ICCJ. Decizia nr. 702/2014. Penal

Comentarii

0

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 702/2014

Dosar nr. 1524/111/2012*

Şedinţa publică din 27 februarie 2014

Asupra recursului penal de faţă, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 83 din 25 aprilie 2012, pronunţată de Tribunalul Bihor, în baza art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 320¹ C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul B.V.P., pentru comiterea infracţiunii de evaziune fiscală la o pedeapsă de 1 an 6 luni închisoare.

În baza art. 71 C. pen., i s-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen. cu titlu de pedeapsă accesorie.

În baza art. 81 C. pen., s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate inculpatului pe un termen de încercare de 3 ani şi 6 luni stabilit conform art. 82 C. pen., iar în baza art. 359 C. proc. pen., i s-a atras atenţia acestuia asupra consecinţelor prevăzute de art. 83 C. pen.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen., s-a suspendat executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii.

În baza art. 14 C. proc. pen., cu referire la art. 346 C. proc. pen. şi art. 998 - 999 C. civ., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 938.822 RON în favoarea părţii civile Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice - A.N.A.F.

În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 1.600 RON cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului.

Din fondurile Ministerului Justiţiei se va vira în favoarea Baroului Bihor suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului din oficiu, avocat H.M., conform delegaţiei din 20 februarie 2012.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a constatat că prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor din data de 14 februarie 2012 emis în Dosarul nr. 3981/P/2008 a fost trimis în judecată inculpatul B.V.P. pentru comiterea infracţiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, reţinându-se în fapt că, în calitate de administrator al SC A.C. SRL Salonta nu a condus evidenţa contabilă şi nu a depus la organul fiscal competent nicio raportare contabilă omiţând astfel să evidenţieze în documentele legale operaţiunile comerciale efectuate cu SC M. SRL, SC V.T. SRL şi SC T.P. SRL, cauzând un prejudiciu în valoare de 54.580 RON.

Partea vătămată A.N.A.F. s-a constituit parte civilă în cursul urmăririi penale cu suma de 938.822 RON prin Adresa nr. 82357 din 8 septembrie 2010, înaintată organului de cercetare penală, fără a-şi mai preciza poziţia în faţa instanţei.

Inculpatul a adoptat o poziţie de recunoaştere în întregime a acuzaţiilor aduse şi a solicitat anterior citirii actului de sesizare ca judecata să se desfăşoare în cadrul procedurii prevăzute de art. 320¹ C. proc. pen. pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală.

Instanţa de fond a procedat la audierea acestuia pentru verificarea condiţiilor prevăzute de acest text de lege, iar inculpatul a recunoscut comiterea faptelor aşa cum au fost acestea reţinute în rechizitoriu. Astfel, acesta a arătat că "recunosc comiterea infracţiunii reţinute în sarcina mea. Este adevărat că nu am depus rapoartele contabile ale SC A.C. SRL şi am omis să evidenţiez în documentele legale operaţiunile comerciale efectuate cu SC M. SRL, SC V.T. SRL şi SC T.P. SRL Oradea. Nu contest nici suma indicată de către organele fiscale ca fiind prejudiciu realizat. Vreau să arăt că am ajuns într-un blocaj financiar în urma relaţiei comerciale cu SC M. SRL, care nu mi-a mai achitat o datorie de circa 300.000 RON. În contul acestei datorii asociatul de la SC M. SRL mi-a cedat firma care avea în proprietate o fermă la Cefa, însă nu am putut valorifica acea fermă dat fiind că M. avea datorii şi faţă de bugetul de stat, iar finanţele au executat acea firmă. Precizez că facturile emise către SC M. SRL au fost din ziua anterioară controlului efectuat de către organele fiscale la firma mea şi fiind confiscate de către agenţii fiscali nu am mai reuşit să le înregistrez. Precizez că pentru M. am lucrat circa 3 ani, iar plăţile se făceau în numerar la sfârşit de săptămână. Recunosc comiterea infracţiunilor, iar ceea ce am spus mai devreme a fost pentru a-mi circumstanţia răspunderea penală întrucât doresc să arăt că situaţia economică şi relaţiile comerciale cu partenerii mi-au creat dificultatea şi m-au determinat să ajung în această situaţie. Arăt că doresc să recuperez prejudiciul, nu am ştiut până în prezent unde şi cât trebuie să plătesc, dar nici nu am avut resurse financiare pentru a achita din acest prejudiciu".

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa de fond a reţinut următoarele:

La data de 15 decembrie 2005, inculpatul B.V.P. a achiziţionat părţile sociale ale SC A.C. SRL de la B.C., B.D. şi K.O., devenind asociat unic şi administrator al societăţii care avea ca obiect principal de activitate construcţii de clădiri şi geniu civil. Modificarea actului constitutiv a fost înregistrată la registrul comerţului în data de 20 decembrie 2005.

Ulterior, în data de 26 ianuarie 2007, potrivit actului adiţional la statutul şi contractul SC A.C. SRL, inculpatul a cesionat cu titlu gratuit părţile sociale deţinute la SC A.C. SRL către B.I.M. fără ca această modificare adusă actelor constitutive să fie înregistrată la Registrul Comerţului.

Societatea a depus prin reprezentanţii săi raportările periodice cerute de legislaţia în vigoare (declaraţii, deconturi, bilanţuri şi alte documente) până în data de 30 octombrie 2005. Însă, începând cu data de 1 noiembrie 2005, nu au mai fost depuse niciun fel de raportări, nu a fost condusă evidenţa intrărilor de bunuri sau prestărilor de servicii, nu a fost dedusă taxa pe valoarea adăugată, nu au fost întocmite jurnale de cumpărări sau balanţe de verificare şi nu au fost depuse deconturi de TVA la organul fiscal teritorial.

În data de 21 decembrie 2005, Garda Financiară Bihor a efectuat verificări la SC A.C. SRL constatând că societatea a emis trei facturi fiscale către SC M.P. SRL Cefa în valoare totală de 179.446 RON, din care TVA 28.648 RON, operaţiuni neînregistrate în evidenţa contabilă a firmei. Cu această ocazie s-a întocmit Procesul-verbal de contravenţie din 21 decembrie 2005 prin care s-a dispus confiscarea sumei de 179.446 RON, reprezentând valoarea totală a acestor facturi şi a fost sesizată Activitatea de Inspecţie Fiscală cu privire la "existenţa unor fluenţe fiscale TVA şi impozit pe profit".

În urma inspecţiei fiscale demarate în data de 28 noiembrie 2007, inclusiv prin controale încrucişate, s-a constatat că SC A.C. SRL a derulat operaţiuni comerciale cu SC M.P. SRL, SC V.T. SRL, SC T.P. SRL şi SC C. SRL, pe care nu le-a înregistrat în evidenţa contabilă şi nu a declarat la organele fiscale veniturile realizate, reuşind în acest fel să se sustragă de la plata către bugetul de stat a impozitului pe profit şi TVA (a se vedea Raportul de inspecţie fiscală din data de 31 martie 2008).

Astfel, SC A.C. SRL a încheiat un contract de execuţie cu SC V.T. SRL în data de 15 mai 2006, în baza căruia în perioada iunie - noiembrie 2006 a efectuat lucrări de construcţii în valoare totală de 83.478,5 RON, conform facturilor fiscale înregistrate în contabilitatea SC V.T. SRL. Potrivit declaraţiei martorului V.C., plata lucrărilor a fost efectuată în numerar către inculpat.

De asemenea, a fost identificată o factură fiscală - din 29 iunie 2006 - emisă de către SC A.C. SRL către SC T.P. SRL, ce atestă efectuarea de lucrări de construcţii la sediul acestei din urmă societăţi în valoare totală de 4.760 RON. Şi de această dată plata a fost efectuată în numerar conform chitanţei din 29 iunie 2006, iar potrivit declaraţiei inculpatului, banii au fost folosiţi la plata muncitorilor, precum şi în interesul său propriu.

Întrucât în cadrul aceluiaşi control a fost identificată şi lipsa unui număr de 690 bucăţi facturi personalizate, ce nu au fost declarate nule, organul fiscal a procedat la estimarea bazei impozabile aferente acestora în raport de valoarea celorlalte facturi emise şi identificate în vederea stabilirii TVA şi impozit pe profit datorat bugetului de stat.

În total, organul fiscal a stabilit că obligaţiile fiscale către bugetul de stat sunt în cuantum de 938.822 RON, reprezentând:

- impozit pe profit începând cu data de 1 ianuarie 2006 - 425.762 RON;

- majorări întârziere impozit pe profit de la data de 25 iulie 2006 - 684 RON;

- TVA de la data de 12 februarie 2004 - 505.592 RON;

- majorări TVA de la data de 25 iulie 2006 - 812 RON;

- impozit venit microîntreprinderi de la data de 11 februarie 2004 - 4.524 RON;

- majorări întârziere venit micro de la data de 25 ianuarie 2006 - 1.448 RON.

Prin Adresa nr. 82357 din 8 septembrie 2010 înaintată organului de cercetare penală, Ministerul Finanţelor Publice prin A.N.A.F. s-a constituit parte civilă în cauză pentru întreaga sumă mai sus arătată, fără a-şi mai preciza ulterior poziţia.

În ce priveşte latura penală a cauzei, instanţa de fond a reţinut că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 320¹ C. proc. pen., declaraţia inculpatului de recunoaştere a comiterii infracţiunii de evaziune ce face obiectul judecaţii în prezenta cauză se coroborează pe deplin cu celelalte mijloace de probă administrate în cursul judecăţii, respectiv procesele-verbale întocmite de către organul fiscal, cu raportul de inspecţie fiscală, cu declaraţiile martorilor V.C., cu chitanţele, facturile fiscale, evidenţele contabile şi Contractul de execuţie lucrări din 15 mai 2006 - anexe la raportul de inspecţie fiscală din data de 31 martie 2008, mijloace de probă ce dovedesc că inculpatul se face vinovat de comiterea infracţiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 constând în omisiunea evidenţierii în documentele legale a operaţiunilor comerciale efectuate cu SC V.T. SRL şi SC T.P. SRL.

În ce priveşte operaţiunea de individualizare judiciară a pedepsei pe care instanţa a aplicat-o inculpatului, pentru a putea stabili gradul de pericol social al infracţiunii sunt necesare unele precizări.

În primul rând, sub aspectul actelor materiale ce intră în conţinutul constitutiv al infracţiunii, instanţa de fond a subliniat că, deşi rechizitoriul vizează şi operaţiunile comerciale derulate cu SC M.P. SRL, astfel cum acestea sunt atestate de facturile fiscale depuse la dosarul cauzei, în fapt, acestea privesc perioada anterioară preluării de către inculpat a părţilor sociale ale acestei societăţi, precum şi a funcţiei de administrator. Aşa cum rezultă chiar din Procesul-verbal încheiat în data de 3 aprilie 2008 la sediul SC A.C. SRL de către organul fiscal, facturile nr. AA, BB şi CC au fost emise către SC M.P. SRL în datele de 5 decembrie 2005, 7 decembrie 2005, respectiv 10 decembrie 2005, data modificării actului constitutiv fiind 15 decembrie 2005. Ca atare, deşi inculpatul a solicitat aplicarea procedurii prev. de art. 320¹ C. proc. pen. şi a recunoscut în întregime acuzaţiile aduse, în raport de materialul probator administrat în cauză, instanţa de fond a reţinut că acţiunea de evaziune s-a limitat la operaţiunile comerciale desfăşurate cu SC V.T. SRL şi SC T.P. SRL.

În al doilea rând, în rechizitoriu se susţine că inculpatul ar fi emis către SC V.T. SRL, în reprezentarea SC A.C. SRL, un număr de 44 facturi fiscale, pe care nu le-ar fi înregistrat în evidenţa contabilă, în sumă totală de 102.161 RON, însă din anexa Raportului de inspecţie din 31 martie 2008, "Lista facturilor emise de către SC A.C. SRL Salonta identificate cu ocazia controalelor încrucişate", rezultă că inculpatul a emis doar 18 facturi fiscale către această societate, în sumă totală de 83.478,5 RON, din care TVA în cuantum de 13.328 RON şi cu reducerea corespunzătoare a valorii impozitului pe profit.

În al treilea rând, sub aspectul valorii prejudiciului cauzat bugetului de stat, element indispensabil unei juste aprecieri a gradului de pericol social al infracţiunii de evaziune, instanţa de fond a constatat că a fost sesizată cu fapta inculpatului de a fi desfăşurat activităţi comerciale în calitate de administrator al SC A.C. SRL Salonta, de a nu conduce evidenţa contabilă a societăţii şi de a nu depune la organul fiscal competent nicio raportare contabilă, omiţând astfel să evidenţieze în documentele legale operaţiunile comerciale efectuate cu SC M.P. SRL, SC V.T. SRL şi SC T.P. SRL, chiar în rechizitoriu reţinându-se că prejudiciul este în valoare de 54.580 RON. Ca atare, pretenţiile părţii civile ce includ eventuale operaţiuni comerciale cu SC C. SRL Oradea, SC S.P. Craiova şi alte societăţi amintite în raportul de inspecţie şi în celelalte acte de urmărire penală, neevidenţiate în contabilitate de către inculpat (a se vedea Raportul de inspecţie din 31 martie 2008 şi Procesul-verbal din 28 octombrie 2008), precum şi eventualele acte materiale de complicitate la infracţiuni de evaziune comise de alte persoane cărora inculpatul le-ar fi pus la dispoziţie facturi achiziţionate în numele SC A.C. SRL, nu pot fi luate în considerare în cuantumul precizat pentru stabilirea gradului de pericol social al infracţiunii de evaziune pentru care îl va condamna pe inculpat.

Art. 14 din Legea nr. 241/2005 prevede că în cazul în care, ca urmare a săvârşirii unei infracţiuni, nu se pot stabili, pe baza evidenţelor contribuabilului, sumele datorate bugetului general consolidat, acestea vor fi determinate de organul competent potrivit legii, prin estimare, în condiţiile C. proc. fisc. În speţă, sumele datorate bugetului ca urmare a săvârşirii infracţiunii de evaziune cu care a fost sesizată instanţa pot fi calculate pe baza facturilor fiscale identificate.

Pe de altă parte, aşa cum rezultă chiar din raportul de inspecţie amintit, prejudiciul invocat vizează şi perioada anterioară preluării de către inculpat a SC A.C. SRL (calculul prejudiciului vizează perioada 11 februarie 2004 şi până în data de 25 iulie 2006), în condiţiile în care evaziunea fiscală cu care a fost sesizată instanţa a fost săvârşită în cursul anului 2006.

Împrejurarea că inculpatul nu a contestat valoarea prejudiciului invocat, ci dimpotrivă a achiesat la pretenţiile părţii civile şi s-a obligat să îl achite în măsura obţinerii veniturilor necesare, iar instanţa, pe latură civilă va da efect principiului disponibilităţii şi va dispune obligarea sa la plata întregii sume, nu poate avea relevanţă şi asupra laturii penale sub aspectul individualizării judiciare a pedepsei.

În fapt, instanţa a reţinut că prejudiciul real produs prin infracţiunea dedusă judecaţii pe care îl are în vedere în cadrul operaţiunii de individualizare este în cuantum de 25.952,08 RON, din care 14.088 TVA (42.736 RON - 28.648 RON aferent operaţiunilor cu M.P. SRL) şi 11.864,08 impozit pe profit (pentru a calcula aceste sume, instanţa a avut în vedere tabelul anexă în care se arată că baza de impozitare este de 224.948,5 RON, din care se scade suma de 150.798 RON aferentă operaţiunilor cu SC M.P. SRL, diferenţei aplicându-i-se o cotă de 16% reprezentând impozitul pe profit corespunzător anului 2006).

În plus, deşi nu există temei pentru reducerea sumei reprezentând baza de impozitare în lipsa dovezilor privind alte cheltuieli, este evident că societatea a trebuit să plătească salarii pentru muncitori, eventual au fost achitate cheltuieli de transport, etc., iar profitul real a fost în fapt şi mai redus.

Pentru aceste motive, în cadrul operaţiunii de individualizare judiciară a pedepsei pe care a aplicat-o inculpatului, instanţa de fond a ţinut seama de toate criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv de modalitatea de comitere, de circumstanţele concrete în care a fost săvârşită fapta prin omisiunea efectuării oricăror raportări contabile încă din momentul preluării societăţii, de numărul actelor materiale de evaziune reţinute, de urmarea produsă, de valoarea prejudiciului, de persoana inculpatului care, pe lângă atitudinea de recunoaştere a dat dovadă de o cooperare reală cu organele fiscale indicându-le societăţile către care a emis facturi pe care nu le-a evidenţiat în contabilitate mai înainte ca organul fiscal să le identifice.

Faţă de cele de mai sus, tribunalul, în baza art. art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 320¹ C. proc. pen., l-a condamnat pe inculpatul B.V.P. pentru comiterea infracţiunii de evaziune fiscală la o pedeapsă de 1 an şi 6 luni închisoare.

În baza art. 71 C. pen., i s-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen., cu titlu de pedeapsă accesorie.

Apreciind că scopul pedepsei poate fi atins şi fără executarea pedepsei în regim de detenţie, în baza art. 81 C. pen., instanţa de fond a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate inculpatului pe un termen de încercare de 3 ani şi 6 luni stabilit conform art. 82 C. pen., iar în baza art. 359 C. proc. pen., a atras atenţia acestuia asupra consecinţelor prevăzute de art. 83 C. pen.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen., a suspendat şi executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii.

Sub aspectul laturii civile, aşa cum s-a arătat mai sus, instanţa de fond a dat efect principiului disponibilităţii şi, în condiţiile în care inculpatul nu a contestat suma pretinsă de către partea civilă cu titlu de prejudiciu, în baza art. 14 C. proc. pen. cu referire la art. 346 C. proc. pen. şi art. 998 - 999 C. civ., l-a obligat la plata sumei de 938.822 RON în favoarea părţii civile Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice - A.N.A.F. A reţinut că în cauză nu s-a solicitat şi obligarea inculpatului la plata de dobânzi până la achitarea efectivă a sumei.

În ce priveşte stipularea în dispozitiv a comunicării hotărârii de condamnare către Oficiul Registrului Comerţului, solicitare pe care de altfel, procurorul a şi formulat-o în concluziile orale, instanţa de fond a constatat că art. 13 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 impune doar ca la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti de condamnare pentru vreuna dintre infracţiunile prevăzute de prezenta lege, instanţa să comunice Oficiului Naţional al Registrului Comerţului o copie a dispozitivului hotărârii judecătoreşti definitive, sens în care comunicarea va fi efectuată în baza legii, iar nu a dispoziţiei instanţei.

De altfel, se poate observa că în materie procesual penală, dispoziţiile specifice prevăd şi în alte situaţii obligaţia comunicării hotărârii fără ca instanţele să o includă în cuprinsul dispozitivului. Astfel, art. 360 C. proc. pen. prevede că copii de pe dispozitivul hotărârii se comunică părţilor care au lipsit atât la judecată, cât şi la pronunţare, iar alin. (2) stipulează că inculpatului deţinut sau aflat în vreuna din situaţiile prevăzute în art. 171 alin. (2) C. proc. pen. care a lipsit de la pronunţarea hotărârii i se comunica copia dispozitivului hotărârii. De asemenea, copia dispozitivului hotărârii se comunică administraţiei locului de deţinere. O obligaţie de comunicare este prevăzută şi pentru hotărâre după redactarea acesteia, iar în cazul suspendării executării pedepsei sub supraveghere, o copie de pe dispozitivul hotărârii se comunică serviciului de probaţiune.

Este evident că omisiunea stipulării comunicării hotărârii sau dispozitivului hotărârii în una din situaţiile de mai sus, ca şi în cea în speţă, nu va caracteriza acea hotărâre ca nefiind legală câtă vreme comunicarea operează în temeiul legii, iar nu a unei eventuale dispoziţii a instanţei de judecată.

Mai mult chiar, legea procesual penală (lege organică, spre deosebire de Legea nr. 241/2005 sau 26/1990) prevede în Titlul III Cap. II Secţiunea II modalitatea în care se pun în executare pedepsele complementare. Astfel, art. 426 prevede că pedeapsa interzicerii unor drepturi se pune în executare prin trimiterea de către instanţa de executare a unei copii de pe dispozitivul hotărârii, consiliului local în a cărui rază îşi are domiciliul condamnatul şi organului care supraveghează exercitarea acestor drepturi; idem art. 427 pentru pedeapsa complementară prev. de art. 67, degradarea militară. Or, până în prezent nu se cunosc în jurisprudenţă situaţii în care o hotărâre să fi fost desfiinţată sau casată pentru că nu a prevăzut în dispozitiv comunicarea hotărârii către părţile lipsă atât la judecată, cât şi la pronunţare sau comunicarea către consiliul local a hotărârii prin care unei persoane i s-a interzis dreptul de a fi ales sau comandantului unităţii militare a pedepsei degradării militare, de exemplu.

Ceea ce trebuie să cuprindă însă într-adevăr dispozitivul hotărârii în cazul condamnării unui inculpat pentru o infracţiune din cele incriminate prin Legea nr. 241/2005 este dispoziţia către Oficiul Registrului Comerţului de a efectua înregistrările referitoare la acte şi menţiuni a căror înregistrare este cerută de lege (art. 7 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 26/1990), respectiv înregistrarea de menţiuni referitoare la aplicarea pedepsei interzicerii unor drepturi prev. de art. 64 lit. c) C. proc. pen., dat fiind că orice înregistrare în registrul comerţului se face doar pe baza unei încheieri a judecătorului delegat sau, după caz, a unei hotărâri judecătoreşti definitive, în afară de cazurile când legea dispune altfel (art. 6 din Legea nr. 26/1990). Ca atare, spre deosebire de cazul celorlalte pedepse complementare a interzicerii unor drepturi în care simpla dispoziţie de aplicare a pedepsei respective este suficientă pentru ca în faza punerii în executare organul cu competenţe specifice să o şi pună în executare - a se vedea art. 426 şi 427 - în cazul interzicerii dreptului prevăzut de art. 64 lit. c) C. proc. pen., în vederea coroborării cu dispoziţiile specifice materiei registrului comerţului, s-a prevăzut necesitatea ca hotărârea penală să includă şi dispoziţia de operare a menţiunilor respective.

În speţă, inculpatului nu i s-a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. c) C. proc. pen., iar cele accesorii au fost suspendate în baza art. 71 alin. (5) C. pen. Ca atare, în cazul inculpatului, legea nu cere efectuarea niciunei înregistrări la Oficiul Registrului Comerţului (art. 7 alin. (1) din Legea nr. 26/1990), iar în consecinţă, instanţa nu putea să dispună efectuarea vreunei asemenea menţiuni (alin. (2) al art. 7 din Legea nr. 26/1990).

În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 1.600 RON cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului.

Din fondurile Ministerului Justiţiei s-a dispus virarea în favoarea Baroului Bihor a sumei de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului din oficiu, avocat H.M., conform Delegaţiei din 20 februarie 2012.

Curtea de Apel Oradea, prin Decizia penală nr. 126/A din 1 noiembrie 2012, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a admis apelul penal declarat de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor şi partea civilă D.G.F.P. Bihor împotriva Sentinţei penale nr. 83 din 25 aprilie 2012, pronunţată de Tribunalul Bihor, care a fost desfiinţată în sensul că s-a dispus potrivit art. 13 din Legea nr. 241/2005 comunicarea hotărârii de condamnare a inculpatului B.V.P. către Oficiul Registrului Comerţului Bihor, în termen de 15 zile de la data rămânerii definitive a acesteia, fiind obligat inculpatul B.V.P. la plata sumei de 938.822 RON în favoarea părţii civile A.N.A.F. - D.G.T.F. Bihor cu majorările de întârziere aferente calculate până la data achitării efective a prejudiciului, menţinându-se restul dispoziţiilor sentinţei apelate.

În motivare s-a reţinut că apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor este fondat întrucât instanţa de fond era obligată să dispună odată cu condamnarea inculpatului şi menţiunea că în baza art. 13 din Legea nr. 241/2005, un exemplar din hotărâre se va comunica la Oficiul Registrului Comerţului în termen de 15 zile de la data rămânerii definitive a acesteia.

Cu privire la apelul declarat de A.N.A.F. prin D.G.F.P. Bihor, s-a apreciat că şi acesta este fondat, deoarece potrivit art. 119 coroborat cu articolul 120¹ C. proc. fisc., pentru neachitarea la scadenţă a obligaţiilor de plată la bugetul de stat se datorează după acest termen majorări de întârziere, care se calculează pentru fiecare zi de întârziere, începând cu ziua imediat următoare termenului de scadenţă şi până la data stingerii sumei datorate inclusiv astfel cum s-a solicitat în constituirea de parte civilă.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul B.V.P. şi a solicitat admiterea recursului arătând că hotărârea atacată este nelegală şi netemeinică, întrucât în mod greşit s-au adăugat şi penalităţile de întârziere.

Prin Decizia penală nr. 1043 din 26 martie 2013 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a admis recursul inculpatului B.V.P. împotriva Deciziei penale nr. 126/A/2012 din 1 noiembrie 2012 a Curţii de Apel Oradea, s-a casat decizia atacată şi s-a trimis cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Oradea.

S-a constatat că inculpatul este arestat în altă cauză.

Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea recursului au rămas în sarcina statului, iar onorariul apărătorului desemnat din oficiu în sumă de 200 RON a urmat a se plăti din fondurile Ministerului Justiţiei.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a constatat că în cauză este incident cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 21 C. proc. pen., întrucât la data judecării cauzei în apel a fost lipsă de procedură cu inculpatul B.V.P., arestat în altă cauză.

În rejudecare dosarul s-a înregistrat la Curtea de Apel Oradea sub numărul 1524/111/2012*.

Împotriva hotărârii instanţei de fond, în termen legal, au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor şi partea civilă D.G.F.P. Bihor în reprezentarea A.N.A.F. pentru Statul Român invocând nelegalitatea şi netemeinicia hotărârii pronunţate.

Prin motivele de apel formulate în scris şi aflate la Dosarul nr. 1524/111/2012 s-a criticat hotărârea sub aspectul greşitei individualizări a pedepsei aplicate inculpatului şi a neaplicării prevederilor art 13 din Legea nr. 241/2005.

În rejudecare, reprezentantul Ministerului Public a susţinut în parte motivele de apel formulate în scris, având în vedere că hotărârea a fost casată cu trimitere în recursul exercitat de inculpat, criticând hotărârea pronunţată de prima instanţă apreciind că aceasta este nelegală sub aspectul neaplicării dispoziţiilor art. 13 din Legea nr. 241/2005 privind comunicarea hotărârii de condamnare a inculpatului la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului Bihor. Astfel, s-a arătat că instanţa era obligată ca odată cu condamnarea inculpatului să facă şi aplicarea art. 13 din Legea nr. 241/2005.

Partea civilă prin apelul formulat a solicitat obligarea inculpatului B.V.P. la plata sumei de 938.822 RON către bugetul de stat plus majorări de întârziere aferente, calculate până la data achitării prejudiciului conform dispoziţiilor art. 119 coroborat cu art. 120¹ C. proc. fisc.

În motivare s-a arătat că potrivit dispoziţiilor legale mai sus menţionate, pentru neachitarea la scadenţă a obligaţiilor de plată la bugetul de stat se datorează după acest termen majorări de întârziere care se calculează pentru fiecare zi de întârziere începând cu ziua imediat următoare termenului de scadenţă şi până la data stingerii sumei datorate.

Prin Decizia penală nr. 94/A din 5 septembrie 2013, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., s-a admis apelul penal declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, împotriva Sentinţei penale nr. 83 din 25 aprilie 2012, pronunţată de Tribunalul Bihor, pe care a desfiinţat-o în sensul că în baza art. 13 din Legea nr. 241/2005, la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare a inculpatului B.V.P. s-a dispus comunicarea unei copii a dispozitivului hotărârii Oficiului Naţional al Registrului Comerţului pentru efectuarea menţiunilor corespunzătoare în Registrul Comerţului.

În baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. a respins ca nefondat apelul declarat de partea civilă D.G.F.P. Bihor în reprezentarea A.N.A.F. pentru Statul Român.

Cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

S-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate.

A fost obligat apelantul să plătească în favoarea Baroului de Avocaţi Bihor suma de 200 RON, onorariu pentru avocat din oficiu I.A., Delegaţia din 20 mai 2013, care va fi avansată din fondul Ministerului Justiţiei.

S-a constatat că inculpatul este arestat în altă cauză.

Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de apel a reţinut că instanţa de fond a constatat în mod corect că fapta inculpatului ce în calitate de administrator al SC A.C. SRL Salonta nu a condus evidenţa contabilă şi nu a depus la organul fiscal competent nicio raportare contabilă omiţând astfel să evidenţieze în documentele legale şi operaţiunile comerciale efectuate cu SC M. SRL, SC V.T. SRL şi SC T.P. SRL, prejudiciind astfel bugetul de stat, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 541/2005.

S-a arătat că sub aspectul laturii civile, partea civilă D.G.F.P. Bihor în reprezentarea A.N.A.F. pentru Statul Român s-a constituit parte civilă cu suma de 938.822 RON, instanţa de fond în soluţionarea acţiunii civile obligând inculpatul la plata acesteia în favoarea părţii civile.

În ce priveşte critica formulată de parchet, curtea a apreciat-o ca întemeiată pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 13 din Legea nr. 241/2005, la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti de condamnare pentru vreuna din infracţiunile prevăzute de prezenta lege, instanţa va comunica Oficiului Naţional al Registrului Comerţului o copie a dispozitivului hotărârii judecătoreşti definitive.

Conform alin. (2) al aceluiaşi articol, la primirea dispozitivului hotărârii definitive de condamnare, Oficiul Naţional al Registrului Comerţului va face menţiunile corespunzătoare în Registrul Comerţului.

Norma legală invocată instituie obligaţia instanţei învestite cu soluţionarea cauzei de a dispune comunicarea hotărârii de condamnare dacă inculpatul a săvârşit una din infracţiunile prevăzute de Legea nr. 241/2005 Oficiului Naţional al Registrului Comerţului pentru ca acesta să facă menţiunile corespunzătoare în Registrul Comerţului, asupra acestei obligativităţi ce include o dispoziţie a instanţei, aceasta fiind obligată să dispună prin hotărâre.

În speţă, câtă vreme inculpatul a fost condamnat pentru infracţiunea prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, potrivit textului de lege amintit mai sus, instanţa trebuia să dispună la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare comunicarea unei copii a dispozitivului hotărârii Oficiului Naţional al Registrului Comerţului pentru efectuarea menţiunilor corespunzătoare în Registrul Comerţului, hotărârea atacată fiind astfel nelegală.

Cu privire la apelul părţii civile D.G.F.P. Bihor în reprezentarea A.N.A.F. pentru Statul Român, Curtea a reţinut că acesta este neîntemeiat.

S-a arătat că prin cererea de constituire de parte civilă formulată în cursul urmăririi penale, partea civilă a solicitat obligarea inculpatului la plata sumei de 938.822 RON reprezentând obligaţiile de plată (TVA, impozit pe veniturile microîntreprinderilor şi impozit pe profit în sumă de 935.378 RON) şi majorări de întârziere aferente acestor obligaţii în sumă de 2.944 RON.

În cursul cercetării judecătoreşti partea civilă, deşi legal citată, nu şi-a mai precizat poziţia cu privire la constituirea de parte civilă formulată în cursul urmăririi penale. Însă, prin motivele de apel formulate, partea civilă a solicitat obligarea inculpatului la plata majorărilor de întârziere aferente sumei de 938.822 RON, calculate la data stingerii sumei datorate conform C. proc. fisc.

Curtea a apreciat că o asemenea cerere privind acordarea majorărilor de întârziere aferente sumei cu care s-a constituit parte civilă nu poate fi primită direct în apel, fiind inadmisibilă câtă vreme nu a fost formulată în faţa instanţei de fond de către partea civilă. Or, se observă din constituirea de parte civilă, contrar celor susţinute de partea civilă prin motivele de apel formulate în scris, că nu s-a solicitat obligarea inculpatului şi la plata majorărilor de întârziere aferente debitului de 938.822 RON, calculate la data stingerii sumei datorate.

S-a arătat că apelul poate fi exercitat numai pentru motive ce au făcut analiza primei instanţe, ori o asemenea cerere privind acordarea majorărilor de întârziere aferente debitului de 938.822 RON nu a fost formulată de partea civilă în faţa instanţei de fond. Aceasta reprezintă o cerere nouă, făcută direct în apel, fără să fie supusă analizei instanţei de fond, fără să fie pusă în discuţia părţilor, astfel că instanţa de fond s-a pronunţat acordând numai ceea ce s-a solicitat. Totodată, dacă o asemenea cerere ar urma să fie soluţionată pentru prima dată de instanţa învestită cu soluţionarea apelului s-ar îngrădi posibilitatea inculpatului de a-şi face apărări, lipsindu-l de un grad de jurisdicţie. De asemenea, nu s-ar putea exercita nici controlul judiciar, ceea ce în mod obligatoriu presupune invocarea cererii în faţa primei instanţe.

Împotriva deciziei instanţei de apel a declarat recurs partea civilă A.N.A.F. prin D.G.F.P. Cluj, invocând aceleaşi critici formulate în apel, respectiv respingerea cererii de obligare a inculpatului la plata majorărilor de întârziere aferente sumei de 938.822 RON, calculate la data stingerii sumei datorate.

Recursul declarat de partea civilă este nefondat.

Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului rezultă că inculpatul B.V.P. a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală constând în aceea că, în calitate de administrator al SC A.C. SRL Salonta nu a condus evidenţa contabilă şi nu a depus la organul fiscal competent nicio raportare contabilă omiţând astfel să evidenţieze în documentele legale şi operaţiunile comerciale efectuate cu SC M. SRL, SC V.T. SRL şi SC T.P. SRL, prejudiciind astfel bugetul de stat cu suma de 938.822 RON.

Prin cererea de constituire de parte civilă formulată de partea civilă în cursul urmăririi penale, aceasta a solicitat obligarea inculpatului la plata sumei de 938.822 RON reprezentând obligaţiile de plată (TVA, impozit pe veniturile microîntreprinderilor şi impozit pe profit în sumă de 935.378 RON) şi majorări de întârziere aferente acestor obligaţii în sumă de 2.944 RON.

Din examinarea înscrisurilor existente la dosar rezultă că partea civilă nu a solicitat obligarea inculpatului la plata majorărilor de întârziere aferente debitului, până la achitarea integrală a acestuia, nici cu ocazia constituirii de parte civilă la organul de urmărire penală, nici cu ocazia judecăţii în fond a cauzei, astfel că apelul declarat de aceasta a fost respins în mod corect.

Formularea unei cereri de obligare a inculpatului la plata majorărilor de întârziere, calculate până la achitarea integrală a debitului nu poate fi admisă în apel întrucât se încalcă principiul disponibilităţii ce guvernează soluţionarea acţiunii civile. Soluţionarea cererii formulate de partea civilă în faţa instanţei de apel ar fi îngrădit dreptul inculpatului de a-şi face apărările în funcţie de noile pretenţii şi l-ar fi lipsit pe acesta de un grad de jurisdicţie.

Prin urmare, cererea de majorare a pretenţiilor civile trebuia invocată în faţa primei instanţe şi pusă în discuţia părţilor, cu atât mai mult cu cât inculpatul a recunoscut fapta şi a fost de acord cu pretenţiile formulate de partea civilă în faza de urmărire penală.

Faţă de cele menţionate, Înalta Curte constată că hotărârea instanţei de apel este legală şi temeinică, iar recursul declarat de partea civilă este nefondat, urmând ca în baza art. 385¹⁵ pct. 1 lit. b) C. proc. pen. să fie respins.

Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGE

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de partea civilă A.N.A.F. prin D.G.F.P. Cluj.

Împotriva Deciziei penale nr. 94/A din 5 septembrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Obligă recurenta parte civilă la plata sumei de 400 RON, cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 27 februarie 2014.

← ICCJ. Decizia nr. 706/2014. Penal		ICCJ. Decizia nr. 643/2014. Penal →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

ICCJ. Decizia nr. 607/2014. Penal ICCJ. Decizia nr. 627/2014. Penal ICCJ. Decizia nr. 638/2014. Penal. Iniţiere, constituire de grup infracţional organizat, aderare sau sprijinire a unui asemenea grup (Legea 39/2003 art. 7). Infracţiuni la regimul vamal (Legea 141/1997, Legea 86/2006). Recurs ICCJ. Decizia nr. 643/2014. Penal ICCJ. Decizia nr. 706/2014. Penal ICCJ. Decizia nr. 707/2014. Penal ICCJ. Decizia nr. 765/2014. Penal. înşelăciunea (art. 215 C.p.). Infracţiuni la legea cecului (Legea nr. 59/1934). Recurs