şi dispoziţiile art. 90 alin. (2) C. pen.
La termenul din data de 30 ianuarie 2012, reprezentantul Ministerului Public a solicitat schimbarea încadrării juridice a infracţiunii prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplic, art. 41 alin. (2) C. pen. pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului C.N.Ş. în infracţiunea prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005 modificată cu aplic, art. 41 alin. (2) C. pen., respectiv şi cu reţinerea alin. (3) al textului legal incriminator.
Cererea a fost pusă în discuţie de instanţă potrivit art. 302 şi art. 334 C. proc. pen. la termenele de judecată din 30 ianuarie 2012 (când inculpatul prin intermediul apărătorului ales a solicitat însă amânarea cauzei) şi ulterior la termenul din 02 februarie 2012, instanţa dispunând asupra acestei cereri odată cu soluţionarea fondului cauzei.
Astfel, în ceea ce priveşte încadrarea juridică privind infracţiunea de evaziune fiscală pentru care a fost trimis în judecată inculpatul C.N.Ş., tribunalul a admis cererea reprezentantului Ministerului Public privind schimbarea încadrării juridice a infracţiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplic, art. 41 alin. (2) C. pen. menţionată în rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt nr. 439/P/2010 din 30 martie 2011 şi în baza art. 334 C. proc. pen. a dispus schimbarea încadrării juridice din această infracţiune în infracţiunea de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplic, art. 41 alin. (2) C. pen., aceasta având în vedere prejudiciul produs prin această infracţiune, respectiv împrejurarea că acesta este mai mare de 500.000 euro (2.655.701 lei - aproximativ 630.000 euro)
În drept, s-a reţinut că faptele comise de inculpatul C.N.Ş., realizează elementele constitutive ale infracţiunilor de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005 modificată cu aplic, art. 41 alin. (2) C. pen. şi fals material în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 290 teza I C. pen.
La individualizarea pedepselor, instanţa a avut în vedere criteriile generale prev. de art. 72 C. pen. respectiv dispoziţiile părţii generale a codului penal, limitele de pedeapsă prevăzute de în partea specială şi legea specială (Legea nr. 241/2005 modificată), persoana fiecăruia dintre cei trei făptuitori, gradul de pericol social al faptelor săvârşite şi împrejurările care agravează sau atenuează răspunderea penală.
S-a ţinut seama de circumstanţele concrete în care a acţionat fiecare dintre cei trei inculpaţi, aşa cum au fost prezentate, de natura infracţiunilor comise, consecinţele acestora - în cazul infracţiunii de evaziune fiscală comisă de inculpatul C.N.Ş. prejudiciul semnificativ produs bugetului consolidat al statului (2.655.701 lei la care se adaugă majorări şi penalităţi de întârziere), amploarea fenomenului infracţional, antecedentele penale ale inculpatului P.F.A. (arestat în altă cauză) - celelalte condamnări ale acestui inculpat pentru săvârşirea unor alte infracţiuni concurente cu aceea dedusă judecăţii în prezenta cauză, potrivit fişei de cazier judiciar şi sentinţelor penale ataşate, dar şi împrejurarea că acesta a avut o atitudine sinceră, a recunoscut comiterea infracţiunii, prezentarea inculpatului C.N.Ş. la instanţa de judecată şi recunoaşterea parţială a faptelor comise, aspecte pozitive cărora instanţa Ie-a dat eficienţă, dar coroborat şi cu celelalte criterii de individualizare şi a aplicat inculpaţilor pedepse în limita minimă prevăzută de textul legal incriminator pentru fiecare dintre acestea.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel inculpatul C.N.Ş., solicitând admiterea acestuia, desfiinţarea hotărârii primei instanţe şi pe fond, achitarea, pentru săvârşirea infracţiunilor pentru care a fost trimis în judecată în temeiul dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen.
În susţinerea apelului declarat, a arătat că probele administrate în cauză nu au făcut dovada existenţei elementului material specific infracţiunilor de evaziune fiscală şi fals în înscrisuri sub semnătură privată pentru care inculpatul este cercetat şi al scopului urmărit de acesta.
Potrivit apărării formulate, singura probă pe care parchetul şi-a întemeiat acuzarea o constituie raportul Gărzii Financiare, care nu poate constitui un mijloc de probă, în sensul art. 90 alin. (2) C. proc. pen., iar actul de sesizare a instanţei este nelegal pentru că în faza de urmărire penală nu a fost efectuată o expertiză contabilă, efectuarea acesteia în faza cercetării judecătoreşti nefiind în măsură să înlăture caracterul nelegal al urmăririi penale.
S-a precizat totodată, că nu s-a făcut dovada că operaţiunile comerciale efectuate nu au fost înregistrate în actele contabile ale societăţii, toate aceste acte fiind predate noilor administratori şi nici a faptului că inculpatul a declarat fictiv sediul societăţii.
Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de apel invocate, din oficiu în limitele conferite de lege şi în baza lucrărilor şi materialului de la dosarul cauzei, Curtea constată că apelul declarat este fondat, însă pentru alte motive decât cele invocate de către inculpat.
Astfel, din actele existente la dosarul cauzei, rezultă că în cuprinsul procesului-verbal din 10 septembrie 2010, întocmit de Garda Financiară Olt, s-a constatat că în vederea efectuării unui control privind realitatea şi legalitatea operaţiunilor comerciale derulate de SC T.S. SRL, cu sediul în Valea Mare, reprezentanţii Gărzii Financiare au constatat că societatea nu-şi desfăşoară activitatea la sediul declarat şi că administratorii societăţii Bărbulescu Paul şi Bănulescu Marcel nu au fost în măsură să pună la dispoziţia inspectorilor fiscali documentele de evidenţă contabilă, afirmând că nu le-au fost predate de vechiul administrator al societăţii, inculpatul C.N.Ş. (fila 26-35 dosar u.p.).
Efectuând controlul în baza actelor ridicate de la beneficiarii mărfurilor furnizate de SC T.S. SRL, cu sediul în Valea Mare (SC R.C. SRL şi SC S.N. SRL Slatina), inspectorii fiscali au constatat că în perioada august 2009 - mai 2010, societatea verificată a vândut lingouri din aluminiu, pentru care a încasat suma de 1.045.796 lei, de la SC R.C. SRL, respectiv suma de 532.873,82 lei, de la SC S.N. SRL.
Fiind verificat furnizorul bunurilor comercializate (SC S.C.C. SRL Brebeni), s-a constatat că firma respectivă prezintă caracteristicile specifice unei firme de tip „fantomă” şi s-a reţinut că pentru toate aprovizionările efectuate în perioada verificată reprezentanţii legali ai SC T.S. SRL nu au putut prezenta documente justificative legale de provenienţă a bunurilor respective.
Potrivit procesului-verbal întocmit de reprezentanţii Gărzii Financiare, în perioada verificată SC T.S. SRL Valea Mare s-a sustras de la plata impozitelor şi taxelor datorate bugetului de stat cu suma totală de 2.655.708 lei, din care 1.214.038 lei impozit pe profit şi 1.441.670 lei TVA.
Din istoricul societăţii SC T.S. SRL, rezultă că la data de 2 iunie 2010 inculpatul C.N.Ş., care a avut calitatea de asociat unic şi administrator, a ieşit din societate, calitatea de asociaţi şi administratori dobândind-o martori B.M. şi B.P. (fila 44-45 dosar u.p.).
Potrivit notelor explicative date de cei doi martori cu ocazia efectuării inspecţiei fiscale, martorii B.M. şi B.P. nu au putut preda inspectorilor fiscali documentele contabile ale societăţii, pentru că la rândul lor nu le-au primit de la fostul asociat şi administrator, inculpatul C.N.Ş., deşi au semnat un proces-verbal de predare-primire la data de 2 iunie 2010.
La dosarul de urmărire penală se află, de asemenea, deconturile de taxă pe valoare adăugată depuse de SC T.S. SRL în perioada august 2009 - iunie 2010 (filele 67-90 dosar u-p.).
Contrar afirmaţiilor inculpatului C.N.Ş., conform cărora a predat documentele societăţii noilor administratori, martorii B.M. şi B.P., în cuprinsul declaraţiilor date pe parcursul urmăririi penale şi cu ocazia judecării cauzei de către instanţa de fond, martorii au relatat că deşi au semnat un proces-verbal de predare-primire a documentelor contabile, acestea nu le-au fost predate, inculpatul promiţând că Ie va preda ulterior şi că făcând demersuri să intre în posesia lor, G.I., cel care a intermediat legătură cu inculpatul C.N.Ş., i-a ameninţat cu „execuţia”, dacă va spune ceva organelor de poliţie (fila 28-31 instanţă fond).
Potrivit raportului de expertiză fiscală, întocmit de expertul C.A.M., fiind convocat în ziua de 28 noiembrie 2011 în vederea efectuării expertizei, inculpatul a afirmat că va încerca să pună la dispoziţia consultantului fiscal documentele necesare întocmirii expertizei, dar că ulterior nu s-a mai prezentat (fila 61-67 dosar instanţă fond).
Din cuprinsul aceluiaşi raport de expertiză rezultă că pentru perioada august 2009 - iunie 2010, SC T.S. SRL datorează bugetului de stat obligaţii fiscale în sumă de 1.214.038 lei, impozit pe profit şi 1.441.670 lei TVA şi că aceste obligaţii decurg din faptul că a efectuat operaţiuni comerciale cu lingouri din aluminiu, pentru care nu a prezentat documente justificative legale de aprovizionare.
Deşi inculpatul a susţinut că expertiza efectuată în cauză pe parcursul cercetării judecătoreşti nu este concludentă pentru justa soluţionare a cauzei, întrucât a avut la bază numai procesul-verbal din 10 septembrie 2010, întocmit de Garda Financiară Olt, instanţa” - constată că, pe de-o parte, expertul şi-a formulat concluziile în baza tuturor actelor de la dosarul cauzei, iar pe de altă parte, că în lipsa documentelor contabile cu ocazia efectuării expertizei nu puteau fi ignorate actele de constatare întocmite de reprezentanţii Gărzii Financiare Olt.
Curtea de apel a constatat, totodată, că potrivit art. 63 C. proc. pen., constituie probă orice element de fapt care serveşte la constatarea existenţei sau inexistenţei unei infracţiuni şi la identificarea persoanei care a săvârşit-o, iar printre mijloacele de probă prin care se constată elemente de fapt ce pot servi ca probă, se regăsesc şi înscrisurile (art. 64 alin. (1) C. proc. pen.).
În aceste condiţii, cum art. 90 alin. (2) C. proc. pen., stabileşte că sunt mijloace de probă şi procesele-verbale şi actele de constatare încheiate de alte organe decât organele de urmărire penală şi instanţa de judecată, curtea de apel a constatat că aceste dispoziţii legale nu vin în contradicţie cu dispoziţiile art. 94 alin. (4) C. proc. fisc., care stabilesc că nu intră în atribuţiile inspecţiei fiscale efectuarea de constatări tehnico-ştiinţifice sau orice alte verificări solicitate de organele de urmărire penală în vederea lămuririi unor fapte sau împrejurări ale cauzelor aflate în lucru la aceste instituţii.
Prin urmare, chiar dacă art. 94 C. proc. fisc., care reglementează obiectul şi funcţiile inspecţiei fiscale, stabileşte că această autoritate nu poate efectua constatări tehnico-ştiinţifice la cererea organelor de urmărire penală, aceasta nu înseamnă că aspectele consemnate în cuprinsul actelor de constatare şi a procesului-verbal, întocmit conform art. 108 C. proc. fisc., nu pot servi la aflarea adevărului într-o cauză având ca obiect infracţiunea de evaziune fiscală, cu atât mai mult cu cât potrivit art. 214 alin. (1) lit. a) şi alin. (5) C. proc. pen., procesele-verbale încheiate de organele inspecţiilor de stat, alte organe de stat, precum şi ale unităţilor la care se referă art. 145 C. proc. pen., constituie mijloace de probă.
Curtea constată totodată că din actele de la dosarul cauzei rezultă indubitabil faptul că inculpatul C.N.Ş. a întocmit şi semnat în calitate de administrator adresa cu nr. 5 din 2 iunie 2010 după cesionarea părţilor sociale ale societăţii martorilor B.M. şi B.P., precum şi actul adiţional cu nr. 1 din 1 iunie 2010 la contractul de comodat din 19 august 2009 pe care în mod similar l-a ştampilat şi semnat în aceeaşi calitate pe care de fapt nu o mai deţinea în cadrul societăţii.
În ceea ce priveşte critica formulată de inculpat privind nelegalitatea actului de sesizare a instanţei, s-a apreciat că aceasta este neîntemeiată, întrucât rechizitoriul întocmit de parchet conţine toate menţiunile prevăzute de art. 263 C. proc. pen. şi pentru că nu ne aflăm în prezenţa niciuneia dintre situaţiile în care instanţa poate dispune restituirea cauzei pentru refacerea urmăririi penale prevăzute de art. 332 C. proc. pen.
Lipsa de rol activ a organelor de urmărire penală în administrarea tuturor probelor necesare pentru justa soluţionare a unei cauze nu afectează legalitatea actului de inculpare câtă vreme instanţa de judecată poate dispune ea însăşi la cerere sau din oficiu administrarea unei probe.
În acest sens, instanţa de apel a reţinut că prima instanţă, la cererea inculpatului, a dispus efectuarea unei expertize contabile, iar cu ocazia pronunţării soluţiei de condamnare a avut în vedere, atât probele administrate pe parcursul urmăririi penale, cât şi cele administrate pe parcursul cercetării judecătoreşti.
Pentru argumentele expuse, a apreciat că în mod temeinic prima instanţă a dispus condamnarea inculpatului pentru săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală şi fals în înscrisuri sub semnătură privată.
Curtea de apel a constatat însă că, deşi inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 290 teza I C. pen., instanţa a dispus condamnarea acestuia pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 290 teza I C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., reţinând ca stare de fapt că a falsificat adresa cu nr. 5 din 2 iunie 2010 şi actul adiţional cu nr. 1 la contractul de comodat din 19 august 2009, datat 1 iunie 2010.
Având în vedere această împrejurare, Curtea constată că prima instanţă a dispus condamnarea inculpatului pentru o faptă mai gravă, fără a pune în discuţia părţilor schimbarea încadrării juridice a faptei dată prin rechizitoriul parchetului, conform art. 334 C. proc. pen.
Prin urmare, cum împotriva hotărârii primei instanţe a declarat apel numai inculpatul, iar potrivit principiului reglementat de art. 372 C. proc. pen., instanţa de apel nu poate crea o situaţie mai grea pentru cel care a declarat apel, instanţa, admiţând apelul declarat de inculpat, a dispus înlăturarea dispoziţiilor art. 41 alin. (2) C. pen., în ceea ce priveşte infracţiunea prev. de art. 290 teza I C. pen.
Pentru aceste motive, în temeiul dispoziţiilor art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a admis apelul declarat de inculpat, a desfiinţat, în parte, sub aspectul laturii penale hotărârea atacată şi rejudecând, a înlăturat aplicarea dispoziţiilor art. 41 alin. (2) în ceea ce priveşte infracţiunea prevăzută de art. 290 alin. (1) teza I C. pen.
S-au menţinut celelalte dispoziţii ale hotărârii atacate.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul C.N.Ş., acesta fiind motivat în scris, cu depăşirea termenului legal prevăzut de art. 38510 C. proc. pen.
Prin recursul declarat, s-a solicitat achitarea inculpatului în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. pentru infracţiunea de evaziune fiscală.
Examinând recursul inculpatului, instanţa de recurs constată: că acesta este nefondat.
Codul de procedură penală al României a fost modificat prin Legea nr. 2 din 1 februarie 2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, lege care a fost publicată în M. Of. nr. 89 din 12 februarie 2013.
Având în vedere data pronunţării deciziei recurate, se constată că sunt aplicabile dispoziţiile Codului de procedură penală, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013.
Temeiul de casare invocat de apărare a fost menţinut prin Legea nr. 2/2013 şi nu a suferit nicio modificare sub aspectul conţinutului, însă, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., în noua redactare, a fost exclus din categoria motivelor de recurs care se iau în considerare din oficiu, pentru a putea fi examinat fiind necesară respectarea condiţiilor legale prevăzute de art. 38510 alin. (1) şi (2) C. proc. pen.
Verificând îndeplinirea acestor cerinţe impuse de textul de lege, se observă, însă, că recursul a fost motivat cu depăşirea termenului legal, la data de 4 noiembrie 2013, cauza având prim termen de judecată la data de 26 septembrie 2013, inculpatul încălcându-şi, astfel, obligaţia ce îi revenea potrivit art. 38510 alin. (2) C. proc. pen.
Ca urmare, faţă de această împrejurare, Înalta Curte, ţinând seama de prevederile art. 38510 alin. (21) C. proc. pen., precum şi de cele ale art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, text care nu mai enumera printre cazurile de casare ce pot fi luate în considerare din oficiu şi pe cel reglementat de pct. 172 al art. 3859 C. proc. pen., nu va proceda la examinarea şi valorificarea în cadrul acestei căi de atac a criticilor circumscrise acestui motiv de recurs, nefiind îndeplinite condiţiile legale subsumate art. 38510 alin. (2) C. proc. pen.
Constatând că nu este incident niciunul din cazurile de casare care pot fi luate în considerare din oficiu, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge recursul declarat de inculpatul C.N.Ş. împotriva Deciziei penale nr. 54 din data de 20 februarie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 350 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpat, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.N.Ş. împotriva deciziei penale nr. 54 din data de 20 februarie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 350 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpat, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 20 februarie 2014.
← ICCJ. Decizia nr. 635/2014. Penal | ICCJ. Decizia nr. 641/2014. Penal → |
---|