ICCJ. Decizia nr. 627/2014. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 627/2014
Dosar nr. 3662/120/2013
Şedinţa publică din 20 februarie 2014
Asupra recursului de faţă;
Prin Sentinţa penală nr. 298 din 16 iulie 2013 pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa, în baza disp. art. 20 rap. la disp. art. 174 C. pen., cu aplicarea disp. art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul V.C la o pedeapsă de 4 ani închisoare.
În conformitate cu disp. art. 65 alin. (2) şi (3) C. pen. rap. la art. 174 alin. (1) C. pen., inculpatului i s-a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de disp. art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o durată de 2 ani, care va începe după executarea pedepsei principale.
Potrivit disp. art. 71 alin. (1) şi (2) C. pen. pe durata executării pedepsei închisorii inculpatului i s-a aplicat pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de disp. art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
În baza disp. art. 350 alin. (1) C. proc. pen. s-a menţinut arestarea preventivă a inculpatului, iar în temeiul art. 88 alin. (1) C. pen. s-a dedus din durata pedepsei închisorii aplicată acestuia, timpul reţinerii şi arestării preventive, de la 4 mai 2013 la zi.
În conformitate cu disp. art. 14, 15 şi 346 alin. (1) C. proc. pen. rap. la disp. art. 1357 C. civ., s-a admis în parte acţiunea civilă exercitată alăturat celei penale de către partea civilă - I.S., domiciliat în comuna Produleşti, sat Broşteni, str. T., nr. 138, judeţul Dâmboviţa, şi s-a dispus ca inculpatul să plătească acesteia suma de 5.000 RON cu titlu de daune morale.
În baza disp. art. 14, 15 şi 346 alin. (1) C. proc. pen. rap. la disp. art. 1357 C. civ. şi la disp. art. 313 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sanitar, inculpatul a fost obligat la plata către Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgovişte a sumei de 4875,231 RON cu titlu de despăgubiri civile, ocazionate de internarea părţii vătămate I.S. (în perioada 4 mai 2013 - 13 mai 2013 în secţia Chirurgie toracică).
În baza disp. art. 118 alin. (1) lit. b) C. pen. s-a dispus confiscarea cuţitului de bucătărie inscripţionat L.S.S. cu mâner din plastic de culoare neagră, cu lungimea totală de 32 cm şi lungimea lamei de 20 cm, folosit de către inculpat la comiterea infracţiunii.
Potrivit disp. art. 109 alin. (5) C. proc. pen. s-a dispus ca inculpatului să-i fie restituite obiectele de îmbrăcăminte ridicate de la acesta cu ocazia efectuării cercetării la fata locului din 4 mai 2013, cu obligaţia pentru persoana care va intra în posesia lor, de a le păstra până la soluţionarea definitivă a cauzei.
În temeiul disp. art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare - s-a dispus prelevarea de la inculpat a probelor biologice în vederea introducerii profilelor genetice în S.N.D.G.J., la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare.
În conformitate cu disp. art. 191 alin. (1) C. proc. pen. inculpatul a fost obligat la plata sumei de 1.100 RON cheltuieli judiciare către stat, incluzând şi onorariul apărătorului desemnat acestuia din oficiu, de 200 RON, sumă care va fi avansată din fondurile Ministerului Justiţiei în contul Baroului Dâmboviţa, precum şi cheltuielile în sumă de 700 RON efectuate în faza urmăririi penale.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă, examinând probele administrate în dosarul nr. 188/P/2013 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa, precum şi declaraţia inculpatului dată în conformitate cu dispoziţiile art. 3201 alin. 3 C. proc. pen., a reţinut următoarea situaţie de fapt:
În seara zilei de 3 mai 2013 şi în noaptea de 3/4 mai 2013, în casa numitei M.G.N., evenimentele soldate cu agresarea de către inculpat a părţii vătămate I.S., prin folosirea unui cuţit, s-au succedat în modul în care au fost reproduse de către procuror în cuprinsul rechizitoriului şi în modalitatea şi circumstanţele prezentate în acelaşi act.
Tribunalul a constatat astfel că declaraţiile inculpatului (inclusiv cea susţinută în cadrul procedurii prevăzută de dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen.), se coroborează în sensul dispoziţiilor art. 69 C. proc. pen., cu fapte şi împrejurări care au rezultat din ansamblul probelor administrate în cauză, toate fiind de natură să contribuie la aflarea adevărului.
S-a reţinut că toate etapele conflictului dintre inculpat şi partea vătămată I.S. s-au desfăşurat pe fondul consumului de alcool de către amândoi, atât iniţiativa declanşării acestuia, cât şi escaladarea care a urmat fiindu-i însă imputabile inculpatului.
I.S. şi L sunt copiii unor veri primari ai numitei M.G.N., concubina inculpatului.
Incidentul a început după ce M.G.N. a fost îmbrâncită şi trasă de păr de către inculpat, în intervalul de timp în care I.S. era plecat să cumpere bere. (întrucât cantitatea pe care o pregătiseră iniţial, fusese epuizată), aspecte relatate acestuia de către minorul M.R.A.
La reproşurile pe care partea vătămată le-a făcut inculpatului, căruia i-a cerut să nu o mai lovească pe verişoara sa, cei doi s-au lovit reciproc cu pumnii şi picioarele.
Această configuraţie a incidentului a fost confirmată atât de către martorul L.C., cât şi de martora M.G.N. şi de fiul acesteia M.R.A.
De altfel, L.C. a intervenit în mod repetat în conflictul dintre inculpat şi partea vătămată, reuşind într-o primă fază să-l aplaneze.
A urmat o altă etapă a agresiunii, din nou inculpatul şi partea vătămată lovindu-se reciproc, inculpatul aruncând spre I.S. şi cu o ceaşcă de porţelan, cu care a reuşit să îl lovească în zona ochiului drept.
După consumarea celei de a doua faze a altercaţiei, inculpatul a continuat să îl înjure pe I.S., în timp ce s-a ridicat de pe patul pe care stăteau şi celelalte persoane prezente în aceeaşi cameră şi s-a îndreptat către hol.
Întrucât partea vătămată a mers şi ea pe hol după inculpat, relaţiile conflictuale au continuat în acest loc, căpătând forme acute.
De pe masa din bucătărie, inculpatul a luat un cuţit cu lungimea totală de 30 cm şi lungimea lamei de 20 cm, cu un tăiş ascuţit, şi a aplicat părţii vătămate două lovituri în zona toraco-abdominală.
După prima lovitură, L.C. a încercat să-l oprească pe inculpat, însă acesta a reuşit să îi mai aplice încă o lovitură lui I.S.
În demersurile sale de a-l dezarma pe inculpat, L.C. l-a prins de mâna dreaptă, determinându-i căderea pe burtă, după care a reuşit să se urce peste el.
Având în continuare cuţitul în mâna stângă, inculpatul a încercat să-l lovească şi pe martor, făcând două mişcări de împungere din direcţia faţă către spate, fără să-şi atingă ţinta.
În final, martorul l-a ţinut pe inculpat de mâna stângă cu ambele mâini şi l-a lovit cu genunchiul în zona urechii, reuşind să-l dezarmeze.
Derularea evenimentului a fost confirmată integral de martorul ocular L.C., care s-a implicat activ pentru a se evita un deznodământ nedorit, şi parţial de martora M.G.N., care a urmărit şi ea prima parte a evoluţiei evenimentului în care cei doi s-au lovit reciproc, fără însă să perceapă faza în care V.C. a lovit cu cuţitul pe I.S., afirmând însă că l-a auzit când a afirmat că a înjunghiat-o pe partea vătămată.
În parte, existenţa incidentului a fost probată şi de susţinerile martorului minor M.R.A., care a relatat începutul agresiunii dintre cei doi, precum şi despre agresiunea exercitată de către inculpat asupra mamei sale, precizând şi că a văzut-o pe partea vătămată ieşind din casă în timp ce se ţinea cu mâinile în zona abdominală.
Partea vătămată a fost găsită la 300 de metri de casa numitei M.G.N., plină de sânge pe pantaloni, aceasta şi L.C. fiind cei care i-au acordat primul ajutor.
Martorii C.M. şi S.C., sora şi mătuşa inculpatului, au reprodus în declaraţiile lor ceea ce le spusese acesta, imediat după comiterea agresiunii - "că l-a tăiat pe I.S.".
Atât concluziile preliminare ale medicului legist, cât şi raportul de expertiză medico-legală nr. 152/V din 15 mai 2013 întocmit de către specialişti ai S.J.M.L. Dâmboviţa au întregit materialul probator, relevând că inculpatul a prezentat politraumatism prin agresiune cu armă albă, plagă toraco-abdominală dreapta, hemopneumotorax drept, plagă hepatică lob drept, plagă penetrantă hipocondru stâng cu exteriorizare de epiplon, hemiperitoneu şi şoc hemoragic asupra cărora s-a intervenit operator - constatându-se şi că diafragmul drept fusese secţionat pe o lungime de aproximativ 10 - 13 cm şi aspirându-se din cavitatea pleurală aproximativ 500 ml. sânge.
Potrivit aceluiaşi raport s-au practicat laparotomie exploratorie, toaletă peritoneală, lavaj, drenaj multiplu, hepatorafie lob dr. - concluzionându-se în urma examinării tuturor procedurilor medicale la care a fost supusă că partea vătămată a prezentat leziuni de violenţă produse prin lovire cu un corp tăietor/ înţepător care pot data din 3 mai 2013, şi care necesită 40 - 45 de zile de îngrijire medicală în condiţiile unei evoluţii favorabile, leziunile fiind de natură să-i pună viaţa în primejdie.
La externare s-a constatat hemopneumotorax drept, şoc hemoragic, anemie secundară posthemoragică, plagă penetrantă hipocondrul stg. cu secţiune de ligament gastrocolic şi perete gastric pe marea curbură, hemiperitoneu, plagă toraco-abdominală dr. cu secţiune de diafragm şi lob drept hepatic, agresiune cu armă albă.
Inculpatul a fost reţinut pe o durată de 24 de ore de la 4 mai 2013, orele 4:50, până la 5 mai 2013, orele 4:50, ulterior prin Încheierea din 4 mai 2013, pronunţată de către Tribunalul Dâmboviţa, fiind arestat preventiv pentru o perioadă de 29 de zile, până la 2 iunie 2013.
Inculpatul a recunoscut că a lovit-o cu cuţitul pe partea vătămată, însă numai pentru că la rândul său, a fost lovit de I.S. care i-a provocat anumite leziuni.
Existenţa faptei a rezultat din procesul-verbal de sesizare din oficiu, procesul-verbal de cercetare la faţa locului şi planşa foto aferentă, procesul-verbal de ridicare a cuţitului - corp delict, procesul-verbal de identificare a inculpatului, procesul-verbal de examinare a acestuia şi planşa foto anexă, concluziile preliminare ale medicului legist, raportul de expertiză medico-legală nr. 125/V din 15 mai 2013, declaraţiile martorilor L.C., M.G.N., M.R.A., S.G., C.M. şi I.M., declaraţia părţii vătămate, procesul-verbal din 15 mai 2013 încheiat la Spitalul Judeţean Dâmboviţa, declaraţiile inculpatului, ordonanţa de schimbare a încadrării juridice a faptei şi procesul-verbal de prezentare a materialului de urmărire penală.
După înregistrarea dosarului pe rolul Tribunalului Dâmboviţa, la 30 mai 2013 ,în conformitate cu dispoziţiile art. 3001 alin. (3) C. proc. pen.- a fost menţinută arestarea preventivă a inculpatului, apreciindu-se că subzistă temeiul prevăzut de dispoziţiile art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., care a impus continuarea detenţiei sale provizorii.
În baza dispoziţiilor art: 300 alin. (1) C. proc. pen., tribunalul a constatat că rechizitoriul a fost regulat întocmit, cu respectarea tuturor cerinţelor prevăzute de dispoziţiile art. 263 şi 264 alin. (3) C. proc. pen.
Fiind prezentă în instanţă la termenul din data de 28 iunie 2013 partea vătămată I.S. a precizat că îşi menţine pretenţiile băneşti formulate în faza urmăririi penale împotriva inculpatului, solicitând ca acesta să fie obligat să-i plătească 5.000 RON daune materiale şi 5.000 RON daune morale.
La acelaşi termen, înaintea începerii cercetării judecătoreşti, inculpatul a declarat că recunoaşte săvârşirea faptei reţinută în sarcina sa prin actul de sesizare a instanţei, solicitând ca judecata să se facă în baza probelor administrate la urmărirea penală, pe care le cunoaşte şi pe care şi le însuşeşte.
Fiind ascultat, în conformitate cu dispoziţiile art. 3201 alin. (3) C. proc. pen., inculpatul a precizat că recunoaşte în totalitate fapta pentru care a fost trimis în judecată, prevăzută de dispoziţiile art. 20 C. pen., rap. la dispoziţiile art. 174 C. pen., neînţelegând să administreze alte probe, în afara celor în circumstanţiere.
A fost anexată dosarului caracterizarea întocmită inculpatului de către directorul SC A.C. SRL, cu sediul în comuna Produleşti, al cărui angajat a fost începând cu anul 2008.
La solicitarea inculpatului, a fost audiat martorul I.D.M., care a susţinut că în calitate de şef de atelier la firma la care a lucrat şi inculpatul, l-a cunoscut pe acesta ca fiind liniştit şi supus, fără să creeze probleme în activitatea pe care o desfăşura, şi în afara relaţiilor de muncă a văzut la inculpat un comportament normal.
Prin raportul de expertiză medico-legală întocmit în cauză s-a mai stabilit că părţii vătămate i-au fost aplicate două lovituri, ambele cu corp tăietor - înţepător, producerea leziunilor fiind posibilă cu ajutorul cuţitului pus la dispoziţia medicului legist (ridicat de la locul săvârşirii faptei).
Toate mijloacele de probă enumerate au demonstrat existenţa şi vinovăţia inculpatului, în cauză constatându-se îndeplinite toate cerinţele prevăzute de dispoziţiile art. 3201 alin. 4 C. proc. pen., fapta există, constituie infracţiune şi a fost comisă de către inculpat.
Prima instanţă a apreciat că, în drept, fapta inculpatului, care în noaptea de 3/4 mai 2013, în timp ce se afla în casa de locuit a concubinei sale M.G.N., în prezenţa acesteia şi a martorului L.C., precum şi a unui copil minor, pe fondul unui conflict spontan, a agresat-o pe partea vătămată I.S., căreia i-a aplicat două lovituri cu ajutorul unui corp tăietor - înţepător (cuţit) în zona toracică, cauzându-i leziuni traumatice care au necesitat 40 - 45 de zile de îngrijiri medicale şi care i-au pus viaţa în primejdie, întruneşte elementele constitutive ale unei tentative la infracţiunea de omor, prevăzută de dispoziţiile art. 20 C. pen. rap. la art. 174 C. pen.
La individualizarea pedepsei aplicate inculpatului au fost avute în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de dispoziţiile art. 72 C. pen., dispoziţiile părţii generale a codului, limitele pedepselor fixate în partea specială a acestuia, gradul de pericol social al faptei, persoana infractorului şi împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Prin circumstanţele şi modalitatea concretă în care a fost comisă pe fondul consumului de alcool, pornind de la o dispută spontană cu partea vătămată care intervenise în apărarea concubinei lui, (verişoara sa) care fusese agresată, prin folosirea unui obiect deosebit de vulnerant cu care a aplicat două lovituri victimei într-o zonă vitală, atentând astfel la o valoare supremă - dreptul la viaţă, infracţiunea comisă de către inculpat este caracterizată de un grad extrem de ridicat de pericol social, care trebuie să impună un tratament sancţionator adecvat, de natură să realizeze scopul prevăzut de dispoziţiile art. 52 C. pen. - prevenirea săvârşirii unor noi infracţiuni.
Inculpatul nu are antecedente penale, iar potrivit caracterizării anexată dosarului şi martorului audiat în circumstanţierea sa a avut anterior comiterii faptei o conduită în acord cu normele de convieţuire socială, însă aspectele relevate reprezintă o stare de lucruri normală, care nu este de natură să impună reţinerea în favoarea sa a circumstanţei atenuante prevăzută de dispoziţiile art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. Această întrucât natura şi gravitatea deosebită a faptei trebuie să conducă la o dimensionare a pedepsei şi la un regim de executare a acesteia, în stare să asigure şi realizarea funcţiilor ei şi de măsură de constrângere şi de reinserţie socială.
Astfel, tribunalul s-a orientat la o pedeapsă asupra cărei cuantum să se situeze peste nivelul minimului rezultat în urma reducerii cu 1/3 a limitelor pedepsei prevăzută de norma de incriminare în baza disp. art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. după ce în prealabil s-a procedat la stabilirea limitelor impuse de incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 174 alin. 2 C. pen. (fapta comisă rămânând în forma tentativei).
Prin prisma tuturor elementelor evocate, tribunalul a condamnat inculpatul la o pedeapsă de 4 ani închisoare, în regim privativ de libertate.
Pe cale de consecinţă, pe durata executării pedepsei principale, în conformitate cu dispoziţiile art. 71 alin. (1) şi (2) C. pen., inculpatului i-au fost interzise drepturile prevăzute de dispoziţiile art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., ca pedeapsă accesorie.
Totodată, dând eficienţă dispoziţiilor art. 65 alin. (2) şi (3) C. pen. rap. la dispoziţiile art. 174 alin. (1) C. pen., Tribunalul a aplicat inculpatului şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de dispoziţiile art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o durată de 2 ani care va începe după executarea pedepsei închisorii.
În baza dispoziţiilor art. 350 alin. (1) C. proc. pen., s-a menţinut arestarea preventivă a inculpatului, tribunalul apreciind că subzistă temeiul prevăzut de dispoziţiile art. 148 alin. (1), lit. f) C. proc. pen., în continuare existând probe că lăsarea sa în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Partea vătămată I.S. s-a constituit parte civilă cu suma de 10.000 RON, solicitând ca inculpatul să fie obligat să-i plătească 5.000 RON - daune materiale şi 5.000 RON - daune morale.
Neexistând însă nicio probă potrivit căreia să fie îndreptăţit să i se remită suma de 5.000 RON daune materiale, cum sarcina probei îi incumbă şi în condiţiile în care partea civilă a declarat, în şedinţa publică din 16 iulie 2013 că renunţă la audierea martorilor care îi fuseseră încuviinţaţi la termenul anterior, suma pretinsă nu i-a mai fost recunoscută.
Tribunalul a reţinut însă că urmare a agresiunilor la care a fost supusă de către inculpat în noaptea de 3/4 mai 2013, partea civilă a prezentat o plagă toracică abdominală înjunghiată, care a necesitat internarea sa în secţia Chirurgie toracică, diagnosticul la externare fiind hemopneumotorax drept, şoc hemoragie, anemie secundară posthemoragică, plagă penetrantă hipocondrul stg. cu secţiune de ligament gastrocolic şi perete gastric pe marea curbură, hemiperitoneu, plagă toraco-abdominală dr. cu secţiune de diafragm şi lob drept hepatic, toate necesitând, potrivit specialiştilor SJML Dâmboviţa circa 40 - 45 de zile de îngrijire medicală, în condiţiile unei evoluţii favorabile şi punându-i viaţa în primejdie.
În acelaşi timp, partea civilă a fost supusă unor intervenţii chirurgicale, fiind evident că prin acţiunile de mare agresivitate exercitate asupra sa de către inculpat, care a lovit-o de două ori cu cuţitul, a traversat o perioadă de suferinţe fizice şi psihice şi stări de disconfort care justifică obligarea inculpatului să-i achite suma de 5.000 RON daune morale, care reprezintă o compensaţie bănească echitabilă pentru suportarea tuturor acestor limitări ale unei vieţi normale.
Totodată, în baza dispoziţiilor art. 14, 15 şi 346 alin. (1) C. proc. pen. rap. la dispoziţiile art. 1357 C. civ. şi la art. 313 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în sistemul sanitar, inculpatul a fost obligat la plata către Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgovişte a sumei de 4875,231 RON reprezentând cheltuielile ocazionate de internarea părţii vătămate I.S. în Secţia chirurgie toracică în perioada 4 mai - 13 mai 2013, potrivit decontului care a fost anexat cererii de constituire parte civilă.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa criticând-o sub aspectul netemeiniciei şi solicitând aplicarea unei pedepse orientate către maximul prevăzut de lege pentru infracţiunea reţinută în sarcină inculpatului.
Prin Decizia penală nr. 154 din data de 06 septembrie 2013, Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a admis apelul declarat de către Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa împotrivă Sentinţei penale nr. 298 din 16 iulie 2013 pronunţată de către Tribunalul Dâmboviţa, a desfiinţat în parte sentinţa, în latură penală, în sensul că a majorat pedeapsă principală aplicată inculpatului, de la 4 ani închisoare, la 5 ani închisoare.
A menţinut restul dispoziţiilor sentinţei.
A menţinut măsura arestării preventivei inculpatului şi a computat reţinerea şi arestarea preventivă a acestuia cu începere de la 04 mai 2013 la zi.
În esenţă, instanţa de apel a reţinut următoarele:
Instanţa de fond a reţinut în mod corect şi complet situaţia de fapt şi a realizat o justă interpretare şi apreciere a mijloacelor de probă administrate în cele două faze ale procesului penal, din care rezultă, atât existenţa faptei pentru care inculpatul intimat a fost trimis în judecată, cât şi săvârşirea acesteia cu vinovăţie, în forma cerută de lege, de către acesta.
Instanţa de apel a constatat că situaţia de fapta fost reţinută în mod corect de către prima instanţă, nefiind contestată, de altfel, de către inculpat, nici cu prilejul urmăririi penale şi nici al judecăţii în primă instanţă, etapă în care a arătat că înţelege să-şi însuşească probele administrate în faza de urmărire penală, recunoscând în totalitate fapta comisa, în condiţiile prev. de art. 3201 C. proc. pen.
În privinţa încadrării juridice date faptei, s-a reţinut că aceasta este corectă, astfel încât soluţia de condamnare a inculpatului este justă, în raport cu mijloacele de probă administrate în decursul urmăririi penale, coroborate cu declaraţiile de recunoaştere date de către autorul faptei.
În ceea ce priveşte individualizarea, pedepsele aplicate intimatului-inculpat, instanţa de apel a constatat că prima instanţă a reţinut în favoarea acestuia cauza de reducere a pedepsei constând în recunoaşterea vinovăţiei, în condiţiile prevăzute de art. 3201 C. proc. pen., iar sub efectul acesteia, precum, şi al reducerii obligatorii statuată de dispoziţiile legale ce reglementează tentativa ca formă atipică a infracţiunii, a redus pedeapsa aplicată inculpatului sub limita minimă specială de 5 ani închisoare, limitele reduse conform art. 3201 C. proc. pen. fiind cuprinse între minimul de 3 ani şi 4 luni închisoare şi maximul de 6 ani şi 8 luni închisoare.
În acord cu opinia, exprimată de către apelant, instanţa de apel a apreciat că instanţa de fond, deşi a aplicat intimatului o pedeapsă situată în limitele legale, totuşi, prin proporţionalizarea concretă a acesteia, a conferit preponderenţă aspectelor legale de circumstanţierea personală a autorului faptei, ignorând gradul de pericol social concret al acesteia şi modalitatea în care a fost săvârşită, prin urmare realizând o greşită individualizare a duratei pedepsei.
Din acest punct de vedere, s-a apreciat că, deşi intimatul inculpat nu figurează cu antecedente penale, împrejurările concrete în care fapta a fost săvârşită, respectiv pe fondul consumului exagerat de alcool, prin folosirea unui cuţit, în prezenţa unui copil minor şi a unui alt martor, consecinţă a escaladării unui conflict spontan, fiindu-i produse victimei leziuni care au necesitat acordarea de ajutor medical de urgenţă, doar aceasta fiind o măsură de natură a împiedica decesul, reprezintă elemente faţă de care se apreciază că durata pedepsei aplicată la nivelul primului grad de jurisdicţie este insuficientă pentru realizarea eficientă a scopului pedepsei, aşa cum acesta este definit de art. 52 C. pen.
Reevaluând coordonatele care guvernează procesul de individualizare a pedepsei, curtea de apel a constatat că pedeapsa aplicată inculpatului intimat nu este optimă în vederea atingerii scopurilor şi funcţiilor pedepsei, care pot fi în mod eficient şi efectiv atinse doar prin majorarea duratei pedepsei.
În acest sens, a reţinut că potrivit dispoziţiilor art. 72 C. pen., text de lege care stipulează criteriile generale de individualizare a pedepselor, la stabilirea şi aplicarea acestora se ţine seama de dispoziţiile părţii generale a C. pen., de limitele de pedeapsă fixate în textul incriminator, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana infractorului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Pe de altă parte, art. 52 C. pen., prevede că pedeapsa este o măsură de constrângere şi un mijloc de reeducare a inculpatului, scopul ei fiind prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni.
Raportat la aceste prevederi, a reţinut că un rol primordial în aprecierea stabilirii şi aplicării pedepsei îl are pericolul social al faptelor, sens în care valorile ocrotite de legea penală trebuie evidenţiate atât pentru restabilirea ordinii de drept, cât şi pentru reeducarea inculpatului.
Pentru ca pedeapsa să-şi realizeze funcţiile şi scopul definite de legiuitor în cuprinsul art. 52 C. pen., aceasta trebuie să corespundă sub aspectul duratei şi naturii sale, gravităţii faptei comise, potenţialului de pericol social, pe care, în mod real îl prezintă persoana inculpatului, precum şi aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influenţa sancţiunii.
Ca măsură de constrângere, pedeapsa are, pe lângă scopul său represiv şi o finalitate de exemplaritate, concretizând dezaprobarea legală şi judiciară, atât în ceea ce priveşte fapta penală săvârşită, cât şi în ceea ce priveşte comportarea făptuitorului. Pe de altă parte, pedeapsa şi modalitatea de executare a acesteia trebuie individualizate în aşa fel încât inculpatul să se convingă de necesitatea respectării legii penale şi evitarea în viitor a săvârşirii unor fapte similare.
Operaţiunea de individualizare a pedepsei este un proces obiectiv, de evaluare a tuturor elementelor circumscrise faptei şi autorului, având ca finalitate stabilirea unei pedepse în limitele prevăzute de lege.
Ţinând seama de aceste criterii, instanţa de apel a constatat că, în speţă, este întemeiată critica vizând netemeinicia hotărârii atacate care constă în greşita individualizare a duratei pedepsei, impunându-se aşadar admiterea căii de atac, conform art. 379 pct. 1 lit. a) C. proc. pen. cu consecinţa desfiinţării în parte a sentinţei atacate, în latură penală şi rejudecându-se cauza, a majorat pedeapsa principală aplicată inculpatului V.C., de la 4 ani închisoare la 5 ani închisoare, cuantum apreciat de către instanţa de control judiciar ca fiind pe deplin adecvat criteriilor expuse mai sus.
S-au menţinut restul dispoziţiilor sentinţei, nefiind constatate alte aspecte de natură a impune reformarea.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul V.C., acesta nefiind motivat în scris, în termenul legal prevăzut de art. 38510 C. proc. pen.
În motivele de recurs a fost invocat cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen., solicitându-se reducerea pedepsei aplicate, raportat la circumstanţele săvârşirii faptei.
Analizând recursul declarat de inculpatul V.C., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că este fondat, raportat la intrarea în vigoare a noului C. pen. la data de 1 februarie 2014 şi, în consecinţă, a incidenţei instituţiei aplicării legii penale mai favorabile, prev. de art. 5 din noul C. pen.
Examinând cauza, în raport cu succesiunea de legi penale intervenite de la săvârşirea infracţiunii de către inculpat, instanţa de recurs constată că se impune aplicarea legii penale mai favorabile, doar în raport cu pedeapsa complementară şi cea accesorie, astfel cum sunt reglementate în noua lege.
Potrivit art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, publicată în M. Of. 757 din 12 noiembrie 2012, în cazul succesiunii de legi penale, intervenite până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare pedepsele accesorii şi complementare se aplică potrivit legii care a fost identificată ca lege mai favorabilă în raport cu infracţiunea comisă.
În raport cu pedeapsa principală aplicată inculpatului pentru săvârşirea tentativei la infracţiunea de omor, se constată că limitele de pedeapsă prevăzute în noua lege (art. 188), precum şi regimul de pedepsire al tentativei (art. 33 noul C. pen.) sunt similare cu cele din legea veche, astfel că nu se impune aplicarea unei legi mai favorabile.
În ce priveşte pedeapsa complementară, din reglementarea noului C. pen., se constată că are corespondent în legea veche, sub aspectul conţinutului şi a caracterului obligatoriu de aplicare pentru săvârşirea infracţiunii de omor, însă legiuitorul a prevăzut expres limitele de executare a acesteia, pe o perioadă de la 1 la 5 ani, situaţie în care legea nouă cuprinde dispoziţii mai favorabile.
În ce priveşte criticile invocate în recursul inculpatului, Înalta Curte retine următoarele:
Codul de procedură penală al României a fost modificat prin Legea nr. 2 din 1 februarie 2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, lege care a fost publicată în M. Of. nr. 89 din 12 februarie 2013.
Având în vedere data pronunţării deciziei recurate, se constată că sunt aplicabile dispoziţiile C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013.
Prin Legea nr. 2/2013 s-a realizat o limitare a efectului devolutiv al recursului, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanţial, intenţia clară a legiuitorului, prin amendarea cazurilor de casare, fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de atac, doar la chestiuni de legalitate, nu şi de temeinicie.
Verificând îndeplinirea condiţiilor legale impuse de textul de art. 38510 alin. (1) şi (2) C. proc. pen. de lege, instanţa constată că recursul a fost motivat tardiv, recurentul inculpat încălcându-şi, astfel, obligaţia ce îi revenea potrivit art. 38510 alin. (2) C. proc. pen.
Raportat la tardivitatea motivării recursului declarat, în conformitate cu prevederile art. 38510 alin. (21) C. proc. pen., precum şi cu cele ale art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., instanţa de recurs poate avea în vedere doar cazurile de casare care pot fi luate în considerare din oficiu.
Analizând motivele de recurs invocate de recurentul inculpat V.C., Înalta Curte constată că nu este incident niciunul din cazurile de casare care pot fi luate în considerare din oficiu, iar criticile formulate oral prin apărătorul desemnat din oficiu, nu pot fi valorificate, întrucât se referă la aspecte ce ţin de netemeinicia hotărârii, iar nu de nelegalitatea acesteia.
Temeiul de casare invocat de apărare a fost menţinut prin Legea nr. 2/2013 şi nu a suferit nicio modificare sub aspectul conţinutului, însă, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., în noua redactare, a fost exclus din categoria motivelor de recurs care se iau în considerare din oficiu, pentru a putea fi examinat fiind necesară respectarea condiţiilor legale prevăzute de art. 38510 alin. (1) şi (2) C. proc. pen.
Verificând îndeplinirea acestor cerinţe impuse de textul de lege, se observă, însă, că recursul a fost motivat numai oral în ziua judecăţii, de către apărătorul desemnat din oficiu, inculpatul încălcându-şi astfel obligaţia ce prevenea potrivit art. 38510 alin. (21) C. proc. pen.
Ca urmare, faţă de această împrejurare, Înalta Curte, ţinând seama de prevederile art. 38510 alin. (21) C. proc. pen., precum şi de cele ale art. 3859 alin. (3) C. proc. pen.; astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013 şi care nu se mai enumeră printre cazurile de casare ce pot fi luate în considerare din oficiu şi pe cel reglementat de pct. 172 al art. 3859 C. proc. pen., nu va proceda la examinarea şi valorificarea în cadrul acestei căi de atac a criticilor circumscrise acestui motiv de recurs, nefiind îndeplinite condiţiile legale subsumate articolului 38510 alin. (2) C. proc. pen.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte de Casaţie va admite recursul declarat de inculpatul V.C. împotriva Deciziei penale nr. 154 din data de 06 septembrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Va casa în parte decizia penală atacată şi sentinţa penală nr. 289 din 16 iulie 2013 a Tribunalului Dâmboviţa şi rejudecând.
În baza art. 67 alin. (2) din noul C. pen. cu referire la art. 5 din noul C. pen. şi art. 12 din Legea nr. 187/2012, va aplica inculpatului V.C. 1 an ca pedeapsă complementară, interzicerea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din noul C. pen.; după executarea pedepsei principale sau considerată ca executată.
Va face aplicarea disp. art. 65 - 66 alin. (1) lit. a) şi b) din noul C. pen., ca pedeapsă accesorie.
Vor fi menţinute celelalte dispoziţii ale hotărârilor atacate.
Se va deduce din cuantumul pedepsei aplicate inculpatului durata reţinerii şi arestării preventive de la 04 mai 2013 la 20 februarie 2014.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat, în sumă de 200 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de inculpatul V.C. împotriva Deciziei penale nr. 154 din data de 06 septembrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Casează în parte decizia penală atacată şi Sentinţa penală nr. 289 din 16 iulie 2013 a Tribunalului Dâmboviţa şi rejudecând:
În baza art. 67 alin. (2) din noul C. pen. cu referire la art. 5 din noul C. pen. şi art. 12 din Legea nr. 187/2012, aplică inculpatului V.C. 1 an ca pedeapsă complementară, interzicerea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din noul C. pen., după executarea pedepsei principale sau considerată ca executată.
Face aplicarea disp. art. 65 - 66 alin. (1) lit. a) şi b) din noul C. pen., ca pedeapsă accesorie.
Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor atacate.
Deduce din cuantumul pedepsei aplicate inculpatului durata reţinerii şi arestării preventive de la 04 mai 2013 la 20 februarie 2014.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat, în sumă de 200 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 20 februarie 2014.
ÎNCHEIERE
Şedinţa din 21 februarie 2014
S-a luat în examinare, din oficiu, îndreptarea erorii materiale strecurată în minuta Deciziei penale nr. 627 din 20 februarie 2014, pronunţată în dosarul nr. 3662/120/2013 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.
În cauză nu s-a dispus citarea părţilor.
ÎNALTA CURTE
Constatând că în alin. (2) al minutei Deciziei penale nr. 627 din 20 februarie 2014 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosar nr. 3662/120/2013 s-a strecurat o eroare materială evidentă, constând în aceea că s-a trecut "Casează în parte decizia penală atacată şi Sentinţa penală nr. 289 din 16 iulie 2013 a Tribunalului Dâmboviţa şi rejudecând:" în loc de "Casează în parte decizia penală atacată şi Sentinţa penală nr. 298 din 16 iulie 2013 a Tribunalului Dâmboviţa şi rejudecând:".
În baza art. 278 C. proc. pen.,
D I S P U N E
Îndreaptă eroarea materială evidentă strecurată în minuta Deciziei penale nr. 627 din 20 februarie 2014 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. 3662/120/2013, în sensul că alin. (2) al minutei menţionate va avea următorul conţinut:
"Casează în parte decizia penală atacată şi Sentinţa penală nr. 298 din 16 iulie 2013 a Tribunalului Dâmboviţa şi rejudecând:".
Despre această îndreptare se va face menţiune la sfârşitul minutei corectate.
Prezenta încheiere face parte integrantă din minuta deciziei penale a cărei îndreptare de eroare s-a dispus.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 februarie 2014.
Procesat de GGC - AM
| ← ICCJ. Decizia nr. 638/2014. Penal. Iniţiere, constituire de... | ICCJ. Decizia nr. 607/2014. Penal → |
|---|
