ICCJ. Decizia nr. 706/2014. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 706/2014
Dosar nr. 2399/87/2013
Şedinţa publică din 27 februarie 2014
Asupra recursului penal de faţă, reţine următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 100 din 25 iunie 2013 pronunţată de Tribunalul Teleorman a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de condamnatul V.P. cu privire la Sentinţa penală nr. 130 din 24 octombrie 2006 pronunţată de Tribunalul Teleorman; a obligat pe revizuent la 300 RON cheltuieli judiciare către stat, onorariul avocatului din oficiu de 100 RON fiind avansat din fondul Ministerului Justiţiei.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut că revizuentul a solicitat revizuirea Sentinţei penale nr. 130 din 24 octombrie 2006, pronunţată de Tribunalul Teleorman prin care a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 16 ani închisoare pentru infracţiunile prev. de art. 174 - 175 lit. c) C. pen. şi de art. 180 alin. (2) C. pen. (definitivă la 13 martie 2007) susţinând că nu s-au avut în vedere o serie de împrejurări care pot constitui cauze de reducere a pedepsei, şi anume faptul că lovirea cu un cuţit a soţiei sale s-a produs pe fondul unei puternice tulburări creată de vestea că aceasta are o legătură extraconjugală precum şi a faptului că, anterior aplicării loviturii, soţia sa l-a provocat lovindu-l cu o sapă.
De altfel, a susţinut revizuentul, se impune reducerea pedepsei aplicate întrucât aceasta este prea aspră.
A invocat în drept cazul de revizuire înscris la art. 394 lit. a) C. proc. pen. şi a solicitat în probaţiune ascultarea martorilor V.M., Ţ.C., A.D. şi G.I.
S-a dispus din oficiu şi s-a ataşat Dosar nr. 3266/87/2006 în care s-a pronunţat Sentinţa penală nr. 130 din 24 octombrie 2006 pronunţată de Tribunalul Teleorman, definitivă prin Decizia penală nr. 1394 din 13 martie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Examinând cererea formulată de revizuentul V.P. în raport de actele şi lucrările dosarului şi prin prisma dispoziţiilor art. 403 C. proc. pen. Tribunalul a reţinut următoarele:
Potrivit legii (art. 394 C. proc. pen), revizuirea unei hotărâri definitive poate avea loc doar în anumite cazuri, prevăzute de lege în mod limitativ, şi anume când:
a) s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei;
b) un martor, un expert, sau un interpret a săvârşit infracţiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere;
c) un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals;
d) un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de cercetare penală a comis o infracţiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere;
e) când două sau mai multe hotărâri judecătoreşti definitive nu se pot concilia.
Alin. (31) al art. 403 C. proc. pen., astfel cum a fost introdus prin art. XVIII pct. 55 din Legea 202/2010, dispune că "cererile ulterioare de revizuire sunt inadmisibile dacă există identitate de persoană, de temei legal, de motive şi apărări".
Or, în speţă se observă, faţă de actele şi lucrările dosarului, că revizuentul V.P. a mai formulat cereri de revizuire a Sentinţei penale nr. 130 din 24 octombrie 2006 pronunţată de Tribunalul Teleorman, definitivă prin Decizia penală nr. 1394 din 13 martie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, acestea fiind respinse de instanţă prin Sentinţele penale nr. 39/2012, 95/2010, 12/2009, toate pronunţate de Tribunalul Teleorman şi definitive, în urma respingerii căilor de atac exercitate de revizuent. Temeiul de drept invocat de revizuent în aceste cereri este cel înscris la art. 394 lit. a) C. proc. pen., iar apărările sunt identice cu cele invocate în prezenta cauză.
De altfel, situaţia de fapt invocată de revizuent pentru reţinerea de circumstanţe atenuante (legale sau judiciare) a fost analizată în fond de prima instanţă precum şi de instanţele de apel şi recurs la soluţionarea cauzei în fond, aşa încât nu se pune în discuţie reanalizarea ei în calea de atac de retractare, şi, implicit, incidenţa cazului înscris la art. 394 lit. a) C. proc. pen.
Constatând că anterior cererii de faţă, instanţele competente s-au pronunţat asupra unor cereri de revizuire formulate de revizuentul V.P. ce au avut acelaşi temei şi în care au fost invocate aceleaşi apărări, faţă de dispoziţiile art. 403 alin. (31) C. proc. pen., cererea de faţă este inadmisibilă.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel condamnatul V.P. criticând-o pentru netemeinicie şi susţinând că a comis infracţiunea în stare de provocare, fiind lovit de către victimă cu o sapă, solicitând readministrarea probelor administrate în cauza, după cum va prezenta aspecte ce nu au fost cunoscute de instanţe care au judecat cauza.
Prin Decizia penală nr. 204/R din 2 septembrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în temeiul art. 379 pct. 1 lit. b) cu referire la art. 407 C. proc. pen., s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de revizuentul condamnat V.P., împotriva Sentinţei penale nr. 100 din 25 iunie 2013 a Tribunalului Teleorman.
A fost obligat apelantul la 400 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON onorariul avocatului din oficiu, se avansează din fondurile Ministerului Justiţiei.
Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de apel a reţinut următoarele:
Critica revizuentului se constată a fi netemeinică, întrucât acesta tinde la o reapreciere a dovezilor deja administrate şi care au stat la baza condamnării, dar urmăreşte şi o prelungire a probatoriilor invocând împrejurări noi, necunoscute instanţei ce a soluţionat fondul, susţineri care nu au niciun suport în cauză.
Revizuirea este o cale extraordinară de atac, de retractare, nefiind permisă o prelungire a probatoriilor deja administrate, această cale de atac având rolul de a îndrepta erorile judiciare produse, iar nu de a se efectua o nouă judecare a cauzei.
S-a arătat că susţinerile revizuentului sunt doar afirmaţii contextuale cererii formulate şi acesta ignoră faptul că apărările invocate la judecarea cauzei, au fost examinate în coroborare cu întregul material probator administrat pe care s-a sprijinit condamnarea sa. De asemenea, se constată că revizuentul a mai exercitat această cale extraordinară de atac, cererile sale fiind respinse prin Sentinţele penale nr. 12/2009, 95/2010, 39/2012 - pronunţate de Tribunalul Teleorman şi rămase definitive.
Astfel, s-a constatat că instanţa instanţei de fond, în mod corect a reţinut că nu sunt regăsite cerinţele art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. şi nici alte cazuri care să justifice revizuirea Sentinţei penale nr. 130 din 24 octombrie 2006 pronunţată de Tribunalul Teleorman, motiv pentru care, potrivit art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. apelul a fost respins ca nefondat.
Împotriva deciziei instanţei de apel a declarat recurs revizuentul V.P., fără a prezenta motivele de casare.
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, rezultă că revizuentul V.P. a solicitat revizuirea Sentinţei penale nr. 130 din 24 octombrie 2006, pronunţată de Tribunalul Teleorman prin care a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 16 ani închisoare pentru infracţiunile prev. de art. 174 - 175 lit. c) C. pen. şi de art. 180 alin. (2) C. pen., susţinând că nu s-a avut în vedere că fapta a fost comisă pe fondul unei puternice tulburări emoţionale şi a fost provocat de victimă, ceea ce ar fi condus la aplicarea unei pedepse mai blânde.
Cererea de revizuire a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 394 lit. a) C. proc. pen., solicitând audierea unor martori.
Din datele existente la dosar rezultă că anterior, revizuentul condamnat a mai formulat cereri de revizuire împotriva hotărârii de condamnare, acestea fiind respinse prin Sentinţele penale nr. 12/2009, 95/2010, 39/2012 - pronunţate de Tribunalul Teleorman, definitive prin respingerea căilor de atac.
În ce priveşte recursul declarat în prezenta cauză, se constată că acesta nu a fost motivat în termenul prevăzut de art. 38510 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., iar din examinarea hotărârii atacate în raport de actele şi lucrările dosarului nu rezultă motive care pot fi luate în considerare din oficiu, dintre cele prevăzute de art. 3859 alin. (3) C. proc. pen.
Potrivit dispoziţiilor art. 38510 alin. (2) C. proc. pen. motivele de recurs se formulează în scris prin cererea de recurs sau printr-un memoriu separat care trebuie depus la instanţa de recurs cu cel puţin 5 zile înainte de primul termen de judecată, iar la alin. (21) se prevede că în cazul în care nu sunt respectate condiţiile prevăzute în alin. (1) şi (2), instanţa ia în considerare numai cazurile de casare care, potrivit art. 3859 alin. (3) se iau în considerare din oficiu.
Întrucât recurentul revizuent nu şi-a respectat obligaţiile prevăzute de art. 38510 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., iar în cauză nu s-au constatat motive care să fie luate în considerare din oficiu, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat, urmând ca în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. să fie respins.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. recurentul revizuent va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul V.P. împotriva Deciziei penale nr. 204/R din 2 septembrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Obligă recurentul revizuent la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 27 februarie 2014.
Procesat de GGC - CL
| ← ICCJ. Decizia nr. 707/2014. Penal | ICCJ. Decizia nr. 702/2014. Penal → |
|---|
